BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 688 din 15.10.2025

cu privire la fondarea Operatorului de piaţă "Bursa Internaţională a Moldovei" Societate pe Acţiuni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
15.10.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la fondarea  Operatorului de piaţă

"Bursa Internaţională a Moldovei" Societate pe Acţiuni

nr. 688  din  15.10.2025

 (în vigoare 16.10.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 529-531 art. 689 din 16.10.2025

* * *

În temeiul art.6 alin.(1) lit.e1) din Legea nr.121/2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.401), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă fondarea Operatorului de piaţă "Bursa Internaţională a Moldovei" Societate pe Acţiuni cu capital public-privat, precum şi participarea statului, împreună cu alte persoane juridice la fondare, cu o contribuţie de 20% din capitalul social în mărime de 29475,0 mii de lei, format la constituire.

2. Se stabileşte că Agenţia Proprietăţii Publice va exercita funcţia de deţinător al acţiunilor statului în cadrul societăţii pe acţiuni menţionate la punctul 1.

3. Ministerul Finanţelor, la solicitarea Agenţiei Proprietăţii Publice, va aloca, din mijloacele destinate pentru procurarea de acţiuni în bugetul de stat pentru anul 2025, mijloace financiare în sumă de 5895,0 mii de lei pentru procurarea cotei-părţi – acţiuni în cadrul Operatorului de piaţă "Bursa Internaţională a Moldovei" Societate pe Acţiuni, precum şi pentru alte contribuţii ulterioare la capitalul social, în limitele prevăzute de acordurile dintre acţionari.

4. Prin derogare de la Regulamentul privind modul şi condiţiile de acordare şi retragere a permisiunii de folosire a denumirii oficiale sau istorice a statului în denumirea persoanei juridice cu scop lucrativ, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.353/2025, se permite utilizarea denumirii oficiale a statului "Moldova" în denumirea societăţii – Operator de piaţă "Bursa Internaţională a Moldovei" Societate pe Acţiuni.

5. Agenţia Proprietăţii Publice va elabora documentele de constituire ale societăţii pe acţiuni nominalizate la punctul 1, cu respectarea cerinţelor de conţinut stabilite în articolele 31 şi 33 din Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, şi va organiza adunarea constitutivă.

6. Se împuterniceşte, în numele statului, directorul general al Agenţiei Proprietăţii Publice să semneze documentele de constituire ale societăţii pe acţiuni menţionate la punctul 1, precum şi alte documente aferente constituirii, inclusiv documente ce prevăd contribuţii ulterioare la capitalul social, conform punctului 3.

7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.