BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărâre nr. 414 din 24.06.2020

pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind respectarea obligaţiilor statului de pavilion

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
24.06.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind

respectarea obligaţiilor statului de pavilion

nr. 414  din  24.06.2020

 (în vigoare 10.08.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.165-176 art. 557 din 10.07.2020

* * *

În temeiul art.6 lit.c) şi h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2009/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind respectarea obligaţiilor statelor de pavilion (text cu relevanţă pentru SEE), Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 131/132 din 28 mai 2009.

1. Se aprobă Regulamentul-cadru privind respectarea obligaţiilor statului de pavilion (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Infrastructurii.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.414/2020

REGULAMENT-CADRU

privind respectarea obligaţiilor statului de pavilion

1. Obiectiv

Obiectivul Regulamentului-cadru privind respectarea obligaţiilor statului de pavilion (în continuare – Regulament-cadru) constă în asigurarea respectării efective şi în mod sistematic a obligaţiilor ce îi revin Republicii Moldova în calitate de stat de pavilion şi a îmbunătăţirii siguranţei şi prevenirii poluării de către navele care arborează pavilionul naţional.

2. Domeniul de aplicare

Regulamentul-cadrul se aplică Agenţiei Navale a Republicii Moldova (în continuare – ANRM), autoritate administrativă responsabilă de implementarea politicilor în domeniul transportului naval şi supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a cadrului normativ în acest domeniu, în vederea asigurării siguranţei navigaţiei şi securităţii navelor şi facilităţilor portuare.

3. Condiţii de autorizare pentru operarea unei nave

Înainte de a permite operarea unei nave căreia i-a fost acordat dreptul de a arbora pavilionul Republicii Moldova, ANRM întreprinde măsurile necesare pentru a se asigura că normele şi reglementările internaţionale aplicabile sunt respectate la bordul navei respective, în special verifică rapoartele de siguranţă ale navei.

4. Schimbul de documente de securitate şi orice alte informaţii relevante referitoare la siguranţă

1) ANRM se consultă, dacă este cazul, cu statul de pavilion precedent pentru a stabili dacă deficienţele sau aspectele legate de siguranţă nesoluţionate, identificate de acesta din urmă au fost remediate.

2) La solicitarea de către alt stat de pavilion a informaţiilor privind o navă care a arborat anterior pavilionul Republicii Moldova, ANRM furnizează solicitantului, cu respectarea legislaţiei privind accesul la informaţii şi datele cu caracter personal, toate informaţiile privind deficienţele nesoluţionate, precum şi orice alte aspecte relevante legate de siguranţă la bordul navei respective.

5. Supravegherea, inspecţia şi auditul periodic al navelor

1) ANRM asigură efectuarea periodică a supravegherii, inspecţiei şi auditului navelor autorizate să arboreze pavilionul Republicii Moldova pentru a verifica dacă situaţia reală a navei şi a echipajului său este în conformitate cu certificatele de bord şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

2) Normele generale de efectuare a supravegherii, inspecţiei şi auditului periodic al navelor se elaborează şi se aprobă de către organul central de specialitate.

6. Calificările minime ale inspectorilor statului de pavilion

1) ANRM întocmeşte şi menţine fişele de post cu toate responsabilităţile şi autoritatea tuturor inspectorilor care conduc, efectuează şi verifică activităţile legate de siguranţă şi prevenirea poluării, precum şi relaţiile de conlucrare dintre inspectori.

2) Inspectorii din cadrul ANRM responsabili de supravegherea, inspecţia şi auditul navelor şi companiilor navale, care cad sub incidenţa convenţiilor obligatorii ale Organizaţiei Maritime Internaţionale, trebuie să deţină cel puţin:

a) calificările profesionale necesare pentru realizarea funcţiei de inspector, obţinute de la o instituţie de învăţământ maritim sau de navigaţie, experienţă în efectuarea serviciului pe mare ca ofiţer brevetat, certificat de competenţă la nivel managerial, precum şi să posede cunoştinţe tehnice despre nave şi exploatarea acestora;

b) grad ştiinţific ori titlu echivalent de la o instituţie de învăţământ superior într-un domeniu tehnic sau ştiinţific corespunzător, recunoscut de către Republica Moldova;

c) acreditare ca inspector, obţinută în cadrul unui program oficial de pregătire profesională, asigurând acelaşi nivel de experienţă şi competenţă ca cel prevăzut la lit.a) şi b), precum şi experienţa şi pregătirea minimă conform pct.7.

3) În funcţie de capacităţile şi necesităţile sale, ANRM poate să delege efectuarea inspecţiei statului de pavilion unor inspectori calificaţi şi cu experienţă de peste hotarele Republicii Moldova (inspectori individuali sau companii), care au fost preselectaţi şi au demonstrat că întrunesc cel puţin cerinţele minime stabilite de administraţie.

4) Modalitatea delegării inspecţiilor statului de pavilion şi preselectării inspectorilor individuali sau companiilor străine în acest sens se elaborează şi se aprobă de către organul central de specialitate.

7. Experienţa şi pregătirea minimă a inspectorilor statului de pavilion

1) Inspectorii statului de pavilion calificaţi în conformitate cu pct.6 subpct. 2) lit.a) trebuie să demonstreze efectuarea serviciului pe mare ca ofiţer de punte sau ofiţer mecanic pentru o perioadă de cel puţin trei ani, cu excepţia cazului în care în cadrul administraţiei există deja inspectori desemnaţi cu funcţia de control al statului de pavilion şi statului de port.

2) Inspectorii statului de pavilion calificaţi în conformitate pct.6 subpct. 2) lit.b) trebuie să demonstreze că au activat într-o funcţie similară celei solicitate cel puţin trei ani.

3) Inspectorii statului de pavilion trebuie să posede cunoştinţe practice şi teoretice despre nave şi exploatarea acestora, obţinute prin programe de pregătire profesională, precum şi despre prevederile legislaţiei naţionale şi convenţiile internaţionale din domeniul maritim.

4) Colaboratorii ANRM care asistă sau ajută inspectorii la efectuarea inspecţiilor statului de pavilion trebuie să fie instruiţi pentru realizarea sarcinilor funcţionale.

5) Inspectorilor statului de pavilion din cadrul ANRM responsabili de supravegherea, inspecţia şi auditul navelor şi companiilor navale trebuie să le fie asigurată pregătire pe teren, inclusiv la bordul navelor.

8. Sistem documentat pentru calificările inspectorilor din statul de pavilion

1) În cadrul ANRM trebuie să se implementeze un sistem documentat de dezvoltare profesională, care să fie actualizat permanent în conformitate cu sarcinile pe care le îndeplineşte fiecare colaborator.

2) Corespunzător funcţiilor ce urmează a fi exercitate, calificările inspectorilor statului de pavilion trebuie să cuprindă:

a) cunoştinţe despre regulile şi reglementările internaţionale şi naţionale aplicabile navelor, companiilor, echipajelor, mărfurilor şi exploatării navelor;

b) cunoştinţe despre procedurile aplicabile la inspecţii, certificări, control, investigaţii şi supravegheri;

c) înţelegerea scopurilor şi obiectivelor convenţiilor internaţionale şi legislaţiei naţionale referitoare la siguranţa maritimă şi protecţia mediului marin, precum şi a programelor aferente;

d) înţelegerea proceselor de lucru interne şi externe desfăşurate atât la bordul navei, cât şi pe uscat;

e) competenţa profesională necesară pentru îndeplinirea efectivă şi eficientă a sarcinilor;

f) conştientizarea deplină a problemelor de siguranţă în toate situaţiile, precum şi a celor de siguranţă proprie;

g) experienţă pentru diferite sarcini ce urmează a fi îndeplinite, preferabil pentru funcţii de inspector şi auditor.

9. Documentul de identificare

În vederea exercitării atribuţiilor de serviciu, inspectorilor statului de pavilion, precum şi altor colaboratori ai ANRM le sunt eliberate legitimaţii de serviciu corespunzător funcţiilor deţinute.

10. Măsurile postreţinere pentru a aduce în conformitate navele

Atunci când ANRM este informată că o navă care arborează pavilionul Republicii Moldova a fost reţinută de statul portului, aceasta asigură, în conformitate cu procedurile sale interne, luarea măsurilor corespunzătoare pentru ca nava respectivă fie adusă în conformitate cu convenţiile Organizaţiei Maritime Internaţionale aplicabile.

11. Sancţiunile şi procedurile pentru încălcarea regulilor şi standardelor internaţionale

În cazul în care ANRM constată încălcarea actelor normative în vigoare şi a standardelor internaţionale în domeniul transportului maritim de către navele autorizate să arboreze pavilionul Republicii Moldova de către entităţile şi persoanele posesoare de certificate sau atestate emise pe teritoriul statului, aceasta le sancţionează în conformitate cu legislaţia.

12. Informaţiile minime privind înregistrarea navei în registrul navelor

1) ANRM se asigură că cel puţin următoarele informaţii privind navele care arborează pavilionul Republicii Moldova sunt şi rămân uşor accesibile în sensul prezentului Regulament-cadru:

a) informaţiile privind nava şi proprietarul acesteia (denumirea, numărul Organizaţiei Maritime Internaţionale, armatorul ş.a.);

b) datele privind inspecţiile efectuate la bord, inclusiv inspecţiile complementare şi suplimentare, precum auditurile;

c) informaţiile de contact ale organizaţiilor recunoscute, responsabile de certificarea şi clasificarea navei;

d) informaţiile de contact ale autorităţii competente a statului portului responsabile de inspectarea navei şi datele inspecţiilor;

e) rezultatul inspecţiilor efectuate ca urmare a controlului statului portului (deficienţe: da sau nu, reţineri: da sau nu);

f) informaţii privind accidentele maritime cu implicarea navei respective;

g) informaţiile privind navele (denumirea, numărul Organizaţiei Maritime Internaţionale, armatorul ş.a.) care au încetat să arboreze pavilionul Republicii Moldova pe parcursul ultimelor 12 luni.

2) Informaţiile prezentate în subpct. 1), precum şi orice alte elemente suplimentare considerate necesare sunt periodic utilizate de către ANRM pentru a evalua performanţa Republicii Moldova ca stat de pavilion în ceea ce priveşte implementarea proceselor administrative, a procedurilor şi resurselor necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor sale în conformitate cu convenţiile internaţionale la care este parte.

13. Sistemul de gestionare a calităţii şi de evaluare internă

ANRM dezvoltă, pune în aplicare şi menţine un sistem de management al calităţii pentru părţile operative ale activităţilor proprii în calitate de stat de pavilion. Un astfel de sistem de management al calităţii se certifică în conformitate cu standardele internaţionale în materie de calitate cel puţin echivalente standardelor ISO 9001:2008.

14. Obligaţia de raportare

În termen de două luni de la publicarea de către Secretariatul Memorandumului de înţelegere de la Paris privind controlul statului port (MoU Paris), al Memorandului de înţelegere de la Marea Neagră privind controlul statului port (MoU BS) şi al Memorandumului Mediteranean de înţelegere privind controlul statului port (MoU Med) a rapoartelor anuale, ANRM transmite organului central de specialitate raportul anual detaliat privind performanţa Republicii Moldova în calitate de stat de pavilion. Raportul anual detaliat va conţine o analiză minuţioasă a datelor statistice prezentate în rapoartele memorandumurilor (inclusiv a listelor de performanţă a pavilionului, pentru memorandumurile care întocmesc o astfel de listă), precum şi identificarea principalelor cauze ale neconformităţii navelor sub pavilion naţional cu prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi ale apariţiei deficienţelor ce au condiţionat reţinerile navelor în cadrul acestor memorandumuri de înţelegere privind controlul statului port.

15. Implementarea controlului statului de pavilion

Pentru exercitarea controlului statului de pavilion în mod eficient şi în conformitate cu principiile fundamentale ale controlului de stat asupra activităţii de întreprinzător, ANRM, prin proceduri interne şi circulare corespunzătoare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului-cadru:

1) va adopta şi va pune în aplicare un mecanism eficient de supraveghere a flotei sale în calitate de stat de pavilion;

2) va adopta şi va transmite spre executare armatorilor, căpitanilor navelor, companiilor de management al navelor, societăţilor internaţionale de clasificare a navelor recunoscute de Republica Moldova instrucţiunile obligatorii care urmează a fi implementate în cadrul exercitării controlului statului de pavilion.