Hotărâre nr. 610 din 17.09.2025
cu privire la punerea în aplicare a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale, apărării şi securităţii şi concesiunilor
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la punerea în aplicare a formularelor standard pentru
publicarea anunţurilor în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale,
apărării şi securităţii şi concesiunilor
nr. 610 din 17.09.2025
(în vigoare 01.01.2027)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 494-497 art. 620 din 19.09.2025
* * *
UE
În temeiul Legii nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial din 18.07.2014, nr.185-199, art.442) şi al art.34 şi 35 din Legea nr.22/2025 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii (Monitorul Oficial 2025, nr.154-156, art.157), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
Prezenta hotărâre transpune parţial (transpune parţial art.1, 2 şi Anexa) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1780 al Comisiei din 23 septembrie 2019 de stabilire a formularelor standard pentru publicarea anunţurilor în domeniul achiziţiilor publice şi de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1986 (formulare electronice), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L 272/7 din 25.10.2019, nr.CELEX: 32019R1780, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2884 al Comisiei din 20 decembrie 2023.
1. Se aprobă formularele standard pentru publicarea anunţurilor în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale, apărării şi securităţii şi concesiunilor, conform anexelor la prezenta hotărâre.
2. Autorităţile/entităţile contractante au obligaţia de a utiliza formularele standard menţionate în pct.3 la toate etapele de achiziţie (planificarea, iniţierea, publicarea, atribuirea şi modificarea contractului).
3. Formularele standard au următoarea structură, conform anexelor, după cum urmează:
3.1. Anunţ de intenţie – achiziţii publice (anexa nr.1);
3.2. Anunţ de intenţie – achiziţii publice – servicii sociale şi alte servicii specifice (anexa nr.2);
3.3. Anunţ de intenţie – achiziţii sectoriale (anexa nr.3);
3.4. Anunţ de intenţie pentru contracte în domeniul apărării şi securităţii (anexa nr.4);
3.5. Anunţ de participare – achiziţii publice (anexa nr.5);
3.6. Anunţ de participare – achiziţii publice – servicii sociale şi alte servicii specifice (anexa nr.6);
3.7. Anunţ de participare – achiziţii sectoriale (anexa nr.7);
3.8. Anunţ de participare pentru contracte în domeniul apărării şi securităţii (anexa nr.8);
3.9. Anunţ de atribuire – achiziţii publice (anexa nr.9);
3.10. Anunţ de atribuire – achiziţii publice – servicii sociale şi alte servicii specifice (anexa nr.10.);
3.11. Anunţ de atribuire – achiziţii sectoriale (anexa nr.11);
3.12. Anunţ de atribuire pentru contracte în domeniul apărării şi securităţii (anexa nr.12);
3.13. Anunţ privind concursul de soluţii – achiziţii publice/sectoriale (anexa nr.13);
3.14. Anunţ privind rezultatele unui concurs de soluţii – achiziţii publice/sectoriale (anexa nr.14);
3.15. Anunţ de modificare a unui contract în cursul perioadei sale de valabilitate (anexa nr.15);
3.16. Anunţ privind existenţa unui sistem de calificare – achiziţii sectoriale (anexa nr.16);
3.17. Anunţ de subcontractare pentru contracte în domeniul apărării şi securităţii (anexa nr.17);
3.18. Anunţ de intenţie/invitaţie/de participare/de atribuire privind serviciile sociale şi alte servicii specifice – achiziţii sectoriale (anexa nr.18);
3.19. Anunţ de intenţie/de atribuire privind serviciile sociale şi alte servicii specifice – concesiuni (anexa nr.19);
3.20. Anunţ de concesionare (anexa nr.20);
3.21. Anunţ de atribuire a concesiunii (anexa nr.21);
3.22. Anunţ de tip erată (anexa nr.22);
3.23. Notificarea Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene privind publicarea anunţului de intenţie la nivel naţional (anexa nr.23);
3.24. Anunţ de transparenţă ex ante voluntară (anexa nr.24).
4. Autorităţile/entităţile contractante vor asigura:
4.1. completarea corectă şi completă a câmpurilor obligatorii din formularele standard;
4.2. transmiterea anunţurilor către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în cazul în care este aplicabil, în conformitate cu prevederile actelor normative în domeniu.
5. Instituţia Publică Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe va asigura conformarea la cerinţele tehnice privind interoperabilitatea sistemului naţional de achiziţii cu platforma Tenders Electronic Daily pentru publicarea formularelor standard în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Nr.610. Chişinău, 17 septembrie 2025. | |
Anexele nr.1-24
la Hotărârea Guvernului nr.610/2025