49/16.01.2018 Hotărîre cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici în anul 2018
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la comanda de stat privind dezvoltarea
profesională a funcţionarilor publici în anul 2018
nr. 49 din 16.01.2018
(în vigoare 19.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 18-26 art. 55 din 19.01.2018
* * *
În temeiul prevederilor art.37 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.230-232, art.840), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în vederea asigurării oportunităţilor de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă comanda de stat privind dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici în anul 2018 (se anexează).
2. Academia de Administrare Publică va asigura:
1) în coordonare cu Cancelaria de Stat:
a) elaborarea, aprobarea şi distribuirea Planului de realizare a comenzii de stat autorităţilor publice în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri;
b) elaborarea şi aprobarea programelor de instruire în corespundere cu necesităţile practice, prevederile cadrului normativ şi relevanţa tematicilor pentru dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici;
2) organizarea activităţilor de logistică didactică şi tehnică conexe Planului de realizare a comenzii de stat;
3) prezentarea semestrială către Cancelaria de Stat a rapoartelor privind realizarea activităţilor de instruire planificate.
3. Autorităţile publice vor asigura:
1) delegarea funcţionarilor publici pentru participare la cursurile de instruire;
2) participarea specialiştilor la elaborarea şi realizarea programelor de instruire în calitate de formatori, ca urmare a solicitării Academiei de Administrare Publică.
4. Cheltuielile legate de realizarea comenzii de stat vor fi acoperite în limitele mijloacelor financiare alocate în acest scop Academiei de Administrare Publică.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
| Nr.49. Chişinău, 16 ianuarie 2018. | |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului
nr.49 din 16 ianuarie 2018
COMANDA DE STAT
privind dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici în anul 2018
| Nr. crt. |
Denumirea şi conţinutul de bază al programului de instruire (subiectele principale) | Total persoane/ grupuri/ zile |
Categoria şi numărul funcţionarilor publici | |||
| autorităţile administraţiei publice centrale |
autorităţile administraţiei publice locale |
|||||
| categorie | număr de persoane/ grupuri |
categorie | număr de persoane/ grupuri |
|||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 1. | Integrarea profesională în funcţia publică Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice. Specificul activităţii în serviciul public. Reglementarea activităţii funcţionarului public. Prestarea serviciilor publice. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public debutant. Dezvoltarea abilităţilor de procesare a informaţiei, petiţiilor, de elaborare a notelor informative, rapoartelor, proiectelor de decizii, scrisorilor etc.; dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi prezentare. Integritatea şi respectarea normelor de conduită profesională. Guvernare electronică (Curs de 5 zile/40 ore) |
100/4/20 | Funcţionari publici debutanţi | 75/3 | Funcţionari publici debutanţi | 25/1 |
| 2. | Etica şi integritatea funcţionarului public Integritatea funcţionarului public. Integritatea instituţională. Conflictul de interese în serviciul public. Sistemul informaţional e-Integritate (Curs de 3 zile/24 ore) |
25/1/3 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie | 25/1 | ||
| 3. | Dezvoltarea abilităţilor de exercitare a atribuţiilor de serviciu Autogestiunea: planificarea activităţii, managementul timpului, autocontrolul, autoaprecierea. Dezvoltarea abilităţilor de lucru cu documentele: elaborarea notelor informative, rapoartelor, proiectelor de decizii, scrisorilor etc. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare (Curs de 3 zile/24 ore) |
75/3/9 | Funcţionari publici de execuţie | 50/2 | Funcţionari publici de execuţie | 25/1 |
| 4. | Dezvoltarea leadershipului în administraţia publică Leadershipul personal: atitudine personală şi percepţia de sine, flexibilitatea şi gîndirea analitică în luarea deciziilor, eficienţa personală, inteligenţa emoţională. Leadershipul organizaţional: formarea echipelor, motivarea colegilor şi orientarea spre rezultat. Comunicarea internă (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere | 25/1 | Funcţionari publici de conducere | 25/1 |
| 5. | Elaborarea şi coordonarea proiectelor de acte normative Proiectele actelor normative: cerinţe, standarde, cadrul normativ. Proceduri preliminare la elaborarea proiectelor de acte normative. Etapele elaborării proiectelor de acte normative. Structura actelor normative. Procedurile tehnice aplicabile actelor normative. Interpretarea actelor normative. Procedura de examinare şi avizare a proiectelor de acte normative (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie cu atribuţii şi responsabilităţi în elaborarea actelor normative | 50/2 | ||
| 6. | Elaborarea şi evaluarea politicilor publice Procesul de elaborare a politicilor publice. Analiza ex-ante. Abordări privind dimensiunea de gen în cadrul politicilor publice. Monitorizarea şi evaluarea. Managementul procesului de evaluare. Dificultăţile evaluării politicilor (Curs de 5 zile/40 ore) |
50/2/10 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie | 50/2 | ||
| 7. | Diasporă, migraţie şi dezvoltare (DMD) Aspecte conceptuale privind diaspora, migraţia şi dezvoltarea. Cadrul normativ privind gestionarea procesului migraţional (emigrare/imigrare) în Republica Moldova. Riscurile de migraţie ilegală şi traficul de fiinţe umane. Integrarea migraţiei în strategiile şi planurile naţionale/locale de dezvoltare. Migraţia şi piaţa muncii, dezvoltarea socială şi egalitatea de gen. Politici de reîntoarcere şi reintegrare la nivel naţional şi local. Politica de stat în domeniul relaţiilor cu diaspora (Curs de 2 zile/16 ore) |
50/2/4 | Funcţionari publici responsabili de domeniul diasporei, migraţiei şi dezvoltării | 25/1 | Funcţionari publici/ persoane responsabile de domeniul diasporei, migraţiei şi dezvoltării | 25/1 |
| 8. | Managementul schimbării Factorii ce generează schimbarea. Etapele schimbării. Diagnosticarea problemelor care implică schimbarea. Stabilirea metodelor de implementare a schimbării. Rezistenţa la schimbare. Modalităţi de diminuare. Implementarea şi evaluarea schimbărilor. Strategii de schimbare. Etica schimbării (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere | 25/1 | Funcţionari publici de conducere | 25/1 |
| 9. | Managementul proprietăţii publice Bunurile proprietate publică. Evaluarea şi înregistrarea proprietăţii publice. Reglementarea raporturilor patrimoniale dintre stat şi alţi subiecţi de drept. Instrumente de administrare a patrimoniului public (Curs de 2 zile/16 ore) |
25/1/2 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie cu atribuţii în domeniu | 25/1 | ||
| 10. | Achiziţii publice Sistemul naţional de achiziţii publice. Procedurile de achiziţie publică. Documentaţia de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Gestionarea contestaţiilor formulate în procesul de achiziţie publică (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie cu atribuţii în domeniu | 25/1 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie cu atribuţii în domeniu | 25/1 |
| 11. | Control financiar public intern Organizarea şi implementarea sistemului de management financiar şi control intern în cadrul entităţii. Integrarea managementului riscurilor în planificarea operaţională. Documentarea proceselor (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere, auditori interni | 25/1 | Funcţionari publici de conducere, auditori interni | 25/1 |
| 12. | Dezvoltarea locală şi regională Conceptul, obiectivele şi principiile politicii de dezvoltare locală/regională. Analiza socioeconomică a unităţilor administrativ-teritoriale. Strategii de dezvoltare locală. Resursele şi instrumentele dezvoltării locale. Regionalizarea serviciilor. Cooperarea intercomunitară şi transfrontalieră. Parteneriat public-privat la nivel local (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie | 50/2 | ||
| 13. | Prestarea serviciilor publice Organizarea serviciilor publice. Instrumente de prestare a serviciilor publice. Modernizarea serviciilor publice. e-Servicii. Asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal în prestarea serviciilor publice (Curs de 3 zile/24 ore) |
50/2/6 | Funcţionari publici de conducere/ execuţie | 50/2 | ||
| 14. | Managementul resurselor umane în autorităţile emitente ale actelor permisive Asigurarea conformităţii structurilor organizaţionale şi a completării cu personal cu necesităţile şi procesele de afaceri. Identificarea necesităţilor de instruire a funcţionarilor care prestează servicii administrative guvernamentale supuse reingineriei. Elaborarea planului de instruire (Curs de 2 zile/16 ore) |
25/1/2 | Funcţionari publici de conducere | 25/1 | ||
| TOTAL | 700/28/92 | 425/17 | 275/11 | |||