Hotărâre nr. 759 din 02.11.2022
privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Feroviare
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
privind constituirea, organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Feroviare
nr. 759 din 02.11.2022
(în vigoare 18.12.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 363-373 art. 870 din 18.11.2022
* * *
În temeiul art.7 lit.b) şi e) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, art.14 alin.(1) şi (7) din Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), cu modificările ulterioare, art.3 alin.(3) lit.j), art.4 alin.(1), art.7 alin.(2) şi art.132 alin.(4) lit.a) din Codul transportului feroviar al Republicii Moldova nr.19/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.45-52, art.57), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se constituie Agenţia Feroviară, autoritate administrativă în subordinea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
2. Se aprobă:
1) Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Feroviare, conform anexei nr.1;
2) Structura Agenţiei Feroviare, conform anexei nr.2;
[Subpct.3) abrogat prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
3. Se stabileşte efectivul-limită al Agenţiei Feroviare în număr de 27 de unităţi de personal, cu un fond anual de retribuire a muncii conform legislaţiei.
[Pct.3 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
[Pct.3 modificat prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
4. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale va asigura:
1) organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere din cadrul Agenţiei Feroviare în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi cadrul normativ în domeniul muncii;
2) iniţierea, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a procedurilor legale necesare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere din cadrul Agenţiei Feroviare în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
3) desemnarea, în conformitate cu Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în termen de 5 zile, a unei persoane care va exercita temporar funcţia de director al Agenţiei Feroviare.
5. Persoana desemnată în funcţia de director interimar al Agenţiei Feroviare, cu suportul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale:
1) în termen de 10 zile:
a) va întreprinde măsurile necesare în vederea luării în evidenţa de stat a Agenţiei Feroviare la organul înregistrării de stat;
b) va asigura completarea, aprobarea statului de personal al Agenţiei şi transmiterea acestuia spre avizare Cancelariei de Stat;
2) în termen de 5 zile de la avizarea statului de personal, va iniţia procedurile legale necesare pentru ocuparea funcţiilor publice în cadrul Agenţiei Feroviare.
6. Cancelaria de Stat, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice şi Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova" vor identifica şi vor asigura transmiterea bunurilor necesare pentru activitatea Agenţiei Feroviare, conform prevederilor Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901/2015.
7. Agenţia Servicii Publice va opera modificările necesare în documentele cadastrale la cererea titularilor de drept.
8. Anexa nr.32 la Hotărârea Guvernului nr.690/2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.322-328, art.792), cu modificările ulterioare, se completează cu punctul 6 cu următorul cuprins:
"6. Agenţia Feroviară".
9. Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1042/2017 privind aprobarea Concepţiei pentru restructurarea sectorului feroviar şi a Î.S. "Calea Ferată din Moldova" pentru anii 2022-2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.434-439, art.1189), cu modificările ulterioare, se completează cu următoarea poziţie:
"Director al Agenţiei Feroviare".
10. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
| PRIM-MINISTRU | Natalia GAVRILIŢA |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Ministrul finanţelor | Dumitru Budianschi |
| Nr.759. Chişinău, 2 noiembrie 2022. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.759/2022
Notă: În anexa nr.1, pe tot parcursul textului, textul "Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "Legea nr.131/2012 privind controlul de stat", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026
REGULAMENT
cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Feroviare
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Feroviare (în continuare – Regulament) stabileşte misiunea, domeniile de activitate, funcţiile, atribuţiile şi drepturile Agenţiei Feroviare, precum şi modul de organizare şi funcţionare al acesteia.
2. Agenţia Feroviară (în continuare – Agenţie) este autoritate administrativă subordonată Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (în continuare – organul central de specialitate din domeniu), are statut de persoană juridică de drept public cu formă de organizare juridică de agenţie, cu sediul în municipiul Chişinău.
3. Agenţia dispune de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.
4. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a activităţii Agenţiei se efectuează din contul alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat şi al mijloacelor provenite din alte surse, conform legislaţiei.
[Pct.4 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
5. În cadrul Agenţiei se constituie Consiliul de soluţionare a disputelor, conform prevederilor art.30 alin.(5) din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat, ale cărui componenţă şi regulament de activitate se aprobă de către directorul Agenţiei.
51. În domeniile sale de activitate, Agenţia colaborează cu autorităţile publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţiile publice, cu organele abilitate cu funcţii de control, cu organizaţiile necomerciale, precum şi cu instituţiile de profil din străinătate, în domeniile de activitate atribuite.
[Pct.51 introdus prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
52. În activitatea sa, Agenţia se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Codul transportului feroviar al Republicii Moldova nr.19/2022, de Legea nr.98/2012 privind administraţia publică centrală de specialitate, de Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern, precum şi de alte acte normative şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
[Pct.52 introdus prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
II. MISIUNEA, DOMENIILE DE ACTIVITATE, FUNCŢIILE,
ATRIBUŢIILE ŞI DREPTURILE AGENŢIEI
6. Agenţia are misiunea de a asigura implementarea politicilor statului în domeniul transportului feroviar şi supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a cadrului normativ privind siguranţa traficului feroviar şi calitatea serviciilor de transport feroviar.
7. Agenţia exercită următoarele funcţii:
1) realizarea politicii de stat în domeniul transportului feroviar;
2) asigurarea unui nivel optim de siguranţă a transportului feroviar;
3) protecţia consumatorilor în domeniul transportului feroviar;
4) asigurarea aplicării cadrului normativ prin activităţile de certificare, de supraveghere continuă şi de control în domeniul transportului feroviar;
5) asigurarea executării obligaţiilor şi a realizării drepturilor Republicii Moldova ce rezultă din prevederile tratatelor internaţionale din domeniul transportului feroviar.
8. În conformitate cu funcţiile de activitate stabilite la punctul 7, Agenţia realizează următoarele atribuţii:
1) la realizarea politicii de stat în domeniul transportului feroviar:
a) atribuţiile stabilite în Codul transportului feroviar al Republicii Moldova nr.19/2022;
b) atribuţiile de colaborare cu alte instituţii vizate în privinţa informaţiilor legate de certificarea mecanicilor de locomotivă, înregistrarea materialului rulant feroviar şi autorizarea întreprinderilor de transport feroviar;
c) certificarea mecanicilor de locomotivă;
d) aprobarea manualelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi cerinţelor tehnice pentru siguranţa, exploatarea, semnalizarea transportului feroviar şi a elementelor infrastructurii feroviare;
e) efectuarea monitorizării şi a controlului îndeplinirii actelor normative în domeniul transportului feroviar de către persoanele fizice şi juridice vizate;
f) eliberarea permiselor pentru mecanicii de locomotivă;
g) administrarea Registrului naţional al vehiculelor feroviare;
h) înaintarea cerinţelor faţă de întreprinderile feroviare pentru realizarea serviciilor publice de transport feroviar de călători, monitorizarea realizării serviciilor publice de transport feroviar de călători conform prevederilor contractuale;
2) la siguranţa transportului feroviar:
a) aprobarea punerii în funcţiune a subsistemelor structurale care constituie sistemul feroviar şi verificarea conformităţii exploatării şi întreţinerii cu cerinţele esenţiale relevante;
b) supravegherea pieţei privind subsistemele feroviare (conformitatea cu specificaţiile tehnice de interoperabilitate);
c) emiterea, schimbarea, suspendarea şi retragerea certificatelor de siguranţă şi a autorizaţiilor de siguranţă, verificarea îndeplinirii de către Administratorul infrastructurii şi întreprinderile feroviare a condiţiilor de autorizare şi certificare;
d) admiterea introducerii în circulaţie a unui material rulant nou şi modificat substanţial, care încă nu este acoperit de o specificaţie tehnică de interoperabilitate;
e) supravegherea conformităţii constituenţilor de interoperabilitate cu cerinţele esenţiale;
f) monitorizarea, promovarea, punerea în aplicare şi dezvoltarea cadrului de reglementare în domeniul siguranţei;
g) înregistrarea vehiculelor feroviare, asigurarea veridicităţii şi actualizării permanente a informaţiilor privind siguranţa incluse în Registrul naţional al vehiculelor feroviare;
h) asigurarea emiterii permiselor, certificatelor şi autorizaţiilor cu nivelul necesar de securizare împotriva falsificării;
i) efectuarea controlului punerii în aplicare a sistemelor de management al siguranţei, obligarea administratorilor de infrastructură feroviară şi a întreprinderilor feroviare şi a altor companii care deţin autorizaţii sau certificate de siguranţă să pună în aplicare şi să îmbunătăţească aceste sisteme;
j) exercitarea controlului asupra conformităţii organizării şi gestionării traficului feroviar şi a materialului rulant cu cerinţele normative;
k) verificarea conformităţii soluţiilor de construcţie sau reconstrucţie a obiectelor de infrastructură feroviară cu cerinţele stabilite în documentele normative în construcţii;
l) efectuarea supravegherii şi a controlului transportului feroviar de mărfuri periculoase, precum şi a controlului asupra întreprinderilor feroviare implicate în transportul de mărfuri periculoase;
m) supravegherea şi controlul siguranţei activităţii de gestionare a traficului feroviar, a activităţii de transport feroviar şi de exploatare a infrastructurii feroviare şi a materialului rulant feroviar;
n) stabilirea cerinţelor privind formarea profesională şi competenţele personalului cu atribuţii în siguranţa transportului feroviar, securitatea transporturilor feroviare şi calitatea serviciilor feroviare;
o) stabilirea obiectivelor de siguranţă pentru sistemul feroviar, a metodelor şi indicatorilor pentru evaluarea nivelului de siguranţă, precum şi evaluarea aplicării acestora de către întreprinderile feroviare şi Administratorul infrastructurii feroviare;
p) definirea elementelor sistemului de management al siguranţei şi publicarea modelului-tip al acestuia;
q) întocmirea şi publicarea raportului anual privind siguranţa în sistemul feroviar în baza informaţiilor prezentate de întreprinderile feroviare şi Administratorul infrastructurii şi în baza datelor înregistrate de Agenţie;
r) emiterea şi retragerea permiselor pentru mecanicii de locomotivă;
s) efectuarea monitorizării şi controlului examinărilor periodice ale mecanicilor de locomotivă în privinţa cunoştinţelor şi competenţelor deţinute, a stării fizice şi psihologice a acestora;
t) emiterea cererilor motivate privind suspendarea certificatelor mecanicilor de locomotivă care nu întrunesc condiţiile pentru obţinerea permiselor sau a legitimaţiilor;
u) efectuarea recunoaşterii persoanelor şi organismelor responsabile de instruirea şi testarea mecanicilor de locomotivă;
v) gestionarea, publicarea şi actualizarea registrului mecanicilor de locomotivă, al persoanelor şi organismelor acreditate sau recunoscute;
w) păstrarea şi actualizarea în permanenţă a listei permiselor eliberate pentru mecanicii de locomotivă;
x) monitorizarea procesului de certificare a mecanicilor de locomotivă;
y) elaborarea criteriilor naţionale de examinare a mecanicilor de locomotivă;
3) la asigurarea aplicării cadrului normativ prin activităţile de certificare, de supraveghere continuă şi de control în domeniul transportului feroviar – executarea atribuţiilor conform Legii nr.131/2012 privind controlul de stat, Legii nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi Codului transportului feroviar al Republicii Moldova nr.19/2022;
4) la asigurarea protecţiei consumatorilor în domeniul transportului feroviar executarea atribuţiilor în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor;
5) alte atribuţii ce rezultă din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
[Pct.8 modificat prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
9. Agenţia este învestită cu următoarele drepturi:
1) să participe la elaborarea proiectelor de acte normative şi a documentelor de politici publice, la efectuarea expertizelor şi la acordarea consultaţiilor, precum şi la examinarea altor chestiuni ce ţin de domeniile specifice de activitate;
2) să aprobe instrucţiuni, regulamente, metodologii şi cerinţe tehnice interne privind subiectele ce ţin de competenţa sa;
3) să colaboreze cu autorităţile publice, organele abilitate cu funcţii de control, organizaţiile necomerciale şi organizaţiile internaţionale;
4) să participe la negocierile interguvernamentale privind subiectele ce ţin de competenţa sa;
41) să implementeze proiecte de dezvoltare în domeniile de activitate;
42) să înainteze, în conformitate cu legislaţia, acţiuni în regres împotriva funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal care au cauzat prejudicii proprietăţii publice şi bugetului public naţional;
43) să solicite, în condiţiile legii, accesul şi să obţină gratuit, prin intermediul platformei de interoperabilitate, informaţii statistice, financiare, fiscale, economice, juridice şi de altă natură, necesare pentru realizarea funcţiilor sale;
5) să exercite competenţele şi responsabilităţile în domeniul finanţelor publice, în conformitate cu prevederile Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014;
6) să asigure reprezentarea Republicii Moldova în organizaţiile internaţionale de profil, în condiţiile actelor normative;
61) să conlucreze cu autorităţile similare ale altor state, inclusiv, prin încheierea unor acorduri bilaterale de colaborare (care nu constituie tratate internaţionale), prin schimb de experienţă şi de informaţii de specialitate;
7) să constate contravenţii, să întocmească procese-verbale cu privire la contravenţii şi să aplice sancţiuni în conformitate cu Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008;
8) să emită prescripţii şi să aplice sancţiuni în temeiul procesului-verbal de control, conform prevederilor Legii nr.131/2012 privind controlul de stat;
9) să aplice măsuri corective în conformitate cu Legea nr.162/2023 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor;
10) să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi în scopul exercitării funcţiilor sale, informaţii de la autorităţile publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii şi instituţii, agenţi economici care activează în domenii ce ţin de competenţa sa;
11) să retragă actele permisive emise pentru neexecutarea prescripţiilor privind înlăturarea încălcărilor stabilite în urma controalelor repetate;
12) să exercite alte drepturi în temeiul actelor normative ce reglementează relaţiile din domeniile de activitate încredinţate.
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.323 din 30.04.2024, în vigoare 27.07.2024]
III. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII AGENŢIEI
10. Agenţia este condusă de director, numit în funcţie şi eliberat sau destituit din funcţie, în condiţiile legii, de către Guvern, la propunerea ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale.
[Pct.10 în redacţia Hot.Guv. nr.415 din 12.06.2024, în vigoare 21.07.2024]
11. Directorul este asistat de un director adjunct, care este funcţionar public de conducere de nivel superior, numit în funcţie şi eliberat sau destituit din funcţie, în condiţiile legii, de către Guvern. În lipsa temporară a directorului Agenţiei, funcţiile acestuia sunt îndeplinite de către directorul adjunct, în baza ordinului directorului Agenţiei.
[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.415 din 12.06.2024, în vigoare 21.07.2024]
12. Directorul Agenţiei exercită următoarele atribuţii:
1) organizează, coordonează şi supraveghează activitatea Agenţiei;
2) asigură executarea legislaţiei în domeniile de activitate ale Agenţiei;
3) reprezintă Agenţia în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţiile publice, cu organizaţiile şi instituţiile naţionale şi internaţionale, cu partenerii de dezvoltare care asigură suport acesteia şi cu alte persoane juridice sau fizice;
4) aprobă sau modifică statul de personal şi schema de încadrare, în limitele fondului de retribuire a muncii şi ale efectivului-limită aprobat de către Guvern;
5) aprobă organigrama Agenţiei;
6) aprobă regulamentele subdiviziunilor Agenţiei şi fişele de post ale angajaţilor;
7) organizează sistemul de control intern managerial în cadrul Agenţiei;
8) stabileşte competenţele directorului adjunct, atribuţiile şi sarcinile personalului Agenţiei;
9) numeşte în funcţie, modifică, suspendă şi încetează raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei, în condiţiile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
10) angajează şi eliberează din funcţie alte categorii de personal, în condiţiile legislaţiei muncii;
11) prezintă ministrului raportul anual cu privire la activitatea Agenţiei;
12) conferă grade de calificare funcţionarilor publici, acordă stimulări şi aplică sancţiuni disciplinare personalului Agenţiei, în condiţiile legii;
13) asigură funcţionalitatea Consiliului de soluţionare a disputelor;
14) emite ordine şi dispoziţii executorii pentru angajaţii Agenţiei şi verifică executarea acestora;
15) exercită alte atribuţii corespunzătoare misiunii şi funcţiilor Agenţiei, în conformitate cu prevederile actelor normative care reglementează domeniile de activitate ale acesteia.
[Pct.12 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
[Pct.12 modificat prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
13. Directorul, directorul adjunct şi şefii subdiviziunilor structurale, în limitele împuternicirilor atribuite, poartă răspundere pentru deciziile luate şi pentru activitatea Agenţiei.
[Pct.13 modificat prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
14. Atribuţiile şi responsabilităţile directorului Agenţiei pot fi delegate directorului adjunct, în condiţiile prevăzute de cadrul normativ.
În cazul în care funcţia directorului este vacantă sau temporar vacantă, atribuţiile de conducere a Agenţiei se exercită de către directorul adjunct.
[Pct.14 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
15. Corespondenţa Agenţiei este semnată de către director sau de către persoanele cu funcţii de răspundere învestite cu acest drept prin ordin al directorului. Persoanele învestite cu drept de semnătură poartă răspundere personală pentru legalitatea, veridicitatea şi corectitudinea documentelor semnate.
[Pct.15 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
16. Directorul are dreptul de primă semnătură pe toate actele şi corespondenţa Agenţiei. În absenţa directorului, dreptul de primă semnătură este exercitat de către directorul adjunct, în conformitate cu legislaţia.
[Pct.16 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
17. Raporturile de serviciu ale personalului Agenţiei sunt reglementate de Legea nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, iar în partea în care nu sunt prevăzute de acestea, se aplică prevederile Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003 şi alte acte normative.
18. În exercitarea atribuţiilor de inspecţie şi control, inspectorii din cadrul Agenţiei au drept de control asupra tuturor mijloacelor de transport feroviar la obiectele de infrastructură feroviară, în baza legitimaţiei speciale emise şi în condiţiile stabilite de Agenţie, în limitele Legii nr.131/2012 privind controlul de stat.
[Pct.18 modificat prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.759/2022
STRUCTURA
Agenţiei Feroviare
Director
Director adjunct
Direcţia certificarea şi autorizarea siguranţei
Direcţia siguranţa traficului feroviar
Direcţia reglementări şi relaţii internaţionale
Direcţia financiar-administrativă
Serviciul protecţia consumatorilor
Serviciul juridic
Serviciul resurse umane
Serviciul managementul documentelor
[Anexa nr.2 în redacţia Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
[Anexa nr.2 modificată prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]
Anexa nr.3
la Hotărârea Guvernului nr.759/2022
ORGANIGRAMA
Agenţiei Feroviare
[Anexa nr.3 abrogată prin Hot.Guv. nr.344 din 24.06.2026, în vigoare 30.06.2026]
[Anexa nr.3 modificată prin Hot.Guv. nr.273 din 17.04.2024, în vigoare 18.04.2024]