814/17.10.2017 Hotărîre cu privire la aprobarea Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Planului de gestionare

a districtului bazinului hidrografic Nistru

nr. 814  din  17.10.2017

 (în vigoare 27.10.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 371-382 art. 942 din 27.10.2017

* * *

Abrogat: 18.04.2025

Hotărîrea Guvernului nr.70 din 19.02.2025

În temeiul art.19 alin.(1) din Legea apelor nr.272 din 23 decembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.81, art.264), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru (se anexează).

2. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, prin intermediul Agenţiei "Apele Moldovei":

va asigura monitorizarea implementării Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru;

va prezenta Comitetului districtului bazinului hidrografic Nistru, semestrial, raportul cu privire la realizarea Programului de măsuri pentru implementarea Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru pentru perioada 2017-2022.

3. Finanţarea acţiunilor prevăzute în Programul de măsuri sus-menţionat se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în acest scop în bugetele autorităţilor/instituţiilor publice implicate, precum şi din alte surse, conform legislaţiei în vigoare.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.814 din 17 octombrie 2017

PLANUL DE GESTIONARE

A DISTRICTULUI BAZINULUI HIDROGRAFIC NISTRU

1. DESCRIERE GENERALĂ A DISTRICTULUI BAZINULUI HIDROGRAFIC NISTRU

1) Delimitarea districtului bazinului hidrografic Nistru

Planul de gestionare a fost elaborat pentru districtul bazinului hidrografic Nistru (în continuare – Districtul Nistru), care face parte din bazinul hidrografic al Mării Negre. Doar o parte neînsemnată a bazinului unui afluent de stînga se află pe teritoriul Poloniei. În vest, bazinul hidrografic al Nistrului se învecinează cu bazinul Prutului, în nord-vest – cu bazinul Vislei, în nord – cu bazinul Niprului, în est – cu bazinul Bugului de Sud, în sud-est şi sud-vest – cu bazinele rîurilor mici care se revarsă în Marea Neagră.

Fluviul Nistru, cu izvorul în munţii Carpaţi la altitudinea de 911 m, are o lungime totală de 1350 km şi este cea mai importantă arteră acvatică a ţării, pe teritoriul căreia lungimea cursului de apă (Naslavcea–Palanca) este de 636 km. Pe o distanţă de 142,5 km, fluviul constituie frontiera dintre Republica Moldova şi Ucraina.

Cu o suprafaţă totală de peste 72,1 mii km², bazinul Nistrului, în limitele ţării, are o suprafaţă de 19,2 mii km², sau 26,5% din teritoriul total al bazinului. Fiind repartizat asimetric faţă de axa principală a văii Nistrului, suprafaţa de stînga a bazinului (în limitele Republicii Moldova) este de 3,5 mii km² (18,27%), iar a celei de dreapta – de 15,7 mii km² (81,72%).

Resursele de apă ale bazinului Nistru în limitele teritoriului Republicii Moldova sînt evaluate la 10 700 mil. m³, din acest volum, mai puţin de 30% se formează pe teritoriul ţării. Volumul resurselor de apă disponibil în prezent în ţară este estimat la cca 500 m³/cap de locuitor/an, ceea ce plasează Republica Moldova în categoria ţărilor cu insuficienţă de apă şi cu un risc sporit la impactul schimbărilor climatice. Fluviul Nistru este principala sursă de apă în regiune, deoarece rezervele de ape dulci subterane sînt neînsemnate.

Toate corpurile de apă din spaţiul Republicii Moldova fac parte din două districte hidrografice: (i) Dunărea-Prut şi Marea Neagră şi (ii) Nistru (Figura 1).

În cadrul Districtului Nistru sînt delimitate 14 subbazine hidrografice (anexa nr.1). Din punct de vedere administrativ, Districtul Nistru include 39 de oraşe şi 554 de sate, ocupînd integral sau parţial teritoriul a 19 raioane.

Identificarea, delimitarea şi clasificarea corpurilor de apă

Corpul de apă de suprafaţă este definit în Legea apelor ca "parte distinctă şi semnificativă a unei ape de suprafaţă, cum ar fi: lac, lac de acumulare, iaz, curs de apă – rîu sau canal, segment al unui curs de apă – rîu sau canal, ape tranzitorii". Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (în continuare – Directivă) precizează că un corp de apă este "o subunitate" a bazinului (districtului) hidrografic asupra căruia se aplică obiectivele de mediu.". Astfel, scopul principal al identificării şi delimitării "corpurilor de apă" este asigurarea diagnosticării exacte a stării lor, care permite determinarea clasei de calitate şi a potenţialului ecologic de atingere a stării bune.

Figura 1. Harta districtelor bazinelor hidrografice în Republica Moldova

Pentru identificarea şi delimitarea corpurilor de apă de suprafaţă, a fost aplicată metoda simplificată, care are la bază trei criterii:

a) apele curgătoare (rîuri, pîraie) şi apele stătătoare (lacuri naturale, lacuri de acumulare, iazuri) reprezintă categorii diferite, de aceea trebuie diferenţiate ca şi corpuri de apă separate;

b) confluenţa cu afluenţii poate duce la o subdivizare a corpurilor de apă de suprafaţă;

c) locul deversării apelor uzate formează un loc suplimentar pentru delimitarea corpurilor de apă în sectorul din aval de deversarea apelor uzate.

Pentru identificarea şi delimitarea corpurilor de apă de suprafaţă, a fost utilizată următoarea abordare:

a) în baza stratului "reţeaua hidrografică", au fost selectate rîurile cu lungimi mai mari de 20 km;

b) în baza stratului "lacuri", au fost extrase lacurile cu suprafaţa mai mare de 50 ha;

c) aplicînd elemente de analiză spaţială, rîurile au fost separate în segmente: în amonte de lacuri, în aval de lacuri şi pe mediana lacurilor;

d) de asemenea, rîurile au fost divizate la confluenţe;

e) după etapa de generalizare, au fost determinate 112 segmente de rîu/lac (corpuri de apă de suprafaţă), dintre care 87 de corpuri de apă de tip segment de rîu (anexa nr.2) şi 25 de corpuri de apă de tip lac (anexa nr.3);

f) au fost generate punctele extreme ale segmentelor de rîu, după care au fost eliminate punctele dublate, precum şi punctele de la obîrşie;

g) au fost generate bazinele hidrografice parţiale ale corpurilor de apă utilizînd punctele generate anterior ca puncte de gură de vărsare.

Regulamentul cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.890 din 12 noiembrie 2013, introduce o metodologie esenţial diferită privind evaluarea calităţii corpurilor de apă de suprafaţă. În Planul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru (în continuare – Plan de gestionare) este evaluată doar calitatea apelor de suprafaţă la posturile de monitorizare existente, efectuată în baza analizei parametrilor fizico-chimici şi microbiologici.

Pentru stabilirea clasei de calitate a corpurilor de apă de suprafaţă, au fost utilizate datele de monitorizare a calităţii din perioada 2011-2013.

Rezultatele clasificării apelor de suprafaţă sînt prezentate în anexa nr.4. Conform rezultatelor evaluării, apa fluviului Nistru aparţine claselor II şi III de calitate. În acelaşi timp, practic toţi afluenţii au clasa de calitate V, ceea ce denotă că afluenţii fluviului Nistru de pe partea dreaptă, în limitele Republicii Moldova, sînt foarte poluaţi şi apa acestora poate fi folosită direct doar în scopuri de generare a energiei electrice şi de transport, pentru celelalte scopuri apa necesitînd tratare prealabilă.

Conform Legii apelor, corpul de apă subterană este definit ca "un volum distinct de apă subterană în limitele unui acvifer sau ale mai multor acvifere". Astfel, prima etapă a procedurii de identificare a corpurilor de apă subterane constă în analiza acviferelor care sînt caracterizate printr-un flux semnificativ de apă subterană şi/sau volum semnificativ de captare. Directiva impune identificarea tuturor corpurilor de apă subterană care sînt utilizate sau care sînt planificate a fi utilizate în viitor, pentru captarea în medie a peste 10 m³/zi de apă potabilă.

În scopul identificării corpurilor de apă, acest volum de captare este considerat ca fiind unul semnificativ pentru apele subterane. Toate acviferele care pot produce peste 10 m³/zi trebuie să fie analizate pentru delimitarea corpurilor de apă subterană.

Dat fiind faptul că Directiva nu oferă îndrumări clare cu privire la modul în care ar trebui să fie delimitate corpurile de apă subterană, delimitarea lor trebuie să asigure că obiectivele de mediu pot fi atinse. Prin urmare, corpurile de apă subterană ar trebui să fie delimitate într-un mod care să permită o descriere corespunzătoare a stării cantitative şi chimice a apelor subterane.

Pentru început a fost colectată informaţia disponibilă privind apele subterane în Districtul Nistru, fiind identificate formaţiunile acvifere cu debitul mai mare de 10 m³/zi. Analiza a fost efectuată utilizînd hărţile geologice existente, datele despre fîntîni şi sonde, datele hidrologice, pedologice, referitoare la utilizarea terenurilor, debitele şi extragerile de apă şi rapoartele stocate în Fondul de stat de informaţii privind subsolul din cadrul Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale, obţinute în urma cercetărilor hidrogeologice a apelor subterane.

Prima etapă presupune identificarea şi cartografierea stratigrafiei formaţiunilor de rocă, prezente în subbazinele studiate. Vîrsta şi litologia orizonturilor acvifere prezente în primii 500 m adîncime de la suprafaţa terestră din Republica Moldova sînt expuse rezumativ în anexele nr.5 şi nr.6, în care sînt prezentate 8 unităţi de acvifere majore, acestea formînd cadrul de bază pentru cartografierea apelor subterane:

1) depunerile aluviale ale luncilor, teraselor şi depunerile cuaternare;

2) nisipurile ponţiene;

3) complexul acvifer al sarmaţianului superior-meoţian;

4) complexul acvifer al sarmaţianului mijlociu;

5) complexul acvifer badenian-sarmaţian;

6) calcarele carstice ale cretacicului;

7) calcarele cristaline ale silurianului;

8) rocile cristaline bazale ale vendianului.

Clasificarea corpurilor de apă subterană

În urma evaluării calităţii apelor subterane, a fost determinată starea generală calitativă a fiecărui orizont şi complex acvifer. Dat fiind faptul că, potrivit Directivei, starea generală calitativă pentru apele subterane se determină în funcţie de impactul antropogen, practic toate orizonturile şi complexele acvifere pot fi clasificate ca avînd o stare calitativă bună. În tabelul 2 este prezentată evaluarea preliminară a stării corpurilor de apă subterană în limitele bazinului hidrografic Nistru.

Trebuie menţionat că identificarea, delimitarea şi clasificarea corpurilor de apă de suprafaţă şi subterană sînt preliminare şi vor fi revizuite la elaborarea ciclului II al Planului de gestionare.

Cu privire la apele de suprafaţă, este necesar ca instituţiile responsabile să revadă abordarea de atribuire a clasei de calitate unor corpuri de apă în care există două puncte de monitorizare a calităţii cu clase de calitate diferită. Referitor la apele subterane, este necesar de a evalua utilizarea apei diferitor orizonturi şi complexe acvifere pentru satisfacerea necesităţilor economiei naţionale şi valorificarea rezervelor de apă subterană.

2) Condiţiile naturale

Clima

În Districtul Nistru clima este temperat-continentală, cu temperaturi medii cuprinse între -3,5°C în ianuarie şi +21,4°C în iulie. Perioadele calde ale anului durează în medie 193 de zile, iar observaţiile de lungă durată la staţiile meteorologice Chişinău şi Bălţi denotă o creştere stabilă a temperaturii medii anuale cu 0,01°C/an, ceea ce corespunde tendinţei de schimbare a temperaturii medii a aerului pe teritoriul Europei în ansamblu. Din punct de vedere meteorologic, cele mai multe riscuri sînt legate de fluctuaţii ale temperaturii şi secete frecvente. Cantitatea de precipitaţii atmosferice scade de la nord-vest la sud-est, micşorîndu-se de la 620 pînă la 450 mm/an. În ansamblu, observaţiile meteorologice de durată (1891-2010) ale valorilor precipitaţiilor medii anuale denotă o creştere cu 0,719 mm/an, dar, pe fundalul creşterii temperaturilor medii anuale, aceasta nu contribuie la creşterea resurselor de apă în bazinul Nistrului.

Relieful

Relieful Districtului Nistru se caracterizează prin elemente de podiş, deal şi cîmpie, dar este preponderent deluros, puternic fragmentat de reţeaua hidrografică, cu văi adînci şi hîrtoape, în special în partea centrală a bazinului, ceea ce a determinat caracterul predominant al versanţilor. Dacă în cadrul cîmpiilor aceste suprafeţe constituie 58-62%, în regiunile de podiş suprafaţa versanţilor depăşeşte 70-87% din teritoriu. Fragmentarea verticală a terenului influenţează şi potenţialul energetic al versanţilor şi, implicit, sporeşte probabilitatea de activizare a procesului de alunecare de teren. Podişul Codrilor reprezintă una dintre cele mai pitoreşti regiuni ale ţării, specificul peisajului datorîndu-se interfluviilor înguste ce alternează cu versanţi împăduriţi. Valea Nistrului are un important potenţial recreativ, datorită peisajului specific de canion în amonte de Dubăsari, caracterizat de procese carstice active, alunecări de teren, surpări etc.

Valorile altitudinii absolute variază de la 429 m în Podişul Codrilor pînă la 2-4 m în partea sud-estică a districtului, la vărsarea fluviului Nistru în liman. În regiunile de podiş altitudinile variază: de la 400-429 m în Podişul Codrilor, la 350 m în Podişul Nistrului şi Dealurile Ciulucurilor şi aproximativ 300 m în Podişul Moldovei de Nord.

Solurile

Din punctul de vedere al texturii, solurile din Republica Moldova sînt preponderent grele: 63% din teritoriu sînt acoperite de soluri grele argiloase şi 17% – de soluri argiloase. Cernoziomurile ocupă cca 74% din teritoriu, fiind reprezentate preponderent de tipurile: carbonatat (19,9%), obişnuit (37,2%), alcalin (16,6%) şi tipic (10,7%). Pe cumpenele apelor şi pantele cu suficientă umiditate sînt răspîndite solurile cenuşii de pădure, care constituie 9,4% din teritoriul ţării. Solurile brune de pădure (cca 0,6%) sînt răspîndite pe ariile mai înalte şi suficient de umede ale zonei de centru a Codrilor. Solurile aluviale sînt răspîndite în luncile rîurilor, ocupînd 10,2% din teritoriu, peste 55% dintre ele sînt salinizate.

Starea solurilor în ansamblu pe ţară este considerată nesatisfăcătoare pe 50% din terenuri (35% în regiunea din stînga Nistrului) şi critică pe 10% din teritorii (5% în regiunea din stînga Nistrului). În medie, 34% din terenurile agricole din ţară sînt erodate, dintre care 10% sînt puternic erodate, variind de la 12% în municipiul Tighina pînă la 56% în raionul Călăraşi.

Gradul înalt de valorificare agricolă, cu o pondere de 73%, a terenurilor arabile are un impact semnificativ asupra calităţii mediului, afectînd echilibrul ecologic al ecosistemelor, cauzînd degradarea solurilor şi procese de deşertificare.

Solurile pe teritoriul Districtului Nistru, datorită reliefului preponderent fragmentat, în special în partea centrală (raionul Nisporeni), sînt intens supuse proceselor geodinamice, dar şi impactului antropic semnificativ, provocat de defrişările excesive, distrugerea zonelor forestiere şi riverane de protecţie, desfăşurarea lucrărilor hidrotehnice neregulamentare sau prost gestionate, exploatarea excesivă şi necompensată a rezervelor de substanţe minerale şi organice etc. Chiar şi în cursul inferior al Nistrului, unde relieful este destul de lin şi eroziunea solurilor nu este atît de pronunţată, pierderea fertilităţii terenurilor arabile ca urmare a eroziunii este evaluată la 43,4%.

Degradarea fizică a solurilor, caracterizată prin deteriorarea structurii şi proprietăţi fizice mai proaste, are loc sub influenţa tehnicii agricole şi a mecanismelor, dar şi ca urmare a irigării cu apă care nu corespunde cerinţelor. În majoritatea rîurilor şi lacurilor din ţară apa este de calitate nesatisfăcătoare, fiind puternic mineralizată. De cele mai multe ori, degradarea sistemelor de ameliorare, în special a celor de drenaj, în luncile rîurilor cauzează salinizarea. Degradarea solurilor este unul dintre factorii critici care cauzează dezechilibrarea funcţionării ecosistemelor şi, respectiv, fragmentarea ecosistemelor la scară largă.

Resursele minerale

La începutul anului 2013, în cadrul Districtului Nistru erau exploatate 81 de zăcăminte, inclusiv 71 de zăcăminte minerale şi 13 de ape minerale. Principalele zăcăminte minerale sînt reprezentate de roci utilizate în construcţie şi ca materie primă pentru industria materialelor de construcţie, a cimentului, a sticlei, industria chimică etc.

Majoritatea resurselor minerale ale districtului se exploatează prin cariere şi numai unele varietăţi de calcare prin galerii. Exploatarea resurselor prin cariere este însoţită, de regulă, de distrugerea învelişului de soluri şi a vegetaţiei, de acumularea deşeurilor miniere care, fiind depozitate neregulamentar, sînt răspîndite de curenţii de aer şi acvatici, creînd presiuni şi producînd dezechilibre în bazinele hidrografice.

Zăcămintele de substanţe minerale, utilizate în industria de construcţii şi ca materie primă pentru producerea materialelor de construcţie, sînt reprezentate prin granit şi gabronorit, gresie, cretă, calcaruri, argile, nisipuri, tripoliu şi marnă.

În Districtul Nistru este extrasă şi utilizată în scopuri potabile şi curative o mare varietate de ape minerale şi de masă.

Procese geodinamice

În Districtul Nistru, ca şi pe teritoriul întregii ţări, condiţiile naturale, care ţin cu precădere de particularităţile reliefului, structura geologică şi condiţiile hidrogeologice ale teritoriului, favorizează, alături de specificul regimului climatic şi, în mare parte, sub influenţa factorului antropic, producerea alunecărilor de teren.

Din punct de vedere tectonic, teritoriul Districtului Nistru este situat pe Platforma Moldovenească şi parţial pe Scutul Ucrainean, elemente ale părţii de sud-vest ale Platformei Europei de Est. În structura geologică a platformei se disting două etaje: etajul inferior – fundamentul cristalin (soclul), şi cel superior – cuvertura sedimentară. Fundamentul este constituit din roci cristaline formate în urma metamorfozării profunde a formaţiunilor sedimentare şi vulcanice. Rocile cristalinului apar la zi în albia Nistrului, în preajma satului Cosăuţi (raionul Soroca). Spre sud-vest şi sud, suprafaţa fundamentului acoperit de depozitele cuverturii coboară cu panta de 6-10 m/km. În regiunea oraşului Soroca fundamentul se află la adîncime de 110-120 m, lîngă satul Coşerniţa (raionul Floreşti) – la adîncimea de 385,5 m, iar în preajma oraşului Chişinău coboară la 1125 m. În partea de nord-est, de-a lungul limitei Platformei Moldoveneşti cu Scutul Ucrainean, au fost identificate cîteva structuri inelare, dintre care majoritatea este legată spaţial de masivele de granituri ultrametamorfozate. Cuvertura platformei este alcătuită din roci sedimentare atribuite proterozoicului superior, paleozoicului, mezozoicului şi cainozoicului.

După efectul sumar al mişcărilor noi tectonice din cuaternar, Districtul Nistru poate fi divizat în două regiuni, de nord şi de sud, care pot fi delimitate pe latitudinea oraşului Ştefan Vodă. Regiunea de nord se caracterizează prin predominarea mişcărilor de ridicare, iar cea sudică – prin mişcări de coborîre, regim cu influenţe asupra caracteristicilor orizonturilor acvifere (debitele, compoziţia chimică etc.).

Răspîndirea largă a depozitelor nisipo-argiloase friabile, inclusiv a deluviilor de alunecare, reprezintă una dintre principalele cauze ale frecventelor alunecări de teren în Districtul Nistru. Condiţiile hidrogeologice, care determină, în mare măsură, localizarea spaţială, morfologia, tipul genetic şi mecanismul de deplasare, favorizează totodată alunecările de teren. Pe versanţii din zona de nord şi nord-est se întîlnesc 2-3, iar în zona centrală şi sudică – pînă la 4-5 orizonturi acvifere. Apele subterane sînt cantonate în nisipuri, pietriş, luturi, nisipuri lutoase, care au ca suport roci impermeabile, în fond, argile. Pentru orizonturile acvifere este caracteristică extinderea lor discontinuă, localizarea lor la diferite nivele hipsometrice şi grosimea variabilă – de la cîţiva centimetri pînă la cîţiva metri.

Acumularea apelor în deluviile de alunecare reprezintă una dintre cauzele principale ale activizării procesului de alunecare în aria alunecărilor vechi stabilizate ori ale apariţiei noilor alunecări. Prin aceasta se explică faptul că în zonele cu o prezenţă importantă a deluviilor, mai ales a deluviilor de alunecare, sînt concentrate pînă la 80-90% din alunecările de teren contemporane. Apariţia noilor alunecări sub formă de torente şi activizarea celor existente, pe larg prezente în aria districtului, se datorează, cu precădere, apelor freatice.

Totodată, alunecările de teren sînt determinate, în mare parte, şi de factorul antropic, prin defrişările masive ale pădurilor şi tăierile arbuştilor pe pante, fără a implementa măsuri compensatorii.

Frecvenţa alunecărilor de teren este mai pronunţată în partea centrală a bazinului rîului, unde predomină fragmentarea verticală a teritoriului şi, respectiv, versanţii au un potenţial energetic sporit. Alunecările de teren ocupă cea mai mare suprafaţă în bazinul rîului Răut (Tabelul 3).

Cea mai mare parte a alunecărilor este localizată în bazinele de ordinul 2 ale văii fluviului Nistru – aproximativ 65,6% din alunecările identificate. Cea mai mare densitate a manifestării procesului de alunecare este caracteristică bazinului hidrografic al rîului Bîc (Tabelul 3). Valorile minime ale densităţii dezvoltării alunecărilor de teren sînt specifice bazinelor rîurilor mici din cîmpii. Valorile maxime sînt caracteristice pentru bazinele rîurilor din partea centrală, cea mai ridicată parte a Districtului Nistru.

Alunecările de teren reprezintă o sursă importantă de aluviuni în albiile rîurilor, cauzînd majorarea gradului de turbiditate a apei şi, respectiv, afectînd starea ecologică a ariilor protejate cu destinaţie specială.

3) Resursele de apă

Vechimea datelor monitorizării hidrologice este de peste 40 de ani, acestea fiind furnizate de staţii hidrologice, dintre care majoritatea a fost instituită în perioada anilor 50-70 ai secolului al XX-lea.

Reţeaua hidrografică a Districtului Nistru este reprezentată de 1591 de rîuri, inclusiv 5 cu lungimea de peste 100 km şi altele 153 cu lungimea de peste 10 km, 51 de lacuri de acumulare cu un volum de peste 1 mil. m³ fiecare şi circa 1700 de iazuri şi alte bazine artificiale de apă. Cele mai lungi rîuri din cadrul Districtului Nistru sînt Răut, Bîc şi Botna. Densitatea reţelei hidrografice este de 0,56 km/km² (Tabelul 4).

Nistrul este cea mai importantă arteră hidrografică a Republicii Moldova, la care se adaugă şi afluentul său principal Răut, cu un volum mediu multianual al scurgerii de circa 10,0 km³ pe an şi suprafaţa bazinului hidrografic de 19,070 km². Cele mai mari lacuri naturale în Districtul Nistru sînt Bîc (3,72 km²), Roşu (1,6 km²) şi Nistrul Vechi (1,86 km²). Cele mai mari lacuri artificiale sînt Dubăsari pe fluviul Nistru (67,5 km²) şi Ghidighici pe Bîc (6,8 km²). Reţeaua de lacuri asigură regularizarea şi răspunde presingului recreativ, foloseşte la aprovizionarea cu apă potabilă şi tehnică, pentru irigare, navigaţie şi în alte scopuri.

Apele fluviului Nistru reprezintă principala sursă de apă ce poate asigura pe deplin necesităţile de apă potabilă ale populaţiei, precum şi necesităţile economiei Republicii Moldova în ansamblu. Debitul mediu multianual de apă este de 292-316 m³/s. Debitul specific se încadrează în limitele 4,68-6,49 l/s, iar stratul scurgerii se ridică la valori de 148-205 mm.

În spaţiul Districtului Nistru, lacurile naturale sînt puţine la număr şi destul de mici, cu suprafeţe de pînă la 0,2 km². Multe dintre ele au dispărut în anii 70 ai secolului al XX-lea, ca urmare a lucrărilor de îndiguire a zonelor inundabile, de regularizare şi desecare a luncilor rîurilor.

Acumulările de apă antropice au fost create pentru satisfacerea necesităţilor în creştere de apă, preponderent în anii 60-70 ai secolului al XX-lea, dar şi în vederea reglării scurgerii rîurilor, dezvoltării pisciculturii, industriei, irigaţiei, pentru recreaţie şi protecţia contra viiturilor. Pe lîngă cele menţionate, lacurile de acumulare Dubăsari şi Cuciurgan servesc pentru producerea energiei electrice şi transport naval.

Majoritatea lacurilor naturale din Districtul Nistru sînt lacuri de luncă, sau lacuri-belciuge, care reprezintă segmente de albii părăsite în urma proceselor naturale de modificare a luncilor rîurilor. Cele mai mari lacuri din această categorie sînt lacurile Roşu şi Nistrul Vechi.

În Districtul Nistru există în jur de 1700 de acumulări de apă, majoritatea avînd o suprafaţă a oglinzii apei relativ mică, pînă la 1 km² şi fiind construite prin bararea rîurilor. Construirea acumulărilor a început în secolele XIV-XV, cînd se construiau acumulări mici de apă cu suprafaţa oglinzii apei de 3-5 ha. Apogeul în construcţia acumulărilor de apă, în special a celor cu volume de peste 5 mil. m³, se înregistrează în perioada anilor 1950-1965, cînd au fost date în exploatare lacul de acumulare Dubăsari pe fluviul Nistru (an. 1954), lacul Ghidighici pe rîul Bîc şi lacurile Ulmu, Costeşti şi Răzeni pe rîul Botna. În Districtul Nistru sînt amplasate circa 54% din numărul total de acumulări de apă ale Republicii Moldova, 62% din numărul acestora revenind subbazinului Răut, urmat de Bîc – 9%, şi Botna – 6,5%.

Lacurile de acumulare şi iazurile sînt intens supuse proceselor de colmatare, care contribuie la diminuarea accentuată a volumului acestora. Gradul de colmatare a lacului de acumulare Dubăsari atinge cca 63%. Lacul Ghidighici, cel mai mare dintre lacurile de acumulare situate pe rîurile medii şi mici, pînă în anul 2011, în urma colmatării, a pierdut cca 45% din volumul său iniţial.

Rezervele totale de ape subterane în Republica Moldova constituie 3478,3 mii m³/zi. În anii 2007-2010, în regiunea de nord a bazinului Nistru şi pînă la orizonturile aluviale din văile fluviului, s-au aflat în exploatare 7801 sonde. Districtul Nistru, care ocupă cca 57% din suprafaţa Republicii Moldova, concentrează în subsolul său cca 80% din resursele apelor subterane ale ţării, în comparaţie cu bazinul rîului Prut, care ocupă doar 24% din suprafaţa ţării şi concentrează 12% din resursele de exploatare ale apelor subterane ale ţării.

Cel mai bogat complex acvifer este complexul badenian-sarmaţian inferior, ale cărui rezerve alcătuiesc 2339,4 mii m³/zi (77% din total), care împreună cu complexul cretacic-silurian alcătuiesc 90% din resursele de exploatare ale apelor potabile. În regiunile centrală şi de sud-est ale Districtului Nistru este exploatat orizontul sarmaţianului mediu şi complexul badenian-sarmaţian inferior. Ultimul complex, graţie calităţii bune şi rezervelor considerabile, reprezintă sursa principală de aprovizionare centralizată cu apă a municipiului Chişinău şi a altor localităţi din regiunea centrală a bazinului.

În aria Districtului Nistru sînt prezente cca 83,14% din resursele de exploatare a apelor potabile subterane ale Republicii Moldova şi 44,11% din cele tehnice, care se extrag din 5034 de sonde, reprezentînd 64,53% din numărul total al sondelor exploatabile ale ţării (Tabelul 5).

Cele mai mari rezerve de ape subterane se află în raioanele Anenii Noi, Criuleni, Orhei din regiunea centrală a bazinului, în municipiul Bălţi – din nord şi în raionul Ştefan Vodă – din sud.

În bazinul Nistrului se află 94 de zăcăminte de ape minerale (55,29% din total), dintre care sînt exploatate doar 14. Apele minerale curative au un grad de mineralizare foarte înalt (250 g/l), conţin unele elemente specifice (brom, iod, fluor, radon etc.) şi pot fi utilizate în alimentaţie numai după o demineralizare parţială. Cele mai importante ca volum sînt apele sulfuroase, ale căror rezerve bogate se află în apropierea satului Hîrjauca (raionul Călăraşi), unde funcţionează staţiunea balneoclimatică "Codru".

4) Ecosisteme naturale

Districtul Nistru se caracterizează preponderent prin ecosisteme naturale forestiere şi de luncă. Ecosistemele de luncă au suprafeţe reduse şi sînt puternic deteriorate, astfel că doar ecosistemele forestiere mai oferă habitate sustenabile pentru obiectele diversităţii biologice.

În prezent, fondul forestier naţional constituie 12,7% din teritoriul ţării (Tabelul 6). Majoritatea terenurilor acoperite cu păduri (87,2%) se află în proprietatea statului, restul fiind deţinute de primării (12,2%) şi doar 0,6% – de proprietari privaţi. Deşi are o participare relativ nesemnificativă, fondul forestier proprietate privată este în continuă creştere – comparativ cu anul 2005, efectiv s-a triplat ca suprafaţă şi pondere.

În Districtul Nistru, suprafeţele împădurite constituie 11,07% din totalul teritoriului, media pe ţară fiind de 10,4%. În limitele Codrilor de Est, vegetaţia forestieră deţine 24,3% din suprafaţă, ponderea mai ridicată explicîndu-se, în primul rînd, prin relieful accidentat şi înalt, mai puţin prielnic utilizării ca terenuri arabile, respectiv, şi printr-o cantitate mai mare de precipitaţii. Cele mai mari corpuri de pădure în Podişul Codrilor se întîlnesc în raioanele Străşeni – 35,8%, Călăraşi – 30,1% şi Orhei – 19,4% şi în Podişul Nistrului în raionul Şoldăneşti – 18,8%, multe dintre ele fiind incluse în ariile naturale protejate (anexa nr.7).

Ponderea terenurilor împădurite variază de la 20,69% în bazinul hidrografic Bîc şi 20,26% în bazinul rîului Ichel pînă la cea mai mică cifră de 0,65% în bazinul hidrografic Colcotov-Cuciurgan (Tabelul 7).

Pădurile sînt populate de 172 de specii de vertebrate terestre (47,8% din numărul total de specii răspîndite în ţară) şi de numeroase nevertebrate, a căror diversitate este încă puţin studiată. Ecosistemele silvice ale Codrilor Centrali se caracterizează prin cea mai mare diversitate faunistică, favorizată de suprafeţele compacte de păduri care servesc drept habitate şi adăpost.

Pajiştile (păşunile şi fîneţele) ocupă în Districtul Nistru peste 12% din suprafaţă (10,6% fiind media pe ţară), avînd o pondere mai mare (18,3%) în Podişul Dealurile Ciulucurilor, fapt explicat prin specificul geologic, determinat de predominarea argilelor sărate, care nu favorizează nici creşterea vegetaţiei silvice, nici utilizarea intensă a terenurilor în agricultură.

Ecosistemele palustre în ţară se mai întîlnesc doar în luncile fluviului Nistru şi ale rîului Prut, unde s-au mai păstrat fragmente de vegetaţie ierboasă, care ocupă 101,4 mii ha (circa 3% din teritoriul ţării). Biodiversitatea acestor ecosisteme este destul de vastă, atît la nivel specific, cît şi de biocenoză. Aici se întîlneşte un număr important de specii de plante şi animale rare sau pe cale de dispariţie, care sînt înregistrate în Cartea Roşie a Republicii Moldova.

În biotopurile ecosistemelor palustre au fost identificate 88 de specii de animale vertebrate terestre (23,2% din numărul total de animale vertebrate terestre din ţară). În condiţiile actuale, speciile de plante şi animale din Districtul Nistru suportă un şir de presiuni antropogene, dintre care cele mai considerabile sînt determinate de prezenţa în bazin a celor trei lacuri de acumulare, funcţionarea nodurilor hidrotehnice, deversarea apelor reziduale, introducerea speciilor noi de peşti şi hidrobionţi.

Prognozele hidrometeorologice prezintă perspectiva restrîngerii ariilor împădurite, reducerii considerabile a capacităţii recreaţionale şi a altor servicii ecosistemice. Scenariile posibile pentru diminuarea consecinţelor schimbării climei includ restabilirea naturii sălbatice în ariile agricole abandonate, restabilirea bazinelor rîurilor şi a ecosistemelor acvatice şi palustre, urmărind drept scop îmbunătăţirea asigurării cu apă, prevenirea inundaţiilor etc. Aceste acţiuni sînt apreciate ca avînd un aport important la reducerea utilizării neraţionale a resurselor biologice şi la reducerea tempoului de pierdere şi degradare a siturilor naturale de vieţuire.

Împădurirea versanţilor şi a zonelor de protecţie a rîurilor sînt măsuri necesare, care contribuie semnificativ nu numai la consolidarea terenurilor şi diminuarea alunecărilor de teren, dar şi la păstrarea biodiversităţii şi arhitecturii peisagistice. Calculele demonstrează că în următorii 25 de ani numai activităţile de conservare a biodiversităţii în ecosistemele forestiere la nivel de ţară pot contribui anual în economia naţională cu 12 mil. lei. Respectiv, erodarea capacităţii ecosistemelor silvice de a produce masă lemnoasă şi alte produse ale pădurilor va diminua aceste contribuţii, care treptat ar putea să dispară. Crearea plantaţiilor forestiere alternative pe terenuri degradate, în zonele de protecţie a corpurilor de apă reduce considerabil presiunea asupra terenurilor, biodiversităţii şi stării lor ecologice.

Fondul ariilor naturale protejate de stat include 312 obiecte cu o suprafaţă totală de 157,6 mii ha, sau 4,7% din teritoriul ţării. Circa 47% din ariile protejate fac parte din fondul forestier şi sînt gestionate de Agenţia "Moldsilva" prin intermediul entităţilor sale teritoriale. Sub protecţia statului se află 18,8% din suprafaţa totală a ecosistemelor forestiere, 0,4% din ecosistemele de stepă şi luncă şi 2,1% din ecosistemele acvatice şi palustre. Districtul Nistru are o contribuţie semnificativă în fondul ariilor naturale protejate de stat, o mare parte din obiectele căruia (cca 66 940 mii ha) se află pe teritoriul său.

2. PRESIUNI ŞI IMPACTURI

În conformitate cu prevederile Directivei, se consideră presiuni semnificative presiunile care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de apă studiat. După modul în care funcţionează sistemul de recepţie al corpului de apă, se poate cunoaşte dacă o presiune poate cauza un impact. Această abordare, corelată cu lista tuturor presiunilor şi cu caracteristicile particulare ale bazinului de recepţie, conduce la identificarea presiunilor semnificative.

Atingerea obiectivelor de mediu stabilite pentru protejarea şi conservarea mediului în Districtul Nistru poate fi compromisă de un şir întreg de presiuni, care provin din surse punctiforme şi difuze de poluare, în urma extragerii apei, reglării fluxurilor de apă, schimbărilor hidromorfologice, alimentării artificiale a apelor subterane etc. Acestea, precum şi orice alt tip de presiuni care pot afecta calitatea ecosistemelor trebuie neapărat luate în considerare în procesul analizei presiunilor şi impacturilor.

Respectiv, în evaluarea riscurilor care pot afecta atingerea obiectivelor de mediu, analizele presiunilor şi impacturilor trebuie să determine:

a) presiunile şi impacturile existente (determinate în 2014) care ar putea cauza o condiţie a corpului de apă sub nivelul bun;

b) modul de evoluare a presiunilor pînă în 2022 (primul ciclu al planului), astfel ca starea bună să devină de nerealizat dacă nu au fost elaborate şi implementate programe de măsuri corespunzătoare.

Prezicerea evoluţiei presiunilor va necesita luarea în considerare a (i) efectelor planurilor şi proiectelor agreate şi (ii) a pronosticurilor de evoluare a factorilor economici-cheie, care influenţează utilizarea apei, şi a modului în care aceste schimbări ar putea afecta presiunile asupra apelor. Un asemenea pronostic trebuie furnizat de analiza economică a utilizării apei.

Analizele presiunilor şi impacturilor vor trebui să identifice care dintre riscurile determinate să afecteze atingerea obiectivelor de mediu se aşteaptă să fie abordate prin măsuri specificate în cadrul altor prevederi juridice (programe, strategii, regulamente etc.). Această informaţie va contribui la analizele economice, determinînd cele mai rentabile măsuri menite să abordeze alte riscuri care subminează atingerea obiectivelor setate.

În ceea ce priveşte obiectivul de prevenire şi limitare a pătrunderii poluanţilor în apele subterane, este necesar să fie stabilite criteriile ce vizează manifestarea tendinţei de creştere şi gradul de manifestare.

Analizele presiunilor şi impacturilor în procesul elaborării planului actual nu au avut la bază suficient material pentru a alcătui un tablou integru şi exhaustiv al stării de mediu în Districtul Nistru. În mare parte, aceste analize au fost efectuate în baza informaţiei disponibile şi a metodelor existente, care tradiţional sînt focalizate pe subiectul poluării, astfel că informaţia şi expertiza privind alte tipuri de presiuni şi impacturile lor lipseşte sau nu e completă. Ele vor fi continuate în cadrul fiecărui ciclu ulterior de planificare, fiind completate şi actualizate pentru a permite planificarea măsurilor de îmbunătăţire a gestionării eficiente şi adecvate a Districtului Nistru.

Pentru corpurile de apă artificiale sau determinate ca "puternic modificate", este mult mai important potenţialul lor ecologic bun decît starea ecologică bună. Astfel, corpurile de apă identificate ca puternic modificate trebuie supuse evaluării duble a riscurilor: (1) evaluarea riscului privind eşuarea stării ecologice bune din cauza alterării fizice şi (2) evaluarea riscului de a avea un potenţial ecologic bun.

Deoarece este dificil de a efectua practic aceste evaluări, ele necesitînd un timp îndelungat, pentru prima etapă de planificare a gestionării districtelor bazinelor hidrografice, Directiva recomandă evaluarea riscului privind eşuarea stării ecologice bune pentru corpurile de apă neartificiale.

Informaţia colectată în urma monitorizării apelor în prezent ţine de efectul poluării asupra parametrilor de calitate. Pentru efectuarea analizelor presiunilor şi impacturilor, calitatea informaţiei şi seturile de date de monitorizare (a corpurilor de apă) vor fi revizuite şi completate cu parametri şi indicatori necesari pentru analizele de presiuni şi evaluarea impacturilor, care, la rîndul lor, vor furniza informaţia pentru elaborarea programelor de monitorizare şi a programelor de măsuri. Din aceste considerente, eforturile de evaluare trebuie să fie proporţionale dificultăţii designului programelor de monitorizare şi a celor de măsuri.

Calitatea apei şi starea mediului în ansamblu în bazinul fluviului Nistru pe teritoriul ţării sînt determinate de multiple presiuni şi impacturi de origine geodinamică sau antropică, cărora se supun corpurile de apă. Din aceste considerente determinarea presiunilor şi a impacturilor trebuie tratată ca o preocupare continuă şi absolut necesară pentru a le putea diminua prin măsuri argumentate din punct de vedere ştiinţific şi economic, în vederea asigurării sustenabilităţii lor şi a unui mediu de calitate în Districtul Nistru.

1) Aspecte demografice

Analiza aglomerărilor umane este unul dintre elementele-cheie în evaluarea presiunilor şi impacturilor, magnitudinea lor fiind de regulă direct proporţională cu densitatea populaţiei.

Numărul total al populaţiei în Districtul Nistru este de cca 2,9 mil. de locuitori, inclusiv localităţile de pe malul stîng, ceea ce reprezintă 75,6% din populaţia ţării. Sporul natural nu înregistrează valori pozitive, iar studiile denotă că această tendinţă se va menţine în următorii ani, avînd în vedere şi recesiunea, care cauzează emigrarea forţei de muncă. În acest context, e posibilă o diminuare a presiunilor şi, respectiv, a impactului antropic asupra mediului.

În Districtul Nistru sînt amplasate 1041 de localităţi, inclusiv 554 de sate şi 39 de oraşe, integral sau mai mult de 50% din suprafaţa acestora fiind grupate în 19 raioane şi 3 municipii. Populaţia urbană constituie 1 452 290 de locuitori, respectiv gradul de urbanizare este de 52,7%, fiind mai înalt decît media pe ţară (41,9%). Acest fapt se explică prin prezenţa a trei municipii mari, inclusiv a capitalei ţării – oraşul Chişinău, cu o populaţie de 671,8 mii de locuitori.

Tipologia localităţilor de tip urban în Districtul Nistru din punct de vedere socioeconomic distinge cinci categorii:

1) oraşe mari, cu populaţia peste 120 mii de locuitori – municipiile Chişinău, Bălţi, Tiraspol şi Tighina;

2) oraşe de mărime mijlocie (20-60 mii de locuitori) – Drochia, Străşeni, Dubăsari, Orhei, Soroca şi Rîbniţa;

3) localităţi urbane mici (10-20 mii de locuitori) – Donduşeni, Grigoriopol, Anenii Noi, Codru, Sîngera, Camenca, Rezina, Rîşcani, Floreşti, Sîngerei, Ialoveni, Călăraşi şi Durleşti;

4) localităţi urbane foarte mici (7-10 mii de locuitori) – Teleneşti, Cricova, Otaci şi Criuleni;

5) cele mai mici localităţi urbane (sub 7 mii de locuitori) – Frunză, Bucovăţ, Ghindeşti, Mărculeşti, Corneşti, Vatra, Biruinţa şi Vadul lui Vodă. Acestea aproape că au pierdut trăsăturile de localităţi urbane, avînd ca bază economică agricultura. Totuşi, în unele dintre ele există un obiectiv industrial destul de important, de exemplu, fabricile de zahăr din Ghindeşti şi Biruinţa sau aeroportul din Mărculeşti, care le determină ca centre locale în acordarea diverselor servicii sociale şi culturale pentru localităţile rurale din apropiere.

Densitatea medie a populaţiei în Districtul Nistru este de circa 158,7 loc./km². Cel mai dens populate (177,8 loc./km²) sînt raioanele din regiunea centrală a ţării, în vecinătatea Chişinăului (raioanele Străşeni, Orhei, Criuleni, Ialoveni, Anenii Noi şi mun. Chişinău), urmate de cele din regiunea de sud-est (159,6 loc./km²). Densitatea populaţiei este de 99,5 loc./km² în regiunea de nord, în raioanele Nisporeni, Drochia, Sîngerei, precum şi în sudul regiunii din stînga Nistrului. Valorile cele mai mici ale densităţii populaţiei (sub 40 loc./km²) se înregistrează în partea centrală şi de nord a regiunii din stînga Nistrului (fostele raioane Dubăsari, Rîbniţa, Camenca). O densitate mai mare (41-60 loc./km²) este caracteristică pentru comunele amplasate în regiuni naturale fragmentate (Podişul Nistrului, estul Podişului Moldovei de Nord) şi puţin prielnice îndeletnicirilor agricole. În arealele menţionate, unde aşezările umane sînt puţine, iar condiţiile naturale sînt relativ mai dificile, se observă densităţi difuze şi dispersate.

2) Sursele punctiforme de poluare

În Districtul Nistru, ca şi pe teritoriul întregii ţări, sursele de poluare a apelor de suprafaţă şi a celor subterane provin în cea mai mare parte din sectorul gospodăriei comunale (staţiile de epurare, apele uzate, deversările apelor neepurate din sistemul comunal, generarea şi managementul neadecvat al deşeurilor menajere solide), al industriei alimentare, sectorul agricol (acumulările de dejecţii animaliere, depozitele de pesticide etc.), sectorul energetic (bazele de produse petroliere, staţiile de alimentare cu petrol etc.) şi alte focare de poluare continuă.

Sistemul actual de monitorizare a surselor de poluare a apelor de suprafaţă acoperă doar sursele provenite din activităţile utilizatorilor primari de apă în urma epurării insuficiente a apelor uzate sau a evacuării lor din sistemele de canalizare fără epurare, cazuri frecvente în majoritatea localităţilor urbane sau periurbane, situaţie agravată de starea deplorabilă şi în continuă degradare a staţiilor de epurare şi preepurare a apelor uzate.

Volumul deversărilor corelează cu profilul demografic şi economic al unităţilor teritorial-administrative. Deversările apelor insuficient epurate sau neepurate au o pondere mai mare în mediul rural, unde reţelele de canalizare practic lipsesc, fermele de animale şi gospodăriile casnice constituind numeroase surse de poluare. Anual, în reţeaua hidrografică a Districtului Nistru, în medie, sînt deversate 1212,6 mii m³ de ape reziduale, din acest volum doar în jur de 13% sînt epurate suficient şi în jur de 2% sînt considerate insuficient epurate (Figura 2). În ultimii 20 de ani, ca rezultat al manifestării crizei economice, a fost înregistrată o scădere considerabilă a consumului de apă şi, respectiv, a volumului apelor deversate în reţeaua hidrografică (de la 2652,06 mil. m³ la 670,73 mil. m³), fapt care a influenţat îmbunătăţirea calităţii apei în rîuri.

Figura 2. Structura deversărilor de apă în bazinul Nistru după calitatea apei

Majoritatea staţiilor de epurare, fiind exploatate deja timp de 25-30 de ani, au un grad sporit de uzură şi funcţionează la capacitate redusă, deversînd apele reziduale neepurate nemijlocit în rîuri. Numărul lor pe ţară a scăzut dramatic. Transmiterea staţiilor de epurare în gestiunea autorităţilor administraţiei publice locale, care nu dispun de resursele necesare pentru a le întreţine în condiţia necesară, a dus la situaţia că majoritatea staţiilor de epurare biologică funcţionează la indici foarte reduşi şi necesită reconstrucţie şi modernizare tehnologică a treptelor de epurare. Rezultatele controalelor efectuate în anii 2010-2013 arată că numărul staţiilor care efectuează epurare insuficientă este în continuă creştere.

În ultimii ani au fost construite noi staţii de epurare şi, în urma efectuării lucrărilor de reabilitare şi modernizare din fonduri externe sau din Fondul Ecologic Naţional, numărul staţiilor de epurare funcţionale a crescut.

În scopul realizării măsurilor de reducere a poluării din sursele punctiforme, este necesară determinarea presiunii pe care ele o exercită, respectiv este necesară monitorizarea numărului acestor surse şi a cantităţii de poluanţi deversaţi în mediul înconjurător.

Fiind suficient de costisitoare, aceste măsuri necesită o estimare cantitativă pentru a fundamenta economic planificarea eşalonată a resurselor.

Întreprinderile industriei alimentare

În cazul în care nu dispun de utilaj eficient de epurare, întreprinderile industriei alimentare constituie surse importante de poluare punctiformă. Industria zahărului se numără printre ramurile industriei alimentare cu cel mai înalt nivel al consumului de apă.

Ramura producerii băuturilor alcoolice şi nealcoolice este următoarea după volumul de consum al apei. Apele reziduale din industria vinului şi a berii se formează din apele de spălare a utilajelor, a drojdiei rămase în vasele de fermentare, a ambalajelor şi spaţiilor tehnologice etc. şi se caracterizează printr-o concentraţie mare de drojdie pentru vinificaţie, au un caracter acid (pH = 4-5) şi conţin în stare dizolvată glucide, răşini, gume, acizi organici etc. Conţinutul mare de materie organică produce consumarea oxigenului din apa receptoare, cu degajare de mirosuri neplăcute şi dezvoltare microbiană. De asemenea, conţinutul de furfurol, răşini şi tananţi în aceste ape au efect toxic asupra peştilor.

Industria de conserve consumă, de asemenea, o cantitate semnificativă de apă. Unele întreprinderi mari sînt dotate cu staţii de tratare a apei, însă întreprinderile mici, din cauza rentabilităţii scăzute, practic nu dispun de staţii de epurare a apelor uzate şi se află în rîndul celor mai mari poluatori ai resurselor de apă din cadrul bazinului.

O altă sursă de poluare a apei o constituie industria produselor lactate, întreprinderile de mezeluri şi prelucrare a cărnii, pe larg răspîndite în Districtul Nistru, care deversează ape reziduale provenite de la prelucrarea cărnii, grăsimilor şi pieilor cu un conţinut foarte ridicat de materii organice, cantităţi mari de azot şi fosfor şi o temperatură a apei de 30-40ºC. Fiind deversate în apele recipiente, materiile organice, azotul şi fosforul provoacă procesul de descompunere aerob, foarte rapid, care consumă oxigenul şi duce la descompunerea anaerobă, însoţită de mirosuri neplăcute. Aceste ape pot fi poluate biologic cu unii germeni patogeni (Salmonella, Mycobacterium etc.), deseori conţin grăsimi care, fiind deversate în apele receptoare, formează la suprafaţa acestora o peliculă ce împiedică transferul de oxigen. Doar unele din întreprinderile mari sînt utilate cu staţii de tratare, unde are loc separarea grăsimilor şi a suspensiilor, ulterior apa epurată fiind evacuată în colectorul orăşenesc de canalizare.

Dintre ramurile industriei alimentare, cea mai largă răspîndire o au întreprinderile industriei de panificaţie, care se consideră că funcţionează cu un consum neînsemnat de apă, astfel încît majoritatea lor nu apar în statisticile utilizatorilor de apă.

Impactul deşeurilor

Modul în care în prezent sînt colectate şi gestionate deşeurile generează în Districtul Nistru, ca şi în toată ţara, cele mai numeroase surse de poluare punctiformă, ceea ce creează o situaţie de risc sporit pentru calitatea mediului şi sănătatea populaţiei. În Districtul Nistru au fost identificate 2492 de gunoişti neautorizate, care ocupă o suprafaţă de aproximativ 235 ha.

Tendinţa de creştere a cantităţii deşeurilor produse este destul de pronunţată: media pe ţară este de cca 225 kg/an pe cap de locuitor în mediul urban (400 kg/an în oraşul Chişinău) şi de cca 180 kg/an în mediul rural. În mediul urban, cca 90% din populaţie are acces la serviciile specializate de salubrizare, iar în mediul rural serviciile de gestionare a deşeurilor aproape că lipsesc, ceea ce face complicată urmărirea şi estimarea volumului lor. Problema principală este lipsa întreprinderilor de gestionare a deşeurilor şi, drept urmare, transportarea şi depozitarea lor neautorizată, depozitarea lor în locuri neconforme standardelor de depozitare, astfel că orice depozit de deşeuri reprezintă o sursă importantă de poluare a solului şi a apelor subterane.

Indicele de generare a deşeurilor menajere solide este de 0,7 kg şi 0,5 kg/locuitor pe zi pentru zonele urbane şi, respectiv, cele rurale, cu o rată anuală medie de creştere de 1,5%. În prezent, 25 de agenţi economici dispun de autorizaţii privind gestionarea deşeurilor, 15 din mun. Chişinău şi 7 din mun. Bălţi.

Conform datelor anului 2010, doar în 12% din localităţile rurale are loc colectarea şi depozitarea deşeurilor. În mediul rural, pe lîngă deşeurile menajere, în cadrul unei gospodării se produce cca 4,8 t/an de deşeuri de grajd, care doar parţial sînt compostate şi utilizate ca îngrăşămînt, în rest fiind depozitate în locuri neautorizate. Din volumul deşeurilor depozitate în mediul rural, cca 60% sînt deşeuri de grajd.

Presiunea exercitată de deşeurile solide depozitate neregulamentar şi impactul asupra calităţii mediului şi sănătăţii populaţiei sînt estimate empiric. Ele urmează a fi calculate şi evaluate pentru a estima costurile şi a planifica reducerea eşalonată a poluării din sursele punctiforme.

În prezent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (Strategia de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027) şi agenţiile pentru dezvoltare regională acordă asistenţă autorităţilor publice locale în elaborarea strategiilor de dezvoltare socială şi economică, care includ compartimentul privind gestionarea deşeurilor. Planurile cuprind acţiuni referitoare la dezvoltarea sistemelor de colectare separată a deşeurilor menajere, crearea structurilor şi sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor la nivel local, inclusiv a întreprinderilor de gestionare, construcţia platformelor de depozitare a deşeurilor, lichidarea depozitelor ilegale, promovarea compostării deşeurilor organice şi agricole etc.

În condiţiile lipsei informaţiei privind cantitatea deşeurilor generate, cantităţile de deşeuri solide sînt calculate ipotetic în baza datelor privind generarea lor pe cap de locuitor sau entitate economică în unităţi de timp, pe sectoare. Sortarea deşeurilor nu se efectuează, cu excepţia unor categorii de deşeuri reciclabile, şi, respectiv, informaţia privind calitatea deşeurilor, care ar asigura argumentarea necesară pentru măsurile de prevenire a poluării, este disponibilă doar parţial.

Ramurile care generează cele mai mari cantităţi de deşeuri de producere sînt: industria de extragere a materialelor de construcţie (25-45% din materia primă extrasă), sectorul zootehnic şi industria alimentară.

Deşeurile animaliere constituie o sursă însemnată de poluare chimică şi bacteriologică atît a apelor de suprafaţă şi subterane, cît şi a solului. Conform datelor inventarierii fermelor de creştere a animalelor, s-a constatat că pe parcursul anului 2012 s-au acumulat 3400 m³ de dejecţii animaliere, dintre care au fost utilizate doar 2031 m³.

Un subiect pentru Planul de gestionare rămîne a fi colectarea informaţiei privind volumul şi compoziţia chimică a deşeurilor ca factori de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane, cum ar fi compuşii fosforului şi azotului, care cauzează procesele de eutrofizare în apele de suprafaţă.

Depozitele de substanţe chimice

Deşeurile periculoase alcătuiesc, în medie, mai puţin de 1% din cantitatea totală de deşeuri acumulate. Conform datelor anului 2012, în medie, cantitatea lor anuală ajunge la 510,32 tone, dintre care doar 110,2 tone sînt neutralizate.

În perioada anilor 2003-2008, pe teritoriul întregii ţări au fost colectate, ambalate şi stocate în 23 de depozite peste 3350 de tone de pesticide inutilizabile şi interzise, poluanţi organici persistenţi din 350 de depozite şi 40 de înhumări ilicite din fostele gospodării agricole. În Districtul Nistru există 12 depozite în care se mai păstrează cca 1045,4 tone de astfel de deşeuri, care prezintă un risc sporit de poluare şi urmează a fi neutralizate.

În prezent, la nivel naţional, sînt implementate acţiuni de prevenire şi reducere a generării deşeurilor. Reducerea stocurilor istorice de 600 t de pesticide inutilizabile şi interzise are loc prin reambalarea, evacuarea şi distrugerea lor conform Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2013-2014.

Eforturi importante urmează a fi depuse şi în continuare în vederea adoptării politicilor eficiente de gestionare a deşeurilor, de aplicare a instrumentelor economice şi regulatorii care urmăresc (i) prevenirea formării deşeurilor prin aplicarea "tehnologiilor curate", (ii) reducerea cantităţii deşeurilor prin utilizarea celor mai bune practici în fiecare domeniu care generează deşeuri şi (iii) valorificarea deşeurilor prin reutilizare, reciclare sau recuperare energetică, recurgîndu-se la incinerare sau depozitare controlată ca ultimă opţiune.

3) Poluarea difuză

Presiuni exercitate de modul de utilizare a terenurilor

Terenurile agricole în Districtul Nistru ocupă 76,53% din suprafaţa totală. Aproape o jumătate din suprafaţa districtului este ocupată de terenuri arabile (51%), pe care se cultivă preponderent cereale şi plante tehnice, iar în zonele irigate se practică legumicultura. Terenurile arabile sînt concentrate în partea de nord, în bazinul rîului Răut (cu excepţia bazinelor hidrografice: Cula, Vatici şi Moţa) şi în partea de sud a districtului. Viile ocupă doar 8,1% din suprafaţa bazinului şi sînt concentrate în partea centrală, în zona Codrilor (anexa nr.8).

Poluarea difuză generată de agricultură se calculează după ponderea suprafeţei agricole, a suprafeţei corpului de apă şi a suprafeţei utilizate în agricultură.

Indicele de naturalitate a corpurilor de apă din Districtul Nistru înregistrează variaţii spaţiale importante, indicînd un grad foarte înalt de modificare antropică a mediului natural (anexa nr.9).

Valorile indicelui mai mici de 10 arată că peisajul natural a fost foarte puternic afectat de activitatea antropică, fiind puternic transformat de aceasta. Astfel de valori se înregistrează în 9 corpuri de apă, dintre care 7 sînt situate în bazinul hidrografic Răut.

Valorile indicelui mai mari de 50 arată că echilibrul ecologic al peisajului se apropie de cel iniţial. În această categorie se înscriu 7 corpuri de apă, situate în Podişul Codrilor, cu un relief puternic fragmentat şi un grad înalt de împădurire.

Aceste date pot servi, la etapa actuală, ca surse de apreciere preliminară a stării ecologice a corpurilor de apă, acolo unde nu se realizează monitorizarea parametrilor calitativi şi cantitativi ai corpurilor de apă.

Deşi Planul de gestionare nu conţine măsuri care vizează direct gestionarea terenurilor, aranjamentele privind implementarea planului vor trebui să asigure ca instituţiile responsabile de utilizarea terenurilor să ţină cont de obiectivele şi măsurile indicate în prezentul Plan de gestionare. Acest aspect derivă din importanţa respectării cadrului juridic naţional cu privire la calitatea terenurilor ca potenţiale surse de poluare, gestionarea terenurilor din proximitatea corpurilor de apă care preponderent fac parte din categoria zonelor protejate sau de protecţie a corpurilor de apă.

În gestiunea autorităţilor publice locale se află cca 20% din fondul ariilor naturale protejate de stat. Acest fapt, în condiţiile lipsei unor instrumente de politici şi economice adecvate, determină exploatarea iraţională şi exercitarea unui impact sporit asupra biodiversităţii, fondului funciar şi peisagistic. Acest lucru, în mare parte, are loc din cauza că lipseşte coordonarea judicioasă şi argumentată a obiectivelor de dezvoltare agricolă, regională şi rurală cu cele de mediu, iar autorităţile publice locale nu au suficientă capacitate şi resurse pentru a asigura gestionarea durabilă a ariilor naturale protejate. În realizarea politicilor de subvenţionare a agriculturii puţin se ţine cont de efectele adverse asupra stării resurselor acvatice, în particular, şi asupra calităţii componentelor de mediu, în general.

Utilizarea îngrăşămintelor

În ultimii 20 de ani cantitatea de substanţe chimice utilizate în agricultură a scăzut de aproximativ 10 ori, atingînd valorile caracteristice pentru anii ′60 ai secolului trecut, ceea ce a determinat diminuarea, într-o măsură oarecare, a impactului asupra calităţii apei rîului Nistru. Îngrăşămintele minerale sînt utilizate mai intens în partea de nord a Districtului Nistru (raioanele Donduşeni, Drochia, Soroca) şi în cea centrală (raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Orhei), fapt determinat de existenţa fermelor agricole mari, cu un nivel mai sporit de mecanizare a producerii agricole şi ponderea mai mare a culturilor cerealiere şi tehnice în structura semănăturilor. Îngrăşămintele organice se utilizează în cantităţi mai mici, în unele raioane aproape lipsind această practică, în mare parte din cauza absenţei complexelor mari de creştere a animalelor. În ultimii ani se observă totuşi o tendinţă de creştere a utilizării îngrăşămintelor, atît a celor minerale, cît şi a celor organice, ceea ce determină necesitatea observărilor mai riguroase şi metodice privind presiunea şi impactul asupra componentelor de mediu, în special a apelor de suprafaţă şi freatice.

Creşterea animalelor şi păşunatul excesiv

În teritoriile de stepă ale Districtului Nistru, păşunile, care sînt preponderent răspîndite pe pante afectate de eroziune, ravene şi alunecări de teren, fiind expuse păşunatului excesiv, devin terenuri foarte vulnerabile. În anul 2012, suprafaţa păşunilor constituia doar 14,2% (272 695,9 ha) din suprafaţa totală a bazinului. Păşunile existente, în mare parte degradate, cu înveliş ierbos sărac şi o productivitate biologică scăzută, nu pot satisface cerinţele crescînde ale sectorului animalier în dezvoltare. Şeptelurile de animale depăşesc cu mult normele optime recomandate de un animal convenţional/ha de păşuni. În 2012, în cadrul Districtului Nistru, unui animal convenţional îi revenea, în medie, circa 0,7 ha de păşune (182,9 mii de bovine, 39,6 mii de cabaline, 509,4 mii de ovine/caprine). Păşunatul intens cu efective excesive ca număr şi varietate de animale, precum şi nerespectarea regimului de exploatare şi regenerare a covorului vegetal contribuie la degradarea continuă a acestor categorii de terenuri. Degradarea terenurilor, la rîndul său, cauzează modificarea regimului hidric al terenurilor, scăderea nivelului apelor freatice, modificarea gradului lor de mineralizare şi intensificarea eroziunii.

În general, producţia de cereale şi creşterea animalelor cauzează poluarea apelor cu nutrienţi şi pesticide din cauza spălării de pe suprafaţa terenurilor agricole, scurgerii şi pătrunderii dejecţiilor de la fermele de animale în apele de suprafaţă şi freatice etc.

Poluarea cu compuşi ai azotului şi fosforului este măsurată, dar este insuficient documentată, fapt care complică reglementarea consumului de substanţe cu compuşii acestor elemente chimice, elaborarea măsurilor de diminuare a poluării şi calcularea costurilor pentru reducerea progresivă.

Apele meteorice, rezultate în urma precipitaţiilor intense, şi inundaţiile, antrenînd în procesul scurgerii atît ape uzate, cît şi deşeuri, îngrăşăminte chimice, pesticide şi alţi poluanţi, la fel constituie o sursă de poluare a apelor.

4) Efecte ale modificării regimului hidric prin captare şi regularizare

Influenţa reglării scurgerii asupra stării cantitative şi calitative a apei

Acumulările de apă (iazurile şi lacurile de acumulare), create de-a lungul cursurilor de apă pentru a regla debitul cursului de apă, sînt peste 5000 la număr, cu o suprafaţă totală a oglinzii apei de peste 58 mii de hectare şi o capacitate totală de 1,3 km³.

Cele mai mari lacuri de acumulare pe Nistru, Novodnestrovsk (Ucraina) şi Dubăsari (Republica Moldova), reglează un volum de apă de 3,3 km³, iar zona inundată în urma construcţiei acestora atinge suprafaţa de 216 km². Toate acumulările de apă ale fluviului Nistru constituie 4,6 km³. La postul Bender, gradul de reglare a scurgerii fluviului constituie 46% în cazul volumului mediu multianual, 37% în cazul reglării scurgerii de 25% probabilitate şi 75% în anii cu insuficienţă de umiditate (în cazul unui volum de 95% probabilitate).

Situaţia privind influenţa acumulărilor de apă asupra stării afluenţilor fluviului Nistru este critică (Figura 3). Cel mai mare impact, exprimat prin diminuarea critică a resurselor de apă în urma acumulărilor de apă antropice, este caracteristic bazinului hidrografic Bîc, unde pierderile valorilor cantitative depăşesc 15% din volumul mediu anual al scurgerii rîului.

În Districtul Nistru nu sînt efectuate cercetări sau măsurări care ar permite evaluarea impactului lacurilor antropice asupra stării corpurilor de apă şi a calităţii apelor de suprafaţă. Însă în unele cazuri, cînd substratul din aria bazinului hidrografic este alcătuit din depozite bogate în săruri, se constată salinizarea apelor lacurilor, de exemplu, depozitele marine de vîrstă relativ tînără din bazinul rîului Ialpug determină salinizarea lacului de acumulare Taraclia.

Figura 3. Diminuarea scurgerii sub acţiunea lacurilor de acumulare

Influenţa captărilor şi evacuărilor asupra stării apei

Principala sursă de aprovizionare cu apă a localităţilor din bazinul rîului Nistru o reprezintă apele de suprafaţă, din care se alimentează majoritatea populaţiei din regiune şi ale căror rezerve medii constituie 820 mil. m³. Captările de apă se efectuează în proporţie de 84,3% din surse de suprafaţă şi 14,9% din surse subterane (Tabelul 9). Oraşele Chişinău, Bălţi, Soroca şi Rezina se alimentează cu apă din Nistru.

În perioada anilor 1990-2012, captarea totală a apei din bazinele naturale s-a redus de aproximativ 4 ori, de la 3486,05 mil. m³ pînă la 814,87 mil. m³, inclusiv a apelor subterane de la 240,36 mil. m³ pînă la 107,80 mil. m³. Scăderea consumului total al apei este condiţionată, în mare parte, de recesiune şi, în particular, de declinul activităţii industriale. În anii 1990, volumul total al consumului de apă în ţară a scăzut cu 45% în comparaţie cu deceniul precedent, cînd consumul a atins cotele maxime din sursele disponibile (70%) (Tabelul 10). Consumul de apă în domeniul producerii industriale a scăzut considerabil – cu 50-55%, şi de două ori mai puţină apă a fost utilizată pentru irigare. În anii 2001-2012, consumul de apă pentru irigare a scăzut în comparaţie cu anii 1980 mai mult decît de 10 ori.

Majoritatea staţiilor de tratare a sistemelor de captare a apei din regiune sînt exploatate pe parcursul a 25-30 de ani fără a fi recondiţionate şi practic nu mai corespund cerinţelor actuale, atît din punct de vedere tehnologic, cît şi al stării tehnice a infrastructurii.

Anual, pentru irigaţii se utilizează în jur de 203 mil. m³ de apă, sau 10,1% din întreg volumul de apă consumată. Comparativ cu anii 1980-1990, consumul de apă pentru irigaţii s-a redus de peste 15 ori (Figura 4). În scopuri de irigare, în cadrul Districtului Nistru, au fost utilizaţi 4611,5 mii m³, sau 5,5% din cantitatea totală de apă utilizată în regiune.

Cel mai mare volum de apă în scopuri de irigare este consumat în raioanele limitrofe cursului inferior al Nistrului, unde se află lacul Dubăsari, cel mai mare lac de acumulare din cadrul bazinului – raioanele Ştefan Vodă – ÎS "Staţiune tehnologică pentru irigare" (1045,6 mi m³), Criuleni, Dubăsari – Sectorul de irigare Coşniţa şi Holercani (450 mii m³), Soroca. În raioanele Sîngerei, Şoldăneşti, Orhei, Nisporeni nu se practică irigaţia.

În scopul impulsionării agriculturii performante, în perioada 2013-2015, cu asistenţă externă, au fost reabilitate 6 sisteme centralizate de irigare în Districtul Nistru pentru o suprafaţă totală de pînă la 6665 ha de teren agricol (15 sate, 7000 de deţinători de terenuri agricole).

Un volum relativ mic de apă, cca 3% din volumul total de apă captată (1375,8 mil. m³), se utilizează în zootehnie, piscicultură, fitotehnie etc. În ultimii 10 ani, volumul consumului de apă în agricultură s-a stabilizat la nivelul 23-25 mil. m³, ceea ce reprezintă un volum de 3 ori mai mic în comparaţie cu nivelul anului 1990.

Figura 4. Dinamica consumului de apă pentru irigaţie, mil. m³

Utilizarea neautorizată a apelor de suprafaţă şi subterane şi lipsa evidenţei consumului de apă, îndeosebi în localităţile rurale, precum şi nerespectarea cerinţelor pentru zonele de protecţie sanitară a sondelor se numără printre problemele serioase în gestionarea actuală a resurselor de apă. Captarea neautorizată din sursele subterane şi fîntîni a dus la scăderea nivelului pînzei freatice, cauzînd uneori epuizarea totală, cazuri frecvente în lunca şi cursul inferior al Nistrului.

5) Modificările hidromorfologice

Generarea hidroenergiei, protejarea de inundaţii, extragerea materialului de construcţie, navigaţia etc. sînt doar cîteva tipuri mai importante de activităţi antropice care pot provoca modificări hidromorfologice.

În scopul determinării caracterului şi magnitudinii modificărilor morfologice semnificative, de regulă, se întreprind următoarele acţiuni:

a) identificarea şi estimarea captărilor de apă pentru necesităţi de aprovizionare cu apă potabilă, industriale, urbane, agricole etc.;

b) estimarea şi identificarea impactului regularizărilor de debit, inclusiv al transferului şi devierii, asupra caracteristicilor generale ale debitului şi balanţei apei;

c) identificarea modificărilor morfologice ale corpurilor de apă.

Aceste trei tipuri de modificări hidrologice şi morfologice, fiind puternic relaţionate, de regulă sînt analizate în acelaşi context, ţinînd cont de faptul că delimitarea între presiuni şi impacturi care rezultă din modificările hidromorfologice prezintă anumite dificultăţi.

Modificările fizice ale mediului pot avea un impact sever asupra sferei abiotice, la fel ca şi asupra stării ecologice a ecosistemului. Astfel, evaluarea modificărilor hidromorfologice, în combinaţie cu evaluarea biologică, este o abordare nouă, care merită a fi aplicată în scopul obţinerii informaţiei cît mai ample în susţinerea realizării obiectivelor de mediu în gestionarea resurselor de apă.

În bazinul Nistrului întotdeauna s-au produs inundaţii, care, de regulă, au un rol important în menţinerea echilibrului ecologic al ecosistemelor palustre, dar uneori au şi efecte grave pentru populaţie. Observaţiile de lungă durată demonstrează că frecvenţa inundaţiilor în secolul al XX-lea, în medie, este de 2-2,5 ori mai mare decît în secolul al XIX-lea. Frecvenţa viiturilor pe rîurile mici, condiţionate preponderent de ploile torenţiale locale, este destul de mare (anii 1948, 1949, 1968, 1969, 1971, 1985, 1989, 1991, 1994, 1998, 1999, 2005).

În baza valorilor debitelor maxime anuale înregistrate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat la posturile hidrologice ale fluviului Nistru, precum şi ale rîurilor mici, a fost realizată aprecierea debitelor maxime, care generează majoritatea inundaţiilor în aria districtului de diferită probabilitate: 0,1; 0,5; 1,5; 10%. Debitele medii maxime multianuale pentru afluenţii de stînga ai Nistrului prezintă valori mai mici, iar aceleaşi debite pentru afluenţii de dreapta sînt mai mari în comparaţie cu estimările efectuate în studiile hidrologice din decada precedentă. Acest fapt trebuie luat în considerare în cazul efectuării lucrărilor hidrotehnice de protecţie împotriva inundaţiilor, precum şi în vederea gestionării optime a lacurilor de acumulare în vederea prevenirii inundaţiilor atît pe rîurile mici, cît şi nemijlocit pe fluviul Nistru.

În scopul protejării de inundaţii, în văile Nistrului şi ale afluenţilor săi Răut, Bîc şi Botna, au fost efectuate lucrări hidrotehnice, care au luat o amploare mai mare după inundaţiile din anul 1969.

În prezent, pe tronsonul Dubăsari-Olăneşti, rîul este îndiguit pe ambele maluri, debitele de viitură fiind astfel diminuate considerabil în raport cu starea naturală precedentă. În timp, starea tehnică a digurilor a degradat şi, pe sectoare aparte ale rîului, are loc spălarea intensă a malului originar, astfel în unele locuri este necesară reamplasarea digurilor. Pe parcursul ultimilor 7 ani, din cauza lipsei de mijloace, practic nu s-au efectuat lucrări de recondiţionare tehnică capitală sau curentă. În schimb, au fost efectuate lucrări neautorizate de îndiguire, de construcţie a obiectivelor, de utilizare agricolă în zonele dintre diguri şi rîu. Condiţia actuală a digurilor nu corespunde cerinţelor şi indicilor de proiect. Pe unele porţiuni diferenţa de înălţime proiectată şi cea reală atinge 1,5-2 metri. Inundaţiile de proporţii din 2008 au demonstrat o dată în plus că e necesar să se acorde mai multă atenţie recondiţionării digurilor de protecţie a localităţilor împotriva inundaţiilor. Începînd cu anul 2011, au fost canalizate mijloace financiare în mărime de 270 milioane de lei pentru reparaţia a 376 km de diguri. Cele mai periculoase segmente de dig care necesită efectuarea imediată a lucrărilor de reparaţie sînt: Gura Bîcului (rîul Nistru) – 11,5 km; Corjova (rîul Nistru) – 4,9 km; Coşniţa-Pîrîta (rîul Nistru) – 28,2 km; Doroţcaia (rîul Nistru) – 7,2 km; Copanca (rîul Nistru) – 12,7 km; Răscăieţi-Purcari-Olăneşti (rîul Nistru) – 38,0 km; Olăneşti-Crocmaz (rîul Nistru) – 9,75 km; Criuleni (rîul Nistru) – 2,85 km.

O influenţă importantă asupra debitelor maxime de viitură o exercită lacul de acumulare de la Novodnestrovsk (Ucraina) şi, nesemnificativ, lacul de la Dubăsari. Aceste debite caracterizează viiturile pînă la construcţia lacurilor de acumulare de pe Nistru şi Dubăsari, pentru fluviul Nistru în condiţii naturale (Tabelul 11). Formarea torenţilor anuali în amonte este provocată, într-o anumită măsură, de lacul de acumulare Dubăsari, care în ultimii ani, fiind puternic colmatat, îndeosebi în cursul superior, favorizează coliziunea şi acumularea sloiurilor de gheaţă, formarea banchizelor de gheaţă, care împiedică trecerea liberă a undei de viitură.

După construcţia lacului de acumulare de la Novodnestrovsk, debitul maxim evacuat al lacului de acumulare alcătuieşte 2600 m³/s. Evacuarea de durată a apei cu acest debit va determina trecerea lui în tranzit pînă la limanul fluviului Nistru.

Extragerea nisipului, îndeosebi din albia Nistrului, a început în anii 70 ai secolului trecut în scopul asigurării condiţiilor necesare transportului naval. Impactul negativ al extragerii nisipului şi prundişului este enorm, cauzînd distrugerea boiştilor pentru depunerea icrelor speciilor de peşti, colmatarea gropilor pentru iernatul peştelui, degradarea albiilor obiectivelor acvatice, majorarea turbidităţii apei, scăderea capacităţii de filtrare a apei, micşorarea transparenţei apei, pieirea organismelor furajere şi, în special, a celor bentonice. În afară de aceasta, extragerea continuă a nisipului şi prundişului pune în pericol construcţiile hidrotehnice existente pe rîu din cauza substituirii straturilor solide ale albiilor, eroziunilor malurilor rîurilor etc.

Extragerea nisipului şi a prundişului din albia minoră a rîului este interzisă prin lege din anul 1995, însă costurile minime de extragere au transformat această activitate în una foarte profitabilă, care continuă în mod ilegal. Este necesară voinţa politică pentru a aplica legislaţia în vigoare şi a combate conflictele de interes şi corupţia în vederea contracarării acestei activităţi cu efect nefast asupra stării Nistrului.

Nistrul, una dintre cele două artere navigabile interne şi internaţionale (categoria E90), este navigabil pe o distanţă de 228 km între portul Cetatea Albă (Ucraina) şi portul Tighina. Pe Nistru sînt trei porturi: Portul fluvial Tighina, Portul fluvial Rîbniţa şi sectorul de mărfuri Varniţa. În anii 90, transportul naval din Republica Moldova a suferit o criză esenţială. Actualmente sînt întreprinse măsuri de reanimare şi dezvoltare a transportului naval intern.

În ultimii 125 de ani dezvoltarea urbană, precum şi dezvoltarea navigaţiei pe fluviul Nistru, a construcţiei hidrocentralelor, a construcţiilor hidrotehnice de protecţie împotriva inundaţiilor şi regularizare a debitului au schimbat considerabil caracteristicile hidromorfologice ale Nistrului. În acest sens, sînt necesare studii de evaluare a impactului şi de calculare a beneficiilor economice, ceea ce ar oferi scenarii de dezvoltare a ramurii transportului naval care nu ar afecta sau ar avea efecte minime asupra stării ecologice a fluviului.

Lacurile antropice permanente a căror suprafaţă este de 246,7 km² sînt în număr de 1727, dintre care 51 sînt lacuri de acumulare cu un volum ce depăşeşte 1 milion m³. Majoritatea lacurilor antropice se află în bazinul rîului Răut – 1727 de lacuri cu suprafaţa oglinzii apei de 91,4 km². În bazinul rîului Bîc numărul lacurilor antropice este de 155 şi suprafaţa de 28 km², în bazinul rîului Botna – 110 lacuri şi, respectiv, 16,7 km².

Lacurile de acumulare produc în principal întreruperea continuităţii scurgerii şi regularizarea debitelor, fapt care determină schimbarea regimurilor hidric şi termic. Un impact deosebit de aspru în acest sens îl au hidrocentrala de la Dubăsari şi complexul hidrotehnic de la Novodnestrovsk, Ucraina.

Hidrocentrala electrică de la Dubăsari, construită în 1955, cu suprafaţa oglinzii apei de 67,5 (53,9) km², adîncimea medie de 7,19 m, maximă de 19,5 m şi volumul total iniţial de 485,5 mil.m³, este destinată reglării scurgerii apelor de viitură, producerii energiei electrice, asigurării cu apă potabilă şi a necesităţilor industriale, de irigare etc. În perioada de exploatare a lacului de acumulare Dubăsari, volumul acestuia s-a diminuat considerabil, valoarea medie anuală atingînd 1,1%. În baza acestor date se poate presupune că volumul posibil al lacului în prezent, în raport cu anul 1955, s-a redus cu aproximativ 63%. Aceste schimbări trebuie luate în calcul îndeosebi în vederea planificării măsurilor de prevenire a inundaţiilor şi menţinere a stabilităţii ecologice în aval de Dubăsari.

O influenţă cu urmări mult mai grave asupra debitului şi stării ecologice a fluviului Nistru a avut-o construcţia complexului de la Novodnestrovsk cu un lac de acumulare antiviitură cu un volum total de 3 km³ şi un debit maxim de evacuare de 2600 m³/s. Dat în exploatare în 1982, complexul hidrotehnic a modificat substanţial caracteristicile hidrologice, hidrochimice şi hidrobiologice ale fluviului, exercitînd un impact sever asupra ecosistemelor acvatice şi terestre.

Alunecările de teren, care la fel cauzează modificări hidromorfologice, frecvent sînt rezultatul practicilor de valorificare inadecvată a terenurilor, cum ar fi valorificarea versanţilor fără evaluarea stabilităţii lor, defrişarea şi aratul intensiv, construirea iazurilor şi a obiectelor antierozionale pe versanţi sau în zona adiacentă, irigarea teritoriilor adiacente sectoarelor de loc pe terenuri agricole, fapt care duce la excluderea lor din circuitul agricol şi transformarea ulterioară în păşuni sau terenuri care necesită a fi împădurite.

6) Schimbările climatice

Seceta în Republica Moldova este unul dintre cele mai importante hazarduri naturale (12,5% din numărul total de hazarduri), reprezentînd trăsătura specifică a climei regionale. Deficitul de precipitaţii atmosferice este specific aproape pentru tot teritoriul ţării, probabilitatea apariţiei secetelor mari (≤ 50% din norma climatică a precipitaţiilor) cu consecinţe catastrofale în perioada de vegetaţie constituind 11-41%. În ultimele două decenii (1992-2012) secetele au fost mai frecvente, devenind mai intense (1990, 1992, 1994, 1996, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2012). Doar în perioada anilor 2000-2015 în Moldova au avut loc 5 secete devastatoare (2000, 2003, 2007, 2012 şi 2015), teritoriul ţării fiind afectat în proporţii de peste 75%, cauzînd pierderi economice de proporţii (Tabelul 12). Informaţiile privind seceta din anul 2015 nu au fost incluse în tabel.

În bazinul Nistrului, coeficientul de umiditate (Cu) variază de la nord spre sud, astfel, în raioanele de nord Soroca şi Camenca, valoarea Cu variază în limitele 0,50-0,60, iar în partea de sud a bazinului (raionul Slobozia), valorile lui se află în limitele 0,40-0,45, constatîndu-se creşterea gradului de ariditate în plan zonal (Tabelul 13).

O analiză detaliată a resurselor climaterice ale Districtului Nistru, a vulnerabilităţii resurselor de apă şi a scenariilor de adaptare la schimbările climatice denotă că schimbarea climei creează probleme serioase în gestionarea actuală a resurselor de apă, în mare parte din cauza creşterii factorului imprevizibilităţii. Această concluzie vine în susţinerea ideii aplicării unei noi metode de gestionare a resurselor de apă, care va reduce vulnerabilitatea la schimbarea climei. Acestui scop serveşte abordarea gestionării la nivel de district şi bazin, aplicată în Planul de gestionare.

Schimbarea climei este unul dintre factorii care va influenţa indicele de disponibilitate a apei în viitor. Prognozele făcute la nivel naţional privind rezervele de apă şi cererea crescîndă pentru consumul de apă, ca urmare a creşterii nivelului de viaţă şi dezvoltării economice, arată că asigurarea cu apă va fi ameninţată deja în 2020, cînd intensitatea utilizării apei de suprafaţă se va apropia de 100%. Luînd în calcul şi rezervele de ape subterane, momentul cînd deficitul de apă va deveni factor limitator pentru dezvoltare va surveni cel mai probabil după 2030.

Evaluările efectuate în procesul de elaborare a celei de-a Treia Comunicări Naţionale a Republicii Moldova Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (2013) arată că impacturile potenţiale ale schimbărilor climatice asupra resurselor de apă în următoarele decenii se pot manifesta prin schimbarea regimului hidrologic al rîurilor, reducerea debitului, deficit înalt de apă, adîncirea pînzei freatice, ceea ce va putea avea ca efect reducerea volumului de apă disponibil pentru toate categoriile de întrebuinţare, poluarea sporită şi pierderea calităţii apei cu substanţe chimice şi biologice, provocînd mărirea cerinţelor pentru tratarea apei şi creşterea considerabilă a costurilor pentru tratare (Tabelul 14).

În planificarea gestionării resurselor de apă, subiectul referitor la influenţa schimbării climei trebuie tratat cu multă atenţie, avînd în vedere vulnerabilitatea resurselor de apă la impacturile schimbării climei şi lipsa informaţiei privind bilanţul apei în ţară, fapt care nu poate asigura prognozarea necesităţii de consum pentru următoarele decenii. În calitate de alternativă sînt utilizate modelări care oferă limitele critice privind consumul de apă în ţară în baza sistemului centralizat de asigurare cu apă din perspectiva dezvoltării economice.

Studiile privind vulnerabilitatea resurselor de apă la impacturile schimbării climei determină drept zone cu cel mai înalt risc Sudul, Centrul şi mun. Chişinău, identificînd opt riscuri prioritare:

a) secete şi deficit de apă;

b) cerinţe înalte faţă de irigare;

c) sporirea frecvenţei şi intensităţii inundaţiilor;

d) reducerea disponibilităţii apei din sursele de apă de suprafaţă şi subterane;

e) schimbări în cererea de consum de apă;

f) indicii de calitate a apei (de exemplu, mineralizarea, duritatea, oxigenul dizolvat) afectaţi de temperaturile mai ridicate ale apei şi de variaţiile stratului de scurgere mediu anual;

g) poluarea sporită a apei cu pesticide şi îngrăşăminte, cauzată de spălarea de suprafaţă sporită a solului;

h) schimbări în stratul de scurgere mediu anual al rîurilor, atît în sensul sporirii, cît şi în cel al diminuării.

Vulnerabilitatea la impactul schimbării climei, în special în ceea ce priveşte resursele de apă, poate fi redusă prin măsuri care ar îmbunătăţi utilizarea lacurilor de acumulare, a barajelor şi îndiguirilor, protejarea zonelor umede, protecţia infrastructurii de irigare împotriva inundaţiilor, instalarea sistemelor de alertă privind ruperea digurilor etc. Abordarea complexă a acestui subiect necesită coordonarea eforturilor prin sincronizarea strategiilor sectoriale cu impact direct sau indirect asupra resurselor naturale.

Reducerea riscului şi adaptarea la schimbările climatice trebuie efectuate în întregul bazin. De aceea, colaborarea cu Ucraina este foarte importantă în domeniul dat. În acest sens, "Direcţiile strategice de adaptare la schimbările climatice în bazinul Nistrului" şi Planul pentru implementarea acestora, elaborate în cadrul proiectului "Schimbările climatice şi securitatea în bazinul fluviului Nistru", componentă a proiectului "Schimbările climatice şi securitatea în Europa de Est, Asia Centrală şi Caucaz", implementat cu suportul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE ONU) şi Organizaţiei privind Securitatea şi Cooperarea în Europa (OSCE) sub egida Iniţiativei "Mediul înconjurător şi Securitatea" (ENVSEC), cu asistenţă financiară din partea Instrumentului de Stabilitate a Uniunii Europene şi Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, determină acţiunile necesare de a fi implementate în bazinul Nistrului în scopul pregătirii pentru cele mai probabile schimbări climatice, care influenţează starea întregului bazin prin schimbarea proceselor referitoare la resursele de apă.

3. ZONELE PROTEJATE

Odată cu intrarea în vigoare a Legii apelor în octombrie 2013, este necesară o ajustare a legilor conexe şi a cadrului juridic secundar pentru a fortifica funcţionarea legii, în special în ceea ce priveşte delimitarea drepturilor de gestionare şi proprietate asupra corpurilor de apă, tipurile de zone protejate conform noii clasificări a corpurilor de apă şi delimitarea lor etc. pentru a asigura protecţia în măsura necesară şi, cu atît mai mult, condiţiile de reabilitare ecologică.

Conform cadrului juridic existent, zona de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă include lunca rîului, primele terase supraluncă, muchiile şi povîrnişurile abrupte ale malurilor principale, rîpile şi văgăunile care intră nemijlocit în valea rîului. În zona de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă se instalează un regim special de activitate economică. În cazul folosirii surselor de apă de suprafaţă drept surse de apă potabilă pentru reţele centralizate, în locurile de captare a apei se stabilesc zone de protecţie sanitară, care prevăd un regim special de exploatare. În zona de protecţie a apelor se separă fîşia riverană de protecţie a apelor în ale cărei hotare activitatea economică este strict limitată.

Cadrul juridic privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura defineşte zonele de protecţie piscicolă: de protecţie a reproducerii; de protecţie a diversităţii speciilor piscicole reunite într-un ecosistem acvatic şi de protecţie a peştelui în timpul iernii. Pentru anumite perioade, în zonele de protecţie piscicolă pot fi limitate sau interzise: pescuitul unor anumite specii de peşti şi de alte organisme acvatice, lucrările care împiedică migrarea, reproducerea sau care pun în pericol existenţa populaţiilor piscicole, sau care au ca efect îngustarea/bararea cursului apei, precum tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii; şi lucrările în zona malurilor, inclusiv tăierea arborilor şi arbuştilor.

Pentru evidenţa stării zonelor protejate, Directiva recomandă întocmirea Registrului zonelor protejate, care va cuprinde toate zonele situate în districtul hidrografic pentru care este necesară o protecţie specială, în conformitate cu legislaţia privind protecţia apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, conservarea habitatelor şi a speciilor care depind în mod direct de apă.

Conform prevederilor Directivei, Registrul zonelor protejate în cadrul Districtului Nistru include:

1) zonele desemnate pentru captarea apei potabile din ape de suprafaţă şi subterane cu un debit, în medie, mai mare de 10 m³ pe zi sau care deservesc mai mult de 50 de persoane şi corpuri de apă destinate unei astfel de utilizări în viitor – aici se includ zonele gestionate de companiile municipale de utilizare a apei ale concernului Apă-Canal Moldova;

2) zonele desemnate pentru protecţia speciilor acvatice de importanţă economică – fermele piscicole şi lacurile de acumulare;

3) corpuri de apă destinate recreerii, inclusiv cele desemnate ca ape de îmbăiere – de exemplu, lacul Ghidighici;

4) zonele sensibile la nutrienţi, inclusiv zonele desemnate ca vulnerabile şi zonele desemnate ca sensibile – în primul rînd, cele din aglomerările umane fără instalaţii de tratare a apelor uzate, cele unde se produc descărcări ale apelor uzate insuficient sau necorespunzător tratate şi cele unde nu sînt sisteme pentru tratarea biologică a apelor uzate;

5) zonele desemnate pentru protecţia habitatelor sau a speciilor, în care menţinerea sau îmbunătăţirea stării apelor este un factor important al acestei protecţii, inclusiv siturile Natura 2000 – din această categorie fac parte ariile protejate de stat prin cadrul juridic existent.

Districtul Nistru are o contribuţie semnificativă în fondul ariilor naturale protejate de stat, o mare parte din obiectele căruia (cca 66 940 mii ha) se află pe teritoriul său, fiind reprezentate prin toată varietatea categoriilor de arii protejate.

Printre cele mai semnificative arii protejate în Districtul Nistru pot fi menţionate rezervaţiile naturale Codru (raionul Străşeni, satul Lozova, 5177 ha), Iagorlîc (raionul Dubăsari, satul Goian, 836 ha), Plaiul Fagului (raionul Ungheni, satul Rădenii Vechi, 5642 ha) şi primul Parc Naţional Orhei (raionul Orhei, Călăraşi, Străşeni şi Criuleni, 33 792,09 ha), creat în 2013.

În ultimele două decenii se manifestă pronunţat tendinţa de agravare a stării ariilor protejate de stat. Printre principalele cauze pot fi enumerate capacitatea instituţională insuficientă şi, respectiv, potenţialul redus de a monitoriza calitatea mediului în ariile protejate, de a planifica şi realiza măsuri necesare pentru întreţinerea condiţiei necesare a fondului ariilor protejate, lipsa investiţiilor cu destinaţie specială în conservarea ariilor protejate etc. Se resimte critic insuficienţa informaţiei sistematizate şi argumentarea ştiinţifică a măsurilor necesare de reabilitare şi îmbunătăţire a situaţiei ariilor protejate. Nu sînt efectuate estimări privind costurile investiţiilor şi ale măsurilor pentru conservarea şi reabilitarea speciilor, peisajelor şi ecosistemelor specifice din cadrul acestor arii. Un aspect grav este şi faptul că în prezent nicio arie protejată de stat nu are plan de gestionare cu fonduri aprobate.

În scopul accentuării valorii ariilor protejate ca modele de ecosisteme naturale şi seminaturale, Strategia de mediu 2014-2023 stabileşte cîteva acţiuni prioritare în acest sens. Aceasta prevede crearea, pînă în anul 2018, a Parcului Naţional "Nistrul de Jos", care se aşteaptă că va contribui la soluţionarea multor probleme legate de condiţia factorilor de mediu în zona de sud a ţării.

Pentru zonele protejate, obiectivele determinate de Directivă (art.4.1c) sînt:

a) realizarea conformării standardelor şi obiectivelor specificate în legislaţie, în baza căreia au fost stabilite zonele protejate – obiectiv pentru care Directiva prevede un termen de pînă la 15 ani de la data intrării în vigoare a Directivei (anul 2000);

b) realizarea conformării obiectivelor privind starea bună (cel tîrziu în termen de 15 ani de la data intrării în vigoare a Directivei), cu excepţia cazurilor cînd obiectivele sînt mai puţin stricte sau termenele au fost deplasate, avînd în vedere că situaţia bună nu poate fi atinsă din motive susţinute.

4. REŢELE DE MONITORIZARE

1) Cadrul juridic şi instituţional

Activitatea de monitorizare a corpurilor de apă şi a factorilor care determină calitatea lor are drept obiectiv principal evaluarea sistematică, coerentă şi comprehensivă a stării şi potenţialului ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă şi subterană, oferind informaţia necesară pentru procesul decizional şi gestionarea utilizării eficiente şi durabile a resurselor naturale şi pentru îmbunătăţirea calităţii lor. Pentru ca programele de monitorizare să ofere suficient suport în procesul de gestionare a resurselor de apă, este necesară o colaborare eficientă interinstituţională care, prin continuitatea şi coerenţa fluxurilor de informaţie, procesarea acesteia şi analiza de sinteză, să asigure finalitatea scontată a programelor de monitorizare.

Monitorizarea hidrologică şi hidrochimică a apelor de suprafaţă la nivel naţional este realizată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) în baza cadrului juridic stabilit (anexa nr.10).

Monitorizarea sistematică a calităţii apelor de suprafaţă este efectuată în 68 de secţiuni hidrologice, amplasate pe 32 de rîuri, 7 bazine de acumulare şi 2 lacuri naturale, în care sînt analizaţi 79 de parametri hidrochimici.

Monitorizarea hidrobiologică a fluviului Nistru a început în anul 1980, calitatea apei fiind apreciată în baza a trei indicatori hidrobiologici: fitoplancton, zooplancton şi zoobentos. Începînd cu anul 2011, calitatea apei în Districtul Nistru este apreciată în baza a 5 bioindicatori: bacterioplancton, fitoplancton, zooplancton, fitobentos şi macrozoobentos.

În conformitate cu acordul bilateral între Moldova şi Ucraina, prelevarea în comun a probelor se efectuează trimestrial în două locaţii: Otaci şi Palanca.

Pe lîngă monitorizarea sistematică de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat a calităţii factorilor de mediu, Centrul Naţional de Sănătate Publică efectuează monitorizarea parametrilor microbiologici pentru a determina factorii care ar putea afecta starea sănătăţii populaţiei.

Odată cu intrarea în vigoare în octombrie 2013 a Legii apelor şi expres a legislaţiei secundare privind cerinţele şi clasele de calitate a corpurilor de apă, care pune accentul pe calitatea corpurilor de apă, este stringent necesar să se efectueze ajustarea programelor de monitorizare pentru a susţine realizarea obiectivelor de mediu care vizează nemijlocit starea corpurilor de apă.

Pe parcursul anului 2014, în procesul de elaborare a programelor de monitorizare pentru anul 2015, deşi s-a ţinut cont de prevederile acordurilor internaţionale la care este parte Republica Moldova, nu a fost realizată ralierea programului de monitorizare la clasele de calitate a corpurilor de apă din cauza că nu a fost finalizată clasificarea corpurilor de apă din Districtul Nistru, informaţia fiind incompletă pentru multe corpuri de apă. În afară de aceasta, aplicarea tehnologiilor informaţionale în realizarea programelor de monitorizare este încă insuficientă ca să poată valorifica pe deplin informaţia colectată.

Informaţia privind calitatea corpurilor de apă, necesară pentru atribuirea claselor de calitate, va fi completată cît mai operativ, pentru a face posibilă ajustarea corespunzătoare a programului de monitorizare şi, respectiv, identificarea şi realizarea măsurilor focalizate pe îmbunătăţirea calităţii corpurilor de apă. Ralierea programului de monitorizare la clasele de calitate a corpurilor de apă va influenţa revizuirea locaţiilor prelevării probelor/măsurătorilor, frecvenţa, periodicitatea şi seturile de parametri, astfel ca să răspundă plenar scopurilor monitorizării. Ghidurile Directivei oferă un suport de substanţă în acest sens, determinînd că programele de monitorizare se bazează pe trei tipuri de monitorizare:

1) monitorizarea de supraveghere – pentru a valida rezultatele evaluărilor de presiuni şi impacturi, a identifica modificările de lungă durată şi tendinţele, este necesar ca substanţele poluante prioritare introduse în bazinul rîurilor să fie monitorizate alături de alte substanţe poluante care sînt eliminate în cantităţi semnificative; monitorizarea de supraveghere include suficiente corpuri de apă pentru a fi supravegheate ca să asigure o evaluare obiectivă a stării apelor de suprafaţă în bazinul hidrografic;

2) monitorizarea operaţională – pentru stabilirea stării corpurilor de apă şi atribuirea clasei de calitate, identificarea celor care sînt sub riscul de a nu atinge obiectivele de mediu şi pentru a constata orice schimbare produsă ca urmare a implementării programelor de măsuri. Monitorizarea operaţională utilizează parametri indicativi ai elementelor calitative, sau sensibile la presiunile cărora sînt supuse corpurile de apă. Asta înseamnă că la atribuirea clasei poate fi utilizat cel mai mic număr de valori ale elementului de calitate, ceea ce va ajuta să se diminueze erorile în evaluarea stării. Astfel, vor fi mai puţine erori inerente decît în monitorizarea de supraveghere care utilizează estimările tuturor elementelor de calitate;

3) monitorizarea investigativă – pentru a evalua de ce un corp de apă eşuează să atingă obiectivele de mediu şi a decide ce acţiuni sînt necesare; monitorizarea investigativă poate fi iniţiată atunci cînd monitorizarea de supraveghere şi monitorizarea operaţională oferă informaţia de bază.

Monitorizarea parametrilor chimici, conform recomandărilor Directivei, se aplică apelor de suprafaţă şi subterane.

În contextul redresării situaţiei actuale privind monitorizarea factorilor de mediu şi, în special, a apelor, pe lîngă ajustarea programelor de monitorizare, este necesară dinamizarea procesului de digitizare a informaţiei şi aplicarea pe larg a tehnologiilor informaţionale pentru procesarea informaţiei, modelare şi oferirea diverselor scenarii de combatere a riscurilor şi facilitarea accesului cît mai larg la informaţie pentru toate părţile interesate.

Programele de monitorizare vor oferi informaţia de suport pentru registrele pe subiecte specifice, care vor fi parte componentă a Sistemului informaţional al resurselor de apă. Conform prevederilor Directivei, cîteva registre sînt indicate pentru a dezvolta un sistem eficient de gestionare a resurselor de apă: Registrul corpurilor de apă de suprafaţă, Registrul zonelor de protecţie, Registrul zonelor protejate, Registrul surselor punctiforme de poluare, Registrul corpurilor de apă subterane.

Crearea registrelor respective va necesita eforturi dedicate, în primul rînd, pentru digitizarea etapizată a volumului de informaţie existent, dar şi pentru menţinerea şi completarea lor permanentă în baza informaţiei asigurate prin programul de monitorizare corespunzător ca suport pentru Sistemul informaţional al resurselor de apă.

2) Monitorizarea apelor de suprafaţă

În cadrul Districtului Nistru funcţionează 24 de posturi clasice şi 15 posturi automatizate ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat, care monitorizează permanent parametrii hidrologici, şi 23 de staţii de monitorizare a parametrilor fizico-chimici. De asemenea, în 19 posturi se efectuează cercetări hidrobiologice (anexa nr.11).

Analiza calităţii apelor de suprafaţă în baza informaţiei furnizate de cele 24 de posturi de monitorizare denotă că apele de suprafaţă sînt foarte poluate în afluenţii Nistrului (anexa nr.12). Conform clasificării prealabile a corpurilor de apă, doar apa din Nistru poate fi atribuită la clasa de calitate III, ceea ce determină următoarele categorii de folosinţă: utilizare în alimentare, în scopuri de irigare şi recreaţie. Apa din afluenţii Nistrului nu poate fi folosită decît în scopuri de transport şi generare de energie electrică, cu excepţia rîului Răut.

În prezent, reţeaua şi programele de monitorizare a apelor de suprafaţă nu sînt relaţionate la corpurile de apă identificate în cadrul Districtului Nistru şi clasele lor de calitate (anexa nr.13). În procesul elaborării Planului de gestionare, informaţia incompletă privind starea multor corpuri de apă nu a făcut posibilă finalizarea determinării clasei de calitate şi a tipului de folosinţă. Din aceste considerente, în primul ciclu al Planului de gestionare accentul se va pune pe completarea informaţiei, determinarea clasei de calitate şi a tipului de folosinţă, fiind stabilite măsurile de îmbunătăţire a calităţii corpurilor de apă.

Sistemul actual de monitorizare a surselor de poluare a apelor de suprafaţă, care funcţionează la nivel ramural, acoperă doar sursele provenite din activităţile utilizatorilor primari de apă în urma epurării insuficiente a apelor uzate sau a evacuării lor din sistemele de canalizare fără epurare. Deşi Legea apelor, care introduce noţiunea de corp de apă şi delimitarea bazinelor hidrografice, este în vigoare din octombrie 2013, informaţia de acest gen nu este colectată şi procesată conform acestor categorii şi, respectiv, nu are o finalitate concludentă pentru procesul de gestionare la nivel de bazin.

Dat fiind faptul că în prezent reţeaua de monitorizare a apelor de suprafaţă nu furnizează suficientă informaţie pentru o monitorizare eficientă a calităţii apelor şi practic nu constituie un suport adecvat pentru o gestionare judicioasă a resurselor de apă, este absolut necesar să se efectueze ajustarea şi dezvoltarea reţelei şi a programului de monitorizare pentru a oferi suportul necesar realizării sarcinilor analitice, proceselor decizionale şi, în final, atingerii obiectivelor de mediu. În acest sens, este strict necesară aplicarea tehnologiilor informaţionale şi utilizarea ghidurilor şi a prevederilor Directivei.

3) Monitorizarea apelor subterane

Monitorizarea regimului apelor subterane pe teritoriul ţării a fost iniţiată în 1968. Pînă în anul 1991 au existat 490 de sonde de monitorizare, iar în prezent continuă să opereze doar 170. Actualmente, în cadrul Districtului Nistru, nivelul apelor subterane este monitorizat în 109 sonde, distribuţia pe acvifere nefiind uniformă. Cele mai multe sonde de monitorizare sînt amplasate în complexul badenian-sarmaţian, fapt care se datorează importanţei acestui complex în special pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor.

Pentru apele subterane, Directiva (art.4.1b.) specifică următoarele obiective:

a) punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru prevenirea sau limitarea aportului poluanţilor în apele subterane şi prevenirea deteriorării stării corpurilor de apă subterană;

b) protecţia, îmbunătăţirea şi reabilitarea corpurilor de apă subterană, asigurarea echilibrului dintre captarea şi realimentarea pînzei freatice cu scopul de a obţine o stare bună a apelor subterane în termen de cel mult 15 ani (termen revizuit în anul 2027) de la data intrării în vigoare a Directivei;

c) punerea în aplicare a măsurilor necesare pentru a inversa orice tendinţă semnificativă de creştere a nivelului concentraţiei oricărui poluant ca urmare a impactului activităţii umane, pentru a reduce în mod treptat poluarea apelor subterane.

Respectiv, pentru a furniza informaţia necesară realizării obiectivelor de mediu pentru apele subterane, va fi efectuată monitorizarea cantitativă şi chimică, care va furniza informaţia cu privire la conţinutul şi aportul poluanţilor, evidenţa volumelor apelor captate şi de realimentare a pînzei freatice, starea zonelor de protecţie a fîntînilor arteziene şi sondelor.

Similar stării de lucruri privind monitorizarea apelor de suprafaţă, reţeaua şi programul de monitorizare a apelor subterane în Districtul Nistru nu au fost încă ajustate să corespundă prevederilor Legii apelor din cauza că nu a fost încă finalizată clasificarea corpurilor de apă subterană, ceea ce urmează a fi realizat în prima etapă a Planului de gestionare pentru a oferi suportul cuvenit în realizarea obiectivelor de mediu.

Datele existente au permis identificarea şi clasificarea a 19 corpuri de apă subterană. Aceste corpuri de apă urmează a fi evaluate prin prisma utilizării apelor în funcţie de calitatea lor.

Monitorizarea de supraveghere va include toate corpurile de apă din Districtul Nistru, iar monitorizarea operaţională va acoperi corpurile de apă subterană mari – sonde care captează peste 100 m³/zi de apă potabilă şi corpurile de apă aflate "la risc" prin tendinţa manifestată pe termen lung de creştere a concentraţiei de poluanţi induse antropic. Corpurile de apă aflate "la risc" se întîlnesc preponderent în orizontul acvifer aluvial-deluvial, holocen.

Monitorizarea de investigaţie va fi aplicată pentru cazurile de determinare a efectelor de salinizare a apelor subterane, cînd nu e cunoscută geneza lor.

Un aspect important care trebuie să se regăsească în programele de monitorizare este cel legat de identificarea şi monitorizarea zonelor de interacţiune dintre apele de suprafaţă şi apele subterane. Aceasta vizează, în primul rînd, zonele mlăştinoase, palustre, cursurile mici de apă etc. În special, este recomandată monitorizarea regimului de scurgere a cursurilor de suprafaţă în perioadele cu debit scăzut, cînd rîurile se alimentează în principal din straturile acvifere subterane, fapt ce poate influenţa semnificativ calitatea apelor de suprafaţă.

4) Monitorizarea zonelor protejate

După cum este menţionat în capitolul 3, legislaţia secundară a Legii apelor încă nu a fost dezvoltată suficient ca să asigure statutul corespunzător al zonelor protejate în contextul prevederilor noii legi.

În procesul de elaborare a Planului de gestionare nu a fost finalizată clasificarea corpurilor de apă, premergătoare determinării şi delimitării zonelor protejate şi, respectiv, nu a fost efectuată inventarierea zonelor protejate. Astfel, informaţia privind zonele protejate după tipurile determinate de Directivă este incompletă. Completarea, actualizarea şi sistematizarea ei va fi asigurată prin ajustarea programului de monitorizare şi crearea Registrului zonelor protejate (Directiva, anexa nr.IV) ca parte a Sistemului informaţional al resurselor de apă în cadrul primului ciclu de 6 ani al Planului de gestionare.

Faptul că nu este cunoscută starea reală a acestui element important în gestionarea durabilă a resurselor acvatice pune la risc starea corpurilor de apă pentru care aceste zone se stabilesc. Inventarierea şi monitorizarea stării zonelor protejate necesită eforturi conjugate din partea Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Agenţiei "Apele Moldovei", Inspectoratului Ecologic de Stat, Serviciului Piscicol şi Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale, colaborarea cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi implicarea instituţiilor care desfăşoară activităţi cu impact asupra resurselor de apă.

Directiva recomandă monitorizarea şi ţinerea unui Registru al zonelor protejate, care cuprinde toate zonele situate în districtul hidrografic pentru care este necesară o protecţie specială în conformitate cu legislaţia privind protecţia apelor de suprafaţă şi a apelor subterane, conservarea habitatelor şi a speciilor care depind în mod direct de apă. Tipurile de zone protejate, determinate în Directivă, care trebuie monitorizate pentru a asigura protecţia, conservarea şi potenţialul ecologic sînt menţionate în capitolul 3.

Programul de monitorizare al zonelor protejate va fi relaţionat la tipurile zonelor protejate şi informaţia rezultată din monitorizarea lor va fi sursa principală pentru crearea şi actualizarea permanentă a Registrului zonelor protejate.

Registrul zonelor protejate va include:

1) caracteristicile pentru apele de suprafaţă:

a) volumul şi debitul pentru limita relevantă stării ecologice şi chimice, şi potenţialului ecologic;

b) starea ecologică şi chimică, şi potenţialul ecologic;

2) caracteristicile pentru apele subterane, caracteristica chimică şi cantitativă;

3) specificaţiile din legislaţia naţională în conformitate cu care au fost stabilite zonele de protecţie.

Conform legislaţiei în vigoare, monitorizarea zonelor protejate cu surse de apă potabilă care asigură mai mult de 100 m³/zi este obligatorie, presupunînd şi determinarea compoziţiei chimice a apelor subterane. Întreprinderile mari de aprovizionare cu apă potabilă monitorizează zonele de protecţie ale surselor utilizate.

5. OBIECTIVELE DE MEDIU

Planul de gestionare, cu o evoluţie de implementare şi revizuire ciclică la fiecare 6 ani, va pune în aplicare măsuri în spiritul Directivei, care stabileşte un cadru pentru protecţia apelor de suprafaţă şi subterane, urmărind crearea condiţiilor necesare pentru atingerea scopului major de a avea ape de calitate bună.

Planul de gestionare plasează în prim-plan următoarele probleme majore de mediu identificate în Districtul Nistru:

a) poluarea cu substanţe organice provenite din deversările de ape uzate neepurate, care afectează flora şi fauna acvatică, şi starea apelor în ansamblu;

b) poluarea cu nutrienţi care se manifestă în eutrofizarea apelor ca urmare a deversării apelor uzate neepurate corespunzător, practicilor agricole şi industriale neprietenoase mediului şi neadaptate noilor cerinţe;

c) poluarea cu substanţe prioritare, care includ micropoluanţi organici, metale grele, alături de pesticide, care cauzează probleme şi în concentraţii mici;

d) alterările hidromorfologice, care includ schimbarea cursului natural al rîului, deconectarea zonelor umede, schimbarea regimului hidrologic al rîului, deteriorarea diversităţii biologice acvatice, toate avînd un impact considerabil asupra mediului acvatic;

e) poluarea apelor subterane drept urmare a gestionării iresponsabile, neconforme cerinţelor, care se manifestă prin lipsa lucrărilor de recondiţionare, a zonelor de protecţie şi abandonarea în stare nesigilată a sondelor şi fîntînilor arteziene şi expunerea lor directă riscului de poluare.

Analiza stării resurselor de apă şi a problemelor identificate în Districtul Nistru a determinat preluarea obiectivelor generale (OG) de mediu din Directivă, ele fiind considerate total corespunzătoare necesităţii de redresare a situaţiei în Districtul Nistru.

Astfel, obiectivele generale de mediu ale Planului de gestionare sînt următoarele:

OG 1: Prevenirea deteriorării stării apelor de suprafaţă şi subterane pînă în 2022;

OG 2: Protecţia şi îmbunătăţirea stării corpurilor de apă de suprafaţă, inclusiv a celor care fac obiectul desemnării corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale, precum şi a corpurilor de apă subterană în vederea atingerii "stării bune" pînă în anul 2030;

OG 3: Reducerea progresivă a poluării din surse punctiforme şi difuze a resurselor de apă de suprafaţă şi a celor subterane.

OG 1 vizează nemijlocit corpurile de apă asupra cărora sînt exercitate presiuni şi impacturi de mai multe tipuri, care creează riscul ca ele să-şi piardă calitatea în continuare. Obiectivul vizează şi calitatea zonelor protejate şi de protecţie ca factor determinant pentru calitatea corpurilor de apă.

OG 2 vizează îmbunătăţirea stării corpurilor de apă în vederea atingerii "stării bune". Avînd în vedere că majoritatea corpurilor de apă sînt modificate, atingerea stării ecologice şi a stării chimice bune, respectiv a potenţialului ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă şi a stării chimice şi cantitative bune pentru corpurile de apă subterană nu este realizabilă în cadrul primului ciclu al Planului de gestionare. Pentru acest obiectiv se va lucra pe parcursul cîtorva cicluri ale planului.

OG 3 ţine de reducerea poluării cu ape uzate şi stoparea evacuărilor de ape uzate netratate sau tratate necorespunzător. În principal, se va acţiona pentru identificarea şi reducerea surselor de poluare punctiformă în aglomerările urbane şi pentru evaluarea şi reducerea presiunilor şi impacturilor poluării difuze. Avînd în vedere complexitatea problemei legate de sursele de poluare, la realizarea acestui obiectiv se va lucra pe parcursul cîtorva cicluri ale planului.

Măsurile focalizate pe consolidarea capacităţii pentru monitorizarea calităţii factorilor de mediu, evaluarea presiunilor şi impacturilor, şi gestionarea resurselor de apă au fost incluse în obiectivele corespunzătoare. Aceste măsuri sînt considerate iminent necesare, în special avînd în vedere complexitatea problemelor existente, caracterul transfrontalier al bazinului, spectrul larg al serviciilor ecosistemelor şi cel al categoriilor de utilizatori cărora le revin drepturi şi responsabilităţi clar delimitate în gestionarea durabilă a resurselor de apă.

Analiza stării curente a resurselor de apă în Districtul Nistru indică asupra faptului că un anumit progres în atingerea obiectivelor de mediu poate fi realizat deja în cadrul primului ciclu al Planului de gestionare, pînă în 2022. Starea bună a apei pentru majoritatea corpurilor de apă rămîne a fi un obiectiv de lungă durată, care va putea fi realizat pe parcursul următoarelor cicluri ale Planului. Situaţia respectivă este determinată de cauze diverse, cum ar fi:

a) Pentru primul ciclu al Planului de gestionare, analiza stării apelor de suprafaţă şi subterane a fost realizată în baza informaţiei disponibile, care în unele cazuri nu a fost suficientă pentru a oferi soluţii problemelor identificate şi nu a oferit suficient suport pentru finalizarea clasificării corpurilor de apă în Districtul Nistru.

b) Informaţia privind utilizarea resurselor de apă şi modul de gestionare este disponibilă după criteriul administrativ-teritorial, nu după cel bazinier, şi nu este relaţionată la corpurile de apă identificate şi clasele de calitate respective.

c) Studiile disponibile privind presiunile şi impacturile au fost efectuate pînă la identificarea, delimitarea şi clasificarea corpurilor de apă. Respectiv, determinarea obiectivelor specifice şi a măsurilor nu a fost suficient ancorată în evaluări calitative şi cantitative, care ar fi facilitat identificarea celor mai eficiente seturi de măsuri pentru atingerea obiectivelor propuse. Studiile de evaluare a presiunilor şi impacturilor efectuate pe parcursul primului ciclu al Planului de gestionare vor elimina barierele de acest fel, asigurînd un suport mai solid pentru identificarea măsurilor în următorul ciclu al prezentului Plan de gestionare.

6. ANALIZA ECONOMICĂ A UTILIZĂRII APEI

Efectuarea unei analize economice privind utilizarea apei în diferite scopuri este o cerinţă importantă în implementarea prevederilor Legii apelor şi determinarea costurilor în implementarea activităţilor stipulate în Programul de măsuri. Analiza economică descrie dezvoltarea socioeconomică din cadrul Districtului Nistru.

Ca surse de informaţie, au fost utilizate preponderent datele Biroului Naţional de Statistică (date privind dezvoltarea socioeconomică) şi datele Asociaţiei "Moldova Apă-Canal" (date privind utilizarea apei).

Profilul economic al Districtului Nistru este caracterizat atît prin indicatorii demografici şi macroeconomici privind populaţia şi veniturile populaţiei exprimate prin PIB raportat la Districtul Nistru, cît şi prin dinamica acestor indicatori, pentru a determina tendinţele cerinţei de apă.

Districtul Nistru participă la formarea PIB-ului naţional cu o pondere de 80% (datele anului 2013), ceea ce îl clasează pe prima poziţie între cele două districte ale bazinelor hidrografice din Republica Moldova.

Din punctul de vedere al evoluţiei demografice, în ultimii ani se constată o uşoară creştere a populaţiei urbane de la 2221,083 mii în 2007 pînă la 2298,190 mii în 2013, pe fundalul unei diminuări nesemnificative a populaţiei rurale (Tabelul 15).

1) Sistemul economico-financiar în gospodărirea resurselor de apă

Mecanismul economic specific în domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuţii, plăţi şi penalităţi, ca parte a modului de finanţare pe principii economice care se axează pe cîteva principii de bază, precum: a) beneficiarul şi poluatorul plătesc; b) recuperarea integrală a costurilor legate de folosinţa apelor; c) optimizarea performanţelor economice, ecologice şi sanitare ale surselor şi instalaţiilor de aprovizionare cu apă; d) descentralizarea şi autonomia financiară locală; e) utilizarea raţională şi protecţia resurselor de apă; f) normarea consumului de apă şi a deversărilor de ape reziduale; g) prevenirea situaţiilor accidentale şi critice.

Instrumentele economico-financiare care reglementează utilizarea şi administrarea resurselor de apă sînt: 1) taxele pentru consumul apelor aplicate utilizatorilor primari, care dispun de surse şi instalaţii proprii de captare şi aprovizionare cu apă; 2) tarifele pentru apă aplicate utilizatorilor de apă secundari, care sînt aprovizionaţi de utilizatori primari şi/sau operatori ai serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare; 3) plăţile pentru poluarea apelor; 4) amenzi pentru încălcarea legislaţiei de folosinţă şi protecţie a apelor şi instalaţiilor hidrotehnice comunale şi de producţie; 5) prejudiciile cauzate apelor de suprafaţă şi subterane, surselor şi sistemelor de aprovizionare cu apă, reţelelor de canalizare şi instalaţiilor hidrotehnice; 6) subvenţii pentru extinderea şi modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare; 7) plăţi pentru recuperarea/reparaţia pagubelor cauzate resurselor biologice acvatice.

Sistemul taxelor pentru consumul apei este reglementat de titlul VIII al Codului fiscal. Conform variantei iniţiale din 1993 a Legii privind protecţia mediului înconjurător, aceste taxe erau destinate completării fondurilor ecologice extrabugetare, fiind în contradicţie cu prevederile Legii bugetului de stat. Ulterior, după aprobarea Codului fiscal (1997), acestea au fost excluse ca surse de formare a fondurilor ecologice şi trecute la bugetul unităţilor teritorial-administrative.

Conform Legii cu privire la resursele naturale, plăţile pentru utilizarea resurselor naturale reflectă compensarea monetară de către beneficiar a cheltuielilor publice pentru exploatarea, conservarea şi restabilirea resurselor de apă. În cazul folosirii normative a apelor, plata se include în preţul de cost al producţiei fabricate şi serviciilor prestate, iar în cazul folosirii supranormative, se percepe din venitul net al beneficiarului după achitarea impozitului pe venit.

2) Taxele pentru consumul apei

Taxele pentru consumul apei sînt aplicate utilizatorilor primari, care captează apele de suprafaţă sau subterane în scopul desfăşurării propriei activităţi de producţie, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor. Domeniul de aplicare a acestei taxe cuprinde întreprinderile agricole şi de irigare, întreprinderile industriale şi de deservire de capacitate medie şi mare care dispun de sisteme proprii de captare a apelor. Taxa pentru apă este calculată de plătitor în funcţie de volumul apei utilizate, conform datelor apometrelor sau, în lipsa acestora, conform normelor de consum al apei. Acestea sînt condiţionate de rezervele apelor de suprafaţă şi subterane, de cantitatea de precipitaţii atmosferice şi densitatea reţelei hidrografice, de normele de consum; de agregatele tehnologice şi de domeniul de întrebuinţare a apelor etc. Taxele pentru consumul apelor sînt transferate în bugetul unităţilor teritorial-administrative de gradul II (raioane şi municipii), fiind utilizate, cu precădere, pentru asistenţa financiară curentă a unor lucrări şi servicii publice locale de primă necesitate. Ca rezultat, efectele economice şi ecologice ale aplicării taxelor respective sînt reduse. Mai mult decît atît, din cauza cotelor mici, neracordate la rata inflaţiei, se constată o insuficienţă acută de fonduri pentru operarea eficientă şi modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi ameliorarea indicilor ecologici şi medico-sanitari la sursele de apă de folosinţă generală şi specială.

Pînă la intrarea în vigoare (10 iunie 2005) a titlului VIII al Codului fiscal, cuantumul taxei pentru apă era indicat în anexele respective ale Legii bugetului de stat pentru anul în curs. La începutul anilor 90, erau prevăzute cote diferite pentru apele captate din surse de suprafaţă şi din surse subterane. De exemplu, în anul 1994, cuantumul plăţii pentru apă era de 0,2% din salariul minim pentru fiecare 10 m³ – în cazul captării apelor de suprafaţă, şi de 0,5% din salariul minim – în cazul captării apelor subterane. Începînd cu anul 1995, pentru apele captate din surse de suprafaţă şi subterane se aplică aceeaşi cotă a taxei pentru consumul apei, în ciuda faptului că majoritatea întreprinderilor comunale şi a celor agroalimentare folosesc, cu precădere, apele subterane. Plata pentru captarea apelor în scopuri curative şi pentru producerea apelor minerale a fost (pînă în anul 2000) de 10% din beneficul obţinut, fără TVA. De asemenea, taxa pentru utilizarea apelor subterane trebuie să reflecte costurile de reproducere a acestor resurse şi costurile prospecţiunilor şi exploatărilor geologice executate în aceste scopuri.

Conform anexei referitoare la taxa pentru apă din Legile bugetului pentru anii 2004-2005 şi anexei nr.1 a variantei iniţiale a titlului VIII al Codului fiscal, erau stabilite următoarele categorii de taxe pentru consumul apei (Tabelul 16): a) pentru apa utilizată din orice sursă – 0,5 lei/m³; b) pentru apa captată din orice sursă, folosită în scopuri curative şi în calitate de apă minerală, potabilă şi de masă, inclusiv pentru îmbuteliere – 8 lei/m³; c) pentru apa captată din sursele de suprafaţă şi utilizată la irigarea terenurilor 0,1 lei/m³; d) pentru apa utilizată la hidrocentrale – 0,03 lei/10 m³. De asemenea, în anii 2000-2005, pentru depăşirea normelor de consum al apei, se aplică o taxă în mărime triplă. Conform modificărilor recente ale anexei menţionate, taxa pentru apă se percepe în următoarele mărimi: a) pentru fiecare 1 m³ de apă extrasă din fondul apelor – 0,3 lei; b) pentru fiecare 1 m³ de apă minerală naturală extrasă, de altă apă extrasă destinată îmbutelierii – 16 lei; c) pentru fiecare 10 m³ de apă utilizată de hidrocentrale – 0,06 lei. Prin urmare, metodologia actuală de calculare a taxelor pentru consumul apei poate fi uşor aplicată de beneficiari. Taxa nu se aplică pentru: a) apa extrasă din subsol concomitent cu minereurile utile; b) apa extrasă şi livrată populaţiei, autorităţilor publice şi instituţiilor bugetare; c) apa extrasă pentru stingerea incendiilor; d) apa extrasă de întreprinderile societăţilor orbilor, surzilor, invalizilor şi instituţiile medico-sanitare publice; e) apa extrasă de instituţiile penitenciare sau livrată acestora.

Metodologia actuală de calculare a taxelor pentru consumul apei conţine o serie de lacune: a) cuantumul este egal pentru 1 m³ de apă din sursele de suprafaţă şi din cele subterane; b) asigurarea cu apă a teritoriului este slab reflectată; c) cotele taxelor nu sînt condiţionate de valoarea şi preţul apelor, ci de asigurarea financiară redusă; d) nu se ţine cont de starea ecologică a apelor de suprafaţă şi subterane; e) cuantumul taxelor pentru apă nu exprimă adecvat cheltuielile pentru captarea şi transportarea apelor; f) nu stimulează recircularea şi economisirea apei; g) nu este bazată pe Cadastrul de stat al apelor; h) cotele taxelor nu sînt stabilite pe bazine hidrografice, ci pe unităţi teritorial-administrative.

Cuantumul redus al taxelor pentru utilizarea apelor condiţionează depăşirea frecventă a normelor de consum şi majorarea volumului de deversări ale apelor reziduale în majoritatea ramurilor economiei şi, îndeosebi, în complexul agroalimentar. Această situaţie este cunoscută încă din perioada sovietică şi a luat amploare în perioada de tranziţie. Taxele şi tarifele pentru consumul apelor trebuie să includă şi costurile investigaţiilor ştiinţifice pe analiza cost-beneficiu, pentru a stabili nu doar un preţ mai corect, ci şi variantele optime de utilizare şi normativele de folosire a apelor potabile, a cursurilor şi bazinelor de apă.

Anual, pentru consumul apelor sînt încasate 20-25 mil. lei, dintre care peste 80% îi revin bazinului fluviului Nistru. Încasările maxime se constată la întreprinderile de îmbuteliere a apelor minerale, urmate de întreprinderile de irigare, alimentare şi agricole. Aplicarea acestor taxe este orientată spre obţinerea, aproape exclusivă, a efectelor fiscale pentru bugetele raioanelor şi municipiilor, iar efectele economice şi ecologice sînt foarte reduse, deoarece taxele respective nu stimulează economisirea apei şi sînt insuficiente pentru a realiza măsurile publice necesare legate de restabilirea şi ameliorarea resurselor de apă.

3) Tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate

Tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate sînt aplicate utilizatorilor secundari aprovizionaţi de întreprinderile publice specializate, îndeosebi de întreprinderile Asociaţiei "Moldova Apă-Canal", sau de către alţi operatori abilitaţi cu prestarea serviciilor respective. Domeniul de furnizare a serviciilor de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare a apelor uzate cuprinde cîteva sectoare-cheie: 1) populaţia şi gospodăriile casnice, inclusiv pentru alimentaţie şi sanitaţie, irigarea loturilor de lîngă casă, întreţinerea animalelor domestice; 2) organizaţiile bugetare; 3) agenţii economici care desfăşoară diverse activităţi antreprenoriale şi solicită procurarea contra plată a acestor servicii.

Cuantumul şi procedura de aplicare a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate sînt stipulate în Hotărîrea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică nr.741 din 18 decembrie 2014 "Cu privire la aprobarea Metodologiei de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate".

Metodologia dată stabileşte:

a) componenţa consumurilor şi cheltuielilor care se includ în calculul tarifelor;

b) metoda de calculare a rentabilităţii;

c) metoda de repartizare a cheltuielilor comune ale întreprinderii între activitatea de alimentare cu apă potabilă, apă tehnologică (industrială), de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Mecanismul aplicat la determinarea tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate se bazează pe următoarele principii:

a) prestarea fiabilă a serviciilor de alimentare cu apă a consumatorilor, de canalizare şi epurare a apelor uzate la costuri reale, strict necesare pentru utilizarea eficientă a capacităţilor de producţie ale întreprinderii;

b) acoperirea prioritară a consumurilor şi cheltuielilor pentru captarea, pomparea, tratarea, filtrarea, transportarea, distribuţia şi furnizarea apei, transportarea şi epurarea apelor uzate din tarifele încasate în aceste scopuri;

c) efectuarea unei activităţi eficiente şi profitabile, ce ar oferi întreprinderii posibilitatea de a-şi recupera mijloacele financiare investite în dezvoltarea şi reconstrucţia capacităţilor de producţie.

Structura consumurilor şi cheltuielilor care se includ în cost pentru calcularea tarifelor este stabilită în conformitate cu prevederile Standardului Naţional de Contabilitate 3 "Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii", ale altor standarde naţionale de contabilitate şi cuprinde următoarele:

a) consumuri de materiale (CM);

b) consumuri privind retribuirea muncii (CRM);

c) consumuri indirecte de producţie (CIP);

d) cheltuieli comerciale (CC);

e) cheltuieli generale şi administrative (CGA);

f) alte cheltuieli operaţionale (CO);

g) pierderi excepţionale (PE).

Tarifele se calculează separat pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă, alimentare cu apă tehnologică (industrială), de canalizare şi epurare a apelor uzate, pornind de la consumurile şi cheltuielile determinate conform prevederilor metodologiei. Cotele acestora sînt aprobate de către autorităţile administraţiei publice locale, iar tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă tehnologică (industrială), prestate centralizat la nivel de municipiu (oraş) şi raion sînt aprobate de Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică, în coordonare cu administraţia publică locală. Întreprinderile calculează tarifele conform prevederilor metodologiei şi le prezintă spre aprobare autorităţilor abilitate cu dreptul de aprobare a tarifelor respective (Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică, autorităţile publice locale). Întreprinderile pentru care tarifele pentru serviciile prestate sînt aprobate separat de către Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică prezintă calculele şi toate materialele necesare de stabilire a tarifelor în strictă conformitate cu Regulamentul privind procedurile şi regulile de ajustare a tarifelor la serviciile reglementate de Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică.

Tarifele pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate se calculează şi se aprobă conform următoarelor principii:

a) furnizarea continuă a serviciului menţionat, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea indicatorilor de calitate, la cheltuieli minime necesare, cu utilizarea eficientă a sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare;

b) desfăşurarea unei activităţi eficiente şi profitabile ce ar oferi operatorului posibilitatea de a acoperi consumurile şi cheltuielile sale justificate necesare pentru desfăşurarea activităţii reglementate şi recuperarea mijloacelor financiare investite în dezvoltarea şi reconstrucţia sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare.

Conform noilor prevederi ale Legii nr.303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare, în cazul în care consiliul local va aproba tarife la un nivel mai redus decît cele prevăzute în avizul prezentat de Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică, acesta este obligat să stabilească în decizia sa de aprobare a tarifelor sursa şi suma concretă ce urmează a fi alocată operatorului din bugetul local pentru acoperirea veniturilor ratate de către operator din cauza aprobării tarifelor reduse.

Cota medie pentru anii 2007-2013 a tarifului general pentru serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare prestate de întreprinderile Asociaţiei "Moldova Apă-Canal" localizate în bazinul Nistru este de 20,6 lei/m³ (Tabelul 17).

Tarifele variază de la 3,53 lei/m³ pentru apa livrată de întreprinderea Acva Nord din Soroca pînă 33 lei/m³ în oraşul Floreşti. De asemenea, cota minimă – de pînă la 10 lei/m³, se atestă în Şoldăneşti, iar cotele maxime, de peste 25 lei/m³, se atestă în oraşele Anenii Noi, Ştefan Vodă, Căuşeni, Teleneşti, Rîşcani, Drochia şi Ocniţa. Valorile mai reduse ale tarifului general în municipiile Chişinău şi Bălţi se explică prin "economiile de scară" net superioare de la prestarea serviciilor respective, precum şi prin subvenţionarea încrucişată a tarifelor pentru populaţie pe seama încasărilor mai mari (de cca trei ori) de la agenţii economici şi organizaţiile bugetare (Tabelul 18) amplasate aici într-un număr mult mai mare şi care au un consum de apă net superior faţă de celelalte localităţi. Cuantumul mai redus al tarifelor în unele localităţi se explică prin prestarea doar a serviciilor de aprovizionare cu apă şi parţial a celor de canalizare, fără prestarea serviciilor de epurare a apelor (de exemplu, Soroca, Criuleni), dar şi prin presiunea socială şi consensul politic rezultat în consiliile locale respective. Valorile maxime ale tarifelor în unele centre raionale precum Floreşti, Căuşeni, Ştefan Vodă sau Teleneşti se explică şi prin faptul că întreprinderile municipale din localităţile respective, pe lîngă serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare, mai prestează şi servicii de salubrizare şi evacuare a deşeurilor casnice, pentru care achită doar o pondere nesemnificativă a populaţiei. Pentru a compensa cheltuielile curente şi veniturile ratate de la aceste servicii, precum şi de la întreţinerea spaţiilor verzi, întreprinderile respective stabilesc tarife mai mari pentru serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare, la care este abonată o pondere mai înaltă din populaţia locală. Din acest motiv, unele întreprinderi ale Asociaţiei "Moldova Apă-Canal" au o rentabilitate negativă, în pofida faptului că tarifele stabilite acoperă aproape integral costurile legate de prestarea serviciilor de aprovizionare cu apă şi canalizare.

În perioada analizată, cuantumul tarifelor generale înregistrează o creştere semnificativă de peste 40%, inclusiv de peste 60% la tarifele generale pentru populaţie şi doar de 20% la agenţii economici şi organizaţiile bugetare. Acest fapt indică asupra abandonării treptate a subvenţionării încrucişate. În pofida acestor schimbări pozitive, un număr semnificativ de agenţi economici şi organizaţii bugetare se debranşează de la sistemul centralizat de aprovizionare cu apă, construindu-şi propriul sistem de captare şi aprovizionare. Totodată, din cauza cuantumului foarte redus al plăţilor pentru deversarea apelor uzate (stabilite încă la mijlocul anilor 90 şi neajustate la rata inflaţiei şi preţurile actuale) în reţeaua municipală de canalizare, aceşti consumatori preferă să nu utilizeze sistemele proprii de tratare completă a apelor reziduale şi beneficiază de serviciile staţiilor municipale de epurare, care nu sînt proiectate iniţial şi pentru epurarea apelor industriale. Ca rezultat, majoritatea apelor reziduale evacuate ulterior în bazinele naturale sînt insuficient epurate şi afectează grav ecosistemele acvatice şi starea sănătăţii populaţiei.

Dublarea tarifului mediu pentru serviciile de aprovizionare cu apă şi canalizare se constată în Ocniţa, Rezina, Străşeni, Cricova, iar creşterea cea mai mică, de pînă la 20%, se atestă în Criuleni (0%), Drochia, Rîşcani, Teleneşti, Ştefan Vodă. O situaţie similară se constată şi la tarifele medii pentru categoriile de consumatori, doar că creşterea tarifelor pentru populaţie este cu mult mai mare faţă de celelalte categorii.

Cuantumul mediu al tarifului general pentru serviciile de aprovizionare cu apă în bazinul Nistrului este de 11,8 lei/m³.19). Nivelul tarifelor pentru prestarea serviciilor de alimentare cu apă este similar cu cel analizat per ansamblu, pentru aprovizionare cu apă şi canalizare, doar că diferenţele dintre cotele maxime şi cele minime sînt mai mici şi se reduc considerabil în perioada respectivă. Astfel, cotele maxime, de peste 17 lei/m³, se atestă la întreprinderile amplasate, cu precădere, în albia Nistrului şi bazinul Răutului, inclusiv Ocniţa, Floreşti, Donduşeni, Drochia, Rezina, Căuşeni şi Ştefan Vodă (Figura 5), iar cotele minime – la Şoldăneşti (6,0 lei/m³), Acva Nord Soroca (3,7 lei/m³), Chişinău (8,86 lei/m³) şi suburbiile acestuia (Floreni, Cricova şi Ciorescu), care sînt aprovizionate, la preţuri reduse, cu apă captată din rîul Nistru la staţia din Vadul lui Vodă. În perioada analizată, creşterea tarifului general pentru serviciile de aprovizionare cu apă este, în medie, de 56%, de la 8,9 lei/m³ la 13,9 lei/m³ (Tabelul 19). Creşterea maximă, de peste două ori, se atestă la întreprinderile din Rezina (3,5 ori), Ocniţa, Străşeni şi Călăraşi, iar o creştere minimă, de pînă la 20% – la Şoldăneşti (0%), Criuleni (0%), Acva Nord, Floreşti, Rîşcani şi Ştefan Vodă. În Chişinău se înregistrează o creştere medie de 55% sau de la 5,72/lei m³ la 8,86 lei/m³.

Cuantumul mediu (anul 2013) al tarifului pentru serviciile de aprovizionare cu apă a populaţiei este de 11,43 lei/m³,sau de 2,7 ori mai mic faţă de tarifele pentru agenţii economici (30,8 lei/m³) şi de 2,5 ori faţă de organizaţiile bugetare (28,3 lei/m³). În anul 2007, tariful pentru populaţie era de peste trei ori mai mic decît pentru celelalte două categorii de consumatori, ceea ce demonstrează reducerea semnificativă a diferenţei respective şi înlăturarea treptată a subvenţionării încrucişate în acest domeniu.

Figura 5. Tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă,

Districtul Nistru (mediu tarifar, lei/m³, fără TVA)

În profil teritorial, nivelul tarifelor pentru categoriile stabilite de consumatori este similar cu nivelul tarifului general, cu abateri nesemnificative de la raportul mediu dintre tarifele categoriilor respective (2,5-3 ori). Astfel, cotele maxime, peste 14 lei/m³, ale tarifului pentru aprovizionarea cu apă a populaţiei se atestă în Ocniţa, Donduşeni, Floreşti, Străşeni, Călăraşi, Căuşeni şi Ştefan Vodă, iar cota minimă – în Şoldăneşti (5,4 lei/m³), Chişinău (8,06 lei/m³) şi suburbiile acestuia, Criuleni (9,0 lei/m³) şi Sîngerei (9,2 lei/m³). Cuantumul maxim, de peste 40 lei/m³, al tarifelor pentru aprovizionarea cu apă a agenţilor economici se atestă în Rezina (51,8 lei/m³), Ştefan Vodă şi Sîngerei, iar cuantumul minim – în Şoldăneşti (12,0 lei/m³) şi Chişinău (12,7 lei/m³). În majoritatea localităţilor, tariful pentru agenţii economici este identic cu cel pentru organizaţiile bugetare.

Creşterea tarifelor pentru populaţie este mai mare (65%) decît pentru organizaţiile bugetare (36%) şi agenţii economici (39%), condiţionînd creşterea tarifelor generale pentru aceste servicii. Creşterea maximă a tarifelor pentru aprovizionarea cu apă a agenţilor economici se constată în Ocniţa şi Călăraşi (de 5,1 ori), Rezina (2,8 ori), Soroca (2,7 ori), iar creşterea minimă – în Donduşeni (23%), Şoldăneşti, Străşeni, Criuleni, Căuşeni şi Ştefan Vodă (cîte 0%), Drochia (2%), Teleneşti (7%), Floreşti (10%) şi Chişinău (14%). Astfel, la majoritatea întreprinderilor comunale din bazinul Nistrului tarifele pentru aprovizionarea cu apă a agenţilor economici înregistrează o creştere nesemnificativă (pînă la 15%) şi net inferioară faţă de creşterea tarifelor respective pentru populaţie, fapt ce demonstrează încă o dată promovarea politicii de uniformizare a tarifelor pentru categoriile stabilite de consumatori şi de abolire a subvenţionării încrucişate.

Cuantumul mediu al tarifului general pentru prestarea serviciilor de canalizare este de 9,9 lei/m³ sau cu 2,1 lei/m³ mai mic decît tariful general pentru aprovizionarea cu apă. În pofida metodologiei unice de calculare a tarifului, se constată diferenţe foarte mari (de pînă la 6 ori) dintre cotele maxime şi minime aprobate de consiliile locale, ceea ce denotă subiectivitatea procedurii de stabilire şi aprobare a tarifului respectiv. Cota maximă a tarifului general se constată în Anenii Noi (21,5 lei/m³), Ocniţa (18,1 lei/m³), Floreşti (17,5 lei/m³), Căuşeni (15,9 lei/m³) şi Teleneşti (15,4 lei/m³). Cota minimă se atestă în Chişinău (datorită "economiilor de scară"), Şoldăneşti (5,1 lei/m³), Soroca (4,1 lei/m³) şi Criuleni (9,2 lei/m³), care nu dispun de staţie funcţională de epurare. La majoritatea reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare predomină infrastructura şi echipamentele cu un grad sporit de uzură (cca 60%), ceea ce diminuează considerabil rentabilitatea acestor servicii şi impune neapărat majorarea tarifelor.

7. PROGRAMUL DE MĂSURI ŞI IMPLEMENTAREA PLANULUI DE GESTIONARE

1) Programul de măsuri

Planul de gestionare vizează doar teritoriul de pe malul drept al fluviului în limitele Republicii Moldova şi, prin obiectivele sale, este focalizat pe protecţia, îmbunătăţirea şi utilizarea durabilă a resurselor de apă în Districtul Nistru.

Obiectivele generale sînt dezagregate în obiective specifice:

OG 1 – prevenirea deteriorării stării apelor de suprafaţă şi subterane pînă în 2022:

OS 1.1. cadrul juridic privind gestionarea apelor de suprafaţă şi subterane în Districtul Nistru îmbunătăţit;

OS 1.2. informaţia privind starea apelor de suprafaţă şi subterane în Districtul Nistru actualizată şi disponibilă în format electronic procesabil;

OS 1.3. capacitatea pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă consolidată;

OS 1.4. nivelul sporit de conştientizare şi informare a publicului privind starea apelor în Districtul Nistru;

OG 2 – protecţia şi îmbunătăţirea stării corpurilor de apă de suprafaţă, inclusiv a celor care fac obiectul desemnării corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale, precum şi a corpurilor de apă subterană în vederea atingerii "stării bune" pînă în 2030:

OS 2.1. starea corpurilor de apă de suprafaţă şi subterană îmbunătăţită;

OS 2.2. grad sporit de protecţie şi restabilirea condiţiei ecosistemelor naturale;

OG 3 – reducerea progresivă a poluării resurselor de apă de suprafaţă şi a celor subterane din surse punctiforme şi difuze;

OS 3.1. poluarea din surse punctiforme redusă;

OS 3.2. impactul poluării difuze determinat.

Pentru primul ciclu al Planului de gestionare au fost formulate obiective specifice care vizează preponderent redresarea situaţiei prin aplicarea tehnologiilor informaţionale pentru digitizarea, colectarea şi procesarea informaţiei, revizuirea fluxurilor de date, modernizarea instrumentelor de monitorizare, delimitarea responsabilităţilor instituţionale etc., care, în esenţă, se realizează prin reingineria proceselor şi eficientizarea procesului managerial.

Unele obiective specifice vor fi realizate în termene care pot depăşi cadrul de şase ani, stabilit pentru primul ciclu al Planului curent. Ele vor marca o etapă în realizarea obiectivului general care, datorită complexităţii, va putea fi realizat în cîteva cicluri consecutive ale Planului de gestionare.

Sistemul informaţional al resurselor de apă va fi dezvoltat şi va deveni un instrument de gestionare a resurselor de apă la nivel naţional prin:

a) oferirea unui spectru larg, exhaustiv şi interoperabil de informaţie sistematizată;

b) actualizarea şi procesarea operativă a informaţiei;

c) accesul la informaţia privind calitatea resurselor de apă în regim online;

d) suportul necesar pentru procesul de gestionare şi decizional.

În procesul de elaborare a Planului de gestionare nu a fost disponibilă informaţia privind inventarierea zonelor de protecţie. Deşi zonele de protecţie constituie un subiect al legislaţiei naţionale în vigoare, nu este efectuată monitorizarea permanentă a stării lor, fapt care afectează calitatea corpurilor de apă, a habitatelor şi a speciilor care depind direct de apele din vecinătate. Lipsa informaţiei privind starea actuală a zonelor de protecţie a redus posibilităţile de argumentare a măsurilor pentru restabilirea stării corpurilor de apă.

Inventarierea zonelor protejate şi crearea Registrului zonelor protejate, ca parte a Sistemului informaţional al resurselor de apă, reprezintă unul dintre subiectele Planului de gestionare. Registrul va fi ţinut în format digital şi va include hărţi interactive, caracteristicile zonelor protejate şi referirea la legislaţia în baza căreia au fost desemnate zonele. Acesta va fi un instrument important de monitorizare a stării reale a zonelor protejate.

Programul de măsuri (tabelul 20) care urmează a fi implementate în primul ciclu al Planului de gestionare nu a putut fi relaţionat direct la calitatea corpurilor de apă în Districtul Nistru, dat fiind faptul că în prezent informaţia respectivă nu este completă. De asemenea, puţine studii se referă la presiunile şi impacturile de poluare şi ale celor hidromorfologice asupra stării corpurilor de apă.

Directiva face distincţia dintre măsurile de bază şi cele suplimentare. Măsurile care pot îmbunătăţi calitatea chimică a apelor constituie, de fapt, subiectul altor directive decît Directiva menţionată, astfel precum Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale şi Directiva privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi a deteriorării. Măsurile suplimentare le complementează pe cele de bază şi, în mare parte, ţin de reabilitarea hidromorfologică, care influenţează pozitiv starea biologică a apelor.

După descrierea detaliată a corpurilor de apă, a bazinelor şi a presiunilor hidromorfologice, vor putea fi identificate măsurile necesare pentru a atinge potenţialul ecologic al corpurilor de apă naturale şi starea bună a corpurilor de apă artificiale şi puternic alterate/modificate.

Din aceste considerente, unele măsuri vizează nemijlocit colectarea informaţiei, evaluarea presiunilor şi a impacturilor şi sintetizarea scenariilor de intervenţie privind îmbunătăţirea calităţii chimice a corpurilor de apă şi reabilitarea lor hidromorfologică.

Spre exemplu, obiectivul specific 1.2 al Programului de măsuri prevede completarea golurilor existente în informaţia privind starea corpurilor de apă, actualizarea informaţiei şi oferirea accesului cît mai larg la informaţie tuturor părţilor interesate prin aplicarea tehnologiei informaţiei. Acest obiectiv specific are drept scop să contribuie la dezvoltarea Sistemului informaţional al resurselor de apă. În acest sens, este oportună efectuarea modificărilor corespunzătoare în legislaţia în vigoare referitoare la Cadastrul de stat al apelor în scopul canalizării tuturor eforturilor pentru dezvoltarea Sistemului informaţional al resurselor de apă, care ar ridica gestionarea resurselor de apă la un nivel calitativ nou şi ar oferi posibilitatea integrării în sistemele informaţionale europene.

Sistemul informaţional al resurselor de apă va deveni un instrument de gestionare a resurselor de apă şi va conţine informaţia privind reţeaua hidrografică, resursele de apă, prelevările şi restituţiile de apă, patrimoniul hidrotehnic, inclusiv identificarea, delimitarea, clasificarea şi starea corpurilor de apă, zonele şi fîşiile de protecţie. Sistemul informaţional al resurselor de apă va fi dezvoltat în baza informaţiei oferite de programele de monitorizare ajustate să răspundă cît mai eficient scopurilor de realizare a obiectivelor de mediu şi va include registre electronice pe subiecte specifice, care vor valorifica informaţia pentru a o oferi în timp real, instrumente analitice şi de pronosticare pentru gestionarea resurselor de apă. Prin aplicarea tehnologiilor informaţionale va fi efectuată completarea şi actualizarea operativă a informaţiei şi vor fi realizate analize de sinteză şi modelare prin aplicarea programelor digitale analitice.

Vor fi făcute eforturi în vederea digitizării etapizate a informaţiei existente şi includerii în Sistemul informaţional al resurselor de apă în scopul oferirii unui spectru cît mai larg de informaţii şi aplicării tehnologiilor informaţionale pentru generarea studiilor de sinteză, prognozelor şi procesarea informaţiei la nivel de district hidrografic, ceea ce actualmente este efectuat manual.

Astfel, Sistemul informaţional al resurselor de apă va fi completat cu informaţii necesare pentru gestionarea judicioasă a resurselor de apă la nivel de district.

Aspectul asigurării fluxurilor de informaţie va trebui tratat şi din perspectiva revizuirii, în colaborare cu Biroul Naţional de Statistică, a modului de colectare a informaţiei şi a datelor statistice, care în prezent este relaţionat la structura teritorial-administrativă, fapt care serveşte preponderent scopurilor analitice pentru dezvoltarea economică, şi mai puţin realizării obiectivelor de mediu în district.

În acest sens, este prioritar necesară dezvoltarea sistemului de monitorizare a calităţii factorilor de mediu care să răspundă plenar sarcinii realizării obiectivelor de mediu. Dezvoltarea sistemului de monitorizare va include, pe lîngă revizuirea programelor de monitorizare, şi resetarea responsabilităţilor şi a modului de colaborare între instituţiile implicate în monitorizarea factorilor de mediu şi dezvoltarea capacităţii instituţionale. Dezvoltarea capacităţii instituţionale va viza dotarea corespunzătoare şi acreditarea laboratoarelor analitice existente, digitizarea informaţiei şi organizarea instruirii continue a personalului instituţiilor în utilizarea tehnologiilor informaţionale, tehnicilor moderne şi a echipamentului de monitorizare.

Măsurile propuse au fost ajustate pe parcursul consultărilor publice, în şedinţe repetate cu reprezentanţii instituţiilor din sistemul protecţiei mediului şi alţi experţi naţionali şi externi din domeniu.

2) Implementarea Planului de gestionare

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va coordona implementarea Planului de gestionare. Implementarea eficientă a Planului de gestionare necesită o delimitare clară a funcţiilor şi responsabilităţilor instituţiilor ramurale pentru a asigura coerenţa acţiunilor şi sinergia rezultatelor.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului îşi va îndeplini misiunea în colaborare strînsă cu alte ministere şi instituţii de stat, care vor asigura, prin implementarea strategiilor ramurale conexe, suportul necesar în realizarea obiectivelor de mediu vizate în Planul de gestionare.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va îndeplini rolul de coordonator al procesului de implementare a Planului de gestionare prin:

1) organizarea procesului de implementare prin implicarea corespunzătoare a instituţiilor ramurale;

2) monitorizarea realizării măsurilor în termenul stabilit şi în limitele costurilor estimate;

3) evaluarea progresului în realizarea obiectivelor prin monitorizarea indicatorilor stabiliţi;

4) evaluarea impactului activităţilor prevăzute în Programul de măsuri;

5) identificarea riscurilor şi a barierelor în implementare pentru elaborarea soluţiilor de eliminare a acestora;

6) diseminarea permanentă a informaţiei privind implementarea Planului de gestionare pentru publicul larg prin organizarea de evenimente şi publicarea pe pagina web oficială;

7) valorificarea elaborărilor şi rezultatelor proiectelor anterioare şi în derulare, în domenii conexe gestionării resurselor de apă şi în mod special a Districtului Nistru;

8) cultivarea şi diseminarea cunoştinţelor privind gestionarea Districtului Nistru în scopul consolidării parteneriatelor principalilor actori;

9) analiza şi evaluarea situaţiei în Districtul Nistru în scopul ajustării măsurilor de realizare a obiectivelor de mediu în cadrul ciclului 2017-2022 şi planificarea următorului ciclu al Planului de gestionare.

Pentru a asigura implementarea eficientă a Planului de gestionare, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va institui un mecanism de implementare constituit din trei elemente de bază, care vor colabora activ şi vor asigura transparenţa procesului de implementare a Planului de gestionare:

a) Comitetul Districtului Nistru, care întruneşte reprezentanţii instituţiilor de ramură, ai autorităţilor publice locale, ai sectorului privat, ai utilizatorilor de apă, ai societăţii civile şi academice;

b) grupul de lucru pentru implementarea planurilor de gestionare a districtelor bazinelor hidrografice, constituit din specialişti cu experienţă în anul 2015. Grupul de lucru are rolul să ofere consiliere şi suport tehnic factorilor de decizie şi Comitetului Districtului Nistru în domenii specifice de expertiză legate de gestionarea resurselor de apă (cadrul juridic, programe de monitorizare, studierea presiunilor şi impacturilor, elaborări metodice şi ghiduri etc.);

c) unitatea de implementare a Planului de gestionare în Agenţia "Apele Moldovei", care va asigura coordonarea nemijlocită a implementării de zi cu zi a Planului de gestionare.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va contribui la implicarea şi consolidarea rolului autorităţilor administraţiei publice locale, agenţilor economici, societăţii civile şi sectorului academic în implementarea Planului de gestionare, promovînd activ principiul responsabilităţii corporative şi civice pentru calitatea resurselor naturale ca pilon de bază pentru dezvoltarea durabilă a ţării.

3) Colaborarea intersectorială

Avînd în vedere importanţa strategică a resurselor de apă pentru dezvoltarea ţării şi securitatea populaţiei, Planul de gestionare are menirea să contribuie substanţial la redresarea situaţiei în acest sector important. Pentru realizarea cu succes a Planului de gestionare este necesară o colaborare intersectorială eficientă.

În acest scop, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va întreprinde următoarele acţiuni:

• va informa instituţiile responsabile de implementarea politicilor ramurale în domeniile conexe;

• va asigura colaborarea prin întruniri tematice periodice în grupuri create ad-hoc, dedicate analizei progresării în implementarea Planului de gestionare;

• va organiza şedinţe anuale de nivel înalt, în cadrul cărora va fi prezentată informaţia privind realizarea Planului de gestionare, efectele sinergetice realizate, barierele, problemele şi riscurile care afectează implementarea Planului şi a sectorului de gestionare a apelor în ansamblu.

4) Colaborarea transfrontalieră

Baza juridică pentru relaţiile de colaborare transfrontalieră privind utilizarea resurselor de apă ale fluviului Nistru a fost creată în anul 1994 prin semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la folosirea în comun şi protecţia apelor de frontieră.

Pe lîngă faptul că acordul semnat în anul 1994 nu a realizat o implicare activă a părţilor în soluţionarea problemelor, fiind departe de gestionarea în comun a resurselor în bazinul hidrografic Nistru, el este depăşit şi din punct de vedere metodic, deoarece nu vizează abordarea bazinieră şi delimitarea corpurilor de apă.

Astfel, în 2012, la Roma a fost semnat un nou Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei, intrat în vigoare la 28 iulie 2017, care are drept obiectiv crearea cadrului de drept şi organizaţional al colaborării dintre cele două state, pentru a asigura utilizarea raţională şi protecţia resurselor de apă, a altor resurse naturale aferente şi a ecosistemelor bazinului fluviului Nistru în interesele populaţiei şi dezvoltării durabile a statelor semnatare. Sarcinile incluse în document vizează aspectul folosirii apei în baza principiului protecţiei şi utilizării durabile a resurselor de apă, a altor resurse naturale şi a ecosistemelor Nistrului, prin diminuarea semnificativă a nivelului de poluare a apelor fluviului Nistru şi, respectiv, a Mării Negre, prevenirea degradării şi restabilirea ecosistemelor, precum şi conservarea biodiversităţii în bazinul hidrografic Nistru, prevenirea şi diminuarea consecinţelor impactului nociv al apelor provocat de factori naturali şi antropogeni. Acordul acoperă practic toate domeniile unei colaborări bilaterale, cu excepţia unor aspecte precum transportul naval şi are la bază prevederile acordurilor internaţionale la care sînt parte ambele ţări, în special:

a) Convenţia CEE/ONU privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale (Helsinki, 17 martie 1992), protocoalele sale;

b) Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în context transfrontalier (Espoo, 25 februarie 1991);

c) Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (Ramsar, 2 februarie 1971);

d) Convenţia ONU privind dreptul utilizării mai mult decît în scop navigabil a apelor curgătoare internaţionale din 21 mai 1997;

e) Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului (Aarhus, 25 iunie 1998).

Acordul din anul 2012 a întîrziat să intre în vigoare, deoarece a fost ratificat de către partea ucraineană în anul 2017. Acest fapt a creat impedimente pentru colaborarea transfrontalieră cu partea ucraineană, în special în ceea ce priveşte colaborarea pentru elaborarea şi implementarea planurilor comune de gestionare a resurselor de apă ale fluviului Nistru, inclusiv elaborarea şi implementarea planurilor de gestionare a riscurilor de inundaţii şi de secetă. Lipsa planurilor de gestionare în comun a resurselor de apă, de asemenea, nu permite canalizarea resurselor financiare spre soluţionarea problemelor de mediu existente în bazin.

Un rol important în facilitarea colaborării transfrontaliere le revine organizaţiilor nonguvernamentale care participă la efectuarea cercetărilor în comun, întreprinderea vizitelor de studiu, elaborarea proiectelor transfrontaliere, schimbul de experienţă privind măsurile de reabilitare şi conservare a resurselor de apă etc.

Trebuie totuşi menţionat că, pe lîngă acordurile bilaterale de colaborare, există suficientă bază legală pentru a construi o colaborare bună cu partea ucraineană în scopul gestionării durabile a resurselor de apă în bazinul hidrografic Nistru. Astfel de structuri internaţionale ca CEE/ONU, OSCE, Banca Mondială şi alţi donatori implementează proiecte regionale ce vizează bazinul hidrografic Nistru cu implicarea Republicii Moldova şi a Ucrainei în baza convenţiilor internaţionale la care sînt parte ambele ţări.

Scopul urmărit de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului prin consolidarea colaborării transfrontaliere cu Ucraina este să atingă gradul de colaborare care ar permite punerea în practică a abordării recomandate de Directivă privind gestionarea în comun a bazinului hidrografic Nistru întru realizarea obiectivelor de mediu.

În acest sens, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va adopta un stil mai activ în abordarea problemelor de colaborare cu Ucraina în bazinul hidrografic Nistru şi, în afară de menţinerea unui nivel minim de colaborare prin întreţinerea schimbului de informaţie, va întreprinde măsuri care să faciliteze şi să dinamizeze colaborarea, ca de exemplu:

a) crearea Comisiei bazinale moldo-ucrainene;

b) stabilirea unui grafic de întrevederi tematice cu crearea grupurilor de lucru pe domenii specifice, în scopul stabilirii unui dialog permanent şi productiv;

c) semnarea de comun acord a unei Foi de parcurs, care nu necesită aprobarea la nivelul forului superior legislativ al ţării şi care ar facilita avansarea în construirea dialogului productiv;

d) solicitarea asistenţei UE în vederea moderării dialogului şi asumării responsabilităţilor privind colaborarea pentru gestionarea durabilă a resurselor în bazinul hidrografic Nistru, care derivă şi din statutul de ţară-membru asociat al UE deţinut de ambele părţi.

Este importantă şi valorificarea rolului Comitetului Districtului Nistru în dinamizarea relaţiilor de colaborare cu Ucraina, prin implicarea membrilor săi în acţiuni de consolidare a relaţiilor de colaborare cu partea ucraineană la toate nivelurile, inclusiv al autorităţilor publice locale, şi participarea acestora în cadrul Comisiei bazinale moldo-ucrainene.

8. PARTICIPAREA PUBLICULUI

Participarea publicului este unul dintre principiile de bază în gestionarea durabilă a resurselor de apă. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului apreciază implicarea activă a publicului drept factor-cheie în atingerea obiectivelor setate în Planul de gestionare. Această afirmaţie se bazează şi pe experienţa europeană de durată în gestionarea resurselor de apă, care face referire la faptul că trebuie facilitată implicarea şi comunicarea utilizatorilor de apă şi a celor care o poluează pentru a putea găsi de comun acord soluţii pentru problemele existente.

Astfel, pentru informarea şi implicarea cît mai largă a publicului în elaborarea Planului de gestionare, Ministerul Mediului, cu suportul Programului Compact al Fondului Provocările Mileniului, a întreprins cîteva tipuri de activităţi care au urmărit în principiu două scopuri: (a) mobilizarea publicului şi a tuturor părţilor interesate în elaborarea Planului de gestionare prin facilitarea consultărilor şi colectarea contribuţiilor la elaborarea planului, care au fost analizate pe parcurs şi selectate pentru a fi incorporate ulterior în plan şi în programul de măsuri pentru consolidarea calităţii Planului de gestionare; (b) setarea unui mecanism care ar asigura participarea publicului atît în monitorizarea implementării Planului de gestionare, cît şi în actualizarea şi revizuirea lui în următoarele cicluri, şi elaborarea următorului Plan de gestionare.

Pentru mobilizarea şi implicarea cît mai largă a tuturor părţilor interesate în elaborarea Planului de gestionare, au fost organizate ateliere cu specialiştii de ramură, întruniri de lucru cu specialişti din instituţiile implicate în gestionarea resurselor de apă şi asigurarea calităţii apei, interviuri individuale cu experţi, consultarea partenerilor externi care asigură asistenţă tehnică în domeniul mediului şi sesiuni de consultări publice deschise pentru participarea largă a părţilor interesate.

Pentru asigurarea unui mecanism de participare a publicului în gestionarea durabilă a resurselor de apă şi în monitorizarea implementării Planului de gestionare, Guvernul a creat Comitetul districtului bazinului hidrografic Nistru, care întruneşte reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, academice, ai autorităţilor publice locale şi organizaţiilor nonguvernamentale. În competenţa Comitetului intră şi asigurarea participării publicului la gestionarea durabilă a resurselor de apă în cadrul Districtului Nistru prin informarea activă, implicarea în şedinţele Comitetului şi oferirea accesului la procesele-verbale ale şedinţelor şi la alte documente ce vizează activitatea sa.

Conform Regulamentului privind procedura de elaborare şi de revizuire a Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic, Ministerul Mediului a publicat pe pagina web oficială anunţul privind intenţia de a iniţia elaborarea Planului de gestionare, care a oferit informaţia privind:

a) aspectele prioritare ce urmează a fi abordate;

b) obiectivele de mediu care urmează a fi realizate prin implementarea planului;

c) etapele şi termenele de elaborare a planului;

d) procedurile pentru consultarea părţilor interesate.

În cadrul consultărilor publice, pe lîngă scopul de informare şi consultare, a fost urmărit şi cel de atingere a consensului privind obiectivele setate şi acceptarea măsurilor propuse pentru realizarea lor, consensul fiind considerat foarte important pentru consolidarea parteneriatelor şi catalizarea implicării părţilor interesate în realizarea planului.

Astfel, conform Regulamentului privind procedura de elaborare şi de revizuire a Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic, au fost organizate două runde de consultări publice: prima rundă privind iniţierea elaborării primului proiect al Planului de gestionare şi a doua – după finalizarea primului proiect al planului.

Propunerile colectate în cadrul discuţiilor publice au fost analizate şi discutate din următoarele puncte de vedere: relevanţa, posibilitatea realizării lor în perioada de şase ani prevăzuţi pentru implementarea Planului de gestionare, eficienţa economică.

Runda I a consultărilor publice

Anunţul privind iniţierea elaborării Planului de gestionare a fost publicat pe pagina web oficială a Ministerului Mediului în data de 29 noiembrie 2013.

În perioada 16 aprilie–14 mai 2014 au fost organizate şedinţe publice la care au participat reprezentanţi ai consiliilor raionale, ai inspecţiilor ecologice raionale şi agenţiilor ecologice municipale, ai utilizatorilor de apă, ai operatorilor de servicii de aprovizionare cu apă şi sanitaţie, precum şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti din cadrul Districtului Nistru. În tabelul 21 este prezentat un sumar al numărului de participanţi la prima rundă de consultări publice.

În discuţiile publice, cei mai numeroşi reprezentanţi au fost din partea instituţiilor de stat şi ai autorităţilor publice locale (Figura 6). Cea mai modestă participare a fost cea a reprezentanţilor sectorului nonguvernamental din teritoriu, care poate fi explicată prin faptul că toate şedinţele au avut loc la Chişinău, fapt care a limitat posibilităţile de participare. Acest aspect a fost luat în considerare în organizarea rundei a II-a a consultărilor publice, ale cărei sesiuni au avut loc preponderent în teritoriu, dar numărul participanţilor şi, în mod special, al reprezentanţilor societăţii civile totuşi nu a înregistrat o creştere evidentă.

Figura 6. Ponderea reprezentării sectoriale a participanţilor

la consultările publice din runda I

Sumarul propunerilor şi recomandărilor colectate în prima rundă de discuţii publice este următorul:

1) evaluarea riscului privind funcţionarea barajelor şi evitarea supraexploatării fluviului Nistru la dezvoltarea infrastructurii de aprovizionare cu apă şi canalizare;

2) elaborarea măsurilor privind diminuarea evacuării apelor uzate netratate în receptorii naturali;

3) recomandări privind utilizarea surselor de finanţare obţinute pentru utilizarea resurselor naturale (apă) în scopul ameliorării stării apelor de suprafaţă sau subterană;

4) monitorizarea, evidenţa şi prevenirea forărilor ilegale şi a construcţiei ilegale a lacurilor de acumulare;

5) efectuarea studiilor adiţionale în teren şi colectarea informaţiei;

6) delimitarea zonelor riverane şi a fîşiilor de protecţie;

7) lipsa paşapoartelor tehnice şi a regulilor de exploatare la majoritatea bazinelor acvatice;

8) efectuarea cercetărilor pentru a evalua bilanţul apei;

9) înaintarea propunerilor privind comitetele sau comisiile subbazinale;

10) crearea comitetelor subbazinale la nivel de autorităţi publice locale care administrativ sînt în două bazine hidrografice;

11) implicarea mai activă a populaţiei;

12) necesitatea de a lua în considerare şi situaţia de pe malul stîng al Nistrului;

13) identificarea măsurilor financiare pentru implementarea Planului de gestionare din surse externe;

14) coordonarea elaborării Planului de gestionare cu agenţiile regionale de dezvoltare;

15) necesitatea evaluării cadrului legal existent pentru corelarea acţiunilor între diferite planuri şi programe operaţionale;

16) includerea în Planul de gestionare a informaţiei privind calitatea apelor subterane;

17) propunerea şi analiza măsurilor de tratare a apei conform cerinţelor de calitate;

18) efectuarea analizelor economice privind fezabilitatea anumitor metode de tratare a apei şi găsirea soluţiilor cost-eficiente;

19) analizarea modalităţii de colaborare pentru a pune în aplicare Acordul semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei în 2012 la Roma;

20) valorificarea recomandărilor societăţii ştiinţifice şi civile şi a rezultatelor conferinţelor ştiinţifice vizînd bazinul hidrografic Nistru.

Măsurile propuse în cadrul şedinţelor publice din perioada 16 aprilie–14 mai 2014 au fost luate în considerare şi discutate în cadrul rundei a II-a a consultărilor pentru a decide care dintre ele vor fi incluse în Planul de gestionare.

Runda a II-a a consultărilor publice

Prima schiţă a Planului de gestionare a fost publicată pe pagina web oficială a Ministerului Mediului în data de 29 octombrie 2014, fiind anunţată lansarea rundei a II-a a consultărilor publice. Participarea la consultările publice a fost asigurată prin oferirea posibilităţii de contactare a Ministerului Mediului prin intermediul poştei electronice la adresa indicată, prin contactare telefonică la numărul indicat şi prin participarea la sesiuni de consultări publice organizate în 8 localităţi din Districtul Nistru în perioada 21 ianuarie–27 februarie 2015 (Tabelul 22).

Consultările au acoperit segmentele reprezentative ale părţilor interesate: autorităţi publice locale de nivel raional şi orăşenesc, operatori de servicii de aprovizionare cu apă şi sanitaţie, asociaţii ale utilizatorilor de apă, organizaţii nonguvernamentale şi instituţii teritoriale ale Inspectoratului Ecologic de Stat din cadrul Districtului Nistru (Figura 7).

În cadrul sesiunilor de consultări publice a fost prezentată informaţia privind starea resurselor de apă în Districtul Nistru, problemele identificate şi, respectiv, abordarea aplicată la elaborarea Planului de gestionare. Accentul a fost plasat pe discutarea obiectivelor Planului de gestionare şi a seturilor de măsuri propuse pentru realizarea lor. Au fost făcute prezentări cu proiecţie pe ecran, au fost distribuite copii ale Programului de măsuri şi un pliant privind Planul de gestionare, precum şi informaţia de contact pentru expunerea opiniilor şi propunerilor referitoare la conţinutul Planului de gestionare.

Figura 7. Ponderea reprezentării sectoriale a participanţilor la

consultările publice, runda a II-a, 21 ianuarie–27 februarie 2015

Sesiunile de consultări au fost moderate, oferindu-le participanţilor posibilitatea să-şi expună nestingherit opiniile privind varianta planului în discuţie, să dezbată probleme care ţin de domeniul gestionării resurselor de apă în Districtul Nistru şi să înainteze propuneri privind măsuri de soluţionare a problemelor identificate care ar contribui la atingerea obiectivelor setate.

Pentru fixarea şi evidenţa exactă a propunerilor, sesiunile au fost înregistrate pe dictafon. În baza înregistrărilor, ulterior a fost pregătit tabelul care conţine toate remarcile, opiniile şi propunerile colectate de la participanţi. Concomitent, participanţilor le-au fost distribuite şi fişe în care au avut posibilitatea să-şi expună anonim opiniile şi propunerile pe marginea versiunii în lucru a Planului de gestionare. Fişele au fost colectate şi fac parte din pachetul de documentare a consultărilor publice.

Totodată, în afara sesiunilor de consultări organizate în teritoriu, Ministerul Mediului a colectat opinii şi propuneri parvenite prin poşta electronică. Deşi propunerile transmise electronic nu au fost într-un număr mare, ele au fost mai bine elaborate şi au parvenit din partea unor organizaţii nonguvernamentale care nu au avut posibilitatea să participe la sesiunile de consultări.

Analiza comentariilor şi a opiniilor împărtăşite în cadrul consultărilor publice în runda a II-a denotă că obiectivele generale şi cele specifice au fost setate corect. În termeni generali, propunerile colectate au semnalat probleme identificate la nivel local, ceea ce a facilitat extinderea cadrului de măsuri stabilit.

Propunerile şi comentariile colectate pe parcursul consultărilor publice pot fi divizate în următoarele grupuri tematice:

Cadrul juridic şi instituţional existent

Au fost semnalate mai multe neclarităţi şi inconsistenţe în cadrul juridic existent, care creează situaţii ambigue sau nu oferă mecanisme de contracarare a actelor de nerespectare sau încălcare a legilor în vigoare în domeniul protecţiei resurselor de apă. În mare parte, au fost menţionate situaţiile cu care se confruntă autorităţile publice locale şi agenţiile ecologice din teritoriu în asigurarea integrităţii zonelor de protecţie a corpurilor de apă, a îndiguirilor ilegale, a zonelor umede etc.

Un alt aspect juridic menţionat a fost cel ce ţine de lipsa de claritate în delimitarea terenurilor cu diferită destinaţie şi rol în protecţia resurselor de apă, în special ceea ce ţine de delimitarea clară a zonelor umede, respectarea obligaţiunilor de protecţie de către proprietarii de terenuri etc.

Au fost propuse măsuri privind consolidarea cadrului juridic în vederea responsabilizării proprietarilor de fîntîni arteziene şi împuternicirii autorităţilor publice locale pentru luarea măsurilor de protecţie a mediului.

Numeroase propuneri au vizat înăsprirea sancţiunilor pentru nerespectarea legislaţiei şi prejudiciile aduse mediului.

În contextul consolidării cadrului instituţional a fost propusă crearea unităţii de implementare a Planului de gestionare.

Infrastructura de tratare şi epurare a apelor uzate

Majoritatea propunerilor au vizat construirea staţiilor de epurare sau tratare a apelor uzate de la întreprinderi ale industriei alimentare. Infrastructura de epurare şi tratare a apelor uzate nu este suficient dezvoltată, în multe cazuri este învechită sau funcţionează la capacitate necorespunzătoare, fapt ce creează probleme.

Utilizarea resurselor de apă subterane

Propunerile au vizat îmbunătăţirea monitorizării stării sondelor şi fîntînilor arteziene, deoarece multe dintre ele sînt abandonate, aflîndu-se într-o stare deplorabilă, fapt care prezintă un pericol de poluare sau o sursă de poluare pentru resursele de apă subterane.

Reabilitarea stării corpurilor de apă

Propunerile au vizat necesitatea reabilitării corpurilor de apă, inclusiv a fîntînilor arteziene, consolidarea şi reabilitarea stării malurilor rîurilor, reabilitarea stării şi conservarea izvoarelor.

Eliminarea surselor de poluare

Multe propuneri au ţinut de domeniul reducerii poluării prin lichidarea stocurilor de pesticide, a gunoiştilor neautorizate şi a depozitării spontane a deşeurilor în zonele de protecţie ale corpurilor de apă, care constituie surse de poluare a apelor subterane.

Transparentizarea decizională şi combaterea corupţiei

Au fost semnalate multiple cazuri de conflicte de interes vizibile, exercitare de presiuni asupra persoanelor responsabile din sectorul utilizării apei şi al controlului privind calitatea mediului din partea factorilor de decizie. A fost solicitată includerea măsurilor de transparentizare a deciziilor şi de excludere a cazurilor de corupere şi a conflictului de interese.

9. AUTORITĂŢILE RESPONSABILE

Responsabilitatea de bază privind implementarea Programului de măsuri a Planului de gestionare îi revine Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, care va coordona activitatea instituţiilor ramurale în vederea implementării Planului de gestionare conform atribuţiilor instituţionale. Atingerea obiectivelor de mediu va fi susţinută de o colaborare eficientă între toate instituţiile statului prin abordarea lor în strategiile sectoriale şi de dezvoltare la nivel regional şi local (Tabelul 23).

10. ACCESUL LA INFORMAŢIE ŞI CALITATEA DATELOR

Pentru elaborarea Planului de gestionare a fost utilizată informaţia oferită de instituţiile care desfăşoară programe de cercetare, monitorizare şi procesare a datelor privind calitatea mediului, sănătatea populaţiei şi, în special, calitatea resurselor de apă, instituţiile abilitate cu inspectarea respectării legislaţiei de mediu, dar şi de organizaţiile nonguvernamentale şi instituţiile financiare internaţionale etc.

Avînd în vedere caracterul public al Planului de gestionare, trebuie menţionat că accesul la informaţia necesară pentru elaborarea lui nu a fost întotdeauna facil din diferite motive, printre care pot fi menţionate insuficienţa de date şi veridicitatea lor, existînd şi suficiente cazuri în care informaţia cu caracter public nu a fost pusă la dispoziţie, chiar la solicitare, fără motive plauzibile.

Un alt aspect important privind accesul la informaţie este faptul că datele statistice şi informaţia privind starea mediului şi a resurselor de apă a fost şi încă mai este colectată în baza principiului teritorial-administrativ. Respectiv, informaţia nu este colectată şi procesată la nivel de bazin hidrografic, complicînd şi uneori făcînd imposibilă procesarea ei pentru analiza obiectivă a resurselor de apă, identificarea schimbărilor şi tendinţelor, evaluarea presiunilor, impacturilor şi riscurilor la nivel de bazin hidrografic, ceea ce ar facilita diagnosticarea corectă a schimbărilor calităţii corpurilor de apă şi a mediului în cadrul bazinului hidrografic. Aceasta, la rîndul său, nu serveşte drept o bază de argumentare pentru procesul decizional şi intervenţiile operative în situaţii de risc. Noua clasificare a corpurilor de apă va induce schimbări în programele de monitorizare a calităţii mediului şi a parametrilor de calitate a resurselor de apă.

De asemenea, pînă în prezent au fost realizate puţine cercetări şi evaluări privind presiunile şi impacturile asupra resurselor de apă şi a ecosistemelor. De exemplu, lipseşte practic informaţia privind starea depozitelor ilegale de deşeuri, a zonelor de protecţie a corpurilor de apă şi, în special, a surselor de apă potabilă, a sondelor de mină etc. Nu este cunoscut bilanţul apei în ţară, nu dispunem de informaţia actualizată privind rezervele de apă subterană şi calitatea lor etc. Aceste exemple denotă că informaţia deţinută de instituţiile ramurale nu este procesată şi sistematizată ca să contribuie la diagnosticarea corectă şi operativă a situaţiei pentru o gestionare eficientă a resurselor de apă în ţară.

Una dintre cauzele stării de lucruri curente este faptul că informaţia încă se colectează şi se stochează în continuare pe suport de hîrtie, în format neprocesabil. Din cauza că nivelul de cunoaştere şi utilizare a programelor computerizate de procesare a datelor este încă foarte scăzut, nu este asigurat accesul operativ la informaţie şi nu este realizat schimbul necesar de date într-un mod eficient şi productiv. Faptul că informaţia nu este disponibilă în format digital şi nu este procesată operativ creează impedimente serioase pentru cunoaşterea situaţiei în timp real şi, respectiv, pentru oferirea suportului necesar pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă şi asigurarea unui mediu de calitate.

Începînd cu anul 2011, Guvernul Republicii Moldova implementează Programul de modernizare tehnologică a guvernării, care facilitează aplicarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în toate domeniile de guvernare, în general, şi pentru colectarea, procesarea şi stocarea digitală a informaţiei, în particular. Odată cu digitizarea informaţiei, pe lîngă faptul că va fi posibil schimbul operativ de informaţie între instituţii, informaţia cu caracter public va deveni accesibilă pentru publicul larg.

În acest sens, trebuie menţionat că aplicarea tehnologiei informaţiei impune necesitatea revizuirii procesului actual de colectare, procesare, acces şi stocare/arhivare a informaţiei privind resursele de apă din ţară.

Pentru diversificarea informaţiei şi asigurarea calităţii datelor este necesară resetarea colaborării dintre instituţiile implicate în protecţia şi gestionarea resurselor de apă, societatea academică, sectorul privat şi cel nonguvernamental. Oportunitatea oferită de iniţiativa lansată la nivel global "Date Deschise", la care a aderat şi Republica Moldova în 2012, privind deschiderea datelor cu caracter public în scopul eficientizării guvernării trebuie utilizată plenar de instituţiile statului în scopul eficientizării gestionării resurselor de apă. Este deja pe larg recunoscut şi acceptat faptul că datele deschise, oferite gratis de către Guvern, încurajează utilizarea activă a informaţiei, stimulează inovaţia, creşterea economică şi crearea locurilor de muncă. Acest subiect rămîne a fi abordat activ în continuare şi de către autorităţile de mediu în vederea consolidării parteneriatelor pentru o gestionare eficientă a resurselor naturale.

În acest context, Ministerul Mediului a lansat în 2015 Sistemul informaţional al resurselor de apă care, pe lîngă asigurarea accesului universal la informaţie al tuturor utilizatorilor de date, fiind dezvoltat, va putea oferi un şir întreg de avantaje privind accesul la date consistente şi veridice privind resursele de apă, modul de utilizare şi gestionare. Partea cea mai importantă a Sistemului informaţional al resurselor de apă constă în faptul că informaţia este stocată în baze de date geospaţiale relaţionale accesibile tuturor specialiştilor. Dat fiind faptul că Sistemul informaţional al resurselor de apă este integrat în platforma guvernamentală, securitatea datelor este asigurată. Mai mult ca atît, structura modulară a sistemului permite elaborarea altor module (precum modelarea apelor subterane, modelarea calităţii apelor etc.) şi interconectarea acestor module cu cele deja existente.

Un rol important în facilitarea accesului la informaţie îi revine şi Comitetului districtului bazinului hidrografic Nistru. În conformitate cu atribuţiile sale, Comitetul facilitează informarea şi participarea publicului în procesul decizional privind gestionarea districtului bazinului hidrografic Nistru, oferind părţilor interesate posibilitatea participării la şedinţele sale şi asigurînd accesul la informaţia şi materialele şedinţelor.

Asigurarea accesului la informaţie are suficient suport pentru a fi realizată cu succes atît în baza cadrului juridic existent, cît şi în baza Planului de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016, care include adoptarea noii legi privind accesul la informaţia de mediu.

Anexa nr.1

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Reţeaua hidrografică a districtului bazinului hidrografic Nistru

Anexa nr.2

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Corpuri de apă de suprafaţă de tip rîu

Anexa nr.3

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Corpuri de apă de suprafaţă de tip lac

Anexa nr.4

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Clasificarea apelor de suprafaţă

Anexa nr.5

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Corpurile de apă subterană

Anexa nr.6

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Orizontul sarmaţianului mediu şi complexul badenian-sarmaţian

Anexa nr.7

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Ecosisteme forestiere în cadrul districtului bazinului

hidrografic Nistru

Anexa nr.8

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Utilizarea terenurilor în districtul bazinului hidrografic Nistru

Anexa nr.9

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Indicele de naturalitate a corpurilor de apă de suprafaţă

Anexa nr.10

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Acte naţionale şi internaţionale

în baza cărora se efectuează monitorizarea calităţii apelor de suprafaţă

1. Legea nr.1515-XII din 16 iunie 1993 privind protecţia mediului înconjurător;

2. Legea apelor nr.272 din 23 decembrie 2011;

3. Legea nr.1536-XIII din 25 februarie 1998 cu privire la activitatea hidrometeorologică;

4. Legea nr.440-XIII din 27 aprilie 1995 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă;

5. Legea nr.1102-XIII din 6 februarie1997 cu privire la resursele naturale;

6. Legea nr.272-XIV din 10 februarie 1999 cu privire la apa potabilă;

7. Legea nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie;

8. Legea nr.40-XV din 19 februarie 2004 pentru ratificarea Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi;

9. Hotărîrea Guvernului nr.763 din 23 septembrie 2013 "Cu privire la Regulamentul Cadastrului de stat al apelor";

10. Hotărîrea Guvernului nr.890 din 12 noiembrie 2013 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la cerinţele de calitate a mediului pentru apele de suprafaţă";

11. Hotărîrea Guvernului nr.932 din 20 noiembrie 2013 "Pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane";

12. Hotărîrea Guvernului nr.1202 din 8 octombrie 2001 "Cu privire la unele măsuri pentru reglementarea utilizării bazinelor acvatice";

13. Hotărîrea Guvernului nr.751 din 5 octombrie 2011 "Cu privire la aprobarea Programului de dezvoltare a gospodăririi apelor şi a hidroamelioraţiei în Republica Moldova pentru anii 2011-2020";

14. Hotărîrea Guvernului nr.32 din 16 ianuarie 2001 "Cu privire la măsurile de stabilire a zonelor şi fîşiilor riverane de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă";

15. GOST 17.1.3.07-82 "Oхрана прирoды. Гидрoсфера. Правила контроля качества воды водоемов и водотоков".

16. Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei;

17. Directiva 2008/105/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare şi de abrogare a Directivelor 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE, 86/280/CEE ale Consiliului şi de modificare a Directivei 2000/60/CE;

18. Directiva 2013/39/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 august 2013 de modificare a Directivelor 2000/60/CE şi 2008/105/CE în ceea ce priveşte substanţele prioritare din domeniul politicii apei.

Anexa nr.11

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Reţeaua de monitorizare a apelor de suprafaţă şi subterane

Anexa nr.12

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Clasa de calitate a corpurilor de apă de suprafaţă

Anexa nr.13

la Planul de gestionare a districtului

bazinului hidrografic Nistru

Programul de monitorizare în districtul

bazinului hidrografic Nistru, anul 2015

(sursa: Serviciul Hidrometeorologic de Stat)