Hotărâre nr. 38 din 24.03.2026
privind declararea stării de urgenţă
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind declararea stării de urgenţă
nr. 38 din 24.03.2026
(în vigoare 24.03.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.137 art.109 din 25.03.2026
* * *
Abrogat: 25.04.2026
Hotărârea Parlamentului nr.60 din 24.04.2026
În temeiul art.66 lit.m) din Constituţia Republicii Moldova, al art.29 alin.(1) din Legea nr.248/2025 privind managementul situaţiilor de criză, având în vedere propunerea Guvernului Republicii Moldova, care are la bază Raportul integrat al Centrului Naţional de Management al Crizelor privind necesitatea declarării stării de urgenţă, precum şi ţinând cont de afectarea infrastructurii energetice şi, în consecinţă, de iminenţa insuficienţei resurselor energetice, care afectează direct şi imediat securitatea statului şi a cetăţenilor,
Parlamentul adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. – Se declară stare de urgenţă la nivel naţional pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 25 martie 2026.
Art.2. – Pe perioada stării de urgenţă, Guvernul va adopta actele necesare pentru realizarea următoarelor măsuri:
1) întreprinderea unor acţiuni rapide de asigurare cu resurse energetice şi echipamente necesare infrastructurii energetice;
2) dispunerea, la necesitate, a alocării mijloacelor financiare suplimentare pentru procurarea cantităţilor necesare de resurse energetice şi a echipamentelor necesare infrastructurii energetice;
3) instituirea, la necesitate, a unor măsuri de raţionalizare a consumului de resurse energetice;
4) impunerea, pentru anumiţi operatori economici, a obligativităţii de a limita furnizarea de bunuri şi servicii sau de a furniza bunuri şi servicii în anumite cantităţi, în anumite limite sau cu respectarea unor condiţii speciale, inclusiv în ceea ce priveşte importul sau exportul, către populaţie sau către autorităţile şi instituţiile publice, dacă acest lucru este necesar pentru limitarea ori lichidarea efectelor crizei;
5) împuternicirea întreprinderilor energetice să acţioneze în vederea procurării, producerii, transportării, distribuţiei şi furnizării resurselor energetice pe întreg teritoriul ţării;
6) coordonarea activităţii mijloacelor de informare în masă privind:
a) informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei de urgenţă, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor situaţiei de criză şi protecţia populaţiei;
b) familiarizarea populaţiei cu regulile de comportament în timpul situaţiei de urgenţă;
c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii;
7) realizarea altor acţiuni necesare pentru prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor insuficienţei de resurse energetice şi ale afectării infrastructurii energetice care au provocat starea de urgenţă.
Art.3. – În vederea realizării măsurilor prevăzute la art.2, autorităţile competente pot deroga de la prevederile actelor normative.
Art.4. – Pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la art.2, Guvernul poate împuternici autorităţile şi instituţiile publice să emită actele necesare, inclusiv prin derogare de la prevederile actelor normative.
Art.5. – Actele adoptate de Guvern în temeiul prezentei hotărâri sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Art.6. – Actele Guvernului prevăzute la art.5 intră în vigoare la data publicării.
Art.7. – Starea de urgenţă declarată nu afectează organizarea şi desfăşurarea alegerilor pe teritoriul Republicii Moldova.
Art.8. – Parlamentul Republicii Moldova va informa, în termen de 3 zile, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Secretarul General al Consiliului Europei despre prezenta hotărâre şi cauzele adoptării acesteia.
Art.9. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se aduce de îndată la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele de informare în masă şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.38. Chişinău, 24 martie 2026. | |