841/26.07.2004 Hotărîre cu privire la aprobarea Programului de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor (Partea a II-a. Sporirea fertilităţii solurilor)

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Programului de valorificare a terenurilor noi şi de

sporire a fertilităţii solurilor (Partea a II-a. Sporirea fertilităţii solurilor)

Nr.841 din 26.07.2004

 (în vigoare 13.08.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.138-146 art.1066 din 13.08.2004

* * *

Abrogat: 31.10.2012

Hotărîrea Guvernului nr.796 din 25.10.2012

În conformitate cu prevederile art.12 al Legii nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.147-149, art.1161), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă, conform anexei, Programul de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor (Partea a II-a. Sporirea fertilităţii solurilor).

2. Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru vor întreprinde măsurile de rigoare pentru asigurarea financiară şi materială a realizării Programului sus-menţionat.

3. Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru va asigura editarea Programului şi a materialelor suplimentare necesare pentru executarea lui.

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

nr.841 din 26 iulie 2004

PROGRAMUL

DE VALORIFICARE A TERENURILOR NOI

ŞI DE SPORIRE A FERTILITĂŢII SOLURILOR

(Partea a II-a. Sporirea fertilităţii solurilor)

I. INTRODUCERE

Programul de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor a fost elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului şi ale Hotărîrii Guvernului nr.728 din 16 iunie 2003. Partea a doua a Programului se axează pe sporirea fertilităţii solurilor.

Scopul principal al Programului constă în conservarea şi sporirea fertilităţii atît a solurilor degradate cu nivel productiv redus, cît şi a celor cu manifestare mai slabă a factorilor de risc natural şi antropic, prin aplicarea argumentată a fertilizanţilor şi amendamentelor, implementarea asolamentelor, extinderea terenurilor irigate şi prin alte măsuri care contribuie la regenerarea fertilităţii şi asigurarea securităţii alimentare.

Programul include următoarele compartimente:

a) evaluarea stării actuale a fertilităţii solurilor agricole în baza cercetărilor privind evoluţia humusului, regimurilor nutritive, însuşirilor agrofizice şi biologice ale lor;

b) inventarierea cantitativă şi calitativă a resurselor necesare pentru îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, pornind de la volumul local de materie organică şi necesarul de fertilizanţi industriali;

c) realizarea măsurilor prioritate şi de lungă durată orientate spre conservarea fertilităţii solurilor prin optimizarea rotaţiei culturilor, cercetărilor agrochimice ale terenurilor agricole, implementarea tehnologiilor raţionale de pregătire şi aplicare a îngrăşămintelor locale şi industriale în baza normativelor;

d) ameliorarea şi sporirea fertilităţii solurilor irigate, argumentarea folosirii raţionale şi determinarea indicilor de calitate a principalelor surse de apă, pretabilitatea lor şi a terenurilor pentru irigarea locală.

În Program este reflectat necesarul de îngrăşăminte locale, minerale şi amendamente al agriculturii Moldovei (inclusiv pe raioane) pentru refacerea fertilităţii solurilor degradate prin irigare, în vederea obţinerii recoltelor înalte şi a asigurării protecţiei mediului.

În baza normativelor elaborate de către instituţiile de cercetări a fost determinată eficacitatea agronomică şi economică a complexului de măsuri de conservare şi sporire a fertilităţii solurilor. Programul stabileşte planul de acţiuni, termenele de implementare, cheltuielile anuale, responsabilii de realizare.

Programul a fost elaborat de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie "Nicolae Dimo" al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare în comun cu Agenţia de Stat Relaţii Funciare şi Cadastru, cu participarea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Universităţii Agrare de Stat din Moldova şi a Institutului de Cercetări pentru Culturile de Cîmp, şi reprezintă un document ştiinţific argumentat, destinat promovării politicii de stat în sectorul agrar pentru sporirea fertilităţii solurilor şi protecţia mediului ambiant.

II. STAREA ACTUALĂ A FERTILITĂŢII SOLURILOR ÎN

CONDIŢIILE INTENSIFICĂRII PROCESELOR DE DEGRADARE

Starea humică a solurilor arabile este cea mai nefavorabilă din ultimii 30-35 de ani. Pierderile anuale necompensate de humus din terenurile agricole în urma mineralizării lui depăşesc nivelul de 700 kg/ha, iar deficitul total, ţinînd cont de pierderile erozionale, este egal cu 1100 kg/an. Factorii principali care au condiţionat stabilirea unui bilanţ negativ al materiei organice din sol sînt lipsa asolamentelor menite să conserve fertilitatea solurilor, eroziunea în urma acţiunii apei şi folosirea în cantităţi foarte mici a îngrăşămintelor organice locale la fertilizarea culturilor agricole.

Starea actuală a fertilităţii efective a solurilor este nesatisfăcătoare, iar pe circa 10% din terenurile agricole - critică. În prezent regimul azotic împiedică obţinerea recoltelor scontate. Conţinutul fosfaţilor mobili se apropie de cel natural scăzut. În lipsa îngrăşămintelor, regimul fosforului degradează treptat şi peste 5-6 ani va deveni, de asemenea, un factor limitativ.

Nerespectarea asolamentelor, micşorarea cantităţii îngrăşămintelor organice de 20-30 de ori, a celor minerale de 15-20 de ori, a cotei ierburilor perene de 5-6 ori au condus la formarea unui bilanţ negativ al humusului şi al elementelor biofile în soluri şi la degradarea biologică a lor.

Însuşirile fizice ale solurilor determină, în mare măsură, nivelul de fertilitate. Exploatarea intensivă a terenurilor agricole, folosirea pe scară largă a maşinilor şi utilajelor grele au condus la înrăutăţirea calităţii lor.

III. RESURSELE NECESARE PENTRU

AMELIORAREA FERTILITĂŢII SOLURILOR

1. Resursele locale de materie organică şi elemente nutritive

Resursele locale de materie organică şi substanţe necesare nutriţiei plantelor le reprezintă resturile vegetale rămase pe teren după recoltare, îngrăşămintele organice din sectorul zootehnic, diverse deşeuri organogene provenite de la industria de prelucrare a materiei prime agricole, gospodăria urbană etc.

Resturile vegetale care nu se îndepărtează de pe terenurile cultivate (miriştea şi rădăcinile plantelor) restituie solului numai jumătate din humusul consumat pentru obţinerea recoltelor şi doar parţial elementele nutritive folosite de plante.

O sursă esenţială de completare a materiei organice în sol este producţia vegetală auxiliară. Pe solurile irigate, drept sursă de acumulare a resturilor vegetale pot servi şi culturile intercalate (culturi în mirişte).

Deşeurile din sectorul zootehnic sînt cea mai importantă şi mai răspîndită sursă locală de materie organică şi elemente nutritive pentru refacerea fertilităţii solurilor şi sporirea productivităţii culturilor agricole. Conţinutul substanţelor organice şi al elementelor nutritive în deşeurile din sectorul zootehnic constituie sumar 6-7 mil. t anual.

În scopul ocrotirii mediului este necesară aplicarea deşeurilor de la industria prelucrătoare şi gospodăria urbană în calitate de fertilizanţi, inclusiv a nămolurilor provenite de la epurarea apelor uzate orăşeneşti, a gunoiului menajer, a nămolului de defecaţie de la fabricile de zahăr.

O potenţială sursă semnificativă pentru restabilirea productivităţii solurilor erodate şi slab productive sînt solurile deluviale, care ocupă 100 mii ha. Pretabilitatea solurilor deluviale în calitate de fertilizanţi se apreciază după conţinutul de humus, fosfor, potasiu, microelemente etc. Cele mai bogate în elemente nutritive pot fi utilizate la ameliorarea solurilor puternic erodate prin aport de material pămîntos.

În ţară există peste 3500 de bazine artificiale de acumulare a apei, dintre care circa 1200 sînt înnămolite excesiv sau deteriorate. Cercetările recente efectuate de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie "Nicolae Dimo" au demonstrat că nămolurile lacustre, în cele mai frecvente cazuri, au o grosime de 2,5-3,5 m, conţin de la 2,5 pînă la 5,5% humus şi sînt mult mai bogate în forme mobile de fosfor decît solurile afectate de eroziune, deseori depăşind în această privinţă şi solurile cu profil întreg. Cel mai eficient mod de utilizare a nămolurilor lacustre este amestecarea lor cu deşeuri organogene. Nămolurile mai bogate se recomandă spre folosire prin copertarea solurilor cu productivitate scăzută.

Apele uzate din sectorul zootehnic conţin cantităţi însemnate de elemente nutritive, în special potasiu şi azot, în forme uşor accesibile plantelor. Aplicarea lor la fertilizarea culturilor necesită o testare complexă pentru evitarea poluării solurilor şi producţiei agricole cu substanţe nocive.

2. Îngrăşămintele minerale

Fertilitatea naturală actuală a solurilor permite obţinerea a numai 25,6 q/ha de grîu de toamnă, 30,7 q/ha de porumb, 14,7 q/ha de floarea-soarelui. Conform normativelor, aplicarea fertilizanţilor în doze optime contribuie la majorarea recoltelor cu 35-45%.

Programul prevede trei niveluri de asigurare a agriculturii cu îngrăşăminte minerale. Primul nivel (minim) este preconizat pentru o perioadă de scurtă durată - pînă în anul 2010. Aplicarea îngrăşămintelor chimice în doze minime asigură recuperarea maximă a cheltuielilor, datorită producţiei suplimentare. Al doilea nivel (moderat) este de durată medie (anii 2010-2020) şi orientat spre conservarea (stabilizarea) fertilităţii efective a solurilor. Al treilea nivel (optim) va asigura sporirea fertilităţii solurilor şi obţinerea recoltelor înalte. Trebuie menţionat că şi în condiţiile actuale unele gospodării agricole aplică nivelul moderat şi optim de fertilizare a principalelor culturi agricole, obţinînd recolte sporite.

Pentru toate ramurile agriculturii necesarul de îngrăşăminte pentru perioada anilor 2005-2010 va alcătui anual 99,4 mii t, inclusiv 59,4 mii t azot, 29,6 mii t fosfor, 10,3 mii t potasiu (tabelul 1).

Sistemul optim de aplicare a îngrăşămintelor este prevăzut pentru un nivel mai ridicat al agriculturii (asolamente optimizate, lucrarea conservativă a solului, protecţia integrată a plantelor, extinderea irigaţiei, dezvoltarea sectorului zootehnic, tehnologii moderne de cultivare a plantelor). El se bazează pe aplicarea asociată a îngrăşămintelor organice şi a celor minerale, cu folosirea mai largă a azotului biologic. Dozele optime de îngrăşăminte pentru fertilizarea principalelor culturi sînt orientate spre obţinerea profitului maximal de pe o unitate de teren agricol.

Necesarul anual total de îngrăşăminte pentru agricultura Moldovei în anii 2010-2020 şi după anul 2020 va constitui 236,7 mii substanţe active, inclusiv 99,9 mii azot, 91,0 mii fosfor şi 45,8 mii potasiu (tabelul 2).

IV. MĂSURI PRIMORDIALE PENTRU

CONSERVAREA FERTILITĂŢII SOLURILOR

Asolamentele ştiinţific argumentate asigură compensarea pierderilor de substanţe organice din sol din contul resturilor vegetale, producţiei agricole secundare, îngrăşămintelor organice şi prin minimalizarea proceselor de dehumificare (mineralizare) a humusului.

Programul prevede implementarea asolamentelor optimizate, inclusiv a celor antierozionale, în funcţie de zona pedoclimatică. O atenţie deosebită se acordă capacităţii culturilor leguminoase de a fixa azotul din atmosferă. Lucerna acumulează anual circa 160 kg/ha azot biologic, soia şi mazărea - 60 kg/ha, fasolea - 50 kg/ha. După cultivarea lucernei în sol rămîn 150-250 kg/ha azot, după soia - 70 kg/ha şi după mazăre şi fasole - 20 kg/ha. Cota optimă a culturilor leguminoase în asolamentele de cîmp constituie 20-25%, inclusiv 10-12% ierburi perene şi 10-12% culturi leguminoase anuale. Cultivarea acestor culturi favorizează acumularea azotului biologic în cantitate de 30-35 kg/ha pe terenurile arabile. Circa 80% din terenurile agricole din Moldova sînt amplasate în pante. Cota culturilor în asolamente (prăşitoare, dese, precum şi ierburi perene) în funcţie de mărimea pantei terenului este prezentată în tabelul 3.

Programul prevede extinderea pe terenurile irigate a suprafeţelor de culturi furajere intermediare. Importanţa lor constă nu numai în asigurarea unei producţii suplimentare, ci şi în completarea rezervelor de materie organică în sol. În funcţie de asolamentele recomandate, programul propune diferite sisteme de lucrare a solurilor orientate spre conservarea fertilităţii acestora.

Eficacitatea înaltă a îngrăşămintelor nu poate fi asigurată în lipsa cercetărilor agrochimice sistematice ale solurilor. În condiţiile actuale, periodicitatea cercetărilor agrochimice constituie 8-10 ani, ceea ce înseamnă că primul ciclu postprivatizaţional al cercetărilor agrochimice se va încheia spre anul 2015. Suprafaţa cercetată va constitui anual 200-250 mii ha, iar cheltuielile de cercetare agrochimică - 8 mil.lei.

În Program sînt analizate tehnologiile de producere, normele şi principiile de aplicare a îngrăşămintelor locale, inclusiv a îngrăşămintelor organice naturale şi a composturilor produse din diferite materiale organogene (resturi vegetale, dejecţii solide şi lichide ale animalelor, gunoi de păsări, nămoluri etc.). Sînt elaborate şi prezentate normativele de spor al humusului şi recoltelor de la îngrăşămintele organice. Este prezentată tehnologia utilizării apelor uzate provenite din zootehnie şi industria de prelucrare a materiei prime agricole în agricultură. Pentru obţinerea rezultatelor scontate sînt descrise sistemele şi tehnologiile de aplicare a îngrăşămintelor industriale, este argumentat sortimentul îngrăşămintelor minerale, calendarul de livrare a lor pe parcursul anului agricol.

Irigaţia este o măsură eficientă de optimizare a regimului de umiditate a solurilor şi plantelor în condiţiile Moldovei. De aceea, Programul prezintă gruparea solurilor după pretabilitate la irigare, modificarea halochimică a lor în amenajările de irigare şi starea hidrogeologică a terenurilor irigate. În scopul prevenirii degradării solului, o atenţie deosebită se acordă calităţii apelor pentru irigat, inclusiv compoziţiei ionice a apelor de suprafaţă, indicilor calităţii apelor pentru irigat ale rîurilor mari şi mici şi ale lacurilor de acumulare.

Programul stabileşte necesarul de fertilizanţi pentru obţinerea recoltelor scontate pe solurile irigate şi în amendamente pentru refacerea fertilităţii solurilor degradate prin irigare.

V. EFICACITATEA ECONOMICĂ ŞI ECOLOGICĂ A MĂSURILOR

PENTRU SPORIREA FERTILITĂŢII SOLURILOR

Efectul agronomic a fost determinat în baza normativelor privind randamentul îngrăşămintelor minerale şi organice în agricultură. Sporul de recoltă la aplicarea unui kilogram de elemente nutritive (NPK) constituie: 5,2 kg grîu de toamnă, 5,8 kg porumb pentru boabe, 2,9 kg seminţe de floarea-soarelui, 38,0 kg rădăcini de sfeclă de zahăr. Implementarea sistemului optim de fertilizare cu îngrăşăminte minerale conduce la majorarea recoltelor cerealiere cu 23-26%, a celor tehnice cu 23-42% şi a celor legumicole şi de cartofi cu 23-37%. Fiecare leu investit la fertilizarea minimă se va recupera cu 2,33 lei, iar venitul net total va constitui circa 840 mil.lei anual.

Toate măsurile agrotehnice, agrochimice şi agrobiologice expuse în Program sînt orientate spre asigurarea circuitului închis al elementelor biofile şi, în special, al azotului. Stabilizarea substanţei organice în sol poate fi asigurată numai prin returnarea producţiei vegetale auxiliare, folosirea gunoiului de grajd, a diverselor composturi organice şi prin majorarea cotei ierburilor perene în asolamente.

Fiecare îngrăşămînt chimic are specificul său ecologic. Îngrăşămintele fosfatice sînt cele mai inofensive. Potasiul se caracterizează, de asemenea, printr-o mobilitate redusă. Cel mai mare pericol pentru mediu şi sănătatea omului îl prezintă folosirea iraţională a îngrăşămintelor azotoase. Aplicarea îngrăşămintelor azotoase în doze optime şi în conformitate cu recomandările în vigoare nu conduce la poluarea mediului şi producţiei agricole cu nitraţi. În Program accentul este pus pe folosirea maximă a azotului biologic, cel mai inofensiv pentru plante şi mediul ambiant.

Un pericol major pentru sol îl prezintă irigarea cu ape mineralizate excesiv. Numai apele rîurilor Dunărea, Nistru şi Prut n-au restricţii la irigare. Apele rîurilor interioare se caracterizează, preponderent, prin indici calitativi satisfăcători în sectorul superior şi sînt, în cele mai frecvente cazuri, mineralizate excesiv în cel inferior. Nu corespund cerinţelor nici apele din majoritatea lacurilor de acumulare.

Programul prevede măsuri pentru prevenirea degradării solurilor irigate, în special a cernoziomurilor.

VI. PLANUL DE ACŢIUNI PENTRU IMPLEMENTAREA

PROGRAMULUI "SPORIREA FERTILITĂŢII SOLURILOR"

Realizarea Programului în termenele stabilite va cere eforturi considerabile din partea tuturor participanţilor la procesul de exploatare a solurilor în agricultură şi, mai ales, din partea agenţilor economici.

Măsurile elaborate vor atinge scopul urmărit doar în condiţiile consolidării terenurilor agricole şi ale optimizării rotaţiei culturilor agricole. Producătorii agricoli trebuie încurajaţi prin politici de nivel statal şi prin acţiuni concrete.

Programul şi planul de acţiuni presupun folosirea integrală a resurselor locale necesare sporirii fertilităţii solurilor, care în prezent, din diferite motive, în cele mai frecvente cazuri subiective, nu se utilizează în acest scop. Rezolvarea acestei probleme va avea o contribuţie decisivă la sporirea conţinutului de humus în sol şi la ameliorarea situaţiei ecologice din ţară.

Aplicarea fertilizanţilor industriali în cantităţi optime va asigura dezvoltarea treptată a unei agriculturi durabile, cu recolte apropiate de cele din ţările care practică agricultura modernă. Un pas necesar în această direcţie este ameliorarea solurilor degradate prin irigaţie cu folosirea resurselor locale disponibile.

Un factor important, care ar permite realizarea Programului, este activitatea de instruire a producătorilor agricoli privind aspectele agronomice, economice, ecologice şi sociale ale măsurilor preconizate.

La toate etapele de implementare a Programului de sporire a fertilităţii solurilor va fi necesară asistenţa ştiinţifică pentru asigurarea eficienţei scontate şi evitarea eventualelor greşeli.

Cele mai mari cheltuieli sînt prevăzute pentru procurarea îngrăşămintelor industriale. La prima etapă (2005-2010) cheltuielile anuale vor constitui 687,3 mil.lei (tabelul 4). În perioada a doua (2010-2020) cheltuielile vor creşte corespunzător cantităţii de fertilizanţi utilizate şi vor constitui 1116,1 mil.lei, iar în perioada a treia - 1545,6 mil.lei. Aceste cheltuieli vor fi suportate de producătorii agricoli.

Cheltuielile legate de organizarea şi folosirea îngrăşămintelor organice locale şi prepararea composturilor din deşeurile organogene alcătuiesc 180 mil.lei anual şi vor fi suportate, de asemenea, de deţinătorii de animale şi terenuri agricole.

Cheltuielile pentru cartografierea agrochimică vor fi acoperite anual după cum urmează: 4 mil.lei din contul beneficiarilor şi 4 mil.lei din bugetul de stat.

Din fondul extrabugetar vor fi finanţate lucrările de asigurare ştiinţifică incluse în Program şi, parţial, monitoringul conţinutului de nitraţi şi metale grele în sol şi producţia agricolă. Ameliorarea solurilor degradate prin irigaţie (în sumă de 1,6 mil.lei) va fi efectuată din contul beneficiarilor.

Experienţele de lungă durată, care servesc drept sursă principală de informaţie privind evoluţia fertilităţii solurilor, necesită anual 550 mii lei surse bugetare.

Pentru realizarea Programului în ansamblu, bugetul de stat va asigura 5,55 mil.lei, sursele extrabugetare - 1,35 mil.lei, beneficiarii 873,3 - 1731,6 mil.lei pe an, în funcţie de etapa de realizare a Programului.