BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 67 din 22.04.2021

pentru modificarea Legii nr.1260/2002 cu privire la avocatură

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
22.04.2021

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea Legii nr.1260/2002

cu privire la avocatură

nr. 67  din  22.04.2021

 (în vigoare 14.06.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 146 art. 172 din 14.06.2021

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. La articolul 4:

alineatul unic devine alineatul (1);

articolul se completează cu alineatul (2) cu următorul cuprins:

"(2) Statutul profesiei de avocat şi modificările la acesta se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova."

2. La articolul 8, alineatul (1) se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

"g) desfăşoară activităţi de investigare independentă."

3. La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Sunt scutite de efectuarea stagiului profesional şi de examenul de calificare persoanele care:

a) deţin titlul de doctor în drept;

b) au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror, dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţia respectivă, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;

c) au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror şi care, după demisia din funcţia de judecător sau procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului, dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţia deţinută în domeniul dreptului, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;

d) au cel puţin 6 ani vechime în muncă neîntreruptă în funcţia de judecător sau procuror, fiind absolvenţi ai cursurilor de formare iniţială a judecătorilor sau procurorilor din cadrul Institutului Naţional al Justiţiei."

4. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

"Articolul 11. Incompatibilităţi

(1) Profesia de avocat este incompatibilă cu:

a) oricare funcţie publică sau de demnitate publică;

b) activitatea de notar şi cea de executor judecătoresc;

c) alte activităţi ce lezează demnitatea ori independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri.

(2) Incompatibilităţile prevăzute la alin.(1) nu se răsfrâng asupra avocaţilor a căror activitate este suspendată.

(3) Nu se admite acordarea de către avocat a asistenţei juridice de reprezentare a intereselor în instanţele de judecată în alt temei decât în baza contractului de asistenţă juridică înregistrat la cabinetul avocatului sau la biroul asociat de avocaţi. Excepţie fac cazurile de reprezentare a intereselor soţului/soţiei şi ale rudelor până la gradul al patrulea inclusiv.

(4) Avocatul nu poate deţine concomitent funcţii în Consiliul Uniunii Avocaţilor şi în orice comisie a Uniunii Avocaţilor sau în două ori mai multe comisii ale Uniunii Avocaţilor. În termen de cel mult 15 zile de la desemnare sau alegere, avocatul va decide în care organ de autoadministrare va activa în continuare."

5. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Articolul 13. Suspendarea şi reluarea activităţii de avocat

(1) Activitatea de avocat se suspendă:

a) în temeiul cererii scrise a avocatului, din momentul depunerii originalului licenţei şi a legitimaţiei de avocat, cu ulterioara consemnare a acestui fapt, în termen de 3 zile lucrătoare, în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat;

b) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;

c) pe perioada interdicţiei de a activa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau decizie de aplicare a sancţiunii disciplinare, din ziua rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti sau din ziua publicării deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare pe pagina web oficială a Uniuni Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente";

d) pe perioada aplicării măsurii preventive privative de libertate;

e) în cazul neefectuării de către avocat a defalcărilor în bugetul Uniunii Avocaţilor, la expirarea a 6 luni de la termenul scadent, până la achitarea integrală a restanţei;

f) la expirarea termenului prevăzut la art.57 alin.(1) lit.c), până la plata amenzii.

(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.b)–f), licenţa şi legitimaţia avocatului a cărui activitate este suspendată se transmit, în termen de 10 zile lucrătoare, Consiliului Uniunii Avocaţilor, unde se păstrează pe parcursul perioadei de suspendare a activităţii de avocat.

(3) La epuizarea circumstanţelor care au dus la suspendarea activităţii de avocat, avocatul depune, la Uniunea Avocaţilor, cerere de consemnare a reluării activităţii de avocat, cu anexarea actelor ce justifică epuizarea circumstanţelor care au stat la baza suspendării.

(4) Suspendarea şi reluarea activităţii de avocat se consemnează de către secretarul general al Uniunii Avocaţilor, în cel mult 3 zile lucrătoare, în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Această listă se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubricile "Lista avocaţilor" şi "Actele UA recente", iar copia ei se remite Ministerului Justiţiei.

(5) Desfăşurarea activităţii de avocat pe perioada suspendării constituie abatere disciplinară gravă."

6. Articolul 14:

la alineatul (1) litera d), cuvântul "definitiv" se substituie cu cuvântul "irevocabil";

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Încetarea activităţii de avocat se consemnează, în termen de 10 zile, în temeiul hotărârii Consiliului Uniunii Avocaţilor, în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Hotărârea Consiliului Uniunii Avocaţilor se comunică Ministerului Justiţiei în cel mult 10 zile de la adoptare."

7. Articolul 15:

se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

"(21) Reglementările referitoare la avocat sunt aplicabile şi avocatului stagiar, dacă prin prezenta lege nu este stabilit altfel."

alineatul (3) se completează cu următorul enunţ: "Avocatul stagiar are dreptul să asiste avocatul îndrumător, la orice fază a procesului penal, în cazul apărării drepturilor bănuitului, ale învinuitului sau ale inculpatului şi să acorde asistenţă juridică la toate fazele procesului penal celorlalte părţi participante la procesul penal, contravenţional şi civil, cu excepţia reprezentării părţii la faza procesului în recurs."

articolul se completează cu alineatul (32) cu următorul cuprins:

"(32) La decizia Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, avocatul stagiar are dreptul să acorde asistenţă juridică garantată de stat în condiţiile alin.(3). Mecanismul şi criteriile de selectare a avocaţilor stagiari, condiţiile şi modul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat, remunerarea, mecanismul de monitorizare a calităţii asistenţei juridice garantate de stat acordate de către aceşti avocaţi stagiari sunt stabilite de către Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat."

8. La articolul 18:

alineatul (4) se completează cu următorul enunţ: "A promovat examenul persoana care a acumulat cel puţin punctajul minim stabilit în statutul profesiei de avocat."

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) Hotărârea privind admiterea la stagiul profesional se comunică persoanelor care au susţinut examenul de admitere la stagiu, în termen de 24 de ore de la adoptare, prin publicare pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente"."

9. La articolul 19:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Persoana care a promovat examenul de admitere la stagiu efectuează un stagiu de pregătire profesională cu o durată maximă de 24 de luni. Avocatul stagiar poate participa la examenul de calificare după efectuarea stagiului profesional de cel puţin 12 luni. Stagiul profesional se finalizează la admiterea în profesia de avocat sau la expirarea a 24 de luni de stagiu, oricare dintre aceste două momente survine mai întâi."

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Stagiul profesional se desfăşoară în baza contractului încheiat între avocatul stagiar şi avocatul îndrumător, înregistrat la Uniunea Avocaţilor. Contractul de efectuare a stagiului este gratuit. Avocatul stagiar poate fi remunerat pentru activitatea desfăşurată în timpul stagiului în cadrul biroului asociat sau al cabinetului avocatului."

alineatul (6) va avea următorul cuprins:

"(6) După expirarea a 2 ani de la finalizarea stagiului profesional, persoana poate participa la examenul de calificare doar cu condiţia efectuării repetate a stagiului profesional cu o durată minimă de 6 luni, fiind scutită de susţinerea examenului de admitere la stagiu."

10. Articolul 20:

la alineatul (1), textul "Pentru a fi admis în profesie, avocatul stagiar" se substituie cu textul "Pentru a fi admisă în profesie, persoana", iar în final alineatul se completează cu enunţul: "A promovat examenul persoana care a acumulat cel puţin punctajul minim stabilit în statutul profesiei de avocat."

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Persoana care a efectuat stagiul profesional şi nu a promovat examenul de calificare poate participa la alte două examene de calificare. Dacă nu promovează de trei ori examenul de calificare, aceasta va fi admisă în profesie în condiţiile art.18 şi 19."

articolul se completează cu alineatul (31) cu următorul cuprins:

"(31) Modul de elaborare a speţelor şi a subiectelor pentru examenul de calificare, precum şi de apreciere a răspunsurilor candidaţilor este prevăzut în statutul profesiei de avocat."

alineatul (4) se completează cu textul "şi se publică, în cel mult 3 zile, pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente"".

11. La articolul 21:

alineatul (1) se completează cu literele h) şi i) cu următorul cuprins:

"h) declaraţia pe proprie răspundere, la care se anexează chestionarul de evaluare a bunei reputaţii;

i) copia diplomei de doctor în drept, după caz."

la alineatul (2) litera c), cuvintele "sub jurământ" se substituie cu cuvintele "pe proprie răspundere";

alineatele (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

"(3) Pentru obţinerea licenţei de exercitare a profesiei de avocat, persoanele specificate la art.10 alin.(2) prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat actele menţionate la alin.(1) lit.b)–f), h) şi i) din prezentul articol.

(4) Prezentarea unor acte ce conţin informaţii neveridice sau neprezentarea informaţiilor solicitate pentru confirmarea circumstanţelor menţionate la art.10 constituie temei pentru neadmiterea la examen, neadmiterea în profesie sau retragerea licenţei."

12. Articolul 25:

la alineatul (1):

litera a) va avea următorul cuprins:

"a) comiterii unei abateri disciplinare prin neonorarea obligaţiilor contractuale sau prin încălcarea normelor Codului deontologic al avocatului timp de un an de la aplicarea sancţiunii disciplinare;"

litera g) va avea următorul cuprins:

"g) rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a stabilit vinovăţia avocatului în comiterea cu intenţie a unei infracţiuni care este de natură să afecteze demnitatea profesiei de avocat;"

litera i) se abrogă;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit.a)–c), e)–g) şi j), licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiţiei în temeiul hotărârii Comisiei pentru etică şi disciplină, iar în cazul prevăzut la alin.(1) lit.h) – din oficiu. În cazul prevăzut la alin.(1) lit.d), licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiţiei, la propunerea Consiliului National pentru Asistentă Juridică Garantată de Stat, cu acordul Comisiei pentru etică şi disciplină."

13. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

"Articolul 28. Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat

Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubricile "Lista avocaţilor" şi "Actele UA recente", iar copia ei se remite Ministerului Justiţiei. Lista se actualizează constant."

14. La articolul 31, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Biroul asociat de avocaţi este persoană juridică şi este supus regimului transparenţei fiscale. Plata impozitului pe venit se face, prin intermediul biroului asociat de avocaţi, de către fiecare avocat şi avocat stagiar care activează în cadrul biroului asociat de avocaţi, pentru venitul propriu."

15. La articolul 32:

la alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:

"f) confirmării privind notificarea Uniunii Avocaţilor despre intenţia înregistrării, forma de organizare aleasă şi sediu."

articolul se completează cu alineatele (11) şi (12) cu următorul cuprins:

"(11) Înregistrarea schimbării de sediu al cabinetului avocatului sau al biroului asociat de avocaţi se face printr-o cerere înaintată Ministerului Justiţiei, la care se anexează:

a) copiile actelor care confirmă adresa sediului cabinetului avocatului sau al biroului asociat de avocaţi şi drepturile deţinute asupra acestuia;

b) confirmarea notificării Uniunii Avocaţilor despre schimbarea de sediu;

c) procesul-verbal cu privire la schimbarea de sediu (în cazul biroului asociat de avocaţi);

d) informaţia cu privire la datele de contact ale avocatului (numărul de telefon, adresa electronică şi poştală).

(12) Radierea cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi se face printr-o cerere înaintată Ministerului Justiţiei, la care se anexează:

a) decizia de dizolvare a cabinetului avocatului sau a biroului asociat de avocaţi;

b) certificatul privind lipsa restanţelor fată de bugetul public naţional;

c) copia buletinului de identitate;

d) confirmarea notificării Uniunii Avocaţilor despre intenţia dizolvării."

la alineatul (3), după textul "punerea la evidenţă fiscală," se introduce textul "înregistrarea în calitate de plătitor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală,".

16. Articolul 34:

alineatul (1) se completează cu următorul enunţ: "Pot fi aleşi în funcţiile de preşedinte al Uniunii Avocaţilor, decan, prodecan al baroului, membru al Consiliului Uniunii Avocaţilor, membru al comisiilor constituite în cadrul Uniunii Avocaţilor avocaţii care au desfăşurat activitate de avocat cel puţin 5 ani cumulativ."

alineatul (2) se completează cu textul: " , cu excepţiile prevăzute de prezenta lege. De regulă, votarea se efectuează cu utilizarea mijloacelor electronice.";

la alineatul (3), enunţul "Deliberările şi votul constituie secret profesional." se exclude;

articolul se completează cu alineatele (4) şi (5) cu următorul cuprins:

"(4) Modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor în cadrul Uniunii Avocaţilor prin utilizarea mijloacelor electronice se stabileşte în statutul profesiei de avocat.

(5) Membrii organelor de autoadministrare ale avocaţilor îşi exercită mandatul până la alegerea sau desemnarea noilor membri ori până la preluarea mandatului de către înlocuitor conform listei de supleanţi."

17. Articolul 35:

la alineatul (3):

litera b) va avea următorul cuprins:

"b) taxele stabilite de Consiliul Uniunii Avocaţilor;"

litera c) se abrogă;

alineatul (6):

se completează cu litera a1) cu următorul cuprins:

"a1) Comisia de soluţionare a contestaţiilor;"

alineatul se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:

"b1) Centrul de Instruire a Avocaţilor;".

18. Legea se completează cu articolul 351 cu următorul cuprins:

"Articolul 351. Dreptul de vot

Dreptul de vot la Congres şi la adunarea generală a baroului îl au avocaţii care au dreptul să desfăşoare activitatea de avocat la ziua menţionată la art.501 alin.(3)."

19. Articolul 36 va avea următorul cuprins:

"Articolul 36. Congresul

(1) Congresul este organul suprem al Uniunii Avocaţilor. La lucrările Congresului participă toţi avocaţii cu drept de vot. Statutul profesiei de avocat poate stabili reguli privind participarea la Congres doar a delegaţilor din partea barourilor, inclusiv modul de delegare şi modul de participare a delegaţilor.

(2) Congresul se întruneşte anual în sesiune ordinară, fiind convocat şi organizat de Consiliul Uniunii Avocaţilor. Convocarea Congresului se face cu cel puţin o lună înainte de data stabilită, prin plasarea pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", a ordinii de zi şi a materialelor ce urmează a fi examinate.

(3) În situaţii excepţionale, la cererea a cel puţin 1/3 din numărul barourilor sau din proprie iniţiativă, Consiliul Uniunii Avocaţilor convoacă Congresul în sesiune extraordinară în cel mult 10 zile de la data solicitării sau de la data survenirii evenimentului justificativ.

(4) Congresul se consideră legal constituit dacă la el participă mai mult de 1/3 din numărul avocaţilor cu drept de vot sau, după caz, din numărul delegaţilor. Exprimarea dreptului de vot prin mijloace electronice se consideră participare la Congres.

(5) În cazul în care numărul legal prevăzut la alin.(4) nu este întrunit, Consiliul Uniunii Avocaţilor stabileşte o nouă dată a Congresului în cel mult 30 de zile de la data primei convocări. Congresul convocat repetat se consideră legal constituit indiferent de numărul avocaţilor prezenţi.

(6) Congresul adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dacă prezenta lege nu prevede altfel.

(7) Hotărârile Congresului privind alegerea organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor se adoptă conform principiului acumulării de către candidat a celui mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi, câştigătorul se determină prin tragere la sorţi.

(8) Preşedinte al Uniunii Avocaţilor se consideră ales candidatul care a obţinut majoritatea simplă din voturile valabil exprimate. În cazul în care niciun candidat nu a acumulat majoritatea simplă din voturile valabil exprimate, se organizează turul doi, la care participă primii doi candidaţi ce au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi în turul doi, câştigătorul se determină prin tragere la sorţi.

(9) Hotărârile Congresului intră în vigoare din momentul adoptării şi se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", în termen de 15 zile de la data desfăşurării Congresului. Hotărârile Congresului prin care se aprobă modificări sau completări la statutul profesiei de avocat se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, în termen de 5 zile de la adoptare.

(10) Hotărârile Congresului pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă."

20. La articolul 37:

litera a) se completează cu cuvintele "şi ai Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat";

litera d) va avea următorul cuprins:

"d) examinează execuţia bugetară anuală a Uniunii Avocaţilor;"

literele e) şi f) se abrogă;

la litera i), textul " , prevăzute de prezenta lege" se exclude.

21. Legea se completează cu articolul 371 cu următorul cuprins:

"Articolul 371. Substituirea membrilor organului de conducere

Candidaţii votaţi care nu au intrat în componenţa organului colegial de autoadministrare al avocaţilor formează lista de supleanţi ai organului de conducere colegial respectiv pentru completarea componenţei de bază a acestuia în cazul încetării sau suspendării mandatului membrilor săi. Substituirea membrilor organului de conducere colegial se efectuează în baza listei de supleanţi, în funcţie de numărul de voturi obţinute, în ordinea descrescătoare a acestora."

22. Articolul 38:

la alineatul (1), cuvintele "din ţară şi asigură" se substituie cu textul " , care asigură";

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Mandatul delegaţilor barourilor în Consiliul Uniunii Avocaţilor este de 4 ani. În cazul încetării mandatului unuia dintre delegaţii barourilor în cadrul Consiliului Uniunii Avocaţilor, supleantul lui din lista de supleanţi ai Consiliului Uniunii Avocaţilor execută diferenţa de mandat rămasă."

alineatul (4) se completează cu următorul enunţ: "Orice membru al Consiliului Uniunii Avocaţilor poate propune chestiuni pentru ordinea de zi."

alineatele (5) şi (6) vor avea următorul cuprins:

"(5) Preşedintele Uniunii Avocaţilor sau 1/3 din numărul membrilor Consiliului Uniunii Avocaţilor pot convoca şedinţa extraordinară a Consiliului. În acest caz, termenele prevăzute la alin.(4) nu se aplică şi şedinţa extraordinară se convoacă în termen nu mai mare de 5 zile lucrătoare. Preşedintele Uniunii Avocaţilor nu este în drept să refuze sau să ignore cererea membrilor Consiliului Uniunii Avocaţilor privind convocarea şedinţei extraordinare a Consiliului.

(6) Şedinţa Consiliului Uniunii Avocaţilor se consideră legal întrunită dacă la ea participă mai mult de jumătate din membrii Consiliului."

articolul se completează cu alineatele (7)–(9) cu următorul cuprins:

"(7) Şedinţele Consiliului se desfăşoară cu prezenţa membrilor Consiliului şi sunt publice. Consiliul poate decide desfăşurarea şedinţei prin intermediul mijloacelor electronice. Pentru motive temeinice, Consiliul poate decide ca şedinţa sau o parte din şedinţă să se desfăşoare fără accesul publicului.

(8) Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaţilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi şi se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaţilor se contestă în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă.

(9) Procesul-verbal al şedinţei Consiliului Uniunii Avocaţilor se semnează de către preşedintele Uniunii Avocaţilor şi secretarul şedinţei. Hotărârile Consiliului Uniunii Avocaţilor se semnează de către preşedintele Uniunii Avocaţilor. În caz de absenţă, refuz sau de imposibilitate a preşedintelui Uniunii Avocaţilor de a semna, hotărârea şi procesul-verbal se vor semna de către un membru desemnat în acest sens de Consiliu."

23. Articolul 39:

se completează cu literele b2)–b5) cu următorul cuprins:

"b2) aprobă bugetul anual al Uniunii Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală a acesteia;

b3) aprobă direcţiile prioritare ale activităţii Uniunii Avocaţilor şi documentele de politici privind realizarea acestora;

b4) stabileşte cuantumul taxelor percepute de Uniunea Avocaţilor;

b5) stabileşte mărimea contribuţiei pe care o varsă avocatul în bugetul Uniunii Avocaţilor;"

litera c) se abrogă;

articolul se completează cu litera d1) şi d2) cu următorul cuprins:

"d1) aprobă regulamente, instrucţiuni şi proceduri privind activitatea de avocat;

d2) aprobă regulamentul Centrului de Instruire a Avocaţilor;"

litera f) va avea următorul cuprins:

"f) elaborează şi aprobă metodologia de desfăşurare a examenelor de admitere la stagiu şi a examenelor de calificare;"

articolul se completează cu litera f1) cu următorul cuprins:

"f1) consemnează încetarea activităţii de avocat;"

articolul se completează cu litera g1) cu următorul cuprins:

"g1) numeşte secretarul general al Uniunii Avocaţilor şi prelungeşte contractul acestuia;"

la litera m), textul "de 50 mii de lei" se substituie cu cuvintele "stabilită în statutul profesiei de avocat";

articolul se completează cu literele n1)–n3) cu următorul cuprins:

"n1) elaborează şi aprobă recomandări cu privire la mărimea minimă a onorariilor pentru avocaţi;

n2) instituie şi desfiinţează forme asociative şi structuri organizatorice ale avocaţilor şi ale avocaţilor stagiari în cadrul Uniunii Avocaţilor prin aprobarea statutelor şi/sau regulamentelor de activitate ale acestora;

n3) aprobă procedura de verificare a respectării de către avocaţi a obligaţiilor ce le revin în conformitate cu Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi supraveghează respectarea de către avocaţi a obligaţiilor ce le revin în conformitate cu această lege;".

24. La articolul 40, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Pe perioada lipsei, indisponibilităţii preşedintelui Uniunii Avocaţilor sau a vacanţei funcţiei de preşedinte al Uniunii Avocaţilor, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către un membru al Consiliului Uniunii Avocaţilor, desemnat de Consiliu."

25. Articolul 41:

la alineatul (2), cuvintele "o singură dată" se exclud;

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Modul de selectare a secretarului general este stabilit în statutul profesiei de avocat."

alineatul (5):

la litera e), cuvântul "Congresului" se substituie cu sintagma "Consiliului Uniunii Avocaţilor", iar cuvintele "anuală a bugetului" se substituie cu cuvintele "bugetară anuală a";

litera j) va avea următorul cuprins:

"j) îndeplineşte alte atribuţii puse în sarcină de către Consiliul Uniunii Avocaţilor."

articolul se completează cu alineatul (8) cu următorul cuprins:

"(8) Pe perioada lipsei, indisponibilităţii secretarului general sau a vacanţei funcţiei de secretar general, atribuţiile acestuia sunt exercitate de către o persoană desemnată de Consiliul Uniunii Avocaţilor."

26. Articolul 42:

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Şedinţele comisiilor Uniunii Avocaţilor sunt publice. Pentru motive temeinice, Comisia poate decide să desfăşoare şedinţa sau o parte din şedinţă fără accesul publicului."

alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"(5) Hotărârile comisiilor Uniunii Avocaţilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor lor. Acestea se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", în cel mult 15 zile de la adoptare, cu excepţia hotărârilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat."

articolul se completează cu alineatele (6) şi (7) cu următorul cuprins:

"(6) Hotărârile Comisiei pentru etică şi disciplină şi ale Comisiei de cenzori se contestă în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă. Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se contestă în procedură prealabilă la Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

(7) Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se contestă în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile art.431 alin. (7)."

27. La articolul 43:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani, dintre care 6 membri sunt aleşi de Congres, iar 5 membri – de barouri: doi avocaţi sunt aleşi de baroul care are cea mai mare normă de reprezentare şi câte un avocat – din partea celorlalte barouri. Una şi aceeaşi persoană poate fi membru al Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat cel mult 2 mandate consecutive."

alineatul (2) se abrogă;

articolul se completează cu alineatele (31)–(33) cu următorul cuprins:

"(31) Şedinţele Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se consideră deliberative dacă la ele participă cel puţin 9 membri. Exercitarea atribuţiilor Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat prevăzute la alin.(3) lit.c) şi d) este reglementată de statutul profesiei de avocat.

(32) Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", în termen de 24 de ore de la adoptare.

(33) Participantul la examenul de admitere la stagiu sau la examenul de calificare are acces la lucrarea proprie şi poate face copii de pe aceasta."

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate, în termen de 3 zile de la publicare, la Comisia de soluţionare a contestaţiilor. Hotărârile Comisiei de Licenţiere a profesiei de avocat se contestă în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ."

28. Legea se completează cu articolul 431 cu următorul cuprins:

"Articolul 431. Comisia de soluţionare a contestaţiilor

(1) Contestaţiile privind rezultatele examenelor de admitere la stagiu şi ale examenelor de calificare, pentru fiecare etapă, se examinează de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este un organ ad-hoc, format din 5 avocaţi. Aceştia sunt desemnaţi de către Consiliul Uniunii Avocaţilor în baza unei liste aprobate anual de către Consiliu, compusă din cel puţin 20 de avocaţi care întrunesc condiţiile pentru alegere în Comisia de licenţiere a profesiei de avocat şi nu fac parte din organele de autoadministrare ale avocaţilor.

(3) Avocaţii în Comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt desemnaţi aleatoriu, de către Consiliul Uniunii Avocaţilor, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea contestaţiilor. Una şi aceeaşi persoană nu poate fi numită în componenţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor decât o dată pe an.

(4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor examinează contestaţiile în termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii contestaţiei, cu evaluarea candidaţilor conform procedurii prevăzute pentru Comisia de licenţiere a profesiei de avocat.

(5) Calificativele oferite de către membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se includ în hotărârea Comisiei, care este semnată de către membrii acesteia. Hotărârea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor în cel mult 24 de ore de la adoptare.

(6) Hotărârea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor prin care este admisă contestaţia şi este modificat calificativul se remite Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pentru emiterea hotărârii privind admiterea la stagiul profesional sau accederea în profesia de avocat.

(7) După adoptarea hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor prin care este respinsă contestaţia, hotărârea Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ."

29. La articolul 45, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Comisia de cenzori este compusă din 5 avocaţi, cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani, dintre care doi avocaţi sunt delegaţi de baroul care are cea mai mare normă de reprezentare şi câte un avocat – din partea celorlalte barouri. Una şi aceeaşi persoană poate fi membru al Comisiei de cenzori cel mult 2 mandate consecutive."

30. La articolul 47, alineatul (4) se completează cu litera c) cu următorul cuprins:

"c) prodecanul."

31. Articolul 48:

la alineatul (1), după cuvintele "toţi avocaţii" se introduc cuvintele "cu drept de vot";

alineatele (2)–(6) vor avea următorul cuprins:

"(2) Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, fiind convocată de către decan. Convocarea adunării generale se face cu cel puţin o lună înainte de data stabilită, prin afişarea anunţului privind convocarea adunării generale şi a ordinii de zi la sediul baroului şi prin plasarea acestora pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente".

(3) Decanul sau 1/3 din numărul membrilor baroului pot convoca şedinţa extraordinară a adunării generale, care va avea loc în cel mult 30 de zile de la data solicitării convocării.

(4) Adunarea generală este legal constituită dacă la ea participă cel puţin 1/3 din numărul avocaţilor cu drept de vot. În cazul în care cvorumul nu a fost întrunit, decanul convoacă adunarea generală în cel mult 30 de zile, iar aceasta se consideră legal constituită indiferent de numărul avocaţilor participanţi. Exprimarea dreptului de vot prin mijloace electronice se consideră participare la adunarea generală.

(5) Decanul baroului poate decide prin decizie ca, în adunările generale elective, procesul de votare pentru alegeri să se desfăşoare pe parcursul mai multor zile consecutive.

(6) Adunarea generală adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor celor prezenţi, dacă prezenta lege nu prevede altfel."

articolul se completează cu alineatele (7) şi (8) cu următorul cuprins:

"(7) Hotărârile adunării generale privind alegerea membrilor organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor se adoptă conform principiului acumulării de către candidat a celui mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de paritate de voturi, câştigătorul se alege prin tragere la sorţi.

(8) Hotărârile adunării generale se publică pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", în termen de 15 zile de la adoptare. Hotărârile adunării generale pot fi contestate la Consiliul Uniunii Avocaţilor, în termen de 15 zile de la publicare."

32. La articolul 49, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) alege avocaţii delegaţi de barou în componenţa Comisiei pentru etică şi disciplină, a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, a Comisiei de cenzori şi a Consiliului Uniunii Avocaţilor şi desemnează delegaţii la Congres în modul, condiţiile şi cazurile prevăzute de statutul profesiei de avocat;".

33. La articolul 50:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani. Decanul îşi exercită atribuţiile până la alegerea noului decan. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă decan al baroului pentru cel mult 2 mandate consecutive."

alineatul (2):

se completează cu litera b1) cu următorul cuprins:

"b1) asigură realizarea strategiei aprobate de Consiliul Uniunii Avocaţilor la nivelul baroului gestionat;"

litera e) se abrogă;

alineatul (3) se completează cu textul " , ales pentru un mandat de 4 ani. Prodecanul îşi exercită atribuţiile până la alegerea noului prodecan."

34. Capitolul VII se completează cu articolul 501 cu următorul cuprins:

"Articolul 501. Organizarea alegerilor în organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor şi ale baroului

(1) Candidatul la funcţia electivă colegială sau unipersonală din cadrul Uniunii Avocaţilor sau al baroului depune, cu cel puţin 15 zile înainte de ziua desfăşurării şedinţei Congresului sau a adunării generale, la barou sau, după caz, la Uniunea Avocaţilor, o cerere scrisă de participare la alegeri, cu anexarea platformei sale electorale.

(2) Platformele electorale ale candidaţilor se plasează pe pagina web oficială a Uniunii Avocaţilor, la rubrica "Actele UA recente", cu cel puţin 10 zile înainte de ziua desfăşurării Congresului sau a adunării generale.

(3) Lista candidaţilor şi cea a avocaţilor cu drept de vot sunt pregătite până la ziua desfăşurării Congresului sau a adunării generale. După termenul-limită indicat la alin.(1), în lista candidaţilor nu pot fi efectuate modificări sau completări. Candidaţii înregistraţi se pot retrage oricând până la începerea votării.

(4) Şedinţa Congresului sau a adunării generale la care au loc alegeri este prezidată de persoana, desemnată de către Consiliul Uniunii Avocaţilor sau, după caz, de către decan, din rândul avocaţilor care nu candidează pentru funcţii în organele de conducere ale baroului sau ale Uniunii Avocaţilor. Niciunul dintre candidaţi nu poate face parte din prezidiul şi organele Congresului sau ale adunării generale a baroului.

(5) Candidaţilor le este acordat timp egal în cadrul Congresului sau al adunării generale a baroului pentru prezentarea platformelor electorale proprii."

35. La articolul 52:

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Avocatul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaţilor, cu excepţia infracţiunii flagrante."

alineatul (4) va avea următorul cuprins:

"(4) Organul de urmărire penală este obligat să informeze Uniunea Avocaţilor despre reţinerea sau arestarea avocatului sau a avocatului stagiar în termen de 24 de ore de la dispunerea măsurii."

36. Articolul 53:

la alineatul (1):

litera d) va avea următorul cuprins:

"d) să solicite şi să obţină de la instanţele judecătoreşti, organele de drept, autorităţile publice, deţinătorii de registre de publicitate, de la alte organizaţii, în condiţiile stabilite de legislaţie, informaţii, referinţe şi copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenţei juridice;"

alineatul se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

"g) să citeze şi să audieze persoane, să dispună efectuarea expertizelor extrajudiciare în calitate de ordonator, să investigheze teritoriile, localurile, bunurile, cu acordul şi participarea proprietarului sau a reprezentantului acestuia, precum şi să efectueze alte acţiuni procedurale necesare pentru asigurarea asistenţei juridice."

la alineatul (3), cuvântul "administrativ" se substituie cu cuvântul "contravenţional";

la alineatul (4), cuvintele "la aceste persoane în temeiul contractului de acordare a asistenţei juridice" se substituie cu cuvintele "la clientul său în temeiul copiei de pe mandatul avocatului";

alineatul (6) se abrogă;

articolul se completează cu alineatul (9) cu următorul cuprins:

"(9) Avocaţii a căror activitate este suspendată, avocaţii sancţionaţi disciplinar şi cei care au restanţe la achitarea contribuţiilor stabilite de Uniunea Avocaţilor nu pot să candideze în organele de autoadministrare sau să reprezinte Uniunea Avocaţilor."

37. La articolul 54:

alineatul (1):

la litera h), sintagma "Consiliul Uniunii Avocaţilor" se substituie cu sintagma "Uniunea Avocaţilor";

la litera i), textul "40 de ore" se substituie cu textul "16 ore", iar textul " , aceste cursuri finalizând cu prezentarea unui raport" se exclude;

alineatul (2) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

"d) există un conflict de interese."

articolul se completează cu alineatul (7) cu următorul cuprins:

"(7) Pe perioada suspendării activităţii de avocat, avocatul este scutit de obligaţia de a vărsa contribuţiile şi taxele în bugetul Uniunii Avocaţilor."

38. La articolul 56:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi, ale altor acte normative ce reglementează activitatea de avocat, precum şi încălcarea gravă a normelor Codului deontologic al avocatului constituie temei pentru tragerea la răspundere disciplinară a avocatului."

la alineatul (2), cuvântul "Petiţiile" se substituie cu cuvântul "Sesizările";

alineatul (6) se completează cu litera d) cu următorul cuprins:

"d) privind încetarea procedurii, în cazurile stabilite de prezenta lege."

la alineatul (8), cuvintele "nemijlocit Comisiei pentru etică şi disciplină" se exclud.

39. Articolul 57:

se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

"(11) Sancţiuni disciplinare pentru avocaţii stagiari sunt:

a) avertismentul;

b) mustrarea;

c) amenda de la 500 la 1000 de lei;

d) suspendarea stagiului profesional până la 6 luni;

e) excluderea de la stagiul profesional."

alineatul (2) se completează cu cuvintele "sau avocatului stagiar";

articolul se completează cu alineatul (21) cu următorul cuprins:

"(21) Plata amenzii se face venit la bugetul Uniunii Avocaţilor şi se achită în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de amendă."

40. La articolul 60:

alineatul (1) se completează cu următorul enunţ: "Contractele de asistenţă juridică încheiate în formă scrisă de avocaţi şi avocaţi stagiari, învestite cu formulă executorie, au putere de titlu executoriu la data exigibilităţii creanţei şi oferă dreptul la executare silită extrajudiciară, fără adresarea unei cereri în instanţa de judecată sau către notar, dacă părţile au convenit aceasta, în mod expres, în contract."

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Avocatul beneficiază de dreptul la concediu, indemnizaţii de asigurări sociale şi pensie, precum şi de asistenţă medicală obligatorie."

(2) Guvernul, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

(3) Uniunea Avocaţilor, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale în concordanţă cu prezenta lege.

(4) Limitările introduse prin prezenta lege privind exercitarea a maximum 2 mandate pentru comisiile Uniunii Avocaţilor se aplică faţă de mandatele exercitate deja sau în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Consiliul Uniunii Avocaţilor, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va adopta modificări la statutul profesiei de avocat:

a) privind modul de organizare şi desfăşurare a adunărilor barourilor şi a congreselor Uniunii Avocaţilor, inclusiv cu utilizarea mijloacelor electronice, incluzând procedura cu posibilitatea de desfăşurare a votării electronice;

b) privind condiţiile de participare la congrese a delegaţilor din partea barourilor, normele de delegare a avocaţilor la congrese, inclusiv modul de delegare şi modul de participare a delegaţilor;

c) alte modificări necesare pentru a aduce statutul profesiei de avocat în concordanţă cu prezenta lege.

(6) Uniunea Avocaţilor, în termen de 3 luni de la data adoptării modificărilor la statutul profesiei de avocat conform alin.(5):

a) va alege Comisia de licenţiere a profesiei de avocat în conformitate cu prezenta lege;

b) va stabili lista avocaţilor în baza căreia va fi formată Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în conformitate cu prezenta lege.