Hotărâre nr. 78 din 31.01.2024
cu privire la instituirea Sistemului informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii" şi la aprobarea Regulamentului privind funcţionarea şi administrarea acestuia
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la instituirea Sistemului informaţional
"Portalul documentelor normative în construcţii" şi la aprobarea
Regulamentului privind funcţionarea şi administrarea acestuia
nr. 78 din 31.01.2024
(în vigoare 22.03.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 76-78 art.160 din 22.02.2024
* * *
În temeiul art.346 alin.(2) din Codul urbanismului şi construcţiilor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.41-44, art.61), cu modificările ulterioare, şi al art.76 alin.(1) şi (2) lit.c) şi art.22 lit.c) şi d) din Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.6-12, art.44), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
[Clauza de adoptare modificată prin Hot.Guv. nr.27 din 28.01.2026, în vigoare 28.02.2026]
1. Se instituie Sistemul informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii".
2. Se aprobă Regulamentul privind funcţionarea şi administrarea Sistemului informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii" (se anexează).
3. Se desemnează Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale în calitate de posesor al Sistemului informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii".
4. Se desemnează Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică în calitate de administrator tehnic al Sistemului informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii".
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
Contrasemnează: |
|
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Dumitru Alaiba |
| Ministrul infrastructurii | |
| şi dezvoltării regionale | Andrei Spînu |
| Nr.78. Chişinău, 31 ianuarie 2024. | |
Aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.78/2024
REGULAMENT
privind funcţionarea şi administrarea Sistemului informaţional
"Portalul documentelor normative în construcţii"
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind funcţionarea şi administrarea Sistemului informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii" (în continuare – Regulament) urmăreşte scopul de reglementare a procesului de elaborare, de funcţionare şi de menţinere a portalului documentelor normative în construcţii (în continuare – Portal eDNC).
2. Prezentul Regulament stabileşte reglementări privind drepturile şi obligaţiile subiecţilor raporturilor juridice aferente creării şi ţinerii Portalului eDNC, modalitatea de ţinere a resursei informaţionale, procedura de înregistrare, de modificare, de completare şi de radiere a datelor, procedura de interacţiune cu furnizorii de date şi măsurile privind asigurarea securităţii Portalului eDNC.
3. Portalul eDNC, care poate fi accesat în reţeaua internet pe adresa www.ednc.gov.md, este unica resursă informaţională oficială privind actele normative în construcţii, cu excepţia acelor acte normative care trebuie publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi care vor fi puse la dispoziţie prin accesarea hyperlinkului https://www.legis.md/, care poate fi accesată şi pentru a vizualiza Registrul de stat al actelor juridice.
4. Înregistrarea şi gestionarea numelui de domeniu pentru Portalul eDNC se efectuează în conformitate cu Regulamentul cu privire la gestionarea domeniului de nivel superior.md, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.693 din 15.10.2025, în vigoare 01.01.2026]
5. Sistemul informaţional "Portalul documentelor normative în construcţii" este găzduit pe Platforma tehnologică guvernamentală comună (MCloud), în conformitate cu Hotărârea Guvernului 128/2014.
Capitolul II
SUBIECŢII RAPORTURILOR JURIDICE ÎN DOMENIUL CREĂRII,
EXPLOATĂRII ŞI UTILIZĂRII PORTALULUI eDNC
6. Subiecţii din domeniul creării, al exploatării şi al utilizării conţinutului Portalului eDNC sunt:
1) proprietarul;
2) posesorul/deţinătorul;
3) administratorul conţinutului informaţional;
4) furnizorii de date;
5) administratorul tehnic;
6) administratorul de sistem;
7) registratorul;
8) utilizatorii.
7. Proprietarul Portalului eDNC este statul. Resursele financiare pentru asigurarea dezvoltării, a mentenanţei şi a exploatării acestuia sunt asigurate din bugetul de stat.
8. Posesorul/deţinătorul Portalului eDNC este Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale care asigură condiţiile juridice, organizatorice şi financiare pentru funcţionarea şi dezvoltarea sistemului.
9. Administratorul conţinutului informaţional este stabilit de către posesor, prin ordin sau în baza unui contract, în scopul coordonării şi executării lucrărilor ce ţin de conţinutul informaţional al Portalului eDNC.
10. Furnizorii de date sunt reprezentanţii subdiviziunilor şi instituţiilor din subordinea Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale care asigură pregătirea şi transmiterea informaţiei veridice şi actualizate din domeniul în care activează, pentru a fi plasată pe Portalului eDNC.
11. Administratorul tehnic al Portalului eDNC este Instituţia Publică Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică, care îşi exercită atribuţiile conform cadrului normativ în materie de administrare tehnică şi menţinere a sistemelor informaţionale de stat.
12. Administratorul de sistem este angajatul Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale cu funcţie de gestiune a profilurilor utilizatorilor autorizaţi, de configurare a parametrilor de funcţionare a Portalului eDNC, precum şi de administrare a tuturor componentelor funcţionale ale Portalului eDNC.
13. Registratorul datelor în Portalul eDNC este persoana fizică sau juridică, inclusiv un participant la schimbul de date, căreia/căruia posesorul/deţinătorul i-a delegat atribuţiile de înregistrare, de modificare, de completare şi de radiere a datelor din sistem. Registratorul va înregistra, va modifica, va completa sau va radia datele de pe portal în baza instrucţiunilor primite de la posesorul/deţinătorul sistemului şi va acţiona în strictă conformitate cu limitele fişei postului.
14. Utilizatorii sunt persoanele fizice sau persoanele juridice ce efectuează acţiuni de accesare, de prezentare, de primire, de păstrare şi alte acţiuni de utilizare a informaţiei publicate pe Portalul eDNC; utilizatorii Portalului eDNC pot fi interni şi externi.
Capitolul III
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE
SUBIECŢILOR PORTALULUI eDNC
Secţiunea 1
Drepturile şi obligaţiile posesorului/deţinătorului
15. Posesorul/deţinătorul Portalului eDNC are dreptul:
1) să elaboreze şi/sau să aprobe, conform competenţei, cadrul normativ cu privire la portal;
2) să propună soluţii privind perfecţionarea şi eficientizarea procesului de funcţionare a portalului, precum şi să le pună în aplicare;
3) să solicite de la furnizorii de date asigurarea disponibilităţii datelor în vederea expunerii acestora în cadrul portalului şi a generării documentelor electronice de către utilizatori;
4) să solicite de la furnizorii de date actualizarea sau corectarea datelor disponibile pentru a fi vizualizate prin intermediul portalului, în caz de depistare a lacunelor şi a erorilor.
16. Posesorul/deţinătorul Portalului eDNC este obligat:
1) să asigure funcţionarea, administrarea, dezvoltarea şi promovarea continuă a portalului, în conformitate cu nivelul agreat de servicii şi în limitele bugetului alocat;
2) să asigure funcţionarea neîntreruptă a portalului;
3) să efectueze monitorizarea şi supravegherea accesărilor informaţiei din Portal;
4) să asigure raportarea automatizată a indicatorilor de utilizare a portalului;
5) să acorde suportul necesar utilizatorilor care au acces la portal privind folosirea complexului de mijloace software aferente acestuia;
6) să stabilească condiţiile tehnice de funcţionare a acestuia;
7) să comunice utilizatorilor informaţiile cu privire la acţiunile necesare a fi întreprinse în cazurile în care informaţia documentată despre sine este incompletă sau neactuală;
8) să efectueze măsuri organizatorice şi tehnice necesare pentru asigurarea protecţiei şi a confidenţialităţii informaţiei disponibile a fi vizualizate prin intermediul portalului, inclusiv pentru prevenirea distrugerii, a modificării, a blocării, a copierii neautorizate, a răspândirii, precum şi pentru alte acţiuni ilicite, măsuri menite să asigure un nivel de securitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile prezentate de prelucrare şi de caracterul datelor prelucrate;
9) să asigure implementarea măsurilor organizatorice şi tehnice necesare pentru garantarea regimului de confidenţialitate şi securitate a datelor cu caracter personal în conformitate cu cadrul normativ în materie de protecţia datelor cu caracter personal;
10) să monitorizeze şi să ajusteze cerinţele de securitate şi conformitate a portalului la domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;
11) să asigure respectarea drepturilor subiecţilor datelor cu caracter personal în conformitate cu cadrul normativ în materie de protecţie a datelor cu caracter personal;
12) să intervină pentru investigarea, soluţionarea şi îndepărtarea erorilor identificate sau comunicate de către utilizatorii portalului;
13) să iniţieze procedura de suspendare a drepturilor de acces la portal pentru utilizatorii care nu respectă regulile, standardele şi normele generale acceptate în domeniul securităţii informaţionale;
14) să colecteze şi să publice pe interfaţa publică a portalului opiniile utilizatorilor privind funcţionarea acestuia;
15) să deţină auditul accesărilor care conţine evidenţa operaţiunilor ce au fost efectuate de către utilizatorii portalului şi, la solicitare, în conformitate cu actele normative, să ofere informaţii persoanelor interesate despre auditul cu privire la accesări;
16) să supravegheze respectarea cerinţelor de securitate a informaţiei de către subiecţii portalului, precum şi să fixeze cazurile şi tentativele de încălcare a acestora;
17) să asigure accesul securizat la datele expuse în portal, respectarea condiţiilor de securitate şi a regulilor de exploatare a acestuia.
Secţiunea a 2-a
Drepturile şi obligaţiile administratorului conţinutului informaţional
17. Administratorul conţinutului informaţional al Portalului eDNC are dreptul:
1) să înainteze posesorului/deţinătorului propuneri privind promovarea portalului;
2) să planifice activităţi de sporire a suportului informaţional al portalului;
3) să colecteze materialele pentru publicare pe portal.
18. Administratorul conţinutului informaţional al Portalului eDNC este obligat:
1) să coordoneze lucrările ce ţin de conţinutul informaţional al portalului, inclusiv prin elaborarea cerinţelor de implementare şi modificare a aplicaţiilor interactive, în funcţie de necesităţile curente;
2) să prelucreze şi să pregătească materialele pentru publicare pe portal, asigurând respectarea regulilor gramaticale şi a legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
3) să publice, să actualizeze, să modifice şi să retragă materialele publicate pe portal;
4) să elaboreze cerinţele de implementare şi de modificare a aplicaţiilor interactive în funcţie de necesităţile curente;
5) să conlucreze zilnic cu furnizorii de informaţii în procesul de plasare a informaţiei pe portal.
Secţiunea a 3-a
Drepturile şi obligaţiile furnizorului de date
19. Furnizorul de date are dreptul:
1) să participe la implementarea şi dezvoltarea Portalului eDNC;
2) să înainteze posesorului propuneri privind modificarea actelor normative care reglementează funcţionarea portalului;
3) să înainteze posesorului/deţinătorului propuneri cu privire la îmbunătăţirea şi sporirea eficacităţii funcţionării portalului.
20. Furnizorul de date este obligat:
1) să implementeze măsuri organizatorice şi tehnice necesare pentru expunerea pe portal a datelor din sistemul informaţional deţinut;
2) să asigure, în conformitate cu cadrul normativ în materie de schimb de date şi interoperabilitate, disponibilitatea datelor din registrul şi sistemul informaţional deţinut, prin servicii informaţionale web expuse pe platforma de interoperabilitate (MConnect) pentru utilizatorii portalului;
3) să pregătească şi să prezinte în formatul şi termenele stabilite (conform anexelor nr.1 şi nr.2) documentele şi informaţiile care urmează a fi publicate pe portal, asigurând respectarea regulilor gramaticale şi a legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
4) să traducă conţinutul informaţional al portalului conform anexei nr.1;
5) să asigure corectitudinea, autenticitatea, veridicitatea şi integritatea datelor furnizate şi respectarea termenelor de prezentare a acestora prin intermediul şefului subdiviziunii (instituţiei);
6) să asigure actualizarea datelor furnizate;
7) să verifice procesul plasării informaţiei pe portal;
8) să efectueze acţiuni de asigurare a securităţii informaţiei, să documenteze cazurile şi tentativele de încălcare a acesteia, precum şi să întreprindă măsurile ce se impun pentru prevenirea şi lichidarea consecinţelor.
21. Furnizorul de date nu poartă răspundere pentru modul în care utilizatorii folosesc datele obţinute prin intermediul Portalului eDNC.
Secţiunea a 4-a
Drepturile şi obligaţiile registratorului
22. Registratorul Portalului eDNC are dreptul:
1) să vizualizeze şi să editeze informaţiile de pe portal, conform rolului atribuit;
2) să acceseze spaţiul informaţional al portalului în limitele rolului atribuit;
3) să acceseze informaţiile care se conţin pe portal şi care au fost prezentate de către acesta;
4) să înainteze posesorului/deţinătorului propuneri privind modificarea actelor normative care reglementează funcţionarea portalului;
5) să solicite şi să primească de la posesor/deţinător suportul metodologic şi practic privind funcţionarea portalului;
6) să înainteze posesorului/deţinătorului propuneri privind îmbunătăţirea şi sporirea eficacităţii funcţionării portalului.
23. Registratorul Portalului eDNC este obligat:
1) să asigure corectitudinea, autenticitatea, veridicitatea şi actualitatea datelor înscrise pe portal;
2) să asigure înregistrarea şi actualizarea datelor în termenele stabilite de către legislaţie;
3) să corecteze erorile ca urmare a înscrierii greşite a datelor;
4) să întreprindă măsuri pentru evitarea accesului neautorizat al persoanelor terţe;
5) să utilizeze funcţionalităţile portalului conform destinaţiei acestora şi în strictă conformitate cu legislaţia.
Secţiunea a 5-a
Drepturile şi obligaţiile utilizatorului
24. Utilizatorul Portalului eDNC are dreptul:
1) să dispună de acces gratuit, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, la toate informaţiile documentate despre sine şi la toate informaţiile oficiale de interes public, expuse în cadrul portalului;
2) să solicite şi să primească de la posesor/deţinător asistenţă la utilizarea portalului;
3) să fie informat de către posesor/deţinător referitor la acţiunile ce le poate întreprinde în cazurile în care informaţia documentată este incompletă sau neactuală;
4) să contribuie la dezvoltarea continuă a portalului, inclusiv prin sugerarea disponibilităţii seturilor noi de date pe portal şi îmbunătăţirea celor existente;
5) să înainteze posesorului/deţinătorului propuneri privind modificarea actelor normative care reglementează funcţionarea portalului.
25. Utilizatorul Portalului eDNC este obligat:
1) să întreprindă măsuri pentru evitarea accesului neautorizat al persoanelor terţe;
2) să utilizeze funcţionalităţile portalului în exclusivitate conform destinaţiei acestora şi în strictă conformitate cu legislaţia.
26. Utilizatorii sunt responsabili de modul de accesare şi utilizare a datelor, precum şi de întreprinderea măsurilor pentru evitarea accesului neautorizat al persoanelor terţe la aceste date.
Capitolul IV
FUNCŢIILE, SCOPURILE ŞI STRUCTURA PORTALULUI eDNC
27. Portalul eDNC este creat cu scopul de a prezenta o informaţie de calitate, actuală şi veridică despre actele normative în construcţii, prin intermediul reţelei internet.
28. Funcţiile informaţionale ale Portalului eDNC:
1) asigurarea transparenţei;
2) asigurarea accesului la informaţia despre actele normative în construcţii în vigoare şi cele în procesul de elaborare, legislaţia Uniunii Europene în domeniul construcţiilor şi lista evaluărilor tehnice;
3) publicarea noutăţilor, inclusiv a materialelor multimedia, privind evenimentele din domeniul construcţiei organizate de către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale;
4) creşterea nivelului de transparenţă şi de asigurare al feedbackului utilizatorilor site-ului.
29. Principiile creării Portalului eDNC:
1) respectarea discreţiei informaţionale;
2) asigurarea securităţii informaţionale;
3) asigurarea drepturilor constituţionale ale persoanelor fizice şi juridice în domeniul informării, inclusiv securizarea informaţiei privind datele cu caracter personal;
4) respectarea standardelor industrial-tehnologice şi a recomandărilor în domeniul informării;
5) respectarea caracterului oficial al informaţiei plasate pe Portalul eDNC.
30. Structura detaliată a Portalului e-DNC, cu indicarea compartimentelor, a rubricilor, a subrubricilor, a termenelor de actualizare şi a subdiviziunilor responsabile de furnizarea informaţiei, este prezentată în anexa nr.2.
Capitolul V
ŢINEREA ŞI ASIGURAREA FUNCŢIONĂRII PORTALULUI eDNC
31. Portalului eDNC se ţine în format electronic în limba română.
32. Toate înregistrările şi modificările operate în Portalul eDNC se păstrează în ordine cronologică.
33. Posesorul/deţinătorul Portalului eDNC efectuează administrarea acestuia cu ajutorul complexului de mijloace software şi hardware, în conformitate cu dispoziţiile prezentului Regulament.
34. Păstrarea Portalului eDNC este asigurată de către posesor/deţinător până la adoptarea deciziei de lichidare a acestuia. În cazul lichidării, datele şi documentele conţinute în acesta se arhivează conform cadrului normativ aplicabil.
35. Răspunderea pentru veridicitatea şi corectitudinea datelor incluse revine registratorului.
Capitolul VI
ORGANIZAREA LUCRĂRILOR CE ŢIN DE PUBLICAREA
INFORMAŢIILOR PE PORTALUL eDNC
Secţiunea 1
Prezentarea informaţiei spre publicare
36. Furnizorii de informaţii, compartimentele şi termenele de prezentare a informaţiei pentru publicare pe Portalul eDNC sunt stabilite în anexa nr.2. Conform termenelor de prezentare, furnizorii de informaţii din cadrul subdiviziunii din care prezintă informaţia:
1) sistematizează şi asigură traducerea informaţiei care urmează a fi plasată pe Portalul eDNC;
2) expediază informaţia care urmează a fi plasată.
37. Informaţia ce urmează a fi plasată pe Portalul eDNC este transmisă către administratorul conţinutului informaţional: informaţia în format digital este transmisă prin e-mail sau stick (în cazul volumelor mai mari de 3 MB), însoţită de scrisoarea de solicitare pe suport de hârtie, pentru a fi plasată pe Portalul eDNC.
38. La recepţionarea informaţiei, administratorul conţinutului informaţional înregistrează în Registrul modificărilor Portalului eDNC, indicând data, ora recepţionării, compartimentul vizat şi numărul de intrare.
Secţiunea a 2-a
Publicarea informaţiei şi asigurarea actualităţii Portalului eDNC
39. Publicarea informaţiei pe Portalul eDNC se efectuează de către administratorul conţinutului informaţional.
40. În cazul schimbărilor ordinare, ce ţin de suplimentarea informaţiei, conform anexei nr.1, plasarea se efectuează din momentul prezentării informaţiei şi solicitării:
1) timp de 4 ore – pentru informaţia ordinară;
2) timp de o oră – pentru noutăţi şi anunţuri.
41. După plasarea informaţiei pe Portalul eDNC, administratorul conţinutului informaţional:
1) înscrie, în Registrul modificărilor Portalului eDNC, data şi ora plasării informaţiei;
2) înştiinţează, prin e-mail sau prin telefon, furnizorul de informaţii despre eveniment;
3) păstrează conţinutul informaţional în arhiva digitală (cu indicarea datei şi a numărului de intrare al solicitării) şi solicitarea pe suport de hârtie.
42. În urma recepţionării confirmării privind plasarea informaţiei, furnizorul de informaţii verifică conţinutul şi corectitudinea informaţiei plasate.
43. Este interzisă plasarea pe Portalul eDNC a informaţiei al cărei conţinut sau format contravine prezentului Regulament şi reglementărilor legislaţiei în domeniu.
44. Subdiviziunile responsabile vor efectua trimestrial revizia completă a compartimentelor Portalului eDNC de care sunt responsabile, conform anexei nr.2.
Capitolul VII
SISTEMUL DE GESTIUNE A CONŢINUTULUI
INFORMAŢIONAL AL PORTALULUI eDNC
45. Sistemul de gestiune a conţinutului informaţional trebuie să asigure:
1) posibilitatea de introducere/editare/eliminare de către persoanele autorizate a informaţiilor textuale şi grafice de conţinut;
2) posibilitatea de modificare a meniului Portalului eDNC, inclusiv a compartimentelor şi subcompartimentelor pe cel puţin trei niveluri de includere;
3) definirea unui model implicit de construire a paginii web pentru fiecare compartiment;
4) susţinerea a cel puţin trei versiuni lingvistice;
5) posibilitatea de a defini diferite grupuri de utilizatori ai paginii web oficiale, care să posede drepturi diferite (setate arbitrar) de creare/modificare/eliminare/publicare a conţinutului informaţional al Portalului eDNC, a structurii sale şi a elementelor funcţionale;
6) posibilitatea de efectuare a arhivării complete (back-up), atât a componentei de conţinut informaţional al Portalului eDNC, cât şi a celei de program, existenţa unor proceduri de restabilire;
7) posibilitatea utilizării unui sistem mono- sau bifactorial de identificare a utilizatorilor care au dreptul de administrare a conţinutului informaţional şi a altor informaţii de pe Portalul eDNC;
8) existenţa documentaţiei pentru administratorul conţinutului informaţional.
46. Modificarea formatării HTML presupune modificarea aspectului exterior al elementelor informaţionale cu utilizarea HTML şi a stilurilor (modelelor) standarde pentru Portalul eDNC - CSS (Cascading Style Sheets). Sunt supuse modificărilor doar acele caracteristici ale elementelor informaţionale pentru care este prevăzută modificarea.
47. Modificarea structurii presupune posibilitatea de modificare a caracteristicilor de amplasare reciprocă a elementelor informaţionale în pagină.
48. Trebuie să existe posibilitatea de a opera următoarele manipulări cu elementele informaţionale ale fiecărui subcompartiment:
1) modificarea caracteristicilor: denumire, înştiinţare;
2) modificarea textului HTML al descrierii complete;
3) legătura cu alte elemente informaţionale: alte tipuri de elemente informaţionale, fişiere pentru descărcare, alte resurse internet, pagini interne ale Portalului eDNC;
4) modificarea şablonului (modelului) de construcţie a paginii.
49. Datele pot fi păstrate în sistem în două moduri:
1) într-un sistem de fişiere al serverului web, în formă de fişiere separate;
2) într-o bază relaţională de date.
50. La elaborarea, menţinerea şi administrarea Portalului eDNC, se va ţine cont de legislaţia şi standardele naţionale în domeniul asigurării securităţii informaţionale şi a protecţiei informaţiei.
51. În cazul în care, la decizia ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale, funcţiile de creare şi de menţinere ale Portalului eDNC sunt atribuite altor organizaţii, aceste organizaţii vor garanta un nivel de securitate stabilit de prezentul Regulament.
Capitolul VIII
ÎNREGISTRAREA DATELOR
52. Registratorii înregistrează în sistemul informaţional documentele normative în construcţii şi informaţiile aferente acestora.
53. Informaţiile înregistrate se semnează de către registratori la transmitere, prin intermediul serviciului electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign), în scopul asigurării integrităţii şi nonrepudierii datelor.
54. La înregistrarea documentelor normative în construcţii în sistemul informaţional, acestora li se atribuie un identificator unic care rămâne invariabil pe parcursul întregii perioade de existenţă a obiectului în sistem.
Capitolul IX
MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA DATELOR
55. Modificarea şi/sau completarea datelor din sistemul informaţional se efectuează de către registratori, prin adăugarea unor noi înregistrări privind anularea şi substituirea datelor înregistrate anterior.
56. Modificarea şi/sau completarea datelor din sistemul informaţional se pot realiza de către registratorii care le-au înregistrat.
57. Sistemul informaţional asigură posibilitatea accesării şi vizualizării informaţiei în orice etapă de modificare şi/sau completare a datelor, precum şi evidenţa tuturor modificărilor şi a completărilor.
Capitolul X
CERINŢELE PRIVIND ASIGURAREA SECURITĂŢII
58. Securitatea informaţională presupune protecţia Portalului eDNC în toate etapele proceselor de creare, de procesare, de stocare şi de transmitere a datelor, de acţiuni accidentale sau intenţionate cu caracter artificial sau natural, care au ca rezultat cauzarea prejudiciului posesorului/deţinătorului şi utilizatorilor resurselor informaţionale şi infrastructurii informaţionale.
59. Elaborarea, menţinerea şi administrarea Portalului eDNC este realizată în conformitate cu legislaţia şi standardele naţionale în domeniul asigurării securităţii informaţionale şi protecţiei informaţiei.
60. Executarea măsurilor de asigurare a securităţii informaţionale şi a suportului software atât împotriva accesului neautorizat la bazele de date ale Portalului eDNC, cât şi împotriva modificării neautorizate a conţinutului obiectelor informaţionale şi a suportului software a Portalului eDNC îi revine posesorului.
Capitolul XI
CERINŢE PRIVIND COMPATIBILITATEA
61. În scopul asigurării unei calităţi înalte a Portalului eDNC, inclusiv a posibilităţii de vizualizare corectă a informaţiei cu diferite aplicaţii de accesare a internetului şi a compatibilităţii cu diferite platforme informatice, Portalul eDNC este elaborat în conformitate cu recomandările World Wide Web Consortium (W3C) (a se vedea www.w3c.org).
62. Portalul eDNC asigură posibilitatea vizualizării corecte a informaţiei plasate în diferite aplicaţii browser care menţin HTML5 (Edge, Mozilla Firefox, Google Chrome).
63. La elaborarea Portalului eDNC se aplică standardele naţionale: SM EN ISO 9241-210:2020 "Ergonomia interacţiunii om-sistem. Partea 210: Procesul de proiectare a sistemelor interactive centrat pe operatorul uman", SM EN ISO 9241-220:2019 "Ergonomia interacţiunii om-sistem. Partea 220: Procese de realizare, executare şi evaluare a proiectării centrate pe operatorul uman în cadrul organizaţiilor", precum şi Reglementarea tehnică "Procesele ciclului de viaţă al software-ului" RT 38370656-002:2006.
Anexa nr.1
la Regulamentul privind funcţionarea
şi administrarea Sistemul informaţional
"Portalul documentelor normative în construcţii"
Tipurile de informaţii plasate pe Portalul eDNC
Informaţia destinată plasării pe Portalul eDNC se prezintă administratorului în variantă electronică, conform următoarelor cerinţe:
1.1. Tipuri de documente:
| Tipul informaţiei destinate publicării | Formatul | Notă |
| Normative, amendamente, erate şi ordine de aprobare | document PDF | semnate cu semnătura electronică a persoanei responsabile |
| Informaţie textuală, inclusiv tabele | document PDF sau DOC/DOCX după caz | |
| Informaţie grafică | fişier TIF, GIF, JPG, PNG |
1.2. Clasificatori de bază a informaţiei:
1) informaţia cu actualizarea zilnică;
2) informaţia cu actualizarea săptămânală;
3) informaţia cu actualizarea lunară;
4) informaţia cu actualizarea trimestrială;
5) informaţia cu actualizarea semestrială;
6) informaţia cu actualizarea anuală;
7) informaţia cu actualizarea în măsura reînnoirii.
Anexa nr.2
la Regulamentul privind funcţionarea
şi administrarea Sistemul informaţional
"Portalul documentelor normative în construcţii"
Structura Portalului eDNC,
care cuprinde denumirea compartimentelor, rubricilor, subrubricilor,
scurtă prezentare a conţinutului fiecărui compartiment, perioada de
actualizare a informaţiei şi a subdiviziunilor responsabile
de furnizarea informaţiei (furnizorii de informaţii)
| Compartimentul | Rubrica | Subrubrica | Conţinutul compartimentului | Limba de publicare | Perioada de actualizare a informaţiei | Formatul în care se prezintă informaţia | Furnizorii de informaţii şi responsabilii de informaţia din rubrică, subrubrică |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| Despre portal | Descrierea portalului | Descrierea portalului | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi TIF, GIF, JPG, PNG după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | |
| Forma de contact | Forma de contact | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Noutăţi şi evenimente | Noutăţi | Noutăţi | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi TIF, GIF, JPG, PNG după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | |
| Evenimente | Evenimente | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi TIF, GIF, JPG, PNG după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Politici şi reguli tehnice | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Contacte | Datele de contact ale instituţiei | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Legislaţia europeană | Directive | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Regulamente | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Decizii ale comisiei | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Legislaţia naţională | Legi | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Hotărâri ale Guvernului | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Ordine ale ministerului | Română | Actualizarea în măsura reînnoirii | PDF semnat cu semnătura electronică | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Alte acte normative | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Normative | Căutare normative | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | PDF semnat cu semnătura electronică | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Catalog normative | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | PDF semnat cu semnătura electronică | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Catalog preţuri medii | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | PDF semnat cu semnătura electronică | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Planuri tematice | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX, PDF şi TIF, GIF, JPG, PNG, după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Comitete tehnice | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi PDF, după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Evaluări tehnice | Despre evaluări | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi TIF, GIF, JPG, PNG, după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | ||
| Consiliul Tehnic | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Organisme de evaluare | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Lista evaluărilor tehnice | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Catalog standarde | Română şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX şi PDF, după caz | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Politica de confidenţialitate | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă | |||
| Condiţii de utilizare | Română, engleză şi rusă | Actualizarea în măsura reînnoirii | DOC/DOCX | Subdiviziunile ce au tangenţă |