454/21.06.2017 Hotărîre pentru implementarea unor prevederi ale Legii nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică şi ale Legii nr.108 din 27 mai 2016 cu privire la gazele naturale

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru implementarea unor prevederi ale Legii

nr. 107 din 27 mai 2016 cu  privire la energia

electrică şi ale Legii nr.108 din 27 mai 2016

cu privire la gazele naturale

nr. 454  din  21.06.2017

 (în vigoare 30.06.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 216-228 art. 546 din 30.06.2017

* * *

În temeiul prevederilor art.96 alin.(13) lit.c) şi d) din Legea nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.413) şi în conformitate cu prevederile art.114 alin.(23) lit.a) şi b) din Legea nr.108 din 27 mai 2016 cu privire la gazele naturale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.415), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă şi se prezintă Secretariatului Comunităţii Energetice:

1) Raportul privind monitorizarea securităţii aprovizionării cu energie electrică şi cu gaze naturale, conform anexei nr.1;

2) Raportul referitor la îndeplinirea de către întreprinderile electroenergetice şi de gaze naturale a obligaţiilor de serviciu public, conform anexei nr.2.

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei.

Anexa nr.1

la Hotărîrea Guvernului

nr.454 din 21 iunie 2017

RAPORT

privind monitorizarea securităţii aprovizionării

cu energie electrică şi cu gaze naturale

INTRODUCERE

1. Balanţa energetică doar pentru malul drept al Republicii Moldova (fără Transnistria)¹ pentru anul 2015, ultimul an disponibil, este prezentată în figurile 1-4.

_______________________

¹ Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Balanţa energetică nu acoperă malul stîng al Moldovei (Transnistria).

Figura 1. Energia primară totală furnizată conform formelor de energie

(1000 tone echivalent petrol (tep), %)

Din energia primară totală furnizată² a ţării, produsele petroliere şi gazele naturale sînt resursele energetice predominante (35% şi, respectiv, 34,7%). Gazul natural este 100% importat din Rusia (Gazprom), iar produsele petroliere sînt importate din România, Bulgaria, Rusia şi alte ţări. Biocombustibilul şi deşeurile reprezintă 13,6% (în 2011 doar 9,3%). Cărbunele şi electricitatea reprezintă 4,3% şi, respectiv, 12,3%. Din cauza importului de resurse energetice primare, dependenţa energetică a Republicii Moldova este foarte mare, aproximativ 88%.

_______________________

² Denotă consumul intern brut de energie, inclusiv energia utilizată în transformări (de exemplu, centralele electrice, CET-urile etc.), pierderile în sistemul de transport al energiei către consumatorii finali şi consumul final de energie.

Figura 2. Consumul final total de energie conform formelor de energie (1000 tep,%)

La nivelul consumului final de energie, produsele petroliere reprezintă cea mai mare parte (38,1%), urmate de gazele naturale (18,5%) şi energia electrică (15,0%). Biocombustibilul şi deşeurile au o pondere de 14,1%, energia termică furnizată prin intermediul sistemelor centralizate de alimentare – 9,5% şi cărbunele – 4,7%.

Figura 3. Consumul total final de energie pe sectoare (1000 tep, %)

Consumul final de energie pe sectoare demonstrează că 9,9% din energie este consumată în industrie, 30,5% în transport şi 57,5% în alte sectoare. Toate detaliile sînt prezentate în figura 4.

Figura 4. Consumul final de energie în “Alte sectoare” (1000 tep, %)

În compartimentul “Alte sectoare” predomină sectorul rezidenţial, care reprezintă 72,6% din consumul total, urmat de “Servicii publice şi comerţ” – 21,3% şi “Agricultură” – 6,1%.

2. În general, în sectorul energetic al Republicii Moldova persistă multe impedimente. Dependenţa ridicată de gazele naturale şi energia electrică de import, datoriile istorice, sistemele învechite de generare a energiei electrice şi termice, sistemele de alimentare centralizată cu energie termică ineficiente, precum şi tarifele stabilite cu mult sub nivelurile economice în trecut au contribuit la performanţa slabă a sectorului de astăzi.

3. Republica Moldova este o ţară de tranzit şi un importator considerabil de energie, după cum s-a menţionat mai sus, cu doar 12% din cererea de energie primară satisfăcută din resursele energetice indigene de pe malul drept. Dependenţa energetică majoră face ca economia ţării să fie foarte vulnerabilă la orice perturbare externă de aprovizionare cu energie, la fluctuaţiile preţurilor energiei, avînd un grad mare de imprevizibilitate în viitor. Situaţia existentă reprezintă, de asemenea, o ameninţare pentru securitatea socială şi un risc grav pentru dezvoltarea durabilă a economiei naţionale pe viitor.

4. Republica Moldova este săracă în resurse energetice. Ea nu are rezerve de cărbune şi petrol. În ceea ce priveşte sursele de energie regenerabile (SER), potenţialul nu este pe deplin exploatat, în special sursele eoliene şi solare, din cauza constrîngerilor sistemelor tehnice şi cadrului juridic. Datorită activităţilor intensive în agricultură, biomasa este considerată ca fiind una dintre cele mai importante surse de energie regenerabile, care poate fi exploatată la un grad extins în scopuri energetice.

5. În conformitate cu Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în 2030, principalele sectoare de energie care trebuie să fie dezvoltate în viitor rămîn aceleaşi: energia electrică, gazele naturale, sistemele de alimentare centralizată cu energie termică, energia din surse regenerabile şi eficienţa energetică.

6. Sistemul de energie electrică din Moldova funcţionează ca o parte a Sistemului de alimentare cu energie integral/Sistemului de alimentare cu energie unificat (IPS/UPS) (figura 5) – sistem de energie electrică care nu este sincronizat cu sistemul ENTSO-E (UCTE – Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice) din celelalte ţări ale Comunităţii Energetice (CE), ceea ce împiedică Republica Moldova să acceseze piaţa internă a energiei electrice din restul ţărilor CE şi UE, reprezentînd un impediment serios pentru investiţii în generarea de energie în Republica Moldova şi în consolidarea reţelei de alimentare spre CE şi UE.

Figura 5. Principalele reţele de transmisie sincrone în Europa şi CSI

7. Diversificarea aprovizionării cu energie primară este destul de slab dezvoltată, de exemplu gazele naturale reprezintă cca 34,7% din totalul de energie primară a ţării. Gazul natural este furnizat din Rusia, prin Ucraina şi Transnistria, şi este consumat predominant de companiile energetice din sectorul de transformare (centrale electrice, CET-uri, centrale termice) – 44,7%, urmate de industrie – 7,3%, sectorul rezidenţial – 28,9% şi comerţ şi servicii publice – 10,4%.

8. Republica Moldova este o ţară/cale importantă de tranzit pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale la nivel regional (gazul rusesc prin Ucraina şi Republica Moldova spre România, Bulgaria, Turcia şi Macedonia). În 2014 a fost finalizată construirea unei noi interconexiuni cu România (Iaşi–Ungheni), dar, pentru a pune pe deplin în funcţiune această interconexiune, este necesară, de asemenea, construirea unei alte conducte de gaz: Ungheni–Chişinău, demararea căreia este planificată pîn 2018.

9. Operaţiunile de afaceri din sectorul gazelor naturale sînt realizate de “Moldovagaz” SA, în care “Gazprom” SA din Federaţia Rusă este acţionar majoritar. Ca urmare a existenţei unei singure surse de import şi de furnizare a gazelor naturale la tarife reglementate, în conformitate cu Rezoluţia nr.408 din 6 aprilie 2011 a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, piaţa gazelor naturale din Republica Moldova este considerată necompetitivă.

10. În condiţii de resurse energetice interne insuficiente, eficienţa energetică este un element fundamental al strategiei energetice de viitor, pentru că îmbunătăţirea acesteia este una dintre activităţile care pot fi controlate de către stat. Cu toate acestea, în scopul de a proteja progresele şi de a sprijini o dezvoltare durabilă, ţara are nevoie de un cadru instituţional foarte puternic, care urmează să fie obţinut printr-un mecanism de reformă administrativă bine argumentată, de consolidare a capacităţilor şi de dezvoltare şi, în final, de suport al partenerilor pentru dezvoltarea politicilor şi planurilor şi punerea în aplicare a acestora.

În ceea ce priveşte politicile de eficienţă energetică, primul Plan naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice (PNAEE) pentru anii 2013-2015 a fost adoptat în februarie 2013. Guvernul a adoptat în decembrie 2016 cel de-al doilea Plan naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice pentru perioada 2016-2018. Fondul pentru Eficienţă Energetică a fost înfiinţat în iunie 2012, în scopul de a promova, dezvolta şi a sprijini financiar proiectele de investiţii în domeniul eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie.

Potrivit datelor disponibile, potenţialul tehnic global al surselor de energie regenerabile (SER) este estimat la 113,4 PJ, din care cel solar (50,4 PJ) şi cel eolian (29,4 PJ) reprezintă aproximativ 70% din potenţialul total, iar restul – biomasa (21,5 PJ sau 19%) şi energia hidraulică (12,1 PJ sau 11%). Cu toate acestea, încă mai este necesar de a studia care tehnologii sînt mai potrivite de a fi introduse pe piaţa de energie din surse regenerabile sau care urmează să fie promovate prin intermediul sistemelor de stimulare coordonate de stat, pentru a nu pune în pericol stabilitatea tehnică a sistemului electroenergetic moldovenesc (SEM), precum şi să nu implice o creştere prea mare pentru tarifele la energia electrică, care ar putea cauza probleme sociale şi/sau să nu fie justificată din punct de vedere macroeconomic.

11. Acest raport se bazează pe datele şi informaţiile disponibile pentru anul 2015, care includ numai malul drept al rîului Nistru, preluate din rapoartele anuale ale Biroului Naţional de Statistică şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

I. SECTORUL ENERGIEI ELECTRICE

12. Descrierea din această secţiune va cuprinde doar sectorul energiei electrice din Republica Moldova, fără Transnistria, avînd în vedere că sectorul energiei electrice al acestei regiuni nu este monitorizat de către instituţiile de stat din Moldova. Doar doi participanţi de pe piaţa de energie electrică din regiunea transnistreană au solicitat şi au obţinut licenţe de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică: “Mолдавская ГРЭС” SAÎ – licenţă pentru producerea de energie electrică şi pentru “Energocapital” SA – licenţă de furnizare.

1.1. Principalii operatori de piaţă şi descrierea rolului lor

13. În afară de ramura executivă a puterilor administraţiei de stat desemnate pentru Guvern, ministerul de resort responsabil pentru domeniul energetic este Ministerul Economiei (ME), care, în conformitate cu Legea cu privire la energetică, este responsabil de administrarea sectorului energetic, fiind, în primul rînd, responsabil de politicile din sectorul energetic şi dezvoltarea cadrului juridic. Ca o autoritate guvernamentală centrală, Ministerul Economiei este, de asemenea, responsabil de securitatea furnizării energiei (electricitate, gaz, petrol, energie termică etc.). Alte responsabilităţi ale Ministerului Economiei includ:

1) elaborarea şi promovarea politicilor de stat şi a strategiilor în sectorul energetic;

2) elaborarea conceptelor şi programelor de dezvoltare a sectorului energetic;

3) monitorizarea punerii în aplicare a programelor de dezvoltare şi de investiţii;

4) elaborarea actelor normative în domeniul energeticii;

5) dezvoltarea relaţiilor energetice internaţionale, inclusiv privind achiziţionarea resurselor energetice strategice, atragerea investiţiilor, dezvoltarea interconexiunilor energetice şi dezvoltarea pieţei de energie;

6) gestionarea proprietăţii energetice de stat;

7) susţinerea concurenţei şi limitarea prezenţei monopoliste în sectorul energetic.

Referitor la securitatea furnizării, Ministerul Economiei elaborează şi implementează măsuri pentru a asigura securitatea energetică în ţară.

14. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este o autoritate publică de reglementare cu statut de persoană juridică, care nu este subordonată nici unei alte autorităţi publice sau private. Ca autoritate publică independentă care sprijină introducerea unor mecanisme de piaţă în sectorul energetic şi reglementează sectorul, protejînd în acelaşi timp interesele consumatorilor şi investitorilor, are următoarele competenţe de bază:

1) supraveghează respectarea legilor şi reglementărilor în domeniul energetic;

2) promovează şi asigură o concurenţă loială şi o funcţionare eficientă a pieţelor de energie, monitorizează nivelul şi eficienţa de deschidere a pieţei şi a concurenţei pe pieţele de energie angro şi cu amănuntul;

3) eliberează licenţe pentru activităţile de pe piaţa de energie (în conformitate cu Legea cu privire la gazele naturale, Legea cu privire la energia electrică, Legea cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării, Legea privind la promovarea utilizării energiei regenerabile şi Legea privind piaţa produselor petroliere);

4) monitorizează respectarea condiţiilor de licenţă şi aplică prevederile legilor enumerate mai sus;

5) monitorizează planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme;

6) stabileşte şi aprobă standarde şi cerinţe pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare;

7) promovează politica tarifară adecvată conform interesului, atît a producătorilor, cît şi a consumatorilor;

8) aprobă tarifele reglementate calculate pe baza metodologiilor aprobate şi monitorizează aplicarea acestora;

9) supraveghează aplicarea principiilor de costuri necesare şi justificate de către operatorii reglementaţi pentru activităţile reglementate;

10) supraveghează drepturile şi protecţia consumatorilor etc.

Rolul specific al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică în asigurarea securităţii furnizării constă în aprobarea costurilor de întreţinere a sistemului energetic şi a investiţiilor planificate de către companiile de transport şi distribuţie.

15. Consiliul Concurenţei este autoritatea responsabilă de implementarea în mod corespunzător a dispoziţiilor Legii concurenţei.

16. Principalii actori pe piaţa energetică sînt întreprinderile din sistemul energetic, care reprezintă următoarele entităţi juridice:

16.1. Generarea:

1) “Termoelectrica” SA în Chişinău;

2) “CET-Nord” SA în Bălţi;

3) ÎS “Nodul Hidroenergetic Costeşti” (producător reglementat);

4) “Mолдавская ГРЭС” SAÎ;

5) Centrale Electrice cu Termoficare în industria zahărului (nereglementate);

6) 17 centrale electrice mici, care generează energie din surse de energie regenerabile (E-SER) (producători la tarife reglementate).

“Termoelectrica” SA şi “CET Nord” SA sînt producători de energie electrică şi energie termică reglementaţi.

16.2. Transportul (inclusiv dispeceratul central): ÎS “Moldelectrica” este unicul operator de stat al sistemului de transport al energiei electrice (OST) din Republica Moldova specializat în centralizarea serviciilor de transport şi dispecerizarea operativă a sistemului energetic al Republicii Moldova.

ÎS “Moldelectrica” administrează reţeaua de transport intern pe malul drept al rîului Nistru. În ceea ce priveşte securitatea furnizării, operatorul sistemului de transport este, de obicei, responsabil de:

1) asigurarea cu servicii auxiliare (de rezervă, de control al sarcinii-frecvenţei şi energiei de balansare) necesare pentru operarea sistemului energetic;

2) dispecerizarea sistemului energetic;

3) managementul congestiilor;

4) achiziţionarea de energie pentru acoperirea pierderilor din sistemul de transport;

5) dezvoltarea şi întreţinerea sistemului de transmisie a puterii;

6) conectarea/deconectarea la/de la grila de utilizatori ai sistemului.

Activitatea de transportare, inclusiv tarifele, sînt reglementate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

16.3. Distribuţia constă din 3 operatori ai sistemului de distribuţie (OSD): RED Nord, RED Nord-Vest (ambele sunt întreprinderi de stat) şi RED Union Fenosa (privat), ultimul acoperind aproximativ 70% din teritoriul Moldovei (fără Transnistria). În ceea ce priveşte securitatea de furnizare, operatorii sistemului de transport sunt, de obicei, responsabili pentru:

1) asigurarea de balansare a energiei necesare pentru consumatorii lor;

2) dispecerizarea unităţilor de generare a energiei electrice conectate la sistemul de distribuţie;

3) achiziţionarea de energie pentru acoperirea pierderilor în sistemul de distribuţie;

4) dezvoltarea şi întreţinerea sistemului de distribuţie a energiei electrice;

5) conectarea/deconectarea utilizatorilor sistemului la/de la reţea.

16.4. Furnizarea la tarife reglementate:

1) ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL (GNFFE), care a fost creată ca urmare a separării activităţilor de către SCS “RED Union Fenosa” SA (separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare), în conformitate cu Legea cu privire la energia electrică (care transpune Directiva UE 2003/54/CE);

2) SA “Furnizarea Energiei Electrice Nord”, care a fost creată ca urmare a separării activităţilor RED Nord şi RED Nord-Vest (separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare).

Ambele companii acţionează în calitate de furnizori de ultimă instanţă în domeniile lor de aprovizionare.

16.5. Furnizarea la tarife nereglementate:

1) “Energocom” SA este un furnizor de energie electrică de stat şi comerciant pe piaţa angro responsabil de gestionarea contractelor de energie electrică de import cu Ucraina;

2) “Energocapital” SA, companie din Transnistria care furnizează energie electrică produsă de “Mолдавcкая ГРЭС” SAÎ către “Energocom” SA;

3) alţi 10 furnizori licenţiaţi în prezent de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Cu toate acestea, aceşti furnizori nu sînt activi pe piaţa de energie electrică.

16.6. Funcţii mixte (de reţea/generare) sînt realizate de “Dnestrenergo” SA, companie din Transnistria care gestionează reţelele de energie electrică din partea de est (malul stîng al Nistrului) şi Hidrocentrala Dubăsari, care nu este reglementată de către instituţiile din Moldova.

16.7. Consumatorii finali. Începînd cu 1 ianuarie 2015, toţi consumatorii finali sînt declaraţi eligibili şi au dreptul de a cumpăra energie electrică de la orice generator sau furnizor, inclusiv din străinătate.

În concluzie, pe piaţa de energie electrică a Republicii Moldova există 4 producători licenţiaţi, 1 operator al sistemului de transport, 3 operatori ai sistemului de distribuţie, 2 furnizori la tarife reglementate, 13 furnizori la tarife nereglementate, şi 17 producători de electricitate din surse regenerabile (E-SER) la tarife reglementate.

1.2. Cadrul de bază legislativ şi de reglementare relevant în sector

17. În scopul de a promova dezvoltarea sectorului energiei electrice, cadrul legal a fost dezvoltat în mod constant în ultimii ani, avînd ca obiectiv clar alinierea acesteia la cadrul european şi acquis-ul relevant privind energia electrică a Comunităţii Energetice.

18. Legea nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică, care transpune Directiva 2009/72/CE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE (al Treilea pachet energetic), a creat cadrul necesar pentru punerea sa în aplicare, în special prin:

1) definirea competenţelor autorităţilor guvernamentale, obiectivelor, îndatoririlor, atribuţiilor şi drepturilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică;

2) definirea sarcinilor, drepturilor şi responsabilităţilor producătorilor, operatorilor sistemului de transport, operatorilor sistemului de distribuţie şi furnizorilor de energie electrică;

3) definirea conceptului de “obligaţie de serviciu public şi reguli de bază pentru impunerea unor astfel de obligaţii”, care se pot referi la securitate, inclusiv securitatea, regularitatea, calitatea şi preţul furnizărilor, precum şi la protecţia mediului, inclusiv eficienţa energetică, energia din surse regenerabile şi protecţia climei;

4) separarea, desemnarea, certificarea şi independenţa operatorului sistemului de transport şi de distribuţie;

5) dezvoltarea reţelei şi competenţelor de a lua decizii de investiţii;

6) definirea conceptului de protecţie a consumatorului şi, în primul rînd, a consumatorilor vulnerabili, care pot face referire la sărăcia energetică;

7) definirea organizării de piaţă, liberalizării de piaţă şi a accesului terţilor la sistemele de transport şi distribuţie etc.

19. Noua Lege privind promovarea utilizării surselor regenerabile de energie, care transpune Directiva 2009/28/CE din 23 aprilie 2009 a Parlamentului European şi al Consiliului privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi pentru modificarea şi de abrogare Directivele 2001/77/CE şi 2003/30/CE, adoptată la 26 februarie 2016, este importantă pentru problemele de E-SER, care pot avea, de asemenea, impact asupra securităţii furnizării energiei electrice.

20. Legea cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării a fost adoptată la 29 mai 2014 şi, parţial, transpune Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, care modifică Directivele 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi directivele abrogate 2004/8/CE şi 2006/32/CE. Această lege prevede, de asemenea, transferul unor competenţe de reglementare în sectorul termoenergetic (cum ar fi aprobarea tarifelor pentru activităţile din sectorul termoenergetic) de la autorităţile locale la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

21. În afară de legislaţia primară, există o serie de acte normative secundare aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în special cu privire la acordarea de licenţe, regulile de piaţă, investiţii, tarife, protecţia consumatorilor, accesul şi conectarea la reţeaua de energie electrică, contractarea, furnizarea şi facturarea energiei, garanţiile de provenienţă etc.

22. Ca urmare a adoptării Legii nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică şi a Legii nr.10 din 26 februarie 2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, unele acte normative în vigoare aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică trebuie să fie modificate pentru a se conforma la noua legislaţie primară şi mai multe acte normative noi trebuie să fie dezvoltate şi puse în aplicare pentru a asigura o implementare corespunzătoare a acestor legi.

1.3. Balanţa energiei electrice (2013-2015)

23. Elementele selectate ale balanţei energiei electrice pentru ultimii trei ani (2013-2015) sînt prezentate în tabelul 1.

24. În perioada 2013-2015, consumul de energie electrică în Republica Moldova a fost în continuă creştere. În 2013, consumul a crescut cu 2,1% comparativ cu 2012, în 2014 cu 2,7% faţă de anul precedent şi în 2015 cu 2% faţă de 2014. În această perioadă, consumul de energie electrică a crescut cu 6,8% (2015 faţă de 2012). Cea mai importantă creştere a consumului de energie electrică a fost înregistrat în sectorul noncasnic – 7,8%. Consumul energiei de către consumatorii casnici a crescut în această perioadă cu 5,6%.

25. Toată cererea de energie electrică în această perioadă a fost acoperită de producţia locală şi de import. Producţia anuală locală în această perioadă a fost de aproximativ 745-793 GWh. În acest context, este necesar să se ia în considerare faptul că producţia locală de energie electrică rămîne cu mult sub nivelul de consum, producţia internă (malul drept al Nistrului), care acoperă doar 19% din cerere, rămînînd la acelaşi nivel ca şi în anii anteriori. O astfel de situaţie denotă o dependenţă ridicată de energia electrică şi vulnerabilitate în ceea ce priveşte securitatea furnizării energiei, în ciuda faptului că, în această perioadă, producţia internă a crescut în mod constant. În 2014 producţia locală a crescut cu 5,4% faţă de 2013, în timp ce în 2015 – cu 0,6% faţă de anul precedent. Cea mai mare creştere a producţiei de energie electrică locală a fost înregistrată de către producătorii de E-SER: de la 1,9 GWh la 17,1 GWh (mai mult de 9 ori). Ca şi în perioadele anterioare, ponderea principală a producţiei locale aparţine producătorilor CET-urilor (mai mult de 91%).

26. Restul cererii de energie electrică este, în general, acoperită de importurile din Ucraina şi procurările de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ. În această perioadă aici a fost procurată aproximativ 77,7% din cererea de electricitate rămasă, adică 63,3% din totalul cererii Republicii Moldova. Din Ucraina în perioada 2013-2015 au fost importaţi 2204 GWh (20,2% din cererea rămasă sau 17,8% din totalul cererii). Dar, avînd în vedere criza de energie din Ucraina, în 2014 importul din această ţară s-a aflat într-un declin puternic. Deci, în 2014, importul de energie electrică din Ucraina s-a ridicat la numai 730,7 GWh, ceea ce este de 2 ori mai puţin decît cantitatea de energie electrică importată în 2013. În 2015 importurile din Ucraina, practic, au fost sistate şi s-au ridicat doar la 17,6 GWh (0,4% din cererea Republicii Moldova). Trebuie remarcat faptul că energia electrică importată din Ucraina, este, în primul rînd, achiziţionată în scopuri de balansare a sistemului de energie electrică, deoarece nu există o capacitate de generare de energie electrică corespunzătoare şi suficientă în Republica Moldova pentru a oferi rezervele de sistem necesare şi energia de balansare. Prin urmare, importurile de energie electrică din Ucraina sînt foarte importante pentru Republica Moldova în ceea ce priveşte securitatea furnizării.

27. Din păcate, această situaţie poate fi îmbunătăţită nesemnificativ doar într-un termen mediu de 3-5 ani. Ca urmare a dotării slabe a ţării cu resurse naturale de energie, cu combustibili fosili şi poziţia geopolitică a ţării, în afară de valorificarea limitată de energie din surse regenerabile de energie pentru producerea de energie electrică, Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030 nu ia în considerare diversificarea combustibililor fosili la generarea de energie electrică.

28. Un alt risc pentru securitatea furnizării este fiabilitatea tehnică destul de limitată şi, în consecinţă, disponibilitatea energiei existente şi a CET-urilor din cauza ratei foarte ridicate de uzură a instalaţiilor. Toate centralele electrice şi CET-urile au o vechime de cel puţin 30-50 de ani. Rata foarte mare de uzură în instalaţiile de producere şi de transport al energiei (transport şi distribuţie) au efecte negative severe atît asupra performanţei tehnice (disponibilitatea capacităţii, eficienţa conversiei combustibilului, dependenţa de sarcina termică, problemele asociate cu aprobarea tarifelor etc.), cît şi a celei economice ale unităţilor producătoare de energie, reprezentînd astfel un risc pentru securitatea furnizării.

1.4. Capacităţile existente ale sistemului energetic

1.4.1. Generare

29. Principalii producători de energie electrică în Republica Moldova sînt:

1) “Mолдавская ГРЭС” SAÎ (1964-1982) în Transnistria, 2 520 MW – activează pe bază de cărbune, gaze naturale şi păcură în calitate de combustibil lichid, capacitate instalată de 2 520 MW/capacitate disponibilă cca 1 700 MW, deţinută şi operată de Inter RAO EES Corporation din Federaţia Rusă din 2005;

2) “Termoelectrica” SA, care include:

a) sursa 1 (CET-2 din Chişinău) (1976-1980) – activează pe bază de gaze naturale, capacitatea instalată de 240 MWe/capacitatea disponibilă de 210 MWe şi capacitatea termică instalată de 1.200 Gcal/h, din care doar 540 Gcal/h este instalată la unitatea de cogenerare şi 660 Gcal/h la cinci cazane pe apă fierbinte;

b) sursa 2 (CET-1 din Chişinău) (1951-1961) – activează pe bază de gaze naturale, capacitate electrică instalată de 66 MWe (capacitatea disponibilă de aproximativ 40 MWe) şi capacitatea termică instalată de 254 Gcal/h;

3) CET Nord din Bălţi (1956-1970) – activează pe bază de gaze naturale, capacitate instalată de 24 MWe/capacitate disponibilă de 24 MWe şi capacitate termică 342 Gcal/h, din care 200 Gcal/h constituie capacitatea a două cazane pe apă fierbinte. Datorită faptului că echipamentul centralei nu este învechit, capacitatea de energie termică disponibilă este aproximativ aceeaşi ca şi cea instalată, totuşi sarcina termică a scăzut în mod semnificativ în comparaţie cu capacitatea proiectată. CET Nord funcţionează numai pe timp de iarnă, pentru o perioadă de aproximativ 5-6 luni, din cauza lipsei cererii de energie termică. Aceasta furnizează numai energie termică, nu şi apă caldă menajeră din cauza indisponibilităţii infrastructurii;

4) 7 CET-uri de la fabricile de zahăr (1956-1981) – activează pe bază de gaze naturale şi păcură, capacitate instalată de 98 MWe/capacitate disponibilă pentru reţeaua de energie electrică de aproximativ 20 MWe (restul este autoconsum);

5) Hidrocentrala Dubăsari (1954-1966) din Transnistria – capacitatea instalată de 48 MW/capacitatea disponibilă 48 MW;

6) ÎS “Nodul Hidroenergetic Costeşti” (1978) – capacitatea instalată de 16 MW/ capacitatea disponibilă aceeaşi, cu toate acestea în majoritatea cazurilor în care această unitate generatoare de energie produce electricitate, capacitatea sa, în medie, nu este mai mare de 10 MW;

7) 17 centrale electrice mici care produc electricitate din surse de energie regenerabile, cu o capacitate totală instalată de 5,2 MW.

30. Evoluţia capacităţii instalate a centralelor electrice care utilizează surse regenerabile şi evoluţia E-SER din diferite tipuri de surse de energie regenerabile (energie solară, biogaz produs din biomasă şi eoliană) în 2011-2015 sînt prezentate în figura 6.

Capacitatea totală instalată a tuturor centralelor electrice care produc E-SER este în jur de 5,2 MW (1,26 MW – solară; 1,13 MW – eoliană; 2,81 MW – biomasă (biogaz)). Energia electrică produsă din biogaz are cea mai mare pondere în cantitatea totală de energie electrică produsă din surse de energie regenerabile în 2015 (84,6% din totalul energiei electrice), urmată de electricitatea din energia eoliană (9,0%) şi, respectiv, energia electrică produsă din energie solară (6,4% ).

Figura 6. Evoluţia capacităţii instalate de energie şi producţiei

de electricitate din diferite surse de energie regenerabile

31. Capacitatea nominală de generare a energiei instalate pe întregul teritoriu al Republicii Moldova este de 3 021,7 MW. Dar, în situaţia actuală, nu mai mult de aproximativ 1 310 MW (43%) din această capacitate este de fapt disponibilă pentru malul drept al Nistrului. Astfel, din totalul de 453 MW de capacităţi de generare a energiei electrice instalate (inclusiv fabrici de zahăr şi E-SER), care reprezintă nu mai mult de 15% din capacitatea totală instalată a ţării, nu mai mult de 275 MW (61%) pot fi utilizate efectiv în acest moment, în timp ce pe de altă parte, datorită aranjamentelor contractuale, au fost disponibile nu mai mult de 840 MW din capacitatea totală instalată de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ din Transnistria.

1.4.2. Transportul

32. Operatorul sistemului de transport al energiei electrice ÎS “Moldelectrica” gestionează reţeaua internă de transport al energiei electrice, care include 5 977,5 km de linii de transport de 400kV, 330kV, 110kV şi, de asemenea, gestionează 25 877,4 km linii de distribuţie de 35 şi 6-10 kV (tabelul 2 şi figura 7).

33. Liniile de distribuţie de medie tensiune (MT) sînt, în principal, de tip radial.

34. Interconexiunile de înaltă tensiune (IT) cu ţările vecine includ:

1) 1 linie de 400 kV cu România;

2) 7 linii de 330 kV cu Ucraina;

3) 11 linii de 110 kV cu Ucraina;

4) 4 linii de 110 kV cu România.

Interconexiunea IT între Moldova şi România este formată din linia electrică aeriană de 400kV Vulcăneşti–Isaccea şi patru linii de 110kV. Dar aceste interconexiuni sînt utilizate numai în cazuri excepţionale, privind principiile funcţionării de bază, dat fiind faptul că Moldova nu este sincronizată cu sistemul energetic al României. Există o necesitate critică de a soluţiona problema interconexiunii şi sincronizării sistemului energetic al Moldovei cu cel al României, care ar putea oferi posibilitatea de integrare a pieţei de energie electrică a Moldovei la piaţa de energie românească, precum şi a liniilor de IT suplimentare, pentru a îndeplini fiabilitatea şi criteriul de siguranţă şi pentru a creşte capacitatea de interconexiune în viitor.

35. Reţeaua de transport al energiei electrice spre Republica Moldova a fost anterior optimizată şi construită pentru a servi nevoilor sistemului interconectat al fostei Uniuni Sovietice, cînd acesta era încă sincronizat cu România, Bulgaria şi majoritatea ţărilor din Europa de Est (SUDEL). Astăzi, după ce România şi toate celelalte ţări au aderat la reţeaua ENTSO-E, sistemul energetic moldovenesc deconectat demonstrează anumite limitări în stabilitatea operaţională şi posibilităţile de schimb de putere.

Figura 7. Schema reţelei de transport la înaltă tensiune în Republica Moldova

1.5. Securitatea tehnologică şi operaţională a sistemului energetic

1.5.1. Aranjamente contractuale

36. Conform Legii cu privire la energia electrică, Regulilor pieţei de energie electrică şi licenţelor emise, fiecare furnizor de energie electrică la tarife reglementate ar trebui să semneze contracte bilaterale pentru achiziţionarea de energie electrică la cel mai mic preţ care îi permite să acopere cererea tuturor consumatorilor săi finali, cu notificarea autorităţii de reglementare (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică).

37. Furnizorii de energie electrică şi consumatorii eligibili sînt obligaţi să cumpere energia electrică produsă de CET-uri, centralele hidroelectrice şi sursele de energie regenerabile pe malul drept al Nistrului, care, de facto, reprezintă energia electrică produsă pe malul drept în prezent. În acest sens, Legea cu privire la energia electrică promovează crearea unui furnizor central de energie, care trebuie să cumpere energia electrică produsă prin cogenerare de către CET-uri, hidrocentrale şi sursele de energie regenerabile şi o vinde la toţi furnizorii şi consumatorii eligibili, în funcţie de cota de piaţă.

38. Pentru restul necesarului de energie electrică, furnizorii şi consumatorii eligibili semnează contracte bilaterale, negociate, de obicei, pe o bază anuală. În prezent, în Republica Moldova există 3 furnizori activi:

1) SA “Furnizarea Energiei Electrice Nord” – furnizor la tarife reglementate;

2) ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL – furnizor la tarife reglementate;

3) “Energocom” SA – furnizor la tarife nereglementate.

SA “Furnizarea Energiei Electrice Nord” este o companie de stat, creată în urma separării activităţilor de distribuţie şi furnizare ale RED Nord şi RED Nord-Vest. ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL este o companie privată, care a fost creată de Gas Natural Fenosa ca urmare a separării activităţilor de distribuţie şi furnizare ale RED Union Fenosa şi care cumpără energie electrică de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ şi de la “Energocom” SA. Ultima este o companie de stat care importă energie electrică din Ucraina şi cumpără energie electrică de la “Energocapital” SA (electricitate de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ). Toată energia electrică achiziţionată de către “Energocom” SA din Ucraina şi de la “Energocapital” SA este vîndută către SA “Furnizarea Energiei Electrice Nord”, ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL (inclusiv energia electrică pentru balansare) şi consumatorilor eligibili, conform contractelor semnate.

39. Toate contractele privind achiziţia de energie electrică de către furnizorii din străinătate ar trebui să fie prezentate Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru a fi coordonate şi cu operatorul sistemului de transport (ÎS “Moldelectrica”) din punctul de vedere al posibilităţii tehnice de a pune în aplicare astfel de contracte.

40. Fiecare furnizor de energie electrică şi consumatorii eligibili semnează contracte cu ÎS “Moldelectrica” pentru furnizarea serviciilor de transport de către operatorul sistemului de transport şi cu operatorii sistemului de distribuţie pentru serviciile de distribuţie.

1.5.2. Procurarea energiei electrice

41. În afară de energia electrică cumpărată de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ, ca parte a sistemului interconectat şi sincronizat IPS/UPS, importul de energie electrică este tehnic posibil, de asemenea, din România, numai în regim insular, datorită standardelor de frecvenţă diferite ale ENTSO-E.

42. În cazul unei defecţiuni a unităţii de generare la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ, sarcina este acoperită de sistemul energetic din Ucraina.

43. Pe lîngă “Energocom” SA, există alţi 13 furnizori independenţi de energie electrică la tarife nereglementate (autorizaţi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică), care ar face concurenţă pentru a furniza energie electrică mai ieftină, fie că ne referim la energia electrică de bază sau de balansare. Cu toate acestea, din cauza lipsei de credibilitate a puterii financiare a acestor furnizori, precum şi a condiţiilor de export de energie electrică de către Ucraina, pînă în prezent nu a fost înregistrat niciun contract cu ei.

1.5.3. Rezerva de sistem

44. Din cauza capacităţii sale deficiente de generare a energiei pe malul drept al Nistrului (aproximativ 300 MW disponibili vs 800 MW sarcinii de vîrf pe timp de iarnă), a condiţiilor foarte specifice de generare a energiei (CET-uri ce activează pe baza cererii de energie termică şi hidrocentrale de capacitate mică) şi a tehnologiilor implicate, malul drept a Republicii Moldova nu are practic nicio rezervă de sistem energetic în timpul iernii şi verii, cînd CET-urile existente nu funcţionează, în general, din cauza lipsei de cerere de energie termică. Toate tipurile tipice de rezerve prevăzute în Normele tehnice ale reţelei de transport al energiei electrice (primare, secundare, terţiare rapide şi terţiare lente) trebuie să fie, prin urmare, furnizate din exterior (Ucraina), inclusiv serviciile de control ale frecvenţei. “Mолдавская ГРЭС” SAÎ poate oferi unele rezerve, cu toate acestea, pînă acum nu a fost înregistrat vreun astfel de acord sau negocieri de preţuri. Normele tehnice furnizează, de asemenea, condiţii şi cerinţe pentru rezerve. Pentru ca operatorul sistemului de transport să poată contracta serviciile de sistem necesare şi energia de balansare, este necesară o actualizare a Regulilor pieţei de energie electrică.

1.5.4. Compensarea puterii reactive

45. Pentru o funcţionare normală, reţeaua internă de transport este suficientă pentru nivelurile de consum curent. Cu toate acestea, în timpul lucrărilor de întreţinere sau defecţiuni ale reţelei electrice, ar putea apărea unele probleme locale sau ale sistemului de alimentare cu energie. Puterea reactivă generată în sistem (generatoare şi linii electrice) este mai mare decît sarcina reactivă consumată şi aceasta impune necesitatea de a pune în aplicare echipamentul de control al tensiunii corespunzător, care lipseşte în acest moment.

Una dintre problemele sistemului local se referă la partea de sud. În cazul în care pe linia 400 kV Moldavskaya GRES–Vulcăneşti se efectuează lucrări de întreţinere, nivelul de tensiune poate fi greu de menţinut în limitele stabilite.

De asemenea, din cauza integrării dificile a sistemului energetic al Republicii Moldova la sistemul energetic din Ucraina, se observă un impact semnificativ din partea sistemului energetic din Ucraina, care poate duce uneori la niveluri de tensiune prea mare sau prea mică în Republica Moldova, cazuri în care dispecerul din Moldova nu dispune de mijloacele necesare pentru a controla nivelul de tensiune local în sistemul de transport al Republicii Moldova şi rămîne doar cu o singură opţiune – deconectarea liniilor de înaltă tensiune, pentru a reduce încărcarea lor.

1.5.5. Managementul congestiilor

46. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a adoptat Regulamentul privind accesul la reţelele electrice de transport pentru schimburile transfrontaliere şi gestionarea congestiilor în sistemul electroenergetic (Hotărîrea nr.353 din 27 decembrie 2016), care prevede următoarele:

1) distribuirea capacităţii disponibile pe interconectări de către operatorul sistemului de transport prin licitaţii efectuate anual şi lunar;

2) distribuirea capacităţilor de interconexiune atît pentru fiecare interconector sau pentru un grup de interconectori ai sistemului energetic al Republicii Moldova cu sistemele învecinate, cît şi pentru fiecare direcţie, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului menţionat mai sus;

3) rezolvarea problemelor de congestie a reţelelor electrice prin soluţii nediscriminatorii, bazate pe mecanismele pieţei, care să ofere semnale economice eficiente participanţilor la piaţa energiei electrice şi operatorilor sistemelor de transport implicaţi şi care să favorizeze concurenţa pe pieţele energiei electrice;

4) definirea de către operatorul sistemului de transport a perioadelor de alocare şi a capacităţilor ce urmează să fie oferite în colaborare cu operatorii sistemelor de transport din statele vecine;

5) aplicarea de către operatorul sistemului de transport a unei proceduri de distribuire obişnuită operatorului sistemului de transport vecin;

6) participarea producătorilor, furnizorilor, consumatorilor eligibili şi entităţilor juridice străine care efectuează schimburile transfrontaliere de energie electrică la distribuirea de capacitate a interconectorilor;

7) realocarea capacităţii interconectorilor care nu este utilizată;

8) asigurarea transparenţei procesului de distribuire a capacităţii de către operatorul sistemului de transport prin stabilirea şi publicarea anuală şi lunară pe site-ul său: capacitatea totală disponibilă de transmisie a fiecărui interconector, capacitatea de transmisie netă a fiecărui interconector, capacitatea de transmisie distribuită fiecărei marje de rezervă de interconexiune şi de transmitere. Operatorul sistemului de transport coordonează toate aceste cifre cu operatorul sistemului de transport din ţările vecine.

Condiţia prealabilă pentru adoptarea noului regulament a fost promulgarea prealabilă a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la energia electrică.

1.5.6. Pierderile de energie electrică în reţea

47. Aproximativ 70-75% din echipamentul sectorului energetic este uzat. Pe parcursul anilor 2001-2010, pierderile în reţelele de distribuţie a energiei electrice a scăzut de la un nivel de peste 29% pînă la un nivel de 13%, după ce operatorii sistemului de distribuţie au fost delimitaţi să investească în reţea şi să îmbunătăţească performanţa lor în conformitate cu reglementările aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. În 2012, pierderile raportate de către operatorii sistemului de distribuţie au reprezentat 11,93% (Red Nord – 9,89%, RED Nord-Vest – 11,9%; RED Union Fenosa – 12,39%). În perioada 2013-2015 pierderile de distribuţie au continuat să fie reduse. Deci, în 2015 pierderile de distribuţie au scăzut pînă la un nivel de 8,46% (RED Nord –9,19%, RED Nord-Vest – 9,32%; RED Union Fenosa – 8,21%) (tabelul 3).

48. Este evident că situaţia privind pierderile s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimul deceniu la toţi operatorii sistemului de distribuţie. Pierderile reale în intervalul 28-40% înregistrate în anul 2001 au fost reduse la 8-9,5% în 2015. Din punct de vedere tehnic, sînt posibile îmbunătăţiri suplimentare, numai cu investiţii considerabile în sistemul de distribuţie, ceea ce ar determina, prin urmare, majorarea tarifelor reglementate din cauza valorii crescute a activelor contabilizate.

1.5.7. Calitatea serviciilor operatorilor sistemului de distribuţie

49. Calitatea distribuţiei energiei electrice în perioada anilor 2013-2015 a fost evaluată în conformitate cu prevederile Regulamentului privind calitatea serviciilor de transport şi distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.282 din 11 noiembrie 2016.

Analiza calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice se efectuează luînd în considerare trei aspecte de bază:

1) continuitatea alimentării cu energie electrică a consumatorilor;

2) rezolvarea solicitărilor consumatorilor legate de calitatea energiei electrice;

3) calitatea relaţiilor dintre operatorii sistemului de distribuţie/furnizorii şi consumatorii de energie electrică.

49.1. Continuitatea alimentării cu energie electrică. Conform Regulamentului, continuitatea aprovizionării este analizată cu ajutorul indicatorilor generali de continuitate (indicele mediu al duratei de întrerupere în funcţionarea sistemului (SAIDI), indicele mediu al frecvenţei de întreruperi în funcţionarea sistemului (SAIFI) şi indicele duratei medii de întrerupere a consumatorului (CAIDI)), care reflectă situaţia generală asupra companiei în ceea ce priveşte întreruperile neplanificate (de urgenţă) şi indicatorii garantaţi care privesc fiecare consumator final în mod individual.

Indicatorii de continuitate depind de durata întreruperilor, de numărul de consumatori afectaţi de întrerupere şi de numărul total de consumatori deserviţi de către operatorul sistemului de distribuţie.

Indicatorul SAIDI reflectă durata medie a întreruperii furnizării de energie în sistem în perioada de gestiune şi este calculat pentru întreruperile generate din diferite motive. Situaţia din perioada 2012-2015 pentru operatorul sistemului de distribuţie este prezentată în figura 8.

Figura 8. Evoluţia indicelui mediu al duratei de întrerupere în

funcţionarea sistemului(SAIDI) în perioada 2012-2015 (minute)

Potrivit raportului Consiliului European de Reglementare în domeniul energetic (CEER) “CEER Raportul 5.2 Benchmarking privind continuitatea Furnizării Energiei Electrice”, publicat în februarie 2015, nivelul indicatorului SAIDI în diferite ţări ale Uniunii Europene, în 2013 variază de la 30 pînă la 350 de minute. În acest context, indicatorii înregistraţi în Moldova în anul 2015 sînt comparabili cu unele ţări ale UE.

În afara indicatorului SAIDI, operatorii sistemului de distribuţie raportează anual valorile indicatorului SAIFI – frecvenţa medie a întreruperilor în reţea. Evoluţia acestui indicator în perioada anilor 2007-2015 este prezentată în figura 9.

Figura 9. Evoluţia indicelui mediu al frecvenţei de întreruperi

în funcţionarea sistemului(SAIFI) în perioada 2007-2015

Din datele prezentate în figura 9 se poate observa că în anul 2015 indicatorul SAIFI a fost redus pentru RED Union Fenosa şi RED Nord-Vest, dar a rămas la acelaşi nivel pentru RED Nord.

Valoarea indicatorului SAIFI este direct influenţată de starea reţelelor electrice – cu cît mai ineficiente sînt reţelele de distribuţie, cu atît mai multe întreruperi vor surveni şi valoarea indicatorului SAIFI va fi mai mare. Îmbunătăţirea stării reţelelor implică investiţii în reparaţii capitale şi reconstrucţia reţelelor. Deci, valoarea indicatorului SAIFI poate fi influenţată de operatorii de sistem prin ajustarea corespunzătoare a programelor de investiţii.

49.2. Indicatorii garantaţi de continuitate. În afară de indicatorii generali, pentru nerespectarea cărora Agenţia poate aplica operatorilor reţelelor de distribuţie penalităţi sub formă de reduceri de tarif, Regulamentul stabileşte şi indicatori garantaţi pentru fiecare consumator final în parte. De exemplu, Regulamentul stabileşte durata admisibilă a unei întreruperi (programate sau neprogramate), numărul admis de întreruperi pe parcursul unui an etc.

Din rapoartele transmise pentru anul 2015, în 87 883 de cazuri consumatorii de energie electrică au avut dreptul de a solicita despăgubiri de la operatorul sistemului de distribuţie pentru nerespectarea numărului permis de întreruperi planificate şi neplanificate. În comparaţie cu anul precedent, numărul acestor cazuri a scăzut de două ori (cu 86 429 de cazuri), ceea ce denotă o îmbunătăţire semnificativă a continuităţii furnizării energiei electrice către consumatorii finali. Deşi regulamentul prevede plata de compensaţii consumatorilor finali care au suferit pe urma depăşirii numărului permis de întreruperi, în anul 2015 s-au înregistrat doar 3 cereri de plată pentru despăgubiri (două de la RED Union Fenosa şi una de la RED Nord, cu o sumă mică a despăgubirii).

Calitatea energiei electrice furnizate către consumatorii finali rămîne o problemă serioasă. Exprimată în termeni monetari, această problemă a provocat în cursul anului 2012 operatorilor sistemului de distribuţie daune materiale în sumă de 724 884 lei (34 683 euro), din care RED Union Fenosa a plătit consumatorilor finali 691 966 lei (33 108 euro) şi RED Nord – 32 918 lei (1 575 euro). În majoritatea cazurilor, s-au plătit bani pentru repararea aparatelor electrice deteriorate ale consumatorilor în urma alimentării cu energie electrică încălcînd parametrii standard stabiliţi.

1.6. Furnizarea energiei electrice

1.6.1. Diversitatea furnizării de energie electrică

50. Electricitatea este furnizată consumatorilor de către 2 furnizori de energie electrică (pînă în 2015 – 3 furnizori) la tarife reglementate, în special, ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL (în trecut RED Union Fenosa) şi SA “Furnizarea Energiei Electrice Nord” (RED Nord şi RED Nord-Vest). În afară de aceasta, sînt 15 furnizori angro la tarife nereglementate, însă în realitate doar doi din ei sînt activi, unul pe malul drept al Nistrului – “Energocom” SA şi unul pe malul stîng (Transnistria) – “Energokapital” SA. Toţi furnizorii sînt licenţiaţi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

51. Volumele achiziţionate şi vînzările de energie electrică către consumatorii finali, inclusiv preţurile medii respective pentru ultimii 3 ani (2013-2015), sînt prezentate în tabelul 4.

52. Toţi furnizorii de energie electrică, cu excepţia consumatorilor eligibili, au achiziţionat în 2015 energie electrică în valoare de 4.050 mil. KWh (cu 1,9% mai mult decît în 2014), în timp ce cantitatea de energie electrică furnizată consumatorilor finali a crescut cu 3,4% faţă de anul precedent (3.393,9 mil. kWh) datorită pierderilor reduse din reţeaua de distribuţie. Structura consumului (inclusiv consumatorii eligibili) pentru perioada 2013-2015 este prezentată în tabelul 5.

53. La sfîrşitul anului 2015, cei trei operatori ai sistemului de distribuţie au servit un număr total de 1 342 703 de consumatori, din care 1 268 081 (99,4%) sînt consumatori casnici şi 74 622 (5,6%) – consumatori noncasnici. Clienţii sînt deserviţi de RED Union Fenosa – 65%, RED Nord – 22% şi RED Nord-Vest – 13%.

54. La nivel naţional, majoritatea (99,6%) instalaţiilor consumatorilor sînt conectate la reţele electrice de tensiune joasă. Cu toate acestea, numai 13 instalaţii electrice ale consumatorilor sînt conectate la linii de 35 kV-110 kV şi 5 649 instalaţii sînt conectate la linii de medie tensiune de 6-10 kV.

55. În 2015 a fost un singur consumator eligibil care şi-a folosit efectiv dreptul de eligibilitate şi şi-a schimbat furnizorul de energie electrică.

1.7. Cererea maximă (de vîrf) de energie electrică

1.7.1. Cererea maximă (de vîrf) de energie electrică

56. În afara celor 2 hidrocentrale, generarea de energie electrică la CET-uri şi CTE pe ambele maluri ale Nistrului se bazează aproape în întregime pe gazele naturale importate din Federaţia Rusă prin Ucraina. Prin urmare, practic nu există niciun fel de combustibil sau alte opţiuni de resurse energetice în Republica Moldova, ceea ce reprezintă un risc considerabil pentru securitatea furnizării.

57. Variaţia tipică a sarcinii în sezonul de iarnă se situează între sarcina minimă de bază de 330-370 MW şi sarcina maximă de 700-760 MW, iar în sezonul de vară se situează în intervalul de la min. 260 şi max. 610 MW. Sarcina maximă/minimă lunară în zilele lucrătoare caracteristice (fiecare a treia miercuri din lună) pentru anul 2015 este prezentată în figura 10, iar curbele de sarcină lunare în figura 11. S-au înregistrat vîrfurile absolute ale sarcinii anuale de 756 MW la 18 februarie 2015, ora 19.00 şi 750 MW la 16 decembrie, ora 18.00. Factorul dintre sarcina maximă de vîrf şi sarcina minimă de bază este, prin urmare, mai mare de două ori (sau mai mult de 100%) atît în timpul iernii, cît şi în perioada de vară.

Figura 10. Variaţiile de sarcină în zilele de lucru, 2015 (MW)

Figura 11. Curbele de sarcină în zilele de lucru, 2015 (MW)

58. Un exemplu de diagramă de sarcină medie zilnică pentru o lună cu cea mai mare valoare S_min de 376 MW şi o cerere de vîrf anuală absolută de 756 MW la 18 februarie 2015 la ora 18.00 este prezentată în figura 12, care demonstrează un model tipic de cerere-ofertă pentru Republica Moldova. Este necesar să se observe că, indiferent de creşterea consumului de energie, cererea maximă anuală absolută în anul 2015 a fost mai mică decît cea din 2012 (836 MW la 2 februarie, ora 18.00).

Figura 12. Diagrama sarcinii şi satisfacerea cererii într-o zi de vîrf absolut, 2015 (MW)

59. Cererea de energie termică din partea unităţilor de cogenerare (CET-1, CET-2 şi CET Nord), precum şi a ÎS “Nodul Hidroenergetic Costeşti” funcţionează numai într-un mod de sarcină de bază. Partea rămasă a sarcinii de bază şi partea variabilă a cererii de sarcină maximă sînt acoperite din achiziţiile de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ şi din importurile din Ucraina. În timp ce producţia de energie electrică de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ demonstrează un model destul de standard de generare a energiei electrice, care, într-o mare măsură, tinde să urmeze curba de sarcină, rolul Ucrainei este de a umple golurile şi de a asigura balansarea sistemului electroenergetic din Moldova. Uneori, o parte din producţia de la “Mолдавская ГРЭС” SAÎ este utilizată şi pentru exportul de energie electrică către România, care este implementat în regim de funcţionare de bază.

1.7.2. Instrumente de balansare a cererii de energie şi riscurile asociate

60. În conformitate cu regulile pieţei de energie electrică, toţi furnizorii de energie electrică la tarife reglementate şi consumatorii eligibili trebuie să semneze contracte de balansare a energiei cu furnizorii de energie de balansare. În prezent, toate părţile responsabile de balansare, de ex. cei doi furnizori existenţi de energie electrică la tarife reglementate şi consumatorii eligibili, au semnat contracte cu “Energocom” SA pentru energia de balansare furnizată din Ucraina.

61. Legea nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică stabileşte un mecanism centralizat de balansare, în care sarcina/serviciile de balansare să fie asigurate de operatorul sistemului de transport (ÎS “Moldelectrica”), care poate conduce la o utilizare mai eficientă a furnizorilor de energie de balansare şi, prin urmare, la costuri de balansare mai mici. Legea nominalizată prevede, de asemenea, crearea în viitor a unei pieţe organizate de balansare a energiei electrice.

1.8. Investiţii planificate în noua infrastructură

a sistemului energetic

1.8.1. Mediul de investiţii: Generalităţi

62. În conformitate cu Legea privind energia electrică, dezvoltarea sistemului de transport şi distribuţie este obligaţia operatorilor de sistem (operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie), bazată pe planuri de dezvoltare pe termen lung, mediu şi scurt şi planuri de investiţii, care vor fi aprobate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică conform Regulamentului de planificare, aprobare şi executare a investiţiilor, aprobat prin Hotărîrea nr.283 din 15 noiembrie 2016.

63. Dezvoltarea noilor centrale electrice va fi realizată de investitori privaţi, în urma licitaţiilor organizate de Guvern.

64. Conform metodologiilor tarifare existente, operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie sînt obligaţi să investească cel puţin sursele financiare pe care le colectează în cadrul componentei de depreciere a tarifului. În ultima metodologie tarifară aprobată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică s-au stabilit şi sumele corespunzătoare, care nu sînt legate de valoarea deprecierii.

65. În baza legislaţiei existente, responsabilităţile între instituţiile administraţiei publice centrale (APC) se alocă după cum urmează:

1) eliberarea autorizaţiilor pentru construirea noilor centrale electrice care depăşesc capacitatea de 20 MW, precum şi pentru creşterea capacităţii de peste 20 MW în instalaţiile existente de către Guvern, care este, de asemenea, responsabil pentru organizarea licitaţiilor respective (Guvernul Republicii Moldova);

2) aprobarea planului naţional de acţiune privind energia din surse regenerabile (Guvernul Republicii Moldova);

3) stabilirea mecanismelor, schemelor de sprijin şi a stimulentelor pentru atingerea obiectivelor politicii de stat în domeniul energiei regenerabile (Guvernul Republicii Moldova);

4) aprobarea Regulamentului privind organizarea licitaţilor pentru oferirea statutului de producător eligibil (Guvernul Republicii Moldova);

5) aprobarea planurilor de dezvoltare şi investiţii pentru sistemele de transport şi distribuţie pe termen lung, mediu şi scurt (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică);

6) eliberarea autorizaţiilor tehnice în domeniul securităţii industriale şi a certificatului privind securitatea echipamentelor care urmează a fi utilizate la obiectele industriale periculoase (Ministerul Economiei);

7) eliberarea licenţelor pentru desfăşurarea activităţilor privind generarea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei electrice la tarife reglementate sau nereglementate (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică);

8) realizarea expertizei ecologice de stat şi evaluarea impactului asupra mediului (Ministerul Mediului şi subdiviziunile sale);

9) eliberarea certificatelor de planificare şi a autorizaţiilor de construcţie pentru lucrări/construcţii de utilităţi publice de interes naţional (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi subdiviziunile sale);

10) eliberarea autorizaţiei pentru conectarea la reţea (operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie).

Autorităţile publice locale (APL) sînt responsabile de eliberarea certificatelor de planificare şi a autorizaţiilor de construcţie.

1.8.2. Scoaterea planificată din utilizare a capacităţilor existente de producere a energiei

electrice şi noi proiecte şi a capacităţilor planificate de generare a energiei

66. Integrarea generării de energie E-SER. Integrarea generatoarelor de energie electrică E-SER în sistemul electroenergetic din Moldova implică mai multe dificultăţi, care pot fi cauza unor probleme tehnice serioase pentru operaţiunile acestuia şi pot reprezenta un risc pentru securitatea furnizării, cu excepţia cazului în care sînt soluţionate anticipat în mod corespunzător.

Condiţiile existente necesită prezenţa instrumentelor de control pentru operatorul sistemului de transport, posibilitatea de a expedia (controlul puterii active şi reactive generate, conectare/deconectare, control de tensiune în timp real, manual sau automat) şi de a monitoriza (tehnologie de colectare a datelor electrice şi digitale în timp real) noi surse de energie, atît din surse regenerabile, cît şi din surse convenţionale, pentru a asigura securitatea funcţionării sistemului naţional de energie electrică şi respectarea acordurilor contractuale.

O altă incertitudine este lipsa de date privind potenţialul eolian, ceea ce ar permite o planificare mai optimă de dezvoltare a sistemului energetic. Lipsa de planificare a integrării surselor de energie regenerabile centralizate (capacităţi şi locaţie) conduce la incertitudini în cadrul procesului de aprobare a proiectului. Lipsa unui mecanism reglementat de prioritizare a proiectelor privind sursele de energie regenerabile face foarte dificilă planificarea măsurilor de consolidare a reţelei de distribuţie/transport.

Stabilitatea sistemului electroenergetic din Moldova depinde în mare măsură de stabilitatea sistemului energetic din Ucraina/CSI. Integrarea pe scară largă a generaţiilor intermitente de energie regenerabilă, precum cea eoliană şi instalaţiile solare, combinate cu un scenariu de import ridicat al energiei electrice, ar putea determina probleme operaţionale.

Controlul de frecvenţă al sistemului electroenergetic din Moldova este asigurat de operatorul sistemului de transport din Ucraina. Acest lucru este acceptabil atunci cînd nevoile de balansare a energiei electrice sînt mici, adică nu depăşesc 50 MW. În cazul în care această valoare este mai mare, practica actuală şi costurile asociate pentru acoperirea acesteia ar putea să nu fie acceptabile pentru sistemul energetic ucrainean. Pentru a depăşi această problemă, există doar două soluţii: 1) în absenţa oricărei pieţe de balansare, de a plăti pentru energia de balansare necesară conform solicitărilor Ucrainei, exercitînd o poziţie de monopol, însă acest preţ ar fi mult mai mare decît importurile de electricitate regulate; sau 2) de a deconecta întreaga regiune a sistemului electroenergetic din Moldova atunci cînd frecvenţa nu poate fi menţinută în limitele prevăzute de standardele relevante.

Integrarea potenţială pe scară largă a generaţiei intermitente de energie regenerabilă în Moldova va necesita schimbări semnificative în practicile operaţionale ale utilităţilor. Îmbunătăţirea flexibilităţii generării convenţionale prin adăugarea de unităţi de generare mai rapidă şi reducerea nivelului minim de sarcină pe turbinele cu abur reprezintă o soluţie potenţială. Metodele suplimentare pot include încorporarea previziunilor privind energia eoliană şi energia solară în procesul de planificare pentru o zi înainte a utilităţilor. Pot fi utilizate şi alte mijloace de absorbţie a variabilităţii energiilor regenerabile, cum ar fi satisfacerea cererii şi stocarea energiei.

67. Noi proiecte şi capacităţi de transport al energiei planificate. Avînd în vedere poziţia sa geografică între două sisteme energetice puternice – România şi Ucraina, configuraţia reţelei regionale de transport şi potenţialul de producere a energiei electrice, Moldova a avut întotdeauna un avantaj strategic, dar care nu a fost exploatat pe deplin în ultimul deceniu. În Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, Guvernul şi-a stabilit drept prioritate consolidarea conexiunilor bidirecţionale de transmisie între sistemele IPS/UPS şi ENTSO-E, pentru a întări poziţia Republicii Moldova în calitate de ţară de tranzit energetic, precum şi consolidarea comercială completă şi exploatarea capacităţilor de producere a energiei indigene (“Mолдавская ГРЭС” SAÎ şi noi centrale în viitor).

Diversificarea sursei de energie electrică către Moldova nu are alte alternative decît dezvoltarea reţelei de transport al energiei electrice. Proiectele de interconectare a Moldovei cu piaţa internă a energiei electrice a UE prin intermediul noilor linii electrice, precum şi consolidarea reţelelor interne sînt esenţiale atît pentru securitatea aprovizionării, cît şi pentru bunăstarea socială în Moldova.

Beneficiul final al dezvoltării şi intensificării concurenţei poate fi asigurat numai prin aderarea la o piaţă energetică mai mare, participare care nu va apărea pentru Moldova fără o interconectare asincronă/sincronă a reţelei sale la sistemul ENTSO-E. Conexiunea cu ofertele UE, împreună cu o securitate sporită, preţuri mai bune de pe piaţă, avînd în vedere perspectiva de a îmbunătăţi concurenţa, va duce, pînă la urmă, la un preţ final pentru energie mai puţin constrîngător pentru consumatorii din Moldova.

ÎS “Moldelectrica” este în curs de dezvoltare continuă a interfeţelor electrice între Republica Moldova–România şi Republica Moldova–Ucraina. În ultimii 10 ani, au fost iniţiate şi parţial finalizate mai multe studii de fezabilitate în scopul de a determina măsurile necesare pentru sporirea securităţii electrice a Republicii Moldova. Astfel, au fost întreprinse o serie de acţiuni:

1) a fost elaborat un studiu de fezabilitate pentru construcţia LEA (linii electrice aeriene) de 400 kV Bălţi–Suceava, după care a fost determinat costul construcţiei LEA (aproximativ 36 mil. euro numai din partea Moldovei) şi, de asemenea, beneficiile tehnice după finalizarea acestei construcţii. Studiul a prevăzut o interconectare sincronă;

2) în perioada 2014-2016, cu sprijinul UE, a fost elaborat un studiu de fezabilitate pentru interconectarea sincronă a sistemelor energetice din Moldova şi Ucraina cu sistemul energetic ENTSO-E, care are ca scop analiza posibilităţilor tehnice de interconectare cu sistemul ENTSO-E. Acest scenariu este cel mai potrivit şi constă în deconectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi ale Ucrainei de la sistemul IPS/UPS şi conectarea la sistemul ENTSO-E.

Pe lîngă studiul de fezabilitate pentru interconectarea sincronă, se realizează un studiu de fezabilitate pentru interconectarea sistemelor energetice ale Republicii Moldova şi ale României prin instalarea staţiilor back-to-back (interconectare asincronă). Acest scenariu permite întreţinerea interconectării cu Ucraina, precum şi menţinerea schimburilor de energie cu România. Acest studiu analizează următoarele scenarii:

a) instalarea unei staţii back-to-back cu capacitate energetică de pînă la 600 MW la Vulcăneşti şi construirea unei LEA Vulcăneşti–Chişinău (un proiect strict necesar). În prezent, studiul este în curs de desfăşurare, iar suma estimativă pentru investiţii se ridică la 200 mil. euro;

b) instalarea unei staţii back-to-back cu o capacitate energetică de 300 MW la staţia Bălţi şi construcţia LEA 400 kV Bălţi–Suceava, valoarea investiţiei fiind estimată la circa 90 mil. euro. Acest proiect va finaliza studiul de fezabilitate elaborat în perioada 2008-2009;

c) instalarea unei staţii back-to-back cu o capacitate energetică de 300 MW şi construcţia LEA de 400 kV Străşeni–Ungheni–Iaşi. În momentul de faţă nu s-a stabilit bugetul de investiţii, pentru că nu s-a stabilit încă punctul de legătură din România.

Pe baza acestor studii se va determina cea mai bună opţiune pentru dezvoltarea interfeţei cu România, care va deschide diversificarea pieţei energiei electrice în Republica Moldova, iar punerea în aplicare a acestor proiecte va permite aderarea la sistemul ENTSO-E.

Figura 13. Planuri pentru noi interconexiuni ale Moldovei cu România şi Ucraina

În ceea ce priveşte interconectorul energetic cu Ucraina, congestiile actuale pe interconectarea Republica Moldova–Ucraina limitează importul din Ucraina, precum şi viitoarele posibilităţi de tranzit de energie electrică. Pentru a spori capacitatea interconectării Republicii Moldova cu Ucraina, o a doua linie 330kV Bălţi–CHE Dnestrovsk de 123 km (87 km în Moldova) ar permite creşterea capacităţii de import prin interfaţa de control). Studiul de fezabilitate pentru partea moldovenească a fost finalizat. Costurile sînt estimate la minimum 15 mil. euro, din care 6 mil. euro din partea ucraineană şi 9 mil. euro din partea moldovenească. Ca şi în cazul proiectului precedent, efectuarea oricăror etape ulterioare ar putea depinde de proiectul de interconectare la sistemul ENTSO-E, precum şi de costurile finale şi de posibilităţile de finanţare.

Ca o continuare a lucrărilor de reabilitare şi consolidare a reţelei de transport al energiei electrice, ÎS “Moldelectrica” modernizează reţeaua de transport prin asistenţă financiară în valoare totală de 39,3 mil. euro, din care împrumutul de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare constituie 14,3 mil. euro, împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii constituie 17 mil. euro şi 8 mil. euro sînt subvenţia oferită de fondul de investiţii “Neighbourhood Investment Facility” (NIF).

Soluţia back-to-back se bazează pe linia existentă 400kV Vulcăneşti–Isaccea, ca soluţie minimă, cu extensii prin celelalte două LEA. În cazul unui scenariu de conectare asincron, LEA 330kV Bălţi–CHE Dnestrovsk reprezintă un proiect suplimentar, pentru a extinde posibilităţile de import din Ucraina.

II. SECTORUL GAZELOR NATURALE

Descrierea sistemului de gaze³ din Moldova (SGM) prezentată în acest document se referă, în principal, la teritoriul situat pe malul drept al Nistrului.

_______________________

³ Termenul “gaz” din această secţiune se referă în întregime la gazele naturale. Alte gaze care pot fi utilizate în lanţul de aprovizionare din sectorul gazelor naturale (de exemplu, gazul natural lichefiat, biogaz, gaze sintetice, diverse tipuri de gaze derivate etc.) nu sînt încă dezvoltate în Republica Moldova, deci nu sînt incluse în raport.

2.1. Participanţii de bază de pe piaţă şi descrierea rolului lor

68. Participanţii de bază de pe piaţă sînt:

1) “Moldovagaz” SA este o singură societate integrată pe verticală, avînd astfel o poziţie de monopol prin controlul întregului lanţ al activităţilor în domeniul gazelor naturale (import, tranzit, transport, distribuţie angro, distribuţie şi furnizare cu amănuntul), fiind desemnată ca operator naţional al sistemului de gaze şi furnizor dominant. Ea semnează contractul de import cu SA “Gazprom” şi un acord de utilizare a rezervelor de gaze în Ucraina. Acţionarii săi sînt SA “Gazprom” (50%), administraţia publică centrală a Republicii Moldova (36,6%), autorităţile regionale din regiunea transnistreană (13,4%);

2) 2 operatori de sisteme de transport din partea dreaptă a Moldovei: SRL “Moldovatransgaz” (subsidiară a “Moldovagaz” SA) şi ÎS “Vestmoldtransgaz” care administrează noua conductă Iaşi–Ungheni (interconectarea cu sistemul de gaze din România);

3) 12 operatori regionali de distribuţie (toate filialele “Moldovagaz” SA);

4) 12 operatori de sisteme de distribuţie şi furnizori la tarife reglementate;

5) 2 furnizori la tarife nereglementate;

6) 1 operator de transport în partea stîngă a Republicii Moldova (Transnistria) – SRL “Tiraspoltransgaz” (filială a “Moldovagaz” SA);

7) 5 operatori ai sistemului de distribuţie din Transnistria (filiale ale SRL “Tiraspoltransgaz”).

69. Conform regulilor pieţei gazelor naturale, statutul de operator naţional al sistemului de gaze a fost atribuit asociaţiei “Moldovagaz” SA. Potrivit statutului din 1 ianuarie 2016, pe piaţa gazelor naturale există 11 furnizori licenţiaţi care funcţionează la tarife reglementate, 2 la tarife nereglementate, 1 operator al sistemului de transport (OST) – SRL “Moldovatransgaz” şi 23 de deţinători de licenţe pentru distribuţia gazelor naturale (întreprinderile Transnistriei din domeniul gazelor naturale nu sînt reglementate de autorităţile moldoveneşti).

70. În conformitate cu Decizia nr.408 din 6 aprilie 2011 a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, piaţa de gaze naturale din Republica Moldova este determinată ca fiind necompetitivă din cauza existenţei unei singure surse de import, importurile fiind realizate de un furnizor la tarife reglementate – “Moldovagaz” SA.

2.2. Cadrul de reglementare

71. Legea nr.108 din 27 mai 2016 privind gazele naturale, care transpune Directiva 2009/73/CE, este principala lege din sectorul gazelor naturale.

În plus, există unele decizii ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică în domeniul gazelor naturale care sînt relevante:

1) Regulile pieţei gazelor naturale;

2) Regulamentul privind furnizarea şi utilizarea gazelor naturale;

3) Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale;

4) Regulamentul privind extinderea reţelei de gaze naturale;

5) Normele tehnice pentru reţeaua de transport/transmisie de gaze;

6) Normele tehnice ale reţelelor de distribuţie a gazelor;

7) Metodologia de calculare şi aplicare a tarifelor la gazele naturale;

8) Metodologiile de calcul al pierderilor de gaze naturale în reţelele de transport şi de distribuţie etc.

2.3. Diversificarea surselor şi reţelelor de alimentare cu gaze

72. Există o diversificare insuficientă a aprovizionării cu energie primară în Republica Moldova, deoarece gazele naturale reprezintă mai mult de 34,7% din cantitatea totală de energie primară a malului drept. Gazul este furnizat predominant din Rusia (în anul 2015 – 1.007,4 mil. m³ sau 99,9% din total) şi doar 0,1% (1,1 mil. m³) importuri de gaze din România prin interconectarea conductei Iaşi–Ungheni, pusă în funcţiune în 2014.

73. Moldova este o ţară importantă de tranzit pentru gazele naturale ruseşti, fiind traseul din Ucraina în România, Bulgaria şi Turcia, inclusiv ramuri în Grecia şi FYR din Macedonia. Lungimea totală a celor trei conducte de tranzit din Moldova este de 247 km (SRL “Moldovatransgaz”), cu o capacitate totală de 34,6 mld m³/an.

O altă interconectare a gazoductului cu Ucraina din nordul ţării trece prin Moldova pentru a conecta două părţi ale reţelei ucrainene. Această conductă, cu o capacitate de 9,1 mld m³/an, are un rol important în securitatea aprovizionării Moldovei, deoarece se conectează la instalaţiile de depozitare Bogorodchany din Ucraina.

74. În practică, rata de utilizare a capacităţii tuturor conductelor transfrontaliere este de circa 45-55%, circa 20 mld m³/an de gaze naturale sînt tranzitate prin traseul sudic şi 1,3-2 mld m³/an prin traseul nordic.

Reţeaua naţională este utilizată doar parţial. Reţeaua de transport intern se întinde pe o lungime de 1 550 km. Nu există instalaţii de depozitare a gazelor în Moldova şi nu există acces la gazul natural lichefiat.

75. Trebuie de menţionat că de fapt toate raioanele Republicii Moldova au acces la gaze naturale, iar 918 localităţi din totalul de 1 533 sînt gazificate (59,9%).

76. Interconectarea conductei cu România (Iaşi–Ungheni) a fost pusă în funcţiune în 2014, dar în prezent se poate utiliza doar la un nivel foarte scăzut al capacităţii din cauza mai multor constrîngeri tehnice, care limitează cantitatea de gaze naturale ce poate fi injectată în sistemul de transmisie moldovenesc de la această interconexiune. Pentru a utiliza interconexiunea Iaşi–Ungheni la capacitate maximă, este necesar să se dezvolte gazoductul Ungheni–Chişinău.

77. În prezent, în scopul dezvoltării infrastructurii în sectorul gazelor al Republicii Moldova, este prioritar proiectul de construcţie a conductei Ungheni–Chişinău.

Acest proiect prevede construirea a cca 120 km de conducte de gaz (Ø600 mm) cu un buget estimativ de aproximativ 112 mil. euro. Autorităţile moldoveneşti intenţionează să finalizeze acest proiect la sfîrşitul anului 2019. Se estimează că finanţarea va fi din împrumuturi şi o componentă a subvenţiei care va fi contractată de Instituţii de Finanţare Internaţionale.

Figura 14. Conducta de gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova

Astfel, conectarea reală a sistemului de transport al gazelor naturale din Moldova la sistemul României va fi pe deplin fezabilă nu mai devreme de 2019, cu un obiectiv pe termen scurt de a oferi alternative de aprovizionare cu gaze în situaţii de urgenţă şi un obiectiv strategic pe termen lung de a beneficia de legăturile româneşti existente cu alte ţări europene.

78. În acelaşi timp, este necesar să se ţină cont de faptul că interconectarea cu România va fi pe deplin fezabilă dacă va fi construită staţia de pompare de gaze (pe teritoriul României) şi va fi consolidată reţeaua de transport de gaze în această regiune.

2.4. Securitatea tehnologică, calitatea şi nivelul de întreţinere a reţelei

79. Regulamentul privind calitatea serviciului de transport şi distribuţie a gazelor naturale a fost aprobat de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică la 9 iunie 2011 şi a fost implementat începînd cu data de 11 noiembrie 2011.

Conform rapoartelor deţinătorilor de licenţă privind indicatorii de calitate pentru anul 2015 care au fost transmise Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, toate societăţile legate de grupul “Moldovagaz” au înregistrat 1 323 de întreruperi planificate, comparativ cu 1 672 de întreruperi în 2013. Operatorii de sistem au raportat că, în toate cazurile menţionate, reconectarea a fost efectuată în timp util şi în conformitate cu Regulamentul, ceea ce a condus la un indicator general de performanţă de 100%. Toate cazurile de întreruperi au fost anunţate de operatorii de sistem cu cel puţin 3 zile înainte, ceea ce corespunde cerinţelor stabilite în Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

Printre alţi operatori de sistem care nu fac parte din grupul “Moldovagaz”, s-au raportat 59 de întreruperi planificate, toate anunţate în prealabil şi înlăturate la timp, conform cerinţelor existente.

80. Durata întreruperii planificate este prezentată în tabelul 6.

81. Numărul total de întreruperi neplanificate înregistrate în anul 2015 a fost de 246, comparativ cu 360 de întreruperi înregistrate în 2013 de companiile afiliate grupului “Moldovagaz”. Toţi ceilalţi operatori ai sistemului de distribuţie au înregistrat 29 de întreruperi neplanificate în 2015. Durata întreruperilor neplanificate este indicată în tabelul 7.

82. În 2015, toţi operatorii sistemului de distribuţie au primit 9.399 de solicitări de conectare, din care peste 94% au fost acceptate şi aproximativ 6% au fost refuzate. Cele mai multe cereri de conectare au fost primite de către operatorii sistemului de distribuţie a grupului “Moldovagaz” (94%). Informaţii detaliate privind solicitările de conectare sînt prezentate în tabelul 8.

83. Planuri de dezvoltare şi investiţii ale operatorului sistemului de transport şi ale operatorului sistemului de distribuţie legate de grupul “Moldovagaz”.

Conform prevederilor noii legi privind gazele naturale, operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie vor realiza dezvoltarea reţelelor de transport (distribuţie) de gaze naturale în scopul creşterii cererii de gaze naturale, astfel încît să se asigure fiabilitatea şi continuitatea aprovizionării consumatorilor. Costurile de dezvoltare eficiente pentru dezvoltarea reţelelor de gaze naturale sînt suportate de operatorul sistemului de transport/operatorul sistemului de distribuţie şi sînt luate în considerare la stabilirea tarifelor pentru serviciul de transport/distribuţie a gazelor naturale, dacă acestea au fost efectuate în conformitate cu condiţiile licenţei, Metodologia de calculare a tarifelor şi Regulamentul privind principiile de planificare, aprobare şi efectuare a investiţiilor în sectorul gazelor naturale şi modul de recuperare a acestora prin intermediul tarifelor, emise de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

În contextul acestei obligaţii, operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie sînt obligaţi să dezvolte şi, după o consultare prealabilă cu participanţii la piaţă, să prezinte Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică spre aprobare un plan de dezvoltare a reţelelor de transport pentru următorii zece ani (pentru reţeaua de distribuţie – pentru trei ani). La elaborarea planurilor de dezvoltare a reţelei, operatorii de sistem trebuie să ţină cont de strategia energetică aprobată de Guvern şi de datele statistice privind balanţa energetică, oferta şi cererea curentă şi planificată. Aceste planuri de dezvoltare trebuie să includă măsuri eficiente pentru a asigura fiabilitatea sistemului de gaze naturale şi securitatea aprovizionării cu gaze naturale. Planurile de dezvoltare trebuie să informeze participanţii la piaţa de gaze naturale despre principalele reţele de transport/distribuţie a gazelor naturale care urmează să fie reconstruite sau reabilitate în următorul deceniu, să conţină informaţii privind investiţiile care au fost deja înfiinţate şi să identifice noi investiţii care trebuie efectuate în termen de trei ani şi să ofere un interval de timp pentru punerea în aplicare a tuturor proiectelor de investiţii.

De asemenea, operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie sînt obligaţi să elaboreze şi să implementeze planuri anuale de investiţii aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. În conformitate cu obiectivele acestora legate de grupul “Moldovagaz”, investiţiile vor fi alocate infrastructurii existente, în special în dezvoltarea tehnică şi tehnologică a sistemelor de livrare (de ex. reconstrucţia, modernizarea instalaţiilor şi obiectelor existente), după cum urmează:

1) înlocuirea staţiilor de distribuţie a gazelor existente cu noua generaţie de servicii automatizate, care oferă toate procesele tehnologice;

2) modernizarea sistemelor de transport şi distribuţie a gazelor pentru procesele de monitorizare;

3) instalarea sistemelor de montare a supapei de comandă, telemetrie şi sisteme de monitorizare pentru protecţia catodică a conductelor de gaz subterane de oţel pentru funcţionarea sigură a sistemului de gaze;

4) asigurarea cu unităţi de înlocuire a fluxului de gaz în impulsul electronic modern;

5) dezvoltarea unei noi conducte de distribuţie a gazelor naturale în localităţile deja conectate la sistemul de alimentare cu gaz, care va oferi posibilitatea conectării la reţeaua de distribuţie a noilor consumatori şi creşterea livrărilor de gaze naturale;

6) continuarea reparaţiei capitale a conductei de transport de gaze Razdelinaia– Ismail etc.

Dar, ţinînd seama de situaţia financiară a operatorului sistemului de transport, a operatorului sistemului de distribuţie şi situaţia financiară generală a “Moldovagaz” SA (cu o datorie faţă de “Gazprom” SA de peste 11 mld lei), este foarte dificil să se planifice investiţii majore în sistem, care sînt strict necesare pentru asigurarea continuităţii furnizării de gaze către consumatori.

Implementarea investiţiilor depinde de mai mulţi factori-cheie, printre care dezvoltarea eficientă a indicilor macroeconomici ai Republicii Moldova, precum şi caracterul adecvat al politicii tarifare a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, situaţia pieţei gazelor naturale, solvabilitatea operatorului sistemului de transport, a operatorului sistemului de distribuţie şi a “Moldovagaz” SA şi abilitatea acesteia de a colecta plăţi de la consumatorii săi.

2.5. Securitatea aprovizionării şi funcţionarea sectorului în situaţii de urgenţă

84. Legea nr.108 din 27 mai privind gazele naturale prevede principiile şi regulile de bază care reglementează obligaţiile şi comportamentul participanţilor la piaţa gazelor naturale în situaţii de urgenţă, coordonarea activităţilor în sectorul gazelor naturale, precum şi acţiunile care trebuie întreprinse în cazul unor întreruperi efective în furnizarea de gaze naturale.

85. Asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale se află în competenţa Guvernului, care aprobă Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa gazelor naturale, Planul de acţiune preventiv, Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă pe piaţa gazelor naturale şi structura Comisiei pentru supravegherea de urgenţe pe piaţa gazelor naturale.

Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa gazelor naturale şi Planul de acţiune pentru situaţiile de urgenţă de pe piaţa gazelor naturale trebuie să includă măsuri clare, transparente şi nediscriminatorii, care nu afectează concurenţa şi funcţionarea pieţei gazelor naturale, în alte cazuri decît cele justificate.

86. Regulamentul privind situaţiile de urgenţă pe piaţa gazelor naturale va fi aprobat de Guvern şi va defini rolurile şi funcţiile participanţilor la piaţa de gaze naturale, va stabili standardele minime de siguranţă în aprovizionarea cu gaze naturale şi va conţine, în special, următoarele:

1) criteriile pentru identificarea consumatorilor protejaţi;

2) măsurile care trebuie luate de întreprinderea din sectorul gazelor naturale pentru a asigura aprovizionarea cu gaze a consumatorilor protejaţi în următoarele cazuri:

a) la temperaturi extreme, înregistrate în timpul perioadei de vîrf de şapte zile calendaristice, care apar, conform statisticii, la fiecare 20 de ani;

b) în decursul unei perioade, dacă în decurs de cel puţin 30 de zile calendaristice cererea de gaze naturale este excepţional de ridicată, ceea ce se produce, conform statisticii, la fiecare 20 de ani;

c) în decursul unei perioade, în cazul în care, în decursul a cel puţin 30 de zile calendaristice, reţelele principale de gaze naturale sînt afectate în condiţii normale de iarnă;

3) criteriile de identificare a întreprinderilor din sectorul gazelor naturale care vor furniza gaze naturale consumatorilor protejaţi şi criteriile de identificare a diferitor categorii de riscuri majore pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale;

4) măsurile de reducere a riscurilor în caz de întrerupere a aprovizionării cu gaze naturale, ceea ce implică perturbarea infrastructurii de gaze naturale sau a sursei/căii de alimentare cu gaze în cazul unei cereri excepţional de mari de gaze naturale;

5) conţinutul raportului care trebuie prezentat de întreprinderile din sectorul gazelor naturale privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale şi alte obligaţii impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi altor autorităţi, entităţi competente, inclusiv obligaţiile privind funcţionarea în siguranţă a sistemului de gaze naturale.

87. Planul de acţiuni pentru situaţii de urgenţă pe piaţa gazelor naturale va fi aprobat de Guvern şi va conţine următoarele:

1) definirea nivelurilor de criză;

2) determinarea rolului şi funcţiilor Ministerului Mediului, ale întreprinderilor din sectorul gazelor naturale, Comisiei pentru supravegherea situaţiilor de urgenţă pe piaţa gazelor naturale, ale altor autorităţi responsabile şi ale consumatorilor industriali de gaze, luînd în considerare diferenţele în măsura în care acestea sînt afectate în caz de întrerupere a furnizării gazelor naturale, şi stabilirea căilor şi mijloacelor de interacţiune a acestora din urmă cu organul central al administraţiei publice, specializat în domeniul energiei, cu Comisia pentru supravegherea de urgenţe pe piaţa gazelor naturale pentru fiecare nivel de criză definit;

3) identificarea, acolo unde este cazul, a măsurilor şi acţiunilor de reducere a impactului potenţial al întreruperii aprovizionării cu gaze naturale asupra sistemului de încălzire şi a furnizării de energie electrică produsă prin utilizarea gazelor naturale;

4) stabilirea măsurilor şi procedurilor detaliate care trebuie respectate pentru fiecare nivel de criză, inclusiv a sistemelor de asigurare a fluxului de informaţii, pentru a permite întreprinderilor din sectorul gazelor naturale şi consumatorilor industriali de gaze naturale să reacţioneze la fiecare nivel de criză;

5) identificarea măsurilor care nu se bazează pe mecanismele de piaţă care să fie implementate în situaţiile de urgenţă şi evaluarea nivelului de utilizare a acestora pentru rezolvarea situaţiilor apărute în urma unei crize, identificarea efectelor acestora şi definirea procedurilor necesare pentru punerea lor în aplicare;

6) descrierea mecanismelor aplicate pentru cooperarea cu ţările care sînt în componenţa Comunităţii Energetice în cazul apariţiei crizelor, la toate nivelurile de criză;

7) descrierea detaliilor obligaţiei de raportare impuse întreprinderilor din sectorul gazelor naturale în caz de alertă pentru fiecare dintre nivelurile de criză;

8) stabilirea unei liste a acţiunilor predefinite care trebuie luate pentru asigurarea aprovizionării cu gaze naturale în situaţii de urgenţă, inclusiv a unor acorduri comerciale între părţile implicate în astfel de acţiuni şi mecanismele de compensare pentru întreprinderile din sectorul gazelor naturale, a listei consumatorilor finali întrerupţi şi ordinea în care furnizarea de gaze naturale către consumatorii finali va fi limitată şi/sau sistată etc.

88. De asemenea, Legea cu privire la gazele naturale prevede că, la elaborarea planului de acţiuni, trebuie luaţi în considerare următorii factori:

1) necesitatea de a asigura capacităţile de transmisie a gazelor naturale pentru a permite preluarea şi livrarea volumelor de gaze naturale către zonele de risc;

2) necesitatea extinderii reţelelor de transport al gazelor naturale;

3) flexibilitatea sistemului de gaze naturale;

4) posibilitatea utilizării combustibililor alternativi de rezervă de către consumatorii industriali şi producătorii de energie electrică şi termică;

5) necesitatea dezvoltării capacităţii de interconectare pentru a permite schimburile transfrontaliere de gaze naturale;

6) cooperarea şi coordonarea activităţilor operatorului sistemului de transport şi operatorului sistemului de distribuţie;

7) posibilitatea diversificării surselor de aprovizionare cu gaze naturale;

8) necesitatea de a optimiza investiţiile în infrastructură în vederea extinderii capacităţilor de transmisie, înlocuirea reţelelor cu durata de viaţă expirate, pentru a reduce pierderile de gaze naturale, pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale şi pentru a diversifica importurile de gaze naturale din diverse surse posibile, inclusiv de la terminalele de regazificare şi interconexiunile bidirecţionale.

2.6. Importul şi furnizarea gazelor naturale

89. Republica Moldova este un importator net de gaze naturale, care reprezintă o sursă majoră de combustibil, procentul gazelor naturale în totalul aprovizionării cu energie primară fiind de aproximativ 34,7%.

90. Tabelul 9 prezintă cantităţile de gaze naturale achiziţionate şi furnizate consumatorilor finali pe malul drept al Nistrului, distribuite atît consumatorilor finali, cît şi livrate direct din reţelele de transport.

În 2015, ca şi în perioada anterioară, principalul furnizor de gaze naturale în Moldova a fost “Moldovagaz” SA, care a importat 1 007,4 milioane m³ de gaz natural (99,9% din import total) de la “Gazprom” SA, Rusia. În 2015, al doilea importator de gaze naturale în Moldova a fost “Energocom” SA, care a livrat 1,1 mil. m³ de gaz (0,1%) din România. Comparativ cu anul precedent, importul de gaze naturale a fost redus cu 4,2%.

91. Nivelul consumului în Moldova depinde în cea mai mare parte de nivelul tarifelor de aprovizionare, care, la rîndul său, depinde de doi factori principali: preţul gazului importat şi cursul de schimb lei/dolari SUA, astfel încît în perioada 2010-2015 preţul anual de import a crescut de 3,3 ori (de la 76,1 dolari SUA/1000 m³ la 250,1 dolari SUA/1000 m³), tariful mediu local de aprovizionare a crescut de peste 4,3 ori şi, ca urmare, consumul de gaze naturale de către consumatorii finali a scăzut cu 17% (de la 1315 mil. m³ la 1090 mil. m³). Această tendinţă a continuat şi în perioada 2011-2015.

92. În perioada 2011-2014, preţul de import, exprimat în lei, a crescut cu 34,2%, avînd în vedere că în această perioadă rata de schimb a leului a crescut cu 20,8% (de la 11,8 lei/ dolari SUA la 14,25 lei/dolari SUA).

93. În 2015, preţul de achiziţie al gazelor naturale importate a scăzut cu 32,1% (de la 377,1 dolari SUA/1000 m³ în 2014 la 256 dolari SUA/1000 m³ în 2015). Dar, în acelaşi timp, rata de schimb a leului a crescut cu 31,7% (de la 14,25 lei/dolari SUA la 18,77 lei/dolari SUA). În consecinţă, tariful mediu anual a crescut cu 2,1% faţă de 2014. Evoluţia tarifelor de furnizare în Moldova în perioada 1997–2015 (în lei şi dolari SUA) este prezentată în figura 15.

Figura 15. Evoluţia tarifelor de furnizare a gazelor în perioada 1997-2015,

dolari SUA /1000 m³

Conform diagramei din figura 15, în perioada 1997 (prima aprobare tarifară de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică) pînă în 2015, tarifele medii de furnizare în lei au crescut mai mult de 13,7 ori. În dolari SUA, tarifele au cresc de numai 3,4 ori. O astfel de diferenţă mare se explică prin deprecierea leului de peste 4 ori.

Consumul de gaze naturale de către consumatorii finali în 2015 a fost de aproximativ 927,6 mil. m³, care este mai mic cu 3,3% faţă de 2014 şi mai mic cu 12,5% faţă de anul 2011.

În 2015, cantitatea de gaze naturale livrată consumatorilor finali din sistemul de transport a fost de 19,1 mil. m³, în timp ce cantitatea de gaze naturale livrată de sistemele de distribuţie – 908,5 mil. m³.

94. Trebuie remarcat faptul că ponderea fiecărei companii pe piaţa gazelor naturale din Moldova este diferită, deoarece numărul consumatorilor fiecărei companii este diferit. În acelaşi timp, structura consumatorilor şi nivelul consumului lor este diferit. Acţiunile diferitor companii de distribuţie de pe piaţa gazelor naturale din RoM sînt prezentate în figura 16.

Figura 16.Cota de participare a companiilor la piaţa gazelor naturale din Moldova în 2015, %

2.7. Consumul de gaze naturale

95. După cum este demonstrat în figura 16, consumul de gaze naturale este concentrat în capitala Republicii Moldova – Chişinău, care consumă 64,6% din cantitatea totală de gaze naturale, şi în mun. Bălţi, care consumă 9,1% din consumul total al Republicii Moldova. Gazele naturale consumate în Moldova sînt utilizate în principal pentru producţia de energie electrică şi termică.

96. Moldova deţine o cotă foarte mare de gaze naturale utilizate în consumul total de energie primară (34,7%) şi se numără printre ţările cu cea mai mare pondere de gaze naturale în producţia de energie electrică şi termică (cu mai mult de 90%).

97. În contextul scăderii generale a consumului de gaze naturale în anul 2015, se remarcă faptul că, pentru categoria sectorului energetic, consumul de gaze naturale a crescut cu 0,3%. O scădere relevantă a fost înregistrată pentru categoria “alţi agenţi economici” (industrie, agricultură, transport, construcţii etc.), unde consumul a scăzut cu 11,2%. Pentru gospodăriile casnice, scăderea a fost de circa 2,0% (tabelul 10), în ciuda faptului că în 2015 şi în anii precedenţi operatorul sistemului de transport şi operatorul sistemului de distribuţie aferenţi grupului “Moldovagaz” au dezvoltat noi reţele de distribuţie a gazelor naturale, la care au fost conectaţi noi consumatori.

98. În structura consumului de gaze naturale în anul 2015, cea mai mare pondere (43%) aparţine consumatorilor din sectorul energetic (CET şi CT), care a crescut cu 2 puncte procentuale faţă de 2014. Ponderea consumatorilor casnici a fost de 29%, la fel ca şi în ultimii 2 ani, dar a scăzut în comparaţie cu 2009-2012. Ponderea celorlalţi agenţi economici (cu excepţia celor din sectorul energetic) a fost de 23%, adică a scăzut cu 2% din cauza celei mai importante scăderi pe categorii. Trebuie subliniat că ponderea consumului de gaze naturale a instituţiilor publice în perioada de referinţă a rămas în intervalul de 4-5%.

2.8. Implementarea celui de-al Treilea pachet energetic în sectorul gazelor naturale

99. Moldova este membră a Comunităţii Energetice şi s-a angajat să implementeze cel de-al Doilea şi cel de-al Treilea pachet energetic. Pentru a asigura o mai bună coordonare a procesului de punere în aplicare, Guvernul a elaborat o foaie de parcurs care vizează punerea în aplicare a angajamentelor respective în perioada 2013-2020.

100. Legea nr.123 din 2009 cu privire la gazele naturale a stabilit cadrul legislativ de bază pentru piaţa gazelor naturale în conformitate cu cel de-al Doilea pachet energetic şi, în special, cu Directiva 2003/55/CE.

101. Legea cu privire la gazele naturale transpune Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor naturale, Directiva UE 2004/67/CE privind măsurile de protecţie a securităţii furnizării gazelor naturale şi Regulamentul UE nr.715/2009 privind condiţiile de acces la reţelele de transport al gazelor naturale. Această lege prevede implementarea integrală, treptată, a celui de-al Treilea pachet energetic pînă în 2020⁴.

_______________________

⁴ Pe baza Deciziei D/2012/04 /MC-EnC, Moldova a obţinut derogări în ceea ce priveşte amînarea punerii în aplicare a articolului 9 din Directiva 2009/73/CE pînă la 1 ianuarie 2020.

102. În anul 2013, “Moldovagaz” SA a început să reorganizeze societăţile de distribuţie şi, în primul rînd, compania “Chişinău-Gaz” SRL, care este una dintre cele mai mari din cei 12 operatori regionali de distribuţie (toate filialele “Moldovagaz” SA). “Moldovagaz” SA a preluat activitatea de aprovizionare, iar compania “Chişinău-Gaz” SRL a rămas doar o companie de distribuţie (operator al sistemului de distribuţie). Ulterior, începînd cu ianuarie 2016, toate celelalte companii de distribuţie ale “Moldovagaz” SA au fost detaşate, iar serviciul de aprovizionare este furnizat numai de către compania “Moldovagaz” SA. Cele 12 filiale ale “Moldovagaz” SA funcţionează doar ca operatori ai sistemului de distribuţie.

103. Procesul de punere în aplicare a celui de-al Treilea pachet energetic în sectorul gazelor naturale al Republicii Moldova trebuie să fie luat în considerare în contextul evoluţiilor actuale, precum şi al celor pe termen mediu şi scurt, pe baza realităţilor contractuale şi de proprietate existente în ţară.

104. În ceea ce priveşte separarea operatorului sistemului de transport, noua lege cu privire la gazele naturale oferă ca opţiuni trei modele, stabilite în Directiva 2009/73/CE: 1) separarea proprietăţii; 2) operatorul independent de sistem; şi 3) operatorul independent de transport.

Cu toate acestea, autorităţile Republicii Moldova au ajuns la concluzia că punerea în aplicare a oricăruia dintre cele 3 modele prevăzute de Directiva UE 2009/73 este legată la momentul actual de dificultăţi specifice, care ar putea pune în pericol nu numai procesul de implementare, ci şi dezvoltarea economică, politică, financiară şi socială a ţării. Cu toate acestea, posibilele eşecuri în implementarea separării “Moldovagaz” SA ar putea avea implicaţii iremediabile negative, prin urmare problema reprezintă cel mai grav risc atît pentru securitatea furnizării a ţării, cît şi pentru securitatea furnizării a ţărilor învecinate, ţinînd seama de faptul că teritoriul Republicii Moldova este traversat de conductele de tranzit prin care “Gazprom” SA furnizează gaze naturale către alte ţări din Europa de Sud-Est.

105. Ţinînd cont de perspectiva punerii în aplicare a celui de-al Treilea pachet energetic şi pentru a avea garanţii privind activele din sectorul gazelor al Republicii Moldova, “Gazprom” SA a cerut clarificarea situaţiei activelor sale în cadrul “Moldovagaz” SA.

106. Contractul anterior pe termen mai lung dintre “Moldovagaz” SA şi “Gazprom” SA a expirat în 2011. De atunci părţile nu au reuşit să renegocieze şi să semneze un nou contract pe termen lung, astfel încît în fiecare an acordul anterior este prelungit anual. Toate negocierile pentru un nou contract au fost perturbate de discuţii privind punerea în aplicare a celui de-al Treilea pachet energetic, inclusiv ameninţările cu o posibilă oprire a livrărilor de gaze către Moldova.

107. Începînd cu 2011, Republica Moldova a negociat cu partea rusă un nou cadru de cooperare în domeniul energiei şi, în primul rînd, un acord pe termen lung cu privire la aprovizionarea cu gaze şi separarea juridică a datoriei pentru gazele livrate în regiunea Republicii Moldova şi regiunea transnistreană, precum şi restructurarea, care în prezent reprezintă peste 6 mld dolari SUA, din care peste 87% reprezintă datoria regiunii transnistrene.

108. Consolidarea datoriei restante necesită luarea în considerare a tuturor opţiunilor posibile privind remedierea situaţiei foarte complicate, ceea ce presupune implementarea de reforme complexe în mai multe sectoare: gaz, energie electrică şi termică.

109. Prin urmare, ţinînd seama de situaţia specială a Republicii Moldova şi pe baza Deciziei D/2012/04/MC-EnC, Moldova a obţinut derogări ce constau în amînarea punerii în aplicare a articolului 9 din Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor naturale şi abrogarea Directivei 2003/55/CE pînă la 1 ianuarie 2020. Aceasta a fost o decizie pozitivă pentru dezvoltarea sectorului gazului din Moldova.

Anexa nr.2

la Hotărîrea Guvernului

nr.454 din 21 iunie 2017

RAPORT

referitor la îndeplinirea de către întreprinderile electroenergetice

 şi de gaze naturale a obligaţiilor de serviciu public

INTRODUCERE

1. Obiectivele principale ale Republicii Moldova în sectorul energetic sînt sporirea securităţii furnizării energiei prin diversificarea surselor de energie şi asigurarea unor servicii accesibile şi fiabile. Totodată, este necesar de a asigura un cadru legislativ, instituţional şi operaţional pentru o concurenţă reală, deschiderea efectivă a pieţei energiei electrice şi de gaze naturale, precum şi pentru stabilirea preţului la vectorii energetici în mod transparent şi echitabil.

2. Este de menţionat că Republica Moldova a stabilit o opţiune clară de integrare în Uniunea Europeană şi în piaţa ei internă a energiei. Astfel, accesul pe piaţa europeană a energiei pentru Republica Moldova este o provocare enormă, care va implica costuri majore în partea ce ţine de dezvoltarea interconectărilor şi întărirea infrastructurii energetice interne (gazele naturale şi energia electrică).

3. La 27 iunie 2014 a fost semnat Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, care stabileşte un nou cadru juridic pentru avansarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană spre o treaptă calitativ superioară – cea a asocierii politice şi integrării economice cu Uniunea Europeană, care se fundamentează pe o abordare inovativă şi ambiţioasă, incluzînd componenta politică de asociere, componenta de liber schimb economic şi implementarea acquis-ului comunitar.

4. Este necesară armonizarea legislaţiei ce reglementează sectoarele energeticii cu principiile sistemului de drept al Uniunii Europene, obligaţie asumată de Republica Moldova şi în calitate de parte semnatară a Tratatului Comunităţii Energetice.

5. Republica Moldova a transpus în legislaţia naţională Directiva nr.2009/72/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei nr.2003/54/CE, Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE, precum şi Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE, prin aprobarea Legii nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.413), Legii nr.10 din 26 februarie 2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.67-77, art.1147) şi Legii nr.92 din 29 mai 2014 cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.178-184, art.415).

6. În domeniul aprovizionării cu gaze naturale a fost adoptată Legea nr.108 din 27 mai 2016 cu privire la gazele naturale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.193-203, art.415), care a transpus parţial Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE, precum şi prevederile Regulamentului (CE) nr.715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1775/2005, Directivei 2004/67/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaz natural.

7. În contextul transpunerii Directivelor UE, scopul principal prevăzut în legile menţionate este de a crea cadrul legal necesar pentru funcţionarea eficientă a sectorului energetic menit să aprovizioneze consumatorii cu energie şi surse energetice în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, calitate şi transparenţă, asigurarea accesului liber la pieţele energiei electrice şi a gazelor naturale, diversificarea surselor şi căilor livrării energiei şi surselor energetice, a balanţei adecvate între ofertă şi cerere de energie şi promovarea utilizării energiei produse din surse regenerabile şi energiei produse prin cogenerare.

8. Unul dintre obiectivele fundamentale ale Directivelor nr.2009/72/CE din 13 iulie 2009 şi 2009/73/CE din 13 iulie 2009 este protecţia drepturilor şi a intereselor consumatorilor. Astfel, consumatorii de energie electrică şi gaze naturale trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de garanţii caracteristice unui serviciu public garantat, în special în ceea ce priveşte securitatea furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale la parametrii de calitate bine definiţi şi la tarife rezonabile şi transparente, precum şi posibilitatea de a alege furnizorul de energie electrică şi gaze naturale. Existenţa unor căi de soluţionare a litigiilor eficace şi accesibile tuturor reprezintă garanţia unei mai mari protecţii a consumatorilor.

9. Sectoarele industriale şi comerciale, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi toţi cetăţenii care beneficiază de avantajele economice ale pieţei interne trebuie să poată beneficia de un nivel înalt de protecţie, iar consumatorii casnici şi întreprinderile mici trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de garanţii specifice serviciului public, în special în ceea ce priveşte siguranţa alimentării şi tarifele rezonabile, din motive de echitate, competitivitate.

I. SECTORUL ELECTROENERGETIC

1.1. Obligaţia de serviciu public

10. Astfel, conform prevederilor Legii nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică, care transpune prevederile Directivei nr.2009/72/CE din 13 iulie 2009, precum şi unele principii ale Regulamentului (CE) nr.714/2009 din 13 iulie 2009, obligaţia de serviciu public este impusă întreprinderii electroenergetice în interesul economic general, care se poate referi la securitate, inclusiv la securitatea aprovizionării cu energie electrică, la continuitate, la calitate şi la preţurile furnizărilor, precum şi la protecţia mediului, şi care nu este discriminatorie şi nu denaturează concurenţa în afară de ceea ce este strict necesar pentru a realiza obligaţia de serviciu public în cauză.

11. Obligaţia de serviciu public este impusă întreprinderilor electroenergetice, care vor asigura realizarea activităţii de furnizor de serviciu universal, furnizor de ultimă opţiune şi furnizor central de energie electrică.

12. Conform prevederilor Legii cu privire la energia electrică:

1) furnizor al serviciului universal este furnizorul care, în contextul obligaţiilor de serviciu public, este desemnat să asigure serviciul universal consumatorilor casnici şi societăţilor comerciale mici;

2) furnizor de ultimă opţiune este furnizorul desemnat să furnizeze, pentru o perioadă limitată de timp, energie electrică consumatorilor finali care şi-au pierdut furnizorul în anumite circumstanţe, în condiţii specifice reglementate, stabilite prin lege;

3) furnizor central de energie electrică este furnizorul desemnat de Guvern să procure energie electrică de la centralele electrice eligibile care produc din surse regenerabile de energie, precum şi energie electrică produsă de centralele electrice de termoficare urbane, şi să o furnizeze pe piaţa energiei electrice la preţuri reglementate, aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (în continuare – Agenţie).

1.2. Furnizorul de serviciu universal şi furnizorul de ultimă opţiune

13. Implementarea celui de-al Doilea pachet energetic a dus la faptul că, începînd cu 1 ianuarie 2015, operatorii sistemului de distribuţie au fost obligaţi să separe, din punct de vedere legal, activitatea de distribuţie de activitatea de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate.

14. Astfel, în urma reorganizării prin dezmembrare a SA “Reţelele Electrice de Distribuţie Nord” şi SA “Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest” a fost înfiinţată SA “Furnizare Energie Electrică Nord”, iar în urma dezmembrării ÎCS “RED Union Fenosa” SA a fost creată ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, predecesoare a activităţii de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate, preluînd şi toate contractele de furnizare de energie electrică şi, respectiv, toate drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele de furnizare de energie electrică la tarife reglementate încheiate cu consumatorii.

15. Conform prevederilor art.96 alin.(3) din Legea cu privire la energia electrică, furnizorii care, la intrarea în vigoare a legii, deţin licenţă pentru furnizarea energiei electrice la tarife reglementate vor îndeplini obligaţiile de serviciu public privind prestarea serviciului universal şi privind furnizarea de ultimă opţiune pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în limitele teritoriului stabilit de Agenţie.

16. La momentul actual, două întreprinderi deţin licenţe pentru activitate de furnizare a energiei electrice la tarife reglementate: ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL şi SA “Furnizare Energie Electrică Nord”.

17. În contextul celor expuse, începînd cu 27 mai 2016, ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL şi SA “Furnizare Energie Electrică Nord” îndeplinesc obligaţia de serviciu public prin prestarea activităţii de furnizor de serviciu universal şi furnizor de ultimă opţiune.

18. SA “Furnizare Energie Electrică Nord” este furnizor de energie electrică pentru consumatorii din zona de nord şi nord-vest a Republicii Moldova.

Societatea deţine licenţă pentru furnizarea energiei electrice în teritoriul mun. Bălţi şi în cincisprezece unităţi administrativ-teritoriale: raionul Ungheni, raionul Floreşti, raionul Făleşti, raionul Rîşcani, raionul Sîngerei, raionul Glodeni, raionul Şoldăneşti, raionul Rezina, raionul Dubăsari, satul Coşniţa, raionul Donduşeni, raionul Soroca, raionul Edineţ, raionul Briceni, raionul Ocniţa şi raionul Drochia.

În perimetrul teritoriului licenţiat, SA “Furnizare Energie Electrică Nord” deserveşte circa 475,9 mii de consumatori, din care 461 mii de consumatori casnici şi 14, 9 mii de consumatori noncasnici.

19. ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL deserveşte peste 856 mii de consumatori, persoane fizice şi juridice, furnizează energie electrică în 21 de raioane, inclusiv în municipiul Chişinău, ceea ce constituie două treimi din teritoriul ţării (Anexa nr.2.1. Zona de acoperire a ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL).

20. Raporturile juridice dintre furnizorii de energie electrică, operatorii de sistem şi consumatorii finali pe piaţa cu amănuntul sînt reglementate de Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice aprobat prin Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.393 din 15 decembrie 2010 (cu modificările şi completările ulterioare). Procurarea şi furnizarea energiei electrice pe piaţa angro se realizează în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr.107 din 27 mai 2016 cu privire la energia electrică, precum şi în conformitate cu prevederile Regulilor pieţei energiei electrice, aprobate prin Hotărîrea nr.212 din 9 octombrie 2015 a Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

21. Procurarea energiei electrice pe piaţa angro se efectuează de către furnizori în baza contractelor bilaterale încheiate cu producătorii de energie electrică sau cu alţi furnizori. În nouă luni ale anului 2016 a fost procurată şi furnizată energie electrică în cantitate de:

1) ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL:

- de la producătorii autohtoni – 341,2 mil. kWh;

- “Mолдавская ГРЭС” SAÎ – 1635,1 mil. kWh.

Energia electrică furnizată consumatorilor casnici reprezintă 847,6 mil. kWh, consumatorilor noncasnici – 1128,7 mil. kWh;

b) SA “Furnizare Energie Nord”:

- de la producătorii autohtoni – 119,6 mil. kWh

- “Mолдавская ГРЭС” SAÎ – 555,9 mil. kWh.

Energia electrică livrată consumatorilor casnici reprezintă 360,3 mil. kWh, consumatorilor noncasnici – 315,1 mil. kWh.

Informaţii detaliate cu privire la piaţa energiei electrice din Republica Moldova sînt prezentate în anexa 2.2. Rezultatele monitorizării pieţei de energie electrică

1.2. Furnizorul central de energie electrică

22. Republica Moldova şi-a asumat obligaţia, în cadrul Tratatului Comunităţii Energetice, de a asigura, pînă în anul 2020, o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de cel puţin 17%, obiectiv care ulterior a fost stabilit şi în Legea nr.10 din 26 februarie 2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Asigurarea realizării acestui obiectiv naţional oferă comunităţii de afaceri stabilitate pe termen lung, care este indispensabilă efectuării unor investiţii durabile în sectorul energiei regenerabile şi care va reduce dependenţa de energia electrică şi de combustibilii fosili importaţi, va asigura creşterea gradului de utilizare a noilor tehnologii în domeniul energiei şi va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

23. Totodată, luînd în considerare toate aspectele pozitive, dezvoltarea noilor capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile necesită investiţii considerabile, care, evident, vor influenţa nivelul preţurilor de producere a acestei energii. Este clar că în astfel de condiţii, după cum arată şi practica internaţională, gradul de competitivitate a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile pe pieţele de energie liberalizate este destul de limitat în raport cu alţi producători de energie electrică. Astfel, scopul principal al obiectivelor naţionale în domeniul energiei regenerabile este de a atrage şi a proteja investitorii, de a asigura dezvoltarea continuă a tehnologiilor generatoare de energie provenite din surse regenerabile, de a asigura accesul liber şi nediscriminatoriu al producătorilor de energie electrică la reţelele electrice, precum şi de a aplica anumite scheme de sprijin şi stimulente eficiente pentru încurajarea producerii şi utilizării energiei regenerabile.

24. Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevede aplicarea schemei de sprijin pentru promovarea utilizării energiei electrice produse din surse regenerabile, care constă în achiziţionarea obligatorie a întregii cantităţi de energie electrică produsă din surse regenerabile, pe o perioadă de 15 ani, la tarifele fixe aprobate de Agenţie – în cazul producătorilor eligibili⁵ de energie electrică din surse de energie regenerabile care deţin sau care urmează să deţină centrale electrice cu o putere electrică cumulate ce nu depăşeşte limita de capacitate stabilită de Guvern sau la preţuri stabilite în cadrul licitaţiilor, în cazul celorlalţi producători eligibili de energie electrică din surse de energie regenerabile.

_____________________________

⁵ În conformitate cu Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, producătorul eligibil este definit ca producător de energie electrică din surse regenerabile care a obţinut dreptul de a i se achiziţiona întregul volum de energie electrică livrată în reţelele electrice la preţurile stabilite în condiţiile legii.

25. Concomitent, Legea cu privire la energia electrică prevede şi obligativitatea achiziţionării de către furnizorul central de energie electrică a energiei electrice produse de centralele electrice de cogenerare urbane, la preţurile reglementate de către Agenţie.

26. Conform prevederilor art.96 alin.(13) lit.b) din Legea cu privire la energia electrică cap. XV şi prevederilor art.30 şi art.45 alin.(6) lit.c) din Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, Guvernul urmează să desemneze furnizorul central de energie electrică.

27. Furnizorul central de energie electrică urmează să activeze în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energia electrică şi Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi va avea următoarele atribuţii de bază:

1) achiziţionarea de la producătorii eligibili care deţin sau care urmează să deţină centrale electrice cu o putere electrică cumulată mai mare decît limita de capacitate stabilită de Guvern, întreaga cantitate de energie electrică livrată în reţelele electrice la preţurile stabilite în urma licitaţiilor desfăşurate în condiţiile Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;

2) achiziţionarea de la producătorii eligibili care deţin sau care urmează să deţină centrale electrice cu o putere electrică cumulată ce nu depăşeşte limita de capacitate stabilită de Guvern a întregii cantităţi de energie electrică livrată în reţelele electrice la tarife fixe, aprobate de Agenţie;

3) achiziţionarea întregii cantităţi de energie electrică livrată în reţelele electrice de către centralele electrice de termoficare urbane la tarife aprobate de Agenţie;

4) colectarea (anual, lunar şi zilnic) de la producătorii de la care achiziţionează energie electrică şi prezentarea către operatorul sistemului de transport şi/sau operatorii sistemelor de distribuţie a informaţiei cu privire la prognoza livrării în reţelele electrice a cantităţii de energie electrică produse de producătorii cu care are încheiat contracte de achiziţionare a energiei electrice, în conformitate cu Regulile pieţei energiei electrice, aprobate de Agenţie;

5) determinarea, în baza informaţiilor prezentate de operatorul sistemului de transport şi de operatorii sistemelor de distribuţie, a cantităţilor lunare de energie electrică ce urmează a fi furnizate fiecărui furnizor şi consumator eligibil de energie electrică, în funcţie de cotele deţinute de aceştia pe piaţa energiei electrice şi prezentarea către Agenţie a informaţiei respective;

6) determinarea preţurilor medii lunare de achiziţionare a energiei electrice de la producătorii de energie din surse regenerabile şi de la centralele electrice de termoficare în regim de cogenerare şi prezentarea informaţiei respective Agenţiei;

7) vînzarea întregii cantităţi de energie electrică achiziţionate de la producătorii de energie din surse regenerabile şi de la centralele electrice de termoficare în regim de cogenerare tuturor furnizorilor şi consumatorilor eligibili de energie electrică care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa internă a energiei electrice, în funcţie de cotele lor deţinute pe piaţă şi la preţurile reglementate, aprobate de Agenţie;

8) transferarea furnizorilor de energie electrică a garanţiilor de origine ce corespund cantităţii de energie electrică furnizată acestora;

9) colectarea plăţilor pentru energia electrică vîndută furnizorilor şi consumatorilor eligibili şi achitarea producătorilor de energie din surse regenerabile şi prin cogenerare, contravaloarea energiei electrice achiziţionate de la aceştia.

28. Ministerul Economiei, pentru a asigura realizarea prevederilor Legii cu privire la energia electrică, Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile şi a Legii cu privire la energia termică şi promovarea cogenerării şi pentru a crea în Republica Moldova condiţii necesare de promovare a producerii şi utilizării energiei electrice din surse regenerabile şi prin cogenerare, pentru a încuraja atragerea noilor investiţii în dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei electrice, fapt ce va contribui nemijlocit la realizarea obligaţiilor asumate de către Republica Moldova în calitate de parte semnatară la Tratatul Comunităţii Energetice, la dezvoltarea unei pieţe de energie electrică sigure, concurenţiale, precum şi la sporirea securităţii aprovizionării cu energie electrică a consumatorilor finali, în urma examinării a mai multor opţiuni posibile, a elaborat proiectul de hotărîre a Guvernului privind desemnarea furnizorului central de energie electrică.

29. S-a identificat că, la etapa iniţială, cea mai potrivită şi mai simplă opţiune este desemnarea în calitate de furnizor central de energie electrică a întreprinderii energetice existente SA “Energocom”, în care statul deţine 100% acţiuni. Aceasta se explică prin faptul că atribuţiile impuse furnizorului central de energie electrică ţin de furnizarea de energie electrică doar cu ridicata, iar SA “Energocom” este unicul furnizor de acest tip care, actualmente, deţine licenţa corespunzătoare şi activează real pe piaţa energiei electrice din Moldova. Mai mult, SA “Energocom” este o întreprindere funcţională, are experienţă îndelungată de furnizare a energiei electrice pe piaţa internă, asigurînd din import şi de la centrala electrică “Mолдавская ГРЭС” SAÎ din regiunea Transnistreană 70-80% din totalul cererii de energie electrică consumată în Republica Moldova. De asemenea, SA “Energocom” cunoaşte bine specificul pieţei de energie electrică, dispune de infrastructură şi personal necesar pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice, cunoaşte şi are experienţă de lucru cu operatorul sistemului de transport, cu operatorii sistemelor de distribuţie, cu furnizorii şi consumatorii eligibili de energie electrică, precum şi cu Agenţia. Este important şi faptul că în cazul desemnării SA “Energocom” se va obţine cel mai mic cost unitar (lei/kWh) aferent realizării obligaţiilor impuse furnizorului central de energie electrică şi, respectiv, cel mai mic preţ de vînzare a energiei electrice în comparaţie cu celelalte opţiuni, dat fiind faptul că în acest caz nu apare necesitatea costurilor mari manageriale suplimentare, costuri legate de crearea întreprinderii şi înregistrarea acesteia.

30. Proiectul de hotărîre a Guvernului cu privire la desemnarea furnizorului central de energie electrică a fost supus avizării instituţiilor de resort şi prezentat Guvernului spre aprobare în anul curent.

II. SECTORUL DE GAZE NATURALE

31. Conform prevederilor Legii nr.108 din 27 mai 2016 cu privire la gazele naturale, care transpune prevederile Directivei 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale, obligaţia de serviciu public este impusă întreprinderii de gaze naturale în interesul economic general, în legătură cu securitatea, inclusiv securitatea aprovizionării cu gaze naturale, continuitatea, calitatea şi preţurile furnizărilor, precum şi în legătură cu protecţia mediului, în mod nediscriminatoriu, în calitate de măsură limitată în timp.

32. Lista întreprinderilor care au obligaţia de serviciu public se revizuie cu regularitate, din oficiu, pentru a determina necesitatea menţinerii obligaţiilor respective. Impunerea obligaţiilor de serviciu public trebuie să garanteze accesul egal şi pe bază de reciprocitate al întreprinderilor de gaze naturale din ţările părţi ale Comunităţii Energetice la consumatorii finali din Republica Moldova.

33. Obligaţiile de serviciu public se impun, în special, întreprinderilor de gaze naturale care desfăşoară activităţi reglementate privind transportul, distribuţia, stocarea şi furnizarea gazelor naturale.

34. Întreprinderilor de gaze naturale care desfăşoară activităţi reglementate privind transportul, distribuţia, stocarea şi furnizarea gazelor natural le pot fi impuse obligaţiile de serviciu public care ţin de securitatea aprovizionării cu gaze naturale, parametrii de calitate şi indicatorii de calitate stabiliţi, aplicarea preţurilor şi a tarifelor reglementate, protecţia mediului şi creşterea eficienţei energetice, protecţia sănătăţii, a vieţii şi a proprietăţii, precum şi măsurile de protecţie a consumatorilor finali.

35. Obligaţiile urmează a fi îndeplinite în mod transparent, nediscriminatoriu şi uşor de verificat.

36. În scopul asigurării dreptului consumatorilor casnici şi al societăţilor comerciale mici de a fi aprovizionaţi cu gaze naturale la parametrii de calitate stabiliţi, la preţurile reglementate, transparente, nediscriminatorii şi uşor de comparat, prin Hotărîrea nr.287 din 17 noiembrie 2016 “Privind impunerea serviciilor publice a Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică” au fost impuse obligaţiile de servicii publice de furnizare a gazelor la parametrii de calitate şi indicatorii de calitate stabiliţi şi aplicarea preţurilor şi a tarifelor reglementate pe teritoriile autorizate indicate în licenţele titularilor – întreprinderile de gaze naturale, conform anexei 3.

37. Pornind de la faptul că obligaţiile de servicii publice au fost impuse întreprinderilor de gaze naturale menţionate în anexa 2.3 abia la 17 noiembrie 2016, pînă la intrarea în vigoare a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale, care urmează fi elaborat de către Agenţie, informaţia mai detaliată referitor la îndeplinirea obligaţiilor respective va fi prezentată în următorul raport.

Anexa nr.2.1

Zona de acoperire a ÎCS “Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL

Anexa 2.3

LISTA

furnizorilor de gaze naturale cărora li se impune obligaţia de serviciu public

1. “Belvilcom” SRL

2. ÎM “Rotalin Gaz Trading” SRL

3. ÎCS “Nord Gaz Sîngerei” SRL

4. “Moldovagaz” SA

5. SC “Sălcioara-Vascan” SRL

6. “Darnic-Gaz” SA

7. “Proalfa-Service” SRL

8. “Pielart Service” SRL

9. FPC “Lăcătuş” SRL

10. “TIM INVEST” SRL