1107/06.06.2002 Codul civil. Cartea I - Dispoziţii generale (art.1-452)
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
Codul civil al Republicii Moldova*
nr. 1107-XV din 06.06.2002
(în vigoare 12.06.2003)
Republicat: Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86 art.661 din 22.06.2002
* * *
|
Actul urmează a fi modificat de: |
În vigoare |
| - Legea nr.187 din 10.07.2025 Se completează art.183 |
01.01.2027 |
| - Legea nr.76 din 02.07.2026 Se modifică art.307 |
01.01.2027 |
Notă: Codul civil republicat în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.66-75 art.132 din 01.03.2019 cu toate modificările și completările operate, iar capitolele, secţiunile, paragrafele, articolele şi alineatele renumerotate. Aici tabelul corespondenței articolelor codului pînă-după republicare.
CARTEA ÎNTÎI
DISPOZIŢII GENERALE
C U P R I N S
Articolul 1. Principiile legislaţiei civile
Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă
Articolul 3. Consumatorul şi profesionistul
Articolul 4. Legislaţia civilă
Articolul 6. Analogia legii şi analogia dreptului
Articolul 7. Acţiunea în timp a legii civile
Articolul 8. Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale
APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE.
EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE
Articolul 9. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile
Articolul 10. Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
Articolul 12. Caracterul rezonabil
Articolul 14. Interdicţia invocării comportamentului propriu ilicit sau de rea-credinţă
Articolul 15. Apărarea judiciară a drepturilor civile
Articolul 16. Metodele de apărare a drepturilor civile
Articolul 17. Declararea nulităţii actului ce contravine legii emis de o autoritate publică
Articolul 19. Repararea prejudiciului
Articolul 21. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
Capitolul I
PERSOANA FIZICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 23. Noţiunea de persoană fizică
Articolul 24. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
Articolul 25. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Articolul 26. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice
Articolul 27. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani
Articolul 28. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
Articolul 29. Restricţii la încheierea actelor juridice în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
Articolul 30. Regimul mijloacelor băneşti ale minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
Articolul 31. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu
Articolul 32. Instituirea măsurii de ocrotire judiciară
Articolul 33. Ineficienţa actului juridic la care este parte un minor sau o persoană supusă unei măsuri de ocrotire judiciare, încheiat fără încuviinţarea ori autorizarea necesară
Articolul 34. Activitatea de întreprinzător şi profesională a persoanei fizice
Articolul 35. Răspunderea patrimonială a persoanei fizice
Articolul 36. Numele persoanei fizice
Articolul 37. Utilizarea numelui
Articolul 38. Domiciliul şi reşedinţa temporară
Articolul 39. Dovada domiciliului sau a reşedinţei temporare
Articolul 40. Domiciliul minorului şi al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu
Articolul 41. Sediul profesional
Articolul 42. Domiciliul ales
Secţiunea a 2-a
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
Articolul 43. Drepturi ale personalităţii
Articolul 44. Interzicerea unor acte patrimoniale
Articolul 45. Dreptul la propria imagine
Articolul 46. Atingeri aduse vieţii private
Articolul 47. Limitele dreptului la viaţă privată
Articolul 48. Prezumţia de consimţămînt
Articolul 49. Respectul datorat persoanei decedate
Secţiunea a 3-a
Tutela şi curatela minorilor
Articolul 50. Temeiurile instituirii tutelei şi curatelei asupra minorilor
Articolul 51. Tutela minorului
Articolul 52. Curatela minorului
Articolul 53. Instituirea tutelei şi curatelei asupra minorului
Articolul 54. Obligaţia de informare despre minorii asupra cărora trebuie instituită tutela sau curatela
Articolul 55. Tutorele şi curatorul minorului
Articolul 56. Consiliul de familie al minorului
Articolul 57. Tutorele supleant şi curatorul supleant. Tutorele special şi curatorul special
Articolul 58. Caracterul personal şi gratuit al tutelei şi curatelei
Articolul 59. Obligaţiile tutorelui minorului şi ale curatorului minorului
Articolul 60. Administrarea patrimoniului minorului pus sub tutelă
Articolul 61. Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă
Articolul 62. Revocarea calităţii de tutore şi curator. Revocarea tutelei şi a curatelei
Articolul 63. Încetarea tutelei şi curatelei
Articolul 64. Publicitatea tutelei şi curatelei minorului
Secţiunea a 4-a
Măsurile de ocrotire contractuale şi judiciare
Subsecţiunea 1
Dispoziţii comune
Articolul 65. Temeiurile, formele şi principiile ocrotirii
Articolul 66. Competenţa generală a instanţei de judecată şi a autorităţii tutelare
Articolul 67. Ocrotitorul autorizat
Articolul 68. Obligaţiile generale ale persoanei însărcinate cu ocrotirea
Articolul 69. Respectarea instrucţiunilor în vederea ocrotirii
Articolul 70. Regimul locuinţei persoanei ocrotite
Articolul 71. Regimul conturilor persoanei ocrotite
Articolul 72. Remunerarea persoanei însărcinate cu ocrotirea
Articolul 73. Răspunderea persoanei însărcinate cu ocrotirea
Subsecţiunea a 2-a
Asistenţa la luarea deciziei
Articolul 74. Asistenţa la luarea deciziei
Articolul 75. Încetarea asistenţei la luarea deciziei
Subsecţiunea a 3-a
Mandatul de ocrotire în viitor
§ 1. Dispoziţii comune
Articolul 76. Mandatul de ocrotire în viitor
Articolul 77. Mandatul de ocrotire în viitor a copilului
Articolul 78. Forma mandatului de ocrotire în viitor
Articolul 79. Împuternicirile mandatarului
Articolul 80. Mandatarul
Articolul 81. Efectele juridice ale mandatului de ocrotire în viitor
Articolul 82. Transmiterea executării mandatului către un terţ
Articolul 83. Încetarea şi suspendarea mandatului de ocrotire în viitor care a început să producă efecte
Articolul 84. Intervenţia instanţei de judecată în modul de exercitare a mandatului de ocrotire în viitor
Articolul 85. Acordarea împuternicirilor suplimentare de către instanţa de judecată
Articolul 86. Obligaţia mandatarului privind inventarierea patrimoniului mandantului şi întocmirea dării de seamă
§ 2. Mandatul autentic
Articolul 87. Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului autentic
Articolul 88. Formalităţile de publicitate
Articolul 89. Împuternicirile acordate de mandatul autentic
§ 3. Mandatul în formă scrisă
Articolul 90. Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului în formă scrisă
Articolul 91. Limitele împuternicirilor acordate de mandatul în formă scrisă
Subsecţiunea a 4-a
Dispoziţii comune privind măsurile de ocrotire judiciare
Articolul 92. Caracterul subsidiar al măsurilor de ocrotire judiciare
Articolul 93. Persoanele în privinţa cărora poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară
Articolul 94. Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare
Articolul 95. Revocarea măsurii de ocrotire judiciare
Articolul 96. Publicitatea instituirii, modificării şi revocării măsurii de ocrotire judiciare
Subsecţiunea a 5-a
Ocrotirea provizorie
Articolul 97. Instituirea ocrotirii provizorii
Articolul 98. Efectele juridice ale ocrotirii provizorii asupra capacităţii de exerciţiu
Articolul 99. Ocrotirea patrimoniului
Articolul 100. Desemnarea ocrotitorului provizoriu
Articolul 101. Termenul şi încetarea ocrotirii provizorii
Subsecţiunea a 6-a
Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 102. Cazurile cînd pot fi instituite măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
Articolul 103. Termenul măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
Articolul 104. Reînnoirea măsurii de ocrotire judiciare
Articolul 105. Încetarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
§ 2. Persoanele însărcinate cu ocrotirea
Articolul 106. Incompatibilităţi la exercitarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi a tutelei
Articolul 107. Desemnarea curatorului şi tutorelui
Articolul 108. Desemnarea în absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii
Articolul 109. Desemnarea ocrotitorului autorizat
Articolul 110. Exercitarea personală a curatelei şi a tutelei
Articolul 111. Renunţarea la calitatea de curator şi de tutore
Articolul 112. Curatorul supleant şi tutorele supleant
Articolul 113. Curatorul special şi tutorele special
Articolul 114. Consiliul de familie al persoanei ocrotite
§ 3. Ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale
Articolul 115. Obligaţia de informare despre situaţia personală
Articolul 116. Actele strict personale
Articolul 117. Asistenţa şi reprezentarea în alte acte personale
Articolul 118. Soluţionarea conflictului de interese
Articolul 119. Libertatea de alegere a reşedinţei şi libertatea de comunicare
Articolul 120. Autorizarea căsătoriei
Articolul 121. Darea de seamă asupra ocrotirii intereselor personale nepatrimoniale
§ 4. Actele juridice încheiate pe durata curatelei
Articolul 122. Asistenţa curatorului
Articolul 123. Împuternicirile de reprezentare ale curatorului
Articolul 124. Liberalităţile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei
Articolul 125. Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu
Articolul 126. Curatela restrînsă
§ 5. Actele juridice încheiate pe durata tutelei
Articolul 127. Împuternicirile de reprezentare ale tutorelui
Articolul 128. Administrarea patrimoniului persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
Articolul 129. Reprezentarea în procedurile judiciare
Articolul 130. Testamentul persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
Subsecţiunea a 7-a
Administrarea patrimoniului persoanei supuse măsurii
de ocrotire judiciare sub forma tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 131. Principiile administrării
Articolul 132. Rolul tutorelui supleant
Articolul 133. Intervenţia terţilor
§ 2. Competenţa consiliului de familie şi a autorităţii tutelare
Articolul 134. Bugetul anual şi contractarea profesioniştilor
Articolul 135. Efectuarea investiţiilor
Articolul 136. Limitarea împuternicirilor tutorelui
§ 3. Împuternicirile tutorelui
Articolul 137. Întocmirea inventarului
Articolul 138. Actele juridice care nu sînt supuse autorizării
Articolul 139. Actele juridice supuse autorizării
Articolul 140. Actele juridice interzise
§ 4. Pregătirea, verificarea şi aprobarea dării de seamă
Articolul 141. Darea de seamă anuală
Articolul 142. Verificarea dării de seamă
Articolul 143. Scutirea de obligaţia întocmirii dării de seamă
Articolul 144. Auditarea dării de seamă
Articolul 145. Darea de seamă la încetarea calităţii de tutore
Secţiunea a 5-a
Dispoziţii comune privind tutela şi curatela minorilor şi măsurile de ocrotire
§ 1. Autoritatea tutelară
Articolul 146. Autoritatea tutelară şi competenţa în domeniul măsurilor de ocrotire
Articolul 147. Procedura aplicabilă autorităţii tutelare
Articolul 148. Audierea persoanei ocrotite
Articolul 149. Audierea persoanei ocrotite la locul aflării
Articolul 150. Dezbaterea în contradictoriu a chestiunii
Articolul 151. Dreptul la asistenţă juridică
Articolul 152. Audierea altor persoane
Articolul 153. Efectuarea constatărilor
Articolul 154. Consultarea dosarului personal
Articolul 155. Decizia autorităţii tutelare
§ 2. Consiliul de familie
Articolul 156. Convocarea consiliului de familie
Articolul 157. Şedinţa consiliului de familie
Articolul 158. Adoptarea deciziei consiliului de familie fără convocarea în şedinţă (prin corespondenţă)
Articolul 159. Adoptarea deciziei de către consiliul de familie
Articolul 160. Secretul şedinţelor consiliului de familie
Articolul 161. Întocmirea deciziei consiliului de familie
Articolul 162. Opoziţia autorităţii tutelare
§ 3. Contestarea deciziilor autorităţii tutelare şi ale consiliului de familie
Articolul 163. Contestarea în instanţa de judecată
Articolul 164. Persoanele care au dreptul de a depune contestaţie
Secţiunea a 6-a
Declararea persoanei dispărute fără veste sau decedate
Articolul 165. Declararea persoanei dispărută fără veste
Articolul 166. Protecţia bunurilor celui dispărut fără veste
Articolul 167. Efectele apariţiei persoanei declarate dispărută fără veste
Articolul 168. Declararea persoanei decedată
Articolul 169. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată
Articolul 170. Înregistrarea de stat a faptelor şi a evenimentelor de stare civilă
Capitolul II
PERSOANA JURIDICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
§1. Dispoziţii comune
Articolul 171. Noţiunea de persoană juridică
Articolul 172. Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice străine
Articolul 173. Tipurile de persoane juridice
Articolul 174. Persoanele juridice de drept public
Articolul 175. Persoane juridice de drept privat
Articolul 176. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
Articolul 177. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
Articolul 178. Actele de constituire ale persoanei juridice
Articolul 179. Înregistrarea de stat a persoanei juridice
Articolul 180. Registrele de publicitate privind persoanele juridice
Articolul 181. Durata persoanei juridice
Articolul 182. Denumirea persoanei juridice
Articolul 183. Sediul persoanei juridice
Articolul 184. Răspunderea persoanei juridice
§ 2. Dispoziţii comune privind funcţionarea persoanelor juridice de drept privat
Articolul 185. Obligaţia de a respecta limitele împuternicirilor
Articolul 186. Obligaţia de a urmări scopul persoanei juridice
Articolul 187. Obligaţia de a acţiona cu competenţă şi diligenţă
Articolul 188. Obligaţia de a evita conflictul de interese
Articolul 189. Obligaţia de a nu accepta beneficii de la terţi
Articolul 190. Obligaţia de a declara interesul într-un act juridic sau operaţiune care se propune persoanei juridice
Articolul 191. Obligaţia de confidenţialitate
Articolul 192. Derogări, limitări şi excluderi de la obligaţiile şi răspunderea administratorului
Articolul 193. Condiţiile acţiunii de tragere la răspundere a administratorului
Articolul 194. Răspunderea administratorului pentru fapta altora
Articolul 195. Dreptul membrului de a înainta acţiunea pe cale oblică
Articolul 196. Acţiunea directă faţă de administrator şi/sau faţă de persoana juridică
Articolul 197. Administratorul de fapt şi administratorul aparent
Articolul 198. Fostul administrator
Articolul 199. Administratorul persoană juridică
Articolul 200. Eliberarea din funcţie a administratorului
Articolul 201. Împuternicirile acordate de către organul suprem ori de supraveghere
Articolul 202. Nulitatea hotărîrii organului persoanei juridice
Articolul 203. Persoanele afiliate
§ 3. Reorganizarea şi lichidarea persoanei juridice
Articolul 204. Reorganizarea persoanei juridice
Articolul 205. Succesiunea de drept în cazul reorganizării persoanelor juridice
Articolul 206. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie
Articolul 207. Garantarea drepturilor creditorilor persoanei juridice în cazul reorganizării ei
Articolul 208. Fuziunea persoanelor juridice
Articolul 209. Proiectul contractului de fuziune
Articolul 210. Hotărîrea de fuziune
Articolul 211. Cererea de înregistrare a fuziunii
Articolul 212. Înregistrarea fuziunii
Articolul 213. Efectele fuziunii
Articolul 214. Dezmembrarea persoanei juridice
Articolul 215. Proiectul dezmembrării
Articolul 216. Aprobarea proiectului dezmembrării
Articolul 217. Cererea de înregistrare a dezmembrării
Articolul 218. Înregistrarea dezmembrării
Articolul 219. Efectele dezmembrării
Articolul 220. Nulitatea fuziunii sau dezmembrării
Articolul 221. Răspunderea organului executiv şi a organului de supraveghere
Articolul 222. Transformarea persoanei juridice
Articolul 223. Dizolvarea persoanei juridice
Articolul 224. Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecată
Articolul 225. Administrarea fiduciară
Articolul 226. Înregistrarea dizolvării
Articolul 227. Lichidatorul persoanei juridice
Articolul 228. Informarea creditorilor
Articolul 229. Termenul de înaintare şi modul de admitere a creanţelor
Articolul 230. Bilanţul de lichidare
Articolul 231. Protecţia drepturilor debitorilor
Articolul 232. Lichidarea patrimoniului societăţii dizolvate
Articolul 233. Executarea creanţelor creditorilor
Articolul 234. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop lucrativ
Articolul 235. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop nelucrativ
Articolul 236. Termenul de repartizare a activelor
Articolul 237. Radierea persoanei juridice din registru
Articolul 238. Redeschiderea procedurii de lichidare
Articolul 239. Insolvabilitatea persoanei juridice
Articolul 240. Sucursala persoanei juridice
Articolul 241. Sucursala persoanei juridice străine în Republica Moldova
Articolul 242. Notarea insolvabilităţii sau lichidării persoanei juridice străine care are sucursală în Republica Moldova
Articolul 243. Lichidarea şi radierea sucursalei persoanei juridice străine din registrul de publicitate al Republicii Moldova
Articolul 244. Publicarea informaţiilor persoanei juridice
Secţiunea a 2-a
Societăţile comerciale
§ 1. Dispoziţii comune
Articolul 245. Dispoziţii generale cu privire la societăţile comerciale
Articolul 246. Constituirea societăţii comerciale
Articolul 247. Actul de constituire al societăţii comerciale
Articolul 248. Înregistrarea de stat a societăţii comerciale
Articolul 249. Nulitatea societăţii comerciale
Articolul 250. Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale
Articolul 251. Formarea capitalului social al societăţii comerciale
Articolul 252. Aportul la capitalul social al societăţii comerciale
Articolul 253. Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale
Articolul 254. Drepturile asociatului societăţii comerciale
Articolul 255. Obligaţiile asociatului societăţii comerciale
§ 2. Societatea în nume colectiv
Articolul 256. Dispoziţii generale cu privire la societatea în nume colectiv
Articolul 257. Actul de constituire al societăţii în nume colectiv
Articolul 258. Conducerea societăţii în nume colectiv
Articolul 259. Administrarea societăţii în nume colectiv
Articolul 260. Reprezentarea societăţii în nume colectiv
Articolul 261. Lipsirea şi renunţarea la dreptul de administrare şi de reprezentare a societăţii în nume colectiv
Articolul 262. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în nume colectiv
Articolul 263. Răspunderea asociaţilor societăţii în nume colectiv pentru obligaţiile ei
Articolul 264. Modificarea componenţei asociaţilor societăţii în nume colectiv
Articolul 265. Retragerea asociatului din societatea în nume colectiv
Articolul 266. Efectele retragerii asociatului din societatea în nume colectiv
Articolul 267. Decesul sau reorganizarea asociatului societăţii în nume colectiv
Articolul 268. Urmărirea participaţiunii asociatului din capitalul social al societăţii în nume colectiv
Articolul 269. Dizolvarea societăţii în nume colectiv
Articolul 270. Reorganizarea societăţii în nume colectiv
§ 3. Societatea în comandită
Articolul 271. Dispoziţii generale cu privire la societatea în comandită
Articolul 272. Actul de constituire al societăţii în comandită
Articolul 273. Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită
Articolul 274. Drepturile şi obligaţiile comanditarului
Articolul 275. Răspunderea în cazul acceptării calităţii de comanditar
Articolul 276. Reducerea participaţiunii comanditarului
Articolul 277. Înstrăinarea participaţiunii comanditarului
Articolul 278. Dizolvarea societăţii în comandită
Articolul 279. Reorganizarea societăţii în comandită
§ 4. Societatea cu răspundere limitată
Articolul 280. Dispoziţii generale cu privire la societatea cu răspundere limitată
§ 5. Societatea pe acţiuni
Articolul 281. Dispoziţii generale cu privire la societatea pe acţiuni
Secţiunea a 3-a
Cooperativele
Articolul 282. Dispoziţii generale cu privire la cooperative
Articolul 283. Statutul cooperativei
Articolul 284. Înregistrarea cooperativei
Articolul 285. Capitalul social al cooperativei
Articolul 286. Conducerea cooperativei
Articolul 287. Dobîndirea calităţii de membru
Articolul 288. Încetarea calităţii de membru al cooperativei şi restituirea participaţiunii
Articolul 289. Reorganizarea şi lichidarea cooperativei
Secţiunea a 4-a
Grupul de persoane juridice
Articolul 290. Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ
Articolul 291. Obligaţia de dezvăluire a controlului
Articolul 292. Dreptul persoanei juridice care exercită controlul să dea instrucţiuni administratorului persoanei juridice controlate
Articolul 293. Dreptul de a primi informaţii la nivelul persoanei juridice controlate
Articolul 294. Interesul grupului
Articolul 295. Abuzul de control
Secţiunea a 5-a
Organizaţiile necomerciale
Articolul 296. Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile necomerciale
Articolul 297. Asociaţia
Articolul 298. Fundaţia
Articolul 299. Instituţia privată
Articolul 300. Statutul organizaţiei necomerciale
Articolul 301. Genurile de activitate ale organizaţiilor necomerciale
Articolul 302. Activitatea economică a organizaţiei necomerciale
Articolul 303. Conducerea, administrarea şi reprezentarea organizaţiei necomerciale
Capitolul III
PARTICIPAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PUBLIC
LA RAPORTURILE REGLEMENTATE DE LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 304. Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil
Articolul 305. Modalitatea de participare a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale la raporturile reglementate de legislaţia civilă
Articolul 306. Răspunderea civilă a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale
Articolul 307. Instituţia publică
TITLUL III
ACTUL JURIDIC ŞI REPREZENTAREA
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA ACTUL JURIDIC
Articolul 308. Noţiunea actului juridic
Articolul 309. Actul juridic unilateral, bilateral şi multilateral
Articolul 310. Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic cu titlu oneros
Articolul 311. Actele juridice de conservare, de administrare şi de dispoziţie
Capitolul II
CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC
Articolul 312. Consimţămîntul
Articolul 313. Momentul de producere a efectelor consimţămîntului
Articolul 314. Imposibilitatea determinării esenţei consimţămîntului
Articolul 315. Obiectul actului juridic
Articolul 316. Forma actului juridic
Articolul 317. Forma verbală a actului juridic
Articolul 318. Forma electronică a actului juridic
Articolul 319. Actul juridic încheiat prin utilizarea mijloacelor electronice
Articolul 320. Forma textuală a informaţiei
Articolul 321. Forma scrisă a actului juridic
Articolul 322. Efectele nerespectării formei scrise a actului juridic
Articolul 323. Forma autentică a actului juridic
Articolul 324. Efectele nerespectării formei autentice
Articolul 325. Hotărîrea judecătorească care ţine loc de act juridic
Articolul 326. Efectele eschivării de la înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale
Capitolul III
NULITATEA ACTULUI JURIDIC
Articolul 327. Actele juridice nule şi anulabile
Articolul 328. Nulitatea absolută a actului juridic
Articolul 329. Nulitatea absolută de protecţie a consumatorului
Articolul 330. Nulitatea relativă a actului juridic
Articolul 331. Efectele nulităţii actului juridic
Articolul 332. Nulitatea parţială
Articolul 333. Repararea prejudiciului în caz de nulitate a actului juridic
Articolul 334. Nulitatea actului juridic ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri
Articolul 335. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară
Articolul 336. Nulitatea actului juridic încheiat de un minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
Articolul 337. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără discernămînt
Articolul 338. Menţinerea actelor juridice încheiate de persoanele fără capacitate deplină de exerciţiu sau fără discernămînt
Articolul 339. Nulitatea actului juridic afectat de eroare
Articolul 340. Adaptarea actului juridic în caz de eroare
Articolul 341. Nulitatea actului juridic încheiat prin dol
Articolul 342. Nulitatea actului juridic încheiat prin violenţă
Articolul 343. Nulitatea actului juridic încheiat prin leziune
Articolul 344. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun
Articolul 345. Termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în anulare a actului juridic pentru viciu de consimţămînt
Articolul 346. Repararea prejudiciului cauzat prin viciu de consimţămînt
Capitolul IV
EFICIENŢA ACTELOR JURIDICE
Secţiunea 1
Condiţia
Articolul 347. Efectele juridice condiţionale
Articolul 348. Condiţia nulă
Articolul 349. Condiţia pozitivă
Articolul 350. Condiţia negativă
Articolul 351. Inadmisibilitatea influenţei asupra realizării condiţiei
Articolul 352. Condiţia suspensivă
Articolul 353. Condiţia rezolutorie
Articolul 354. Condiţia rezolutorie cu efect retroactiv
Articolul 355. Buna-credinţă la survenirea condiţiei
Articolul 356. Renunţarea la condiţie
Secţiunea a 2-a
Actul juridic ineficient
Articolul 357. Actele juridice ineficiente
Articolul 358. Efectele actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit
Articolul 359. Exercitarea dreptului inexistent
Articolul 360. Consimţămîntul terţului pentru încheierea actului juridic
Articolul 361. Dreptul de revocare a actului juridic ineficient
Capitolul V
REPREZENTAREA ŞI PROCURA
Articolul 362. Reprezentarea
Articolul 363. Reprezentantul supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei
Articolul 364. Delegarea împuternicirilor şi substituirea reprezentantului
Articolul 365. Viciile de consimţămînt, obligaţia cunoaşterii
Articolul 366. Împuterniciri de reprezentare
Articolul 367. Durata împuternicirilor
Articolul 368. Modificarea sau revocarea împuternicirilor
Articolul 369. Reprezentantul care acţionează în nume propriu
Articolul 370. Încheierea actului juridic fără împuterniciri de reprezentare
Articolul 371. Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri
Articolul 372. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)
Articolul 373. Pluralitatea de reprezentanţi
Articolul 374. Procura
Articolul 375. Procura ulterioară
Articolul 376. Termenul procurii
Articolul 377. Încetarea valabilităţii procurii
Articolul 378. Procura irevocabilă
Articolul 379. Informarea despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii
Articolul 380. Publicitatea revocării sau încetării din alt temei a procurii
Articolul 381. Efectele încetării valabilităţii procurii
Articolul 382. Reprezentarea comercială
TITLUL IV
TERMENELE
Capitolul I
CALCULAREA TERMENULUI
Articolul 383. Instituirea termenului
Articolul 384. Modul de stabilire a termenului
Articolul 385. Începutul curgerii termenului
Articolul 386. Diferitele modalităţi ale termenului
Articolul 387. Calcularea termenelor de un an şi de o lună
Articolul 388. Expirarea termenului
Articolul 389. Expirarea termenului într-o zi de odihnă
Articolul 390. Prelungirea termenului
Capitolul II
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Articolul 391. Termenul general de prescripţie extinctivă
Articolul 392. Termenele speciale de prescripţie extinctivă
Articolul 393. Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare
Articolul 394. Aplicarea prescripţiei extinctive
Articolul 395. Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă
Articolul 396. Prescripţia extinctivă în cazul dreptului de regres
Articolul 397. Efectul asupra prescripţiei extinctive al cesiunii creanţei sau al preluării datoriei
Articolul 398. Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă
Articolul 399. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive în cazul raporturilor familiale
Articolul 400. Suspendarea prescripţiei în cazul administrării bunurilor unei alte persoane
Articolul 401. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive
Articolul 402. Cursul prescripţiei în cazul restituirii ori scoaterii cererii de pe rol sau anulării ordonanţei
Articolul 403. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă
Articolul 404. Durata maximă a termenului de prescripţie extinctivă
Articolul 405. Pretenţiile imprescriptibile extinctiv
Articolul 406. Executarea obligaţiilor după expirarea termenului de prescripţie extinctivă
Articolul 407. Efectele prescripţiei în cazul drepturilor garantate
Articolul 408. Prescripţia prestaţiilor suplimentare
Capitolul III
TERMENELE DE DECĂDERE
Articolul 409. Stabilirea termenului de decădere
Articolul 410. Regimul termenelor de decădere
Articolul 411. Renunţarea la beneficiul decăderii
Articolul 412. Aplicarea decăderii
TITLUL V
PUBLICITATEA DREPTURILOR, A ACTELOR ŞI A FAPTELOR JURIDICE
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 413. Obiectul publicităţii şi modalităţile de realizare
Articolul 414. Condiţiile de publicitate
Articolul 415. Efectele publicităţii
Articolul 416. Prezumţiile în materie de registre de publicitate
Articolul 417. Lipsa publicităţii. Sancţiuni
Articolul 418. Concursul dintre formele de publicitate
Articolul 419. Consultarea registrelor de publicitate
Capitolul II
REGISTRELE DE PUBLICITATE CU CARACTER CONSTITUTIV
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 420. Registrele de publicitate cu caracter constitutiv
Articolul 421. Felurile înregistrărilor
Articolul 422. Înregistrarea drepturilor supuse înregistrării afectate de modalităţi
Articolul 423. Aplicarea dispoziţiilor legale de drept material şi procedural
Secţiunea a 2-a
Înregistrarea şi înregistrarea provizorie
Articolul 424. Caracterul constitutiv al registrului
Articolul 425. Constituirea sau transmiterea fără înregistrare a unor drepturi supuse înregistrării
Articolul 426. Conflictul dintre terţii dobînditori de la un autor comun
Articolul 427. Situaţia terţului dobînditor de rea-credinţă
Articolul 428. Persoanele de la care se pot dobîndi drepturi supuse înregistrării
Articolul 429. Înregistrarea întemeiată pe obligaţiile defunctului
Articolul 430. Acţiunea în efectuarea înregistrării
Articolul 431. Rangurile de prioritate şi substituirea lor
Articolul 432. Înregistrarea provizorie
Articolul 433. Efectele înregistrării provizorii
Articolul 434. Răsturnarea prezumţiilor privind existenţa sau inexistenţa unui drept supus înregistrării
Secţiunea a 3-a
Notarea
Articolul 435. Drepturile, actele sau faptele supuse notării
Articolul 436. Solicitantul notării
Articolul 437. Notarea antecontractelor
Secţiunea a 4-a
Rectificarea cuprinsului registrului
Articolul 438. Noţiunea
Articolul 439. Rectificarea înregistrării sau înregistrării provizorii
Articolul 440. Termenele de exercitare a acţiunii în rectificare
Articolul 441. Efectele admiterii acţiunii în rectificare
Articolul 442. Rectificarea notării în registru
Articolul 443. Radierea drepturilor condiţionale
Articolul 444. Îndreptarea erorilor materiale
Articolul 445. Răspunderea pentru ţinerea defectuoasă a registrului
Capitolul III
REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE
Articolul 446. Scopul şi obiectul registrului bunurilor imobile
Articolul 447. Condiţiile de înregistrare
Articolul 448. Renunţarea la dreptul de proprietate
Articolul 449. Data producerii efectelor înregistrării
Articolul 450. Drepturile, actele sau faptele supuse notării
Articolul 451. Notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca
Articolul 452. Modificarea descrierii imobilului
Articolele 453 - 773 CARTEA A DOUA – Drepturile reale
Articolele 774 - 2161 CARTEA A TREIA – Obligaţiile
Articolele 2162 - 2575 CARTEA A PATRA – Moştenirea
Articolele 2576 - 2671 CARTEA A CINCEA – Dreptul internaţional privat
Notă: În textul legii cuvintele "limba de stat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "limba română" la forma gramaticală corespunzătoare conform Legii nr.52 din 16.03.2023, în vigoare 24.03.2023
Parlamentul adoptă prezentul cod.
Titlul I
DISPOZIŢII COMUNE
Capitolul I
LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 1. Principiile legislaţiei civile
(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, protecţia vieţii intime, private şi de familie, recunoaşterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale, protecţia bunei-credinţe, protecţia consumatorului, recunoaşterea inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare a lor de către organele de jurisdicţie competente.
(2) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.
Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale dintre subiectele raporturilor juridice civile.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi în lumina dispoziţiilor şi principiilor stabilite de tratatele internaţionale în materie de drepturi ale omului şi libertăţi fundamentale.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care au calitate de profesionist, precum şi cele care nu au această calitate.
Articolul 3. Consumatorul şi profesionistul
(1) Are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează predominant în scopuri ce nu ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.
(2) Are calitatea de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a obţine un profit din această activitate.
(3) Persoana care, într-un raport juridic civil, corespunde atît dispoziţiilor alin.(1), cît şi dispoziţiilor alin.(2) se consideră consumator dacă recunoaşterea acestei calităţi îi oferă o anumită protecţie juridică, iar în celelalte cazuri persoana se consideră profesionist.
Articolul 4. Legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
(3) Legislaţia civilă se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(4) La interpretarea şi aplicarea legislaţiei civile se ţine cont de nevoia de a promova aplicarea uniformă a dispoziţiilor legale, buna-credinţă, precum şi certitudinea juridică.
Articolul 5. Uzanţa
(1) Uzanţa este o regulă de conduită care, deşi neprevăzută de legislaţie, este larg recunoscută şi respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, precum şi actului juridic.
Articolul 6. Analogia legii şi analogia dreptului
(1) În cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii).
(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în funcţie de principiile legislaţiei civile şi de echitate (analogia dreptului).
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspundere civilă.
(4) Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.
Articolul 7. Acţiunea în timp a legii civile
(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare.
(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia cazurilor în care legea nouă prevede altfel.
(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.
(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic.
(6) Dispoziţiile legii noi privitoare la termenele de prescripţie atît extinctivă, cît şi achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripţie care a început să curgă înainte de data intrării ei în vigoare şi nu a expirat înainte de acea dată. În acest caz, termenul curs anterior se ia în cont. Începutul, suspendarea şi întreruperea termenului de prescripţie se determină, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii noi, de legea veche.
(7) Dacă termenul de prescripţie prevăzut de legea nouă este mai scurt decît cel prevăzut de legea veche, atunci, începînd cu data intrării în vigoare a legii noi, începe să curgă un nou termen de prescripţie în condiţiile legii noi. În acest caz, termenul curs anterior nu se ia în cont. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care legea nouă declară prescriptibil extinctiv dreptul la acţiune care conform legii vechi era imprescriptibil extinctiv.
(8) În cazul menţionat la alin.(7), dacă termenul de prescripţie prevăzut de legea veche expiră înainte de termenul de prescripţie prevăzut de legea nouă, prescripţia se împlineşte la expirarea termenului stabilit de legea veche.
Articolul 8. Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale
Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului internaţional.
Capitolul II
APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE.
EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE
Articolul 9. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile
(1) Drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi şi obligaţii civile, pornind de la principiile legislaţiei civile.
(2) Drepturile şi obligaţiile civile apar:
a) din contracte şi din alte acte juridice;
b) din acte emise de o autoritate publică, prevăzute de lege drept temei al apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile;
c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;
d) în urma creării şi dobîndirii de bunuri în temeiuri neinterzise de lege;
e) în urma elaborării obiectelor de proprietate intelectuală;
f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;
g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;
h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care legea leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.
Articolul 10. Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 11. Buna-credinţă
(1) Buna-credinţă este un standard de conduită a unei părţi, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere şi luarea în cont a intereselor celeilalte părţi la raportul juridic.
(2) În special, este contrar bunei-credinţe ca o parte să acţioneze în contradicţie cu declaraţiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe acele declaraţii sau acel comportament.
Articolul 12. Caracterul rezonabil
Caracterul rezonabil, prevăzut într-o dispoziţie legală sau într-un act juridic, se apreciază în mod obiectiv, luînd în considerare natura şi scopul elementului supus aprecierii, circumstanţele cazului, precum şi uzanţele şi practicile pertinente.
Articolul 13. Abuzul de drept
(1) Niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat predominant în scopul de a cauza altei persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod (abuzul de drept).
(2) În cazul abuzului de drept, instanţa de judecată, ţinînd cont de natura şi consecinţele acestuia, refuză titularului în apărarea dreptului subiectiv exercitat abuziv sau, după caz, îl obligă la încetarea exercitării abuzive.
(3) Dacă abuzul de drept a dus la încălcarea dreptului subiectiv al unei alte persoane, aceasta poate cere repararea prejudiciului cauzat.
Articolul 14. Interdicţia invocării comportamentului propriu ilicit sau de rea-credinţă
(1) Nicio persoană nu poate invoca, la întemeierea pretenţiei sale, fapta ilicită sau de rea-credinţă pe care tot ea a săvîrşit-o sau la care a participat.
(2) Nicio persoană nu poate obţine un avantaj din comportamentul său ilicit sau de rea-credinţă.
Articolul 15. Apărarea judiciară a drepturilor civile
(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
(2) Modul de soluţionare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţă de judecată poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţă de judecată.
(4) Referinţele din prezentul cod la un judecător sau la o instanţă de judecată sînt referinţe şi la alte organe de jurisdicţie competente în condiţiile legii, iar referinţele la dispoziţiile legale de procedură civilă sînt referinţe şi la regulile de procedură ale respectivelor organe de jurisdicţie competente.
Articolul 16. Metodele de apărare a drepturilor civile
(1) Apărarea dreptului civil se face, în condiţiile legii, prin:
a) recunoaşterea dreptului;
b) restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) constatarea sau, după caz, declararea nulităţii actului juridic;
d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciului patrimonial şi, în cazurile prevăzute de lege, a celui nepatrimonial;
h) încasarea dobînzii de întîrziere sau, după caz, a penalităţii;
i) rezoluţiunea sau modificarea contractului;
j) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
k) alte căi prevăzute de lege.
(2) Metodele de apărare prevăzute la alin.(1) pot fi invocate dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege şi, după caz, de actul juridic pentru aplicarea acestora.
Articolul 17. Declararea nulităţii actului ce contravine legii emis de o autoritate publică
(1) Actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă drepturile şi interesele civile ocrotite de lege ale unei persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanţa de judecată nul din momentul adoptării lui.
(2) În cazurile recunoaşterii de către instanţa de judecată a actului, prevăzut la alin.(1), ca fiind nul, dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 18. Autoapărarea
(1) Nu sînt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată.
(2) Autoapărarea nu trebuie să depăşească limitele necesare înlăturării pericolului.
(3) În cazul deposedării de bunuri, trebuie să se solicite imediat sechestrarea acestora dacă nu este obţinută executarea silită.
(4) Dacă este reţinută, persoana obligată trebuie să fie adusă imediat în faţa autorităţii competente.
(5) Persoana care a săvîrşit una dintre acţiunile prevăzute la alin.(1), presupunînd în mod eronat că are dreptul la autoapărare, este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi, chiar dacă eroarea nu se datorează culpei sale.
Articolul 19. Repararea prejudiciului
(1) În condiţiile legii, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un interes recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial şi nepatrimonial cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum şi profitul ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit ratat).
(3) Se consideră prejudiciu nepatrimonial (prejudiciu moral) suferinţele fizice şi psihice, precum şi diminuarea calităţii vieţii. În cazul vătămării sănătăţii, prejudiciul nepatrimonial cuprinde, de asemenea, pierderea sau diminuarea unei capacităţi a corpului uman (prejudiciu biologic).
(4) Pierderea şansei se repară doar dacă ea constă în dispariţia actuală şi certă a unei eventualităţi favorabile. Mărimea acestui prejudiciu corespunde şansei pierdute şi nu poate fi egală cu avantajul care ar fi rezultat din şansă dacă ea se materializa.
(5) Repararea prejudiciului presupune repunerea persoanei lezate în situaţia în care s-ar fi aflat dacă prejudiciul nu se producea.
(6) În locul reparării prejudiciului patrimonial conform alin.(2) şi (5), persoana lezată poate cere de la cel care răspunde de prejudiciu recuperarea întregului profit pe care acesta l-a obţinut în legătură cu cauzarea prejudiciului. Această regulă se aplică doar dacă legea ori contractul prevede o asemenea formă de determinare a prejudiciului patrimonial sau dacă aplicarea unei asemenea forme de determinare a prejudiciului patrimonial este rezonabilă în împrejurările cazului.
Articolul 20. Vinovăţia
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa săvîrşită cu vinovăţie sub forma intenţiei sau imprudenţei.
(2) Fapta este săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau a admis, în mod conştient, survenirea acestor urmări.
(3) Fapta este săvîrşită din imprudenţă (din culpă) dacă persoana care a săvîrşit-o fie îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod uşuratic că ele pot fi evitate, fie nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
(4) Fapta este săvîrşită din culpă gravă dacă persoana a săvîrşit-o cu o profundă lipsă de prudenţă de care, în împrejurările cazului, era evident că trebuia să dea dovadă.
(5) Atunci cînd legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvîrşirea ei din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvîrşită cu intenţie.
Articolul 21. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări.
Articolul 22. Notificările
(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informaţii într-un scop juridic.
(2) Notificarea poate fi făcută prin orice mijloace adecvate circumstanţelor dacă legea sau actul juridic nu impune o anumită cerinţă de formă.
(3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepţia cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat.
(4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar:
a) cînd este predată destinatarului;
b) cînd este predată la adresa poştală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa acesteia, la sediul destinatarului persoană juridică sau la domiciliul destinatarului persoană fizică;
c) în cazul unei notificări transmise prin poştă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar; sau
d) cînd este pusă în orice alt fel la dispoziţia destinatarului într-un loc şi într-un mod care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întîrziere.
(5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerinţele prevăzute la alin.(4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.
(6) Notificarea nu produce efecte dacă revocarea acesteia ajunge la destinatar înaintea notificării sau în acelaşi timp cu aceasta.
(7) Notificarea transmisă de către un reprezentant sau ajunsă la el se consideră făcută sau, după caz, ajunsă la persoana reprezentată dacă reprezentantul era împuternicit să transmită sau, după caz, să primească notificările de acest fel.
(8) Orice clauză contrară dispoziţiilor prezentului articol în detrimentul consumatorului este nulă.
(9) Dispoziţiile legale speciale în materie de comunicări judiciare rămîn aplicabile.
Titlul II
PERSOANELE
Capitolul I
PERSOANA FIZICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 23. Noţiunea de persoană fizică
Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
Articolul 24. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice
(1) Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice.
(2) Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu moartea.
(3) Dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie.
Articolul 25. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice
Capacitate de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le executa.
Articolul 26. Capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice
(1) Capacitatea deplină de exerciţiu începe la data cînd persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vîrstei de 18 ani.
(2) Minorul dobîndeşte prin căsătorie capacitate deplină de exerciţiu. Desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
(3) Minorul care a atins vîrsta de 16 ani poate fi recunoscut ca avînd capacitate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu încuviinţarea părinţilor sau a reprezentantului legal, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărîre a autorităţii tutelare, cu încuviinţarea ambilor părinţi sau a reprezentantului legal, iar în lipsa unei astfel de încuviinţări, prin hotărîre judecătorească.
[Art.26 alin.(3) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 27. Capacitatea de exerciţiu a minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie acte juridice cu încuviinţarea părintelui sau a reprezentantului legal, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
(2) Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani are dreptul fără încuviinţarea părintelui sau a reprezentantului legal:
a) să dispună de salariu, bursă sau de alte venituri rezultate din activităţi proprii;
b) să exercite dreptul de autor asupra unei lucrări ştiinţifice, literare sau de artă, asupra unei invenţii sau unui alt rezultat al activităţii intelectuale protejate de lege;
c) să facă depuneri în instituţiile financiare şi să dispună de aceste depuneri în conformitate cu legea;
d) să încheie actele juridice prevăzute la art.28 alin.(2).
(3) Din motive întemeiate minorul poate fi limitat de instanţa de judecată, la cererea părinţilor, a reprezentantului legali ori a autorităţii tutelare, în drepturile prevăzute la alin.(2) lit.a) şi b).
(4) Din motive întemeiate şi dacă aceasta o cer interesele minorului, instanţa de judecată instituie o măsură de ocrotire judiciară asupra minorului care a împlinit vîrsta de 14 ani şi desemnează ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele minorului. Măsura de ocrotire judiciară astfel instituită nu poate depăşi data atingerii majoratului minorului. Dispoziţiile legale privind măsurile de ocrotire a persoanelor fizice adulte se aplică în mod corespunzător măsurii de ocrotire judiciare asupra minorului.
[Art.27 alin.(1)-(3) modificate prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 28. Capacitatea de exerciţiu a minorului care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Toate actele juridice pentru şi în numele minorului pînă la împlinirea vîrstei de 14 ani pot fi încheiate doar de părinte sau reprezentantul legal, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Minorul în vîrstă de la 7 la 14 ani este în drept să încheie de sine stătător:
a) acte juridice curente de mică valoare care se execută la momentul încheierii lor;
b) acte juridice de obţinere gratuită a unor beneficii care nu necesită autentificare notarială sau înregistrarea de stat a drepturilor apărute în temeiul lor;
c) acte de conservare.
[Art.28 alin.(1) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 29. Restricţii la încheierea actelor juridice în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
(1) Actele juridice prevăzute la art.139 alin.(1), încheiate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu, produc efecte juridice doar după autorizarea de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară. Dispoziţiile art.139 alin.(2)-(5), art.148-155, art.163 şi art.164 se aplică în mod corespunzător.
(2) În numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu nu se pot încheia, sub sancţiunea nulităţii absolute, actele juridice prevăzute la art.140.
Articolul 30. Regimul mijloacelor băneşti ale minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu
(1) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acestuia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani care aparţine minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu să fie depusă pe un cont special al acestuia, de pe care se vor efectua extrageri doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în cazul executării silite asupra mijloacelor băneşti ale minorului.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară este obligată să ia toate măsurile necesare pentru a aduce la cunoştinţa instituţiei la care este deschis contul pe numele minorului care nu are capacitate deplină de exerciţiu despre regimul special instituit conform alin.(2).
Articolul 31. Inadmisibilitatea lipsirii şi limitării capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu
(1) Capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, grad de cultură sau de alte criterii similare.
(2) Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitate de folosinţă.
(3) Nimeni nu poate fi limitat în capacitate de folosinţă şi în capacitate de exerciţiu decît în cazul şi în modul prevăzut de lege.
(4) Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sau de exerciţiu sînt nule.
Articolul 32. Instituirea măsurii de ocrotire judiciară
(1) În condiţiile prezentului cod, în privinţa persoanei fizice care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate fi instituită, prin hotărîre judecătorească, măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei, a ocrotirii provizorii sau a tutelei.
(2) În toate situaţiile, persoana în privinţa căreia a fost instituită o măsură de ocrotire judiciară este în drept să încheie de sine stătător actele juridice prevăzute la art.28 alin.(2).
Articolul 33. Ineficienţa actului juridic la care este parte un minor sau o persoană supusă unei măsuri de ocrotire judiciare, încheiat fără încuviinţarea ori autorizarea necesară
(1) Actul juridic la care este parte un minor care a împlinit vîrsta de 14 ani şi care nu are capacitate deplină de exerciţiu sau o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară, încheiat fără încuviinţarea părintelui, a curatorului, a tutorelui ori a altui ocrotitor sau fără autorizarea consiliului de familie, autorităţii tutelare ori a instanţei de judecată, necesare potrivit legii sau hotărîrii judecătoreşti, nu produce efecte juridice decît după încuviinţarea sau, după caz, autorizarea corespunzătoare. Încuviinţarea sau autorizarea necesară poate fi emisă atît înainte, cît şi după încheierea actului juridic respectiv.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie despre temeiul de ineficienţă.
(3) După ce minorul sau persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu, actul juridic încheiat în condiţiile alin.(1) produce efecte juridice doar dacă este confirmat de acesta.
[Art.33 alin.(1) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 34. Activitatea de întreprinzător şi profesională a persoanei fizice
(1) Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător din nume şi pe cont propriu din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
(2) Persoana fizică are dreptul să practice activitate profesională din nume şi pe cont propriu din momentul întrunirii condiţiilor stabilite de lege pentru aceasta.
(3) Persoana care practică activitate de întreprinzător sau profesională fără a întruni condiţiile stabilite de lege pentru aceasta nu poate invoca lipsa calităţii de profesionist.
(4) Asupra activităţii de întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel.
Articolul 35. Răspunderea patrimonială a persoanei fizice
Persoana fizică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite.
Articolul 36. Numele persoanei fizice
(1) Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobîndit potrivit legii.
(2) Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul.
(3) Numele de familie se dobîndeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege.
(4) Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.
Articolul 37. Utilizarea numelui
(1) Orice persoană are dreptul la respectul numelui său.
(2) Persoana fizică dobîndeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său.
(3) Cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau prejudiciile care rezultă. Atît titularul numelui, cît şi soţul sau rudele lui apropiate pot să se opună acestei utilizări şi să ceară repararea prejudiciului.
(4) Persoana fizică este obligată să ia măsuri pentru avizarea debitorilor şi creditorilor săi despre schimbarea numelui şi poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate prin nerespectarea acestei obligaţii.
Articolul 38. Domiciliul şi reşedinţa temporară
(1) Domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită. Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atît timp cît nu şi-a stabilit un altul.
(2) Reşedinţa obişnuită demonstrează o legătură apropiată şi stabilă a persoanei fizice cu locul vizat. La determinarea reşedinţei obişnuite se iau în considerare toate elementele de fapt relevante, în special durata şi regularitatea prezenţei persoanei în locul vizat, precum şi condiţiile şi motivele acestei prezenţe.
(3) Reşedinţa temporară a persoanei fizice este locul unde îşi are locuinţa temporară sau secundară.
(4) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decît atunci cînd cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo reşedinţa obişnuită. Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la autorităţile competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.
(5) Persoana al cărei domiciliu nu poate fi stabilit cu certitudine se consideră domiciliată la locul reşedinţei sale temporare.
(6) În lipsă de reşedinţă temporară, persoana este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte.
Articolul 39. Dovada domiciliului sau a reşedinţei temporare
(1) Până la proba contrară, domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei fizice se prezumă că se află la adresa de domiciliu sau de reşedinţă temporară înscrisă în profilul persoanei din Registrul de stat al populaţiei, conform prevederilor actelor normative privind evidenţa locuitorilor Republicii Moldova.
(2) În lipsa acestor înscrieri în Registrul de stat al populaţiei ori atunci cînd acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei temporare nu va putea fi opusă altor persoane.
(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa temporară a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
[Art.39 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(2) modificat prin Legea nr.112 din 22.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
Articolul 40. Domiciliul minorului şi al persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu
(1) Domiciliul minorului în vîrstă de pînă la 14 ani este la părinţii săi sau la acel părinte la care locuieşte permanent.
(2) Domiciliul minorului dat în plasament de instanţa de judecată unui terţ rămîne la părinţii săi. În cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei minorul va avea domiciliul, asupra acestuia decide instanţa de judecată.
(3) Instanţa de judecată poate, în mod excepţional, avînd în vedere interesul suprem al minorului, să-i stabilească domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţămîntul acestora, ori la o instituţie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul din părinţi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, este la reprezentantul legal.
(5) Domiciliul minorului aflat în dificultate, în cazurile prevăzute prin lege, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament ori încredinţat.
Articolul 41. Sediul profesional
Persoana fizică care practică o activitate de întreprinzător sau profesională îşi are domiciliul, în tot ceea ce priveşte acea activitate, şi la sediul formei de exercitare a activităţii.
Articolul 42. Domiciliul ales
(1) Partea unui act juridic poate să-şi aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act.
(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris sub sancţiunea nulităţii.
Secţiunea a 2-a
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente
Articolul 43. Drepturi ale personalităţii
(1) În condiţiile legii, orice persoană fizică are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la libera exprimare, la nume, la onoare, demnitate şi reputaţie profesională, la propria imagine, la respectarea vieţii intime, familiale şi private, la protecţia datelor cu caracter personal, la respectarea memoriei şi corpului său după deces, precum şi la alte asemenea drepturi recunoscute de lege.
(2) Aceste drepturi sînt insesizabile şi inalienabile.
Articolul 44. Interzicerea unor acte patrimoniale
Orice acte juridice care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sînt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
Articolul 45. Dreptul la propria imagine
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art.47 rămîn aplicabile.
(2) Dacă o persoană consimte ca imaginea sa să fie captată în circumstanţe din care rezultă în mod evident că imaginea va fi difuzată, se prezumă că ea de asemenea consimte la reproducerea şi difuzarea acesteia pe cale obişnuită, aşa cum se putea aştepta în mod rezonabil în aceste circumstanţe.
Articolul 46. Atingeri aduse vieţii private
Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.47, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
a) intrarea sau rămînerea fără drept în locuinţă ori luarea din aceasta a oricărui obiect fără consimţămîntul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvîrşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără consimţămîntul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără consimţămîntul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără consimţămîntul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conţinînd imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistentă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără consimţămîntul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără consimţămîntul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa temporară, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără consimţămîntul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Articolul 47. Limitele dreptului la viaţă privată
(1) Nu constituie o încălcare a dreptului la viaţă privată atingerile care sînt permise de lege sau de tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte.
(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte nu constituie o încălcare a dreptului la viaţă privată.
Articolul 48. Prezumţia de consimţămînt
(1) Cînd însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţămîntul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesară exprimarea lui în formă scrisă.
(2) O persoană care a consimţit la utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori opiniilor personale poate retrage consimţămîntul, chiar şi în cazul în care acesta a fost acordat pentru o perioadă determinată.
(3) În cazul în care consimţămîntul acordat pentru o perioadă determinată este retras fără ca justificarea să fie fundamentată pe modificări substanţiale ale circumstanţelor sau orice alt motiv întemeiat, persoana care retrage consimţămîntul trebuie să repare prejudiciul cauzat persoanei căreia i-a acordat consimţămîntul.
(4) Consimţămîntul nu este necesar în cazul în care imaginea, documentul personal, înregistrarea audio sau video privitoare la o persoană este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege.
(5) De asemenea, consimţămîntul nu este necesar în cazul în care o imagine, un document personal sau o înregistrare audio sau video privitoare la o persoană se face sau este folosită în baza legii în scopuri oficiale ori în cazul în care cineva execută un act public în interes public.
(6) Consimţămîntul persoanei vizate nu este necesar pentru înregistrarea imaginii sau vocii şi pentru utilizarea acestei înregistrări atunci cînd aceasta este făcută în mulţime sau în timpul unui eveniment public.
(7) Prin lege se pot prevedea alte cazuri în care consimţămîntul persoanei este prezumat sau nu este necesar pentru utilizarea documentelor personale, imaginii sau înregistrărilor audio sau video privitoare la o persoană ori a opiniilor personale.
Articolul 49. Respectul datorat persoanei decedate
(1) Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum şi cu privire la corpul său.
(2) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte.
(3) În lipsa opţiunii exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală pînă la al patrulea grad inclusiv, moştenitorilor ori dispoziţia primarului satului (comunei), oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională sau de faptul că nu a avut apartenenţă confesională.
Secţiunea a 3-a
Tutela şi curatela minorilor
Articolul 50. Temeiurile instituirii tutelei şi curatelei asupra minorilor
(1) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică tutelei şi curatelei instituite asupra minorilor aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute la alin.(2), cu excepţia cazului în care aceştia au dobîndit capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Tutela sau curatela asupra minorului se instituie în cazul în care acestuia i s-a atribuit statut de copil rămas temporar fără ocrotire părintească sau statut de copil rămas fără ocrotire părintească.
[Art.50 alin.(3) abrogat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 51. Tutela minorului
(1) Tutela se instituie asupra minorilor în vîrstă de pînă la 14 ani.
(2) Tutorele este reprezentantul legal al persoanei care se află sub tutelă şi încheie fără mandat în numele şi în interesul ei actele juridice necesare.
(3) Dispoziţiile art.115 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 52. Curatela minorului
(1) Curatela se instituie asupra minorilor cu vîrstă cuprinsă între 14 şi 18 ani.
(2) Curatorul îşi dă încuviinţarea la încheierea actelor juridice pe care persoana fizică ce se află sub curatelă nu are dreptul să le încheie de sine stătător.
(3) Curatorul ajută persoana care se află sub curatelă în realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor şi o protejează împotriva abuzurilor unor terţi.
(4) Dispoziţiile art.108 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 53. Instituirea tutelei şi curatelei asupra minorului
(1) Tutela şi curatela asupra minorului se instituie prin dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale de la domiciliul acestuia, în conformitate cu prevederile Legii nr.140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.
(2) Autoritatea tutelară teritorială este obligată să dispună instituirea tutelei sau curatelei asupra minorului în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii avizului pozitiv al Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate cu privire la plasamentul planificat al minorului.
(3) La desemnarea tutorelui şi curatorului se ţine cont, în mod obligatoriu, de opinia minorului, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate.
(4) Până la desemnarea tutorelui sau curatorului, reprezentantul legal al minorului este autoritatea tutelară teritorială.
[Art.53 în redacţia Legii nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 54. Obligaţia de informare despre minorii asupra cărora trebuie instituită tutela sau curatela
În termen de 5 zile de la data aflării că asupra minorului trebuie instituită tutela sau curatela, au obligaţia să înştiinţeze autoritatea tutelară:
a) cei apropiaţi minorului, precum şi administratorul şi locatarii casei în care locuieşte;
b) Agenţia Servicii Publice, în cazul înregistrării unui deces, precum şi notarul public, în cazul deschiderii unei succesiuni;
c) instanţa judecătorească, lucrătorii procuraturii şi ai poliţiei, în cazul pronunţării, aplicării sau executării unei sancţiuni privative de libertate;
d) autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană.
[Art.54 modificat prin Legea nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]
Articolul 55. Tutorele şi curatorul minorului
(1) Poate fi tutore sau curator al minorului o singură persoană fizică ori soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la alin.(4) şi dacă au consimţit expres. Dispoziţiile art.107 şi 109 se aplică în mod corespunzător.
[Art.55 alin.(2) abrogat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
(3) Cu excepţia cazului prevăzut la art.56 alin.(7), tutorele şi curatorul minorului sînt desemnaţi de autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei asupra căreia trebuie instituită tutela sau curatela, din oficiu sau la sesizarea persoanelor prevăzute la art.54.
(4) Nu poate fi tutore sau curator:
a) minorul;
b) persoana supusă unei măsuri de ocrotire judiciare;
c) cel decăzut din drepturile părinteşti;
d) cel declarat incapabil de a fi tutore sau curator din cauza stării de sănătate;
[Lit.e) abrogată prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
f) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări;
g) cel ale cărui interese vin în conflict cu interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă;
h) cel înlăturat prin act autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul morţii, ocrotirea părintească;
i) cel căruia i s-a revocat calitatea de tutore, curator sau ocrotitor provizoriu din culpa sa;
j) cel care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela;
k) cel care suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
l) cel care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia rudei minorului de până la gradul al IV-lea inclusiv;
m) cel care nu este rudă cu minorul de până la gradul al IV-lea inclusiv sau nu a stabilit relaţii apropiate cu acesta.
(5) În cazul în care sunt mai multe persoane care îşi exprimă dorinţa de a fi desemnate tutore sau curator, autoritatea tutelară teritorială decide asupra acestui fapt. Dispoziţia autorităţii tutelare teritoriale poate fi contestată în instanţa de judecată.
(6) În cazul indicat la alin.(5), autoritatea tutelară teritorială ia în consideraţie capacităţile morale şi materiale de a creşte, îngriji şi educa copilul, relaţia acestuia cu persoana respectivă, precum şi locul habitual de trai al minorului.
[Art.55 alin.(4) modificat, alin.(5),(6) introduse prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 56. Consiliul de familie al minorului
(1) La instituirea tutelei sau a curatelei asupra minorului, autoritatea tutelară teritorială poate institui şi consiliul de familie al minorului, la cererea persoanelor interesate, în caz de litigiu ori în cazul în care valoarea patrimoniului justifică acest lucru, dacă componenţa familiei permite instituirea consiliului respectiv.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de către autoritatea tutelară pentru durata tutelei sau curatelei.
(3) Consiliul de familie al minorului este compus din cel puţin 3 membri cu drept de vot. Tutorele sau, după caz, curatorul este membru al consiliului din oficiu, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie rudele minorului, iar în absenţa acestora, alte persoane care manifestă interes pentru el şi pentru bunăstarea acestuia.
(5) Autoritatea tutelară va depune eforturi ca ambele linii colaterale de rudenie să fie reprezentate în consiliul de familie.
(6) Autoritatea tutelară desemnează membrii consiliului de familie bazîndu-se pe dorinţele şi sentimentele exprimate de minor, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, pe relaţiile sale obişnuite, pe interesul care îl manifestă candidaţii şi eventualele recomandări ale rudelor.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele şi curatorul minorului.
[Art.56 alin.(1) în redacţie nouă, alin.(6) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 57. Tutorele supleant şi curatorul supleant. Tutorele special şi curatorul special
(1) În condiţiile prevăzute la art.112, consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore supleant sau, după caz, un curator supleant.
(2) În condiţiile prevăzute la art.113, consiliul de familie al minorului sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate desemna minorului un tutore special sau, după caz, un curator special.
(3) Dispoziţiile art.55 alin.(4) se aplică tutorelui supleant, tutorelui special sau, după caz, curatorului supleant, curatorului special.
Articolul 58. Caracterul personal şi gratuit al tutelei şi curatelei
(1) Tutela şi curatela sînt sarcini personale.
(2) Obligaţiile de tutelă şi curatelă se îndeplinesc gratuit. Tutorele şi curatorul au dreptul să ceară compensarea tuturor cheltuielilor aferente îndeplinirii obligaţiilor de tutelă şi curatelă.
(3) Autoritatea tutelară poate, ţinînd seama de cuantumul şi componenţa patrimoniului celui pus sub tutelă sau curatelă, să decidă ca administrarea patrimoniului sau doar a unei părţi din el să fie încredinţată unei persoane fizice sau unei persoane juridice competente.
(4) Drepturile şi obligaţiile de tutore şi cele de curator sunt exercitate exclusiv în interesul minorului aflat sub tutelă sau curatelă.
[Art.58 alin.(4) introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 59. Obligaţiile tutorelui minorului şi ale curatorului minorului
(1) Tutorele şi curatorul sînt obligaţi:
a) să locuiască împreună cu cel pus sub tutelă şi să comunice autorităţii tutelare schimbarea domiciliului. Curatorul şi minorul pus sub curatelă care a atins vîrsta de 14 ani pot locui separat doar cu acordul autorităţii tutelare;
b) să aibă grijă de întreţinerea minorului pus sub tutelă sau curatelă;
c) să apere drepturile şi interesele minorului pus sub tutelă sau curatelă.
(2) Tutorelui şi curatorului le revin drepturile şi obligaţiile de părinte în educarea minorului.
(3) Tutorele şi curatorul nu sunt în drept să împiedice luarea minorului din grija acestora la solicitarea autorităţii tutelare teritoriale, în cazul în care minorul urmează a fi (re)integrat în familia biologică sau în familia extinsă ori dacă urmează a fi instituită o formă de protecţie mai oportună, în conformitate cu interesul superior al copilului.
[Art.59 alin.(3) introdus prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 60. Administrarea patrimoniului minorului pus sub tutelă
(1) Tutorele administrează şi dispune eficient de bunurile celui pus sub tutelă, în numele acestuia, dacă nu este numit un administrator al bunurilor.
(2) Dispoziţiile art.131-145 se aplică în mod corespunzător tutelei minorului.
(3) Sumele cuvenite celui pus sub tutelă, sub formă de pensie, ajutor, pensie alimentară şi alte venituri curente, se primesc şi se cheltuiesc de către tutore pentru întreţinerea celui pus sub tutelă.
Articolul 61. Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă
(1) În cazul necesităţii administrării permanente a bunurilor imobile şi mobile de valoare ale persoanei puse sub tutelă, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară a proprietăţii cu administratorul pe care l-a desemnat. În astfel de cazuri, tutorele îşi păstrează împuternicirile asupra părţii din averea celui pus sub tutelă care nu este transmisă în administrare fiduciară.
(2) În exercitarea sarcinilor de administrare a proprietăţii persoanei puse sub tutelă, administratorul cade sub incidenţa art.131-145.
(3) Administrarea fiduciară a proprietăţii celui pus sub tutelă încetează în temeiurile prevăzute de lege pentru încetarea contractului de administrare fiduciară a proprietăţii, precum şi în cazul încetării tutelei.
Articolul 62. Revocarea calităţii de tutore şi curator. Revocarea tutelei şi a curatelei
(1) Minorul, precum şi persoanele indicate la art.54 pot contesta sau denunţa la autoritatea tutelară actele şi faptele tutorelui, ale tutorelui supleant şi ale tutorelui special, precum şi cele ale curatorului, ale curatorului supleant şi ale curatorului special, care prejudiciază interesele minorului.
(2) Tutorilor, tutorilor supleanţi şi tutorilor speciali, precum şi curatorilor, curatorilor supleanţi şi curatorilor speciali li se revocă calitatea respectivă dacă au săvîrşit un abuz, o neglijenţă gravă sau alte fapte care-i fac nedemni de a fi tutori sau curatori, precum şi dacă nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile.
(3) Autoritatea tutelară revocă tutela sau curatela minorului dacă minorul a fost reintegrat în familie, adoptat sau plasat în alt serviciu de plasament.
(4) În cazul plasării minorului pus sub tutelă sau curatelă într-o instituţie de asistenţă socială publică, de educaţie, de învăţămînt, de tratament sau într-o altă instituţie similară, autoritatea tutelară revocă tutorele sau curatorul dacă aceasta nu contravine intereselor persoanei puse sub tutelă sau curatelă.
(5) Consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară revocă tutorele, tutorele supleant şi tutorele special, precum şi curatorul, curatorul supleant şi curatorul special, la cererea acestora, dacă există motive întemeiate.
[Art.62 alin.(3) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 63. Încetarea tutelei şi curatelei
(1) La atingerea vîrstei de 14 ani de către minorul pus sub tutelă, tutela asupra lui încetează, iar persoana care a avut calitatea de tutore, tutore supleant sau tutore special devine, respectiv, curator, curator supleant sau curator special, fără a fi necesară o hotărîre suplimentară în acest sens.
(2) Curatela încetează o dată cu dobîndirea sau restabilirea capacităţii depline de exerciţiu.
Articolul 64. Publicitatea tutelei şi curatelei minorului
(1) Instituirea, revocarea şi modificarea tutelei şi curatelei (inclusiv desemnarea unui alt tutore, tutore supleant sau tutore special ori, după caz, a unui alt curator, curator supleant sau curator special) devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern. Datele respective sînt opozabile terţilor care au luat cunoştinţă de acestea prin altă modalitate.
(2) În termen de 3 zile de la data luării deciziei de instituire, modificare sau revocare a tutelei ori curatelei, autoritatea tutelară este obligată să transmită o copie de pe aceasta autorităţii competente în scopul efectuării înregistrării respective.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie al minorului prin care se desemnează sau se revocă tutorele, tutorele supleant sau tutorele special, precum şi, după caz, curatorul, curatorul supleant sau curatorul special. Autoritatea tutelară va transmite autorităţii competente o copie de pe decizia respectivă în scopul efectuării înregistrării, cu excepţia cazului contestării acesteia în instanţa de judecată.
(4) Tutorele, tutorele supleant şi tutorele special, precum şi curatorul, curatorul supleant şi curatorul special sînt în drept de a obţine extrase privind tutela sau, după caz, curatela pe care o exercită, precum şi privind minorul. În alte cazuri, extrasele privind tutela sau curatela minorului sînt eliberate dacă solicitantul are un interes legitim, în modul stabilit prin regulament aprobat de Guvern.
[Art.64 (48) în redacţia Legii nr.66 din 13.04.2017, intră în vigoare după crearea condiţiilor necesare, dar nu mai tîrziu de 02.06.2019]
Secţiunea a 4-a
Măsurile de ocrotire contractuale şi judiciare
Subsecţiunea 1
Dispoziţii comune
Articolul 65. Temeiurile, formele şi principiile ocrotirii
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală şi care, în urma unei boli mintale ori a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu poate, în mod deplin, conştientiza acţiunile sale ori exprima voinţa poate beneficia de o măsură de ocrotire, instituită în funcţie de starea sau situaţia sa.
(2) Dacă nu s-a dispus altfel, măsura de ocrotire are ca scop ocrotirea atît a persoanei, cît şi a intereselor patrimoniale ale acesteia. Măsura de ocrotire poate fi limitată la unul din aceste două domenii.
(3) Măsurile de ocrotire pot fi contractuale (contractul de asistenţă, mandatul de ocrotire în viitor) şi judiciare (ocrotirea provizorie, curatela, tutela).
(4) Toate măsurile de ocrotire se instituie şi se exercită în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a demnităţii persoanei. Măsurile de ocrotire urmăresc interesul şi bunăstarea persoanei în privinţa căreia se instituie şi favorizează, pe cît este posibil, autonomia acesteia.
(5) Viaţa sexuală constituie o componentă a vieţii private şi a libertăţii individuale, iar orice restricţie a acesteia trebuie să fie legitimă, adecvată şi proporţională scopului urmărit.
(6) La luarea oricărei decizii care vizează persoana în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire (persoana ocrotită) sau interesele patrimoniale ale acesteia, instanţa de judecată, autoritatea tutelară şi persoana însărcinată cu ocrotirea (asistentul, mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor, ocrotitorul provizoriu, curatorul, tutorele, membrii consiliului de familie) vor acorda prioritate dorinţelor şi sentimentelor persoanei ocrotite, exprimate de sine stătător sau, la solicitarea acesteia, cu ajutorul persoanei de încredere. Dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite vor avea prioritate, chiar dacă sînt susceptibile de a expune persoana ocrotită unui anumit risc, cu excepţia cazului în care ea se expune unui risc grav ce nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(7) Persoana de încredere este orice persoană aleasă liber de către persoana ocrotită pentru a fi asistată în comunicare. În absenţa unei alegeri, persoana de încredere, solicitată de persoana ocrotită, va fi desemnată de către centrul comunitar de sănătate mintală.
Articolul 66. Competenţa generală a instanţei de judecată şi a autorităţii tutelare
(1) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară exercită supravegherea generală a măsurilor de ocrotire, conform competenţei prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată şi autoritatea tutelară pot vizita sau cere să se efectueze vizite persoanelor ocrotite şi celor în privinţa cărora s-a depus o cerere de instituire a măsurii de ocrotire.
(3) Persoanele însărcinate cu ocrotirea sînt obligate să se prezinte ori de cîte ori sînt convocate şi să comunice orice informaţie în legătură cu exercitarea ocrotirii persoanei.
(4) Autoritatea tutelară poate, la cerere sau din oficiu, să emită prescripţii obligatorii persoanelor însărcinate cu ocrotirea.
(5) La cererea motivată a oricărei persoane interesate, după audierea sau citarea acesteia, instanţa de judecată poate să revoce calitatea persoanei însărcinate cu ocrotirea în caz de neexecutare a obligaţiilor ce îi revin, precum şi în baza altor temeiuri prevăzute de lege.
Articolul 67. Ocrotitorul autorizat
(1) Poate desfăşura activitate de ocrotitor autorizat persoana care deţine autorizaţia de ocrotitor autorizat, eliberată conform prevederilor legale.
(2) Autorizaţia de ocrotitor autorizat poate fi solicitată de către persoana fizică cu capacitate deplină de exerciţiu, de instituţia de tratament sau de instituţia socială, precum şi de asociaţia obştească care, conform statutului, are ca principal gen de activitate apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor cu boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice.
(3) Autoritatea abilitată să autorizeze, condiţiile şi modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţii de ocrotitor autorizat se stabilesc prin regulament aprobat de Guvern.
Articolul 68. Obligaţiile generale ale persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea, după posibilitate, informează şi consultă cu regularitate persoana ocrotită despre toate aspectele ce ţin de măsura de ocrotire, precum şi îi oferă suport sau o consultă la solicitarea persoanei ocrotite ori reieşind din circumstanţe. În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea acţionează în numele persoanei ocrotite, aceasta este obligată să se conducă de opinia persoanei reprezentate, în măsura în care persoana ocrotită poate exprima o asemenea opinie.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să evalueze şi să ia în considerare, după posibilitate, dorinţele şi sentimentele din trecut şi prezent ale persoanei ocrotite.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să ducă o evidenţă separată a patrimoniului şi a activităţilor persoanei ocrotite şi să păstreze elementele de probă utile pentru a putea demonstra exercitarea corespunzătoare a măsurii de ocrotire.
(4) Persoana însărcinată cu ocrotirea este obligată să păstreze confidenţialitatea informaţiilor care vizează persoana ocrotită, inclusiv a datelor cu caracter personal, sau care se referă la patrimoniul acesteia, cu excepţia cazului în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară în procesul exercitării măsurii de ocrotire ori pentru supravegherea exercitării acesteia de către autoritatea competentă sau instanţa de judecată, precum şi a altor cazuri prevăzute de lege.
Articolul 69. Respectarea instrucţiunilor în vederea ocrotirii
(1) Instrucţiunile persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu referitoare la ocrotirea patrimoniului său sau a persoanei sale în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau a unei deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu îşi va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa (instrucţiuni în vederea ocrotirii) trebuie să fie respectate de către persoanele însărcinate cu ocrotirea, de autoritatea tutelară şi de instanţa de judecată, cu excepţia cazului în care persoana se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(2) Instrucţiunile în vederea ocrotirii, prin care se desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate de ocrotitor provizoriu, curator, tutore sau de altă persoană însărcinată cu ocrotirea, trebuie să fie respectate, cu excepţia cazului în care persoana desemnată refuză această calitate, se află în imposibilitate de a o exercita sau dacă persoana care a emis instrucţiunile se expune unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare.
(3) Instrucţiunile în vederea ocrotirii se întocmesc, se modifică şi se revocă în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, personal de către persoana care emite instrucţiunile.
(4) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care părinţii sau părintele supravieţuitor, nefiind supuşi măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei sau a tutelei şi exercitînd ocrotirea părintească asupra copilului minor sau asumîndu-şi îngrijirea materială şi morală a copilului adult, desemnează una sau mai multe persoane care vor acţiona în calitate, după caz, de ocrotitor provizoriu, curator sau tutore al copilului în situaţia în care ei vor deceda ori, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu îşi vor putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(5) La cererea persoanei care a întocmit instrucţiunile în vederea ocrotirii, acestea pot fi înregistrate în modul prevăzut de Guvern. În caz de modificare sau revocare a instrucţiunilor care au fost înregistrate, persoana va cere înregistrarea modificării sau, după caz, radierea înregistrării.
(6) Omiterea efectuării înregistrării prevăzute la alin.(5) nu afectează validitatea instrucţiunilor, a modificării sau, după caz, a revocării lor.
(7) Orice persoană poate invoca existenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii. Instanţa de judecată sau, după caz, autoritatea tutelară va cerceta din oficiu înregistrările prevăzute la alin.(5).
(8) Dacă circumstanţele care au stat la baza întocmirii unor instrucţiuni se modifică esenţial, astfel încît se poate prezuma că persoana nu ar mai întocmi acele instrucţiuni sau le-ar fi întocmit diferit, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea unei persoane interesate, poate să modifice sau să anuleze instrucţiunile respective în cazul în care respectarea acestora va expune persoana unui risc grav care nu poate fi diminuat prin întreprinderea anumitor măsuri suplimentare. Înainte de a hotărî asupra modificării sau anulării instrucţiunilor, instanţa de judecată va audia persoana care a întocmit instrucţiunile şi va constata dorinţele acesteia privind instrucţiunile.
(9) Dacă instrucţiunile au fost modificate sau revocate ori dacă a fost anulată modificarea sau revocarea acestora, instanţa de judecată sau, după caz, autoritatea tutelară le va lua în considerare, cu excepţia cazului în care există dubii că acestea reflectă dorinţele şi sentimentele persoanei.
Articolul 70. Regimul locuinţei persoanei ocrotite
(1) Drepturile persoanei ocrotite asupra locuinţei, indiferent dacă constituie un domiciliu sau o reşedinţă temporară, şi asupra bunurilor mobile cu care este dotată aceasta sînt păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite atît timp cît este necesar.
(2) Dreptul de a administra bunurile menţionate la alin.(1) permite doar încheierea contractelor de transmitere în folosinţă temporară a bunurilor, care pot fi rezolvite la întoarcerea în locuinţă a persoanei ocrotite. Orice clauză în detrimentul persoanei ocrotite este nulă.
(3) Dacă devine necesar sau este în interesul persoanei ocrotite să se dispună de drepturile pe care le are asupra locuinţei sale sau asupra bunurilor mobile cu care este dotată prin încheierea unui act juridic de dispoziţie, de rezoluţiune sau transmitere în folosinţă către terţi, actul juridic trebuie autorizat de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară.
(4) Dacă actul juridic prevăzut la alin.(3) are drept scop stabilirea persoanei ocrotite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, este necesar avizul prealabil al unui medic care nu exercită nicio funcţie în acea instituţie. În toate cazurile, bunurile specificate la art.89 alin.(1) lit.a)-h) din Codul de executare trebuie să fie păstrate la dispoziţia persoanei ocrotite, după caz, în grija instituţiei în care ea este stabilită.
(5) Dispoziţiile alin.(1)-(3) nu se aplică în caz de partaj silit sau urmărire silită.
Articolul 71. Regimul conturilor persoanei ocrotite
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate modifica conturile deschise pe numele persoanei ocrotite şi nici nu poate deschide conturi la o altă instituţie financiară.
(2) Prin derogare de la alin.(1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze modificarea sau deschiderea contului dacă aceasta este în interesul persoanei ocrotite.
(3) Dacă persoana ocrotită nu deţine niciun cont, persoana însărcinată cu ocrotirea va deschide un cont pe numele persoanei ocrotite.
(4) Operaţiunile de încasare, de plată şi de administrare a mijloacelor băneşti efectuate în numele persoanei ocrotite se fac exclusiv prin contul deschis pe numele acesteia, dacă legea nu prevede altfel pentru anumite categorii de plăţi.
(5) Fructele şi productele generate de banii şi valorile ce aparţin persoanei ocrotite îi revin acesteia în exclusivitate.
Articolul 72. Remunerarea persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoanele, altele decît ocrotitorul autorizat, exercită cu titlu gratuit măsurile de ocrotire judiciare.
(2) Prin derogare de la alin.(1), consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate autoriza, luînd în considerare bunurile administrate sau dificultatea exercitării măsurii de ocrotire, plata unei remuneraţii în folosul persoanei însărcinate cu ocrotirea, fixîndu-i mărimea. Remuneraţia se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(3) Dacă măsura de ocrotire judiciară se exercită de către un ocrotitor autorizat, finanţarea se face total din contul persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care finanţarea măsurii de ocrotire exercitate de către un ocrotitor autorizat nu poate fi asigurată integral de către persoana ocrotită, aceasta se va asigura de către stat, în limitele şi în condiţiile legii.
(5) Cu titlu de excepţie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să autorizeze alocarea unei remuneraţii ocrotitorului autorizat pentru îndeplinirea unui act sau unui şir de acte, cerute prin măsura de ocrotire şi care implică eforturi pe o perioadă îndelungată sau sînt de o complexitate înaltă, remuneraţie care ar completa sumele percepute conform alin.(2) şi (3) dacă acestea se adeveresc a fi insuficiente. Această remuneraţie se plăteşte din contul persoanei ocrotite.
(6) Mandatul de ocrotire în viitor şi contractul de asistenţă sînt cu titlu gratuit, dacă nu s-a stipulat altfel.
Articolul 73. Răspunderea persoanei însărcinate cu ocrotirea
(1) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat în timpul exercitării măsurii de ocrotire.
(2) Persoana însărcinată cu ocrotirea poartă răspundere pentru încuviinţarea încheierii unui act juridic de către persoana ocrotită doar în cazul în care a acţionat cu intenţie sau culpă gravă.
(3) Mandatarul împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor poartă răspundere conform dispoziţiilor legale cu privire la mandat.
Subsecţiunea a 2-a
Asistenţa la luarea deciziei
Articolul 74. Asistenţa la luarea deciziei
(1) Dacă o persoană are nevoie de ocrotire doar prin asistenţă la luarea deciziei, aceasta poate să încheie un contract de asistenţă cu persoana care doreşte să o ofere (asistentul). Persoana poate avea unul sau mai mulţi asistenţi.
(2) Prin contractul de asistenţă, asistentul se obligă să fie prezent la încheierea actelor juridice şi la luarea altor decizii de către persoana ocrotită, să îi ofere informaţia şi consultaţia necesare şi să o ajute în comunicarea cu terţii, indiferent de forma de comunicare.
(3) Dacă persoana ocrotită încheie un act juridic în formă scrisă sau autentică, asistentul poate contrasemna, cu indicarea calităţii şi naturii asistenţei acordate.
(4) Contractului de asistenţă i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandat, însă calitatea de asistent nu acordă împuternicirea de a reprezenta persoana ocrotită.
(5) Asistentul este obligat să notifice autoritatea tutelară despre iniţierea şi, după caz, încetarea asistenţei.
Articolul 75. Încetarea asistenţei la luarea deciziei
(1) Orice parte a contractului de asistenţă poate declara rezoluţiunea fără motive.
(2) În cazul instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare, instanţa de judecată pronunţă rezoluţiunea contractului de asistenţă.
Subsecţiunea a 3-a
Mandatul de ocrotire în viitor
§ 1. Dispoziţii comune
Articolul 76. Mandatul de ocrotire în viitor
(1) Persoana fizică care a atins majoratul sau care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pe altă cale legală (mandantul) poate împuternici unul sau mai mulţi mandatari să o reprezinte în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, ea nu îşi va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Dacă mandantul a împuternicit mai mulţi mandatari, el poate decide ca aceştia să acţioneze împreună, concomitent, separat sau doar pentru a înlocui un alt mandatar.
(3) Persoana în privinţa căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei poate încheia un mandat de ocrotire în viitor cu acordul curatorului.
(4) Persoana în privinţa căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei nu poate încheia un mandat de ocrotire în viitor nici personal, nici prin reprezentant.
(5) Mandatului de ocrotire în viitor i se aplică dispoziţiile legale cu privire la mandat şi dispoziţiile legale cu privire la reprezentare în măsura în care nu sînt incompatibile cu dispoziţiile prezentei secţiuni. Dispoziţiile art.374 alin.(2), art.375, art.376 alin.(1) şi art.377 nu se aplică mandatului de ocrotire în viitor.
(6) În măsura în care mandatarul are împuterniciri de administrare a bunurilor mandantului, se aplică dispoziţiile legale privind contractul de administrare fiduciară.
Articolul 77. Mandatul de ocrotire în viitor a copilului
(1) Părinţii sau părintele supravieţuitor, care nu au fost supuşi măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei sau curatelei şi care exercită ocrotirea părintească asupra copilului minor ori şi-au asumat îngrijirea materială şi morală a copilului adult, pot împuternici unul sau mai mulţi mandatari să reprezinte acest copil în situaţia în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, copilul nu îşi va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor a copilului produce efecte în cazul în care părinţii fie sînt decedaţi, fie, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu îşi pot, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
(3) Mandatului de ocrotire în viitor a copilului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la mandatul de ocrotire în viitor.
Articolul 78. Forma mandatului de ocrotire în viitor
(1) Mandatul de ocrotire în viitor se poate conţine într-un contract de mandat, într-o procură sau într-un alt act juridic.
(2) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, sau în formă autentică. Mandantul nu poate încheia actul juridic respectiv prin reprezentant.
(3) Actul juridic prin care se acordă mandatul de ocrotire în viitor a copilului se încheie în formă autentică.
Articolul 79. Împuternicirile mandatarului
(1) În cazul în care mandatul de ocrotire în viitor se acordă şi pentru ocrotirea persoanei mandantului, mandatarul are drepturile şi obligaţiile tutorelui, iar mandantul are drepturile şi obligaţiile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, prevăzute la art.115-119. Orice clauză care derogă de la dispoziţiile respective în detrimentul mandantului este nulă.
(2) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă:
a) dreptul mandatarului de a însoţi mandantul oriunde este necesar şi de a-l asista la luarea deciziilor ce ţin de sănătatea sa;
b) împuternicirea mandatarului de a consimţi, în numele mandantului, efectuarea investigaţiilor şi intervenţiilor medicale;
c) instrucţiuni în vederea ocrotirii.
(3) Mandatul de ocrotire în viitor poate să prevadă modalităţile de control asupra exercitării acestuia.
Articolul 80. Mandatarul
(1) Poate fi desemnat în calitate de mandatar orice persoană fizică aleasă de către mandant, precum şi orice persoană juridică care deţine calitatea de ocrotitor autorizat.
(2) Mandatarul persoană fizică, pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, trebuie să dispună de capacitate deplină de exerciţiu, să îndeplinească condiţiile legale pe care trebuie să le întrunească tutorele.
(3) Dacă nu s-a stipulat altfel, mandatul de ocrotire în viitor se consideră acordat pe termen nedeterminat.
(4) Pe durata executării mandatului de ocrotire în viitor, mandatarul poate fi revocat doar prin hotărîrea instanţei de judecată, conform art.83.
Articolul 81. Efectele juridice ale mandatului de ocrotire în viitor
(1) Pentru ca mandatul de ocrotire în viitor să înceapă să producă efecte, mandatarul îl va prezenta autorităţii tutelare împreună cu raportul de expertiză extrajudiciară psihiatrică, efectuată în scopul instituirii unei măsuri de ocrotire, eliberat în ultimele 2 luni. Autoritatea tutelară va contrasemna, va ştampila şi va aplica data contrasemnării pe originalul mandatului, după care îl va returna mandatarului. Data contrasemnării de către autoritatea tutelară se consideră data la care mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte juridice.
(2) Mandatarul este obligat să informeze mandantul despre faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte.
(3) Faptul că mandatul de ocrotire în viitor a început să producă efecte nu afectează capacitatea de exerciţiu a mandantului.
(4) Dispoziţiile privind mandatul de ocrotire în viitor se aplică şi în cazul în care un mandat este formulat astfel încît acesta produce efecte înainte de data indicată la alin.(1) şi se prevede expres că el va continua să producă efecte juridice chiar şi în cazul în care mandantul, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, nu îşi va putea, în mod deplin, conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 82. Transmiterea executării mandatului către un terţ
(1) Mandatarul îşi exercită mandatul personal. Acesta poate acorda împuterniciri speciale unui sau mai multor terţi pentru anumite acte juridice.
(2) Mandatarul răspunde pentru faptele terţului în condiţiile art.1481 alin.(3)-(5).
Articolul 83. Încetarea şi suspendarea mandatului de ocrotire în viitor care a început să producă efecte
(1) Mandatul de ocrotire în viitor care a început să producă efecte încetează în cazul:
a) decesului persoanei ocrotite sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia, dacă hotărîrea instanţei de judecată nu prevede altfel;
b) decesului mandatarului persoană fizică sau al instituirii unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa acesteia;
c) intentării procedurii de insolvabilitate faţă de mandatarul persoană juridică sau al lichidării acesteia;
d) pierderii de către mandatar a calităţii de ocrotitor autorizat;
e) revocării mandatului de ocrotire în viitor prin hotărîre judecătorească.
(2) La cererea oricărei persoane interesate, instanţa de judecată poate hotărî revocarea mandatului de ocrotire în viitor în cazurile în care:
a) persoana ocrotită îşi poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa, astfel încît nu mai este necesară menţinerea măsurii de ocrotire;
b) dispoziţiile legale privind reprezentarea între soţi şi privind regimul bunurilor soţilor sînt suficiente pentru a ocroti interesele mandantului;
c) mandatarul exercită mandatul de ocrotire în viitor într-un mod care lezează interesele sau bunăstarea mandantului. În acest caz, instanţa de judecată poate revoca împuternicirile mandatarului total sau parţial.
(3) Instanţa de judecată poate suspenda efectele mandatului de ocrotire în viitor pe durata instituirii ocrotirii provizorii.
(4) În cazul prevăzut la alin.(2) lit.c), instanţa de judecată va institui o măsură de ocrotire judiciară în temeiul şi modul stabilite de lege.
(5) Hotărîrea judecătorească prin care se suspendă sau se revocă mandatul de ocrotire în viitor se comunică mandantului şi mandatarului, precum şi autorităţii tutelare. Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost înregistrat în modul prevăzut la art.69 alin.(5), hotărîrea privind suspendarea sau revocarea se va expedia pentru a se face înregistrarea sau radierea necesară.
Articolul 84. Intervenţia instanţei de judecată în modul de exercitare a mandatului de ocrotire în viitor
(1) Orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să anuleze contrasemnarea mandatului de ocrotire în viitor, efectuată conform art.81 alin.(1), dacă nu au fost întrunite condiţiile legale, precum şi să interpreteze conţinutul acestuia sau să determine condiţiile şi modul de executare a mandatului de ocrotire în viitor.
(2) Înainte de a examina cererea privind anularea mandatului de ocrotire în viitor, instanţa de judecată va audia mandatarul şi, după necesitate, mandantul, precum şi va acorda preferinţă dorinţelor şi interesului prioritar ale mandantului şi bunăstării sale.
Articolul 85. Acordarea împuternicirilor suplimentare de către instanţa de judecată
(1) Dacă, din cauza limitei împuternicirilor acordate, mandatul de ocrotire în viitor nu permite ocrotirea suficientă a intereselor personale sau patrimoniale ale persoanei ocrotite, la cererea mandatarului instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să îi acorde împuternicirile suplimentare necesare. Dacă se constată prezenţa unui conflict de interese între mandant şi mandatar, în temeiul cererii respective instanţa de judecată poate, prin hotărîre judecătorească, să împuternicească un mandatar special pentru îndeplinirea unor acte juridice care depăşesc limitele mandatului existent.
(2) Mandatarul împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor şi mandatarul special împuternicit de către instanţa de judecată sînt independenţi şi nu poartă răspundere unul faţă de celălalt, fiind obligaţi să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 86. Obligaţia mandatarului privind inventarierea patrimoniului mandantului şi întocmirea dării de seamă
Mandatarului care are împuterniciri de administrare a patrimoniului mandantului îi revin obligaţiile prevăzute la art.137 şi 141-145.
§ 2. Mandatul autentic
Articolul 87. Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului autentic
(1) Dacă mandatul de ocrotire în viitor a fost acordat prin act juridic unilateral încheiat în formă autentică, mandatarul îl poate accepta prin contrasemnare.
(2) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte juridice, mandantul îl poate modifica, în aceeaşi formă, sau îl poate revoca prin notificarea mandatarului şi notarului privind revocarea, iar mandatarul poate să renunţe la mandat prin notificarea mandantului şi notarului. Pentru terţi, revocarea mandatului respectiv produce efecte din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate.
Articolul 88. Formalităţile de publicitate
Mandatul de ocrotire în viitor acordat printr-un act juridic încheiat în formă autentică se supune aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi procurile autentice.
Articolul 89. Împuternicirile acordate de mandatul autentic
(1) Prin derogare de la dispoziţiile art.1475, mandatul de ocrotire în viitor formulat în termeni generali împuterniceşte mandatarul la încheierea tuturor actelor juridice prevăzute la art.138-139. Mandatul poate stipula anumite limite ale împuternicirilor mandatarului.
(2) Mandatarul poate încheia un act juridic de dispoziţie cu titlu gratuit doar cu autorizarea autorităţii tutelare, cu excepţia donaţiilor neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligaţii morale.
§ 3. Mandatul în formă scrisă
Articolul 90. Întocmirea, modificarea şi revocarea mandatului în formă scrisă
(1) Mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă trebuie datat şi semnat personal de către mandant.
(2) Mandatarul acceptă mandatul prin contrasemnarea acestuia.
(3) Pînă la momentul în care mandatul începe să producă efecte, mandantul îl poate modifica sau revoca în aceeaşi formă, iar mandatarul poate renunţa la mandat prin notificarea mandantului.
Articolul 91. Limitele împuternicirilor acordate de mandatul în formă scrisă
(1) În partea ce ţine de administrarea patrimoniului, mandatul de ocrotire în viitor acordat prin act juridic încheiat în formă scrisă se limitează la actele juridice prevăzute la art.138.
(2) Dacă în interesul mandantului sau pentru bunăstarea acestuia este necesară încheierea unui act juridic prevăzut la art.139 ori a unui act juridic pentru care mandatarul nu este împuternicit prin mandatul de ocrotire în viitor, mandatarul poate cere instanţei de judecată să autorizeze încheierea de către mandatar a actului juridic respectiv, conform art.85.
(3) Orice clauză din mandatul în formă scrisă care contravine dispoziţiilor alin.(1) şi (2) este nulă.
Subsecţiunea a 4-a
Dispoziţii comune privind măsurile de ocrotire judiciare
Articolul 92. Caracterul subsidiar al măsurilor de ocrotire judiciare
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită de către instanţa de judecată doar în cazul în care aceasta este necesară şi dacă persoana nu este ocrotită suficient prin aplicarea dispoziţiilor legale privind obligaţia de întreţinere a soţului şi a rudelor, privind regimul bunurilor comune ale soţilor, privind asistenţa la luarea deciziei sau prin mandatul de ocrotire în viitor a persoanei respective.
(2) Măsura de ocrotire judiciară trebuie să fie individualizată şi proporţională gradului în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, persoana nu îşi poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.
Articolul 93. Persoanele în privinţa cărora poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară
(1) Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită în privinţa unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Cererea privind instituirea măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă şi în privinţa unui minor care nu are capacitate deplină de exerciţiu, dar care a împlinit vîrsta de 17 ani. În acest caz, măsura de ocrotire judiciară se va considera instituită doar din data la care persoana devine majoră.
Articolul 94. Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare
(1) Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă de către:
a) persoana fizică în privinţa căreia se cere instituirea măsurii de ocrotire judiciare;
b) soţul persoanei indicate la lit.a);
c) persoana cu care persoana indicată la lit.a) locuieşte împreună de mai mult de 3 ani;
d) ruda sau afinul persoanei indicate la lit.a);
e) mandatarul împuternicit printr-un mandat de ocrotire în viitor, indiferent dacă mandatul produce sau a încetat să producă efecte;
f) autoritatea tutelară.
(2) Autoritatea tutelară poate depune cererea prevăzută la alin.(1) doar dacă persoanele indicate la alin.(1) lit.a)-e) au omis să o depună în termen de 3 luni de la data sesizării acestora de către autoritatea tutelară.
Articolul 95. Revocarea măsurii de ocrotire judiciare
(1) La cererea persoanei ocrotite sau a persoanelor indicate la art.94 alin.(1), instanţa de judecată poate dispune revocarea măsurii de ocrotire judiciare dacă necesitatea acesteia a dispărut.
(2) Orice persoană poate sesiza autoritatea tutelară privind dispariţia necesităţii măsurii de ocrotire judiciare. În acest caz, autoritatea tutelară este obligată, fără întîrzieri nejustificate, să examineze sesizarea şi, după caz, să ceară revocarea măsurii conform alin.(1).
Articolul 96. Publicitatea instituirii, modificării şi revocării măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instituirea măsurii de ocrotire judiciare, condiţiile acesteia, modificarea (inclusiv desemnarea altui ocrotitor provizoriu, curator sau tutore) şi revocarea acesteia devin opozabile terţilor doar după înregistrarea acestor date în modul prevăzut de Guvern.
(2) În scopul efectuării înregistrării indicate la alin.(1), instanţa de judecată va transmite autorităţii competente, în termen de 3 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care se instituie, se modifică sau se revocă măsura de ocrotire judiciară, o copie de pe dispozitivul hotărîrii respective.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în mod corespunzător deciziei consiliului de familie prin care se desemnează ori se revocă tutorele, precum şi deciziei consiliului de familie sau, după caz, a autorităţii tutelare prin care, în temeiul art.136, se limitează împuternicirile tutorelui. Autoritatea tutelară este obligată să transmită autorităţii competente o copie de pe această decizie în scopul efectuării înregistrării respective, cu excepţia cazului contestării deciziei în instanţa de judecată.
(4) Persoana are dreptul de a obţine extrase privind măsurile de ocrotire judiciare referitoare la propria persoană, la copiii săi minori, precum şi la persoana asupra căreia exercită ocrotirea provizorie, curatela sau tutela. În alte cazuri, extrase privind măsurile de ocrotire judiciare se eliberează, în modul prevăzut de Guvern, dacă solicitantul are un interes legitim.
(5) Absenţa notării prevăzute la art.435 alin.(2) pct.15) nu înlătură opozabilitatea faţă de terţi dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute în prezentul articol.
[Art.96(4832) introdus prin Legea nr.66 din 13.04.2017, intră în vigoare după crearea condiţiilor necesare, dar nu mai tîrziu de 02.06.2019]
Subsecţiunea a 5-a
Ocrotirea provizorie
Articolul 97. Instituirea ocrotirii provizorii
(1) Instanţa de judecată poate institui, prin hotărîre judecătorească, ocrotirea provizorie în privinţa persoanei care, în temeiul art.65 alin.(1), are nevoie de ocrotire temporară sau de reprezentare pentru îndeplinirea doar a anumitor acte juridice.
(2) Prin derogare de la alin.(1), ocrotirea provizorie poate fi instituită de către instanţa de judecată prin încheiere, pentru perioada desfăşurării procedurii de instituire a curatelei sau a tutelei.
(3) În caz de urgenţă, instanţa de judecată poate institui ocrotirea provizorie cu amînarea audierii persoanei. Instanţa de judecată va audia persoana în cel mai scurt termen. În cazul în care prezenţa persoanei nu este posibilă din motive obiective, instanţa de judecată urmează să asigure audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 98. Efectele juridice ale ocrotirii provizorii asupra capacităţii de exerciţiu
(1) Persoana în privinţa căreia este instituită ocrotirea provizorie îşi păstrează capacitatea deplină de exerciţiu.
(2) Persoana în privinţa căreia este instituită ocrotirea provizorie nu poate să încheie de sine stătător acte juridice pentru care instanţa de judecată a desemnat un ocrotitor provizoriu conform art.100.
Articolul 99. Ocrotirea patrimoniului
(1) Contractul prin care persoana ocrotită a însărcinat o altă persoană cu administrarea bunurilor continuă să producă efecte pe durata ocrotirii provizorii, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată l-a revocat sau suspendat, cu audierea sau citarea administratorului.
(2) În absenţa unui mandat, se aplică regulile privind gestiunea de afaceri.
(3) Persoanele care sînt în drept să ceară instituirea curatelei sau tutelei sînt obligate să îndeplinească actele de conservare, necesare pentru păstrarea patrimoniului persoanei ocrotite, din momentul în care au luat cunoştinţă atît despre urgenţa acestor acte, cît şi despre instituirea ocrotirii provizorii. Dispoziţiile respective se aplică persoanei sau instituţiei de tratament ori instituţiei sociale la care este stabilită persoana în privinţa căreia este instituită ocrotirea provizorie.
Articolul 100. Desemnarea ocrotitorului provizoriu
(1) Dacă este necesară o ocrotire care depăşeşte condiţiile prevăzute la art.99, orice persoană interesată poate cere instanţei de judecată să desemneze un ocrotitor provizoriu, în condiţiile şi conform modalităţilor prevăzute la art.106-111, în scopul încheierii unui sau mai multor acte juridice, inclusiv de dispoziţie, necesare pentru administrarea patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată să încheie actele juridice şi să săvîrşească alte acţiuni prevăzute la art.98.
(3) Ocrotitorul provizoriu este obligat să depună dare de seamă în privinţa activităţii sale persoanei ocrotite şi autorităţii tutelare în condiţiile prevăzute la art.141-145.
(4) Ocrotitorul provizoriu poate fi împuternicit de către instanţa de judecată cu ocrotirea persoanei conform art.115-121.
Articolul 101. Termenul şi încetarea ocrotirii provizorii
(1) Ocrotirea provizorie poate fi instituită pentru un termen nu mai mare de un an şi poate fi reînnoită o singură dată în condiţiile prevăzute la art.104 alin.(4).
(2) Dacă nu s-a dispus revocarea în sensul art.95, ocrotirea provizorie încetează:
a) prin expirarea termenului pentru care a fost instituită;
b) după îndeplinirea actelor juridice pentru care a fost instituită;
c) din momentul la care se consideră instituită curatela sau tutela.
Subsecţiunea a 6-a
Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 102. Cazurile cînd pot fi instituite măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
(1) În privinţa persoanei care, fără a fi lipsită complet de discernămînt, are nevoie, în temeiul dispoziţiilor art.65 alin.(1), să fie asistată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei.
(2) Curatela se instituie doar dacă prin ocrotirea provizorie nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
(3) În privinţa persoanei care, în temeiul dispoziţiilor art.65 alin.(1), trebuie să fie reprezentată în mod continuu poate fi instituită măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.
(4) Tutela se instituie doar dacă nici prin ocrotirea provizorie şi nici prin curatelă nu se va putea asigura ocrotirea suficientă a persoanei.
Articolul 103. Termenul măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
(1) Instanţa de judecată stabileşte termenul pentru care se instituie măsura de ocrotire judiciară sub forma curatelei sau tutelei, care poate fi de maximum 5 ani.
(2) Prin derogare de la alin.(1), în cazul instituirii tutelei, instanţa de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică care confirmă că, avînd în vedere stadiul dezvoltării ştiinţei, nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăţi, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 10 ani.
Articolul 104. Reînnoirea măsurii de ocrotire judiciare
(1) Instanţa de judecată poate reînnoi măsura de ocrotire judiciară pentru un termen egal cu termenul iniţial.
(2) Prin derogare de la alin.(1), în cazul reînnoirii tutelei, instanţa de judecată, în baza raportului de expertiză psihiatrică prin care se confirmă că nu există semne vădite că starea persoanei se va îmbunătăţi, poate stabili, prin hotărîre motivată, un termen de pînă la 20 de ani.
(3) Instanţa de judecată, în orice moment, poate revoca sau modifica măsura de ocrotire judiciară, precum şi înlocui cu o altă măsură de ocrotire judiciară, după audierea persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(4) Instanţa de judecată pronunţă hotărîrea la cererea uneia dintre persoanele indicate la art.94 alin.(1) după examinarea unui certificat medical eliberat de către un medic psihiatru. Instanţa de judecată poate dispune, prin încheiere, efectuarea unei expertize judiciare psihiatrice.
Articolul 105. Încetarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei
(1) Măsurile de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei încetează la expirarea termenului pentru care au fost instituite, dacă nu s-a dispus reînnoirea acestora, la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti privind revocarea măsurii respective şi în cazul decesului persoanei ocrotite.
(2) Instanţa de judecată poate dispune încetarea măsurii de ocrotire judiciare dacă persoana ocrotită domiciliază în afara teritoriului Republicii Moldova, iar acest fapt face imposibilă supravegherea şi controlul exercitării măsurii respective.
§ 2. Persoanele însărcinate cu ocrotirea
Articolul 106. Incompatibilităţi la exercitarea măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi a tutelei
(1) Sarcina curatelei şi tutelei poate fi îndeplinită doar de persoana care nu se află în una din incompatibilităţile prevăzute la art.55 alin.(4).
(2) Lucrătorii medicali şi farmaciştii, precum şi asistenţii medicali care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internată persoana asupra căreia se instituie tutela sau curatela ori care prestează servicii acestei persoane, inclusiv la domiciliu, nu pot exercita sarcini de curatelă sau tutelă în privinţa pacienţilor săi.
Articolul 107. Desemnarea curatorului şi tutorelui
(1) Curatorul şi tutorele sînt desemnaţi de către instanţa de judecată. În cazul în care a fost instituit consiliul de familie, tutorele este desemnat de către acesta conform art.114 alin.(7).
(2) Avînd în vedere situaţia persoanei ocrotite, aptitudinile celor interesaţi, precum şi componenţa şi valoarea patrimoniului supus administrării, instanţa de judecată poate desemna mai mulţi curatori sau mai mulţi tutori pentru exercitarea comună a măsurii de ocrotire.
(3) Fără încuviinţarea celorlalţi curatori sau tutori, curatorul şi, respectiv, tutorele poate încheia doar actele juridice prevăzute la art.138.
(4) Instanţa de judecată poate diviza măsura de ocrotire între un curator (sau tutore) însărcinat cu ocrotirea persoanei şi un curator (sau tutore) însărcinat cu administrarea patrimoniului, precum şi poate încredinţa administrarea anumitor bunuri unui curator supleant (sau tutore supleant).
(5) Dacă instanţa de judecată nu a stabilit altfel, persoanele desemnate în aplicarea alin.(2)-(4) sînt independente şi nu poartă răspundere una faţă de alta, fiind obligate să se informeze reciproc despre deciziile luate.
Articolul 108. Desemnarea în absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii
(1) În absenţa instrucţiunilor în vederea ocrotirii, indicate la art.69, instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore soţul persoanei ocrotite ori pe cel cu care persoana ocrotită a locuit cel puţin 3 ani, cu excepţia cazului în care convieţuirea lor a încetat sau dacă un alt motiv întemeiat împiedică desemnarea acestuia.
(2) Dacă desemnarea curatorului sau tutorelui conform alin.(1) este imposibilă, instanţa de judecată desemnează în calitate de curator sau tutore părintele, ruda sau o altă persoană care locuieşte cu persoana ocrotită ori care menţine legături puternice şi stabile cu aceasta, cu excepţia cazului în care un motiv întemeiat împiedică desemnarea persoanei respective.
(3) La desemnarea curatorului şi a tutorelui, instanţa de judecată va lua în considerare dorinţele şi sentimentele exprimate de persoana ocrotită, relaţiile sale obişnuite, interesul manifestat de candidaţi şi eventualele recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale persoanelor din anturajul persoanei ocrotite.
Articolul 109. Desemnarea ocrotitorului autorizat
(1) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropiată nu îşi poate asuma exercitarea măsurii de ocrotire sub forma curatelei sau a tutelei, instanţa de judecată va desemna un ocrotitor autorizat.
(2) Ocrotitorul autorizat nu poate refuza încheierea actelor juridice urgente pe care le impune interesul persoanei ocrotite sau bunăstarea acesteia, în special a actelor juridice de conservare.
(3) Dacă este în interesul persoanei stabilite ori îngrijite într-o instituţie de tratament sau instituţie socială, instanţa de judecată poate desemna în calitate de curator sau tutore o persoană ori un serviciu din cadrul instituţiei respective, în cazul în care instituţia este ocrotitor autorizat.
Articolul 110. Exercitarea personală a curatelei şi a tutelei
(1) Curatela şi tutela sînt sarcini personale.
(2) Curatorul şi tutorele, păstrînd răspunderea, pot beneficia de asistenţa terţilor.
Articolul 111. Renunţarea la calitatea de curator şi de tutore
Curatorul şi tutorele nu pot renunţa la calitatea lor dacă aceasta este deţinută de mai puţin de 5 ani, cu excepţia cazului cînd există motive întemeiate (dificultatea exercitării măsurii de ocrotire din cauza bolii sau stării de neputinţă a curatorului sau tutorelui, schimbării domiciliului în altă ţară, dezacordul cu dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite etc.). Soţul şi copiii persoanei ocrotite, precum şi ocrotitorul autorizat pot renunţa la calitatea de curator şi tutore doar din motiv întemeiat.
Articolul 112. Curatorul supleant şi tutorele supleant
(1) Instanţa de judecată poate, dacă consideră necesar şi sub rezerva împuternicirilor consiliului de familie, dacă acesta există, să desemneze un curator supleant sau, după caz, un tutore supleant.
(2) Dacă curatorul sau tutorele este părinte sau rudă a persoanei ocrotite pe o linie colaterală, curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant se desemnează, după posibilitate, din cealaltă linie colaterală.
(3) Dacă niciun membru al familiei şi nicio persoană apropriată nu poate fi curator supleant sau tutore supleant, instanţa de judecată poate desemna un ocrotitor autorizat.
(4) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant supraveghează actele juridice încheiate de curator sau, după caz, de tutore în vederea exercitării măsurii de ocrotire şi informează fără întîrziere autoritatea tutelară dacă se constată încălcări în exercitarea acesteia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
(5) Curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant asistă sau, după caz, reprezintă persoana ocrotită dacă interesele ei contravin intereselor curatorului sau, după caz, tutorelui ori dacă curatorul sau tutorele nu pot să o asiste sau să o reprezinte din cauza limitei împuternicirilor lor.
(6) Calitatea de curator supleant şi de tutore supleant încetează în momentul încetării calităţii de curator şi, respectiv, de tutore. Curatorul supleant şi tutorele supleant sînt obligaţi să ceară substituirea curatorului sau, după caz, a tutorelui în caz de încetare a calităţii acestuia. În caz contrar, el va fi obligat să repare prejudiciul cauzat persoanei ocrotite.
Articolul 113. Curatorul special şi tutorele special
(1) Dacă nu a fost desemnat curatorul supleant sau, după caz, tutorele supleant, curatorul şi tutorele ale căror interese contravin intereselor persoanei ocrotite, datorită încheierii unui act juridic sau unui şir de acte juridice, precum şi curatorul şi tutorele care nu pot să asiste sau să reprezinte persoana ocrotită din cauza limitei împuternicirilor lor trebuie să solicite consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, autorităţii tutelare desemnarea unui curator special ori, după, caz, a unui tutore special.
(2) Desemnarea curatorului special şi a tutorelui special poate fi efectuată şi la cererea oricărei persoane interesate ori din oficiu.
(3) În cazurile prevăzute la art.581 din Codul de procedură civilă, curatorul special sau tutorele special se desemnează de către instanţa de judecată care examinează pricina la care participă persoana ocrotită.
Articolul 114. Consiliul de familie al persoanei ocrotite
(1) La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei, instanţa de judecată poate institui consiliul de familie dacă necesitatea de ocrotire a persoanei sau componenţa şi valoarea patrimoniului justifică aceasta şi dacă componenţa familiei şi a anturajului persoanei ocrotite permit acest lucru.
(2) Membrii consiliului de familie sînt desemnaţi de instanţa de judecată pentru durata tutelei.
(3) Consiliul de familie este compus din cel puţin 3 membri cu drept de vot. Tutorele este membru din oficiu al consiliului de familie, fără drept de vot.
(4) Pot fi membri ai consiliului de familie părinţii şi alte rude ale persoanei ocrotite, precum şi alte persoane care manifestă interes pentru persoana ocrotită şi pentru bunăstarea acesteia.
(5) Instanţa de judecată va asigura, în măsura posibilităţilor, reprezentarea în consiliu a ambelor linii colaterale de rudenie.
(6) Instanţa de judecată desemnează membrii consiliului de familie în baza dorinţelor şi sentimentelor exprimate de persoana ocrotită, a relaţiilor sale obişnuite, a interesului pe care îl manifestă candidaţii şi a eventualelor recomandări ale părinţilor şi rudelor, precum şi ale anturajului său.
(7) Consiliul de familie desemnează şi revocă tutorele, tutorele supleant şi, după caz, tutorele special conform art.107-113.
(8) În cazul absenţei consiliului de familie, atribuţiile legale ale acestuia sînt exercitate de către autoritatea tutelară. Pentru perioada în care nu există un consiliu de familie, tutorele, tutorele supleant sau, după caz, tutorele special sînt desemnaţi şi revocaţi de către instanţa de judecată.
§ 3. Ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale
Articolul 115. Obligaţia de informare despre situaţia personală
Tutorele şi curatorul sînt obligaţi să ofere persoanei ocrotite, fără a prejudicia interesele acesteia, informaţiile, pe care terţii sînt obligaţi să i le ofere, privind situaţia sa personală, privind actele şi deciziile care o vizează, gradul de urgenţă şi efectele acestora, precum şi consecinţele neîndeplinirii actului sau neluării deciziei dacă persoana ocrotită le refuză.
Articolul 116. Actele strict personale
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actele care implică consimţămîntul strict personal al persoanei ocrotite nu pot fi încheiate de către persoana însărcinată cu ocrotirea şi nici nu necesită încuviinţarea acesteia.
(2) Se consideră acte strict personale declaraţia de naştere a copilului, recunoaşterea acesteia, actele de ocrotire părintească a copilului, declaraţia de alegere sau schimbare a numelui copilului şi consimţămîntul pentru adopţia persoanei ocrotite ori a copilului persoanei respective.
Articolul 117. Asistenţa şi reprezentarea în alte acte personale
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.116, persoana ocrotită ia de sine stătător decizii privitoare la interesele sale personale nepatrimoniale în măsura în care starea sa permite acest lucru.
(2) Dacă starea persoanei ocrotite nu îi permite să ia de sine stătător o decizie, consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate să prevadă că aceasta va beneficia de asistenţa persoanei însărcinate cu ocrotirea fie în toate actele privitoare la persoana sa, fie doar în anumite acte indicate expres. Dacă această asistenţă nu este suficientă, instanţa de judecată poate, suplimentar, să împuternicească tutorele cu reprezentarea persoanei ocrotite în actele respective.
(3) Persoana însărcinată cu ocrotirea poate întreprinde în privinţa persoanei ocrotite măsuri de protecţie, necesare evitării pericolului generat de comportamentul persoanei ocrotite. Persoana însărcinată cu ocrotirea va informa neîntîrziat consiliul de familie despre aceasta sau, în absenţa consiliului, autoritatea tutelară.
(4) În caz de urgenţă, persoana însărcinată cu ocrotirea nu poate, fără autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, lua o decizie care are ca efect atingerea gravă a integrităţii corporale a persoanei ocrotite ori a intimităţii vieţii private a acesteia.
Articolul 118. Soluţionarea conflictului de interese
(1) Aplicarea dispoziţiilor art.115-119 nu poate avea drept efect derogarea de la dispoziţiile legii speciale care impun intervenţia unui reprezentant legal.
(2) Dacă exercitarea măsurii de ocrotire a fost încredinţată unei persoane ori unei instituţii de tratament sau sociale în condiţiile art.109 alin.(3) şi dacă acea persoană ori instituţie trebuie să realizeze un act pentru care se cere autorizarea autorităţii tutelare sau a consiliului de familie, conform art.117 alin.(3) şi (4), sau trebuie să îndeplinească în beneficiul persoanei ocrotite o diligenţă ori un act pentru care legea specială cere intervenţia autorităţii tutelare, aceasta din urmă poate decide, dacă consideră că există un conflict de interese, să încredinţeze realizarea actului respectiv curatorului supleant sau tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, iar în absenţa acestuia, unui curator special sau unui tutore special.
Articolul 119. Libertatea de alegere a reşedinţei şi libertatea de comunicare
(1) Persoana ocrotită are dreptul de a alege liber domiciliul sau reşedinţa sa temporară.
(2) Persoana ocrotită are dreptul de a comunică cu terţii, fie că sînt părinţii sau alte persoane. Persoana ocrotită are dreptul de a fi vizitată şi, după caz, de a fi găzduită de către aceştia.
(3) În cazul în care persoana însărcinată cu ocrotirea impune restricţii în exercitarea drepturilor stabilite la alin.(1) şi (2), decide consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară.
Articolul 120. Autorizarea căsătoriei
(1) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit curatela este permisă la propria dorinţă dacă instanţa de judecată nu a dispus, în hotărîrea de instituire a curatelei, că aceasta este permisă doar cu încuviinţarea curatorului sau, în caz de refuz al curatorului, cu autorizarea autorităţii tutelare.
(2) Căsătoria persoanei în privinţa căreia s-a instituit tutela este permisă doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare, după audierea viitorilor soţi şi, după caz, a părinţilor.
Articolul 121. Darea de seamă asupra ocrotirii intereselor personale nepatrimoniale
La momentul instituirii măsurilor de ocrotire judiciare sub forma curatelei şi tutelei sau ulterior, consiliul de familie ori, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară stabileşte condiţiile în care curatorul sau, după caz, tutorele depune darea de seamă privind ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale ale persoanei ocrotite.
§ 4. Actele juridice încheiate pe durata curatelei
Articolul 122. Asistenţa curatorului
(1) Persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei nu poate, fără asistenţa curatorului şi autorizarea autorităţii tutelare, să încheie niciun act juridic prevăzut la art.139.
(2) La încheierea unui act juridic în formă scrisă sau în formă autentică, asistenţa curatorului constă în aplicarea semnăturii lîngă semnătura persoanei ocrotite.
(3) Curatorul este obligat să explice persoanei ocrotite conţinutul actului juridic şi efectele acestuia, de asemenea este obligat să dea dovadă de diligenţa pe care o manifestă în propriile activităţi.
(4) Sub sancţiunea nulităţii absolute, orice înştiinţare aferentă actelor prevăzute la art.139 transmisă persoanei ocrotite trebuie transmisă şi curatorului.
(5) Nu se poate autoriza, iar curatorul nu este în drept să încuviinţeze încheierea de către persoana ocrotită a actelor juridice prevăzute la art.140 alin.(1) lit.a) şi b), cu excepţiile prevăzute la art.140 alin.(2).
Articolul 123. Împuternicirile de reprezentare ale curatorului
(1) Curatorul, în exercitarea atribuţiilor de ocrotire a persoanei ocrotite, nu poate substitui persoana ocrotită pentru a acţiona din numele acesteia.
(2) Dacă constată că persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei îşi compromite grav interesele, curatorul poate cere instanţei de judecată să fie împuternicit cu încheierea unui anume act juridic sau să ceară instituirea tutelei.
(3) Dacă curatorul refuză să ofere asistenţă la încheierea unui act juridic pentru care se cere asistenţa sa, persoana ocrotită poate cere autorizarea autorităţii tutelare pentru a încheia actul juridic respectiv de sine stătător.
Articolul 124. Liberalităţile persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească testament de sine stătător.
(2) Persoana ocrotită poate face donaţii doar cu asistenţa curatorului.
(3) Se consideră că curatorul are interes care contravine intereselor persoanei ocrotite dacă el este donatar.
Articolul 125. Determinarea conţinutului capacităţii de exerciţiu
La instituirea măsurii de ocrotire judiciare sub forma curatelei, prin derogare de la dispoziţiile art.122 şi în scopul respectării dispoziţiilor art.92 alin.(2), instanţa de judecată va enumera categoriile de acte juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea de a le încheia de sine stătător ori va enumera categoriile de acte juridice pentru care este necesară asistenţa sau reprezentarea curatorului. Dispoziţiile art.127 alin.(3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 126. Curatela restrînsă
(1) În orice moment, instanţa de judecată poate dispune instituirea curatelei restrînse.
(2) În cazul curatelei restrînse, curatorul doar percepe veniturile persoanei ocrotite pe un cont deschis pe numele acesteia.
(3) Curatorul asigură de sine stătător plata datoriilor persoanei ocrotite faţă de terţi şi depune excedentul pe contul lăsat la dispoziţia persoanei ocrotite sau îl transmite în numerar.
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art.119, autoritatea tutelară poate autoriza încheierea de către curator a contractului de închiriere a spaţiului locativ sau a unui alt contract care asigură o locuinţă persoanei ocrotite.
(5) Curatela restrînsă este supusă dispoziţiilor art.137 şi 141-145, care se aplică în mod corespunzător.
§ 5. Actele juridice încheiate pe durata tutelei
Articolul 127. Împuternicirile de reprezentare ale tutorelui
(1) Cu excepţia cazurilor în care legea sau uzanţele împuternicesc persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei să acţioneze de sine stătător şi doar în cazul în care persoana ocrotită este lipsită în totalitate de discernămînt, tutorele o reprezintă în toate actele juridice.
(2) În cazul în care persoana nu este lipsită în totalitate de discernămînt, în scopul respectării dispoziţiilor art.92 alin.(2), instanţa de judecată, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei, va enumera actele juridice pe care persoana ocrotită are capacitatea să le încheie de sine stătător sau cu asistenţa tutorelui, fără a fi necesare alte autorizări.
(3) În special, în hotărîrea judecătorească privind instituirea tutelei pot fi scutite de la cerinţa autorizării actele juridice prevăzute la art.139 alin.(1) care au ca obiect bunuri mobile a căror valoare individuală nu depăşeşte 10 000 de lei.
Articolul 128. Administrarea patrimoniului persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
Sub rezerva dispoziţiilor art.127 alin.(2), persoana supusă măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei este reprezentată în actele juridice necesare administrării patrimoniului său conform art.131-145.
Articolul 129. Reprezentarea în procedurile judiciare
(1) Tutorele poate reprezenta persoana ocrotită în vederea apărării drepturilor personale nepatrimoniale ale acesteia doar după autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa consiliului, a autorităţii tutelare ori dacă reprezentarea i-a fost prescrisă de către una dintre acestea.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie tutorelui renunţarea la acţiune sau încheierea unui contract de tranzacţie.
Articolul 130. Testamentul persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
(1) Persoana ocrotită poate să întocmească sau să modifice de sine stătător un testament după instituirea tutelei doar cu autorizarea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare. În acest caz, tutorele nu poate asista şi reprezenta persoana ocrotită.
(2) Persoana ocrotită poate revoca de sine stătător testamentul întocmit anterior sau după instituirea tutelei.
Subsecţiunea a 7-a
Administrarea patrimoniului persoanei supuse
măsurii de ocrotire judiciare sub forma tutelei
§ 1. Dispoziţii generale
Articolul 131. Principiile administrării
(1) Tutorele reprezintă persoana ocrotită în actele necesare administrării patrimoniului acesteia.
(2) În procesul administrării, tutorele este obligat să îngrijească în mod prudent, diligent şi să acţioneze exclusiv în interesul şi întru bunăstarea persoanei ocrotite.
Articolul 132. Rolul tutorelui supleant
Tutorele supleant supraveghează derularea operaţiunilor pe care tutorele este obligat să le realizeze, precum şi modul de investire sau reinvestire a capitalului conform prescripţiilor consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare.
Articolul 133. Intervenţia terţilor
(1) Terţii pot să informeze autoritatea tutelară despre acţiunile sau omisiunile tutorelui care sînt de natură să lezeze interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite.
(2) Dacă la desemnarea tutorelui, terţii cunosc despre unele acţiuni sau omisiuni ale acestuia care compromit vădit interesul sau bunăstarea persoanei ocrotite, ei sînt obligaţi să informeze autoritatea tutelară despre aceasta.
§ 2. Competenţa consiliului de familie şi a autorităţii tutelare
Articolul 134. Bugetul anual şi contractarea profesioniştilor
(1) Tutorele aprobă bugetul necesar pentru exercitarea tutelei în funcţie de importanţa bunurilor persoanei ocrotite, aprobă operaţiunile necesare pentru administrarea acestor bunuri şi sumele anuale necesare pentru întreţinerea persoanei ocrotite şi pentru rambursarea cheltuielilor de administrare a bunurilor.
(2) Tutorele informează consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară despre aprobarea bugetului. În caz de dificultate, bugetul este aprobat de către consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, de către autoritatea tutelară.
(3) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să includă la cheltuieli de administrare remuneraţia administratorilor contractaţi sub propria lui răspundere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate împuternici tutorele să încheie un contract de administrare a valorilor mobiliare şi a instrumentelor financiare care aparţin persoanei ocrotite. Acesta va alege terţul contractant luînd în considerare experienţa profesională şi solvabilitatea acestuia.
(5) Contractul prevăzut la alin.(4) poate fi rezolvit în numele persoanei ocrotite în orice moment. Orice clauză contrară prezentului articol este nulă.
Articolul 135. Efectuarea investiţiilor
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară determină suma pe care tutorele este obligat s-o investească în capitalul (bani, valori mobiliare sau alte instrumente financiare, părţi sociale, creanţe etc.) persoanei ocrotite.
(2) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară prescrie toate măsurile pe care le consideră utile la investirea sau reinvestirea capitalului fie în avans, fie pentru fiecare operaţiune.
(3) Investirea sau reinvestirea se realizează de către tutore în termenul şi în modul prescrise. Dacă omite termenul prescris, tutorele va datora persoanei ocrotite dobînzi de întîrziere.
(4) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate prescrie ca o anumită sumă de bani să fie depusă pe un cont special al persoanei ocrotite, de pe care tutorele va putea efectua extrageri doar cu autorizarea acestora.
Articolul 136. Limitarea împuternicirilor tutorelui
(1) Consiliul de familie sau, în absenţa acestuia, autoritatea tutelară poate stabili categoria de acte juridice pe care tutorele nu le poate încheia fără autorizarea acestora.
(2) În cazul în care consiliul de familie refuză să ofere tutorelui autorizarea necesară, acesta o poate solicita de la autoritatea tutelară dacă se constată că încheierea actului juridic este în interesul persoanei ocrotite sau pentru bunăstarea acesteia.
§ 3. Împuternicirile tutorelui
Articolul 137. Întocmirea inventarului
(1) În termen de 3 luni de la instituirea tutelei, tutorele iniţiază, în prezenţa tutorelui supleant, dacă acesta a fost desemnat, inventarierea bunurilor persoanei ocrotite şi transmite autorităţii tutelare actul inventarierii. Tutorele este obligat să asigure actualizarea inventarului.
(2) Pentru întocmirea inventarului, tutorele este în drept să obţină toate informaţiile şi documentele necesare de la orice persoană publică sau privată, fără a-i putea fi opus secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Dacă inventarul nu a fost întocmit sau se confirmă că acesta este incomplet ori inexact, persoana ocrotită, iar după decesul acesteia – succesorul, poate face dovada valorii şi componenţei bunurilor prin orice mijloace de probă.
Articolul 138. Actele juridice care nu sînt supuse autorizării
(1) Tutorele poate încheia doar actele juridice de conservare şi, sub rezerva dispoziţiilor art.127 alin.(2), actele de administrare necesare administrării patrimoniului persoanei ocrotite.
(2) Tutorele acţionează de sine stătător în instanţa de judecată pentru a apăra drepturile patrimoniale ale persoanei ocrotite.
(3) Prin derogare de la dispoziţiile legale, contractul de locaţiune încheiat de către tutore în calitate de locator nu acordă persoanei ocrotite în calitatea sa de locatar, faţă de care a încetat tutela, niciun drept de preemţiune la expirarea contractului de locaţiune. Aceste dispoziţii nu se aplică contractului de locaţiune încheiat înainte de instituirea tutelei şi prelungit de către tutore.
Articolul 139. Actele juridice supuse autorizării
(1) Dacă hotărîrea judecătorească prin care se instituie sau se modifică măsura de ocrotire sau legea nu prevede altfel, următoarele acte juridice, încheiate în numele persoanei ocrotite, nu produc efecte juridice decît după autorizare din partea consiliului de familie sau, în absenţa acestuia, a autorităţii tutelare:
a) contractul de vînzare-cumpărare şi alte acte juridice de dispoziţie;
b) contractul de locaţiune şi alte acte juridice de administrare a bunurilor persoanei ocrotite al căror termen depăşeşte termenul măsurii de ocrotire;
с) contractul de tranzacţie;
d) contractul de partaj al bunurilor comune;
e) actul de acceptare sau renunţare la moştenire;
f) contractul de primire a unui împrumut;
g) contractul dintre tutore sau persoanele afiliate acestuia şi persoana ocrotită, cu excepţia actelor cu titlu gratuit, încheiate în folosul persoanei ocrotite. La încheierea acestui act juridic, tutorele se consideră că are un interes care contravine interesului persoanei ocrotite.
(2) Decizia de autorizare trebuie să determine condiţiile esenţiale ale actului juridic şi, după caz, preţul sau altă contraprestaţie. Autorizarea nu este necesară în caz de vînzare silită ori în cazul exercitării dreptului de gaj sau ipotecă.
(3) Autorizarea unui act juridic de dispoziţie privitor la un drept real al persoanei ocrotite asupra unui bun imobil sau a unei cote în capitalul unei persoane juridice de drept privat se poate acorda doar după evaluarea valorii de piaţă a acestora.
(4) Este posibilă dispunerea de dreptul real prevăzut la alin.(3) contra unui preţ sau altei contraprestaţii mai mici decît valoarea sa de piaţă doar din motive întemeiate, bazate exclusiv pe interesul persoanei ocrotite, care va fi argumentat în decizia de autorizare.
(5) Persoana care încheie actul juridic în numele persoanei ocrotite este obligată, fără întîrziere, să depună la autoritatea tutelară o copie de pe actul juridic autorizat conform dispoziţiilor prezentului articol, precum şi copiile de pe elementele de probă care demonstrează executarea obligaţiilor apărute din actul juridic respectiv.
Articolul 140. Actele juridice interzise
(1) Nu pot fi autorizate, iar tutorele nu este în drept să încheie:
a) acte privind înstrăinarea gratuită a bunurilor sau a drepturilor persoanei ocrotite, inclusiv privind remiterea datoriei, renunţarea gratuită la un drept dobîndit, eliberarea unei garanţii reale sau personale constituite în folosul persoanei ocrotite, fără ca obligaţia garantată să fi fost stinsă integral, precum şi acte privind constituirea unei garanţii reale sau personale pentru a garanta obligaţiile unui terţ;
b) acte privind dobîndirea de la un terţ a unui drept sau a unei creanţe pe care acesta o are faţă de persoana ocrotită;
c) acte privind exercitarea activităţii de întreprinzător sau profesionale în numele persoanei ocrotite.
(2) Excepţie de la prevederile alin.(1) lit.a) fac donaţiile neînsemnate pentru îndeplinirea unor obligaţii morale.
§ 4. Pregătirea, verificarea şi aprobarea dării de seamă
Articolul 141. Darea de seamă anuală
(1) Tutorele întocmeşte anual o dare de seamă privind administrarea patrimoniului, la care se anexează documentele primare.
(2) La întocmirea dării de seamă, tutorele va solicita instituţiilor la care sînt deschise conturi în numele persoanei ocrotite descifrarea operaţiunilor pentru anul de referinţă, fără a i se putea opune secretul profesional, secretul bancar sau caracterul personal al datelor.
(3) Tutorele este obligat să asigure confidenţialitatea dării de seamă. Copiile de pe darea de seamă şi de pe documentele primare se remit de către tutore persoanei ocrotite, dacă aceasta are cel puţin 16 ani, precum şi tutorelui supleant, dacă a fost desemnat, şi, dacă tutorele consideră necesar, altor persoane însărcinate cu ocrotirea.
(4) După audierea persoanei ocrotite şi obţinerea consimţămîntului ei, dacă aceasta a împlinit vîrsta de 16 ani şi dacă starea ei permite, autoritatea tutelară poate să autorizeze remiterea copiilor de pe darea de seamă şi de pe documentele primare sau o parte din acestea soţului, părintelui sau unei alte persoane apropiate dacă aceştia au un interes legitim.
Articolul 142. Verificarea dării de seamă
(1) Tutorele depune anual darea de seamă privind administrarea patrimoniului, împreună cu documentele primare, în vederea verificării acestora de către autoritatea tutelară.
(2) Dacă a fost desemnat un tutore supleant, el va verifica darea de seamă înainte de transmiterea acesteia împreună cu observaţiile sale.
(3) Pentru verificarea dării de seamă, autoritatea tutelară este în drept să obţină datele prevăzute la art.141 alin.(2).
(4) Autoritatea tutelară poate dispune verificarea dării de seamă de către tutorele supleant, dacă acesta a fost desemnat.
(5) Dacă a fost instituit consiliul de familie, autoritatea tutelară poate dispune verificarea şi aprobarea darii de seamă de către acesta.
Articolul 143. Scutirea de obligaţia întocmirii dării de seamă
Dacă tutela nu a fost încredinţată unui ocrotitor autorizat, autoritatea tutelară poate, prin derogare de la dispoziţiile art.141 şi 142 şi avînd în vedere valoarea neînsemnată a patrimoniului persoanei ocrotite, să scutească tutorele de obligaţia întocmirii dării de seamă.
Articolul 144. Auditarea dării de seamă
În cazul în care componenţa şi valoarea patrimoniului persoanei ocrotite justifică şi permit efectuarea verificării şi aprobării dării de seamă de către un expert sau auditor, autoritatea tutelară poate dispune acest lucru pe cheltuiala persoanei ocrotite şi luînd în considerare interesul patrimonial al persoanei ocrotite.
Articolul 145. Darea de seamă la încetarea calităţii de tutore
(1) La încetarea calităţii de tutore, tutorele este obligat să întocmească o dare de seamă a operaţiunilor intervenite de la întocmirea ultimei dări de seamă anuale şi să o supună verificării şi aprobării conform art.142 şi 144.
(2) În termen de 3 luni de la încetarea calităţii de tutore, tutorele sau succesorii lui sînt obligaţi să remită copiile de pe dările de seamă pentru ultimii 3 ani şi de pe darea de seamă indicată la alin.(1) persoanei însărcinate cu administrarea bunurilor persoanei ocrotite sau succesorilor acesteia şi, după caz, persoanei care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu, dacă nu le-a primit.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) nu se aplică în cazul prevăzut la art.129.
(4) Tutorele este obligat să remită persoanelor indicate la alin.(2) documentele primare necesare continuării administrării bunurilor persoanei ocrotite sau să asigure devoluţiunea patrimoniului succesoral, precum şi actul inventarierii iniţiale şi actualizările întocmite.
Secţiunea a 5-a
Dispoziţii comune privind tutela şi curatela
minorilor şi măsurile de ocrotire
§ 1. Autoritatea tutelară
Articolul 146. Autoritatea tutelară şi competenţa în domeniul măsurilor de ocrotire
(1) Autorităţi tutelare sînt autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Autoritatea tutelară de la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei fizice minore ori a persoanei supuse unei măsuri de ocrotire (denumită în sensul prezentei secţiuni – persoană ocrotită) supraveghează activitatea tutorelui, curatorului sau altei persoane însărcinate cu ocrotirea.
(3) Autoritatea tutelară:
a) exercită atribuţiile prevăzute expres de lege în domeniul măsurilor de ocrotire;
b) îndeplineşte alte atribuţii de supraveghere a exercitării măsurii de ocrotire, cu excepţia celor date prin lege în competenţa instanţei de judecată şi consiliului de familie;
c) ţine dosarul personal al persoanei ocrotite, îl transmite instanţei de judecată şi asigură restituirea lui după finalizarea procesului.
Articolul 147. Procedura aplicabilă autorităţii tutelare
La luarea deciziei cu privire la tutela şi curatela minorului, precum şi la măsurile de ocrotire, autoritatea tutelara va respecta dispoziţiile prezentei secţiuni.
Articolul 148. Audierea persoanei ocrotite
(1) Autoritatea tutelară trebuie să audieze persoana ocrotită în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate. Aceasta poate fi însoţită de o altă persoană pe care a ales-o, care nu va avea calitatea de reprezentant al său.
(2) Audierea persoanei ocrotite se poate desfăşura la sediul autorităţii tutelare, la domiciliul sau reşedinţa temporară a persoanei, în instituţia de tratament sau instituţia socială, precum şi în orice alt loc corespunzător.
(3) Audierea are loc în şedinţă închisă, la care pot participa persoanele enumerate la art.94 alin.(1). Persoana poate solicita să fie audiată în regim individual şi închis, fiind însoţită, la dorinţă, de o persoana de încredere. Dacă autoritatea tutelară consideră necesar, persoana ocrotită poate fi audiată în prezenţa celorlalţi participanţi.
(4) Dacă consideră oportun, autoritatea tutelară poate efectua audierea persoanei în prezenţa medicului care o tratează sau în prezenţa altei persoane pertinente.
(5) Autoritatea tutelară va depune toate eforturile posibile pentru a constata dorinţele şi sentimentele persoanei ocrotite privind decizia care urmează a fi luată, folosind metodele de comunicare care corespund stării sau situaţiei persoanei audiate.
[Art.148 alin.(1) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 149. Audierea persoanei ocrotite la locul aflării
În cazul în care prezenţa persoanei nu este posibilă din motive obiective, autoritatea tutelară asigură audierea acesteia la locul aflării ei, constatînd prin actul său, după caz, imposibilitatea comunicării cu aceasta.
Articolul 150. Dezbaterea în contradictoriu a chestiunii
La cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune ca soluţionarea unei chestiuni să se desfăşoare în contradictoriu.
Articolul 151. Dreptul la asistenţă juridică
(1) În cadrul oricărei proceduri desfăşurate de autoritatea tutelară, minorul, în conformitate cu vârsta şi gradul său de maturitate, şi persoana supusă unei măsuri de ocrotire îşi pot alege un avocat sau pot solicita desemnarea unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, indiferent de opinia sau opoziţia persoanei însărcinate cu ocrotirea.
(2) Dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat va fi adus la cunoştinţa persoanei ocrotite în textul citaţiei şi la prima prezentare a acesteia.
(3) Dacă, pe durata desfăşurării procedurii de către autoritatea tutelară, persoana ocrotită nu este asistată de avocat, la cererea acesteia sau din oficiu, autoritatea tutelară solicită coordonatorului oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat desemnarea unui avocat, care va dispune de împuternicirile unui reprezentant legal în procedura respectivă.
(4) Asistenţa juridică prevăzută la alin.(3) se acordă gratuit.
[Art.151 alin.(1),(3) modificate prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 152. Audierea altor persoane
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară audiază persoanele indicate la art.94 alin.(1).
Articolul 153. Efectuarea constatărilor
La cererea participanţilor sau din oficiu, autoritatea tutelară poate dispune efectuarea unei anchete sociale sau efectuarea unor constatări, evaluări sau expertize.
Articolul 154. Consultarea dosarului personal
(1) Pot lua cunoştinţă cu materialele dosarului personal şi efectua extrase şi copii de pe acestea persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea, precum şi avocaţii acestora.
(2) În cazul în care cererea de consultare a dosarului este depusă de către persoana ocrotită, autoritatea tutelară poate, prin decizie motivată, comunicată persoanei ocrotite, să excludă unul sau mai multe acte din dosar dacă acestea ar putea cauza un prejudiciu moral grav.
(3) Avocatul persoanei ocrotite poate să facă extrase şi copii de pe materialele dosarului. Avocatului i se interzice să transmită copiile astfel obţinute către persoana ocrotită sau terţi.
(4) Copiile de pe deciziile consiliului de familie, de pe deciziile autorităţii tutelare şi de pe hotărîrile judecătoreşti, aferente tutelei şi curatelei minorilor şi măsurilor de ocrotire, se păstrează în dosarul personal şi se pot elibera doar participanţilor şi persoanelor care au participat la luarea deciziilor ori au fost vizate în decizii sau hotărîri.
(5) Terţii care justifică un interes legitim pot obţine copii de pe dispozitivul deciziilor şi hotărîrilor menţionate la alin.(4) cu autorizarea autorităţii tutelare.
Articolul 155. Decizia autorităţii tutelare
(1) Autoritatea tutelară soluţionează cererile care îi sînt adresate în termen de 30 de zile de la data depunerii dacă acestea nu necesită obţinerea unor informaţii suplimentare, prezentarea de probe suplimentare sau orice altă cercetare, cu excepţia cazurilor în care autoritatea tutelară dispune efectuarea unei dezbateri în contradictoriu conform art.150. Autoritatea tutelară va avertiza petiţionarul despre aceasta şi îl va informa despre data la care se va lua decizia.
(2) Deciziile autorităţii tutelare în chestiunile privind tutela şi curatela minorilor şi măsurile de ocrotire trebuie să fie motivate şi adoptate într-un termen care nu va depăşi 3 luni din data depunerii cererii respective. Dispozitivul deciziei se comunică persoanei ocrotite, persoanei însărcinate cu ocrotirea şi, după caz, membrilor consiliului de familie în termen de 3 luni din data luării acesteia.
§ 2. Consiliul de familie
Articolul 156. Convocarea consiliului de familie
(1) Şedinţa consiliului de familie se convoacă de către autoritatea tutelară la cererea:
a) a 2 membri din consiliu;
b) tutorelui sau tutorelui supleant;
c) minorului pus sub curatelă sau tutelă care a împlinit vîrsta de 10 ani;
d) persoanei supuse unei măsuri de ocrotire.
(2) Înştiinţarea despre şedinţă se expediază membrilor consiliului cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării şedinţei.
(3) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să se prezinte personal la şedinţă. Membrului care, fără motiv întemeiat, nu se prezintă la şedinţă i se poate revoca calitatea respectivă.
(4) Prin hotărîrea judecătorească în baza căreia se desemnează membrii consiliului de familie sau printr-o hotărîre ulterioară, la cererea unui membru sau din oficiu, instanţa de judecată poate stabili faptul că consiliul adoptă decizii fără participarea autorităţii tutelare.
Articolul 157. Şedinţa consiliului de familie
Şedinţa consiliului de familie este deliberativă şi în cadrul acesteia pot fi adoptate decizii dacă la ea participă majoritatea membrilor consiliului cu drept de vot. În cazul în care nu există cvorum, autoritatea tutelară poate convoca o şedinţă repetată sau, în caz de urgenţă, poate lua o decizie de sine stătător.
Articolul 158. Adoptarea deciziei consiliului de familie fără convocarea în şedinţă (prin corespondenţă)
(1) Dacă autoritatea tutelară consideră că consiliul de familie se poate pronunţa pe o problemă fără a se convoca în şedinţă, aceasta va comunica fiecărui membru textul deciziei, anexînd explicaţiile necesare.
(2) Membrului care, fără motiv întemeiat, nu îşi exprimă votul i se poate revoca calitatea respectivă.
Articolul 159. Adoptarea deciziei de către consiliul de familie
(1) Decizia consiliului de familie se adoptă cu votul majorităţii membrilor cu drept de vot.
(2) Fiecare membru al consiliului de familie, cu excepţia tutorelui şi, după caz, a curatorului, are dreptul la un vot, care nu este transmisibil.
(3) Membrul consiliului de familie este obligat să declare dacă are un interes direct sau indirect în privinţa chestiunii supuse dezbaterii (conflictul de interese) şi să se abţină de la vot. Prezenţa membrului aflat în conflict de interese se ia în calcul la determinarea cvorumului pentru adoptarea deciziei, dar votul acestuia nu se ia în considerare la adoptarea deciziei vizate de conflictul de interese. Dispoziţiile legale privind conflictul de interese în cazul reprezentării la încheierea actelor juridice se aplică în mod corespunzător.
Articolul 160. Secretul şedinţelor consiliului de familie
(1) Şedinţele consiliului de familie sînt închise.
(2) Membrii consiliului de familie sînt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor în relaţiile cu terţii.
(3) Persoana ocrotită poate asista la şedinţa consiliului doar cu titlu consultativ, cu excepţia cazului cînd autoritatea tutelară consideră că aceasta ar contraveni interesului persoanei ocrotite.
(4) Deciziile consiliului de familie trebuie să fie motivate. Dacă decizia nu este adoptată în unanimitate, opinia fiecărui membru se va anexa la decizie.
Articolul 161. Întocmirea deciziei consiliului de familie
(1) Fiecare membru prezent la şedinţa consiliului de familie trebuie să semneze decizia adoptată în cadrul şedinţei.
(2) În decurs de 10 zile din data adoptării deciziei, preşedintele ales al şedinţei consiliului de familie depune decizia adoptată la autoritatea tutelară.
Articolul 162. Opoziţia autorităţii tutelare
(1) Dacă autoritatea tutelară constată că decizia consiliului de familie contravine intereselor persoanei ocrotite sau dorinţelor şi sentimentelor acesteia, trebuie să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 15 zile de la data recepţionării conform art.161 alin.(2), prin luarea unei decizii privind opoziţia în acest sens, care nu se supune contestării.
(2) Prin cerere motivată, persoana ocrotită sau persoana însărcinată cu ocrotirea poate să facă opoziţie la decizia consiliului de familie în termen de 15 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art.161 alin.(2).
(3) În cazul existenţei unei opoziţii conform alin.(1) sau (2), autoritatea tutelară, în termen de 10 zile din data depunerii cererii respective, va convoca consiliul de familie şi va organiza desfăşurarea unei noi şedinţe, pe care o va prezida, fără a avea drept de vot, pentru a se delibera din nou asupra chestiunii faţă de care s-a făcut opoziţia.
(4) Decizia consiliului de familie produce efecte juridice după expirarea termenului de 15 zile de la recepţionarea acesteia de către autoritatea tutelară conform art.161 alin.(2) dacă pe parcursul termenului dat nu s-a făcut opoziţie.
§ 3. Contestarea deciziilor autorităţii tutelare şi ale consiliului de familie
Articolul 163. Contestarea în instanţa de judecată
(1) Deciziile autorităţii tutelare, precum şi deciziile consiliului de familie, adoptate conform art.162 alin.(3), pot fi contestate în instanţa de judecată în termen de 30 de zile de la data adoptării acestora, cu excepţia cazului cînd contestarea se depune de către persoana ocrotită, persoana însărcinată cu ocrotirea şi autoritatea tutelară, în acest caz, termenul de contestare curgînd din data comunicării dispozitivului deciziei. În cazul contestării deciziei autorităţii tutelare, depunerea unei cereri prealabile nu este necesară.
(2) Decizia contestată se anulează de către instanţa de judecată, în tot sau în parte, în cazul în care:
a) este ilegală în fond ca fiind emisă contrar prevederilor legii;
b) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea competenţei;
c) este ilegală ca fiind emisă cu încălcarea esenţială a procedurii stabilite.
(3) La cererea persoanei care depune contestaţia sau din oficiu, instanţa de judecată, pe lîngă anularea deciziei contestate, dispune fie obligarea emitentului să adopte o nouă decizie, fie pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti prin care va soluţiona fondul chestiunii vizate de decizia contestată.
Articolul 164. Persoanele care au dreptul de a depune contestaţie
(1) Contestaţia poate fi depusă de către persoanele enumerate la art.94 alin.(1), precum şi de către persoanele însărcinate cu ocrotirea, chiar dacă acestea nu au participat la procedura desfăşurată de autoritatea tutelară sau la şedinţa consiliului de familie.
(2) Citaţia despre judecarea contestaţiei se va expedia tuturor persoanelor care au dreptul de a depune contestaţie şi care vor avea dreptul să participe la examinarea acesteia.
(3) Instanţa de judecată care soluţionează contestaţia decide din oficiu asupra suspendării sau nesuspendării deciziei contestate, ţinînd cont de interesele persoanei ocrotite.
Secţiunea a 6-a
Declararea persoanei dispărute fără veste sau decedate
Articolul 165. Declararea persoanei dispărută fără veste
(1) Persoana fizică poate fi declarată dispărută fără veste dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei. Dispariţia se declară de instanţa de judecată la cererea persoanei interesate.
(2) În cazul imposibilităţii de a se determina ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără veste va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la întîi ianuarie al următorului an.
Articolul 166. Protecţia bunurilor celui dispărut fără veste
(1) Dacă este necesară administrarea permanentă a patrimoniului persoanei declarate dispărută fără veste, instanţa de judecată numeşte un administrator, cu care autoritatea tutelară încheie un contract de administrare fiduciară. La cererea persoanei interesate, instanţa de judecată poate numi un administrator şi înainte de expirarea unui an din ziua primirii ultimilor ştiri despre locul aflării persoanei dispărute.
(2) Declararea dispariţiei persoanei nu atrage modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor acesteia.
Articolul 167. Efectele apariţiei persoanei declarate dispărută fără veste
(1) Dacă persoana declarată dispărută fără veste apare sau dacă sînt ştiri despre locul aflării ei, instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate, anulează hotărîrea de declarare a dispariţiei şi desfiinţează, după caz, administrarea fiduciară a patrimoniului acesteia.
(2) Cel declarat dispărut poate cere administratorului fiduciar repararea prejudiciului cauzat prin administrarea necorespunzătoare a patrimoniului său.
Articolul 168. Declararea persoanei decedată
(1) Persoana poate fi declarată decedată prin hotărîre a instanţei de judecată dacă timp de 3 ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după 6 luni dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune că a decedat în urma unui anumit accident.
(2) Un militar sau o altă persoană dispărută fără veste în legătură cu acţiuni militare poate fi declarată decedată numai după expirarea a 2 ani de la încetarea acţiunilor militare.
(3) Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate.
(4) Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.
Articolul 169. Efectele apariţiei persoanei declarate decedată
(1) În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecată anulează hotărîrea privind declararea decesului ei.
(2) Independent de momentul apariţiei sale, persoana declarată decedată poate cere de la oricare altă persoană să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului său.
(3) Dobînditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile dacă nu se dovedeşte că la data dobîndirii lor ştia sau trebuia să ştie că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobînditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor.
(4) Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vîndute, după anularea hotărîrii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma realizată din vînzarea bunurilor.
Articolul 170. Înregistrarea de stat a faptelor şi a evenimentelor de stare civilă
(1) Sunt supuse înregistrării de stat următoarele fapte şi evenimente de stare civilă:
a) naşterea;
b) căsătoria;
c) desfacerea căsătoriei (divorţul);
d) schimbarea numelui şi/sau a prenumelui;
e) decesul;
f) recunoaşterea, stabilirea sau contestarea paternităţii;
g) încuviinţarea şi încetarea adopţiei.
(2) Înregistrarea de stat a faptelor şi a evenimentelor de stare civilă se efectuează în actele de stare civilă de către autorităţile abilitate, conform prevederilor Codului familiei şi ale Legii nr.100/2001 privind actele de stare civilă.
(3) Procedura de înregistrare a faptelor şi a evenimentelor de stare civilă, de eliberare a documentelor de stare civilă, procedura de modificare, de declarare a nulităţii actelor de stare civilă, precum şi termenele de păstrare a actelor de stare civilă se stabilesc de Guvern.
[Art.170 în redacţia Legii nr.222 din 10.07.2025, în vigoare 01.11.2025]
Capitolul II
PERSOANA JURIDICĂ
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
§1. Dispoziţii comune
Articolul 171. Noţiunea de persoană juridică
(1) Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condiţiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu şi distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri.
(2) Persoană juridică poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.
(3) Persoana juridică poate fi organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, poate fi dependentă sau independentă de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
(4) În funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă faţă de ea. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţă sînt societăţile comerciale şi cooperativele. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă sînt organizaţiile necomerciale.
Articolul 172. Regimul juridic aplicabil persoanelor juridice străine
Persoanele juridice străine sînt asimilate, în condiţiile legii, cu persoanele juridice ale Republicii Moldova.
Articolul 173. Tipurile de persoane juridice
Persoanele juridice sînt de drept public sau de drept privat care, în raporturile civile, sînt situate pe poziţii de egalitate.
Articolul 174. Persoanele juridice de drept public
(1) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale participă la raporturile juridice civile pe poziţii de egalitate cu celelalte subiecte de drept. Atribuţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale se exercită în asemenea raporturi de organele acestora, în conformitate cu competenţa lor.
(2) Organele împuternicite să exercite o parte din funcţiile (atribuţiile) Guvernului posedă personalitate juridică doar dacă aceasta decurge din prevederile legii sau, în cazurile expres prevăzute de lege, din actele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), persoanele juridice de drept public se pot înfiinţa şi altfel, în cazuri expres prevăzute de lege.
(4) Următoarele articole ale acestui capitol nu se aplică persoanelor juridice de drept public, cu excepţia cazurilor prevăzute expres.
Articolul 175. Persoane juridice de drept privat
(1) Persoanele juridice de drept privat se pot constitui liber doar în una din formele prevăzute de lege.
(2) Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial).
Articolul 176. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice
(1) Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se dobîndeşte la data înregistrării de stat şi încetează la data radierii ei din registrul de publicitate prevăzut de lege.
(2) Persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire.
(3) Persoana juridică cu scop nelucrativ poate desfăşura numai activitatea prevăzută de lege şi de actul de constituire.
(4) Persoanele juridice de drept public participă la circuitul civil în măsura în care aceasta este necesar atingerii scopurilor sale. Ele sînt asimilate persoanelor juridice de drept privat în măsura în care participă la circuitul civil.
(5) Persoana juridică poate practica anumite tipuri de activităţi, a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţă apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea, suspendarea sau retragerea licenţei dacă legea nu prevede altfel.
(6) Persoana juridică poate fi limitată în drepturi doar în cazurile şi în modul prevăzut de lege.
Articolul 177. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice
(1) Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator. Persoana juridică poate avea unul sau mai mulţi administratori.
(2) Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condiţiile legii şi ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe contul persoanei juridice. Persoana juridică cu scop lucrativ poate avea în calitate de administrator o altă persoană juridică.
(3) În raporturile cu terţii, persoana juridică este angajată prin actele juridice ale organelor sale competente, cu excepţia cazului cînd actele astfel încheiate depăşesc limitele împuternicirilor sale prevăzute de lege. Dispoziţiile actului de constituire ori hotărîrile organelor persoanei juridice care limitează împuternicirile conferite de lege administratorului sînt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.
(4) Înregistrarea administratorului sau altei persoane cu drept de reprezentare a persoanei juridice în registrul de publicitate prevăzut de lege face inopozabilă terţilor orice încălcare cu privire la desemnarea acestora, cu excepţia cazului în care persoana juridică demonstrează că terţii în cauză cunoşteau încălcarea.
(5) În cazul în care persoana juridică are mai mulţi administratori, fiecare dintre ei poate acţiona în mod individual în numele şi pe contul persoanei juridice, cu excepţia cazului cînd obligativitatea consimţămîntului suplimentar al altui administrator sau al tuturor administratorilor rezultă expres din lege sau din actul de constituire. O asemenea excepţie este opozabilă terţilor doar dacă este notată în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică respectivă. În orice caz, oricare dintre administratori are împuternicirea de a recepţiona în mod individual acte juridice sau alte notificări.
(6) Raporturilor juridice dintre persoana juridică şi administrator li se aplică dispoziţiile legale cu privire la reprezentare şi mandat dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(7) Persoana juridică trebuie să aibă cel puţin un administrator. În cazul în care administratorul nu este desemnat, membrii sau creditorii persoanei juridice pot cere instanţei de judecată desemnarea acestuia. Administratorul desemnat de instanţa de judecată este revocat de aceasta în cazul în care organul competent al persoanei juridice decide desemnarea organului executiv. Pînă la desemnarea administratorului, persoana juridică este reprezentată de către oricare dintre membrii săi în scopul recepţionării actelor juridice sau altor notificări. Membrul va transmite de îndată administratorului desemnat toate actele juridice şi alte notificări primite.
Articolul 178. Actele de constituire ale persoanei juridice
(1) Persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului, sau doar în baza statutului. Persoanele juridice de drept public, iar în cazurile prevăzute de lege, şi persoanele juridice de drept privat cu scop nelucrativ activează în baza normelor generale cu privire la organizaţiile de tipul respectiv.
(2) Contractul de constituire a persoanei juridice se încheie, iar statutul se aprobă de către fondatorii (membrii) ei. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.
(3) Actele de constituire ale persoanei juridice trebuie să conţină denumirea şi sediul ei, modul de administrare a activităţii şi alte date prevăzute de lege pentru persoanele juridice de tipul respectiv. În actele de constituire ale persoanei juridice cu scop nelucrativ se stabileşte obiectul şi scopurile activităţii ei.
Articolul 179. Înregistrarea de stat a persoanei juridice
(1) Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de stat dacă legea nu prevede altfel.
(2) Persoana juridică de drept public se consideră constituită la data intrării în vigoare a actului prin care se dispune constituirea sa, dacă acesta nu prevede o altă dată.
(3) Persoana juridică este pasibilă de înregistrare de stat în modul prevăzut de lege. Datele înregistrării de stat se înscriu în registrul de publicitate prevăzut de lege, fiind accesibile oricărei persoane.
(4) Încălcarea modului, prevăzut de lege, de constituire a persoanei juridice sau faptul că actul de constituire nu este în conformitate cu legea atrage refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice. Nu se admite refuzul înregistrării din motivul inoportunităţii constituirii persoanei juridice.
(5) Persoana juridică este supusă reînregistrării de stat doar în cazurile prevăzute de lege.
(6) Dacă s-a acţionat în numele unei persoane juridice în curs de constituire înainte ca aceasta să fi dobîndit personalitate juridică şi dacă persoana juridică nu îşi asumă ulterior obligaţiile ce rezultă din acţiunile în cauză ori dacă persoana juridică nu se mai constituie, persoanele care au acţionat răspund solidar pentru acţiunile în cauză, în absenţa unei clauze contractuale contrare.
Articolul 180. Registrele de publicitate privind persoanele juridice
(1) Pînă în momentul în care faptul nu a fost înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, persoana în al cărei interes faptul trebuia înregistrat nu poate să-l opună terţilor, cu excepţia cazului cînd demonstrează că terţul cunoştea sau trebuia să cunoască faptul.
(2) Dacă faptul este înregistrat în registrul de publicitate prevăzut de lege, terţul trebuie să-l recunoască în raport cu sine. Această prevedere nu se aplică pentru actele juridice săvîrşite în decursul a 15 zile din momentul cînd faptul a fost făcut public, în măsura în care terţul demonstrează că nu a ştiut şi nici nu trebuia să ştie despre acest fapt.
(3) În cazul în care faptul care trebuia înregistrat a fost înregistrat în mod greşit ori comunicat terţului în mod greşit, terţul poate opune faptul făcut public persoanei în al cărei interes trebuia înregistrat, cu excepţia cazului cînd terţul ştia despre neveridicitate.
Articolul 181. Durata persoanei juridice
(1) Persoana juridică este perpetuă dacă legea sau actele de constituire nu prevăd altfel.
(2) La expirarea termenului stabilit pentru existenţa persoanei juridice, aceasta se dizolvă dacă pînă la acel moment actele de constituire nu se modifică.
Articolul 182. Denumirea persoanei juridice
(1) Persoana juridică participă la raporturile juridice numai sub denumire proprie, stabilită prin actele de constituire şi înregistrată în modul corespunzător.
(2) Denumirea persoanei juridice trebuie să includă, în limba română, forma juridică de organizare.
(3) Persoana juridică nu poate fi înregistrată dacă denumirea ei coincide cu denumirea unei alte persoane juridice înregistrate deja.
(4) Se interzice utilizarea în denumirea persoanei juridice a sintagmelor ce contravin prevederilor legale sau normelor morale, precum şi a numelor proprii, dacă acestea nu coincid cu numele membrilor la constituirea organizaţiei şi dacă nu există în acest sens acordul persoanei respective sau al moştenitorilor ei cu privire la folosirea numelui.
(5) Persoana juridică nu poate folosi în denumirea sa cuvinte sau abrevieri care ar induce în eroare cu privire la forma sa.
(6) Persoana juridică a cărei denumire este înregistrată are dreptul să o utilizeze. Cel care foloseşte denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea denumirii şi să îi repare prejudiciul.
(7) Avizul privind modificarea denumirii persoanei juridice se publică de către organul înregistrării de stat în Buletinul electronic.
(8) În actul emis de persoana juridică trebuie să se menţioneze denumirea, numărul înregistrării de stat, codul fiscal şi sediul, sub sancţiunea plăţii de despăgubiri.
[Art.182 alin.(7) în redacţia Legii nr.229 din 10.07.2025, în vigoare 23.08.2025]
Articolul 183. Sediul persoanei juridice
(1) Persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire.
(2) Stabilirea şi schimbarea sediului sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat.
(3) Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu. Persoana juridică poate avea şi alte adrese pentru corespondenţă.
(4) Toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.
(5) Avizul privind schimbarea sediului persoanei juridice se publică de către organul înregistrării de stat în Buletinul electronic.
[Art.183 alin.(5) în redacţia Legii nr.229 din 10.07.2025, în vigoare 23.08.2025]
Articolul 184. Răspunderea persoanei juridice
(1) Persoana juridică răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul ce îi aparţine.
(2) Membrul persoanei juridice nu răspunde pentru obligaţiile persoanei juridice, iar persoana juridică nu răspunde pentru obligaţiile membrului, cu excepţiile stabilite de lege sau de actul de constituire.
§ 2. Dispoziţii comune privind funcţionarea persoanelor juridice de drept privat
Articolul 185. Obligaţia de a respecta limitele împuternicirilor
Administratorul trebuie să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile actului de constituire al persoanei juridice şi ale hotărîrilor organelor cărora acesta se subordonează.
Articolul 186. Obligaţia de a urmări scopul persoanei juridice
(1) Administratorul trebuie să acţioneze alegînd calea pe care o consideră, cu bună-credinţă, cea mai bună pentru a atinge scopurile persoanei juridice, ţinînd cont în special de:
a) consecinţele probabile pe termen lung ale modului în care acţionează;
b) interesele salariaţilor persoanei juridice;
c) necesitatea de a încuraja raporturile persoanei juridice cu furnizorii, clienţii şi cu alţi cocontractanţi;
d) impactul activităţii persoanei juridice asupra comunităţii şi mediului înconjurător;
e) dezideratul de a menţine o reputaţie că persoana juridică activează conform unor standarde înalte în domeniul său de activitate;
f) necesitatea de a trata în mod echitabil membrii persoanei juridice.
(2) Cu toate acestea, în cazurile expres prevăzute de lege, administratorul trebuie să acţioneze pentru a proteja interesele creditorilor persoanei juridice.
Articolul 187. Obligaţia de a acţiona cu competenţă şi diligenţă
(1) Administratorul trebuie să acţioneze conform nivelului de competenţă şi diligenţă corespunzătoare cunoştinţelor, competenţei şi experienţei pe care le deţine, precum şi celor care se pot aştepta de la un bun administrator.
(2) Se consideră că administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin.(1) dacă, în momentul cînd acţionează, este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul persoanei juridice şi că deţine informaţii adecvate.
Articolul 188. Obligaţia de a evita conflictul de interese
(1) Administratorul trebuie să evite situaţia în care are sau poate avea un interes direct ori indirect care intră în conflict ori ar putea intra în conflict cu interesele persoanei juridice. Administratorul trebuie să informeze organul competent despre această situaţie.
(2) Administratorul aflat în conflict de interese trebuie să se abţină de la negocierea şi luarea deciziei persoanei juridice referitoare la actul juridic sau operaţiunea la care se referă conflictul.
(3) Administratorul trebuie să se abţină de la utilizarea în folos propriu ori al persoanelor sale afiliate a bunurilor persoanei juridice, a denumirii persoanei juridice sau a calităţii sale de administrator al persoanei juridice în cazurile în care desfăşoară activităţi proprii sau prin persoanele sale afiliate.
(4) Administratorul trebuie să se abţină de la valorificarea în folos propriu sau al persoanelor sale afiliate a oportunităţilor de a efectua investiţii sau de a desfăşura activităţi pe care le-a cunoscut pe durata exercitării funcţiei dacă investiţia sau activitatea a fost propusă persoanei juridice sau persoana juridică avea în ea un interes economic ori alt interes conform cu scopul urmărit, cu excepţia cazului cînd persoana juridică a refuzat oportunitatea fără influenţa administratorului.
(5) Administratorul trebuie să se abţină de la implicarea, în nume propriu sau prin persoanele sale afiliate, în activităţi identice, similare sau complementare cu cele desfăşurate de persoana juridică (obligaţia de neconcurenţă).
(6) Obligaţiile prevăzute de prezentul articol nu se aplică dacă administratorul a obţinut aprobarea corespunzătoare de la organul competent al persoanei juridice.
Articolul 189. Obligaţia de a nu accepta beneficii de la terţi
(1) Administratorul trebuie să refuze orice beneficiu de la un terţ acordat în considerarea faptului că el este administrator sau că el săvîrşeşte o acţiune sau inacţiune în calitate de administrator.
(2) Obligaţia prevăzută la alin.(1) nu se consideră încălcată dacă acceptarea beneficiului nu poate, în mod rezonabil, să ducă la apariţia unui conflict de interese.
Articolul 190. Obligaţia de a declara interesul într-un act juridic sau operaţiune care se propune persoanei juridice
(1) Dacă administratorul persoanei juridice are un interes direct sau indirect într-un act juridic sau o operaţiune care se propune persoanei juridice, acesta trebuie să declare în prealabil natura şi măsura acelui interes în modul determinat în actul de constituire şi în lege.
(2) În special, administratorul trebuie să comunice interesul direct sau indirect în privinţa unui terţ care desfăşoară o activitate identică, similară sau complementară cu cea a persoanei juridice.
(3) Administratorul nu poartă răspundere pentru nedeclararea unui interes dacă nu cunoştea şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască existenţa interesului ori a împrejurării că se propune încheierea acelui act juridic sau acelei operaţiuni.
(4) Administratorul nu este obligat să declare interesul:
a) care, în mod rezonabil, nu poate să ducă la apariţia unui conflict de interese;
b) dacă organul competent al persoanei juridice deja cunoaşte existenţa interesului.
Articolul 191. Obligaţia de confidenţialitate
(1) Administratorul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor deţinute în virtutea exercitării funcţiei a căror dezvăluire ar putea prejudicia interesele persoanei juridice ori ar angaja răspunderea persoanei juridice faţă de terţi.
(2) Obligaţia prevăzută la alin.(1) nu se aplică:
a) dacă o dispoziţie legală permite comunicarea sau dezvăluirea informaţiilor către terţi;
b) dacă informaţiile trebuie transmise, în temeiul legii, unei autorităţi şi transmiterea se efectuează în condiţiile prevăzute de lege;
c) dacă informaţiile au devenit cunoscute publicului pe altă cale decît prin încălcarea de către administrator a obligaţiei prevăzute la alin.(1).
Articolul 192. Derogări, limitări şi excluderi de la obligaţiile şi răspunderea administratorului
(1) Este lovită de nulitate absolută orice prevedere din actul de constituire, alt act al persoanei juridice sau contract cu administratorul prin care:
a) se limitează sau se exclud obligaţiile prevăzute de lege ale administratorului;
b) în mod anticipat se limitează sau se exclude răspunderea pe care administratorul o poartă conform legii faţă de persoana juridică.
(2) Cu condiţia informării suficiente despre cazul respectiv şi a respectării regulilor privind conflictul de interese, organul care are competenţa de a desemna administratorul ori alt organ competent conform actului de constituire poate hotărî:
a) să aprobe derogări de la obligaţiile care revin administratorului faţă de persoana juridică, pentru fiecare caz în parte;
b) să elibereze de răspundere administratorul, să încheie contract de tranzacţie sau să renunţe la acţiune pentru încălcările obligaţiilor faţă de persoana juridică, săvîrşite de către administrator, pentru fiecare caz în parte.
(3) Hotărîrea organului competent al persoanei juridice privind chestiunile prevăzute la alin.(2) nu poate fi invocată faţă de creditorii persoanei juridice sau terţii prejudiciaţi direct de către administrator, chiar dacă administratorul a acţionat în baza hotărîrii organului competent al persoanei juridice.
Articolul 193. Condiţiile acţiunii de tragere la răspundere a administratorului
(1) În cazul încălcării uneia dintre obligaţiile prevăzute la art.185-192, persoana juridică poate înainta faţă de administrator acţiune de încetare a încălcării şi plată a despăgubirilor conform art.19.
(2) Dacă persoana juridică contractează o asigurare care acoperă riscurile administratorului legate de exercitarea funcţiei, asigurarea trebuie să prevadă o franşiză de cel puţin 10% din prejudiciu.
(3) Aprobarea situaţiilor financiare sau a rapoartelor anuale nu afectează dreptul persoanei juridice de tragere la răspundere a administratorului.
(4) Administratorului îi revine sarcina să demonstreze că a acţionat cu competenţă şi diligenţă.
Articolul 194. Răspunderea administratorului pentru fapta altora
(1) În cazul în care persoana juridică are mai mulţi administratori, toţi administratorii răspund solidar, cu excepţia administratorului care demonstrează că:
a) nu a participat la aprobarea sau săvîrşirea încălcării;
b) nu cunoştea şi nu era obligat să cunoască existenţa încălcării ori, dacă cunoştea existenţa ei, a luat toate măsurile necesare pentru a preveni prejudiciul sau, cel puţin, s-a opus în mod expres încălcării şi a comunicat acest fapt organului competent al persoanei juridice.
(2) Administratorul răspunde faţă de persoana juridică pentru prejudiciul cauzat prin actele îndeplinite de salariaţi cînd prejudiciul nu s-ar fi produs dacă el ar fi exercitat supravegherea impusă de obligaţiile funcţiei sale.
(3) Administratorul este solidar răspunzător cu predecesorul său imediat dacă, avînd cunoştinţă de încălcările săvîrşite de acesta din urmă, nu le comunică cenzorului sau, după caz, auditorului intern.
Articolul 195. Dreptul membrului de a înainta acţiunea pe cale oblică
(1) Membrul persoanei juridice are dreptul să înainteze acţiunea de tragere la răspundere a administratorului faţă de persoana juridică dacă persoana juridică nu a înaintat-o în termen de 3 luni de la data cînd membrul a depus la persoana juridică o cerere de tragere la răspundere a administratorului.
(2) În caz de admitere totală sau parţială a acţiunii, persoana juridică este obligată să ramburseze membrului reclamant toate cheltuielile necesare şi rezonabile suportate, în partea în care ele nu au fost rambursate din contul administratorului prin hotărîrea instanţei de judecată.
Articolul 196. Acţiunea directă faţă de administrator şi/sau faţă de persoana juridică
Prevederile art.192-195 nu afectează dispoziţiile legale conform cărora un membru al persoanei juridice sau un terţ poate înainta o acţiune faţă de administrator şi/sau faţă de persoana juridică în cazul în care i-a fost cauzat un prejudiciu.
Articolul 197. Administratorul de fapt şi administratorul aparent
(1) Persoana care nu este indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator de fapt al acelei persoane juridice pe perioada în care dă instrucţiuni administratorului, iar acesta le respectă.
(2) Persoana indicată în registrul de publicitate prevăzut de lege în calitate de administrator al unei persoane juridice se consideră administrator aparent al acelei persoane juridice pe perioada în care:
a) desemnarea ei în această calitate poate fi în mod întemeiat contestată;
b) deşi mandatul ei a expirat sau a încetat pe altă cale, calitatea sa de administrator nu a fost radiată din registrul de publicitate prevăzut de lege.
(3) Administratorului de fapt îi revin, în raport cu persoana juridică, obligaţiile prevăzute la art.186-189 şi 191, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Administratorul aparent poartă faţă de persoana juridică obligaţiile prevăzute la art.185-192.
(5) Administratorul de fapt şi administratorul aparent poartă răspundere pentru încălcarea obligaţiilor care le revin întocmai ca administratorul persoanei juridice.
Articolul 198. Fostul administrator
(1) Încetarea calităţii de administrator, pe orice temei, nu afectează răspunderea persoanei pentru încălcarea obligaţiilor în perioada în care era administrator.
(2) Persoana care încetează să fie administrator continuă să fie ţinută de:
a) obligaţia prevăzută la art.188 alin.(3) şi (4) privind folosirea informaţiei sau a oportunităţilor de care a luat cunoştinţă atunci cînd era administrator;
b) obligaţia de neconcurenţă prevăzută la art.188 alin.(5), în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris şi nu depăşeşte un termen de 3 ani din data cînd el încetează să fie administrator;
c) obligaţia prevăzută la art.189, dacă beneficiul i se acordă pentru acţiunile sau inacţiunile sale săvîrşite atunci cînd era administrator;
d) obligaţia de confidenţialitate prevăzută la art.191 în măsura în care ea a fost asumată de către administrator în scris;
e) alte obligaţii rezultate din contractul dintre administrator şi persoana juridică.
(3) Dispoziţiile legale privind tragerea la răspundere a administratorului se aplică în mod corespunzător în cazul încălcării de către fostul administrator a obligaţiilor prevăzute la alin.(2).
Articolul 199. Administratorul persoană juridică
(1) În cazul în care a fost desemnată în calitate de administrator, persoana juridică desemnează o singură persoană fizică care va exercita permanent funcţiile sale.
(2) Persoana fizică desemnată trebuie să îndeplinească cerinţele legale pentru administratori, avînd aceleaşi obligaţii şi răspunzînd solidar cu persoana juridică desemnată în calitate de administrator.
(3) Revocarea persoanei fizice desemnate de persoana juridică administrator nu produce efecte pînă cînd nu este desemnat înlocuitorul său.
(4) Desemnarea şi revocarea reprezentantului desemnat al persoanei juridice administrator se supun formalităţilor de publicitate instituite pentru administrator, care se vor îndeplini în temeiul hotărîrii de desemnare sau, după caz, revocare emise de persoana juridică administrator.
Articolul 200. Eliberarea din funcţie a administratorului
(1) Administratorul poate fi eliberat din funcţie prin hotărîre a organului competent al persoanei juridice conform temeiului prevăzut de lege sau contract, precum şi fără invocarea unui motiv, fără termen de preaviz.
(2) În cazul în care între administrator şi persoana juridică există un raport juridic de muncă, eliberarea din funcţie conform alin.(1) atrage încetarea contractului individual de muncă din aceeaşi dată. Dispoziţiile legislaţiei muncii nu pot fi invocate pentru a contesta hotărîrea de eliberare din funcţie a administratorului.
(3) În cazul în care eliberarea din funcţie a administratorului, pentru care s-a invocat un temei prevăzut de lege sau contract, nu se încadrează în acel temei, administratorul poate cere instanţei să constate că a fost eliberat din funcţie fără invocarea unui motiv, dar nu poate contesta, din acest motiv, hotărîrea de eliberare din funcţie a administratorului.
(4) Dispoziţiile alin.(1)-(3) nu afectează dreptul administratorului la indemnizaţia de eliberare din funcţie prevăzută de lege. Contractul poate să prevadă o indemnizaţie mai mare, precum şi cazuri suplimentare în care se plăteşte indemnizaţia.
(5) La cererea persoanei juridice, a membrului său ori a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de judecată reduce mărimea indemnizaţiei de eliberare din funcţie prevăzută de contract dacă constată că ea este vădit disproporţionată, luînd în considerare toate circumstanţele relevante, în particular:
a) circumstanţele existente la data stipulării clauzei privind indemnizaţia de eliberare din funcţie, în special calităţile speciale cerute de lege sau de o autoritate de reglementare ori supraveghere faţă de administrator şi particularităţile domeniului de activitate a persoanei juridice;
b) performanţele înregistrate de către administrator pe durata raportului său juridic cu persoana juridică şi stimulentele financiare acordate administratorului;
c) mărimea activelor persoanei juridice.
(6) Se prezumă că este vădit disproporţionată indemnizaţia care depăşeşte componenta fixă a remuneraţiei administratorului pentru 2 ani.
(7) Indemnizaţia de eliberare din funcţie nu se plăteşte administratorului dacă el este eliberat din funcţie din motiv de neatingere a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul încheiat cu persoana juridică. Orice clauză contrară este lovită de nulitate absolută.
(8) Persoana juridică poate cere restituirea componentei variabile a remuneraţiei plătite administratorului în măsura în care ea s-a bazat pe situaţii financiare în care ulterior s-au constatat erori.
Articolul 201. Împuternicirile acordate de către organul suprem ori de supraveghere
(1) Organul suprem al persoanei juridice sau organul ei de supraveghere (consiliul) poate, prin hotărîre, împuternici un terţ (cu sau fără drept de delegare) să acţioneze în numele persoanei juridice pentru a pune în executare hotărîrea acestui organ. În acest caz, terţul împuternicit deţine împuterniciri fără a fi necesară acordarea de împuterniciri de către administrator. Procesul-verbal care cuprinde hotărîrea de împuternicire valorează procură din partea acelei persoane juridice.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică în particular în cazul în care administratorul este în conflict de interese faţă de hotărîrea adoptată, cum ar fi cea de:
a) încheiere sau modificare a contractului dintre administrator şi persoana juridică;
b) efectuare a investigaţiei de serviciu, suspendare din funcţie a administratorului sau aplicare a altor măsuri similare;
c) eliberare din funcţie;
d) tragere la răspundere faţă de persoana juridică;
e) îndeplinire a formalităţilor de publicitate în vederea operării modificărilor privind persoana juridică în registrul de publicitate prevăzut de lege.â
Articolul 202. Nulitatea hotărîrii organului persoanei juridice
(1) Dispoziţiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător nulităţii hotărîrii adunării generale a membrilor ori a membrului unic al persoanei juridice, a organului colegial de supraveghere ori a organului executiv colegial al persoanei juridice (hotărîrea organului persoanei juridice), sub rezerva dispoziţiilor legale aplicabile anumitor persoane juridice şi, în completare, a dispoziţiilor prezentului articol.
(2) Hotărîrea organului persoanei juridice este supusă nulităţii relative:
a) dacă s-a săvîrşit o încălcare esenţială a regulilor privind convocarea sau desfăşurarea şedinţei la care s-a adoptat hotărîrea. În cazul în care organul care asigură convocarea sau desfăşurarea şedinţei încalcă intenţionat regulile de convocare sau, după caz, desfăşurare a şedinţei, hotărîrea astfel adoptată este supusă nulităţii relative chiar şi atunci cînd încălcarea este neesenţială;
b) dacă reprezentantul participantului la şedinţă nu era împuternicit în mod corespunzător, cu excepţia cazului în care împuternicirile au fost confirmate ulterior conform art.370;
c) dacă la desfăşurarea şedinţei s-au încălcat drepturile unui participant;
d) dacă s-a săvîrşit o încălcare esenţială a regulilor privind întocmirea procesului-verbal al şedinţei, inclusiv neîntocmirea acestuia în formă scrisă. Cu toate acestea, nulitatea este înlăturată prin întocmirea procesului-verbal al şedinţei înainte de desfăşurarea următoarei şedinţe a aceluiaşi organ;
e) dacă nu întruneşte alte condiţii prevăzute de dispoziţiile imperative ale legii sau ale actului de constituire al persoanei juridice a căror nerespectare nu se sancţionează cu nulitate absolută.
(3) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se consideră înlăturată dacă hotărîrea a fost confirmată printr-o hotărîre ulterioară valabilă a organului competent al persoanei juridice pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de declarare a nulităţii relative.
(4) Nulitatea relativă a hotărîrii organului persoanei juridice poate fi invocată de către:
1) membrul cu drept de vot al organului persoanei juridice care a adoptat hotărîrea:
a) care nu a participat la şedinţă sau, dacă a participat la ea, a votat împotriva hotărîrii; sau
b) care a votat pentru adoptarea hotărîrii ori s-a abţinut de la vot, dacă s-a comis o greşeală la calificarea sau numărarea votului exprimat de el;
2) persoana juridică al cărei organ a adoptat hotărîrea;
3) membrul persoanei juridice dacă contestă hotărîrea unui alt organ decît adunarea generală a membrilor.
(5) Dreptul la acţiunea în declararea nulităţii relative a hotărîrii organului persoanei juridice se prescrie în termen de 6 luni.
(6) Hotărîrea organului persoanei juridice este lovită de nulitate absolută:
a) dacă a fost adoptată pe o chestiune care nu era inclusă în ordinea de zi, cu excepţia cazului în care la şedinţă au participat toţi membrii cu drept de vot ai organului respectiv şi au votat unanim pentru includerea chestiunii respective în ordinea de zi;
b) dacă a fost adoptată la un moment cînd şedinţa nu era deliberativă;
c) dacă se referă la o chestiune care nu se află în competenţa acelui organ;
d) dacă contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
(7) Nulitatea absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice nu afectează actul juridic încheiat de către persoana juridică, pe baza acelei hotărîri, cu terţul care, la data încheierii actului juridic, nu cunoştea şi nici nu trebuia în mod rezonabil să cunoască temeiul de nulitate.
(8) În condiţiile legii, acţiunea în nulitate absolută sau relativă a hotărîrii organului persoanei juridice se notează în registrul de publicitate în care este înregistrată persoana juridică. Terţul nu poate invoca, din data efectuării notării, necunoaşterea temeiului de nulitate pe care se întemeiază acţiunea notată.
(9) Inadmisibilitatea acţiunii în nulitate absolută sau relativă ori tardivitatea ei nu împiedică persoana al cărei drept a fost încălcat prin hotărîrea organului persoanei juridice să ceară repararea prejudiciului conform dispoziţiilor legale aplicabile.
Articolul 203. Persoanele afiliate
(1) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei juridice:
a) membrii consiliului, membrii organului executiv, membrii comisiei de cenzori, persoanele cu funcţii de răspundere ale organizaţiei gestionare (administrator fiduciar), conducătorul auditorului care exercită funcţiile comisiei de cenzori, alte persoane cu funcţii de răspundere, după caz (conducătorii sucursalelor, contabilul-şef etc.);
b) soţul/soţia, rudele şi afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanelor fizice specificate la lit.a);
c) persoana fizică sau juridică care, individual ori împreună cu persoanele specificate la lit.a) şi b), deţine controlul în persoana juridică respectivă;
d) societatea comercială în care persoana juridică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit.a) şi b), deţine controlul;
e) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit.a) sau persoana fizică care acţionează în numele ori pe contul persoanei juridice respective;
f) persoana juridică împreună cu persoanele sale afiliate specificate la lit.a) sau persoana fizică în numele ori pe contul căreia acţionează persoana juridică respectivă;
g) persoana juridică împreună cu persoanele specificate la lit.a) sau persoana fizică care acţionează în comun cu persoana juridică respectivă;
h) persoana juridică care, în comun cu persoana juridică dată, se află sub controlul unei persoane terţe.
(2) În sensul prezentului cod, sînt persoane afiliate persoanei fizice:
a) soţul/soţia, rudele şi afinii pînă la gradul al doilea inclusiv ale persoanei fizice respective;
b) societatea comercială în al cărei capital persoana fizică respectivă, individual sau împreună cu persoanele specificate la lit.a), deţine controlul;
c) persoana juridică care împreună cu persoanele specificate la alin.(1) lit.a) sau persoana fizică care acţionează în numele sau pe contul persoanei fizice respective;
d) persoana juridică sau fizică în numele sau pe contul căreia acţionează persoana fizică respectivă.
(3) Există control în situaţia în care persoana fizică sau juridică corespunde cel puţin uneia dintre următoarele condiţii:
a) deţine, singură sau împreună cu persoanele care acţionează în mod concertat, majoritatea participaţiunilor cu drept de vot ale unei persoane juridice;
b) deţine, singură sau împreună cu persoanele care acţionează în mod concertat, un număr de participaţiuni cu drept de vot ce îi permite să numească ori să revoce majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) al persoanei juridice, organul executiv sau majoritatea membrilor organului executiv şi/sau cenzorul ori majoritatea membrilor comisiei de cenzori;
c) exercită o influenţă dominantă asupra unei persoane juridice al cărei membru este, în temeiul unui contract încheiat cu persoana juridică în cauză sau al unei clauze din actul de constituire ori din statutul persoanei juridice;
d) este membru al unei persoane juridice şi controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi membri ai persoanei juridice în cauză, majoritatea drepturilor de vot.
(4) Controlul se prezumă atunci cînd majoritatea membrilor organului de supraveghere (consiliului) a fost desemnată prin votul unui membru al persoanei juridice pe parcursul a 2 ani financiari succesivi. Acel membru se consideră că a votat pentru aceste desemnări dacă, în decursul anului financiar în cauză, a deţinut direct sau indirect mai mult de 40% din drepturile de vot şi dacă nu există niciun alt membru care deţine direct sau indirect o cotă mai mare în drepturile totale de vot.
(5) Pentru calcularea drepturilor de vot prevăzute de prezentul articol se vor lua în considerare, de asemenea, drepturile de subscriere şi cumpărare de cote în capital care acordă drepturi de vot ce pot fi exercitate la moment.
(6) Drepturile de vot acordate de participaţiunile deţinute de însăşi persoana juridică controlată sau de persoana juridică pe care ea o controlează nu se vor lua în cont la determinarea drepturilor de vot pe care persoana juridică care deţine control le deţine în persoana juridică controlată.
(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică doar în cazul în care prin dispoziţii speciale nu s-au instituit, pentru anumite categorii de persoane sau domenii de reglementare, criterii diferite de determinare a afilierii şi a controlului.
§ 3. Reorganizarea şi lichidarea persoanei juridice
Articolul 204. Reorganizarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se reorganizează prin fuziune (contopire şi absorbţie), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare.
(2) Hotărîrea de reorganizare se ia de fiecare persoană juridică în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actelor de constituire.
(3) În cazurile prevăzute de lege, reorganizarea persoanei juridice prin divizare sau separare se efectuează în baza unei hotărîri judecătoreşti.
(4) Dacă prin fuziune sau dezmembrare se înfiinţează o nouă persoană juridică, aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de lege pentru forma persoanei juridice respective.
(5) Reorganizarea produce efecte numai după data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, care produce efecte la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.
(6) Fuziunea sau dezmembrarea se poate face şi între persoane juridice de forme diferite cu condiţia că toate persoanele juridice participante sînt înregistrate în acelaşi registru de publicitate prevăzut de lege.
(7) Fuziunea sau dezmembrarea poate fi efectuată chiar dacă persoanele juridice care se vor dizolva sînt în lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început repartizarea activelor în procedura de lichidare.
Articolul 205. Succesiunea de drept în cazul reorganizării persoanelor juridice
(1) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din ele trec la noua persoană juridică, în conformitate cu actul de transmitere.
(2) În cazul absorbţiei unei persoane juridice de către alta, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite trec la persoana juridică absorbantă în conformitate cu actul de transmitere.
(3) În cazul divizării persoanei juridice, drepturile şi obligaţiile ei trec la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie.
(4) În cazul separării, o parte din drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trece, la fiecare din persoanele juridice participante la reorganizare (existente sau care iau fiinţă), în corespundere cu bilanţul de repartiţie.
(5) În cazul reorganizării persoanei juridice prin transformare, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice reorganizate trec la noua persoană juridică în conformitate cu actul de transmitere.
(6) Persoana juridică care a dobîndit, prin efectul reorganizării, un drept supus unor formalităţi de publicitate este obligată să îndeplinească formalităţile de publicitate cu privire la dreptul dobîndit fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 6 luni de la înregistrarea de stat a reorganizării. Terţii afectaţi de întîrzierea îndeplinirii formalităţilor de publicitate pot iniţia îndeplinirea formalităţilor pe cale oblică, precum şi pot cere persoanei juridice şi administratorului acesteia repararea prejudiciului cauzat astfel.
Articolul 206. Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie
(1) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie trebuie să conţină dispoziţii cu privire la succesiunea întregului patrimoniu al persoanei juridice reorganizate, în privinţa tuturor drepturilor şi obligaţiilor faţă de toţi debitorii şi creditorii acesteia, inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
(2) Actul de transmitere şi bilanţul de repartiţie se aprobă de adunarea generală a membrilor persoanei juridice sau de organul persoanei juridice împuternicit cu astfel de atribuţii prin lege sau act de constituire, care au decis reorganizarea persoanei juridice, şi se prezintă, împreună cu actele de constituire ale persoanelor juridice create, pentru înregistrarea lor de stat sau pentru introducerea modificărilor în actele de constituire ale persoanelor juridice existente.
Articolul 207. Garantarea drepturilor creditorilor persoanei juridice în cazul reorganizării ei
(1) În termen de 15 zile de la adoptarea hotărîrii de reorganizare, organul executiv al persoanei juridice participante la reorganizare este obligat să informeze în scris toţi creditorii cunoscuţi şi să publice, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz privind reorganizarea.
(2) Creditorii pot, în termen de o lună de la publicarea avizului, să ceară persoanei juridice care se reorganizează garanţii în măsura în care nu pot cere satisfacerea creanţelor. Dreptul la garanţii aparţine creditorilor doar dacă vor dovedi că prin reorganizare se va periclita satisfacerea creanţelor lor.
(3) Creditorii sînt în drept să informeze organul înregistrării de stat cu privire la creanţele faţă de debitorul care se reorganizează.
(4) Persoanele juridice participante la reorganizare răspund solidar pentru obligaţiile apărute pînă la reorganizarea acestora dacă din actul de transmitere şi din bilanţul de repartiţie nu este posibilă determinarea succesorului.
(5) Dacă un creditor nu a obţinut realizarea creanţei sale de la persoana juridică căreia îi este repartizată obligaţia corelativă prin dezmembrare, toate persoanele juridice care au dobîndit o parte din patrimoniul persoanei juridice dezmembrate răspund pentru obligaţia în cauză pînă la concurenţa valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin dezmembrare, cu excepţia persoanei juridice căreia i-a fost repartizată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.
(6) Membrii organului executiv al persoanei juridice participante la reorganizare răspund solidar, pe parcursul a 3 ani de la data reorganizării, pentru prejudiciul cauzat prin reorganizare creditorilor persoanelor juridice reorganizate.
[Art.207 alin.(1) modificat prin Legea nr.27 din 27.02.2025, în vigoare 19.03.2025]
Articolul 208. Fuziunea persoanelor juridice
(1) Fuziunea se realizează prin contopire sau absorbţie.
(2) Contopirea are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a persoanelor juridice participante la contopire şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică ce se înfiinţează.
(3) Absorbţia are ca efect dizolvarea fără a intra în lichidare a persoanelor juridice absorbite şi trecerea integrală a drepturilor şi obligaţiilor acestora la persoana juridică absorbantă.
(4) În cazurile stabilite de lege, fuziunea poate fi condiţionată de permisiunea organului de stat competent.
(5) În cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanelor juridice care se dizolvă li se repartizează participaţiuni în persoana juridică ce se înfiinţează sau în persoana juridică absorbantă şi, dacă s-a prevăzut, li se plăteşte o sultă, care nu va depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă a participaţiunii astfel repartizate.
Articolul 209. Proiectul contractului de fuziune
(1) În scopul fuziunii, organul executiv al persoanei juridice elaborează proiectul contractului de fuziune.
(2) În proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice:
a) forma (felul) fuziunii;
b) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice participante la fuziune;
c) fundamentarea şi condiţiile fuziunii;
d) patrimoniul care se transmite persoanei juridice beneficiare;
e) în cazul în care la fuziune participă persoane juridice cu scop lucrativ:
– coraportul de schimb al participaţiunilor şi, după caz, mărimea sultei;
– condiţiile de alocare a participaţiunilor la persoana juridică absorbantă sau nou-creată;
– data de la care deţinerea noilor participaţiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărţirea beneficiilor persoanei juridice absorbante sau nou-create, precum şi, dacă există, orice condiţii speciale care afectează acest drept;
– drepturile acordate de persoana juridică absorbantă deţinătorilor de participaţiuni care conferă drepturi speciale şi deţinătorilor de titluri, altele decît acţiuni, sau măsurile propuse în privinţa acestora;
f) dacă există, orice avantaj special acordat experţilor angajaţi pentru a întocmi raportul asupra fuziunii în folosul membrilor persoanei juridice care fuzionează, precum şi membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care fuzionează;
g) data situaţiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condiţiile fuziunii;
h) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice şi operaţiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparţinînd persoanei juridice absorbante sau uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.
(3) Dacă persoanele juridice fuzionează prin contopire, în proiectul contractului de fuziune trebuie să se indice şi denumirea, sediul şi organul executiv al persoanei juridice ce se constituie. La proiectul contractului de fuziune se anexează proiectul actului de constituire al persoanei juridice care se constituie.
(4) Proiectul contractului de fuziune se întocmeşte în scris.
(5) Dacă contractul de fuziune aprobat este afectat de o condiţie, acesta se desfiinţează cu efect retroactiv în cazul în care condiţia nu s-a realizat timp de un an de la data aprobării. Contractul poate prevedea un termen mai scurt sau un termen de prevenire.
Articolul 210. Hotărîrea de fuziune
(1) Contractul de fuziune produce efecte numai dacă este aprobat de adunarea generală a membrilor fiecărei persoane juridice participante la fuziune.
(2) Hotărîrea de fuziune se adoptă cu 2/3 din numărul total de voturi reprezentate la adunare dacă o majoritate mai mare nu este prevăzută de lege sau actul de constituire.
Articolul 211. Cererea de înregistrare a fuziunii
(1) După expirarea unei luni de la publicarea avizului privind fuziunea, organul executiv al persoanei juridice absorbite sau al persoanei juridice participante la contopire depune, la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat, o cerere prin care solicită înregistrarea fuziunii. La cerere se anexează:
a) copia legalizată de pe contractul de fuziune;
b) procesul-verbal al şedinţei la care s-a adoptat hotărîrea de fuziune a fiecărei persoane juridice participante;
c) dovada oferirii garanţiilor acceptate de creditori sau a plăţii datoriilor;
d) autorizaţia de fuziune, după caz.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin.(1), organul executiv al persoanei juridice absorbante sau al persoanelor juridice care se contopesc depune o cerere de înregistrare la organul de stat unde este înregistrată persoana juridică absorbantă sau unde urmează a fi înregistrată noua persoană juridică. La cerere se anexează actele indicate la alin.(1). Persoana juridică ce se constituie anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 212. Înregistrarea fuziunii
(1) Înregistrarea fuziunii se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau care urmează să înregistreze noua persoană juridică.
(2) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbante sau a noii persoane juridice informează despre înregistrarea fuziunii organul unde este înregistrată persoana juridică absorbită sau persoanele juridice contopite.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice absorbite sau a persoanelor juridice contopite înscrie în registrul de publicitate prevăzut de lege data la care s-a produs absorbţia sau contopirea şi expediază spre păstrare organului care a înregistrat fuziunea toate actele persoanelor juridice dizolvate.
(4) După înregistrarea efectuată conform alin.(1), persoanele juridice absorbite sau cele contopite se consideră dizolvate şi se radiază din registrul de publicitate prevăzut de lege.
Articolul 213. Efectele fuziunii
(1) De la data înregistrării fuziunii, patrimoniul persoanei juridice absorbite sau al persoanelor juridice care se contopesc trece la persoana juridică absorbantă sau la noua persoană juridică.
(2) După înregistrarea fuziunii, persoana juridică absorbantă sau noua persoană juridică include în bilanţul său activele şi pasivele persoanei juridice absorbite sau ale persoanelor juridice contopite, iar bunurile sînt înregistrate ca bunuri ale persoanei juridice absorbante sau ale noii persoane juridice.
Articolul 214. Dezmembrarea persoanei juridice
(1) Dezmembrarea persoanei juridice se face prin divizare sau separare.
(2) Divizarea persoanei juridice are ca efect încetarea existenţei acesteia şi trecerea drepturilor şi obligaţiilor ei la două sau mai multe persoane juridice, care iau fiinţă.
(3) Separarea are ca efect desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice, care nu îşi încetează existenţa, şi transmiterea ei către una sau mai multe persoane juridice existente sau care iau fiinţă.
(4) În cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ, membrilor persoanei juridice supusă dezmembrării li se repartizează participaţiuni în persoana juridică la care trece o parte din patrimoniul persoanei juridice supuse dezmembrării şi, dacă s-a prevăzut, li se plăteşte o sultă, care nu poate depăşi 10% din valoarea nominală sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă a participaţiunii astfel repartizate.
Articolul 215. Proiectul dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării persoanei juridice este elaborat de organul executiv.
(2) În proiectul dezmembrării trebuie să se indice:
a) forma (felul) dezmembrării;
b) denumirea şi sediul persoanei juridice care se dezmembrează;
c) denumirea şi sediul fiecărei persoane juridice care se constituie în urma dezmembrării sau cărora li se dă o parte din patrimoniu;
d) partea de patrimoniu care se transmite;
e) numărul de membri care trec la persoana juridică ce se constituie;
f) în cazul în care la dezmembrare participă persoane juridice cu scop lucrativ:
– coraportul de schimb al participaţiunilor şi, după caz, mărimea sultei;
– condiţiile de alocare a participaţiunilor la persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu;
– data de la care deţinerea noilor participaţiuni conferă membrilor dreptul de a participa la împărţirea beneficiilor persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu, precum şi, dacă există, orice condiţii speciale care afectează acest drept;
– drepturile acordate de persoana juridică nou-creată ori la care trece o parte din patrimoniu deţinătorilor de participaţiuni care conferă drepturi speciale şi deţinătorilor de titluri, altele decît acţiuni, sau măsurile propuse în privinţa acestora;
g) dacă există, orice avantaj special acordat experţilor angajaţi pentru a întocmi raportul asupra dezmembrării în folosul membrilor persoanei juridice care se dezmembrează, precum şi membrilor organelor executive, de supraveghere, de control ale persoanelor juridice care se dezmembrează;
h) raportul valoric al participaţiunilor;
i) data întocmirii bilanţului de repartiţie;
j) consecinţele dezmembrării pentru salariaţi;
k) data situaţiilor financiare ale persoanelor juridice participante, care au fost folosite pentru a se stabili condiţiile dezmembrării;
l) data ori modul de determinare a datei de la care actele juridice şi operaţiunile persoanei juridice care se dizolvă se vor considera, din punct de vedere contabil, ca aparţinînd uneia ori alteia dintre persoanele juridice participante.
(3) Proiectul dezmembrării se întocmeşte în scris.
(4) La proiectul dezmembrării se anexează proiectul actului de constituire al noii persoane juridice, după caz.
Articolul 216. Aprobarea proiectului dezmembrării
(1) Proiectul dezmembrării se aprobă de adunarea generală a membrilor cu 2/3 din numărul total de voturi reprezentate la adunare dacă legea sau actul de constituire nu prevede o majoritate mai mare.
(2) Adunarea generală a membrilor, cu majoritatea indicată la alin.(1), aprobă actul de constituire al noii persoane juridice şi desemnează organul ei executiv.
Articolul 217. Cererea de înregistrare a dezmembrării
(1) Organul executiv al persoanei juridice care se dezmembrează depune, după expirarea unei luni de la publicarea avizului privind dezmembrarea, o cerere de înregistrare a dezmembrării la organul care a efectuat înregistrarea ei de stat şi o alta la organul care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie sau unde este înregistrată persoana juridică la care trece o parte din patrimoniu. La cerere se anexează proiectul dezmembrării, semnat de reprezentanţii persoanelor juridice participante, şi dovada oferirii garanţiilor, acceptate de creditori, sau a plăţii datoriilor.
(2) La cererea depusă organului care va efectua înregistrarea de stat a persoanei juridice care se constituie se anexează, de asemenea, actele necesare înregistrării persoanei juridice de tipul respectiv.
Articolul 218. Înregistrarea dezmembrării
(1) Înregistrarea dezmembrării se face la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate. Înregistrarea dezmembrării se face numai după înregistrarea noilor persoane juridice sau a modificării actului de constituire al persoanei juridice la care trece o parte din patrimoniu.
(2) Organul care urmează să efectueze înregistrarea de stat a noii persoane juridice sau care a înregistrat persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu informează organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată despre înregistrarea noii persoane juridice sau despre modificarea actului de constituire al persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu.
(3) Organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice dezmembrate înregistrează dezmembrarea şi, după caz, radiază persoana juridică ce s-a divizat şi informează despre aceasta organul unde este înregistrată noua persoană juridică sau organul unde este înregistrată persoana juridică ce primeşte o parte din patrimoniu. Acestea din urmă înscriu data la care s-a produs dezmembrarea.
(4) Dezmembrarea produce efecte din momentul înregistrării ei de stat la organul unde este înregistrată persoana juridică dezmembrată.
(5) După înregistrarea efectuată conform alin.(1), persoana juridică divizată se consideră dizolvată şi se radiază din registrul de publicitate prevăzut de lege.
Articolul 219. Efectele dezmembrării
(1) De la data înregistrării dezmembrării, patrimoniul persoanei juridice dezmembrate sau o parte din el trece la persoanele juridice constituite sau existente.
(2) Noua persoană juridică sau cea existentă primeşte prin act de transmitere şi include în bilanţul său patrimoniul primit şi, după caz, înregistrează bunurile supuse înregistrării.
Articolul 220. Nulitatea fuziunii sau dezmembrării
(1) Nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi declarată numai prin hotărîre judecătorească.
(2) De la data înregistrării de stat conform art.212 sau, după caz, conform art.218, fuziunea sau dezmembrarea poate fi declarată nulă doar dacă hotărîrea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al dezmembrării este lovită de nulitate absolută sau relativă.
(3) Acţiunea de constatare ori declarare a nulităţii fuziunii sau dezmembrării poate fi depusă, sub sancţiunea decăderii, doar în termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art.212 sau, după caz, conform art.218. Acţiunea nu poate fi admisă dacă încălcarea a fost rectificată.
(4) Dacă încălcarea ce constituie temei pentru nulitatea unei fuziuni sau dezmembrări poate fi rectificată, instanţa competentă acordă persoanelor juridice implicate un termen pentru rectificarea acesteia.
(5) Instanţa transmite o copie de pe hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii unei fuziuni sau dezmembrării organelor de înregistrare de stat de la sediile persoanelor juridice implicate în fuziunea sau dezmembrarea respectivă.
(6) Hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii unei fuziuni sau dezmembrări nu aduce atingere prin ea însăşi valabilităţii obligaţiilor născute în sarcina sau în beneficiul persoanei juridice absorbante, persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu, angajate după ce fuziunea sau dezmembrarea a fost înregistrată conform art.212 sau, după caz, conform art.218 şi înainte ca hotărîrea judecătorească definitivă de constatare sau declarare a nulităţii să fie publicată conform legii.
(7) În cazul declarării nulităţii unei fuziuni, persoanele juridice participante la fuziunea respectivă răspund solidar pentru obligaţiile persoanei juridice absorbante sau nou-create, angajate în perioada menţionată la alin.(6).
(8) În cazul declarării nulităţii unei dezmembrări, fiecare dintre persoanele juridice nou-create sau cele care au primit o parte din patrimoniu răspunde pentru propriile obligaţii, angajate în perioada prevăzută la alin.(6). Persoana juridică dezmembrată răspunde, de asemenea, pentru aceste obligaţii în limita cotei de active nete transferate persoanei juridice nou-create ori persoanei juridice care primeşte o parte din patrimoniu care şi-au asumat aceste obligaţii.
Articolul 221. Răspunderea organului executiv şi a organului de supraveghere
Membrii organului executiv şi, după caz, ai organului de supraveghere răspund solidar faţă de membrii persoanei juridice participante la fuziune sau dezmembrare pentru neexecutarea obligaţiilor ce le revin în pregătirea şi realizarea procedurii de fuziune sau, după caz, de dezmembrare.
Articolul 222. Transformarea persoanei juridice
(1) Transformarea persoanei juridice are ca efect schimbarea formei sale juridice de organizare prin modificarea actelor de constituire în condiţiile legii.
(2) Transformarea persoanei juridice trebuie să întrunească şi condiţiile prevăzute de lege pentru forma juridică de organizare în care se transformă.
Articolul 223. Dizolvarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică se dizolvă în temeiul:
a) expirării termenului stabilit pentru durata ei;
b) atingerii scopului pentru care a fost constituită sau imposibilităţii atingerii lui;
c) hotărîrii organului ei competent;
d) hotărîrii judecătoreşti în cazurile prevăzute la art.224;
e) insolvabilităţii sau încetării procesului de insolvabilitate în legătură cu insuficienţa masei debitoare;
f) faptului că persoana juridică cu scop nelucrativ sau cooperativa nu mai are nici un membru;
g) altor cauze prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Dizolvarea persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii lichidării, cu excepţia cazurilor de fuziune şi dezmembrare ce au ca efect dizolvarea, fără lichidare, a persoanei juridice care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului ei, în starea în care se găsea la data fuziunii sau a dezmembrării, către persoanele juridice beneficiare.
(3) Persoana juridică continuă să existe şi după dizolvare în măsura în care este necesar pentru lichidarea patrimoniului.
(4) Din momentul dizolvării, administratorul nu mai poate întreprinde noi operaţiuni, în caz contrar fiind responsabil, personal şi solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua expirării termenului stabilit pentru durata societăţii ori de la data la care asupra dizolvării a hotărît adunarea generală a membrilor sau instanţa de judecată.
(5) Organul competent al persoanei juridice poate reveni asupra hotărîrii de lichidare sau reorganizare dacă patrimoniul nu este repartizat între membrii acesteia sau nu este transmis unor alte persoane.
(6) La data dizolvării persoanei juridice, administratorul acesteia devine lichidator dacă organul competent sau instanţa de judecată nu desemnează o altă persoană în calitate de lichidator.
Articolul 224. Dizolvarea persoanei juridice de către instanţa de judecată
(1) Instanţa de judecată dizolvă persoana juridică dacă:
a) constituirea ei este viciată;
b) actul de constituire nu corespunde prevederilor legii;
c) nu se încadrează în prevederile legale referitoare la forma ei juridică de organizare;
d) activitatea ei contravine ordinii publice;
e) nu a depus, în decurs de 12 luni de la expirarea termenelor stabilite de lege, dări de seamă contabile, fiscale şi statistice;
f) capitalul social al ei este sub mărimea minimă obligatorie mai mult de 6 luni;
g) există alte situaţii prevăzute de lege.
(2) Instanţa de judecată nu dizolvă persoana juridică dacă, în termenul pe care îl acordă, persoana va corespunde prevederilor legii.
(3) Instanţa de judecată poate dizolva persoana juridică dacă aceasta contravine interdicţiilor stabilite de prezentul cod pentru forma ei juridică de organizare sau dacă activitatea ei contravine grav actului de constituire.
(4) Dizolvarea persoanei juridice se pronunţă la cererea membrului sau, în cazurile expres prevăzute de lege, la cererea altor persoane sau autorităţi.
Articolul 225. Administrarea fiduciară
(1) Instanţa de judecată care examinează cererea privind dizolvarea persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare fiduciară. În încheiere se specifică data instituirii administrării fiduciare. Instanţa desemnează unul sau mai mulţi administratori fiduciari şi determină limitele împuternicirilor şi remuneraţia lor.
(2) Dacă instanţa de judecată nu dispune altfel, organele persoanei juridice nu pot emite decizii fără acordul prealabil al administratorului fiduciar, iar persoanele cu drept de reprezentare a persoanei juridice nu pot încheia acte juridice fără participarea acestuia.
(3) Instanţa de judecată poate modifica sau anula în orice moment încheierea sa de instituire a administrării fiduciare. Aceasta încetează în momentul în care hotărîrea judecătorească cu privire la dizolvare rămîne definitivă.
(4) Administratorul fiduciar notifică organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice despre încheierea judecătorească şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator.
(5) Actul juridic încheiat de persoana juridică pînă la înregistrarea administrării fiduciare, fără a ţine cont de limitarea impusă prin administrare fiduciară, este valabil dacă cealaltă parte nu ştia şi nici nu trebuia să ştie despre instituirea administrării fiduciare.
Articolul 226. Înregistrarea dizolvării
(1) În cazul în care persoana juridică se dizolvă în unul din temeiurile prevăzute la art.223 alin.(1) lit.a)-c), f) şi g), organul ei executiv depune o cerere de dizolvare la organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice respective. În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărîre a adunării generale a membrilor, procesul-verbal al şedinţei la care s-a adoptat această hotărîre trebuie anexat la cerere.
(2) În cazul dizolvării prin hotărîre judecătorească, instanţa transmite o copie de pe hotărîrea irevocabilă organului care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice ce se dizolvă.
(3) Cererea de dizolvare depusă de organul executiv al persoanei juridice şi hotărîrea judecătorească sînt temeiuri pentru înregistrarea dizolvării.
(4) De la data înregistrării dizolvării, în documentele şi informaţiile care emană de la persoana juridică, la denumire trebuie adăugată sintagma "în lichidare". În caz contrar, lichidatorul persoanei juridice răspunde personal pentru prejudiciul cauzat terţilor.
Articolul 227. Lichidatorul persoanei juridice
(1) Poate fi lichidator orice persoană fizică majoră cu capacitate deplină de exerciţiu, care nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare. Prin lege pot fi stabilite condiţii suplimentare pentru persoana lichidatorului.
(2) Lichidatorul notifică despre desemnarea sa organul care a efectuat înregistrarea de stat a persoanei juridice şi comunică despre sine informaţiile care se cer de la un administrator. Lichidatorul anexează hotărîrea de desemnare în calitate de lichidator.
(3) În registrul de publicitate se înscriu numele, domiciliul, numărul actului de identitate, numărul de identificare de stat personal (IDNP) ale lichidatorului, iar în cazul desemnării în calitate de lichidator a unei alte persoane decît administratorul, organul înregistrării de stat înscrie în registrul de publicitate menţiunea privind încetarea activităţii administratorului.
(4) Lichidatorul are aceleaşi împuterniciri, obligaţii şi responsabilităţi ca şi administratorul în măsura în care acestea sînt compatibile cu activitatea de lichidator.
(5) În cazul desemnării mai multor lichidatori, aceştia reprezintă persoana juridică în comun dacă actul de constituire sau hotărîrea prin care sînt desemnaţi nu prevede altfel.
(6) Îndată după preluarea funcţiei, lichidatorul împreună cu administratorul face şi semnează inventarul şi bilanţul în care constată situaţia exactă a activului şi pasivului.
(7) Lichidatorul execută şi finalizează operaţiunile curente, evaluează, valorifică şi înstrăinează activele societăţii dizolvate sub orice formă prevăzută de lege, reprezintă societatea dizolvată în instanţele de judecată, încasează creanţele, inclusiv cele legate de insolvabilitatea debitorilor, încheie tranzacţii, concediază şi angajează lucrătorii persoanei juridice, contractează, după necesitate, specialişti şi experţi, încheie acte juridice, îndeplineşte orice alte acţiuni în măsura în care sînt necesare pentru lichidare.
(8) În cazul desemnării lichidatorului, administratorul este obligat să-i transmită, iar lichidatorul este obligat să primească bunurile, registrele şi actele persoanei juridice şi să întreprindă acţiuni de păstrare a lor. Lichidatorul este obligat, de asemenea, să ţină un registru cu toate operaţiunile lichidării în ordinea cronologică a efectuării lor.
(9) Lichidatorul poate fi revocat oricînd de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat. Prin aceeaşi hotărîre se desemnează un alt lichidator. Lichidatorul revocat prezintă lichidatorului succesor un raport cu privire la activitatea pe care a desfăşurat-o. Dacă succesorul este desemnat de instanţa de judecată, raportul se prezintă acesteia.
(10) Remunerarea lichidatorului este stabilită de organul sau de instanţa de judecată care l-a desemnat, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
[Art.227 alin.(1) în redacţia Legii nr.27 din 27.02.2025, în vigoare 19.03.2025]
[Art.227 alin.(3) modificat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 228. Informarea creditorilor
După înregistrarea desemnării sale, lichidatorul publică, în mod gratuit, pe pagina web oficială a organului înregistrării de stat un aviz despre lichidarea persoanei juridice şi, în termen de 15 zile, îl informează pe fiecare creditor cunoscut despre lichidare şi despre termenul de înaintare a creanţelor.
[Art.228 modificat prin Legea nr.27 din 27.02.2025, în vigoare 19.03.2025]
Articolul 229. Termenul de înaintare şi modul de admitere a creanţelor
(1) Termenul de înaintare a creanţelor este de 2 luni de la data publicării avizului prevăzut la art.228. Prin hotărîrea de lichidare se poate prevedea un termen mai lung, dar care nu va depăşi 4 luni.
(2) Cererile de admitere a creanţelor împreună cu documentele justificative privind creanţele şi cu actele de constituire de garanţii se depun direct la lichidator, la adresa indicată de acesta.
(3) Creanţele creditorilor înaintate după expirarea termenului stabilit pentru înaintarea lor se execută din contul bunurilor persoanei juridice ce au rămas după executarea creanţelor validate înaintate în termenul stabilit.
(4) În cazul în care lichidatorul respinge creanţa, creditorul are dreptul, sub sancţiunea decăderii, ca, în termen de 30 de zile de la data cînd a fost informat despre respingerea creanţei, să înainteze o acţiune în instanţă de judecată.
Articolul 230. Bilanţul de lichidare
(1) În termen de 15 zile de la data expirării termenului de înaintare a creanţelor, lichidatorul este obligat să întocmească bilanţul provizoriu de lichidare, care să reflecte valoarea de bilanţ şi valoarea de piaţă a activelor inventariate, inclusiv creanţele înaintate şi validate de lichidator, precum şi cele nerecunoscute de lichidator şi/sau care se află pe rol în instanţa de judecată.
(2) Evaluarea activelor incluse în bilanţul provizoriu de lichidare se efectuează de către lichidator la preţurile medii de piaţă din localitatea amplasării lor. Dacă evaluarea activelor este dificilă ori participantul (asociatul, acţionarul, membrul) sau creditorul nu este de acord cu valoarea bunului determinată de lichidator, acesta din urmă antrenează în evaluare un evaluator în domeniu. În cazul în care în urma evaluării se stabileşte că solicitarea persoanei care a contestat valoarea determinată de lichidator a fost întemeiată, cheltuielile de evaluare sînt suportate de lichidator. Dacă pînă la data aprobării bilanţului provizoriu de lichidare nicio parte nu contestă valoarea de piaţă stabilită de lichidator, evaluarea se prezumă a fi corectă şi definitivă.
(3) Bilanţul provizoriu de lichidare reflectă creanţele înaintate într-un tabel în care se specifică temeiul, valoarea şi rangul creanţelor, se precizează dacă acestea sînt chirografare, garantate, sub condiţie sau nescadente şi se arată numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de lichidator, precum şi creanţele litigioase.
(4) Bilanţul provizoriu de lichidare se prezintă, în termen de cel mult 10 zile de la data întocmirii, participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) şi creditorilor cunoscuţi şi se aprobă în termen de 30 de zile de către organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul.
(5) Dacă din bilanţul provizoriu de lichidare rezultă un excedent al pasivelor faţă de active, lichidatorul depune cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate. Intentarea procesului de insolvabilitate faţă de persoana juridică constituie temei pentru încetarea procedurii de lichidare a acesteia. Lichidatorul poate continua procedura de lichidare fără a intenta procesul de insolvabilitate, cu acordul tuturor creditorilor validaţi, cu condiţia că pe rolul instanţelor de judecată nu există cereri privind contestarea refuzului de validare a creanţelor sau termenul de contestare nu a expirat, precum şi în cazul în care nu există creditori.
(6) Lichidatorul, după executarea tuturor creanţelor creditorilor, întocmeşte bilanţul definitiv de lichidare şi, odată cu proiectul planului de repartizare a activelor, îl prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care l-a desemnat.
Articolul 231. Protecţia drepturilor debitorilor
Hotărîrea de reorganizare sau lichidare în afara procedurii insolvabilităţii nu are ca efect scadenţa creanţelor neajunse la scadenţă.
Articolul 232. Lichidarea patrimoniului societăţii dizolvate
(1) Lichidarea patrimoniului presupune înstrăinarea de către lichidator a bunurilor societăţii dizolvate, în condiţii cît mai avantajoase şi în timpul cel mai potrivit, şi începe după aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare.
(2) Prin derogare de la prevederile alin.(1), lichidatorul poate efectua, pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare, lichidarea tuturor activelor patrimoniale care prezintă riscuri iminente de afectare substanţială a sănătăţii publice şi/sau individuale ori a mediului înconjurător şi/sau care riscă să piardă din valoare (să se deprecieze). Lichidatorul poate efectua lichidarea activelor patrimoniale pînă la aprobarea bilanţului provizoriu de lichidare şi pentru a se evita deteriorarea lor, dispariţia din mediul fizic şi/sau virtual, expirarea termenelor de valabilitate a activelor, expirarea avizelor de specialitate (certificate, avize, autorizaţii etc.) la acestea, pentru a se evita alterarea calităţii şi/sau reducerea atractivităţii pe piaţă ori ieşirea de pe piaţă a activelor. În aceste cazuri, lichidatorul coordonează în prealabil acţiunile sale cu organul sau instanţa de judecată care l-a desemnat.
(3) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, grevate de privilegii, ipoteci, garanţii reale mobiliare, gajuri, drepturi de retenţie, de orice alte sarcini ori măsuri asigurătorii, se va efectua doar după ce lichidatorul a notificat în prealabil creditorii care au constituit privilegiile, ipotecile, garanţiile reale mobiliare, gajurile, drepturile de retenţie şi sarcinile de orice alt fel asupra bunurilor şi/sau drepturilor supuse lichidării.
(4) Lichidarea bunurilor şi/sau drepturilor patrimoniale din patrimoniul societăţii dizolvate, care nu sînt grevate, se face fără notificarea prealabilă a creditorilor, iar sumele obţinute din înstrăinarea acestora se depun în contul de lichidare al societăţii dizolvate.
(5) Lichidatorul trebuie să înceapă şi să încheie procedura de lichidare a bunurilor într-un interval de timp rezonabil, în funcţie de tipul bunului şi de regulile comerciale practicate pe piaţă, care asigură vînzarea la cel mai bun preţ.
Articolul 233. Executarea creanţelor creditorilor
(1) Lichidatorul nu poate repartiza participanţilor (asociaţilor, acţionarilor, membrilor) activele ce li se cuvin în urma lichidării persoanei juridice înainte de a achita creanţele creditorilor.
(2) Participanţii (asociaţii, acţionarii, membrii) pot cere, chiar şi în procesul lichidării, ca sumele datorate creditorilor validaţi şi creditorilor care nu s-au prezentat pentru a primi executarea să fie stinse prin consemnare şi ca activele să fie repartizate proporţional participaţiunii lor la capitalul social dacă, în afară de suma necesară pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor persoanei juridice, scadente sau care vor ajunge la scadenţă, mai rămîn disponibile cel puţin 10% din suma încasată în procesul de lichidare.
(3) Pe perioada lichidării este interzisă executarea silită pentru creditori în mod individual. Executarea creanţelor creditorilor validaţi din contul activelor persoanei juridice ce se lichidează se efectuează doar de către lichidator în următoarea ordine:
a) creanţele din dăunarea sănătăţii sau din cauzarea morţii, pe calea capitalizării plăţilor respective pe unitate de timp;
b) creanţele salariale faţă de angajaţi şi remuneraţia datorată conform drepturilor de autor;
c) creanţele pentru creditele acordate de Ministerul Finanţelor (suma principală, dobînda, comisionul de angajament, fondul de risc), pentru creditele interne şi externe acordate cu garanţie de stat, pentru impozite şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional;
d) alte creanţe ale creditorilor.
(4) Achitarea cheltuielilor ce ţin de procedura de lichidare şi care rezultă din acţiunile de administrare, valorificare şi distribuire a activelor, precum şi din remunerarea lichidatorului, se efectuează concomitent cu achitarea creanţelor creditorilor în ordinea expusă la alin.(3), pentru aceasta fiind repartizate cel mult 30% din suma încasată în procesul de lichidare.
(5) Lichidatorul începe executarea creanţelor creditorilor din ziua aprobării bilanţului provizoriu de lichidare.
(6) Executarea creanţelor creditorilor din fiecare rînd se face proporţional cu suma creanţelor fiecărui creditor din rîndul respectiv. Executarea creanţelor din rîndul următor se face după executarea în totalitate a creanţelor creditorilor din rîndul precedent.
(7) După achitarea cheltuielilor prevăzute la alin.(4), creanţele garantate prin gaj, ipotecă şi/sau prin alte garanţii reale constituite asupra activelor vîndute se plătesc din suma obţinută, în ordine prioritară, înainte de satisfacerea celorlalte creanţe.
(8) Creanţele neexecutate din cauza insuficienţei de bunuri ale persoanei juridice ce se lichidează se consideră stinse. Această normă nu se aplică în cazul în care faţă de persoana juridică a fost intentat procesul de insolvabilitate.
Articolul 234. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop lucrativ
(1) Activele persoanei juridice cu scop lucrativ dizolvate care au rămas după satisfacerea pretenţiilor creditorilor sînt transmise de lichidator membrilor proporţional participaţiunii lor la capitalul social.
(2) Lichidatorul efectuează calculele şi întocmeşte raportul privind lichidarea, care reflectă mărimea şi componenţa activelor rămase. Dacă 2 sau mai mulţi membri au dreptul la activele persoanei juridice, lichidatorul întocmeşte un proiect de repartizare a activelor, în care stabileşte principiile de repartizare.
(3) Lichidatorul persoanei juridice dizolvate, cu consimţămîntul membrilor, poate să nu înstrăineze bunurile ei dacă nu este necesar pentru satisfacerea creanţelor creditorilor.
(4) Proiectul de împărţire a activelor, calculele şi raportul privind lichidarea se prezintă spre aprobare organului sau instanţei de judecată care a desemnat lichidatorul. Organul sau instanţa care a desemnat lichidatorul poate introduce modificări în proiectul de împărţire, luînd în considerare voinţa membrilor.
Articolul 235. Repartizarea activelor persoanelor juridice cu scop nelucrativ
(1) Activele care au rămas după satisfacerea creanţelor creditorilor persoanei juridice cu scop nelucrativ se repartizează între persoanele care, conform actului de constituire sau, în cazul prevăzut de actul de constituire, conform hotărîrii adunării generale, au dreptul la ele.
(2) Dacă persoana juridică cu scop nelucrativ este constituită pentru satisfacerea exclusivă a intereselor membrilor săi şi actul constitutiv sau hotărîrea adunării generale nu prevăd persoanele care au dreptul la activele persoanei juridice cu scop nelucrativ dizolvate, toate persoanele care la momentul dizolvării au calitatea de membru la ea beneficiază de dreptul la patrimoniul rămas. Între aceste persoane activele se repartizează proporţional.
(3) Dacă nu pot fi repartizate conform alin.(1) şi (2), activele trec la stat, care le utilizează la realizarea scopurilor statutare ale persoanei juridice cu scop nelucrativ lichidate.
Articolul 236. Termenul de repartizare a activelor
După expirarea termenului de 30 de zile de la data aprobării bilanţului definitiv de lichidare şi a planului repartizării activelor, iar în cazul contestării acestor documente, de la data respingerii cererii de contestare printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, activele persoanei juridice dizolvate pot fi repartizate persoanelor îndreptăţite.
Articolul 237. Radierea persoanei juridice din registru
(1) După repartizarea activelor nete, lichidatorul trebuie să depună la organul înregistrării de stat cererea de radiere a persoanei juridice din registrul de publicitate corespunzător.
(2) Radierea se efectuează în modul şi în termenele prevăzute de lege.
Articolul 238. Redeschiderea procedurii de lichidare
(1) Dacă, după radierea persoanei juridice, mai apare un creditor sau un îndreptăţit să obţină soldul ori dacă se atestă existenţa unor active, instanţa de judecată poate, la cererea oricărei persoane interesate, să redeschidă procedura lichidării şi, dacă este necesar, să desemneze un lichidator. În acest caz, persoana juridică este considerată ca fiind existentă, dar în exclusivitate în scopul desfăşurării lichidării redeschise. Lichidatorul este împuternicit să ceară persoanelor îndreptăţite restituirea a ceea ce au primit peste partea din active la care aveau dreptul.
(2) Pentru perioada în care persoana juridică nu a existat, se suspendă cursul prescripţiei extinctive a dreptului de acţiune a persoanei juridice sau faţă de persoana juridică respectivă.
Articolul 239. Insolvabilitatea persoanei juridice
(1) Prin hotărîre judecătorească, persoana juridică poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Temeiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile se stabilesc prin lege.
(2) Banca poate fi declarată insolvabilă prin hotărîre a Băncii Naţionale a Moldovei. Temeiurile şi modul de declarare de către Banca Naţională a băncii drept insolvabilă se stabilesc prin lege.
Articolul 240. Sucursala persoanei juridice
(1) Sucursala este o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparenţa permanenţei, propria conducere şi dotarea materială necesară pentru a desfăşura o parte sau toate activităţile persoanei juridice.
(2) Persoana juridică constituită în Republica Moldova poate institui sucursale în Republica Moldova şi în străinătate dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Sucursala nu este persoană juridică. Sucursala funcţionează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea ei.
Articolul 241. Sucursala persoanei juridice străine în Republica Moldova
(1) Înainte ca o persoană juridică constituită într-un alt stat (persoana juridică străină) să desfăşoare în nume propriu activitate în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art.240 alin.(1), aceasta trebuie să înregistreze sucursala în registrul de publicitate al persoanelor juridice al Republicii Moldova dacă legea nu prevede un alt registru de publicitate al Republicii Moldova.
(2) Denumirea sucursalei persoanei juridice străine constă din denumirea persoanei juridice străine care a hotărît instituirea sucursalei, urmată de denumirea localităţii din străinătate în care are sediul persoana juridică, cuvîntul "sucursala" şi de denumirea localităţii din Republica Moldova în care are sediul sucursala. În cazul instituirii de către aceeaşi persoană juridică străină a mai multor sucursale în aceeaşi localitate, denumirea sucursalei poate fi completată cu un indicativ de natură să le deosebească între ele.
(3) Sucursala persoanei juridice străine nu este persoană juridică. Sucursala persoanei juridice străine funcţionează conform propriului regulament, aprobat de organul care a hotărît instituirea sucursalei. Persoana juridică străină poartă răspundere pentru obligaţiile care apar din activităţile sucursalei din Republica Moldova.
(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii în Republica Moldova poate fi desfăşurată de persoana juridică străină care a înregistrat sucursala în Republica Moldova doar după obţinerea licenţei, dacă legea nu prevede altfel.
(5) Persoana juridică străină trebuie să numească unul sau mai mulţi administratori ai sucursalei. Administratorul conduce sucursala, asigură ţinerea contabilităţii sucursalei şi reprezintă persoana juridică străină în limitele împuternicirilor sale.
(6) Dispoziţiile art.177, 180-202 se aplică în mod corespunzător sucursalei şi administratorului său. Dispoziţiile art.2596 se aplică persoanei juridice străine care a înregistrat sucursala în Republica Moldova.
Articolul 242. Notarea insolvabilităţii sau lichidării persoanei juridice străine care are sucursală în Republica Moldova
În termen de 14 zile din data iniţierii procedurii de insolvabilitate sau lichidare a persoanei juridice străine ori a unor proceduri avînd un efect similar potrivit legii sale naţionale, administratorul sucursalei este obligat să notifice deţinătorul registrului de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată sucursala, care va nota acest fapt în registrul de publicitate.
Articolul 243. Lichidarea şi radierea sucursalei persoanei juridice străine din registrul de publicitate al Republicii Moldova
(1) Sucursala persoanei juridice străine se radiază din registrul de publicitate al Republicii Moldova în care este înregistrată în unul dintre următoarele cazuri:
a) persoana juridică străină este dizolvată;
b) persoana juridică străină depune cerere de radiere;
c) sucursala nu are administrator şi nu a fost numit un administrator în termen de 3 luni după notificare din partea organului de înregistrare de stat competent al Republicii Moldova despre radierea administratorului din registru;
d) administratorul sucursalei nu a prezentat situaţiile financiare în termenele prevăzute de Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 şi nici nu înlătură neajunsul în termenul suplimentar de 30 de zile acordat de autoritatea Republicii Moldova căreia trebuiau prezentate situaţiile financiare.
(2) Sucursala persoanei juridice străine este radiată din registrul de publicitate al Republicii Moldova în baza hotărîrii judecătoreşti definitive:
a) la cererea unei persoane sau autorităţi publice abilitate prin lege sau a oricărei alte persoane interesate dacă genul de activitate sau activităţile sucursalei contravin legii sau bunelor moravuri;
b) la cererea unui creditor care demonstrează că nu îşi poate satisface creanţa apărută din funcţionarea persoanei juridice străine în Republica Moldova din contul activelor deţinute de persoana juridică străină pe teritoriul Republicii Moldova;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) După radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, persoana juridică străină poate să îşi continue activităţile în Republica Moldova printr-o sucursală în sensul art.240 alin.(1) doar dacă a înregistrat o sucursală nouă. În cazul radierii sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova la cererea unui creditor, noua sucursală poate fi înregistrată doar dacă creanţa creditorului a fost satisfăcută sau dacă creditorul şi-a dat consimţămîntul scris la înregistrarea sucursalei în registrul de publicitate al Republicii Moldova.
(4) Înainte de radierea sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova, sucursala este lichidată, aplicîndu-se în mod corespunzător dispoziţiile art.227-233. După satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor şi depunerea banilor, lichidatorii pregătesc bilanţul final, care se anexează la cererea de radiere a sucursalei din registrul de publicitate al Republicii Moldova.
Articolul 244. Publicarea informaţiilor persoanei juridice
Persoana juridică îşi publică informaţiile în modul prevăzut de legislaţie, inclusiv pe site-ul său web oficial, dacă acesta există. Actele de constituire pot prevedea publicarea informaţiei privind persoana juridică şi în alte mijloace de informare în masă.
[Art.244 în redacţia Legii nr.229 din 10.07.2025, în vigoare 23.08.2025]
Secţiunea a 2-a
Societăţile comerciale
§ 1. Dispoziţii comune
Articolul 245. Dispoziţii generale cu privire la societăţile comerciale
(1) Societate comercială este organizaţia comercială cu capital social constituit din participaţiuni ale membrilor (asociaţilor). Patrimoniul creat din aportul asociaţilor şi cel dobîndit de societatea comercială în proces de activitate aparţine acesteia cu drept de proprietate. În cazurile prevăzute de prezentul cod, societatea comercială poate fi fondată de o singură persoană.
(2) Societatea comercială poate fi constituită doar sub formă de societate în nume colectiv, de societate în comandită, de societate cu răspundere limitată şi de societate pe acţiuni.
(3) Societatea comercială poate fi fondator (asociat) al unei alte societăţi comerciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
(4) În calitate de aport la patrimoniul societăţii comerciale pot servi mijloacele băneşti, valorile mobiliare, alte bunuri sau drepturi patrimoniale. Evaluarea în bani a aportului asociatului la societatea comercială se efectuează prin acordul asociaţilor şi este susceptibilă unui control independent exercitat de experţi (audit).
Articolul 246. Constituirea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială se constituie prin act de constituire.
(2) Fiecare fondator al societăţii comerciale trebuie să contribuie, în mărimea stabilită de actul de constituire, la formarea capitalului social.
[Art.246 alin.(1) modificat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 247. Actul de constituire al societăţii comerciale
(1) În actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice:
a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică;
b) denumirea societăţii;
c) obiectul de activitate;
d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare;
e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi;
f) sediul;
g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii;
h) modul de reprezentare;
i) sucursalele societăţii;
j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate.
(2) Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar în cazurile prevăzute expres.
(3) Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba română şi se semnează de către toţi asociaţii fondatori.
Articolul 248. Înregistrarea de stat a societăţii comerciale
(1) Societatea comercială trebuie înregistrată, în modul şi termenul stabilit de lege, la organul înregistrării de stat.
(2) Dacă înregistrarea societăţii comerciale nu a avut loc în termen de 3 luni de la data aprobării actului de constituire de către toţi asociaţii fondatori, aceştia au dreptul să fie degrevaţi de obligaţiile ce rezultă din subscripţiile lor, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
[Art.248 alin.(2) modificat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 249. Nulitatea societăţii comerciale
(1) Societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească.
(2) Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd:
a) actul de constituire lipseşte;
b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii;
d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate;
e) toţi fondatorii au încheiat actul de constituire cu încălcarea capacităţii de exerciţiu.
(3) Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii.
[Art.249 alin.(2) modificat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 250. Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale
(1) Pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii.
(2) Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei, excepţie constituind cazul prevăzut la alin.(3).
(3) Dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate.
(4) Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.
Articolul 251. Formarea capitalului social al societăţii comerciale
(1) Capitalul social determină valoarea minimă a activelor pe care trebuie să le deţină societatea comercială.
(2) Capitalul social al societăţii comerciale se formează din aporturile fondatorilor, exprimate în lei.
(3) Capitalul social se vărsă integral în cel mult 6 luni de la data înregistrării societăţii comerciale.
Articolul 252. Aportul la capitalul social al societăţii comerciale
(1) Aportul la capitalul social al societăţii comerciale este considerat a fi în bani dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prestaţiile în muncă şi serviciile depuse la înfiinţarea societăţii comerciale şi pe parcursul existenţei ei nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
(3) Pentru aportul la capitalul social al societăţii comerciale nu se calculează dobînzi, cu excepţiile stabilite de lege.
(4) În cazul în care asociatul nu a vărsat în termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen suplimentar de cel puţin o lună şi avertizîndu-l că termenul este de decădere şi este posibilă excluderea lui din societate.
(5) Dacă nu varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat.
Articolul 253. Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale
(1) Aportul în natură la capitalul social al societăţii comerciale are ca obiect orice bunuri aflate în circuit civil.
(2) Bunurile se consideră a fi transmise cu titlu de proprietate dacă actul de constituire nu prevede altfel. Dacă bunul a fost transmis cu titlu de folosinţă, între asociat şi societate se aplică în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la locaţiune, cu excepţia că societatea nu datorează chirie în schimbul folosinţei.
(3) Se pot constitui aporturi la formarea sau la majorarea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată sau al societăţii pe acţiuni creanţele, drepturile asupra obiectului de proprietate intelectuală, precum şi alte drepturi patrimoniale. Această regulă se aplică şi în cazul convertirii unei obligaţii pecuniare a societăţii în părţi sociale sau, după caz, acţiuni în folosul creditorului.
(4) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă şi la servicii cu titlu de aport social, care însă nu constituie aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului de constituire, la împărţirea beneficiilor şi a activului societăţii, rămînînd totodată obligaţi să participe la pierderi.
(5) Aportul în natură trebuie vărsat în termenul stabilit de actul de constituire, dar nu mai tîrziu de termenul indicat la art.251 alin.(3). În cazul majorării capitalului social, aportul se varsă în termenul stabilit de adunarea generală, dar nu mai tîrziu de 60 de zile de la adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social.
(6) Aporturile în natură se evaluează în bani de către un evaluator independent şi se aprobă de adunarea generală a asociaţilor. Asociatul care a transmis aportul şi evaluatorul răspund solidar, în limitele supraevaluării. Pretenţiile privind corectitudinea evaluării se prescriu în termen de 3 ani de la momentul aprobării aportului în natură de către adunarea generală a asociaţilor.
(7) Aportul în creanţe se consideră vărsat numai după ce societatea comercială a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei.
Articolul 254. Drepturile asociatului societăţii comerciale
(1) Asociatul societăţii comerciale are dreptul:
a) să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire;
b) să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire;
c) să primească o cotă-parte din profitul societăţii (dividend), proporţională participaţiunii la capitalul social, în condiţiile stabilite de lege şi actul de constituire;
d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social;
e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor decît cea indicată la alin.(1), dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.
(3) Dacă organele de conducere refuză să o facă, asociatul societăţii comerciale este în drept să ceară, în numele acesteia, celorlalţi asociaţi repararea prejudiciului pe care l-au cauzat.
(4) Dacă legea nu prevede altfel, au dreptul de a primi dividende persoanele care aveau calitatea de asociat la data adoptării hotărîrii de distribuire a dividendelor.
Articolul 255. Obligaţiile asociatului societăţii comerciale
(1) Asociatul societăţii comerciale este obligat:
a) să transmită participaţiunea la capitalul social în ordinea, mărimea, modul şi termenele prevăzute în actul de constituire;
b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;
c) să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului, a numelui sau a denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor societăţii şi ale asociatului ei;
d) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
(2) Fără acordul societăţii de persoane, asociatul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. Acordul asociaţilor se prezumă, pînă la proba contrară, pentru activităţile despre care asociaţii erau informaţi la data acceptării în calitate de asociat.
(3) În cazul în care asociatul încalcă prevederile alin.(2), societatea poate cere repararea prejudiciului sau cesiunea drepturilor şi obligaţiilor sau a beneficiului care rezultă din actele încheiate.
§ 2. Societatea în nume colectiv
Articolul 256. Dispoziţii generale cu privire la societatea în nume colectiv
(1) Societate în nume colectiv este societatea comercială ai cărei asociaţi practică, în conformitate cu actul de constituire, activitate de întreprinzător în numele societăţii şi răspund solidar şi nelimitat pentru obligaţiile acesteia. Clauza prin care se limitează răspunderea nu este opozabilă terţilor.
(2) Numărul asociaţilor nu poate fi mai mic de 2 şi nici mai mare de 20 de persoane fizice sau juridice. O persoană fizică sau juridică poate fi asociatul numai al unei societăţi în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă sintagma în limba română "societate în nume colectiv" sau abrevierea "S.N.C.", numele sau denumirea asociaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor asociaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre asociaţi şi sintagma în limba română "şi compania" sau abrevierea "şi Co".
Articolul 257. Actul de constituire al societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cele menţionate la art.247 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în nume colectiv trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui participant la capitalul social;
c) răspunderea asociaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aporturilor;
d) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
e) procedura de admitere a noilor asociaţi;
f) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
(2) Actul de constituire poate fi modificat numai prin votul unanim al tuturor asociaţilor.
Articolul 258. Conducerea societăţii în nume colectiv
(1) Conducerea societăţii în nume colectiv se exercită prin acordul tuturor asociaţilor. În actul de constituire al societăţii pot fi prevăzute cazurile în care hotărîrea se adoptă cu majoritatea voturilor asociaţilor.
(2) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv are un singur vot dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Articolul 259. Administrarea societăţii în nume colectiv
(1) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv are dreptul de a acţiona în numele societăţii dacă actul de constituire nu prevede că toţi asociaţii administrează societatea în comun sau că administrarea este delegată unor anumiţi asociaţi sau unor terţi.
(2) Împuternicirile administratorului se limitează la domeniul de activitate al societăţii. Pentru săvîrşirea de acte ce depăşesc aceste limite este necesar acordul tuturor asociaţilor.
(3) În cazul administrării în comun, deciziile trebuie luate în unanimitate. Dacă administrarea societăţii se deleagă unei sau mai multor persoane, ceilalţi asociaţi, pentru a încheia acte juridice în numele societăţii, trebuie să aibă procură de la prima (primele). În raporturile cu terţii, societatea nu are dreptul să invoce clauzele actului de constituire prin care se limitează împuternicirile asociaţilor societăţii, cu excepţia cazurilor în care societatea va demonstra că terţul, în momentul încheierii actului juridic, cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că asociatul nu este împuternicit să acţioneze în numele societăţii.
(4) Fiecare asociat al societăţii în nume colectiv, indiferent de faptul este sau nu împuternicit să administreze societatea, are dreptul să ia cunoştinţă, personal sau asistat de un expert, de toată documentaţia privind administrarea. Clauza prin care se exclude sau se limitează acest drept este nulă.
Articolul 260. Reprezentarea societăţii în nume colectiv
(1) Dreptul şi obligaţia de a reprezenta societatea în nume colectiv îl au toţi asociaţii ei.
(2) Actul de constituire poate stipula dreptul unuia sau mai multor asociaţi de a reprezenta societatea. În acest caz, ceilalţi asociaţi nu au dreptul să o reprezinte.
(3) În cazul în care dreptul de reprezentare aparţine mai multor asociaţi, fiecare are dreptul să acţioneze de sine stătător dacă actul de constituire nu prevede că ei trebuie să acţioneze în comun.
(4) În cazul desemnării administratorilor dintre terţi, dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv poate fi stipulat în actul de constituire.
(5) Persoanele care au dreptul de a reprezenta societatea în nume colectiv sînt obligate să notifice despre desemnarea lor organul de stat unde este înregistrată.
(6) Prevederile actului de constituire care limitează dreptul asociaţilor de a reprezenta societatea în nume colectiv nu sînt opozabile terţilor de bună-credinţă. Buna-credinţă se prezumă.
Articolul 261. Lipsirea şi renunţarea la dreptul de administrare şi de reprezentare a societăţii în nume colectiv
(1) Dacă există motive întemeiate, la cererea oricărui asociat, instanţa de judecată poate priva persoana de dreptul de a administra şi a reprezenta societatea în nume colectiv. Motive întemeiate sînt, printre altele, încălcarea gravă a obligaţiilor şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor.
(2) Printr-o declaraţie adresată persoanelor cu drept de administrare şi reprezentare, fiecare asociat poate renunţa în orice moment la dreptul de a administra şi a reprezenta societatea.
Articolul 262. Repartizarea veniturilor şi pierderilor societăţii în nume colectiv
(1) Veniturile şi pierderile societăţii în nume colectiv se repartizează între asociaţii ei proporţional participaţiunilor la capitalul social, dacă actul de constituire sau acordul asociaţilor nu prevede altfel. Acordul cu privire la înlăturarea asociatului societăţii de la participarea la veniturile sau pierderile societăţii este nul.
(2) Asociatul care a acţionat în interesul societăţii în nume colectiv fără împuternicire are dreptul, dacă societatea nu a acceptat actele juridice încheiate de el, să-i ceară compensarea cheltuielilor suportate, în limita beneficiului sau a economiilor obţinute de societate ca rezultat al acţiunilor lui.
(3) Dacă, drept urmare a pierderilor suportate, activele nete ale societăţii în nume colectiv vor deveni mai mici decît capitalul ei social, venitul obţinut de societate nu va fi repartizat între asociaţii ei pînă cînd valoarea activelor nete nu va depăşi cuantumul capitalului social.
Articolul 263. Răspunderea asociaţilor societăţii în nume colectiv pentru obligaţiile ei
(1) Asociaţii societăţii în nume colectiv poartă răspundere subsidiară solidară cu tot patrimoniul lor pentru obligaţiile societăţii.
(2) Asociatul societăţii în nume colectiv care nu este fondatorul ei poartă răspundere în egală măsură cu alţi asociaţi pentru obligaţiile apărute pînă la încadrarea lui în societate.
(3) Asociatul care a ieşit din societatea în nume colectiv poartă răspundere, pentru obligaţiile apărute pînă la ieşirea lui din societate, în egală măsură cu asociaţii rămaşi, în termen de 2 ani din ziua aprobării dării de seamă despre activitatea societăţii pentru anul în care a ieşit din societate.
(4) Asociatul faţă de care este introdusă o acţiune pentru obligaţiile societăţii în nume colectiv poate opune numai excepţiile la care societatea sau asociatul personal are dreptul.
(5) Acordul asociaţilor societăţii în nume colectiv asupra limitării sau înlăturării răspunderii prevăzute de prezentul articol este nul.
Articolul 264. Modificarea componenţei asociaţilor societăţii în nume colectiv
(1) În caz de retragere a unui asociat al societăţii în nume colectiv, de deces, declarare a dispariţiei fără veste sau de instituire a unei măsuri de ocrotire judiciare în privinţa unui asociat persoană fizică, de insolvabilitate, deschidere a procedurii de reorganizare în temeiul unei hotărîri judecătoreşti, de lichidare a asociatului persoană juridică al societăţii sau de urmărire de către un creditor a participaţiunii asociatului în capitalul social, societatea poate să-şi continue activitatea dacă este prevăzut de actul de constituire al societăţii sau dacă hotărîrea privind continuarea activităţii se adoptă în unanimitate de către asociaţii rămaşi.
(2) Asociatul societăţii în nume colectiv poate fi exclus din societate dacă ceilalţi asociaţi cer, din motive întemeiate prin unanimitate de voturi, instanţei de judecată excluderea lui.
(3) Dacă asociatul societăţii în nume colectiv a ieşit din ea, participaţiunile la capitalul social ale asociaţilor rămaşi se majorează corespunzător, dacă prin actul de constituire sau prin acordul asociaţilor nu este prevăzut altfel.
(4) Asociatul societăţii în nume colectiv poate transmite, cu acordul celorlalţi asociaţi, participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt asociat sau unui terţ. O dată cu participaţiunea trec, integral sau proporţional părţii transmise, drepturile asociatului care a transmis participaţiunea.
Articolul 265. Retragerea asociatului din societatea în nume colectiv
(1) Asociatul societăţii în nume colectiv are dreptul să se retragă din ea cu condiţia informării celorlalţi asociaţi cu cel puţin 6 luni pînă la data retragerii.
(2) Acordul dintre asociaţii societăţii în nume colectiv asupra renunţării la dreptul de retragere din societate este nul.
Articolul 266. Efectele retragerii asociatului din societatea în nume colectiv
(1) Asociatului care s-a retras din societatea în nume colectiv i se achită valoarea părţii din patrimoniu proporţional participaţiunii lui în capitalul social dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Prin înţelegere dintre asociatul care se retrage din societatea în nume colectiv şi asociaţii rămaşi, achitarea valorii patrimoniului poate fi înlocuită cu transmiterea lui în natură.
(3) Partea din patrimoniul societăţii în nume colectiv sau valoarea acestei părţi, ce i se cuvine asociatului care se retrage, se determină conform bilanţului întocmit la momentul retragerii.
Articolul 267. Decesul sau reorganizarea asociatului societăţii în nume colectiv
(1) Succesorii asociatului societăţii în nume colectiv decedat sau reorganizat pot deveni, dacă actul de constituire nu interzice, asociaţi cu acordul tuturor asociaţilor. Actul de constituire poate prevedea o majoritate de voturi pentru adoptarea deciziei de acceptare a succesorului în calitate de asociat.
(2) Dacă asociaţii societăţii în nume colectiv nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din activele nete, determinată la data decesului sau reorganizării, proporţională părţii din capitalul social deţinute de asociatul decedat sau reorganizat.
(3) Succesorul asociatului societăţii în nume colectiv poartă răspundere, în limitele patrimoniului care a trecut la el, de obligaţiile pentru care, în conformitate cu art.263 alin.(2) şi (3), purta răspundere asociatul decedat sau reorganizat.
Articolul 268. Urmărirea participaţiunii asociatului din capitalul social al societăţii în nume colectiv
(1) Urmărirea participaţiunii din capitalul social al asociatului societăţii în nume colectiv pentru datoriile lui nelegate de participarea la societate (datorii personale) se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al acestuia pentru onorarea datoriilor. Creditorii unui astfel de asociat sînt în drept să ceară societăţii separarea unei părţi din patrimoniul ei proporţional participaţiunii debitorului la capitalul social pentru urmărirea acestei părţi. Partea din patrimoniul societăţii susceptibilă separării sau valoarea ei se determină conform unui bilanţ întocmit la momentul înaintării pretenţiilor creditorilor cu privire la separare.
(2) Urmărirea patrimoniului proporţional participaţiunii asociatului la capitalul social condiţionează excluderea asociatului din societatea în nume colectiv şi atrage efectele prevăzute la art.263 alin.(2) şi (3).
Articolul 269. Dizolvarea societăţii în nume colectiv
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.223 alin.(1), societatea în nume colectiv se dizolvă dacă în ea rămîne un singur asociat.
(2) Ultimul asociat rămas al societăţii în nume colectiv are dreptul ca, în termen de 6 luni, să reorganizeze societatea, în modul prevăzut de prezentul cod.
Articolul 270. Reorganizarea societăţii în nume colectiv
(1) În cazul reorganizării societăţii în nume colectiv în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, asociaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Asociatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care, pînă la expirarea termenului de 3 ani, înstrăinează dreptul de participaţiune la capitalul social.
§ 3. Societatea în comandită
Articolul 271. Dispoziţii generale cu privire la societatea în comandită
(1) Societate în comandită este societatea comercială în care, de rînd cu asociaţii care practică în numele societăţii activitate de întreprinzător şi poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia (comanditaţi), există unul sau mai mulţi asociaţi-finanţatori (comanditari) care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii.
(2) Persoana poate fi comanditat doar într-o singură societate în comandită. Asociatul societăţii în nume colectiv nu poate fi comanditat în societatea în comandită. Comanditatul din societatea în comandită nu poate fi asociat al societăţii în nume colectiv.
(3) Denumirea societăţii în comandită trebuie să includă sintagma în limba română "societate în comandită" sau abrevierea "S.C.", numele sau denumirea comanditaţilor. Dacă nu sînt incluse numele sau denumirea tuturor comanditaţilor, în denumirea societăţii trebuie să se includă numele sau denumirea a cel puţin unuia dintre comanditaţi şi sintagma în limba română "şi compania" sau abrevierea "şi Co". Dacă în denumirea societăţii este inclus numele sau denumirea comanditarului, acesta poartă răspundere solidară nelimitată.
(4) Dispoziţiile cu privire la societatea în nume colectiv sînt aplicabile societăţii în comandită în măsura în care prezentul cod nu conţine norme exprese cu privire la societatea în comandită.
Articolul 272. Actul de constituire al societăţii în comandită
În afară de cele menţionate la art.247 alin.(1), în actul de constituire al societăţii în comandită trebuie să se indice:
a) cuantumul şi conţinutul capitalului social al societăţii şi modul depunerii aporturilor;
b) mărimea şi modalitatea de modificare a participaţiunilor fiecărui comanditat în capitalul social;
c) răspunderea comanditaţilor pentru încălcarea obligaţiilor de depunere a aportului;
d) volumul comun al aporturilor depuse de comanditaţi;
e) procedura de adoptare a hotărîrilor de către asociaţi;
f) procedura de admitere a noilor asociaţi;
g) temeiurile şi procedura de retragere şi excludere a asociatului din societate.
Articolul 273. Conducerea administrativă şi reprezentarea societăţii în comandită
(1) Conducerea societăţii în comandită se exercită de către comanditaţi. Modul de conducere, de administrare şi de reprezentare a societăţii de către comanditaţi este stabilit de aceştia în conformitate cu prevederile prezentului cod referitoare la societatea în nume colectiv.
(2) Comanditarii nu au dreptul să participe la conducerea şi administrarea societăţii în comandită, să o reprezinte fără procură, să conteste acţiunile comanditaţilor în legătură cu administrarea sau cu reprezentarea societăţii exercitate în limitele activităţii ei obişnuite. În cazul în care acţiunile depăşesc limitele activităţii obişnuite, este necesar acordul tuturor asociaţilor.
Articolul 274. Drepturile şi obligaţiile comanditarului
(1) Comanditarul are dreptul:
a) să primească partea ce i se cuvine din veniturile societăţii proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul prevăzut de actul de constituire;
b) să ia cunoştinţă de dările de seamă şi de bilanţurile anuale şi să le verifice cu datele din registre şi din alte documente justificative;
c) să se retragă din societate la sfîrşitul anului financiar şi să primească o parte din activele ei proporţional participaţiunii sale la capitalul social, în modul stabilit de actul de constituire;
d) să transmită participaţiunea sa la capitalul social sau o parte din ea unui alt comanditar ori, dacă este stipulat de actul de constituire, unui terţ.
(2) Regulile privind interdicţia concurenţei, prevăzute la art.255 alin.(2), nu se aplică comanditarului dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Aportul integral la capitalul social se confirmă prin certificatul de participare eliberat de societatea în comandită.
(4) Actul de constituire al societăţii în comandită poate prevedea şi alte drepturi şi obligaţii ale comanditarului.
Articolul 275. Răspunderea în cazul acceptării calităţii de comanditar
Persoana care devine comanditar al unei societăţi existente poartă riscul pierderilor în limita participaţiunii sale şi pentru obligaţiile născute pînă la momentul dobîndirii calităţii de asociat. Clauza contrară este inopozabilă terţilor.
Articolul 276. Reducerea participaţiunii comanditarului
(1) Reducerea participaţiunii unui comanditar nu este opozabilă terţilor pînă la înscrierea reducerii în registrul de publicitate prevăzut de lege.
(2) Reducerea participaţiunii nu este opozabilă creditorilor ale căror creanţe s-au născut pînă la momentul înregistrării reducerii.
Articolul 277. Înstrăinarea participaţiunii comanditarului
(1) Participaţiunea comanditarului poate fi înstrăinată unor terţi şi poate trece succesorilor fără acordul asociaţilor dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(2) Comanditarii au dreptul de preemţiune în cazul înstrăinării participaţiunii de către alt comanditar. Regulile privind înstrăinarea participaţiunii în societatea cu răspundere limitată se aplică în modul corespunzător.
(3) Prin înstrăinarea integrală a participaţiunii încetează calitatea de comanditar.
Articolul 278. Dizolvarea societăţii în comandită
(1) În afară de cazurile prevăzute la art.223 alin.(1), societatea în comandită se dizolvă dacă nu mai are nici un comanditat sau nici un comanditar şi dacă, în decursul a 6 luni de la retragerea ultimului comanditar sau ultimului comanditat, nu s-a reorganizat sau nu a acceptat un alt comanditat sau comanditar.
(2) În cazul dizolvării societăţii în comandită, inclusiv ca urmare a insolvabilităţii, comanditarii au dreptul preferenţial faţă de comanditaţi la recuperarea aporturilor din patrimoniul societăţii rămas după satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor.
Articolul 279. Reorganizarea societăţii în comandită
(1) În cazul reorganizării societăţii în comandită în societate pe acţiuni, în societate cu răspundere limitată sau în cooperativă, comanditaţii continuă, în termen de 3 ani, să răspundă solidar şi nelimitat pentru obligaţiile născute pînă la reorganizare.
(2) Comanditatul nu este absolvit de răspundere nici în cazul în care înstrăinează, pînă la expirarea termenului de 3 ani, dreptul la participaţiune la capitalul social.
§ 4. Societatea cu răspundere limitată
Articolul 280. Dispoziţii generale cu privire la societatea cu răspundere limitată
(1) Societate cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Modul de constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a societăţilor cu răspundere limitată este reglementat prin lege şi, în completare, prin dispoziţiile prezentului cod.
§ 5. Societatea pe acţiuni
Articolul 281. Dispoziţii generale cu privire la societatea pe acţiuni
(1) Societate pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.
(2) Modul de constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a societăţilor pe acţiuni este reglementat prin lege şi, în completare, prin dispoziţiile prezentului cod.
Secţiunea a 3-a
Cooperativele
Articolul 282. Dispoziţii generale cu privire la cooperative
(1) Cooperativă este asociaţia benevolă de persoane fizice şi juridice, organizată pe principii corporative în scopul favorizării şi garantării, prin acţiunile comune ale membrilor săi, a intereselor lor economice şi a altor interese legale.
(2) Cooperativa nu poate avea mai puţin de 5 membri. Calitatea de membru de cooperativă o poate avea persoana fizică de la vîrsta de 16 ani şi persoana juridică.
(3) Membrul cooperativei suportă riscul ce rezultă din activitatea acesteia în limita participaţiunii deţinute în patrimoniul ei, inclusiv partea nevărsată.
(4) Denumirea cooperativei trebuie să conţină cuvîntul "cooperativă" şi să indice în limba română scopul principal al activităţii sale.
(5) Particularităţile şi statutul juridic al diferitelor tipuri de cooperative, precum şi drepturile şi obligaţiile membrilor lor se stabilesc de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 283. Statutul cooperativei
(1) În statutul cooperativei trebuie să se indice:
a) denumirea;
b) obiectul de activitate şi scopul;
c) sediul;
d) aporturile membrilor în capitalul social, modul şi termenul de vărsare a acestora;
e) prestaţia în bani sau în alte bunuri la care pot fi obligaţi membrii, precum şi natura şi valoarea acestor prestaţii;
f) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor de conducere ale cooperativei;
g) modul de reprezentare;
h) regulile de convocare a adunării generale a membrilor;
i) sucursalele cooperativei;
j) alte date stabilite de lege.
(2) Nu sînt valabile, decît în cazul includerii în statut, dispoziţiile cu privire la:
a) aporturile în natură, obiectul acestora şi preţul pentru care sînt acceptate, precum şi membrul care le face;
b) răspunderea individuală a membrilor;
c) derogările de la lege privind intrarea în cooperativă, retragerea şi excluderea membrului;
d) întinderea şi restricţiile dreptului de vot al membrului;
e) calculul şi destinaţia excedentului activ al exerciţiului financiar şi în cazul lichidării;
f) cota în a cărei limită unii membri pot participa la capitalul social.
(3) Statutul poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii.
(4) Statutul se întocmeşte în limba română şi se semnează de către toţi membrii fondatori.
Articolul 284. Înregistrarea cooperativei
Înregistrarea de stat a cooperativelor se efectuează în modul stabilit pentru societăţile comerciale.
Articolul 285. Capitalul social al cooperativei
(1) Cooperativa are un capital social variabil. El reprezintă suma tuturor participaţiunilor membrilor cooperativei în conformitate cu statutul ei.
(2) Pînă la înregistrarea cooperativei, membrul este obligat să depună integral participaţiunea sa dacă legea sau statutul cooperativei nu prevede altfel.
(3) Membrii cooperativei sînt obligaţi ca, în termen de 2 luni după aprobarea bilanţului contabil anual, să recupereze, prin contribuţii suplimentare, pierderile cooperativei. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, cooperativa poate fi desfiinţată prin hotărîre judecătorească, la cererea creditorilor. Membrii cooperativei poartă răspundere subsidiară solidară pentru obligaţiile ei în limitele părţii netransmise a contribuţiei suplimentare a fiecărui membru.
(4) Patrimoniul rămas după lichidarea cooperativei se repartizează între membrii acesteia în conformitate cu statutul ei.
Articolul 286. Conducerea cooperativei
(1) Organul suprem de conducere al cooperativei este adunarea generală a membrilor ei. În cooperativa cu peste 50 de membri poate fi creat un consiliu de supraveghere, care va exercita controlul asupra activităţii organelor ei executive. Membrii consiliului de supraveghere nu au dreptul să activeze în numele cooperativei.
(2) Organele executive ale cooperativei – consiliul de administraţie şi preşedintele cooperativei – exercită administrarea curentă şi se subordonează consiliului de supraveghere şi adunării generale.
(3) Preşedinte al cooperativei, membri ai consiliului de supraveghere şi ai consiliului de administraţie pot fi doar membrii cooperativei. Aceeaşi persoană nu poate fi concomitent membru al consiliului de supraveghere şi al consiliului de administraţie sau preşedinte al cooperativei.
(4) Competenţa organelor de conducere ale cooperativei şi modul de emitere a deciziilor se stabilesc de lege şi de statutul cooperativei.
(5) De competenţa exclusivă a adunării generale ţin:
a) modificarea statutului;
b) desemnarea consiliului de supraveghere şi eliberarea din funcţie a membrilor lui, desemnarea şi eliberarea din funcţie a membrilor organelor executive ale cooperativei, dacă acest drept nu este atribuit prin statut consiliului de supraveghere;
c) aprobarea dărilor de seamă anuale şi a bilanţului contabil anual, repartizarea pierderilor;
d) deciderea asupra reorganizării şi lichidării cooperativei.
(6) Prin legislaţia cu privire la cooperative şi prin statutul cooperativei, competenţei exclusive a adunării generale pot fi atribuite şi alte chestiuni. Problemele a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a adunării generale sau a consiliului de supraveghere nu pot fi date în competenţa organelor executive ale cooperativei.
(7) Membrul cooperativei are dreptul la un singur vot în adunarea generală.
Articolul 287. Dobîndirea calităţii de membru
(1) Cooperativa poate primi oricînd noi membri.
(2) Statutul cooperativei poate stabili unele condiţii particulare la admiterea a noi membri.
Articolul 288. Încetarea calităţii de membru al cooperativei şi restituirea participaţiunii
(1) Calitatea de membru al cooperativei încetează prin retragere, excludere, deces sau lichidare.
(2) Membrul are dreptul să se retragă din cooperativă pînă la adoptarea deciziei de dizolvare.
(3) Membrului care se retrage din cooperativă i se compensează valoarea participaţiunii sau i se transmite patrimoniu corespunzător participaţiunii sale. Calculele se efectuează conform bilanţului de la data retragerii, iar dacă retragerea are loc pe parcursul exerciţiului financiar, restituirea se face conform ultimului bilanţ.
(4) Membrul cooperativei poate, dacă statutul nu prevede altfel, să înstrăineze oricînd participaţiunea sa către un alt membru sau un terţ care urmează să devină membru, retrăgîndu-se astfel din cooperativă fără a cere partea sa din patrimoniu.
(5) Membrul cooperativei poate fi exclus prin hotărîre a adunării generale în cazul neexecutării sau al executării neconforme a obligaţiilor atribuite prin statutul cooperativei, după expirarea unui termen suplimentar de o lună stabilit prin notificare pentru remedierea neexecutării, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege sau de statutul cooperativei. Membrul exclus din cooperativă are dreptul la restituirea participaţiunii în conformitate cu alin.(3).
(6) Participaţiunea se transmite prin succesiune dacă statutul cooperativei nu prevede altfel. În cazul în care nu pot deveni membri ai cooperativei, succesorilor li se achită valoarea participaţiunii.
(7) Urmărirea participaţiunii pentru datorii personale se permite doar în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al membrului cooperativei pentru achitarea lor în modul prevăzut de lege sau de statutul cooperativei.
Articolul 289. Reorganizarea şi lichidarea cooperativei
Cooperativa se reorganizează şi lichidează în modul stabilit pentru societatea comercială.
Secţiunea a 4-a
Grupul de persoane juridice
Articolul 290. Grupul de persoane juridice cu scop lucrativ
(1) Grupul cuprinde persoana juridică care exercită control şi toate persoanele juridice controlate de ea (filiale).
(2) Persoană juridică controlată (filiala) este persoana juridică supusă controlului altei persoane juridice (persoana juridică care exercită control), fie direct, fie printr-o altă persoană juridică controlată.
(3) Persoană juridică deţinută integral este persoana juridică care nu are un alt membru decît persoana juridică care exercită controlul sau oricare altă persoană juridică controlată.
(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică persoanelor juridice cu scop lucrativ. Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică persoanelor juridice străine care fac parte din grup, indiferent de forma de organizare conform legii lor naţionale.
Articolul 291. Obligaţia de dezvăluire a controlului
(1) Administratorul persoanei juridice care exercită control trebuie să informeze în scris administratorul persoanei juridice controlate imediat ce s-a stabilit sau a dispărut controlul.
(2) De îndată ce a fost informată, persoana juridică controlată, cu excepţia cazului cînd este de naţionalitate străină şi legea sa naţională nu o prevede, trebuie să informeze fără întîrzieri nejustificate persoana juridică care exercită controlul despre numărul de participaţiuni şi drepturile de vot deţinute de ea la adunarea generală a persoanei juridice care exercită control, precum şi în oricare alte persoane juridice.
Articolul 292. Dreptul persoanei juridice care exercită controlul să dea instrucţiuni administratorului persoanei juridice controlate
(1) Persoana juridică care exercită control are dreptul de a da instrucţiuni administratorului persoanei juridice pe care o controlează dacă legea nu prevede altfel.
(2) Sub rezerva dispoziţiilor art.295, administratorul persoanei juridice controlate trebuie să respecte instrucţiunile date de persoana juridică care exercită controlul asupra ei.
(3) Persoana juridică controlată care nu este deţinută integral trebuie să notifice la registrul de publicitate în care este înregistrată faptul dacă primeşte sau nu instrucţiuni de la persoana juridică care exercită controlul. Dacă nu s-a notificat altfel la registrul de publicitate corespunzător, persoana juridică deţinută integral se prezumă că primeşte instrucţiuni de la persoana juridică care exercită controlul, iar notificarea la registru nu este necesară. Ea va face, în schimb, o notificare a faptului că ea este deţinută integral. Această notificare are drept scop doar informarea terţilor şi a membrilor persoanei juridice obligate să notifice.
Articolul 293. Dreptul de a primi informaţii la nivelul persoanei juridice controlate
Organele persoanei juridice care exercită controlul, inclusiv de naţionalitate străină, au dreptul să primească orice informaţie de la persoana juridică controlată dacă prin aceasta nu se încalcă legea aplicabilă persoanei juridice controlate sau drepturile terţilor.
Articolul 294. Interesul grupului
(1) Dacă administratorul unei persoane juridice controlate, în special ca urmare a unei instrucţiuni date de persoana juridică care exercită controlul, ia o decizie care contravine intereselor persoanei juridice controlate, se consideră că administratorul nu şi-a încălcat obligaţiile dacă sînt întrunite următoarele condiţii:
a) decizia este în interesul grupului;
b) administratorul are temei să presupună în mod rezonabil că potenţialul prejudiciu va fi echilibrat, într-un termen rezonabil, printr-un avantaj;
c) potenţialul prejudiciu nu este de natură să pună în pericol existenţa însăşi a persoanei juridice.
(2) Dacă persoana juridică controlată este o persoană juridică deţinută integral, dispoziţiile alin.(1) lit.b) nu se aplică.
(3) Administratorul persoanei juridice controlate are dreptul să refuze respectarea instrucţiunilor primite de la persoana juridică care exercită controlul dacă condiţiile prevăzute la alin.(1) nu sînt întrunite.
Articolul 295. Abuzul de control
(1) În cazul în care persoana juridică controlată care a fost administrată conform instrucţiunilor date de persoana juridică care exercită controlul, în interesul grupului, nu are şanse obiective, din contul propriilor resurse, să evite intrarea în procedură de insolvabilitate (punct de criză), persoana juridică care exercită controlul este obligată să efectueze fără întîrziere nejustificată o restructurare fundamentală sau să iniţieze procedura de insolvabilitate.
(2) Persoana juridică care exercită controlul este obligată să plătească datoriile nestinse ale persoanei juridice controlate apărute înainte de punctul de criză:
a) dacă încalcă dispoziţiile alin.(1);
b) dacă a administrat persoana juridică controlată într-un mod care i-a cauzat un prejudiciu;
c) dacă i-a permis persoanei juridice controlate să se individualizeze cu grupul ori să facă trimitere la reputaţia grupului, astfel încît creditorii ar putea considera, cu bună-credinţă, că persoana juridică care exercită controlul va menţine solvabilitatea persoanei juridice controlate.
(3) Se prezumă că persoana juridică care exercită controlul cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că persoana juridică controlată a ajuns la un punct de criză.
(4) Doar administratorul insolvabilităţii/lichidatorul persoanei juridice controlate poate cere executarea obligaţiei prevăzute la alin.(2).
Secţiunea a 5-a
Organizaţiile necomerciale
Articolul 296. Dispoziţii generale cu privire la organizaţiile necomerciale
(1) Organizaţie necomercială este persoana juridică al cărei scop principal este altul decît obţinerea de venit.
(2) Organizaţii necomerciale sînt:
a) asociaţia;
b) fundaţia;
c) instituţia privată.
Articolul 297. Asociaţia
(1) Asociaţie este organizaţia necomercială constituită benevol de fondatori, în modul prevăzut de lege, pentru satisfacerea unor necesităţi necomerciale.
(2) Asociaţia poate avea forma de asociaţie obştească, cult religios sau parte componentă a acestuia, partid sau de altă organizaţie social-politică, de sindicat, de patronat, alte forme în condiţiile legii.
(3) În asociaţie, calitatea de membru se consemnează.
(4) Bunurile transmise asociaţiei de către fondatori (membri) sînt proprietatea ei. Asociaţia utilizează aceste bunuri în scopurile stabilite în statut.
(5) Membrii nu-şi păstrează drepturile asupra bunurilor transmise asociaţiei în proprietate, nici asupra cotizaţiilor de membru. Ei nu răspund pentru obligaţiile asociaţiei, iar aceasta nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi.
(6) Particularităţile constituirii, ale activităţii, statutul juridic al diferitor tipuri de asociaţii se stabilesc prin lege.
Articolul 298. Fundaţia
(1) Fundaţie este organizaţia necomercială, fără membri, înfiinţată de una sau mai multe persoane, dotată cu patrimoniu distinct şi separat de cel al fondatorilor, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în actul de constituire.
(2) Fundaţia poate fi constituită şi prin testament.
Articolul 299. Instituţia privată
(1) Instituţia privată este organizaţia necomercială constituită de către o singură persoană pentru realizarea unor scopuri necomerciale, finanţată parţial sau integral de aceasta.
(2) Bunurile transmise instituţiei private de către fondator sînt proprietatea instituţiei private, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
(3) Instituţia privată se constituie în baza hotărîrii persoanei, care o dotează potrivit scopului preconizat.
Articolul 300. Statutul organizaţiei necomerciale
(1) Organizaţia necomercială acţionează în bază de statut dacă legea nu prevede altfel.
(2) Statutul se semnează de toţi fondatorii dacă legea nu prevede altfel.
(3) În statutul organizaţiei necomerciale se indică:
a) forma juridică de organizare;
b) denumirea deplină;
c) scopurile pentru care se constituie;
d) procedura de constituire, reorganizare şi încetare a activităţii;
e) organele de conducere şi control, modul de numire, competenţa şi durata mandatului acestora;
f) modul de numire a administratorului şi, după caz, a altor organe ale organizaţiei;
g) procedura de adoptare şi modificare a statutului;
h) modalitatea prin care va asigura transparenţa activităţii sale;
i) alte date stabilite de lege.
(4) Statutul poate prevedea şi alte clauze care nu contravin legii.
Articolul 301. Genurile de activitate ale organizaţiilor necomerciale
(1) Organizaţiile necomerciale sînt în drept să desfăşoare orice gen de activitate neinterzis de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de statut.
(2) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii va fi practicată de organizaţiile necomerciale doar după obţinerea licenţei.
Articolul 302. Activitatea economică a organizaţiei necomerciale
Organizaţia necomercială este în drept să desfăşoare activitate economică. Activitatea economică poate fi exercitată nemijlocit de către organizaţia necomercială sau prin constituirea, în condiţiile legii, a persoanelor juridice cu scop lucrativ.
Articolul 303. Conducerea, administrarea şi reprezentarea organizaţiei necomerciale
Normele de conducere, administrare şi reprezentare a organizaţiei necomerciale sînt stabilite prin lege şi statutul ei.
Capitolul III
PARTICIPAREA PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PUBLIC
LA RAPORTURILE REGLEMENTATE DE LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 304. Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale ca subiecte de drept civil
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale participă la raporturile reglementate de legislaţia civilă pe principiul egalităţii participanţilor la aceste raporturi –persoane fizice şi juridice.
(2) Subiectelor menţionate la alin.(1) se aplică normele care reglementează participarea persoanelor juridice la raporturile reglementate de legislaţia civilă dacă din lege sau din specificul acestor subiecte nu reiese altfel.
Articolul 305. Modalitatea de participare a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale la raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Autorităţile administraţiei publice centrale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele Republicii Moldova, precum şi să o reprezinte în instanţă de judecată, în limitele competenţei.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot să dobîndească şi să exercite drepturi şi obligaţii patrimoniale şi personale nepatrimoniale în numele unităţilor administrativ-teritoriale în limitele competenţei.
(3) În cazul şi în modul prevăzut de lege, de decretele Preşedintelui Republicii Moldova, de hotărîrile şi ordonanţele Guvernului şi de actele autorităţilor administraţiei publice locale, în numele lor pot acţiona, prin autorizare specială, persoane fizice şi juridice. Regulile mandatului se aplică în măsura în care nu contravin esenţei raportului juridic sau nu este stipulat expres altfel.
Articolul 306. Răspunderea civilă a Republicii Moldova şi a unităţilor ei administrativ-teritoriale
(1) Republica Moldova şi unităţile ei administrativ-teritoriale răspund pentru obligaţii cu toate bunurile ce fac parte din domeniul lor privat.
(2) Republica Moldova nu poartă răspundere pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale.
(3) Unităţile administrativ-teritoriale nu poartă răspundere pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(4) Dispoziţiile alin.(2) şi (3) nu se răsfrîng asupra cazurilor în care Republica Moldova a acordat garanţii pentru obligaţiile unităţilor administrativ-teritoriale sau acestea au acordat garanţii pentru obligaţiile Republicii Moldova.
(5) Particularităţile răspunderii civile a Republicii Moldova şi a unităţilor administrativ-teritoriale în raporturi cu persoane fizice şi juridice străine sau cu alte state sînt stabilite prin lege.
Articolul 307. Instituţia publică
(1) Instituţia publică este persoană juridică de drept public care se constituie în baza unui act emis de autoritatea publică şi care este finanţată, integral sau parţial, de la bugetul acesteia din urmă.
(2) Fondatorul răspunde pentru obligaţiile instituţiei publice în măsura în care patrimoniul acesteia nu este suficient pentru stingerea lor.
(3) Instituţia publică este în drept să desfăşoare activitatea neinterzisă de lege, care ţine de realizarea scopurilor prevăzute de lege sau statut.
(4) Activitatea care, conform legii, este supusă licenţierii poate fi practicată de instituţia publică doar după obţinerea licenţei, dacă legea nu prevede altfel.
(5) Pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător care nu rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut, instituţia publică poate constitui, singură sau împreună cu alte persoane juridice de drept public, societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni. Instituţia publică poate constitui societăţi cu răspundere limitată sau societăţi pe acţiuni împreună cu persoane juridice de drept privat în condiţiile legislaţiei privind parteneriatul public-privat.
Titlul III
ACTUL JURIDIC ŞI REPREZENTAREA
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA ACTUL JURIDIC
Articolul 308. Noţiunea actului juridic
Act juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice civile.
Articolul 309. Actul juridic unilateral, bilateral şi multilateral
(1) Actul juridic unilateral este manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Actul juridic unilateral poate da naştere la obligaţii pentru terţi numai în cazurile prevăzute de lege.
(2) Actului juridic unilateral se aplică în modul corespunzător dispoziţiile privind obligaţiile şi contractele dacă aceasta nu contravine legii sau caracterului unilateral al actului juridic.
(3) Actul juridic bilateral este manifestarea de voinţă concordantă a două părţi.
(4) Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau a mai multe părţi.
Articolul 310. Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic cu titlu oneros
(1) Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
(2) Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
Articolul 311. Actele juridice de conservare, de administrare şi de dispoziţie
(1) Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil.
(2) Act juridic de administrare este actul prin care se urmăreşte o obişnuită punere în valoare a unui bun sau patrimoniu.
(3) Act juridic de dispoziţie este actul care are ca rezultat ieşirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu drepturi reale limitate.
Capitolul II
CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC
Articolul 312. Consimţămîntul
(1) Consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.
(2) Consimţămîntul este valabil dacă provine de la o persoană cu discernămînt, este exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi nu este viciat.
(3) Intenţia de a produce efecte juridice se determină din declaraţia sau comportamentul persoanei, aşa cum ea a fost înţeleasă în mod rezonabil de către cealaltă parte a actului juridic sau, în cazul actelor juridice unilaterale, de către persoana căreia actul îi este destinat.
Articolul 313. Momentul de producere a efectelor consimţămîntului
(1) Manifestarea de voinţă care trebuie recepţionată de cealaltă parte produce efecte în momentul în care parvine acesteia, indiferent de faptul dacă a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul ei.
(2) Manifestarea de voinţă nu produce efecte în cazul în care celeilalte părţi i-a parvenit anterior sau îi parvine în acelaşi timp o declaraţie de retractare.
(3) Valabilitatea manifestării de voinţă nu este afectată de decesul persoanei care şi-a exprimat voinţa, sau de instituirea unei măsuri de ocrotire judiciare asupra persoanei, dacă aceste evenimente au avut loc după exprimarea voinţei.
Articolul 314. Imposibilitatea determinării esenţei consimţămîntului
Actul juridic se consideră neîncheiat în cazul în care esenţa consimţămîntului nu poate fi determinată cu certitudine nici din exprimarea exteriorizată şi nici din alte circumstanţe ale încheierii sale.
Articolul 315. Obiectul actului juridic
(1) Obiect al actului juridic este obligaţia persoanei care a încheiat actul juridic.
(2) Obiectul actului juridic trebuie să fie licit, să se afle în circuit civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa.
(3) Pot constitui obiect al actului juridic şi bunurile viitoare.
Articolul 316. Forma actului juridic
(1) Actul juridic poate fi încheiat verbal, în scris sau în formă autentică.
(2) Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(3) Actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia.
(4) Tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor.
(5) Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act.
[Art.316 alin.(1) modificat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 317. Forma verbală a actului juridic
(1) Actul juridic pentru care legea sau acordul părţilor nu stabileşte formă scrisă sau autentică poate fi încheiat verbal.
(2) Actul juridic care se execută chiar la încheierea lui poate fi încheiat verbal. Excepţie fac actele juridice pentru care se cere formă autentică sau actele juridice pentru care forma scrisă este cerută pentru valabilitate.
Articolul 318. Forma electronică a actului juridic
(1) Actul juridic scris/autentic are formă electronică dacă se cuprinde într-un document electronic care întruneşte condiţiile legii.
(2) Tipurile de semnături electronice care pot fi aplicate unui document electronic, gradul de protecţie al fiecărui tip şi valoarea lui juridică sînt determinate de lege.
(3) Actul juridic scris se încheie în formă electronică dacă este semnat cu semnătura electronică avansată calificată a persoanei care încheie actul, dacă acordul părţilor sau legea nu prevede cerinţa de utilizare a unui alt tip de semnătură electronică.
[Art.318 alin.(1) modificat, alin.(3) în redacţie nouă conform Legii nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 319. Actul juridic încheiat prin utilizarea mijloacelor electronice
(1) În cazul în care actul juridic este încheiat prin utilizarea oricărui mijloc electronic, iar persoana nu l-a încheiat prin semnătura electronică prevăzută la art.318 alin.(3), se prezumă că consimţămîntul este al acelei persoane pînă cînd ea nu contestă existenţa lui.
(2) Persoana nu poate contesta existenţa consimţămîntului doar pe motiv că el a fost transmis printr-un mijloc electronic dacă ea a acceptat utilizarea acelui mijloc electronic printr-un act juridic încheiat anterior.
(3) În scopul demonstrării existenţei consimţămîntului contestat conform alin.(1), persoana interesată poate să invoce orice mijloc de probă, afară de proba cu martori.
(4) Faptul că actul juridic încheiat conform prezentului articol nu este echivalent cu un act juridic în formă scrisă nu împiedică invocarea clauzelor în formă textuală consimţite de părţile actului.
Articolul 320. Forma textuală a informaţiei
(1) Dacă legea prevede forma textuală pentru transmiterea unei informaţii, ea trebuie să fie lizibilă, să indice numele persoanei care o transmite şi să fie făcută pe un suport durabil.
(2) Suport durabil înseamnă orice instrument care:
a) permite destinatarului să stocheze informaţiile care îi sînt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării; şi
b) permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate.
(3) Constituie suport durabil hîrtia, stickurile de memorie USB, CD-ROM-urile, DVD-urile, cardurile de memorie sau discurile dure ale computerelor, mesajele transmise prin poşta electronică, precum şi altele care corespund alin.(2).
Articolul 321. Forma scrisă a actului juridic
(1) Trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în cazurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului.
(2) În cazul în care, conform legii sau învoielii între părţi, actul juridic trebuie încheiat în scris, el poate fi încheiat atît prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, cît şi printr-un schimb de scrisori, telegrame, telefonograme, documente electronice, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.
(3) Dacă, din cauza unei deficienţe fizice, boli sau din alte cauze, persoana nu poate semna cu propria mînă actul juridic, atunci, în baza împuternicirii date de ea, actul juridic poate fi semnat de o altă persoană. Semnătura terţului trebuie să fie legalizată de notar sau de o altă persoană împuternicită prin lege, arătîndu-se cauza în a cărei virtute cel care a încheiat actul juridic nu a putut semna cu propria mînă.
[Art.321 alin.(2) completat prin Legea nr.175 din 11.11.2021, în vigoare 10.01.2022]
Articolul 322. Efectele nerespectării formei scrise a actului juridic
(1) Nerespectarea formei scrise a actului juridic face să decadă părţile din dreptul de a cere, în caz de litigiu, proba cu martori pentru dovedirea actului juridic.
(2) Nerespectarea formei scrise a actului juridic atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevăzut de lege sau prin acordul părţilor.
Articolul 323. Forma autentică a actului juridic
Forma autentică a actului juridic este obligatorie:
a) dacă actul juridic are ca obiect înstrăinarea bunurilor imobile sau grevarea acestora cu drepturi reale limitate, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege;
b) în cazurile prevăzute prin acordul părţilor, chiar dacă legea nu cere formă autentică;
c) în alte cazuri stabilite de lege.
Articolul 324. Efectele nerespectării formei autentice
(1) Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic.
(2) Dacă una dintre părţi a executat total sau parţial actul juridic pentru care se cere formă autentică, iar cealaltă parte se eschivează de la autentificarea lui notarială, instanţa de judecată are dreptul, la cererea părţii care a executat total sau parţial actul juridic, să îl declare valabil dacă el nu conţine elemente care contravin legii. În cazul acesta, nu se cere autentificarea notarială ulterioară a actului juridic.
(3) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la autentificarea notarială a actului juridic este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea autentificării.
Articolul 325. Hotărîrea judecătorească care ţine loc de act juridic
(1) În cazurile expres prevăzute de lege sau contract, la cererea persoanei îndreptăţite, instanţa de judecată poate să pronunţe o hotărîre judecătorească care, din data rămînerii definitive, ţine loc de act juridic dacă debitorul refuză, fără justificare, să încheie actul juridic, iar toate celelalte condiţii de validitate sînt întrunite.
(2) În cazurile prevăzute la alin.(1), persoana îndreptăţită nu este obligată să prezinte instanţei de judecată probe ale acestui refuz.
(3) Actul juridic încheiat pe calea prevăzută de prezentul articol se supune dispoziţiilor legale aplicabile acelui act ca şi cum el s-ar fi încheiat, fără vicii de consimţămînt, nemijlocit de către părţile prevăzute de hotărîrea judecătorească.
(4) Dreptul la acţiunea prevăzută de alin.(1) se prescrie în termen de 6 luni de la data la care actul juridic trebuia încheiat.
Articolul 326. Efectele eschivării de la înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale
(1) Dacă actul juridic este încheiat în forma cerută de lege, însă partea obligată se eschivează de la înregistrarea acestuia ori a efectelor sale sau dacă a expirat termenul stabilit de lege pentru înregistrare, instanţa de judecată, la cererea părţii interesate, este în drept să dispună prin hotărîre înregistrarea actului juridic sau a efectelor sale. În acest caz, înregistrarea se efectuează în baza hotărîrii instanţei de judecată.
(2) Partea care s-a eschivat neîntemeiat de la înregistrare este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat prin întîrzierea înregistrării.
Capitolul III
NULITATEA ACTULUI JURIDIC
Articolul 327. Actele juridice nule şi anulabile
(1) Actul juridic este nul dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes general (nulitate absolută).
(2) Actul juridic este anulabil dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes particular (nulitate relativă).
(3) În cazul în care natura nulităţii nu este prevăzută expres şi nici natura interesului ocrotit nu reiese în chip neîndoielnic, actul juridic este anulabil.
(4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea actului juridic bilateral sau multilateral poate fi constatată sau declarată şi prin acordul părţilor.
(5) Prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici suprimate temeiuri de nulitate.
Articolul 328. Nulitatea absolută a actului juridic
(1) Nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acţiune, cît şi pe cale de excepţie, de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată este obligată să o constate din oficiu după ce a ascultat opiniile participanţilor la proces.
(2) Nulitatea absolută nu poate fi înlăturată prin confirmarea de către părţile actului lovit de nulitate sau succesorii acestora.
(3) Atît acţiunea în constatare a nulităţii absolute, cît şi excepţia de nulitate absolută sînt imprescriptibile. Cu toate acestea, se prescriu în termen de 10 ani acţiunile privind aplicarea efectelor nulităţii absolute conform art.331, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acţiunea în constatare a nulităţii absolute sau după admiterea acestei acţiuni.
Articolul 329. Nulitatea absolută de protecţie a consumatorului
(1) În contractele cu consumatorii sînt nule clauzele abuzive, precum şi clauzele prin care se derogă de la dispoziţiile legale de la care este interzis a se deroga în detrimentul consumatorului (nulitatea de protecţie).
(2) Nulitatea de protecţie operează doar în măsura în care avantajează consumatorul.
Articolul 330. Nulitatea relativă a actului juridic
(1) Nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.
(2) Nulitatea relativă poate fi acoperită prin voinţa expresă sau tacită a persoanei în al cărei interes este stabilită nulitatea. Voinţa de a confirma actul juridic anulabil trebuie să fie certă şi evidentă şi să fie exprimată la un moment cînd persoana cunoştea sau trebuia să cunoască temeiul nulităţii.
(3) Pentru confirmarea actului juridic anulabil, voinţa nu trebuie să fie exprimată în forma cerută pentru încheierea actului juridic respectiv.
(4) Dacă fiecare parte poate invoca nulitatea actului juridic sau dacă mai multe persoane pot cere declararea nulităţii, confirmarea actului juridic de către o persoană nu le împiedică pe celelalte să invoce nulitatea.
Articolul 331. Efectele nulităţii actului juridic
(1) Actul juridic nul se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.
(2) Actul juridic anulabil este valabil pînă la declararea acestei nulităţi de către instanţa de judecată, însă, odată anulat, se consideră, cu efect retroactiv, că nu a produs niciun efect juridic din momentul încheierii.
(3) Drepturile reale dobîndite în temeiul actului juridic nul sau anulat se consideră că nu au fost dobîndite pe acest temei. Această dispoziţie se aplică şi drepturilor de creanţă ori drepturilor asupra obiectului de proprietate intelectuală dobîndite în temeiul actului juridic.
(4) Dispoziţiile alin.(3) nu afectează eventuala dobîndire a dreptului prin uzucapiune în condiţiile legii.
(5) Prestaţiile executate în temeiul actului juridic nul sau anulat, precum şi alte îmbogăţiri obţinute din acele prestaţii se supun restituirii conform dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată.
(6) În cazul în care în temeiul actului juridic nul sau anulat s-a dobîndit un drept prin înregistrarea într-un registru de publicitate prevăzut de lege, iar titularul în folosul căruia este înregistrat dreptul nu îşi dă consimţămîntul la radiere, dreptul dobîndit se radiază doar pe calea acţiunii în rectificare.
(7) Instanţa de judecată nu poate pronunţa din oficiu efectele nulităţii chiar dacă a constatat nulitatea absolută din oficiu.
Articolul 332. Nulitatea parţială
(1) Dispoziţiile legale privind nulitatea actului juridic se aplică în mod corespunzător cînd doar una sau mai multe clauze ale sale sînt supuse nulităţii.
(2) Clauzele lovite de nulitate atrag nulitatea actului juridic în întregul său numai dacă, din cauza lipsei acestora şi în pofida întregirii efectelor sale conform art.1082, nu poate fi atins scopul pentru care s-a încheiat actul juridic.
(3) Nulitatea actului juridic multilateral în privinţa uneia dintre părţi atrage nulitatea sa şi în privinţa celorlalte părţi dacă, din cauza lipsei acelei părţi, nu poate fi atins scopul pentru care celelalte părţi au încheiat actul juridic.
(4) Dacă dispoziţia legală imperativă prevede că durata de existenţă a unui drept sau de producere a efectelor juridice de către un act juridic nu poate depăşi un anumit termen, în caz de depăşire, durata convenită este nulă şi se înlocuieşte de drept cu termenul maxim permis de lege.
Articolul 333. Repararea prejudiciului în caz de nulitate a actului juridic
(1) În cazul în care un act juridic este nul sau anulat, total ori parţial, o parte poate cere de la cealaltă parte repararea prejudiciului suportat din cauza nulităţii dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) partea prejudiciată nu a cunoscut şi nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la momentul suportării prejudiciului;
b) cealaltă parte a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii;
c) încălcînd cerinţele bunei-credinţe, cealaltă parte a lăsat partea prejudiciată să acţioneze într-un mod care a cauzat prejudiciul.
(2) Prejudiciul supus despăgubirii reprezintă suma de bani care va repune partea prejudiciată, în măsura maximă posibilă, în situaţia în care ea s-ar fi aflat dacă actul juridic nu se încheia sau dacă clauza lovită de nulitate nu se includea în actul juridic. În special, se vor despăgubi cheltuielile suportate de către partea prejudiciată cu ocazia încheierii actului juridic şi în vederea pregătirii pentru executarea obligaţiilor prevăzute de act.
(3) Cu toate acestea, despăgubirile nu acoperă profitul pe care partea prejudiciată îl aştepta de la executarea obligaţiilor prevăzute de act. În cazul în care cealaltă parte a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, despăgubirile vor acoperi şi ratarea de către partea prejudiciată a oportunităţii rezonabile de a încheia un act juridic cu un terţ.
(4) Dacă sînt întrunite condiţiile răspunderii prevăzute de prezentul articol, partea prejudiciată nu este decăzută din dreptul de a cere despăgubiri doar pentru că este cea care a invocat nulitatea.
(5) În cazul în care nulitatea se întemeiază pe violenţă, leziune sau pe faptul că o clauză este abuzivă, partea prejudiciată poate cere despăgubiri conform prezentului articol chiar dacă cunoştea ori trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la data încheierii actului juridic.
Articolul 334. Nulitatea actului juridic ce contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri
(1) Actul juridic sau clauza care contravin vădit ordinii publice sau bunelor moravuri sînt nule.
(2) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziţii legale imperative sînt nule sau anulabile dacă această sancţiune este prevăzută expres de dispoziţia legală încălcată (nulitatea expresă).
(3) Actul juridic sau clauza care contravin unei dispoziţii legale imperative ce nu prevede expres sancţiunea nulităţii sînt nule sau anulabile dacă această sancţiune trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins (nulitatea virtuală).
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în măsura în care dispoziţia legală încălcată nu stabileşte o altă consecinţă a încălcării sale decît nulitatea actului juridic sau a clauzei.
(5) Încălcarea dispoziţiei imperative a actului normativ subordonat legii poate fi invocată ca temei de nulitate a actului juridic doar în măsura în care dispoziţia respectivă întruneşte cerinţele art.1 alin.(2) şi ale art.4.
Articolul 335. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară
(1) Actul juridic încheiat de o persoană în privinţa căreia este instituită o măsură de ocrotire judiciară (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) poate fi declarat nul de instanţa de judecată dacă, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil în numele persoanei doar prin intermediul ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui său. Acţiunea în anulare poate fi introdusă de către persoana ocrotită sau oricare dintre persoanele însărcinate cu ocrotirea ei.
(2) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin încheierea actului juridic declarat nul dacă se demonstrează că a ştiut sau trebuia să ştie că în privinţa celeilalte părţi este instituită o măsură de ocrotire judiciară.
Articolul 336. Nulitatea actului juridic încheiat de un minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani
(1) Actele juridice încheiate de un minor care nu a împlinit vîrsta de 7 ani sînt nule.
(2) Actele juridice încheiate de un minor în vîrstă de la 7 la 14 ani, cu excepţia celor prevăzute la art.28 alin.(2), sînt nule.
(3) Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu este obligată să repare prejudiciul cauzat minorului dacă nu demonstrează că nu a ştiut şi nu trebuia să ştie că cealaltă parte nu are capacitate deplină de exerciţiu în vederea încheierii actului juridic.
Articolul 337. Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără discernămînt
(1) Dacă legea nu prevede altfel, actul juridic încheiat de o persoană într-un moment în care nu putea să conştientizeze pe deplin acţiunile sale ori să îşi exprime voinţa poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Actul juridic nu este anulabil în temeiul dispoziţiilor alin.(1) dacă el corespunde dorinţelor şi sentimentelor persoanei şi, totodată:
a) face parte din categoria actelor juridice prevăzute la art.28 alin.(2) sau din alte categorii de acte juridice pe care, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, persoana ocrotită le putea încheia de sine stătător;
b) a fost încheiat în numele persoanei de către reprezentantul său împuternicit;
c) a fost încheiat de către persoana ocrotită cu încuviinţarea ocrotitorului provizoriu, curatorului sau tutorelui ori a mandatarului împuternicit prin mandat de ocrotire în viitor sau, după caz, cu autorizarea consiliului de familie, a autorităţii tutelare ori a instanţei de judecată în cazul în care, conform legii sau hotărîrii judecătoreşti, actul juridic putea fi încheiat valabil doar cu încuviinţarea sau autorizarea respectivă.
(3) Moştenitorul poate cere anularea actelor juridice în temeiul dispoziţiilor alin.(1) doar în următoarele cazuri:
a) dacă dovada diminuării sau lipsei discernămîntului rezultă din însuşi cuprinsul actului juridic;
b) dacă, înainte de încheierea actului juridic, a fost depusă cerere de instituire a ocrotirii provizorii, curatelei sau tutelei ori a început să producă efecte un mandat de ocrotire în viitor în numele persoanei ocrotite.
(4) În cazul în care moştenitorul, în temeiul dispoziţiilor alin.(1), cere anularea donaţiei sau testamentului, dispoziţiile alin.(3) nu se aplică.
(5) Termenul de prescripţie extinctivă în cazul acţiunii în anulare înaintate de moştenitor curge din momentul deschiderii moştenirii, cu excepţia cazului cînd acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască despre încheierea actului juridic înainte de acea dată.
Articolul 338. Menţinerea actelor juridice încheiate de persoanele fără capacitate deplină de exerciţiu sau fără discernămînt
(1) Instanţa de judecată poate menţine actele juridice anulabile în temeiul art.335 sau art.337 dacă pîrîtul oferă o reducere corespunzătoare a creanţei sale sau o despăgubire a prejudiciului suferit de persoana protejată prin anulare.
(2) La aplicarea dispoziţiilor alin.(1), instanţa de judecată va lua în considerare dacă actul juridic era util sau prejudiciabil pentru persoana protejată prin anulare, componenţa şi valoarea patrimoniului acesteia, precum şi buna sau reaua-credinţă a celeilalte părţi la actul juridic.
Articolul 339. Nulitatea actului juridic afectat de eroare
(1) Actul juridic încheiat în baza unei erori esenţiale poate fi declarat nul de instanţa de judecată dacă cealaltă parte sau terţul destinatar al actului juridic unilateral ştia sau, după caz, trebuia să ştie despre această eroare.
(2) Eroarea este esenţială dacă la încheierea actului juridic a existat o falsă reprezentare referitoare la:
a) natura actului juridic;
b) calităţile substanţiale ale obiectului actului juridic;
c) cealaltă parte a actului juridic sau terţul beneficiar al actului juridic, în cazul în care identitatea sau calităţile acestora sînt hotărîtoare pentru încheierea actului juridic.
(3) Eroarea care priveşte simplele motive ale actului juridic nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărîtoare.
(4) Eroarea imputabilă celui al cărui consimţămînt este viciat nu poate servi temei pentru anularea actului juridic. În special, actul juridic nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligenţă rezonabilă.
(5) Nu atrage anularea actului juridic eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.
(6) Simpla eroare de calcul nu atrage anularea actului juridic, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizîndu-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea actului juridic. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricăreia dintre părţi.
(7) Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigenţelor bunei-credinţe.
(8) Dispoziţiile legale privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă ori cînd declaraţia a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.
Articolul 340. Adaptarea actului juridic în caz de eroare
(1) Dacă o parte este îndreptăţită să invoce anulabilitatea actului juridic pentru eroare, dar cealaltă parte declară că doreşte să execute ori execută actul juridic aşa cum acesta fusese înţeles de partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea, actul juridic se consideră că a fost încheiat aşa cum l-a înţeles această din urmă parte.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles actul juridic şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data cînd a fost notificată ori de la data cînd i s-a comunicat acţiunea în declararea nulităţii, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întîrziere actul juridic, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.
(3) Dacă declaraţia a fost făcută şi comunicată părţii aflate în eroare în termenul prevăzut la alin.(2) sau actul juridic a fost executat astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare, dreptul de a obţine anularea pentru acea eroare este stins.
(4) În cazul în care ambele părţi au comis aceeaşi eroare, instanţa poate, la cererea uneia dintre ele, să adapteze actul juridic la condiţiile la care părţile ar fi convenit dacă nu se comitea eroarea.
Articolul 341. Nulitatea actului juridic încheiat prin dol
(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.
(3) Actul juridic este anulabil şi atunci cînd dolul provine de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părţi.
(4) În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol.
Articolul 342. Nulitatea actului juridic încheiat prin violenţă
(1) Actul juridic încheiat în urma constrîngerii prin violenţă fizică sau psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile cînd violenţa a fost exercitată de un terţ.
(2) Violenţa este temei de anulare a actului juridic numai în cazul în care se demonstrează că este de natură să determine o persoană să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă persoană apropiată ori onoarea sau patrimoniul lor sînt expuşi unui pericol iminent.
(3) În sensul prezentului articol, nu există violenţă atunci cînd autorul ei nu a utilizat vreun mijloc ilicit, iar partea constrînsă a avut o alternativă rezonabilă.
Articolul 343. Nulitatea actului juridic încheiat prin leziune
(1) Actul juridic pe care o persoană l-a încheiat din cauza unui concurs de împrejurări grele de care a profitat cealaltă parte, în condiţii extrem de nefavorabile, poate fi declarat nul de instanţa de judecată.
(2) Instanţa de judecată poate menţine actul juridic dacă pîrîtul oferă o reducere a creanţei sale sau o despăgubire pecuniară echitabilă. Dispoziţiile art.340 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 344. Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun
(1) Actul juridic prin care s-a dispus de un bun referitor la care, prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ abilitat, este instituită, în favoarea unor persoane, o interdicţie cu privire la dispoziţie poate fi declarat nul de instanţa de judecată la cererea persoanelor în favoarea cărora este instituită interdicţia.
(2) Actul juridic nu poate fi anulat pe temeiul dispoziţiilor alin.(1) dacă dobînditorul bunului nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască despre interdicţie sau dacă actul juridic stipulează expres că este încheiat sub condiţia suspensivă a ridicării interdicţiei.
Articolul 345. Termenul de prescripţie extinctivă a acţiunii în anulare a actului juridic pentru viciu de consimţămînt
(1) Persoana îndreptăţită are dreptul să invoce anulabilitatea actului juridic pentru temeiurile prevăzute la art.339, 341 şi 343 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulabilităţii.
(2) Anulabilitatea în temeiul prevăzut la art.342 poate fi invocată în termen de 6 luni de la data cînd a încetat violenţa.
Articolul 346. Repararea prejudiciului cauzat prin viciu de consimţămînt
(1) Partea care are dreptul de a cere anularea actului juridic pe motiv de eroare, dol, violenţă sau leziune poate cere repararea prejudiciului cauzat prin aceasta, chiar dacă dreptul de a cere anularea s-a prescris extinctiv sau dacă ea a confirmat actul juridic anulabil, cu condiţia că cealaltă parte a actului juridic cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască temeiul nulităţii la momentul încheierii acestuia.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), în completare se aplică dispoziţiile legale privind plata despăgubirilor în caz de neexecutare a obligaţiilor.
(3) Drepturile prevăzute de lege ale părţii afectate de dol, violenţă sau leziune nu pot fi excluse sau limitate prin act juridic, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(4) Drepturile prevăzute de lege ale părţii afectate de eroare pot fi excluse sau limitate prin act juridic, cu excepţia cazului în care aceasta contravine bunei-credinţe, caz în care excluderea sau limitarea este nulă.
(5) Dacă victima erorii, dolului, violenţei sau leziunii are, pe baza acestei împrejurări, atît drepturi întemeiate pe dispoziţiile prezentului capitol, cît şi drepturi întemeiate pe neexecutarea obligaţiilor rezultate din actul juridic, ea poate alege categoria de drepturi la care recurge.
Capitolul IV
EFICIENŢA ACTELOR JURIDICE
Secţiunea 1
Condiţia
Articolul 347. Efectele juridice condiţionale
(1) Actul juridic poate prevedea că, la survenirea unui eveniment viitor şi nesigur ca realizare (condiţie), anumite sau toate efectele sale juridice se vor produce (condiţie suspensivă) sau se vor stinge (condiţie rezolutorie).
(2) Condiţia, de asemenea, poate să depindă de un eveniment survenit, însă deocamdată necunoscut părţilor.
Articolul 348. Condiţia nulă
Este supusă nulităţii condiţia care contravine dispoziţiilor legale imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri, precum şi condiţia a cărei îndeplinire este imposibilă, cu excepţia cazului cînd ea a fost stipulată pentru situaţia cînd ea devine posibilă. Efectul juridic care depinde de o astfel de condiţie este de asemenea supus nulităţii.
Articolul 349. Condiţia pozitivă
(1) În cazul în care s-a prevăzut condiţia survenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiţia se consideră nerealizată dacă acest termen a expirat şi evenimentul nu a survenit.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia poate fi îndeplinită oricînd. Condiţia poate fi recunoscută nerealizată atunci cînd este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
Articolul 350. Condiţia negativă
(1) În cazul în care s-a prevăzut condiţia nesurvenirii unui eveniment anume într-un termen determinat, condiţia se consideră realizată chiar şi pînă la expirarea acestui termen dacă este evident că survenirea ulterioară a evenimentului este imposibilă.
(2) Dacă termenul nu este determinat, condiţia se consideră realizată doar atunci cînd este evident că evenimentul nu va surveni.
Articolul 351. Inadmisibilitatea influenţei asupra realizării condiţiei
(1) Persoana care a încheiat un act juridic al cărui efect depinde de o condiţie nu are dreptul, pînă la realizarea condiţiei, să efectueze acţiuni capabile să împiedice executarea obligaţiilor sale.
(2) Dacă condiţia se realizează, iar persoana a întreprins deja acţiunile menţionate la alin.(1), ea este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat astfel.
Articolul 352. Condiţia suspensivă
(1) Efectele juridice care depind de o condiţie suspensivă se produc la momentul îndeplinirii acelei condiţii sau la un alt moment ulterior prevăzut expres.
(2) Actele încheiate de dobînditor sub condiţie suspensivă sînt valabile şi, în cazul îndeplinirii condiţiei, produc efecte de la data încheierii lor.
(3) Dobînditorul poate să facă, chiar înainte de îndeplinirea condiţiei, orice acte de conservare a dreptului său.
(4) Actele încheiate cu terţii de cel care a constituit sau a transmis un drept sub condiţie suspensivă înainte de îndeplinirea condiţiei sînt opozabile dobînditorului sub condiţie suspensivă, cu excepţia actelor:
a) încheiate cu terţii care cunoşteau sau trebuiau, în mod rezonabil, să cunoască despre îndreptăţirea dobînditorului sub condiţie suspensivă; sau
b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, încheiate cu terţii care şi-au înregistrat dreptul după înregistrarea provizorie a dreptului dobînditorului sub condiţie suspensivă.
(5) În cazul în care condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, în privinţa prestaţiilor executate sub acea condiţie se aplică dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.
Articolul 353. Condiţia rezolutorie
(1) Efectele juridice care depind de o condiţie rezolutorie se sting la momentul îndeplinirii acelei condiţii, în cazul raporturilor contractuale aplicîndu-se dispoziţiile legale privind efectele rezoluţiunii.
(2) Dacă un drept s-a dobîndit sub condiţie rezolutorie, în caz de îndeplinire a condiţiei, dreptul constituit se stinge de plin drept, iar dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiţiei, însă numai dacă la acel moment dobînditorul era titularul dreptului ori avea împuternicirea de a dispune de el.
(3) Terţul dobînditor al dreptului dobîndit sub condiţie rezolutorie îl dobîndeşte liber de acea condiţie:
a) dacă nu a acceptat-o expres;
b) în cazul drepturilor care, conform legii, se dobîndesc prin înregistrare într-un registru de publicitate, dacă dreptul nu era înregistrat provizoriu.
Articolul 354. Condiţia rezolutorie cu efect retroactiv
(1) Dacă din actul juridic sau din lege rezultă expres că o anumită condiţie rezolutorie operează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, în caz de îndeplinire a condiţiei, în privinţa prestaţiilor executate sub acea condiţie se aplică dispoziţiile legale privind îmbogăţirea nejustificată.
(2) Cu toate acestea, clauza conform căreia dreptul dobîndit sub condiţie rezolutorie se desfiinţează retroactiv, din momentul încheierii actului juridic, este nulă, cu excepţia cazului în care dreptul, conform legii, se dobîndeşte prin înregistrare provizorie într-un registru de publicitate.
Articolul 355. Buna-credinţă la survenirea condiţiei
(1) Dacă survenirea condiţiei a fost reţinută cu rea-credinţă de partea pentru care survenirea condiţiei este dezavantajoasă, condiţia se consideră survenită.
(2) Dacă la survenirea condiţiei a contribuit cu rea-credinţă partea pentru care survenirea condiţiei este avantajoasă, condiţia nu se consideră survenită.
Articolul 356. Renunţarea la condiţie
(1) Partea în al cărei interes exclusiv a fost stipulată condiţia este liberă să renunţe unilateral la aceasta atît timp cît condiţia nu s-a îndeplinit.
(2) Renunţarea la condiţie face ca obligaţia sau alt efect juridic să fie necondiţionat.
Secţiunea a 2-a
Actul juridic ineficient
Articolul 357. Actele juridice ineficiente
(1) Dacă, conform legii, actul juridic, fără a fi nul sau anulabil, nu produce, total sau parţial, efectele sale juridice, el este, în această parte, ineficient.
(2) Actul juridic devine eficient de îndată ce este înlăturat temeiul de ineficienţă.
(3) Ineficienţa actului juridic poate fi invocată, atît pe cale de acţiune, cît şi pe cale de excepţie, de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată este obligată să o invoce din oficiu după ce a ascultat participanţii la proces.
(4) Atît acţiunea în constatarea ineficienţei actului juridic, cît şi excepţia prin care se invocă ineficienţa sînt imprescriptibile dacă legea nu prevede altfel. Cu toate acestea, se prescriu extinctiv în termen de 10 ani acţiunile privind aplicarea efectelor ineficienţei actului juridic, indiferent dacă sînt introduse împreună cu acţiunea în constatare a ineficienţei sau după admiterea acestei acţiuni.
Articolul 358. Efectele actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit
(1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decît are el însuşi.
(2) Dacă, nici la data încheierii actului juridic de dispoziţie şi nici la data cînd trebuie să se transmită sau să se constituie dreptul de care se dispune prin act, transmiţătorul nu este titularul acelui drept şi nici nu are împuterniciri de a dispune, actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobînditorului decît în condiţiile alin.(3) şi (4).
(3) Transmiţătorul este obligat să înlăture ineficienţa şi să asigure efectul juridic al transmiterii sau, după caz, al constituirii dreptului respectiv de către titularul său în folosul dobînditorului (obligaţie de a da). Obligaţia de a da a transmiţătorului se consideră executată prin dobîndirea de către acesta a dreptului, prin ratificarea actului juridic de către titular, precum şi prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care transmite ori, după caz, constituie dreptul în folosul dobînditorului.
(4) Dacă din lege sau din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, dreptul de care s-a dispus se transmite sau se constituie de plin drept în folosul dobînditorului din momentul dobîndirii dreptului de către transmiţător sau, după caz, al ratificării actului juridic de dispoziţie de către titular.
(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul încheierii unui act juridic de dispoziţie a bunului comun de către un coproprietar fără consimţămîntul celorlalţi coproprietari, precum şi în alte cazuri cînd transmiţătorul nu este unicul titular al dreptului de care se dispune prin act.
Articolul 359. Exercitarea dreptului inexistent
Un act juridic unilateral nu produce efectele juridice avute în vedere de autorul său în măsura în care prin act se exercită un drept subiectiv care nu există ori pentru exercitarea căruia nu sînt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege sau actul juridic.
Articolul 360. Consimţămîntul terţului pentru încheierea actului juridic
(1) Dacă efectul unui act juridic depinde de consimţămîntul unui terţ, consimţămîntul sau refuzul poate fi exprimat atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.
(2) Consimţămîntul nu necesită formele stabilite pentru actul juridic dacă legea nu prevede altfel.
(3) Consimţămîntul prealabil al terţului este revocabil pînă la încheierea actului juridic dacă din raportul juridic în a cărui bază a fost dat consimţămîntul prealabil nu reiese altfel. Revocarea poate fi exprimată atît faţă de o parte, cît şi de cealaltă.
(4) Consimţămîntul ulterior (ratificarea, confirmarea) pentru încheierea actului juridic, în lipsa unor dispoziţii legale contrare exprese, are efect retroactiv, din momentul încheierii actului juridic.
(5) Retroactivitatea nu afectează actele de dispoziţie pe care cel care a consimţit le-a încheiat cu terţii anterior exprimării consimţămîntului şi nici drepturile dobîndite de terţi în temeiul acelor acte, nu afectează actele de executare silită, sechestrul ori măsurile luate de administratorul insolvabilităţii anterior exprimării consimţămîntului.
(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în special consimţămîntului sub forma:
a) încuviinţării acordate de către părinte, curator, tutore sau de alt ocrotitor;
b) autorizării acordate de către consiliul de familie, autoritatea tutelară sau instanţa de judecată;
c) ratificării de către reprezentat în cazurile prevăzute la art.370;
d) ratificării actului juridic de dispoziţie în cazurile prevăzute la art.358.
(7) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător aprobării acordate de organul competent al persoanei juridice actelor juridice încheiate în numele acesteia.
[Art.360 alin.(6) modificat prin Legea nr.112 din 09.07.2020, în vigoare 14.08.2020]
Articolul 361. Dreptul de revocare a actului juridic ineficient
(1) Dacă cel care a încheiat actul juridic fără consimţămîntul necesar al terţului a declarat, cu rea-credinţă, că acel consimţămînt a fost obţinut sau că el nu este necesar, cealaltă parte poate să revoce actul juridic pînă cînd i se comunică consimţămîntul necesar, cu excepţia cazului în care a încheiat actul juridic cunoscînd absenţa consimţămîntului.
(2) Dacă terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar, oricare dintre părţi poate revoca actul juridic.
(3) În cazul în care cealaltă parte se adresează către cel care a încheiat actul juridic sau către terţ cu o cerere de prezentare a consimţămîntului necesar al terţului, iar consimţămîntul nu îi este comunicat celeilalte părţi în termen de 4 săptămîni de la data primirii cererii, dacă legea sau actul juridic nu prevede un alt termen, se consideră că terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar.
(4) Partea îndreptăţită exercită dreptul de revocare prevăzut la alin.(1) sau (2) prin notificare adresată celeilalte părţi. Dacă actul juridic a fost revocat conform dispoziţiilor prezentului articol, se consideră că el nu a fost încheiat.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit, prevăzut la art.358.
Capitolul V
REPREZENTAREA ŞI PROCURA
Articolul 362. Reprezentarea
(1) Un act juridic poate fi încheiat personal sau prin reprezentant. Împuternicirile reprezentantului rezultă din lege, din act juridic sau din împrejurările în care acţionează.
(2) Actul juridic încheiat de o persoană (reprezentant) în numele unei alte persoane (reprezentat) în limitele împuternicirilor dă naştere, modifică sau stinge drepturile şi obligaţiile civile ale reprezentatului.
(3) Dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri.
(4) Dacă la încheierea unui act juridic reprezentantul nu prezintă împuternicirile sale, actul produce efecte nemijlocit pentru persoana reprezentată doar în cazul în care cealaltă parte trebuia, pornind de la împrejurările în care s-a încheiat actul, să presupună existenţa reprezentării. Aceeaşi regulă se aplică şi atunci cînd pentru cealaltă parte persoana contractantului nu are importanţă.
(5) Este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege.
Articolul 363. Reprezentantul supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei
Actul juridic încheiat de reprezentant este valabil şi în cazul în care reprezentantul este supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei.
Articolul 364. Delegarea împuternicirilor şi substituirea reprezentantului
(1) Reprezentantul trebuie să încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate să delege împuternicirile unui terţ (delegarea împuternicirilor) sau să cesioneze împuternicirile unui terţ (substituirea reprezentantului) în cazul în care este împuternicit de reprezentat sau în alte cazuri prevăzute de lege. În caz de dubiu, se prezumă că reprezentantul şi-a delegat împuternicirile, dar nu le-a cesionat.
(2) Chiar dacă a delegat împuternicirile unui terţ, reprezentantul păstrează aceleaşi împuterniciri, avînd dreptul de a le delega şi altui terţ. Atît reprezentatul, cît şi reprezentantul pot exercita dreptul de revocare a împuternicirilor acordate terţului prin delegare.
(3) Reprezentantul care a delegat sau a cesionat unui terţ împuternicirile este obligat să aducă faptul cît mai curînd la cunoştinţa reprezentatului, precum şi informaţia necesară despre terţ. În cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile terţului ca pentru acţiuni proprii.
Articolul 365. Viciile de consimţămînt, obligaţia cunoaşterii
(1) La declararea nulităţii pentru viciu de consimţămînt a actului juridic încheiat de reprezentant, se are în vedere doar consimţămîntul acestuia.
(2) Dacă reprezentantul împuternicit prin procură a acţionat în conformitate cu anumite indicaţii ale reprezentatului, ultimul nu are dreptul să invoce necunoaşterea de către reprezentant a unor circumstanţe pe care reprezentatul le cunoştea sau trebuia să le cunoască.
Articolul 366. Împuterniciri de reprezentare
(1) Acordarea împuternicirilor se efectuează prin exprimarea voinţei faţă de persoana care se împuterniceşte sau faţă de terţ în a cărui privinţă va avea loc reprezentarea.
(2) Declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat în baza împuternicirilor. Această dispoziţie nu se aplică dacă astfel rolul protector al cerinţelor de formă este anihilat.
Articolul 367. Durata împuternicirilor
(1) Dacă sînt acordate printr-o declaraţie adresată unui terţ, împuternicirile rămîn valabile pentru acesta pînă la revocarea lor de către persoana care le-a acordat.
(2) În cazul în care o persoană, prin comunicare specială adresată unui terţ sau prin comunicare publică, a anunţat că împuterniceşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, ultima are dreptul de reprezentare în primul caz faţă de terţul indicat, iar în al doilea caz faţă de orice altă persoană. Împuternicirile de reprezentare se păstrează pînă la revocare în ordinea în care sînt acordate.
Articolul 368. Modificarea sau revocarea împuternicirilor
Despre modificarea sau revocarea împuternicirilor terţii trebuie anunţaţi prin mijloace adecvate. În cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau revocarea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau revocarea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.
Articolul 369. Reprezentantul care acţionează în nume propriu
(1) În cazul în care reprezentantul, deşi deţine împuterniciri, încheie actul juridic în nume propriu sau acţionează în alt mod în care nu indică terţului faptul că încheie actul în numele reprezentatului, actul juridic produce efecte juridice între reprezentant şi terţ. Acel act juridic nu produce efecte juridice între reprezentat şi terţ, cu excepţiile prevăzute expres de lege.
(2) Dacă reprezentantul încheie actul juridic în numele unui reprezentat a cărui identitate urmează a fi dezvăluită ulterior, dar nu o dezvăluie într-un termen rezonabil după primirea cererii terţului, se consideră că reprezentantul a încheiat actul juridic în nume propriu.
Articolul 370. Încheierea actului juridic fără împuterniciri de reprezentare
(1) Dacă o persoană încheie un act juridic în numele unei alte persoane fără a avea împuterniciri pentru reprezentare sau cu depăşirea împuternicirilor, actul juridic produce efecte pentru reprezentat numai în cazul în care acesta îl ratifică ulterior. În acest caz, actul juridic poate fi ratificat atît expres, cît şi prin acţiuni concludente. Pînă la ratificare actul juridic constituie un act juridic ineficient în raport cu reprezentatul.
(2) Dacă cealaltă parte se adresează reprezentatului cu o cerere despre ratificarea actului, ratificarea poate fi făcută numai printr-o declaraţie expresă adresată nemijlocit acestei părţi. Dacă declaraţia despre ratificare nu este trimisă celeilalte părţi în termen de 2 săptămîni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să ratifice actul juridic.
(3) Pînă la ratificare, partea care a încheiat actul juridic cu reprezentantul lipsit de împuterniciri, în cazul în care nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor, poate renunţa la actul juridic printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul în care administratorul sau alt reprezentant al unei persoane juridice încheie actul juridic fără aprobarea corespunzătoare, obligatorie conform legii, din partea organului competent al persoanei juridice, dacă legea nu prevede o altă consecinţă.
Articolul 371. Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri
(1) Persoana care a încheiat un act juridic în calitate de reprezentant, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic sau să repare prejudiciul cauzat dacă reprezentatul refuză să ratifice actul juridic.
(2) Dacă reprezentantul nu ştia despre lipsa împuternicirilor, el este obligat numai la repararea prejudiciului care se datorează faptului că cealaltă parte era convinsă că împuternicirile există şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.
(3) Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici în cazurile cînd era supus unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma ocrotirii provizorii sau curatelei, cu excepţia cazurilor cînd a acţionat cu încuviinţarea ocrotitorului provizoriu sau a curatorului.
Articolul 372. Actul juridic încheiat cu sine (contrapartida)
(1) Reprezentantul nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) reprezentatul a permis reprezentantului să acţioneze în aşa mod;
b) reprezentantul a dezvăluit că va acţiona în aşa mod, iar reprezentatul nu a obiectat într-un termen rezonabil;
c) reprezentatul a cunoscut sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască pe altă cale că reprezentantul va acţiona în aşa mod şi nu a obiectat într-un termen rezonabil;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Reprezentatul poate cere declararea nulităţii actului juridic dacă, la momentul încheierii actului juridic, terţul cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască că reprezentantul încalcă dispoziţiile alin.(1). Această acţiune se prescrie în termen de 6 luni.
Articolul 373. Pluralitatea de reprezentanţi
(1) În cazul în care reprezentatul a împuternicit mai mulţi reprezentanţi în privinţa aceluiaşi act juridic, oricare dintre ei poate încheia actul de sine stătător, cu excepţia cazului cînd necesitatea consimţămîntului celorlalţi reprezentanţi rezultă expres din lege sau din actul prin care s-au acordat împuterniciri reprezentantului care încheie actul juridic.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă reprezentanţii au fost numiţi sau împuterniciţi prin acelaşi act sau prin acte diferite.
Articolul 374. Procura
(1) Procură este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi.
(2) Procura eliberată pentru încheierea de acte juridice în formă autentică trebuie să fie autentificată notarial.
(3) Procurile autentificate, conform legii, de autorităţile administraţiei publice locale sînt echivalate cu procurile autentificate notarial.
(4) Sînt echivalate cu procurile autentificate notarial procurile eliberate de:
a) persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale militare, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, iar în absenţa acestuia – de medicul de gardă;
b) militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţămînt militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;
c) persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective;
d) persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.
(5) Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, a corespondenţei, cu excepţia coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura.
(6) Dispoziţiile legale privind procura se aplică şi în cazul în care împuternicirile se cuprind fie într-un contract la care este parte reprezentatul, inclusiv într-un contract între reprezentat şi reprezentant sau într-un contract între reprezentat şi terţ, fie în procesul-verbal al organului competent al reprezentatului, dacă din lege nu rezultă altfel.
(7) Dispoziţiile legale privind procura se aplică în mod corespunzător în cazul în care aceeaşi procură este eliberată de mai multe persoane.
(8) Dacă procura s-a eliberat unei persoane juridice fără a indica numele reprezentantului sau al salariatului acelei persoane care va exercita împuternicirile, împuternicirile se exercită de către administratorul acelei persoane sau de persoana desemnată de acesta.
Articolul 375. Procura ulterioară
(1) Persoana căreia îi este eliberată procura (procură iniţială) poate elibera o procură prin care se deleagă împuternicirile sau se substituie reprezentantul conform art.364 (procură ulterioară).
(2) În toate cazurile, procura ulterioară emisă de o persoană fizică trebuie autentificată notarial chiar dacă procura iniţială nu este autentificată.
(3) Reprezentantul căruia i s-a eliberat procura conform art.374 alin.(5) nu poate elibera procură ulterioară.
(4) Persoana căreia îi este eliberată procura ulterioară poate elibera o nouă procură ulterioară numai dacă acest drept este stipulat expres în procura iniţială şi cea ulterioară.
Articolul 376. Termenul procurii
(1) Dacă termenul valabilităţii nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii. De asemenea, termenul valabilităţii poate fi indicat prin stipularea unei condiţii la îndeplinirea căreia procura încetează.
(2) Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
(3) Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă pînă la revocarea ei de către persoana care a eliberat-o.
Articolul 377. Încetarea valabilităţii procurii
(1) Valabilitatea procurii încetează în cazul:
a) expirării termenului sau îndeplinirii condiţiei extinctive;
b) revocării de către persoana care a eliberat-o sau, dacă este eliberată de mai multe persoane, revocării de către oricare dintre ele;
c) renunţării persoanei căreia îi este eliberată;
d) dizolvării persoanei juridice care a eliberat procura;
e) dizolvării persoanei juridice căreia îi este eliberată procura;
f) decesului persoanei fizice care a eliberat procura, declarării ei drept dispărută fără de veste ori instituirii în privinţa ei a unei măsuri de ocrotire judiciare, dacă legea nu prevede altfel;
g) decesului persoanei fizice căreia îi este eliberată procura, declarării ei dispărută fără de veste ori instituirii în privinţa ei a unei măsuri de ocrotire judiciare.
(2) Persoana care a eliberat procura o poate revoca în orice moment, iar persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment. Orice clauză contrară este nulă.
(3) Odată cu încetarea valabilităţii procurii, încetează valabilitatea procurii ulterioare.
Articolul 378. Procura irevocabilă
(1) În scopul executării ori garantării executării obligaţiilor prezente sau viitoare ale reprezentatului sau ale unui terţ faţă de reprezentant ori faţă de persoanele în numele sau în interesul căruia acţionează reprezentantul, în cazul în care obligaţia este asumată de către un profesionist, reprezentatul poate indica în procură că ea nu poate fi revocată înainte de expirarea termenului ori îndeplinirea condiţiei extinctive sau poate indica faptul că ea poate fi revocată doar în anumite condiţii (procura irevocabilă). În acest caz, dispoziţiile art.377 alin.(1) lit.b) şi alin.(2) nu se aplică.
(2) Cu toate acestea, procura irevocabilă poate fi revocată după stingerea obligaţiei pentru executarea sau garantarea căreia a fost eliberată.
(3) În cazul în care reprezentantul exercită împuternicirile contrar scopului ori există pericolul unei asemenea exercitări, reprezentatul poate cere instanţei de judecată să pronunţe revocarea procurii irevocabile.
Articolul 379. Informarea despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii
(1) Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre revocarea şi încetarea valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii sau ocrotitorul celui care a eliberat procura în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.d) şi f).
(2) În cazul în care persoana care a eliberat procura în formă scrisă sau în formă autentică nu a indicat în ea identitatea terţilor cu care reprezentantul urma să contracteze, ea poate informa terţii despre revocarea procurii prin solicitarea către notar de a înregistra declaraţia de revocare în registrul procurilor.
(3) Acelaşi drept de a informa terţii prin intermediul registrului procurilor, solicitînd notarului de a înregistra informaţia despre încetarea procurii, îl au:
a) persoana căreia i s-a eliberat procura sau, după caz, succesorii săi – în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.c), e) şi g);
b) succesorii sau, după caz, ocrotitorul celui care a eliberat procura – în cazurile prevăzute la art.377 alin.(1) lit.d) şi f).
(4) Terţii se consideră informaţi în ziua lucrătoare imediat următoare după data înregistrării declaraţiei sau a informaţiei prevăzute la alin.(2) sau, respectiv, alin.(3), dacă nu au fost informaţi mai devreme pe altă cale.
(5) Modul de ţinere, operare a înregistrărilor, a modificărilor, a radierilor şi de acces al terţilor la informaţia din registrul procurilor se stabileşte de Guvern.
Articolul 380. Publicitatea revocării sau încetării din alt temei a procurii
(1) În vederea informării terţilor, notarul căruia i se solicită să autentifice revocarea unei procuri este obligat să înregistreze, de îndată, informaţia despre revocare în registrul procurilor.
(2) Notarul care autentifică actul pentru încheierea căruia a fost dată procura are obligaţia să verifice la registrul prevăzut la alin.(1) dacă acea procură a fost revocată sau dacă au fost înregistrate informaţii despre alte temeiuri de încetare a procurii.
(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) sînt aplicabile şi în cazul autentificărilor realizate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Articolul 381. Efectele încetării valabilităţii procurii
(1) Actele juridice încheiate de reprezentant pînă la momentul cînd acesta a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămîn valabile pentru reprezentant şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.
(2) Dacă unui terţ i se prezintă o procură, despre încetarea căreia el nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască, încetarea procurii nu este opozabilă terţului, iar actul juridic încheiat de către reprezentant cu terţul rămîne valabil pentru reprezentat şi succesorii săi.
(3) La încetarea valabilităţii procurii, persoana căreia îi este eliberată procura sau succesorii ei sînt obligaţi să restituie imediat procura.
Articolul 382. Reprezentarea comercială
(1) Reprezentantul comercial este persoana care reprezintă de sine stătător şi permanent interesele întreprinzătorului la încheierea actelor juridice în vederea gestionării afacerii.
(2) Reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic se admite doar dacă există un acord expres între părţi în acest sens şi în alte cazuri prevăzute de lege, reprezentantul comercial fiind ţinut să execute atribuţiile cu diligenţa unui bun proprietar.
(3) Reprezentantul comercial este în drept să ceară plata remuneraţiei convenite, precum şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii în părţi egale de la persoanele reprezentate concomitent în condiţiile alin.(2), dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
(4) Reprezentarea comercială se efectuează în bază de contract, încheiat în scris, cu indicarea împuternicirilor reprezentantului, iar în cazul lipsei acestor împuterniciri, şi în bază de procură.
(5) Reprezentantul comercial este obligat să nu divulge informaţiile confidenţiale ce i-au devenit cunoscute în urma reprezentării, chiar şi după încetarea procurii comerciale.
(6) Specificul reprezentării comerciale în anumite domenii ale activităţii de întreprinzător se stabileşte prin lege.
Titlul IV
TERMENELE
Capitolul I
CALCULAREA TERMENULUI
Articolul 383. Instituirea termenului
(1) Termenul se instituie prin lege, hotărîre judecătorească sau prin acordul părţilor.
(2) Indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în prezentul titlu.
Articolul 384. Modul de stabilire a termenului
Termenul se instituie prin indicare a unei date calendaristice, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi sigur că se va produce.
Articolul 385. Începutul curgerii termenului
(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(2) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această zi se include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vîrstei.
Articolul 386. Diferitele modalităţi ale termenului
(1) Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 6 luni, prin trimestru – 3 luni, prin jumătate de lună – 15 zile, prin decadă – 10 zile.
(2) Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă, fracţiunea se calculează la urmă.
(3) În cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere data de întîi, de cincisprezece sau, respectiv, ultima zi a lunii.
Articolul 387. Calcularea termenelor de un an şi de o lună
Dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 de zile şi anul – 365 de zile.
Articolul 388. Expirarea termenului
(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.385 alin.(1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.385 alin.(2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.
(2) Dacă ultima lună nu are data respectivă determinată conform alin.(1), termenul expiră în ultima zi a lunii.
(3) Dacă s-a stabilit că un anumit termen durează pînă la o anumită zi, se prezumă că termenul include şi ziua respectivă.
(4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd această organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.
(5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dispoziţia a doua din alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
(6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie.
Articolul 389. Expirarea termenului într-o zi de odihnă
Dacă ultima zi a termenului este o zi de duminică, de sîmbătă sau o zi care, în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă, termenul expiră în următoarea zi lucrătoare.
Articolul 390. Prelungirea termenului
În cazul prelungirii, termenul nou se calculează din momentul expirării termenului precedent.
Capitolul II
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Articolul 391. Termenul general de prescripţie extinctivă
(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
(2) Acţiunile privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale se prescriu numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Articolul 392. Termenele speciale de prescripţie extinctivă
(1) Se prescriu în termen de 6 luni acţiunile privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzelor sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrilor judecătoreşti.
(2) Se prescriu în termen de 10 ani acţiunile privind:
a) drepturile reale care nu sînt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sînt supuse altui termen de prescripţie;
b) repararea prejudiciului adus mediului.
Articolul 393. Interzicerea modificării termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare
(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, orice clauză prin care se derogă de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă, inclusiv prin modificarea duratei termenului de prescripţie extinctivă sau a modului de calculare ori prin renunţarea la dreptul de a invoca prescripţia, este nulă.
(2) Cu toate acestea, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii absolute, se poate deroga, prin clauză expresă scrisă, de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă prin modificarea:
a) duratei termenelor de prescripţie extinctivă;
b) cursului prescripţiei extinctive pe calea fixării începutului acesteia ori a modificării temeiurilor legale de suspendare sau de întrerupere a acesteia, după caz.
(3) Derogările de la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă se aplică doar în partea în care prescripţia extinctivă modificată expiră cel puţin într-un an şi cel mult pînă la expirarea duratei maxime calculate conform art.404.
(4) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acţiune ar fi declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit dispoziţiilor legale, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o acţiune declarată de dispoziţiile legale imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(5) De la dispoziţiile legale privind prescripţia extinctivă nu se poate deroga în temeiul alin.(2) în detrimentul consumatorului.
Articolul 394. Aplicarea prescripţiei extinctive
Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai dacă persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, creditorii persoanei sau oricare altă persoană care are un interes legitim a ridicat excepţia de tardivitate conform Codului de procedură civilă.
Articolul 395. Începutul curgerii termenului de prescripţie extinctivă
(1) Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.
(2) În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei.
(3) În raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricînd, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd creditorul a cerut executarea; dacă, conform conţinutului obligaţiei, debitorul beneficiază de un termen suspensiv de la cerere, se aplică dispoziţiile alin.(2).
(4) În acţiunile privind repararea prejudiciului, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atît tipul prejudiciului, cît şi pe cel care răspunde de el.
(5) Dacă legea nu prevede altfel, în cazul acţiunii în nulitate supuse prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele a cunoscut sau trebuia să cunoască temeiul nulităţii.
(6) În cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie extinctivă separată, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate.
(7) În cazul obligaţiei continue de a nu face, dreptul la acţiune, supus unei prescripţii extinctive separate, se naşte în legătură cu fiecare încălcare.
(8) Prescripţia dreptului la acţiune în restituirea îmbogăţirii nejustificate începe să curgă de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască atît existenţa dreptului său la restituire, cît şi persoana obligată să restituie. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător şi în cazul acţiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri fără mandat.
(9) Dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea obligaţiei ori de reducere a obligaţiei corelative se prescrie extinctiv la data prescrierii extinctive a obligaţiei a cărei neexecutare întemeiază rezoluţiunea sau reducerea obligaţiei corelative.
(10) Prescripţia dreptului la acţiune privind efectele juridice ale rezoluţiunii sau ale donaţiei revocate începe să curgă de la data în care a intervenit rezoluţiunea sau, după caz, revocarea, iar în cazul în care, în temeiul legii sau al contractului, prestaţiile trebuie să se facă la o dată ulterioară – prescripţia începe să curgă după împlinirea acelei date.
(11) Prescripţia dreptului la acţiune în ajustarea contractului sau la rezoluţiune pentru schimbarea excepţională a circumstanţelor începe să curgă de la data în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască survenirea schimbării excepţionale a circumstanţelor.
(12) Acţiunile prevăzute la alin.(7), (8), (10) şi (11) se supun termenului general de prescripţie, cu excepţia prevăzută la art.328 alin.(3) enunţul al doilea.
Articolul 396. Prescripţia extinctivă în cazul dreptului de regres
(1) Prescripţia dreptului la acţiune în regres expiră la data în care ar fi expirat prescripţia dreptului la acţiune al creditorului iniţial faţă de debitorul urmărit în regres.
(2) Cu toate acestea, prescripţia dreptului la acţiune în regres nu poate expira mai devreme de 6 luni din data în care a apărut dreptul la acţiune în regres sau din data în care creditorul iniţial a înaintat acţiunea faţă de persoana îndreptăţită la regres, oricare din aceste date este mai devreme.
(3) Dispoziţiile alin.(2) nu se aplică dacă persoana îndreptăţită la regres ar fi putut în mod rezonabil să opună creditorului iniţial expirarea termenului de prescripţie al creanţei faţă de debitorul împotriva căruia persoana acţionează în regres.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător în cazul în care, în loc să acţioneze în regres pe baza unor dispoziţii legale speciale, persoana îndreptăţită la regres acţionează contra debitorului pe temeiul dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea nejustificată sau gestiunea de afaceri.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana este îndreptăţită la regres în temeiul executării pe baza unei garanţii personale autonome pe care şi-a asumat-o faţă de creditor, precum şi în alte cazuri cînd era obligată în aşa fel încît trebuia să execute independent de prescrierea extinctivă a dreptului la acţiune al creditorului faţă de debitor. În aceste cazuri, se aplică dispoziţia corespunzătoare a art.395.
Articolul 397. Efectul asupra prescripţiei extinctive al cesiunii creanţei sau al preluării datoriei
Cesiunea creanţei sau preluarea datoriei fără acordul vechiului debitor nu afectează cursul prescripţiei extinctive.
Articolul 398. Suspendarea curgerii termenului de prescripţie extinctivă
(1) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă se suspendă dacă:
a) înaintarea acţiunii este imposibilă din cauza unui impediment în afara controlului creditorului şi dacă lui nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele sale;
b) executarea obligaţiilor este amînată (moratoriu);
c) creditorul sau debitorul face parte din rîndul forţelor armate puse pe picior de război;
d) creditorul este minor sau supus unei măsuri de ocrotire judiciare şi nu are un reprezentant sau ocrotitor, cu excepţia cazurilor în care creditorul are capacitate de exerciţiu procesuală în privinţa dreptului încălcat;
e) creditorul sau debitorul a decedat şi niciunei persoane nu i s-a stabilit calitatea de moştenitor sau de persoană împuternicită să acţioneze în numele masei succesorale (executor testamentar care are împuterniciri de administrare, custode sau administrator al masei succesorale desemnat de notar ori administrator al insolvabilităţii masei succesorale);
f) activitatea autorităţilor judecătoreşti de a căror competenţă ţine soluţionarea litigiului dintre părţi este suspendată;
g) creditorul şi debitorul negociază cu privire la dreptul sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept;
h) creditorul şi debitorul negociază cu privire la medierea în privinţa dreptului sau a circumstanţelor;
i) părţile se află, în condiţiile legii, în proces de mediere cu privire la drept sau la circumstanţele din care ar putea rezulta o pretenţie privind acel drept.
(2) Cursul prescripţiei extinctive se suspendă doar dacă temeiurile de suspendare indicate la alin.(1) au apărut sau au continuat în ultimele 6 luni ale termenului de prescripţie extinctivă, iar dacă acest termen este de 6 luni sau mai scurt – înăuntrul lui.
(3) Curgerea termenului de prescripţie extinctivă continuă de la data încetării împrejurărilor care servesc drept temei pentru suspendarea cursului prescripţiei extinctive. Termenul curs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat nu se include în termenul de prescripţie extinctivă. Termenul rămas se prelungeşte pînă la 6 luni, iar dacă termenul de prescripţie extinctivă este mai scurt de 6 luni – pînă la durata lui.
(4) O parte nu negociază în sensul alin.(1) lit.g) şi h) dacă nu răspunde la invitaţia de a negocia ori refuză în mod expres negocierea. Negocierea încetează în data ultimei comunicări făcute de către partea în folosul căreia curge prescripţia extinctivă sau în data în care una dintre părţi a comunicat celeilalte că refuză să continue negocierile.
(5) Cursul prescripţiei extinctive a dreptului la acţiunea în regres a pîrîtului faţă de un terţ se suspendă din momentul atragerii terţului ca intervenient accesoriu şi pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti pronunţate împotriva pîrîtului, a cărei executare va îndreptăţi pîrîtul la regres.
Articolul 399. Suspendarea cursului prescripţiei extinctive în cazul raporturilor familiale
Cursul prescripţiei extinctive se suspendă:
a) pentru cererile dintre soţi - pe durata căsătoriei;
b) pentru cererile dintre părinţi şi copii – pînă la atingerea majoratului de către copii;
c) pentru cererile dintre tutori, curatori ori alte persoane care exercită o măsură de ocrotire şi persoanele aflate sub tutela sau curatela lor ori sub altă măsură de ocrotire – pe durata tutelei, curatelei sau altei măsuri de ocrotire.
Articolul 400. Suspendarea prescripţiei în cazul administrării bunurilor unei alte persoane
Prescripţia nu începe să curgă iar cea începută se suspendă între persoana care, în temeiul legii, al unei hotărîri judecătoreşti sau al unui act juridic, administrează bunurile unei alte persoane şi cel ale căror bunuri sînt astfel administrate, cît timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate. Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi acţiunii persoanei juridice faţă de administratorul său.
Articolul 401. Întreruperea cursului prescripţiei extinctive
(1) Cursul prescripţiei extinctive se întrerupe:
a) printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, expres sau tacit, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită executarea parţială a obligaţiei, achitarea, în tot sau în parte, a dobînzilor sau a penalităţilor, constituirea unei garanţii, solicitarea unui termen de plată, declararea compensării şi alte asemenea manifestări care să ateste în mod neîndoielnic existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia;
b) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de chemare în judecată, de arbitrare, a unei cereri de eliberare a ordonanţei judecătoreşti sau a unei alte cereri în organul jurisdicţional competent;
c) prin înaintarea în modul stabilit a unei cereri de admitere a creanţei în cadrul procesului de insolvabilitate, precum şi a cererii de intervenţie în cadrul procedurii de executare silită în curs pornite de alţi creditori;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) După întreruperea cursului prescripţiei extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripţiei extinctive nu se include în noul termen de prescripţie extinctivă.
(3) În cazul survenirii circumstanţei indicate la alin.(1) lit.a), începe să curgă un nou termen de prescripţie extinctivă chiar dacă circumstanţa survine după expirarea termenului de prescripţie extinctivă.
(4) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.b), noua prescripţie extinctivă a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să curgă cît timp hotărîrea de admitere a acţiunii ori ordonanţa nu a rămas definitivă.
(5) În cazul întreruperii în temeiul alin.(1) lit.c), prescripţia extinctivă va reîncepe să curgă de la data la care există din nou posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase nesatisfăcute.
Articolul 402. Cursul prescripţiei în cazul restituirii ori scoaterii cererii de pe rol sau anulării ordonanţei
(1) Dacă instanţa de judecată a restituit cererea, a scos cererea de pe rol sau a anulat ordonanţa judecătorească, cursul prescripţiei extinctive care a început pînă la intentarea acţiunii continuă fără întrerupere.
(2) Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data cînd a devenit irevocabilă încheierea de restituire a cererii, de scoatere a cererii de pe rol sau de anulare a ordonanţei, depune o nouă acţiune, prescripţia este considerată întreruptă prin acţiunea precedentă cu condiţia ca noua acţiune să fie admisă.
Articolul 403. Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă
(1) În cazuri excepţionale, dacă instanţa de judecată constată, la cererea reclamantului, că termenul de prescripţie extinctivă nu este respectat datorită unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei este apărat.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie, şi doar dacă nu a expirat durata maximă calculată conform art.404.
Articolul 404. Durata maximă a termenului de prescripţie extinctivă
(1) În toate cazurile, termenul de prescripţie extinctivă nu poate depăşi durata maximă de 10 ani de la data încălcării dreptului, iar în cazul acţiunilor cu privire la repararea prejudiciului patrimonial şi moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătăţii – 30 de ani de la data încălcării dreptului.
(2) Cu toate acestea, dacă, conform dispoziţiei legale speciale, prescripţia extinctivă a acţiunii curge de la o altă dată, atunci durata maximă prevăzută la alin.(1) va curge de la acea dată.
(3) Termenul curs în perioada în care cursul prescripţiei extinctive este suspendat se include în durata maximă a termenului, cu excepţia suspendării conform art.399.
(4) Dispoziţiile prezentului articol nu afectează:
a) drepturile la acţiune imprescriptibile;
b) termenele de prescripţie extinctivă stabilite de lege care depăşesc 10 ani;
c) efectele întreruperii prescripţiei extinctive conform dispoziţiilor legale.
Articolul 405. Pretenţiile imprescriptibile extinctiv
Sînt imprescriptibile extinctiv pretenţiile:
a) privind apărarea drepturilor personale nepatrimoniale dacă legea nu prevede altfel;
b) clienţilor faţă de bănci, asociaţii de economii şi împrumut şi alţi prestatori de servicii de plată privind eliberarea mijloacelor înscrise în contul acestora sau a remiterilor de bani efectuate în folosul lor;
c) cu privire la repararea prejudiciului patrimonial şi moral cauzat prin deces sau vătămare a sănătăţii. În acest caz, se repară prejudiciul despre care reclamantul a aflat în perioada anterioară intentării acţiunii, dar nu mai mare de 3 ani.
Articolul 406. Executarea obligaţiilor după expirarea termenului de prescripţie extinctivă
(1) După expirarea termenului de prescripţie extinctivă, debitorul poate refuza executarea obligaţiei.
(2) Executarea benevolă a obligaţiei după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu constituie un act lipsit de temei juridic.
(3) Persoana care a executat obligaţia după expirarea termenului de prescripţie extinctivă nu are dreptul să ceară restituirea celor executate, chiar dacă, la data executării, nu cunoştea faptul expirării termenului de prescripţie extinctivă. Aceeaşi prevedere se aplică şi pentru recunoaşterea datoriilor conform contractului, precum şi pentru garanţiile asigurătorii date de debitor.
Articolul 407. Efectele prescripţiei în cazul drepturilor garantate
(1) Prescrierea unui drept garantat prin gaj nu împiedică pe cel îndreptăţit să ceară satisfacerea din bunul grevat dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) creditorul gajist va putea urmări, în condiţiile legii, doar bunul grevat, excluzîndu-se de la urmărire restul patrimoniului debitorului ori debitorului gajist;
b) din produsul valorificării bunului grevat se poate satisface doar capitalul dreptului garantat şi cheltuielile de executare, dar excluzîndu-se dobînzile, dobînzile de întîrziere, penalităţile şi alte accesorii;
c) nu au trecut mai mult de 2 ani de la data invocării faţă de creditor a expirării prescripţiei extinctive de către debitorul obligaţiei garantate.
(2) Dreptul de regres al debitorului gajist faţă de debitor nu se prescrie extinctiv înainte de expirarea a 6 luni din data satisfacerii dreptului garantat în condiţiile alin.(1).
Articolul 408. Prescripţia prestaţiilor suplimentare
O dată cu dreptul principal, se prescrie şi dreptul la prestaţiile suplimentare legate de dreptul principal, chiar şi atunci cînd termenul de prescripţie special pentru acest drept nu a început să curgă.
Capitolul III
TERMENELE DE DECĂDERE
Articolul 409. Stabilirea termenului de decădere
(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept subiectiv sau încheierea unui act juridic.
(2) Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de prescripţie extinctivă, termenul se consideră termen de decădere.
(3) Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileşte un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului subiectiv de către consumator sau încheierea actului juridic de către acesta. În acest caz, se consideră că clauza stabileşte un termen rezonabil.
(4) De asemenea, este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileşte un termen de decădere prin care se fraudează dispoziţiile legale imperative cu privire la prescripţia extinctivă.
(5) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului de decădere stabilit atrage stingerea lui.
(6) Dacă înăuntrul termenului de decădere stabilit actul unilateral nu este încheiat şi, în cazul în care este supus comunicării, nu este recepţionat de partea căreia trebuia comunicat, acesta nu produce efecte juridice.
Articolul 410. Regimul termenelor de decădere
(1) Termenele de decădere nu sînt supuse suspendării, întreruperii şi repunerii în termen, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2) Cu toate acestea, termenul nu poate curge, iar dacă a început să curgă, se suspendă dacă dreptul subiectiv nu poate fi exercitat sau actul juridic nu poate fi încheiat din cauza unui impediment în afara controlului persoanei în cauză şi dacă ei nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depăşească impedimentul ori consecinţele acestuia. În acest caz, dispoziţiile art.398 alin.(2) şi alin.(3) enunţul întîi se aplică în mod corespunzător. Dacă termenul rămas este mai mic de 7 zile, el se prelungeşte şi va fi egal cu 7 zile.
(3) Atunci cînd realizarea dreptului presupune exercitarea unei acţiuni în justiţie, termenul este întrerupt în unul din cazurile indicate la art.401 alin.(1) lit.b).
Articolul 411. Renunţarea la beneficiul decăderii
(1) Cînd termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispoziţie legală care ocroteşte un interes privat, partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit poate să renunţe, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii. Dacă renunţarea intervine înainte de împlinirea termenului, sînt aplicabile regulile privitoare la întreruperea prescripţiei extinctive prin recunoaşterea dreptului.
(2) Părţile nu pot însă renunţa, nici anticipat şi nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică stabilite de lege şi nici nu le pot modifica, micşorîndu-le sau mărindu-le, după caz.
(3) Termenele de decădere stabilite de lege în raporturile contractuale se prezumă că protejează doar un interes privat. Cu toate acestea, termenele de decădere stabilite de lege nu pot fi modificate în detrimentul consumatorului, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Articolul 412. Aplicarea decăderii
(1) Decăderea poate fi invocată de partea în favoarea căreia a fost stipulat ori instituit termenul în condiţiile art.394 alin.(1).
(2) Instanţa de judecată este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, cu excepţia cazului cînd acesta protejează doar un interes privat.
Titlul V
PUBLICITATEA DREPTURILOR, A ACTELOR
ŞI A FAPTELOR JURIDICE
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 413. Obiectul publicităţii şi modalităţile de realizare
(1) Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice raporturi juridice sînt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Publicitatea menţionată la alin.(1) se realizează prin:
a) registrul bunurilor imobile;
b) registrul garanţiilor reale mobiliare;
c) registrul de stat al persoanelor juridice;
d) registrul de stat al vehiculelor;
e) registrul navelor sau catalogul naval;
f) registrele ţinute, conform legii, de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală;
g) registrul actelor de stare civilă;
h) registrul de stat al întreprinzătorilor individuali;
i) alte forme de publicitate prevăzute de lege.
(3) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică în măsura în care prin dispoziţiile legale aplicabile unui anumit registru de publicitate sau prin alte dispoziţii legale speciale nu se prevede altfel.
[Art.413 alin.(2) modificat prin Legea nr.318 din 26.10.2023, în vigoare 09.11.2023]
Articolul 414. Condiţiile de publicitate
(1) Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalităţii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este un minor sau dacă este un adult în privinţa căruia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară.
(3) Orice renunţare sau restrîngere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum şi orice clauză penală sau altă sancţiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sînt lovite de nulitate absolută.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Articolul 415. Efectele publicităţii
(1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui raport juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice.
(2) Între părţi sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele, precum şi orice raporturi juridice produc efecte depline chiar dacă nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea dobînditorilor.
(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Articolul 416. Prezumţiile în materie de registre de publicitate
(1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înregistrat într-un registru public, se prezumă că el există, cît timp nu a fost radiat sau modificat în condiţiile legii.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Articolul 417. Lipsa publicităţii. Sancţiuni
(1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice supuse publicităţii sînt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.
(2) Atunci cînd legea prevede că simpla cunoaştere de fapt nu suplineşte lipsa de publicitate, absenţa acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de terţul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicităţii.
(3) În toate cazurile însă, simpla cunoaştere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineşte lipsa de publicitate faţă de alte persoane decît terţul care, în fapt, le-a cunoscut.
Articolul 418. Concursul dintre formele de publicitate
Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelaşi timp unor formalităţi de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinţe de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.
Articolul 419. Consultarea registrelor de publicitate
(1) Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condiţiile legii, să consulte registrele de publicitate privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situaţie juridică şi să obţină extrase sau copii certificate de pe acestea.
(2) În cazurile şi în modul prevăzut de lege, accesul la informaţia cuprinsă în registrul de publicitate este restricţionat sau condiţionat în vederea ocrotirii datelor cu caracter personal ale persoanei fizice la care se referă informaţia.
Capitolul II
REGISTRELE DE PUBLICITATE CU CARACTER CONSTITUTIV
Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 420. Registrele de publicitate cu caracter constitutiv
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică fiecărui registru de publicitate (registru) care întruneşte următoarele condiţii:
a) în acel registru, conform legii, se supun înregistrării anumite drepturi reale asupra anumitor categorii de bunuri şi/sau anumite alte drepturi patrimoniale (drepturi supuse înregistrării/drepturi înregistrate);
b) legea stabileşte că drepturile supuse înregistrării se pot dobîndi numai prin înregistrarea lor în folosul dobînditorului în acel registru, cu excepţiile prevăzute de lege.
Articolul 421. Felurile înregistrărilor
(1) În registru se fac înregistrări, înregistrări provizorii şi notări.
(2) Înregistrarea şi înregistrarea provizorie au ca obiect drepturile supuse înregistrării, iar notarea se referă la alte drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu drepturile înregistrate cuprinse în registru.
(3) Înregistrarea provizorie şi notarea se fac numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Articolul 422. Înregistrarea drepturilor supuse înregistrării afectate de modalităţi
(1) Drepturile supuse înregistrării dobîndite sub condiţie suspensivă sau rezolutorie nu se înregistrează. Ele se pot însă înregistra provizoriu.
(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalităţii se va putea arăta atît în cuprinsul înregistrării, cît şi al înregistrării provizorii.
Articolul 423. Aplicarea dispoziţiilor legale de drept material şi procedural
Cererile de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere, indiferent de data depunerii lor, sînt soluţionate potrivit dispoziţiilor legale de drept material în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvîrşirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înregistrării, înregistrării provizorii, notării sau radierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul depunerii cererii conform legii.
Secţiunea a 2-a
Înregistrarea şi înregistrarea provizorie
Articolul 424. Caracterul constitutiv al registrului
(1) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile supuse înregistrării se constituie, se transmit, se grevează cu drepturi reale, numai prin înregistrare în registrul prevăzut de lege, pe baza actului sau faptului care întemeiază înregistrarea în condiţiile legii.
(2) Dacă legea nu prevede altfel, drepturile reale se sting numai prin radierea lor din registrul prevăzut de lege, cu consimţămîntul titularului, dat în forma prevăzută de lege. Acest consimţămînt nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înregistrare ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existentei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică, precum şi în alte cazuri prevăzute expres de lege.
(3) Dacă dreptul supus înregistrării ce urmează să fie transmis este grevat cu un drept real în folosul unui terţ, transmiterea se va face cu păstrarea dreptului real al acestui terţ, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.
(4) Modificarea unui drept înregistrat se face potrivit regulilor stabilite pentru dobîndirea acestui drept.
Articolul 425. Constituirea sau transmiterea fără înregistrare a unor drepturi supuse înregistrării
(1) Dreptul supus înregistrării se constituie sau se transmite fără înregistrare în registrul de publicitate prevăzut de lege în temeiul moştenirii, dizolvării persoanei juridice care era titular al dreptului înregistrat, în temeiul accesiunii naturale, vînzării silite, exproprierii pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, în cazul vînzării silite, dacă interdicţia în privinţa dreptului supus înregistrării nu a fost în prealabil notată în registrul bunurilor imobile, dreptul astfel dobîndit nu va putea fi opus terţilor dobînditori de bună-credinţă.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(1), titularul dreptului astfel dobîndit va putea dispune de el prin acte juridice numai după ce s-a făcut înregistrarea în registrul de publicitate corespunzător.
Articolul 426. Conflictul dintre terţii dobînditori de la un autor comun
(1) În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptăţite să dobîndească, prin acte încheiate cu acelaşi titular al dreptului înregistrat, drepturi care se exclud reciproc, cel care a depus primul cererea de înregistrare a dreptului său va fi considerat titular al dreptului supus înregistrării şi va fi înregistrat ca atare, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a efectuat înregistrarea în registru ori cine era în posesia obiectului dreptului supus înregistrării.
(2) În privinţa cererilor de înregistrare ale celorlalţi solicitanţi, registratorul va refuza înregistrarea în acel registru.
Articolul 427. Situaţia terţului dobînditor de rea-credinţă
(1) Cel care a fost îndreptăţit, printr-un act juridic valabil încheiat, să ceară înregistrarea unui drept supus înregistrării în folosul său poate cere instanţei de judecată să dispună înregistrarea dreptului său şi radierea din registru a unui drept concurent sau, după caz, acordarea de rang superior faţă de dreptul înregistrat în folosul unui terţ dacă legea permite coexistenţa acestor drepturi concurente, însă numai dacă sînt întrunite următoarele condiţii:
a) actul juridic pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul să fie anterior celui în baza căruia s-a efectuat înregistrarea în folosul terţului;
b) dreptul reclamantului şi cel al terţului dobînditor să provină de la un autor comun;
c) înregistrarea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de terţul dobînditor prin violenţă sau dol, după caz.
(2) Radierea sau acordarea rangului superior poate fi cerută şi dacă violenţa ori dolul a provenit de la o altă persoană decît terţul dobînditor, dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare la data încheierii actului juridic în baza căruia a dobîndit dreptul supus înregistrării.
(3) Dreptul la acţiune se prescrie în termenul de prescripţie al acţiunii în nulitate pentru violenţă sau eroare, dar nu poate depăşi 3 ani de la data înregistrării de către terţ a dreptului în folosul său.
Articolul 428. Persoanele de la care se pot dobîndi drepturi supuse înregistrării
(1) Înregistrarea dobîndirii unui drept supus înregistrării se poate efectua numai:
a) dacă el se dobîndeşte de la persoana care, la data depunerii cererii de înregistrare, este înregistrată ca titular al dreptului care se transmite ori se grevează; sau
b) dacă el se dobîndeşte de la persoana care, înainte de înregistrarea dobîndirii dreptului în folosul său conform lit.a), s-a obligat să-şi greveze dreptul, iar ambele înregistrări se cer concomitent.
(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică celui care dobîndeşte dreptul de proprietate cu ocazia înregistrării primare în registru a obiectului dreptului supus înregistrării.
(3) Dacă în registru un soţ este înregistrat ca unic titular al dreptului înregistrat, dar este notată calitatea dreptului de bun comun, înstrăinarea sau grevarea acelui drept se va înregistra numai cu acordul celuilalt soţ, acord cuprins în actul juridic de dispoziţie ori într-un înscris separat în forma cerută de lege.
Articolul 429. Înregistrarea întemeiată pe obligaţiile defunctului
Înregistrarea întemeiată pe obligaţiile defunctului se poate efectua şi după ce dreptul supus înregistrării a fost înregistrat pe numele moştenitorului, însă numai în măsura în care moştenitorul este ţinut de aceste obligaţii.
Articolul 430. Acţiunea în efectuarea înregistrării
(1) În cazul în care persoana obligată să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altei persoane un drept supus înregistrării nu îşi execută obligaţiile necesare pentru înregistrarea în registru, persoana îndreptăţită poate cere instanţei de judecată să dispună efectuarea înregistrării de către deţinătorul registrului (acţiune în efectuarea înregistrării).
(2) Acţiunea în efectuarea înregistrării se prescrie în termen de 3 ani în condiţiile legii.
(3) Reclamantul nu este ţinut să demonstreze că cel obligat nu şi-a dat consimţămîntul la înregistrare.
(4) Dacă acţiunea în efectuarea înregistrării a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească îşi va extinde efectul şi în raport cu toate persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, fără consimţămîntul lor, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant în proces. Dispoziţia prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atraşi în proces, nefiind necesară introducerea unei acţiuni separate împotriva lor.
(5) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea în efectuarea înregistrării este opozabilă deţinătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.
Articolul 431. Rangurile de prioritate şi substituirea lor
(1) Dacă mai multe drepturi reale limitate grevează acelaşi drept înregistrat, rangurile de prioritate (ranguri) dintre ele se determină după consecutivitatea înregistrării lor în timp.
(2) Rangurile se pot substitui subsecvent prin efectuarea însemnărilor corespunzătoare în registru în temeiul contractului în acest sens încheiat între titularii drepturilor reale limitate al căror rang se substituie.
(3) Dacă, în rezultatul unei substituiri de rang, un drept de gaj, ipotecă sau alt drept real de garanţie preia un rang inferior, iar un alt drept real limitat, altul decît un drept real de garanţie, preia un rang superior, pentru această substituire este necesar şi consimţămîntul titularului dreptului înregistrat grevat de drepturile al căror rang se substituie.
(4) Dacă un drept real limitat care, în rezultatul unei substituiri de rang, preia un rang inferior este, la rîndul său, grevat cu un drept real limitat în folosul unui terţ, pentru această substituire este necesar şi consimţămîntul acelui terţ.
(5) Rangul superior dobîndit prin substituire nu se pierde dacă s-a stins dreptul real limitat care a preluat rangul inferior.
(6) Drepturile reale limitate care îşi au rangul între rangurile care fac obiectul substituirii nu sînt afectate de acea substituire.
Articolul 432. Înregistrarea provizorie
(1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, înregistrarea provizorie în registru se va putea cere:
a) dacă dobîndirea dreptului supus înregistrării este afectată de o condiţie suspensivă ori rezolutorie, inclusiv dacă în privinţa dreptului supus înregistrării este aplicat un sechestru sau o interdicţie, iar actul juridic de dispoziţie prevede dobîndirea acestui drept sub condiţia suspensivă a ridicării sechestrului sau interdicţiei;
b) dacă, în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive sau în privinţa căreia s-a dispus executarea imediată, dar care nu este încă irevocabilă, persoana a fost obligată la transmiterea, constituirea sau stingerea unui drept supus înregistrării;
c) dacă se dobîndeşte sau se grevează cu un drept real un drept înregistrat provizoriu;
d) dacă ambele părţi consimt doar pentru efectuarea unei înregistrări provizorii, prin stipulaţie expresă în contract sau printr-o declaraţie comună scrisă dacă legea nu cere forma autentică.
(2) În sensul alin.(1) lit.a), în special se consideră dobîndit sub condiţie suspensivă dreptul de proprietate transmis:
a) în temeiul contractului de vînzare-cumpărare în care s-a stipulat că vînzătorul îşi rezervă dreptul de proprietate pînă la plata tuturor sumelor datorate de către cumpărător conform acelui contract (rezerva proprietăţii);
b) în temeiul contractului de leasing în care s-a stipulat că locatarul dobîndeşte dreptul de proprietate după executarea integrală a obligaţiilor sale conform acelui contract.
(3) Prin stipulaţie expresă părţile contractului menţionat la alin.(2) pot exclude posibilitatea înregistrării provizorii în folosul dobînditorului şi prevedea că contractul va fi, în schimb, supus notării în registru.
Articolul 433. Efectele înregistrării provizorii
(1) Înregistrarea provizorie are, de la data depunerii cererii, acelaşi efect ca şi înregistrarea dreptului supus înregistrării, însă sub condiţia şi în măsura justificării ei ulterioare.
(2) Atît timp cît se menţine înregistrarea provizorie:
a) se vor putea efectua înregistrări provizorii şi notări în raport cu dreptul înregistrat provizoriu;
b) se menţine şi dreptul înregistrat, putîndu-se efectua înregistrări provizorii şi notări în raport cu el.
(3) Justificarea unei înregistrări provizorii se face cu consimţămîntul titularului dreptului înregistrat în forma prevăzută de lege sau în temeiul unei hotărîri judecătoreşti irevocabile prin care se admite acţiunea în justificare a înregistrării provizorii (acţiune în justificare). În acest din urmă caz, dispoziţiile art.430 se aplică, în mod corespunzător, şi acţiunii în justificare.
(4) Justificarea unei înregistrări provizorii îşi extinde efectul din oficiu asupra tuturor înregistrărilor provizorii şi notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu. În acest caz, dreptul prevăzut la alin.(2) lit.b), precum şi înregistrările provizorii şi notările în raport cu el, se radiază.
(5) Nejustificarea unei înregistrări provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei şi a tuturor înregistrărilor provizorii şi notărilor în raport cu dreptul înregistrat provizoriu.
(6) Persoana al cărei drept se radiază conform alin.(4) sau (5) nu poate invoca calitatea sa de dobînditor de bună-credinţă ori uzucapiunea pentru a se opune radierii.
Articolul 434. Răsturnarea prezumţiilor privind existenţa sau inexistenţa unui drept supus înregistrării
În cazul drepturilor supuse înregistrării, prezumţiile prevăzute la art.416 pot fi răsturnate numai pe calea acţiunii în rectificare sau dacă se face dovada cazului prevăzut la art.425.
Rectificare: În Codul civil nr.1107/2002 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.66-75, art.132), în art.434 textul "art.411" se va citi "art.416".
(Monitorul Oficial nr.86-92 din 08.03.2019, pag.25)
Secţiunea a 3-a
Notarea
Articolul 435. Drepturile, actele sau faptele supuse notării
(1) În cazurile prevăzute de lege, drepturile, actele, faptele sau raporturile juridice devin opozabile terţilor exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeşte că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaştere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.426, 427 şi 430.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării:
1) contractul privind modul de folosire a proprietăţii comune ori a proprietăţii periodice, contractul de amînare a împărţirii proprietăţii comune;
2) locaţiunea şi cesiunea dreptului de a încasa chiria sau alte venituri generate de dreptul înregistrat;
3) aportul de folosinţă la capitalul social al unei societăţi comerciale a dreptului înregistrat;
4) antecontractul, inclusiv opţiunea, pe care promitentul îl încheie în calitate de titular al dreptului înregistrat;
5) dreptul de preemţiune născut din contract şi avînd ca obiect un drept înregistrat;
6) interdicţia, stipulată prin contract sau testament, de înstrăinare sau de grevare a unui drept înregistrat (clauza de inalienabilitate);
7) calitatea dreptului înregistrat de bun comun al soţilor;
8) calitatea de fiduciar a titularului dreptului înregistrat şi, dacă sînt determinaţi, identitatea viitorilor beneficiari în raport cu dreptul înregistrat;
9) cererea de intentare a procesului de insolvabilitate contra titularului dreptului înregistrat şi intentarea procedurii de insolvabilitate de către instanţa de judecată;
10) sechestrul dreptului înregistrat, al fructelor ori al veniturilor sale; interdicţiile stabilite de instanţa de judecată sau alte autorităţi abilitate conform legii;
11) acţiunea în efectuarea înregistrării, acţiunea în justificare şi acţiunea în rectificare;
12) acţiunea privind contestarea deciziei registratorului şi, dacă procedura prealabilă este obligatorie conform legii, cererea prealabilă acelei acţiuni;
13) orice acţiuni privitoare la drepturi, acte, fapte, raporturi juridice în legătură cu dreptul înregistrat, indiferent dacă vizează o înregistrare ori o înregistrare provizorie existentă sau radiată, inclusiv:
a) acţiunea pentru apărarea dreptului înregistrat;
b) acţiunea de anulare a hotărîrii judecătoreşti de declarare a morţii;
c) acţiunea de partaj;
d) acţiunea în nulitate absolută sau relativă a actului juridic ori de constatare a ineficienţei actului juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
e) acţiunea în declararea rezoluţiunii contractului pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
f) acţiunea revocatorie privind actul juridic pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
g) cererea de revizuire a hotărîrii judecătoreşti pe care s-a întemeiat o înregistrare sau înregistrare provizorie;
14) începerea urmăririi penale în privinţa unei infracţiuni săvîrşite printr-o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru ori a unei infracţiuni în urma căreia s-a efectuat o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare în registru;
15) instituirea măsurii de ocrotire judiciare (ocrotire provizorie, curatelă, tutelă) în privinţa titularului dreptului înregistrat dacă, conform condiţiilor măsurii instituite, persoana ocrotită nu poate să încheie de sine stătător acte juridice de dispoziţie în privinţa bunurilor imobile; modificarea sau revocarea acestei măsuri;
16) hotărîrea judecătorească primită de către deţinătorul registrului de la instanţa de judecată dacă cel în folosul căruia urmează să se înregistreze dreptul supus înregistrării nu a depus cerere de înregistrare şi nu a plătit taxele aferente conform procedurii legale.
(3) În sensul prezentului articol, prin terţi se înţelege orice persoană care a dobîndit un drept supus înregistrării sau un alt drept în legătură cu dreptul supus înregistrării.
(4) Absenţa notării nu lipseşte dreptul, actul, faptul sau raportul juridic de efectele care le produce între părţile sale, iar în cazul acţiunilor judiciare – între participanţii la proces.
(5) Dacă legea nu prevede altfel, notarea efectuată în raport cu un drept înregistrat nu împiedică efectuarea înregistrărilor, a înregistrărilor provizorii sau a altor notări în folosul terţilor fără consimţămîntul solicitantului sau al beneficiarului notării.
Articolul 436. Solicitantul notării
(1) Dacă legea nu prevede altfel, notarea în raport cu un drept înregistrat se face doar la cererea sau cu consimţămîntul autentic al titularului său.
(2) Notarea efectuată pe temeiul unui act juridic autentic poate fi cerută de oricare dintre părţile actului juridic ori succesorii lor. În cazul actului juridic în formă scrisă, cererea trebuie depusă de toate părţile actului juridic sau succesorii lor. În caz de refuz, partea poate cere hotărîre judecătorească care să ţină loc de consimţămînt.
(3) Notarea acţiunii se face:
a) la cererea reclamantului pe baza cererii de chemare în judecată, cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, cererii de eliberare a ordonanţei sau cererii de arbitrare, cu ştampila de intrare ori altă dovadă de recepţie de către instanţa de judecată sau, după caz, instanţa arbitrală;
b) dacă s-a dispus de către instanţa de judecată, în condiţiile Codului de procedură civilă;
c) din oficiu, atunci cînd prin acţiune se contestă decizia deţinătorului registrului.
(4) Dacă acţiunea s-a notat pe temeiul cererii depuse conform alin.(3) lit.a), titularul dreptului real afectat de notare poate cere de la solicitantul notării repararea prejudiciului suferit prin pierderea unei ocazii reale de a dispune cu titlu oneros de dreptul real, de a obţine o finanţare ori repararea unui alt prejudiciu similar cauzat de existenţa notării, cu condiţia că acţiunea nu este admisă de către instanţă sau, dacă este admisă, nu este opozabilă titularului dreptului real, iar solicitantul notării trebuia, în mod rezonabil, să anticipeze aceasta.
(5) Notarea acţiunii se radiază:
a) la cererea persoanei care a cerut notarea ori a succesorului ei procesual;
b) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii de radiere a instanţei care examinează fondul acţiunii ori a hotărîrii instanţei de judecată de admitere a acţiunii de rectificare a notării conform art.442;
c) la cererea oricărei persoane interesate, pe baza încheierii irevocabile a instanţei de refuz de primire a cererii, de restituire a cererii, de încetare a procesului, de scoaterea a cererii de pe rol, de anulare a ordonanţei judecătoreşti, pe baza hotărîrii de respingere a cererii de intentare a procesului de insolvabilitate, precum şi pe baza hotărîrii irevocabile a instanţei prin care se soluţionează fondul acţiunii.
(6) Notarea cererii prealabile contra deciziei deţinătorului registrului se radiază din oficiu la expirarea termenului de 60 de zile din data depunerii cererii prealabile la deţinătorul registrului.
(7) Notarea calităţii dreptului înregistrat de bun comun al soţilor se face la cererea oricăruia dintre soţi, pe baza certificatului de căsătorie, dacă din conţinutul acestuia, corelat cu situaţia juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soţului în folosul căruia este înregistrat dreptul.
Articolul 437. Notarea antecontractelor
(1) Antecontractul care are ca obiect un drept înregistrat se poate nota în registru dacă promitentul este înregistrat în registru ca titular al dreptului care face obiectul contractului definitiv.
(2) În afară de alte cazuri prevăzute de lege, notarea antecontractului se radiază:
a) dacă s-a prescris extinctiv acţiunea beneficiarului de a cere pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti care ţine loc de contract definitiv;
b) dacă dreptul înregistrat a fost definitiv adjudecat în cadrul vînzării silite de către un terţ care nu este ţinut să răspundă de obligaţiile promitentului;
c) în cazul în care prin antecontractul notat în registru s-a stipulat o opţiune, iar, pînă la expirarea termenului stipulat în antecontract pentru exercitarea opţiunii, beneficiarul opţiunii nu solicită, în baza declaraţiei de exercitare a opţiunii şi a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, înregistrarea sau înregistrarea provizorie a dreptului supus înregistrării ce urmează a fi dobîndit.
(3) În cazurile prevăzute la alin.(2) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.442.
Secţiunea a 4-a
Rectificarea cuprinsului registrului
Articolul 438. Noţiunea
(1) Cînd o înregistrare, înregistrare provizorie sau notare efectuată în registru nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înregistrări, înregistrări provizorii sau notări inexacte efectuate în registru.
(3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înregistrării, al înregistrării provizorii sau al notării a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în forma cerută de lege, ori dintr-o hotărîre judecătorească irevocabilă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond.
(4) Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în constatare sau declarare a nulităţii ori a ineficienţei actului juridic în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat, o acţiune în nulitate a înregistrării, înregistrării provizorii sau notării, o cerere de revizuire a hotărîrii judecătoreşti sau cerere de contestare a hotărîrii arbitrale, precum şi altă acţiune care poate avea ca efect întemeierea unei acţiuni în rectificare.
Articolul 439. Rectificarea înregistrării sau înregistrării provizorii
(1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei înregistrări sau înregistrări provizorii dacă:
a) înregistrarea sau înregistrarea provizorie nu este valabilă, inclusiv dacă dreptul a fost greşit calificat de către registrator;
b) s-a constatat sau s-a declarat nulitatea ori ineficienţa actului sau faptului în temeiul căruia a fost efectuată înregistrarea ori înregistrarea provizorie în partea constituirii, a transmiterii sau, după caz, a stingerii dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu;
c) dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu s-a stins în baza legii ori a actului în temeiul căruia s-a făcut înregistrarea sau înregistrarea provizorie;
d) înregistrarea sau înregistrarea provizorie din registru nu mai este, din orice alte motive, în concordanţă cu situaţia juridică reală a dreptului înregistrat sau înregistrat provizoriu.
(2) Rectificarea în registru se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţia în forma cerută de lege a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în cazul în care declaraţia nu s-a dat, prin hotărîre judecătorească irevocabilă. Reclamantul nu este ţinut să demonstreze că titularul dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat nu a dat declaraţia.
(3) Dacă un soţ este înregistrat în registru ca unic titular al dreptului înregistrat, la cererea celuilalt soţ, cu consimţămîntul soţului înregistrat ca titular, în forma cerută de lege, se poate rectifica registrul, înregistrîndu-se dreptul comun în devălmăşie sau, în condiţiile legii, pe cote-părţi asupra dreptului înregistrat al ambilor soţi. Rectificarea se efectuează pe baza copiei legalizate a certificatului de căsătorie, dacă din conţinutul acestuia, corelat cu situaţia juridică a acelui drept descrisă în registru, rezultă că dreptul înregistrat s-a dobîndit în timpul căsătoriei, iar conform legii acel drept nu urmează a fi atribuit la categoria bunurilor personale ale soţului în folosul căruia este înregistrat dreptul.
(4) Cînd dreptul înregistrat sau înregistrat provizoriu în registru urmează a fi rectificat, titularul lui este obligat să predea persoanei îndreptăţite, odată cu consimţămîntul dat, în forma cerută de lege, pentru efectuarea rectificării, şi înscrisurile necesare, iar în caz contrar, persoana interesată va putea solicita instanţei să dispună rectificarea în registru. În acest din urmă caz, hotărîrea instanţei de judecată va suplini consimţămîntul la înregistrare sau înregistrare provizorie al părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare rectificării.
(5) Acţiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acţiunea de fond, cînd este cazul. Ea poate fi formulată atît împotriva dobînditorului nemijlocit, cît şi împotriva terţilor dobînditori, în condiţiile prevăzute la art.440, cu excepţia acţiunii întemeiate pe dispoziţiile alin.(1) lit.c) şi d) din prezentul articol, care nu poate fi pornită faţă de dobînditorul de bună-credinţă al dreptului supus înregistrării dobîndit în temeiul unui act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui contract de gaj, ipotecă sau altă garanţie reală.
(6) Acţiunea în rectificare întemeiată pe dispoziţiile alin.(1) lit.b), c) sau d) nu atrage necesitatea contestării simultane a deciziei registratorului.
Articolul 440. Termenele de exercitare a acţiunii în rectificare
(1) Acţiunea în rectificare este imprescriptibilă.
(2) Acţiunea în rectificare fondată pe unul din temeiurile prevăzute la art.439 alin.(1) lit.a) sau b) se respinge dacă titularul dreptului înregistrat a demonstrat intervenirea dobîndirii de bună-credinţă conform art.523 sau a uzucapiunii conform art.524.
Articolul 441. Efectele admiterii acţiunii în rectificare
(1) Hotărîrea prin care se admite rectificarea nu poate aduce atingere drepturilor persoanelor care nu au participat la proces.
(2) Dacă însă acţiunea în rectificare a fost notată în registru, hotărîrea judecătorească de admitere a acţiunii în rectificare îşi va extinde efectul şi în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept supus înregistrării după notare, care se va radia, la cererea oricărei persoane interesate, odată cu dreptul autorului lor care a fost participant la proces. Dispoziţia prezentului alineat se aplică chiar dacă dobînditorii respectivi nu au fost atraşi în proces, nefiind necesară introducerea unei acţiuni separate împotriva lor.
(3) Hotărîrea judecătorească prin care se admite acţiunea în rectificare este opozabilă deţinătorului registrului fără atragerea acestuia în proces.
Articolul 442. Rectificarea notării în registru
(1) În lipsa consimţămîntului titularului notării, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art.439, precum şi ori de cîte ori, din alt temei, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.
(2) Rectificarea se va încuviinţa în temeiul unei hotărîri judecătoreşti definitive dacă legea nu prevede că o anumită notare se poate radia la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu. Dreptul la acţiune în rectificarea notării este imprescriptibil.
(3) Dispoziţiile art.439 şi 441 rămîn aplicabile.
Articolul 443. Radierea drepturilor condiţionale
(1) Dreptul dobîndit sub o condiţie suspensivă se radiază la cererea oricărei persoane interesate, dacă nu se dovedeşte îndeplinirea condiţiei care afectează dreptul, în termen de 10 ani de la înregistrarea provizorie sau în alt termen stipulat de părţi în acest sens.
(2) Tot astfel se va radia condiţia rezolutorie şi dreptul titularului anterior, dacă nu s-a cerut, în temeiul condiţiei rezolutorii, radierea dreptului înregistrat provizoriu sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înregistrarea provizorie dacă actul prin care s-a stipulat condiţia nu prevede un alt termen.
(3) Dispoziţiile art.433 alin.(4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 444. Îndreptarea erorilor materiale
Erorile materiale săvîrşite cu prilejul înregistrărilor, înregistrărilor provizorii sau notărilor efectuate în registru, altele decît cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispoziţiile art.440-442 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 445. Răspunderea pentru ţinerea defectuoasă a registrului
(1) Persoana prejudiciată printr-o faptă ilicită săvîrşită fără justificare în păstrarea şi administrarea registrului poate cere obligarea, în solidar, la plata de despăgubiri a deţinătorului registrului care a săvîrşit fapta şi a persoanei vinovate de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea, de către persoana prejudiciată ori de predecesorii săi în dreptul vizat, a acţiunilor şi a căilor de atac prevăzute de lege.
(2) Dacă legea prevede formarea unui fond de garanţie, deţinătorul registrului va plăti despăgubirea din acel fond.
(3) Dreptul la acţiune se prescrie într-un termen de 1 an, socotit din ziua în care persoana prejudiciată a cunoscut fapta cauzatoare de prejudiciu, însă nu mai tîrziu de 3 ani de la data cînd s-a săvîrşit fapta. Prescripţia este suspendată prin exercitarea acţiunilor şi a căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor faptei cauzatoare de prejudiciu.
Capitolul III
REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE
Articolul 446. Scopul şi obiectul registrului bunurilor imobile
(1) În registrul bunurilor imobile se înregistrează bunurile imobile şi drepturile reale asupra lor (drepturi reale imobiliare). De asemenea, în registrul bunurilor imobile se înscriu părţile componente ale bunurilor imobile. În cazurile prevăzute de lege, titularul dreptului real este obligat să ceară înscrierea părţilor componente ale bunurilor imobile.
(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi notate în registrul bunurilor imobile unele drepturi, fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilele înregistrate în registrul bunurilor imobile.
(3) Prin lege se reglementează:
a) procedura de înregistrare, înregistrare provizorie, notare sau radiere din registrul bunurilor imobile;
b) formarea bunurilor imobile prin separare, divizare, comasare sau combinare.
Articolul 447. Condiţiile de înregistrare
În afara altor temeiuri prevăzute de lege, înregistrarea sau înregistrarea provizorie în registrul bunurilor imobile se efectuează în baza contractului autentificat notarial, a hotărîrii judecătoreşti, a certificatului de moştenitor sau în baza unui act emis de autorităţile administrative în cazurile în care legea prevede aceasta.
Articolul 448. Renunţarea la dreptul de proprietate
(1) Proprietarul poate renunţa la dreptul său asupra bunului imobil printr-o declaraţie autentificată notarial, depusă la organul cadastral teritorial pentru a se radia dreptul.
(2) În cazul prevăzut la alin.(1), satul (comuna), oraşul sau, după caz, municipiul poate cere înregistrarea dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărîrii consiliului local, cu respectarea dispoziţiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înregistrarea în temeiul uzucapiunii conform art.526.
(3) În situaţia bunurilor imobile grevate de drepturi reale limitate, unitatea administrativ-teritorială care a preluat bunul nu răspunde decît cu acel bun.
Articolul 449. Data producerii efectelor înregistrării
Dacă legea nu prevede altfel, înregistrarea în registrul bunurilor imobile produce efecte de la data depunerii cererii la organul cadastral teritorial, ţinîndu-se cont de data, ora şi minutul depunerii.
Articolul 450. Drepturile, actele sau faptele supuse notării
În afara altor cazuri prevăzute de lege, sînt supuse notării în registrul bunurilor imobile:
a) intenţia titularului dreptului real imobiliar de a înstrăina sau de a ipoteca dreptul;
b) poprirea, gajul sau constituirea altei garanţii reale asupra creanţei ipotecare;
c) avizul de executare a dreptului de ipotecă.
Articolul 451. Notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca
(1) Titularul unui drept real imobiliar poate cere ca intenţia sa de a înstrăina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătînd în acest din urmă caz şi suma maximă a obligaţiei garantate fără dobînzi, comisioane şi alte cheltuieli, penalităţi ori alte forme de despăgubire.
(2) Dacă, în termen de 3 luni de la notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca, se depune cerere de înregistrare sau înregistrare provizorie a înstrăinării sau ipotecării avute în vedere, dreptul se va înregistra sau, respectiv, se va înregistra provizoriu şi în raport cu persoanele care au dobîndit vreun drept real imobiliar după notare, ale căror drepturi se vor radia fără consimţămîntul lor la cererea oricărei persoane interesate.
(3) Notarea intenţiei de a înstrăina sau de a ipoteca îşi pierde efectul la expirarea unui termen de 3 luni de la data depunerii cererii de notare şi se radiază fără consimţămîntul titularului la cererea oricărei persoane interesate.
(4) Anul, luna şi ziua în care notarea îşi pierde efectul se menţionează în notare.
Articolul 452. Modificarea descrierii imobilului
Proprietarul bunului imobil înregistrat în registrul bunurilor imobile poate cere oricînd modificarea menţiunilor din registrul bunurilor imobile privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa bunului, în condiţiile legii.
Articolele 453 - 773 CARTEA A DOUA – Drepturile reale
Articolele 774 - 2161 CARTEA A TREIA – Obligaţiile
Articolele 2162 - 2575 CARTEA A PATRA – Moştenirea
Articolele 2576 - 2671 CARTEA A CINCEA – Dreptul internaţional privat
________________________________
* Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.467-479, art.784
Modificat şi completat prin legile Republicii Moldova:
Legea nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.467-479, art.784;
Legea nr.272 din 29.11.2018 – Monitorul Oficial, 2018, nr.462-466, art.776;
Legea nr.304 din 21.12.2017 – Monitorul Oficial, 2018, nr.7-17, art.64;
Legea nr.225 din 15.12.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.464-470, art.790;
Legea nr.178 din 21.07.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.301-315, art.537;
Legea nr.58 din 06.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.119-126, art.197;
Legea nr.66 din 13.04.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.171-180, art.297;
Legea nr.80 din 05.05.2017 – Monitorul Oficial, 2017, nr.162-170, art.284;
Legea nr.211 din 29.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.698;
Legea nr.200 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.338-341, art.696;
Legea nr.185 din 22.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.655;
Legea nr.160 din 07.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.306-313, art.647;
Legea nr.201 din 28.07.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.293-305, art.630;
Legea nr.6 din 26.02.2016 – Monitorul Oficial, 2016, nr.79-89, art.144;
Legea nr.90 din 29.05.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.169-173, art.379;
Legea nr.53 din 03.04.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.253;
Legea nr.43 din 27.03.2014 – Monitorul Oficial, 2014, nr.99-102, art.247;
Legea nr.203 din 12.07.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.191-197, art.621;
Legea nr.155 din 28.06.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.173-176, art.582;
Legea nr.116 din 23.05.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.146-151, art.456;
Legea nr.31 din 07.03.2013 – Monitorul Oficial, 2013, nr.69-74, art.223;
Legea nr.184 din 11.07.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.166-169a, art.571;
Legea nr.33 din 06.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.99-102, art.330;
Legea nr.23 din 01.03.2012 – Monitorul Oficial, 2012, nr.54-59, art.172;
Legea nr.88 din 21.04.2011 – Monitorul Oficial, 2011, nr.107-109, art.284;
Legea nr.113-XVIII din 18.12.2009 – Monitorul Oficial, 2009, nr.197-200, art.656;
Legea nr.163-XVI din 09.07.2008 – Monitorul Oficial, 2008, nr.140-142, art.574;
Legea nr.280-XVI din 14.12.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.94-96, art.349;
Legea nr.250-XVI din 22.11.2007 – Monitorul Oficial, 2008, nr.37-39, art.102;
Legea nr.130-XVI din 07.06.2007 – Monitorul Oficial, 2007, nr.94-97, art.418;
Legea nr.262-XVI din 28.07.2006 – Monitorul Oficial, 2006, nr.126-130, art.641;
Legea nr.60-XVI din 28.04.2005 – Monitorul Oficial, 2005, nr.92-94, art.431;
Legea nr.206-XV din 29.05.2003 – Monitorul Oficial, 2003, nr.149, art.598.