Hotărâre nr. 736 din 07.10.2020

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Metodologiilor de identificare

şi desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi

şi a zonelor sensibile la nutrienţi

nr. 736  din  07.10.2020

 (în vigoare 30.10.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 279-284 art. 910 din 30.10.2020

* * *

Notă: Pe tot parcursul textului hotărârii textul "Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Mediului", la forma gramaticală corespunzătoare, conform Hot.Guv. nr.586 din 21.08.2024, în vigoare 06.09.2024

În temeiul art.19¹ alin.(2) lit.d) din Legea apelor nr.272/2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.81, art.264), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Metodologia de identificare şi desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi, conform anexei nr.1;

2) Metodologia de identificare şi desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi, conform anexei nr.2.

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Mediului.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.736/2020

METODOLOGIA

de identificare şi desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi

Metodologia transpune art.1, art.2 lit.(i) şi (k), art.3 şi 6 şi anexa I a Directivei Consiliului 91/676/CEE din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 375 din 31 decembrie 1991, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Regulamentul (CE) nr.1137/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008.

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Metodologia de identificare şi desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi (în continuare – Metodologie) stabileşte abordările şi criteriile de desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi, în vederea asigurării protecţiei mediului ambiant de efectele negative ale nitraţilor utilizaţi în sectorul agricol, a reducerii poluării apelor cu nitraţi proveniţi din surse agricole, a raţionalizării şi optimizării privind utilizarea îngrăşămintelor chimice şi organice ce conţin compuşi ai azotului.

2. Poluarea cu nitraţi reprezintă scurgerea, directă sau indirectă, în apele de suprafaţă sau subterane a compuşilor de azot care provin din surse agricole şi care provoacă periclitarea sănătăţii oamenilor, afectarea organismelor vii şi a ecosistemelor acvatice, limitarea folosinţei apei şi deteriorarea mediului ambiant.

3. Se consideră zonă vulnerabilă la nitraţi suprafeţele de teren agricol de pe teritoriul ţării prin care se drenează scurgerile difuze în apele poluate sau expuse poluării cu nitraţi şi contribuie la poluarea acestor ape.

4. Zonă vulnerabilă la nitraţi constituie zonele care contribuie la eutrofizarea terenului în urma poluării cu nutrienţi din surse agricole, fiind reprezentate de terenurile care alimentează:

1) apele de suprafaţă dulci, în special cele care servesc sau sunt destinate captării apei potabile, ce conţin sau riscă să conţină o concentraţie de nitraţi de peste 50 mg/l NO₃ (11,3 mg/l N);

2) apele subterane care au sau riscă să aibă un conţinut de nitraţi de peste 50 mg/l NO₃ (11,3 mg/l N);

3) lacurile naturale cu apă dulce, celelalte mase de apă dulce care sunt supuse sau riscă în viitor să fie supuse eutrofizării şi care conduc la poluarea cu nitraţi din surse agricole.

II. CRITERIILE DE IDENTIFICARE ŞI DESEMNARE

A ZONELOR VULNERABILE LA NITRAŢI

5. Pe teritoriul Republicii Moldova se pot identifica trei tipuri de zone vulnerabile:

1) zone vulnerabile potenţiale, în care condiţiile de transfer al nitraţilor către corpurile de apă sunt favorabile, dar nu există un bilanţ pozitiv al azotului la nivelul bazinului hidrografic/corpului de apă şi concentraţia de nitraţi din apele de suprafaţă şi subterane în punctele de monitorizare este sub 50 mg/l;

2) zone vulnerabile cu surse actuale, în care condiţiile de transfer al compuşilor azotului către corpurile de apă sunt favorabile şi există un bilanţ pozitiv al azotului la nivelul bazinului hidrografic/corpului de apă şi concentraţia de nitraţi din apele de suprafaţă şi subterane în punctele de monitorizare depăşeşte 50 mg/l;

3) zone vulnerabile cu surse istorice, în care condiţiile de transfer al compuşilor azotului către corpurile de apă sunt favorabile, nu există un bilanţ pozitiv al azotului la nivelul bazinului hidrografic/corpului de apă, în trecut au existat complexe zootehnice pe teritoriul respectiv şi concentraţia de nitraţi din apele de suprafaţă şi subterane în punctele de monitorizare depăşeşte 50 mg/l.

6. Se desemnează ca zone vulnerabile la nitraţi toate terenurile de pe teritoriul ţării care poluează apele de suprafaţă dulci, apele subterane, lacurile naturale cu apă dulce, celelalte mase de apă dulce cu compuşi ai azotului mineral din surse agricole în concentraţii mai mari de 50 mg/l NO₃ (11,3 mg/l N) şi/sau contribuie la apariţia eutrofizării.

7. La desemnarea zonelor vulnerabile la nitraţi se iau în considerare:

1) caracteristicile fizice şi de mediu ale apelor şi ale terenurilor;

2) concentraţia compuşilor de azot din mediu (apă şi sol).

8. Concentraţia nitraţilor în apă se exprimă în mg/l NO₃ sau mg/l N. Recalcularea azotului nitraţilor ca NO₃ în azotul nitraţilor ca N se efectuează prin înmulţirea acestuia la factorul de conversie egal cu 0,226.

9. În metoda desemnării zonelor vulnerabile la nitraţi pentru ape de suprafaţă şi/sau subterane, concentraţia medie a nitraţilor nu trebuie să depăşească limita de 50 mg/l ca NO₃ sau ca azot al nitraţilor: AN -11,3 mg/l ca N la percentila de 90%. Procedura de calcul al percentilei este prezentată în anexa nr.1.

10. În corpurile de apă supuse eutrofizării, concentraţia medie a nitraţilor nu trebuie să depăşească limita de 17,7 mg/l ca NO₃ la percentila de 90%.

11. Drept unitate spaţială a zonei vulnerabile la nitraţi serveşte teritoriul bazinului hidrografic al râului sau al corpului de apă după cum urmează:

1) râul principal care primeşte scurgerile de nitraţi de la toate părţile din amonte a bazinului hidrografic;

2) afluenţii care curg spre râul principal primesc scurgerile de nitraţi doar din zona adiacentă;

3) în ambele categorii desemnate la subpct.1) şi 2) zonele vulnerabile la nitraţi încep de la ieşirea din bazinul râului, indiferent unde se află punctul de monitorizare al bazinului respectiv;

4) în cazul în care râul principal este poluat sau riscă să devină poluat, atunci terenurile care se scurg la cel mai îndepărtat punct (gura râului) al bazinului hidrografic al râului sunt parte componentă a zonelor vulnerabile la nitraţi.

12. Supravegherea conţinutului de nitraţi în apele de suprafaţă şi/sau subterane se efectuează prin puncte de monitorizare reprezentative, care permit determinarea întinderii poluării apelor cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Staţia de monitorizare nu trebuie să se afle într-o zonă de amestecare a unei surse punctiforme de deversare a apelor uzate cu apa râului. Procedura de determinare a punctului de amestec complet al apelor reziduale este indicată în anexa nr.2.

III. DESEMNAREA ZONELOR VULNERABILE LA NITRAŢI

PENTRU APELE DE SUPRAFAŢĂ ŞI SUBTERANE

13. Datele de monitorizare a concentraţiilor de nitraţi constituie principalele dovezi în desemnarea zonelor vulnerabile la nitraţi a apelor de suprafaţă şi subterane. Acestea sunt folosite pentru evaluarea stării actuale a calităţii apei, precum şi pentru pronosticul calităţii apei în viitor, fiind într-o strânsă legătură cu utilizarea terenurilor. Datele de monitorizare includ concentraţiile de nitraţi din punctele de monitorizare reprezentative şi din modelări privind sursele de azot din sectorul agricol.

14. Datele de monitorizare se sistematizează şi fuzionează într-un set unic. Setul unic de date fuzionat face obiectul unui proces de prelucrare a datelor pentru a se asigura că toate probele sunt adecvate pentru utilizare. Cerinţele faţă de calitatea şi procesarea datelor sunt indicate în anexa nr.3.

15. Pentru estimarea curentă şi prognozarea concentraţiei nitraţilor se utilizează metoda Weibul, prezentată în anexa nr.1.

16. Dacă nu există suficiente date pentru a calcula percentila 90 utilizând formula Weibul, se calculează concentraţia medie a unei serii. Raportul dintre concentraţia medie şi intervalul de încredere de 90% este întotdeauna egal cu 1,16.

17. Ponderea compuşilor de azot provenită din surse agricole se estimează în baza bilanţului azotului.

18. Prin bilanţul azotului se defineşte diferenţa dintre aporturile de substanţe nutritive care intră într-un sistem agricol (în principal gunoiul de grajd şi îngrăşămintele minerale) şi ieşirile de substanţe nutritive care părăsesc sistemul (absorbţia substanţelor nutritive de culturi şi păşuni).

19. Estimarea excesului de nutrienţi care pot fi transferaţi în apele de suprafaţă sau subterane, în urma unei fertilizări neechilibrate, se calculează conform formulei:

Bilanţul (N) = N intrări – N ieşiri,

unde:

N intrări = N_îm (îngrăşăminte minerale) + N_îo (îngrăşăminte organice);

N ieşiri = N Σ recoltelor (conţinutul de azot x roada x suprafaţă).

20. Procedura de desemnare a zonelor vulnerabile la nitraţi pentru apele de suprafaţă şi subterane include următoarele etape:

1) colectarea datelor de monitorizare a conţinutului de azot neorganic din toate secţiunile de monitoring al apelor de suprafaţă şi subterane de la toate instituţiile responsabile de monitorizarea calităţii apelor. Se verifică reprezentativitatea secţiunilor de monitorizare şi se aplică procedurile de verificare a datelor conform anexei nr.3;

2) calcularea datelor colectate şi verificate pentru determinarea concentraţiei de azot neorganic, prezentă şi viitoare, utilizând metoda Weibul. Se stabileşte lista punctelor de monitorizare în care concentraţia nitraţilor depăşeşte 50 mg/l NO₃ pentru fiecare bazin hidrografic şi/sau corp de apă;

3) estimarea cantităţii de azot mineral transferat în apele de suprafaţă şi/sau subterane din surse agricole, evaluând bilanţul azotului conform pct.19;

4) stabilirea hotarelor şi a suprafeţei terenurilor care curg şi drenează în corpurile de apă, unde concentraţia nitraţilor este mai mare de 50 mg/l;

5) desemnarea bazinului hidrografic ca zonă vulnerabilă la nitraţi se efectuează în baza fuzionării tuturor terenurilor din amonte de punctul de monitorizare în care concentraţia nitraţilor depăşeşte 50 mg/l;

6) determinarea limitelor zonei vulnerabile a apelor subterane se efectuează prin interpolarea concentraţiei nitraţilor între punctele individuale ale acviferului, conform anexei nr.4;

7) elaborarea listei şi a hărţilor bazinelor hidrografice/corpurilor de apă desemnate zone vulnerabile la nitraţi, inclusiv a listei localităţilor situate în perimetrul acestora.

IV. PROCEDURA DE STABILIRE A PREZENŢEI EUTROFIZĂRII

21. Eutrofizarea reprezintă procesul de îmbogăţire a apei cu substanţe nutritive pentru plante, în primul rând azot şi fosfor, care conduce la o creştere puternică a algelor şi a macrofitelor şi implicit la scăderea calităţii apei, afectarea biodiversităţii acvatice, reducerea cantităţii de oxigen din apă.

22. În baza clasificării specifice a tipului de apă se determină prezenţa/absenţa în corpul de apă de suprafaţă a abaterilor de la starea ecologică "bună" în ceea ce priveşte nutrienţii – parametrii cauzali ai eutrofizării, şi anume compuşii azotului şi ai fosforului.

23. În baza clasificării specifice a tipului de apă se determină prezenţa/absenţa în corpul de apă de suprafaţă a abaterilor de la starea ecologică "bună" în ceea ce priveşte fitoplanctonul, fitobentosul, macroalgele şi plantele acvatice superioare, ca fiind cele mai sensibile la concentraţii mari ale nutrienţilor.

24. Prezenţa eutrofizării indică o schimbare a stării ecologice a apei de la "bună" la "poluată" şi "foarte poluată", stabilite conform clasificării specifice a florei acvatice şi a elementelor biogene. Corpurile de apă de suprafaţă care au o stare ecologică "bună/moderată" pot deveni eutrofe în viitor.

25. În etapa iniţială de evaluare a eutrofizării, în cazul în care lipseşte clasificarea specifică a elementelor biogene, a fitoplanctonului, a fitobentosului, a macroalgelor şi a plantelor acvatice superioare, pot fi utilizate caracteristicile generalizate ale lacurilor şi râurilor, conform anexei nr.5.

26. Suprafaţa zonelor vulnerabile la nitraţi a apelor supuse eutrofizării vor include atât corpul de apă, cât şi aria bazinului de acumulare a acestuia.

V. MONITORIZAREA CONCENTRAŢIEI DE NITRAŢI

27. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Metodologii, Ministerul Mediului urmează să identifice şi să desemneze zonele vulnerabile la nitraţi.

28. Ministerul Mediului va asigura publicarea listei cu zonele vulnerabile desemnate pe pagina web oficială a instituţiei în termen de o lună de la data identificării şi desemnării acestora.

29. Zonele vulnerabile la nitraţi se revizuiesc de către Ministerul Mediului în comun cu Agenţia de Mediu şi Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale o dată la 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a acestora.

30. În scopul stabilirii şi/sau revizuirii, al completării listei zonelor vulnerabile la nitraţi, Agenţia de Mediu, Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale urmează să prezinte Ministerului Mediului rapoartele privind rezultatele acţiunii de:

1) supraveghere a concentraţiei nitraţilor în apele dulci. Se realizează pe parcursul a 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor vulnerabile, cel puţin o dată în lună sau mai des în timpul perioadelor ploioase şi de inundaţii, în secţiunile de control pentru apele de suprafaţă şi în secţiunile de control reprezentative pentru acvifere;

2) verificare o dată la 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor vulnerabile a stării de eutrofizare a apelor dulci;

3) în secţiunile de control în care concentraţia de nitraţi din toate probele anterioare s-a situat sub 25 mg/l şi niciun factor nou de creştere probabilă a conţinutului de nitraţi nu a apărut, programul de supraveghere prevăzut la subpct.1) se realizează o dată la 8 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor vulnerabile.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.736/2020

METODOLOGIA

de identificare şi desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi

Metodologia transpune art.2 alin.(11), art.5 alin.(1), (6) şi (7), partea B din anexa nr.I şi partea A din anexa nr.II ale Directivei Consiliului 91/271/CEE din 21 mai 1991 privind tratarea apelor urbane reziduale, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 135 din 30 mai 1991, aşa cum a fost modificată ultima oară prin Directiva 2013/64/UE a Consiliului din 17 decembrie 2013.

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Metodologia de identificare şi desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi (în continuare – Metodologie) stabileşte abordările şi criteriile de delimitare a corpurilor de apă supuse eutrofizării, în vederea asigurării unei tratări adecvate a apelor uzate şi a protecţiei apelor în receptorii naturali, astfel încât conţinutul anumitor forme ale azotului şi ale fosforului să nu capete tendinţe de creştere, situaţie care trebuie să conducă la eliminarea sau cel puţin la reducerea potenţialului de eutrofizare a apelor de suprafaţă.

2. Zonă sensibilă la nutrienţi constituie apele de suprafaţă unde se constată depăşiri ale valorilor normale ale azotului şi fosforului peste limita admisibilă, ca urmare a deversării apelor uzate.

3. Se consideră zonă sensibilă la nutrienţi:

1) o masă de apă dulce eutrofă sau care riscă să se eutrofizeze;

2) o apă potabilă de suprafaţă care conţine peste 50 mg/l nitraţi.

4. Zonele sensibile la nutrienţi includ:

1) lacurile naturale cu apă dulce, alte mase de apă dulce şi estuare care au fost identificare drept eutrofe sau care ar putea deveni curând eutrofe, dacă nu sunt întreprinse măsuri de protecţie;

2) apele dulci de suprafaţă destinate captării apei potabile şi care pot conţine o concentraţie de nitraţi mai mare de 50 mg/l, dacă nu se iau măsuri preventive;

3) apele pentru care este necesară o tratare complementară, în vederea respectării cerinţelor legislaţiei în vigoare, pentru apa potabilă, apa pentru scăldat, apele conchilicole, precum şi conservarea habitatelor acvatice şi ale păsărilor.

II. PROCEDURA DE STABILIRE A PREZENŢEI EUTROFIZĂRII

5. Eutrofizarea reprezintă procesul de îmbogăţire a apei cu substanţe nutritive pentru plante, în primul rând azot şi fosfor, ce conduce la o creştere puternică a algelor şi a macrofitelor şi, implicit, la scăderea calităţii apei, afectarea biodiversităţii acvatice, reducerea cantităţii de oxigen din apă.

6. Prezenţa eutrofizării indică o schimbare a stării ecologice a apei de la "bună" la "poluată" şi "foarte poluată", stabilite conform clasificării specifice a florei acvatice şi a elementelor biogene. Corpurile de apă de suprafaţă care au o stare ecologică "bună/moderată" pot deveni eutrofe în viitor.

7. După gradul de troficitate, apele de suprafaţă se vor clasifica în:

1) oligotrofe – reprezintă ape cu impurificare slabă naturală, datorată autoepurării avansate, în care substanţele organice sunt complet oxidate, iar formele de azot şi fosfor, aflate în concentraţii mici, sunt prezentate sub formă de NO₃^- şi PO₄^3-. Apa este limpede, iar nivelul oxigenului dizolvat se situează spre limita de saturaţie în întreaga masă a apei. Din această categorie fac parte doar sectoare mici ale cursurilor superioare ale unor râuri mici;

2) mezotrofe – reprezintă ape cu impurificare medie, în care substanţele organice biodegradabile cu valori mici (CBO₅ @ 10 mg/l), azotiţii, azotaţii şi oxigenul dizolvat sunt reprezentate de valori sub limita de saturaţie. În această categorie pot fi incluse râurile care au un curs rapid, râurile amplasate în zone de luncă, mlaştinile şi lacurile mari;

3) eutrofe – reprezintă ape cu nivel înalt de impurificare, bogate în substanţe nutritive, în care se atestă un deficit de oxigen dizolvat în straturile inferioare, caracterizate prin dezvoltarea puternică a florei şi faunei acvatice şi prin prezenţa abundentă a fitoplanctonului, ce conduce la fenomenul de "înflorire a apei". În această categorie pot fi incluse lacurile alimentate cu ape menajere, lacurile impurificate cu îngrăşăminte;

4) distrofe – reprezintă ape cu impurificare organică şi minerală foarte mare, care pot fi clasificate ca ape degradate din punct de vedere chimic şi biologic. Din această categorie fac parte canalele deschise prin care sunt evacuate ape uzate toxice, iazurile de depozitare necontrolată a deşeurilor lichide toxice (produse petroliere, pesticide).

8. Criteriile de evaluare a certitudinii eutrofizării în corpurile de apă:

1) eutrofizarea reprezintă un proces de schimbare a stării corpului de apă şi este controlată de o serie de factori, precum nutrienţii, debitul de apă, timpul de rezidenţă, turbiditatea, adâncimea, temperatura, stratificarea şi turbulenţa;

2) pentru a identifica apele care sunt eutrofe sau pot deveni eutrofe în timpul apropiat este necesar să se ia în considerare:

a) starea actuală a corpului de apă în comparaţie cu o valoare de referinţă pentru nutrienţi şi impactul acestora;

b) apariţia unor efecte negative, precum "înflorirea algelor", hipoxia peştelui, creşterea abundentă a cantităţii de plante acvatice superioare;

c) influenţa azotului în provocarea acestei eutrofizări.

9. Suprafaţa zonelor sensibile la nutrienţi a apelor supuse eutrofizării va include corpul de apă, adică segmentul de râu de la punctul de deversare a apelor uzate.

III. CRITERIILE DE IDENTIFICARE ŞI PROCEDURA DE

DESEMNARE A ZONELOR SENSIBILE LA NUTRIENŢI

10. Pentru a se analiza care nutrienţi trebuie reduşi printr-o epurare suplimentară în lacurile naturale cu apă dulce, alte ape dulci care se dovedesc a fi eutrofe sau care pot deveni eutrofe în viitorul apropiat, se iau în considerare următoarele elemente:

1) lacurile şi cursurile de apă care ajung în lacuri naturale sau de acumulare, având un schimb de apă redus, ceea ce poate favoriza procesul de acumulare. În aceste zone trebuie să se înlăture fosforul, dar numai în cazul în care se demonstrează că acesta ar avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare. Acolo unde se atestă deversări din localităţile mari se poate lua în considerare doar eliminarea azotului;

2) evacuările din localităţile mici au, de obicei, o importanţă mică în aceste zone, însă pentru localităţile mari trebuie prevăzută îndepărtarea fosforului şi/sau a azotului, dacă se demonstrează că acesta va avea efect de reducere a nivelului de eutrofizare;

3) apele de suprafaţă destinate captării apei pentru potabilizare şi care pot conţine o concentraţie de azot mai mare decât cea stabilită în normele referitoare la calitatea apei solicitată pentru apele de suprafaţă destinată apei pentru potabilizare.

11. Etapele procesului de identificare a zonelor sensibile la nutrienţi:

1) identificarea corpurilor de apă pasibile zonelor sensibile la nutrienţi:

a) se efectuează investigarea corpurilor de apă pasibile zonelor sensibile la nutrienţi în care se deversează ape uzate de la staţiile de epurare din aglomerările mai mari de 10 000 echivalenţi locuitori (E.L.). Se apreciază starea de funcţionare a staţiei de epurare a apelor uzate conform indicatorilor principali, şi anume capacitatea de epurare a staţiei de epurare, volumul apelor uzate supuse epurării, tehnologia de epurare a apelor uzate şi corespunderea cu cerinţele privind aglomerările, conform tabelelor 1 şi 2;

b) se identifică corpurile de apă de suprafaţă destinate captării apei potabile şi care ar putea conţine o concentraţie de nitraţi mai mare de 50 mg/l, dacă nu se aplică măsurile preventive;

c) se identifică zonele acvatice în care este necesară o tratare complementară pentru apa potabilă, apa pentru scăldat, apele conchilicole, conservarea habitatelor acvatice şi ale păsărilor.

2) investigarea detaliată a corpurilor de apă pasibile zonelor sensibile la nutrienţi.

În procesul de evaluare a eutrofizării fiecărui corp de apă se utilizează datele de monitoring existente, cele din investigaţiile operaţionale şi cele din evaluările riscurilor după cum urmează:

a) informaţiile privind caracteristicile fizice şi chimice ale corpului de apă şi ale bazinului hidrografic. Se analizează alcalinitatea medie, duritatea, salinitatea, latitudinea şi longitudinea corpului de apă, suprafaţa, adâncimea, hidrologia râului sau a lacului, dacă suferă de o stratificare sezonieră termică, dacă este calificat ca fiind puternic modificat, dacă este un lac natural sau artificial;

b) datele cantitative şi calitative privind nivelul azotului şi al fosforului şi impactul asupra faunei şi florei. Se analizează informaţiile anuale, trimestriale, lunare de monitorizare a calităţii apei şi statisticile asociate cu privire la concentraţia azotului total şi a fosforului total pentru ultimii 3 ani pentru corpurile de apă cercetate. Lista de verificare pentru evaluarea eutrofizării va include: gradul de îmbogăţire cu nutrienţi (azot total şi fosfor total), disponibilitatea luminii (iradierea, turbiditatea, particulele în suspensie, umbrirea), hidromorfologia (adâncimea apei, viteza de curgere, frecvenţa de inundaţii, stratificarea, sedimentele), clima şi condiţiile meteorologice, starea chimică a apei;

c) efectele directe ale eutrofizării. Se analizează fitoplanctonul, macrofitele şi fitobentosul (creşterea biomasei, frecvenţa şi durata de "înflorire" a apei, dinamica producţiei primare anuale, schimbări în compoziţia speciilor), comunitatea bentonică a nevertebratelor, creşterea biomasei organismelor heterotrofe bentonice;

d) efectele indirecte ale eutrofizării. Se analizează carbonul organic (creşterea concentraţiei de carbon sub formă de particule, apariţia spumei, concentraţia carbonului organic în sedimente), oxigenul (scăderea concentraţiei şi a nivelului de saturaţie, frecvenţa crescută a concentraţiilor scăzute de oxigen, variaţiile extreme diurne, apariţia zonelor anoxice la suprafaţa sedimentelor);

3) examinarea beneficiilor serviciilor ecosistemice furnizate de corpul de apă care ar putea fi afectate de eutrofizare. Se identifică şi se examinează impactul eutrofizării asupra corpurilor de apă folosite pentru aprovizionarea cu apă potabilă, pentru pescuitul de agrement, în scop turistic, a lacurilor şi rezervoarelor de acumulare utilizate în scopuri precum obţinerea energiei hidroelectrice, reglarea debitului;

4) cuantificarea aportului surselor de poluare punctiforme la degradarea calităţii cursurilor de apă:

a) se calculează cantitatea medie de nutrient descărcată în cursurile principale de apă în baza valorilor medii lunare, sezoniere sau anuale, de la fiecare sursă de poluare punctiformă, conform anexei nr.1;

b) se calculează aportul total al surselor de poluare amplasate pe cursurile principale de apă şi pe afluenţi în baza valorilor medii lunare, sezoniere sau anuale, la degradarea calităţii receptorului principal, conform anexei nr.2;

c) se estimează valorile presiunilor semnificative, în principal cele ale azotului şi ale fosforului, evaluându-se riscurile neatingerii obiectivelor de mediu ale corpurilor de apă, conform tabelului 3.

5) sistematizarea şi fuzionarea datelor de monitorizare într-un set unic. Setul unic de date fuzionat face obiectul unui proces de prelucrare a datelor pentru a se asigura că toate probele sunt adecvate pentru utilizare. Cerinţele faţă de gestionarea fondului de date sunt indicate în anexa nr.3;

6) aplicarea criteriilor de eutrofizare şi desemnarea zonelor sensibile la nutrienţi:

a) identificarea iniţială a tronsoanelor cursurilor de apă eutrofic sensibile se va realiza prin compararea concentraţiilor de nutrienţi măsurate în cursurile de apă, cu valorile concentraţiilor reglementate de legislaţia în vigoare;

b) mărimea zonelor sensibile la nutrienţi constituie o mărime variabilă şi depinde atât de impactul surselor de poluare cu nutrienţi asupra calităţii resurselor de apă, cât şi de particularităţile fiecărui bazin hidrografic.

12. În procesul de desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi se aplică principiul examinării şi desemnării întregului bazin hidrografic ca zonă sensibilă la nutrienţi conform modelului din tabelul 4, limitându-se astfel transportul nutrienţilor spre secţiunile din aval ale râurilor, lacurilor şi rezervoarelor, ceea ce poate conduce la intensificarea procesului de eutrofizare.

13. În procesul de desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi se efectuează analiza calităţii apelor de suprafaţă, analiza impactului apelor uzate evacuate asupra poluării apelor de suprafaţă cu azot şi fosfor şi, în special, a potenţialului de eutrofizare a apelor de suprafaţă.

14. Procedura de desemnare a zonelor sensibile la nutrienţi include următoarele etape:

1) identificarea şi colectarea datelor de monitorizare a conţinutului de azot şi de fosfor din toate secţiunile de monitoring al apelor de suprafaţă afectate de deversarea apelor uzate, de la toate instituţiile responsabile de monitorizarea calităţii apelor;

2) identificarea zonelor eutrofizate şi a celor susceptibile la eutrofizare din categoria apelor de suprafaţă, şi anume a corpurilor de apă din categoria lacuri, râuri;

3) datele colectate se supun procedurii de examinare prezentate în pct.11;

4) desemnarea bazinului hidrografic ca zonă sensibilă la nutrienţi, care se efectuează ca urmare a îndeplinirii subpunctelor anterioare.

15. Desemnarea zonelor sensibile la nutrienţi se realizează pentru fiecare bazin hidrografic, precum şi la nivel naţional, iar rezultatele se prezintă prin elaborarea listei zonelor sensibile la nutrienţi şi a hărţilor bazinelor hidrografice ale corpurilor de apă desemnate ca zone sensibile la nutrienţi, inclusiv a listei localităţilor situate în perimetrul acestora.

IV. MONITORIZAREA CONCENTRAŢIEI

DE NUTRIENŢI ÎN APELE DE SUPRAFAŢĂ

16. În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei Metodologii, Ministerul Mediului urmează să identifice şi să desemneze zonele sensibile la nutrienţi.

17. Ministerul Mediului va asigura publicarea listei cu zonele sensibile desemnate pe pagina web oficială a instituţiei în termen de o lună de la data identificării şi desemnării acestora.

18. Zonele sensibile la nutrienţi se revizuiesc de către Ministerul Mediului în comun cu Agenţia de Mediu şi Agenţia "Apele Moldovei" o dată la 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a acestora.

19. În scopul stabilirii şi/sau revizuirii, al completării listei zonelor sensibile la nutrienţi, Agenţia de Mediu, Agenţia "Apele Moldovei" urmează să prezinte Ministerului Mediului rapoartele privind rezultatele acţiunii de:

1) supraveghere a concentraţiei azotului şi fosforului în apele de suprafaţă. Se realizează pe parcursul a 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor sensibile la nutrienţi, precum şi cel puţin o dată în lună sau mai des în timpul perioadelor ploioase şi de inundaţii în secţiunile de control pentru apele de suprafaţă;

2) verificare o dată la 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor sensibile la nutrienţi a stării de eutrofizare a apelor de suprafaţă;

3) prezentare a propunerilor de revizuire o dată la 4 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor sensibile la nutrienţi a listei zonelor sensibile la nutrienţi;

4) în secţiunile de control ale zonelor declarate sensibile la nutrienţi, conform subpct.1), programul de supraveghere a respectării condiţiilor specifice zonelor sensibile se realizează o dată la 7 ani de la momentul identificării şi desemnării iniţiale a zonelor sensibile la nutrienţi;

5) o zonă nu va mai fi considerată sensibilă la nutrienţi dacă timp de 7 ani de la identificare şi desemnare nu s-au depistat depăşiri ale concentraţiei de azot şi de fosfor în apa de suprafaţă.

20. În scopul monitorizării zonelor sensibile la nutrienţi, autoritatea responsabilă de monitorizarea resurselor acvatice urmează să aplice monitoringul de supraveghere, monitoringul operaţional şi, după caz, monitoringul de investigaţie.