Notă: În tot cuprinsul codului: cuvintele "încheiere a căsătoriei", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "înregistrare a căsătoriei" la forma gramaticală corespunzătoare; cuvintele "nume de familie", la orice formă gramaticală se substituie cu cuvântul "nume" la forma gramaticală corespunzătoare; cuvintele "autoritate tutelară locală", la orice formă gramaticală se substituie cu cuvintele "autoritate tutelară" la forma gramaticală corespunzătoare

conform Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025

Notă: În textul codului, sintagma "oficiu stare civilă", la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma "organul de stare civilă" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.80 din 05.05.2017, în vigoare 26.05.2017

Notă: În textul codului, sintagma "oficiul de stare civilă" se substituie cu sintagma "oficiul stare civilă" conform Legii nr.150 din 01.07.2016, în vigoare 15.07.2016

Parlamentul adoptă prezentul cod.

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Capitolul 1

LEGISLAŢIA FAMILIALĂ

Articolul 1. Legislaţia familială şi alte acte ce conţin norme ale dreptului familiei

(1) Legislaţia familială constă din prezentul cod şi din alte acte normative adoptate în cazurile şi în limitele prevăzute de acesta.

(2) Guvernul este în drept să adopte acte normative în domeniul dreptului familiei în cazurile prevăzute de prezentul cod, de alte legi şi de decretele Preşedintelui Republicii Moldova.

(3) Dacă există divergenţe între prezentul cod şi convenţiile şi tratatele ce reglementează relaţiile familiale, la care Republica Moldova este parte, au prioritate reglementările internaţionale.

Articolul 2. Principiile de bază ale legislaţiei familiale

(1) Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sînt ocrotite de stat.

(2) Căsătoria înregistrată de autorităţile abilitate prin lege să înregistreze fapte şi evenimente de stare civilă generează drepturile şi obligaţiile soţilor prevăzute de prezentul cod.

(3) Relaţiile familiale sînt reglementate în conformitate cu următoarele principii: monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor în familie, sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei copilului în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei, soluţionare, pe cale amiabilă, a tuturor problemelor vieţii familiale, inadmisibilitate a amestecului deliberat în relaţiile familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei.

[Art.2 alin.(2) în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 3. Relaţiile sociale reglementate de prezentul cod

Prezentul cod stabileşte condiţiile şi modalitatea de înregistrare, încetare şi declarare a nulităţii căsătoriei, reglementează relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale născute din căsătorie, rudenie şi adopţie, precum şi alte relaţii sociale similare celor familiale.

[Art.3 modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.3 modificat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

Articolul 4. Aplicarea legislaţiei civile

Pentru reglementarea relaţiilor personale nepatrimoniale şi patrimoniale dintre membrii familiei, prevăzute la art.3, nereglementate de legislaţia familială, se aplică legislaţia civilă în măsura în care aceasta nu contravine esenţei relaţiilor familiale.

Capitolul 2

REALIZAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR FAMILIALE

Articolul 5. Egalitatea în relaţiile familiale

(1) Toate persoanele căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială.

(2) Drepturile şi obligaţiile familiale sînt legate de titularii lor şi nu pot fi cedate persoanelor terţe.

Articolul 6. Realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor familiale

(1) Persoanele fizice îşi realizează de sine stătător drepturile ce le aparţin şi iau naştere din relaţiile familiale, dacă prezentul cod nu prevede altfel.

(2) Realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor familiale nu trebuie să lezeze drepturile, obligaţiile, libertăţile şi interesele legitime ale altor membri ai familiei şi ale altor persoane.

[Art.6 modificat prin Legea nr.150 din 01.07.2016, în vigoare 15.07.2016]

Articolul 7. Ocrotirea drepturilor familiale

(1) Drepturile familiale sînt ocrotite de lege, cu excepţia cazurilor cînd acestea sînt realizate contrar destinaţiei sau contrar prevederilor legale.

(2) Drepturile familiale sînt ocrotite de autorităţile abilitate ale administraţiei publice, iar în anumite cazuri de mediatori şi de instanţele judecătoreşti.

(3) Mijloacele de ocrotire a drepturilor familiale sînt stabilite de prezentul cod, de alte legi şi acte normative.

(4) În orice conflict sau litigiu în relaţiile familiale, care creează sau ar putea crea un pericol pentru creşterea şi dezvoltarea normală a copilului sau care lezează sau afectează interesele lui legale, autoritatea tutelară recomandă membrilor familiei aflaţi în conflict sau litigiu soluţionarea acestuia în cadrul unui proces de mediere.

[Art.7 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 8. Aplicarea prescripţiei

(1) Cerinţele ce ţin de relaţiile familiale sînt imprescriptibile, cu excepţia cazurilor cînd termenele pentru apărarea dreptului lezat sînt prevăzute în mod expres de prezentul cod.

(2) La examinarea cerinţelor ce ţin de relaţiile familiale, instanţa judecătorească aplică normele care reglementează prescripţia în conformitate cu prevederile articolelor respective ale Codului civil.

TITLUL II

CĂSĂTORIA

Capitolul 3

CONDIŢIILE ŞI MODALITATEA DE ÎNREGISTRARE A CĂSĂTORIEI

[Denumirea cap.3 modificată prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 9. Înregistrarea căsătoriei

(1) Căsătoria se înregistrează de autorităţile abilitate prin lege să înregistreze căsătoria.

(2) Drepturile şi obligaţiile juridice ale soţilor iau naştere din ziua înregistrării căsătoriei.

[Art.9 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.9 completat prin Legea nr.150 din 01.07.2016, în vigoare 15.07.2016]

Articolul 10. Cererea de înregistrare a căsătoriei

(1) Cererea de înregistrare a căsătoriei se depune personal de către viitorii soţi la autoritatea abilitată să înregistreze căsătoria.

(2) Viitorii soţi trebuie să indice în cererea de înregistrare a căsătoriei că nu există niciun impediment legal la căsătorie.

(3) Depunerea cererii de înregistrare a căsătoriei are loc în modul stabilit de actele normative pentru înregistrarea de stat a faptelor şi a evenimentelor de stare civilă.

[Art.10 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.10 modificat prin Legea nr.150 din 01.07.2016, în vigoare 15.07.2016]

Articolul 11. Condiţiile de înregistrare a căsătoriei

(1) Pentru înregistrarea căsătoriei este necesar consimţămîntul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de către ei a vîrstei matrimoniale.

(2) Persoanele care doresc să se căsătorească sînt obligate să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor.

Articolul 12. Modalitatea de înregistrare a căsătoriei

Locul înregistrării căsătoriei şi modul de depunere a cererii de înregistrare a căsătoriei sunt stabilite de Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă.

[Art.12 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.12 modificat prin Legea nr.80 din 05.05.2017, în vigoare 26.05.2017]

Articolul 13. Examenul medical al persoanelor care doresc să se căsătorească

(1) Persoanele care doresc să se căsătorească, la solicitare, pot efectua un examen medical gratuit, în scopul depistării bolilor sau a agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor, cu acordul informat al lor.

(2) Rezultatul examenului medical se comunică numai persoanei examinate.

(3) Modul, termenul şi limitele examenului medical sînt stabilite de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

[Art.13 modificat prin Legea nr.79 din 24.05.2018, în vigoare 15.06.2018]

[Art.13 modificat prin Legea nr.107 din 11.05.2012, în vigoare 15.06.2012]

Articolul 14. Vîrsta matrimonială

(1) Vîrsta matrimonială minimă este de 18 ani.

(2) Pentru motive temeinice, se poate încuviinţa înregistrarea căsătoriei cu reducerea vîrstei matrimoniale, dar nu mai mult decît cu doi ani. Reducerea vârstei matrimoniale se admite cu acordul părinţilor minorului sau a unui părinte, în cazul în care minorul are doar un părinte, iar în lipsa părinţilor, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

[Art.14 alin.(2) modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.14 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.14 modificat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 15. Impedimente la căsătorie

(1) Nu se admite înregistrarea căsătoriei între:

a) persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;

b) rudele în linie dreaptă, precum şi între rudele în linie colaterală, până la al IV-lea grad inclusiv;

[Lit.c),d) abrogate prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

e) curator şi persoană minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;

f) persoane dintre care cel puţin în privinţa uneia este instituită o măsură de ocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă sau tutelă) şi lipseşte autorizarea prevăzută de lege la înregistrarea căsătoriei;

g) persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc pedeapsa;

h) persoane de acelaşi sex.

(1¹) În cazul adopţiei, dispoziţiile alin.(1) lit.b) sunt aplicabile atât între persoanele care au devenit rude prin adopţie, cât şi între cele a căror rudenie firească a încetat prin efectul adopţiei."

(2) Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există un impediment legal ori dacă nu sunt îndeplinite alte cerinţe ale legii, prin depunerea unei cereri la autoritatea abilitată să înregistreze căsătoria, în care vor fi expuse motivele şi la care vor fi anexate dovezile invocate. Autoritatea abilitată să înregistreze căsătoria este obligată să verifice opunerea la căsătorie în baza actelor de stare civilă, a dovezilor prezentate, precum şi a informaţiilor puse la dispoziţie de către alte autorităţi şi instituţii competente. Examinarea cererii de înregistrare a căsătoriei se suspendă până la finalizarea verificării. Dacă, în urma verificării opunerii la căsătorie, impedimentele sau neîndeplinirea altor cerinţe legale se confirmă, autoritatea abilitată este obligată să refuze înregistrarea căsătoriei.

(3) În cazul în care după înregistrarea unei căsătorii se atestă că aceasta a fost încheiată cu unul sau mai multe impedimente prevăzute la alin.(1) sau că aceasta contravine principiilor dreptului familiei, prestarea serviciilor de stare civilă la cererea unuia dintre soţi este posibilă doar după stabilirea de către instanţa judecătorească a statutului căsătoriei anterioare, după caz, după recunoaşterea, în condiţiile legii, a căsătoriei încheiate cu impediment.

[Art.15 alin.(1) modificat, alin.(2) în redacţie nouă, alin.(1¹),(3) introduse prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.15 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Capitolul 4

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALE ALE SOŢILOR

Articolul 16. Egalitatea soţilor în relaţiile familiale

(1) Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun, în conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale.

(2) Fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi aleagă de sine stătător îndeletnicirea şi profesia.

(3) Soţii îşi determină domiciliul în mod liber şi independent.

(4) Relaţiile dintre soţi se bazează pe stimă şi ajutor reciproc, pe obligaţii comune de întreţinere a familiei, de îngrijire şi educaţie a copiilor.

Articolul 17. Alegerea numelui de către soţi

(1) La înregistrarea căsătoriei, fiecare dintre soţi, la dorinţă, poate să-şi păstreze numele purtat până la căsătorie ori să ia numele unuia sau altuia dintre ei, ori numele lor format prin conexare.

(2) Conexarea numelor nu se admite atunci când cel puţin unul dintre ele este dublu. Este posibilă conexarea parţială a numelui compus.

(3) Schimbarea numelui unuia dintre soţi nu implică schimbarea numelui celuilalt soţ.

(4) După desfacerea căsătoriei, soţii îşi pot păstra numele ales la înregistrarea căsătoriei sau, după caz, pot reveni la numele purtat până la înregistrarea acesteia.

[Art.17 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 18. Relaţiile nepatrimoniale ale soţilor

(1) Relaţiile nepatrimoniale ale soţilor sînt reglementate de prezentul cod.

(2) Soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate conjugală.

Capitolul 5

REGIMUL LEGAL AL BUNURILOR SOŢILOR

Articolul 19. Noţiunea regimului legal al bunurilor soţilor

(1) Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie.

(2) Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de contractul matrimonial.

Articolul 20. Proprietatea în devălmăşie a soţilor

(1) Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie, conform legislaţiei.

(2) Sînt proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul:

a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:

- activitatea de muncă;

- activitatea de întreprinzător;

- activitatea intelectuală;

b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);

c) altor mijloace comune.

(3) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.

(4) Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.

(5) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile care au fost dobîndite din ziua înregistrării căsătoriei pînă în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobîndite de către el în perioada cît soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.

Articolul 21. Dreptul soţilor de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune

(1) Soţii, de comun acord, posedă, folosesc şi dispun de bunurile comune.

(2) Fiecare dintre soţi este în drept să încheie convenţii prin care să dispună de bunurile comune, cu excepţia bunurilor imobile, acordul celuilalt soţ fiind prezumat.

(3) Convenţia contrară dispoziţiilor prezentului cod, prin care se micşorează ori se suprimă comunitatea de bunuri, este declarată nulă de către instanţa judecătorească.

(4) Convenţia încheiată de unul dintre soţi poate fi declarată nulă de către instanţa judecătorească, la cererea celuilalt soţ, dacă se va stabili că cealaltă parte a convenţiei a ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este împotriva încheierii convenţiei respective. Cererea privind declararea nulităţii convenţiei poate fi depusă în termen de 3 ani din momentul cînd celălalt soţ a aflat sau trebuia să fi aflat despre încheierea acesteia.

(5) Unul dintre soţi nu poate, fără consimţămîntul expres al celuilalt, să rezilieze contractul de închiriere a spaţiului de locuit, să înstrăineze casa sau apartamentul ori să limiteze prin acte juridice dreptul la locuinţă al celuilalt soţ.

Articolul 22. Proprietatea personală a soţilor

(1) Bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi pînă la înregistrarea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi.

(2) Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sînt proprietate personală a soţului care le foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobîndire.

Articolul 23. Recunoaşterea bunurilor personale ale soţilor proprietate în devălmăşie a acestora

Bunurile ce aparţin fiecăruia dintre soţi pot fi recunoscute de instanţa judecătorească proprietate în devălmăşie a acestora dacă se va stabili că, în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale soţilor sau al mijloacelor unuia dintre soţi ori în urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor (reparaţie capitală, reconstrucţie, reutilare, reamenajare etc.).

Articolul 24. Urmărirea bunurilor soţilor

(1) Fiecare soţ răspunde pentru obligaţiile proprii cu bunurile proprietate personală şi cu cota-parte din proprietatea în devălmăşie, care poate fi determinată de către instanţa judecătorească la cererea creditorului.

(2) Soţii răspund cu întreg patrimoniul lor pentru obligaţiile care au fost asumate în interesul familiei, fie şi numai de unul dintre ei, precum şi pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a săvîrşirii de către ei a unei infracţiuni, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.

Articolul 25. Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor

(1) Împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor poate fi făcută atît în timpul căsătoriei, cît şi după desfacerea ei, la cererea oricăruia dintre soţi.

(2) Proprietatea în devălmăşie poate fi împărţită în baza acordului dintre soţi.

(3) În caz de neînţelegere, determinarea cotei-părţi a fiecărui soţ în proprietatea în devălmăşie, precum şi împărţirea acesteia în natură, se face pe cale judecătorească.

(4) La împărţirea proprietăţii în devălmăşie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabileşte bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei. Dacă unuia dintre soţi îi sînt transmise bunuri care depăşesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură.

(5) Bunurile procurate pentru copiii minori (îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare, instrumente muzicale, jucării etc.) se transmit gratuit soţului împreună cu care locuiesc copiii.

(6) Depunerile făcute de soţi pe numele copiilor lor minori sînt proprietate a copiilor şi nu se iau în considerare la partaj.

(7) Dacă bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei, acestea devin bunuri personale ale soţilor, iar bunurile care nu au fost împărţite, precum şi bunurile dobîndite ulterior de către soţi, sînt proprietate în devălmăşie a acestora.

(8) Pentru împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor a căror căsătorie a fost desfăcută, se stabileşte un termen de prescripţie de 3 ani.

Articolul 26. Determinarea cotelor-părţi în proprietatea în devălmăşie a soţilor

(1) La împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor şi determinarea cotelor-părţi din aceasta, părţile soţilor sînt considerate egale dacă contractul matrimonial nu prevede altfel.

(2) Instanţa judecătorească este în drept să diferenţieze cotele-părţi în proprietatea în devălmăşie a soţilor, ţinînd cont de interesele unuia dintre soţi şi/sau de interesele copiilor minori.

(3) La împărţirea proprietăţii în devălmăşie a soţilor, datoriile comune se împart între ei proporţional cotelor-părţi ce le-au fost repartizate.

Capitolul 6

REGIMUL CONTRACTUAL AL BUNURILOR SOŢILOR

Articolul 27. Contractul matrimonial

Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia.

Articolul 28. Încheierea contractului matrimonial

(1) Contractul matrimonial poate fi încheiat pînă la înregistrarea căsătoriei sau, în orice moment, în timpul căsătoriei.

(2) Contractul matrimonial încheiat pînă la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la data înregistrării acesteia.

(3) Contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului.

Articolul 29. Conţinutul contractului matrimonial

(1) Prin contractul matrimonial soţii pot modifica regimul legal al proprietăţii în devălmăşie stabilit la art.20.

(2) Contractul matrimonial poate stabili că toate bunurile dobîndite de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei sînt proprietate personală a soţului care le-a dobîndit.

(3) Contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei nu are acţiune retroactivă. Bunurile dobîndite pînă la încheierea contractului sînt supuse regimului legal prevăzut de prezentul cod.

(4) Soţii sînt în drept să determine în contractul matrimonial drepturile şi obligaţiile privind întreţinerea reciprocă şi modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare dintre ei şi la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz de partaj, precum şi să stabilească alte clauze patrimoniale, inclusiv sancţiuni patrimoniale pentru soţul culpabil de desfacerea căsătoriei.

(4¹) Soţii pot include în contractul matrimonial clauza de mediere.

(5) Drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul matrimonial pot fi limitate la un anumit termen sau pot fi puse în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea anumitelor condiţii.

(6) Părţile nu sînt în drept să stipuleze în contractul matrimonial clauze care ar afecta capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor, dreptul lor de adresare în instanţa judecătorească pentru reglementarea relaţiilor personale dintre ei, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor dintre ei şi copiii lor, care ar limita dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere, care ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau ale unuia dintre ei, precum şi clauze care contravin principiilor şi naturii relaţiilor familiale.

[Art.29 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 30. Modificarea şi rezilierea contractului matrimonial

(1) Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat în orice moment, în baza acordului dintre soţi. Acordul privind modificarea sau rezilierea contractului matrimonial se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial.

(2) Nu se admite refuzul unilateral de executare a clauzelor contractului matrimonial.

(3) La cererea unuia dintre soţi, instanţa judecătorească poate modifica sau rezilia contractul matrimonial în modul şi temeiurile prevăzute de Codul civil.

Articolul 31. Încetarea şi declararea nulităţii contractului matrimonial

(1) Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei.

(2) Contractul matrimonial, în baza temeiurilor prevăzute de Codul civil, poate fi declarat nul, total sau parţial, de către instanţa judecătorească.

(3) La cererea unuia dintre soţi sau a autorităţii tutelare, instanţa judecătorească este în drept să declare nulitatea, totală sau parţială, a contractului matrimonial dacă acesta conţine clauze care lezează drepturile şi interesele unuia dintre soţi, ale copiilor minori ori ale altor persoane ocrotite prin lege.

[Art.31 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 32. Garanţiile drepturilor creditorilor la încheierea, modificarea şi rezilierea contractului matrimonial

(1) Fiecare dintre soţi este obligat să înştiinţeze creditorii săi despre încheierea, modificarea sau rezilierea contractului matrimonial. În cazul neexecutării acestei obligaţii, soţul debitor răspunde pentru obligaţiile sale indiferent de conţinutul contractului.

(2) Creditorii soţului debitor pot cere modificarea sau rezilierea contractului matrimonial dacă acesta le lezează drepturile şi interesele ocrotite prin lege.

Capitolul 7

ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI

Articolul 33. Temeiurile încetării căsătoriei

Căsătoria încetează prin:

a) desfacerea căsătoriei (divorţ);

b) decesul unuia dintre soţi;

c) declararea pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi;

d) declararea de către cel puţin unul dintre soţi a încetării relaţiilor de căsătorie în cazul în care consemnarea desfacerii căsătoriei s-a făcut în localităţile din stânga Nistrului şi în municipiul Bender;

e) constatarea judecătorească privind încetarea relaţiilor de căsătorie anterioare.

[Art.33 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.33 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 34. Limitarea dreptului soţului de a cere desfacerea căsătoriei

În lipsa acordului soţiei, soţul nu poate cere desfacerea căsătoriei în timpul gravidităţii acesteia şi timp de un an după naşterea copilului dacă acesta s-a născut viu şi trăieşte.

Articolul 35. Modalitatea de desfacere a căsătoriei

Căsătoria poate fi desfăcută la Agenţia Servicii Publice, la misiunile diplomatice şi/sau oficiile consulare ale Republicii Moldova, la notar sau pe cale judecătorească.

[Art.35 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.35 în redacţia Legii nr.246 din 15.11.2018, în vigoare 01.03.2019]

Articolul 36. Desfacerea căsătoriei la autorităţile abilitate

(1) În baza acordului comun al soţilor, în cazurile în care între aceştia nu există neînţelegeri referitoare la partajul proprietăţii comune în devălmăşie, la întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, căsătoria este desfăcută la autorităţile abilitate să înregistreze divorţul. Soţii participă la desfacerea căsătoriei în condiţiile Legii nr.100/2001 privind actele de stare civilă.

(2) La cererea unuia dintre soţi, căsătoria poate fi desfăcută la Agenţia Servicii Publice dacă celălalt soţ:

a) este supus unei măsuri de ocrotire judiciare;

b) a fost declarat dispărut;

c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani, cu executarea pedepsei.

(3) Modul şi condiţiile de desfacere a căsătoriei sunt stabilite de Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă.

(4) În cazul apariţiei litigiilor între soţi cu privire la copii, la partaj sau la întreţinerea unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească.

(5) Dacă, după desfacerea căsătoriei de către autorităţile abilitate, între soţi apar litigii referitoare la partaj, la întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, acestea se vor soluţiona pe cale judecătorească.

[Art.36 denumirea, alin.(1),(2),(5) modificate, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.36 modificat prin Legea nr.17 din 05.04.2018, în vigoare 01.06.2018]

[Art.36 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 37. Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească

(1) Dacă soţii au copii minori comuni şi nu au ajuns la un acord privind întreţinerea, educaţia şi domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.36 alin.(2) şi a cazurilor în care căsătoria a fost desfăcută de notar, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

(2) Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la autoritatea abilitată să înregistreze divorţul pentru soluţionarea problemei.

(3) Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.

(4) Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe.

(4¹) Dacă acţiunea de desfacere a căsătoriei este pornită pe motiv de violenţă în familie, instanţa judecătorească, la cererea victimei, solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat.

(5) Dacă măsurile de împăcare nu au dat efecte şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa judecătorească va satisface cererea respectivă şi se va exprima asupra numelor purtate de soţi după desfacerea căsătoriei.

[Art.37 alin.(4¹) introdus prin Legea nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.37 alin.(1),(2),(5) modificate prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.37 completat prin Legea nr.246 din 15.11.2018, în vigoare 01.03.2019]

[Art.37 modificat prin Legea nr.17 din 05.04.2018, în vigoare 01.06.2018]

[Art.37 completat prin Legea nr.167 din 09.07.2010, în vigoare 03.09.2010]

Articolul 38. Soluţionarea litigiilor de către instanţa judecătorească în procesul desfacerii căsătoriei

(1) La desfacerea căsătoriei, soţii pot prezenta instanţei judecătoreşti un acord privind împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmăşie şi plata pensiei de întreţinere a copiilor şi a unuia dintre soţi, indicînd mărimea acesteia, precum şi privind determinarea părintelui împreună cu care vor locui copiii minori comuni.

(2) În cazul lipsei unui acord între soţi prevăzut la alin.(1) sau dacă se va dovedi că acordul lezează drepturile şi interesele copiilor minori sau ale unuia dintre soţi, instanţa judecătorească este obligată:

a) să împartă, la cererea soţilor (a unuia dintre ei), bunurile lor proprietate în devălmăşie;

b) să determine care dintre părinţi va plăti pensia de întreţinere a copiilor minori şi mărimea acesteia;

c) să stabilească, la cererea soţului care are dreptul la pensia de întreţinere de la celălalt soţ, mărimea şi modul de plată a acestei pensii;

d) să stabilească cu cine dintre părinţi vor locui copiii minori după divorţ.

3) Litigiile, altele decît cele expuse în prezentul articol, nu pot fi soluţionate în procesul de desfacere a căsătoriei, cu excepţia acţiunii de contestare a paternităţii la cererea soţului.

(4) Dacă, la împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor, vor fi atinse interesele persoanelor terţe, instanţa judecătorească va dispune examinarea cererii respective într-un proces aparte.

[Art.38 modificat prin Legea nr.17 din 05.04.2018, în vigoare 01.06.2018]

Articolul 39. Momentul încetării căsătoriei

(1) În cazul desfacerii căsătoriei la Agenţia Servicii Publice, misiunea diplomatică şi/sau oficiul consular ale Republicii Moldova sau la notar, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă.

(2) Dacă problema divorţului a fost soluţionată pe cale judecătorească, acesta urmează a fi înregistrat în modul prevăzut pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă.

(3) În cazul în care hotărârea judecătorească prin care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei a rămas definitivă, instanţa judecătorească transmite hotărârea Agenţiei Servicii Publice prin mijloace electronice sau, în decurs de 3 zile lucrătoare, expediază o copie autentificată a acestei hotărâri subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Servicii Publice din raza teritorială a instanţei judecătoreşti.

[Art.39 alin.(1),(2) modificate, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.39 completat prin Legea nr.246 din 15.11.2018, în vigoare 01.03.2019]

Articolul 40. Restabilirea căsătoriei în cazul apariţiei soţului declarat decedat sau dispărut

(1) În cazul apariţiei soţului declarat, în modul stabilit de lege, decedat sau dispărut şi anulării hotărîrii respective a instanţei judecătoreşti, Agenţia Servicii Publice poate restabili căsătoria respectivă, la cererea comună a soţilor, dacă celălalt soţ nu a încheiat o nouă căsătorie.

(2) În cazul restabilirii căsătoriei, se consideră că aceasta nu a fost întreruptă. Bunurile dobîndite în perioada de absenţă a unuia dintre soţi aparţin soţului care le-a dobîndit.

[Art.40 alin.(1) modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Capitolul 8

DECLARAREA NULITĂŢII CĂSĂTORIEI

Articolul 41. Nulitatea absolută şi relativă a căsătoriei

(1) Instanţa judecătorească va declara nulitatea absolută a căsătoriei, dacă:

a) aceasta a fost înregistrată cu încălcarea prevederilor art.11 sau ale art.15 alin.(1) lit.a), b), h) şi alin.(1¹);

b) aceasta a fost înregistrată atunci când soţii sau unul dintre ei nu a avut intenţia de a crea o familie (căsătorie fictivă).

(2) Căsătoria lovită de nulitate relativă poate fi anulată de instanţa judecătorească în următoarele cazuri:

a) aceasta a fost înregistrată cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(1) lit.e), f) şi g);

b) aceasta a fost înregistrată în condiţiile prevăzute de art.14, fără acordul părinţilor sau fără acordul unui părinte, în cazul în care minorul are doar un părinte sau, după caz, fără încuviinţarea autorităţii tutelare.

(3) Căsătoria declarată nulă, indiferent de temeiurile de declarare a nulităţii, se consideră ca atare din momentul înregistrării ei.

(4) Instanţa judecătorească transmite hotărârea privind nulitatea căsătoriei Agenţiei Servicii Publice prin mijloace electronice sau, în decurs de 3 zile lucrătoare, expediază o copie autentificată a acestei hotărâri subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Servicii Publice din raza teritorială a instanţei judecătoreşti.

(5) Căsătoria se consideră nulă dacă actul de căsătorie a fost declarat nul în conformitate cu Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă.

[Art.41 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 42. Persoanele care au dreptul să ceară declararea nulităţii căsătoriei

(1) Dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îl au următoarele persoane:

a) soţul al cărui consimţământ a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violenţă;

b) soţul minor, părinţii lui, curatorii lui sau autoritatea tutelară, dacă căsătoria a fost înregistrată de o persoană care nu a atins vârsta matrimonială şi această vârstă nu a fost redusă în modul stabilit. După atingerea de către soţul minor a vârstei de 18 ani, dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei îi aparţine numai lui;

c) soţul ale cărui drepturi au fost încălcate prin înregistrarea căsătoriei, cu încălcarea obligaţiei prevăzute la art.11 alin.(2);

d) soţul, precum şi alte persoane, ale căror drepturi şi interese au fost lezate în urma înregistrării căsătoriei cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(1) lit.a);

e) orice persoană interesată, în cazul căsătoriei înregistrate cu încălcarea prevederilor art.15 alin.(1) lit.b), e), f), g), h) şi alin.(1¹);

f) subiecţii a căror autorizare este necesară la înregistrarea căsătoriei cu o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară;

g) soţul de bună-credinţă, în cazul în care a fost înregistrată o căsătorie fictivă, precum şi autoritatea competentă pentru străini, în cazul în care declararea caracterului fictiv al căsătoriei prezintă relevanţă pentru exercitarea atribuţiilor legale ale acesteia.

(2) Cererea privind declararea nulităţii căsătoriei înregistrate cu un minor care nu a atins vârsta matrimonială se examinează cu participarea obligatorie a reprezentantului autorităţii tutelare.

[Art.42 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.42 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.42 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

[Art.42 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 43. Împrejurările care înlătură nulitatea căsătoriei

(1) Căsătoria încheiată cu o persoană a cărei căsătorie anterioară nu a fost încetată se recunoaşte valabilă dacă, în momentul atestării impedimentului respectiv în cadrul unei proceduri administrative, acest impediment a dispărut. Căsătoria se consideră valabilă din momentul dispariţiei impedimentului respectiv.

(2) Instanţa judecătorească poate recunoaşte valabilă o căsătorie dacă, în momentul examinării cauzei de nulitate sau de recunoaştere a valabilităţii acestei căsătorii, impedimentele care împiedicau înregistrarea acesteia au dispărut. Căsătoria este recunoscută valabilă din momentul dispariţiei impedimentului.

(3) În cazul constatării că unul dintre soţi are una sau mai multe căsătorii anterioare neîncetate, valabilitatea căsătoriei poate fi recunoscută doar după ce instanţa judecătorească se pronunţă cu privire la încetarea căsătoriei sau, după caz, a căsătoriilor anterioare. Căsătoria anterioară încetează la data recunoaşterii drept valabilă a căsătoriei următoare.

(4) Instanţa judecătorească are dreptul să respingă cererea de declarare a nulităţii căsătoriei înregistrate de un minor care nu a atins vârsta matrimonială, dacă aceasta o cer interesele minorului.

(5) Nu poate fi declarată nulă o căsătorie înregistrată cu încălcarea prevederilor legate de vârstă matrimonială în situaţia în care, în timpul examinării cauzei, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas gravidă.

(6) Căsătoria fictivă nu poate fi declarată nulă dacă, în timpul examinării cauzei, a intervenit convieţuirea soţilor sau dacă soţia a născut ori a rămas gravidă.

(7) O căsătorie nu poate fi declarată nulă după încetarea ei, cu excepţia cazului în care, la momentul înregistrării acesteia, unul dintre soţi se afla într-o altă căsătorie.

[Art.43 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 43¹. Termenul de prescripţie pentru invocarea unor temeiuri particulare de nulitate

Anularea căsătoriei poate fi solicitată în termen de doi ani, în cazul:

a) prevăzut la art.15 alin.(1) lit.e), de la data înregistrării căsătoriei;

b) prevăzut la art.15 alin.(1) lit.f), de la data la care autoritatea competentă a cărei autorizare era necesară pentru înregistrarea căsătoriei a luat cunoştinţă de aceasta;

c) nulităţii căsătoriei pentru vicii de consimţământ sau pentru lipsă de discernământ, de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa temporară a discernământului.

[Art.43¹ introdus prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 44. Consecinţele de declarare a nulităţii căsătoriei

(1) Căsătoria declarată nulă de către instanţa judecătorească se consideră ca atare din ziua înregistrării ei" şi nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între soţi, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol.

(2) Bunurile procurate în comun de către persoanele a căror căsătorie a fost declarată nulă aparţin acestora cu drept de proprietate în devălmăşie, iar contractul matrimonial se consideră nul.

(3) În cazul în care căsătoria este declarată nulă:

a) instanţa judecătorească, la cererea soţului de bună-credinţă, este în drept să-l oblige pe celălalt soţ la plata pensiei de întreţinere, să aplice, la împărţirea bunurilor dobîndite în comun pînă la declararea nulităţii căsătoriei, regulile stabilite de art.20, 25, 26, precum şi să recunoască valabil, total sau parţial, contractul matrimonial;

b) soţul de bună-credinţă este în drept să ceară, în modul stabilit de legislaţia civilă, repararea prejudiciului moral şi material cauzat.

(4) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect asupra copiilor născuţi din această căsătorie. Drepturile şi obligaţiile părinţilor a căror căsătorie a fost declarată nulă şi copiii acestora cad sub incidenţa dispoziţiilor cu privire la divorţ.

(5) Declararea nulităţii căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie.

[Art.44 alin.(1),(2) modificate, alin.(4) în redacţie nouă conform Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

TITLUL III

RELAŢIILE JURIDICE DINTRE PĂRINŢI ŞI COPII

Capitolul 9

ATESTAREA PROVENIENŢEI COPILULUI

Articolul 45. Rudenia şi afinitatea

(1) Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală.

(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt similare liniei şi gradului de rudenie.

Articolul 46. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părinţilor şi copiilor

Drepturile şi obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege.

Articolul 47. Stabilirea provenienţei copilului

(1) Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza datelor din înregistrarea constatării medicale a naşterii copilului de la o anumită femeie într-o instituţie medico-sanitară.

(2) În cazul în care naşterea a avut loc în afara unei instituţii medico-sanitare, înregistrarea constatării medicale a naşterii se efectuează de instituţia medico-sanitară teritorială, abilitată cu dreptul de eliberare a certificatului medical constatator al naşterii în baza concluziei unui consiliu, instituit în acest scop de conducătorul instituţiei medico-sanitare, în termen de 3 zile lucrătoare, după cum urmează:

a) în cazul constatării naşterii în cadrul termenului de 10 zile de la data naşterii, înregistrarea constatării medicale a naşterii se efectuează numai după o examinare medicală a lăuzei şi a nou-născutului de către un consiliu format din doi medici obstetricieni-ginecologi şi un medic neonatolog (medic pediatru);

b) în cazul constatării naşterii după expirarea termenului de 10 zile, dar până la 42 de zile de la data naşterii, din consiliu va face parte, suplimentar, şi reprezentantul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială este constatată naşterea;

c) în cazul constatării naşterii după expirarea termenului de 42 de zile de la data naşterii, înregistrarea constatării medicale a naşterii de către instituţia medico-sanitară se efectuează în baza testelor de confirmare a maternităţii;

d) în cazul în care consiliul, ca urmare a examinării medicale şi a materialelor prezentate şi examinate, nu poate stabili producerea naşterii în afara instituţiei medico-sanitare, conducătorul instituţiei medico-sanitare emite o decizie de refuz şi recomandă părinţilor să se adreseze în instanţa de judecată.

(3) Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.

(4) Prezumţia de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal, declaraţia se autentifică notarial şi se expediază la autoritatea abilitată să înregistreze naşterea.

(5) Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la autoritatea abilitată să înregistreze naşterea.

(5¹) Recunoaşterea paternităţii de către părintele care are 16 ani împliniţi, dacă acesta nu este căsătorit, se efectuează cu acordul reprezentantului legal al acestuia, iar în lipsa reprezentantului legal, cu acordul autorităţii tutelare.

(6) În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată sau dispărută ori cînd nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare sau prin hotărîrea instanţei judecătoreşti dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în care în privinţa mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art.116 şi 117 din Codul civil nr.1107/2002.

(7) Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la autoritatea abilitată şi pînă la naşterea copilului.

[Art.47 alin.(1),(2) în redacţie nouă, alin.(4),(5),(6),(7) modificate, alin.(5¹) introdus prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.47 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.47 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 48. Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească

Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei comune a părinţilor sau a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.

Articolul 49. Contestarea paternităţii (maternităţii)

(1) Paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sînt mama sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului. În cazul în care în privinţa părintelui este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art.116 şi 117 din Codul civil nr.1107/2002.

[Art.49 alin.(2) abrogat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

(3) Nu au dreptul să conteste paternitatea:

a) soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului soţiei;

b) persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a acesteia şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii acesteia ştia că nu este tatăl firesc al copilului.

[Art.49 alin.(1) modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.49 modificat prin Legea nr.133 din 15.11.2018, în vigoare 14.01.2019]

[Art.49 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 50. Drepturile şi obligaţiile copiilor născuţi în afara căsătoriei

Copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de părinţii şi rudele lor ca şi cei născui de la persoane căsătorite.

Capitolul 10

DREPTURILE COPIILOR MINORI

Articolul 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie

(1) Se consideră copil persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani (majoratul).

(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.

(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la libertatea gîndirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.

(4) În cazul copiilor separaţi de părinţi, drepturile copilului la îngrijire şi educaţie sînt asigurate de reprezentantul legal.

[Art.51 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.51 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 52. Dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude

(1) Copilul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfacerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copilului. În cazul cînd părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare dintre ei.

(2) Copilul aflat în situaţii extreme (reţinere, arest etc.) are dreptul să ia legătura cu părinţii sau cu alte rude în modul stabilit. Dacă nu este posibil de a contacta părinţii sau rudele copilului, va fi anunţată imediat autoritatea tutelară.

(3) În cazul copiilor cărora li s-a stabilit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească, conform prevederilor art.14 alin.(1) lit.c) şi f) din Legea nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, la solicitarea copilului sau a părintelui/părinţilor (cu acordul copilului), autoritatea tutelară teritorială asigură vizitarea trimestrială a părintelui/părinţilor de către copil, dacă în privinţa părintelui/părinţilor nu se află în derulare procese judiciare privind decăderea din drepturile părinteşti.

[Art.52 alin.(3) introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.52 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 53. Dreptul copilului de a fi protejat

(1) Copilului i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege - de autoritatea tutelară/teritorială sau de alte organe abilitate. Părinţii poartă răspundere, prevăzută de legislaţie, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de îngrijire şi educaţie a copilului.

(2¹) Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului ai cărui părinte/părinţi sunt minori, se asigură de către părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai părinţilor minori.

(3) Minorul care a căpătat capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului îşi apără drepturile şi interesele legitime de sine stătător.

(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.

(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti, copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare/teritoriale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar de la vîrsta de 14 ani - instanţei judecătoreşti.

(5¹) Dacă plasarea copilului într-un serviciu social de plasament a fost determinată de violenţă, neglijare, exploatare, abandon sau de alte acţiuni care pun în pericol viaţa şi sănătatea copilului, instanţa de judecată, la cererea autorităţii tutelare teritoriale, va examina posibilitatea de încasare de la părintele/părinţii culpabili a cheltuielilor pentru îngrijirea şi educaţia copilului în serviciul/serviciile sociale de plasament din momentul plasării pînă în momentul reintegrării copilului în familia părinţilor, în condiţiile stabilite de Guvern.

(6) Angajaţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai structurilor, instituţiilor şi serviciilor din cadrul sau din subordinea acestora, care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, în organele de drept, în conformitate cu mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, sînt obligaţi să transmită autorităţii tutelare/teritoriale sesizările privind copiii aflaţi în situaţie de risc, precum şi cele privind cazurile de violenţă, neglijare sau exploatare a copiilor în cadrul serviciilor sociale, al instituţiilor medicale, educaţionale şi culturale.

(7) Persoanele fizice care deţin informaţii despre un caz suspect de violenţă, neglijare sau exploatare a copilului sînt obligate să le comunice autorităţii tutelare/teritoriale sau organelor de drept.

[Art.53 alin.(2¹) introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.53 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.53 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

[Art.53 modificat prin Legea nr.150 din 01.07.2016, în vigoare 15.07.2016]

[Art.53 completat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 54. Dreptul copilului la exprimarea opiniei

Copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative, precum şi în cadrul procedurilor notariale. De opinia copilului se ţine cont în mod obligatoriu, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, dacă aceasta nu contravine intereselor copilului.

[Art.54 completat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.54 modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 55. Dreptul copilului la nume şi prenume

(1) Copilul are dreptul la un nume şi prenume.

(2) Copilul dobândeşte numele părinţilor săi. Dacă părinţii poartă nume diferite, copilul poate lua numele tatălui sau al mamei, sau un nume format prin atribuirea ori conexarea numelor părinţilor. Dacă un părinte poartă un nume compus, este posibilă conexarea parţială a numelui părintelui. La atribuirea numelui prin conexare, numele copilului va fi compus din două nume.

(3) Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus, potrivit voinţei ambilor părinţi.

(4) În caz de litigiu între părinţi privind numele şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară.

[Art.55 alin.(2) în redacţie nouă, alin.(3) modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.55 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 56. Schimbarea numelui şi/sau a prenumelui copilului

(1) Numele şi/sau prenumele copilului poate fi schimbat în baza cererii comune a părinţilor.

(2) Cererea de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui copilului poate fi depusă de către un părinte, dacă celălalt părinte:

a) este declarat dispărut fără veste, decedat sau declarat decedat;

b) este supus unei măsuri de ocrotire judiciară;

c) este decăzut din drepturile părinteşti;

d) nu a stabilit filiaţia sa asupra copilului, în condiţiile legii.

(3) În caz de litigiu între părinţi, problema privind schimbarea numelui şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată de către autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul copilul, ţinând cont în exclusivitate de interesele copilului.

(4) Decizia autorităţii tutelare poate fi contestată în instanţa judecătorească. În procesul examinării cauzei de contestare sau de anulare a deciziei autorităţii tutelare, instanţa judecătorească decide asupra numelui pe care îl va purta copilul, ţinând cont în exclusivitate de interesele acestuia.

(5) Schimbarea numelui şi/sau a prenumelui copilului care a atins vârsta de 10 ani se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia.

[Art.56 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

[Art.56 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 57. Drepturile patrimoniale ale copilului

(1) Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al bunurilor primite în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate din mijloacele lui.

(2) Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul civil.

(3) Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii - asupra bunurilor copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.

(4) În cazul apariţiei bunurilor comune ale părinţilor şi copiilor, drepturile de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie a acestora sînt reglementate de legislaţia civilă.

Articolul 57¹. Dreptul copilului la repararea prejudiciului material şi moral

(1) Copilul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prin încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale ca urmare a violenţei, neglijării, exploatării sau eschivării în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, care au prejudiciat viaţa şi sănătatea copilului, precum şi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o autoritate publică sau instituţie a obligaţiei stabilite de actele normative în scopul protecţiei contra riscului de producere a unui anumit prejudiciu.

(2) Repararea prejudiciului material şi moral are loc în modul prevăzut de legislaţia civilă.

[Art.57¹ introdus prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 57². Autorităţile tutelare în domeniul protecţiei copilului

Autorităţile tutelare sînt:

a) autoritatea tutelară teritorială - structurile teritoriale de asistenţă socială din subordinea agenţiei teritoriale de asistenţă socială, Direcţia generală pentru protecţia drepturilor copilului din Chişinău şi Direcţia principală a sănătăţii şi protecţiei sociale a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia. În municipiile Bălţi şi Chişinău, autorităţile tutelare teritoriale exercită şi atribuţiile de autoritate tutelară, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din componenţa acestora, în cadrul cărora atribuţiile de autoritate tutelară sînt exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective;

b) autoritatea tutelară - primarii de sate (comune), oraşe şi municipii (cu excepţia municipiilor Bălţi şi Chişinău).

[Art.57² modificat prin Legea nr.256 din 17.08.2023, în vigoare 01.01.2024]

[Art.57² introdus prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Capitolul 11

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRINŢILOR

Articolul 58. Drepturile şi obligaţiile părinţilor

(1) Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat, cu excepţia cazurilor în care instanţa judecătorească a limitat, pentru o anumită perioadă, dreptul părintelui de a comunica cu copilul pe motiv de violenţă în familie.

(1¹) Părinţii/reprezentantul legal al părintelui minor exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti şi asupra copilului părintelui minor, precum şi sunt reprezentanţi legali ai copilului respectiv.

(1²) Părintele minor îşi păstrează dreptul de a participa la creşterea, îngrijirea şi educaţia copilului.

(2) Drepturile şi obligaţiile părinţilor, cu excepţiile prevăzute de prezentul cod, încetează din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii depline de exerciţiu de către copil.

[Art.58 alin.(1) completat prin Legea nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.58 alin.(1¹),(1²) introduse prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 59. Drepturile părinţilor minori

(1) Părinţii minori au dreptul să locuiască împreună cu copilul lor şi să participe la educaţia lui.

(2) Părinţii minori necăsătoriţi pot recunoaşte şi contesta paternitatea şi maternitatea în baze generale. Părinţii minori care nu au atins vîrsta de 16 ani pot cere stabilirea paternităţii pe cale judecătorească.

Articolul 60. Drepturile şi obligaţiile părinţilor privind educaţia şi instruirea copiilor

(1) Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii conform propriilor convingeri, indiferent de faptul dacă locuiesc împreună sau separat, cu excepţia cazurilor în care instanţa judecătorească a limitat, pentru o anumită perioadă, dreptul părintelui de a comunica cu copilul pe motiv de violenţă în familie.

(2) Părinţii poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate la educaţia lor faţă de oricare alte persoane.

(3) Părinţii sînt obligaţi să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani. Instituţia de învăţămînt şi forma de instruire sînt alese de către părinţi, cu luarea în considerare a opiniei copilului.

(4) Litigiile dintre părinţi privind educaţia şi instruirea copiilor se soluţionează de către autoritatea tutelară, iar decizia acesteia poate fi atacată pe cale judecătorească. Autoritatea tutelară recomandă părinţilor să se adreseze unui mediator pentru soluţionarea litigiului.

[Art.60 alin.(1) completat prin Legea nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.60 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.60 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 61. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor

(1) Drepturile şi interesele legitime ale copiilor sînt apărate de către părinţii lor.

(2) Părinţii sînt reprezentanţii legali ai copiilor lor şi acţionează în numele lor în relaţiile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv în autorităţile administraţiei publice şi instanţele judecătoreşti, fără a avea nevoie de împuterniciri speciale.

(2¹) Părinţii sunt în drept să-şi delege parţial drepturile şi obligaţiile privind creşterea, îngrijirea şi educaţia copilului unui custode, prin depunerea unei cereri la autoritatea tutelară, conform procedurii stabilite de legislaţie. În acest caz, părinţii rămân a fi reprezentanţii legali ai copilului, iar custodele exercită atribuţii de responsabil legal al copilului, în condiţiile legislaţiei.

(3) În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, acestea se soluţionează prin decizia autorităţii tutelare de la locul aflării copilului, care poate fi atacată pe cale judecătorească, interesele copiilor, în acest caz, fiind reprezentate de către autoritatea tutelară teritorială.

[Art.61 alin.(2¹) introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.61 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 62. Exercitarea drepturilor părinţilor

(1) Drepturile părinţilor nu pot fi exercitate contrar intereselor copilului lor. Părinţii nu pot prejudicia sănătatea fizică şi psihică a copilului.

(2) Metodele de educaţie a copilului, alese de părinţi, vor exclude comportamentul abuziv, insultele şi maltratările de orice fel, discriminarea, violenţa psihică şi fizică, aplicarea pedepselor corporale, antrenarea în acţiuni criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea substanţelor stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşitul şi alte acte ilicite.

(3) Toate problemele privind educaţia şi instruirea copilului se soluţionează de către părinţi de comun acord, ţinîndu-se cont de interesele şi de părerea copilului.

(4) Părinţii poartă răspundere, în modul stabilit, pentru exercitarea drepturilor părinteşti în detrimentul intereselor copilului.

[Art.62 completat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 63. Domiciliul copilului minor

(1) În cazul cînd părinţii locuiesc separat, domiciliul copilului care nu a atins vîrsta de 14 ani se determină prin acordul părinţilor.

(1¹) În cazul în care părinţii locuiesc separat, copilul care a atins vârsta de 14 ani alege cu care dintre părinţi vrea să locuiască. Dacă acesta refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul copilului se stabileşte prin acordul părinţilor.

(2) Dacă lipseşte acordul părinţilor cu privire la stabilirea domiciliului copilului, iar copilul care a împlinit vârsta de 14 ani refuză să aleagă cu care părinte vrea să locuiască, domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa de judecată, ţinând cont de interesele şi opinia copilului, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate. În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vîrsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.)

(3) La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare teritoriale în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi, care va conţine, după caz, şi informaţia disponibilă privind actele de violenţă în această familie şi persoana agresorului familial.

(4) În cazul în care lipseşte acordul părinţilor cu privire la stabilirea domiciliului copilului, până la stabilirea acestuia de către instanţa de judecată, domiciliul copilului este considerat domiciliul părintelui cu care acesta locuieşte permanent.

(5) În cazul indicat la alin.(4), părintele care locuieşte separat de copil are dreptul să petreacă timpul cu copilul la domiciliul său, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului, luându-se în consideraţie vârsta copilului, proximitatea domiciliului părintelui care locuieşte separat, frecventarea studiilor/participarea la activităţi extraşcolare, conform unui program stabilit de autoritatea tutelară teritorială.

[Art.63 alin.(3) completat prin Legea nr.316 din 17.11.2022, în vigoare 09.01.2023]

[Art.63 alin.(1¹),(4),(5) introduse, alin.(2) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.63 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 64. Exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil

(1) În cazul în care părinţii locuiesc separat, părintele care locuieşte împreună cu copilul nu poate împiedica exercitarea drepturilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat, inclusiv menţinerea relaţiilor personale regulate şi a contactului direct cu copilul, cu excepţia cazurilor în care contactul a fost limitat sau suspendat, în condiţiile legii, pentru o perioadă determinată, iar menţinerea contactului contravine interesului superior al copilului ori pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului.

(2) Părinţii au dreptul să încheie un acord privind modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti de către părintele care locuieşte separat de copil, cu respectarea interesului superior al copilului. Dacă copilul este capabil să îşi formeze propria opinie, acestuia i se oferă posibilitatea de a şi-o exprima, iar de opinia copilului se ţine cont în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate.

(3) Pentru soluţionarea neînţelegerilor privind exercitarea drepturilor părinteşti şi stabilirea programului de întrevederi, părinţii pot recurge la mediere, din proprie iniţiativă, dacă medierea nu contravine interesului superior al copilului şi dacă nu sunt constatate acte de violenţă, abuz, neglijare, intimidare ori alte riscuri pentru copil.

(4) În lipsa acordului prevăzut la alin.(2), programul de întrevederi ale copilului cu părintele care locuieşte separat se stabileşte de către autoritatea tutelară teritorială de la locul aflării copilului, cu respectarea interesului superior al acestuia.

(5) La stabilirea programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială examinează toate circumstanţele privind situaţia copilului, inclusiv vârsta acestuia, ataşamentul faţă de fiecare dintre părinţi, relaţiile copilului cu fiecare părinte, precum şi cu fraţii şi surorile, frecventarea studiilor şi participarea la activităţi extraşcolare, proximitatea domiciliului părintelui care locuieşte separat, opinia copilului, de care se ţine cont în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, precum şi alte circumstanţe importante pentru asigurarea protecţiei interesului superior al copilului.

(6) Programul de întrevederi stabilit prin decizia autorităţii tutelare teritoriale se supune confirmării de către instanţa judecătorească, în condiţiile Codului de procedură civilă nr.225/2003.

(7) Programul de întrevederi confirmat de instanţa judecătorească poate fi modificat la cererea unuia dintre părinţi sau a autorităţii tutelare teritoriale dacă de la data emiterii încheierii privind confirmarea programului de întrevederi au trecut cel puţin 6 luni şi dacă s-au modificat circumstanţele care au stat la baza stabilirii acestuia. Cererea de modificare poate fi depusă înainte de expirarea termenului de 6 luni dacă modificarea este impusă de interesul superior al copilului, în cazul emiterii unei ordonanţe de protecţie după confirmarea programului de întrevederi ori în cazul apariţiei unor riscuri pentru viaţa, sănătatea, siguranţa sau dezvoltarea copilului.

(8) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă temporar în altă localitate, din ţară sau de peste hotare, iar copilul rămâne în grija altei persoane, părintele care locuieşte separat de copil îşi păstrează dreptul de a menţine relaţii personale şi contact direct cu copilul, inclusiv dreptul de a vizita copilul, conform programului de întrevederi stabilit în condiţiile legii, dacă acestea nu contravin interesului superior al copilului şi nu aduc atingere măsurilor de protecţie dispuse potrivit legii.

(9) În cazul în care părintele la domiciliul căruia a fost stabilit domiciliul copilului pleacă împreună cu copilul în altă localitate, din ţară sau de peste hotare, acesta este obligat să asigure menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, inclusiv prin mijloace de comunicare la distanţă, precum şi posibilitatea exercitării dreptului la întrevederi stabilit în condiţiile legii, în măsura în care acestea nu contravin interesului superior al copilului şi nu aduc atingere măsurilor de protecţie dispuse potrivit legii.

(10) Neexecutarea intenţionată şi repetată a programului de întrevederi stabilit în condiţiile legii, constatată prin procese-verbale întocmite de executorul judecătoresc, poate constitui drept temei pentru solicitarea modificării domiciliului copilului, dacă măsura în cauză este necesară, proporţională şi corespunde interesului superior al copilului.

(11) Executarea programului de întrevederi se realizează de către executorul judecătoresc, în condiţiile Codului de executare nr.443/2004.

(12) Părintele care locuieşte separat de copil are dreptul de a primi informaţii cu privire la copilul său de la toate instituţiile de învăţământ, cele curative şi cele de asistenţă socială, precum şi de la alte instituţii. Comunicarea informaţiei poate fi refuzată dacă comportamentul părintelui prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. Refuzul în cauză poate fi atacat în instanţa judecătorească.

(13) Programul de întrevederi stabilit prin hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe judecătoreşti din alt stat sau, după caz, prin actul administrativ al unei autorităţi competente din alt stat se prezintă autorităţii tutelare teritoriale de la locul aflării copilului, care îl remite instanţei judecătoreşti spre confirmare, în condiţiile procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă nr.225/2003, aplicată în mod corespunzător.

[Art.64 în redacţia Legii nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.64 alin.(2) completat, alin.(2¹)-(2³) introduse prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.64 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.64 completat prin Legea nr.211 din 29.07.2016, în vigoare 30.09.2016]

Articolul 65. Relaţiile personale ale copilului cu bunicii, fraţii şi surorile

(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi de a comunica cu bunicii, fraţii şi surorile, iar aceştia au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul, dacă aceasta corespunde interesului superior al copilului.

(2) Părinţii sau, după caz, reprezentantul legal al copilului nu poate împiedica în mod nejustificat menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu bunicii, fraţii şi surorile.

(3) În cazul în care menţinerea relaţiilor personale prevăzute la alin.(1) este împiedicată, autoritatea tutelară teritorială, la cererea persoanei interesate, examinează situaţia copilului şi stabileşte un program de întrevederi, dacă aceasta corespunde interesului superior al copilului.

(4) La stabilirea programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială examinează vârsta copilului, relaţiile acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile, precum şi opinia copilului, de care se ţine cont în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, precum şi alte circumstanţe importante pentru determinarea interesului superior al copilului.

(5) În cazul în care sunt constatate acte de violenţă, abuz, neglijare, intimidare sau alte riscuri pentru copil, acestea se iau în considerare la stabilirea programului de întrevederi, astfel încât exercitarea acestui drept să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului.

(6) Programul de întrevederi stabilit de autoritatea tutelară teritorială se supune confirmării de către instanţa judecătorească, în condiţiile procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă nr.225/2003, aplicată în mod corespunzător.

(7) Programul de întrevederi confirmat de către instanţa judecătorească poate fi modificat la cererea bunicilor, fraţilor sau a surorilor copilului, a unuia dintre părinţi, a reprezentantului legal al copilului ori a autorităţii tutelare teritoriale dacă de la data pronunţării încheierii privind confirmarea modalităţii de comunicare sau a programului de întrevederi au trecut cel puţin 6 luni şi dacă s-au modificat circumstanţele care au stat la baza stabilirii acestuia. Cererea de modificare poate fi depusă înainte de expirarea termenului de 6 luni dacă modificarea este impusă de interesul superior al copilului, în cazul emiterii unei ordonanţe de protecţie după confirmarea programului de întrevederi ori în cazul apariţiei unor riscuri pentru viaţa, sănătatea, siguranţa sau dezvoltarea copilului.

(8) Executarea programului de întrevederi se realizează de către executorul judecătoresc, în condiţiile Codului de executare nr.443/2004.

[Art.65 în redacţia Legii nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.65 alin.(1) în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.65 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 66. Apărarea drepturilor părinteşti

(1) Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl reţine fără un temei legal. În caz de litigiu, părinţii se pot adresa instanţei judecătoreşti.

(2) Instanţa judecătorească este în drept să respingă acţiunea prevăzută la alin.(1) dacă va stabili că înapoierea copilului părinţilor săi contravine intereselor acestuia.

(3) Dacă instanţa judecătorească va stabili că nici părinţii şi nici persoanele la care se află copilul nu sînt în stare să asigure întreţinerea, educaţia şi dezvoltarea adecvată a acestuia, ea va obliga autoritatea tutelară teritorială să dispună plasamentul copilului în conformitate cu prevederile Legii nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.

[Art.66 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 67. Decăderea din drepturile părinteşti

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere;

b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă, dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;

c) fac abuz de drepturile părinteşti;

d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;

e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;

f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;

g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului; precum şi

h) în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.

Articolul 68. Modalitatea de decădere din drepturile părinteşti

(1) Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească.

(2) Acţiunea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului, autoritatea tutelară/teritorială.

(3) Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare/teritoriale.

(4) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile din momentul cînd hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti a rămas definitivă, o copie a acesteia organului stare civilă din raza teritorială a instanţei.

[Art.68 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.68 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 69. Efectele decăderii din drepturile părinteşti

(1) Copilul ai cărui părinţi (unul dintre ei) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti păstrează dreptul de folosinţă asupra spaţiului locativ şi toate drepturile patrimoniale bazate pe rudenia cu părinţii şi rudele sale fireşti, inclusiv dreptul la succesiune.

(2) Copiii ai căror părinţi/al căror unic părinte sînt decăzuţi/este decăzut din drepturile părinteşti sînt plasaţi în servicii de plasament în baza dispoziţiei autorităţii tutelare teritoriale.

(3) Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întrevederi cu copilul lor doar cu permisiunea autorităţii tutelare teritoriale, fiind luată în considerare, în mod obligatoriu, opinia copilului, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale, dacă este evident că părinţii nu sînt capabili de acest contact, dacă, din anumite motive, contactul contravine intereselor copilului sau dacă acesta, în timpul dezbaterilor judiciare, a avut obiecţii serioase privind contactul cu părinţii decăzuţi din drepturi.

[Art.69 alin.(3) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.69 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 70. Restabilirea drepturilor părinteşti

(1) Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.

(2) Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare teritoriale.

(3) La restabilirea în drepturile părinteşti se ţine cont, în mod obligatoriu, de opinia copilului, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate.

(4) Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost desfăcută, hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti poate fi anulată fără restabilirea drepturilor şi obligaţiilor de părinte.

[Art.70 alin.(3) în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.70 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 71. Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti

(1) La cererea autorităţii tutelare, instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea lui, şi asigurarea protecţiei copilului de către autoritatea tutelară teritorială.

(2) În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau inviolabilitatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicînd acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(2), autoritatea tutelară, în termen de 3 zile lucrătoare, va porni o acţiune în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile părinteşti sau luarea copilului de la părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va fi înapoiat părinţilor.

(4) Cererea privind luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti se examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare şi a celei teritoriale, în a cărei evidenţă se află copilul.

(5) La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul dacă aceasta nu contravine intereselor copilului.

[Art.71 alin.(4) completat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.71 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.71 modificat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.71 modificat prin Legea nr.73 din 12.04.2012, în vigoare 25.05.2012]

Articolul 72. Efectele luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti

(1) În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile părinteşti, părinţii pierd dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educaţia lui şi de a-i reprezenta interesele, reprezentantul legal al copilului pentru perioada respectivă fiind autoritatea tutelară teritorială.

(2) Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în unele cazuri, cu permisiunea autorităţii tutelare în a cărei evidentă se află copilul şi în baza avizului pozitiv al autorităţii tutelare în a cărei rază locuiesc părinţii copilului, fiind luată în considerare, în mod obligatoriu, opinia copilului, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate.

[Art.72 alin.(1) completat, alin.(2) în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.72 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 73. Participarea autorităţii tutelare teritoriale la examinarea cauzelor privind creşterea, educaţia şi protecţia copilului

(1) La examinarea de către instanţa judecătorească a cauzelor privind creşterea, educaţia şi protecţia copilului în cadrul procedurii de confirmare a programului de întrevederi, precum şi la executarea hotărârilor şi încheierilor judecătoreşti emise în cauzele respective, participarea autorităţii tutelare teritoriale este obligatorie.

(2) În cadrul procedurii de confirmare a programului de întrevederi, autoritatea tutelară teritorială prezintă instanţei judecătoreşti decizia privind stabilirea programului de întrevederi, avizul motivat şi materialele care au stat la baza adoptării deciziei respective.

(3) Autoritatea tutelară teritorială examinează condiţiile de trai ale copilului, situaţia acestuia, relaţiile cu părinţii şi cu alte persoane relevante, opinia copilului, de care se ţine cont în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, precum şi alte circumstanţe importante pentru determinarea interesului superior al copilului. În baza constatărilor efectuate în cadrul examinării, autoritatea tutelară teritorială prezintă instanţei judecătoreşti un aviz motivat.

(4) În cazul în care sunt constatate acte de violenţă, abuz, neglijare, intimidare sau alte riscuri pentru copil, acestea se reflectă în mod expres în avizul prevăzut la alin.(3).

(5) În vederea întocmirii avizului prevăzut la alin.(3), autoritatea tutelară teritorială poate solicita informaţii şi documente de la autorităţile publice, instituţiile de învăţământ, instituţiile medico-sanitare şi de la alte entităţi competente, în condiţiile legii.

(6) Modul de întocmire a avizului prevăzut la alin.(3), conţinutul acestuia şi procedura de cooperare dintre autoritatea tutelară teritorială şi alte autorităţi publice se stabilesc de Guvern.

[Art.73 în redacţia Legii nr.126 din 02.07.2026, în vigoare 06.08.2026]

[Art.73 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 73¹. Conflictul de interese între o parte interesată şi autoritatea tutelară

În cazul unui conflict de interese între o parte interesată şi autoritatea tutelară sau cea teritorială, la cererea părţii interesate, instanţa judecătorească poate desemna responsabilă de caz o altă autoritate tutelară teritorială, ţinând cont de criteriul proximităţii, precum şi de alte criterii relevante.

[Art.73¹ introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

TITLUL IV

OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE MEMBRII FAMILIEI

Capitolul 12

OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE PĂRINŢI ŞI COPII

Articolul 74. Obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii

(1) Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.

(2) Modul de plată a pensiei de întreţinere se determină în baza unui contract încheiat între părinţi sau între părinţi şi copilul major inapt de muncă.

(3) Dacă lipseşte un atare contract şi părinţii nu participă la întreţinerea copiilor, pensia de întreţinere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia dintre părinţi, a tutorelui copilului sau a autorităţii tutelare teritoriale.

[Art.74 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 75. Cuantumul pensiei de întreţinere încasate pentru copilul minor

(1) Pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 - pentru un copil, 1/3 - pentru 2 copii şi 1/2 - pentru 3 şi mai mulţi copii.

(2) Cuantumul cotelor stabilite la alin.(1) poate fi micşorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante.

(3) În cazul în care unii copii rămîn cu un părinte, iar alţii - cu celălalt, pensia de întreţinere plătită în favoarea părintelui mai puţin asigurat se stabileşte într-o sumă bănească fixă, determinată conform art.76.

Articolul 76. Încasarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor într-o sumă bănească fixă

(1) În cazurile cînd părintele care datorează întreţinere copilului său are un salariu şi/sau alte venituri neregulate sau fluctuabile ori primeşte salariu şi/sau alte venituri, total sau parţial, în natură, ori nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri cînd, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere, sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri, este imposibilă, dificilă sau lezează substanţial interesele uneia dintre părţi, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă plătită lunar sau, concomitent, într-o sumă bănească fixă şi sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri conform art.75.

(2) Cuantumul sumei băneşti fixe încasate în conformitate cu alin.(1) se determină de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părţilor, de alte circumstanţe importante, cu respectarea prevederilor art.108 şi păstrîndu-se, dacă este posibil, nivelul anterior de asigurare materială a copilului.

[Art.76 alin.(2) completat prin Legea nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Articolul 77. Încasarea şi folosirea pensiei de întreţinere pentru copilul minor rămas fără ocrotire părintească

[Art.77 abrogat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 78. Dreptul copiilor majori inapţi de muncă la pensie de întreţinere

(1) Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.

(2) În caz de litigii privind achitarea pensiei de întreţinere, instanţa judecătorească stabileşte cuantumul acesteia pentru copiii majori inapţi de muncă într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială, de alte circumstanţe importante, cu respectarea prevederilor art.108.

[Art.78 alin.(2) completat prin Legea nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Articolul 79. Participarea părinţilor la cheltuielile suplimentare în favoarea copiilor

(1) În caz de litigii şi de circumstanţe excepţionale (boală gravă, mutilare a copilului minor sau a celui major inapt de muncă, necesitatea achitării cheltuielilor privind îngrijirea acestora etc.), în lipsa contractului între părţi, instanţa judecătorească poate obliga pe fiecare dintre părinţi să participe la cheltuielile suplimentare generate de aceste circumstanţe.

(2) Modalitatea participării părinţilor la cheltuielile suplimentare, precum şi cuantumul acestor cheltuieli sînt stabilite de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi copiilor şi de alte circumstanţe importante. Cuantumul cheltuielilor suplimentare se stabileşte într-o sumă bănească fixă, ce va fi achitată lunar.

(3) Instanţa judecătorească poate obliga părinţii să participe la cheltuielile suplimentare deja făcute, precum şi la viitoarele cheltuieli suplimentare.

Articolul 80. Obligaţia copiilor majori de a-şi întreţine părinţii

(1) Copiii majori apţi de muncă sînt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin material.

(2) Dacă nu există un contract privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă care necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale judecătorească.

(3) Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi a copiilor, de alte circumstanţe importante, cu respectarea prevederilor art.108.

(4) La stabilirea cuantumului pensiei, instanţa judecătorească este în drept să ţină cont de toţi copiii majori ai părintelui respectiv, indiferent de faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de unul, cîţiva sau toţi copiii.

(5) Copilul poate fi eliberat de obligaţia de a-şi întreţine părinţii inapţi de muncă care necesită sprijin material dacă instanţa judecătorească va stabili că aceştia s-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti faţă de acest copil.

(6) Copiii ai căror părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti se scutesc de obligaţia de întreţinere a acestora.

[Art.80 alin.(3) completat prin Legea nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Articolul 81. Participarea copiilor majori la cheltuielile suplimentare în favoarea părinţilor

(1) În circumstanţe excepţionale (boală gravă, dizabilitate severă sau accentuată, mutilare sau alt viciu al părintelui etc.), copiii majori pot fi obligaţi de către instanţa judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de aceste circumstanţe dacă lipseşte un contract între părţi sau dacă copiii refuză să participe benevol la aceste cheltuieli.

(2) Modul de participare a copiilor majori la cheltuielile suplimentare în favoarea părinţilor şi cuantumul acestora se determină de instanţa judecătorească, conform dispoziţiilor art.80.

(3) Instanţa judecătorească este în drept să elibereze copiii majori de participarea la cheltuielile suplimentare în favoarea părinţilor dacă se va stabili că aceştia s-au eschivat de la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti faţă de aceşti copii, chiar şi în cazul cînd copiii plătesc pensia de întreţinere.

[Art.81 completat prin Legea nr.201 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Capitolul 13

OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE SOŢI ŞI FOŞTII SOŢI

Articolul 82. Obligaţia soţilor de a se întreţine reciproc

(1) Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă.

(2) În cazul refuzului de a acorda întreţinere şi dacă între soţi nu există un contract privind plata pensiei de întreţinere, dreptul de a porni o acţiune în instanţa judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soţ îl au:

a) soţul inapt de muncă (care a atins vîrsta de pensionare sau este persoană cu dizabilitate severă, accentuată sau medie) şi care necesită sprijin material;

b) soţia în timpul gravidităţii;

c) soţul care îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;

d) soţul care îngrijeşte pînă la vîrsta de 18 ani un copil comun cu dizabilităţi sau care îngrijeşte un copil comun cu dizabilităţi severe din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul necesită îngrijire.

(3) Pensia de întreţinere se plăteşte persoanelor enumerate la alin.(2) numai în cazul cînd acestea nu au un venit propriu suficient, iar soţul care datorează întreţinere are posibilitatea de a o plăti.

[Art.82 modificat prin Legea nr.201 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Articolul 83. Dreptul fostului soţ la întreţinere după divorţ

Dreptul de a pretinde întreţinere de la fostul soţ pe cale judecătorească îl are:

a) fosta soţie în timpul gravidităţii;

b) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;

c) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun cu dizabilităţi pînă la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun cu dizabilităţi severe din copilărie;

d) fostul soţ, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau timp de un an după desfacerea acesteia;

e) fostul soţ care necesită sprijin material şi a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soţii au fost căsătoriţi cel puţin 15 ani.

[Art.83 modificat prin Legea nr.201 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Articolul 84. Cuantumul pensiei de întreţinere încasate de la soţ (fostul soţ)

Cuantumul pensiei de întreţinere încasate de la un soţ (fost soţ) în favoarea celuilalt soţ se stabileşte de către instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar. La stabilirea sumei pensiei de întreţinere, se ţine cont de situaţia materială şi familială a soţilor (foştilor soţi), de alte circumstanţe importante, cu respectarea prevederilor art.108.

[Art.84 completat prin Legea nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Articolul 85. Scutirea soţului (fostului soţ) de obligaţia de întreţinere sau limitarea în termen a acestei obligaţii

Instanţa judecătorească este în drept să-l elibereze pe unul dintre soţi (fostul soţ) de obligaţia de întreţinere sau să limiteze această obligaţie la un anumit termen dacă:

a) incapacitatea de muncă a soţului (fostului soţ) inapt de muncă, care necesită sprijin material, este rezultatul abuzului de băuturi alcoolice sau substanţe stupefiante ori al unei infracţiuni premeditate;

b) soţul (fostul soţ) care necesită sprijin material a avut o comportare amorală în familie;

c) soţii (foştii soţi) s-au aflat în relaţii de căsătorie cel mult 5 ani;

d) s-a dovedit, pe cale judecătorească, că căsătoria a fost desfăcută din culpa fostului soţ care necesită sprijin material.

Capitolul 14

OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE DINTRE ALŢI MEMBRI AI FAMILIEI

Articolul 86. Obligaţia de întreţinere dintre fraţi şi surori

(1) Fraţii şi surorile minore, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi, au dreptul la întreţinere de la surorile şi fraţii majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente.

(2) Acelaşi drept îl au surorile şi fraţii majori inapţi de muncă, care necesită sprijin material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii acestora de către copiii lor majori apţi de muncă, de către soţi (foştii soţi) sau de către părinţi.

Articolul 87. Obligaţia bunicilor de a-şi întreţine nepoţii

(1) Nepoţii minori, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către părinţi, au dreptul la întreţinere de la bunicii care dispun de mijloace suficiente.

(2) Acelaşi drept îl au şi nepoţii majori inapţi de muncă, care necesită sprijin material, dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii lor de către soţi (foştii soţi), copiii majori apţi de muncă sau de către părinţi.

Articolul 88. Obligaţia nepoţilor de a-şi întreţine bunicii

Bunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii majori apţi de muncă sau de către soţi (foştii soţi), au dreptul la întreţinere de la nepoţii majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente.

Articolul 89. Obligaţia copiilor vitregi de a-şi întreţine părinţii vitregi

(1) Părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii lor fireşti majori apţi de muncă sau de către soţ (fostul soţ), au dreptul la întreţinere de la copiii vitregi majori apţi de muncă care dispun de mijloace suficiente.

(2) Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii vitregi de obligaţia de a-şi întreţine părinţii vitregi dacă aceştia i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile.

Articolul 90. Obligaţia copiilor de a-şi întreţine educatorii

(1) Persoanele inapte de muncă, care necesită sprijin material, şi care au întreţinut şi educat copii minori (denumiţi în continuare educatori) au dreptul la întreţinere de la aceştia dacă ultimii au atins vîrsta majoratului, sînt apţi de muncă şi dispun de mijloace suficiente şi dacă s-a stabilit imposibilitatea întreţinerii educatorilor de către propriii lor copii majori apţi de muncă sau de către soţ (fostul soţ).

(2) Instanţa judecătorească este în drept să scutească copiii de obligaţia de a-şi întreţine educatorii dacă aceştia i-au întreţinut şi educat mai puţin de 5 ani sau nu şi-au onorat obligaţiile.

(3) Persoanele cărora li s-a stabilit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească sunt scutite de obligaţiile prevăzute la alin.(1).

[Art.90 alin.(3) în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 91. Cuantumul şi modul de încasare a pensiei de întreţinere pentru alţi membri ai familiei

(1) Cuantumul şi modul de încasare a pensiei de întreţinere pentru persoanele menţionate la art.86-90 pot fi stabilite printr-un contract între părţi.

(2) Dacă nu există un contract între părţi, pensia de întreţinere se stabileşte de către instanţa judecătorească în sumă bănească fixă achitată lunar, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a persoanei care datorează întreţinere şi a persoanei care are dreptul la întreţinere, precum şi de alte circumstanţe importante, cu respectarea prevederilor art.108.

(3) Dacă unul dintre membrii familiei are dreptul la pensie de întreţinere concomitent de la mai multe persoane, instanţa judecătorească determină cuantumul acesteia pentru fiecare dintre cei ce o datorează, ţinînd cont de starea lor materială şi familială. Instanţa judecătorească este în drept să ia în considerare toate persoanele care datorează întreţinere, indiferent de faptul dacă acţiunea a fost pornită faţă de una, cîteva sau toate persoanele în cauză.

[Art.91 alin.(2) completat prin Legea nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Capitolul 15

CONTRACTUL PRIVIND PLATA PENSIEI DE ÎNTREŢINERE

Articolul 92. Contractul privind plata pensiei de întreţinere

Contractul privind mărimea, condiţiile şi modul de plată a pensiei de întreţinere poate fi încheiat între persoana care datorează întreţinere (debitorul întreţinerii) şi persoana care are dreptul la întreţinere (creditorul întreţinerii).

[Art.92 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 93. Forma contractului privind plata pensiei de întreţinere

Contractul privind plata pensiei de întreţinere se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial. Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului.

Articolul 94. Modul de încheiere, executare, modificare, reziliere şi declarare a nulităţii contractului privind plata pensiei de întreţinere

(1) Contractul privind plata pensiei de întreţinere se încheie, se execută, se modifică, se reziliază şi se declară nul în conformitate cu normele Codului civil.

(2) Contractul privind plata pensiei de întreţinere poate fi, în orice moment, modificat sau reziliat în baza acordului dintre părţi. Modificarea sau rezilierea contractului se perfectează în scris şi se autentifică notarial.

(3) Modificarea unilaterală a contractului privind plata pensiei de întreţinere sau refuzul unilateral de a-l executa sînt inadmisibile.

(4) În caz de modificare esenţială a situaţiei materiale sau familiale a părţilor, dacă acestea nu pot ajunge la o înţelegere referitoare la modificarea sau rezilierea contractului privind plata pensiei de întreţinere, partea interesată poate porni în instanţa judecătorească o acţiune privind modificarea sau rezilierea acestuia. Instanţa judecătorească soluţionează litigiul ţinînd cont de starea materială şi familială a părţilor, de alte circumstanţe importante.

(5) Dacă contractul privind plata pensiei de întreţinere contravine intereselor copilului minor, acesta poate fi declarat nul de către instanţa judecătorească la cererea reprezentanţilor legali ai copilului sau a autorităţii tutelare teritoriale.

[Art.94 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.94 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

[Art.94 modificat prin Legea nr.152 din 01.07.2016, în vigoare 01.08.2016]

Articolul 95. Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite prin contract

(1) Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite prin contract se determină de către părţi la încheierea contractului corespunzător.

(2) Cuantumul pensiei de întreţinere pentru copiii minori prevăzut în contract nu poate fi mai mic decît cel stabilit la art.75.

Articolul 96. Modul de plată a pensiei de întreţinere stabilite prin contract

(1) Modul de plată a pensiei de întreţinere stabilite prin contract se determină de către părţi la încheierea contractului corespunzător.

(2) Pensia de întreţinere poate fi plătită sub forma unor cote-părţi din salariul şi/sau din alte venituri ale debitorului întreţinerii, într-o sumă bănească fixă plătită periodic, prin transmiterea unor bunuri sau într-un alt mod stipulat în contract.

(3) Contractul privind plata pensiei de întreţinere poate stipula îmbinarea mai multor moduri de achitare a acesteia.

Capitolul 16

MODUL DE ÎNCASARE ŞI DE PLATĂ A PENSIEI DE ÎNTREŢINERE

Articolul 97. Încasarea pensiei de întreţinere în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti

În lipsa unui acord referitor la întreţinere, membrii familiei menţionaţi la art.74-91 pot porni în instanţa judecătorească o acţiune privind încasarea pensiei respective, chiar şi în cazul cînd aceasta se plăteşte benevol.

Articolul 98. Termenul de pornire a acţiunii privind încasarea pensiei de întreţinere

(1) Persoana care are dreptul la întreţinere poate porni o acţiune privind încasarea pensiei de întreţinere, indiferent de termenul care a trecut de la momentul apariţiei dreptului respectiv.

(2) Pensia de întreţinere se încasează de la data adresării în instanţa judecătorească.

(3) Pensia de întreţinere poate fi încasată pentru perioada anterioară adresării în instanţa judecătorească dacă se va stabili că în perioada respectivă s-au întreprins măsuri de acordare a întreţinerii, dar debitorul întreţinerii s-a eschivat de la plata pensiei.

Articolul 99. Încasarea pensiei de întreţinere pînă la soluţionarea litigiului în instanţa judecătorească

(1) Instanţa judecătorească este în drept să hotărască încasarea pensiei de întreţinere de la data depunerii cererii.

(2) Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte în modul prevăzut de prezentul cod.

(3) În cazul în care cererea privind încasarea pensiei de întreţinere va fi respinsă sau pensia va fi stabilită într-un cuantum mai mic, plăţile anterioare sau cele excedentare nu se restituie.

Articolul 100. Obligaţia patronului de a reţine pensia de întreţinere

Patronul este obligat să reţină lunar, în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, autentificat notarial, sau a titlului executoriu, sau a cererii debitorului întreţinerii, pensia de întreţinere din salariul şi/sau din alte venituri ale debitorului întreţinerii şi să o transmită sau să o transfere, din contul acestuia, creditorului întreţinerii într-un termen de cel mult 3 zile de la data fixată pentru plata salariului şi/sau a altor venituri.

Articolul 101. Reţinerea pensiei de întreţinere în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere

Reţinerea pensiei de întreţinere din salariu şi/sau din alte venituri în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, autentificat notarial, se admite şi în cazul cînd suma reţinerilor, în baza contractului şi a altor titluri executorii, depăşeşte 50 la sută din salariul şi/sau din alte venituri ale debitorului întreţinerii.

Articolul 102. Obligaţia debitorului întreţinerii de a comunica schimbarea locului său de muncă sau a domiciliului

(1) Patronul este obligat să comunice, în termen de 3 zile, instanţei judecătoreşti despre concedierea persoanei debitor al întreţinerii.

(2) Debitorul întreţinerii este obligat să comunice, în termen de 3 zile, instanţei judecătoreşti despre schimbarea locului său de muncă şi/sau a domiciliului.

(3) Persoanele care nu respectă prevederile prezentului articol sînt trase la răspundere în modul stabilit de legislaţie.

Articolul 103. Urmărirea bunurilor debitorului întreţinerii

(1) Dacă debitorul întreţinerii nu are salariu sau alte venituri, fie că acestea sînt insuficiente pentru a-şi onora obligaţia, pensia de întreţinere se va încasa din mijloacele băneşti depuse de către debitor în instituţiile financiare sau transmise organizaţiilor comerciale şi necomerciale, cu excepţia cazurilor cînd aceste mijloace le-au fost transmise în proprietate. Dacă debitorul nu dispune de astfel de mijloace băneşti sau dacă dispune de ele, dar acestea sînt insuficiente pentru a-şi onora obligaţia, pensia de întreţinere se va încasa din contul tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului care pot fi urmărite.

(2) Urmărirea bunurilor şi a mijloacelor băneşti ale debitorului se face în modul prevăzut de legislaţia procesuală civilă.

Articolul 104. Determinarea restanţei la pensia de întreţinere

(1) Pensia de întreţinere se încasează pentru perioada anterioară în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere sau a titlului executoriu, în limitele a cel mult 3 ani din momentul prezentării contractului sau a titlului executoriu respectiv.

(2) Dacă pensia de întreţinere nu s-a încasat din culpa debitorului întreţinerii, restanţa ei se reţine, prin derogare de la prevederile alin.(1), pentru toată perioada anterioară.

(3) Suma restanţei se determină pornindu-se de la cuantumul pensiei de întreţinere stabilit de instanţa judecătorească sau de contractul corespunzător.

(4) Suma restanţei la pensia de întreţinere pentru copiii minori se determină pornindu-se de la salariul şi/sau alte venituri ale debitorului.

(5) Dacă debitorul nu a lucrat în perioada în care s-a format restanţa sau nu a prezentat actele ce confirmă salariul şi/sau alte venituri ale sale, cuantumul restanţei la pensia de întreţinere se determină de către executorul judecătoresc, pornindu-se de la salariul mediu pe ţară la data determinării restanţei. Dacă părţile nu sînt de acord cu suma restanţei calculate sau situaţia financiar-materială a debitorului nu permite achitarea în conformitate cu alin.(1), ele sînt în drept să se adreseze cu o cerere în judecată pentru a se stabili suma concretă a restanţei.

(6) Suma restanţei la pensia de întreţinere poate fi contestată în modul stabilit de legislaţie.

[Art.104 modificat prin Legea nr.64-XVI din 30.03.2006, în vigoare 28.04.2006]

Articolul 105. Scutirea de achitare a restanţei la pensia de întreţinere

(1) În baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, debitorul întreţinerii poate fi scutit de plata restanţei la pensie de întreţinere sau această restanţă poate fi micşorată, cu excepţia cazurilor cînd pensia se plăteşte copiilor minori.

(2) Dacă starea materială şi familială a debitorului întreţinerii face imposibilă lichidarea restanţei la pensia de întreţinere, instanţa judecătorească, la cererea acestuia, în baza unor motive temeinice, este în drept să-l elibereze de plata restanţei respective sau s-o micşoreze.

Articolul 106. Răspunderea pentru nerespectarea termenelor de plată a pensiei de întreţinere

(1) Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei obligate s-o achite în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, persoana în cauză va purta răspunderea în modul prevăzut de acest contract.

(2) Dacă restanţa la pensia de întreţinere a rezultat din culpa persoanei obligate s-o achite în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, persoana în cauză va plăti creditorului întreţinerii o penalitate în mărime de 0,1 la sută din suma restanţei pentru fiecare zi de întîrziere.

(3) Creditorul întreţinerii este în drept să ceară repararea daunei, cauzate prin întîrzierea executării obligaţiei de întreţinere din culpa debitorului, dacă aceasta nu a fost acoperită prin plata de penalităţi.

Articolul 107. Inadmisibilitatea compensării şi reîncasării pensiei de întreţinere

(1) Nu se admite compensarea sau reîncasarea pensiei de întreţinere cu excepţia cazurilor de:

a) anulare a hotărîrii instanţei judecătoreşti privind încasarea pensiei de întreţinere adoptate în baza actelor sau dovezilor false prezentate de creditor;

b) declarare a nulităţii contractului privind plata pensiei de întreţinere încheiat ca urmare a constrîngerii fizice sau morale a creditorului întreţinerii;

c) stabilire a faptului de falsificare a hotărîrii instanţei judecătoreşti, a contractului privind plata pensiei de întreţinere sau a titlului executoriu în baza cărora a fost plătită pensia.

(2) În cazul în care contravenţiile menţionate la alin.(1) au fost comise de către reprezentantul copilului minor sau al persoanei supuse unei măsuri de ocrotire judiciare care primea pensia de întreţinere, aceasta nu se reîncasează, iar sumele plătite anterior vor fi încasate, la cererea debitorului întreţinerii, de la reprezentantul vinovat.

[Art.107 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 108. Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite într-o sumă bănească fixă

(1) Cuantumul pensiei de întreţinere stabilite de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă constituie cel puţin 50% din valoarea mediei anuale a minimului de existenţă calculată pentru categoria de populaţie corespunzătoare pentru anul precedent de către Biroul Naţional de Statistică.

(2) Cuantumul pensiei de întreţinere prevăzute la alin.(1) se ajustează anual, începând cu luna aprilie, în funcţie de creşterea procentuală a valorii mediei anuale a minimului de existenţă calculate de Biroul Naţional de Statistică, fără a fi necesară pronunţarea unei noi hotărâri în acest sens. În cazul în care debitorul are restanţe la plata pensiei de întreţinere, plata se face conform valorii minimului de existenţă aplicabile la momentul efectuării acesteia.

(3) Sarcina ajustării anuale a cuantumului pensiei de întreţinere în funcţie de creşterea procentuală a valorii mediei anuale a minimului de existenţă calculate de Biroul Naţional de Statistică îi revine debitorului întreţinerii.

(4) Hotărârea instanţei judecătoreşti prin care s-a stabilit pensia de întreţinere într-o sumă bănească fixă reprezintă un titlu executoriu. În cazul în care debitorul întreţinerii nu efectuează plata pensiei în cuantumul stabilit, creditorul se poate adresa executorului judecătoresc în a cărui rază teritorială se află domiciliul debitorului întreţinerii pentru executarea silită a hotărârii.

[Art.108 în redacţia Legii nr.89 din 30.04.2025, în vigoare 20.06.2025]

Notă: Se declară neconstituţională omisiunea legislativă dedusă din prevederile articolului 108 din Codul familiei de a reglementa un mecanism de indexare a pensiei de întreţinere a copilului minor stabilită în sumă fixă conform Hot. Curţii Constituţionale nr.23 din 15.10.2024, în vigoare 15.10.2024

Articolul 109. Plata pensiei de întreţinere în cazul în care debitorul întreţinerii îşi stabileşte domiciliul în străinătate

(1) Debitorul întreţinerii care îşi stabileşte domiciliul în străinătate este în drept să încheie cu creditorul întreţinerii un contract privind plata pensiei de întreţinere în modul prevăzut de prezentul cod.

(2) În cazul în care nu se ajunge la un acord, persoana interesată poate porni în instanţa judecătorească o acţiune privind stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere într-o sumă fixă şi achitarea acesteia printr-o plată unică sau privind transmiterea anumitelor bunuri în contul pensiei sau privind determinarea unui alt mod de plată a acesteia.

Articolul 110. Modificarea cuantumului pensiei de întreţinere stabilite de instanţa judecătorească sau scutirea de plata acesteia

În cazul în care starea materială sau familială a uneia dintre părţi s-a schimbat, instanţa judecătorească, luînd în considerare şi alte circumstanţe importante ale părţilor, este în drept, la cererea oricăreia dintre ele, să modifice cuantumul pensiei de întreţinere sau să-l scutească pe debitorul întreţinerii de plata acesteia.

Articolul 111. Stingerea obligaţiei de întreţinere

(1) Obligaţia de întreţinere, apărută în baza contractului privind plata pensiei de întreţinere, încetează în urma decesului uneia dintre părţi, a expirării duratei contractului sau conform clauzelor acestuia.

(2) Plata pensiei de întreţinere, în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, încetează în cazurile:

a) atingerii de către copil a vîrstei de 18 ani sau obţinerii de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu sub vîrsta de 18 ani;

b) adopţiei copilului care primeşte pensia de întreţinere;

c) căsătoriei descendentului inapt de muncă;

d) restabilirii capacităţii de muncă a persoanei care primeşte pensia de întreţinere;

e) recăsătoririi fostului soţ inapt de muncă care primeşte pensia de întreţinere;

f) decesului creditorului întreţinerii sau al debitorului întreţinerii;

g) anulării hotărîrii judecătoreşti privind încasarea pensiei.

TITLUL V

PROTECŢIA ŞI EDUCAŢIA COPIILOR RĂMAŞI

FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

[Denumirea completată prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Capitolul 17

DEPISTAREA, EVIDENŢA ŞI PROTECŢIA COPIILOR

RĂMAŞI FĂRĂ OCROTIRE PĂRINTEASCĂ

[Cap.17 (art.112-115) abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Denumirea în redacţia Legii nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 112. Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor rămaşi fără ocrotire părintească

[Art.112 abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.112 modificat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 112¹. Prevenirea separării copiilor de părinţi

[Art.112¹ abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.112¹ introdus prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 113. Autorităţile tutelare

[Art.113 abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.113 modificat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 114. Depistarea şi evidenţa copiilor rămaşi fără ocrotire părintească

[Art.114 abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.114 modificat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 115. Formele de protecţie a copiilor rămaşi fără ocrotire părintească

[Art.115 abrogat prin Legea nr.140 din 14.06.2013, în vigoare 01.01.2014]

[Art.115 în redacţia Legii nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Capitolul 18

ADOPŢIA

Articolul 116. Copiii care pot fi adoptaţi

[Art.116 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 117. Evidenţa copiilor care pot fi adoptaţi

[Art.117 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 118. Evidenţa persoanelor care doresc să adopte copii

[Art.118 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 119. Modalitatea încuviinţării adopţiei

[Art.119 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 120. Accesul la informaţia privind copiii care pot fi adoptaţi

[Art.120 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 121. Persoanele care au dreptul la adopţie

[Art.121 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 122. Termenul de încercare la adopţie

[Art.122 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 123. Diferenţa de vîrstă între adoptator şi adoptat

[Art.123 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 124. Acordul părinţilor la adopţie

[Art.124 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 125. Adopţia copilului fără acordul părinţilor

[Art.125 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 126. Acordul tutorelui (curatorului) la adopţie

[Art.126 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 127. Acordul copilului la adopţie

[Art.127 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 128. Acordul soţului adoptatorului

[Art.128 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 129. Numele şi prenumele copilului adoptat

[Art.129 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 130. Schimbarea locului de naştere al copilului adoptat

[Art.130 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 131. Înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi ai adoptatului

[Art.131 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 132. Efectele juridice ale adopţiei

[Art.132 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 133. Păstrarea dreptului copilului la pensie şi indemnizaţii

[Art.133 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 134. Secretul adopţiei

[Art.134 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 135. Încetarea adopţiei

[Art.135 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 136. Temeiurile desfacerii adopţiei

[Art.136 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 137. Dreptul de a cere desfacerea adopţiei

[Art.137 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 138. Desfacerea adopţiei după atingerea majoratului de către adoptat

[Art.138 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 139. Temeiurile declarării nulităţii adopţiei

[Art.139 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 140. Dreptul de a cere declararea nulităţii adopţiei

[Art.140 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 141. Efectele încetării adopţiei

[Art.141 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Capitolul 19

TUTELA ŞI CURATELA COPIILOR

Articolul 142. Instituirea tutelei şi curatelei

(1) Tutela şi curatela se instituie asupra copiilor cărora li s-a stabilit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire părintească în scopul creşterii, educaţiei şi instruirii acestora, precum şi al apărării drepturilor şi intereselor lor legitime.

(2) Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani. La atingerea vîrstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără emiterea unei dispoziţii suplimentare de către autoritatea tutelară.

(3) Curatela se instituie asupra copiilor în vîrstă de la 14 la 18 ani.

(4) Tutela şi curatela asupra copiilor rămaşi temporar fără ocrotire părintească, copiilor rămaşi fără ocrotire părintească se instituie prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.

[Art.142 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(5) abrogat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

[Art.142 modificat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.142 modificat prin Legea nr.134-XVI din 30.06.2005, în vigoare 12.08.2005]

Articolul 143. Persoanele care pot fi numite tutori (curatori)

(1) Pot fi numiţi tutori (curatori) o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(4) şi au consimţit expres.

(2) La numirea tutorelui (curatorului) se iau în considerare calităţile morale şi alte calităţi personale, posibilităţile candidatului de a-şi îndeplini obligaţiile de tutore (curator), relaţiile lui şi ale membrilor familiei lui cu copilul.

(3) Numirea tutorelui la copilul care a atins vîrsta de 10 ani se face numai cu acordul copilului.

(4) Nu poate fi numită tutore (curator) persoana:

a) minoră;

b) în privinţa căreia este instituită o măsura de ocrotire judiciară;

c) decăzută din drepturile părinteşti;

d) declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate;

e) care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator;

f) căreia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări;

g) ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă);

h) înlăturată, prin act autentic sau prin testament, de către părintele care exercita singur, pînă la momentul morţii, ocrotirea părintească;

i) care, exercitînd o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea;

j) care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;

k) care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela);

l) care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.

[Art.143 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

[Art.143 în redacţia Legii nr.134-XVI din 30.06.2005, în vigoare 12.08.2005]

Articolul 144. Tutela (curatela) asupra copiilor care sînt întreţinuţi şi educaţi în instituţiile de stat

[Art.144 abrogat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]

Articolul 145. Drepturile copiilor aflaţi sub tutelă (curatelă)

Copiii aflaţi sub tutelă (curatelă) au dreptul:

a) de a locui împreună cu tutorele (curatorul) lor;

b) la condiţii normale de întreţinere, educaţie şi instruire;

c) la dezvoltare multilaterală şi la respectarea demnităţii umane;

d) la pensia de întreţinere şi la alte plăţi sociale;

e) la spaţiul locativ ocupat anterior de către părinţii lor sau la asigurarea cu spaţiu locativ, în modul stabilit;

f) la apărarea drepturilor lor în modul stabilit;

g) la comunicare cu părinţii şi rudele;

h) la exprimarea propriei opinii în procesul soluţionării problemelor care le ating drepturile şi interesele legitime.

Articolul 146. Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului)

(1) Tutorele (curatorul) are dreptul şi este obligat să se ocupe de educaţia copilului aflat sub tutela (curatela) sa, să aibă grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi morală a copilului.

(2) Tutorele (curatorul) determină de sine stătător procedeele şi mijloacele de educaţie a copilului aflat sub tutelă (curatelă), luînd în considerare eventualele recomandări ale autorităţii tutelare teritoriale şi respectînd prevederile art.62.

(3) Tutorele (curatorul), ţinînd cont de opinia copilului, poate alege instituţia de învăţămînt şi forma de studii pe care le va urma copilul, fiind obligat să asigure frecventarea de către copil a şcolii pînă la sfîrşitul anului de învăţămînt în care acesta atinge vîrsta de 16 ani.

(4) Tutorele (curatorul) este în drept să ceară de la orice persoană, inclusiv rudele apropiate, înapoierea copilului pe care acestea îl reţin fără temei legal sau fără o hotărîre corespunzătoare a instanţei judecătoreşti.

(5) Tutorele (curatorul) nu este în drept să împiedice contactele copilului cu rudele lui, cu excepţia cazurilor în care contactele respective contravin intereselor acestuia.

(6) Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului) privind reprezentarea intereselor copilului aflat sub tutela (curatela) sa sînt stabilite de legislaţia civilă.

(7) Tutorele (curatorul) este obligat să locuiască împreună cu copilul aflat sub tutela (curatela) sa. Curatorul şi copilul aflat sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare teritoriale, care a dispus plasamentul planificat.

(8) Tutorele (curatorul) este obligat să comunice autorităţii tutelare în a cărei evidenţă se află copilul informaţiile privind starea sănătăţii, îngrijirea şi educaţia copilului, precum şi schimbarea domiciliului.

[Art.146 completat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.146 modificat prin Legea nr.134-XVI din 30.06.2005, în vigoare 12.08.2005]

Articolul 147. Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor de tutore (curator)

(1) Drepturile şi obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate exclusiv în interesul minorului aflat sub tutelă (curatelă).

(2) Obligaţiile de tutore (curator) sînt exercitate gratuit, cu excepţiile prevăzute de lege.

Capitolul 20

CASELE DE COPII DE TIP FAMILIAL

[Cap.20 (art.148-152) abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 148. Noţiunea de casă de copii de tip familial

[Art.148 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 149. Crearea caselor de copii de tip familial

[Art.149 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.149 modificat prin Legea nr.120-XVI din 29.05.2008, în vigoare 15.07.2008]

Articolul 150. Părinţii educatori

[Art.150 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

[Art.150 modificat prin Legea nr.66 din 13.04.2017, în vigoare 02.06.2017]

Articolul 151. Drepturile şi obligaţiile părinţilor educatori

[Art.151 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 152. Copiii care pot fi plasaţi în casele de copii de tip familial

[Art.152 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

Articolul 153. Drepturile copiilor plasaţi în casele de copii de tip familial

[Art.153 abrogat prin Legea nr.83 din 25.05.2017, în vigoare 07.07.2017]

TITLUL VI

REGLEMENTAREA RELAŢIILOR FAMILIALE

CU ELEMENTE DE EXTRANEITATE

Articolul 154. Aplicarea normelor dreptului familiei faţă de cetăţenii străini şi apatrizi

Cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, în relaţiile familiale, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova.

Articolul 155. Înregistrarea căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova

(1) Forma şi modul de înregistrare a căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii străini şi apatrizi sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova.

(2) Cetăţenii străini, cu domiciliul în afara teritoriului Republicii Moldova, încheie căsătoria pe teritoriul Republicii Moldova conform legislaţiei Republicii Moldova dacă au dreptul la înregistrarea căsătoriei în conformitate cu legislaţia statului ai cărui cetăţeni sînt.

(3) Condiţiile de înregistrare a căsătoriei de către apatrizi pe teritoriul Republicii Moldova sînt determinate de legislaţia Republicii Moldova, ţinîndu-se cont de legislaţia statului în care aceştia îşi au domiciliul.

(4) Căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare străine sînt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţii.

Articolul 156. Înregistrarea căsătoriei în afara Republicii Moldova

(1) Cetăţenii Republicii Moldova se pot căsători în afara Republicii Moldova la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova.

(2) Căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi căsătoriile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi cetăţenii străini sau apatrizi încheiate în afara Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia ţării în care a fost încheiată căsătoria sînt recunoscute în Republica Moldova doar în cazul dacă au fost respectate condiţiile art.11, 14 şi 15 din prezentul cod.

[Art.156 alin.(2) modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]

Articolul 157. Relaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale soţilor

(1) Drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale soţilor se determină de legislaţia statului în care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun - a legislaţiei statului unde aceştia au avut ultimul domiciliu comun.

(2) Dacă soţii nu au şi nici nu au avut anterior un domiciliu comun, drepturile şi obligaţiile lor personale nepatrimoniale şi patrimoniale se determină pe teritoriul Republicii Moldova în baza legislaţiei Republicii Moldova.

(3) Contractul matrimonial şi contractul privind plata pensiei de întreţinere, în baza unui acord dintre soţi, pot fi supuse legislaţiei statului unde îşi are domiciliul unul dintre soţi. În lipsa unui atare acord, contractelor în cauză li se aplică prevederile alin.(1) şi (2).

Articolul 158. Desfacerea căsătoriei

(1) Desfacerea căsătoriei cu elemente de extraneitate pe teritoriul Republicii Moldova are loc conform legislaţiei Republicii Moldova.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia şi domiciliul celuilalt soţ.

(3) Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de organul stare civilă, această problemă poate fi soluţionată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova.

(4) Este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei în afara Republicii Moldova dacă, la soluţionarea acestei probleme, au fost respectate cerinţele legislaţiei statului corespunzător privind competenţa organelor care au adoptat hotărîrea şi privind desfacerea căsătoriei.

Articolul 159. Stabilirea şi contestarea paternităţii (maternităţii)

(1) În Republica Moldova, în cazul părinţilor (părintelui) cetăţeni străini sau apatrizi, paternitatea (maternitatea) se stabileşte şi se contestă conform legislaţiei Republicii Moldova.

(2) Paternitatea (maternitatea) în raport cu copilul cetăţean al Republicii Moldova se stabileşte şi se contestă în Republica Moldova conform legislaţiei proprii, indiferent de domiciliul copilului.

(3) Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, este posibilă stabilirea paternităţii (maternităţii) la organele stare civilă, părinţii copilului care locuiesc în străinătate sînt în drept să se adreseze cu o declaraţie privind stabilirea paternităţii (maternităţii) la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova dacă cel puţin unul din părinţi este cetăţean al Republicii Moldova.

Articolul 160. Drepturile şi obligaţiile părinţilor şi copiilor

(1) Drepturile şi obligaţiile părinţilor, inclusiv obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii, sînt stabilite de legislaţia statului pe al cărui teritoriu aceştia îşi au domiciliul comun. În lipsa domiciliului comun al părinţilor şi copiilor, drepturile şi obligaţiile acestora sînt reglementate de legislaţia statului al cărui cetăţean este copilul.

(2) În cazurile de asigurare a obligaţiilor de întreţinere dintre părinţi şi copii poate fi aplicată legislaţia statului al cărui cetăţean este persoana ce pretinde întreţinere.

Articolul 161. Obligaţiile de întreţinere ale copiilor şi ale altor membri ai familiei

Obligaţiile de întreţinere ale copiilor şi ale altor membri ai familiei se determină în conformitate cu legislaţia statului unde îşi are domiciliul persoana care are dreptul la întreţinere, dacă contractul privind plata pensiei de întreţinere nu prevede altfel.

Articolul 162. Adopţia

[Art.162 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 163. Asigurarea drepturilor copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova adoptaţi de către cetăţeni străini sau apatrizi

[Art.163 exclus prin Legea nr.99 din 28.05.2010, în vigoare 30.01.2011]

Articolul 164. Aplicarea normelor dreptului familiei ale statelor străine

(1) în cazul aplicării pe teritoriul Republicii Moldova a normelor dreptului familiei ale statelor străine, conţinutul acestora se determină conform interpretării oficiale sau conform practicii din statele respective.

(2) Persoanele interesate au dreptul să prezinte documente care confirmă conţinutul normelor dreptului familiei ale statului străin pe care le invocă sau să contribuie într-un alt mod la determinarea conţinutului acestor norme.

(3) Dacă măsurile întreprinse nu permit stabilirea conţinutului normelor dreptului familiei ale statelor străine, se aplică legislaţia Republicii Moldova.

(4) Normele dreptului familiei ale statelor străine nu sînt aplicabile pe teritoriul Republicii Moldova dacă contravin moravurilor şi ordinii publice din Republica Moldova. În acest caz, se aplică legislaţia Republicii Moldova.

TITLUL VII

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 165.

La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă Codul căsătoriei şi familiei, aprobat prin Legea nr.914-VII din 26 decembrie 1969, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 166.

(1) Normele prezentului cod se aplică relaţiilor familiale care au luat naştere după intrarea lui în vigoare.

(2) În cazul relaţiilor familiale care au luat naştere pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod, normele acestuia se vor aplica drepturilor şi obligaţiilor care vor lua naştere după intrarea lui în vigoare.

(3) Reglementările referitoare la recunoaşterea ca valabilă a căsătoriei a cărei înregistrare de stat a fost efectuată la organele de stare civilă (art.2) nu se aplică căsătoriilor încheiate de cetăţenii Republicii Moldova cu respectarea ritualurilor religioase pe teritoriile ocupate care intrau în componenţa fostei U.R.S.S. în perioada celui de al doilea război mondial, pînă la constituirea sau reconstituirea organelor de stare civilă pe teritoriul Republicii Moldova.

(4) Reglementările privind proprietatea în devălmăşie a soţilor şi privind proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi, prevăzute la art.20-23, se vor aplica proprietăţii obţinute de către soţi (unul dintre soţi) după intrarea în vigoare a prezentului cod.

(5) Condiţiile şi modul încheierii contractelor matrimoniale şi a contractelor cu privire la plata pensiei de întreţinere, reglementate la cap.6 şi 15, se aplică contractelor respective încheiate după intrarea în vigoare a prezentului cod. Contractele matrimoniale şi contractele cu privire la plata pensiei de întreţinere încheiate pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor aplica în măsura în care nu contravin acestuia.

(6) Căsătoria desfăcută pe cale judecătorească pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod se consideră desfăcută de la data înregistrării divorţului la organul stare civilă.

(7) Stabilirea paternităţii (maternităţii), contestarea paternităţii (maternităţii) sau orice altă acţiune privitoare la starea civilă cade sub incidenţa Codului familiei şi produce efectele prevăzute de acesta şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea lui în vigoare, chiar dacă cererea se află în fază de judecată.

(8) Cererile cu privire la orice măsuri de ocrotire, acceptate în baza legilor abrogate şi aflate în fază de judecată la intrarea în vigoare a prezentului cod, vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti potrivit dispoziţiilor acestui cod.

Articolul 167.

Guvernul, în termen de 3 luni:

- va aduce actele sale normative în conformitate cu prezentul cod;

- va adopta acte normative care să asigure aplicarea prezentului cod.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI	Eugenia OSTAPCIUC
Chişinău, 26 octombrie 2000.
Nr.1316-XIV.