BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

453/02.06.2010 Hotărîre cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vînzare a acţiunilor proprietate publică supuse privatizării

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.06.2010

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vînzare

a acţiunilor şi a părţilor sociale proprietate publică supuse privatizării

[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

nr. 453  din  02.06.2010

 (în vigoare 08.06.2010) 

Monitorul Oficial nr.91-93 art.528 din 08.06.2010

* * *

În temeiul articolelor 34 şi 43 din Legea nr.121-XVI din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vînzare a acţiunilor şi a părţilor sociale proprietate publică supuse privatizării (se anexează).

[Pct.1 completat prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

2. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.775 din 14 iunie 2002 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea preţurilor de vînzare a acţiunilor statului pe piaţa secundară a valorilor mobiliare" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.91-94, art.877) şi Hotărîrea Guvernului nr.367 din 11 aprilie 2006 "Pentru aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.63-65, art.417).

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.453 din 2 iunie 2010

REGULAMENT

cu privire la modul de stabilire a preţului iniţial de vînzare

a acţiunilor proprietate publică supuse

privatizării şi a părţilor sociale

[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Regulament stabileşte modalitatea de determinare a preţului iniţial de vânzare a acţiunilor proprietate publică supuse privatizării (în continuare – acţiuni) prin intermediul pieţei reglementate, al concursurilor comerciale şi investiţionale, precum şi a părţilor sociale proprietate publică supuse privatizării prin intermediul concursurilor comerciale şi investiţionale şi la licitaţii "cu strigare".

[Pct.1 în redacţia Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

2. Preţul iniţial de vînzare a acţiunilor se stabileşte de către Comisia instituită de Guvern sau autorităţile abilitate cu atribuţii de privatizare, în modul prevăzut de legislaţie.

II. MODUL DE STABILIRE A PREŢULUI INIŢIAL DE VÎNZARE

A ACŢIUNILOR ŞI A PĂRŢILOR SOCIALE

[Denumirea completată prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

3. Preţul iniţial de vînzare a acţiunilor nu poate fi mai mic decît preţul mediu ponderat de tranzacţionare pe piaţa reglementată sau în cadrul sistemelor multilaterale de tranzacţionare aferent ultimelor 6 luni, stabilit în funcţie de volumele tranzacţiilor, conform art.23 alin.(7) din Legea nr.171 din 11 iulie 2012 privind piaţa de capital.

[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.299 din 18.03.2016, în vigoare 25.03.2016]

31. Pentru acţiunile al căror preţ iniţial nu poate fi determinat conform prevederilor pct.3 din prezentul Regulament şi/sau în cazul în care statul/unitatea administrativ-teritorială/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia deţine o cotă de cel puţin 33,3% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii pe acţiuni, preţul iniţial de expunere spre vânzare a acţiunilor este egal cu cel puţin valoarea acţiunilor rezultată dintr-o expertiză efectuată în conformitate cu Standardele internaţionale de evaluare de către un evaluator independent, calificat în evaluarea acţiunilor şi înregistrat în registrul persoanelor autorizate, ţinut de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.68 din 31.01.2024, în vigoare 23.03.2024]

[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

32. În cazul în care, timp de 12 luni de la data ultimei evaluări, acţiunile nu au fost vândute prin una dintre modalităţile prevăzute în art.24 alin.(1) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, vânzătorul va dispune reevaluarea acţiunilor în conformitate cu prevederile pct.31 din prezentul Regulament, cu expunerea acestora la vânzare în termenele stabilite în actele normative respective.

[Pct.32 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

4. Pentru acţiunile al căror preţ iniţial nu poate fi determinat conform prevederilor pct.3 din prezentul Regulament şi/sau în cazul în care statul/unitatea administrativ-teritorială/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia deţine o cotă mai mică de 33,3%, preţul iniţial de vânzare a unei acţiuni este egal cel puţin cu preţul P1, determinat prin următoarea formulă:

în care:

Vcp – valoarea capitalului propriu al societăţii pe acţiuni, conform ultimelor situaţii financiare anuale întocmite înainte de expunerea spre vânzare a acţiunilor proprietate publică (în continuare – situaţii financiare), diminuat cu valoarea contabilă a bunurilor proprietate publică transmise acesteia în administrare economică;

Nta – numărul total de acţiuni ordinare nominative plasate ale societăţii şi aflate în circulaţie.

Preţul P1 pentru acţiunile societăţilor pe acţiuni care nu activează se determină în baza datelor din ultimele situaţii financiare prezentate de societatea pe acţiuni la Biroul Naţional de Statistică.

[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.68 din 31.01.2024, în vigoare 23.03.2024]

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.299 din 18.03.2016, în vigoare 25.03.2016]

[Pct.5 abrogat prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.299 din 18.03.2016, în vigoare 25.03.2016]

6. În cazul în care valoarea capitalului propriu al societăţii pe acţiuni este negativă, preţul iniţial de vînzare a unei acţiuni se stabileşte de către Comisie în funcţie de mărimea pachetului de acţiuni proprietate publică în această societate, de conjunctura pieţei, genurile de activitate ale întreprinderii, posibilitatea de revitalizare sau reprofilare a acesteia etc.

7. După expunerea de cel puţin două ori spre vânzare a acţiunilor la preţul iniţial, stabilit în conformitate cu prevederile pct.4 din prezentul Regulament, în cazul în care în perioada indicată în comunicatele informative nu au fost solicitate mai mult de 5 la sută din acţiunile expuse, Comisia este în drept să stabilească un alt preţ iniţial de vânzare a unei acţiuni, dar nu mai mic decât preţul P2, determinat în baza situaţiilor financiare, cu aplicarea formulei:

P2 = P1 × C1 × C2× C3 ,

în care:

C1 – coeficientul nivelului de cerere la ultima expunere spre vânzare a acţiunilor, calculat după formula:

C1 = 1 – (1 – valoarea acţiunilor solicitate/

valoarea acţiunilor expuse) × 0,6;

C2 – coeficientul nivelului de rentabilitate comercială (valoarea optimă variază în intervalul [0,4-1]), calculat după formula:

C2 = 1 – {(20 – Rc)} × 0,01 ,

în care:

Rc – rata rentabilităţii comerciale (în %), care se determină în baza datelor din Situaţia de profit şi pierdere, anexa nr.2 la situaţiile financiare ale societăţii pe acţiuni, ca raport dintre profitul brut (pierdere brută) (cod.rd.030) şi costul vânzărilor (cod.rd.020) înmulţit la 100;

C3 – coeficientul lichidităţii intermediare (valoarea optimă variază în intervalul [0,2-1]), calculat în baza datelor din Bilanţ, anexa nr.1 la situaţiile financiare, ca raport dintre suma creanţelor curente, a numerarului, a investiţiilor financiare curente şi datoriile curente.

[Pct.7 în redacţia Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.98-99 din 15.06.2010, pag.34 (formula "C1 = 1 (1 – valoarea acţiunilor solicitate / valoarea acţiunilor expuse) ×K" se va citi "C1 = 1 – (1 – valoarea acţiunilor solicitate / valoarea acţiunilor expuse) ×K")

[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.299 din 18.03.2016, în vigoare 25.03.2016]

8. După expunerea de cel puţin două ori spre vînzare a acţiunilor la preţul iniţial, stabilit conform punctului 7 din prezentul Regulament, în cazul în care în perioada indicată în comunicatele informative respective nu au fost solicitate mai mult de 5 la sută din acţiunile expuse, Comisia este în drept să stabilească un alt preţ iniţial de vînzare, dar nu mai mic decît preţul P3, calculat în baza preţului P2, utilizînd aceiaşi coeficienţi C1, C2 şi C3, determinaţi conform prevederilor punctului 7, cu aplicarea formulei:

P3 = P2 × C1 × C2 × C3.

9. Calculul preţului de vînzare a acţiunilor, conform modelului specificat în anexa nr.1 la prezentul Regulament, va fi inclus în dosarul bunului supus privatizării.

[Pct.9 completat prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

91. Pentru părţile sociale, în cazul în care statul/unitatea administrativ-teritorială/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia deţine o cotă de cel puţin 25% din capitalul social al societăţii cu răspundere limitată, preţul iniţial de expunere spre vânzare a părţii sociale este egal cu cel puţin valoarea rezultată dintr-o expertiză efectuată în conformitate cu Standardele internaţionale de evaluare de către un evaluator independent.

[Pct.91 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

92. În cazul în care, timp de 12 luni de la data ultimei evaluări, părţile sociale nu au fost vândute prin una dintre modalităţile prevăzute în art.24 alin.(2) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, vânzătorul va dispune reevaluarea acestora în conformitate cu prevederile pct.91 din prezentul Regulament, cu expunerea la vânzare în termenele stabilite în actele normative respective.

[Pct.92 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

93. Pentru părţile sociale, în cazul în care statul/unitatea administrativ-teritorială/unitatea teritorială autonomă Găgăuzia deţine o cotă mai mică de 25% din capitalul social al societăţii cu răspundere limitată şi în cazul în care societatea cu răspundere limitată nu activează, preţul iniţial de expunere spre vânzare a părţii sociale este egal cel puţin cu preţul Pps determinat prin următoarea formulă:

în care:

Vcp – valoarea capitalului propriu al societăţii cu răspundere limitată, conform ultimelor situaţii financiare anuale întocmite înainte de expunerea spre vânzare a părţii sociale, diminuat cu valoarea contabilă a bunurilor proprietate publică transmise acesteia în administrare economică;

Ps – partea socială din capitalul social al societăţii cu răspundere limitată expusă la vânzare, exprimată în % şi rotunjită până la sutimi.

Preţul Pps pentru părţile sociale ale societăţilor cu răspundere limitată care nu activează se determină în baza datelor din ultimele situaţii financiare prezentate de către societatea cu răspundere limitată la Biroul Naţional de Statistică.

[Pct.93 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

94. În cazul în care valoarea capitalului propriu al societăţii cu răspundere limitată, conform ultimelor situaţii financiare anuale întocmite înainte de expunerea spre vânzare a părţii sociale este negativă, preţul iniţial de vânzare a părţii sociale se stabileşte de către Comisie în funcţie de mărimea părţii sociale proprietate publică în această societate, de conjunctura pieţei, genurile de activitate ale întreprinderii, posibilitatea de revitalizare sau reprofilare a acesteia etc.

[Pct.94 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

95. După expunerea de cel puţin două ori spre vânzare a părţii sociale, stabilit în conformitate cu prevederile pct.93 din prezentul Regulament, Comisia este în drept să stabilească un alt preţ iniţial de vânzare a părţii sociale, dar nu mai mic decât preţul Pps1, determinat în baza situaţiilor financiare, cu aplicarea formulei:

Pps1 = Pps × C1 × C2 ,

în care:

C1 – coeficientul nivelului de rentabilitate comercială (valoarea optimă variază în intervalul [0,4-1]), calculat după formula:

C1 = 1 – {(20 – Rc)} × 0,01 ,

în care:

Rc – rata rentabilităţii comerciale (în %), care se determină în baza datelor din Situaţia de profit şi pierdere, anexa nr.2 la situaţiile financiare ale societăţii cu răspundere limitată, ca raport dintre profitul brut (pierdere brută) şi costul vânzărilor înmulţit la 100;

C2 – coeficientul lichidităţii intermediare (valoarea optimă variază în intervalul [0,2-1]), calculat în baza datelor din Bilanţ, anexa nr.1 la situaţiile financiare, ca raport dintre suma creanţelor curente, a numerarului, investiţiilor financiare curente şi datoriile curente.

[Pct.95 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

96. După expunerea de cel puţin trei ori spre vânzare a părţii sociale, conform pct.95 din prezentul Regulament, Comisia este în drept să stabilească un alt preţ iniţial de vânzare, dar nu mai mic decât preţul Pps2, calculat în baza preţului Pps1, utilizând aceiaşi coeficienţi C1 şi C2, determinaţi conform prevederilor pct.95 din prezentul Regulament, cu aplicarea formulei:

Pps2 = Pps1 × C1 × C2 .

[Pct.96 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

97. Calculul preţului de vânzare a părţilor sociale, conform modelului specificat în anexa nr.2 la prezentul Regulament, va fi inclus în dosarul bunului supus privatizări.

[Pct.97 introdus prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

III. DISPOZIŢII FINALE

10. Pachetele de acţiuni expuse de cel puţin 6 ori la privatizare şi nevîndute se transmit, cu titlu gratuit, la decizia Comisiei, emitentului lor ca acţiuni de tezaur, dacă cota acţiunilor este mai mică de 10 la sută din capitalul social al societăţii pe acţiuni respective.

11. Deciziile Comisiei privind stabilirea preţului iniţial de vînzare a acţiunilor şi a părţilor sociale proprietate publică se consemnează în procese-verbale şi se păstrează la autoritatea abilitată prin lege cu atribuţii de privatizare.

[Pct.11 completat prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

[Parafa anexei în redacţia Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]

[Anexa modificată prin Hot.Guv. nr.299 din 18.03.2016, în vigoare 25.03.2016]

[Anexa nr.2 introdusă prin Hot.Guv. nr.23 din 03.03.2021, în vigoare 12.03.2021]