811/20.08.2018 Hotărîre pentru aprobarea Metodologiei de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Metodologiei de analiză şi testare a laptelui
tratat termic destinat consumului uman direct
nr. 811 din 20.08.2018
(în vigoare 05.04.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 377-383 art. 999 din 05.10.2018
* * *
În temeiul art.11 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.122-124, art.383), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Metodologia de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct (se anexează).
2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la 6 luni de la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
Contrasemnează: |
|
| Ministrul agriculturii, | |
| dezvoltării regionale şi mediului | Liviu Volconovici |
Nr.811. Chişinău, 20 august 2018. |
Aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr.811/2018
METODOLOGIA
de analiză şi testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Prezenta Metodologie transpune Decizia Consiliului 92/608/CEE din 14 noiembrie 1992 privind stabilirea anumitor metode de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, L 407 din 31 decembrie 1992.
I. DOMENIUL DE APLICARE
1. Prezenta Metodologie stabileşte metodele de referinţă în materie de analiză şi testare care să permită determinarea substanţei uscate, a conţinutului de substanţe grase, a conţinutului de substanţe uscate degresate, a conţinutului în azot total, a conţinutului de proteine şi a masei volumice a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct, provenit atît din producţia autohtonă, cît şi din import.
2. Prezenta Metodologie se aplică produselor de la poziţiile tarifare 0401 (0401 10; 0401 10 100; 0401 10 900; 0401 20; 0401 20 110; 0401 20 190; 0401 20 910; 0401 20 990) şi 0402 (0402 91; 0402 91 100) din Nomenclatura combinată a mărfurilor, aprobată prin Legea nr.172/2014.
II. DISPOZIŢII GENERALE
3. Metodele de referinţă în materie de analiză şi testare a laptelui tratat termic destinat consumului uman direct se referă la reactivi, la material, la exprimarea rezultatelor, la criteriile de fidelitate, precum şi la raportul analizei.
4. Aplicarea metodelor de referinţă de analiză şi testare, stabilirea criteriilor de fidelitate, precum şi colectarea eşantioanelor se efectuează în conformitate cu regulile stabilite în anexa nr.1 din prezenta Metodologie.
5. Metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţă uscată din lapte este prevăzută în anexa nr.2 la prezenta Metodologie.
6. Metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţe grase din laptele integral, parţial degresat şi degresat este descrisă în anexa nr.3 la prezenta Metodologie.
7. Modul de operare, cu tuburi de extracţie a substanţelor grase dotate cu un sifon sau cu un dispozitiv de spălare este prezentat în instrucţiunea anexei nr.3 la prezenta Metodologie.
8. Metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţe uscate degresate din laptele tratat termic este descrisă în anexa nr.4 la prezenta Metodologie.
9. Metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului în azot total din laptele integral, parţial degresat şi degresat este specificată în anexa nr.5 la prezenta Metodologie.
10. Metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de proteine din laptele tratat termic este prevăzută în anexa nr.6 la prezenta Metodologie.
11. Metoda de referinţă pentru determinarea masei volumice a laptelui crud, a laptelui integral, a laptelui parţial degresat şi a laptelui degresat la 200C este descrisă în anexa nr.7 la prezenta Metodologie.
12. Metodele de referinţă pot fi aplicate doar de laboratoarele acreditate în condiţiile Legii nr.235/2011 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii.
13. În cazul unor contestaţii, rezultatul obţinut prin metoda de referinţă este determinant.
Anexa nr.1
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
REGULILE
pentru aplicarea metodelor de referinţă de analiză şi testare, stabilirea
criteriilor de fidelitate, precum şi colectarea eşantioanelor
I. MATERIALE ŞI METODE
1. Prezenta secţiune se referă la reactivi, materiale, exprimarea rezultatelor, criterii de fidelitate, precum şi la raportul analizei.
2. Reactivi
1) Apa
a) Dacă nu există alte indicaţii, apa folosită pentru operaţiunile de dizolvare, diluare sau clătire trebuie să fie în mod obligatoriu apă distilată, apă deionizată sau apă mineralizată de puritate cel puţin echivalentă.
b) Prin “soluţie” sau “diluare” (fără alte precizări) se înţelege “soluţie în apă” sau “diluare cu apă”.
2) Produse chimice
Dacă nu există alte indicaţii, toate produsele chimice utilizate trebuie să fie de o calitate analitică recunoscută.
3. Materiale
1) Lista materialelor
Lista materialelor menţionate la diferitele metode de referinţă are în vedere doar obiectele cu uz specific şi care prezintă caracteristici particulare.
2) Balanţa analitică
Prin “balanţă analitică” se înţelege o balanţă care poate cîntări cu o precizie de 0,1 mg.
4. Exprimarea rezultatelor
1) Rezultatele
Dacă nu există alte indicaţii, rezultatul care figurează în raportul analizei (punctul 6) trebuie să fie media aritmetică a două teste, respectînd criteriul repetabilităţii (punctul 5 subpunctul 1) stabilit pentru metoda respectivă. În cazul în care criteriul repetabilităţii nu este respectat, testul trebuie repetat.
Dacă acest lucru nu e posibil, rezultatul trebuie anulat.
2) Calcularea procentajului
Dacă nu există alte indicaţii, rezultatul se calculează în procente de masă a eşantionului.
5. Criterii de fidelitate
Repetabilitatea şi reproductibilitatea care figurează la fiecare metodă sînt definite după cum urmează:
1) repetabilitatea (r) reprezintă valoarea sub care se situează valoarea absolută a diferenţei dintre două rezultate individuale obţinute prin acelaşi procedeu, pe un produs identic, în aceleaşi condiţii (acelaşi analist, aceeaşi aparatură, acelaşi laborator şi interval de timp scurt);
2) reproductibilitatea (R) este valoarea sub care se situează valoarea absolută a diferenţei dintre două rezultate individuale obţinute prin acelaşi procedeu, pe un produs identic, în condiţii diferite (analişti diferiţi, aparaturi diferite, laboratoare diferite şi/sau intervale de timp diferite);
3) dacă nu există alte indicaţii privind oricare dintre metodele aplicate, valorile repetabilităţii şi reproductibilităţii sînt exprimate la un nivel de probabilitate de 95%, conform standardului SM SR ISO 5725;
4) testele inelare şi studiile necesare trebuie planificate şi realizate conform orientărilor internaţionale.
6. Raportul analizei
Raportul analizei trebuie să precizeze procedeul utilizat şi rezultatele obţinute. În plus, el trebuie să menţioneze toate detaliile de operare care nu sînt specificate în metoda de analiză, toate detaliile facultative, precum şi toate circumstanţele care ar fi putut influenţa rezultatele. Raportul analizei trebuie să conţină toate informaţiile care să permită identificarea completă a eşantionului.
II. EŞANTIONAREA LAPTELUI TRATAT TERMIC
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezenta secţiune descrie metoda de referinţă aplicabilă la colectarea, transportul şi conservarea eşantioanelor de lapte tratat termic.
2. Consideraţiile de ordin general
Eşantionarea laptelui tratat termic (păstrat în cisterne) trebuie să fie efectuată de către inspectorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor sau reprezentantul delegat de către laborator care a beneficiat de o instruire profesională înainte de a efectua colectarea probelor.
3. Echipamentul destinat eşantionării
Echipamentul necesar eşantionării nu numai că trebuie să fie fabricat din oţel inoxidabil sau din orice alt material adecvat de rezistenţă corespunzătoare, ci, prin construcţie, trebuie să corespundă utilizării specifice căreia îi este destinat (omogenizare, eşantionare etc.).
Plonjoarele şi agitatoarele destinate omogenizării lichidelor în recipiente trebuie să aibă o suprafaţă suficientă pentru a permite o omogenizare adecvată a produsului, fără însă a duce la apariţia gustului de rînced. Fiecare polonic trebuie să fie prevăzut cu un mîner solid, destul de lung pentru a se putea colecta probe de la orice adîncime a recipientului. Capacitatea polonicului trebuie să fie de cel puţin 50 ml.
Recipientele pentru eşantioane şi capacele trebuie să fie din sticlă, metal sau material plastic adecvat.
Materialele utilizate la fabricarea echipamentului care va fi folosit pentru eşantionare (recipientele şi capacele lor) nu trebuie să producă nicio modificare a eşantionului, care ar putea influenţa rezultatul analizei. Echipamentul, precum şi recipientele destinate păstrării eşantioanelor trebuie să aibă o suprafaţă curată, uscată, netedă şi fără fisuri, iar colţurile trebuie să fie rotunjite.
4. Procedeul de eşantionare
1) Generalităţi
Oricare ar fi natura analizei de efectuat, înainte de recoltare, laptele trebuie omogenizat în mod corespunzător, manual sau cu un mijloc mecanic.
Eşantionul este recoltat imediat după omogenizare cînd laptele este încă în mişcare.
Volumul eşantionului trebuie să corespundă necesităţilor analizei. Capacitatea recipientelor utilizate trebuie să fie aleasă astfel încît recipientele să fie aproape umplute de eşantion, permiţînd totuşi o omogenizare adecvată înainte de efectuarea analizei, dar evitînd în acelaşi timp smîntînirea în timpul transportului.
2) Eşantionare manuală
a) Eşantionarea unui lot divizat
În cazul în care cantitatea de lapte din care trebuie recoltat eşantionul este repartizată în mai multe recipiente, se recoltează o cantitate reprezentativă din fiecare recipient şi se notează cantitatea de lapte căreia îi corespunde eşantionul recoltat. În afara cazului în care fiecare eşantion trebuie supus unei analize separate, se omogenizează părţi din aceste cantităţi reprezentative, proporţional cu cantitatea din recipientul din care a fost recoltat fiecare eşantion. După omogenizare se prelevează una (sau mai multe) probe din aceste cantităţi proporţionale.
b) Recoltare din recipiente mari-cuve de stocare, autocisterne şi vagoane-cisternă
b1) Se omogenizează laptele printr-un un procedeu adecvat, înainte de recoltarea eşantioanelor.
Pentru omogenizarea conţinutului recipientelor mari – cuve de stocare, autocisterne şi vagoane-cisternă – se recomandă agitarea mecanică (b2).
Durata omogenizării depinde de lungimea intervalului de timp în care laptele a rămas nemişcat. Trebuie demonstrat faptul că procedeul de omogenizare folosit în fiecare caz particular este adecvat tipului de analiză preconizată.
Eficacitatea omogenizării influenţează în mod considerabil similitudinea rezultatelor analizelor efectuate asupra unor eşantioane recoltate fie din părţi diferite ale lotului, fie la gura de evacuare a cuvei, la intervale de timp regulate, în timpul golirii acesteia.
Procedeul de omogenizare a laptelui (crud sau integral) a fost eficient dacă diferenţa dintre conţinutul de substanţe grase a două probe, prelevate în condiţiile descrise anterior, este sub 0,1%.
Într-un recipient mare, prevăzut cu o gură de evacuare pe partea inferioară, poate să se adune, în momentul evacuării, o cantitate mică de lapte nereprezentativă pentru ansamblu, chiar şi după omogenizare. Din această cauză, este de preferat colectarea eşantioanelor printr-o gură de acces. Dacă recoltarea se face printr-o gură de evacuare, trebuie lăsată să se scurgă o cantitate de lapte suficientă pentru a asigura caracterul reprezentativ al eşantionului.
b2) Omogenizarea conţinutului recipientelor mari sau al cuvelor de stocare, al autocisternelor sau al vagoanelor-cisternă se poate efectua în felul următor:
- cu ajutorul unui agitator mecanic amplasat în rezervor şi acţionat de un motor electric;
- cu ajutorul unei elice sau al unui agitator acţionat de un motor electric şi amplasat în gura de acces, agitatorul fiind suspendat în lapte;
- în cazul autocisternelor şi al vagoanelor-cisternă, prin reciclarea laptelui în tubul flexibil de transfer legat de pompă şi introdus în gura de acces;
- cu ajutorul aerului comprimat filtrat şi curat.
Se vor utiliza o presiune şi un volum minim de aer, pentru a evita apariţia gustului de rînced al laptelui.
3) Eşantionarea laptelui tratat termic destinat consumului uman direct şi ambalat pentru vînzarea cu amănuntul
În ceea ce priveşte laptele tratat termic destinat consumului uman direct şi ambalat pentru vînzarea în detaliu, eşantioanele trebuie neapărat să provină din recipiente intacte şi nedeschise. Dacă este posibil, eşantioanele sînt recoltate direct de la maşina de ambalare sau în camera frigorifică a unităţii de tratare cît se poate de repede după tratare (în cazul laptelui pasteurizat, în aceeaşi zi).
Numărul de eşantioane prelevate din fiecare tip de lapte tratat termic (pasteurizat, prelucrat “la temperaturi ultraînalte”, sterilizat) trebuie să corespundă numărului de analize care urmează a fi efectuate şi conform indicaţiilor date de laboratorul însărcinat cu efectuarea analizei sau de o altă autoritate competentă.
5. Identificarea eşantionului
Eşantionul trebuie să primească un cod de identificare care să permită identificarea sa rapidă, potrivit indicaţiilor date de laboratorul care efectuează analiza sau de o altă autoritate competentă.
6. Tratarea, transportul şi stocarea eşantioanelor
În acord cu autoritatea naţională competentă, laboratoarele care efectuează analizele elaborează instrucţiunile privind durata şi condiţiile de tratare (chimică sau termică), transport şi stocare, care trebuie respectate de la recoltarea eşantioanelor şi pînă la analizarea lor, în funcţie de tipul de lapte şi de procedeul de analiză.
Instrucţiunile vor stipula următoarele:
În timpul transportului şi stocării se iau măsuri de precauţie pentru protejarea eşantionului de orice miros indezirabil şi de lumina directă a soarelui.
Dacă recipientul utilizat pentru păstrarea eşantionului este transparent, el este păstrat la adăpost de lumină.
Anexa nr.2
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea conţinutului de substanţă uscată din lapte
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezenta anexă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţă uscată din lapte.
2. Definiţie
“Substanţa uscată” reprezintă masa exprimată în procente de masă, care rămîne după uscarea completă descrisă în cele ce urmează.
3. Principiu
Evaporarea apei din probă într-o etuvă, la o temperatură de 102°C ± 2°C pînă la obţinerea unei mase constante a reziduului uscat.
4. Aparatură şi sticlărie de laborator
Material obişnuit de laborator, în special:
1) balanţă analitică;
2) exicator, dotat cu un deshidratant eficient (de exemplu gel de silice uscat recent, cu indicator higrometric);
3) etuvă ventilată, reglabilă prin termostat pentru a opera în întreg spaţiul de lucru la 102°C ± 2°C;
4) capsule cu fund plat avînd o înălţime cuprinsă între 20 şi 25 mm, cu diametru între 50 şi 75 mm, fabricate din material adecvat, dotate cu capace potrivite şi uşor de desfăcut;
5) baie de apă la temperatura de fierbere;
6) omogenizator.
5. Pregătirea eşantionului pentru test
Se aduce eşantionul de lapte la o temperatură între 20–25°C. Se omogenizează cu grijă, pentru a se obţine o repartizare omogenă a substanţelor grase în interiorul eşantionului. A nu se agita prea puternic, pentru a se evita formarea unei spume sau smîntînirea. Dacă stratul de smîntînă se dispersează greu, se aduce treptat laptele la temperaturi între 35–40°C, amestecînd cu grijă, pentru a încorpora smîntîna care s-a lipit de peretele recipientului. După aceasta, se răceşte rapid eşantionul la 20–25°C.
Se poate folosi eventual un omogenizator pentru a dispersa mai uşor substanţele grase din lapte.
Rezultatele sînt incorecte dacă eşantionul conţine substanţe grase lichide vizibile sau dacă apar particule albe, neregulate, care se lipesc de pereţii recipientului.
6. Modul de operare
1) Pregătirea capsulei
Se usucă capsula (punctul 4 subpunctul 4), cu capacul alături, în etuvă (punctul 4 subpunctul 3), menţinută la 102°C ± 2°C timp de cel puţin 30 de minute. Se aşază capacul pe capsulă şi se plasează imediat în exicator (punctul 4 subpunctul 2). Se lasă să se răcească la temperatura ambiantă (cel puţin 30 de minute) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
2) Prelevarea probei
În capsula pregătită (punctul 6 subpunctul 1) se cîntăresc rapid, cu o precizie de 0,1 mg, 1-5g (conform SM ISO 6731:2014) din eşantion pentru testare (punctul 5).
3) Determinarea substanţei uscate
a) Se usucă în prealabil capsula prin plasarea ei pe baia de apă şi se menţine în fierbere timp de 30 de minute (punctul 4 subpunctul 5).
b) Se plasează capsula, cu capacul alături, în etuvă (punctul 4 subpunctul 3), menţinută la 102°C ± 2°C timp de două ore. Se pune capacul pe capsulă şi se scoate din etuvă.
c) Se lasă să se răcească în exicator (punctul 4 subpunctul 2) la temperatura ambiantă (cel puţin 30 de minute) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
d) Se plasează din nou capsula, cu capacul alături, în etuvă, timp de o oră. Se aşază capacul pe capsulă şi se scoate din etuvă. Se lasă să se răcească timp de aproximativ 30 de minute în exicator şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
e) Se repetă operaţiunile descrise la punctul 6 subpunctul 3) litera d) pînă cînd diferenţa de masă dintre cele două cîntăriri succesive nu depăşeşte 0,5 mg. Se notează masa cea mai mică.
7. Exprimarea rezultatelor
1) Calcul şi formulă
Se calculează substanţa uscată în procente de masă după formula:
unde:
WT = substanţa uscată din 100 g (în g);
m0 = masa în grame a capsulei şi a capacului (punctul 6 subpunctul 1);
m1 = masa în grame a capsulei, a capacului şi a probei (punctul 6 subpunctul 2);
m2 = masa în grame a capsulei, a capacului şi a probei uscate (punctul 6 subpunctul 3) litera e).
Se rotunjeşte valoarea obţinută la 0,01% (procente de masă).
2) Fidelitate
a) Repetabilitate (r): 0,10 g de substanţă uscată la 100 g de produs.
b) Reproductibilitate (R): 0,20 g de substanţă uscată la 100 g de produs.
Anexa nr.3
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea conţinutului de substanţe grase
din laptele integral, parţial degresat şi degresat
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezenta anexă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţe grase din laptele integral, parţial degresat şi degresat.
2. Definiţie
“Conţinutul de substanţe grase al laptelui” reprezintă toate substanţele determinate prin procedeul descris în continuare şi este exprimat în procente de masă.
3. Principiu
Conţinutul de grăsime se determină prin extragerea grăsimii cu eter dietilic şi eter petroleic (conform SM EN ISO 1211:2015) dintr-o soluţie alcoolică amoniacală a probei, urmată de evaporarea solvenţilor, cîntărirea reziduului, calcularea ca procent din masa probei, conform principiului Rose-Gottlieb.
4. Reactivi
Toţi reactivii trebuie să fie de calitate analitică recunoscută şi nu trebuie să lase reziduuri semnificative la proba martor.
Pentru a verifica calitatea reactivilor, se face determinarea descrisă la punctul 6 subpunctul 3). Pentru cîntărire se folosesc un balon, un pahar de laborator sau o capsulă metalică goală (punctul 5 subpunctul 8), pregătite ca tară după indicaţiile de la punctul 6 subpunctul 4) (pentru a se putea corecta influenţa modificărilor condiţiilor atmosferice asupra rezultatului cîntăririi). Dacă reziduul global, corectat în funcţie de modificările survenite în masa tarei, este mai mare de 2,5 mg, se determină reziduul solvenţilor, evaporîndu-se 100 ml de eter dietilic (punctul 4 subpunctul 4) şi, respectiv, 100 ml de eter petroleic (punctul 4 subpunctul 5). Se utilizează şi o tară pentru cîntărire. Dacă reziduul este mai mare de 2,5 mg, se curăţă solventul prin distilare sau se înlocuieşte.
1) Hidroxidul de amoniu reprezintă o soluţie de aproximativ 25 % (m/m) NH3. Poate fi folosită şi o soluţie de hidroxid de amoniu mai concentrată (punctul 6 subpunctul 5 litera a) din anexă şi punctul 1 subpunctul 5) litera a) din instrucţiune).
2) Etanol, cel puţin 94% (v/v). Se poate folosi etanol denaturat prin metanol dacă există certitudinea că acest lucru nu modifică cu nimic rezultatele determinării.
3) Roşu de Congo sau roşu de crezol
Se dizolvă 1 g de roşu de Congo sau roşu de crezol în apă şi se diluează la 100 ml.
Folosirea acestei soluţii, care permite o mai bună observare a suprafeţei de contact dintre solvent şi stratul apos, este facultativă (punctul 6 subpunctul 5) litera b).
Se pot folosi şi alte soluţii apoase de coloranţi, dacă ele nu modifică rezultatele determinării.
4) Eterul dietilic lipsit de peroxizi, cu conţinut de antioxidanţi mai mic de 2 mg/kg şi conform cerinţelor pentru proba martor (punctul 6 subpunctul 3).
5) Eter petroleic cu un punct de fierbere între 30–60°C.
6) Amestec de solvenţi preparat cu puţin timp înainte de utilizare, prin amestecarea unor volume egale de eter dietilic (punctul 4 subpunctul 4) şi de eter petroleic (punctul 4 subpunctul 5).
5. Aparatură şi sticlărie de laborator
Avînd în vedere că în procesul determinării substanţelor se folosesc solvenţi volatili inflamabili, aparatura electrică folosită trebuie să fie conformă legislaţiei cu privire la utilizarea acestui tip de solvenţi.
Material obişnuit, în special:
1) balanţă analitică
2) centrifugă în care baloanele sau tuburile de extracţie (punctul 5 subpunctul 6) pot fi supuse unei viteze de rotaţie de la 500 pînă la 600 rot/min-1, astfel încît să se producă un cîmp gravitaţional de 80–90 g la extremităţile exterioare ale baloanelor sau tuburilor.
Folosirea centrifugii este facultativă (punctul 6 subpunctul 5) litera e).
3) aparate de distilare sau de evaporare care să permită distilarea solvenţilor şi a etanolului din baloane sau evaporarea lor din paharele de laborator sau din capsule (punctul 6 subpunctul 5) literele e) şi o), la o temperatură care să nu depăşească 100°C;
4) etuvă cu sistem de încălzire electric, dotată cu găuri de ventilaţie deschise complet, reglabile la o temperatură de 102°C ± 2°C în spaţiul de lucru. Etuva trebuie să fie dotată cu un termometru adecvat;
5) baie de apă reglabilă la o temperatură cuprinsă între 35–40°C;
6) baloane de extracţie a substanţelor grase de tip Mojonnier
Se pot folosi şi tuburi de extracţie a substanţelor grase dotate cu un sifon sau un dispozitiv de spălare. Modul lor de operare, diferit în acest caz, este descris în instrucţiunea anexei nr.3.
Baloanele (sau tuburile) trebuie să fie prevăzute cu dopuri şlefuite, din plută de calitate superioară sau dintr-un alt material care nu va fi alterat de reactivii utilizaţi. Dopurile din plută trebuie să fie spălate cu oxid dietilic (punctul 4 subpunctul 4), ţinute în apă la o temperatură de 60°C sau mai mult, timp de cel puţin 15 minute şi răcite apoi în apă, astfel încît, în momentul folosirii lor, să fie îmbibate cu apă;
7) stativ pentru fixarea baloanelor (sau a tuburilor) de extracţie a substanţelor grase (punctul 5 subpunctul 6);
8) flacon de spălare adecvat amestecului de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6). A nu se utiliza flacoane de spălat din plastic;
9) recipiente pentru recuperarea substanţelor grase, de exemplu baloane pentru fierbere (baloane cu fund plat) sau baloane Erlenmeyer cu o capacitate între 125–250 ml sau capsule metalice. Dacă se folosesc capsule metalice, ele trebuie, de preferinţă, să fie fabricate din oţel inoxidabil, să aibă fund plat, un cioc, diametrul între 80–100 mm şi înălţimea de aproximativ 50 mm;
10) regulatori de fierbere, lipsiţi de substanţe grase, din porţelan neporos, carbură de siliciu sau bile de sticlă (uz facultativ în cazul capsulelor metalice);
11) cilindri gradaţi cu o capacitate de 5 şi de 25 ml;
12) pipete gradate cu o capacitate de 10 ml;
13) cleşte metalic pentru manipularea baloanelor, paharelor de laborator şi a capsulelor.
6. Mod de operare
Celălalt mod de operare cu ajutorul tuburilor de extracţie a substanţelor grase dotate cu un sifon sau cu un dispozitiv de spălare (vezi punctul 5 subpunctul 6), care este descris în instrucţiune
1) Prepararea eşantionului pentru test
Se aduce eşantionul destinat testului la o temperatură între aproximativ 35 şi 40°C, timp de aproximativ 15 minute, utilizîndu-se, dacă este necesar, baia de apă (punctul 5 subpunctul 5). Se omogenizează îndeajuns, dar cu grijă eşantionul, întorcîndu-se recipientul de cîteva ori, fără a se provoca însă formarea spumei sau a smîntînii şi se răceşte rapid la aproximativ 20°C.
2) Prelevarea probei
Se omogenizează eşantionul (punctul 6 subpunctul 1) întorcîndu-se cu grijă recipientul de trei sau patru ori şi se cîntăresc imediat, cu o precizie de 1 mg, 10–11 g din eşantion pentru test, în mod direct sau prin diferenţă, într-un balon de extracţie (punctul 5 subpunctul 6).
Proba prelevată pentru efectuarea testului este plasată cît se poate de complet în bulbul inferior (strîmt) al balonului de extracţie.
3) Proba martor
Se efectuează o probă martor în acelaşi timp cu testul de determinare, utilizîndu-se acelaşi mod de operare şi aceiaşi reactivi, dar înlocuindu-se proba cu 10–11 ml de apă.
Modificarea masei recipientului de recuperare a substanţelor grase, corectată de modificarea masei recipientului de control, nu are voie să depăşească 2,5 g.
4) Pregătirea recipientului pentru recuperarea substanţelor grase
Se usucă un recipient (punctul 5 subpunctul 9), în care s-au plasat cîţiva regulatori de fierbere (punctul 5 subpunctul 10), pentru a permite o fierbere moderată în cursul eliberării ulterioare de solvenţi în etuvă (punctul 5 subpunctul 4), timp de o oră. Se lasă să se răcească recipientul (nu într-un exicator, dar la adăpost de praf) la temperatura încăperii în care se efectuează cîntărirea, (timp de cel puţin o oră în cazul recipientelor din sticlă şi timp de cel puţin 30 de minute în cazul capsulelor metalice). Cu ajutorul cleştelui (în special pentru a evita diferenţele de temperatură) se aşează recipientul pe balanţă şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
5) Determinarea
a) Se adaugă 2 ml de soluţie de hidroxid de amoniu (punctul 4 subpunctul 1) sau un volum echivalent dintr-o soluţie mai concentrată şi se amestecă puternic cu proba aflată în bulbul îngust al balonului. După adăugarea hidroxidului de amoniu se face imediat determinarea.
b) Se adaugă 10 ml de etanol (punctul 4 subpunctul 2) şi se amestecă cu grijă, dar îndeajuns, determinînd conţinutul balonului să curgă dintr-o extremitate a acestuia în cealaltă, evitîndu-se totodată apropierea lichidului de gîtul balonului. Se pot adăuga eventual două picături de roşu de Congo sau de roşu de crezol (punctul 4 subpunctul 3).
c) Se adaugă 25 de ml de eter dietilic (punctul 4 subpunctul 4), se astupă balonul cu un dop de plută saturat cu apă sau cu un dop umezit cu apă (punctul 5 subpunctul 6), se agită balonul puternic, dar fără a exagera (pentru a evita formarea emulsiilor persistente) timp de un minut, în poziţie orizontală, cu bulbul îngust în sus. Din cînd în cînd, se lasă lichidul să curgă din bulbul mare în cel îngust. Dacă este necesar, se răceşte balonul cu apă curentă şi apoi se îndepărtează cu grijă dopul de plută sau dispozitivul de închidere şi se clăteşte, ca şi gîtul balonului, cu o mică cantitate de amestec de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6), utilizîndu-se un flacon de spălare (punctul 5 subpunctul 8), astfel încît lichidele de clătire să curgă în balon.
d) Se adaugă 25 ml de eter petroleic (punctul 4 subpunctul 5), se astupă balonul cu dopul de plută reumezit (prin îmbibare în apă) sau cu un alt dispozitiv de închidere şi se agită cu grijă, timp de 30 de secunde, după indicaţiile de la punctul 5 subpunctul 6) litera c).
e) Balonul astupat se pune în centrifugă, timp de 1-5 minute, la o viteză de rotaţie de 500–600 rot/min-1 (punctul 5 subpunctul 2). Dacă nu se foloseşte centrifuga (vezi punctul 5 subpunctul 2), se lasă să se odihnească pe stativ (punctul 5 subpunctul 7), timp de cel puţin 30 de minute, pînă ce stratul supernatant se limpezeşte şi se separă vizibil de stratul apos. Dacă e nevoie, se poate răci balonul cu apă curentă.
f) Se îndepărtează cu grijă dopul de plută sau dispozitivul de închidere şi se clăteşte, ca şi interiorul gîtului balonului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6), astfel încît lichidele de clătire să curgă în fiolă.
Dacă interfaţa se situează sub baza gîtului balonului, trebuie adusă la bază turnînd apă, cu grijă, de-a lungul pereţilor balonului, astfel încît să se faciliteze decantarea solventului.
g) Ţinînd balonul de extracţie de bulbul îngust, se decantează, cu foarte mare grijă, cît se poate de mult din stratul supernatant, în recipientul pregătit, destinat recuperării substanţelor grase (punctul 6 subpunctul 4), care conţine cîţiva regulatori de fierbere (punctul 5 subpunctul 10), în cazul baloanelor (facultativ în cazul capsulelor mecanice), evitîndu-se decantarea unei părţi cît de mici a stratului apos.
h) Se clăteşte exteriorul gîtului balonului de extracţie cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6) şi se colectează lichidele de clătire în recipientul destinat recuperării substanţelor grase, evitîndu-se prelingerea amestecului de solvenţi în afara balonului de extracţie.
Solventul poate fi eventual eliminat, total sau parţial, din recipient prin distilare sau evaporare, potrivit descrierii de la punctul 6 subpunctul 5) litera l);
i) Se adaugă 5 ml de etanol (punctul 4 subpunctul 2) la conţinutul balonului de extracţie, utilizîndu-se etanol pentru clătirea interiorului gîtului balonului, după care se amestecă după indicaţiile de la punctul 6 subpunctul 5) litera b).
j) Se efectuează o a doua extracţie reîncepîndu-se operaţiunile descrise la punctul 6 subpunctul 5) literele c) şi h), dar utilizîndu-se doar 15 ml de oxid dietilic (punctul 4 subpunctul 4) şi 15 ml de eter de petrol (punctul 4 subpunctul 5). Se va utiliza oxidul dietilic pentru clătirea interiorului gîtului balonului de extracţie. Dacă este necesar, se aduce interfaţa la mijlocul gîtului balonului, pentru a permite o decantare finală a solvenţilor cît se poate de completă.
k) Se efectuează o a treia extracţie repetîndu-se din nou operaţiunile descrise la punctul 6 subpunctul 5) literele c) şi h), dar utilizîndu-se doar 15 ml de oxid dietilic (punctul 4 subpunctul 4) şi 15 ml de eter de petrol (punctul 4 subpunctul 5). Se va utiliza oxidul dietilic pentru clătirea interiorului gîtului balonului de extracţie. Dacă este necesar, se aduce interfaţa la mijlocul gîtului balonului de extracţie, pentru a permite o decantare finală a solvenţilor cît se poate de completă.
În cazul laptelui degresat se poate renunţa la a treia extracţie.
l) Se elimină solvenţii (etanolul inclusiv), în mod cît se poate de complet, din balon prin distilare, prin evaporare din pahar sau din capsulă (punctul 5 subpunctul 3), clătindu-se gîtul balonului cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6) înainte de începerea distilării.
m) Se încălzeşte recipientul destinat recuperării substanţelor grase (balonul se înclină, pentru a permite vaporilor de solvenţi să iasă) timp de o oră în etuvă (punctul 5 subpunctul 4). Se scoate din etuvă recipientul destinat recuperării substanţelor grase, se lasă să se răcească (nu într-un exicator, dar la adăpost de praf) la temperatura sălii în care se va efectua cîntărirea (timp de o oră cel puţin în cazul recipientelor din sticlă, timp de cel puţin 30 de minute în cazul capsulelor metalice) şi se cîntăreşte cu o precizie de 0,1 mg.
A nu se şterge recipientul înainte de cîntărire. Se amplasează recipientul pe balanţă cu ajutorul cleştelui, pentru a evita în special variaţiile de temperatură.
n) Se repetă operaţiunile descrise la punctul 6 subpunctul 5) litera m), pînă cînd masa recipientului destinat recuperării substanţelor grase scade sau creşte, cu 0,5 mg sau mai puţin, între două cîntăriri succesive. Se notează masa minimă cîntărită ca fiind masa recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a substanţei extrase.
o) Se adaugă 25 ml de eter petroleic în recipientul de extracţie a substanţelor grase, pentru a se verifica dacă substanţa extrasă este complet solubilă sau nu. Se încălzeşte cu grijă şi se agită solventul cu o mişcare circulară pînă la dizolvarea tuturor substanţelor grase.
Dacă substanţele extrase sînt complet solubile în eterul petroleic de petrol, masa substanţelor solubile va fi diferenţa dintre masa finală a balonului cu substanţele extrase (punctul 6 subpunctul 5) litera n) şi masa sa iniţială (punctul 6 subpunctul 4).
p) Dacă substanţa extrasă nu este complet solubilă în eterul petroleic sau în caz de dubiu, se extrag în întregime substanţele grase din recipient prin spălări repetate cu eter de petrol încălzit.
Se lasă să se depună substanţele insolubile şi se decantează cu grijă eterul de petrol, fără însă a îndepărta substanţele insolubile. Se repetă această operaţiune de trei ori, utilizîndu-se eterul de petrol pentru clătirea interiorului gîtului recipientului.
În sfîrşit, se clăteşte exteriorul vîrfului recipientului cu amestecul de solvenţi, în aşa fel încît solventul să nu se prelingă la exteriorul recipientului. Se elimină vaporii eterului de petrol încălzindu-se recipientul timp de o oră în etuvă, se lasă să se răcească şi se cîntăreşte după indicaţiile de la punctul 6 subpunctul 5) literele m) şi n).
Masa substanţelor grase este diferenţa dintre masa determinată la punctul 6 subpunctul 5) litera n) şi această masă finală.
7. Exprimarea rezultatelor
1) Calcul şi formulă
Se calculează conţinutul de substanţe grase, exprimat în procente de masă, după formula următoare:
unde:
F = conţinutul de substanţe grase;
m0 = masa în grame a probei (punctul 6 subpunctul 2);
m1 = masa în grame a recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a substanţei extrase, determinată la punctul 6 subpunctul 5) litera n);
m2 = masa în grame a recipientului pregătit pentru recuperarea substanţelor grase sau, în cazul substanţelor nedizolvate, a recipientului destinat recuperării substanţelor grase şi a reziduului insolubil, determinat la punctul 6 subpunctul 5) litera p);
m3 = masa în grame a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase utilizat la proba martor (punctul 6 subpunctul 3) şi a substanţei extrase, determinate la punctul 6 subpunctul 5) litera n);
m4 = masa în grame a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase (punctul 6 subpunctul 4) utilizat la proba martor (punctul 6 subpunctul 3) sau, în cazul substanţelor nedizolvate, a recipientului pentru recuperarea substanţelor grase şi a reziduului insolubil, determinată la punctul 6 subpunctul 5) litera p).
Se notează rezultatul cu o precizie de 0,01 %.
2) Fidelitate
a) Repetabilitate (r):
a1) în cazul laptelui integral şi parţial degresat: 0,02 g de substanţe grase la 100 g de produs;
a2) în cazul laptelui degresat: 0,01 g de substanţe grase la 100 g de produs.
b) Reproductibilitate (R):
b1) în cazul laptelui integral: 0,04 g de substanţe grase la 100 g de produs;
b2) în cazul laptelui parţial degresat: 0,03 g de substanţe grase la 100 g de produs;
b3) în cazul laptelui degresat: 0,025 g de substanţe grase la 100 g de produs.
(Instrucţiune la anexa nr.3)
Un alt mod de operare, cu tuburi de extracţie a substanţelor
grase dotate cu un sifon sau cu un dispozitiv de spălare
Mod de operare
1) Pregătirea eşantionului pentru test (vezi punctul 6 subpunctul 1) din anexa nr.3
2) Prelevarea probei
Se procedează după indicaţiile de la (punctul 6 subpunctul 2) din anexa nr.3, dar utilizîndu-se tuburi de extracţie a substanţelor grase (vezi punctul 5 subpunctul 6) din anexa nr.3.
Proba trebuie transferată, pe cît posibil, în întregime, în fundul tubului de extracţie.
3) Proba martor (vezi punctul 6 subpunctul 3) din anexa nr.3.
4) Pregătirea recipientului destinat recuperării substanţelor grase (vezi punctul 6 subpunctul 4) din anexa nr.3.
5) Determinarea
a) Se adaugă 2 ml de soluţie de hidroxid de amoniu (punctul 4 subpunctul 1) din anexa nr.3 sau un volum echivalent de soluţie de hidroxid de amoniu mai concentrată şi se amestecă bine cu proba pre tratată în fundul tubului. După adăugarea hidroxidului de amoniu, determinarea se efectuează imediat.
b) Se adaugă 10 ml de etanol (punctul 4 subpunctul 2) din anexa nr.3 şi se amestecă uşor, dar îndeajuns, în fundul tubului. Eventual se pot adăuga două picături de roşu de Congo sau de roşu de crezol (punctul 4 subpunctul 3) din anexa nr.3.
c) Se adaugă 25 de ml de eter dietilic (punctul 4 subpunctul 4) din anexa nr.3, se astupă tubul cu un dop din plută saturat cu apă sau cu un dop dintr-un alt material umezit cu apă (punctul 5 subpunctul 6) din anexa nr.3 şi se agită bine tubul, dar nu prea tare (pentru a evita formarea emulsiilor persistente), prin întoarcerea sa repetată, timp de un minut. Dacă este necesar, se răceşte tubul sub apă curentă, se îndepărtează dopul de plută (sau alt material), după care se clăteşte, ca şi gîtul tubului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi (punctul 4 subpunctul 6) din anexa nr.3, utilizîndu-se flaconul de spălare (punctul 5 subpunctul 8) din anexa nr.3, astfel încît lichidele de clătire să curgă în tub.
d) Se adaugă 25 ml de eter petroleic (punctul 4 subpunctul 5) din anexa nr.3, se astupă tubul cu dopul din plută (sau alt material) reumezit (prin îmbibare în apă) şi se agită cu grijă tubul, timp de 30 de secunde, după indicaţiile de la punctul 1 subpunctul 5) litera c).
e) Se va centrifuga tubul închis timp de 1-5 minute cu o viteză de rotaţie de 500–600 rot/min-1 (punctul 5 subpunctul 2) din anexa nr.3.
În lipsa unei centrifugi (vezi punctul 5 subpunctul 2) din anexa nr.3, tubul astupat se lasă să se odihnească pe stativ, timp de cel puţin 30 de minute, pînă ce stratul supernatant se limpezeşte şi se separă în mod vizibil de stratul apos. Dacă este necesar, tubul se răceşte cu apă curentă.
f) Se îndepărtează cu grijă dopul din plută (sau alt material) şi se clăteşte, ca şi gîtul tubului, cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, astfel încît lichidele de clătire să curgă în tub.
g) Se introduce un sifon sau un dispozitiv de spălare în tub şi se scufundă tubulura lungă în interior pînă ce orificiul se află la aproximativ 3 mm deasupra suprafeţei de contact dintre straturi. Tubulura din interior trebuie să fie paralelă cu axa tubului de extracţie.
Se transvazează cu grijă stratul supernatant din tub în recipientul pregătit pentru recuperarea substanţelor grase (punctul 6 subpunctul 4) din anexa nr.3, evitîndu-se transvazarea unei părţi cît de mici a stratului apos; dacă recipientul e un balon, trebuie să conţină cîţiva regulatori de fierbere (punctul 5 subpunctul 10) din anexa nr.3 – facultativi în cazul capsulelor metalice. Se clăteşte orificiul cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, astfel încît lichidele de clătire să curgă în recipientul pentru recuperarea substanţelor grase.
h) Se desface dispozitivul de la gîtul tubului, după care se ridică uşor şi se clăteşte partea inferioară a tubulurii sale lungi din interior cu o cantitate mică de amestec de solvenţi. Se coboară şi se reintroduce dispozitivul, pentru transvazarea lichidelor de clătire în recipientul de recuperare a substanţelor grase.
Se clăteşte orificiul exterior al dispozitivului cu o cantitate mică de amestec de solvenţi, după care se colectează lichidele de clătire în recipient. Eventual, solventul poate fi eliminat parţial sau total din recipient, prin distilare sau evaporare, după indicaţiile de la punctul 6 subpunctul 5) litera l) din anexa nr.3.
i) Se desface din nou dispozitivul de la gîtul tubului, se ridică uşor dispozitivul şi se adaugă 5 ml de etanol în tub, etanolul se foloseşte la clătirea tubulurii lungi din interior, după care se amestecă după indicaţiile de la punctul 1 subpunctul 5) litera b) din anexa nr.3.
j) Se face o a doua extracţie, repetîndu-se operaţiunile descrise la punctul 1 subpunctul 5) literele b) şi h), dar utilizînd doar 15 ml de eter dietilic (punctul 4 subpunctul 4) din anexa nr.3 şi 15 ml de eter de petrol (punctul 4 subpunctul 5) din anexa nr.3. Eter dietilic se va utiliza pentru clătirea tubulurii lungi din interior, după efectuarea primei extracţii, în timpul retragerii dispozitivului din tub.
k) Se face o a treia extracţie repetîndu-se din nou operaţiunile descrise la punctul 1 subpunctul 5) literele b) şi h), utilizîndu-se 15 ml de eter dietilic şi 15 ml de eter petroleic şi clătind tubulura lungă din interior a dispozitivului, după indicaţiile de la punctul 1 subpunctul 5) litera j).
În cazul laptelui degresat, se poate renunţa la a treia extracţie.
l) În continuare, se urmează indicaţiile de la punctul 6 subpunctul 5) literele l) şi p) din anexa nr.3.
Anexa nr.4
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea conţinutului total de substanţe
uscate degresate din laptele tratat termic
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
În prezenta anexă se descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de substanţe uscate degresate al laptelui tratat termic.
2. Definiţie şi calcul
Conţinutul total de substanţe uscate degresate se exprimă în procente de masă.
El reprezintă diferenţa dintre conţinutul total de substanţe uscate (anexa nr.2) şi conţinutul de substanţe grase (anexa nr.3).
Anexa nr.5
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea conţinutului în azot total
din laptele integral, parţial degresat şi degresat
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezenta anexă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului în azot total al laptelui integral, parţial degresat şi degresat.
2. Definiţie
Prin conţinut în azot total al laptelui se înţelege conţinutul de azot exprimat în procente de masă, obţinut prin metoda Kjeldahl.
3. Principiu
O cantitate cîntărită de eşantion de lapte este mineralizată cu ajutorul acidului sulfuric concentrat şi al sulfatului de potasiu, în prezenţa sulfatului de cupru (II), cu rol de catalizator, astfel încît azotul din compuşii organici să fie convertit în sulfat de amoniac. Amoniacul eliberat prin adăugarea unei soluţii de hidroxid de sodiu este distilat şi recuperat într-o soluţie de acid boric. Această soluţie este apoi tratată cu o soluţie acidă.
4. Reactivi
1) Sulfat de potasiu (K2SO4)
2) Soluţie de sulfat de cupru. Se dizolvă 5,0 g de sulfat de cupru (II) pentahidrat (CuSO4, 5H2O) în apă şi se completează la 100 ml (la 20°C) într-un balon gradat.
3) Acid sulfuric, cu cel puţin 98,0% (m/m) H2SO4.
4) Soluţie de hidroxid de sodiu, 47% (m/m) 704 g NaOH/l (la 20°C).
Se poate utiliza şi soluţie de hidroxid de sodiu mai puţin concentrată, de exemplu 40% (m/m) 572 g/l, 20°C sau 30% (m/m) 399 g/l, 20°C.
5) Soluţie de acid boric. Se dizolvă 40 g de acid boric (H3BO3) într-un litru de apă caldă, se lasă să se răcească şi se păstrează într-o sticlă borosilicată.
6) Indicator
Se dizolvă 0,01 g de roşu de metil, 0,02 g de albastru de bromtimol şi 0,06 g verde de bromocrezol în 100 ml de alcool etilic. Se păstrează soluţia într-o sticlă brună astupată, într-un loc răcoros şi întunecat.
7) Soluţie volumetrică acidă normalizată
C (1/2H2SO4) sau c (HCL) = 0,05 mol/l titrat cu o precizie de 0,0001 mol/l.
8) Zaharoză fără compuşi de azot
9) Sare de amoniu în stare pură, cum ar fi amoniul (NH4)2C2O4, H2O sau sulfatul de amoniu (NH4)2 SO4.
10) Triptofan (C11H12N2O2), fenacetină (C10H7CH2CONH2) sau mono- sau diclorhidrat de lizină (C6H14N2O2∙ HCl respectiv C6H14N2O2 ∙ 2HCl).
Gradul de puritate al reactivilor menţionaţi la punctul 4 subpunctele 9) şi 10) ar trebui să fie superior “calităţii analitice”. Pentru punctul 4 subpunctul 9) trebuie să se utilizeze, în măsura posibilităţilor, o soluţie de săruri de amoniu atestate.
5. Aparatură şi sticlărie de laborator
Material obişnuit, în special:
1) baloane Kjeldahl cu o capacitate de 500 ml;
2) regulatori de fierbere, de exemplu bile de sticlă cu diametru de aproximativ 5 mm, granule Hengar şi piatră ponce;
3) biurete sau pipete automatice cu dozaj de 1,0 ml;
4) cilindri gradaţi de sticlă, cu o capacităţi de 50, 100 şi 250 ml;
5) aparat de digestie (punctul 5 subpunctul 1) în poziţie înclinată (la aproximativ 45°), dotat cu un dispozitiv de încălzire electrică sau cu un bec de gaz reglabile, astfel încît conţinutul balonului să nu urce deasupra treimii gîtului, şi cu un dispozitiv de extragere a gazelor arse;
6) aparat de distilare din sticlă borosilicată, la care poate fi racordat un balon Kjeldahl (punctul 5 subpunctul 1), şi care este compus dintr-un dispozitiv eficient pentru evacuarea lichidului obţinut din prima distilare, legat de un refrigerator eficient cu tub interior drept şi cu un tub de evacuare racordat în partea sa inferioară; tuburile de legătură şi dopurile) trebuie să fie etanşe şi de preferinţă fabricate din neopren;
7) pipetă sau pipetă automată cu dozaj de 0,10 ml;
8) baloane conice cu o capacitate de 500 ml, gradate la 200 ml;
9) biuretă cu capacitate de 50 ml, gradată la intervale de 0,1 ml, cu o eroare maximală de ± 0,05 ml;
10) lupă pentru citiri exacte ale biuretei (punctul 5 subpunctul 9);
11) pH-metru;
12) biuretă automată.
6. Mod de operare
1) Se introduc în mod succesiv în balonul Kjeldahl (punctul 5 subpunctul 1) regulatorii de fierbere (punctul 5 subpunctul 2) (de exemplu trei bile de sticlă), 15g de sulfat de potasiu (punctul 4 subpunctul 1), 1,0 ml de soluţie de sulfat de cupru (punctul 4 subpunctul 2), aproximativ 5 g de lapte (cîntărit cu o precizie de 0,001g) şi 25 ml de acid sulfuric (punctul 4 subpunctul 3). Se utilizează acid pentru a clăti reziduurile soluţiei de sulfat de cupru, de sulfat de potasiu sau ale laptelui, care rămîn pe gîtul balonului, după care se amestecă conţinutul balonului.
Dat fiind faptul că substanţele organice absorb acid sulfuric în timpul fierberii, este preferabil să se folosească, pentru digestie, 30 şi nu 25 ml de H2SO4 (punctul 4 subpunctul 3) dacă laptele conţine mai mult de 5,0 % (m/m) substanţe grase. Acest lucru este valabil şi pentru proba martor.
2) Se încălzeşte fiecare balon Kjeldahl pe aparatul de mineralizare (punctul 5 subpunctul 5), mai întîi la foc mic, astfel încît întreaga spumă neagră să rămînă în balon.
Dacă spuma iniţială dispare pentru a ceda locul unor gaze arse albe abundente, amestecul se aduce la fierbere intensivă (vaporii acizilor se vor condensa la jumătatea drumului în gîtul balonului), pînă ce dispar în întregime particulele negre, iar conţinutul balonului devine limpede, de culoare albastră-verzuie pală. Se continuă fierberea mai moderat timp de cel puţin o oră şi jumătate.
Atenţie la indicaţiile următoare:
a) perioada de limpezire nu trebuie să depăşească o oră, iar durata totală a mineralizării nu trebuie să fie mai mică de două ore şi jumătate. Dacă este necesar mai mult de o oră pentru obţinerea clătirii, timpul de mineralizare trebuie mărit în consecinţă;
b) sulfatul de potasiu favorizează mineralizarea, fiindcă ridică temperatura de fierbere. Dacă volumul rezidual de H2SO4 la sfîrşitul timpului de mineralizare este mai mic de 15 ml, există posibilitatea să fi survenit o pierdere de azot din cauza încălzirii exagerate. În cazul încălzirii cu gaz, se utilizează o placă dintr-un material izolant, prevăzută cu o deschidere circulară şi cu un diametru astfel dimensionat încît flacăra directă să poată atinge doar partea balonului care se află sub suprafaţa lichidului din balon (punctul 5 subpunctul 5);
c) dacă în gîtul balonului intră particule negre şi nu sînt spălate toate spre interiorul balonului cu acidul care se scurge, în timpul fazei iniţiale de fierbere intensivă (scurgerea poate fi ajutată prin întoarcerea balonului), se lasă balonul să se răcească îndeajuns şi se spală particulele cu o cantitate minimă de apă.
După aceasta se continuă mineralizarea după procedeul descris mai sus.
3) Dacă baloanele Kjeldahl s-au răcit, se adaugă 300 ml de apă în fiecare recipient, astfel încît să se spele toate particulele care aderă la gîtul balonului. Se amestecă cu grijă conţinutul balonului, pînă la dizolvarea cristalelor care s-au separat. Se adaugă cîţiva regulatori de fierbere (punctul 5 subpunctul 2) pentru a se obţine o fierbere omogenă. După aceasta se adaugă în fiecare balon 70 ml de soluţie de hidroxid de sodiu (punctul 4 subpunctul 4) ţinîndu-se balonul în poziţie înclinată, astfel încît soluţia de hidroxid de sodiu să formeze stratul inferior în balon. Se toarnă cu grijă, ca să nu se prelingă soluţia în afară.
Volumul combinat de apă şi de soluţie de hidroxid de sodiu trebuie să fie de 370 ml, pentru a putea colecta aproximativ 150 ml de distilat înainte ca bulele de fierbere să apară la suprafaţa balonului (punctul 6 subpunctul 4). Dacă se adaugă o cantitate de soluţie de hidroxid de sodiu mai mare, cu o concentraţie mai mică de 47 % (m/m), volumul de apă adăugat trebuie să fie redus în mod proporţional.
Astfel, dacă se adaugă 85 ml de soluţie de 40 % (m/m) sau 125 ml de soluţie cu o concentraţie de 30 % (m/m), volumul de apă adăugat trebuie să fie de 282, respectiv de 245 ml.
4) Se racordează imediat fiecare balon Kjeldahl la un aparat de distilare (punctul 5 subpunctul 6), asigurîndu-se că extremitatea tubului refrigeratorului se scufundă în 50 ml de soluţie de acid boric (punctul 4 subpunctul 5) şi 0,20 ml (5–6 picături) de indicator (punctul 4 subpunctul 6) conţinute în balonul conic. Se agită fiecare balon Kjeldahl pentru a amesteca bine conţinutul şi se aduce la fierbere, mai întîi la foc mic, pentru evitarea formării excesive de spumă. După ce s-au obţinut între 100 şi 125 ml de distilat, se coboară fiecare balon Erlenmeyer pînă ce extremitatea tubului refrigeratorului se găseşte cu aproximativ 40 mm deasupra gradaţiei de 200 ml. Se continuă fiecare distilare pînă ce apar bule de fierbere la suprafaţa balonului, după care se opreşte brusc încălzirea. Se deconectează fiecare balon Kjeldahl şi se clăteşte extremitatea fiecărui tub de evacuare al refrigeratorului cu puţină apă, colectîndu-se apa după clătire într-un balon Erlenmeyer.
Atenţie la indicaţiile următoare:
a) viteza de distilare trebuie să permită recoltarea a aproximativ 150 ml de distilat înaintea apariţiei bulelor de fierbere, corespunzînd unui volum total de aproximativ 200 ml în balonul Erlenmeyer;
b) eficacitatea fiecărui refrigerator trebuie să permită menţinerea temperaturii lichidelor din fiecare balon sub 25°C în cursul distilării.
5) Se titrează fiecare distilat cu o soluţie volumetrică (punctul 4 subpunctul 7) pînă la valoarea pH 4,6 ± 0,1 utilizîndu-se un pH-metru şi o biuretă automată. Adăugarea unui indicator permite verificarea corectitudinii procesului de titrare. Se notează valoarea indicată de fiecare biuretă cu o precizie de 0,01 ml, utilizîndu-se o lupă (punctul 5 subpunctul 10) pentru a evita erorile de paralaxă.
Titrarea se poate face folosindu-se doar indicatorul. Se titrează pînă în momentul în care distilatul capătă culoarea unei soluţii preparate recent din 150 ml de apă, la care se adaugă 50 ml de soluţie de acid boric şi 0,20 ml de indicator dintr-un balon Erlenmeyer (punctul 5 subpunctul 8).
6) Se face o probă-martor conform indicaţiilor de la punctul 6 subpunctele 1) şi 5) inclusiv, utilizîndu-se 5 ml de apă distilată cu aproximativ 0,1 g de zaharoză (punctul 4 subpunctul 8) în locul eşantionului de lapte.
Pentru titrarea distilatului martor este nevoie doar de o cantitate foarte mică de soluţie volumetrică acidă normalizată (punctul 4 subpunctul 7).
7) Se verifică periodic fidelitatea rezultatelor prin efectuarea a două teste de recuperare, urmîndu-se indicaţiile de la punctul 6 subpunctele 1) şi 5).
a) Trebuie de avut grijă ca în cursul distilării să nu aibă loc pierderi de azot, ca urmare a căldurii excesive sau a unor scurgeri mecanice; pentru aceasta se utilizează o probă compusă din 0,15 g de oxalat de amoniu sau sulfat de amoniu (punctul 4 subpunctul 9), cîntărit cu o precizie de 0,001 g, şi din 0,1 g de zaharoză (punctul 4 subpunctul 8).
Procentajul de azot recuperat trebuie să se situeze între 99–100 %.
Rezultatele inferioare sau superioare acestui interval sînt dovada unei erori de procedură şi/sau a unei erori de concentraţie a soluţiei normalizate (punctul 4 subpunctul7).
b) Se verifică dacă procedura de mineralizare poate elibera întreaga cantitate de azot proteic, utilizîndu-se o probă compusă din 0,20 g de triptofan pur, 0,35 g de fenacetină sau 0,20 g de clorhidrat de lizină (punctul 4 subpunctul 10). Toţi compuşii trebuie să fie cîntăriţi cu o precizie de 0,001 g. Procentajul de recuperare al azotului trebuie să fie de cel puţin 98–99 %.
7. Măsuri de securitate
În timpul manipulării acidului sulfuric concentrat, a hidroxidului de sodiu concentrat şi a baloanelor Kjeldahl, trebuie să se poarte întotdeauna un şorţ de laborator, ochelari de protecţie şi mănuşi rezistente la acizi.
În cursul distilării, baloanele Kjeldahl sînt supravegheate în permanenţă.
Pentru a se evita riscurile, se va opri imediat distilarea dacă conţinutul balonului începe să fiarbă foarte violent. În caz de pană la sistemul de încălzire al aparatului de distilare timp de mai mult de două, trei minute, se coboară balonul colector, astfel încît extremitatea refrigeratorului să iasă din lichid.
8. Exprimarea rezultatelor
1) Calcul şi formulă
Se calculează conţinutul de azot, în grame de azot la 100 g de produs, cu ajutorul formulei:
unde:
N = conţinutul de azot;
V = volumul în ml al soluţiei volumetrice acide normalizate folosite la dozaj;
V0 = volumul în ml al soluţiei volumetrice acide normalizate folosite la proba martor;
c = concentraţia în mol/l a soluţiei volumetrice acide normalizate (punctul 4 subpunctul 7);
m = masa în grame a probei.
Se rotunjeşte rezultatul cu 0,001 g pentru 100 g.
2) Fidelitate
a) Repetabilitate (r): 0,007 g la 100 g
b) Reproductibilitate (R): 0,015 g la 100 g
9. Mod de operare modificat
1) Utilizarea unui cuptor de calcinare în locul sistemului de mineralizare cu baloane Kjeldahl (punctul 5 subpunctele 5) şi 1). În acest caz, pentru a evita eventualele pane, se verifică separat fiecare punct (punctul 6 subpunctul 7).
2) În locul încălzirii directe (punctul 6 subpunctul 4), se va folosi un sistem de distilare prin antrenarea vaporilor. Dacă aparatura nu permite folosirea apei distilate, apa folosită nu trebuie să conţină substanţe volatile acide sau alcaline.
3) Se poate folosi o probă de 1 g de lapte (semi-macro Kjeldahl) în loc de 5 g (punctul 6 subpunctul 1), cu condiţia ca:
a) cantităţile de reactivi folosiţi pentru mineralizare (punctul 6 subpunctul 1): 25 ml H2SO4, 1 ml CuSO4, 5ml H2O, 5ml K2SO4 să fie reduse în mod proporţional (cu o cincime);
b) durata totală a mineralizării (punctul 6 subpunctul 2) să fie redusă la 75 de minute;
c) cantitatea de hidroxid de sodiu (punctul 6 subpunctul 3) să fie redusă în mod proporţional (cu o cincime);
d) să se utilizeze o soluţie acidă normalizată (punctul 4 subpunctul 7) de o concentraţie mai mică (0,02–0,03 mol/l).
Utilizarea uneia sau alteia dintre aceste opţiuni este acceptabilă doar cu condiţia ca repetabilitatea (punctul 8 subpunctul 2) litera a) şi rezultatele celor două teste de control al preciziei (punctul 6 subpunctul 7) să corespundă valorilor fixate de normă.
Anexa nr.6
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea conţinutului total de proteine
din laptele tratat termic
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Capitolul de faţă descrie metoda de referinţă pentru determinarea conţinutului de proteine al laptelui tratat termic.
2. Definiţie
Conţinutul total de proteine al laptelui: valoarea obţinută prin înmulţirea cu un factor corespunzător (punctul 3) a conţinutului total de azot, exprimat în procente de masă, determinat prin metoda descrisă în anexa nr.5 (punctul 3).
3. Calcul
Conţinutul total de substanţe proteice al laptelui = 6,38 x conţinutul total în azot al laptelui în procente.
Anexa nr.7
la Metodologia de analiză şi
testare a laptelui tratat termic
destinat consumului uman direct
Determinarea masei volumice a laptelui crud, a laptelui integral,
a laptelui parţial degresat şi a laptelui degresat la 200C
1. Obiectul şi domeniul de aplicare
Prezentul capitol descrie metoda de referinţă pentru determinarea masei volumice a laptelui crud, a laptelui integral, a laptelui parţial degresat şi a laptelui degresat la 20°C.
2. Definiţie
Masa volumică a laptelui este masa unui anumit volum de lapte la 20°C, raportată la acest volum.
3. Principiu
Masa volumică la 20°C este determinată prin areometrie.
4. Aparatură şi sticlărie de laborator
Material obişnuit de laborator şi, în special:
1) areometru
Areometrul de masă volumică este un instrument compus dintr-un flotor de sticlă, lat şi lestat la extremitatea sa inferioară, şi dintr-o tijă cilindrică de sticlă, sudată în partea superioară a flotorului şi coaxială cu acesta, extremitatea superioară a tijei fiind închisă.
Flotorul de sticlă conţine lestul (plumb, mercur etc.) pentru ajustarea masei areometrului. Tija include o scală gradată de la 1,025 la 1,035 g/ml.
Areometrul trebuie verificat prin metoda picnometrică, se foloseşte un picnometru cu o capacitate de aproximativ 100 ml, dotat cu un termometru de mare precizie;
2) eprubete cilindrice (din sticlă sau oţel inoxidabil) cu următoarele dimensiuni minimale:
a) diametrul interior al cilindrului: aproximativ 35 mm;
b) înălţimea interioară a cilindrului: aproximativ 225 mm;
3) baie de apă reglată la 20 ± 0,1°C;
4) baie de apă reglată la 40 ± 2°C;
5) termometru gradat la intervale de cel puţin 0,5°C.
5. Mod de operare
1) Se omogenizează eşantionul întorcîndu-se recipientul, pentru a dispersa substanţele grase. Se introduce eşantionul în baia de apă (punctul 4 subpunctul 4) şi se ţine pînă cînd atinge 40°C, apoi încă 5 minute la aceeaşi temperatură. Se amestecă bine, prin întoarceri succesive, pentru a se obţine o distribuire omogenă a substanţelor grase. Se răceşte la 20°C în a doua baie de apă (punctul 4 subpunctul 3).
2) Se omogenizează bine eşantionul prin întoarcerea recipientului, evitîndu-se însă încorporarea de aer. Se varsă laptele în eprubeta cilindrică (punctul 4 subpunctul 2), se menţine în poziţie înclinată pentru a se evita formarea spumei sau a bulelor. Se va utiliza o cantitate suficientă de lapte pentru a provoca debordarea lichidului în momentul introducerii areometrului (punctul 4 subpunctul 1) în eprubetă. Se scufundă cu grijă areometrul în lapte şi se lasă să plutească liber, pînă ce îşi găseşte punctul de echilibru. Se aşază eprubeta în poziţie verticală.
Areometrul trebuie plasat în mijlocul coloanei de lichid şi nu trebuie să atingă pereţii eprubetei.
3) Dacă areometrul şi-a atins punctul de echilibru, se citeşte gradaţia în partea superioară a meniscului.
4) Imediat după citirea areometrului, se introduce termometrul (punctul 4 subpunctul 5) în eşantion şi se citeşte temperatura cu o precizie de 0,5°C. Temperatura nu trebuie să se depărteze cu mai mult de ± 2°C de 20°C.
6. Corecţia temperaturii
Dacă temperatura laptelui supus analizei nu este de exact 20°C în momentul măsurării masei volumice, rezultatul trebuie corectat adunîndu-se la masa volumică citită 0,0002 pentru fiecare grad Celsius peste 20°C sau scăzîndu-se 0,0002 pentru fiecare grad Celsius sub 20°C. Această corecţie este valabilă doar dacă temperatura eşantionului se depărtează cu maximum 5°C de 20°C.
7. Exprimarea rezultatelor
Calcularea masei volumice a eşantionului, exprimată în g/ml de lapte degresat la 20°C, se face după formula următoare:
unde:
mv = masa volumică a eşantionului, obţinută prin citirea areometrului (punctul 5 subpunctul 4) în g/l;
MG = conţinutul de substanţe grase al eşantionului (g/l);
0,92 = densitatea substanţelor grase.
8. Fidelitate
1) Repetabilitate (r): 0,0003 g/ml;
2) Reproductibilitate (R): 0,0015 g/ml