BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 54 din 28.04.2005

pentru modificarea şi completarea Legii nr.1204-XIII din 5 iunie 1997 cu privire la fondurile de investiţii

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
28.04.2005

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea şi completarea Legii nr.1204-XIII

din 5 iunie 1997 cu privire la fondurile de investiţii

nr. 54-XVI  din  28.04.2005

 (în vigoare 27.05.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.74-76 art.309 din 27.05.2005

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Prevederile prezentei legi se aplică fondurilor de investiţii create sau care se creează în Republica Moldova.”

2. Articolul 2:

la alineatul (1) litera c), după cuvîntul “cota” se introduc cuvintele “medie anuală a”;

la alineatul (3), textul “şi fondurile de pensii” se înlocuieşte cu textul “, fondurile de pensii, precum şi societăţile pe acţiuni rezultate în urma aplicării prevederilor art.31 alin.(1) lit.b) din prezenta lege”.

3. Articolul 3:

la alineatul (1), textul “, pe intervale şi nemutuale” se înlocuieşte cu textul “şi pe intervale”;

alineatul (4) se exclude;

alineatul (5) devine alineatul (4).

4. La articolul 5 alineatul (5), textul “, iar capitalul social al fondului de investiţii nemutual – cel puţin 500 mii de lei” se exclude.

5. La articolul 6 alineatul (6), după textul “la buget” se introduce textul “şi a cheltuielilor ce ţin de procesul de reorganizare, în conformitate cu art.31 din prezenta lege, se efectuează”.

6. Articolul 9 se completează cu un alineat nou, care devine alineatul (5), cu următorul cuprins:

“(5) Suplimentar la prevederile art.55 din Legea privind societăţile pe acţiuni, informaţia privind ţinerea adunării generale a acţionarilor fondului de investiţii, cu înştiinţarea oficială despre reorganizarea acestuia, în conformitate cu art.31 din prezenta lege, se difuzează prin intermediul programelor de radio şi televiziune de audienţă naţională.”

7. Articolul 15:

la alineatul (1) litera a), textul “, iar fondul nemutual cel mult 15 la sută” se exclude;

alineatul (5) se exclude.

8. La articolul 19 alineatul (1), textul “ca urmare a nerespectării prevederilor actelor juridice indicate la art.17 alin.(1)” se exclude.

9. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

“Articolul 31. Modul şi termenele de reorganizare a fondurilor de investiţii nemutuale

(1) Fondurile de investiţii nemutuale, în termen de pînă la 1 iulie 2007, conform hotărîrii adunării generale a acţionarilor:

a) se vor reorganiza în alte tipuri de fonduri de investiţii; sau b) îşi vor lichida genul de activitate în calitate de participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare; sau c) se vor lichida benevol.

(2) Fondul de investiţii nemutual care a aprobat, în cadrul adunării generale a acţionarilor, una din procedurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b) din prezentul articol este obligat, în termen de 9 luni de la data desfăşurării adunării, să recepţioneze cererile de răscumpărare a acţiunilor la preţul aprobat în cadrul adunării generale a acţionarilor, dar nu mai mic de 50 la sută din valoarea nominală a unei acţiuni sau din valoarea unei acţiuni stabilită la momentul plasării.

(3) Fondul de investiţii nemutual, în termen de 3 luni de la data desfăşurării adunării generale a acţionarilor, în cadrul căreia a fost aprobată una din procedurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b) din prezentul articol, va asigura difuzarea, prin intermediul programelor de radio şi televiziune de audienţă naţională, precum şi publicarea, în ziarele centrale şi raionale, a informaţiei privind:

a) preţul de răscumpărare a acţiunilor, aprobat în cadrul adunării generale a acţionarilor;

b) alte prevederi ale actelor normative în vigoare.

(4) Fondul de investiţii nemutual va efectua răscumpărarea de la acţionari sau de la moştenitorii acestora a acţiunilor plasate anterior după expirarea termenului prevăzut la alin.(2) din prezentul articol.

(5) Autorizaţia privind lichidarea genului de activitate în calitate de participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare se eliberează fondului de investiţii nemutual doar în cazul satisfacerii tuturor cererilor de răscumpărare a acţiunilor.

(6) Fondul de investiţii nemutual, aflat în una din procedurile prevăzute la alin.(1) lit.a) sau b) din prezentul articol:

a) este în drept să efectueze doar tranzacţii de înstrăinare a valorilor mobiliare din portofoliul său, cu scopul de a acumula mijloacele băneşti necesare pentru satisfacerea cererilor de răscumpărare a acţiunilor proprii;

b) nu este în drept să voteze pentru înstrăinarea sau grevarea activelor societăţilor pe acţiuni în care deţine acţiuni.

(7) Fondul de investiţii nemutual care a aprobat una din procedurile prevăzute la alin.(1) lit.a) şi b) din prezentul articol, pînă la încheierea procedurii respective nu va cădea sub incidenţa art.6 alin.(7), art.15 şi art.29 alin.(3) din prezenta lege, art.78 şi 79 din Legea privind societăţile pe acţiuni, art.162 şi 166 din Codul civil, precum şi a art.53 alin.(4) din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare în cazul efectuării tranzacţiilor de răscumpărare a valorilor mobiliare proprii.

(8) Fondul de investiţii nemutual care nu va respecta prevederile prezentului articol va fi lichidat în condiţiile legii. Întregul proces de lichidare a fondului de investiţii nemutual, inclusiv de lichidare benevolă sau de lichidare a genului de activitate în calitate de participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare, se derulează sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în conformitate cu actele normative ale acesteia.

(9) Proiectul balanţei de lichidare, precum şi proiectul de împărţire a activelor, calculele şi raportul privind lichidarea se aprobă de comisia de lichidare (lichidator), cu înştiinţarea personală a tuturor acţionarilor despre rezultatele lichidării.

(10) Acţiunile fracţionate, rezultate în urma repartizării activelor fondului de investiţii, se transmit ca acţiuni de tezaur societăţilor emitente.”

10. Articolul 32:

alineatele (3) şi (4) se exclud;

alineatul (5) devine alineatul (3).

a) în termen de 15 zile, va aproba, de comun acord cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Regulamentul privind răscumpărarea acţiunilor fondurilor de investiţii nemutuale aflate în proces de reorganizare;

b) în termen de 3 luni, va prezenta Parlamentului propuneri de aducere a legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege şi proiectul de Lege privind holdingurile.