Hotărâre nr. 785 din 16.11.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Programului naţional pentru ocuparea

forţei de muncă pe anii 2022-2026 şi a Planului de acţiuni

privind implementarea acestuia

nr. 785  din  16.11.2022

 (în vigoare 22.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 411-412 art. 999 din 22.12.2022

* * *

În temeiul art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă:

1) Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026, conform anexei nr.1;

2) Planul de acţiuni privind implementarea Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026, conform anexei nr.2.

2. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale cu responsabilităţi în domeniu vor întreprinde măsurile ce se impun în vederea realizării obiectivelor Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026 şi ale Planului de acţiuni privind implementarea acestuia.

3. Monitorizarea şi coordonarea generală a implementării Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acestuia se pun în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care va prezenta Guvernului anual, până la 1 aprilie, raportul de progres.

4. Finanţarea activităţilor de implementare a Programului naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026 se va efectua din contul mijloacelor financiare bugetare, precum şi din mijloacele financiare oferite de partenerii externi de dezvoltare.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

6. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

la Hotărârea Guvernului nr.785/2022

PROGRAM NAŢIONAL

pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026

Capitolul I

INTRODUCERE

Programul naţional pentru ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026 (în continuare – Program naţional) este un document de politici publice în domeniul ocupării forţei de muncă care urmăreşte creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi sporirea accesului pe piaţa muncii pentru toţi.

Programul naţional derivă din Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, din 27 iunie 2014, care conţine un capitol aparte – capitolul 4 "Ocuparea forţei de muncă, politica socială şi egalitatea de şanse", din Programul de activitate al Guvernului "Moldova Vremurilor Bune", care conţine capitolul "Protecţia socială şi muncă", ce prevede promovarea ocupării forţei de muncă şi diminuarea discriminării pe piaţa muncii, şi din Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030".

Munca decentă pentru toate persoanele din Republica Moldova reprezintă prioritatea Guvernului, cu atât mai mult după criza profundă generată de pandemia COVID-19. Această criză va avea efecte de durată asupra pieţei muncii, pe care Programul naţional le va aborda prin acţiuni concertate de politică privind piaţa muncii.

Astfel, priorităţile de politici pentru îmbunătăţirea per ansamblu a ocupării forţei de muncă se referă la educaţie şi formare, dezvoltarea sectorului privat, politicile pieţei muncii. Se presupune că interacţiunea acestora cu politicile macroeconomice, fiscale şi de investiţii va îmbunătăţi atât cantitatea, cât şi calitatea locurilor de muncă.

Coerenţa politicilor şi coordonarea dintre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi alte ministere cu mandat privind politicile macroeconomice, fiscale, educaţionale şi de dezvoltare a întreprinderilor vor maximiza impactul acţiunilor de politici planificate asupra ocupării forţei de muncă.

Concomitent, Programul naţional este interconectat cu proiectul Programului privind gestionarea fluxului migraţional, azilului şi integrării străinilor pentru anii 2022-2025 şi cu proiectul Programului naţional de stimulare a revenirilor şi facilitare a (re)integrării cetăţenilor Republicii Moldova implicaţi în procesul de migraţie pentru anii 2022-2026.

Programul naţional este aliniat la Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030, contribuind la atingerea următoarelor Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD):

- ODD 8: muncă decentă şi creştere economică, ţinte: (8.3) promovarea, până în 2030, a unor politici orientate spre dezvoltare, care susţin activităţile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creativitatea şi inovaţia şi care încurajează formalizarea şi creşterea întreprinderilor micro, mici şi mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare; (8.6) atingerea, până în 2030, a unui nivel al ocupării similar cu media ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi stimularea ocupării productive şi a muncii decente pentru toate femeile şi bărbaţii, inclusiv pentru tineri şi persoanele cu dizabilităţi, precum şi remunerarea egală pentru munca de valoare egală (ţinta 8.5); reducerea proporţiei tinerilor fără un loc de muncă, fără educaţie sau formare până la un nivel similar cu media din ţările Europei Centrale şi de Est; (8.8) protecţia drepturilor la muncă şi promovarea mediilor de lucru sigure şi securizate pentru toţi angajaţii;

- ODD 10: reducerea inegalităţii în interiorul statelor şi între state, ţinte: (10.4) adoptarea politicilor, în special fiscale, salariale şi de protecţie socială, şi realizarea progresivă a unei egalităţi sporite; (10.7) asigurarea unui proces de angajare legal, echitabil, bine informat al migranţilor;

- ODD 5: realizarea egalităţii de gen şi abilitarea tuturor femeilor şi fetelor, ţintă: (5.4) recunoaşterea şi aprecierea îngrijirii şi lucrului casnic neplătit prin furnizarea de servicii publice, infrastructurii şi politicilor de protecţie socială şi promovarea responsabilităţii partajate în gospodărie şi familie;

- ODD 1: eliminarea sărăciei în toate formele sale pe tot globul, ţintă: (1.3) implementarea unor sisteme de protecţie socială adecvate la nivel naţional şi a măsurilor necesare, inclusiv implementarea venitului minim garantat, pentru o acoperire substanţială a celor săraci şi vulnerabili până în 2030.

La elaborarea Programului naţional au fost luate în considerare rezultatele implementării Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1473/2016. Conform raportului de implementare, Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 nu a contribuit la atingerea integrală a ţintelor stabilite, valoarea indicatorilor pieţei muncii fiind încă la un nivel scăzut, iar nivelul muncii nedeclarate a rămas acelaşi. S-a constatat că această situaţie se datorează capacităţii reduse a unor instituţii cu rol major pe piaţa muncii, precum sunt Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspectoratul de Stat al Muncii; slabei cooperări dintre instituţiile responsabile de implementarea acţiunilor stabilite în Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021, precum şi finanţării inadecvate a măsurilor incluse în Planurile de acţiuni anuale pentru implementarea Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021.

Astfel, Programul naţional reprezintă o următoare etapă de planificare a acţiunilor pe termen mediu în domeniul îmbunătăţirii funcţionării pieţei muncii, consolidării politicii de măsuri active pe piaţa muncii, capacităţilor instituţionale ale instituţiilor de bază pe piaţa muncii.

Procesul de elaborare a Programului naţional a fost unul participativ. Identificarea şi selectarea domeniilor prioritare pentru intervenţie strategică în domeniul ocupării forţei de muncă au fost realizate într-un cadru de consultare largă, care a inclus analiza mai multor documente (rapoarte, analize, evaluări, documente de politici etc.).

Dimensiunile strategice, obiectivele generale şi cele specifice, precum şi acţiunile principale au fost stabilite şi validate în cadrul a patru sesiuni ale Grupului tehnic de lucru special instituit de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, din care au făcut parte reprezentanţi ai tuturor ministerelor şi agenţiilor cu atribuţii în domeniul ocupării pieţei muncii, ai societăţii civile şi ai partenerilor de dezvoltare, în număr de circa 40 de persoane.

Capitolul II

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Analiza contextului macroeconomic şi social

Subsecţiunea 1

Situaţia macroeconomică

În ultimele două decenii, Republica Moldova a înregistrat progrese considerabile în ceea ce priveşte creşterea economică, produsul intern brut (PIB) fiind în creştere în medie cu 6,6 % anual în perioada 2014-2020, şi reducerea sărăciei, rata sărăciei absolute fiind în scădere de la 29,5 % în 2014 la 24,5 % în 2021.¹ Cu toate acestea, îmbătrânirea populaţiei, emigrarea şi creşterea lentă a productivităţii au încetinit convergenţa PIB-ului pe cap de locuitor către media din Europa şi Asia Centrală. În 2021, PIB-ul pe cap de locuitor a fost echivalent cu 61,0 % din media Europei şi Asiei Centrale, în ciuda ratelor anuale de creştere de aproximativ 4,3 %.² Din anul 2000, ţara a fost afectată de o creştere economică volatilă, din cauza dependenţei economiei de producţia agricolă, dependentă de condiţiile meteorologice, şi a expunerii la şocuri atât externe, cât şi interne.³

____________________________

¹ Banca Mondială, Indicatori de dezvoltare mondială (2000-2020), https://data.worldbank.org/country/moldova; Biroul Naţional de Statistică: Statistica socială, https://statbank.statistica.md/PxWeb/pxweb/en/30%20Statistica%20sociala/.

² PIB-ul pe cap de locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare şi la dolari internaţionali constanţi 2017. A se vedea indicatorii de dezvoltare ai Băncii Mondiale.

³ Banca Mondială, Note de Politici Moldova 2019. Susţinerea stabilităţii şi revitalizarea creşterii, World Bank Group 2019.

În ceea ce priveşte cererea, consumul a fost principalul motiv al creşterii, alimentat de creşterile salariale şi ale remitenţelor. În perioada 2013-2019 salariile nete au crescut în medie cu 11 % anual (peste creşterea preţurilor de consum), în timp ce între 2000 şi 2015 remitenţele au reprezentat în medie 25 % din PIB. În ceea ce priveşte oferta, sectoarele industriei prelucrătoare, comerţului şi construcţiilor au alimentat creşteri ale producţiei, în timp ce ponderea agriculturii în valoarea adăugată brută a scăzut (figura 1).

Figura 1. Contribuţii ale sectoarelor la valoarea adăugată brută, 2010-2020, %

Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Principalii indicatori macroeconomici, diverşi ani

Investiţiile străine directe au început să crească în 2004 (3,7 % din PIB), apogeul intrărilor nete înregistrându-se în 2008 (12,1 % din PIB). Intrările investiţiilor străine directe au scăzut brusc ulterior, ajungând la doar 1 % din PIB în 2016, din cauza crizei economice din 2008 şi a fraudei bancare din 2014-2015.

Ţara s-a confruntat cu două crize economice principale înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020. Criza economică şi financiară din 2008 a determinat o scădere bruscă a creşterii economice cu 6 %, precum şi scăderi ale volumului exporturilor cu peste 8 %, ale consumului cu 7 % şi ale fluxurilor de remitenţe cu 6,3 puncte procentuale din PIB. Toate aceste pierderi au fost recuperate până în 2009. Rata şomajului, dimpotrivă, a crescut de la 4 % în 2008 la 6,4 % în 2009 şi până în 2014 a rămas peste nivelurile înregistrate înainte de criză.⁴ În 2015, reducerea numărului de parteneri comerciali estici ai Republicii Moldova şi restricţia impusă de Federaţia Rusă asupra importurilor au determinat o scădere a remitenţelor şi exporturilor, urmată de deprecierea cursului de schimb valutar. Seceta de vară a provocat o scădere cu 20 % a producţiei agricole. Criza bancară provocată de frauda a trei bănci naţionale a redus încrederea în sectorul bancar, determinând creşterea ratelor dobânzilor şi reducerea împrumuturilor acordate sectorului privat. Costurile privind gestionarea băncilor insolvente (echivalentul a 12 % din PIB) au condiţionat creşterea datoriei publice, scăderea rezervelor valutare, pierderea încrederii întreprinderilor şi reducerea amortizoarelor macroeconomice pentru a susţine şocurile economice.⁵ Economia s-a contractat cu 0,3 % în 2015, iar în următorii ani şi-a revenit până la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în 2020 (tabelul 1).

____________________________

⁴ Rata şomajului se raportează conform datelor Biroului Naţional de Statistică (banca de date statistice), care se bazează pe populaţia rezidentă. Această metodă de calcul a fost retrasă, iar principalii indicatori de pe piaţa muncii prezintă o întrerupere în serie din 2018.

⁵ Banca Mondială, Analiza finanţelor publice din Moldova, World Bank Group, 2016, https://documents.worldbank.org/en/publication/documents-reports/documentdetail/862181500274376993/moldova-public-finance-review-towards-more-efficient-and-more-sustainable-public-finances. 

Între 2000 şi 2014 ţara a menţinut un deficit scăzut – în medie de 1,3 % din PIB. Acest lucru a ajutat Republica Moldova să menţină datoria la aproximativ 20 % din PIB până în 2008. Crizele menţionate mai sus au determinat o creştere a datoriei la 30 % în 2008 şi la 37 % în 2016.

În 2020 creşterea producţiei a scăzut cu 7 % din cauza efectului combinat al izbucnirii pandemiei COVID-19 şi al secetei severe care a afectat producţia agricolă. Recesiunea economică a fost determinată de o scădere a consumului gospodăriilor cu 8,3 %, în timp ce măsurile de izolare au avut un impact negativ asupra comerţului, industriei, transporturilor şi activităţilor profesionale. Între 2019 şi 2020 agricultura a pierdut 7,2 % din valoarea adăugată brută (milioane de lei). Măsurile adoptate de Guvern pentru atenuarea impactului economic şi social al crizei provocate de COVID-19 (sprijin financiar pentru firme, lucrători şi gospodării) au crescut cheltuielile publice şi au determinat o diminuare a soldului bugetar (-4,6 % din PIB), ceea ce a dus la creşterea datoriei publice. Economia a evoluat în 2021 cu o creştere medie de 7,5 %, datorită creşterii consumului (alimentat de fluxul de remitenţe), stimulentelor fiscale pozitive (salarii şi transferuri publice mai mari) şi politicii monetare acomodative.⁶

____________________________

⁶ Banca Mondială: Moldova Actualizare Economică, 2021, https://www.worldbank.org/en/country/moldova/brief/moldova-economic-update.

Întreprinderile mici şi mijlocii din Republica Moldova reprezintă aproape totalitatea companiilor (98,7 % în 2018) şi angajează aproximativ 70,6 % din toţi lucrătorii.⁷ Microîntreprinderile reprezintă 82,9 % din totalul companiilor. Acestea angajează aproximativ 21 % din toţi lucrătorii şi generează 19,6 % din valoarea adăugată. Întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul comerţului generează cele mai multe locuri de muncă, cu o pondere de 34,7 % şi o valoare adăugată de 36,8 %, urmate de industria prelucrătoare, unde sunt ocupate 20,9 % din forţa de muncă, generând 18,3 % din valoarea adăugată. Productivitatea anuală a întreprinderilor mici şi mijlocii, măsurată ca valoare adăugată per persoană angajată, este de 7 932 de euro, de cinci ori mai mică decât media realizată de întreprinderile mici şi mijlocii din Uniunea Europeană (43 600 de euro).⁸

____________________________

⁷ Comisia Europeană: Fişa informativă SBA 2019 Moldova, https://ec.europa.eu/neighbourhood-enlargement/system/files/2019-11/sba-fs-2019_moldova.pdf.

⁸ Ibidem.

Întreprinderile de stat joacă un rol major în economia Republicii Moldova, deoarece reprezintă aproximativ o treime din PIB şi angajează până la 24 % din forţa de muncă. Acestea primesc aproximativ 4 % din PIB din ajutorul general direct de stat, dar există şi un sprijin de stat indirect considerabil prin scutiri, reduceri, amânări şi reeşalonare a plăţilor fiscale.⁹

____________________________

⁹ Banca Mondială, Note de Politici Moldova 2019. Susţinerea stabilităţii şi revitalizarea creşterii, World Bank Group 2019, op.cit.

Subsecţiunea a 2-a

Sărăcie, incluziune socială şi egalitate

Sărăcia în Republica Moldova a scăzut în perioada 2014-2021 cu 5 puncte procentuale datorită evoluţiei economice pozitive şi creşterii consumului, precum şi remitenţelor şi cheltuielilor mai mari la pensii. Coeficientul Gini în perioada 2014-2021 a rămas la nivelul de 0,3.

În ciuda scăderii ratelor sărăciei, disparităţile regionale au rămas puternice, cu sărăcia absolută în zonele rurale de trei ori mai mare decât cea înregistrată în zonele urbane şi cu rate mai mari ale sărăciei în sudul ţării comparativ cu media naţională (figura 2). Până în 2019, rata sărăciei absolute în sudul ţării a ajuns la 40,4 %, de nouă ori mai mare decât rata înregistrată la Chişinău (4,4 %).¹⁰

____________________________

¹⁰ Biroul Naţional de Statistică: Ratele sărăciei absolute, pe regiuni statistice, diverşi ani.

Profilul de sărăcie al ţării arată că gospodăriile conduse de femei, persoanele în vârstă, persoanele slab calificate, gospodăriile cu mai mult de trei copii şi persoanele care locuiesc în mediul rural sunt mai expuse la sărăcie în comparaţie cu alte grupuri (tabelul 2). Reducerea sărăciei în perioada 2014-2021 s-a resimţit mai mult în gospodăriile conduse de bărbaţi decât în cele conduse de femei, rata sărăciei absolute în gospodăriile conduse de bărbaţi scăzând de două ori mai rapid decât în cele conduse de femei (cu 5,2 şi, respectiv, 4,5 puncte procentuale). Sărăcia a scăzut, de asemenea, mai rapid (i) în cazul gospodăriilor conduse de persoane din grupa de vârstă principală (40-64 de ani) comparativ cu gospodăriile conduse de persoanele mai tinere şi în vârstă, (ii) în cazul gospodăriilor conduse de persoanele cu studii medii şi mai mult în comparaţie cu gospodăriile conduse de persoanele slab calificate, precum şi (iii) în cazul gospodăriilor cu copii comparativ cu gospodăriile fără copii.

Figura 2. Sărăcia absolută, zonele rurale şi urbane, 2014-2021

Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Statistica socială. Sărăcia, 2014-2021

De asemenea, cifrele arată că persoanele cu studii superioare sunt mai protejate de sărăcie. Sărăcia absolută în rândul persoanelor cu calificare scăzută nu numai că a fost de aproape trei ori mai mare decât rata constatată în rândul persoanelor cu studii secundare şi peste, dar a crescut, de asemenea, în mod raţional din 2014, atingând valoarea de vârf de 76,1 % în 2021.

Cifrele privind sărăcia arată clar dezavantajele cu care se confruntă gospodăriile conduse de persoanele angajate în producţia agricolă în comparaţie cu alte categorii de muncitori şi cele conduse de pensionari faţă de alte grupuri de populaţie (figura 3). Între 2014 şi 2018 ratele sărăciei au scăzut substanţial pentru toate grupurile de venituri, cu evoluţie pozitivă în rândul gospodăriilor conduse de lucrătorii salariaţi din agricultură (-11,6 puncte procentuale), pensionari (-8,8 puncte procentuale) şi lucrătorii salariaţi neagricoli (-7,5 puncte procentuale).

Figura 3. Sărăcie absolută după sursa principală

de venit al capului gospodăriei, 2014-2021

Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Statistica socială: Sărăcia, 2014-2021

Cu toate acestea, în 2019 sărăcia absolută a început să crească, mai ales în rândul gospodăriilor conduse de pensionari – cu peste 9 puncte procentuale anual, de lucrătorii pe cont propriu – cu 4 puncte procentuale anual, şi în rândul muncitorilor agricoli salariaţi – cu 3,3 puncte procentuale anual. Ratele sărăciei gospodăriilor care se bazează pe remitenţe ca sursă principală de venit al capului gospodăriei prezintă un model neuniform, cu ani în scădere (de exemplu, 2016 şi 2019) şi ani în creştere (de exemplu, 2017 şi 2020), în pofida tendinţei continue de scădere a fluxurilor de remitenţe (figura 4). Corelaţia discordantă dintre sărăcie şi fluxul de remitenţe este cauzată, probabil, de extinderea/scăderea ocupării forţei de muncă în agricultură ca sursă secundară de venit. În 2016 ocuparea forţei de muncă a crescut, dar numai în zonele rurale (cu 1,1 %), ajutând gospodăriile rurale, care trăiesc în principal din remitenţe, să scape de sărăcia absolută.

Figura 4. Gospodării sărace care se bazează pe remitenţe (%)

şi pe fluxurile de remitenţe (% PIB), 2014-2020

Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Statistica socială: Sărăcia, 2014-2020;

Banca Mondială, Indicatorii de dezvoltare mondială, remitenţe personale, diverşi ani

Secţiunea a 2-a

Piaţa muncii¹¹

____________________________

¹¹ Această secţiune trece în revistă indicatorii-cheie ai pieţei muncii din Republica Moldova, estimaţi de Biroul Naţional de Statistică. Biroul Naţional de Statistică a schimbat în 2019 metodologia anchetei forţei de muncă. Schimbările metodologice ţin de: a) introducerea unui nou an de sondaj; b) ajustarea definiţiei "ocupării" la noul standard internaţional şi c) utilizarea numărului "populaţiei cu reşedinţă obişnuită" pentru estimarea rezultatelor anchetei forţei de muncă. Până în 2018 inclusiv, s-a utilizat numărul "populaţiei stabile", ceea ce a cauzat o întrerupere a seriei cronologice. Biroul Naţional de Statistică a recalculat estimările pentru anii 2014-2018. Prin urmare, acest capitol se axează pe datele ajustate ale anchetei forţei de muncă pentru perioada 2014-2020, dacă nu este specificat altfel.

Subsecţiunea 1

Tendinţe demografice

Conform estimărilor populaţiei efectuate de către Biroul Naţional de Statistică, la sfârşitul anului 2021 Republica Moldova avea aproximativ 2,6 milioane de locuitori, cu 8,4 % mai puţin decât în 2014.¹² În 2021 ponderea femeilor în populaţia totală era de 52,3 %. Ponderea persoanelor în vârstă (60 de ani şi peste) a crescut progresiv: în 2014, aproximativ 17,5 % din populaţie avea 60 de ani şi peste, în timp ce în 2021 această pondere a ajuns la 22,4 %. Prognozele disponibile privind populaţia arată că în următoarele trei decenii populaţia cu vârstă de muncă (adică persoanele cu vârsta între 15 şi 64 de ani) va scădea cu 25,3 %.¹³

____________________________

¹² Populaţie cu reşedinţă obişnuită.

¹³ Naţiunile Unite, Departamentul Afaceri Economice şi Sociale, Diviziunea populaţiei: Proiecţii de probabilitate ale populaţiei (rev1), 2019.

Figura 5. Piramida populaţiei Republicii Moldova după grupul de vârstă, 1950-2020

Sursă: Naţiunile Unite, Departamentul Afaceri Economice şi Sociale.

Indicatorii populaţiei după gen şi grup de vârstă (1950-2020)

Din anul 2000, migraţia internaţională a forţei de muncă a crescut. Până în 2019 stocul de cetăţeni moldoveni care trăiesc în străinătate reprezenta 17,6 % din totalul populaţiei şi mai mult de jumătate (56,5 %) din total se aflau în grupul de vârstă 20-64 de ani. Principalele ţări de destinaţie sunt Federaţia Rusă (32,9 % din stocul total de migranţi moldoveni), România (19,4 %) şi Ucraina (14,6 %).¹⁴ O cercetare recentă a profilului de competenţe al migranţilor moldoveni relevă că peste jumătate dintre aceştia au studii liceale (52 %), 16 % sunt slab calificaţi, iar 32 % au studii universitare.¹⁵ Datele disponibile pentru Germania şi Federaţia Rusă arată o prevalenţă a migranţilor moldoveni cu calificare mediu-scăzută (78,5 % şi, respectiv, 54,7 %), în timp ce migraţia către România şi Statele Unite ale Americii este în principal înalt-calificată (78,3 % şi, respectiv, 67,1 %).¹⁶

____________________________

¹⁴ Ibid.

¹⁵ Organizaţia Internaţională pentru Migraţie: Migraţia în scop de muncă a cetăţenilor Republicii Moldova, 2020. Deşi sfera cercetării este destul de restrânsă, datele prezentate aici sunt aliniate la datele altor instituţii de cercetare.

¹⁶ Organizaţia Internaţională pentru Migraţie: Profilul extins de migraţie al Republicii Moldova, OIM, 2013; Institutul de Cercetare a Ocupării Forţei de Muncă (IAB): Datele despre exodul de creiere IAB (1980-2010), https://www.iab.de/en/daten/iab-brain-drain-data.aspx.

Subsecţiunea a 2-a

Tendinţele în educaţie

Sistemul de învăţământ din Republica Moldova prezintă rate înalte de alfabetizare (99,4 % pentru populaţia de 15 ani şi peste), cu un număr net de şcolarizare în învăţământul primar egal cu 86,3 %. Ponderea copiilor de trei ani care urmează educaţia timpurie în 2019 a constituit 87,8 %, aproape similară cu ponderea înregistrată în ţările Uniunii Europene (88,8 %).¹⁷ Nivelul de educaţie al populaţiei de 15 ani şi peste a crescut de-a lungul anilor (figura 6), dar este încă sub media Uniunii Europene (27 %), mai ales în ceea ce priveşte ponderea persoanelor cu studii superioare (18,4 % în Republica Moldova faţă de 27,5 % în ţările europene).

____________________________

¹⁷ Eurostat: Elevii din învăţământul preşcolar şi primar pe nivel de educaţie şi vârstă – % din populaţia de vârstă corespunzătoare (cod online EDUC_UOE_ENRP07).

Figura 6. Populaţia de 15 ani şi peste, după nivelul de studii (%), 2014 şi 2021

Sursa: Biroul Naţional de Statistică. Ancheta forţei de muncă

În 2021, peste 10,3 % dintre bărbaţi aveau studii medii de specialitate, comparativ cu 15,6 % dintre femei. Ponderea femeilor cu studii superioare este mai mare decât cea a bărbaţilor (20,2 % faţă de 16,3 %).

În pofida tendinţelor de îmbunătăţire a nivelului de educaţie al populaţiei, calitatea rezultatelor educaţionale, măsurată prin Programul de Evaluare Internaţională a Studenţilor (PISA), este sub cea a ţărilor partenere (figura 7), fără progres măsurabil înregistrat între 2015 şi 2018. Aceleaşi date arată că 17 % din variaţia performanţei elevilor la matematică este explicată de mediul socioeconomic (adică elevii din medii defavorizate se descurcă mai rău decât colegii lor). De asemenea, gradul de incluziune a educaţiei arată că doar 8 % dintre studenţi sunt rezilienţi (au înregistrat niveluri ridicate de performanţă academică în ciuda faptului că provin dintr-un mediu dezavantajat), sub 11 % a celor înregistraţi în ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Figura 7. Scor mediu după PISA, Republica Moldova şi alte ţări, 2018

Sursa: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Rezultatele PISA 2018.

Instantaneu al performanţei studenţilor în lectură, matematică şi ştiinţă,

https://www.oecd.org/pisa/PISA-results_ENGLISH.png

Ţara a investit resurse substanţiale în sistemul său de învăţământ (7 % din PIB în medie din anul 2000), deşi într-o tendinţă de scădere din 2010. În 2018, cheltuielile guvernamentale pentru educaţie au constituit 5,4 % din PIB.¹⁸ Nivelurile relativ ridicate ale cheltuielilor guvernamentale în educaţie au dat rezultate în ceea ce priveşte creşterea ponderii populaţiei care realizează studii medii şi terţiare, dar nu şi în ceea ce priveşte calitatea, fără nicio modificare constatată a rezultatelor PISA între 2015 şi 2018.

____________________________

¹⁸ Banca Mondială, Indicatori de dezvoltare mondială.

În 2020, participarea adulţilor (populaţia 18+) la educaţie a fost de 5,3 %, într-o tendinţă de scădere faţă de 2014 (7,1 %), de trei ori mai mică decât rata înregistrată la nivelul Uniunii Europene în acelaşi an (15,4 %).¹⁹ Rata de participare la educaţie a adulţilor este puţin mai mică pentru bărbaţi comparativ cu femeile (5,1 % faţă de 5,5 %) şi mai mică în zonele rurale comparativ cu cele urbane (4,5 faţă de 6,6 %).

____________________________

¹⁹ Eurostat: Rata de participare în educaţie şi instruire (ultimele 4 săptămâni) după sex şi vârstă, diverşi ani [cod online: trng_lfs_01].

Subsecţiunea a 3-a

Participarea forţei de muncă

În 2021, rata de participare la forţa de muncă a populaţiei cu vârsta de 15 ani şi peste a fost de 41,1 %: 36,4 % pentru femei şi 46,5 % pentru bărbaţi, fiind într-o tendinţă de scădere faţă de 2014 (43,3 %) şi mult sub nivelul Uniunii Europene (56,8 % pentru populaţia cu vârsta de 15 ani şi peste). Ratele scăzute de participare se datorează scăderii ratelor de activitate în rândul femeilor (scădere cu 3,6 puncte procentuale în perioada 2014-2021) şi în rândul tinerilor de 15-24 de ani (scădere cu 2,5 puncte procentuale în aceeaşi perioadă), cauzate, în principal, de ajustarea definiţiei ocupării la noul standard internaţional²⁰. Pentru persoanele din grupul de vârstă 55-64 de ani, dimpotrivă, ratele de activitate au crescut cu 7 puncte procentuale în perioada 2014-2018, iar în 2019-2021 au scăzut cu 1,6 puncte procentuale.

____________________________

²⁰ Rezoluţia "Statisticile privind munca, ocuparea şi subutilizarea forţei de muncă", adoptată la a 19-a Conferinţă Internaţională a Statisticienilor Muncii din 2013 (Resolution I. Resolution concerning statistics of work, employment and labour underutilization): http://www.ilo.org/global/statistics-and-databases/meetings-and-events/international-conference-of-labour-statisticians/19/WCMS_230304/lang--en/index.htm. 

Figura 8. Participarea forţei de muncă a tinerilor şi adulţilor, după sex, 2014-2021

Sursa: Elaborare în baza datelor Anchetei forţei de muncă, diverşi ani

Ratele scăzute de activitate pentru tineri sunt cauzate, în mare parte, de participarea la educaţie (aproape 7 din 10 tineri din grupul de vârstă 15-24 sunt elevi). Pentru femeile adulte (25-64 de ani), ratele scăzute de participare sunt cauzate parţial de responsabilităţile casnice şi de îngrijire (38,6 % dintre toate femeile inactive) şi de pensionare (38,2 % dintre toate femeile inactive în 2020), comparativ cu 26,7 % pentru bărbaţi.²¹

____________________________

²¹ Vârsta de pensionare în prezent este de 60 de ani pentru femei şi de 63 de ani pentru bărbaţi.

În anul 2021 rata de participare la forţa de muncă a persoanelor cu dizabilităţi⁴ a constituit 14,1%, inclusiv 14,1% la bărbaţi, 13,9% la femei, 15,9% în mediul urban şi 13,3% în mediul rural.

Ratele scăzute de participare în rândul persoanelor cu dizabilităţi sunt cauzate, în mod special, de un nivel scăzut de percepţie de către angajatori a capacităţilor persoanelor cu dizabilităţi, precum şi de nivelul de pregătire profesională scăzut al acestei categorii de persoane.

Participarea la forţa de muncă este pozitiv corelată cu nivelul de educaţie: persoanele cu studii terţiare au rate de participare egale cu 61,8 %, faţă de 27,7 % pentru cei care au absolvit nivelul gimnazial. În cazul femeilor acest raport este mult mai mare, deoarece femeile cu studii terţiare sunt de 2,6 ori mai active decât femeile cu studii gimnaziale (cu studii superioare – 57,9 %, cu studii gimnaziale – 22,5 %). Diferenţa este foarte pronunţată şi în cazul tinerilor (15-24 de ani), 48,4 % dintre tinerii cu studii superioare participând pe piaţa muncii, comparativ cu doar 11,1 % dintre tinerii cu studii gimnaziale.

Participarea la forţa de muncă are şi o dimensiune geografică, persoanele care locuiesc în Chişinău sunt mai active decât persoanele care locuiesc în sudul ţării, cu rata de activitate mai mare cu peste 20 de puncte procentuale (51,2 % şi, respectiv, 31,4 %), în pofida scăderii accentuate a ratelor de activitate înregistrate la Chişinău în perioada 2019-2020, care a fost aproape de două ori mai mare decât media naţională (-3,9 puncte procentuale şi, respectiv, 2 puncte procentuale). Persoanele care locuiesc în mediul rural sunt mai puţin active decât cele din mediul urban (36,3 % şi, respectiv, 46,5 %), chiar dacă ratele de activitate în perioada 2019-2020 au scăzut de două ori mai rapid pentru populaţia urbană comparativ cu cea rurală (-2,9 puncte procentuale în mediul urban comparativ cu -1,3 puncte procentuale în zonele rurale).

Figura 9. Ratele de participare a forţei de muncă

după zone geografice şi reşedinţă, 2019 şi 2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

conform Anchetei forţei de muncă, diverşi ani

Subsecţiunea a 4-a

Tendinţele de ocupare a forţei de muncă

Rata de ocupare în Republica Moldova a avut o traiectorie moderat ascendentă din 2014, cu o accelerare în 2018 (figura 10). În anul 2018 rata ocupării forţei de muncă a ajuns la 44,5 % pentru populaţia cu vârsta de 15 ani şi peste.

Figura 10. Rata de ocupare a tinerilor şi a populaţiei

de 15 ani şi peste, după sex, 2014-2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de

Statistică conform Anchetei forţei de muncă, diverşi ani

Rata de ocupare este deosebit de scăzută în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani (în 2021: 16,4 % comparativ cu 33,4 % în ţările Uniunii Europene). În 2019 bărbaţii (15+) înregistrau o rată de ocupare de 44,2 %, iar femeile – 36,5 %, cu o diferenţă de gen în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă de 7,7 puncte procentuale. Decalajul de gen s-a extins în anii 2019-2020, deoarece rata de ocupare a scăzut mult mai rapid în rândul femeilor comparativ cu bărbaţii (cu 8,1 puncte procentuale şi, respectiv, 1,1 puncte procentuale), iar în anul 2021 rata de ocupare în rândul femeilor (35,4 %) a fost mai mică cu 9,3 % comparativ cu cea a bărbaţilor (44,7 %).

Rata de ocupare este extrem de scăzută în rândul persoanelor cu dizabilităţi, constituind 13,5 % în anul 2021. În distribuţia pe sexe acest indicator a înregistrat următoarele valori: 13,7 % pentru bărbaţi şi 13,2 % pentru femei. Rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi din mediul urban a fost mai înaltă (14,3 %) în comparaţie cu rata pentru persoanele cu dizabilităţi din mediul rural (13,2 %).

În perioada 2014-2016 nivelul de ocupare a forţei de muncă pentru adulţi (25-64) a crescut moderat (1,2 % în ansamblu), ocuparea forţei de muncă a femeilor crescând mai mult decât cea a bărbaţilor (1,6 % şi, respectiv, 0,9 %). În schimb, pentru tineri, nivelul de ocupare a forţei de muncă a scăzut cu 13,3 % în perioada respectivă (cu 16,6 % pentru bărbaţii tineri şi cu 8,2 % pentru femeile tinere), din cauza factorilor demografici (populaţia tânără scăzând cu 25,8 % în perioada 2014-2018) şi a creşterii nivelurilor de inactivitate din motivul participării la educaţie (figura 11). În perioada 2014-2018 ponderea tinerilor de 15-24 de ani inactivi din cauza continuării studiilor a crescut de la 66,7 % la 69,7 %. Conform figurii 11, criza de pe piaţa muncii generată de pandemia de COVID-19 a afectat ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor mai mult decât cea a adulţilor, nivelul de ocupare în cazul tinerilor scăzând cu peste 18 %, comparativ cu o scădere a ocupării adulţilor cu 3 %.

Figura 11. Schimbări în ocuparea forţei de muncă,

tineri (15-24) şi adulţi (25-64), 2014-2021

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

conform Anchetei forţei de muncă (anul 2019 nu este disponibil)

Persoanele cu studii superioare au şanse de 2,3 ori mai mari de a fi angajate în comparaţie cu persoanele slab calificate. În 2020, rata de ocupare a persoanelor cu calificare scăzută a fost de 23,2 %, comparativ cu 60,4 % pentru persoanele cu studii superioare. Ca şi în cazul participării la forţa de muncă, diferenţa de gen în ocuparea forţei de muncă se reduce la niveluri mai înalte de studii, dar moderat. În 2020 decalajul de ocupare a forţei de muncă pentru femeile slab calificate (15+) în comparaţie cu bărbaţii a fost de circa 10 puncte procentuale (28,6 % pentru bărbaţi şi, respectiv, 18,6 % pentru femei), în timp ce pentru nivelul superior acesta s-a redus la 7,6 puncte procentuale (în cazul femeilor fiind de 57,3 %, iar în cazul bărbaţilor – de 64,9 %). Prin urmare, nivelul de studii superioare oferă femeilor un avantaj în angajare, acestea având o probabilitate de 3,1 ori mai mare de a fi angajate dacă au studii superioare comparativ cu cele cu o calificare joasă, însă decalajul nu este atât de mare în comparaţie cu bărbaţii. Învăţământul superior le aduce femeilor un avantaj în angajare comparativ cu bărbaţii doar în cazul femeilor din grupul de 45-54 de ani, a căror rată de ocupare în 2020 era de 78,2 %, în timp ce pentru bărbaţi aceasta era de 74,5 % (o scădere de 3,7 puncte procentuale faţă de 2019).

Structura ocupării forţei de muncă arată că lucrătorii sunt concentraţi în mare parte în administraţia publică, educaţie şi asistenţa socială (22,9%) şi agricultură (21,5%). Lucrătorii tineri (15-24 de ani) sunt angajaţi cel mai mult în sectorul comerţului, hotelurilor şi restaurantelor (27,7%), industriei (17,5%) şi agriculturii (10,9%). Femeile (15+) au şanse de două ori mai mari decât bărbaţii de a lucra în sectorul administraţiei publice, învăţământului, sănătăţii şi asistenţei sociale (34,2%) comparativ cu bărbaţii (13%), în timp ce bărbaţii au o probabilitate mai înaltă decât femeile de a se angaja în agricultură (25,4% şi, respectiv, 17,1%). Ponderea bărbaţilor şi a femeilor angajaţi în industrie în 2021 a fost aproape egală (14,3% şi, respectiv, 14,5%).

Figura 12. Ocuparea forţei de muncă după activitatea economică, 2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Distribuţia ocupării forţei de muncă pe categorii ocupaţionale (figura 13) arată că în ultimii ani s-a înregistrat o schimbare în populaţia ocupată, aceasta crescând în ocupaţiile cu calificare medie şi înaltă şi scăzând în ocupaţiile cu calificare scăzută. În 2021 ocupaţiile cu calificare medie (de la categoria 4 până la categoria 8 din Clasificarea Internaţională Standard a Ocupaţiilor, ISCO 2008) reprezentau puţin peste două treimi din totalul angajării (60,5 %), în timp ce ocupaţiile cu calificare joasă reprezentau 11,9 %.

Figura 13. Ocuparea forţei de muncă după ocupaţii,

după grupe de vârstă şi sex, diverşi ani (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Lucrătorii tineri (15-24 de ani) se încadrează în principal în ocupaţii cu calificare medie (68,2 % din totalul locurilor de muncă ocupate de tineri) şi ocupaţii cu calificare înaltă (15,6 %), în mare parte în concordanţă cu creşterea nivelului de studii pentru acest grup de populaţie. Polarizarea competenţelor este mai pronunţată în rândul femeilor, deoarece ocuparea forţei de muncă este concentrată în ocupaţii cu calificare înaltă (35,1 % din totalul forţei de muncă ocupate de femei) şi ocupaţii slab calificate (11,4 %), în timp ce peste 66 % dintre bărbaţi se încadrează în ocupaţii cu calificare medie.

În timp ce distribuţia ocupaţională este, în general, în concordanţă cu nivelul de educaţie al populaţiei ocupate (15+), în 2020 nepotrivirile verticale de competenţe s-au ridicat la 34,6 %. Supracalificarea – 12,2 % (celulele haşurate în gri în tabelul 3), în mare parte, este specifică absolvenţilor de liceu care sunt antrenaţi în ocupaţii primare şi absolvenţilor de studii terţiare care lucrează ca lucrători în servicii. În ambele categorii, femeile sunt mai reprezentate decât bărbaţii. Subcalificarea reprezintă 22,4 % din totalul angajării (celulele haşurate în albastru) şi cuprinde în cea mai mare parte persoane cu calificare scăzută care lucrează ca meseriaşi, tehnicieni şi operatori de maşini. Suplimentar, patru din zece angajatori raportează că deficitul de competenţe este o provocare majoră pentru extinderea şi creşterea afacerilor, ceea ce constituie unul dintre cele mai mari procentaje din regiunea Europei şi Asiei Centrale.²²

____________________________

²² Banca Mondială: Susţinerea stabilităţii şi revitalizarea creşterii. Moldova Note de Politici, 2019.

Structura ocupării forţei de muncă în Republica Moldova s-a schimbat de-a lungul timpului. Ponderea salariaţilor în totalul angajării a scăzut în perioada 2014-2018, de la 66,3 % la 59,6 %, în timp ce ponderea lucrătorilor pe cont propriu a crescut progresiv (la peste 35 % în 2018). Cifrele anului 2020 arată că angajaţii salariaţi au reprezentat 78,1 %, în timp ce ponderea lucrătorilor pe cont propriu a fost de 17,2 %, fără modificări majore faţă de 2019 (tabelul 4). Ponderea locurilor de muncă vulnerabile în 2020 (suma lucrătorilor din cont propriu şi a lucrătorilor familiali neremuneraţi raportat la numărul total de lucrători) a fost de 21,5 %. Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să aibă statut de salariat (84,2 % faţă de 72,5 %), în timp ce bărbaţii au şanse de trei ori mai mari decât femeile de a fi lucrători pe cont propriu. Tinerii (15-24 de ani) şi femeile lucrători familiali neremuneraţi reprezintă o pondere semnificativă (9,6 % şi, respectiv, 8,9 %).

În 2020 incidenţa muncii cu program parţial în rândul lucrătorilor cu vârsta de 15 ani şi peste a fost de 5,5 %. Tinerii lucrători şi femeile au mai multe şanse de a munci parţial (8,1 % şi, respectiv, 6,5 % în 2020). Munca cu program parţial involuntară (adică persoanele care lucrează parţial pentru că nu au putut găsi un loc de muncă timp deplin) afectează 23 % dintre toţi lucrătorii care muncesc cu program parţial, fiind într-o tendinţă de scădere faţă de 2014, când aproximativ 43 % dintre lucrătorii care munceau cu program parţial erau lucrători care munceau involuntar cu program parţial.

Angajarea pe o durată determinată afectează mai puţin de 11 % dintre toţi salariaţii, cu diferenţe mici între bărbaţi şi femei. Ponderea tinerilor lucrători (15-24 de ani) angajaţi temporar (7,4 %) este, de asemenea, cu mult sub media din ţările Uniunii Europene (46,3 %). Însă pentru mai mult de patru din zece lucrători temporari (41,4 %), durata contractului este mai mică de şase luni. Cea mai mare parte a forţei de muncă este la întreprinderi private (59,6 %), deşi munca în întreprinderile publice este cea mai frecventă în rândul femeilor, aproape 49 % dintre ele fiind angajate într-o întreprindere cu proprietate publică (tabelul 4).

Subsecţiunea a 5-a

Ocuparea informală

În perioada 2014-2018 ocuparea informală în Republica Moldova a fost în medie de 37 %. În 2021, datorită modificării definiţiei ocupării, ponderea angajării informale a scăzut la 22,8 %. Ocuparea informală este mai răspândită în rândul bărbaţilor (27,9 % din totalul bărbaţilor angajaţi faţă de 17,1 % pentru femei), tinerilor (32,2 %), lucrătorilor în vârstă de 65 de ani şi peste (26 %) şi al lucrătorilor angajaţi în sectoarele agriculturii şi construcţiilor (65,6 % şi, respectiv, 64,9 %). Ocuparea informală a fost mult mai răspândită în mediul rural (33,8 %) decât în cel urban (9,2 %).

Scăderea ocupării informale înregistrată între 2019 şi 2020 se datorează modificării definiţiei ocupării (din ocupare nu mai fac parte persoanele care produc produse agricole pentru consum propriu) şi pierderilor mai mari de locuri de muncă resimţite de lucrătorii din sectorul informal în comparaţie cu cei din sectorul formal în timpul crizei generate de COVID-19, în special în rândul tinerilor. Pierderile de locuri de muncă în rândul lucrătorilor formali s-au ridicat la 3,4 %, comparativ cu o scădere de 7,5 % în rândul celor informali.

Figura 14. Ocuparea informală (populaţia în vârstă de 15 ani şi peste,

tineri 15-24 ani) după sex şi zona de reşedinţă, 2019-2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Dintre tinerii lucrători din sectorul informal, peste 24 % şi-au pierdut locul de muncă în perioada 2019-2020, comparativ cu o pierdere de 16,8 % în rândul tinerilor lucrători din sectorul formal. În mod similar, femeile angajate în sectorul informal au pierdut mai multe locuri de muncă (-7,5 %) ca urmare a crizei generate de COVID-19, în timp ce bărbaţii au pierdut de două ori mai puţine locuri de muncă (-3,4 %).

Subsecţiunea a 6-a

Salariile şi alte condiţii de muncă

Salariul mediu brut s-a dublat în perioada 2013-2020. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi a fost de aproximativ 13,7 %. Diferenţele de salariu între cele două sexe sunt inexistente în unele sectoare şi foarte pronunţate în altele. În special, femeile câştigă mult mai puţin decât bărbaţii în TIC şi finanţe (cu 38 % şi, respectiv, 44 %), în comerţ (o diferenţă de 17 %) şi în sectoarele sănătăţii şi asistenţei sociale (o diferenţă de 23 %), sectoare care angajează cote mai mari de femei.

Cel mai mare salariu mediu este plătit în sectorul informaţiilor şi comunicaţiilor şi în sectorul financiar, în timp ce cel mai scăzut este în sectorul HORECA (figura 15). Alte sectoare care plătesc peste salariul mediu naţional sunt: administraţia publică, electricitate şi gaze, precum şi activităţile profesionale. Sectoarele economice care în 2020 reprezentau aproape 70 % din totalul angajării (agricultură, industrie, comerţ, transport şi HORECA) au plătit mai puţin decât salariul mediu.

În 2020 aproximativ 25,0 % dintre salariaţi au câştigat salarii de până la 4 000 de lei, în timp ce 9,5 % au primit salarii sub 3 000 de lei.

Figura 15. Câştigul salarial mediu brut lunar pe sectoare

economice şi sex, 2020 (lei)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de Statistică

Productivitatea muncii, exprimată ca raport între PIB per persoană ocupată şi numărul de persoane ocupate, a crescut cu peste 65 % în perioada 2009-2018 (de la 23 992 la 39 658 de dolari SUA), dar nivelul său a rămas mult sub media regională a Europei şi a Asiei Centrale de 50 719,5 dolari SUA (cu 20 % mai mic).²³

____________________________

²³ Banca Mondială, Indicatori de dezvoltare mondială, PIB per persoană angajată (la preţuri constante PPC 2017 dolari SUA).

Orele efectiv lucrate de populaţia de 15 ani şi peste au fost în medie de 38,8, bărbaţii lucrând mai multe ore decât femeile (40,1 faţă de 37,3). Ponderea persoanelor care lucrează un număr excesiv de ore (mai mult de 48) a fost egală cu 4 % din populaţia ocupată de 15 ani şi peste, cu şansele bărbaţilor de două ori mai mari decât al femeilor de a fi expuşi la ore excesive de muncă (5,6 % şi, respectiv, 2,6 %).

Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că în 2020 au fost pierdute 13 % din toate orele de lucru, comparativ cu ultimul trimestru din 2019. Această scădere este mai mare decât cantitatea medie de ore de muncă pierdute în Uniunea Europeană (8 %). Numărul de ore de muncă pierdute în Republica Moldova corespunde unui echivalent a 130 000 de locuri de muncă cu normă întreagă. Cele mai recente date din Ancheta forţei de muncă din Republica Moldova indică faptul că pierderea orelor de muncă s-a transferat, în cea mai mare parte, în reducerea numărului de locuri de muncă, şi nu în reducerea orelor lucrate.

Subsecţiunea a 7-a

Şomajul

Rata şomajului în Republica Moldova a fost într-o scădere constantă în perioada 2014-2018 (figura 16). Până în 2018 rata şomajului a ajuns la 2,9 % (3,4 % pentru bărbaţi şi 2,4 % pentru femei). Cifrele pentru 2019 şi 2021 (estimate la populaţia cu reşedinţă obişnuită) arată o scădere a ratei şomajului pentru populaţia de 15 ani şi peste (de la 5,1 % la 3,2 %), în rândul bărbaţilor înregistrându-se o scădere a şomajului mai mare decât în rândul femeilor.

Figura 16. Rata şomajului în rândul tinerilor şi populaţiei

de 15 ani şi peste, după sex, 2014-2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Tinerii (15-24 de ani) au şanse de aproape trei ori mai mari de a fi şomeri în comparaţie cu populaţia totală, rata şomajului în rândul tinerilor fiind de 9,2 % în 2021. Femeile tinere au mai multe şanse de a fi şomere în comparaţie cu bărbaţii tineri (12,3 % şi, respectiv, 9,9 %). Rata şomajului, însă, nu este un bun indicator al situaţiei pieţei muncii din Republica Moldova, întrucât acest indicator este afectat de rata de participare extrem de scăzută a populaţiei.

Printre persoanele cu dizabilităţi rata şomajului a fost de 4,2 %, inclusiv 3,2 % la bărbaţi şi 5,4 % la femei, 10,5 % în mediul urban şi 1,3 % în mediul rural.

Rata mai scăzută a şomajului înregistrată în 2021 în comparaţie cu 2019 nu se datorează creării locurilor de muncă, întrucât numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu peste 10 % în acel an, din cauza scăderii accentuate înregistrate în sectoarele energiei electrice, comerţului, transportului, finanţelor şi imobiliarelor (figura 17). Scăderea cu 29,4 % a nivelului şomajului se explică mai degrabă prin numărul persoanelor care trec de la şomaj la inactivitate, în special în cazul bărbaţilor din grupul de vârstă 35-44 de ani.

Figura 17. Locuri de muncă vacante pe sectoare economice,

modificare procentuală, 2019-2020 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de

Statistică privind locurile de muncă vacante, 2019-2020

Un nivel mai înalt de studii protejează persoanele de şomaj. Astfel, rata şomajului scade de la 4,1 % pentru cei cu studii gimnaziale, cel mult, la 1,8 % pentru cei cu studii superioare, dar nu este la fel şi pentru tineri (figura 18). Cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor se întâlneşte la cei cu studii gimnaziale (5,0 %), în special în rândul bărbaţilor tineri (5,3 %), iar cea mai mare – în rândul absolvenţilor de universitate (8,9 %). Bărbaţii tineri cu studii au rate ale şomajului mult mai mari în comparaţie cu femeile tinere cu studii (13,4 % şi, respectiv, 4,5 %).

Figura 18. Ratele de şomaj după vârstă, sex şi nivel de educaţie, 2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Cea mai mare rată a şomajului se înregistrează în mediul urban (4,5 %), în special în Chişinău (4,6 %), iar cea mai scăzută – în mediul rural (3,3 %) şi în regiunea Centru (2,9 %), dată fiind dependenţa de agricultură în zonele rurale.

Şomajul de lungă durată (peste 12 luni) în 2018 a reprezentat 25,7 % din totalul şomajului (populaţia de 15 ani şi peste), cu probabilitate mai înaltă pentru femei decât pentru bărbaţi de a fi şomeri de lungă durată (29,4 % şi, respectiv, 23,2 %). Tinerii sunt în cea mai mare parte şomeri de scurtă durată, deoarece peste 70 % dintre ei erau şomeri de mai puţin de şase luni.

Subsecţiunea a 8-a

Inactivitate şi descurajare

Între 2014 şi 2018 rata de inactivitate a populaţiei de 15 ani şi peste a scăzut cu 2,6 puncte procentuale (de la 56,7 % la 54,1 %), ca urmare a scăderii populaţiei (cu 6 % în aceeaşi perioadă). Aceste rate de inactivitate sunt de două ori mai mari decât cele înregistrate în Uniunea Europeană (26,6 % din populaţia în vârstă de muncă în 2019). Ratele ridicate de inactivitate sunt cauzate de ratele ridicate de inactivitate în rândul tinerilor (77,5 % în 2018) şi al persoanelor cu vârsta între 55 şi 64 de ani (50,6 % în acelaşi an).

În perioada 2019-2021 inactivitatea în rândul populaţiei de 15 ani şi peste a crescut de la 57,7 % la 58,9 %, nivelul de inactivitate a bărbaţilor crescând cu 0,5 %, comparativ cu creşterea cu 1,8 a nivelului de inactivitate a femeilor (figura 19). În rândul tinerilor (15-24), inactivitatea a crescut de la 78,8 % la 81,9 %, cu creşteri similare de puncte procentuale între bărbaţi şi femei.

Figura 19. Ratele de inactivitate după sex şi grupuri de vârstă, 2019-2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional

de Statistică conform Anchetei forţei de muncă

Principalul motiv al inactivităţii în rândul tinerilor a fost participarea la sistemul de învăţământ (78 % din totalul tinerilor inactivi care nu doresc să lucreze) şi responsabilităţile familiale (9 % din totalul tinerilor inactivi), fenomen care afectează femeile tinere mai mult decât bărbaţii tineri (17,1 % dintre tinerele femei inactive nu se aflau pe piaţa muncii din cauza responsabilităţilor familiale, comparativ cu 0,2 % în cazul bărbaţilor).

Cifrele de inactivitate aferente populaţiei de 15 ani şi peste sunt puternic afectate de ponderile ridicate ale persoanelor inactive în grupul de populaţie mai tânăr (15-24) şi în vârstă (55-64), prima din cauza continuării studiilor şi a doua din cauza pensionării (peste 49 % din totalul persoanelor inactive în 2020 erau pensionari). Inactivitatea în rândul persoanelor de vârstă primă (25-49) arată că acest statut pe piaţa muncii se datorează, în primul rând, responsabilităţilor familiale (35,8 % din totalul persoanelor inactive de 25-49 de ani care nu doresc să lucreze) şi muncii în străinătate (30,2 % din totalul de inactivitate). Aproximativ şase din zece femei (tabelul 5) au fost inactive în 2020 din cauza responsabilităţilor familiale (58,3 %) comparativ cu bărbaţii (2,7 %), în timp ce cinci din zece bărbaţi inactivi lucrau în străinătate (53 % în rândul bărbaţilor şi 14,7 % în rândul femeilor). A treia cea mai mare pondere a persoanelor inactive s-a datorat pensionării (14,4 %).

Tabelul 5

Inactivitatea după motivul pentru care nu au dorit

să lucreze, după sex şi grupuri de vârstă, 2020 (%)

Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să reprezinte tineri care nu sunt încadraţi nici în educaţie, nici în ocupare (NEET) (19,7 % şi, respectiv, 15,6 %), în timp ce tinerii cu studii universitare au şanse de aproape două ori mai mari de a fi NEET în comparaţie cu cei slab calificaţi (31,4 % şi, respectiv, 17,6 %). În perioada 2014-2018, rata NEET a scăzut de la 27,9 % la 16,2 %. Această scădere a fost mai pronunţată în rândul bărbaţilor tineri (de la 29,8 % în 2014 la 14,6 % în 2018) comparativ cu femeile tinere (a căror rată NEET a scăzut de la 25,7 % la 17,9 %). Scăderea ratei NEET în perioada 2014-2018 a fost cauzată de scăderea populaţiei tinere (cu 24,8 %), ceea ce a determinat, la rândul său, o scădere a şomajului şi a nivelului de inactivitate a tinerilor (cu 37,8 % şi, respectiv, 27,6 %).

Figura 20. Ratele NEET (15-24 de ani) după sex,

zone şi nivel de educaţie, 2021 (%)

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de

Statistică conform Anchetei forţei de muncă, 2021

Subsecţiunea a 9-a

Imigrarea străinilor cu scop de muncă

În perioada 2018-2020 numărul anual de străini care au imigrat în Republica Moldova a înregistrat tendinţe de creştere. Astfel, în anul 2019 numărul imigranţilor străini s-a mărit cu 14 % faţă de anul 2018 şi a constituit 4 857 de persoane, din care 47,8 % au sosit la muncă (tendinţă în creştere).

Distribuţia imigranţilor după ţara de cetăţenie relevă că în anul 2020, din numărul total de ţări (98), cei mai mulţi au sosit din Ucraina (22 %), Turcia (15 %) şi Federaţia Rusă (14,8 %), însumând o pondere de circa 52 % din total. Cei sosiţi din România au constituit 13 %, iar ponderea celor sosiţi din alte ţări a variat între 3 % şi 0,03 %.

Secţiunea a 3-a

Analiza politicilor şi a instituţiilor competente

Subsecţiunea 1

Politici macroeconomice şi sectoriale

Republica Moldova a reuşit să menţină un deficit bugetar scăzut în ultimul deceniu, cu o medie de 1,5 % din PIB, cu excepţia anului 2009, când deficitul a ajuns la 6,3 %. O consolidare mai pronunţată a avut loc în 2017, când deficitul a fost redus la -0,6 % din PIB (figura 21).

Figura 21. Balanţa bugetului public, 2009-2020 (% PIB)

Sursa: Fondul Monetar Internaţional, Raportul personalului FMI

din 2014 privind consultările referitoare la articolul IV, 2009-2019

Veniturile în bugetul public naţional au scăzut de la 36,8 % din PIB în 2009 la 29,2 % în 2019, în timp ce cheltuielile au scăzut cu 12,3 puncte procentuale în aceeaşi perioadă (de la 40,3 % la 28 % din PIB). Structura veniturilor arată că cea mai mare contribuţie este cea a impozitelor indirecte, cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) ridicându-se la 9,6 % din PIB în 2019, în timp ce impozitele pe venitul persoanelor fizice şi impozitele pe profit s-au ridicat la 1,9 % şi, respectiv, 2,6 %. TVA-ul, contribuţiile de asigurări sociale şi medicale, impozitul pe venitul achitat de persoanele juridice şi fizice generează în prezent peste 70 % din veniturile totale, iar tendinţa generală a fost de a consolida veniturile bugetare totale în jurul acestor impozite de bază.²⁴

____________________________

²⁴ A. Cojocaru, et al., Incidenţa fiscală în Moldova. Angajamentul de a efectua analiza capitalului acţionar, Document de lucru pentru cercetarea politicilor N. 9010/2019.

În ceea ce ţine de cheltuieli, s-a înregistrat o scădere considerabilă a masei salariale în perioada 2009-2019 (tabelul 7), scăderea cheltuielilor de capital (de la 5 % din PIB în 2009 la doar 3,3 % în 2019) şi transferul către gospodării (de la 14,8 % din PIB la 10,6 %). În 2019, cheltuielile pentru educaţie au reprezentat 25,6 % din totalul cheltuielilor bugetare, urmate de protecţia socială (20,3 %) şi sănătate (8,8 %). În total, cheltuielile pentru aceste trei sfere au reprezentat aproape 55 % din totalul cheltuielilor, profilând orientarea socială a bugetului.²⁵

____________________________

²⁵ A se vedea Ministerul Finanţelor, Raport privind executarea bugetului conform Statisticii Finanţelor Guvernamentale pe anul 2019.

Tabelul 7

Cheltuieli după funcţii, procentul

cheltuielilor totale (2019-2020)

Până la sfârşitul anului 2018, impozitarea veniturilor persoanelor fizice s-a efectuat după un sistem progresiv cu două niveluri, cu o cotă de 7 % pentru partea din venitul anual de până la 33 000 de lei şi 18 % pentru veniturile peste acest prag, în timp ce impozitul pe profit era stabilit la 15 %. Ca parte a pachetului de reforme fiscale adoptat în 2018, a fost introdusă o cotă forfetară a impozitului pe venit de 12 %, iar veniturile obţinute din activităţi agricole se impozitează la 7 %. Suma scutirilor personale a fost stabilită la nivelul minim oficial (24 000 de lei pe an).²⁶

____________________________

²⁶ A. Cojocaru et al., Incidenţa fiscală în Moldova. Angajament de a efectua analiza capitalului acţionar, Document de lucru pentru cercetarea politicilor N. 9010/2019.

Pe lângă impozitul pe venit, persoanele fizice achită contribuţii de asigurări sociale şi medicale, care asigură astfel de riscuri precum: pensii, şomaj, invaliditate, incapacitate temporară de muncă. Povara fiscală generală asupra muncii a fost de 38 % în 2019 (29 % – contribuţiile de asigurări sociale pentru asigurările sociale, şi 9 % – pentru asigurarea medicală). Începând cu anul 2021 contribuţiile de asigurări sociale sunt stabilite la 24 % sau 29 % pentru angajatori, în timp ce contribuţiile de asigurări medicale constituie 9 % şi sunt achitate de către angajator. Povara fiscală asupra angajatorilor este mare comparativ cu standardele regionale şi poate favoriza fenomenul "salariilor în plic".²⁷ Conform cercetărilor recente, aproximativ o treime din întreprinderi achită salariile în plic şi o medie de 30 % din salarii rămân nedeclarate.²⁸

____________________________

²⁷ Banca Mondială, Moldova: Reanimarea dinamismului economic. Memorandumul economic al ţării, World Bank group, 2019. Povara fiscală medie (neponderată) asupra muncii (pentru lucrătorii individuali care câştigă 100% din salariul mediu) în ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, de exemplu, a fost de 35% în 2019, comparativ cu 38% povara fiscală totală în Republica Moldova. A se vedea Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică: Impozitarea salariilor, 2021, Paris, 2021.

²⁸ UNDP: Fenomenul economiei informale şi al ocupării forţei de muncă în contextul pandemiei Covid-19. Moldova, noiembrie 2021.

Din 2010, Banca Naţională a Moldovei a permis mai multă flexibilitate cursului de schimb şi a urmărit o schimbare a politicii pentru ţintirea inflaţiei. Acest lucru a contribuit la restabilirea echilibrului extern, menţinând stabilitatea preţurilor şi atenuând efectele şocurilor. Politica monetară, de asemenea, a contribuit la reconstruirea amortizoarelor erodate de criza bancară din 2014. Din 2016, politicile adoptate de Banca Naţională a Moldovei au reuşit să reducă ponderea creditelor neperformante (de la 18 % din totalul creditelor la 12 % în 2018) şi să crească nivelul de încredere în instituţiile bancare – măsurat în termeni de creştere a depozitelor şi a creditelor.

Datele disponibile arată că în perioada 2016-2020 Republica Moldova a înregistrat progrese moderate în dezvoltarea unui mediu investiţional favorabil pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Ţara a avansat în implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, cu progrese substanţiale în reducerea birocraţiei şi furnizarea de servicii de dezvoltare a afacerilor. Reformele de remarcat includ, de asemenea, un cadru de politici pentru instruire antreprenorială, suport pentru lansarea de start-upuri de către tineri antreprenori, extinderea schemei de garantare a creditelor şi servicii extinse de guvernare electronică (figura 22).

Figura 22. Scorurile Actului întreprinderilor mici pentru Moldova

Sursa: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică:

Indicele politicilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii: Ţări-partenere estice

(Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Paris, 2020)

Cu toate acestea, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii este încă limitată de lipsa concurenţei, de executarea deficitară a contractelor, de accesul insuficient la pieţele de capital interne şi internaţionale şi de frauda bancară privind acordarea de credite. Ponderea sectoarelor cu productivitate scăzută (de exemplu, agricultura) este încă mare, iar exporturile sunt scăzute şi concentrate în industrii cu valoare adăugată scăzută. Întreprinderile de stat domină în continuare sectorul de producere, dar au o productivitate mai mică în comparaţie cu companiile din sectorul privat şi absorb resursele publice. Aceste întreprinderi, reprezentând aproximativ o treime din PIB şi 24 % din ocuparea forţei de muncă, se caracterizează prin pierderi considerabile, datorii în creştere pe termen lung, productivitate scăzută şi guvernare inadecvată. Guvernul a început să abordeze aceste probleme prin introducerea noilor aranjamente de guvernare, transferând responsabilitatea pentru acestea către Agenţia Proprietăţii Publice.

În 2019 ţara s-a clasat pe locul 86 din 141 de ţări în Indicele Competitivităţii Globale, într-o tendinţă de înrăutăţire moderată faţă de 2015 (când s-a clasat pe locul 84 din 140 de ţări). Scorurile de competitivitate întârziate se referă la stabilitatea macroeconomică, infrastructură, sistemul financiar şi capacitatea de inovare.²⁹

____________________________

²⁹ Forumul Economic Mondial: Raportul privind competitivitatea globală, 2015 şi 2019.

Republica Moldova se confruntă cu mai multe provocări în managementul politicilor macroeconomice şi sectoriale. În primul rând, creşterea producţiei a fost insuficientă pentru a realiza convergenţa cu nivelurile veniturilor Europei şi Asiei Centrale, din cauza participării scăzute a forţei de muncă, a migraţiei mari către exterior, a acumulării limitate de capital şi a creşterilor de productivitate. În al doilea rând, ţara este afectată de o subexecuţie persistentă a investiţiilor publice, care limitează stocul de capital public, generează decalaje mari de infrastructură şi împiedică integrarea în lanţurile regionale de aprovizionare.³⁰ În al treilea rând, mediul de afaceri ar putea fi îmbunătăţit prin crearea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderi şi prin abordarea preocupărilor legate de eficienţa întreprinderilor publice.

____________________________

³⁰ Fondul Monetar Internaţional, Raportul de Ţară FMI 20/76, 2020.

Pentru a contracara efectul pandemiei de COVID-19, în aprilie 2020 Guvernul a implementat un pachet de politici de urgenţă în valoare de 2 % din PIB. Acest pachet s-a concentrat pe amânări fiscale, creşterea temporară a prestaţiilor sociale, relaxarea politicii monetare şi furnizarea de lichiditate. Mai exact, Guvernul a redus cota TVA pentru sectorul HORECA (de la 20 % la 15 %), a introdus rambursări mai rapide de TVA şi a oferit împrumuturi subvenţionate întreprinderilor mici şi mijlocii. Plăţile de impozite au fost amânate, iar controalele fiscale şi alte controale au fost temporar suspendate. Firmele care şi-au încetat activitatea în timpul stării de urgenţă aveau salariile (impozitul pe venitul personal şi contribuţiile sociale) compensate integral de către stat, în timp ce cele care şi-au continuat activitatea au primit până la 60 % din costurile suportate. Măsurile de protecţie socială au inclus creşterea nivelului ajutorului de şomaj (la 2 775 de lei) şi extinderea acestuia către persoanele fără un stagiu de cotizare, precum şi extinderea programului de ajutor social (prestaţii mai mari şi criterii de eligibilitate mai puţin stricte). Banca Naţională a Moldovei a redus rata dobânzii de politică monetară pentru a contracara scăderea cererii agregate şi presiunile deflaţioniste. De asemenea, a permis băncilor să amâne plăţile împrumuturilor şi a redus rezervele obligatorii pentru a susţine lichiditatea în sectorul bancar.³¹

____________________________

³¹ Evaluarea de către Organizaţia Internaţională a Muncii a răspunsurilor de securitate socială la COVID-19: lecţii din Balcanii de Vest şi Europa de Est în timpul primei etape a pandemiei; Echipa Organizaţiei Internaţionale a Muncii de asistenţă tehnică pentru muncă decentă şi Biroul de ţară pentru Europa Centrală şi de Est (DWT/CO-Budapest), 2021; Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Raport de tranziţie 2020-2021, Moldova, http://www.ebrd.com/publications/transition-report-202021-moldova.

Subsecţiunea a 2-a

Politica educaţională

Structura sistemului de învăţământ din Republica Moldova include cinci trepte: (i) învăţământ preşcolar (copiii cu vârsta de 3-6(7) ani, (ii) învăţământ primar (7-10 ani), (iii) gimnazial (11-15 ani), liceal (16-18 ani ani), (iv) postsecundar şi (v) superior. Învăţământul este obligatoriu, cu începere de la învăţământul preşcolar şi până la învăţământul gimnazial. Învăţământul superior este organizat la această etapă în cadrul universităţilor, academiilor de studii şi institutelor private şi publice şi este accesibil candidaţilor care deţin o diplomă de studii profesionale sau un act echivalent de studii.

Din cauza scăderii numărului populaţiei şi mai ales a grupului de tineri, precum şi a migraţiei, numărul elevilor şi studenţilor este în scădere la toate nivelurile de învăţământ (cu 9 % în perioada 2014-2019). Scăderea numărului de elevi şi studenţi înscrişi a avut loc în învăţământul profesional tehnic (-19 %) şi în cel superior (-36,5 %).³² Totuşi, o astfel de scădere a fost reflectată doar parţial în restructurarea reţelei şcolare.

____________________________

³² Biroul Naţional de Statistică, Studenţi înscrişi după tip de instituţie, anii de studii 2014/2015 şi 2019/2020.

Numărul instituţiilor de învăţământ superior a scăzut de-a lungul timpului (de la 31 în 2014 la 24 în 2020), în timp ce ratele brute de înscriere în învăţământul superior au crescut (de la 52,1 % în 2014 la 57,9 % în 2020).³³ În anul universitar 2019-2020, mai mult de jumătate dintre studenţii de la învăţământul superior de licenţă, ciclul I (55,9 %) au fost înscrişi la studii în domeniile generale de studiu ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe economice şi drept, iar 19 % – în domeniile inginerie şi activităţi inginereşti şi tehnologii de fabricare şi prelucrare, fără modificări majore în timp.³⁴ În ceea ce priveşte reformele în învăţământul superior, strategiile sectoriale în domeniul educaţiei prevăd doar modernizarea curricula universitare, în timp ce Proiectul Învăţământului Superior – recent finanţat de Banca Mondială – prevede revizuirea standardelor de calificare, modernizarea ciclului de licenţă şi master, introducerea unui nou model de finanţare, cu scopul general de a îmbunătăţi receptivitatea generală a sistemului de învăţământ superior la cerinţele pieţei muncii.

____________________________

³³ Ibidem.

³⁴ Biroul Naţional de Statistică, Studenţi la instituţiile de învăţământ superior, pe domenii de studiu (2014-2020).

În perioada 2000-2013 Republica Moldova a investit în medie 7 % din PIB în educaţie. De atunci, investiţiile în educaţie au ajuns la puţin peste 5 % din PIB anual.³⁵ În ceea ce priveşte structura cheltuielilor, Republica Moldova cheltuie mai mult decât media vecinilor săi la toate nivelurile de învăţământ, în special în educaţie timpurie, educaţie primară şi învăţământ secundar general. În ceea ce priveşte clasificarea economică, cheltuielile mari pentru educaţia publică din Republica Moldova sunt determinate în principal de salariile angajaţilor şi de alte cheltuieli curente, inclusiv bunuri şi servicii. Deoarece masa salarială şi costurile de funcţionare absorb o bună parte din cheltuielile pentru educaţia publică, multe unităţi şcolare au nevoie urgentă de renovare şi sunt necesare mai multe investiţii în materiale şi echipamente necesare procesului de studiu. Alte cheltuieli ineficiente se referă la adaptarea lentă a reţelei şcolare la numărul de elevi în scădere rapidă, ceea ce face ca multe şcoli să funcţioneze sub capacitate, cu un raport scăzut elev-profesor în comparaţie cu ţările partenere (12:1 în Republica Moldova faţă de 20:1 în ţările G20); calificările cadrelor didactice şi un sistem de salarizare neorientat să atragă personal mai tânăr şi mai bine calificat; şi conţinutul curricula, care nu pare să utilizeze eficient timpul de predare, cu un sistem de evaluare încă axat pe capacitatea de a reproduce materialele învăţate în clasă decât pe competenţe.

____________________________

³⁵ Banca Mondială, Indicatori de dezvoltare mondială.

Indiferent de investiţiile în învăţământul superior şi, în special, în cel primar şi secundar, rezultatele educaţionale pentru elevii de 15 ani sunt slabe, ponderea celor cu rezultate slabe în citire, matematică şi ştiinţe depăşind 30 % (comparativ cu media Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică de 13,4 %), cu decalajul dintre elevii care locuiesc în mediul rural şi cel urban egal cu 1,5 ani de şcolarizare.³⁶

____________________________

³⁶ Banca Mondială: Menţinerea stabilităţii şi restabilirea creşterii. Note de politici ale Republicii Moldova 2019.

Din 2014, mai multe reforme au încercat să îmbunătăţească corelarea sistemului de învăţământ cu nevoile pieţei muncii. Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014 stabileşte cadrul legal pentru organizarea, implementarea şi dezvoltarea învăţământului şi asigură baza pentru modernizarea sistemului de învăţământ şi formare. De asemenea, codul stabileşte un nou sistem de învăţământ profesional tehnic organizat în două niveluri, şi anume: învăţământ profesional tehnic secundar (şcoli profesionale şi colegii) şi învăţământ profesional tehnic postsecundar nonterţiar (centre de excelenţă). Sistemul învăţământului profesional tehnic a fost îmbunătăţit şi mai mult prin introducerea în 2014 a unui sistem de formare profesională duală (cu o pondere de studenţi egală cu 10 % în anul universitar 2020-2021) şi a centrelor de excelenţă, care oferă formare profesională iniţială şi recunoaşterea învăţării anterioare.³⁷ Însă aceste reforme nu-şi ating obiectivul în ceea ce priveşte scăderea ratei şomajului în rândul absolvenţilor învăţământului profesional tehnic. Sistemul de învăţământ superior a fost neglijat în ultimii ani, iar acest lucru se reflectă în rate ridicate ale şomajului şi ale tinerilor NEET în rândul absolvenţilor de universităţi.

____________________________

³⁷ Fundaţia Europeană de Formare (ETF) Moldova. Evoluţii în educaţie, formare şi ocupare, ETF 2020.

Subsecţiunea a 3-a

Politicile şi instituţiile pieţei muncii

În perioada 2017-2021 politicile de ocupare a forţei de muncă a Republicii Moldova au fost ghidate de principiile stabilite în Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021, care a fost centrată pe: (i) creşterea ocupării formale şi productive; (ii) sporirea relevanţei şi eficacităţii sistemului de educaţie şi formare; (iii) consolidarea sistemului de guvernare a pieţei muncii; şi (iv) valorificarea potenţialului migraţiei pentru dezvoltarea durabilă.

Unele reforme de politică prevăzute în Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 au fost realizate. În 2018 a fost introdus un nou cadru legal privind ocuparea forţei de muncă (Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj). Acest cadru a stabilit un sistem de analiză şi prognoză a pieţei muncii; a reorganizat structura organizatorică şi sistemul de prestare a serviciilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă; a revizuit conţinutul serviciilor de ocupare şi a introdus recunoaşterea învăţării anterioare şi a serviciilor de reabilitare profesională; a implementat un nou portofoliu de programe active ale pieţei muncii (instruirea la locul de muncă, stagiu profesional, asistenţă pentru autoocupare, subvenţii pentru adaptarea locului de muncă, subvenţii salariale şi proiecte de iniţiativă locală); a introdus un sistem de monitorizare şi evaluare pentru programele active ale pieţei muncii. Cu toate acestea, ţintele măsurabile stabilite de Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 rămân în mare parte nerealizate din cauza scăderii masive neaşteptate a populaţiei totale, a modificării metodologiei Anchetei forţei de muncă din 2018, ceea ce face ca datele din 2020 să nu fie comparabile cu valoarea de referinţă, şi a impactului pandemiei de COVID-19 asupra pieţei muncii (cu persoane care trec de la angajare la inactivitate). În plus, Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 nu a reuşit să stabilească obiective pentru a măsura relevanţa sistemului de învăţământ în raport cu cerinţele pieţei muncii şi a maximiza potenţialul migraţiei pentru o dezvoltare durabilă. În tabelul 8 este prezentat gradul de realizare a obiectivelor Strategiei naţionale privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021.

Tabelul 8

Realizarea obiectivelor Strategiei naţionale

privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021

Sursa: Elaborare în baza datelor Biroului Naţional de Statistică conform Anchetei

forţei de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Note:

* Întrerupere în seriile de timp. Începând cu anul 2019 metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa datelor marcate cu "*" din acest tabel) a fost revizuită. Datele publicate începând cu 2019 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru anii precedenţi.

** Pentru anii 2015-2018 datele sunt estimate în baza populaţiei stabile şi includ persoanele plecate în străinătate la muncă sau în căutarea unui loc de muncă indiferent de durata aflării peste hotare.

Pentru anii 2019-2022 datele sunt estimate în baza populaţiei cu reşedinţă obişnuită şi includ persoanele plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru pentru o durată mai mică de un an.

*** Pentru 2015 nu au fost planificaţi indicatorii, deoarece Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017-2021 a fost aprobată în 2016.

Subsecţiunea a 4-a

Politica salarială

Salariul minim în Republica Moldova este negociat anual de către sindicate şi patronate prin dialog social şi a crescut încontinuu în perioada 2014-2021 (figura 23), cu excepţia anului 2020. Creşterile anuale ale salariului minim (sectorul real) au însumat aproximativ 9 %, în mod invariabil superioare inflaţiei, determinând astfel creşterea salariilor reale. Salariul minim în sectorul public, începând cu 2018, a fost stabilit la un nivel mai scăzut faţă de cel din economia reală (cu peste 23 %) şi nu a urmat creşterea inflaţiei, determinând astfel o scădere a salariului real pentru angajaţii din sectorul public. Este necesară consolidarea instituţională pentru elaborarea politicilor salariale în Republica Moldova.

Figura 23. Salariul minim în Republica Moldova (2014-2021), lei

Sursa: Informaţie oferită de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Subsecţiunea a 5-a

Politici active ale pieţei muncii

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Obiectivul principal al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este de a facilita corelarea şomerilor cu locurile de muncă vacante din întreprinderi. În conformitate cu principiile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind Serviciul pentru Ocuparea Forţei de Muncă (C88), 1948, ratificată de Republica Moldova în 1996, aceasta oferă informaţii privind piaţa muncii, consiliere pentru ocuparea forţei de muncă, ghidare în carieră şi gestionează măsuri active şi pasive ale pieţei muncii.

Structura organizatorică şi geografică a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură disponibilitatea serviciilor de angajare de bază, formare profesională şi acces la drepturile statutare (ajutor de şomaj) în toată ţara. Asistenţa le este oferită şomerilor, în mare parte, faţă în faţă în timpul înregistrării, profilării şi planificării individuale a angajării, precum şi prin sesiuni de consiliere de grup organizate în mod regulat. Sistemul de profilare segmentează clienţii şomeri în trei categorii, atribuind fiecăruia o anumită secvenţă de livrare a serviciilor. Serviciile specializate de intensitate mai mare, cum ar fi testarea psihoatitudinală şi managementul de caz pentru persoanele care întâmpină multiple bariere pe piaţa muncii, sunt subdezvoltate. În trecut, multe agenţii locale aveau un psiholog în structura de personal, dar aceste funcţii au fost lichidate în 2005. Serviciile pentru angajatori includ medierea locului de muncă, efectuată electronic prin potrivirea caracteristicilor-cheie ale locului de muncă vacant cu caracteristicile şomerului înregistrat şi stabilirea listei preferenţiale a potenţialilor candidaţi pentru locurile de muncă, organizarea de interviuri de angajare fie la sediul propriu, fie la sediul angajatorului.

Analiza efectuată în 2017 privind organizarea funcţională a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă a raportat provocări legate de numărul de resurse umane (raport personal-client înalt), un portofoliu restrâns de programe active ale pieţei muncii şi un deficit de resurse financiare pentru a acoperi operaţiunile de bază şi a automatiza procesele şi procedurile.³⁸

____________________________

³⁸ Organizaţia Internaţională a Muncii: Evaluarea prestării serviciilor de ocupare pentru tineri de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Republicii Moldova, februarie 2017.

Portofoliul serviciilor de ocupare a forţei de muncă include: (i) furnizarea de informaţii privind piaţa muncii; (ii) consiliere pentru angajare, inclusiv profilare, asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă şi planificarea individuală a angajării; (iii) servicii de ghidare în carieră; şi (iv) medierea locurilor de muncă (corelarea dintre şomeri şi întreprinderile care oferă locuri de muncă vacante). În 2019, aproximativ 73 % din numărul total de persoane înregistrate la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă au beneficiat de servicii de informare şi consiliere privind piaţa muncii, 16,2 % au beneficiat de servicii de ghidare în carieră şi 31 % au beneficiat de servicii de corelare a locurilor de muncă (23 % fiind plasate la locuri de muncă).³⁹ Pe parcursul anului 2021 au fost înregistrate circa 29 000 de locuri de muncă vacante.

____________________________

³⁹ Informaţie oferită de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă privind activităţile realizate în 2018-2019.

Programe de integrare pe piaţa muncii

Ţara investeşte 0,01 % din PIB în servicii de ocupare a forţei de muncă şi programe active ale pieţei muncii, de cinci ori mai puţin decât media ţărilor din sud-estul Europei şi de treizeci de ori mai puţin decât resursele alocate în Uniunea Europeană. În 2019 s-au cheltuit doar 37,3 % din suma alocată pentru măsurile active. Cele mai multe fonduri au fost investite în programe de formare (85 % din cheltuielile totale) şi pentru grantul de mobilitate a lucrătorilor (13,9 % din cheltuielile totale). Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a avut, până la intrarea în vigoare a noii legislaţii de promovare a ocupării forţei de muncă în 2018, un portofoliu limitat de programe active ale pieţei muncii, care a cuprins în principal programe de formare şi activităţi publice. Noua lege a introdus mai multe programe noi (caseta 1).

Secţiunea a 4-a

Politici pasive ale pieţei muncii

Măsura pasivă pe piaţa muncii din Republica Moldova este ajutorul de şomaj. Ajutorul de şomaj constituie 50 % din salariul mediu al persoanei în ultimele 12 luni de angajare, dar nu mai mult decât salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, dacă pierderea locului de muncă se datorează lichidării/închiderii întreprinderii, şi 40 % în alte circumstanţe. Indemnizaţia depinde de vechimea în muncă şi variază de la cinci luni de plată (în cazul unui stagiu de cotizare până la cinci luni) până la nouă luni (în cazul unui stagiu de cotizare de 15 ani şi peste). Până la sfârşitul anului 2019, aproximativ 11,3 % din totalul şomerilor înregistraţi au primit ajutor de şomaj.⁴⁰ În perioada crizei de COVID-19, criteriile de eligibilitate pentru accesarea ajutorului de şomaj au fost simplificate pentru a oferi suport şomerilor fără asigurare socială. Ca urmare, numărul persoanelor care au primit ajutor de şomaj în 2020 a numărat peste 24 000 de persoane, dintre care 38,9 % au avut dreptul la ajutor standard de şomaj, iar 61 % au beneficiat de ajutor de şomaj ad-hoc adoptat în perioada stării de urgenţă (aproximativ 50 % din totalul şomerilor înregistraţi).

____________________________

⁴⁰ Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă: Raport statistic, 2019.

Secţiunea a 5-a

Dialog social

Dialogul social dintre Guvern şi partenerii sociali în Republica Moldova este asigurat de Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective. Deşi legislaţia în vigoare prevede şedinţe lunare ale Comisiei, aceasta s-a întrunit doar sporadic de la înfiinţare (2016) şi o singură dată în 2019.⁴¹ Începând cu anul 2021, şedinţele Comisiei au devenit mai frecvente şi au loc lunar sau mai des, iar în anul 2022 partenerii sociali au semnat Memorandumul de cooperare pentru combaterea şi eliminarea muncii nedeclarate. În 2011, pe lângă Prim-ministru a fost înfiinţat un Consiliu Economic, în scopul de a facilita dialogul dintre Guvern şi mediul de afaceri.

____________________________

⁴¹ A. Lungu, Dialogul social în Republica Moldova, 2019.

Secţiunea a 6-a

Politica de reglementare a migraţiei forţei de muncă

Republica Moldova participă la mai multe parteneriate regionale care au tangenţă cu domeniul respectiv, în special cu Uniunea Europeană. Cadrul legal a fost modificat în perspectiva transpunerii mai multor directive comunitare în domeniu. De asemenea, a fost asigurată convergenţa categoriilor de lucrători străini menţionaţi în partea economică a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, faţă de care au fost asumate angajamente în materie de intrare pe piaţă. Totodată, au fost depuse anumite eforturi ce ţin de simplificarea procedurii şi micşorarea numărului de acte prezentate pentru angajarea lucrătorilor străini (tabelul 9).

Reglementările naţionale aferente lucrătorilor străini sunt în concordanţă cu normele fundamentale internaţionale. În ceea ce priveşte nemijlocit lucrătorii străini, legislaţia naţională respectă criteriile fundamentale ce asigură protecţia acestora faţă de discriminare (pe motive de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere). Mai mult decât atât, aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii în domeniul asigurărilor sociale şi al asistenţei sociale, precum şi al asigurărilor obligatorii de sănătate, ca şi cetăţenii Republicii Moldova, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.

Gestionarea politicilor imigraţioniste implică mai multe instituţii responsabile (tabelul 10).

În pofida corespunderii cadrului legal şi instituţional normelor internaţionale, percepţia mediului de afaceri este diferită. Concluziile respective reflectă poziţia angajatorilor, care în continuare consideră procesul de angajare a lucrătorilor străini unul destul de complicat. Astfel, conform indicatorului relevant din Indicele Global al Competitivităţii, şi anume "uşurinţa de angajare a lucrătorilor străini", Republica Moldova înregistrează un grad mediu de flexibilitate la acest capitol (scor de 4,1 din maximum 7)⁴². Deşi acesta a înregistrat o uşoară îmbunătăţire de la 3,8 în 2018 la 4,1 în 2019⁴³, totuşi, în comparaţie cu alte ţări din clasament, ţara noastră aparent întâmpină anumite carenţe la acest capitol (figura 24).

____________________________

⁴² The Global Competitiveness Report 2019 (scorul este de la 1 la 7).

⁴³ Conform Metodologiei noi, subindicatorul GCI "uşurinţa de angajare a lucrătorilor străini" este calculat începând cu anul 2018.

Figura 24. Scorurile comparative pentru indicatorul "uşurinţa de angajare

a lucrătorilor străini" conform Indicelui Global al Competitivităţii

Sursa: The Global Competitiveness Report 2019

Aprecierile angajatorilor pot fi subiective în materie de angajare a lucrătorilor străini. Trebuie menţionat faptul că acest indicator din Indicele Global al Competitivităţii este bazat pe sondajele de opinie efectuate asupra managerilor unor companii (în medie 100 de persoane), prin urmare acesta reflectă nemijlocit opiniile managerilor, ceea ce, de fapt, implică şi o anumită doză de subiectivism în aprecierea rigidităţii unor aspecte de pe piaţa muncii, în special în cazul comparării indicatorului în cauză cu alte ţări.

Capitolul III

OBIECTIVE GENERALE ŞI OBIECTIVE SPECIFICE.

PRIORITĂŢI DE POLITICI: CONTEXT GENERAL

Opţiunile politicii de ocupare a forţei de muncă pentru perioada 2022-2026 au fost identificate ţinându-se cont de proiecţiile macroeconomice disponibile şi de priorităţile de politici stabilite prin Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030".

Se presupune că în perioada 2022-2026 economia va creşte cu o rată medie de 6,1 % anual, determinată de creşterea investiţiilor, a consumului, a cererii externe şi a remitenţelor, precum şi de impactul reformelor care vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri, statul de drept şi eliminarea lacunelor de infrastructură.⁴⁴ Creşterea mai scăzută a producţiei proiectată pentru perioada 2022-2026 comparativ cu creşterea economică din 2021 se datorează incertitudinilor legate de războiul din Ucraina, criza energetică şi preţurile la energie, inflaţiei, crizei cauzate de pandemia COVID-19, recesiunii economice a principalilor parteneri comerciali şi instabilităţii politice din regiune.

____________________________

⁴⁴ Fondul Monetar Internaţional: Moldova, FMI Raport de Ţară Nr. 22/1. Aceste proiecţii de creştere iau în considerare creşterea preţurilor la energie, dar nu şi potenţialul efect negativ al crizei ruso-ucrainene asupra economiei interne.

Priorităţile de politici pentru îmbunătăţirea per ansamblu a ocupării forţei de muncă includ politici în domeniul educaţiei şi formării profesionale, dezvoltării sectorului privat, pieţei muncii.

Intervenţiile de politici economice, de dezvoltare a întreprinderilor, oportunităţilor pentru inovaţii şi antreprenoriat, sporirea productivităţii muncii, de asigurare a educaţiei relevante şi de calitate pentru toţi pe întreg parcursul vieţii planificate în Strategia naţională de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" vor contribui la crearea oportunităţilor de angajare mai multe şi mai bune, vor creşte nivelul de trai şi egalitatea de şanse. În special, la crearea locurilor noi de muncă şi creşterea ocupării forţei de muncă vor contribui următoarele obiective specifice ale Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030": obiectivul specific 1.1 – creşterea accelerată a productivităţii muncii; obiectivul specific 1.2 – dezvoltarea oportunităţilor pentru inovaţii şi antreprenoriat; obiectivul specific 3.2 – formarea competenţelor transformative în sistemul educaţional, bazate pe necesităţile în cunoştinţe şi aptitudini de viitor; obiectivul specific 3.3 – dezvoltarea unui sistem accesibil, flexibil şi relevant de educaţie continuă a adulţilor în perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii. În acelaşi timp, unele obiective ale Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova Europeană 2030" se regăsesc chiar în prezentul Program naţional, cum ar fi obiectivul specific 1.3 – ameliorarea condiţiilor de muncă şi reducerea ocupării informale. Aceste măsuri de politici vor fi implementate de Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

De asemenea, intervenţiile de politici prevăzute în proiectul Programului naţional de îmbătrânire activă şi în Programul naţional pentru protecţia copilului pe anii 2022-2026, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.347/20222, vor contribui la integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vârstnice şi la eradicarea muncii copiilor pe piaţa muncii din Republica Moldova.

Progresele domeniilor de politici menţionate mai sus vor fi evaluate în baza următorilor indicatori: rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 15 şi peste; performanţa Republicii Moldova conform Indicelui Global al Competitivităţii; numărul persoanelor angajate şi valoarea adăugată de întreprinderile mici şi mijlocii (SBA Moldova); povara fiscală şi rata de ocupare a grupurilor vulnerabile susceptibile măsurilor de descurajare fiscală (lucrători cu venituri mici şi al doilea câştigător de venituri); ponderea lucrătorilor care se confruntă cu nepotriviri verticale de competenţe; scorurile Programului de Evaluare Internaţională a Studenţilor (PISA) pentru Republica Moldova; rata de ocupare după nivelul de studii pentru tineri de 15-24 de ani şi populaţia generală în vârstă de 15 ani şi peste.

În acest context, obiectivul general al prezentului Program naţional este creşterea participării forţei de muncă şi stimularea ocupării productive şi a muncii decente pentru toţi.

Obiectivele specifice ale prezentului Program naţional sunt următoarele:

Obiectivul specific 1. Sporirea ratei de participare a femeilor cu vârsta de 25-34 de ani de la 44 % în anul 2021 până la 48 % în anul 2026 (+4 %) şi a ratei de ocupare a femeilor cu vârsta de 25-34 de ani de la 43,2 % în anul 2021 până la 47,2 % (+4 %) în anul 2026

Atingerea acestui obiectiv se va realiza prin:

- implementarea unui program de stimulare a creării creşelor; susţinerea angajatorilor care acoperă cheltuielile pentru prestatorii de servicii alternative de îngrijire pentru salariaţi; susţinerea entităţilor care creează creşe proprii; extinderea ofertei de servicii de îngrijire a copiilor la preţuri accesibile în toate zonele geografice ale ţării;

- asigurarea revizuirii cadrului legal privind prestaţiile de îngrijire a copiilor, concediul paternal, protecţia locului de muncă, pentru a facilita angajarea părinţilor şi a îmbunătăţi echilibrul dintre muncă şi familie. Stimularea creării creşelor şi extinderea disponibilităţii serviciilor de îngrijire a copiilor la preţuri accesibile vor creşte participarea femeilor pe piaţa muncii.

Extinderea serviciilor de îngrijire a copiilor se va baza pe o combinare de strategii. În primul rând, crearea unităţilor de îngrijire alternativă pentru copii în funcţie de necesităţile locale, pe de o parte, susţinerea angajatorilor care acoperă cheltuielile pentru prestatorii de servicii alternative de îngrijire pentru salariaţi, pe de altă parte. În al doilea rând, accesibilitatea serviciilor va fi abordată în baza dovezilor disponibile (servicii de îngrijire de tip familial, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii de îngrijire în cadrul entităţilor, creşe create de autorităţi publice locale, facilităţi acordate întreprinderilor care creează unităţi de îngrijire a copiilor). În al treilea rând, dezvoltarea unei linii de servicii dedicate în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru mamele care doresc să revină pe piaţa muncii (perfecţionare şi recalificare, granturi pentru îngrijirea copiilor în timpul participării la programe active pe piaţa muncii şi subvenţii pentru angajare).

Prevederile privind menţinerea locului de muncă în timpul concediului de maternitate vor fi evaluate pentru a asigura revenirea femeilor la muncă fără a-şi pierde funcţia, pe de o parte, şi pentru a minimiza "capcanele inactivităţii", pe de altă parte. Acelaşi principiu se va aplica la elaborarea regulamentului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind programul flexibil de muncă, pentru a se asigura că legislaţia promovează ocuparea forţei de muncă, fără a afecta calitatea locurilor de muncă.

Concediul paternal şi cel de îngrijire a copilului sunt instrumente importante pentru îmbunătăţirea echilibrului între viaţa de familie şi activitatea profesională şi reducerea disparităţilor de gen în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă. În acest sens, cadrul legal privind concediul paternal va fi revizuit pentru a introduce un concediu netransferabil pentru taţi, precum şi va fi introdusă subvenţia pentru îngrijirea copilului pentru a creşte accesibilitatea acestor servicii. Durata concediului pentru taţi (angajaţi) se va majora la o lună, cu o acoperire de 100 % din bugetul asigurărilor sociale de stat şi va fi utilizat în primul an de la naştere (sau adopţie). Subvenţia pentru îngrijirea copilului va fi acordată familiilor cu copii, prioritar celor cu venituri mici.

Obiectivul specific 2. Reducerea ocupării informale de la 22,9 % în anul 2021 până la 19 % (-3,9 %) în anul 2026

Acest obiectiv se va realiza prin: (i) reorganizarea Inspectoratului de Stat al Muncii; (ii) aplicarea legislaţiei privind protecţia ocupării forţei de muncă şi egalitatea pe piaţa muncii pentru a contribui efectiv la reducerea ocupării informale; (iii) implementarea măsurilor stimulatorii pentru a facilita trecerea agenţilor economici din sectorul informal la cel formal; (iv) descurajarea tranzacţiilor în numerar; (v) reglementarea formelor de muncă nonstandard, inclusiv a activităţilor ocazionale desfăşurate de zilieri; (vi) uniformizarea politicii salariului minim şi promovarea negocierii colective pentru sporirea salariului minim la nivel de sector; (vii) asigurarea respectării drepturilor şi a garanţiilor de muncă ale salariaţilor, protecţia efectivă în muncă şi securitate socială şi promovarea mediilor sigure pentru toţi angajaţii; (viii) sporirea gradului de conştientizare în rândul populaţiei privind efectele ocupării informale; (ix) revizuirea poverii fiscale asupra forţei de muncă pentru lucrătorii cu venituri mici pentru a încuraja ocuparea forţei de muncă şi pentru a reduce stimulentele individuale de a lucra informal; (x) consolidarea rolului instituţiilor de dialog social la nivel central şi local în dezvoltarea intervenţiilor de reducere a ocupării informale şi pentru asigurarea elaborării, monitorizării şi evaluării politicilor de ocupare şi protecţie socială.

Numărul de inspecţii anuale efectuate de Inspectoratul de Stat al Muncii, împreună cu rata de acoperire a întreprinderilor active şi a lucrătorilor angajaţi, reprezintă un indicator-cheie al eficienţei acestui serviciu de a aplica în mod adecvat statul de drept şi de a descuraja încălcările legislaţiei muncii. Pentru a dota Inspectoratul de Stat al Muncii cu resurse, instrumente şi proceduri necesare pentru îndeplinirea adecvată a mandatului său, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: (i) va revizui legislaţia naţională care reglementează funcţionarea Inspectoratului de Stat al Muncii pentru a asigura un mandat mai larg de sancţionare a încălcărilor şi de protecţie a lucrătorilor (ocuparea informală a forţei de muncă, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, întreruperea activităţii angajatorului, inspecţii inopinate pentru cazuri de muncă nedeclarată, inspecţii comune cu alte autorităţi, acces reciproc la date administrative pentru a ghida activităţile de inspecţie); (ii) va asigura Inspectoratul de Stat al Muncii cu instrumente tehnice necesare pentru îndeplinirea efectivă a mandatului său (platforma TIC, Registrul naţional electronic al angajaţilor, registrul bolilor profesionale, vehicule, interoperabilitatea bazei de date); (iii) va îmbunătăţi eficacitatea activităţilor de inspecţie şi consiliere în domeniul agricol, al construcţiilor şi al producţiei; şi (iv) va stabili o strategie de dezvoltare a resurselor umane care să prevadă cursuri anuale de formare pentru tot personalul nou-recrutat şi programe de formare specializată pentru inspectori.

Sistemul de sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei muncii va fi revizuit pentru:

- a permite controalele inopinate pentru depistarea muncii nedeclarate;

- a acorda Inspectoratului de Stat al Muncii mandat pentru stoparea imediată a proceselor/activităţilor angajatorilor în cazul încălcărilor grave ale normelor de sănătate şi securitate în muncă, inclusiv în cazul angajării informale a lucrătorilor;

- a permite aplicarea directă de către Inspectoratul de Stat al Muncii a sancţiunilor pentru utilizarea muncii nedeclarate şi subdeclarate;

- a oferi servicii de consultanţă întreprinderilor pentru a favoriza respectarea reglementărilor legislaţiei muncii;

- a îmbunătăţi procesul de analiză a riscurilor în bază de date la planificarea inspecţiilor.

O povară fiscală relativ ridicată asupra forţei de muncă, în special pentru lucrătorii cu venituri salariale la treptele inferioare, sporeşte stimulentele individuale de a accepta "salarii în plic". Dovezile disponibile sugerează că reducerea poverii fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale la treptele inferioare pentru lucrătorii care câştigă sub pragul minim ar reduce stimulentele individuale de a accepta "salarii în plic" şi, prin urmare, ar reduce ponderea lucrătorilor angajaţi informal. În acest scop, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va implementa un mecanism de subvenţionare a costurilor aferente impozitelor salariale pentru agenţii economici care majorează salariile angajaţilor. Un alt domeniu de acţiuni este analiza sistemului fiscal pentru al doilea câştigător de venit, în vederea dezvoltării unor opţiuni de politici fiscale care să favorizeze ocuparea forţei de muncă în rândul femeilor căsătorite. Implementarea Registrului electronic al angajaţilor va contribui, de asemenea, la reducerea practicilor informale de recrutare şi va ghida activităţile de control realizate de către Inspectoratul de Stat al Muncii. Se presupune că reforma sistemului fiscal pentru lucrătorii cu venituri salariale mici şi pentru al doilea câştigător de venituri, în combinaţie cu acţiunile de politici privind sistemul de sancţiuni, Registrul electronic al angajaţilor şi consolidarea rolului şi a mandatului de inspectare, va reduce fenomenul ocupării informale a forţei de muncă.

Pentru dezvoltarea dialogului social, accentul va fi pus pe consolidarea Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective prin: (i) organizarea de reuniuni periodice ale Comisiei; (ii) consolidarea rolului Comisiei în dezvoltarea intervenţiilor de reducere a ocupării informale; şi (iii) dezvoltarea capacităţii membrilor de a oferi Guvernului expertiză în domeniul economic, social, al politicilor de ocupare a forţei de muncă, precum şi de a promova negocierile colective. Convenţiile colective la nivel naţional care acoperă salariile şi alte condiţii de muncă vor fi considerate ca având putere legislativă şi vor fi utilizate pentru a ghida activităţile de control. Reprezentanţii angajatorilor şi lucrătorilor vor promova negocierea la nivel de întreprindere ca mijloc de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi a productivităţii.

Obiectivul specific 3. Creşterea ratei de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi de la 13,5 % în anul 2021 până la 17,5 % (+4 %) în anul 2026

Acest obiectiv va fi realizat prin: (i) sporirea gradului de cuprindere a programelor de măsuri active pentru persoanele cu dizabilităţi pentru a spori şansele acestora de a accesa oportunităţi de formare, perfecţionare şi recalificare; subvenţii pentru facilitarea tranziţiei la locul de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi; şi oportunităţile de autoocupare; (ii) îmbunătăţirea ţintirii politicilor active ale pieţei muncii pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi; (iii) sporirea accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi a serviciilor şi măsurilor active de ocupare a forţei de muncă; (iv) stabilirea parteneriatelor cu organizaţiile neguvernamentale şi angajatori pentru integrarea economică a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin valorificarea tehnologiilor noi; (v) sporirea gradului de conştientizare a societăţii cu privire la importanţa integrării în societate a persoanelor cu dizabilităţi.

Spectrul de măsuri active ale pieţei muncii adresate persoanelor cu dizabilităţi a fost extins prin Legea nr.105/2018 cu privire la promovarea ocupării forţei de muncă şi asigurarea de şomaj în vederea includerii subvenţiilor pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, a subvenţiilor pentru crearea sau adaptarea locului de muncă nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Aceste programe necesită personal instruit care să gestioneze procesul atât la nivel central, cât şi la nivel local (consilierea persoanelor cu dizabilităţi, contractarea furnizorilor de servicii de angajare asistată pentru persoanele cu dizabilităţi). Asigurarea accesului, inclusiv fizic, la serviciile şi măsurile active de ocupare a forţei de muncă este importantă în integrarea persoanelor cu dizabilităţi în câmpul muncii.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în comun cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi alţi parteneri cu competenţe în domeniul angajării persoanelor cu dizabilităţi vor implementa campanii de informare despre avantajele angajării persoanelor cu dizabilităţi, vor dezvolta un program de stagii şi locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, vor implementa măsuri de facilitare a adaptării rezonabile a infrastructurii şi a programelor de instruire oferite de prestatorii de servicii de formare profesională, vor implementa măsuri de sprijin al angajării persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv de asigurare a accesului fizic la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă al persoanelor cu dizabilităţi.

Integrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi va contribui la valorificarea acestei resurse umane, la sporirea gradului de conştientizare a societăţii cu privire la potenţialul persoanelor cu dizabilităţi pentru economia ţării, precum şi la creşterea gradului de toleranţă faţă de persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova.

Obiectivul specific 4. Consolidarea capacităţilor instituţionale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, eficientizarea finanţării şi digitalizarea serviciilor şi măsurilor de ocupare, precum şi creşterea finanţării pentru politica de măsuri active până în anul 2026

Atingerea acestui obiectiv se va realiza prin: (i) digitalizarea şi eficientizarea finanţării serviciilor şi a măsurilor de ocupare şi acordarea serviciilor online şomerilor şi angajatorilor; (ii) automatizarea procedurilor administrative interne şi externe ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă; (iii) revizuirea modului de asigurare în caz de şomaj; (iii) dezvoltarea prognozei pieţei muncii pe termen mediu cu scopul identificării tendinţelor pieţei muncii şi al planificării eficiente a serviciilor şi a măsurilor de ocupare a forţei de muncă; (iv) majorarea volumului de finanţare a politicilor active ale pieţei muncii pentru a răspunde nevoilor multiple ale diferitor categorii de populaţie; (v) consolidarea capacităţilor instituţionale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu resurse tehnice, financiare şi educaţionale în vederea îmbunătăţirii şi extinderii furnizării de servicii şi programe pentru a contribui la realizarea obiectivelor politicii de ocupare.

Pentru a eficientiza serviciile oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, vor fi revizuite modalităţile de furnizare a serviciilor de ocupare, vor fi simplificate procedurile de accesare a serviciilor agenţiei, vor fi oferite online mai multe servicii şi va fi creat un modul de instruiri online pentru personalul agenţiei. Modernizarea platformei TIC a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este o acţiune-cheie, care va permite:

- automatizarea procedurilor administrative interne şi externe ale agenţiei;

- oferirea serviciilor online şomerilor şi angajatorilor (ghidare în carieră, aplicaţii pentru subvenţii, cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, stagii profesionale, instruiri la locul de muncă etc.);

- instituirea unei proceduri online de înregistrare şi revendicare;

- adoptarea unui sistem automat de corelare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cu locurile de muncă vacante disponibile;

- colectarea şi gestionarea informaţiilor despre clienţii individuali, locurile de muncă vacante şi angajatori, servicii şi programe;

- punerea în aplicare a unui sistem de profilare statistică în baza informaţiilor colectate la înregistrare pentru a segmenta persoanele cu risc de excluziune în vederea acordării suportului imediat şi a furnizării de servicii;

- punerea în aplicare a unui sistem de monitorizare bazat pe fluxul de intrări şi ieşiri şi colectarea informaţiilor de monitorizare obţinute prin disponibilitatea reciprocă a datelor administrative;

- crearea unor dashboarduri care vor include performanţa fiecărui angajat şi a subdiviziunilor teritoriale ale ocupării forţei de muncă.

O precondiţie esenţială pentru ca politicile active ale pieţei muncii să îmbunătăţească funcţionarea pieţei muncii este să fie finanţate în mod adecvat şi să fie direcţionate către grupurile cel mai mult expuse riscului de excluziune. O creştere a pachetului general de finanţare ar permite creşterea numărului de persoane care participă la servicii şi programe, pe de o parte, şi creşterea eficienţei şi a eficacităţii mecanismului de furnizare (personal, infrastructură şi platformă TIC), pe de altă parte. Ţintirea necesită o abordare bazată de profilare solidă, implementată la înregistrare, susţinută de o platformă TIC adecvată, o revizuire a proceselor de lucru şi a procedurilor administrative pentru a facilita tranziţia persoanelor prin toate procesele (de la primul interviu până la înscrierea la programe), precum şi spaţii accesibile şi funcţionale pentru a maximiza furnizarea serviciilor şi a minimiza timpul de aşteptare.

Oferta de servicii a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă este destul de dezvoltată, dar resursele umane, tehnice şi financiare limitate restrâng aria de aplicare în ceea ce priveşte numărul de şomeri antrenaţi în măsuri active. Reforma pachetului de finanţare disponibil pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va permite extinderea ariei şi a spectrului de servicii şi măsuri de ocupare. Oferta de servicii de ocupare a forţei de muncă va fi remodelată pentru a include consiliere de grup şi individuală (informaţii despre piaţa muncii, referirea locurilor vacante, drepturile la locul de muncă şi principiile de bază ale legislaţiei muncii), ghidare în carieră, asistenţă pentru căutarea unui loc de muncă, mediere în vederea găsirii unui loc de muncă, programe de pregătire pentru muncă şi alte programe de formare de bază, planificare individuală a ocupării forţei de muncă, acces la validarea învăţării şi referirea la măsurile active ale pieţei muncii.

Revizuirea abordărilor de ţintire şi a volumului de finanţare, modernizarea serviciilor de ocupare a forţei de muncă şi extinderea programelor active pe piaţa muncii vor fi însoţite de consolidarea capacităţilor administrative ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a gestiona furnizarea de servicii către un grup mai diversificat de clienţi (şomeri de scurtă şi lungă durată, tineri care nu sunt ocupaţi, nu urmează nicio formă de educaţie sau formare, migranţi reîntorşi, beneficiari de asistenţă socială, persoane cu dizabilităţi, femei care revin pe piaţa muncii după concediul de îngrijire a copilului, refugiaţi).

Acţiunea se va concentra pe recrutarea de personal suplimentar (în special personal cu pregătire psihologică pentru ghidare în carieră); implementarea unui program de formare continuă pentru a îmbunătăţi prestarea serviciilor de angajare şi pentru a asigura furnizarea de servicii de calitate în toată ţara; modernizarea platformei TIC pentru automatizarea proceselor şi a procedurilor şi consolidarea sistemului de monitorizare şi evaluare; renovarea subdiviziunilor teritoriale de ocupare a forţei de muncă.

Capitolul IV

IMPACTUL PROGRAMULUI NAŢIONAL

Implementarea prezentului Program naţional va contribui la îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii prin creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă, scăderea ratei de inactivitate şi reducerea sărăciei în rândul beneficiarilor de asistenţă socială şi al persoanelor cu responsabilităţi familiale, precum şi la reducerea ocupării informale şi a ecartului ocupării de gen.

Grupurile-ţintă ale Programului naţional sunt femeile cu responsabilităţi familiale, persoanele cu dizabilităţi, lucrătorii ocupaţi în sectorul informal, tinerii NEET, angajatorii, copiii care nu beneficiază de servicii alternative de îngrijire, beneficiarii de asistenţă socială şi instituţiile responsabile de implementarea politicilor de ocupare a forţei de muncă.

Indicatorii de impact şi datele de referinţă conform obiectivelor sunt redate în tabelul de mai jos:

Capitolul V

COSTURI DE IMPLEMENTARE

Resursele financiare estimate a fi necesare pentru implementarea prezentului Program naţional constituie 274,09 mil. de lei, inclusiv pentru implementarea obiectivului specific 1 – 138,43 mil. de lei, a obiectivului specific 2 – 16,16 mil. de lei, a obiectivului specific 3 – 1,2 mil. de lei, şi a obiectivului specific 4 – 118,3 mil. de lei. Resursele financiare necesare vor fi acoperite din bugetul de stat şi de partenerii externi de dezvoltare, precum: Organizaţia Internaţională a Muncii, Fondul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Banca Mondială. În Cadrul bugetar pe termen mediu (2023-2025) au fost planificate la programul 9008 mijloace financiare în volum de 41,6 mil. de lei pentru anul 2023, 41,6 mil. lei pentru anul 2024 şi 41,6 mil. lei pentru 2025. La programul 5003 au fost planificate mijloace financiare în volum de circa 44,7 mil. de lei, planificate în sume egale pentru fiecare an separat.

Capitolul VI

RISCURI DE IMPLEMENTARE

Capitolul VII

IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI NAŢIONAL

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este principalul responsabil de implementarea prezentului Program naţional, elaborarea rapoartelor de progres şi prezentarea acestora către Guvern. Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Finanţelor sunt indirect responsabili de implementarea Programului naţional în ceea ce ţine de măsurile din domeniul formării profesionale, îmbunătăţirea climatului investiţional, protecţia concurenţei, dezvoltarea serviciilor de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi inovarea. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va utiliza grupele sectoriale de lucru pentru elaborarea Cadrului bugetar pe termen mediu, grupurile de lucru pentru elaborarea documentelor de politici sectoriale, platformele de colaborare, cum ar fi Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective sau Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, pentru planificarea măsurilor de politici din domeniul economic, fiscal, al educaţiei, al dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, al pieţei muncii şi social, necesare pentru obţinerea progresului şi, respectiv, a impactului asupra pieţei muncii descris în prezentul Program naţional.

Un rol major în implementarea acţiunilor din Planul de acţiuni privind implementarea Programului naţional îl vor avea autorităţile publice centrale din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în special Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Inspectoratul de Stat al Muncii. Acţiunile vor fi planificate anual în planurile de activitate ale acestor instituţii, iar implementarea acestora va fi coordonată de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Capitolul VIII

MONITORIZARE ŞI EVALUARE

Monitorizarea prezentului Program naţional va include elaborarea şi prezentarea rapoartelor anuale de monitorizare a activităţilor planificate. Se va urmări gradul de realizare a activităţilor, resursele utilizate şi produsele obţinute, prin compararea acţiunilor planificate cu cele realizate.

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi responsabil de colectarea şi sistematizarea informaţiilor privind implementarea Programului naţional, pentru a fi prezentate Guvernului.

În procesul de monitorizare a obiectivului specific 1 se va urmări dacă:

- a fost implementat un program de stimulare a creării creşelor, dacă au fost susţinuţi angajatorii care acoperă cheltuielile pentru prestatorii de servicii alternative de îngrijire pentru salariaţi; dacă a fost extinsă oferta de servicii de îngrijire a copiilor la preţuri accesibile în toate zonele geografice ale ţării şi dacă au fost susţinute entităţile care creează creşe proprii;

- a fost revizuit cadrul legal privind prestaţiile de îngrijire a copiilor, concediul paternal, protecţia locului de muncă pentru a facilita angajarea părinţilor şi a îmbunătăţi echilibrul dintre muncă şi familie.

În procesul de monitorizare a obiectivului specific 2 se va urmări dacă:

- a fost reorganizat Inspectoratul de Stat al Muncii; dacă este aplicată legislaţia privind protecţia ocupării forţei de muncă şi egalitatea pe piaţa muncii pentru a contribui efectiv la reducerea ocupării informale;

- sunt implementate măsuri stimulatoare pentru a facilita trecerea agenţilor economici din sectorul informal la cel formal;

- sunt implementate măsuri de descurajare a tranzacţiilor în numerar;

- sunt reglementate formele de muncă nonstandard, inclusiv activităţile ocazionale desfăşurate de zilieri;

- a fost uniformizată politica salariului minim şi dacă au fost promovate negocierile colective pentru sporirea salariului minim la nivel de sector;

- sunt respectate drepturile şi garanţiile de muncă ale salariaţilor, protecţia efectivă în muncă şi securitate socială şi promovarea mediilor sigure pentru toţi angajaţii;

- a sporit gradul de conştientizare în rândul populaţiei privind efectele ocupării informale;

- a fost revizuită povara fiscală asupra forţei de muncă pentru lucrătorii cu venituri mici pentru a încuraja ocuparea forţei de muncă şi pentru a reduce stimulentele individuale de a lucra informal;

- a fost consolidat rolul instituţiilor de dialog social la nivel central şi local în dezvoltarea intervenţiilor de reducere a ocupării informale şi în asigurarea elaborării, monitorizării şi evaluării politicilor de ocupare şi protecţie socială.

În procesul de monitorizare a obiectivului specific 3 se va urmări dacă:

- a sporit gradul de cuprindere a programelor de măsuri active pentru persoanele cu dizabilităţi pentru a spori şansele acestora de a accesa oportunităţi de formare, perfecţionare şi recalificare; dacă au sporit subvenţiile pentru facilitarea tranziţiei la locul de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi şi oportunităţile de autoocupare;

- a fost îmbunătăţită ţintirea politicilor active ale pieţei muncii pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi;

- a sporit accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi a serviciilor şi a măsurilor active de ocupare a forţei de muncă;

- au fost stabilite parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale şi angajatori pentru integrarea economică a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin valorificarea tehnologiilor noi;

- a sporit gradul de conştientizare a societăţii cu privire la importanţa integrării în societate a persoanelor cu dizabilităţi.

În procesul de monitorizare a obiectivului specific 4 se va urmări dacă:

- au fost digitalizate serviciile şi măsurile de ocupare şi dacă a fost eficientizată finanţarea acestora;

- au fost automatizate procedurile administrative interne şi externe ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi dacă sunt acordate serviciile online şomerilor şi angajatorilor;

- a fost revizuit modul de asigurare în caz de şomaj;

- au fost consolidate capacităţile Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu resurse necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor politicii de ocupare;

- a fost majorat volumul de finanţare a politicilor active ale pieţei muncii pentru a răspunde nevoilor multiple ale diferitor categorii de populaţie;

- a fost dezvoltată prognoza pieţei muncii pe termen mediu cu scopul identificării tendinţelor pieţei muncii şi al planificării eficiente a serviciilor şi a măsurilor de ocupare a forţei de muncă.

Sistemul de evaluare va fi integrat în ciclul de politici/program şi va cuprinde două exerciţii de evaluare, unul la finalul primei faze a Programului naţional (2022-2024) – până la data de 1 aprilie 2025, şi unul la finalizarea Programului naţional (2026) – 1 aprilie 2027. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi responsabil de coordonarea atât a evaluărilor intermediare, cât şi a evaluării finale.

Primul exerciţiu de evaluare va analiza gradul de realizare a obiectivelor şi schimbările produse ca urmare a intervenţiilor de politici. Prin comparare cu datele de referinţă, se vor evidenţia schimbările în contextul general şi se va evalua dacă obiectivele specifice rămân relevante înainte de lansarea celei de-a doua etape a Programului naţional (2024-2026). De asemenea, această evaluare va constata dacă evoluţia priorităţilor şi a politicilor naţionale reprezintă o problemă de coerenţă. Evaluarea intermediară se va baza pe informaţiile extrase din sistemul de monitorizare a pieţei muncii, din contextul general şi reflectarea acestuia în managementul planificării acţiunilor de politică.

Evaluarea finală, care va fi realizată în 2026, va reflecta performanţa întregului Program naţional. Aceasta va raporta asupra eficacităţii şi eficienţei intervenţiilor şi măsura în care rezultatele aşteptate au fost atinse. Întrebările de evaluare şi de cercetare primare se vor axa pe:

- relevanţă: măsura în care obiectivele politicii de ocupare au răspuns nevoilor şi priorităţilor naţionale;

- eficacitate: măsura în care obiectivele au fost atinse, dacă intervenţiile şi mijloacele utilizate au atins rezultatele aşteptate şi dacă utilizând diferite mijloace s-ar fi putut obţine mai mult;

- eficienţă: dacă obiectivele au fost atinse la cel mai mic cost posibil;

- sustenabilitate: măsura în care rezultatele, inclusiv schimbările instituţionale, sunt durabile în timp.

Rapoartele de evaluare vor fi publicate pe pagina web a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Anexa nr.2

la Hotărârea Guvernului nr.785/2022

PLAN DE ACŢIUNI

privind implementarea Programului naţional pentru

ocuparea forţei de muncă pe anii 2022-2026