BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 65 din 30.03.2023

privind evaluarea externă a judecătorilor şi a candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
30.03.2023

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind evaluarea externă a judecătorilor şi a candidaţilor

la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie

nr. 65  din  30.03.2023

 (în vigoare 06.04.2023, cu excepţia art.12 alin.(1) - se va aplica din

moment ce Consiliul Superior al Magistraturii va fi funcţional) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.117-118 art.192 din 06.04.2023

* * *

C U P R I N S

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul legii

Articolul 2. Scopul şi principiile evaluării

Articolul 3. Subiecţii evaluării

Capitolul II

COMISIA DE EVALUARE

Articolul 4. Competenţa şi mandatul Comisiei de evaluare

Articolul 5. Independenţa Comisiei de evaluare

Articolul 6. Componenţa Comisiei de evaluare

Articolul 7. Calitatea de membru al Comisiei de evaluare

Articolul 8. Preşedintele Comisiei de evaluare

Articolul 9. Secretariatul Comisiei de evaluare

Articolul 10. Obligaţiile membrilor Comisiei de evaluare

Capitolul III

PROCEDURA DE EVALUARE

Articolul 11. Criteriile de evaluare

Articolul 12. Iniţierea procedurii de evaluare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie

Articolul 13. Acumularea informaţiei

Articolul 14. Şedinţele Comisiei de evaluare

Articolul 15. Audierea

Articolul 16. Raportul cu privire la evaluare

Articolul 17. Examinarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a rezultatelor evaluării

Articolul 18. Contestarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 19. Reluarea procedurii de evaluare

Articolul 20. Evaluarea candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie

Capitolul IV

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 21. Dispoziţii finale şi tranzitorii

În vederea asigurării integrităţii judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie şi a sporirii încrederii societăţii în activitatea acesteia şi în sistemul justiţiei,

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul legii

Prezenta lege reglementează raporturile juridice aferente procedurii de evaluare externă a integrităţii etice şi financiare (în continuare – evaluare) a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie şi a candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

Articolul 2. Scopul şi principiile evaluării

(1) Evaluarea reprezintă un exerciţiu excepţional, unic şi limitat în timp, desfăşurat pentru verificarea integrităţii subiecţilor indicaţi la art.3 alin.(1).

(2) Evaluarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie şi a candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie este efectuată în baza următoarelor principii:

a) independenţa Comisiei de evaluare;

b) echitatea procedurii de evaluare;

c) publicitatea actelor emise în procesul evaluării;

d) caracterul excepţional al evaluării.

Articolul 3. Subiecţii evaluării

(1) Subiecţii evaluării sunt:

a) judecătorii Curţii Supreme de Justiţie în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, inclusiv cei suspendaţi din funcţie;

b) candidaţii la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

(2) Nu sunt supuşi evaluării:

a) judecătorii Curţii Supreme de Justiţie şi candidaţii la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie, care au promovat evaluarea integrităţii prevăzută de Legea nr.26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor;

a1) judecătorii şi procurorii care au promovat evaluarea integrităţii prevăzută de Legea nr.252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor şi procurorilor şi modificarea unor acte normative;

b) judecătorii care, în termen de 20 de zile de la notificarea privind iniţierea evaluării, depun cerere de demisie.

(3) Cererea de demisie depusă în condiţiile alin.(2) lit.b) poate fi retrasă doar în interiorul termenului de 20 de zile. Depunerea de către judecător a cererii de demisie după expirarea acestui termen, indiferent de motivul invocat, se echivalează cu nepromovarea evaluării.

(4) La data recepţionării cererii de demisie, Consiliul Superior al Magistraturii informează despre aceasta Comisia de evaluare. Consiliul Superior al Magistraturii examinează cererea de demisie, se pronunţă asupra acesteia în cel mult 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin.(3) şi informează Comisia de evaluare despre hotărârea adoptată.

[Art.3 alin.(2) completat prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

COMISIA DE EVALUARE

Articolul 4. Competenţa şi mandatul Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare efectuează evaluarea subiecţilor indicaţi la art.3 alin.(1).

(2) Comisia de evaluare nu este autoritate publică în sensul prevederilor Codului administrativ. Activitatea Comisiei de evaluare nu este publică, cu excepţiile stabilite de prezenta lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare.

(3) În exercitarea mandatului, Comisia de evaluare are următoarele competenţe:

a) colectează, acumulează şi verifică, prin mijloace neinterzise de lege, toate informaţiile relevante pentru evaluare;

b) accesează orice sistem informaţional care conţine informaţii relevante pentru realizarea mandatului acesteia, inclusiv prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect);

c) solicită informaţii de la subiectul evaluării;

d) solicită şi obţine gratuit informaţii de la alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, inclusiv de la instituţiile financiare;

e) audiază subiectul evaluării şi alte persoane care deţin informaţii relevante pentru evaluare;

f) efectuează evaluarea şi aprobă rapoarte privind rezultatele evaluării;

g) alte competenţe prevăzute de prezenta lege.

(4) Comisia de evaluare activează până la numirea ultimului judecător al Curţii Supreme de Justiţie, eventual până la finalizarea examinării de către Curtea Supremă de Justiţie a ultimei contestaţii depuse împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii conform art.18.

(5) Finanţarea activităţii Comisiei de evaluare şi a secretariatului acesteia se efectuează din contul şi în limitele mijloacelor financiare aprobate în legea bugetară anuală, din alte surse neinterzise de lege.

Articolul 5. Independenţa Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare este independentă funcţional şi decizional faţă de orice persoane fizice sau juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, inclusiv faţă de fracţiunile parlamentare şi partenerii de dezvoltare, care au participat la desemnarea membrilor acesteia.

(2) În activitatea sa, Comisia de evaluare se conduce de Constituţie, de prezenta lege şi de alte acte normative ce reglementează domeniile conexe activităţii sale. Procedura de evaluare este stabilită de prezenta lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare.

(3) Comisia de evaluare elaborează şi aprobă propriul regulament de organizare şi funcţionare, care se publică pe pagina web oficială a Comisiei de evaluare.

(4) Partenerii de dezvoltare nu pot da indicaţii Comisiei de evaluare sau secretariatului acesteia cu privire la aspectele ce ţin de realizarea mandatului Comisiei de evaluare.

(5) Membrii Comisiei de evaluare şi angajaţii secretariatului beneficiază de imunitate funcţională şi nu pot fi traşi la răspundere pentru opinia exprimată în exercitarea mandatului şi a atribuţiilor. Urmărirea penală în privinţa acestora este pornită de Procurorul General, cu acordul Comisiei de evaluare. În caz de infracţiune flagrantă, acordul Comisiei de evaluare nu este necesar.

Articolul 6. Componenţa Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare este constituită din 9 membri, numiţi cu votul a 3/5 din deputaţii aleşi, după cum urmează:

a) 4 membri, cetăţeni ai Republicii Moldova – la propunerea fracţiunilor parlamentare, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei;

b) 5 membri – la propunerea partenerilor de dezvoltare.

(2) În scopul numirii membrilor indicaţi la alin.(1) lit.a) din prezentul articol, fracţiunile parlamentare prezintă Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului informaţia despre candidaţii propuşi de acestea. Candidatul propus de opoziţie poate fi respins doar dacă nu întruneşte cerinţele prevăzute la art.7 alin.(1). Comisia juridică, numiri şi imunităţi examinează candidaturile propuse şi aprobă, cu votul majorităţii membrilor săi, rapoarte cu referire la fiecare candidat. Proiectele hotărârilor de Parlament se elaborează de Comisia juridică, numiri şi imunităţi separat pentru fiecare candidat şi se prezintă în plenul Parlamentului pentru a fi dezbătute şi adoptate cu votul majorităţii prevăzute la alin.(1) din prezentul articol.

(3) Dacă una dintre fracţiunile parlamentare nu asigură desemnarea candidaturii în termenul prevăzut, Comisia juridică, numiri şi imunităţi prezintă proiectele hotărârilor de Parlament şi rapoartele cu referire la candidaţii propuşi conform alin.(2) spre dezbatere în plenul Parlamentului.

(4) Dacă una dintre fracţiunile parlamentare nu a desemnat nicio candidatură sau candidatura propusă nu a fost aprobată cu numărul necesar de voturi, Comisia de evaluare se constituie şi activează cu numărul de membri ce a fost confirmat prin hotărârea Parlamentului, conform alin.(7).

(5) În scopul numirii membrilor indicaţi la alin.(1) lit.b), partenerii de dezvoltare prezintă Parlamentului, printr-o scrisoare comună, o listă din cel mult 10 persoane eligibile. În cadrul Comisiei juridice, numiri şi imunităţi se examinează candidaturile propuse şi se aleg 5 persoane care au obţinut cel mai mare număr de voturi în cadrul şedinţei comisiei respective. Acestea sunt prezentate plenului Parlamentului în vederea numirii în calitate de membri ai Comisiei de evaluare. Comisia juridică, numiri şi imunităţi elaborează proiectul hotărârii Parlamentului, însoţit de un raport, care se dezbate în plenul Parlamentului şi se adoptă cu votul majorităţii prevăzute la alin.(1).

(51) În cazul în care proiectul hotărârii Parlamentului privind numirea membrilor indicaţi la alin.(1) lit.b) nu a întrunit numărul necesar de voturi prevăzut la alin.(1), Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi, în aceeaşi sesiune, examinează repetat candidaţii propuşi şi alege candidaţii cu cel mai mare număr de voturi. Dacă sunt aleşi repetat aceiaşi candidaţi, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi elaborează proiectul hotărârii Parlamentului, însoţit de un raport, care se dezbate în plenul Parlamentului şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(6) În sensul prezentei legi, prin parteneri de dezvoltare se înţeleg donatorii internaţionali (organizaţii internaţionale, misiunile diplomatice şi reprezentanţele acestora din Republica Moldova) activi în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei pe parcursul ultimilor 2 ani. Lista partenerilor de dezvoltare se aprobă prin dispoziţia Guvernului.

(7) Componenţa nominală a Comisiei de evaluare se confirmă prin hotărârea Parlamentului.

(8) Membrii Comisiei de evaluare indicaţi la alin.(1) lit.a) beneficiază de indemnizaţie lunară echivalentă cu mărimea dublă a salariului de bază al judecătorului Curţii Supreme de Justiţie care a promovat evaluarea în condiţiile prezentei legi.

[Art.6 alin.(51) introdus prin Legea nr.26 din 05.03.2026, în vigoare 06.03.2026]

[Art.6 alin.(1),(5),(8) modificate prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

[Art.6 alin.(8) modificat prin Legea nr.246 din 31.07.2023, în vigoare 18.08.2023]

Articolul 7. Calitatea de membru al Comisiei de evaluare

(1) Membrul Comisiei de evaluare trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

a) are studii superioare;

b) are o reputaţie ireproşabilă;

c) are cel puţin 10 ani de experienţă în unul sau mai multe dintre următoarele domenii: drept, economie, fiscalitate, finanţe;

d) nu deţine şi nu a deţinut funcţia de deputat în Parlament sau de membru al Guvernului în ultimii 3 ani;

e) nu a făcut parte dintr-un partid politic în ultimii 3 ani;

f) nu a deţinut funcţia de judecător sau de procuror în Republica Moldova în ultimii 3 ani;

g) cunoaşte limba engleză la un nivel suficient pentru realizarea sarcinilor Comisiei de evaluare.

(2) Calitatea de membru al Comisiei de evaluare este incompatibilă cu orice funcţie publică din Republica Moldova. Circumstanţele de incompatibilitate a membrilor Comisiei de evaluare sunt declarate imediat şi trebuie soluţionate în termen de 10 zile de la declarare.

(3) Calitatea de membru al Comisiei de evaluare încetează în următoarele cazuri:

1) demisie;

2) revocare a membrului pentru:

a) survenirea circumstanţelor de incompatibilitate sau de necorespundere cu cerinţele stabilite la alin.(1);

b) încălcarea intenţionată a prevederilor prezentei legi sau ale regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare;

c) săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie;

d) neparticiparea la cel puţin 3 şedinţe ale Comisiei de evaluare fără motive întemeiate;

e) imposibilitatea exercitării funcţiei de membru al Comisiei de evaluare, inclusiv din motive de sănătate, pentru o durată mai mare de 30 de zile;

3) deces;

4) încetare a activităţii Comisiei de evaluare.

(4) Membrul Comisiei de evaluare este revocat prin decizia motivată a acesteia, adoptată cu votul secret a cel puţin 2/3 dintre membrii Comisiei de evaluare, care se transmite, pentru informare, Parlamentului. Membrul vizat nu participă la vot.

(5) În cazul încetării calităţii de membru al Comisiei de evaluare în temeiurile stabilite la alin.(3) pct.1)–3), preşedintele Comisiei de evaluare sau, după caz, şeful secretariatului Comisiei de evaluare sesizează neîntârziat Parlamentul în vederea selectării şi numirii unui nou membru, conform procedurii stabilite pentru membrul al cărui mandat a încetat.

(6) Membrii Comisiei de evaluare indicaţi la art.6 alin.(1) lit.a) completează anual declaraţia de avere şi interese personale în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii şi intereselor personale. Declaraţiile de avere şi interese personale ale membrilor indicaţi la art.6 alin.(1) lit.a) şi curriculum vitae ale tuturor membrilor se publică pe pagina web oficială a Comisiei de evaluare.

Articolul 8. Preşedintele Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare este condusă de un preşedinte, ales prin vot secret din rândul membrilor acesteia cu votul majorităţii membrilor Comisiei de evaluare. În cazul absenţei preşedintelui Comisiei de evaluare, atribuţiile acestuia sunt exercitate de un membru desemnat de preşedintele Comisiei de evaluare.

(2) Preşedintele Comisiei de evaluare are următoarele atribuţii:

a) coordonează activitatea Comisiei de evaluare şi a secretariatului Comisiei de evaluare;

b) convoacă şedinţele Comisiei de evaluare;

c) conduce şedinţele Comisiei de evaluare;

d) reprezintă Comisia de evaluare în relaţiile cu alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat şi încheie acte în numele Comisiei de evaluare;

e) alte atribuţii prevăzute de prezenta lege şi de regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare.

(3) Calitatea de preşedinte al Comisiei de evaluare încetează în cazul:

a) încetării, în condiţiile art.7 alin.(3), a calităţii de membru al Comisiei de evaluare;

b) neîndeplinirii atribuţiilor funcţiei, la propunerea majorităţii membrilor Comisiei de evaluare, cu votul secret al cel puţin 2/3 din membrii acesteia.

Articolul 9. Secretariatul Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare dispune de un secretariat, care este o structură fără personalitate juridică. Secretariatul Comisiei de evaluare (în continuare – secretariat) este independent de orice autoritate şi instituţie publică şi funcţionează exclusiv în vederea asistării Comisiei de evaluare la realizarea competenţelor acesteia. Modul de organizare şi funcţionare a secretariatului şi statele de personal ale acestuia sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare.

(2) Contractarea angajaţilor secretariatului se efectuează de către partenerii de dezvoltare.

(3) Activitatea secretariatului este coordonată de şeful secretariatului.

(4) La solicitarea preşedintelui Comisiei de evaluare sau a şefului secretariatului, autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să delege sau să detaşeze angajaţi pentru a asista Comisia de evaluare la realizarea competenţelor acesteia, după caz, prin derogare de la prevederile actelor normative ce reglementează funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice respective şi ale actelor normative ce reglementează statutul anumitor categorii de funcţionari publici.

(5) Secretariatul se subordonează exclusiv Comisiei de evaluare.

Articolul 10. Obligaţiile membrilor Comisiei de evaluare

(1) Membrii Comisiei de evaluare au următoarele obligaţii:

a) să participe, prin prezenţa fizică sau prin intermediul sistemului de videoconferinţă, la şedinţele Comisiei de evaluare;

b) să folosească doar în scopul evaluării şi să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal care le-au devenit cunoscute în exercitarea mandatului de membru al Comisiei de evaluare;

c) să nu desfăşoare activităţi, care ar putea genera un conflict de interese, şi acţiuni incompatibile cu calitatea de membru al Comisiei de evaluare şi să le declare în modul stabilit în regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare;

d) să nu săvârşească fapte care ar putea discredita Comisia de evaluare sau ar putea provoca îndoieli privind obiectivitatea acesteia;

e) să îşi exercite în mod profesionist, cu diligenţă şi promptitudine atribuţiile.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin.(1) lit.b)–e) se aplică, în mod corespunzător, şi angajaţilor secretariatului.

PROCEDURA DE EVALUARE

Articolul 11. Criteriile de evaluare

(1) În sensul prezentei legi, evaluarea constă în verificarea integrităţii etice şi celei financiare a subiecţilor indicaţi la art.3 alin.(1).

(2) Se consideră că judecătorul nu corespunde criteriului de integritate etică dacă Comisia de evaluare are dubii serioase determinate de faptul că:

a) în ultimii 5 ani, acesta a încălcat grav regulile de etică şi conduită profesională a judecătorilor, a procurorilor sau, după caz, a altor profesii, precum şi dacă a avut un comportament arbitrar sau a emis acte arbitrare, în ultimii 10 ani, contrare normelor imperative ale legii, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilise, anterior adoptării actului, că o decizie similară a fost contrară Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului;

b) în ultimii 10 ani, a admis în activitatea sa incompatibilităţi şi conflicte de interese incompatibile cu funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

(3) Se consideră că judecătorul nu corespunde criteriului de integritate financiară dacă Comisia de evaluare are dubii serioase determinate de faptul că:

a) diferenţa dintre avere, cheltuieli şi venituri, pentru ultimii 12 ani, depăşeşte, în total, 20 de salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de Guvern pentru anul în care a început evaluarea judecătorului;

b) în ultimii 10 ani, a admis iregularităţi fiscale în urma cărora suma impozitului neplătit a depăşit, în total, 5 salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de Guvern pentru anul în care a început evaluarea judecătorului.

(4) În procesul de evaluare a integrităţii financiare, Comisia de evaluare poate verifica:

a) respectarea de către judecător a regimului fiscal în partea ce ţine de achitarea impozitelor la folosirea mijloacelor şi veniturilor rezultate din proprietatea deţinută, de veniturile impozabile şi de achitarea drepturilor de import şi celor de export;

b) respectarea de către judecător a regimului juridic al declarării averii şi intereselor personale;

c) modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietatea sau posesia judecătorului ori a persoanelor indicate la alin.(5), precum şi cheltuielile legate de întreţinerea bunurilor respective;

d) sursele de venit ale judecătorului şi, după caz, ale persoanelor indicate la alin.(5);

e) dacă există sau nu contracte de împrumut, credit, leasing, asigurare sau alte contracte care pot asigura beneficii de ordin financiar, în care judecătorul, persoana indicată la alin.(5) sau persoana juridică, în care aceştia au calitatea de beneficiari efectivi, este parte contractantă;

f) dacă există sau nu donaţii în care judecătorul sau persoana specificată la alin.(5) are statut de donatar sau de donator;

g) alte aspecte relevante pentru identificarea originii averii judecătorului şi pentru justificarea acesteia.

(5) La aprecierea corespunderii cu criteriile prevăzute la alin.(3) din prezentul articol, Comisia de evaluare ia în considerare inclusiv averea, cheltuielile, veniturile persoanelor apropiate, astfel cum acestea sunt definite în Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, precum şi ale persoanelor indicate la art.33 alin.(4) şi (5) din Legea nr.132/2016 cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate.

(6) La aprecierea corespunderii cu criteriile prevăzute la alin.(2) şi (3) se ţine cont de prevederile legale existente la momentul săvârşirii faptelor respective. Actele sau constatările altor entităţi cu competenţe în domeniile respective nu au valoare prestabilită pentru Comisia de evaluare. Constatările din hotărârile judecătoreşti irevocabile se iau în considerare în mod obligatoriu de către Comisia de evaluare, cu excepţia hotărârilor pe care Comisia de evaluare le consideră arbitrare sau vădit nerezonabile. Comisia de evaluare se poate pronunţa doar asupra încălcărilor regulilor de etică şi conduită profesională, fără a se pronunţa asupra legalităţii hotărârilor respective.

[Art.11 alin.(4) modificat, alin.(6) în redacţie nouă conform Legii nr.353 din 24.11.2023, în vigoare 07.12.2023]

[Art.11 alin.(2) modificat prin Legea nr.252 din 17.08.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 12. Iniţierea procedurii de evaluare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie

(1) În decurs de 5 zile de la constituirea Comisiei de evaluare, Consiliul Superior al Magistraturii transmite Comisiei de evaluare lista judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie care urmează a fi evaluaţi şi datele de contact ale acestora (adresa de domiciliu, numărul de telefon, adresa de poştă electronică).

(2) Comisia de evaluare iniţiază evaluarea după recepţionarea de la Consiliul Superior al Magistraturii a listei judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, indicată la alin.(1).

(3) Comisia de evaluare notifică judecătorul privind iniţierea evaluării acestuia şi îi solicită să depună:

a) declaraţia de avere şi interese personale, cu datele actualizate, pentru ultimii 5 ani, care să includă şi cheltuielile din perioada respectivă;

b) chestionarul de etică;

c) declaraţia privind lista persoanelor apropiate, astfel cum acestea sunt definite în Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, care activează sau au activat în ultimii 5 ani în sistemul judecătoresc, al procuraturii şi în serviciul public.

(4) Declaraţiile şi chestionarul prevăzute la alin.(3) se prezintă în termenul stabilit de Comisia de evaluare, care nu poate fi mai mic de 10 zile de la data solicitării, fiind semnate cu semnătură electronică. Lipsa unei justificări rezonabile pentru refuzul de a prezenta sau pentru neprezentarea în termen a declaraţiilor ori a chestionarului respective reprezintă temei pentru constatarea de către Comisia de evaluare a nepromovării evaluării.

(5) Prin depunerea declaraţiilor şi a chestionarului prevăzute la alin.(3), judecătorul declară pe proprie răspundere veridicitatea şi plenitudinea datelor prezentate şi consimte prelucrarea datelor cu caracter personal. Modelul declaraţiilor şi al chestionarului respective se aprobă de Comisia de evaluare.

Articolul 13. Acumularea informaţiei

(1) Comisia de evaluare şi secretariatul acesteia au acces în regim de timp real la sistemele informaţionale care conţin informaţia necesară pentru realizarea mandatului, în condiţiile legislaţiei privind schimbul de date şi interoperabilitatea. Comisia de evaluare poate primi de la orice persoană informaţii relevante despre judecătorul evaluat şi poate acumula de sine stătător informaţiile respective.

(2) Informaţia solicitată de Comisia de evaluare se prezintă acesteia gratuit, inclusiv în formă electronică, în termen de 10 zile de la data solicitării.

(3) Persoanele fizice şi juridice de drept public şi privat, inclusiv instituţiile financiare, nu pot refuza prezentarea informaţiei invocând protecţia datelor cu caracter personal, a secretului bancar sau a altor date cu acces limitat, cu excepţia informaţiei care cade sub incidenţa prevederilor Legii nr.245/2008 cu privire la secretul de stat şi care nu a fost desecretizată.

(4) Neprezentarea în termenul stabilit a informaţiilor solicitate se sancţionează conform prevederilor legislaţiei.

(5) Prin derogare de la prevederile Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, prelucrarea datelor cu caracter personal este admisă pe perioada desfăşurării activităţii de către Comisia de evaluare şi secretariatul acesteia. Dreptul de acces al judecătorului evaluat la datele respective este asigurat de secretariat. Judecătorul evaluat are obligaţia să păstreze confidenţialitatea datelor cu caracter personal din materialele evaluării prezentate de Comisia de evaluare.

(6) În scopul elucidării neclarităţilor identificate, Comisia de evaluare poate solicita, la orice etapă a procedurii de evaluare, date şi informaţii suplimentare de la judecătorul evaluat sau de la alte persoane, cu indicarea termenului de prezentare.

(7) Comunicarea cu judecătorul evaluat are loc în formă electronică, prin utilizarea de către acesta a sistemului de poştă electronică al instanţelor de judecată. În cazul lipsei adresei de poştă electronică în sistemul respectiv, se utilizează adresa de poştă electronică personală a judecătorului.

(8) Neprezentarea de către judecătorul evaluat în termenul stabilit, fără motive justificative, a informaţiei solicitate de Comisia de evaluare poate constitui temei pentru refuzul de a include în dosarul de evaluare informaţia prezentată cu întârziere. În acest caz, Comisia de evaluare evaluează judecătorul în baza informaţiei acumulate.

(9) În procesul de evaluare nu poate fi folosită informaţia care constituie secret de stat şi care nu a fost desecretizată.

(10) Informaţia acumulată de Comisia de evaluare despre subiecţii evaluării se păstrează, se arhivează, se radiază şi se distruge în modul stabilit de regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare. Radierea şi distrugerea informaţiei respective se efectuează după transmiterea acesteia către Consiliul Superior al Magistraturii.

(11) În procesul de evaluare, Comisia de evaluare poate utiliza informaţia privind subiecţii evaluării acumulată în baza Legii nr.26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor şi procurorilor şi modificarea unor acte normative.

[Art.13 alin.(2),(10) modificat, alin.(11) introdus prin Legea nr.239 din 13.09.2024, în vigoare 26.09.2024]

Articolul 14. Şedinţele Comisiei de evaluare

(1) Comisia de evaluare îşi desfăşoară activitatea în şedinţe închise, cu excepţiile stabilite de prezenta lege.

(2) Şedinţele Comisiei de evaluare se desfăşoară cu participarea a cel puţin 5 membri.

(3) Şedinţele sunt convocate de preşedintele Comisiei de evaluare sau la solicitarea a cel puţin 3 membri ai acesteia.

(4) Membrii Comisiei de evaluare sunt obligaţi să participe la şedinţe prin prezenţa fizică sau prin intermediul sistemului de videoconferinţă. Dacă un membru al Comisiei de evaluare se află în imposibilitatea de a participa la şedinţă, acesta anunţă preşedintele Comisiei de evaluare.

(5) Dosarul de evaluare este întocmit de către membrul raportor desemnat, care este asistat de secretariat. Modul desemnării membrului raportor se stabileşte în regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de evaluare.

(6) Membrul raportor prezintă proiectul raportului cu privire la evaluare celorlalţi membri ai Comisiei de evaluare.

[Art.14 alin.(2) modificat prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

Articolul 15. Audierea

(1) După analizarea informaţiei acumulate, Comisia de evaluare îi comunică judecătorului, în formă scrisă, toate dubiile pe care le are în privinţa acestuia şi care urmează a fi discutate în cadrul audierii, oferindu-i acces la materialele din dosarul de evaluare în legătură cu dubiile respective.

(2) Peste cel puţin 7 zile de la comunicarea dubiilor, Comisia de evaluare audiază judecătorul. În cazul refuzului judecătorului de a participa la audiere, Comisia nu organizează audierea acestuia şi îl evaluează în baza informaţiei acumulate.

(3) Audierea are loc în şedinţă publică, care se înregistrează prin mijloace audio şi video. În caz de necesitate, audierea poate continua într-o şedinţă suplimentară.

(31) La solicitarea motivată a subiectului evaluării, dacă acest lucru este necesar pentru asigurarea ordinii publice, pentru protecţia vieţii private sau a moralităţii, audierea sau o parte a acesteia poate avea loc în şedinţă închisă. Comisia de evaluare refuză solicitarea de a desfăşura audierea sau o parte a acesteia în şedinţă închisă doar dacă există motive temeinice pentru aceasta. Refuzul Comisiei de evaluare poate fi contestat, în termen de 3 zile, la Consiliul Superior al Magistraturii, care examinează cu prioritate subiectul la următoarea şedinţă. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nu se supune niciunei căi de atac.

(4) Înregistrările video ale audierilor desfăşurate în şedinţe publice se plasează pe pagina web oficială a Comisiei de evaluare în cel mult 3 zile de la data audierii.

(5) Judecătorul evaluat are următoarele drepturi:

a) să ofere explicaţii în cadrul audierii cu privire la dubiile comunicate conform alin.(1);

b) să fie asistat de un avocat sau de un avocat stagiar pe parcursul procedurii de evaluare;

c) să ia cunoştinţă de materialele dosarului de evaluare până la audiere;

d) să prezinte, în formă scrisă, date şi informaţii suplimentare pe care le consideră relevante dacă s-a aflat în imposibilitatea de a le prezenta anterior;

e) să solicite audierea sa în şedinţă închisă.

(6) Judecătorul este obligat să respecte ordinea în şedinţă şi să răspundă la întrebările Comisiei de evaluare.

(7) Fiecare membru al Comisiei de evaluare poate adresa întrebări judecătorului evaluat.

(8) Recuzarea concomitentă a tuturor membrilor Comisiei de evaluare este interzisă.

[Art.15 alin.(3) în redacţiei nouă, alin.(31) introdus prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

Articolul 16. Raportul cu privire la evaluare

(1) În urma evaluării judecătorului, Comisia de evaluare întocmeşte un raport motivat cu privire la evaluare care să conţină propunerea privind promovarea sau nepromovarea evaluării.

(2) Raportul cu privire la evaluare se aprobă de către Comisia de evaluare cu votul majorităţii membrilor prezenţi în cel mult 30 de zile lucrătoare de la data audierii. În cazuri complexe, acest termen poate fi prelungit cu cel mult 15 zile lucrătoare. Membrii Comisiei de evaluare nu se pot abţine de la vot.

(3) Raportul cu privire la evaluare conţine faptele relevante, motivele şi concluzia privind promovarea sau nepromovarea evaluării.

(4) Se consideră că judecătorul nu a promovat evaluarea dacă s-a constatat existenţa unui sau mai multor temeiuri de necorespundere cu criteriile prevăzute la art.11.

(5) Raportul cu privire la evaluare se expediază judecătorului evaluat, la adresa de poştă electronică a acestuia, şi Consiliului Superior al Magistraturii. În aceeaşi zi, Comisia de evaluare publică pe pagina sa web oficială informaţia despre rezultatul evaluării.

(6) În cel mult 3 zile de la aprobare, raportul cu privire la evaluare semnat de preşedintele Comisiei de evaluare se transmite Consiliului Superior al Magistraturii şi pe suport de hârtie, împreună cu o copie în formă electronică a dosarului de evaluare, care să conţină toate materialele aferente evaluării, acumulate de Comisia de evaluare.

(7) În cazul în care Comisia de evaluare constată că informaţiile furnizate de subiectul evaluării ori de alte persoane fizice sau juridice nu corespund realităţii sau constată încălcări ale legii, aceasta sesizează organele competente în vederea documentării faptelor respective şi, după caz, a tragerii la răspundere conform legii.

(8) Raportul cu privire la evaluare se publică, luându-se măsurile necesare pentru protecţia vieţii private a subiectului evaluării şi a altor persoane, pe pagina web oficială a Comisiei de evaluare în cel mult 3 zile de la:

a) data expirării termenului de contestare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prevăzute la art.17 alin.(2) lit.a) şi c);

b) data emiterii deciziei Curţii Supreme de Justiţie prevăzute la art.18 alin.(21) pct.1) şi pct.2) lit.c).

[Art.16 alin.(2) în redacţiei nouă, alin.(5) modificat, alin.(8) introdus prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

Articolul 17. Examinarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a rezultatelor evaluării

(1) Consiliul Superior al Magistraturii examinează în şedinţă publică, în baza dosarului de evaluare recepţionat de la Comisia de evaluare, rezultatele evaluării judecătorului. Judecătorul poate prezenta informaţii suplimentare pe care le consideră relevante doar dacă probează că a fost în imposibilitatea de a le prezenta anterior. Reprezentantul Comisiei de evaluare şi judecătorul evaluat, în persoană, sunt în drept să îşi prezinte poziţia.

(11) În procesul examinării rezultatelor evaluării, Consiliul Superior al Magistraturii ţine cont de dovezile care confirmă săvârşirea de către subiectul evaluării a faptelor prevăzute la art.11 alin.(2) şi (3).

(2) Prin hotărâre motivată, adoptată în cel mult 30 de zile de la recepţionarea documentelor menţionate la art.16 alin.(6), Consiliul Superior al Magistraturii:

a) acceptă raportul cu privire la evaluare şi constată promovarea sau nepromovarea evaluării;

b) respinge raportul cu privire la evaluare şi dispune, o singură dată, reluarea procedurii de evaluare a judecătorului, dacă constată circumstanţe de fapt sau erori procedurale care puteau duce la promovarea sau, după caz, nepromovarea evaluării;

c) după recepţionarea raportului cu privire la evaluare, întocmit ca urmare a reluării procedurii de evaluare, prevăzută la lit.b), acceptă raportul conform lit.a) sau îl respinge şi constată promovarea sau nepromovarea evaluării.

(3) Hotărârea motivată a Consiliului Superior al Magistraturii se expediază judecătorului vizat şi Comisiei de evaluare, la adresele de poştă electronică ale acestora, în termen de 3 zile de la adoptare. Hotărârea se publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 3 zile de la data expirării termenului de contestare sau, în cazul în care hotărârea este atacată, de la data pronunţării deciziei de către Curtea Supremă de Justiţie.

(4) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la nepromovarea evaluării are ca efect eliberarea din funcţie a judecătorului.

(5) Judecătorul eliberat din funcţie conform alin.(4) din prezentul articol:

a) nu are dreptul de a exercita funcţia de judecător şi alte funcţii de demnitate publică timp de 5-7 ani, din data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii;

b) este lipsit de dreptul la indemnizaţia unică de concediere, prevăzută la art.26 alin.(3) din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului;

c) este lipsit de dreptul la pensie specială prevăzută la art.32 din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului, cu menţinerea pensiei generale pentru limita de vârstă conform condiţiilor generale stabilite de Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii.

[Art.17 alin.(11) introdus, alin.(3) în redacţie nouă, alin.(5) modificat prin Legea nr.127 din 29.05.2025, în vigoare 12.06.2025]

Articolul 18. Contestarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii

(1) Prin derogare de la prevederile Codului administrativ, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la art.17 alin.(4) poate fi contestată de către judecătorul vizat sau de către Comisia de evaluare la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii motivate a Consiliului Superior al Magistraturii. Depunerea contestaţiei suspendă executarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. În perioada examinării contestaţiei, judecătorul vizat nu poate emite acte judecătoreşti de dispoziţie.

(2) Contestaţia se depune la Curtea Supremă de Justiţie şi se examinează în termen de 30 de zile de un complet format din 3 judecători care au promovat evaluarea şi nu au activat în cadrul Curţii Supreme de Justiţie până la data de 31 decembrie 2022."

(21) Curtea Supremă de Justiţie:

1) respinge contestaţia;

2) admite contestaţia şi:

a) dispune, o singură dată, reluarea procedurii de evaluare de către Comisia de evaluare;

b) dispune, o singură dată, reluarea procedurii de evaluare de către Consiliul Superior al Magistraturii;

c) constată promovarea sau nepromovarea evaluării în cazul anulării hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii emise după reluarea procedurii de evaluare.

(22) Curtea Supremă de Justiţie admite contestaţia doar dacă constată că, în cadrul procedurii de evaluare, au fost admise erori procedurale grave care afectează caracterul echitabil al procedurii de evaluare sau că există circumstanţe de fapt care puteau duce la promovarea sau nepromovarea evaluării.

(3) Contestaţia se examinează în şedinţă publică, la care sunt invitaţi pentru prezentarea poziţiei judecătorul vizat, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii şi, după caz, reprezentantul Comisiei de evaluare. În caz de necesitate, pot fi invitate să participe şi alte persoane.

(4) În cazul abţinerii sau recuzării membrului completului de judecată, contestaţia se examinează de către ceilalţi membri ai completului, cu substituirea membrului a cărui abţinere sau recuzare se solicită de către următorul judecător al Curţii Supreme de Justiţie care întruneşte condiţiile prevăzute la alin.(2).

(5) Recuzarea întregului complet de judecată, precum şi depunerea cererii de recuzare cu rea-credinţă în mod repetat, abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul de examinare a contestaţiei, nu se admite.

(6) Decizia completului de judecată este irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se consideră emisă din momentul plasării acesteia pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se notifică participanţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.

[Art.18 alin.(1) completat prin Legea nr.239 din 13.09.2024, în vigoare 26.09.2024]

[Art.18 alin.(1),(3) modificate, alin.(2) în redacţie nouă, alin.(21),(22) introduse prin Legea nr.353 din 24.11.2023, în vigoare 07.12.2023]

[Art.18 alin.(1),(3) completate, alin.(2) în redacţie nouă conform Legii nr.252 din 17.08.2023, în vigoare 22.08.2023]

Articolul 19. Reluarea procedurii de evaluare

(1) La reluarea procedurii de evaluare, Comisia de evaluare examinează aspectele menţionate de consiliul respectiv sau, după caz, de Curtea Supremă de Justiţie, precum şi informaţiile suplimentare care, din motive obiective, nu au putut fi prezentate anterior, iar dacă subiectul evaluării este de acord, organizează audieri repetate. Acordul subiectului evaluării sau, după caz, lipsa acordului se comunică Comisiei de evaluare în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitarea Comisiei de evaluare.

(2) Raportul cu privire la reevaluarea judecătorului este aprobat de către Comisia de evaluare conform regulilor stabilite la art.16.

[Art.19 alin.(1) în redacţia Legii nr.239 din 13.09.2024, în vigoare 26.09.2024]

Articolul 20. Evaluarea candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie

(1) Candidaţii la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie sunt evaluaţi conform prevederilor prezentei legi.

(2) În cazul lipsei unor reguli de etică şi conduită profesională stabilite pentru domeniul în care activează sau a activat candidatul, se verifică dacă comportamentul de până la data evaluării al candidatului generează sau nu suspiciuni rezonabile referitoare la corespunderea acestuia cu cerinţele de etică şi conduită profesională stabilite pentru judecători.

(3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la art.17 alin.(2) şi raportul Comisiei de evaluare privind nepromovarea evaluării de către candidat se transmit, în termen de 5 zile, Consiliului Superior al Procurorilor, Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova sau, după caz, instituţiei de învăţământ în care activează candidatul pentru luarea deciziei în privinţa carierei acestuia. Consiliul Superior al Magistraturii poate decide referitor la transmiterea hotărârii sale şi a raportului Comisiei de evaluare către alte instituţii publice, abilitate cu funcţii de verificare şi control.

(4) Candidaţilor la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie din rândul judecătorilor şi procurorilor li se aplică, în mod corespunzător, efectele nepromovării prevăzute la art.17 alin.(4) şi (5).

(5) La concursul pentru funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie sunt admişi doar candidaţii care au promovat evaluarea.

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 21. Dispoziţii finale şi tranzitorii

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepţia prevederilor art.12 alin.(1) care se vor aplica din moment ce Consiliul Superior al Magistraturii va fi funcţional.

(2) Parlamentul, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va confirma componenţa nominală a Comisiei de evaluare.

(3) Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea implementării prezentei legi, inclusiv:

a) va aproba, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispoziţia privind lista partenerilor de dezvoltare prevăzută la art.6 alin.(6) şi va asigura contactarea Parlamentului şi a partenerilor de dezvoltare în vederea desemnării de către aceştia a candidaturilor şi numirii membrilor Comisiei de evaluare, precum şi în vederea identificării şi angajării persoanelor care vor activa în cadrul secretariatului;

b) va identifica, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, sediul pentru desfăşurarea activităţii Comisiei de evaluare.

(4) Ministerul Justiţiei:

a) va asigura plata indemnizaţiei lunare pentru membrii Comisiei de evaluare, prevăzuţi la art.6 alin.(1) lit.a), din contul mijloacelor financiare aprobate în buget pentru evaluarea externă/extraordinară a judecătorilor şi procurorilor;

b) va organiza prima şedinţă a Comisiei de evaluare în cel mult 5 zile lucrătoare de la confirmarea componenţei nominale a acesteia.

(5) Consiliul Superior al Magistraturii:

a) în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului pentru depunerea dosarelor, va transmite Comisiei de evaluare lista candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie, inclusiv datele de identificare şi de contact ale acestora;

b) în cel mult două săptămâni de la promovarea evaluării de către primii 3 candidaţi, va desfăşura concursul de ocupare a funcţiilor de judecător al Curţii Supreme de Justiţie.

(6) Comisia de evaluare:

a) în cel mult 10 zile lucrătoare de la confirmarea componenţei nominale, îşi va alege preşedintele;

b) în cel mult 20 de zile lucrătoare de la confirmarea componenţei nominale, va aproba regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, inclusiv modul de organizare şi funcţionare a secretariatului;

c) în cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea listei menţionate la art.12 alin.(1), va iniţia procedura de evaluare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie care nu au depus cerere de demisie;

d) în cel mult 10 zile lucrătoare de la primirea dosarului candidatului la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie, va iniţia procedura de evaluare a acestuia;

e) în cel mult 6 luni de la iniţierea procedurii de evaluare, va evalua toţi candidaţii la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie şi va emite rapoarte cu privire la evaluarea fiecărui subiect.

(7) Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a prezentei legi, care au promovat evaluarea îşi continuă activitatea în calitate de judecător în cadrul Curţii Supreme de Justiţie.

(8) În cazul în care buna funcţionare a Curţii Supreme de Justiţie este grav afectată din cauza numărului de posturi vacante, Consiliul Superior al Magistraturii poate transfera, cu titlu temporar, prin derogare de la prevederile Legii nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului, din instanţele de nivel inferior judecători care corespund criteriilor legale de ocupare a funcţiei de judecător al Curţii Supreme de Justiţie. Transferul temporar va fi încetat la ocuparea a cel puţin 11 dintre posturile de judecător al Curţii Supreme de Justiţie, iar judecătorii temporar transferaţi revin în funcţiile deţinute înaintea transferului. Pe perioada transferului, judecătorii transferaţi primesc salariul judecătorului Curţii Supreme de Justiţie, raportat la vechimea în muncă respectivă.

(9) Prin derogare de la prevederile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, precum şi de la prevederile actelor normative care reglementează statutul special al anumitor categorii de funcţionari publici, se permite detaşarea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice către secretariat.

[Art.21 alin.(10) abrogat prin Legea nr.241 din 10.07.2025, în vigoare 12.08.2025]

[Art.21 alin.(2),(6) modificate prin Legea nr.89 din 27.04.2023, în vigoare 02.05.2023]