Lege nr. 48 din 13.03.2025
pentru modificarea unor acte normative (ajustarea cadrului normativ aferent activităţii carabinierilor)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
pentru modificarea unor acte normative
(ajustarea cadrului normativ aferent
activităţii carabinierilor)
nr. 48 din 13.03.2025
(în vigoare 01.07.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.164-166 art.191 din 01.04.2025
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – La articolul 25 alineatul (2) litera i) din Legea nr.345/2003 cu privire la apărarea naţională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.200–203, art.775), cu modificările ulterioare, textul ", cu excepţia Comandantului general" se substituie cu cuvintele "şi Comandantul general".
Art.II. – Legea nr.162/2005 cu privire la statutul militarilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.129–131, art.618), cu modificările ulterioare, se modifică după cu urmează:
1. La articolul 31 alineatul (2) litera e), după cuvintele "de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale" se introduce textul ", de Comandant general al Inspectoratului General de Carabinieri".
2. La articolul 35 alineatul (2) litera d), după cuvintele "şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale" se introduce textul ", Comandantul general al Inspectoratului General de Carabinieri".
Art.III. – Legea nr.219/2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.462–466, art.770), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. În cuprinsul legii, cuvintele "legislaţie" şi "legislaţia în vigoare", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "acte normative" la forma gramaticală corespunzătoare.
2. Articolul 2:
la alineatul (1), textul "de protecţie a obiectivelor de importanţă deosebită," se substituie cu textul "de pază, protecţie şi apărare a obiectivelor misiunilor diplomatice, a obiectivelor şi bunurilor proprii, precum şi a transporturilor speciale,";
la alineatul (2), textul "atribuţii poliţieneşti," se substituie cu textul "atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii şi securităţii publice,".
3. La articolul 9, alineatele (1)–(3) vor avea următorul cuprins:
"(1) Inspectoratul General de Carabinieri are următoarea structură:
a) Comandamentul General;
b) direcţiile regionale, inclusiv unităţile militare din subordine;
c) subdiviziunile specializate.
(2) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Carabinieri şi efectivul-limită al acestuia pe timp de pace se aprobă de către Guvern.
(3) Efectivul-limită al Inspectoratului General de Carabinieri pe timp de asediu şi pe timp de război se aprobă în condiţiile Legii nr.345/2003 cu privire la apărarea naţională, după coordonarea prealabilă cu Statul Major General al Forţelor Armate."
4. La articolul 10:
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Comandamentul General este condus de Comandantul general al Inspectoratului General de Carabinieri (în continuare – Comandant general), numit în funcţie, la propunerea Guvernului, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova, pentru un termen de 5 ani, cu posibilitatea de a fi numit pentru un nou termen. Comandantul general este revocat/eliberat din funcţie de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului."
la alineatele (3) şi (4), cuvintele "al Inspectoratului General de Carabinieri" se exclud.
5. Articolul 11:
la alineatele (1) şi (2), cuvintele "Comandantul general al Inspectoratului General de Carabinieri" se substituie cu cuvintele "Comandantul general";
alineatul (3) se abrogă.
6. Legea se completează cu articolul 111 cu următorul cuprins:
"Articolul 111. Subdiviziunile specializate ale Inspectoratului General de Carabinieri
(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor Inspectoratului General de Carabinieri, ministrul afacerilor interne, la propunerea Comandantului general, înfiinţează, prin ordin, subdiviziuni specializate ale Inspectoratului General de Carabinieri (în continuare – subdiviziuni specializate).
(2) Subdiviziunile specializate sunt unităţi subordonate direct Comandantului general, nu dispun de statut de persoană juridică şi au competenţă teritorială generală.
(3) Regulamentele de organizare şi funcţionare ale subdiviziunilor specializate se aprobă de către Comandantul general."
7. Articolul 18:
la alineatul (1), după cuvintele "ordinii publice" se introduce textul ", în cadrul Centrului de pregătire şi perfecţionare a carabinierilor al Inspectoratului General de Carabinieri";
la alineatul (4), textul "specificate la art.35 alin.(11)" se substituie cu textul "specificate la art.351".
8. La articolul 19, alineatul (1) se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:
"a1) în cadrul Centrului de pregătire şi perfecţionare a carabinierilor al Inspectoratului General de Carabinieri;".
9. Articolul 22:
la alineatul (1):
litera a) va avea următorul cuprins:
"a) desfăşoară acţiuni de asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi ale comunităţii, precum şi de protecţie a proprietăţii publice şi private;"
alineatul se completează cu litera c1) cu următorul cuprins:
"c1) realizează misiunea de coordonare şi de comandă operativă a acţiunilor autorităţilor administrative şi ale altor instituţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în domeniul asigurării şi restabilirii ordinii şi securităţii publice;"
litera d) va avea următorul cuprins:
"d) oferă suport Poliţiei la desfăşurarea acţiunilor de menţinere a ordinii şi securităţii publice;"
la alineatul (2):
litera a) va avea următorul cuprins:
"a) asigură, potrivit competenţelor , reacţionarea la sesizările şi comunicările persoanelor, inclusiv la apelurile de urgenţă;"
litera b) se abrogă;
la alineatul (3), partea introductivă şi litera a) vor avea următorul cuprins:
"(3) În domeniul pazei, protecţiei şi apărării obiectivelor misiunilor diplomatice, a obiectivelor şi bunurilor proprii, Inspectoratul General de Carabinieri:
a) asigură, în condiţiile legii, paza, protecţia şi apărarea obiectivelor misiunilor diplomatice, a obiectivelor şi bunurilor Inspectoratului General de Carabinieri;"
la alineatul (5):
litera b) va avea următorul cuprins:
"b) asigură participarea subdiviziunii cu destinaţie specială la desfăşurarea intervenţiei antiteroriste, la solicitarea Comandamentului Operaţional Antiterorist;"
la litera d), cuvintele "de importanţă deosebită" se substituie cu cuvintele "infrastructurii critice";
la alineatul (6):
litera d) va avea următorul cuprins:
"d) asigură paza obiectivelor misiunilor diplomatice şi a obiectivelor infrastructurii critice;"
literele e) şi h) se abrogă;
articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:
"(11) Formele de activitate în domeniile de competenţă ale Inspectoratului General de Carabinieri sunt aprobate de către Comandantul general.
(12) Procedeele şi tacticile de intervenţie a carabinierilor în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii şi securităţii publice sunt aprobate de către ministrul afacerilor interne."
10. La articolul 23 alineatul (1), cuvintele "şi de prezenta lege" se substituie cu textul " , de prezenta lege şi de alte acte normative".
11. La articolul 33:
alineatul unic devine alineatul (1);
articolul se completează cu alineatele (2) şi (3) cu următorul cuprins:
"(2) În cazul eliberării, în mod repetat, din serviciul militar, din serviciul special prin contract sau din serviciul public cu statut special, indemnizaţia unică prevăzută la art.19 alin.(3) din Legea nr.162/2005 cu privire la statutul militarilor se acordă carabinierului în mărimea care exclude numărul soldelor lunare primite anterior.
(3) În cazul transferului carabinierului într-o funcţie cu statut special din cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne sau al autorităţilor administrative din subordinea acestuia, prevederile art.19 alin.(5) din Legea nr.162/2005 cu privire la statutul militarului nu se aplică."
12. Articolul 38 se abrogă.
Art.IV. – (1) Prezenta lege intră în vigoare peste 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Până la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul:
a) va prezenta Parlamentului propuneri privind modificarea legislaţiei în conformitate cu prevederile prezentei legi;
b) va aduce actele sale normative în conformitate cu prezenta lege.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.48. Chişinău, 13 martie 2025. | |