494/06.05.98 Hotărîre privind măsurile de combatere şi profilaxie a rabiei
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
privind măsurile de combatere şi profilaxie a rabiei
nr. 494 din 06.05.98
(în vigoare 09.07.1998)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.62-65 art.604 din 09.07.1998
* * *
Abrogat: 22.03.2019
Hotărîrea Guvernului nr.185 din 15.03.2019
În scopul combaterii şi profilaxiei rabiei, Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul naţional de combatere şi profilaxie a rabiei (se anexează) şi se obligă conducătorii ministerelor, departamentelor, autorităţilor administraţiei publice locale, organizaţiilor instituţiilor şi agenţilor economici (indiferent de forma de proprietate) şi persoanele fizice să asigure realizarea necondiţionată a Programului nominalizat.
2. Se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei coordonarea măsurilor privind realizarea Programului naţional de combatere şi profilaxie a rabiei şi responsabilitatea în partea ce ţine de supravegherea epidemiologică, asistenţa medicală, veterinară şi educaţia sanitară a populaţiei.
Ministerul Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale va elabora şi adopta în modul stabilit regulamente noi de întreţinere a cîinilor, pisicilor şi animalelor de pradă în fondul locativ al republicii.
Ministerul Afacerilor Interne va acorda ajutorul corespunzător serviciilor veterinar şi sanitar de stat la efectuarea măsurilor sanitaro-veterinare, va interveni în cazul de încălcare a regulilor de întreţinere a animalelor domestice.
Autorităţile administraţiei publice locale vor elabora şi aproba măsuri concrete întru realizarea Programului de combatere şi profilaxie a rabiei.
3. Finanţarea măsurilor preconizate se va efectua în limita mijloacelor prevăzute în aceste scopuri în bugetul de stat şi bugetele locale. Procurarea vaccinului antirabic pentru oameni şi pentru animale se asigură din bugetul de stat. Mijloacele pentru alte necesităţi tehnico-materiale se alocă din contul bugetelor locale.
4. Autorităţile administraţiei publice centrale vor aduce actele lor normative, privind măsurile de combatere şi profilaxie a rabiei, în conformitate cu prezenta hotărîre.
5. Ministerele nominalizate în pct.2, primăriile municipiilor şi oraşelor şi executivele raionale vor informa Guvernul Republicii Moldova despre realizarea prezentei hotărîri şi a Programului naţional de combatere şi profilaxie a rabiei respectiv pînă la 1 martie 1999 şi 1 martie 2000.
6. Se abrogă:
hotărîrile Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.294 din 17 septembrie 1973 "Cu privire la îmbunătăţirea organizării colectărilor şi folosirii pielicelelor de cîini şi pisici pentru sporirea producţiei de mărfuri de blană şi de piele" (Veştile R.S.S. Moldoveneşti, 1973, nr.10, art.103, 104) şi nr.369 din 29 octombrie 1979 "Cu privire la intensificarea măsurilor de combatere a turbării şi la reglementarea întreţinerii cîinilor, pisicilor şi animalelor de pradă pe teritoriul R.S.S. Moldoveneşti" (Veştile R.S.S. Moldoveneşti, 1979, nr.11, art.93);
alineatul 3 din pct.4 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.609 din 4 septembrie 1995 "Cu privire la asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei Republicii Moldova" (Monitorul Oficial, 1995, nr.61, art.492).
| PRIM-MINISTRU | |
| AL REPUBLICII MOLDOVA | Ion CIUBUC |
Chişinău, 6 mai 1998. |
|
| Nr.494. |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.494 din 6 mai 1998
PROGRAMUL
naţional de combatere şi profilaxie a rabiei
1. CONSIDERAŢII GENERALE
Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic, comună animalelor şi omului, ce se transmite de la animale la om prin muşcătură, care se manifestă prin encefalomielită cu evoluţie rapidă şi invariabil mortală.
Pe parcursul anilor 1971-1991 în 25 teritorii administrative ale Republicii Moldova au fost înregistrate 37 cazuri de rabie la oameni. În 27 cazuri (73%) surse de infecţie au fost animalele sălbatice (vulpile), în 10 cazuri – animalele domestice (cîinii şi pisicile). În ultimii 10 ani numărul animalelor îmbolnăvite de rabie s-a cifrat la 94, circa 35% dintre care sînt animale sălbatice (vulpi).
Condiţiile sociale sînt foarte importante în răspîndirea rabiei şi ţin de creşterea numărului de cîini şi pisici, inclusiv fără stăpîn, potenţiale surse de infecţie rabică şi de multe boli parazitare.
Aspectul economic al rabiei constă în cheltuieli anuale care se fac pentru vaccinarea preventivă a oamenilor (60 mii lei) şi animalelor (774 mii lei) în pierderile din rîndurile animalelor sălbatice şi domestice răpite de boală.
Datorită acestor aspecte Uniunea Europeană a stabilit ca în cadrul combaterii zooantroponozelor rabia să fie prioritară.
Scopul Programului naţional este de a elabora şi implementa în practică strategia naţională de supraveghere epidemiologică şi epizootologică, de combatere şi profilaxie a rabiei, de a mobiliza serviciile interesate la efectuarea complexului de măsuri asanogene.
Etapele realizării programului şi rezultatele scontate:
| Etapa iniţială: | – 1998-1999. Asigurarea informaţională şi normativ-legislativă. |
| Etapa a doua | – 1999-2004. Diminuarea activităţii focarelor naturale de rabie. Efectuarea sistematică a măsurilor de lichidare în localităţi a animalelor vagabonde. Lichidarea rabiei la animalele domestice. Perfecţionarea tratamentului profilactic antirabic. |
2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A RABIEI
2.1. La animale sălbatice.
În localităţi, păduri, cîmpuri, sectoarele veterinare, ocoalele silvice, Societatea vînătorilor, cu sprijinul organelor administraţiei publice locale, vor întreprinde acţiuni permanente de depistare a animalelor suspecte sau bolnave de rabie. În cazul observării unor animale sălbatice cu comportare anormală (în special vulpi ce nu se feresc de oameni) vor fi anunţate imediat sectoarele veterinare teritoriale, Societatea vînătorilor şi pescarilor şi pădurarii locali.
Animalele sălbatice găsite moarte în cîmp, păduri (vulpi, lupi, bursuci, rîşi, jderi ş.a.) vor fi colectate cu precauţie şi trimise în mod obligatoriu la staţiile pentru combaterea bolilor animalelor, care vor expedia de urgenţă probele necesare precizării diagnosticului la Centrul Republican de Diagnostic Veterinar.
În scopul studierii mai profunde a morbidităţii rabiei personalul ocoalelor silvice şi de vînătoare vor trimite la staţiile de combatere a bolilor animalelor cadavrele animalelor mici sau capetele animalelor sălbatice mari moarte sau ucise în zonele epizootice la rabie, precum şi capetele tuturor vulpilor împuşcate în aceste zone.
Asociaţia de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva" va determina anual numărul şi densitatea populaţiei de animale sălbatice, şi în primul rînd de vulpi. Se va ţine cont şi de numărul şi densitatea populaţiei de rozătoare, stabilite de serviciul sanitar de stat, staţii pentru combaterea bolilor plantelor. În baza acestor date serviciile cointeresate vor elabora propuneri corespunzătoare pentru menţinerea populaţiei de vulpi la indicii epizootologici inofensivi.
2.2. La animale domestice.
Supravegherea se efectuează în baza examenului clinic şi de laborator. Animalele domestice neutile, suspectate de rabie de către specialistul veterinar vor fi nimicite. Se va asigura colectarea probelor de la cadavrele de animale carnivore (cîini, pisici) şi de la animale cu valoare economică, suspectate de rabie, sau care au pierit din cauze necunoscute în special din zonele rabigene.
Diagnosticul de laborator se va stabili prin metodele recomandate de Oficiul Internaţional de Epizootii (imunofluorescenţa directă, tehnica histopatologică, proba biologică). Investigaţiile de laborator la rabie se vor efectua în primul rînd, rezultatele vor fi aduse la cunoştinţa serviciilor cointeresate.
La baza supravegherii se va afla evidenţa numărului şi densităţii populaţiei de cîini, aflaţi în posesia cetăţenilor şi datele despre vaccinarea antirabică anuală a acestor animale.
3. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE A RABIEI
3.1. Măsuri generale de prevenire.
Populaţia va fi avertizată asupra pericolului pe care îl reprezintă animalele bolnave şi cele cu simptome ce se pot atribui rabiei. În cazul observării unor astfel de animale sau găsirii unor cadavre de animale, populaţia va fi instruită să anunţe la sectorul veterinar teritorial.
Pentru prevenirea oricărei contaminări, manipularea cadavrelor sau detaşarea capului de la acestea se va efectua numai de către persoane instruite, care vor purta obligatoriu mănuşi şi ochelari, iar ambalarea (dublă) se va face în pungi de plastic.
Pe drumurile de intrare în pădure din zonele epizootice personalul ocolului silvic va instala panouri cu afişe de avertizare a populaţiei şi turiştilor privind protecţia contra rabiei şi pericolul pe care îl reprezintă această boală.
3.2. La animale sălbatice.
Se vor lua măsuri de evitare a contactului populaţiei cu vulpile, ca principala sursă de boală. Se prevăd acţiuni de vaccinare orală a vulpilor. Campaniile de vaccinare orală vor fi organizate în zonele selectate de către serviciul veterinar de stat în funcţie de frecvenţa înregistrării cazurilor de rabie la animalele sălbatice sau de numărul cazurilor de rabie la animale domestice şi oameni. Suprafaţa minimă a zonelor unde se va efectua vaccinarea orală a vulpilor este de 1000 km2. Cantitatea necesară de momeli vaccinale se determină luînd drept temei densitatea medie de 15-18 momeli pe km2, iar instalarea lor se va face în mod manual.
Zonele supuse vaccinării vor fi supravegheate o perioadă de 3 ani.
3.3. La animale domestice.
Pentru prevenirea rabiei la animalele domestice, îndeosebi la cîini, primăriile vor efectua anual (octombrie-decembrie) catagrafierea cîinilor ce aparţin persoanelor particulare, organizaţiilor, instituţiilor şi agenţilor economici. În caz de necesitate în scopul efectuării operaţiunii în termen cît mai scurt posibil se va angaja personal suplimentar. Datele de evidenţă a cîinilor vor fi folosite pentru aplicarea taxelor corespunzătoare şi elaborarea planurilor de imunizare profilactică.
Toţi cîinii luaţi la evidenţă vor fi vaccinaţi o dată pe an (octombrie-decembrie). Acţiunea va fi anunţată prin presă şi alte mijloace de informare în masă. Rezultatele vaccinării antirabice şi data efectuării ei vor fi consemnate în registrele sectoarelor veterinare teritoriale şi în condicile de evidenţă individuală.
Primăriile vor organiza brigăzi (echipe) pentru prinderea cîinilor şi pisicilor vagabonde, precum şi puncte-izolatoare pentru primirea lor de la populaţie, pentru eutanasia lor, jupuirea şi conservarea pieilor cu predarea lor ulterioară la întreprinderile de prelucrare respective, pentru utilizarea cadavrelor. Atenţie deosebită se va acorda cîinilor fără stăpîn, care s-au aciuat pe lîngă ferme şi turme de oi, gunoişti, unităţi de alimentaţie publică, obiecte industriale etc. Animalele prinse se întreţin în izolatoare timp de 10 zile şi apoi sînt supuse eutanasiei cu excepţia celor care au fost reclamate.
În scopul prevenirii introducerii rabiei în ţară prin cîini sau pisici aduse de peste hotare sau duse în tranzit prin teritoriul republicii se vor lua măsuri ca animalele în vîrstă de peste 2 luni să fie însoţite de un certificat internaţional de vaccinare, întocmit într-o limbă de circulaţie internaţională (engleza), care să confirme vaccinarea antirabică.
3.4. La oameni.
Toate instituţiile medicale acordă ajutor antirabic primar gratuit la adresarea persoanelor cu leziuni provocate de animale sau traumate la prelucrarea lor, asigură transmiterea informaţiei corespunzătoare la centrele de igienă şi epidemiologie teritoriale şi trimiterea pacientului la specialişti respectivi pentru acordarea de ajutor medical specializat.
Persoanelor adresate li se prescrie cursul de tratament profilactic conform schemelor de tratament în vigoare.
Se vor lua măsuri pentru implementarea în practică a vaccinurilor antirabice moderne preparate pe bază de culturi celulare, cu un număr de aplicări redus, de asemenea a imunoglobulinelor antirabice umane.
Rabia trebuie să fie inclusă în lista bolilor care necesită efectuarea diagnosticului în mod diferenţiat în caz de afectare a sistemului nervos central.
4. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE COMBATERE A RABIEI
4.1. Consideraţii generale.
După precizarea diagnosticului de rabie la animale în laboratorul specializat medicul şef veterinar de stat teritorial va declara imediat boala, stabilind şi extinderea zonei epizootice. Se consideră zonă epizootică de rabie un teritoriu care se extinde pe o rază de cel puţin 30 km de la locul (localitatea, păşunea, pădurea) unde s-a diagnosticat rabia sau unde a avut loc contaminarea la animale domestice şi sălbatice.
Deoarece la carnasiere perioada de incubaţie a virusului rabic poate depăşi un an, se vor lua în considerare toate focarele depistate în ultimii 2 ani.
Suprafaţa zonelor epizootice se stabileşte de către serviciul veterinar teritorial în comun cu ocoalele silvice în baza tuturor informaţiilor asupra apariţiei cazurilor de rabie. La sectoarele veterinare se vor întocmi hărţi epizootice cu marcarea localităţilor în care, sau în vecinătatea cărora, s-au diagnosticat cazuri de rabie. Se va preciza data apariţiei cazurilor, specia şi numărul animalelor îmbolnăvite.
Comisiile antiepizootice excepţionale la şedinţele lor (orăşeneşti, raionale) vor examina starea de efectuare a măsurilor de combatere şi profilaxie a rabiei, vor aplica clauzele prevăzute în prezentul program şi în legislaţia în vigoare, precum şi vor supraveghea realizarea lor.
Decizia privind declararea focarului de rabie va fi afişată la primăriile satelor ce se află în raza deservirii sectorului veterinar teritorial unde s-a diagnosticat boala, informaţia despre acest caz fiind dată publicităţii şi prin alte mijloace de informare (posturi locale de radio şi televiziune, ediţii speciale etc.).
Comisiile antiepizootice vor organiza în zonele focarelor controale periodice trimestriale privind realizarea măsurilor preconizate, vor sancţiona persoanele fizice sau juridice ce nu respectă normele de îngrijire a cîinilor şi, prin urmare, favorizează răspîndirea acestor boli.
4.2. Combaterea rabiei la animale domestice.
La depistarea rabiei la carnasierele domestice în zonele epizootice se va efectua:
determinarea vaccinărilor la cîini supravegheaţi şi imunizarea celor care nu au fost supuşi acestei proceduri din diferite motive. Cîinii, pentru care nu se poate face dovadă că au fost vaccinaţi, se consideră vagabonzi, luîndu-se măsurile de rigoare;
catagrafierea cîinilor o dată în 6 luni timp de 2 ani de la ultimul caz de rabie;
prinderea cîinilor şi pisicilor vagabonde de către serviciul specializat al primăriilor;
eutanasia sau împuşcarea animalelor care prezintă semne clinice de rabie şi colectarea probelor pentru examenul de laborator;
ţinerea la legătoare a cîinilor de pază. Plimbatul cîinilor se va admite în locuri autorizate de primării, sub supravegherea stăpînilor; pe străzi cîinii cu botniţe vor fi duşi de zgardă.
În cazul depistării rabiei la animalele de valoare economică se va efectua prin:
nimicirea animalelor cu semne clinice de boală şi colectarea probelor pentru examenele de laborator;
sacrificarea animalelor cu muşcături dar fără semne clinice de boală. Operaţiunea se va efectua în termen de cel mult 5 zile de la data muşcăturii, cu separarea capului, coloanei vertebrale şi a zonei unde s-a produs muşcătura;
vaccinarea urgentă a animalelor de valoare economică, în cazul dacă muşcătura nu este localizată la cap, şi supravegherea veterinară timp de 3 luni a oilor, caprelor şi porcilor şi timp de 6 luni – a animalelor cornute mari;
măsuri de restricţie timp de 2 luni şi vaccinarea antirabică imediată a celorlalte animale contaminate dar fără urme de muşcături.
4.3. Combaterea rabiei în focarele naturale.
În cazul depistării rabiei la animalele sălbatice (mai cu seamă la vulpi, cîini sălbatici), ocoalele silvice, societăţile vînătorilor şi pescarilor vor organiza şi efectua măsuri de diminuare a numărului lor prin toate mijloacele disponibile, indiferent de termenele de vînătoare stabilite.
5. ASIGURAREA INFORMAŢIONALĂ
La nivel internaţional serviciile interesate se informează reciproc imediat despre fiecare caz de rabie diagnosticat clinic sau prin metode de laborator la animale şi oameni. Serviciile medicale umane şi veterinare informează de asemenea conducerea instituţiilor interesate limitrofe.
La nivel internaţional Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei informează Oficiul Internaţional de Epizootii, Biroul European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) despre fiecare caz de rabie diagnosticat la animale şi oameni.
6. PREGĂTIREA CADRELOR
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, instituţiile teritoriale ale serviciului sanitar şi veterinar de stat asigură pregătirea anuală a diferitelor categorii de specialişti care vor participa la realizarea programului privind problemele epidemiologiei, epizootologiei rabiei şi măsurile de protecţie individuală.
În instituţiile de învăţămînt medical şi veterinar se vor acorda ore suplimentare pentru studierea clinicii, epidemiologiei, epizootologiei, diagnosticării şi tratamentului profilactic al rabiei.
La pregătirea cadrelor, consultarea programului etc. se va cere concursul Oficiului Internaţional de Epozootii, Biroul European al OMS privind acordarea de ajutor tehnic.
7. MOBILIZAREA POPULAŢIEI
Se vor lua măsuri de familiarizare a păturilor largi ale populaţiei republicii cu informaţia respectivă prin folosirea tuturor mijloacelor de informare în masă, de asemenea prin intermediul lucrătorilor în domeniile medicinii umane şi veterinare, confesiilor religioase, organizaţiilor obşteşti.
Specialiştii din medicina umană şi veterinară vor beneficia gratuit de timpi de antenă şi spaţiu în ediţiile periodice pentru iluminarea sanitară a populaţiei. Se vor aloca mijloace pentru realizarea filmelor şi editarea agendelor, placatelor etc.
8. CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE
Cercetările ştiinţifice se vor efectua în cadrul programelor (planurilor) departamentale aprobate de Guvernul Republicii Moldova, precum şi în baza contractelor interstatale, programelor Biroului European al OMS, Oficiului Internaţional de Epizootii.
Instituţiile de bază care determină direcţia cercetărilor ştiinţifice sînt Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
9. ADMINISTRAREA PROGRAMULUI
Administrarea programului se va efectua de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (direcţia generală medicină veterinară şi inspectoratul veterinar de stat) şi Ministerul Sănătăţii (Centrul Naţional Ştiinţifico-practic de Igienă şi Epidemiologie).