BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

739/29.06.2007 Hotărîre privind simplificarea procedurii de recepţie a garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.06.2007

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

privind simplificarea procedurii de recepţie a garajelor din

cooperativele de construcţie a garajelor

nr. 739  din  29.06.2007

 (în vigoare 06.07.2007) 

Monitorul Oficial nr.94-97 art.772 din 06.07.2007

* * *

Abrogat: 14.02.2014

Hotărîrea Guvernului nr.99 din 10.02.2014

Pentru executarea Programului de măsuri privind implementarea noului sistem de evaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.670 din 9 iunie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.123-125, art.744), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă, conform anexei, Regulamentul provizoriu de recepţie a garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor, cu valabilitate pentru anul 2007.

2. Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, pînă la 30 iunie 2007, va prezenta autorităţilor administraţiei publice locale materialele grafice (planurile cadastrale) necesare pentru examinarea şi recepţia garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor.

3. Autorităţile administraţiei publice locale, pînă la 1 octombrie 2007, vor organiza şi finaliza recepţia garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor în conformitate cu Regulamentul sus-menţionat şi vor prezenta oficiilor cadastrale teritoriale materialele ce ţin de recepţia garajelor.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Administraţiei Publice Locale.

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.739 din 29 iunie 2007

Regulamentul provizoriu

de recepţie a garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor

1. Regulamentul provizoriu de recepţie a garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor (în continuare - Regulament) stabileşte modul simplificat de recepţie a garajelor din cooperativele de construcţie a garajelor şi este o componentă derivată a Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.285 din 23 mai 1996.

2. Prevederile Regulamentului se extind asupra construcţiilor garajelor de orice tip (capitale, provizorii, montabile/demontabile, cu un nivel sau supraetajate, cu încăperi gospodăreşti), amplasate în toate localităţile urbane şi rurale ale ţării.

3. Prezentul Regulament este executoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale, serviciile publice desconcentrate participante la recepţia garajelor, beneficiari, proprietari şi antreprenori, indiferent de modalitatea de executare a garajelor - prin antrepriză sau regie proprie.

4. Procedura de recepţie a garajelor se efectuează într-o singură fază - finală.

5. Recepţia garajelor se efectuează de comisiile de recepţie a garajelor create de:

a) consiliile municipale - în municipii;

b) consiliile orăşeneşti - în oraşe;

c) consiliile satelor (comunelor) - în localităţile rurale.

În componenţa comisiilor de recepţie a garajelor intră reprezentanţi ai:

a) serviciului de arhitectură şi urbanism al consiliilor locale;

b) serviciilor publice desconcentrate ale:

Inspecţiei de Stat în Construcţii;

Departamentului Situaţii Excepţionale;

Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă;

Inspectoratului Ecologic de Stat.

Preşedinţi ai comisiilor de recepţie a garajelor se numesc de către consiliile locale:

a) în mun.Chişinău - pretorii sectoarelor;

b) alte municipii şi oraşe - viceprimarii pe problemele respective;

c) în localităţile rurale - primarul satului (comunei).

6. Recepţia garajelor se organizează din iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale.

Comisia de recepţie se constituie cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de recepţie a garajelor.

7. Recepţia garajelor executate în mod neautorizat se efectuează după examinarea cazului de către autorităţile administraţiei publice locale, dacă în urma examinării nu a fost luată decizia de demolare a construcţiei neautorizate. Perfectarea documentelor corespunzătoare de către proprietar şi achitarea amenzii se efectuează conform prevederilor legale.

8. Solicitantul prezintă Comisiei de recepţie a garajelor spre examinare:

a) titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren;

b) cartea tehnică a construcţiei completată în modul stabilit;

c) schiţele construcţiei executate de organul cadastral teritorial.

În cazul executării neautorizate a construcţiei garajului, Comisia de recepţie a garajelor ia decizia privind legalizarea sau demolarea obiectului în baza examinării construcţiei la faţa locului.

Nu se admite recepţia garajelor cu defecte şi deformaţii critice, care pot provoca accidente tehnice, sau în cazul în care consiliul local a luat decizia de demolare a acestora.

9. Se permite recepţia garajelor la care nu au fost finalizate lucrările de finisare şi neracordate la reţelele inginereşti.

10. Se interzice comisiilor de recepţie a garajelor solicitarea spre examinare a altor documente decît cele prevăzute în prezentul Regulament.

11. La finalizarea procedurii de recepţie, Comisia de recepţie a garajelor va perfecta un proces-verbal de recepţie a garajelor, întocmit în patru exemplare, conform modelului prevăzut în anexa la prezentul Regulament.

12. Consiliul local care a constituit Comisia de recepţie a garajelor, în termen de o lună, examinează procesele-verbale de recepţie a garajelor şi adoptă decizia corespunzătoare.

13. Procesul-verbal şi decizia consiliului local respectiv se expediază:

a) beneficiarului, proprietarului construcţiei sau administraţiei cooperativei de construcţie a garajelor;

b) serviciului de arhitectură şi urbanism al consiliului local;

c) organului cadastral teritorial.

14. Decizia Comisiei de recepţie a garajelor poate fi contestată în instanţa de judecată în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.