65/23.08.2010 Dispozitie cu privire la soluţionarea problemelor apărute în legătură cu implementarea recomandărilor Comitetului de experţi pentru evaluarea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor de pe lîngă Consiliul Europei (MONEYVAL)
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
D I S P O Z I Ţ I E
nr. 65-d din 23.08.2010
(în vigoare 03.09.2010)
Monitorul Oficial nr.155-158 art.856 din 03.09.2010
* * *
În scopul soluţionării problemelor apărute în legătură cu implementarea recomandărilor Comitetului de experţi pentru evaluarea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor de pe lîngă Consiliul Europei (MONEYVAL):
1. Se creează Grupul de lucru în următoarea componenţă nominală:
| RUSSU Gheorghe | vicedirector al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, conducător al Grupului de lucru |
| SÎRCU Valeriu | şef al Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei |
| VARZARI Eduard | procuror, şef de secţie, Procuratura Anticorupţie |
| BORDEA Vladimir | şef adjunct de direcţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate |
| ALEXEI Petru | şef al Direcţiei legislaţie comunitară, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene |
| BUIUC Stela | vicedirector al Centrului de Armonizare a Legislaţiei, Ministerul Justiţiei |
| ŞLOPAC Vera | şef al Direcţiei monitoring şi analiză financiară, Ministerul Finanţelor |
| GRATE Ruslan | şef al Direcţiei supraveghere şi control bancar, Banca Naţională a Moldovei |
| BURCIU Andrei | economist principal în Secţia monitorizare a activităţilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, Banca Naţională a Moldovei |
| TARNOVSCAIA Maria | director adjunct al Departamentului supraveghere valori mobiliare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare |
| CUHAL Veronica | consilier al preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare |
| PALII Lilia | director al Camerei de Licenţiere, Ministerul Economiei |
| ROTARI Vadim | şef interimar al Direcţiei misiuni speciale a Departamentului de aplicare a legii, Serviciul Vamal |
2. Grupul de lucru va întreprinde măsurile necesare în vederea implementării prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului (ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.165-XVI din 13 iulie 2007), a Rezoluţiilor ONU nr.1267 şi 1373 cu privire la finanţarea terorismului, precum şi a recomandărilor celei de-a III-a runde de evaluare efectuate de către Comitetul de experţi pentru evaluarea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor de pe lîngă Consiliul Europei (MONEYVAL).
3. Se stabileşte că, în cazul eliberării din funcţiile deţinute a membrilor Grupului de lucru, funcţiile acestora vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în posturile respective, fără emiterea altei dispoziţii de Guvern.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Chişinău, 23 august 2010. |
|
| Nr.65-d. |