Lege nr. 568 din 25.12.2003
privind completarea anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal şi modificarea articolului 4 din Legea nr.1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
L E G E
privind completarea anexei nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997
cu privire la tariful vamal şi modificarea articolului 4 din Legea
nr.1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea
în aplicare a Titlului III al Codului fiscal
nr. 568-XV din 25.12.2003
(în vigoare 01.01.2004)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.6-12 art.78 din 01.01.2004
* * *
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.
Art.I. – Nota din anexa nr.1 la Legea nr.1380-XIII din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.40-41, art.286), cu modificările ulterioare, se completează cu un punct nou, care devine punctul 7, cu următorul cuprins:
"7. Taxa vamală nu se percepe la importul grîului alimentar, grîului furajer (poziţia tarifară 1001), orzului furajer (poziţia tarifară 1003 00) şi a făinii de grîu (poziţia tarifară 1101 00) în perioada de pînă la 1 iulie 2004."
Art.II. – Articolul 4 alineatul (8) din Legea nr.1417-XIII din 17 decembrie 1997 pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.40-41, art.290), cu modificările ulterioare, va avea următorul cuprins:
"(8) În perioada de pînă la 1 iulie 2004 nu se aplică taxă pe valoarea adăugată la importul grîului alimentar, grîului furajer (poziţia tarifară 1001), orzului furajer (poziţia tarifară 1003 00) şi a făinii de grîu (poziţia tarifară 1101 00), precum şi la comercializarea acestora în teritoriul ţării."
Notă: Vezi Rectificarea din Monitorul Oficial nr.16-18 din 23.01.2004 pag.15 (cifra "(11)" se înlocuieşte cu cifra "(8)")
| PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI | Eugenia OSTAPCIUC |
Chişinău, 25 decembrie 2003. |
|
| Nr.568-XV. |