Hotărâre nr. 369 din 15.07.2026
pentru modificarea punctului 26 din Regulamentul privind activitatea administrativ-financiară a instituţiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova peste hotare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.987/2003
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
pentru modificarea punctului 26 din Regulamentul privind activitatea
administrativ-financiară a instituţiilor serviciului diplomatic al Republicii
Moldova peste hotare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.987/2003
nr. 369 din 15.07.2026
(în vigoare 16.07.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-312 art. 376 din 16.07.2026
* * *
În temeiul art.28 alin.(7) din Legea nr.761/2001 cu privire la serviciul diplomatic (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.216-220, art.645), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Punctul 26 din Regulamentul privind activitatea administrativ-financiară a instituţiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova peste hotare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.987/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.182-185, art.1031), cu modificările ulterioare, se completează cu următorul alineat:
"Din data rechemării şefului misiunii diplomatice şi până la desemnarea unui nou şef de misiune diplomatică, agentul diplomatic desemnat, prin ordin al ministrului afacerilor externe, să exercite funcţia de însărcinat cu afaceri ad interim beneficiază de o indemnizaţie echivalentă cu cea a şefului misiunii diplomatice din statul respectiv. În privinţa acestuia, prevederile punctelor 39, 40 şi 55 se aplică în aceeaşi măsură în care acestea se aplică şefului misiunii diplomatice."
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU INTERIMAR | Eugeniu OSMOCHESCU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul afacerilor externe | Mihail Popşoi |
| Ministrul finanţelor | Andrian Gavriliţă |
| Nr.369. Chişinău, 15 iulie 2026. | |