Hotărâri
656/27.11.1996 Hotărîre pentru operarea unor modificări în Regulamentul cu privire la satisfacerea serviciului militar de către corpul soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor Forţelor Armate
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
pentru operarea unor modificări în Regulamentul cu privire la
satisfacerea serviciului militar de către corpul soldaţilor,
sergenţilor şi ofiţerilor Forţelor Armate
Nr.656 din 27.11.1996
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.8-10/62 din 25.01.2001
* * *
Abrogat: 01.09.2006
Hotărîrea Guvernului nr. 941 din 17.08.2006
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. În Regulamentul cu privire la satisfacerea serviciului militar de
către corpul soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor Forţelor Armate,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 925 din 21
decembrie 1994:
1) alineatul şase al capitolului "Principii generale" se modifică şi
va avea următorul cuprins:
"Militarii, detaşaţi prin decizia Parlamentului, Preşedintelui sau
Guvernului Republicii Moldova în organele administraţiei publice,
instituţii, organizaţii şi întreprinderi de stat pentru exercitarea unor
funcţii în interesele statului şi ale Forţelor Armate şi lăsaţi în
serviciul militar, beneficiază de toate drepturile, inclusiv cele
băneşti, şi înlesnirile prevăzute pentru militari prin legislaţia în
vigoare. În acest caz la locul de serviciu lor li se plăteşte solda de
funcţie în conformitate cu schema de salarizare, dar nu mai mică decît
solda de funcţie primită pînă la momentul detaşării. La locul nou de
serviciu militarii au dreptul să primească premii băneşti prevăzute
pentru angajaţii instituţiilor în care au fost detaşaţi;
2) punctul 11 se completează cu un alineat nou avînd următorul
cuprins:
"Militarilor, ţinîndu-se cont de nivelul lor de pregătire şi
vechimea în serviciu, li se acordă categorii de calificare în modul
stabilit de ministerele şi departamentele în cadrul cărora, conform
legislaţiei în vigoare, este prevăzut serviciul militar.";
3) punctul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"12. Pregătirea şi instruirea militarilor se realizează din contul
mijloacelor bugetului de stat, precum şi din contul altor mijloace de
care dispun ministerele şi departamentele.";
4) în punctul 14:
alineatul întîi se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Gradele militare, de la locotenent pînă la colonel inclusiv, se
acordă ofiţerilor personal, în ordine succesivă, prin ordinele
ministrului apărării la prezentarea comandanţilor de unităţi mari şi
unităţi militare, atunci cînd gradul militar următor corespunde gradului
militar al funcţiei exercitate, şi după expirarea termenului de vechime
în serviciu stabilit pentru gradul militar anterior.";
punctul se completează cu un alineat nou avînd următorul cuprins:
"Gradul militar următor se acordă ofiţerilor încorporaţi în Forţele
Armate din rezervă, luîndu-se în consideraţie vechimea în gradul militar
anterior în perioada aflării în rezervă.";
5) punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"22. Promovarea militarilor în funcţii superioare se efectuează în
ordinea avansării în serviciu.
La atribuirea funcţiilor superioare se iau în considerare calităţile
morale şi profesionale ale militarului, nivelul de pregătire,
rezultatele obţinute de unităţile şi subunităţile din subordine,
aptitudinile lui pentru exercitarea obligaţiunilor într-un post superior.
În unităţile mari şi unităţile militare, în organizaţiile,
instituţiile şi la direcţiile Ministerului Apărării se elaborează,
pentru perioada dintre atestări, planuri de perspectivă privind
realizarea concluziilor atestării şi crearea unei rezerve bine pregătite
pentru avansarea în serviciu şi trimiterea la studii.
Militarii care dau dovadă de înalte calităţi morale şi profesionale
şi sînt recomandaţi pentru a fi promovaţi în serviciu se bucură de
prioritate la numirea în posturile superioare. Decizia privind numirea
lor se ia de către comandanţii respectivi, reieşind din concluziile
atestării, caracteristicile de serviciu (prezentările) şi pe bază de
concurs.";
6) în punctul 24:
subpunctele 1), 2) şi 3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"1) în caz de restructurare a statelor - dacă este imposibilă
transferarea militarului într-o funcţie similară şi cu consimţămîntul
acestuia;
2) dacă prin calităţile sale morale şi profesionale militarul nu
corespunde funcţiei deţinute - la prezentarea comandantului (şefului)
nemijlocit sau la decizia şefului superior;
3) în scopul realizării pedepsei disciplinare, aplicate militarului
în conformitate cu Regulamentul disciplinar al Forţelor Armate ale
Republicii Moldova.";
punctul se completează cu subpunctul 6) avînd următorul cuprins:
"6) în scopul realizării concluziilor comisiei superioare de
atestare, instituită prin ordinul ministrului apărării, sau decizia
Colegiului militar al Ministerului Apărării.";
punctul se completează cu un alineat nou avînd următorul cuprins:
"În cazul în care militarul nu este de acord cu decizia
comandantului privind transferul lui din funcţia superioară într-o
funcţie inferioară conform subpunctelor 2) şi 3) ale prezentului punct,
el are dreptul să se adreseze în comisia superioară de atestare.";
7) punctul 26 se modifică şi va avea următorul conţinut:
"26. Atestarea militarilor se efectuează de către comandanţii
(şefii) lor nemijlociţi. Concluziile comandanţilor (şefilor), formulate
în procesul de atestare, se aprobă în modul stabilit de ministrul
apărării.
Examinarea problemelor litigioase şi soluţionarea altor chestiuni
privind satisfacerea serviciului militar de către militarii angajaţi
prin contract în unităţile mari şi în unităţile militare ţine de
competenţa comisiilor de atestare ale acestor unităţi şi a comisiei
superioare de atestare a Ministerului Apărării, care îşi organizează
activitatea în baza regulamentului aprobat de ministru.
Concluziile comisiilor de atestare poartă caracter de recomandare
pentru comandanţii (şefii) respectivi. Concluziile Comisiei superioare
de atestare, aprobate de ministrul apărării, sînt obligatorii pentru
toţi comandanţii (şefii).";
8) în punctul 31:
alineatul trei se modifică şi va avea următorul cuprins:
"În cazuri excepţionale, dacă plecarea militarului în concediu în
anul curent ar putea fi defavorabilă pentru realizarea sarcinilor ce
stau în faţa unităţii mari (unităţii militare, organizaţiei şi
instituţiei respective) sau dacă există alte cauze obiective, se admite
transferarea concediului pe anul următor, prin decizia ministrului
apărării. Concediul poate fi amînat cel mult doi ani la rînd. Concediul
amînat se acordă la dorinţa militarului separat, împreună cu concediul
legal sau în locul concediului legal, în cazul cînd concediul legal este
amînat pentru anul următor.";
se introduce un alineat nou avînd următorul cuprins:
"În cazul trecerii în rezervă la dorinţa militarului, pentru fiecare
zi de concediu acestuia i se plăteşte o compensaţie bănească în mărime
proporţională, reieşind din solda lunară pe care o primea pînă la
momentul concedierii.";
9) în punctul 44:
alineatele a), b) şi d) ale subpunctului 4) se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
"a) în caz de restructurare a statelor - dacă este imposibilă
folosirea militarului la serviciul militar într-o funcţie similară şi
dacă el nu doreşte să fie trecut într-o funcţie inferioară în legătură
cu restructurarea statelor sau cu alte măsuri organizatorice, precum şi
la decizia comandantului (şefului), atunci cînd folosirea militarului în
serviciul militar este considerată neraţională.";
"b) din motiv de stare limitată a sănătăţii - declaraţi de către
comisiile medico-militare apţi pentru serviciul necombatant pe timp de
pace (pe timp de război - apţi cu limitare de gradul 1), în cazul cînd
nu pot fi folosiţi pentru serviciul militar din cauza lipsei de funcţii
vacante în serviciul necombatant sau la decizia comandantului (şefului),
atunci cînd folosirea lor în serviciul militar este considerată
neraţională.";
"d) din motiv de necorespundere funcţională - prin decizia
comandantului (şefului), în cazul în care folosirea în continuare a
militarului la serviciul militar nu este raţională.";
subpunctul 5) se completează cu un alineat nou avînd următorul
cuprins:
"Militarii condamnaţi de tribunal pentru infracţiunile comise la
pedepse neprivative de libertate, inclusiv cei condamnaţi convenţional
sau cu amînarea executării sentinţei, de regulă, nu sînt eliberaţi din
Forţele Armate, cu excepţia cazurilor cînd eliberarea lor este propusă
de către comandanţii respectivi.";
punctul se completează cu un alineat nou avînd următorul cuprins:
"În cazul în care militarul nu este de acord cu decizia
comandantului privind eliberarea lui din Forţele Armate din motivele
prevăzute în subpunctele 1), 4) şi 5) ale prezentului punct, el are
dreptul să se adreseze în Comisia superioară de atestare.";
10) punctele 45 şi 48 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"45. În cazul cînd militarul este eliberat din serviciul militar din
motivele prevăzute în subpunctele 1, 4 (d-h) şi 5 ale punctului 44, el
se achită cu unitatea militară pînă la ziua radierii lui din tabelul
nominal al unităţii, plătind în mod obligatoriu valoarea restantă a
uniformei, iar cei care şi-au satisfăcut serviciul în Forţele Armate mai
puţin de 5 ani achită, după încheierea tuturor tipurilor de instruire,
şi cheltuielile pentru instruire, mărimea lor fiind dedusă prin
împărţirea sumei cheltuielilor generale la perioada aflării lui în
serviciul militar.";
"48. Militarii decedaţi, căzuţi, absenţi din motive necunoscute,
dispăruţi fără urmă, precum şi cei care au părăsit fără voie unităţile
militare sînt radiaţi din tabelele nominale ale unităţilor, prin ordinul
ministrului apărării, la expirarea termenului de două luni din momentul
constatării faptului ca atare. Ordinul ministrului apărării este emis în
baza materialelor cercetării, efectuate de către comandanţii respectivi.
Urmărirea militarilor pînă la radierea lor din tabelele nominale ale
unităţilor militare este organizată de către comandanţii marilor unităţi
şi ai unităţilor militare. După radierea militarilor din tabelele
nominale ale unităţilor militare, la prezentarea comandanţilor,
urmărirea lor în continuare, reţinerea, iar în caz de necesitate -
deferirea justiţiei sînt organizate de către organele de drept abilitate
de la locul lor de trai."
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data semnării.
PRIM-MINISTRU
AL REPUBLICII MOLDOVA Andrei SANGHELI
Contrasemnată:
Ministrul apărării Pavel Creangă
Ministrul muncii, protecţiei
sociale şi familiei Dumitru Nidelcu
Ministrul finanţelor Valeriu Chiţan
Chişinău, 27 noiembrie 1996.
Nr. 656.