Hotărâre nr. 546 din 26.07.2023
cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Avizului la proiectul de lege
pentru modificarea unor acte normative
nr. 546 din 26.07.2023
(în vigoare 27.07.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 272-273 art. 649 din 27.07.2023
* * *
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Ministrul afacerilor interne | Adrian Efros |
| Ministrul finanţelor | Veronica Sireţeanu |
| Ministrul mediului | Iordanca-Rodica Iordanov |
| Ministrul justiţiei | Veronica Mihailov-Moraru |
| Nr.546. Chişinău, 26 iulie 2023. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.546/2023
AVIZ
la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative
Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.174 din 10 mai 2022) de către dl Vladimir Bolea, deputat în Parlament, şi comunică susţinerea acestuia, considerând binevenită reactivarea căilor navigabile interne pe râurile Prut şi Nistru, prin amenajarea spaţiilor de acostament al navelor de mărfuri şi pasageri. Totodată, în sensul asigurării unei aplicabilităţi adecvate a propunerilor legislative, se prezintă următoarele propuneri.
1. Conform Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău la 28 iunie 2010, Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, semnat la Roma la 29 noiembrie 2012, şi Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la folosirea în comun şi protecţia apelor de frontieră, semnat la Chişinău la 23 noiembrie 1994, lucrările efectuate în apele transfrontaliere şi activităţile economice în zona frontierei de stat urmează a fi coordonate cu autorităţile responsabile ale statelor vecine.
2. Prevederile proiectului de lege nu reglementează modul de administrare a sedimentelor solide şi nu sunt specificate proceduri de valorificare şi evidenţă a substanţelor minerale extrase în urma lucrărilor de menţinere a şenalului navigabil. În lipsa reglementărilor evocate, coordonarea lucrărilor de curăţare a şenalului navigabil în apele transfrontaliere poate fi refuzată de statele vecine. Astfel, se propune completarea art.6 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova cu alineatul (5) cu următorul cuprins:
"(5) Se interzice comercializarea sedimentelor solide (nisip, prundiş, pietriş, pietre) obţinute în urma efectuării lucrărilor de menţinere a şenalului navigabil şi amenajare a cheiurilor temporare, cu restituirea acestora în amonte/aval al râurilor sau fluviilor din care sedimentele solide au fost extrase."
3. Complementar, pentru a elimina riscul generării daunelor ireparabile diversităţii resurselor biologice şi în scopul respectării tratatelor internaţionale, considerăm necesară amendarea art.37 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova prin modificarea alin.(5) şi completarea articolului respectiv cu alin.(6) în următoare formulare:
"(5) Toate lucrările de menţinere a şenalului navigabil şi de amenajare a cheiurilor pe căile navigabile interne vor fi efectuate în afara perioadei de prohibiţie a pescuitului.
(6) Prin derogare de la prevederile alin.(5), în urma calamităţilor naturale, accidentelor, incidentelor şi în scopul asigurării siguranţei navigaţiei, lucrările de menţinere a şenalului navigabil şi de amenajare a cheiurilor pe căile navigabile interne pot fi efectuate cu acordul organului de specialitate în domeniul mediului."
4. Subsecvent, în scopul alinierii normelor proiectului iniţiativei legislative la cadrul normativ existent fără a lăsa loc de interpretări, la art.2 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, se propune definirea exhaustivă a noţiunii de "chei" cu următorul cuprins:
"chei – segmentul unei linii a litoralului de pe obiectivul acvatic sau din port, destinat acostării navei pentru ambarcare/debarcare a pasagerilor sau încărcării/descărcării mărfurilor, precum şi staţionării în siguranţă a mijloacelor plutitoare. Cheiurile se divizează în cheiuri permanente şi cheiuri temporare. Cheiul permanent reprezintă o construcţie hidrotehnică capitală de întărire a malului, care serveşte staţionării în siguranţă şi operaţiunilor de ambarcare/debarcare şi/sau încărcare/descărcare a mijloacelor plutitoare. Cheiul temporar reprezintă o unitate plutitoare sau un mal amenajat cu instalaţii temporare, care permite acostarea în siguranţă şi legarea navei, amenajate cu/fără debarcader plutitor/ponton, ce asigură staţionarea mijlocului plutitor în siguranţă şi operaţiunile de ambarcare/debarcare şi/sau încărcare/descărcare a mijloacelor plutitoare".
În această ordine de idei, la art.I al proiectului de lege, textul "Condiţiile de amplasare (desfiinţare) a cheiurilor temporare stabilite într-un regulament aprobat de Guvern" se substituie cu textul "Condiţiile de amplasare, instituire, desfiinţare, înzestrare tehnică a cheiurilor temporare şi edificiilor aferente, precum şi regulile de navigaţie pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova sunt stabilite de Guvern".
5. Suplimentar, se constată necesitatea ajustării cadrului normativ privind extinderea şi mentenanţa căilor navigabile, inclusiv prin instituirea unor reguli clare cu privire la siguranţa tehnică a flotei. În acest context, Guvernul este la etapa finală de definitivare a proiectului de hotărâre a Guvernului cu numărul unic 174/MIDR/2023 privind transpunerea Directivei UE/2016/1629 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 septembrie 2016 de stabilire a cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară.
Pentru punerea în aplicare a prevederilor proiectului sus-vizat (nr.174/MIDR/2023), la art.2 din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, se propune completarea cu noţiunea "certificat de navigaţie interioară" în următoarea formulare:
"certificat de navigaţie interioară – certificatul emis pentru construcţiile navale ale altor state sau certificatul de navigaţie interioară pentru construcţiile navale care arborează pavilionul Republicii Moldova".
Certificatul respectiv confirmă că nava corespunde standardelor tehnice instituite de Comitetul european pentru elaborarea de standarde în domeniul navigaţiei interioare ("CESNI").
În aceeaşi ordine de idei, la art.3 alin.(3) din Legea nr.176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova, după cuvintele "înregistrării de stat a navelor şi a drepturilor asupra acestora" se vor introduce cuvintele "inclusiv supravegherea tehnică", iar la art.12 din Legea prenotată alin.(1) se va completa cu lit.m) cu următorul cuprins:
"m) certificatul de navigaţie interioară".
6. La art.II pct.9 al proiectului de lege, se propune ca după cuvintele "al irigării terenurilor agricole" să se introducă cuvântul "cheiuri", iar după cuvântul "persoanelor" să se introducă cuvintele "desfăşurării activităţilor economice şi efectuarea operaţiunilor de vămuire".
Adiţional, activităţile economice şi lucrările de întreţinere a şenalului navigabil trebuie să respecte prevederile Legii nr.1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat.
7. Pentru asigurarea unui spor de precizie normativă, modificările propuse la art.25 alin.(4) din Legea nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova urmează a fi revizuite, având în vedere că Poliţia de Frontieră supraveghează frontiera de stat pe apele de frontieră navigabile în scopul combaterii migraţiei ilegale, criminalităţii organizate, contrabandei, terorismului internaţional şi a altor infracţiuni, ceea ce prezumă necesitatea informării prealabile despre navigaţia planificată şi instituirea măsurilor corespunzătoare de control.
În acest context, la art.III pct.1, în prima propoziţie, după cuvintele "activităţi economice" se va introduce textul "în modul stabilit de prezenta Lege, precum".
Se propune completarea art.III pct.1, la final, cu următorul cuprins:
"Se permite navelor de agrement navigarea pe apele de frontieră numai până la frontiera de stat şi numai pe timp de zi. Pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă, navele de agrement trebuie să fie acostate la malul propriu."
La art.III pct.3 din proiectul de lege, se propune reformularea alin.(7) după cum urmează:
" (7) Cheiurile temporare se amenajează pe terenurile din zonele şi fâşiile riverane de protecţie a apelor râurilor bazinelor de apă. Condiţiile de amplasare, instituire, desfiinţare, înzestrare tehnică a cheiurilor temporare şi edificiilor aferente sunt stabilite de Guvern."
8. Cu referire la art.III pct.2 din proiectul de lege, evocăm că Poliţia de Frontieră aplică metode şi tactici de control al frontierei în conformitate cu riscurile identificate pe diferite dimensiuni. Soluţia propusă, de a asigura Poliţia de Frontieră cu un anumit sistem de supraveghere, poate fi acceptată prin prisma reglementării suplimentare a raporturilor juridice în această speţă, fiind condiţionată de aplicarea sistemelor respective implicit prin activitatea operatorilor de supraveghere video adiţionali în efectivul Poliţiei de Frontieră.
9. Aplicarea prevederilor art.IV pct.4 din proiectul de lege impune modificarea relaţiilor juridice în raport cu toate bazinele acvatice situate pe teritoriul statului, însă din conţinutul proiectului şi al notei informative aferente, deducem că autorul promovează iniţiativa legislativă în scopul relansării navigaţiei interne doar pe râurile Prut, Nistru şi Dunăre.
Evocăm că Republica Moldova este parte la Convenţia cu privire la regimul navigaţiei pe Dunăre, semnată la Belgrad la 18 august 1948, şi la Acordul European privind principalele căi navale interne de importanţă internaţională, încheiat la Geneva la 19 ianuarie 1996, care nu fac restricţii de navigaţie pe râurile menţionate în perioada de prohibiţie.
Astfel, considerăm că este imperativ necesară delimitarea restricţiilor propuse în proiectul de lege cu cele stipulate la art.38 alin.(1) din Legea nr.149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura. Din considerentele respective, se propune modificarea prevederilor art.38 alin.(1) lit.e) şi w) din legea prenotată, facilitând staţionarea şi folosirea mijloacelor de transport acvatic doar pe râurile Prut, Nistru şi Dunăre, iar pe alte obiective acvatice, interdicţiile existente se vor aplica în continuare.
10. Cu referire la propunerea privind intrarea în vigoare a proiectului actului normativ la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nota informativă urmează a fi completată cu argumentele de rigoare, conform art.56 alin.(1) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, iar proiectul urmează a fi redactat conform tehnicii legislative.
11. Acvatoriul râului Nistru nu dispune de puncte fluviale de trecere a frontierei de stat. Reliefăm că modul de instituire a punctelor de trecere a frontierei de stat este reglementat de art.35 din Legea nr.215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova. Astfel, în cazul relansării navigaţiei transfrontaliere pe râul Nistru va fi necesară negocierea şi încheierea completărilor la acordurile existente cu Cabinetul de Miniştri al Ucrainei.
12. Suplimentar, ca urmare a adoptării iniţiativei legislative, Guvernul urmează să asigure aprobarea actelor normative privind reglementarea condiţiilor tehnice de instituire şi de funcţionare a cheiurilor temporare.