Hotărâre nr. 496 din 02.09.2026
privind aprobarea Programului naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea Programului naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu
transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
nr. 496 din 02.09.2026
(în vigoare 24.09.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 477-480 art. 536 din 24.09.2026
* * *
În temeiul art.9 alin.(3) din Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030, se anexează.
2. Instituţia medico-sanitară publică Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Toma Ciorbă" va asigura coordonarea implementării Programului naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030.
3. Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei va asigura supervizarea implementării Programului nominalizat.
4. Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi autorităţile administraţiei publice locale de nivel special, în comun cu serviciile publice de sănătate de interes local şi cu structurile teritoriale ale autorităţilor de specialitate ale administraţiei publice centrale, vor elabora, vor aproba şi vor asigura implementarea programelor teritoriale de prevenire şi control al infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2026-2030.
5. Autorităţile administraţiei publice centrale implicate în implementarea Programului menţionat la pct.1 vor asigura implementarea măsurilor prevăzute de acesta, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele stabilite.
6. Finanţarea Programului naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030 se va efectua din contul şi în limitele mijloacelor aprobate anual în bugetul de stat, precum şi din alte surse, conform legislaţiei.
7. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.863/2024 cu privire la aprobarea Programului naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2024-2028 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.564-568, art.1013).
8. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.
9. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TOFAN |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul sănătăţii | Alexandru Gasnaş |
| Ministrul justiţiei | Vladislav Cojuhari |
| Nr.496. Chişinău, 2 septembrie 2026. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului
nr.496/2026
PROGRAM NAŢIONAL
de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală
şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
I. INTRODUCERE
1. Programul naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030 (denumit în continuare Program) este un document strategic de politici publice pe termen mediu, care reflectă angajamentul ferm al Guvernului de a reduce povara acestor infecţii prin intervenţii inovatoare, bazate pe dovezi ştiinţifice, aliniate principiilor drepturilor omului şi egalităţii de gen, orientate către un răspuns naţional coordonat, integrat şi sustenabil.
2. Această integrare are drept scop consolidarea responsabilităţii instituţionale pentru optimizarea, eficientizarea şi amplificarea impactului intervenţiilor, prin orientarea acestora către persoană şi nevoile acesteia, prin alinierea la recomandările internaţionale bazate pe dovezi şi prin sprijinirea reformelor aflate în desfăşurare în domeniul sănătăţii atât la nivel naţional, cât şi teritorial.
3. Infecţia HIV şi maladia SIDA, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D continuă să reprezinte provocări semnificative pentru sănătatea publică, în contextul răspândirii lor la nivel global, al caracterului endemic, al nivelului înalt de morbiditate şi mortalitate, precum şi al impactului de durată asupra calităţii vieţii. În aceste condiţii, prevenirea şi controlul acestor afecţiuni constituie priorităţi strategice de importanţă naţională.
4. Prezentul Program este elaborat în conformitate cu cadrul normativ naţional în domeniul sănătăţii, inclusiv:
4.1. Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995;
4.2. Legea nr.10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice;
4.3. Legea nr.23/2007 cu privire la profilaxia HIV/SIDA;
4.4. Legea nr.153/2008 privind controlul şi profilaxia tuberculozei;
4.5. Legea nr.263/2005 privind drepturile şi responsabilităţile pacientului;
4.6. Hotărârea Guvernului nr.164/2024 cu privire la aprobarea Programului naţional privind respectarea drepturilor omului pentru anii 2024-2027.
5. Prezentul Program este armonizat cu strategiile şi angajamentele internaţionale relevante, inclusiv cu Strategia globală de răspuns la HIV/SIDA - "Reduceţi inegalităţile, opriţi SIDA", Strategia globală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind HIV, hepatitele virale şi ITS (2022-2030), Planul de acţiune pentru Regiunea Europeană a OMS (2022-2030), precum şi cu alte angajamente internaţionale asumate de Republica Moldova. În acest cadru, prezentul Program promovează servicii universal accesibile centrate pe pacient, intervenţii adaptate pentru toate categoriile de persoane aflate în situaţii de risc şi infrastructura adecvată pentru prevenire, testare, diagnostic şi tratament, cu participarea activă a comunităţilor şi a societăţii civile.
6. Prezentul Program este aliniat la angajamentele asumate la cea de-a 78-a Adunare Mondială a Sănătăţii (WHA78) şi la strategiile OMS, inclusiv Acordul privind pandemiile, adoptat în 2025. Acesta promovează consolidarea sistemului naţional de sănătate, accesul echitabil la servicii şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă în sănătate publică.
7. Prezentul Program contribuie la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) 2030, în special a ODD 3 - "Sănătate şi stare de bine (Asigurarea unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă)". În acest sens, prezentul Program contribuie la atingerea Ţintei 3.3, care prevede combaterea epidemiei de SIDA şi a hepatitelor virale B, C şi D până în anul 2030, prin reducerea transmiterii infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D, în special în rândul grupurilor-cheie cu risc sporit de infectare, precum şi reducerea mortalităţii asociate acestor infecţii. Progresul în realizarea prezentului Program va fi monitorizat prin indicatorii globali relevanţi ai ODD, inclusiv indicatorul 3.3.1 - incidenţa infecţiei HIV la 1 000 de persoane neinfectate, defalcată pe sex, vârstă şi populaţii-cheie, şi indicatorul 3.3.4 - incidenţa hepatitei B la 100 mii de locuitori. Prezentul Program se fundamentează pe principiul "de a nu lăsa pe nimeni în urmă" şi promovează respectarea, protejarea şi realizarea dreptului la sănătate prin asigurarea disponibilităţii, accesibilităţii, acceptabilităţii şi calităţii serviciilor de prevenire, diagnostic, tratament, îngrijire şi suport.
8. Totodată, prezentul Program contribuie la implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030", aprobată prin Legea nr.315/2022, în special a Obiectivului general 5, care vizează sănătatea fizică şi mintală printr-un sistem de sănătate eficient şi accesibil. Acţiunea 5.2 sprijină reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile printr-o abordare intersectorială şi bazată pe determinanţii sociali ai sănătăţii.
9. De asemenea, prezentul Program susţine realizarea Strategiei naţionale de sănătate "Sănătatea 2030", aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.387/2023 (denumită în continuare Strategia "Sănătatea 2030"), contribuind la reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile, protejarea sănătăţii, asigurarea accesului echitabil la servicii integrate, îngrijiri paliative şi utilizarea eficientă a resurselor pentru eliminarea barierelor de acces.
10. Prezentul Program este aliniat la Programul naţional pentru supravegherea şi combaterea rezistenţei antimicrobiene pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.697/2023, sprijinind utilizarea raţională a antimicrobienelor, prevenirea şi controlul infecţiilor şi limitarea răspândirii rezistenţei antimicrobiene în comunitate şi în sistemul medical.
11. Elaborarea prezentului Program a fost realizată în parteneriat cu actorii-cheie implicaţi în procesul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare, inclusiv în colectarea, consultarea şi validarea datelor şi a constatărilor, în conformitate cu principiul "nimeni nu este lăsat în urmă". Programul se fundamentează pe dovezi ştiinţifice solide, care demonstrează că infecţia HIV/SIDA este o afecţiune cronică ce poate fi controlată prin tratament antiretroviral (denumit în continuare TARV), hepatita B poate fi prevenită prin vaccinare, iar hepatita C este tratabilă şi vindecabilă prin terapii moderne de scurtă durată.
12. La elaborarea prezentului Program au fost valorificate lecţiile învăţate din implementarea programelor anterioare, care au facilitat extinderea accesului populaţiei la servicii de testare, diagnostic precoce, tratament, prevenire şi îngrijire, contribuind la diminuarea incidenţei şi prevalenţei bolilor vizate.
13. Prezentul Program se fundamentează pe o serie de abordări esenţiale, orientate spre eficientizarea răspunsului naţional la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală şi la hepatitele virale B, C şi D. Acestea vizează centrarea pe persoană, prin furnizarea serviciilor integrate şi apropiate de beneficiar, inclusiv prin descentralizare şi implicarea activă a comunităţii în toate etapele răspunsului. Totodată, prezentul Program promovează inovaţiile în domeniul serviciilor, abordărilor şi tehnologiilor, ca factori determinanţi pentru schimbarea traiectoriei epidemiilor, prin implementarea unor modele diferenţiate de testare şi tratament, consolidarea continuităţii îngrijirilor, integrarea serviciilor şi dezvoltarea sistemelor moderne de monitorizare şi evaluare. Un principiu transversal îl constituie respectarea drepturilor omului şi asigurarea nediscriminării, garantând accesul echitabil la servicii pentru toate persoanele din Republica Moldova, indiferent de rasă, sex, roluri de gen sau alte criterii, precum şi respectarea dreptului la sănătate, informare şi participare.
14. Procesul de elaborare a prezentului Program este corelat cu implementarea grantului oferit de către Fondul Global, asigurând coerenţa intervenţiilor şi utilizarea eficientă a resurselor financiare disponibile.
15. Prezentul Program este elaborat într-un cadru participativ şi transparent, cu implicarea Ministerului Sănătăţii, unităţii de coordonare şi monitorizare a Programului naţional de răspuns la tuberculoză, birourilor UNAIDS şi OMS din Republica Moldova, instituţiilor publice, organizaţiilor necomerciale şi partenerilor internaţionali. Acest proces a facilitat valorificarea expertizei multisectoriale şi alinierea prezentului Program la priorităţile naţionale.
16. Prezentul Program reprezintă cadrul strategic integrat şi intersectorial destinat pentru coordonarea eficientă a eforturilor de prevenire şi control al infecţiilor HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D, contribuind la diminuarea impactului social şi economic asociat acestora.
17. Programul nominalizat defineşte direcţiile strategice, priorităţile, obiectivele, intervenţiile şi cadrul bugetar estimativ pentru perioada 2026-2030, asigurând totodată alinierea tuturor programelor relevante, indiferent de sursa de finanţare, la prevederile sale.
18. Implementarea prezentului Program se va face etapizat, conform Planului de acţiuni anexat, care stabileşte activităţile, termenele, responsabilii şi sursele de finanţare.
19. Coordonarea generală a implementării acestuia revine Ministerului Sănătăţii, în calitate de autoritate responsabilă pentru politicile de sănătate publică.
20. Mecanismul principal de supervizare a implementării prezentului Program este Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (denumit în continuare CNC), sub egida Ministerului Sănătăţii şi format din reprezentanţi ai autorităţilor, organizaţiilor internaţionale, societăţii civile şi comunităţilor afectate. CNC activează în baza unui parteneriat interinstituţional solid, ghidat de transparenţă, responsabilitate comună şi colaborare multisectorială.
21. Implementatorii şi furnizorii de servicii colaborează cu Ministerul Sănătăţii, cu CNC şi cu unitatea de coordonare a prezentului Program, pentru a asigura implementarea eficientă, coordonarea şi monitorizarea intervenţiilor prevăzute în prezentul Program.
II. ANALIZA SITUAŢIEI
22. În perioada 2022-2025, implementarea Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi al infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.134/2022, precum şi a Programului naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D pentru anii 2024-2028, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.863/2024, a fost influenţată de mai mulţi factori-cheie:
22.1. reluarea progresivă a activităţilor afectate de pandemia COVID-19, care a încetinit atingerea rezultatelor de impact;
22.2. extinderea intervenţiilor pentru a răspunde crizei umanitare cauzate de războiul din Ucraina şi asigurarea accesului refugiaţilor la servicii esenţiale;
22.3. reducerea cu circa 7,7 % a sprijinului din partea principalului donator - Fondul Global - începând cu 2025, ceea ce a impus măsuri de optimizare a resurselor;
22.4. avansarea procesului de integrare a răspunsului la infecţia HIV şi hepatitele virale B, C şi D, prin reforme instituţionale şi alinierea politicilor publice.
23. Infecţia HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică în Republica Moldova, în special în rândul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare, precum persoanele care consumă droguri injectabile (denumite în continuare PCDI) şi neinjectabile, lucrătoarele/lucrătorii care practică sexul comercial (lucrător sexual/LS), bărbaţii care practică sex cu bărbaţi (denumiţi în continuare BSB), persoanele aflate în detenţie, persoanele străine, persoanele care trăiesc cu tuberculoză (denumită în continuare TB), persoanele fără adăpost şi persoanele afectate de sărăcie extremă. Această realitate evidenţiază necesitatea unui răspuns naţional consolidat, coordonat şi susţinut prin politici publice bazate pe dovezi, pe drepturile omului şi prin egalitatea de gen.
24. Republica Moldova a implementat cu succes o serie de politici şi măsuri care vizează prevenirea, depistarea timpurie şi tratamentul antiviral al hepatitelor virale B, C şi D şi TARV pentru infecţia HIV. În prezent, este asigurat accesul universal la testare, diagnostic şi tratament ale hepatitelor virale B, C şi D şi ale infecţiei HIV pentru toate persoanele, cu o acoperire geografică completă. În întreaga ţară, este accesibil tratamentul cu preparate antivirale şi antiretrovirale, inclusiv în sistemul instituţiilor penitenciare, achiziţionate din sursele bugetului de stat şi distribuite gratuit, indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat al pacientului.
25. Până la sfârşitul anului 2024, au fost înregistrate cumulativ 17 914 cazuri de infecţie HIV, dintre care 12 995 de cazuri pe malul drept al Nistrului şi 4 919 de cazuri pe malul stâng. Dintre acestea, 5 648 de persoane au dezvoltat SIDA, iar 5 533 de persoane au decedat. Analiza distribuţiei teritoriale evidenţiază o concentrare a prevalenţei în municipiul Bălţi şi în regiunea de est a ţării, cu valori ce depăşesc 775 de cazuri la 100 mii de locuitori. Alte raioane cu niveluri ridicate sunt Şoldăneşti, Căuşeni şi Ştefan Vodă. În contrast, raioanele Briceni, Edineţ, Străşeni şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia prezintă o prevalenţă de sub 240 de cazuri la 100 mii de locuitori.
26. Incidenţa infecţiei HIV a crescut semnificativ în ultimul deceniu, cu o creştere de aproximativ 42 %, de la 20,38 de cazuri la 100 mii de locuitori în 2014 la 28,86 de cazuri în 2024. Cu toate acestea, în ultimii 3 ani, rata s-a stabilizat, ceea ce poate reflecta impactul intervenţiilor naţionale de prevenire, testare şi tratament a infecţiei menţionate. În anul 2024 au fost înregistrate 880 de cazuri noi de infecţie HIV, dintre care 298 de cazuri au fost clasificate ca maladie SIDA, ceea ce reflectă în continuare diagnosticarea tardivă a infecţiei.
27. Transmiterea heterosexuală este predominantă, reprezentând peste 92 % din cazurile noi în 2024, în timp ce transmiterea prin injectare de droguri şi cea în rândul BSB par a fi în scădere aparentă (4,96 % şi, respectiv, 1,56 %). Totuşi, există suspiciuni rezonabile privind subraportarea relaţiilor sexuale între bărbaţi, pe fondul stigmei şi discriminării, ceea ce poate duce la o subestimare a ratei de infectare în acest grup.
28. Analiza demografică a cazurilor noi relevă că majoritatea sunt înregistrate în rândul populaţiei masculine adulte. În 2024, incidenţa a fost mai ridicată în rândul bărbaţilor (37,47/100 mii) decât al femeilor (22,09/100 mii), în rândul persoanelor cu vârsta peste 40 de ani (29,7/100 mii) şi în zonele rurale (31,62/100 mii), comparativ cu cele urbane (26,94/100 mii). De asemenea, se observă o creştere a vârstei medii a persoanelor nou-diagnosticate - de la 34,9 ani în 2014 la 40,9 ani în 2024, cu o diferenţă uşor mai mare pe malul stâng (42,6 ani) faţă de malul drept (40,5 ani).
29. Reducerea semnificativă a transmiterii verticale, de la 2,8 % în 2014 la 0,7 % în 2024, demonstrează eficienţa programului de prevenire a transmiterii materno-fetale, prin testarea sistematică a gravidelor şi iniţierea timpurie a TARV.
30. Studiile biocomportamentale de generaţia a doua (denumite în continuare studii IBBS) recente confirmă caracterul concentrat al epidemiei. În 2024, prevalenţa infecţiei HIV era estimată la 16,7 % în rândul PCDI, 13,0 % în rândul BSB şi 4,2 % în rândul LS, comparativ cu doar 0,41 % în rândul populaţiei generale. Aceste date reconfirmă vulnerabilitatea grupurilor nominalizate şi necesitatea menţinerii serviciilor de prevenire adaptate, sustenabile şi sistematice.
31. În 2024, incidenţa cazurilor de SIDA a ajuns la 9,77 la 100 mii de locuitori, dublându-se faţă de anul 2020 (4,86/100 mii). Peste 76 % dintre cazurile de SIDA din 2024 au fost diagnosticate în acelaşi an cu depistarea infecţiei HIV, ceea ce indică accesul tardiv la testare. Mai mult de 60 % dintre cazurile de SIDA sunt înregistrate în rândul bărbaţilor.
32. Cazurile letale asociate infecţiei HIV rămân un indicator de îngrijorare. În anul 2024 au fost raportate 241 de decese în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV (denumite în continuare PTH). Tuberculoza continuă să fie principala cauză de deces, responsabilă pentru 32 % din totalul acestor cazuri. Analiza retrospectivă a 2 298 de decese între 2018 şi 2023 arată că 73,3 % dintre cazuri au fost direct asociate cu infecţia HIV. Vârsta medie la deces a crescut de la 40 de ani în 2013 la 46 de ani în 2023, iar speranţa de viaţă post diagnostic a urcat de la 4,76 ani la 5,57 ani, sugerând un impact pozitiv al TARV, dar şi limite persistente în retenţia în îngrijire.
33. Un studiu privind infecţia recentă, realizat în 2021, a identificat că 12,3 % dintre cazurile noi testate în acel an erau infecţii recente (sub 6 luni). Acestea s-au concentrat în municipiul Chişinău şi au fost asociate, într-o proporţie semnificativă, cu relaţii sexuale anale între bărbaţi. În raioanele periferice, majoritatea cazurilor au fost clasificate ca infecţii vechi, ceea ce indică indirect asupra întârzierilor în diagnosticare.
34. În concluzie, analiza epidemiologică evidenţiază menţinerea caracterului concentrat al epidemiei HIV în Republica Moldova, cu o incidenţă stabilă, dar ridicată, o pondere semnificativă a diagnosticelor tardive şi o vulnerabilitate accentuată a anumitor grupuri. Eforturile viitoare trebuie să vizeze extinderea testării proactive, reducerea inegalităţilor teritoriale şi demografice, consolidarea intervenţiilor în grupurile-cheie şi îmbunătăţirea supravegherii epidemiologice pentru a răspunde prompt la noile tendinţe.
35. Incidenţa şi prevalenţa ridicată a hepatitelor virale B, C şi D cu risc de cronicizare şi evoluţie spre ciroză hepatică şi cancer hepatic, precum şi costurile socioeconomice asociate le plasează printre provocările majore pentru sănătatea publică. În pofida eforturilor naţionale constante şi a progreselor notabile în prevenire şi tratament, datele recente indică un impact persistent, în special al hepatitelor B şi C. Conform datelor statistice, în anul 2024 au fost înregistrate cumulativ 76 596 de persoane cu hepatită cronică şi 9 174 de persoane cu ciroză hepatică.
36. Totodată, 51 784 (67,60 %) de cazuri de hepatită cronică sunt de etiologie virală, inclusiv 31 597 de cazuri cu hepatita virală B (HVB) cronică, 16 865 de cazuri cu hepatita virală C (HVC) cronică, 1 605 de cazuri de hepatită virală D (HVD) şi 1 717 cazuri de altă etiologie şi neprecizată.
37. Din 2 909 de cazuri de hepatite virale primar înregistrate în anul 2024 doar 2,54 % (74 de cazuri) prezintă forme acute, ceea ce demonstrează eficienţa măsurilor de control şi vaccinare, iar 97,45 % (2835 de cazuri) în structura cazurilor primar înregistrate o constituie formele cronice, iar ponderea hepatitelor virale B, C şi D constituie 97,07 % (2 824 de cazuri).
38. Ca rezultat al implementării programelor naţionale anterioare, în ţară se atestă o ameliorare substanţială a morbidităţii cauzate de hepatita virală B acută, cu o reducere de la 10,6 cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2004 până la 0,2 cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2024; hepatita virală C acută a înregistrat o descreştere de la 2,95 de cazuri până la 0,96 cazuri la 100 mii de populaţie şi hepatita virală D coinfecţie şi suprainfecţie - de la 0,22 cazuri până la 0,07 cazuri la 100 mii de populaţie.
39. În formele cronice, s-a redus indicele morbidităţii prin hepatita virală B cronică cu Delta antigen primar depistată de la 1,39 cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2011 până la 1,34 cazuri în anul 2024, dar s-a majorat prin hepatita virală B cronică fără Delta antigen primar depistată - de la 17,16 cazuri până la 26,04 cazuri, prin hepatita virală C cronică - de la 17,18 cazuri până la 45 de cazuri.
40. Analiza epidemiologică a morbidităţii prin hepatite virale acute denotă faptul că în ultimii ani ponderea hepatitelor acute provocate de virusul hepatic B s-a redus considerabil, de la 96,4 % în anul 1991 până la 16,22 % în anul 2024. La etapa actuală, majoritatea cazurilor de hepatită virală acută sunt determinate de virusul hepatic C, ponderea cărora a sporit de la 3,33 % în anul 1991 până la 78,38 % în anul 2024. Hepatitele virale D şi E acute prezintă o pondere nesemnificativă în structura generală, iar în anul 2024 au fost înregistrate 2 cazuri provocate de virusul hepatic D şi 8 cazuri provocate de virusul hepatic E.
41. Evoluţia morbidităţii prin hepatită virală B acută evidenţiază reducerea considerabilă a morbidităţii atât la copii, cât şi la adulţi. Realizarea vaccinării contra hepatitei virale B a contribuit semnificativ la reducerea morbidităţii generale prin hepatită virală B acută, de la 76,6 de cazuri în anul 1987 (perioada prevaccinală) până la 0,20 de cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2024. Actualmente, cazuri de hepatită virală B acută în rândul copiilor se înregistrează sporadic, fiind înregistrate 3 cazuri în ultimii 5 ani, procesul epidemic fiind menţinut din contul adulţilor.
42. Hepatita virală acută B la copii s-a redus de la 9,7 cazuri în anul 2000 până la 0,16 cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2024, iar la adulţi morbiditatea s-a redus de la 23,94 de cazuri în anul 2000 la 0,21 de cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2024.
43. Procesul epidemic al morbidităţii prin hepatita virală C acută este menţinut de populaţia adultă, unde se înregistrează o incidenţă mai înaltă comparativ cu copiii. Totodată, indicii morbidităţii la adulţi s-au redus de la 3,68 de cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2008 până la 1,22 de cazuri în anul 2024. În rândul copiilor sunt înregistrate cazuri sporadice de infectare, cu o scădere a morbidităţii de la 0,43 de cazuri la 100 mii de populaţie în anul 2008 până la 0,00 cazuri în anul 2024. În anii 2020-2024 nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire printre copii.
44. Hepatitele virale B, C şi D sunt înregistrate mai frecvent în localităţile urbane, comparativ cu cele rurale. În rândul populaţiei generale, în anul 2024, în localităţile urbane incidenţa la 100 mii de populaţie a hepatitei virale B acute a constituit 0,36 de cazuri, a hepatitei virale C acute - 1,28 de cazuri şi a hepatitei virale D acute - 0,02 cazuri, iar în localităţile rurale 0,06, 0,69 şi, respectiv, 0,00 cazuri.
45. Incidenţa la 100 mii de populaţie a hepatitei virale B cronice fără Delta Ag primar depistată a constituit: în localităţile urbane - 26,30 de cazuri, comparativ cu localităţile rurale - 26,70 de cazuri, a hepatitei virale B cronice cu Delta Ag primar depistată - 1,00 cazuri şi, respectiv, 1,70 de cazuri şi a hepatitei virale C cronice - 69,72 de cazuri şi, respectiv, 24,68 de cazuri.
46. În pofida reducerii considerabile a cazurilor de hepatită virală B acută, indicii de prevalenţă a hepatitelor virale cronice sunt în continuă creştere şi prezintă o povară semnificativă pentru sănătatea publică, determinată de consecinţele acestei boli. În dinamica multianuală, indicii de prevalenţă ai morbidităţii prin hepatita virală B cronică au sporit de la 8 817 cazuri (206,4 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2000 până la 31 597 de cazuri (1244,52 de cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2024.
47. O creştere semnificativă a ratei de infectare cumulative în cazul hepatitei virale C cronice se constată de la 10,94 % în anul 2000 până la 45,00 % în anul 2024, iar indicii de prevalenţă a morbidităţii au sporit de la 1 855 de cazuri (43,4 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2000 până la 16 865 de cazuri (664,27 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2024.
48. Estimările efectuate în baza datelor privind testările la hepatitele virale B şi C realizate în laboratoare publice şi private pentru anul 2024, concomitent cu datele privind seroprevalenţa hepatitelor virale B şi C în rândul populaţiilor cu risc sporit de infectare (PCDI, LS şi BSB) şi în rândul altor categorii care au un risc redus de infectare, inclusiv donatorii de sânge, au indicat estimativ 43 573 de persoane cu hepatita virală B şi 55 834 de persoane cu hepatita virală C. Aceasta a permis determinarea faptului că, din numărul estimat, doar circa 71,3 % dintre pacienţi cunosc că sunt infectaţi cu hepatita virală B şi doar 30,2 % - cu hepatita virală C.
49. Analiza studiilor biocomportamentale în rândul populaţiilor-cheie (PCDI, LS, BSB), realizate în ţară (2016 şi 2020), denotă o seroprevalenţă înaltă a hepatitelor virale B şi C, constituind: în rândurile PCDI, seroprevalenţa hepatitei virale B - 3,8 % în 2016 şi 3,1 în 2020, iar seroprevalenţa hepatitei virale C - 49,2 % şi, respectiv, 49,3 %; în rândurile LS, seroprevalenţa hepatitei virale B - 11,5 % în 2016 şi 3,4 % în 2020, iar seroprevalenţa hepatitei virale C - 32,3 % şi, respectiv, 8,6 %; în rândul BSB, seroprevalenţa hepatitei virale B - 11,5 % în 2016 şi 3,4 % în 2020, iar seroprevalenţa hepatitei virale C - 32,3 % şi, respectiv, 8,6 %.
50. Situaţia epidemiologică privind cirozele hepatice de etiologie virală denotă o creştere a morbidităţii de 3,3 ori mai mare în anul 2024 faţă de anul 2000, numărul de pacienţi cu ciroze hepatice de etiologie virală sporind de la 1 589 de cazuri în anul 2000 până la 5 182 de cazuri în anul 2024. În anul 2024, ponderea cirozei hepatice cauzate de virusul hepatic B este 44,34 %, a cirozei hepatice cauzate de virusul hepatic C - 41,27 %, a cirozei hepatice cauzate de virusul hepatic D - 7,47 % şi a cirozei hepatice virale de etiologie necunoscută - 6,88 %. Prevalenţa cirozei hepatice cauzate de virusul hepatic B a sporit de la 655 de cazuri (15,3 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2000 până la 2 298 de cazuri (90,51 de cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2024, respectiv, a cirozei hepatice cauzate de virusul hepatic C, de la 229 de cazuri (5,4 cazuri la 100 mii de populaţie) până la 2 139 de cazuri (84,25 de cazuri la 100 mii de populaţie), a cirozei hepatice virale cauzate de virusul hepatic D, de la 183 de cazuri (4,3 cazuri la 100 mii de populaţie) până la 388 de cazuri (15,28 de cazuri la 100 mii de populaţie).
51. Morbiditatea prin ciroze hepatice virale se menţine în creştere din contul adulţilor. Numărul de persoane adulte cu ciroze hepatice virale a sporit cumulativ, de la 1 542 cazuri (46,8 de cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2000 până la 5 182 de cazuri (260,02 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2024. La copii, morbiditatea prin ciroze hepatice virale a scăzut de la 47 de cazuri (4,8 cazuri la 100 mii de populaţie) în anul 2000 până la 0 cazuri (0,0 la 100 mii de populaţie) în anul 2024.
52. Serviciile de prevenire a infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D adresate populaţiilor-cheie şi anume PCDI, LS, BSB, persoanelor aflate în detenţie, sunt organizate şi furnizate în Republica Moldova începând cu anul 2000, prin intermediul organizaţiilor necomerciale (denumite în continuare ONC) şi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În perioada 2022-2024, aceste servicii au fost furnizate de către 10 organizaţii ale societăţii civile (OSC) pentru PCDI şi persoanele care utilizează droguri neinjectabile (în 29 de raioane şi municipii şi 17 instituţii penitenciare), 13 OSC- uri pentru LS şi 8 OSC-uri pentru BSB (în 29 de raioane şi municipii).
53. Beneficiarii au acces la un pachet de servicii comune de bază, care include distribuirea prezervativelor şi lubrifianţilor, consiliere şi testare la infecţia HIV, sifilis şi hepatitele virale B şi C, screening pentru tuberculoză, precum şi activităţi de informare, educare şi comunicare, în scopul prevenirii infecţiei HIV, hepatitei virale B, hepatitei virale C, tuberculozei (TB) şi infecţiilor cu transmitere sexuală. Pachetul de bază este completat cu servicii specifice pentru persoanele care utilizează droguri, inclusiv programe de schimb de seringi şi distribuirea materialelor de igienă (şerveţele cu alcool). Totodată, pachetul suplimentar de servicii, disponibil pentru toate grupurile, cuprinde acces la medicamente şi produse pentru menţinerea sănătăţii, soluţii dezinfectante, profilaxia preexpunere (denumită în continuare PrEP) şi postexpunere (denumită în continuare PEP) la infecţia HIV, materiale informative şi educaţionale, servicii de referire şi acompaniere (medicală, psihologică, socială şi juridică), grupuri de suport, precum şi asistenţă psihologică, socială şi juridică. De asemenea, sunt oferite servicii sensibile la dimensiunea de gen, servicii de sănătate sexuală şi reproductivă, precum şi intervenţii de prevenire a violenţei şi a traficului de persoane, asigurând totodată securitatea beneficiarilor programelor de reducere a riscurilor. Persoanele dependente de opiacee beneficiază suplimentar de consiliere pentru iniţierea şi menţinerea tratamentului farmacologic cu agonişti opioizi (metadonă sau buprenorfină), precum şi de acces la tratamentul supradozelor prin distribuirea naloxonei.
54. Serviciile de bază sunt oferite în conformitate cu Standardul de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire HIV şi reducere a riscurilor în mediul grupurilor-cheie afectate, inclusiv a tinerilor din aceste grupuri, ediţia a 3- a, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.1226/2025, prin diferite metode: în cadrul OSC-urilor, prin intermediul lucrătorilor sociali în teren, clinicilor mobile, aparatelor vending.
55. O realizare semnificativă ţine de faptul că la nivel de implementare a prevenirii transmiterii infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D în rândurile grupurilor-cheie, serviciile sunt integrate. Aceasta înseamnă o abordare de prestare a serviciilor prietenoase şi centrate pe persoană, în care beneficiarul are acces la diverse servicii într-un singur loc, dar aceasta presupune şi optimizarea şi eficientizarea costurilor.
56. Progrese programatice în domeniul prevenirii transmiterii acestor infecţii ţin de actualizarea şi revizuirea bazei normative, conform ultimelor recomandări ale OMS, şi anume actualizarea Standardului de organizare şi funcţionare a serviciilor de prevenire a infecţiei HIV, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.278/2020; revizuirea Protocolului clinic naţional nr.313 "Profilaxia preexpunere la infecţia HIV", aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.395/2025; revizuirea Protocolului clinic naţional nr.316 "Prevenirea transmiterii materno-fetale a infecţiei HIV", aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.541/2022; revizuirea tarifelor pentru oferirea serviciilor de prevenire a infecţiei HIV şi reducere a riscurilor în rândul grupurilor- cheie afectate, aprobate prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi directorului general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.125/409-A/2025 cu privire la aprobarea tarifelor serviciilor de prevenire a infecţiei HIV pentru grupurile cu risc sporit de infectare cu infecţia HIV.
57. Au fost realizate cercetări operaţionale care să permită înţelegerea situaţiei, a nivelului de răspândire a infecţiilor în grupurile cu risc sporit de infectare, a comportamentelor riscante şi colectarea dovezilor ştiinţifice care au permis adoptarea unor decizii bazate pe dovezi în răspunsul pentru perioada 2026- 2030. În acest sens, au fost efectuate următoarele cercetări:
- Studiul privind răspândirea şi tabloul de consum al drogurilor neinjectabile în Republica Moldova în anul 2022;
- Studiul biocomportamental de generaţia a doua în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare pentru 2024-2025;
- Estimarea mărimii grupurilor-cheie, anul 2025.
58. Inovaţiile lansate în perioada 2022-2025 includ dezvoltarea şi implementarea serviciilor destinate consumatorilor de droguri neinjectabile, extinderea profilaxiei pre-expunere (PrEP) la nivel comunitar, precum şi introducerea serviciilor pentru BSB în instituţiile penitenciare. Totodată, a fost extinsă utilizarea aparatelor vending în 30 de locaţii, inclusiv în regiunea estică a ţării şi în cadrul instituţiilor penitenciare.
59. Pentru a creşte accesul geografic la serviciile de tratament farmacologic al dependenţei de opiacee (TFAO), în perioada 2022-2024 au fost deschise 2 centre noi de tratament. Totodată, a fost diversificată oferta terapeutică prin extinderea utilizării buprenorfinei, alături de metadonă, precum şi prin creşterea numărului de persoane beneficiare de tratament cu buprenorfină.
60. Finanţarea serviciilor de prevenire a fost consolidată prin creşterea semnificativă a contribuţiei din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi a fost asigurată astfel sustenabilitatea acestora. În aşa fel, alocările bugetare au crescut de la 1,7 milioane de lei (2021) la 8,8 milioane de lei (2025), iar cheltuielile pentru prevenire au atins 34 % din totalul cheltuielilor naţionale pentru răspunsul la infecţia HIV în 2024.
61. În urma implementării intervenţiilor de prevenire, a crescut nivelul de acoperire cu servicii în rândul BSB şi a atins 55,7 % sau 7251 de persoane către finele anului 2024 (valoarea de bază: 30 %). În rândul LS acoperirea a atins 66,8 % sau 7730 de persoane (valoarea de bază: 45,6 %). În rândul persoanelor utilizatoare de droguri, atât injectabile, cât şi neinjectabile sau substanţe noi psihoactive, acoperirea a atins 54,1 % sau 11 792 de persoane (valoarea de bază: 56,8 %). Începând cu anul 2022 până în 2024, 6 096 de persoane unice au beneficiat de servicii de prevenire oferite prin aparate vending. Acoperirea cu servicii de tratament farmacologic al dependenţei de opiacee (TFAO) a atins rata de acoperire de 5,09 % sau 658 de persoane (valoarea de bază: 4,0 %). La finele anului 2024, 625 de persoane au fost raportate ca fiind acoperite cu servicii PrEP cel puţin o dată în perioada de raportare (valoarea de bază: 60 % (2019)).
62. Prevenirea transmiterii materno-fetale a infecţiei HIV s-a îmbunătăţit, atingând o acoperire de 99 % cu tratament profilactic pentru gravidele HIV-pozitive şi o rată de transmitere de 0,7 % în 2024. Republica Moldova menţine statutul OMS de ţară validată pentru eliminarea transmiterii materno-fetale a sifilisului congenital şi depune eforturi pentru îndeplinirea criteriilor OMS de validare a eliminării transmiterii materno-fetale a infecţiei HIV.
63. Infecţiile cu transmitere sexuală continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică semnificativă, cu impact deosebit asupra grupurilor vulnerabile şi a populaţiilor-cheie. Intervenţiile de prevenire a infecţiilor cu transmitere sexuală au fost integrate în cadrul serviciilor de reducere a riscurilor, oferite prin intermediul ONC-urilor, incluzând screeningul pentru sifilis şi alte infecţii cu transmitere sexuală, consiliere (pre)post-testare, precum şi referire către servicii specializate.
64. Imunizarea împotriva hepatitei B este una dintre intervenţiile de bază în prevenirea hepatitei virale B şi a consecinţelor grave ale acesteia, inclusiv ciroza hepatică şi carcinomul hepatocelular. Vaccinarea primară a copiilor împotriva hepatitei virale B este inclusă în Programul naţional de imunizări, începând cu anul 1995. Studiul de supraveghere a impactului vaccinării împotriva hepatitei virale B asupra copiilor născuţi în anul 2013 în Republica Moldova a constatat o seroprevalenţă a antigenului de suprafaţă al virusului hepatitei B (denumit în continuare HBsAg) de 0,21 %, ceea ce demonstrează impactul eficacităţii vaccinării asupra reducerii transmiterii hepatitei virale B.
65. Vaccinarea împotriva hepatitei virale B a persoanelor cu risc sporit de infectare este parte componentă a Programului naţional de combatere a hepatitelor virale B, C şi D. Datorită realizării programelor naţionale şi teritoriale de imunizări, comparativ cu anul 2000, în anul 2023 numărul cazurilor de hepatită virală B acută s-a redus în rândul adulţilor de la 751 de cazuri la 12 cazuri, iar la copii - de la 85 de cazuri la 0 cazuri. Proporţia nou-născuţilor care au beneficiat de vaccin împotriva hepatitei virale B în termen de 24 de ore, în anul 2023, este de 97,8 %. Conform Strategiei globale de eliminare a hepatitelor virale, acoperirea vaccinală contra hepatitei virale B în primele 24 de ore trebuie să atingă 90 %, până în 2030.
66. Deşi sunt disponibile vaccinuri sigure şi eficiente împotriva hepatitei virale B, instrumentele de prevenire sunt utilizate insuficient în vaccinarea contra hepatitei virale B a persoanelor cu risc sporit de infectare. În anul 2023, au fost vaccinate cu vaccin contra hepatitei virale B, cu prima doză, 3 372 de persoane, cu a doua doză - 3 138 de persoane, cu a treia doză - 2 159 de persoane, cu a patra doză - 945 de persoane.
67. Eliminarea transmiterii perinatale a hepatitelor virale B şi C constituie o componentă de bază în eliminarea hepatitelor virale şi atingerea prevalenţei HBsAg ≤ 0,1 % la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Toate femeile de vârstă fertilă sunt testate şi tratate înainte de sarcină, pentru a preveni hepatitele virale perinatale.
68. Hepatitele virale B şi C constituie o problemă pentru sistemul de sănătate în ceea ce priveşte asocierea cu asistenţa medicală, atât la pacienţi, cât şi la personalul medical, iar asigurarea siguranţei administrării injecţiilor reprezintă o intervenţie importantă de prevenire şi de control al acestora. În Republica Moldova este elaborat şi se aplică în practică Ghidul "Siguranţa injecţiilor", aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale nr.765/2015, care descrie elementele specifice procedurilor de siguranţă a injecţiilor, bunele practici privind siguranţa injecţiilor şi măsurile de prevenire şi de control al infecţiilor asociate administrării injecţiilor, factorii de risc profesionali şi gestionarea accidentelor ocupaţionale.
69. Comunicarea, informarea, educarea şi formarea comportamentului inofensiv al populaţiei se numără printre obiectivele primordiale şi esenţiale în creşterea gradului de conştientizare a populaţiei privind hepatitele virale şi reducerea incidenţei acestora. În Republica Moldova sunt organizate şi desfăşurate activităţi anuale de informare, de educare şi de sensibilizare a populaţiei privind măsurile de prevenire a hepatitelor virale, inclusiv se efectuează testarea la markerii hepatitelor virale şi se asigură accesul la tratamentul specific.
70. Evaluarea finală a Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi al infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.134/2022, a identificat o serie de constrângeri sistemice care limitează eficienţa intervenţiilor de prevenire, în special în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare. Se atestă, astfel, o creştere modestă a acoperirii cu servicii, inegală din punct de vedere geografic şi insuficientă pentru BSB, în rândul cărora transmiterea infecţiei HIV este în creştere. Pentru PCDI, una dintre provocările tot mai pregnante ţine de schimbarea rapidă a scenei şi a tipurilor de droguri noi, în special a celor noi psihoactive, conform cercetărilor realizate în aceste grupuri în anii 2022 şi 2024. Chiar dacă, drept răspuns, programul a pilotat oferirea de servicii de prevenire în acest grup, schimbări majore în rata de acoperire nu s-au înregistrat. Se constată o acoperire redusă cu servicii PrEP, din cauza informării insuficiente, a stigmei şi a promovării slabe, în special în afara municipiului Chişinău şi în alte grupuri cu risc sporit de infectare decât BSB. Rata de acoperire cu tratament farmacologic al dependenţei de opiacee (TFAO) rămâne joasă, din cauza criteriilor restrictive de acces, a lipsei de personal şi a reticenţei beneficiarilor. În continuare, există îngrijorarea ce ţine de asigurarea sustenabilităţii serviciilor de prevenire, legată de nesiguranţa respectării angajamentelor referitoare la alocarea resurselor financiare, arderea profesională şi insuficienţa lucrătorilor în instituţiile publice, dar şi OSC.
71. Pentru atingerea obiectivelor naţionale şi internaţionale privind prevenirea şi controlul infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D, în următoarea perioadă de implementare a prezentului Program este necesară consolidarea intervenţiilor orientate spre asigurarea continuităţii şi extinderea serviciilor de prevenire destinate grupurilor-cheie cu risc sporit de infectare, inclusiv în regiunile defavorizate şi în sistemul administraţiei penitenciare, prin menţinerea şi dezvoltarea pachetelor integrate de servicii. Totodată, se impune consolidarea sustenabilităţii financiare a acestor servicii prin utilizarea mecanismelor naţionale de finanţare, în condiţiile legislaţiei, precum şi prin valorificarea resurselor externe disponibile. O atenţie deosebită va fi acordată dezvoltării unei abordări integrate a prevenirii infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale, inclusiv prin furnizarea de pachete integrate de servicii, testare combinată, mecanisme eficiente de referire şi instruirea intersectorială a personalului. Intervenţiile vor fi adaptate necesităţilor specifice ale grupurilor-cheie şi ale altor populaţii vulnerabile, ţinând cont de dimensiunea de gen, vârstă şi contextul social, inclusiv pentru persoanele care consumă droguri neinjectabile, persoanele LGBTQI+, tinerii aflaţi în situaţii de risc (sex neprotejat), persoanele fără adăpost şi persoanele afectate de sărăcie extremă. De asemenea, vor fi promovate cercetarea operaţională şi utilizarea soluţiilor inovatoare pentru identificarea noilor comportamente de risc şi monitorizarea tendinţelor epidemiologice, concomitent cu consolidarea sistemului de monitorizare şi evaluare, inclusiv prin îmbunătăţirea colectării şi analizei datelor dezagregate şi dezvoltarea mecanismelor de monitorizare comunitară.
72. Progresul privind atingerea obiectivelor 95-95-95 ale UNAIDS: cascada de testare şi tratament a infecţiei HIV. În conformitate cu Declaraţia politică a ONU privind controlul infecţiei HIV, semnată în anul 2021, au fost stabilite obiectivele globale 95-95-95, care presupun:
- 95 % dintre persoanele care trăiesc cu HIV să îşi cunoască statutul serologic;
- 95 % dintre cei diagnosticaţi să fie înrolaţi în TARV;
- 95 % dintre persoanele tratate să atingă supresia virală.
Realizarea acestor ţinte este esenţială pentru controlul epidemiei, prevenirea transmiterii infecţiei HIV şi asigurarea unei calităţi a vieţii cât mai bune pentru PTH.
73. Republica Moldova a înregistrat progrese importante în extinderea şi diversificarea intervenţiilor de testare a infecţiei HIV în cadrul actualului program. Au fost consolidate mai multe abordări, inclusiv testarea rapidă în comunitate, testarea în instituţii medicale, promovarea autotestării, testarea partenerilor şi testarea bazată pe indice (INDEX).
74. Au fost implementate inovaţii precum motivarea personalului medical pentru promovarea activă a testării şi facilitarea autotestării prin distribuirea gratuită a testelor rapide prin farmacii şi aparate vending; promovarea testelor de tip index pentru testarea partenerilor sexuali/biologici ai persoanelor diagnosticate. Toate acestea au contribuit la creşterea accesului şi apropierii serviciului de persoane.
75. Numărul total de testări HIV a variat între 250000 şi 300000 anual, menţinând un nivel relativ constant. Distribuţia motivelor de testare reflectă un mix de intervenţii:
75.1. testările în cadrul screeningurilor sistemice (sarcină, donări de sânge) au crescut, reprezentând 35,8 % din totalul testărilor în anul 2024;
75.2. testările la indicaţie clinică au înregistrat o uşoară creştere şi au atins 19,8 %;
75.3. testările în scop birocratic (angajare, migraţie) au atins 17,8 %;
75.4. testările cu scop preventiv - axate pe grupurile-cheie - au scăzut îngrijorător, de la 20 % în 2021 la 14,3 % în 2024;
75.5. autotestarea rămâne slab utilizată (3 %), cu o promovare insuficientă în rândul tinerilor şi persoanelor reticente faţă de sistemul medical.
76. În rândul populaţiilor-cheie, acoperirea testării a crescut în termeni absoluţi, însă nu sunt atinse ţintele stabilite în Programul naţional menţionat la pct.70 şi eforturile necesită o dublare pentru a asigura o acoperire de impact. Rata de pozitivitate a testelor HIV este în scădere, de la 0,36 % în 2021 la 0,24 % în 2024, sugerând o eficienţă redusă a testării în afara grupurilor cu risc crescut. Această tendinţă confirmă nevoia unei focalizări mai mari pe testarea direcţionată.
77. Un indicator esenţial privind momentul diagnosticării este nivelul CD4 la momentul identificării cazurilor. Pe malul stâng al Nistrului, s-a constatat o deteriorare a acestui indicator: ponderea cazurilor cu CD4 <200 celule/mm3 a crescut alarmant, de la 18 % în 2022 la 62,7 % în 2024, ceea ce evidenţiază întârzieri semnificative în diagnostic şi accesul tardiv la servicii.
78. Începând cu anul 2020, Republica Moldova a extins testarea pentru hepatitele virale B şi C prin utilizarea testelor rapide de diagnostic, ceea ce a crescut accesibilitatea la screening în rândul populaţiei generale şi a grupurilor vulnerabile. Diagnosticul etiologic se efectuează conform algoritmilor standardizaţi şi include confirmare prin biologie moleculară (inclusiv GeneXpert), secvenţiere şi identificare a mutaţiilor asociate rezistenţei la tratament antiviral.
79. Testarea pentru hepatitele virale este disponibilă în instituţiile medico-sanitare publice, prin ONC-uri, în puncte mobile şi în instituţiile penitenciare. Se menţine o acoperire geografică completă a serviciilor de testare şi confirmare.
80. Testarea şi diagnosticul infecţiilor cu transmitere sexuală rămân slab documentate la nivel naţional, în special în rândul populaţiilor-cheie. Serviciile de screening pentru sifilis şi trichomoniază sunt integrate parţial în serviciile de reducere a riscurilor, în special pentru beneficiarii PCDI, LS şi BSB. Testarea este oferită în centrele comunitare şi prin parteneriate cu laboratoare publice şi private. Infecţiile cu transmitere sexuală sunt testate şi în cadrul serviciilor PrEP şi în rândul gravidelor, însă lipsa datelor agregate, subraportarea şi integrarea limitată în sistemul de supraveghere epidemiologică reduc eficienţa intervenţiilor.
81. Conform estimărilor din 2024, 70,3 % dintre persoanele care trăiesc cu HIV îşi cunosc statutul serologic (11887 de persoane dintr-un total estimat de 16 917 persoane ), în creştere faţă de 66 % în 2021. Totuşi, aproape 5000 de persoane rămân nediagnosticate, ceea ce afectează performanţa generală a cascadei de servicii şi limitează accesul la tratament şi supresie virală.
82. În pofida progreselor realizate, persistă mai multe provocări structurale în domeniul testării şi diagnosticului evidenţiate în cadrul evaluării finale a Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi al infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2022-2025:
82.1. acoperire insuficientă în rândul PCDI şi LS, cu oscilaţii anuale care sugerează lipsa unei abordări continue şi adaptate;
82.2. subutilizarea autotestării, cauzată de lipsa promovării, acces limitat şi neîncredere;
82.3. randament scăzut al testării, reflectat prin scăderea ratei de pozitivitate, în special în afara grupurilor-cheie;
82.4. întârzierea diagnosticării, în special în regiunea de est a ţării, semnalată prin niveluri CD4 foarte joase la momentul diagnosticului;
82.5. lipsa datelor sistematizate despre ITS, ceea ce limitează capacitatea de planificare şi intervenţie;
82.6. fragmentarea serviciilor, cu abordări distincte pentru HIV, hepatite şi ITS, în detrimentul integrării şi eficienţei.
83. Direcţiile prioritare pentru îmbunătăţirea serviciilor de diagnostic includ: extinderea testării direcţionate pentru grupurile-cheie; revizuirea strategiilor naţionale de testare şi integrarea serviciilor pentru HIV, ITS şi hepatite; promovarea activă a autotestării şi testării în comunitate; crearea unui sistem unificat de colectare şi analiză a datelor despre ITS; fortificarea laboratoarelor regionale şi accesului la teste moderne pentru confirmare şi monitorizare.
84. Asigurarea accesului universal la TARV constituie elementul fundamental în răspunsul naţional la HIV şi al prezentului Program. Acesta are impact asupra calităţii vieţii PTH şi asupra reducerii transmiterii infecţiei. În perioada 2021-2024, s-au înregistrat progrese semnificative în extinderea tratamentului, dar persistă provocări legate de iniţierea timpurie, aderenţa pe termen lung şi echitatea accesului.
85. În anul 2024, 75 % dintre PTH estimate beneficiau de TARV, o creştere uşoară faţă de anul 2021 (72 %). Progresul este atribuit implementării politicilor de iniţiere rapidă a tratamentului, conform recomandărilor OMS, şi descentralizării geografice a serviciilor de tratament şi anume: creşterea numărului de cabinete TARV de la cinci în anul 2020 la 26 în anul 2025. În cazul copiilor, acoperirea tratamentului şi supresia virală sunt mai înalte comparativ cu adulţii. Iniţierea TARV în cadrul coinfecţiei TB/HIV a devenit mai promptă, crescând la 65,6 % în primele 8 săptămâni, iar succesul terapeutic al TB în rândul PTH a ajuns la 58,9 %.
86. În ceea ce priveşte supresia virală, datele din 2024 indică o rată de aproximativ 90 % în rândul persoanelor tratate, apropiată de ţinta globală de 95 %. Acest nivel este susţinut de eficienţa regimurilor terapeutice şi de calitatea serviciilor medicale, în special pe malul stâng, unde supresia virală a depăşit 93 %. Este nevoie de o analiză detaliată a practicii din regiunea de est, dar ipoteza este că acest succes se datorează monitorizării active a pacienţilor, suportului eficient al pacienţilor şi faptului că teritoriul este compact şi elementele de control sunt mai uşor de implementat.
87. Evaluarea performanţei cascadei HIV în această perioadă a evidenţiat câteva diferenţe semnificative. Din perspectiva genului, femeile au o rată mai mare de testare, acoperire cu TARV şi supresie virală, probabil, datorită contactului mai frecvent cu sistemul de sănătate şi implicării mai bune în servicii. În schimb, bărbaţii sunt subreprezentaţi în toate etapele cascadei, ceea ce necesită intervenţii ţintite şi adaptate comportamental. Diferenţe importante apar şi în funcţie de vârstă: copiii (0-14 ani) beneficiază de o acoperire mai bună cu TARV şi de o supresie virală mai înaltă decât adulţii, reflectând eficienţa tratamentului pediatric şi sprijinul acordat de îngrijitori şi echipele multidisciplinare. Totuşi, testarea rămâne scăzută în rândul copiilor, fapt ce subliniază importanţa intensificării screeningului la naştere şi a monitorizării continue a copiilor expuşi.
88. Coinfecţia HIV/TB continuă să reprezinte o provocare majoră. Deşi au fost înregistrate progrese, precum iniţierea mai rapidă a TARV la pacienţii cu TB, acoperirea mai înaltă a pacienţilor TB/HIV cu TARV ajungând la peste 90 %, şi creşterea succesului terapeutic, auditul clinic TB/HIV pentru anii 2015-2021 arată că acoperirea screeningului TB în rândul PTH este sub 80 %, iar aderenţa la tratamentul combinat rămâne suboptimală. Coinfecţia este frecvent diagnosticată în stadii avansate ale bolii, ceea ce duce la o mortalitate ridicată - peste 45 % din decesele în rândul PTH fiind asociate cu TB/HIV. Integrarea mai bună a serviciilor, consilierea sistematică şi extinderea tratamentului preventiv pentru TB devin priorităţi esenţiale.
89. Infecţiile cu hepatitele virale B şi C au un impact semnificativ asupra evoluţiei clinice a PTH, influenţând direct alegerea regimului antiretroviral, riscul de complicaţii hepatice şi mortalitatea. Deşi prevalenţa infecţiei cu hepatita virală C a scăzut pe malul drept (de la 16,9 % la 13,1 %), aceasta rămâne foarte ridicată pe malul stâng, depăşind 29 %. Diferenţele pot fi explicate prin accesul inegal la screening şi tratament antiviral, precum şi prin capacitatea redusă de retenţie în îngrijire. Coinfecţia cu hepatita virală B a rămas relativ constantă (6 % pe malul drept). Lipsa accesului universal la tratamentul hepatitelor virale pentru toate PTH limitează eficienţa generală a răspunsului terapeutic.
90. Pentru asigurarea unei cascade eficiente de tratament şi supresie virală, este necesară consolidarea intervenţiilor adaptate teritorial şi demografic, extinderea serviciilor de suport pentru aderenţă şi îmbunătăţirea integrării tratamentului HIV cu cel pentru TB şi hepatitele virale. Eforturile viitoare trebuie să se concentreze pe eliminarea inechităţilor, pe utilizarea datelor pentru planificarea locală şi pe promovarea parteneriatelor sustenabile cu organizaţiile comunitare, dar şi pe dezvoltarea instrumentelor digitale, inclusiv telemedicinei, pentru asigurarea susţinerii continue a tratamentului.
91. Tratamentul pacienţilor cu hepatite virale B, C şi D este asigurat în baza protocoalelor clinice naţionale aprobate, fiind accesibil tuturor categoriilor de populaţie, inclusiv celor aflaţi în detenţie. În perioada noiembrie 2016 - decembrie 2023, au fost examinate peste 30 de mii de dosare medicale, iar 30115 pacienţi au fost incluşi în tratament antiviral. În anul 2023, 2 695 de pacienţi au fost trataţi, dintre care 1468 de pacienţi cu hepatita virală C şi 1227 de pacienţi cu hepatitele virale B sau D. Tratamentul este disponibil şi pentru copii - în perioada 2016-2023 au fost trataţi 87 de copii, dintre care 18 copii în anul 2023. De asemenea, 560 de persoane din instituţiile penitenciare au beneficiat de terapie antivirală în acest interval.
92. Eficienţa tratamentului pentru hepatita virală C este ridicată, rata de vindecare depăşind 95 %. În cazul hepatitelor virale B şi D, administrarea pe termen lung a tratamentului antiviral contribuie la prevenirea evoluţiei spre ciroză hepatică sau carcinom hepatocelular şi îmbunătăţeşte semnificativ calitatea vieţii.
93. Cu toate acestea, povara bolilor hepatice cronice în Republica Moldova rămâne ridicată. Morbiditatea prin hepatite cronice, ciroze şi cancer hepatic continuă să crească, fiind agravată de diagnosticul tardiv, specific evoluţiei asimptomatice a bolii. Impactul medical şi socioeconomic este considerabil, exprimat în pierderi de ani potenţiali de viaţă şi în costuri directe pentru sistemul public de sănătate. În perioada 2009-2020, hepatitele cronice, cirozele hepatice şi cancerul hepatic au generat pierderi economice totale estimate la 5,6 miliarde de lei. În medie, pacienţii cu hepatită cronică pierd 13,1 ani de viaţă, cei cu ciroză hepatică - 11,5 ani, iar cei cu cancer hepatic - 9,5 ani, raportat la speranţa de viaţă de 70 de ani.
94. În pofida disponibilităţii tratamentului, accesul efectiv rămâne o provocare, în special în ceea ce priveşte adresabilitatea timpurie, retenţia în tratament şi echitate teritorială. În continuare, este necesară fortificarea sistemelor de depistare precoce, simplificarea procesului de iniţiere a tratamentului şi extinderea serviciilor în teritorii cu acces limitat, inclusiv în mediul rural şi în instituţiile penitenciare. Totodată, este esenţială consolidarea mecanismelor de monitorizare şi evaluare a tratamentului, pentru a asigura continuitatea îngrijirii şi atingerea obiectivelor de control al hepatitelor virale până în 2030.
95. Respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate de HIV, de hepatitele virale şi de infecţiile cu transmitere sexuală este o condiţie esenţială pentru răspunsul eficient şi echitabil în sănătate publică. În Republica Moldova, stigmatizarea şi discriminarea continuă să constituie bariere majore în calea accesului egal la servicii, în special pentru grupurile vulnerabile. Epidemia HIV rămâne concentrată în rândul PCDI, LS şi BSB - grupuri profund afectate de excluziune socială, lipsă de încredere în sistemul de sănătate şi acces limitat la servicii prietenoase.
96. Inegalităţile de gen rămân semnificative. Deşi femeile accesează mai frecvent serviciile de testare şi îngrijire, bărbaţii, în special cei din mediul rural, se adresează tardiv sistemului medical şi sunt frecvent diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii. Aceştia constituie peste 60 % din cazurile anuale de SIDA şi ale deceselor asociate HIV, iar incidenţa infecţiei este considerabil mai ridicată comparativ cu cea înregistrată în rândul femeilor. Printre factorii determinanţi se regăsesc normele sociale care descurajează exprimarea vulnerabilităţii, reticenţa de a solicita sprijin, precum şi insuficienţa serviciilor adaptate specific nevoilor.
97. Un exemplu relevant este situaţia în rândul BSB, care se confruntă cu niveluri ridicate de stigmatizare şi discriminare. Această realitate duce la subraportarea comportamentelor de risc, evitarea serviciilor medicale şi, implicit, la creşterea vulnerabilităţii. Studiile biocomportamentale recente indică o creştere alarmantă a infecţiilor recente în acest grup, în special în municipiul Chişinău, ceea ce necesită intervenţii specifice, bazate pe respectarea drepturilor şi nevoilor reale ale acestui grup.
98. Deşi cadrul legal naţional oferă protecţie împotriva discriminării pe criterii de statut HIV, orientare sexuală sau sex/gen, aplicarea acestor prevederi este adesea formală. Mecanismele de raportare a încălcărilor, în special în sistemul medical, sunt insuficient cunoscute şi puţin utilizate. În acelaşi timp, capacitatea instituţională de investigare şi sancţionare a cazurilor de discriminare este limitată. Formarea insuficientă a lucrătorilor medicali în domeniul drepturilor omului şi al abordării nediscriminatorii perpetuează practicile nocive şi reduce încrederea beneficiarilor în sistem.
99. În acest context, colaborarea cu ONC-urile a fost şi rămâne esenţială. Acestea joacă un rol crucial în promovarea drepturilor, monitorizarea comunitară, furnizarea sprijinului psihosocial şi juridic, colectarea datelor privind abuzurile şi susţinerea unor politici incluzive. Pentru mulţi beneficiari, aceste organizaţii reprezintă singura punte de legătură cu serviciile publice. Cu toate acestea, finanţarea lor rămâne fragilă, iar implicarea sistematică în procesele decizionale este încă limitată.
100. Pentru perioada următoare se impun măsurile:
100.1. consolidarea mecanismelor de monitorizare comunitară şi de raportare a abuzurilor, prin implicarea directă a persoanelor afectate;
100.2. extinderea şi adaptarea serviciilor în funcţie de nevoile de gen, cu atenţie deosebită la inegalităţile care afectează bărbaţii în accesul la îngrijire;
100.3. formarea continuă a personalului medical privind drepturile omului şi abordarea nediscriminatorie;
100.4. finanţarea sustenabilă a organizaţiilor societăţii civile şi implicarea acestora în guvernanţa răspunsului naţional;
100.5. promovarea culturii respectului, a echităţii şi a responsabilităţii, care să asigure acces universal la servicii, fără frică, ruşine sau prejudecăţi.
101. Societatea civilă şi comunităţile afectate de infecţia HIV şi maladia SIDA au un rol esenţial în implementarea intervenţiilor prevăzute de prezentul Program, contribuind la activităţi de educaţie, suport reciproc, la furnizarea serviciilor de informare şi cercetare, precum şi la participarea în procesele decizionale privind implementarea şi evaluarea acestuia. Procesul de elaborare a prezentului Program a fost unul participativ şi incluziv. În baza Dispoziţiei ministrului sănătăţii nr.92 din 24 februarie 2025, grupul de lucru responsabil de elaborarea proiectului prezentului Program a organizat 9 şedinţe cu prezenţă fizică şi 7 şedinţe în format online, cu implicarea membrilor grupului şi a reprezentanţilor societăţii civile. Totodată, proiectul a fost examinat în cadrul grupurilor tehnice ale Consiliului naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei, cu participarea autorităţilor publice, a organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor de dezvoltare şi a altor actori relevanţi, în perioada martie-august 2025. În cadrul consultărilor au fost înaintate multiple propuneri, inclusiv privind îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul HIV, intervenţii destinate PCDI şi măsuri orientate spre reducerea stigmei şi discriminării PTH. Întregul proces s-a desfăşurat într-un mod transparent şi participativ, asigurând consultarea largă, intersectorială şi fundamentarea solidă a acţiunilor şi intervenţiilor incluse în prezentul Program.
102. Analiza eficienţei alocării resurselor pentru Republica Moldova (Optima HIV), realizată în cadrul Studiului "Resource optimization to maximize the HIV response in Moldova", cu suportul Institutului Burnet (Australia), UNAIDS şi al Fondului Global de combatere a SIDA, a tuberculozei şi a malariei, evidenţiază impactul critic al menţinerii intervenţiilor în domeniul HIV asupra sănătăţii publice. Conform modelărilor, în absenţa finanţării programelor ţintite în perioadele anterioare, numărul infecţiilor noi ar fi fost cu peste 80 % mai mare (circa 2100 de cazuri suplimentare), iar decesele asociate HIV aproape s-ar fi dublat (aproximativ 1600 de decese în plus), comparativ cu scenariul implementării intervenţiilor. Rezultatele indică faptul că lipsa intervenţiilor afectează disproporţionat grupurile cu risc sporit (PCDI, LS, BSB, persoane private de libertate, migranţi şi refugiaţi), precum şi populaţiile din medii socioeconomice defavorizate şi din anumite regiuni, inclusiv din regiunea de est. Totodată, un model optim de finanţare, orientat spre extinderea TARV şi a serviciilor de prevenire şi testare adresate populaţiilor-cheie, concomitent cu eficientizarea intervenţiilor cu impact redus în populaţia generală ar permite, chiar şi în condiţiile unui buget constant, dar realocat strategic, prevenirea a aproximativ 30 % dintre infecţiile noi şi 35 % dintre decesele asociate HIV, până în anul 2030. În acest sens, prezentul Program integrează explicit aceste dovezi, corelând intervenţiile propuse cu nevoile reale ale grupurilor vulnerabile, analizate în funcţie de gen, vârstă, teritoriu, statut socioeconomic şi statut migraţional. În ceea ce priveşte hepatitele virale B şi C, neintervenţia sau menţinerea unui nivel insuficient al serviciilor de prevenire, testare şi tratament ar duce la perpetuarea transmiterii, în special în rândul aceloraşi grupuri vulnerabile (persoane care utilizează droguri, persoane private de libertate, migranţi şi persoane cu acces limitat la servicii medicale), precum şi la progresia silenţioasă a bolii către ciroză hepatică şi carcinom hepatocelular. Acest fapt se va reflecta în creşterea mortalităţii premature şi a poverii economice, afectând în mod disproporţionat populaţiile din mediul rural sau defavorizat, bărbaţii de vârstă activă, persoanele vârstnice cu comorbidităţi şi gospodăriile cu venituri reduse. Datele disponibile relevă existenţa unor inegalităţi persistente în accesul la vaccinarea împotriva hepatitei virale B, la testare şi tratament antiviral, determinate de factori precum genul, vârsta, mediul de reşedinţă şi statutul socioeconomic. În lipsa intensificării intervenţiilor, aceste discrepanţe riscă să se accentueze, inclusiv în rândul grupurilor cu risc sporit şi al persoanelor cu statut migraţional precar. Prin urmare, prezentul Program prevede măsuri specifice pentru extinderea testării precoce, a vaccinării şi a tratamentului antiviral, integrarea serviciilor în asistenţa medicală primară şi în mediul comunitar, precum şi implicarea activă a societăţii civile şi a comunităţilor afectate în perioada 2026-2030, asigurând astfel transparenţa procesului participativ şi alinierea intervenţiilor la nevoile reale în domeniul prevenirii şi controlului hepatitelor virale.
III. OBIECTIVUL GENERAL
103. Viziunea prezentului Program: construirea unei societăţi în care infecţia HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D nu mai reprezintă o ameninţare pentru sănătatea publică, prin asigurarea accesului universal, echitabil şi nediscriminatoriu la servicii de prevenire, tratament şi îngrijire pentru toate persoanele, indiferent de sex, vârstă, origine sau alte criterii, contribuind astfel la realizarea dreptului la sănătate şi la bunăstarea populaţiei, în conformitate cu Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030.
104. Scopul prezentului Program constă în reducerea incidenţei infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D, prin asigurarea accesului universal şi echitabil la servicii integrate de prevenire, depistare precoce, diagnostic prompt, tratament eficient şi suport centrat pe pacient. Prin aceste intervenţii, prezentul Program contribuie la diminuarea poverii bolilor transmisibile şi la realizarea obiectivelor Strategiei "Sănătatea 2030", precum şi la atingerea Indicatorului ODD 3.3.1 privind reducerea noilor infecţii cu HIV.
105. Obiectivul general - reducerea incidenţei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C, D, precum şi asigurarea accesului la tratament şi îngrijire
Obiectivul general sus-menţionat are următoarele obiective specifice:
Obiectivul specific 1. Asigurarea accesului la servicii de prevenire a HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D pentru cel puţin 74 % dintre BSB, 70 % dintre PCDI şi 60 % dintre LS din numărul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare care necesită asemenea servicii
Prezentul obiectiv specific este aliniat Strategiei "Sănătatea 2030", contribuind la realizarea Obiectivului general 1.1. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, protecţia şi promovarea sănătăţii, a Obiectivului general 2.1. Asigurarea accesibilităţii şi continuităţii serviciilor medicale integrate centrate pe persoană, la toate nivelurile sistemului de sănătate şi Obiectivului general 5.1. Transformarea digitală a sistemului de sănătate şi aplicarea soluţiilor digitale pentru a îmbunătăţi calitatea, eficienţa, transparenţa şi accesul la servicii de asistenţă medicală. Totodată, susţine direcţiile prioritare 1.1.1 (prevenirea transmiterii bolilor infecţioase), 1.2.2 (implicarea organizaţiilor societăţii civile în implementarea programelor de sănătate publică), 1.3.2 (fortificarea sistemului de supraveghere a bolilor transmisibile), 2.1.4 (dezvoltarea îngrijirii integrate centrate pe pacient) şi 2.1.5 (organizarea serviciilor medicale pentru grupurile vulnerabile). Obiectivul acesta este în concordanţă cu Strategiile globale ale OMS privind HIV, hepatitele virale şi infecţiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, prin promovarea serviciilor de prevenire de înaltă calitate, bazate pe dovezi şi centrate pe persoane, consolidarea parteneriatelor cu comunităţile şi organizaţiile societăţii civile, utilizarea informaţiilor strategice pentru fundamentarea intervenţiilor şi promovarea soluţiilor inovatoare pentru creşterea impactului acestora.
Obiectivul specific 2. Asigurarea depistării a 95 % dintre cazurile de HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D către anul 2030
Obiectivul specific menţionat este aliniat Strategiei "Sănătatea 2030", contribuind la realizarea Obiectivului general 1.1. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, protecţia şi promovarea sănătăţii, a Obiectivului general 5.1. Transformarea digitală a sistemului de sănătate şi aplicarea soluţiilor digitale pentru a îmbunătăţi calitatea, eficienţa, transparenţa şi accesul la servicii de asistenţă medicală şi a Obiectivului general 5.2. Dezvoltarea sistemului informaţional integrat în domeniul sănătăţii prin standardizarea, integrarea şi interoperabilitatea principalelor sisteme informaţionale şi prin aplicarea soluţiilor digitale pentru a îmbunătăţi managementul şi guvernanţa sectorului de sănătate , precum şi a direcţiei prioritare 2.2.2 (introducerea noilor tehnici de diagnostic). Totodată, obiectivul specific sus-menţionat este în concordanţă cu Strategiile globale ale OMS privind HIV, hepatitele virale şi infecţiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, prin promovarea serviciilor de diagnostic de înaltă calitate, bazate pe dovezi şi centrate pe persoane, utilizarea informaţiilor strategice şi a soluţiilor digitale pentru fundamentarea deciziilor, consolidarea colaborării cu comunităţile şi organizaţiile societăţii civile şi promovarea inovaţiilor în vederea extinderii accesului la testare şi depistare precoce.
Obiectivul specific 3. Asigurarea cu tratament a cel puţin 95 % dintre persoanele diagnosticate cu HIV, cu infecţii cu transmitere sexuală şi cu hepatite virale B, C şi D
Obiectivul specific menţionat este aliniat Strategiei "Sănătatea 2030", contribuind la realizarea Obiectivului general 2.1. Asigurarea accesibilităţii şi continuităţii serviciilor medicale integrate centrate pe persoană, la toate nivelurile sistemului de sănătate şi susţinând direcţiile prioritare 1.3.2 (fortificarea sistemului de supraveghere şi management al bolilor transmisibile), 2.1.4 (dezvoltarea îngrijirii integrate centrate pe pacient) şi 3.1.1 (consolidarea coordonării intersectoriale). Totodată, obiectivul specific nominalizat este în concordanţă cu Strategiile globale ale OMS privind HIV, hepatitele virale şi infecţiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, prin promovarea serviciilor de tratament şi îngrijire de înaltă calitate, bazate pe dovezi şi centrate pe persoane, optimizarea sistemului de acordare a serviciilor şi a parteneriatelor instituţionale, utilizarea informaţiilor strategice pentru monitorizarea rezultatelor terapeutice şi promovarea inovaţiilor pentru creşterea eficienţei intervenţiilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor.
Obiectivul specific 4. Consolidarea managementului Programului prin asigurarea unui răspuns coordonat, bazat pe drepturi şi egalitate de gen, a informaţiilor strategice de calitate şi colaborare intersectorială
Obiectivul specific menţionat este aliniat Strategiei "Sănătatea 2030", contribuind la realizarea Obiectivului general 1.1. Reducerea poverii bolilor transmisibile şi netransmisibile prin acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, protecţia şi promovarea sănătăţii şi susţinând direcţiile prioritare 1.1.1 (prevenirea transmiterii bolilor infecţioase), 1.2.2 (implicarea organizaţiilor societăţii civile în implementarea programelor de sănătate publică), 1.2.4 (extinderea programelor intersectoriale de promovare a sănătăţii) şi 2.1.4 (dezvoltarea îngrijirii integrate centrate pe pacient). Totodată, acest obiectiv specific este în concordanţă cu Strategiile globale ale OMS privind HIV, hepatitele virale şi infecţiile cu transmitere sexuală pentru perioada 2022-2030, prin consolidarea guvernanţei prezentului Program, optimizarea sistemelor şi parteneriatelor intersectoriale, utilizarea informaţiilor strategice şi a datelor pentru fundamentarea deciziilor, implicarea comunităţilor şi a organizaţiilor societăţii civile în implementarea intervenţiilor, precum şi promovarea inovaţiilor şi a transformării digitale pentru creşterea eficienţei şi sustenabilităţii răspunsului naţional.
IV. INDICATORI DE MONITORIZARE
106. Obiectivele prezentului Program vor fi monitorizate şi evaluate prin intermediul unor indicatori calitativi şi cantitativi, definiţi în Planul de acţiuni al Programului (conform anexei), luând în considerare datele furnizate de părţile responsabile de implementare şi alte surse relevante (tabelul 1).
Tabelul 1
Indicatori de impact, indicatori de rezultat şi indicatori de acoperire
ai Programului naţional de răspuns la HIV, la infecţiile cu transmitere sexuală
şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
| Nr. crt. | Denumirea indicatorului | Numărătorul | Numitorul | Dezagregarea | Frecvenţa raportării |
Sursa instrumen- tului/ colectării |
Valoarea de bază, % (anul) |
Ţinte | ||||
| 2026 | 2027 | 2028 | 2029 | 2030 | ||||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
|
INDICATORI DE IMPACT |
||||||||||||
| 1. | Prevalenţa infecţiei HIV în rândul populaţiei | Numărul înregistrat de PTH cu HIV în viaţă | Populaţia totală în anul de raportare | Vârstă, gen, regiuni | Anual | 0,41 (2024) |
0,42 % | 0,43 % | 0,44 % | 0,45 % | 0,46 % | |
| 2. | Incidenţa HIV (cazuri raportate)1 | Numărul de cazuri noi diagnosticate şi raportate în perioada de referinţă | Numărul populaţiei neinfectate | Vârstă, gen, regiuni | Anual | Registrul naţional de evidenţă HIV; Statistica demografiei, Biroul Naţional de Statistică |
0,3 (2024) |
0,31 | 0,32 | 0,33 | 0,34 | 0,35 |
|
______________________ 1 La 1000 de populaţie neinfectată. |
||||||||||||
| 2a. | Incidenţa HIV (estimare ODD 3.3.1)2 | Numărul estimat al persoanelor nou infectate cu HIV în perioada de referinţă | Numărul populaţiei neinfectate | Vârstă, gen, regiuni | Anual | Instrumentul Spectrum; Statistica demografiei, Biroul Naţional de Statistică |
22,2 (2024) | |||||
|
______________________ 2 La 100 000 de populaţie neinfectată. |
||||||||||||
| 3. | Ponderea copiilor infectaţi cu HIV prin transmiterea de la mamă la făt în ultimele 12 luni | Numărul de copii recent infectaţi cu HIV în ultimele 12 luni | Numărul naşterilor la femei care trăiesc cu HIV în ultimele 12 luni | Regiuni | Anual | Registrul naţional de evidenţă HIV | 0,69 (2024) |
≤ 2 % | ≤ 2 % | ≤ 2 % | ≤ 2 % | ≤ 2 % |
| 4. | Ponderea BSB care trăiesc cu HIV |
Numărul BSB care sunt testaţi pozitiv la HIV | Numărul BSB testaţi la HIV | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani) locaţii |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
13,0 % (2024) |
- | - | - | ≤ 13 % | - |
| 5. | PCDI care trăiesc cu HIV | Numărul PCDI care sunt testate pozitiv la HIV |
Numărul PCDI testate la HIV | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ani), situri de gen |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
16,7 % (2024) |
- | - | - | ≤ 17 % | - |
| 6. | Ponderea LS care trăiesc cu HIV | Numărul LS testaţi pozitiv la HIV | Numărul LS testaţi la HIV | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani) locaţii |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
4,2 % (2024) |
- | - | - | ≤ 5,0% | - |
| 7. | Ponderea deţinuţilor care trăiesc cu HIV | Numărul deţinuţilor testaţi pozitiv la HIV | Numărul deţinuţilor testaţi la HIV | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen | Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
3,8 % (2024) |
- | - | - | ≤ 4 % | - |
| 8. | Număr de decese legate de SIDA la 100 de mii de populaţie | Număr de persoane care mor din cauze aferente SIDA în cursul anului calendaristic | Populaţie totală, indiferent de statutul HIV *100 000 | Regiuni | Anual | Estimări Spectrum | 17,04 (2024) |
9,72 | 7,72 | 6,24 | 5,27 | 4,75 |
| 9. | Incidenţa hepatitei virale B acute | Numărul total de cazuri noi de hepatită virală B acută diagnosticate şi raportate în perioada de referinţă | Numărul total al populaţiei × 100 000 |
Vârstă, gen, regiuni | Anual | Sistemul informaţional “SBTESP” | 0,20 (2024) |
0,19 | 0,18 | |||
| 10. | Incidenţa hepatitei virale C acute | Numărul total de cazuri noi de hepatită virală C acută diagnosticate şi raportate în perioada de referinţă | Numărul total al populaţiei × 100 000 |
Vârstă, gen, | Anual | Sistemul informaţional “SBTESP” | 0,95 (2024) |
0,66 | 0,55 | |||
| 11. | Incidenţa hepatitei virale D acute | Numărul total de cazuri noi de hepatită virală D acută diagnosticate şi raportate în perioada de referinţă | Numărul total al populaţiei × 100 000 |
Vârstă, gen, | Anual | Sistemul informaţional “SBTESP” | 0,07 (2024) |
0,05 | 0,03 | |||
| 12. | Numărul de decese asociate hepatitei virale B la 100 de mii de populaţie | Numărul total de decese asociate hepatitei virale B pe an | Numărul total al populaţiei × 100 000 |
Vârstă, gen, | Anual | Sistemul informaţional “eCMND” (Constatarea medicală a naşterii şi a decesului) | NA | 4 | ||||
| 13. | Numărul de decese asociate hepatitei virale C la 100 mii populaţie | Numărul total de decese asociate hepatitei virale C pe an | Numărul total al populaţiei × 100 000 |
Vârstă, gen, | Anual | Sistemul informaţional “eCMND”; Constatarea medicală a naşterii şi a decesului” |
NA | 2 | ||||
|
INDICATORI DE REZULTAT |
||||||||||||
| 1. | Ponderea bărbaţilor care raportează utilizarea prezervativului la ultimul raport sexual anal cu un partener de sex masculin | Numărul bărbaţilor care raportează utilizarea prezervativului la ultimul raport sexual anal cu un bărbat în ultimele şase luni | Numărul BSB care raportează că au practicat sex anal în ultimele şase luni | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani) locaţii |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
69,3 % (2024) |
- | - | - | ≥70 | - |
| 2. | Ponderea PCDI care raportează utilizarea echipamentelor injectabile sterile la ultima injectare |
Numărul PCDI care raportează utilizarea echipamentelor injectabile sterile la ultima injectare a drogurilor | Numărul PCDI care raportează injectarea drogurilor în ultima lună | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen | Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
93,7 % (2024) |
- | - | - | >95 % | - |
| 3. | Ponderea PCDI care raportează utilizarea prezervativului la ultimul raport sexual |
Numărul PCDI care au raportat utilizarea prezervativului la ultimul raport sexual |
Numărul PCDI care raportează că au avut contact sexual în ultima lună | Grupurile de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen | Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
30,0 % (2024) |
- | - | - | ≥60 % | - |
| 4. | Ponderea LS care raportează utilizarea prezervativului cu cel mai recent client | Numărul LS care au raportat utilizarea prezervativului cu ultimul client plătitor | Numărul LS care au raportat că au practicat sex comercial în ultimele 12 luni | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani) |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
90,7 % (2024) |
- | - | - | >95 % | - |
| 5. | Ponderea PTH care îşi cunosc statutul HIV | Numărul PTH care îşi cunosc statutul de HIV în viaţă | Numărul estimat de persoane care trăiesc cu HIV | Regiuni | Anual | Registrul naţional de evidenţă HIV; Estimările Spectrum | 71 % (2024) |
73 % | 77,2 % | 81,5 % | 85,7 % | 90 % |
| 6. | Incidenţa sifilisului în populaţia generală la 100 mii de populaţie | Numărul total recent de cazuri de sifilis diagnosticate şi raportate în perioada de referinţă | Populaţie totală în anul de raportare * 100 mii | Gen, grupuri de vârstă (<15 ani, 15-19 ani, 20-24 ani, 25-34 ani, 35-44 ani, 45+ ani), regiuni |
Anual | Serviciul statistic al IMSP SCBI “Toma Ciorbă” | 40,1 (2024) |
<50 | <50 | <50 | <50 | <50 |
| 7. | Ponderea adulţilor şi copiilor în TARV care continuă tratamentul după 12 luni | Numărul adulţilor şi copiilor care încă sunt în viaţă şi care primesc TARV HIV 12 luni după iniţierea tratamentului | Numărul total de adulţi şi copii care au iniţiat anterior TARV | Gen, grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 85,0 % (2024) |
≥85 % | ≥85 % | ≥85 % | ≥85 % | ≥85 % |
| 8. | Ponderea persoanelor care administrează TARV HIV şi care sunt suprimate virusologic | Numărul PTH în TARV care au supresie virusologică (<1000 copii/ml) în perioada de raportare | Numărul persoanelor care administrează TARV HIV la sfârşitul perioadei de raportare | Gen, grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 92,6 % (2024) |
93 % | 94 % | 94 % | 95 % | 95 % |
| 9. | Ponderea persoanelor care trăiesc cu hepatita virală B şi îşi cunosc statutul la sfârşitul perioadei de raportare | Numărul persoanelor cu hepatita virală B care îşi cunosc statutul de hepatită virală B | Numărul estimat de persoane care trăiesc cu hepatita virală B | Regiuni | Anual | Registrul naţional al pacienţilor cu HV; Estimările numărului persoanelor care trăiesc cu hepatita virală B |
71,3 % (2024) |
85,6 % | 90 % | |||
| 10. | Ponderea persoanelor cu hepatita virală C care îşi cunosc statutul la sfârşitul perioadei de raportare | Numărul persoanelor cu hepatita virală C care îşi cunosc statutul de hepatită virală C | Numărul estimat de persoane care trăiesc cu hepatita virală C | Regiuni | Anual | Registrul naţional al pacienţilor cu hepatite virale; Estimările numărului persoanelor care trăiesc cu hepatita virală C |
30,2 % (2024) |
55,4 % | 90 % | |||
| 11. | Ponderea persoanelor cu hepatita virală D care îşi cunosc statutul la sfârşitul perioadei de raportare | Numărul persoanelor cu hepatita virală D care îşi cunosc statutul de hepatită virală D | Numărul estimat de persoane care trăiesc cu hepatita virală D | Regiuni | Anual | Registrul naţional al pacienţilor cu hepatite virale; Estimările numărului persoanelor care trăiesc cu hepatita virală D |
36,8 % (2024) |
71,5 % | 90 % | |||
| 12. | Ponderea persoanelor cu hepatita virală B în tratament antiviral care sunt suprimate virusologic | Numărul persoanelor cu hepatita virală B care administrează tratament antiviral şi care au supresie virusologică (<1000 copii/ml) în perioada de raportare | Numărul persoanelor cu hepatita virală B în tratament antiviral la sfârşitul perioadei de raportare | Gen, grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Registrul naţional al pacienţilor cu hepatite virale | 90 % | 90 % | ||||
| 13. | Ponderea persoanelor cu hepatita virală C înrolate în tratament antiviral | Numărul persoanelor cu hepatita virală C înrolaţi în tratament antiviral | Numărul persoanelor cu hepatita virală C diagnosticate | Regiuni | Anual | Registrul naţional al pacienţilor cu HV | 39,6 % (2024) |
45,2 % | 90 % | |||
| 14. | Proporţia nou-născuţilor care au beneficiat de vaccin împotriva hepatitei virale B în termen de 24 de ore | Numărul nou-născuţilor care au beneficiat de vaccin împotriva hepatitei virale B în termen de 24 de ore | Numărul nou-născuţilor în perioada de raportare | Regiuni | Anual | Registrul naţional de vaccinare | 93,7 % (2024) |
>98 % | >98 % | >98 % | >98 % | >98 % |
| 15. | Proporţia copiilor (<12 luni) vaccinaţi cu a III-a doză de vaccin împotriva hepatitei virale B | Numărul copiilor care au împlinit 12 luni de viaţă care au beneficiat de 3 doze de vaccin împotriva hepatitei virale B | Numărul copiilor care au împlinit 12 luni | Regiuni | Anual | Registrul naţional de vaccinare | 87,6 % (MD_89 %) (2024) |
>95 % | >95 % | >95 % | >95 % | >95 % |
| 16. | Seroprevalenţa AgHBs la copii cu vârsta de 5 ani/în cohortele vaccinate | Numărul copiilor de 5 ani cu testul HBsAg pozitiv | Numărul copiilor de 5 ani vaccinaţi pentru hepatita virală B testaţi la HBsAg | gen | O dată la 5 ani | Studiu de seroprevalenţă | 0,2 % (2020) |
0,1 % | ||||
|
INDICATORI DE ACOPERIRE |
||||||||||||
| 1. | Ponderea BSB acoperiţi cu programe de prevenire a HIV | Numărul BSB care au primit un pachet definit de servicii de prevenire a HIV | Numărul estimat de BSB care necesită servicii de prevenire | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimările mărimii grupului BSB |
64,0 % (2024) |
74,0 % | 74,0 % | 74 % | 74 % | 74,0 % |
| 2. | Numărul persoanelor transgender la care s-a ajuns cu programe de prevenire a HIV |
Numărul persoanelor transgender care au primit un pachet definit de servicii de prevenire a HIV | - | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani ani), regiuni |
Anual | Date programatice | 106 (2024) |
116 | 126 | 136 | 146 | 156 |
| 3. | Ponderea PCDI acoperite cu programe de prevenire a HIV | Numărul PCDI care au primit un pachet definit de servicii de prevenire a HIV | Numărul estimat de PCDI care necesită servicii de prevenire | Gen, grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimări ale mărimii grupului PCDI |
83,3 % (2024) |
70,0 % | 70,0 % | 70,0 % | 70,0 % | 70,0 % |
| 4. | Numărul de seringi distribuite anual per PCDI | Numărul de seringi distribuite în ultimele 12 luni per programe | Numărul estimat de PCDI | Regiuni | Anual | Date programatice; Estimări în cadrul IBBS |
91 (2024) |
≥100 | ≥105 | ≥110 | ≥115 | ≥120 |
| 5. | Ponderea persoanelor care beneficiază în prezent de terapie de substituţie cu opiacee | Numărul persoanelor care primesc terapia de substituţie cu opiacee la sfârşitul perioadei de raportare | Numărul estimat de PCDI care administrează opiacee | Gen, grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimări ale mărimii grupului persoanelor care consumă opiacee intravenos |
8,27 % (2024) |
8,3 % | 8,4 % | 8,8 % | 9,2 % | 10,1 % |
| 6. | Numărul LS acoperiţi cu programe de prevenire a HIV | Numărul LS care au primit un pachet definit de servicii de prevenire a HIV | Numărul estimat de LS care necesită servicii de prevenire | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimări ale mărimii grupului LS |
66,8 % (2024) |
60 % | 60 % | 60 % | 60 % | 60 % |
| 7. | Ponderea persoanelor din instituţiile penitenciare acoperite cu programe de prevenire a HIV | Numărul persoanelor din instituţiile penitenciare care au primit un pachet definit de servicii de prevenire a HIV | Numărul persoanelor din instituţiile penitenciare | Regiuni | Anual | Date programatice | 70 % (2024) |
≥50,0 % | ≥50,0 % | ≥50,0 % | ≥50,0 % | ≥50,0 % |
| 8. | Numărul persoanelor care au primit profilaxia preexpunere cel puţin o dată în perioada de raportare | Numărul persoanelor care au primit profilaxia preexpunere cel puţin o dată în perioada de raportare | - | Gen, grupuri de vârstă (15-19 ani, 20-24 ani, 25-49 ani, 50+ ani), populaţia-cheie |
Anual | Date programatice | 625 (2024) |
820 | 850 | 880 | 910 | 940 |
| 9. | Ponderea femeilor gravide HIV-pozitive care au primit TARV în timpul sarcinii şi/sau în travaliu şi naştere | Numărul femeilor însărcinate HIV-pozitive care au născut în perioada de raportare şi au primit TARV în timpul sarcinii şi/sau travaliu şi naştere |
Numărul femeilor însărcinate HIV-pozitive care au născut în perioada de raportare | Regiuni | Anual | Serviciul statistic | 94,5 % (2024) |
≥95 % | ≥95 % | ≥95 % | ≥95 % | ≥95 % |
| 10. | Ponderea sugarilor expuşi la HIV care au efectuat un test virusologic pentru HIV în termen de 2 luni de la naştere | Numărul sugarilor născuţi din femei HIV-pozitive în perioada de raportare care au făcut un test virusologic la HIV în decurs de 2 luni de la naştere |
Numărul copiilor născuţi din femei HIV-pozitive în perioada de raportare | Regiuni | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 96,0 % (2024) |
≥97 % | ≥97 % | ≥97 % | ≥97 % | ≥97 % |
| 11. | Ponderea sugarilor expuşi HIV, care au iniţiat profilaxia antiretrovirală | Numărul sugarilor născuţi din femei HIV-pozitive în ultimele 12 luni care au început profilaxia antiretrovirală la naştere (primele 24 de ore) | Numărul copiilor născuţi din femei HIV-pozitive în perioada de raportare | Regiuni | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 99,3 % (2024) | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % |
| 12. | Numărul BSB care au efectuat un test HIV în perioada de raportare | Numărul BSB care au fost testaţi la HIV în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de BSB | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
47,4 % (2024) |
52 % | 57 % | 62 % | 66 % | 70 % |
| 13. | Numărul BSB care au efectuat un test la hepatita virală B în perioada de raportare | Numărul BSB care au fost testaţi la hepatita virală B în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de BSB | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
47,4 % (2024) |
52 % | 57 % | 62 % | 66 % | 70 % |
| 14. | Numărul BSB care au efectuat un test HIV în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele |
Respondentul cunoaşte că au efectuat testul HIV în ultimele 12 luni şi rezultatul a fost negativ | Numărul BSB care au răspuns la întrebarea “Îţi cunoşti statutul HIV printr-o testare la HIV?” | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), locaţii |
Supra- vegherea biologică şi comporta- mentală integrată |
Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
53,6 % (2024) |
- | - | - | 70 % | - |
| 15. | Ponderea PCDI care au efectuat testul HIV | Numărul PCDI care au fost testaţi pentru HIV în perioada de raportare şi care îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de PCDI | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen, regiuni |
Anual | Date programatice; Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
42,0 % (2024) |
47 % | 53 % | 58 % | 65 % | 70 % |
| 16. | Ponderea PCDI care au efectuat testul la HVC în perioada de raportare | Numărul PCDI care au fost testaţi pentru HVC în perioada de raportare şi care îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de PCDI | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen, regiuni |
Anual | Date programatice; Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
42,0 % (2024) |
47 % | 53 % | 58 % | 65 % | 70 % |
| 17. | Numărul PCDI care au efectuat un test HIV în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele | Respondentul cunoaşte că a efectuat testul HIV în ultimele 12 luni şi rezultatul a fost negativ | Numărul PCDI care au răspuns la întrebarea “Îţi cunoşti statutul HIV printr-un test la HIV?” | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen, locaţii |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
64,6 % (2024) |
- | - | - | 70 % | - |
| 18. | Numărul LS care au efectuat un test HIV în perioada de raportare | Numărul LS care au fost testaţi pentru HIV în perioada de raportare şi care îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de LS | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimări în cadrul Studiului suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
57,1 % (2024) |
62 % | 67 % | 72 % | 76 % | 80 % |
| 19. | Numărul LS care au efectuat un test la hepatita virală B în perioada de raportare | LS care au fost testaţi pentru hepatita virală B în perioada de raportare şi care îşi cunosc rezultatele | Numărul estimat de LS | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), regiuni |
Anual | Date programatice; Estimări în cadrul Studiului suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
57,1 % (2024) |
62 % | 67 % | 72 % | 76 % | 80 % |
| 20. | Numărul LS care au efectuat un test HIV în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele | Respondentul cunoaşte că a efectuat testul HIV în ultimele 12 luni şi rezultatul a fost negativ | Numărul LS care au răspuns la întrebarea “Îţi cunoşti statutul HIV printr-o testare la HIV?” | Grupuri de vârstă ( <25 ani, 25+ ani), locaţii |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
40,8 % (2024) |
- | - | - | 80 % | - |
| 21. | Numărul deţinuţilor care au efectuat un test HIV în perioada de raportare şi îşi cunosc rezultatele | Respondentul cunoaşte că a efectuat testul HIV în ultimele 12 luni şi rezultatul a fost negativ | Numărul deţinuţilor care au răspuns la întrebarea “Îţi cunoşti statutul HIV printr-o testare la HIV?” | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
70,0 % (2024) |
- | - | - | ≥50 % | - |
| 22. | Ponderea rezultatelor HIV confirmate | Numărul de cazuri HIV confirmate raportate anual | Numărul testărilor la HIV efectuate în perioada de raportare | Populaţii-cheie, tip de testare | Anual | Sistemul de raportare Test RAP şi datele programatice | 0,24 % (2024) |
≥0,24 % | ≥0,24 % | ≥0,24 % | ≥0,24 % | ≥0,24 % |
| 23. | Ponderea PTH testate pentru hepatita virală C | Numărul PTH testate pentru hepatita virală C | Numărul persoanelor care trăiesc cu HIV în viaţă | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen, locaţii |
Anual | Sistemul de raportare Test RAP şi datele programatice | Date lipsă | 90 % | ||||
| 24. | Ponderea persoanelor care trăiesc cu HIV şi hepatita virală C care au iniţiat tratamentul antiviral pentru hepatita virală C | Numărul persoanelor care trăiesc cu HIV şi hepatita virală C care au iniţiat tratamentul antiviral pentru hepatita virală C | Numărul persoanelor care trăiesc cu HIV şi hepatita virală C | Grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ ani), gen, locaţii |
Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH şi datele programatice | Date lipsă | 90 % | ||||
| 25. | Ponderea femeilor însărcinate care îşi cunosc statutul HIV | Numărul femeilor însărcinate care au născut într-o instituţie care au fost testate la HIV sau al celor care cunoşteau că sunt HIV-pozitive la prima vizită antenatală | Numărul femeilor însărcinate care au născut în ultimele 12 luni | Grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Forma 32a, Registrul naţional de supraveghere al PTH | 99,7 % (2024) |
≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % |
| 26. | Ponderea femeilor însărcinate testate la HBsAg | Numărul femeilor însărcinate care au născut într-o unitate unde au fost testate la HbsAg în timpul sarcinii | Numărul femeilor însărcinate care au născut în ultimele 12 luni | Grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Forma 32a | 99,8 % (2024) |
≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % |
| 27. | Ponderea femeilor însărcinate testate la sifilis | Numărul femeilor însărcinate care au născut într-o unitate unde au fost testate la sifilis în timpul sarcinii | Numărul femeilor însărcinate care au născut în ultimele 12 luni | Grupuri de vârstă, regiuni | Anual | Forma 32a | 99,8 % (2024) |
≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % | ≥99 % |
| 28. | Ponderea persoanelor care au fost diagnosticate cu HIV folosind servicii de testare index | Numărul partenerilor persoanelor diagnosticate cu HIV care au fost confirmate cu HIV | Numărul total de cazuri recent diagnosticate în perioada de raportare | Gen, grupuri de vârstă, populaţii-cheie | Anual | Sistemul de raportare Test RAP şi datele programatice | 10,0 % (2024) |
≥10 % | ≥10 % | ≥10 % | ≥10 % | ≥10 % |
| 29. | Ponderea persoanelor în TARV din rândul tuturor PTH | Numărul PTH care au primit TARV la sfârşitul perioadei de raportare | Numărul estimat de PTH | Gen, grupuri de vârstă | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH; Estimările Spectrum |
53,5 % (2024) |
59,2 % | 65,5 % | 65,9 % | 69,4 % | 75,0 % |
| 30. | Ponderea persoanelor cu TARV din rândul tuturor persoanelor care au fost diagnosticate cu HIV | Numărul persoanelor diagnosticate cu HIV în perioada de raportare şi care primesc TARV | Numărul PTH, diagnosticate cu HIV în perioada de raportare | Gen, grupuri de vârstă | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 94,8 % (2024) |
≥90 % | ≥90 % | ≥90 % | ≥90 % | ≥90 % |
| 31. | Ponderea PTH care iniţiază TARV cu un număr de CD4 <200 celule/mm³ | Numărul PTH cu un număr iniţial de celule CD4 <200 celule/mm3 în momentul începerii TARV | Numărul total de PTH care încep TARV în perioada de raportare | Gen, grupuri de vârstă | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 35,4 % (2024) |
≤30 % | ≤30 % | ≤30 % | ≤30 % | ≤30 % |
| 32. | Ponderea persoanelor în TARV care au avut monitorizare a încărcăturii virale cel puţin o dată în ultimele 12 luni | Numărul PTH în TARV care au avut monitorizare a încărcăturii virale cel puţin o dată în perioada de raportare | Numărul PTH în TARV la sfârşitul perioadei de raportare | Gen, grupuri de vârstă | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 83,4 % (2024) |
>95 % | >95 % | >95 % | >95 % | >95 % |
| 33. | Ponderea pacienţilor noi şi în recidivă cu tuberculoză, HIV-pozitivi în tratament TARV | Numărul pacienţilor cu tuberculoză, HIV-pozitivi, care au început tratamentul de tuberculoză care sunt deja în TARV sau care au început TARV în timpul tratamentului de tuberculoză | Numărul pacienţilor noi şi în recidivă cu tuberculoză, HIV pozitivi, înregistraţi în perioada de raportare | Gen, grupuri de vârstă | Anual | Registrul naţional de supraveghere al PTH | 82 % (2024) |
>90 % | >90 % | >90 % | >90 % | >90 % |
| 34. | Ponderea persoanelor care au iniţiat TARV şi au fost examinate la hepatita virală C | Numărul persoanelor care trăiesc cu HIV care încep TARV şi au fost analizate pentru hepatita virală C în perioada de raportare | Numărul persoanelor care încep TARV în perioada de raportare | Gen, grupuri de vârstă, rezultate ale testelor | Anual | Registrul naţional de supra- veghere al PTH |
76,0 % (2023) |
≥80 % | ≥80 % | ≥80 % | ≥80 % | ≥80 % |
| 35. | Ponderea membrilor populaţiei-cheie care evită asistenţa medicală din cauza stigmatizării şi discriminării | Numărul respondenţilor care răspund afirmativ la minimum una dintre întrebările propuse în chestionar | Numărul respondenţilor | Gen, grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ani), populaţii cheie |
Fiecare 3 ani | Studiul suprave- gherea biologică şi comporta- mentală integrată |
BSB-20,1 % PCDI-22,8 %, LS - 5,4 % |
- | - | - | BSB-≤10.0% PCDI-≤10,0% LS - ≤3 % |
- |
| 36. | Ponderea PTH care evită asistenţa medicală din cauza stigmatizării şi discriminării | Numărul respondenţilor care răspund afirmativ la minimum una din întrebările propuse în chestionar | Numărul respondenţilor | Gen, grupuri de vârstă (<25 ani, 25+ani), populaţii cheie |
Fiecare 3-5 ani |
Indicele stigmatizării |
8,3 % (2024) |
- | - | - | < 5 % | - |
V. IMPACTUL
107. Prezentul Program urmăreşte realizarea impactului durabil asupra sănătăţii populaţiei şi a sistemului de sănătate din Republica Moldova, prin reducerea incidenţei infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D, diminuarea morbidităţii şi mortalităţii asociate acestora, limitarea transmiterii infecţiilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor afectate. Implementarea intervenţiilor de prevenire orientate către grupurile-cheie cu risc sporit de infectare, inclusiv către BSB, PCDI, LS şi persoanele aflate în detenţie, va contribui la reducerea transmiterii infecţiilor atât în cadrul acestor grupuri, cât şi în rândurile populaţiei generale, prin întreruperea lanţurilor de transmitere şi extinderea accesului la servicii esenţiale de prevenire, testare, tratament şi îngrijire.
108. Implementarea prezentului Program va genera efecte economice şi financiare pozitive prin reducerea costurilor asociate diagnosticului tardiv, tratamentului complicaţiilor şi dizabilităţii determinate de infecţia HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D. Investiţiile în prevenire, depistare precoce şi tratament reprezintă intervenţii eficiente din punctul de vedere al costului, care contribuie la diminuarea cheltuielilor pe termen mediu şi lung suportate de către sistemul de sănătate şi de societate. Totodată, prezentul Program va consolida capacitatea administrativă şi instituţională a sistemului de sănătate prin dezvoltarea mecanismelor de coordonare intersectorială, consolidarea Sistemului informaţional de monitorizare şi evaluare în domeniul HIV, îmbunătăţirea proceselor de planificare şi monitorizare, precum şi prin asigurarea aprovizionării continue cu teste de diagnostic, cu medicamente antiretrovirale, cu medicamente pentru tratamentul infecţiilor cu transmitere sexuală şi cu medicamente antivirale destinate tratamentului hepatitelor virale B, C şi D, în conformitate cu necesităţile estimate.
109. Implementarea prezentului Program va contribui la reducerea inegalităţilor în sănătate şi la asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la servicii integrate de prevenire, testare, diagnostic, tratament, îngrijire şi suport pentru toate persoanele, indiferent de sex, vârstă, mediul de reşedinţă sau apartenenţa la grupurile-cheie cu risc sporit de infectare. Prezentul Program integrează perspectiva egalităţii de gen şi a drepturilor omului în toate intervenţiile sale şi promovează eliminarea stigmei şi discriminării asociate infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D. Prin atingerea ţintelor naţionale privind diagnosticul şi tratamentul, inclusiv a ţintelor globale 95-95-95 pentru HIV şi a obiectivelor de eliminare a transmiterii verticale a HIV, a hepatitei virale B şi a sifilisului congenital, prezentul Program va contribui la realizarea angajamentelor internaţionale asumate de Republica Moldova, la consolidarea rezilienţei sistemului de sănătate şi la implementarea obiectivelor Strategiei “Sănătatea 2030”.
VI. COSTURI DE IMPLEMENTARE
110. Estimarea generală a costurilor pentru implementarea şi realizarea prezentului Program a fost efectuată în baza priorităţilor şi activităţilor identificate, a directivelor şi instrumentelor disponibile în experienţa naţională şi internaţională şi în baza determinării costului per serviciu, per capita sau buget global, după caz. Mijloacele financiare provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (denumite în continuare FOAM), indicate în costurile estimative ale prezentului Program, reprezintă resurse proprii ale prestatorilor de servicii medicale, obţinute în temeiul legislaţiei, conform contractelor încheiate cu CNAM, în limitele mijloacelor financiare disponibile.
111. În tabelele 2 şi 3 este reflectat costul estimat pentru fiecare an de implementare, în funcţie de categorie, sursă de finanţare şi valorile cumulative ale costurilor preconizate pentru activităţile prezentului Program. Costul estimativ va servi drept argument şi instrument pentru accesarea atât a fondurilor naţionale, cât şi a celor internaţionale şi va fi ajustat pe perioada implementării prezentului Program, ţinând cont de evoluţia economiei naţionale şi de bugetele disponibile la nivel naţional (bugetul de stat, bugetele locale de nivelul a II-lea şi FOAM).
Tabelul 2
Costurile estimative
pentru fiecare an de implementare, per obiectiv specific
|
(sume, în mii lei) |
||||||
| 2026 | 2027 | 2028 | 2029 | 2030 | TOTAL | |
| Obiectivul specific 1 | 64 492,8 | 56 527,8 | 56 927,6 | 56 625,5 | 55 751,3 | 290 325,0 |
| Obiectivul specific 2 | 34 038,9 | 38 711,6 | 35 782,8 | 37 666,3 | 39 422,8 | 185 622,5 |
| Obiectivul specific 3 | 75 574,4 | 78 663,0 | 81 643,3 | 83 600,3 | 85 929,8 | 405 410,9 |
| Obiectivul specific 4 | 10 448,0 | 17 255,9 | 15 887,5 | 9 309,6 | 7 099,0 | 60 000,0 |
| TOTAL | 184 554,2 | 191 158,4 | 190 241,2 | 187 201,7 | 188 202,9 | 941 358,4 |
112. Implementarea prezentului Program se va efectua în limitele alocaţiilor aprobate în aceste scopuri în bugetele autorităţilor/instituţiilor implicate, în FAOAM, din sursele partenerilor de dezvoltare, precum şi din alte surse, conform legislaţiei. În tabelul de mai jos sunt prezentate costurile în funcţie de categorie, sursa de finanţare şi valorile cumulative ale costurilor preconizate pentru activităţile incluse în prezentul Program.
Tabelul 3
Costurile estimative pentru fiecare an de implementare
în funcţie de sursa de finanţare
|
(sume, mii lei) |
|||||||
| Obiectivul specific | Codul programului bugetar |
Costuri totale | Costuri pe ani | ||||
| 2026 | 2027 | 2028 | 2029 | 2030 | |||
|
Obiectivul specific 1. Asigurarea accesului la servicii de prevenire a infecţiei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D pentru cel puţin: BSB - 74%, PCDI - 70% şi LS - 60%, din numărul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare care necesită asemenea servicii |
|||||||
| Costuri acoperite din bugetul de stat1 | 8005 4302 |
49 366,5 | 7 664,9 | 8 911,9 | 9 422,7 | 11 578,0 | 11 789,1 |
| FAOAM | 114 703,7 | 12 131,7 | 18 001,8 | 22 972,0 | 28 665,9 | 32 932,2 | |
| Costuri acoperite din asistenţă externă, Fondul Global | 115 808,7 | 44 091,4 | 28 858,5 | 23 070,9 | 13 359,8 | 6 428,1 | |
| Administraţia publică locală, Transnistria | 10 446,1 | 604,8 | 755,6 | 1 461,9 | 3 021,9 | 4 601,9 | |
| Total Obiectivul specific 1 | 290 325,0 | 64 492,8 | 56 527,8 | 56 927,6 | 56 625,5 | 55 751,3 | |
|
Obiectivul specific 2. Asigurarea depistării a 95% dintre cazurile de HIV, infecţii cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D, către 2030 |
|||||||
| Costuri acoperite din bugetul de stat1 | 8018 | 127 135,3 | 22 970,5 | 23 808,4 | 24 940,9 | 27 148,4 | 28 267,1 |
| FAOAM | 28 264,0 | 3 684,1 | 4 045,1 | 5 057,0 | 6 825,6 | 8 652,2 | |
| Costuri acoperite din asistenţă externă, FG | 25 186,8 | 7 013,3 | 10 364,3 | 5 028,9 | 2 354,1 | 426,2 | |
| Administraţia publică locală, Transnistria | 5 036,3 | 371,0 | 493,8 | 756,0 | 1 338,2 | 2 077,3 | |
| Total Obiectivul specific 2 | 185 622,5 | 34 039,0 | 38 711,6 | 35 782,8 | 37 666,3 | 39 422,8 | |
|
Obiectivul specific 3. Asigurarea cu tratament a cel puţin 95% din persoanele diagnosticate cu HIV, cu infecţii cu transmitere sexuală şi cu hepatite virale B, C şi D |
|||||||
| Costuri acoperite din bugetul de stat1 | 8018 | 173 461,6 | 31 385,0 | 32 545,9 | 34 014,6 | 36 767,5 | 38 748,6 |
| FAOAM | 133 313,7 | 23 415,7 | 25 406,2 | 27 410,7 | 27 872,7 | 29 208,4 | |
| Costuri acoperite din asistenţă externă, FG | 24 800,6 | 7 356,9 | 6 922,3 | 5 807,5 | 3 445,0 | 1 268,9 | |
| Administraţia publică locală, Transnistria | 73 835,0 | 13 416,8 | 13 788,7 | 14 410,5 | 15 515,1 | 16 703,9 | |
| Total Obiectivul specific 3 | 405 410,9 | 75 574,4 | 78 663,1 | 81 643,3 | 83 600,3 | 85 929,8 | |
|
Obiectivul specific 4. Consolidarea managementului Programului prin asigurarea unui răspuns coordonat, bazat pe drepturi şi egalitate de gen, a informaţiilor strategice de calitate şi colaborare intersectorială |
|||||||
| Costuri acoperite din bugetul de stat | 8018 | 62,6 | 0 | 0 | 9,1 | 20,3 | 33,2 |
| FAOAM | 31 137,2 | 5 329,1 | 5 539,4 | 6 756,2 | 6 756,3 | 6 756,2 | |
| Costuri acoperite din asistenţă externă, FG | 28 800,2 | 5 118,9 | 11 716,5 | 9 122,2 | 2 533,0 | 309,6 | |
| Administraţia publică locală, Transnistria | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | |
| Total Obiectivul specific 4 | 60 000,0 | 10 448,0 | 17 255,9 | 15 887,5 | 9 309,6 | 7 099,0 | |
| TOTAL costul Programului | 941 358,4 | 184 554,2 | 191 158,4 | 190 241,2 | 187 201,7 | 188 202,9 | |
| Costuri acoperite din bugetul de stat1 | 350 026,0 | 62 020,40 | 65 266,10 | 68 387,30 | 75 514,20 | 78 838,00 | |
| FAOAM | 307 418,7 | 44 560,60 | 52 992,60 | 62 196,00 | 70 120,50 | 77 549,00 | |
| Costuri acoperite din asistenţă externă, FG | 194 596,2 | 63 580,50 | 57 861,60 | 43 029,50 | 21 691,80 | 8 432,80 | |
| Administraţia publică locală, Transnistria | 89 317,5 | 14 392,7 | 15 038,1 | 16 628,4 | 19 875,2 | 23 383,1 | |
VII. RISCURI DE IMPLEMENTARE
113. Implementarea prezentului Program implică un set de provocări strategice, operaţionale, financiare şi instituţionale, care pot influenţa progresul şi atingerea rezultatelor aşteptate. Pentru a gestiona aceste incertitudini, au fost identificate principalele riscuri, însoţite de evaluarea probabilităţii producerii acestora, de impactul estimat şi de măsurile propuse pentru diminuare.
114. Principalele riscuri de implementare, împreună cu planul preliminar de prevenire şi intervenţie, sunt prezentate în tabelul 4.
Tabelul 4
Riscuri de implementare a Programului
| Risc anticipat | Probabilitate (joasă, medie, înaltă) | Impact (scăzut, mediu, înalt) |
Măsuri de atenuare a riscurilor |
Monitorizare |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| Nerespectarea continuităţii finanţării şi preluarea insuficientă a intervenţiilor finanţate din granturi externe, finanţate din grantul Fondului Global de combatere a SIDA, a tuberculozei şi a malariei | Medie | Înalt | Consolidarea capacităţii instituţiilor; alocarea clară a responsabilităţilor; creşterea progresivă a alocărilor din bugetul de stat şi FAOAM; creşterea integrării serviciilor de prevenire HIV/hepatite virale B, C şi D în contractarea Casei Naţionale de Asigurări în Medicină |
Rapoarte anuale ale Casei Naţionale de Asigurări în Medicină şi ale Ministerului Sănătăţii privind disponibilitatea resurselor, serviciilor şi continuitatea acestora |
| Riscul de piaţă generat de volumele reduse de medicamente şi consumabile | Medie | Înalt | Cooperarea cu platforme internaţionale de achiziţii; diversificarea furnizorilor; mecanism mixt naţional/internaţional | Evaluarea periodică a pieţei şi a preţurilor; monitorizarea trimestrială a stocurilor (IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”); raport anual privind întreruperile de tratament (IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”) |
| Reducerea finanţării externe | Medie | Înalt | Implementarea planului de sustenabilitate; integrarea treptată a intervenţiilor în mecanismele naţionale de finanţare; valorificarea surselor alternative de finanţare |
Rapoarte anuale privind funcţionarea echipamentelor, infrastructura şi implementarea serviciilor ONC-urilor (IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”) |
| Grupurile cu risc sporit de infectare cu HIV şi hepatitele virale B, C şi D sunt greu accesibile din cauza creşterii stigmatizării grupurilor vulnerabile | Medie | Înalt | Implicarea ONC-urilor, care activează în domeniul HIV şi al hepatitelor virale B, C şi D şi care au acces la aceste grupuri pentru prestarea serviciilor de prevenire a HIV şi a infecţiilor cu transmitere sexuală, de testare la HIV, hepatitele virale B, C şi infecţii cu transmitere sexuală cu referirea/acompanierea cazurilor pozitive la instituţiile medicale pentru confirmare şi iniţierea tratamentului specific | Evaluarea periodică a implementării serviciilor şi a finanţării efective; colectarea indicatorilor de acoperire dezagregaţi (gen, vârstă, teritoriu) |
| Acces limitat în regiunea transnistreană | Medie | Înalt | Consolidarea programelor de reducere a riscurilor în regiunea transnistreană; Continuarea implicării specialiştilor din regiune în instruiri, activităţile CNC TB/SIDA |
Rapoarte periodice privind acoperirea programelor şi accesul beneficiarilor şi pacienţilor la servicii de prevenire, tratament, îngrijire şi suport (realizate semestrial de către IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”) |
| Riscul de neatingere a indicatorilor privind eliminarea transmiterii triple de la mamă la făt a infecţiei HIV, a sifilisului şi a hepatitei virale B | Medie | Mediu | Promovarea profilaxiei transmiterii de la mamă la făt a HIV, sifilis şi hepatitei virale B | Rapoarte privind transmiterea de la mamă la făt a HIV, sifilis şi hepatitei virale B (realizate semestrial de către IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”) |
| Insuficienţa resurselor bugetare faţă de nevoile reale | Medie | Mediu | Mecanisme riguroase de monitorizare bugetară; prioritizarea şi ajustarea alocărilor | Rapoarte anuale privind execuţia bugetului şi utilizarea fondurilor |
| Capacitate insuficientă a resursei umane şi migrarea personalului | Mediu | Înalt | Implementarea planului anual de formare continuă; consolidarea serviciilor comunitare; digitalizarea proceselor de raportare |
Raport anual privind specialiştii instruiţi; evaluare anuală a capacităţii instituţionale |
| Evoluţia rapidă a noilor substanţe psihoactive şi schimbarea comportamentelor de risc | Medie | Medie | Adaptarea anuală a pachetului de prevenire; extinderea serviciilor de reducere a riscurilor şi tratamentului agonist cu opioide; actualizarea ghidurilor clinice |
Raport epidemiologic anual; date din studiile IBBS şi estimările mărimii grupurilor |
VIII. AUTORITĂŢI/INSTITUŢII RESPONSABILE
115. Autoritatea responsabilă de coordonarea implementării prezentului Program este Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Justiţiei (prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică şi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”. Instituţiile menţionate vor asigura implementarea prevederilor prezentului Program în conformitate cu competenţele şi responsabilităţile prevăzute de cadrul normativ şi Planul de acţiuni aferent prezentului Program.
116. În procesul de implementare a prezentului Program, autorităţile responsabile vor colabora activ cu alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţiile medico-sanitare publice şi private, cu organizaţiile societăţii civile, organizaţiile internaţionale şi partenerii de dezvoltare, în vederea asigurării unei abordări integrate, multisectoriale şi bazate pe dovezi în prevenirea şi controlul infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D.
117. Prevederile prezentului Program sunt aplicabile şi obligatorii pentru toate instituţiile implicate în prevenirea, supravegherea, diagnosticul, tratamentul, îngrijirea şi controlul infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D, indiferent de statutul juridic al acestora. Instituţiile implicate vor respecta cadrul normativ aplicabil şi vor asigura furnizarea completă şi în termenele stabilite a datelor necesare pentru monitorizarea implementării prezentului Program, evaluării indicatorilor de performanţă şi supravegherii epidemiologice la nivel naţional şi teritorial.
IX. PROCEDURI DE RAPORTARE. MONITORIZAREA
ŞI EVALUAREA IMPLEMENTĂRII PROGRAMULUI
118. Activităţile de monitorizare, evaluare şi raportare a prezentului Program vor fi desfăşurate continuu pe întreaga perioadă de implementare. Acestea vor include colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, identificarea posibilelor erori sau efecte neprevăzute, precum şi ajustarea, după caz, a conţinutului şi a formei măsurilor şi activităţilor planificate. Monitorizarea va fi realizată atât prin supravegherea de rutină, utilizând SIME HIV, cât şi prin cercetări şi studii efectuate de către instituţii specializate şi companii sociologice.
119. Ministerul Sănătăţii este responsabil de coordonarea întregului proces de monitorizare şi evaluare, cu implicarea altor autorităţi şi instituţii publice cu atribuţii în domeniu, în colaborare cu organizaţiile necomerciale neguvernamentale şi cu partenerii internaţionali.
120. În cadrul procesului de monitorizare, vor fi elaborate rapoarte anuale de progres care vor reflecta stadiul de implementare a activităţilor prevăzute în Planul de acţiuni. Aceste rapoarte vor fi întocmite de către unitatea de coordonare a prezentului Program şi vor fi prezentate Ministerului Sănătăţii anual, până la data de 20 februarie, şi vor fi discutate în cadrul şedinţelor Consiliului naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei.
121. Ministerul Sănătăţii va elabora anual raportul privind implementarea prezentului Program, în conformitate cu obiectivele stabilite, îl va prezenta Guvernului până la data de 25 februarie a fiecărui an şi îl va publica pe site-ul său web oficial.
122. Anual, până în luna iunie, informaţiile şi datele statistice, inclusiv datele despre resursele financiare alocate în anul precedent şi preconizate spre alocare în următorii 2 ani, destinate realizării prezentului Program, vor fi raportate către UNAIDS, Regiunea Europeană.
123. Implementarea prezentului Program se va realiza conform etapelor şi termenelor prevăzute în Planul de acţiuni.
124. Implementarea prezentului Program cuprinde următoarele componente:
124.1. componenta I - promovarea Programului;
124.2. componenta a II-a - implementarea Programului, cu următoarele etape:
124.2.1. etapa I - consolidarea cadrului normativ şi instituţional, dezvoltarea şi integrarea serviciilor de prevenire, testare, diagnostic, tratament, îngrijire şi suport pentru infecţia HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D, fortificarea capacităţilor instituţiilor şi ale personalului implicat în implementarea prezentului Program, consolidarea mecanismelor de coordonare intersectorială, precum şi dezvoltarea sistemului de monitorizare şi evaluare HIV (SIME HIV);
124.2.2. etapa a II-a - continuarea implementării intervenţiilor iniţiate în prima etapă, extinderea şi asigurarea accesului echitabil şi universal la servicii de prevenire, testare, diagnostic, tratament, îngrijire şi suport, implementarea recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a bunelor practici internaţionale în domeniul HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D, precum şi ajustarea intervenţiilor, în funcţie de rezultatele evaluării intermediare, pentru asigurarea realizării obiectivelor şi indicatorilor prezentului Program;
124.3. componenta a III-a - monitorizarea şi evaluarea implementării prezentului Program vor include realizarea unui proces continuu de monitorizare a progresului şi de evaluare a rezultatelor obţinute în cadrul acestuia, după cum urmează:
124.3.1. raportarea anuală - va reflecta gradul de implementare a activităţilor şi măsurilor prevăzute în Program, precum şi progresul în realizarea obiectivelor şi indicatorilor stabiliţi;
124.3.2. evaluarea intermediară - se va efectua în anul 2028, având drept scop evaluarea gradului de realizare a obiectivelor şi indicatorilor prezentului Program, identificarea constrângerilor şi formularea recomandărilor pentru optimizarea implementării acestuia;
124.3.3. evaluarea finală - se va realiza în anul 2030 şi va viza aprecierea impactului prezentului Program asupra controlului infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D, evaluarea eficienţei, eficacităţii şi sustenabilităţii intervenţiilor implementate, precum şi formularea concluziilor şi recomandărilor pentru elaborarea politicilor şi programelor ulterioare.
Anexă
la Programul naţional de răspuns la HIV, la
infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele
virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
PLAN DE ACŢIUNI
privind implementarea Programului naţional de răspuns la HIV,
la infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D pentru anii 2026-2030
| Nr. crt. | Acţiuni/Activităţi | Indicatori de monitorizare | Valoare de referinţă 2025 | Valoare-ţintă 2030 | Costul total (mii lei) | Sursa de finanţare (mii lei) | Cod program/ Subpro- gram bugetar; Sursa de finanţare externă |
Costuri (mii lei) | Termen de realizare (trimestru / an) | Instituţii responsabile | |||||||
| Buget de stat | FAOAM | Alte surse | Autorităţi publice locale, Transnis- tria (SN) |
2026 | 2027 | 2028 | 2029 | 2030 | |||||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
|
Obiectivul general - reducerea incidenţei HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C, D, precum şi asigurarea accesului la tratament şi îngrijire |
|||||||||||||||||
|
Obiectivul specific 1. Asigurarea accesului la servicii de prevenire a HIV, a infecţiilor cu transmitere sexuală şi a hepatitelor virale B, C şi D pentru cel puţin 74 % BSB, 70 % dintre PCDI şi 60% dintre LS, din numărul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare care necesită asemenea servicii |
|||||||||||||||||
| 1.1. | Furnizarea pachetului de servicii de prevenire a HIV către BSB şi persoanele transgender | 1. Ponderea BSB acoperiţi cu programe de prevenire a HIV - pachet definit de servicii, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional | 64% | 74% | 70 556,5 | 1 353,0 | 36 767,2 | 31 678,6 | 757,7 | 8005 4302 surse externe |
14 027,3 | 14 053,3 | 14 239,3 | 14 105,3 | 14 131,3 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii; Ministerul Justiţiei; Fondul Global |
| 2. Ponderea de beneficiari testaţi la HBV ≥ 50% | 23,6 | ≥50% | |||||||||||||||
| 1.2. | Furnizarea pachetului de servicii de prevenire către PCDI | 1. Ponderea PCDI acoperite cu programe de prevenire a HIV - pachet definit de servicii, de menţinut ≥70%, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional (VB: 83,0% şi Ţ: ≥ 70%). |
83% | ≥70% | 84 048,5 | 4 491,0 | 43 250,7 | 31 506,2 | 4 800,6 | 8005 4302 surse externe |
20 785,3 | 15 815,8 | 15 815,8 | 15 815,8 | 15 815,8 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Numărul de seringi distribuite pe an pentru PCDI per beneficiar (VB: 91 şi Ţ :≥ 120). | 91 | 120 | |||||||||||||||
| 3. Ponderea de beneficiari testaţi la hepatita virală C ≥ 50 % (VB: 30%) |
30% | ≥50% | |||||||||||||||
| 1.3. | Asigurarea serviciilor suplimentare de prevenire pentru grupurile cu risc sporit de infectare | Ponderea de PCDI la care a fost distribuită Naloxona: de menţinut la cel puţin 20 % dintre PCDI cu opiacee |
20% | ≥20% | 17 287,4 | 537,5 | 0,00 | 16 750,0 | 0,00 | 8005 8018 surse externe |
4 210,2 | 3 229,3 | 3 389,3 | 3 229,3 | 3 229,3 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.4. | Extinderea tratamentului farmacologic al dependenţei de opiacee în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice şi al instituţiilor penitenciare | 1. Ponderea persoanelor care beneficiază de terapie de substituţie cu opiacee, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional | 8,3% | 10,1% | 14 303,1 | 12 090,0 | 996,7 | 1 216,4 | 0,0 | 8005 8018 surse externe |
2 563,0 | 3 006,8 | 2 832,0 | 2 910,0 | 2 991,3 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.5. | Oferirea serviciilor de prevenire pentru LS | 1. Ponderea LS acoperiţi cu programe de prevenire a HIV - pachete definite de servicii, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional (VB: 66,8% şi Ţ: ≥60%). |
66,8% | ≥ 60% | 43 749,8 | 0,00 | 20 892,8 | 21 907,5 | 949,5 | 8005 surse externe |
11 835,0 | 7 978,7 | 7 978,7 | 7 978,7 | 7 978,7 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea de beneficiari testaţi la Hepatita virală B ≥ 50% (VB: 23,6 % şi Ţ: ≥ 50%) |
23,6 | ≥ 50% | |||||||||||||||
| 3. Ponderea femeilor din numărul lucrătorilor care practică sexul comercial acoperiţi cu programe de prevenire a HIV | 95% | ≥ 95% | |||||||||||||||
| 1.6. | Oferirea serviciilor de prevenire a infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C în sistemul instituţiilor penitenciare | 1. Ponderea persoanelor care nu fac parte din grupurile cu risc sporit de infectare în instituţiile penitenciare acoperite cu servicii de prevenire infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C - pachet Bază, de menţinut ≥ 50%, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional | 50% | ≥50% | 14 400,0 | 13 600,0 | 0,0 | 800,0 | 0,00 | 8005 4302 surse externe |
2 880,0 | 2 880,0 | 2 880,0 | 2 880,0 | 2 880,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii; Ministerul Justiţiei |
| 1.7. | Oferirea serviciilor de prevenire a infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală, hepatitelor B şi C în rândul tinerilor | Numărul tinerilor care au beneficiat de servicii de prevenire prin intermediul aparatelor vending, dezagregat pe sexe, dizabilitate, vârstă, mediul de reşedinţă, statutul migraţional | 0 | 600 | 56,0 | 0,00 | 36,8 | 19,2 | 0,00 | 8005 surse externe |
19,2 | 21,8 | 4,0 | 5,0 | 6,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.8. | Asigurarea accesului universal la PrEP | Numărul persoanelor care au beneficiat de PrEP cel puţin o dată în perioada de raportare cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional | 625 | 940 | 14 447,1 | 4 660,0 | 4 225,2 | 4 554,3 | 1 007,6 | 8005 8018 surse externe |
1 795,8 | 2 408,3 | 3 171,5 | 3 502,9 | 3 568,6 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.9. | Asigurarea accesului universal la PPE | Ponderea acoperirii cu PPE, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional | 100% | 100% | 338,0 | 32,0 | 292,3 | 0,00 | 13,7 | 8005 8018 |
67,6 | 67,6 | 67,6 | 67,6 | 67,6 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.10. | Sporirea accesului la servicii de prevenire pentru grupurile cu risc sporit de infectare prin metode alternative | 1. Numărul persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare acoperite cu servicii de prevenire a infecţiei HIV prin aparate vending) (VB: 12,8% şi Ţ: 25%). |
12,8% | 25% | 8 635,4 | 786,0 | 4 803,3 | 2 522,1 | 524,0 | 8005 4302 surse externe |
1 902,2 | 1 659,3 | 1 755,3 | 1 659,3 | 1 659,3 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea acoperirii cu servicii de prevenire a infecţiei HIV prin intermediul unităţilor mobile (VB: 7,8% şi Ţ: 15%). 3. Ponderea femeilor din numărul total de persoane din grupurile cu risc sporit de infectare acoperite cu servicii de prevenire a infecţii HIV prin intermediul aparatelor vending. |
20% | 40% | |||||||||||||||
| 1.11. | Eliminarea transmiterii infecţiei HIV şi hepatitei virale B de la mamă la făt | 1.Ponderea femeilor însărcinate care îşi cunosc statutul HIV | 99,7% | >99% | 15 833,8 | 11 817,1 | 558,2 | 1 065,5 | 2 393,0 | 8005 8018 4302 surse externe |
3 397,9 | 2 876,6 | 3 485,2 | 3 226,7 | 2 847,4 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea femeilor gravide HIV-pozitive care au primit TARV în timpul sarcinii | 94,5% | >95% | |||||||||||||||
| 3. Ponderea sugarilor expuşi HIV care au iniţiat profilaxia cu preparate antiretrovirale. | 99,3% | >99% | |||||||||||||||
| 4. Ponderea femeilor însărcinate care îşi cunosc statutul de infecţie cu hepatita virală B | 99,8% | ≥99% | |||||||||||||||
| 1.12. | Asigurarea vaccinării împotriva hepatitei virale B a grupurilor cu risc sporit de infectare (BSB, PCDI şi LS) | Acoperire cu vaccinare a grupurilor cu risc sporit de infectare, nu mai puţin de 35% anual | 34% | 42% | 3 072,5 | 0,00 | 2 880,5 | 192,0 | 0,00 | 8005 4302 surse externe |
640,1 | 640,1 | 640,1 | 576,1 | 576,1 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 1.13. | Fortificarea sistemului de sănătate privind prevenirea transmiterii infecţiei HIV şi a hepatitelor virale B, C şi D | Actualizarea curricula de studii pentru medici şi asistente medicale privind prevenirea transmiterii infecţiei HIV şi hepatitelor virale în cadrul asistenţei medicale | 0 | 1 | 48,8 | 0,00 | 0,00 | 48,8 | 0,00 | Surse externe | 48,8 | 0 | 0 | 0 | 0 | 2026 | Ministerul Sănătăţii |
| 1.14. | Implicarea reprezentanţilor comunităţii în activităţi de prevenire | Implicarea reprezentanţilor comunităţii în ajustarea bazei normative în cadrul activităţilor de prevenire. Pilotarea prin implicarea reprezentanţilor comunităţii a unei campanii contextuale de influenţare direcţionată în spaţiul online | 0 | 1 | 3 548,1 | 0,0 | 0,0 | 3 548,1 | 0,0 | Surse externe | 320,3 | 1 890,2 | 668,8 | 668,8 | 0 | 2026-2029 | Unitatea de Coordonare, Implementare şi Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătăţii. |
| Total Obiectivul specific 1 | 290 325,0 | 49 366,5 | 114 703,7 | 115 808,7 | 10 446,1 | 64 492,8 | 56 527,8 | 56 927,6 | 56 625,5 | 55 751,3 | |||||||
|
Obiectivul specific 2. Asigurarea depistării a 95% dintre cazurile de HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatitele virale B, C şi D, către 2030 |
|||||||||||||||||
| 2.1. | Asigurarea depistării a 95% din cazurile de cu HIV, infecţii cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D către 2030 (asistenţa medicală primară (AMP) şi ONC-uile active în domeniul prevenirii bolilor transmisibile - pentru testarea de screening la infecţiile menţionate în grupurile cu risc sporit de infectare; asistenţă medicală specializată de ambulatoriu 9AMSA), asistenţă medicală spitalicească (AMS) şi instituţii departamentale - testarea de screening la HIV si sifilis pentru testarea de screening la infecţiile menţionate. Testarea de screening la hepatitele virale B, C şi D pentru persoanele neasigurate) |
1.Ponderea BSB care au făcut un test HIV în timpul raportării (estimare 2024) | 47,4% | 70% | 32 897,5 | 31 373,2 | 0,0 | 286,1 | 1 238,2 | 8018 Surse externe |
6 480,5 | 6 431,6 | 6 562,7 | 6 626,2 | 6 796,5 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii; Fondul Global |
| 2.Ponderea BSB care au făcut un test HIV şi îşi cunosc rezultatul (IBBS 2024) | 53,6% | 70% | |||||||||||||||
| 3.Ponderea PCDI care au făcut testul HIV (estimare 2024) | 42% | 70% | |||||||||||||||
| 4.Ponderea PCDI care au primit un test HIV şi îşi cunosc rezultatul (IBBS 2024) | 64,6% | 80% | |||||||||||||||
| 5. Ponderea LS care au făcut un test HIV în timpul raportării. | 57,1% | 80% | |||||||||||||||
| 6.Ponderea LS care au primit un test HIV şi le cunosc rezultatele (IBBS 2024) | 40,8% | 70% | |||||||||||||||
| 7.Ponderea persoanelor din instituţiile penitenciare şi alte centre de detenţie care au făcut un test HIV în perioada de raportare cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional (VB: 70% şi Ţinta :75% | 70% | 75% | |||||||||||||||
| 2.2. | Asigurarea securităţii transfuzionale prin testarea sângelui donat la infecţia HIV, la sifilis şi hepatite virale B, C şi D | Ponderea donărilor testate la infecţia HIV, sifilis, hepatitele virale B, C, şi D | 100% | 100% | 32.695,1 | Din bugetul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui | 8018 | 6.556,8 bugetul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui |
6.556,8 bugetul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui |
6.556,8 bugetul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui |
6.556,8 bugetul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui |
6.556,8 buget Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui |
2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii; Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui |
|||
| 2.3. | Asigurarea autotestării la HIV | Numărul de teste distribuite | 10125 | 10624 | 2 155,9 | 1 771,2 | 70,6 | 246,2 | 67,9 | 8005 8018 Surse externe |
421,3 | 426,1 | 431,8 | 436,6 | 440,1 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii Fondul Global |
| 2.4. | Asigurarea confirmării de laborator a infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D | Ponderea rezultatelor HIV+ pozitive | 0,23% | ≥ 0,35% | 21 043,1 | 18.304,5 | 768,0 | 914,3 | 1 056,3 | 8005 8018 Surse externe |
3 571,7 | 4 134,6 | 4 286,1 | 4 459,7 | 4 591,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.5. | Asigurarea testării la alte infecţii cu transmitere sexuală pentru grupurile cu risc sporit de infectare | Numărul beneficiarilor care au fost testaţi la alte infecţii cu transmitere sexuală pentru sporirea atractivităţii serviciilor de prevenire | 300 | ≥ 300 | 1.140,0 | 0,00 | 456,0 | 684,0 | 0,00 | Surse externe | 228,0 | 228,0 | 228,0 | 228,0 | 228,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.6. | Asigurarea monitorizării de laborator a eficienţei tratamentului HIV şi hepatitelor virale B, C şi D, precum şi diagnosticul infecţiilor oportuniste (tuberculoză, infecţie criptococică etc.) | 1.Ponderea PTH şi administrează TARV care sunt investigaţi virusologic. |
83,4% | 95% | 66 929,5 | 60 789,4 | 0,00 | 3 996,2 | 2 143,9 | 8018 Surse externe |
11 934,8 | 12 632,4 | 13 347,9 | 14 120,0 | 14 894,4 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea femeilor din numărul total de PTH şi administrează TARV, care sunt investigate virusologic | 38% | 42% | |||||||||||||||
| 2.7. | Determinarea subtipurilor HIV/hepatitelor virale şi a rezistenţei la preparatele antiretrovirale/ antivirale |
Numărul de testări pentru determinarea subtipurilor HIV/hepatitelor virale şi a rezistenţei la preparatele antiretrovirale/ antivirale |
360 | 552 | 9.996,7 | 7.985,2 | 0,0 | 2.011,5 | 0,0 | 8018 Surse externe |
2.267,5 | 1.932,3 | 1.932,3 | 1.932,3 | 1.932,3 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.8. | Diagnosticul infecţiilor oportuniste | Menţinerea nivelului de investigaţii la infecţia criptococică şi tuberculoză la 100% din cei care necesită aceste investigaţii | 100% | 100% | 1 299,2 | 1 299,2 | 0,00 | 0,00 | 0,00 | 8018 | 259,8 | 259,8 | 259,8 | 259,9 | 259,9 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.9. | Asigurarea cu consumabile pentru efectuarea testării infecţiei HIV şi hepatitelor virale B, C şi D (AMSA/AMP - vârfuri, ac cu holder, vacutainere; ONC - mănuşi şi cutii pentru colectarea deşeurilor biologice) |
Ponderea de acoperire cu consumabile | 100% | 100% | 3 794,4 | 3 518,9 | 0,00 | 0,00 | 275,5 | 8018 | 622,2 | 685,8 | 758,5 | 829,3 | 898,6 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.10. | Asigurarea activităţii Laboratorului Naţional de Referinţă HIV/SIDA, ITS şi Hepatite Virale | Asigurarea participării Laboratorului Naţional de Referinţă HIV/SIDA, ITS şi Hepatite Virale la programe de control extern al calităţii (rata de succes a controlului extern de calitate) | ≥85% | ≥ 90% | 46 366,1 | 2 093,6 | 26 969,5 | 17 048,5 | 254,5 | 8005 8018 Surse externe |
8 253,2 | 11 981,0 | 7 975,7 | 8 774,3 | 9 381,9 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii FG |
| Total obiectivul specific 2 | 185 622,5 | 127 135,3 | 28 264,1 | 25 186,8 | 5 036,3 | 34 039,0 | 38 711,6 | 35 782,8 | 37 666,3 | 39 422,8 | |||||||
|
Obiectivul specific 3. Asigurarea cu tratament a cel puţin 90% dintre persoanele diagnosticate cu HIV, cu infecţii cu transmitere sexuală şi cu hepatite virale B, C şi D |
|||||||||||||||||
| 3.1. | Asigurarea accesului la tratament a persoanelor cu HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D | 1. Ponderea persoanelor în TARV în rândul tuturor PTH la sfârşitul perioadei de raportare, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional. | 53,0% | 81% | 326 898,4 | 129 448,5 | 126 638,1 | 1 445,5 | 69 366,3 | 8005 8018 4302 Surse externe |
59 792,6 | 62 811,1 | 65 507,4 | 68 203,7 | 70 583,7 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea persoanelor cu TARV în rândul persoanelor care au fost diagnosticate cu HIV în perioada de raportare, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional, | 94% | 95% | |||||||||||||||
| 3. Ponderea femeilor din numărul total de persoane aflate în TARV în rândul persoanelor care au fost diagnosticate cu HIV în perioada de raportare | 38% | 44% | |||||||||||||||
| 3.2. | Asigurarea aderenţei la tratament a persoanelor cu HIV, infecţii cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D | 1.Ponderea adulţilor şi copiilor cu HIV despre care se cunoaşte că sunt în tratament peste 12 luni de la iniţierea TARV cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional. | 85% | 90% | 68 148,3 | 40 765,0 | 3 393,4 | 21 003,3 | 2 986,6 | 8005 9019 4302 Surse externe |
13 493,0 | 13 571,9 | 13 633,5 | 13 662,2 | 13 787,7 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2.Standardul de oferire a serviciilor psihosociale pentru echipele multidisciplinare pe lângă cabinetele TARV elaborat | 0 | 1 | |||||||||||||||
| 3.3 | Diagnosticul, prevenirea şi tratamentul infecţiilor oportuniste, estimarea costului pachetului de servicii | 1. Numărul de persoane cu HIV care au iniţiat tratament preventiv împotriva tuberculozei în perioada de raportare, cu date dezagregate pe sexe, vârstă, dizabilitate, mediul de reşedinţă şi statut migraţional, | 205 | 900 | 4 640,2 | 3.248,1 | 0,00 | 0,00 | 1.392,1 | 8018 | 928,0 | 928,0 | 928,0 | 928,0 | 928,2 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Ponderea pacienţilor cu tuberculoză şi HIV care au iniţiat ambele tratamente . | 82% | 90% | |||||||||||||||
| 3. Ponderea femeilor din numărul total de pacienţi cu tuberculoză şi HIV care au iniţiat ambele tratamente. | 32% | 38% | |||||||||||||||
| 4.Ponderea cazurilor de sifilis tratate în perioada de raportare. | 98,8 | 99% | |||||||||||||||
| 3.4. | Asigurarea condiţiilor tehnice şi metodologice pentru oferirea tratamentului HIV şi hepatitelor virale B, C şi D | Până în 2026, 6 centre raionale noi de TARV funcţionale | 26 | 32 | 5 724,0 | 0,0 | 3 282,2 | 2 351,8 | 90,0 | 8018 FG |
1 360,8 | 1 351,9 | 1 574,3 | 806,3 | 630,3 | Tr. IV 2026 | Ministerul Sănătăţii |
| Total Obiectivul specific 3 | 405 410,9 | 173 461,6 | 133 313,7 | 24 800,6 | 73 835,0 | 75 574,4 | 78 663,0 | 81 643,3 | 83 600,3 | 85 929,8 | |||||||
|
Obiectivul specific 4. Consolidarea managementului Programului prin asigurarea unui răspuns coordonat, bazat pe drepturi şi egalitate de gen, a informaţiilor strategice de calitate şi colaborare intersectorială |
|||||||||||||||||
| 4.1. | Consolidarea mecanismelor de coordonare, monitorizare şi evaluare a implementării Programului naţional de răspuns la HIV, infecţii cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D | 1. 5 rapoarte anuale de monitorizare şi evaluare a implementării Programului elaborate. | 0 | 5 | 35 092,8 | 62,6 | 27 926,2 | 7 104,0 | 0,0 | 8005 Surse externe |
9 289,6 | 8 438,2 | 5 808,6 | 5 819,8 | 5 736,6 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. 1 raport de evaluare intermediară a Programului (2028) elaborat | 0 | 1 | |||||||||||||||
| 3. 1 raport de evaluare finală a Programului (2030) elaborat | 0 | 1 | |||||||||||||||
| 4.2. | Asigurarea colaborării intersectoriale în răspunsul la HIV, infecţiile cu transmitere sexuală şi hepatite virale B, C şi D | 1. Serviciul naţional de diagnostic şi tratament HIV, hepatite virale şi infecţii cu transmitere sexuală funcţional. | 0 | 1 | 412,8 | 0,0 | 0,0 | 412,8 | 0,0 | Surse externe | 105,6 | 96,0 | 105,6 | 0 | 105,6 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Până în 2030 - personalul responsabil de monitorizare şi evaluare instruit şi angajat (3 specialişti la nivel naţional). |
1 | 3 | |||||||||||||||
| 3. Numărul de colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne instruiţi în aplicarea “Instrucţiunii metodice cu privire la intervenţia poliţiei în prevenirea şi controlului infecţiei HIV în mediul grupurilor cu risc sporit de infectare” (2024) | 0 | 100 | |||||||||||||||
| 4.3. | Asigurarea supravegherii epidemiologice a infecţiei HIV, infecţiilor cu transmitere sexuală şi hepatitelor virale B, C şi D | 1.Ghidul naţional “Continuitatea serviciilor de sănătate, ca măsuri esenţiale, pentru asigurarea durabilităţii şi furnizării neîntrerupte a serviciilor pentru pacienţii cu HIV, hepatitele virale B, C, D şi infecţiile cu transmitere sexuală, în special în timpul urgenţelor de sănătate publică” elaborat. | 0 | 1 | 264,0 | 0,0 | 211,2 | 52,8 | 0,0 | 8005 Surse externe |
52,8 | 52,8 | 52,8 | 52,8 | 52,8 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Până în anul 2030, cadrul de reglementare privind supravegherea epidemiologică operativă a HIV şi infecţiilor cu transmitere sexuală revizuit şi aprobat | 0 | 1 | |||||||||||||||
| 4.4. | Realizarea studiilor şi cercetărilor | 1.Până în anul 2030 - SIME HIV implementat şi funcţional în toate centrele de diagnostic şi tratament al HIV, hepatitelor virale şi infecţiilor cu transmitere sexuală. | 0 | 1 | 10 777,2 | 0,0 | 0,0 | 10 777,2 | 0,0 | Surse externe | 0 | 4 406,1 | 6 167,1 | 0 | 204,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 2. Numărul de studii şi evaluări efectuate cu prezentarea rapoartelor şi recomandărilor pentru fiecare cercetare efectuată până în anul 2030 | 0 | 11 | |||||||||||||||
| 4.5. | Implicarea societăţii civile în realizarea răspunsului la HIV şi hepatite virale B, C şi D. Fortificarea potenţialului organizaţiilor societăţii civile care lucrează cu populaţiile-cheie | Mentenanţa platformei Formare.md | 1 | 1 | 8 453,2 | 0,0 | 0,0 | 8 453,2 | 0,0 | Surse externe | 0 | 3 262,8 | 2 753,4 | 2 437,0 | 0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| 4.6. | Realizarea campaniilor informaţionale şi educaţionale aferente HIV şi hepatitelor virale | Organizarea campaniilor informaţionale axate pe problemele critice şi importante legate de HIV (popularizarea testării, informare despre PrEP etc.) | 0 | 4 anual | 5 000,0 | 0,00 | 3 000,0 | 2 000,0 | 0,00 | 8005 Surse externe |
1 000,0 | 1 000,0 | 1 000,0 | 1 000,0 | 1 000,0 | 2026; 2027; 2028; 2029; 2030 |
Ministerul Sănătăţii |
| Total Obiectivul specific 4 | 60 000,0 | 62,6 | 31 137,2 | 28 800,2 | 0,0 | 10 448,0 | 17 255,9 | 15 887,5 | 9 309,6 | 7 099,0 | |||||||
| Total Program | 941 358,4 | 350 026,0 | 307 418,7 | 194 596,2 | 89 317,5 | 184 554,2 | 191 158,4 | 190 241,2 | 187 201,7 | 188 202,9 | |||||||