BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

438/10.05.2000 Hotărîre cu privire la reorganizarea Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.05.2000

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la reorganizarea Asociaţiei Republicane

de Producţie "Termocomenergo"

nr. 438  din  10.05.2000

 (în vigoare 12.05.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.54-56 art.513 din 12.05.2000

* * *

Conform legilor privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.191-XIV din 12 noiembrie 1998 (Monitorul Oficial, 1998, nr.116-118, art.705), cu privire la administraţia publică locală nr.186-XIV din 6 noiembrie 1998 (Monitorul Oficial, 1999, nr.14-15, art.60), cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16 iulie 1999 (Monitorul Oficial, 1999, nr.124-125, art.611) şi ţinînd cont de propunerile consiliilor şi prefecturilor judeţene, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului pînă la 10 mai 2000:

va efectua inventarierea tuturor articolelor de bilanţ ale Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo", ţinînd cont de diminuarea pierderilor neacoperite conform situaţiei de la 1 martie 2000, cu reflectarea rezultatelor în darea de seamă contabilă la situaţia din 1 aprilie 2000;

va înainta propuneri privind anularea în modul legal stabilit a datoriilor debitoare şi creditoare cu termen expirat ale numitei Asociaţii, cu trecerea lor ulterioară la rezultatele activităţii ei operaţionale.

2. Pînă la 30 mai 2000, Departamentul control financiar şi revizie al Ministerului Finanţelor va efectua controlul privind calcularea pierderilor suportate de Asociaţia Republicană de Producţie "Termocomenergo" în urma depăşirii cheltuielilor pentru producerea, transportarea şi distribuirea energiei termice faţă de tarifele în vigoare în perioada 1995-trimestrul I 2000.

3. Departamentul privatizării şi administrării proprietăţii de stat pe lîngă Ministerul Economiei şi Reformelor, în comun cu Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului:

va transmite pînă la 1 august 2000 patrimoniul (activele, pasivele şi personalul) Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo" şi al subdiviziunilor ei, specificat în anexele nr.1 şi 2, cu datoriile debitoare şi creditoare, conform actului de divizare, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de primul nivel şi după caz de nivelul doi;

va reorganiza prin divizare Asociaţia Republicană de Producţie "Termocomenergo" şi subdiviziunile ei din data transmiterii patrimoniului acestora în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de primul nivel.

[Pct.3 modificat prin Hot. Guv. nr.1213 din 28.11.2000]

[Pct.3 modificat prin Hot. Guv. nr.961 din 20.09.2000]

[Pct.3 modificat prin Hot. Guv. nr.633 din 04.07.2000]

4. Autorităţile administraţiei publice locale:

vor fonda în baza patrimoniului transmis, în termen de 10 zile din data transmiterii-preluării patrimoniului respectiv, întreprinderi municipale de termoficare;

vor aproba şi vor pune în aplicare tarifele la energia termică produsă şi livrată de întreprinderile de termoficare din teritoriul administrat, conform Metodologiei de calculare şi aplicare a tarifelor, adoptată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

[Pct.4 în redacţia Hot. Guv. nr.961 din 20.09.2000]

5. În legătură cu modificarea tarifelor la energia termică, vor beneficia de compensaţii nominative, numai categoriile de cetăţeni, prevăzute de legislaţia în vigoare.

6. Ministerul Industriei şi Energeticii va fonda întreprinderea de stat specializată "Termotehservice", care ava avea drept obiect de activitate asistenţa tehnică a unităţilor de termoficare judeţene, proiectarea şi construcţia centralelor şi reţelelor termice, inclusiv modernizarea obiectelor din domeniul termoficării şi căreia i se vor transmite activele şi pasivele Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo", rămase după reorganizarea ei.

[Pct.6 în redacţia Hot. Guv. nr.1213 din 28.11.2000]

[Pct.6 în redacţia Hot. Guv. nr.961 din 20.09.2000]

[Pct.6 modificat prin Hot. Guv. nr.633 din 04.07.2000]

7. Întreprinderile, create în urma reorganizării Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo", vor încheia cu Ministerul Finanţelor Acordul cu privire la preluarea datoriilor (suma de bază, dobînda şi penalitatea, conform situaţiei de la 1 aprilie 2000), formate în urma stingerii de către Ministerul Finanţelor a datoriei pentru creditele acordate Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo" de către băncile comerciale, potrivit garanţiilor de stat – în mărimile stabilite anterior de Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului, neprevăzînd întocmirea gajului, calcularea dobînzilor şi penalităţii.

[Pct.7 în redacţia Hot. Guv. nr.196 din 12.03.2001, în vigoare 15.03.2001]

[Pct.7 introdus prin Hot. Guv. nr.633 din 04.07.2000]

8. Întreprinderile specificate la pct.7 al prezentei hotărîri vor lua măsurile de rigoare pentru perceperea datoriilor debitoare de la agenţii economici şi populaţie.

[Pct.8 introdus prin Hot. Guv. nr.633 din 04.07.2000]

9. Se recomandă organelor administraţiei publice locale să contribuie la formarea şi acumularea mijloacelor circulante la întreprinderile, fondate în urma reorganizării Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo".

[Pct.9 introdus prin Hot. Guv. nr.633 din 04.07.2000]

10. Se abrogă:

Hotărîrea Sovietului de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti nr.353 din 23 septembrie 1983 "Cu privire la măsurile suplimentare de eficienţă a gospodăriei termoenergetice a oraşelor şi altor localităţi din Republica Moldovenească" (Culegerile cronologice ale documentelor legislative în vigoare ale R.S.S.M., 1983, actul 56);

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.402 din 31 iulie 1991 "Cu privire la schimbarea denumirii Asociaţiei Republicane de Producţie pentru exploatarea şi reparaţia sistemelor de încălzire în oraşele şi localităţile de tip orăşenesc din R.S.S. Moldovenească "Moldteplocomunenergo";

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.947 din 27 decembrie 1994 "Privind transmiterea la balanţa Ministerului Serviciilor Comunale şi Exploatării Fondului de Locuinţe a căilor ferate de acces ale întreprinderilor".

11. Controlul executării prezentei hotărîri se pune în sarcina dlui V.Cosarciuc, viceprim-ministru.