Hotărâre nr. 647 din 01.10.2025
privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii cu Răspundere Limitată "Moldova HiTech Park"
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii cu Răspundere Limitată
"Moldova HiTech Park"
nr. 647 din 01.10.2025
(în vigoare 02.10.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 515-518 art. 653 din 02.10.2025
* * *
În temeiul art.5, 6 şi 7 din Legea nr.206/2025 privind reglementarea regimului special de creare şi funcţionare a Parcului de Tehnologii Avansate "Moldova HiTech Park" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.381-384, art.503), al art.12 alin.(l) lit.b), art.231 alin.(1) din Legea nr.182/2010 cu privire la parcurile industriale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.155-158, art.561), cu modificările ulterioare, precum şi al art.14 alin.(1) lit.a) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se acordă titlul de parc industrial de categoria B Societăţii cu Răspundere Limitată "Moldova HiTech Park", IDNO 1025600055068, care va administra Parcul de Tehnologii Avansate "Moldova HiTech Park", amplasat în or. Stăuceni, mun. Chişinău. Titlul de parc industrial se acordă pe o perioadă de 30 de ani.
2. Se schimbă destinaţia terenului cu numărul cadastral 3153201.005 şi suprafaţa de 24,4042 ha, din teren cu destinaţie agricolă, inclusiv de calitate superioară, în teren destinat construcţiilor şi amenajărilor.
3. Se trece din domeniul public în domeniul privat al statului terenul cu numărul cadastral 3153201.005 şi suprafaţa de 24,4042 ha.
4. Se transmite în folosinţă cu titlu gratuit (comodat) întreprinderii administratoare terenul cu numărul cadastral 3153201.005 şi suprafaţa de 24,4042 ha.
5. Se stabileşte dreptul Societăţii cu Răspundere Limitată "Moldova HiTech Park" de a transmite terenurile în locaţiune/superficie în beneficiul rezidenţilor parcului industrial.
6. Bunul imobil transmis va fi utilizat exclusiv pentru realizarea obiectivelor parcului industrial nou-creat, conform legii.
7. Societatea cu Răspundere Limitată "Moldova HiTech Park" stabileşte configuraţia şi suprafaţa sectorului de teren atribuit fiecărui rezident al parcului industrial menţionat, aprobă planurile geometrice şi încheie contracte de locaţiune/superficie pentru sectoarele de teren menţionate. Termenul contractelor de locaţiune/superficie pentru sectoarele de teren proprietate publică din cadrul parcului industrial nominalizat nu va depăşi termenul-limită pentru care a fost acordat titlul de parc industrial.
8. Societatea cu Răspundere Limitată "Moldova HiTech Park" va prezenta, semestrial, Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării rapoarte privind activitatea desfăşurată în cadrul Parcului de Tehnologii Avansate "Moldova HiTech Park".
9. Hotărârea Guvernului nr.161/2019 cu privire la aprobarea listei terenurilor proprietate publică a statului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.108-110, art.215), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
9.1. în anexa nr.1, se exclude poziţia 196;
9.2. anexa nr.2 se completează cu poziţia 138 cu următorul cuprins:
| "138 | Teren destinat construcţiilor şi amenajărilor | mun. Chişinău, or. Stăuceni | 3153201.005 | 24,4042". |
10. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Doina Nistor |
| Nr.647. Chişinău, 1 octombrie 2025. | |