BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 707 din 23.09.2020

pentru aprobarea Avizului la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la măsurile anticriză pentru sectorul agricol din Republica Moldova în contextul condiţiilor climaterice severe (secetei) şi al pandemiei COVID-19

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.09.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Avizului la proiectul de hotărâre

a Parlamentului cu  privire la  măsurile anticriză

pentru sectorul agricol din Republica Moldova

în contextul condiţiilor climaterice severe

(secetei) şi al pandemiei COVID-19

nr. 707  din  23.09.2020

 (în vigoare 25.09.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 241-245 art. 837 din 25.09.2020

* * *

Guvernul HOTĂRĂŞTE:

Se aprobă şi se prezintă Parlamentului Avizul la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la măsurile anticriză pentru sectorul agricol din Republica Moldova în contextul condiţiilor climaterice severe (secetei) şi al pandemiei COVID-19.

Aprobat

prin Ноtărârеа Guvernului nr.707/2020

AVIZ

la proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la măsurile anticriză

 pentru sectorul agricol din Republica Moldova în contextul condiţiilor

 climaterice severe (secetei) şi al pandemiei COVID-19

Guvernul a examinat proiectul de hotărâre a Parlamentului cu privire la măsurile anticriză pentru sectorul agricol din Republica Moldova în contextul condiţiilor climaterice severe (secetei) şi al pandemiei COVID-19, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.358 din 17 august 2020) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Intervenţia legislativă prevede declararea stării excepţionale în sectorul agricol din Republica Moldova şi stabileşte obligaţia Guvernului de a întreprinde mai multe măsuri menite să susţină agricultorii în anul 2020: iniţierea procedurii de rectificare a bugetului de stat pentru anul curent, identificarea resurselor financiare de cel puţin 2 miliarde lei, crearea fondului anticriză pentru sectorul agricol, elaborarea şi aprobarea mecanismului de reeşalonare a plăţilor aferente activităţii companiilor agricole, precum şi aferente creditelor acordate acestora, scutirea şi/sau reeşalonarea plăţii impozitelor şi a taxelor de către companiile agricole.

Totodată, proiectul prevede elaborarea, promovarea şi adoptarea de către Guvern a unor instrumente viabile pentru viitor, menite să asigure sprijinul agricultorilor, ce ţin de: mecanismul alternativ de subvenţionare a companiilor din sectorul agricol în funcţie de suprafaţa agricolă deţinută; impozitul unic în agricultură; introducerea asigurării obligatorii în agricultură.

În acest context, la art.1, privind declararea stării excepţionale în sectorul agricol, relevăm că Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război nu consacră termenul de "stare excepţională", ci de "stare de urgenţă", care, conform art.1, reprezintă "ansamblu de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de:

a) iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora;

b) existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate".

Conform art.13 din aceeaşi lege "hotărârea privind declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război trebuie să prevadă:

a) motivele care au impus declararea stării respective;

b) teritoriul pe care se instituie;

c) durata instituirii;

d) măsurile urgente care urmează a fi luate;

e) organele competente în a căror sarcină este pusă aducerea la îndeplinire a hotărârii în cauză;

f) alte prevederi şi restricţii care se impun."

În acest context, remarcăm că proiectul nu cadrează cu normele legale citate supra.

Astfel, urmează a fi specificate clar riscurile instituirii stării excepţionale, este necesar de ştiut măsurile care se propun a fi adoptate în această perioadă pentru diminuarea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale. Totodată, potrivit Regulamentului cu privire la clasificarea situaţiilor excepţionale şi la modul de acumulare şi prezentare a informaţiilor în domeniul protecţiei populaţiei şi teritoriului în caz de situaţii excepţionale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1076/2010, lichidarea consecinţelor situaţiei excepţionale naţionale se efectuează cu forţele şi mijloacele autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea, al căror teritoriu a intrat în zona situaţiei excepţionale. Astfel, din prevederile proiectului de hotărâre nu este clar efectul scontat.

De asemenea, nu sunt clare categoriile de subiecţi asupra cărora se răsfrânge acest articol, având în vedere faptul că, în activitatea sa, producătorii agricoli stabilesc raporturi juridico-economice cu băncile comerciale, instituţiile nebancare, furnizorii de imputuri, arendatorii, statul şi autorităţile administraţiei publice locale.

Cu referinţă la art.2 din proiect:

Norma propusă privind instituirea prin intermediul unei Hotărâri a Parlamentului a unor sarcini spre executare de către Guvern, necesită a fi examinată în mod conceptual, prin prisma stipulărilor art.12 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, ce reglementează domeniile de intervenţie normativă prin hotărâre a Parlamentului.

Subsecvent, remarcăm că măsurile propuse prin intermediul proiectului în vederea atenuării consecinţelor negative ale secetei urmează a fi analizate prin Programul de măsuri ale Guvernului privind subvenţionarea sectorului agricol şi, eventual, prin examinarea oportunităţii elaborării unor documente de politici în vederea dezvoltării infrastructurii de irigare.

La fel, evidenţiem că sintagma "mediul de afaceri din sectorul agricol" poartă caracter incert, ceea ce contravine principiului predictibilităţii normelor juridice consacrat de art.3 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative. Obiecţie valabilă şi pentru sintagma "autorităţile publice de resort".

Lit. a) urmează a fi exclusă, pornind de la faptul că crearea fondului special contravine prevederilor Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014. Concomitent, legea vizată stipulează condiţiile de modificare a legii bugetare anuale şi nu este oportun de inclus asemenea prevederi în proiectul de hotărâre a Parlamentului înaintat spre consultare.

Mai mult decât atât, nota informativă anexată la proiect reflectă numai costul măsurilor propuse, fără stipularea sursei de finanţare. Or, potrivit prevederilor art.17 alin.(2) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, pe parcursul anului bugetar în curs nu pot fi puse în aplicare decizii care conduc la reducerea veniturilor şi/sau majorarea cheltuielilor bugetare, dacă impactul financiar al acestora nu este prevăzut în buget. Aceasta contravine şi prevederilor art.131 alin.(6) din Constituţie, precum că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Astfel, majorarea semnificativă a cheltuielilor ca urmare a implementării măsurilor propuse fără existenţa surselor de acoperire creează riscuri iminente de destabilizare a sistemului finanţelor publice şi, respectiv, a sistemului financiar al ţării.

Totodată, menţionăm că pe parcursul anului, în vederea susţinerii producătorilor agricoli care au suportat pierderi în urma calamităţilor naturale, prin Legea nr.131/2020 privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2020 nr.172/2019 au fost majorate alocaţiile Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural (FNDAMR) cu 100,0 mil. lei.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr.633/2020 au fost repartizate suplimentar, din fondul de intervenţie al Guvernului, 100,0 mil. lei în vederea acordării compensaţiilor pentru diminuarea consecinţelor calamităţilor naturale asupra recoltei anului 2020.

În afară de aceasta, subliniem faptul că Guvernul urmează să înainteze inclusiv propunerea privind suplimentarea cu 100 mil. lei a resurselor necesare pentru implementarea Programului de rambursare a TVA pentru agricultorii care înregistrează sumele TVA spre deducere.

La lit.c), în partea ce ţine de elaborarea, promovarea şi aprobarea unui mecanism de scutire de la plata şi/sau de reeşalonare a plăţii impozitelor şi taxelor aferente activităţii companiilor agricole din Republica Moldova pentru perioada de până la 31 decembrie 2020, menţionăm că obligaţiile fiscale ale agenţilor economici urmează a fi examinate în complex de la apariţia obiectului impunerii. Or, conform art.169 alin.(1) din Codul fiscal nr.1163/1997, obligaţia fiscală naşte în momentul apariţiei circumstanţelor, stabilite de legislaţia fiscală, care prevăd stingerea ei.

În cazul impozitului pe venitul obţinut din activitatea de întreprinzător, venitul impozabil se determină ca diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile permise spre deducere în scopuri fiscale.

Astfel, ţinând cont că principala caracteristică a impozitului pe venit este faptul că mărimea acestuia este direct proporţională cu mărimea profitului obţinut de către contribuabil (capacitatea contributivă a subiectului impunerii), diminuarea profitului sau lipsa acestuia, ca urmare a efectelor calamităţilor naturale sau situaţiei pandemice, atrage după sine, în mod automat, diminuarea sau lipsa obligaţiei fiscale privind impozitul pe venit.

De menţionat că, în cazul TVA, obiectul impozabil apare odată cu efectuarea livrărilor sau importului de mărfuri şi servicii.

De asemenea, conform art.122 alin.(3) din Codul fiscal nr.1163/1997, mărfurile sunt supuse accizelor la momentul:

a) expedierii (transportării) acestora din antrepozitul fiscal;

b) importul acestora în Republica Moldova.

Concomitent, remarcăm că potrivit art.9 alin.(1) din Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, taxa vamală se calculează şi se percepe în baza valorii în vamă a mărfii până la sau la momentul prezentării declaraţiei vamale.

Prin urmare, agenţii economici care nu au efectuat livrări sau import de mărfuri şi servicii, precum şi nu au transportat mărfuri supuse accizelor, inclusiv din cauza calamităţilor naturale sau restricţiilor pandemice, nu au obligaţii privind calcularea şi achitarea TVA, taxei vamale şi/sau a accizelor la buget.

Menţionăm că neachitarea impozitelor şi a taxelor locale va afecta considerabil bugetele locale. Or, impozitul pe bunurile imobiliare, impozitul privat şi taxele locale constituie sursa principală de venituri ale unităţilor administrativ-teritoriale, necesare finanţării cheltuielilor aprobate în bugetele acestora.

Acordarea scutirilor la impozitele şi taxele locale ţine de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, conform art.296 din Codul fiscal nr.1163/1997, autoritatea administraţiei publice locale, dacă efectuează concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, poate:

a) să acorde subiecţilor impunerii scutiri în plus la cele enumerate la art.295;

b) să acorde amânări la plata taxelor locale pe anul fiscal respectiv;

c) să prevadă înlesniri la plata taxelor locale pentru categoriile social-vulnerabile ale populaţiei.

În conformitate cu prevederile art.20 şi art.22 alin.(1) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia de asigurări sociale o constituie fondul de retribuire a muncii şi alte recompense realizate asiguraţilor cu contract individual de muncă. Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de asiguraţii angajaţi cu contract individual de muncă şi de angajatorul acestora se fac lunar de către angajator.

Astfel, angajatorul declară şi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator şi cele individuale reieşind din salariile calculate şi alte recompense.

Concomitent, menţionăm că potrivit art.36 din legea citată, stagiul de cotizare se exprimă în ani şi se calculează prin însumarea lunilor pentru care s-au plătit contribuţii, în mărimile stabilite, la bugetul asigurărilor sociale de stat, şi prin împărţirea sumei obţinute la 12.

De asemenea, conform art.7 din legea prenotată, în sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale calculate şi plătite. Asigurat, potrivit art.1 din aceeaşi lege, reprezintă persoană fizică aptă pentru muncă, cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova, pentru care plătitorii contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat plătesc contribuţii de asigurări sociale în vederea beneficierii de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege.

Aşadar, scutirea/reeşalonarea la achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii va afecta în mod direct perioada asigurată social şi, implicit, mărimea prestaţiilor de asigurări sociale la care au dreptul să beneficieze angajaţii subiecţilor scutirii/reeşalonării.

Suplimentar, menţionăm că, actualmente, legislaţia fiscală prevede posibilitatea modificării termenului de stingere a obligaţiei fiscale prin:

a) amânarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va efectua printr-o plată unică);

b) eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale (stingerea se va efectua în rate).

Astfel, potrivit art.180 alin.(1)-(3) din Codul fiscal nr.1163/1997, în cazul admiterii restanţelor la bugetul public naţional, cu excepţia bugetului asigurărilor sociale de stat, termenul de stingere a obligaţiei fiscale poate fi modificat, în conformitate cu prezentul articol, pe o perioadă de până la 12 luni consecutive, cu calcularea unei majorări de întârziere, în conformitate cu prevederile art.228, şi cu aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale sub formă de gaj.

Amânarea sau eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale se acordă contribuabilului în următoarele cazuri:

a) calamităţi naturale şi tehnogene;

b) distrugere accidentală a clădirilor de producţie;

c) împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod efectiv capacitatea de producţie pe o perioadă lungă de timp şi executarea obligaţiei contractuale a contribuabilului;

d) datorii ale autorităţilor sau instituţiilor publice (finanţate de la bugetul public naţional) faţă de contribuabil, doar în limitele sumelor datorate, precum şi impozitelor şi taxelor aferente acestora;

e) alte circumstanţe, stabilite de Ministerul Finanţelor, ce îndreptăţesc contribuabilul de a beneficia de modificarea termenului de stingere a obligaţiilor fiscale.

Cazurile amânării sau eşalonării stingerii obligaţiei fiscale expuse la lit.a)-c) urmează a fi confirmate prin acte emise de autorităţile sau instituţiile competente.

Adiţional, menţionăm că, în conformitate cu art.30 alin.(4) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, amânarea şi eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează în condiţiile şi în modul stabilit de legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Deci, conform art.8 alin.(1) şi (2) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr.173/2019, plătitorii la bugetul asigurărilor sociale de stat care au calculate şi neachitate majorări de întârziere (penalităţi) pentru neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii şi nu au datorii la plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a amenzilor pot beneficia, la solicitare, de eşalonarea stingerii datoriilor la majorările de întârziere (penalităţi) pe parcursul anului bugetar în curs cu condiţia că transferă integral şi în termen suma obligaţiilor curente la bugetul asigurărilor sociale de stat. Stabilirea termenului de stingere a datoriilor la majorările de întârziere se efectuează în baza acordului încheiat între Casa Naţională de Asigurări Sociale şi plătitor.

De asemenea, subliniem că o modificare a termenului de stingere a obligaţiilor fiscale a fost stabilită prin Dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.3 din 23 martie 2020. Conform pct.26 al acestei Dispoziţii:

- declararea şi achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitul funciar şi taxele locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA şi declararea impozitului pe venit din activitatea operaţională pe anul 2019 de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzuţi în Capitolului 71 titlul II din Codul fiscal nr.1163/1997, se va efectua până la 25 aprilie 2020;

- achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua până la data de 25 iunie 2020.

Totodată, conform pct.7 al Dispoziţiei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.16/2020, termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor fiscale aferente taxelor locale pentru primul trimestru al anului 2020 a fost prelungit până la 25 iulie 2020.

Referitor la redacţia lit.d), care impune Guvernului "elaborarea şi aprobarea mecanismului de achiziţionare de către stat în anul 2020 a roadei agricole autohtone din anul 2021, luându-se de bază regimul juridic asemănător celui din contractele futures şi options". Realizarea acestor prevederi este imposibilă din mai multe considerente. Republica Moldova a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (Legea nr.218/2001 pentru aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului), ulterior, în scopul implementării prevederilor Protocolului de aderare la OMC, a fost elaborat cadrul normativ naţional care a permis liberalizarea pieţei. Astfel, desfăşurarea activităţilor de comerţ prin dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor comerciale în condiţiile respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor este reglementată prin Legea nr.231/2010 cu privire la comerţul interior, potrivit căreia produsele şi serviciile se comercializează pe teritoriul Republicii Moldova la preţuri libere de vânzare, cu excepţia preţurilor/tarifelor reglementate de către stat.

La lit.e), norma propusă privind "elaborarea, promovarea şi aprobarea unui mecanism alternativ de subvenţionare a companiilor din sectorul agricol, care va presupune acordarea subvenţiei în baza suprafeţei terenului deţinut de compania agricolă respectivă" nu defineşte clar care va fi sursa de acoperire a mecanismului de alternativă: "Fondul anti-criză" prevăzut la lit.a) sau FNDAMR. De aceea, este necesar de specificat expres sursa financiară preconizată pentru subvenţionarea mecanismului de alternativă stipulat la lit.e).

În acest context, cu titlu de informare menţionăm că, la ziua de azi, unica sursă de subvenţionare a producătorilor agricoli este FNDAMR, care se aprobă prin legea bugetului de stat pe anul respectiv. Totodată subliniem că, anual, FNDAMR se valorifică la 100%. Dat fiind că solicitările în raport cu FNDAMR sunt permanent în creştere, pe parcursul ultimilor trei ani, o parte din sursele FNDAMR au fost direcţionate pentru plata restanţelor faţă de producătorii agricoli din anii precedenţi. Această tendinţă s-a păstrat şi în anul 2019. Astfel, în conformitate cu art.33 alin.(5) din Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare în dezvoltarea agriculturii şi mediului rural, pentru plata restanţelor faţă de producătorii agricoli au fost direcţionate cca 502,0 mil. lei din FNDAMR aprobat pentru anul 2020.

Aşadar, pentru a evita riscul de a intra în incapacitate de a aloca subvenţii producătorilor agricoli din FNDAMR în anul în curs, este vital de a majora valoarea acestuia cu cel puţin 2 miliarde de lei.

Suplimentar, menţionăm că, în scopul susţinerii agricultorilor, prin Hotărârea Guvernului nr.582/2020 a fost aprobat Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensaţiilor pentru diminuarea consecinţelor calamităţilor naturale asupra recoltei anului 2020, ce prevede modul de acordare a mijloacelor financiare destinate compensării parţiale a cheltuielilor suportate la semănatul şi întreţinerea culturilor cerealiere din prima grupă afectate de secetă şi întreţinerea culturilor horticole afectate de căderile de grindină.

La lit.f), în partea ce ţine de elaborarea, promovarea şi aprobarea actelor normative necesare pentru stabilirea impozitului unic, specificăm că instituirea impozitului unic în agricultură ar atrage după sine următoarele efecte negative:

- inechitatea fiscală între subiecţii impunerii, prin majorarea presiunii fiscale pentru subiecţii care obţin venituri mici şi diminuarea acesteia pentru subiecţii care obţin venituri mari, deoarece nu se ţine cont de rezultatul activităţii acestora;

- concurenţa neloială, prin prisma mărimii impozitului unic, între contribuabili în funcţie de: amplasarea geografică; condiţiile climaterice; culturile plantate; tehnologiile folosite (în funcţie de capacităţile financiare); gradul de îndatorare a contribuabililor (cheltuielile fixe pentru deservirea creditelor); angajamentele diferite pentru plată de arendă;

- redistribuirea poverii de achitarea impozitelor de la posesorii de terenuri agricole cu randament mare către cei cu randament mic. Mărimea randamentului nu este determinată doar de capacitatea agentului economic, dar şi de tipul producţiei agricole (spre exemplu, grâu versus agricultura în sere);

- riscul iminent de a falimenta companiile agricole în cazul preţului de vânzare şi a cantităţii de roadă mai mici faţă de cele aşteptate (în mod special a condiţiilor meteo, erorilor în aplicarea tehnologiilor, fluctuaţiei preţurilor pe piaţă, supraproducerii anumitor culturi, aplicării posibilelor embargouri la export);

- companiile agricole, indiferent de profitul obţinut sau pierderea suportată (spre exemplu, în urma secetei) vor achita aceeaşi mărime a impozitului unic;

- administrarea complicată atât pentru Serviciul Fiscal de Stat, cât şi pentru producătorii agricoli, în cazul în care subiectul mai desfăşoară şi alte activităţi decât cele agricole, şi, respectiv, apariţia optimizărilor fiscale;

- probleme în dimensionarea impozitului agricol pentru agenţii economici a căror activitate ţine de fabricarea produselor din zootehnie în formă naturală, masă vie şi sacrificată;

- nu se va asigura simplitatea sistemului de impozitare, întrucât se vor menţine contribuţiile sociale şi primele de asigurare medicală pentru asigurarea individuală a salariaţilor şi TVA. În caz contrar, salariaţii companiilor agricole vor fi limitaţi în beneficierea de prestaţii sociale (pensiile, îndemnizaţiile), iar odată cu eliminarea TVA aferentă livrărilor, suma TVA achitată pentru procurări va genera majorarea costului producţiei. De asemenea, nu se va transmite trecerea în cont a sumei TVA pentru procesatori şi, respectiv, producţia autohtonă va deveni necompetitivă faţă de cea de import sau vor apărea diverse scheme de fraude fiscale pentru a genera TVA trecut în cont pentru procesatori. De asemenea, nu va fi posibilă restituirea TVA în cazurile de export a producţiei agricole;

- apariţia tentaţiei de fraude fiscale prin majorarea artificială a preţului de vânzare a producţiei agricole pentru a micşora neîntemeiat profiturile intermediarilor sau procesatorilor.

Cu titlu de informare, remarcăm că sectorul agricol este susţinut în prezent printr-un şir de măsuri, cum ar fi:

- cota de 12% la contribuţii de asigurări sociale de stat în fondul de remunerare a muncii a persoanelor angajate în baza contractului individual de muncă;

- achitarea de către producătorii agricoli a unei cote reduse la TVA (8%);

- subvenţionarea producătorilor agricoli;

- achitarea de către gospodăriile ţărăneşti (de fermier) a unui impozit în mărime de 7% din venitul impozabil;

- cota de 5% a impozitului pe venit reţinut de la comercializarea producţiei agricole.

La lit.g), conform art.22 din Legea nr.243/2004 privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură pot fi subvenţionate primele de asigurare în cazul asigurării recoltei culturilor agricole şi a plantaţiilor multianuale de orice risc sau de un grup de riscuri cum ar fi: distrugerea sau scăderea recoltei ca efect al secetei excesive, grindinei, furtunii, temperaturilor scăzute sub limita biologică de rezistenţă a plantelor, inundaţiei, altor evenimente naturale neobişnuite pentru localitatea respectivă, precum şi în urma bolilor sau a atacului dăunătorilor.

Pentru realizarea prevederilor legii nominalizate se alocă anual de la bugetul de stat o sumă destinată subvenţionării asigurării riscurilor de producţie în agricultură.

Suplimentar, este necesar de informat că, prin Hotărârea Guvernului nr.531/2020, a fost aprobat şi prezentat Parlamentului spre examinare proiectul de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură, care prevede majorarea nivelului de subvenţionare a primelor de asigurare de la 50% la 70%, în scopul stimulării mecanismului de asigurare, extinderea suprafeţelor cu culturi agricole asigurate şi diminuarea poverii financiare asupra producătorilor agricoli. Prin urmare, la art.2, lit.g) din proiect urmează a se exclude.

Suplimentar, referitor la art.2 şi 3 din proiect, aferente elaborării, promovării şi adoptării măsurilor anticriză puse în sarcina Guvernului, semnalăm că, potrivit art.102 alin.(2) din Constituţie, Guvernul are competenţă de a organiza prin hotărâri executarea legilor. În conformitate cu art.5 lit.b) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern, una dintre funcţiile de bază ale Guvernului este cea "de reglementare, prin care se asigură elaborarea şi aprobarea cadrului normativ şi instituţional necesar realizării programului de activitate al Guvernului şi organizării executării legilor".

În acelaşi timp, conform art.73 din Constituţie, deputaţii în Parlament sunt una dintre categoriile de subiecţi cu drept de iniţiativă legislativă. Respectiv, elaborarea proiectelor de legi, prevăzute la art.2 din proiectul în cauză, poate fi iniţiată de către autorii proiectului, dacă studiile de cercetare, realizate potrivit art.25 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, vor demonstra temeinicia intervenţiilor legislative.

La art.4, autorii propun ca hotărârea Parlamentul să intre în vigoare la data adoptării, ceea ce contravine art.56 alin.(1) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, conform căruia "actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării."

La art.5, termenul de prezentare a raportului de implementare a hotărârii Parlamentului urmează a fi extins până la 6 luni din considerentul că este un act legislativ complex, de implementare interministerială.

Adiţional, evocăm că proiectul inserează reglementări cu impact asupra activităţii de întreprinzător. Prin urmare, în temeiul art.25 alin.(2) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative şi art.13 din Legea nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, acesta urmează a fi însoţit de analiza impactului de reglementare, efectuată în modul stabilit de legislaţie.

În contextul celor expuse, oportunitatea promovării iniţiativei legislative înaintate spre avizare urmează a fi revizuită de autori prin prisma măsurilor deja instituite de către Guvern, în vederea susţinerii sectorului agricol în condiţiile actuale de criză, precum şi a propunerilor stipulate în prezentul aviz.