Hotărâre nr. 464 din 05.07.2023
cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de subvenţionare complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea complementară din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural şi abrogarea Hotărârii Guvernului nr.455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de subvenţionare
complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea
complementară din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului
rural şi abrogarea Hotărârii Guvernului nr.455/2017 cu privire la
modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de
Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural
nr. 464 din 05.07.2023
(în vigoare 15.07.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 246-248 art. 601 din 15.07.2023
* * *
În temeiul art.12 lit.c) şi d) din Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.134-137, art.209) şi art.32 alin.(3) din Legea nr.183/2020 privind asigurarea subvenţionată în agricultură (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.267-271, art.572), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
1) Regulamentul privind măsurile de subvenţionare complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea complementară din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, conform anexei nr.1;
2) Lista riscurilor şi a bunurilor agricole ale căror prime de asigurare se subvenţionează din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, conform anexei nr.2.
2. Implementarea prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.
3. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, în temeiul art.14 din Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural, va elabora şi va aproba procedurile interne de punere în aplicare a prezentei hotărâri.
4. Regulamentul privind măsurile de subvenţionare complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea complementară din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se aplică pe perioada 2023-2027.
5. Măsura de stimulare a utilizării sistemelor de irigare se aplică pe perioada 2023-2025.
6. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.455/2017 cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.201-213, art.537), cu modificările ulterioare.
7. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
8. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul agriculturii | |
| şi industriei alimentare | Vladimir Bolea |
| Ministrul finanţelor | Veronica Sireţeanu |
| Nr.464. Chişinău, 5 iulie 2023. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.464/2023
REGULAMENT
privind măsurile de subvenţionare complementară şi condiţiile
specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea complementară
din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind măsurile de subvenţionare complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate pentru subvenţionarea complementară din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural (în continuare – Regulament) reglementează măsurile şi condiţiile specifice pentru subvenţionarea complementară şi stabileşte plafonul anual maxim de subvenţii per subiect.
2. Prin implementarea prezentului Regulament se urmăreşte atingerea obiectivelor generale şi specifice ale politicii statului în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural, prin realizarea următorilor indicatori:
1) creşterea suprafeţelor de teren în sistemul ecologic;
2) implementarea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului;
3) extinderea suprafeţelor de teren agricol irigate;
4) creşterea productivităţii şi competitivităţii;
5) reducerea vulnerabilităţii activităţilor economice în contextul schimbărilor climatice;
6) creşterea suprafeţelor culturilor agricole şi animalelor asigurate;
7) asigurarea accesului la pieţe de capital, de inputuri şi outputuri pentru fermieri;
8) reducerea suprafeţelor de plantaţii neproductive şi introducerea terenurilor respective în circuitul agricol;
9) asigurarea nivelului de pregătire profesională şi transferul de cunoştinţe.
3. În sensul prezentului Regulament se utilizează noţiunile definite în Legea nr.71/2023 cu privire la subvenţionarea în agricultură şi mediul rural, precum şi următoarele noţiuni:
1) prestator de servicii – persoană juridică care prestează servicii de instruiri specializate pe tematici specifice măsurilor de subvenţionare, selectată de organul central de specialitate;
2) defrişare – eliminare completă din plantaţiile multianuale casate a arborilor, butucilor, trunchiurilor şi rădăcinilor acestora şi finalizarea acestui procedeu cu lucrarea adâncă şi superficială a solului, în vederea utilizării ulterioare a respectivelor suprafeţe în circuitul agricol.
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
Capitolul II
MĂSURI ŞI CONDIŢII SPECIFICE DE SUBVENŢIONARE
Secţiunea 1
Măsuri de subvenţionare în cadrul formei
de subvenţionare complementară
4. Forma de subvenţionare complementară conţine măsuri şi condiţii specifice de eligibilitate.
5. Plata complementară se acordă pentru costurile prevăzute de următoarele măsuri:
1) stimularea accesării creditelor investiţionale sau pentru mijloace circulante;
2) stimularea activităţilor de promovare;
3) stimularea utilizării sistemelor de irigare;
4) dezvoltarea agriculturii ecologice;
5) implementarea bunelor practici agricole;
6) defrişarea plantaţiilor multianuale;
7) servicii de formare în agricultură;
8) stimularea asocierii în grupuri de producători.
[Pct.5 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
6. Plafonul anual în cadrul prezentei forme de subvenţionare nu depăşeşte 1,5 milioane de lei pentru un beneficiar, cu excepţia asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, pentru care plafonul nu depăşeşte 3 milioane de lei.
7. În cadrul prezentei forme de subvenţionare sunt eligibile costurile suportate începând cu data de 1 octombrie a anului precedent celui de depunere a cererii de subvenţionare şi în anul depunerii cererii de subvenţionare.
Secţiunea a 2-a
Stimularea accesării creditelor investiţionale
sau pentru mijloace circulante
8. Domeniul de intervenţie: stimularea accesării creditelor investiţionale sau creditelor pentru achiziţionarea mijloacelor circulante utilizate în cadrul exploataţiilor deţinute, obţinute de la bănci sau organizaţii de creditare nebancară înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.
9. În cadrul prezentei măsuri, subiecţii subvenţionării sunt fermierul şi asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigare.
10. Creditul investiţional obţinut se va folosi pentru plata următoarelor bunuri sau lucrări:
1) sistem de suport;
2) module de seră, peliculă, alte materiale pentru construcţia/reconstrucţia de sere, solarii sau tuneluri;
3) utilaj tehnologic, materiale de construcţie pentru dezvoltarea infrastructurii, precum şi pentru utilarea sau renovarea exploataţiei agricole;
4) construcţia, reconstrucţia, extinderea sau dotarea tehnologică a pensiunilor agroturistice sau a pensiunilor vitivinicole;
5) utilaj sau echipament tehnologic pentru:
a) dotarea fermelor zootehnice;
b) dezvoltarea infrastructurii postrecoltare sau prelucrare primară/finită;
c) sisteme de irigare, antigrindină sau antiploaie;
6) procurare de animale;
7) tehnică sau utilaj agricol destinate efectuării lucrărilor agricole.
[Pct.10 completat prin Hot.Guv. nr.835 din 11.12.2024, în vigoare 12.12.2024]
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
[Pct.10 modificat prin Hot.Guv. nr.831 din 01.11.2023, în vigoare 09.11.2023]
11. Creditul obţinut pentru achiziţionarea mijloacelor circulante este folosit pentru plata următoarelor bunuri:
1) seminţe, material săditor;
2) combustibil sau lubrifianţi;
3) fertilizanţi sau produse fitosanitare;
4) medicamente de uz veterinar imunologice, echipament de vaccinare pentru sectorul zootehnic;
5) furaje.
12. Creditele overdraft şi revolving nu sunt eligibile, indiferent de sursa lor.
13. Mărimea subvenţiei se calculează conform următoarei formule:
S = D × K,
unde:
S – suma subvenţiei (în lei), a cărei valoare nu va fi mai mare decât valoarea dobânzii achitate;
D – suma dobânzii achitate conform contractului de credit, împrumut sau leasing, confirmată de către bancă sau organizaţia de creditare nebancară prin borderoul ordinelor sau a notelor de plată, ce atestă achitarea dobânzii pentru perioada de referinţă;
K – coeficientul stabilit prin raportul dintre valoarea creditului folosit exclusiv în scopurile indicate la punctele 10 şi 11 şi valoarea totală a creditului accesat.
[Pct.13 în redacţia Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
[Pct.14,15 abrogate prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
16. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) copia de pe contractul de credit/împrumut/leasing;
2) certificat eliberat de către bănci sau organizaţii de creditare nebancară privind direcţiile de utilizare a creditului şi suma dobânzii achitate în perioada de referinţă, pentru bunurile sau lucrările specificate la punctele 10 şi 11, conform modelului aprobat prin ordin al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
3) borderoul ordinelor sau notelor de plată ce atestă achitarea dobânzii pentru perioada de referinţă, completat şi eliberat de către bancă sau organizaţia de creditare nebancară, conform modelului aprobat prin ordin al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
4) dovada deţinerii statutului de grup de producători recunoscut, cooperativă de întreprinzător sau fermier din sectorul zootehnic, după caz;
5) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
17. Suma maximală anuală a subvenţiei acordate unui singur beneficiar în cadrul prezentei măsuri constituie:
1) 300 mii de lei pentru fermieri;
2) 500 mii de lei pentru fermierii din sectorul zootehnic;
3) 700 mii de lei pentru grupurile de producători, cooperativele de întreprinzător şi asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
Secţiunea a 3-a
Stimularea activităţilor de promovare
18. Domeniul de intervenţie: subvenţionarea organizării sau participării la expoziţii, târguri cu profil agroalimentar, organizate în ţară sau în afara acesteia, precum şi implementarea standardelor de calitate la producerea/prelucrarea produselor agroalimentare, înregistrarea produselor cu indicaţie geografică protejată, produselor cu denumire de origine sau specialităţilor tradiţionale garantate.
19. În cadrul prezentei măsuri, subiecţii subvenţionării sunt fermierul, inclusiv prin intermediul organizaţiilor profesionale din domeniul agricol, organizaţia din domeniul cercetării şi inovării sau instituţia de învăţământ cu profil agroindustrial.
20. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) confirmarea cheltuielilor de organizare şi participare la expoziţii şi târguri:
a) cheltuielile de arendă a spaţiului expoziţional;
b) cheltuielile de construcţie a standurilor de prezentare, a bannerelor, a panourilor;
c) costurile taxelor de participare;
d) achiziţionarea de spaţiu mass-media pentru difuzarea informaţiilor de promovare a produselor agricole şi agroalimentare;
2) costuri pentru înregistrarea produselor cu indicaţie geografică protejată, produselor cu denumire de origine protejată sau specialităţilor tradiţionale garantate;
3) costuri de certificare la standardele de calitate.
21. Mărimea subvenţiei constituie 50% din costul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de:
1) 100000,0 de lei per fermier, organizaţie din domeniul cercetării şi inovării sau instituţie de învăţământ cu profil agroindustrial, pentru organizare sau participare în cadrul expoziţiilor, târgurilor;
2) 200000,0 de lei per grup de producători, cooperativă de întreprinzător, organizaţie profesională de profil, pentru organizare sau participare în cadrul expoziţiilor, târgurilor;
3) 40000,0 de lei per subiect al subvenţionării, pentru înregistrarea produselor cu indicaţie geografică protejată, denumire de origine protejată sau specialităţi tradiţionale garantate, sau pentru certificarea la standardele de calitate.
22. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) copia contractului de folosinţă a spaţiului expoziţional;
2) copia de pe documentele primare care confirmă participarea;
3) copia de pe documentele primare cu privire la achitarea integrală a serviciilor prestate;
4) confirmarea de participare a solicitantului sub standul de ţară, iar în cazul lipsei acesteia la eveniment, confirmarea respectivă eliberată de Agenţia de Investiţii;
5) copia de pe certificatul de conformitate a produsului cu denumire de origine protejată, a indicaţiei geografice protejate sau a specialităţii tradiţionale garantate;
6) dovada înregistrării produselor cu indicaţie geografică protejată, denumire de origine a produselor sau specialitate tradiţională garantată. Se verifică în baza de date a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
7) copia contractului încheiat cu organismul de certificare;
8) copia certificatului ce confirmă certificarea în anul în care se solicită subvenţia;
9) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
Secţiunea a 4-a
Stimularea utilizării sistemelor de irigare
23. Domeniul de intervenţie: creşterea productivităţii şi competitivităţii, reducerea vulnerabilităţii activităţilor economice în contextul schimbărilor climatice prin stimularea utilizării sistemelor de irigare, prin acoperirea parţială a cheltuielilor suportate la pomparea/repomparea apei pentru irigare, după cum urmează:
1) utilizarea energiei electrice la pomparea apei din sistemele de irigare centralizate;
2) utilizarea resurselor energetice (energie electrică sau combustibil) la pomparea apei prin sistemele de irigare, altele decât cele menţionate la subpunctul 1).
24. În cadrul prezentei măsuri, subiectul subvenţionării este fermierul sau asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii.
25. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) prezentarea rapoartelor privind pomparea apei, în cazul existenţei contorului cu sigila autorităţii administraţiei publice locale de nivelul întâi, conform punctului 23 subpunctul 2);
2) demonstrarea, prin forma de raportare 29-agr, a obţinerii sporirii randamentului producerii pe terenurile irigate, cu excepţia plantaţiilor multianuale tinere, culturilor agricole destinate producerii de seminţe în vederea însămânţării, cel puţin la:
a) culturi legumicole, conform anexei;
b) plantaţii pomicole, inclusiv: sâmburoase – 15 t/ha, sămânţoase – 40 t/ha;
c) sfeclă de zahăr – 50 t/ha;
d) plantaţii viticole, inclusiv: soiuri pentru masă – 18 t/ha, soiuri pentru vin – minimum 12 t/ha;
e) porumb zaharat –15 t/ha;
f) mazăre – 5 t/ha;
g) pepiniere viticole şi pomicole – 50 % randament de material săditor de categorie biologică certificat;
h) porumb pentru siloz – 50 t/ha masă verde;
i) lucernă masă uscată – 5 t/ha, masă verde – 20 t/ha.
26. Mărimea subvenţiei constituie:
1) 50 % din costurile suportate – pentru fermieri, dar nu mai mult de 750000,0 de lei per solicitant;
2) 65 % din costurile suportate – pentru asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, dar nu mai mult de 3 milioane de lei per solicitant.
27. În vederea obţinerii subvenţiilor, fermierul prezintă următoarele documente:
1) copia de pe contractul de prestare a serviciilor la pomparea apei pentru irigare prin sistemele de irigare centralizate;
2) copia de pe autorizaţia de mediu pentru folosinţa specială a apei, de pe acordul de mediu, după caz;
[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
4) prezentarea datelor de pe contor conform punctul 23 subpunctul 2);
5) copia de pe actul de pompare a apei, conform modelului aprobat prin ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
6) copia de pe documentele primare privind achitarea resurselor energetice utilizate la pomparea apei pentru irigare;
[Subpct.7),8) abrogate prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
28. La cererea de subvenţionare, adresată de către Asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii, se anexează următoarele documente:
1) copia de pe registrul membrilor Asociaţiei;
2) copia de pe registrul cantităţilor de apă primite de Asociaţie;
3) copia de pe registrul cantităţilor de apă distribuite sau al numărului de irigaţii;
4) copia de pe registrul contractelor;
5) copia de pe actul de pompare a apei centralizatoare per utilizator, conform modelului aprobat prin ordin al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
6) copia de pe registrul plăţilor achitate de către fermierii membri ai asociaţiei, inclusiv de pe ordinele de plată privind achitarea serviciilor de pompare a apei;
7) copia autorizaţiei de mediu pentru folosirea specială a apei;
8) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova;
[Subpct.9),10),11) abrogate prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
Secţiunea a 5-a
Dezvoltarea agriculturii ecologice
29. Domeniul de intervenţie: dezvoltarea agriculturii ecologice prin creşterea suprafeţelor de teren agricol pentru conversie la agricultura ecologică şi menţinerea agriculturii ecologice.
30. În cadrul prezentei măsuri, subiectul subvenţionării este fermierul.
31. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) fermierul este înregistrat în sistemul de agricultură ecologică;
2) suprafaţa de teren agricol pentru care se solicită subvenţie se află în conversie la metodele de agricultură ecologică;
3) fermierul menţine practicile de agricultură ecologică;
4) fermierul menţine şi intensifică fertilitatea solului;
5) fermierul este deţinătorul legal al bunurilor imobile înregistrate în agricultura ecologica;
6) fermierul se angajează să rămână în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani de la încheierea perioadei de conversie;
7) fermierul nu a beneficiat, în ultimii 7 ani anteriori depunerii cererii de subvenţionare, de subvenţie pentru suprafaţa de teren supusă perioadei de conversie.
[Pct.31 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
32. Subvenţia se calculează sub formă de cuantum exprimat ca sumă fixă la unitate de suprafaţă şi constituie:
1) pentru perioada de conversie la metodele de agricultură ecologică pentru următoarele culturi:
a) livezi, vii, arbuşti fructiferi şi căpşuni:
(i) 3500 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în primul an;
(ii) 4000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al doilea an;
(iii) 4500 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al treilea an;
b) plante medicinale şi eterooleaginoase:
(i) 2000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în primul an;
(ii) 2500 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al doilea an;
(iii) 3000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al treilea an;
c) culturi de câmp, păşuni şi fâneţe:
(i) 2000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în primul an;
(ii) 2500 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al doilea an;
d) legume:
(i) 12000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în primul an;
(ii) 14000 de lei pentru 1 ha de teren agricol supus procesului de conversie în al doilea an;
e) apicultură: 800 de lei pentru o familie de albine în perioada de conversie;
2) pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică – 20% din valoarea produselor certificate ecologic şi comercializate începând cu 2 ani precedenţi celui de depunere a cererii de subvenţionare;
3) pentru menţinerea şi intensificarea fertilităţii solului – 2500 de lei pentru 1 ha de teren, dar nu va depăşi suma de 200000 de lei per beneficiar. Subvenţia se acordă fermierilor care seamănă culturi fixatoare de azot intercalate sau succesive, precum: soia, mazăre, năut, linte, lucernă, phacelia, măzăriche, bob, sparcetă, trifoi, ghizdei, sulfină, lupin, seradela, raigras, muştar, hrişcă, ridiche furajeră.
33. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) certificatul ce atestă faptul că fermierul este membru al unei organizaţii profesionale din domeniu;
2) copia de pe fişa de înregistrare în agricultura ecologică a fermierului, eliberată în anul depunerii cererii de subvenţionare;
3) copia de pe contractul încheiat între fermier şi un organism recunoscut de inspecţie şi certificare;
4) copia de pe autorizaţia de confirmare a conversiei sau certificatul de conformitate emise fermierului de organismul de inspecţie şi certificare;
5) dovada comercializării produselor certificate ecologic, conform punctului 32 subpunctul 2), prin prezentarea documentelor primare;
6) angajamentul fermierului prin care se obligă să se menţină în sistemul de agricultură ecologică;
7) declaraţia organismului de inspecţie şi certificare privind confirmarea suprafeţei cultivate cu culturi fixatoare de azot intercalate sau succesive, conform modelului aprobat prin ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare;
8) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
Secţiunea a 6-a
Implementarea bunelor practici agricole
34. Domeniul de intervenţie: implementarea bunelor practici agricole prin aplicarea măsurilor de menţinere a structurii şi sporirii fertilităţii solului, precum şi reducerea impactului administrării fertilizanţilor de origine sintetică în sol.
35. În cadrul prezentei măsuri, subiecţii subvenţionării sunt fermierul, organizaţia din domeniul cercetării şi inovării sau instituţia de învăţământ cu profil agroindustrial.
36. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) seminţele trebuie să fie din soiuri certificate, de producţie autohtonă;
2) subiectul este deţinătorul legal al bunului imobil pe care se implementează bunele practici de minimum 3 ani, calculaţi începând cu anul precedent celui de depunere a cererii de subvenţionare;
3) seminţele să fie din speciile: leguminoase pentru boabe, pentru culturile de mazăre, fasole, năut, linte sau soia;
4) terenurile au fost însămânţate conform normelor aprobate prin ordin al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
37. Subvenţia se calculează în proporţie de 50% din valoarea facturată a seminţelor, dar nu mai mult de 2000 de lei per hectar, conform normelor de însămânţare.
38. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) copia certificatului de calitate a seminţelor, eliberat de un producător de seminţe autorizat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;
2) dovada cumpărării seminţelor prin prezentarea documentelor primare;
3) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
Secţiunea a 7-a
Defrişarea plantaţiilor multianuale
39. Domeniul de intervenţie: defrişarea plantaţiilor multianuale neproductive sau economic nerentabile şi reîntoarcerea terenurilor în circuitul agricol.
40. În cadrul prezentei măsuri, subiecţii subvenţionării sunt fermierul, organizaţia din domeniul cercetării şi inovării sau instituţia de învăţământ cu profil agroindustrial.
41. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) plantaţia viticolă a fost defrişată, începând cu data de 1 octombrie a anului precedent celui de depunere a cererii de subvenţionare, în conformitate cu ordinul ministrului finanţelor nr.21/2014 cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidenţa contabilă a plantaţiilor viticole în procesul plantării, exploatării şi defrişării acestora. Plantaţia viticolă este înregistrată în Registrul vitivinicol;
2) plantaţia perenă a fost defrişată, începând cu data de 1 octombrie a anului precedent celui de depunere a cererii de subvenţionare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.705/1995 privind modul de înregistrare la venituri, punere pe rod, casare şi defrişare a plantaţiilor perene;
3) subiectul este deţinătorul legal al bunului imobil supus defrişării.
[Pct.41 modificat prin Hot.Guv. nr.835 din 11.12.2024, în vigoare 12.12.2024]
42. Mărimea subvenţiei în cadrul prezentei măsuri constituie 15000,0 de lei per hectar.
43. În cadrul prezentei măsuri, suprafaţa maximă eligibilă este de 100 ha, iar cea minimă – de 0,15 ha, pe parcursul unui an.
44. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) angajamentul de a întreţine terenurile agricole după defrişare conform bunelor practici agricole în următorii 3 ani;
2) dovada deţinerii legale a bunurilor imobile pe care s-au efectuat lucrări de defrişare;
3) dovada radierii din Registrul vitivinicol a plantaţiei viticole defrişate;
4) copia de pe actul de casare a plantaţiei viticole sau copia de pe actul de casare a plantaţiei perene;
5) copia de pe actul de defrişare a plantaţiei viticole sau copia de pe actul de defrişare a plantaţiei perene, cu anexarea, după caz, a acordului proprietarului plantaţiei;
6) copia declaraţiei privind defrişarea plantaţiilor viticole sau perene casate;
7) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
Secţiunea a 8-a
Servicii de formare în agricultură
[Denumirea secţiunii a 8-a în redacţia Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
45. Domeniul de intervenţie: creşterea nivelului de pregătire profesională şi transferul de cunoştinţe prin prestarea serviciilor de instruiri specializate pe tematici specifice măsurilor de subvenţionare.
[Pct.45 în redacţia Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
46. În cadrul prezentei măsuri, subiectul subvenţionării este fermierul.
47. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei sunt următoarele:
1) serviciile de instruiri specializate pe tematici specifice măsurilor de subvenţionare au fost prestate de prestatorii de servicii;
2) durata instruirii specializate este de minimum 40 de ore academice.
[Pct.47 în redacţia Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
48. Prestatorii de servicii de instruiri specializate pe tematici specifice măsurilor de subvenţionare se selectează în baza unui regulament aprobat de către organul central de specialitate.
[Pct.48 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
49. Mărimea subvenţiei constituie 50% din costurile suportate, dar nu mai mult de 4000,0 de lei per subiect al subvenţionării pe parcursul unui an.
50. Pentru obţinerea subvenţiei, solicitantul prezintă următoarele documente:
1) copia de pe contractul de prestare a serviciilor;
2) copia de pe documentele primare contabile;
3) copia certificatului ce atestă participarea la cursul de instruire specializată;
4) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
[Pct.50 modificat prin Hot.Guv. nr.466 din 03.07.2024, în vigoare 12.08.2024]
Secţiunea a 9-a
Stimularea asocierii în grupuri de producători
51. Domeniul de intervenţie: stimularea fermierilor asociaţi în grupuri de producători agricoli care comercializează producţia obţinută prin intermediul respectivelor grupuri.
52. În cadrul prezentei măsuri, subiecţii subvenţionării sunt fermierii asociaţi în grupuri de producători agricoli.
53. Condiţiile specifice pentru obţinerea subvenţiei:
1) grupul de producători este recunoscut de organul central de specialitate în temeiul art.18 alin.(4) din Legea nr.312/2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora;
2) grupul de producători a comercializat producţia membrilor săi conform planului de recunoaştere;
3) subvenţia pentru ultimul an de activitate se acordă după confirmarea implementării corecte a planului de recunoaştere.
54. Subvenţia se calculează ţinând cont de valoarea producţiei comercializate anual de către grupul de producători şi nu va depăşi suma de 1,5 milioane de lei pentru un an de activitate.
55. În cazul produselor de origine vegetală, valoarea minimă a producţiei comercializate eligibile pentru sprijin financiar este de 1 milion de lei.
56. În cazul încălcării prevederilor planului de recunoaştere, la acordarea subvenţiei, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură reduce valoarea acesteia conform art.20 alin.(41) din Legea nr.312/2013 privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora.
57. Pentru obţinerea subvenţiei, grupul de producători depune la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de raportare anuală sau, după caz, semestrială, următoarele documente specifice:
1) copia de pe certificatul de înregistrare;
2) copia de pe avizul de recunoaştere;
3) dovada valorii producţiei livrate către grup de către membrii grupului de producători;
4) raportul anual privind realizarea planului de recunoaştere;
5) acte ce confirmă comercializarea producţiei de către grupul de producători;
6) dovada deţinerii contului bancar în lei moldoveneşti deschis la o bancă comercială din Republica Moldova.
Anexă
la Regulamentul privind măsurile de subvenţionare
complementară şi condiţiile specifice de eligibilitate
pentru subvenţionarea complementară din Fondul
naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural
LISTA
culturilor legumicole şi productivitatea acestora în cultura irigată
| Nr. crt. |
Cultura legumicolă | Productivitatea t/ha |
| 1. | Tomate | 60 |
| 2. | Varză | 70 |
| 3. | Broccoli | 15 |
| 4. | Conopidă | 25 |
| 5. | Salată | 30 |
| 6. | Ardei | 35 |
| 7. | Vinete | 60 |
| 8. | Morcov | 70 |
| 9. | Sfeclă roşie | 50 |
| 10. | Ridiche de lună | 15 |
| 11. | Pătrunjel pentru frunze | 30 |
| 12. | Pătrunjel pentru rădăcini | 15 |
| 13. | Ceapă | 60 |
| 14. | Ceapă pentru cozi | 12 |
| 15. | Praz | 50 |
| 16. | Usturoi | 7 |
| 17. | Castravete, fracţia până la 90 mm | 30 |
| 18. | Castravete, fracţia peste 90 mm | 60 |
| 19. | Pepene verde/galben | 45 |
| 20. | Dovlecel | 30 |
| 21. | Dovleac | 80 |
| 22. | Cartof | 30 |
|
Productivitatea, pentru fiecare cultură în parte, se va calcula în conformitate cu cantităţile de legume menţionate în factură sau extrase din registrele de depozitare a producţiei obţinute raportate la suprafaţă irigată. |
||
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.464/2023
LISTA
riscurilor şi a bunurilor agricole ale căror prime de asigurare
se subvenţionează din Fondul naţional de dezvoltare
a agriculturii şi mediului rural
| Nr. crt. |
Denumirea bunului agricol | Riscul asigurat |
| 1 | 2 | 3 |
|
I. Asigurarea cantitativă a recoltei culturilor agricole |
||
| 1. | Sfeclă de zahăr | secetă excesivă; grindină; îngheţuri timpurii de toamnă, de iarnă şi târzii de primăvară; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; atac al organismelor dăunătoare |
| 2. | Floarea-soarelui, rapiţă | secetă excesivă; grindină; îngheţuri târzii de primăvară, inclusiv de iarnă şi timpurii de toamnă, în cazul rapiţei; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; atac al organismelor dăunătoare |
| 3. | Grâu, orz, secară, ovăz, porumb, inclusiv pentru siloz | secetă excesivă; grindină; îngheţuri timpurii de toamnă, de iarnă şi târzii de primăvară; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; incendierea culturilor cerealiere; atac al organismelor dăunătoare |
| 4. | Lucernă | secetă excesivă; grindină; îngheţuri timpurii de toamnă şi târzii de primăvară; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; incendierea culturilor cerealiere; atac al organismelor dăunătoare |
| 5. | Soia, fasole, mazăre | secetă excesivă; grindină; îngheţuri târzii de primăvară; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; atac al organismelor dăunătoare |
| 6. | Legume, cartofi | secetă excesivă; grindină; îngheţuri timpurii de toamnă şi târzii de primăvară; inundaţii; ploi torenţiale; polignirea culturilor; atac al organismelor dăunătoare |
| 7. | Culturi eterooleaginoase | secetă excesivă; grindină; ploi torenţiale; suflarea seminţelor; incendierea culturilor cerealiere |
| 8. | Fructe de măr, păr, gutui, prun, corcoduş, cais, piersic, nectarin, cireş, vişin, nuc, alun, migdal; struguri, arbuşti fructiferi şi căpşuni | secetă excesivă; grindină; îngheţuri timpurii de toamnă, de iarnă şi târzii de primăvară; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
|
II. Asigurarea calităţii recoltei culturilor agricole |
||
| 9. | Sfeclă de zahăr | secetă excesivă; grindină; inundaţii; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
| 10. | Floarea-soarelui, rapiţă | secetă excesivă; grindină; inundaţii; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
| 11. | Grâu, orz, secară, ovăz, porumb | secetă excesivă; grindină; inundaţii; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
| 12. | Soia, fasole, mazăre | secetă excesivă; grindină; inundaţii; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
| 13. | Legume, cartofi | secetă excesivă; grindină; inundaţii; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
| 14. | Fructe de măr, păr, gutui, prun, corcoduş, cais, piersic, nectarin, cireş, vişin, nuc, alun, migdal; struguri, arbuşti fructiferi şi căpşuni | secetă excesivă; grindină; ploi torenţiale; atac al organismelor dăunătoare |
|
III. Asigurarea plantaţiilor multianuale |
||
| 15. | Plantaţii sămânţoase de mere, pere, gutui | grindină; îngheţuri de iarnă; inundaţii; atac al organismelor dăunătoare; furtuni; secetă excesivă |
| 16. | Plantaţii sâmburoase de prun, corcoduş, cais, piersic, nectarin, cireş, vişin | grindină; îngheţuri de iarnă; inundaţii; atac al organismelor dăunătoare; furtuni; secetă excesivă |
| 17. | Plantaţii de nuc, alun, migdal, plantaţii de viţă-de-vie | grindină; îngheţuri de iarnă; inundaţii; atac al organismelor dăunătoare; furtuni; secetă excesivă |
| 18. | Plantaţii de arbuşti fructiferi şi căpşuni | grindină; îngheţuri de iarnă; inundaţii; atac al organismelor dăunătoare; furtuni; secetă excesivă |
|
IV. Asigurarea animalelor |
||
| 19. | Porcine, ovine, caprine, bovine, păsări, cabaline, iepuri de casă şi alte animale de blană | boli sau patologii ale animalelor; accidente; fenomene meteorologice şi agrometeorologice periculoase; temperaturi excesive, sub sau peste limita fiziologică de rezistenţă a animalelor; incendii |
|
V. Asigurarea sănătăţii animalelor |
||
| 20. | Porcine, ovine, caprine, bovine, păsări, cabaline, iepuri de casă şi alte animale de blană | boli, cu sau fără moartea animalului; accidente, cu sau fără moartea animalului; incendii, cu sau fără moartea animalului; măsuri urgente clinice, terapeutice, chirurgicale, obstetricale, ginecologice |
|
VI. Asigurarea familiilor de albine |
||
| 21. | Familiile de albine | boli sau infestare cu paraziţi, cu pieirea totală sau parţială a familiilor de albine; intoxicare, în special cu produse fitosanitare, cu pieirea totală sau parţială a familiilor de albine; deteriorarea unuia sau a mai multor stupi în timpul transportării, în urma accidentelor rutiere sau a altor tipuri de accidente |