BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 414 din 21.06.2023

privind propunerea de transmitere a unor terenuri necesare pentru modernizarea drumului naţional M1 pe sectorul km 95,3 - km 96,3

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.06.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

privind propunerea de transmitere a unor terenuri necesare pentru

modernizarea drumului naţional M1 pe sectorul km 95,3 – km 96,3

nr. 414  din  21.06.2023

 (în vigoare 22.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 208-209 art. 507 din 22.06.2023

* * *

În temeiul art.8 alin.(3) din Legea nr.523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările ulterioare, al art.9 alin.(2) lit.e) din Legea nr.29/2018 privind delimitarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.142-148, art.279), cu modificările ulterioare, al art.1 din Legea nr.136/2020 privind declararea utilităţii publice de interes naţional a lucrărilor de reabilitare, modernizare şi extindere a unor drumuri naţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.199-204, art.412) şi al art.3 lit.a) din Legea nr.354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.233-236, art.999), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Se propune Consiliului municipal Chişinău transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea municipiului Chişinău în proprietatea statului, administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice (gestiunea Î.S. "Administraţia de Stat a Drumurilor"), a porţiunii de teren cu suprafaţa de 1,127 ha din cadrul terenului cu numărul cadastral 0100518.668 şi a porţiunii de teren cu suprafaţa de 0,1498 ha din cadrul terenului cu numărul cadastral 0100403.321, după formarea prin separare şi înregistrarea acestora ca bunuri imobile independente, conform dosarului tehnic întocmit de Î.S. "Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului" întru asigurarea reabilitării, modernizării şi extinderii drumului naţional M1 frontiera cu România – Leuşeni – Chişinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, pe sectorul km 95,3 – km 96,3.