BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 510 din 20.08.2025

cu privire la aprobarea Programului de susţinere a iniţiativelor şi proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub - DEH) pentru anii 2026-2028

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.08.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului de susţinere a iniţiativelor şi

proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement

Hub – DEH) pentru anii 2026-2028

nr. 510  din  20.08.2025

 (în vigoare 29.09.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 452-455 art. 535 din 29.08.2025

* * *

În temeiul Legii bugetului de stat pentru anul 2025 nr.310/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.556-559, art.768), cu modificările ulterioare, şi al art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul de susţinere a iniţiativelor şi proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub – DEH) pentru anii 2026-2028 (se anexează).

2. Finanţarea Programului de susţinere a iniţiativelor şi proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub – DEH) pentru anii 2026-2028 se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor bugetare aprobate anual pentru Cancelaria de Stat şi din alte surse, conform legislaţiei.

3. Monitorizarea, coordonarea şi controlul procesului de realizare a Programului menţionat se pun în sarcina Biroului relaţii cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea termenului de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.510/2025

PROGRAM

de susţinere a iniţiativelor şi proiectelor pentru implicarea diasporei

(Diaspora Engagement Hub – DEH) pentru anii 2026-2028

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Programul de susţinere a iniţiativelor şi proiectelor pentru implicarea diasporei (Diaspora Engagement Hub – DEH) pentru anii 2026-2028 (în continuare – Program) este destinat cetăţenilor originari din Republica Moldova aflaţi peste hotare, reprezentanţi ai asociaţiilor şi centrelor educaţionale din diasporă.

2. Prezentul Program susţine implementarea, de către membrii diasporei, a proiectelor şi a iniţiativelor cu impact în comunităţile de peste hotare, precum şi în Republica Moldova, în scopul păstrării limbii, culturii şi identităţii naţionale.

3. Biroul relaţii cu diaspora elaborează Ghidul de aplicare şi de implementare a Programului, care se aprobă anual prin ordin al secretarului general al Guvernului.

4. În sensul prezentului Program se utilizează următoarele noţiuni de bază:

4.1. acord de parteneriat – în cazul depunerii proiectelor în parteneriat, reprezintă documentul semnat între preşedinţii, directorii asociaţiilor/centrelor educaţionale din diasporă/organizaţiilor necomerciale din Republica Moldova, care prevede mecanismele de cooperare dintre părţi pentru implementarea proiectului, responsabilităţile, contribuţiile, termenele şi modul de implementare a proiectului;

4.2. aplicant – preşedinte/director/reprezentant delegat (prin act intern) al asociaţiei/centrului educaţional din diasporă care solicită finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectelor;

4.3. aplicant lider – în cazul depunerii proiectelor în parteneriat, este aplicantul responsabil de gestionarea proiectului, de finanţarea nerambursabilă alocată şi de raportarea progreselor;

4.4. asociaţie din diasporă – organizaţie neguvernamentală constituită în afara graniţelor Republicii Moldova, de către cetăţeni moldoveni sau originari din Republica Moldova, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în scopul apărării drepturilor, al promovării intereselor, a valorilor culturale, identitare, educaţionale, sociale sau civice ale moldovenilor aflaţi peste hotare;

4.5. autoritate finanţatoare – Cancelaria de Stat, care oferă finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectelor, conform priorităţilor de dezvoltare stabilite, în baza concursurilor realizate, cu respectarea procedurilor descrise în prezentul Program;

4.6. beneficiar – aplicant căruia i se atribuie contractul de finanţare nerambursabilă în urma procedurii selecţiei publice de proiecte;

4.7. centru educaţional – organizaţie neguvernamentală înfiinţată în afara graniţelor Republicii Moldova, de către cetăţeni moldoveni sau originari din Republica Moldova, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care desfăşoară activităţi creative şi educative pentru dezvoltarea vocabularului şi a comunicării în limba română, lecţii de dans, cursuri interactive ce au drept scop familiarizarea cu noţiuni de istorie, cultură, civilizaţie, tradiţie şi spiritualitate, pentru a dezvolta şi a menţine legătura şi apartenenţa etnică a noilor generaţii de migranţi;

4.8. cerere de finanţare – formular care include descrierea proiectului ce urmează a fi implementat conform Ghidului de aplicare şi implementare a prezentului Program;

4.9. contract de finanţare nerambursabilă – contract încheiat, în condiţiile legii, între Cancelaria de Stat şi beneficiar, prin care părţile îşi asumă angajamente reciproce orientate spre implementarea proiectului desemnat câştigător în cadrul concursului de proiecte;

4.10. Comisia de evaluare şi de selectare – organ consultativ stabilit prin ordin al secretarului de stat al Guvernului, constituit în scopul de a coordona procesul de evaluare, selectare şi aprobare a propunerilor de proiecte depuse pentru finanţare nerambursabilă în cadrul prezentului Program;

4.11. finanţare nerambursabilă – sprijin financiar acordat de stat beneficiarilor, pentru implementarea proiectelor culturale în cadrul prezentului Program, conform priorităţilor de dezvoltare stabilite pentru fiecare domeniu, care este prevăzut în bugetul de stat;

4.12. organizaţie necomercială – persoană juridică înfiinţată în scopuri nonprofit, care are ca scop realizarea unor obiective de interes public sau comunitar, cum ar fi cele de ordin social, cultural, educaţional, sportiv etc.

5. Prezentul Program are la bază următoarele principii de reglementare:

5.1. transparenţa – oferirea, de către Biroul relaţii cu diaspora, a tuturor informaţiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursului de proiecte, în vederea informării părţilor interesate în mod deschis şi explicit;

5.2. liberul acces – asigurarea condiţiilor în mod nediscriminatoriu, pentru ca fiecare aplicant să-şi exercite dreptul de a aplica şi de a deveni beneficiar;

5.3. neretroactivitatea – excluderea posibilităţii de a aloca fonduri unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare nerambursabilă;

5.4. finanţarea în limitele bugetului alocat – încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă în limitele mijloacelor financiare aprobate în buget pentru finanţarea proiectelor în cadrul prezentului Program;

5.5. responsabilitatea pentru managementul proiectului – respectarea tuturor procedurilor prestabilite;

5.6. echitatea – tratamentul corect, imparţial şi just faţă de toţi cei implicaţi într-o anumită situaţie sau într-un anumit proces;

5.7. eficienţa – utilizarea optimă a resurselor disponibile, pentru a obţine rezultatele dorite sau pentru a îndeplini obiectivele stabilite.

II. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE PROGRAMULUI

6. Scopul prezentului Program este de a încuraja implicarea activă a cetăţenilor moldoveni din diasporă, prin sprijinirea iniţiativelor educaţionale, culturale şi civice desfăşurate atât în comunităţile de peste hotare, cât şi în Republica Moldova, contribuind la păstrarea limbii, culturii şi identităţii naţionale.

7. Prezentul Program are următoarele obiective specifice:

7.1. facilitarea procesului de predare a limbii române în diasporă şi desfăşurarea activităţilor cultural-educaţionale în cadrul asociaţiilor şi centrelor educaţionale din diasporă;

7.2. crearea şi susţinerea mecanismelor de colaborare a comunităţilor diasporei, în vederea consolidării acestora şi a implementării activităţilor comune;

7.3. consolidarea legăturii dintre Republica Moldova şi asociaţii/centre educaţionale din diasporă, prin stimularea participării diasporei la proiecte desfăşurate în ţară, în parteneriat cu organizaţii necomerciale înregistrate oficial în Republica Moldova.

III. DOMENII ELIGIBILE ALE PROGRAMULUI

8. Domeniile eligibile pentru finanţarea activităţilor din prezentul Program sunt următoarele:

8.1. educaţia – sprijinirea procesului de studiere a limbii române, ateliere educaţionale şi activităţi pentru copii, în scopul cunoaşterii Republicii Moldova şi al reprezentării ţării de origine peste hotare;

8.2. cultura şi patrimoniul cultural – implementarea activităţilor ce au drept scop păstrarea, promovarea şi valorificarea tradiţiilor, valorilor şi imaginii Republicii Moldova în afara ţării, care contribuie la crearea unui sentiment de identitate naţională în rândul comunităţilor din diasporă, şi la promovarea ţării ca destinaţie turistică;

8.3. implicarea civică – susţinerea activităţilor de colaborare a diasporei cu organizaţiile necomerciale din Republica Moldova, pentru consolidarea coeziunii sociale şi pentru implicarea în viaţa publică a Republicii Moldova.

IV. GRUPURILE-ŢINTĂ ALE PROGRAMULUI

9. Grupurile-ţintă ale prezentului Program includ:

9.1. asociaţiile şi centrele educaţionale din diasporă cu statut juridic, în conformitate cu legislaţia statului de destinaţie;

9.2. asociaţiile şi centrele educaţionale din diasporă care nu deţin statut juridic în ţara de destinaţie, în calitate de parteneri ai aplicantului lider, în baza unui acord de parteneriat;

9.3. organizaţiile necomerciale înregistrate oficial în Republica Moldova.

V. CRITERII DE ELIGIBILITATE

10. În cadrul prezentului Program pot fi susţinute următoarele tipuri de proiecte:

10.1. proiecte depuse de către o asociaţie sau un centru educaţional din diasporă, cu respectarea următoarelor condiţii:

10.1.1. asociaţia/centrul educaţional să fie înregistrată oficial în ţara de destinaţie;

10.1.2. activităţile proiectului se realizează în afara ţării;

10.1.3. activităţile propuse corespund scopului şi obiectivelor Programului;

10.1.4. activităţile proiectului sunt în conformitate cu activităţile/acţiunile prevăzute în statutul aplicantului;

10.1.5. implementarea proiectului să nu genereze conflicte de interese;

10.1.6. activităţile proiectului să nu urmărească obţinerea oricărui profit;

10.1.7. proiectul să nu includă activităţi din următoarele domenii: intermediere financiară, asigurări, tranzacţii imobiliare, consultanţă juridică, jocuri de noroc şi pariuri;

10.1.8. valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate per proiect este de până la 100 000 de lei;

10.2. proiecte depuse în parteneriat de către două sau mai multe asociaţii sau centre educaţionale din diasporă, cu respectarea următoarelor condiţii:

10.2.1. proiectul va fi gestionat de către un aplicant lider, înregistrat oficial în ţara de destinaţie;

10.2.2. dosarul va fi însoţit de un acord de parteneriat, care va specifica mecanismele de cooperare dintre părţi pentru implementarea proiectului, responsabilităţile, contribuţiile, termenele şi modul de implementare a proiectului;

10.2.3. valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate per proiect este de până la 150 000 de lei;

10.2.4. prevederile de la subpct. 10.1.2 – 10.1.7 se aplică în modul corespunzător şi proiectelor depuse în parteneriat;

10.3. proiecte depuse în parteneriat de către o asociaţie sau un centru educaţional din diasporă şi o organizaţie necomercială înregistrată oficial în Republica Moldova, cu respectarea următoarelor condiţii:

10.3.1. aplicantul lider este asociaţia/centrul educaţional înregistrată oficial în ţara de destinaţie;

10.3.2. activităţile proiectului se realizează atât în ţară, cât şi în afara ţării;

10.3.3. dosarul va fi însoţit de un acord de parteneriat, care va specifica clar mecanismele de cooperare dintre părţi pentru implementarea proiectului, responsabilităţile, contribuţiile, termenele şi modul de implementare a proiectului;

10.3.4. valoarea maximă a finanţării nerambursabile acordate per proiect este de până la 150 000 de lei moldoveneşti;

10.3.5. prevederile de la subpct. 10.1.3 – 10.1.7 se aplică în modul corespunzător şi pentru proiectele depuse în parteneriat cu o organizaţie necomercială înregistrată oficial în Republica Moldova.

VI. PROCEDURA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

11. Autoritatea finanţatoare stabileşte anual procesul de organizare a concursului pentru acordarea finanţării nerambursabile, cu respectarea principiilor transparenţei şi tratamentului egal, conform următoarelor etape:

11.1. anunţarea/publicarea condiţiilor de participare la concurs;

11.2. organizarea sesiunilor de informare privind condiţiile de participare la concurs şi completarea dosarului de solicitare a finanţării;

11.3. aplicarea la concurs (depunerea dosarului de solicitare a finanţării);

11.4. evaluarea şi selectarea proiectelor;

11.5. comunicarea rezultatelor concursului aplicanţilor care au depus dosarul de solicitare a finanţării;

11.6. soluţionarea contestaţiilor posibile;

11.7. negocierea/încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă;

11.8. publicarea rezultatelor concursului.

12. Anunţul şi condiţiile de desfăşurare a concursului se publică pe site-ul web oficial al autorităţii finanţatoare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul-limită pentru depunerea dosarelor.

13. Condiţiile de depunere a cererii de finanţare sunt următoarele:

13.1. aplicanţii utilizează exclusiv formularele prevăzute în Ghidul de aplicare şi de implementare a prezentului Program;

13.2. toate documentele aferente cererilor de finanţare se completează în limba română;

13.3. bugetul proiectului se estimează în valută naţională (lei moldoveneşti);

13.4. fiecare aplicant poate depune un singur proiect şi poate beneficia de finanţare nerambursabilă o singură dată pe parcursul unei ediţii a Programului;

13.5. dosarul de solicitare a finanţării nerambursabile se transmite în mod electronic pe adresa de e-mail indicată în anunţul public.

14. Pentru înscrierea la concurs, aplicanţii prezintă dosarele de solicitare a finanţării conform anunţului publicat.

15. Dosarele de solicitare a finanţării care nu au fost depuse în termenul stabilit conform anunţului nu vor fi înregistrate şi evaluate.

16. Dosarul de solicitare a finanţării nerambursabile va conţine următoarele documente:

16.1. cererea de finanţare;

16.2. planul de acţiuni al proiectului;

16.3. copia actului de identitate emis de către autorităţile Republicii Moldova;

16.4. Curriculum Vitae al aplicantului;

16.5. portofoliul asociaţiei sau al centrului educaţional din diasporă;

16.6. portofoliul organizaţiei necomerciale din Republica Moldova;

16.7. declaraţia pe propria răspundere privind întrunirea condiţiilor de eligibilitate, completată şi semnată de către aplicant sau de către persoana împuternicită de acesta;

16.8. acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, completat şi semnat de către aplicant sau de către persoana împuternicită de acesta;

16.9. actul constitutiv, statutul sau actul de înregistrare, certificatul de înregistrare fiscală, precum şi orice alte documente care atestă statutul juridic al asociaţiei sau al centrului educaţional, conform legislaţiei statului de destinaţie, în copie şi traduse în limba română;

16.10. acordul de parteneriat.

VII. PROCEDURA DE EVALUARE ŞI DE SELECTARE A PROIECTELOR

17. Finanţarea se atribuie exclusiv pe bază de concurs. Evaluarea, selectarea şi aprobarea rezultatelor sunt puse în sarcina Comisiei de evaluare şi de selectare a proiectelor (în continuare – Comisie), instituită prin ordin al secretarului de stat al Guvernului pe o perioadă de un an.

18. Comisia este formată dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puţin de cinci.

19. Atribuţiile de preşedinte al Comisiei sunt executate de către secretarul de stat al Guvernului, cele de secretar – de către şeful Biroului relaţii cu diaspora.

20. Preşedintele Comisiei convoacă şedinţele şi asigură desfăşurarea corespunzătoare a procesului de evaluare, de selectare şi de aprobare a dosarelor.

21. Secretarul Comisiei recepţionează dosarele, convoacă membrii Comisiei, asigură transmiterea rezultatelor concursului şi îndeplineşte alte sarcini necesare pentru buna desfăşurare a concursului.

22. Membrii Comisiei semnează declaraţii de confidenţialitate, de imparţialitate şi de neadmitere a conflictelor de interes, conform modelului din Ghidul de aplicare şi implementare a Programului.

23. Activitatea în calitate de membru al Comisiei nu se remunerează.

24. Comisia examinează toate dosarele depuse conform condiţiilor şi termenelor indicate în anunţul de concurs publicat.

25. În cazul dosarului incomplet, aplicantul va fi notificat pentru completarea acestuia, având la dispoziţie cinci zile de la data solicitării.

26. Propunerile de proiect sunt evaluate de către membrii Comisiei în baza următoarelor criterii:

26.1. experienţa de implementare a proiectelor şi sinergia dintre parteneri – 7 puncte;

26.2. corespunderea proiectului la nevoile comunităţii din diasporă şi consolidarea legăturii cu Republica Moldova – 10 puncte;

26.3. consistenţa acţiunilor de promovare – 8 puncte;

26.4. impactul şi numărul de beneficiari ai proiectului implementat, extinderea impactului geografic – 10 puncte;

26.5. bugetul este unul realist, conform activităţilor planificate – 5 puncte.

27. Algoritmul de calcul se stabileşte prin cumularea punctajului obţinut în urma evaluării dosarului pentru fiecare criteriu de evaluare.

28. Punctajul final al fiecărui proiect este reprezentat de media aritmetică a punctajelor acordate de către membrii Comisiei.

29. Rezultatele evaluării sunt consemnate într-un proces-verbal al Comisiei.

VIII. COMUNICAREA REZULTATELOR CONCURSULUI ŞI

PROCEDURA DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR

30. Biroul relaţii cu diaspora asigură comunicarea şi publicarea pe pagina sa web oficială a rezultatelor concursului în termen de cinci zile lucrătoare de la data aprobării listei proiectelor câştigătoare.

31. Biroul relaţii cu diaspora comunică rezultatele concursului de selectare, prin mijloace electronice, tuturor aplicanţilor.

32. Aplicanţii ale căror proiecte nu sunt acceptate pentru finanţare sunt informaţi despre cauzele respingerii proiectelor depuse.

33. Aplicanţii care au depus dosarele de solicitare a finanţării, iar proiectele acestora nu au fost selectate pentru finanţare, au dreptul să formuleze contestaţii timp de 10 zile de la data publicării rezultatelor finale ale concursului de selectare.

34. Contestaţia este trimisă pentru examinare Biroului relaţii cu diaspora. Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de 10 zile de la expirarea termenului de depunere a acestora.

IX. PROCEDURA DE ÎNCHEIERE A CONTRACTELOR

DE FINANŢARE NERAMBURSABILĂ

35. Finanţarea proiectelor se efectuează în baza unui contract de finanţare nerambursabilă, semnat de către Cancelaria de Stat şi beneficiar (reprezentantul sau persoana împuternicită de către acesta al/a asociaţiei/centrului educaţional înregistrat oficial în ţara de destinaţie) până la demararea activităţilor. Procedura de semnare a contractelor se va realiza utilizând inclusiv semnătura electronică a beneficiarului sau a persoanei împuternicite de acesta.

36. Contractul de finanţare nerambursabilă conţine clauze cu privire la sumele aprobate spre finanţare, termenele de valorificare a susţinerii financiare, obligaţiile părţilor, tranşele de debursare a resurselor finanţare şi consecinţele neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

37. În cazuri temeinic justificate (boală, imposibilitate de deplasare, distanţă mare etc.), contractul poate fi semnat de către reprezentantul împuternicit al beneficiarului, în baza unei procuri eliberate şi autentificate la reprezentanţa diplomatică a Republicii Moldova din statul de destinaţie, prezentată în original autorităţii finanţatoare până la semnarea contractului.

38. Finanţarea va fi transferată în două tranşe, prin virament bancar, într-un cont deschis în Republica Moldova pe numele beneficiarului sau al reprezentantului împuternicit de acesta:

38.1. prima tranşă, în valoare de 70% din suma totală, va fi transferată după semnarea contractului şi reprezintă un avans pentru implementarea activităţilor;

38.2. a doua tranşă, în valoare de 30%, se va acorda după aprobarea raportului final de către Biroul relaţii cu diaspora şi a documentelor justificative aferente cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului.

39. Din bugetul anual aprobat pentru prezentul Program, cel puţin 25% din totalul fondurilor vor fi destinate proiectelor depuse de către centrele educaţionale din diasporă.

40. Finanţarea nerambursabilă acordată nu poate fi utilizată pentru activităţi generatoare de profit. Este permisă perceperea unei taxe de participare sau vânzarea biletelor doar pentru acoperirea parţială a cheltuielilor eligibile ale evenimentului, fără a depăşi cheltuielile eligibile ale proiectului. Eventualul excedent financiar nu poate fi distribuit şi va fi reinvestit exclusiv în scopuri nepatrimoniale, în conformitate cu obiectivele proiectului.

41. În cazul rezoluţionării contractului de finanţare nerambursabilă, ca urmare a neîndeplinirii clauzelor contractuale, beneficiarul este obligat, în termen de 15 zile, să returneze Cancelariei de Stat mijloacele financiare primite.

X. MONITORIZAREA, EVALUAREA ŞI RAPORTAREA

42. Biroul relaţii cu diaspora verifică respectarea clauzelor contractuale şi derularea proiectelor atât în perioada implementării contractului de finanţare nerambursabilă, cât şi după validarea raportului final.

43. Modul de utilizare a mijloacelor financiare primite în baza contractului de finanţare nerambursabilă este supus controlului din partea Biroului relaţii cu diaspora, precum şi a altor instituţii relevante, în conformitate cu prevederile legale.

44. Beneficiarul are următoarele obligaţii:

44.1. să realizeze activităţile proiectului în mod calitativ, cu respectarea termenelor şi a activităţilor asumate prin contract;

44.2. să utilizeze fondurile primite conform destinaţiei, cu respectarea reglementărilor legale şi a contractului de finanţare;

44.3. să prezinte raportul final Biroului relaţii cu diaspora, însoţit de copii ale documentelor justificative privind cheltuielile efectuate;

44.4. să asigure vizibilitatea proiectelor, utilizând paginile web oficiale, emisiunile radio şi TV, prezentările publice şi alte instrumente disponibile în conformitate cu legislaţia, indicând sursa de finanţare;

44.5. să informeze şi să invite reprezentanţii la evenimentele organizate în cadrul proiectului.

45. Biroul relaţii cu diaspora evaluează anual eficienţa prezentului Program, prin aplicarea unui chestionar adresat beneficiarilor, care include:

45.1. evaluarea experienţei generale de participare la Program;

45.2. identificarea principalelor provocări şi soluţii;

45.3. estimarea impactului asupra comunităţilor din diasporă;

45.4. propuneri de îmbunătăţire;

45.5. intenţia de participare la ediţiile viitoare ale Programului.

46. Biroul relaţii cu diaspora întocmeşte Raportul anual de implementare a prezentului Program, care include:

46.1. numărul total al proiectelor implementate;

46.2. numărul beneficiarilor direcţi şi indirecţi din cadrul comunităţii de moldoveni de peste hotare;

46.3. suma totală a finanţării nerambursabile alocată în cadrul Programului;

46.4. numărul de parteneriate create;

46.5. nivelul de satisfacţie al beneficiarilor în raport cu colaborarea şi rezultatele obţinute;

46.6. gradul de sustenabilitate a activităţilor implementate;

46.7. percepţia beneficiarilor asupra impactului Programului.