BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 471 din 29.12.2021

cu privire la transmiterea unor bunuri imobile

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.12.2021

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la transmiterea unor bunuri imobile

nr. 471  din  29.12.2021

 (în vigoare 31.12.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 325-333 art. 771 din 31.12.2021

* * *

În temeiul art.6 alin.(1) lit.a) şi art.14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, art.8 alin.(2) şi (3) din Legea nr.523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.124-125, art.611), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se transmit, cu acordul Consiliului orăşenesc Călăraşi, din proprietatea statului, administrarea Ministerului Afacerilor Interne (gestiunea Direcţiei situaţii excepţionale mun. Ungheni a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), în proprietatea oraşului Călăraşi, bunurile imobile (construcţii cu destinaţie comunală) cu suprafaţele de 679,9 m2 şi de 123,1 m2 (numerele cadastrale 2501208.032.01 şi 2501208.032.02), situate în oraşul Călăraşi, str. Bojole, nr.15/1.

2. Se propune Consiliului orăşenesc Călăraşi să transmită, cu titlu gratuit, din proprietatea oraşului Călăraşi în proprietatea statului, administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice (gestiunea Direcţiei situaţii excepţionale mun. Ungheni a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), bunul imobil (teren) cu suprafaţa de 0,6157 ha (numărul cadastral 2501213.253), destinaţia pentru construcţii, situat în oraşul Călăraşi, str. Alexandru cel Bun, f/n.

3. Se propune Consiliului orăşenesc Ocniţa să transmită, cu titlu gratuit, din proprietatea oraşului Ocniţa în proprietatea statului, administrarea Agenţiei Proprietăţii Publice (gestiunea Direcţiei situaţii excepţionale mun. Edineţ a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă), bunul imobil (teren) cu suprafaţa de 0,9065 ha (numărul cadastral 6201101.368), destinaţia pentru construcţii, situat în oraşul Ocniţa, str. Emil Loteanu, f/n.

4. Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu primarul oraşului Călăraşi, va institui comisia de transmitere şi va asigura, în termen de 30 de zile, transmiterea bunurilor indicate la punctul 1 în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.

5. În anexa nr.18 la Hotărârea Guvernului nr.351/2005 cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului şi la transmiterea unor bunuri imobile (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129-131, art.1072), cu modificările ulterioare, poziţia 2.48 se exclude.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.