Hotărâre nr. 520 din 15.07.2020
cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la organizarea şi funcţionarea Instituţiei
Publice "Pensiunea din Holercani"
nr. 520 din 15.07.2020
(în vigoare 24.07.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.188-192 art. 640 din 24.07.2020
* * *
În temeiul art.7 lit.e) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, art.32 din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, art.6 alin.(1) lit.e) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, şi art.12 alin.(1) din Legea nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.441-450, art.750), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Întreprinderea de Stat "Pensiunea din Holercani" se reorganizează, prin transformare, în Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani".
2. Cancelaria de Stat va exercita, în numele statului, funcţia de fondator al Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani".
3. Bunurile Întreprinderii de Stat "Pensiunea din Holercani" vor fi transmise Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani" conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.
4. Se aprobă:
1) Statutul Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani", conform anexei nr.1;
2) Modificările ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului, conform anexei nr.2.
5. Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani":
1) în termen de o lună, va asigura transferarea soldurilor mijloacelor financiare din conturile bancare deschise la prestatorii de servicii de plată în conturile deschise în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor. După acest termen, va utiliza în activitatea sa doar conturile deschise în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor;
2) în termen de 2 luni, va elabora şi va prezenta spre aprobare fondatorului structura şi efectivul-limită ale Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani".
6. Disponibilizarea personalului în legătură cu reorganizarea Întreprinderii de Stat "Pensiunea din Holercani", în cazul imposibilităţii transferului acestuia, se va efectua în conformitate cu legislaţia muncii.
7. Cheltuielile ce ţin de reducerea statelor de personal în legătură cu reorganizarea Întreprinderii de Stat "Pensiunea din Holercani" vor fi asigurate din contul veniturilor proprii ale entităţii reorganizate, transmise Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani".
8. Cancelaria de Stat:
1) în termen de două luni, va numi în funcţie directorul Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani" şi va încheia cu acesta contractul individual de muncă;
2) în termen de trei luni, va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare Metodologia de calculare a tarifelor la serviciile prestate de către Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani", precum şi Nomenclatorul serviciilor prestate de către aceasta şi cuantumul tarifelor respective.
9. Până la numirea în funcţie a directorului Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani", atribuţiile acestuia vor fi exercitate de actualul director al întreprinderii supuse reorganizării.
10. Până la aprobarea Metodologiei de calculare a tarifelor la serviciile prestate de către Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani" şi a noilor tarife calculate în baza acesteia, se vor aplica tarifele în vigoare la serviciile prestate de către persoana juridică reorganizată.
11. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Ion CHICU |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul finanţelor | Serghei Puşcuţa |
| Nr.520. Chişinău, 15 iulie 2020. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.520/2020
STATUTUL
Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani"
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Statutul Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani" (în continuare – Statut) reglementează misiunea, funcţiile şi drepturile Instituţiei Publice "Pensiunea din Holercani", precum şi organizarea activităţii, finanţarea şi patrimoniul acesteia, evidenţa şi raportarea.
2. Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani" (în continuare – Instituţie) are statut de persoană juridică de drept public, cu autonomie financiară, deţine conturi în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor, dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi denumire în limba de stat.
3. Denumirea completă a instituţiei este Instituţia Publică "Pensiunea din Holercani", iar cea prescurtată – I.P. "Pensiunea din Holercani".
4. Sediul Instituţiei se află în satul Ustia, raionul Dubăsari.
II. MISIUNEA, FUNCŢIILE ŞI DREPTURILE INSTITUŢIEI
5. Instituţia are misiunea de administrare eficientă a patrimoniului public pentru asigurarea activităţilor Guvernului, autorităţilor administraţiei publice centrale şi altor beneficiari.
6. Instituţia are următoarele funcţii:
1) darea în locaţiune a vilelor şi căsuţelor de odihnă, conform repartizării aprobate de către fondator;
2) organizarea activităţilor de deservire a ceremoniilor oficiale şi protocolare;
3) găzduirea conferinţelor, seminarelor, atelierelor de lucru, şedinţelor şi altor întruniri cu caracter naţional şi internaţional;
4) prestarea serviciilor de cazare şi alimentaţie în spaţiile deţinute de Instituţie;
5) prestarea serviciilor de agrement, de camping şi alte posibilităţi de cazare de scurtă durată;
6) organizarea, deservirea şi găzduirea evenimentelor social-culturale;
7) întreţinerea şi darea în locaţiune a bunurilor imobile proprietate publică deţinute în gestiune;
8) prestarea altor servicii în vederea realizării funcţiilor prevăzute de prezentul Statut şi/sau alte acte normative.
7. În vederea realizării funcţiilor sale, Instituţia are dreptul:
1) să înainteze fondatorului propuneri de modificare a cadrului normativ în domeniu;
2) să solicite, conform legislaţiei, şi să primească documente şi informaţii de la organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, de la autorităţile publice locale, de la întreprinderi, organizaţii şi instituţii;
3) să colaboreze cu autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile necomerciale şi organizaţiile internaţionale;
4) să acceseze resursele şi sistemele informaţionale de stat deţinute de alte autorităţi publice sau structuri organizaţionale din sfera lor de competenţă, în conformitate cu cadrul normativ;
5) să posede, să utilizeze şi să administreze patrimoniul în conformitate cu scopurile sale de activitate şi prevederile actelor normative;
6) să solicite fondatorului surse financiare bugetare în scopul modernizării bunurilor imobiliare publice şi efectuării investiţiilor capitale;
7) să încheie acorduri sau, după caz, contracte cu persoane juridice de drept public ori de drept privat, cu donatori internaţionali, cu furnizori şi beneficiari de bunuri şi servicii, precum şi contracte cu persoane fizice;
8) să dispună de alte drepturi ce decurg din prevederile prezentului Statut şi ale actelor normative.
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIEI
8. Instituţia este condusă de către director.
9. Directorul Instituţiei este numit în funcţie, pentru un mandat de 5 ani, şi eliberat din funcţie de către fondator.
10. Directorul Instituţiei are următoarele obligaţii:
1) conduce activitatea Instituţiei;
2) este responsabil de îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite Instituţiei;
3) reprezintă Instituţia în relaţiile cu autorităţile publice, organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale, instituţiile donatoare care asigură suport acesteia, instanţele judecătoreşti, instituţiile financiare, cu alte persoane juridice şi cu persoanele fizice;
4) coordonează elaborarea proiectului de buget al Instituţiei şi îl prezintă fondatorului spre aprobare;
5) elaborează şi prezintă fondatorului spre aprobare structura şi efectivul-limită de personal ale Instituţiei;
6) asigură executarea deciziilor fondatorului;
7) poartă răspundere personală pentru utilizarea raţională a mijloacelor financiare ale Instituţiei şi autenticitatea indicilor economici generali;
8) aprobă statul de personal al Instituţiei, regulamentele subdiviziunilor din cadrul acestuia, precum şi fişele postului ale personalului Instituţiei;
9) numeşte în funcţii, modifică, suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul Instituţiei, în condiţiile legislaţiei muncii;
10) încheie contracte cu persoane fizice şi persoane juridice de drept privat şi public, executorii de lucrări, furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii, pentru asigurarea realizării sarcinilor Instituţiei;
11) asigură integritatea, menţinerea şi administrarea eficientă a patrimoniului Instituţiei, în conformitate cu legislaţia;
12) asigură plasarea pe pagina web oficială a Instituţiei, în termen de 120 de zile de la sfârşitul fiecărui an de gestiune, a informaţiei privind activitatea Instituţiei, care conţine:
a) situaţia financiară anuală;
b) raportul auditorului extern privind situaţiile financiare;
c) informaţia privind asistenţa financiară de care beneficiază Instituţia;
d) raportul privind activitatea economico-financiară, care se prezintă trimestrial spre examinare şi aprobare fondatorului şi care include cel puţin următoarele informaţii: descrierea şi analiza activităţilor de bază, realizarea indicatorilor financiari şi nefinanciari de performanţă, descrierea principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă Instituţia, a măsurilor de atenuare a lor, a perspectivelor de dezvoltare ale Instituţiei;
e) informaţia despre numărul personalului Instituţiei, despre locurile de muncă nou-create şi salariul mediu lunar;
13) exercită alte sarcini delegate de către fondator, ce ţin de activitatea Instituţiei.
11. În lipsa directorului, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Instituţiei, numită prin ordin al directorului, după coordonarea cu fondatorul.
IV. FINANŢAREA ŞI PATRIMONIUL INSTITUŢIEI
12. Finanţarea activităţii Instituţiei se va efectua din:
1) veniturile obţinute din prestarea serviciilor;
2) mijloacele financiare primite de la bugetul de stat cu destinaţie specială;
3) alte surse neinterzise de lege.
13. Mijloacele financiare indicate la pct.12 subpct. 1) şi 3), neutilizate de către Instituţie pe parcursul anului curent, sunt accesibile spre utilizare în anul următor.
14. Mijloacele financiare indicate la pct.12 subpct. 2), neutilizate de către Instituţie pe parcursul anului curent, se transferă la bugetul de stat, cu excepţia celor destinate investiţiilor capitale aflate în procedură de derulare, care sunt accesibile pentru utilizare în anul următor, conform destinaţiei.
15. Înstrăinarea şi casarea mijloacelor fixe ale Instituţiei se vor efectua cu acordul scris al fondatorului, conform legislaţiei.
V. EVIDENŢĂ ŞI RAPORTARE
16. Instituţia ţine evidenţa contabilă în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate şi prezintă rapoartele şi situaţiile statistice în conformitate cu prevederile actelor normative.
17. Activitatea Instituţiei este supusă controlului financiar public intern şi auditului extern, în conformitate cu legislaţia.
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.520/2020
MODIFICĂRILE
ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului
1. În anexa nr.8 la Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.79-81, art.841), cu modificările ulterioare, punctul 13 se completează cu următoarea poziţie:
"Instituţia publică "Pensiunea din Holercani".
2. Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.657/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea structurii şi efectivului-limită ale Cancelariei de Stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.162, art.724), cu modificările ulterioare, se completează cu poziţia 17 cu următorul cuprins:
"17. Instituţia publică "Pensiunea din Holercani".