BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 448 din 29.06.2022

cu privire la înfiinţarea în satul Văsieni, raionul Ialoveni, a operei comemorative de război în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.06.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la înfiinţarea în satul Văsieni, raionul Ialoveni,

a operei comemorative de război în memoria eroilor

căzuţi în Primul Război Mondial

nr. 448  din  29.06.2022

 (în vigoare 01.07.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.194-200 art. 510 din 01.07.2022

* * *

În temeiul art.9 alin.(1) din Legea nr.161/2017 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.335-339, art.576), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă, la propunerea Ministerului Apărării, prezentată în temeiul deciziei Consiliului sătesc Văsieni, înfiinţarea în satul Văsieni, raionul Ialoveni, a operei comemorative de război în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

2. Opera comemorativă de război va fi edificată conform unui proiect avizat de Ministerul Culturii.

3. Cheltuielile pentru lucrările de proiectare, executare, edificare a operei comemorative de război şi amenajare a terenului aferent vor fi acoperite din donaţii, sponsorizări şi alte surse legale.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.