Lege nr. 428 din 04.04.1995
pentru modificarea şi completarea Codului căsătoriei şi familiei
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea şi completarea Codului
căsătoriei şi familiei
Nr.428-XIII din 04.04.95
(în vigoare 29.06.1995)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.35 art.391 din 29.06.1995
* * *
Abrogat: 26.04.2001
Legea R.Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art. I. - Codul căsătoriei şi familiei, aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 26 decembrie 1969 (Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti, 1969, nr.12, art.213; 1990, nr.2, art.19; nr.12. art.299; Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1992, nr.8, art.193; 1993, nr.4, art.97; nr.7, art.216; Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.6 art.43), se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 14 alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:
"Încheierea căsătoriei are loc după expirarea unui termen de cel puţin o lună după ce persoanele care doresc să se căsătorească au depus la organul de stare civilă cererea de căsătorie.
În unele cazuri, dacă există motive întemeiate, la rugămintea persoanelor care doresc să se căsătorească, acest termen poate fi redus de către şeful oficiului de stare civilă".
2. În articolul 17 în final se introduce un punct nou, cu următorul cuprins:
"4) în perioada tutelei, între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa."
3. Articolul 37 alineatul 3 va avea următorul cuprins:
"Instanţa judecătorească stabileşte taxa de stat ce urmează să fie achitată de către soţi în parte sau de către unul dintre ei în ziua înregistrării desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare."
4. Articolul 38:
alineatul 1 va avea următorul cuprins:
"Prin declaraţia benevolă şi de comun acord a soţilor, dacă aceştia nu au copii minori, şi în lipsa diferendelor privind partajul bunurilor căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de stare civilă în raza căruia se află domiciliul ambilor soţi sau al unuia dintre ei.";
alineatul 3 va avea următorul cuprins:
"Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei se încasează o taxă de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare."
5. Articolul 39 alineatul 2 va avea următorul cuprins:
"Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei în aceste cazuri se încasează o taxă de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare."
6. În articolul 52:
denumirea articolului va fi următoarea: "Înscrierea datelor despre părinţi în actul de naştere";
în alineatul 1 textul "registrul de înscriere a naşterilor" se înlocuieşte cu textul "actul de naştere";
în alineatul 2 cuvîntul "menţiunea" se înlocuieşte cu cuvîntul "datele", iar cuvintele "se face" se înlocuiesc cu cuvintele "se înscriu";
alineatul 3 va avea următorul cuprins:
"Dacă copilul a fost născut de o mamă necăsătorită şi dacă nu există o declaraţie comună a părinţilor sau o hotărîre a instanţei judecătoreşti privind stabilirea paternităţii, în actul de naştere datele privind tatăl se înscriu astfel: la rubrica "numele de familie al tatălui" se consemnează numele de familie al mamei, iar la rubricile "prenumele" şi naţionalitatea" se consemnează prenumele şi naţionalitatea tatălui, potrivit indicaţiilor mamei."
7. Articolele 55 şi 55/1 vor avea următorul cuprins:
"Articolul 55. Numele de familie şi prenumele copilului
Copilul născut din căsătorie primeşte numele de familie al părinţilor.
Dacă părinţii nu au un nume de familie comun,copilul primeşte numele de familie al tatălui sau al mamei, în temeiul acordului comun al părinţilor, iar în lipsa unui atare acord, autoritatea tutelară din raza domiciliului copilului hotărăşte numele ce urmează să-l poarte acesta.
Copilului i se dă un prenume simplu sau unul compus din două sau mai multe prenume, potrivit doleanţei ambilor părinţi.
Articolul 55/1. Schimbarea numelui de familie al copilului
Schimbarea numelui de familie de către ambii părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie de către unul dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în temeiul acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, problema schimbării numelui va fi soluţionată în baza avizului autorităţii tutelare teritoriale.
Schimbarea de către ambii părinţi sau de către unul dintre ei a numelui de familie nu atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului care a împlinit vîrsta de optsprezece ani.
Încetarea căsătoriei părinţilor sau declararea nulităţii acesteia nu atrage după sine schimbarea numelui de familie al copiilor.
Dacă după desfacerea căsătoriei sau după declararea nulităţii acesteia, părintele care locuieşte împreună cu copilul doreşte să-i dea acestuia numele său de familie, autoritatea tutelară din raza domiciliului copilului poate soluţiona această problemă, ţinînd seama de interesele copilului chiar şi atunci cînd celălalt părinte este împotriva schimbării numelui de familie al minorului.
În cazul cînd părinţii copilului nu sînt căsătoriţi, iar numele lui de familie şi datele despre tată au fost înscrise în actul de naştere ca urmare a stabilirii paternităţii, schimbarea numelui de familie al minorului se face în modul stabilit de alineatul 4.
Schimbarea numelui de familie al copilului care a împlinit vîrsta de zece ani se face în toate cazurile cu acordul acestuia."
8. În articolul 111:
din alineatul 1 textul "şi numele după tată după prenumele înfietorului" se exclude;
din alineatele 2 şi 3 textul" şi a numelui după tată" se exclude.
9. Articolul 161 va avea următorul cuprins:
"Articolul 161. Taxa de stat
Conform prezentului cod şi legislaţiei în vigoare pentru înregistrarea naşterii, decesului, înfierii şi stabilirii paternităţii de către organele de stare civilă, precum şi pentru corectarea greşelilor comise în timpul înregistrării actelor de stare civilă, taxa de stat nu se încasează.
Pentru înregistrarea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, schimbarea numelui de familie şi prenumelui, precum şi pentru eliberarea certificatelor ca urmare a modificării, completării, rectificării şi reconstituirii actelor de stare civilă şi pentru eliberarea duplicatelor de certificare se încasează o taxă de stat în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare."
10. Articolul 165:
denumirea articolului va fi următoarea: "Modul de întocmire a actului de naştere";
în alineatul 1 textul "În menţiunea cu privire la naştere, prenumele numele după tată şi numele de familie ale" se înlocuieşte cu textul "La întocmirea actului de naştere numele de familie şi prenumele".
11. În articolul 166 textul "menţiunea actelor de stare civilă" se înlocuieşte cu textul "actul de naştere".
12. În articolul 167 textul "şi-au înregistrat căsătoria" se înlocuieşte cu cuvintele "sînt căsătoriţi".
13. Din articolul 175 alineatul 2 textul "numele după tată" se exclude.
14. În articolul 180 propoziţia finală va avea următorul cuprins: "Oficiile de stare civilă vor înscrie în actul de desfacere a căsătoriei numele de familie ce îl purta această persoană pînă la căsătorie."
15. În articolul 181 alineatul 1 textul "După ce se face menţiunea cu privire la desfacerea căsătoriei" se înlocuieşte cu textul "După întocmirea actului de desfacere a căsătoriei".
16. Articolul 184 va avea următorul cuprins:
"Articolul 184. Anularea actului de înfiere
Actul de înfiere se anulează în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, rămase definitive, privind anularea înfierii.
Organul de stare civilă comunică despre anularea actului de înfiere organului de stare civilă în care a fost înregistrată naşterea copilului înfiat, pentru a se restabili datele iniţiale despre naştere şi a se elibera un nou certificat de naştere."
17. Articolul 187 va avea următorul cuprins:
"Articolul 187. Înscrierea datelor despre tată în actul de naştere al copilului
În baza actului de stabilire a paternităţii, organul de stare civilă înscrie datele despre tată în actul de naştere şi eliberează un nou certificat de naştere al copilului."
18. În articolul 189:
denumirea va fi următoarea: "Modificarea actelor de naştere ale copiilor, părinţii cărora şi-au schimbat numele de familie şi prenumele";
alineatele 3 şi 4 se exclud.
19. Articolul 190 va avea următorul cuprins:
"Articolul 190. Eliberarea noilor certificate de stare civilă în legătură cu schimbarea numelui de familie şi/sau prenumelui
În baza actului de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui se vor rectifica actele respective de stare civilă, titularilor urmînd să li se elibereze certificate noi."
20. În cuprinsul Codului textul "numele de familie, prenumele şi numele după tată" se înlocuieşte cu textul "numele de familie şi prenumele".
Art. II. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Petru LUCINSCHI |
Chişinău, 4 aprilie 1995. |
|
| Nr. 428-XIII. |