Lege nr. 55 din 09.04.2026
privind lanţurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind lanţurile scurte de aprovizionare
cu produse agroalimentare
nr. 55 din 09.04.2026
(în vigoare 07.02.2027)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.194-197 art.162 din 07.05.2026
* * *
C U P R I N S
Articolul 1. Obiectul reglementării
Articolul 2. Scopul şi obiectivele prezentei legi
Articolul 3. Domeniul de aplicare
Articolul 5. Principiile de reglementare
ORGANIZAREA ŞI IDENTIFICAREA LANŢURILOR
Articolul 6. Logoul lanţului scurt de aprovizionare
Articolul 7. Registrul naţional al lanţurilor scurte de aprovizionare
Articolul 8. Condiţiile generale pentru utilizarea logoului lanţului scurt de aprovizionare
ACCESUL PRODUSELOR DIN LANŢURI SCURTE DE APROVIZIONARE
LA COMERŢUL CU AMĂNUNTUL ŞI LA PIEŢELE AGROALIMENTARE
Articolul 9. Transparenţa procedurilor comercianţilor şi examinarea ofertelor
Articolul 10. Informarea consumatorilor şi facilitarea accesului la spaţii de comercializare
Articolul 11. Relaţiile contractuale dintre operatori
MĂSURILE DE SPRIJIN PENTRU LANŢURI SCURTE DE APROVIZIONARE
Articolul 12. Principiile generale privind măsurile de sprijin
Articolul 13. Tipurile măsurilor de sprijin
INTEGRAREA LANŢURILOR SCURTE DE APROVIZIONARE ÎN ACHIZIŢIILE PUBLICE
Articolul 14. Temeiul şi obiectivele integrării
Articolul 15. Ghiduri şi consolidarea capacităţilor
COORDONARE INSTITUŢIONALĂ, IMPLEMENTARE ŞI MONITORIZARE
Articolul 16. Autoritatea competentă şi cooperarea interinstituţională
Articolul 17. Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare
Articolul 18. Monitorizare şi raportare
Articolul 19. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi
Articolul 20. Dispoziţii finale
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul reglementării
(1) Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare în Republica Moldova.
(2) Prezenta lege reglementează, în principal:
a) organizarea şi funcţionarea lanţurilor scurte de aprovizionare;
b) identificarea şi informarea consumatorilor privind participarea operatorilor economici, a punctelor de vânzare şi a unităţilor de alimentaţie publică la lanţuri scurte de aprovizionare;
c) facilitarea accesului operatorilor din lanţuri scurte de aprovizionare la piaţă, pe baza unor reguli de transparenţă şi tratament egal;
d) măsurile de sprijin pentru dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare;
e) integrarea criteriilor relevante în achiziţiile publice;
f) coordonarea instituţională, implementarea şi monitorizarea aplicării prezentei legi.
Articolul 2. Scopul şi obiectivele prezentei legi
(1) Scopul prezentei legi este dezvoltarea unui sistem agroalimentar durabil şi rezilient, care să reducă impactul asupra mediului şi să contribuie la dezvoltarea regională echilibrată, prin promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare.
(2) În vederea atingerii scopului prevăzut la alin.(1), prezenta lege urmăreşte, în special, următoarele obiective:
a) reducerea amprentei de carbon şi a altor impacturi negative asupra mediului asociate producţiei, procesării, ambalării, transportului şi comercializării produselor agroalimentare;
b) reducerea risipei alimentare şi a utilizării ineficiente a resurselor naturale;
c) facilitarea accesului producătorilor şi al altor operatori economici care participă la lanţuri scurte de aprovizionare la comercianţi şi consumatori;
d) consolidarea rezilienţei şi a securităţii alimentare prin diversificarea surselor de aprovizionare şi scurtarea lanţurilor logistice;
e) creşterea transparenţei faţă de consumatori cu privire la provenienţa, caracteristicile de mediu şi de sustenabilitate ale produselor agroalimentare;
f) orientarea măsurilor de sprijin către obiective de mediu, climă şi dezvoltare regională, cu respectarea normelor privind ajutorul de stat şi a obligaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova.
Articolul 3. Domeniul de aplicare
(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre producători, grupuri/organizaţii de producători, procesatori, comercianţi şi unităţi de alimentaţie publică care participă la lanţuri scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare.
(2) Prezenta lege se aplică:
a) vânzărilor către consumatorul final;
b) livrărilor către comercianţi şi unităţi de alimentaţie publică.
Articolul 4. Noţiuni
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
1. lanţ scurt de aprovizionare – lanţ de aprovizionare cu produse agroalimentare în care numărul intermediarilor între producătorul primar (individual sau prin forme asociative) şi consumatorul final nu depăşeşte un singur intermediar;
2. produs agroalimentar comercializat prin lanţ scurt de aprovizionare – produs agricol sau alimentar plasat pe piaţă, care este furnizat către puncte de vânzare şi/sau unităţi de alimentaţie publică printr-un lanţ scurt de aprovizionare, în categoriile şi în condiţiile stabilite prin hotărâre de Guvern;
3. logo al lanţului scurt de aprovizionare – semn grafic distinctiv, înregistrat conform legislaţiei, utilizat pentru identificarea punctelor de vânzare şi/sau a unităţilor de alimentaţie publică care participă la lanţuri scurte de aprovizionare, în condiţiile prezentei legi;
4. operator din lanţ scurt de aprovizionare – producător primar, procesator, comerciant, operator din domeniul alimentaţiei publice înscris în Registrul naţional al lanţurilor scurte de aprovizionare, în condiţiile prezentei legi;
5. intermediar – operator economic care cumpără şi revinde produsul agroalimentar în cadrul lanţului scurt de aprovizionare fără a fi producător primar. În sensul prezentei noţiuni, nu se consideră intermediar:
a) prestatorul de servicii logistice (transport, depozitare, manipulare) care nu dobândeşte dreptul de proprietate asupra produsului şi nu îl revinde;
b) procesatorul, dacă procesează materia primă proprie sau procesarea reprezintă o acţiune de prestare de servicii către producătorul primar, acesta din urmă deţinând controlul asupra produsului şi condiţiilor de comercializare;
c) grupul/organizaţia de producători prin intermediul căruia/căreia membrii realizează procesarea/comercializarea produselor agroalimentare. Această prevedere se aplică şi în cazul procesării/comercializării produselor agroalimentare prin intermediul membrilor asociaţiei;
6. punct de vânzare – spaţiu fizic sau platformă de comerţ electronic în care se comercializează produse agroalimentare către consumatori sau alţi cumpărători, inclusiv unităţi comerciale, pieţe agroalimentare şi platforme de comerţ electronic.
Articolul 5. Principiile de reglementare
Reglementarea relaţiilor privind promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare se efectuează în baza următoarelor principii:
a) transparenţa şi previzibilitatea relaţiilor contractuale de-a lungul lanţului de aprovizionare;
b) tratamentul egal şi nediscriminatoriu al operatorilor economici;
c) proporţionalitatea măsurilor de reglementare şi aplicarea acestora pe baza unor criterii obiective;
d) promovarea cooperării între producătorii şi operatorii din lanţul scurt de aprovizionare;
e) protejarea intereselor consumatorilor prin informare corectă şi prevenirea practicilor înşelătoare;
f) protecţia mediului şi reducerea amprentei de carbon în sistemul agroalimentar, inclusiv prin scurtarea lanţurilor de aprovizionare şi utilizarea eficientă a resurselor;
g) asigurarea condiţiilor pentru o dezvoltare regională echilibrată şi gestionarea activităţilor economice în zonele rurale prin creşterea valorii adăugate reţinute la nivel local;
h) conformarea la cerinţele legale în domeniul concurenţei, al ajutorului de stat şi al angajamentelor internaţionale.
Capitolul II
ORGANIZAREA ŞI IDENTIFICAREA LANŢURILOR
SCURTE DE APROVIZIONARE
Articolul 6. Logoul lanţului scurt de aprovizionare
(1) Logoul lanţului scurt de aprovizionare reprezintă unul sau mai multe semne distinctive grafice, destinate identificării punctelor de vânzare sau a unităţilor de alimentaţie publică care participă la lanţul scurt de aprovizionare.
(2) Logoul lanţului scurt de aprovizionare poate fi utilizat, după caz:
a) pe elementele de semnalizare exterioară şi interioară ale punctelor de vânzare şi ale unităţilor de alimentaţie publică;
b) pe panouri, afişe, etichete de raft, meniuri, materiale informative şi promoţionale aferente punctelor de vânzare şi unităţilor de alimentaţie publică;
c) în comunicările publice şi materialele de promovare elaborate de autorităţile administraţiei publice şi de alte entităţi implicate în promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare.
(3) Dreptul de utilizare a logoului lanţului scurt de aprovizionare se acordă punctelor de vânzare sau unităţilor de alimentaţie publică înscrise în Registrul naţional al lanţurilor scurte de aprovizionare. Logoul poate fi utilizat de operatorul care administrează punctele de vânzare sau unităţile de alimentaţie publică numai în legătură cu acestea, în condiţiile prezentei legi.
(4) Logoul lanţului scurt de aprovizionare nu se aplică pe produse sau pe ambalajele acestora.
(5) Modelul logoului lanţului scurt de aprovizionare, criteriile minime pentru acordare, reînnoire, suspendare şi retragere a dreptului de utilizare, precum şi cerinţele minime de evidenţă şi trasabilitate se aprobă prin hotărâre de Guvern.
(6) Utilizarea logoului lanţului scurt de aprovizionare cu încălcarea prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative subordonate acesteia atrage răspundere în condiţiile legislaţiei.
Articolul 7. Registrul naţional al lanţurilor scurte de aprovizionare
(1) Guvernul instituie Registrul naţional al lanţurilor scurte de aprovizionare (în continuare – Registru), administrat de Camera de Comerţ şi Industrie.
(2) În Registru se înregistrează, la cerere, operatorii din lanţuri scurte de aprovizionare, în condiţiile prezentei legi.
(3) În Registru se înregistrează, după caz, punctul de vânzare sau unitatea de alimentaţie publică prin care operatorul înscris în Registru comercializează sau oferă spre consum produse agroalimentare în lanţuri scurte de aprovizionare, în vederea utilizării logoului lanţului scurt de aprovizionare potrivit art.6.
(4) Înscrierea în Registru confirmă eligibilitatea operatorului de a utiliza logoul lanţului scurt de aprovizionare pentru punctele de vânzare şi/sau unităţile de alimentaţie publică înregistrate potrivit alin.(3) şi de a beneficia de măsurile de sprijin prevăzute de prezenta lege.
(5) Criteriile şi procedura de înregistrare, obligaţiile celor înscrişi, condiţiile de suspendare şi radiere, precum şi modul de publicare a informaţiilor din Registru se stabilesc printr-un regulament aprobat de Guvern.
(6) Registrul este disponibil pe site-ul web al autorităţii competente, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal şi a secretului comercial.
Articolul 8. Condiţiile generale pentru utilizarea logoului lanţului scurt de aprovizionare
(1) Punctul de vânzare şi unităţile de alimentaţie publică cărora li s-a acordat dreptul de utilizare a logoului lanţului scurt de aprovizionare au obligaţia:
a) să asigure informarea corectă a consumatorilor privind participarea la lanţuri scurte de aprovizionare;
b) să păstreze evidenţele minime necesare pentru a demonstra aprovizionarea prin lanţuri scurte de aprovizionare, în condiţiile prezentei legi.
(2) Guvernul aprobă regulamentul privind cerinţele şi regulile de obţinere a dreptului de utilizare a logoului lanţului scurt de aprovizionare, care include:
a) cerinţele minime de trasabilitate şi evidenţă pentru produsele agroalimentare;
b) modul de demonstrare a aprovizionării prin lanţuri scurte de aprovizionare;
c) reguli de informare a consumatorilor şi de prevenire a utilizării înşelătoare a logoului.
(3) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin.(1) poate constitui temei pentru suspendarea sau retragerea dreptului de utilizare a logoului, în condiţiile regulamentului privind cerinţele şi regulile de obţinere a dreptului de utilizare a logoului lanţului scurt de aprovizionare.
Capitolul III
ACCESUL PRODUSELOR DIN LANŢURI SCURTE DE APROVIZIONARE
LA COMERŢUL CU AMĂNUNTUL ŞI LA PIEŢELE AGROALIMENTARE
Articolul 9. Transparenţa procedurilor comercianţilor şi examinarea ofertelor
(1) Comerciantul care comercializează produse agroalimentare examinează ofertele operatorilor care participă la lanţuri scurte de aprovizionare în măsura în care există ofertă disponibilă care corespunde cerinţelor de calitate şi siguranţă alimentară şi condiţiilor comerciale uzuale pe piaţă.
(2) Comercianţii din unităţile comerciale cu suprafaţa comercială B, C şi D, potrivit anexei nr.5 la Legea nr.231/2010 cu privire la comerţul interior, adoptă şi aplică proceduri interne scrise privind selecţia şi evaluarea furnizorilor de produse agroalimentare, bazate pe criterii obiective şi transparente.
(3) Procedurile prevăzute la alin.(2) includ cel puţin:
a) criteriile principale de selecţie şi evaluare a furnizorilor;
b) modalitatea de depunere a ofertelor şi lista documentelor minime solicitate;
c) termenele pentru examinarea ofertelor.
(4) În cadrul procedurilor prevăzute la alin.(2), comercianţii pot utiliza criterii legate de trasabilitate, calitate, sustenabilitate şi organizare a lanţului de aprovizionare (inclusiv lanţ scurt), cu condiţia ca acestea să fie relevante şi aplicate uniform furnizorilor aflaţi în situaţii comparabile.
(5) Comerciantul pune la dispoziţia furnizorilor interesaţi informaţiile esenţiale prevăzute la alin.(3), prin publicarea lor pe site-ul său web sau prin alte mijloace accesibile.
(6) La solicitarea operatorilor înscrişi în Registru, comercianţii prevăzuţi la alin.(2) recepţionează şi înregistrează ofertele şi comunică operatorilor un răspuns scris, motivat, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la primirea ofertei.
(7) Comercianţii nu pot aplica practici ori criterii de selecţie care, fără justificare obiectivă, exclud sistematic sau fac dificil accesul operatorilor înscrişi în Registru la unităţile comerciale prevăzute la alin.(2).
Articolul 10. Informarea consumatorilor şi facilitarea accesului la spaţii de comercializare
(1) Comercianţii, administraţiile pieţelor agroalimentare şi unităţile de alimentaţie publică asigură informarea consumatorilor privind participarea la lanţuri scurte de aprovizionare, inclusiv prin elemente de recunoaştere, materiale informative şi marcaje la raft/meniu, în condiţiile de utilizare a logoului lanţului scurt de aprovizionare potrivit prezentei legi.
(2) Administraţiile pieţelor agroalimentare şi autorităţile administraţiei publice locale pot adopta măsuri pentru facilitarea accesului operatorilor înscrişi în Registru la spaţiile de comercializare, cu respectarea prevederilor regulamentului de comerţ local.
Articolul 11. Relaţiile contractuale dintre operatori
(1) Prezenta lege se aplică fără a aduce atingere legislaţiei care reglementează relaţiile contractuale din lanţul de aprovizionare agricol şi alimentar, inclusiv normelor privind prevenirea şi combaterea practicilor comerciale neloiale.
(2) Relaţiile contractuale dintre comercianţi şi operatorii din lanţuri scurte de aprovizionare se stabilesc prin contracte încheiate şi se aplică în scopul facilitării accesului operatorilor din lanţuri scurte de aprovizionare la piaţă şi la informarea consumatorilor, în condiţiile prezentei legi.
(3) Autoritatea competentă în domeniul practicilor comerciale neloiale exercită controlul şi aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia specială, inclusiv în raport cu operatorii din lanţuri scurte de aprovizionare.
Capitolul IV
MĂSURILE DE SPRIJIN PENTRU LANŢURI SCURTE DE APROVIZIONARE
Articolul 12. Principiile generale privind măsurile de sprijin
(1) Măsurile de sprijin destinate operatorilor din lanţuri scurte de aprovizionare se acordă în conformitate cu Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare, cu legislaţia naţională, precum şi cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova.
(2) Măsurile de sprijin se planifică astfel încât:
a) să contribuie la atingerea obiectivelor de mediu, dezvoltare regională şi dezvoltare rurală;
b) să fie proporţionale şi limitate la nivelul necesar pentru atingerea obiectivelor de mediu, dezvoltare regională şi dezvoltare rurală;
c) să se aplice pe baza unor criterii obiective, transparente şi uniforme operatorilor aflaţi în situaţii comparabile.
(3) În cazul în care cad sub incidenţa Legii nr.139/2012 privind ajutorul de stat, măsurile de sprijin se acordă în condiţiile şi în temeiul schemelor sau măsurilor aprobate potrivit legii şi incluse în Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare.
Articolul 13. Tipurile măsurilor de sprijin
(1) În vederea dezvoltării lanţurilor scurte de aprovizionare pot fi aplicate următoarele măsuri de sprijin:
a) investiţii în active şi infrastructuri necesare producţiei, procesării, depozitării, ambalării, transportului şi comercializării produselor agroalimentare aprovizionate şi comercializate prin lanţuri scurte de aprovizionare;
b) proiecte de cooperare operaţională între operatori, inclusiv soluţii comune de colectare, sortare, depozitare, distribuţie sau logistică;
c) instruire, consultanţă şi asistenţă tehnică relevante pentru funcţionarea lanţurilor scurte de aprovizionare;
d) activităţi de informare şi promovare privind participarea la lanţuri scurte de aprovizionare, inclusiv prin utilizarea logoului lanţului scurt de aprovizionare în condiţiile prezentei legi;
e) măsuri fiscale sau tarifare, în măsura în care sunt instituite prin acte normative speciale.
(2) Condiţiile de eligibilitate, formele de intervenţii, limitele şi procedurile aplicabile se stabilesc de Guvern potrivit legii.
Capitolul V
INTEGRAREA LANŢURILOR SCURTE DE APROVIZIONARE ÎN ACHIZIŢIILE PUBLICE
Articolul 14. Temeiul şi obiectivele integrării
(1) Autorităţile contractante pot integra în achiziţiile de produse agroalimentare şi/sau servicii de alimentaţie publică elemente legate de lanţurile scurte de aprovizionare, în condiţiile Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice.
(2) În aplicarea criteriului de atribuire "cel mai bun raport calitate-preţ" sau "cel mai bun raport calitate-cost", autoritatea contractantă poate acorda punctaj suplimentar ofertelor care integrează elemente suplimentare de sustenabilitate, inclusiv contribuţia la dezvoltarea regională echilibrată şi integrarea într-un lanţ scurt de aprovizionare, în condiţiile art.26 alin.(61) din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice.
(3) Elementele legate de lanţurile scurte de aprovizionare pot fi incluse în achiziţiile publice prin specificaţii tehnice, criterii de atribuire şi/sau condiţii de executare a contractului, în conformitate cu Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice. Cerinţele şi criteriile de integrare se formulează astfel încât să corespundă obiectului contractului şi să fie verificabile.
(4) Criteriile prevăzute la alin.(1) şi (2) vor contribui la reducerea impactului asupra mediului şi susţinerea dezvoltării regionale echilibrate în raport cu obiectul contractului, în condiţiile Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice.
Articolul 15. Ghiduri şi consolidarea capacităţilor
(1) Autorităţile competente în domeniul agriculturii şi al achiziţiilor publice elaborează ghiduri şi modele orientative de documentaţii de atribuire pentru achiziţiile publice de produse agroalimentare şi serviciile de alimentaţie publică, care să includă recomandări privind integrarea criteriilor de sustenabilitate şi a elementelor legate de lanţurile scurte de aprovizionare.
(2) Autorităţile menţionate la alin.(1) organizează activităţi de formare şi informare pentru autorităţile contractante, în vederea aplicării corecte a criteriilor de mediu şi lanţ scurt de aprovizionare, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice, al concurenţei şi al ajutorului de stat.
Capitolul VI
COORDONARE INSTITUŢIONALĂ, IMPLEMENTARE ŞI MONITORIZARE
Articolul 16. Autoritatea competentă şi cooperarea interinstituţională
(1) În sensul prezentei legi, autoritatea competentă este Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
(2) Autoritatea competentă asigură coordonarea generală a implementării prezentei legi.
(3) În aplicarea prezentei legi, autoritatea competentă cooperează, după caz, cu autorităţile publice centrale şi locale competente, inclusiv cu Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Agenţia Achiziţii Publice, Consiliul Concurenţei şi alte autorităţi relevante.
(4) În sensul prezentei legi, Camera de Comerţ şi Industrie exercită următoarele funcţii:
a) confirmă statutul de operator din lanţ scurt de aprovizionare;
b) administrează Registrul;
c) acordă dreptul de utilizare şi eliberează logoul lanţului scurt de aprovizionare.
Articolul 17. Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare
(1) În vederea implementării prezentei legi, Guvernul aprobă Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare (în continuare – Program), care va include politici agricole, precum şi măsuri de sprijin şi de dezvoltare a lanţurilor scurte de aprovizionare.
(2) Programul stabileşte, după caz, obiectivele, direcţiile şi instrumentele de implementare a măsurilor de sprijin, inclusiv acţiuni de informare, formare şi promovare, precum şi măsuri de sprijin corelate cu politicile publice relevante, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii care sunt operatori ai lanţurilor scurte de aprovizionare, în condiţiile art.12 şi 13.
Articolul 18. Monitorizare şi raportare
(1) Autoritatea competentă monitorizează aplicarea prezentei legi şi, în acest scop, poate colecta de la autorităţile publice şi de la operatorii înscrişi în Registru date agregate relevante.
(2) Autoritatea competentă elaborează anual un raport de monitorizare privind implementarea Programului, care este publicat pe site-ul său web oficial.
Articolul 19. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi
Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Capitolul VII
DISPOZIŢII FINALE
Articolul 20. Dispoziţii finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 9 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:
a) va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în concordanţă cu prezenta lege;
b) va aproba Programul naţional pentru promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare;
c) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege;
d) va asigura elaborarea şi aprobarea actelor normative prevăzute de prezenta lege.
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Igor GROSU |
| Nr.55. Chişinău, 9 aprilie 2026. | |