Hotărâre nr. 882 din 23.12.2024
cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Schemei de ajutor de stat regional
pentru întreprinderile din zonele economice libere
nr. 882 din 23.12.2024
(în vigoare 27.12.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 556-559 art.1006 din 27.12.2024
* * *
În temeiul art.49 alin.(2) din Codul fiscal nr.1163/1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 februarie 2007, ediţie specială), cu modificările ulterioare, şi art.14 alin.(2) din Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.108-109, art.834), cu modificările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere (se anexează).
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul dezvoltării | |
| economice şi digitalizării | Dumitru Alaiba |
| Ministrul finanţelor | Victoria Belous |
| Nr.882. Chişinău, 23 decembrie 2024. | |
Aprobată
prin Hotărârea Guvernului nr.882/2024
SCHEMA
de ajutor de stat regional pentru întreprinderile
din zonele economice libere
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE, DEFINIŢII ŞI DOMENIUL DE APLICARE
1. Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere (în continuare – Schemă) stabileşte modul de acordare a facilităţilor fiscale, determinate în conformitate cu prevederile art.49 alin.(2) din Codul fiscal nr.1163/1993 (în continuare – Cod fiscal).
2. În sensul prezentei Scheme, următoarele noţiuni principale semnifică:
2.1. zone economice libere – părţi ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care sunt permise mai multe genuri ale activităţii de întreprinzător, în regim preferenţial, pentru investitorii autohtoni şi străini, în condiţiile legii;
2.2. beneficiar al ajutorului de stat regional (în continuare – beneficiar) – orice întreprindere care îndeplineşte condiţiile stipulate la capitolul III din prezenta Schemă, având dreptul de a solicita şi de a beneficia de ajutorul de stat, conform reglementărilor aplicabile;
2.3. întreprindere – persoana fizică sau juridică înregistrată în calitate de rezident al zonei economice libere, până la data de 31 decembrie 2023, care desfăşoară o activitate economică, orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă, permisă în zona respectivă şi prevăzută în contractul încheiat între administraţia zonei economice libere şi rezident;
2.4. contract încheiat cu administraţia zonei economice libere – documentul juridic încheiat ca urmare a acordului de voinţă realizat între rezidentul zonei economice libere şi administraţia acesteia, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturile juridice dintre acestea, inclusiv drepturile şi obligaţiile părţilor;
2.5. costuri eligibile – valoarea cheltuielilor suportate pentru achiziţionarea imobilizărilor corporale şi necorporale aferente investiţiilor într-o zonă economică liberă, în condiţiile stabilite de prezenta Schemă. Costurile eligibile se justifică prin documente confirmative (rapoarte financiare şi/sau rapoarte de audit);
2.6. imobilizări corporale – imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri, investiţii imobiliare, resurse minerale, construcţii inginereşti (speciale), instalaţii de transmisie, utilaje, mijloace de transport, terenuri, active biologice imobilizate;
2.7. imobilizări necorporale – imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de entitate (invenţii, mărci, licenţe, know-how-uri, francize, programe informatice, desene şi modele industriale, site-uri web);
2.8. intensitate a ajutorului – valoare a ajutorului, exprimată ca procent din valoarea costurilor eligibile, stabilite conform actelor normative adoptate de către Consiliul Concurenţei şi de prezenta Schemă;
2.9. proiect mare de investiţii – investiţie cu costuri eligibile mai mari de 50 de milioane de euro, calculată conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data acordării ajutorului de stat regional, dată care reprezintă momentul intrării în vigoare a actului adiţional la contractul semnat cu administraţia zonei economice libere, care este prevăzut la pct.25;
2.10. proiect unic de investiţii – orice investiţie iniţială care vizează aceeaşi activitate sau o activitate similară demarată de acelaşi beneficiar al ajutorului de stat regional (la nivel de grup), într-un interval de trei ani de la data de începere a lucrărilor la o altă investiţie care beneficiază de ajutor în aceeaşi regiune de nivel 3 din Nomenclatorul unităţilor teritoriale de statistică al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.570/2017;
2.11. valoarea ajustată a ajutorului de stat – valoarea maximă permisă a ajutoarelor pentru un proiect mare de investiţii, calculată conform formulei:
Valoarea maximă a ajutoarelor = R × (A + 0,50 × B + 0,34 × C),
unde:
R – intensitatea maximă a ajutoarelor, aplicabilă în zona respectivă;
A – partea din costurile eligibile în valoare de 50 de milioane de euro, calculată conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei;
B – partea din costurile eligibile cuprinsă între 50 de milioane de euro şi 100 de milioane de euro, calculată conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei;
C – partea din costurile eligibile de peste 100 de milioane de euro, calculată conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei;
2.12. acordarea ajutorului – semnarea actului adiţional la contractul cu administraţia zonei economice libere, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturile juridice dintre acestea, inclusiv drepturile şi obligaţiile părţilor, care este prevăzut la pct.25;
2.13. plata ajutorului – acordarea scutirii beneficiarului de la plata impozitului pe venit;
2.14. data acordării ajutorului de stat – data intrării în vigoare a actului adiţional la contractul cu administraţia zonei economice libere, care este prevăzut la pct.25;
2.15. data plăţii ajutorului de stat – data acordării scutirii de la plata impozitului pe venit beneficiarului, respectiv fiecare dată la care obligaţia de plată a impozitului pe venit ar fi devenit exigibilă pentru beneficiar, în absenţa aplicării prevederilor prezentei Scheme;
2.16. echivalentul subvenţiei brute– valoarea actualizată a ajutorului, exprimată ca procentaj din valoarea actualizată a costurilor eligibile, astfel cum este calculat la data acordării ajutorului pe baza ratei de referinţă aplicabile la data respectivă;
2.17. producţie agricolă primară – producţia de produse ale solului şi ale creşterii animalelor, enumerate în Lista produselor agricole şi alimentare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.328/2023, fără a se mai efectua o altă operaţiune de modificare a naturii produselor respective;
2.18. produse agricole – produsele enumerate în Lista produselor agricole şi alimentare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.328/2023, cu excepţia produselor obţinute din pescuit şi din acvacultură;
2.19. comercializarea produselor agricole – deţinerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări efectuate de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi;
2.20. prelucrarea produselor agricole – orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un alt produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare pentru pregătirea unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
2.21. producţia primară de produse pescăreşti şi de acvacultură – toate operaţiunile legate de pescuitul, creşterea sau cultivarea organismelor acvatice, precum şi activităţile desfăşurate în ferme sau la bord, necesare pentru pregătirea unui animal sau a unei plante pentru prima vânzare, inclusiv tranşarea, filetarea sau congelarea, şi prima vânzare către revânzători sau prelucrători;
2.22. produse pescăreşti şi de acvacultură – produsele definite la capitolele 3 şi 16 din Lista produselor agricole şi alimentare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.328/2023;
2.23. prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură – toate operaţiunile, inclusiv manipularea, tratarea şi transformarea, efectuate după momentul debarcării sau al recoltării, în cazul acvaculturii, care au ca rezultat un produs prelucrat, precum şi distribuţia acestuia.
3. Ajutorul de stat regional acordat prin prezenta Schemă urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării regionale în Republica Moldova prin sprijinirea întreprinderilor ce operează în zonele economice libere şi care au realizat investiţii în acestea.
4. Ajutorul de stat regional se acordă întreprinderilor care desfăşoară activităţi de natura celor stabilite la art.6 alin.(10) din Legea nr.440/2001 cu privire la zonele economice libere (în continuare – Legea nr.440/2001), cu respectarea prevederilor pct.5 din prezenta Schemă.
5. Ajutorul de stat regional nu se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii şi/sau care desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:
5.1. producţia primară de produse pescăreşti şi de acvacultură;
5.2. prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură, atunci când cuantumul ajutoarelor este stabilit în funcţie de preţul sau cantitatea de produse achiziţionate sau introduse pe piaţă;
5.3. producţia primară de produse agricole;
5.4. prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, în următoarele cazuri:
5.4.1. când valoarea ajutorului depinde de preţul sau cantitatea produselor achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile beneficiare;
5.4.2. când ajutorul este condiţionat de transferul parţial sau integral al acestuia către producătorii primari;
5.5. activităţile întreprinderilor pentru care ajutorul este condiţionat de utilizarea preferenţială a produselor naţionale în locul celor importate. În sensul prezentului subpunct, prin condiţionare se înţelege orice obligativitate, expresă sau implicită, de a utiliza produse de origine naţională în detrimentul celor de import, prevăzută fie în actele de acordare a ajutorului de stat, fie în alte documente conexe;
5.6. activităţile întreprinderilor în măsura în care acestea sunt legate direct de exportul către ţări terţe sau către statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv ajutoarele condiţionate de cantităţile exportate, cele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie în afara teritoriului naţional sau alte costuri curente asociate exportului, fără a limita acordarea ajutorului întreprinderilor a căror activitate generează mărfuri destinate exportului, dar care nu impun explicit atingerea unor obiective de export, nici stimularea activităţilor economice externe în zonele economice libere, atâta timp cât ajutorul nu este destinat direct exportului;
5.7. activităţi în sectorul siderurgic, al lignitului şi cărbunelui, al construcţiilor navale şi al comunicaţiilor în bandă largă;
5.8. activităţi în sectorul transporturilor şi pentru infrastructurile conexe;
5.9. activităţi de producere, stocare, transport şi distribuţie de energie, precum şi pentru infrastructurile energetice.
6. Un solicitant care îşi desfăşoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât şi în sectoare/domenii neeligibile, aşa cum sunt menţionate la pct.4 şi 5, este în drept să beneficieze de ajutor de stat regional acordat în baza prezentei Scheme pentru domeniile de activitate eligibile, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei acestor activităţi sau o distincţie clară între costuri, pentru a demonstra că ajutorul de stat este utilizat exclusiv pentru activităţile eligibile.
7. Nu se acordă ajutor de stat beneficiarilor în dificultate. Se consideră că o întreprindere este în dificultate dacă, fără intervenţia statului, aceasta ar fi obligată să îşi înceteze activitatea într-un termen scurt sau mediu. O întreprindere este considerată a fi în dificultate dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
7.1. în cazul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, societăţi pe acţiuni sau societăţi în comandită (alta decât o întreprindere mică sau mijlocie care activează de cel mult trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social, conform reglementărilor contabile, a fost ratat din cauza pierderilor acumulate;
7.2. în cazul unei societăţi comerciale, societăţi pe acţiuni sau societăţi în comandită, în care unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât o întreprindere mică sau mijlocie cu o vechime de cel mult trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, conform evidenţelor contabile ale societăţii, a fost pierdut din cauza datoriilor acumulate;
7.3. în cazul în care întreprinderea este supusă unei proceduri de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute de Legea insolvabilităţii nr.149/2012 pentru deschiderea unei astfel de proceduri la cererea creditorilor;
7.4. în cazul în care întreprinderea a primit ajutor de stat pentru salvare şi nu a rambursat împrumutul sau nu a încetat garanţia, sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
7.5. în cazul unei întreprinderi care nu este o întreprindere mică sau mijlocie, atunci când în ultimii doi ani raportul dintre datorii şi capital propriu este mai mare de 7,5, iar capacitatea de acoperire a dobânzilor, calculată pe baza indicatorului financiar Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization este sub 1,0.
Capitolul II
BUGETUL ŞI PERIOADA DE APLICABILITATE A SCHEMEI
8. Valoarea estimată totală a ajutorului de stat acordat în baza prezentei Scheme (în continuare – bugetul Schemei) este de 2 miliarde de lei (aproximativ 100 de milioane de euro).
9. Ajutorul de stat regional se acordă prin semnarea actelor adiţionale care sunt prevăzute la pct.25, în limitele bugetului Schemei.
10. Ajutorul de stat regional se acordă, conform prevederilor pct.17, de la data semnării actului adiţional care este prevăzut la pct.25 şi până la data de 1 iulie 2034, dar fără depăşirea termenului de funcţionare a zonei economice libere.
11. Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat regional în baza prezentei Scheme este de maximum 200.
Capitolul III
CRITERIILE DE ELIGIBILITATE
12. Pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta Schemă întreprinderile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
12.1. au încheiat un contract cu administraţia zonei economice libere, până la data de 31 decembrie 2023, şi au semnat actul adiţional care este prevăzut la pct.25, până la data de 28 februarie 2025;
12.2. au realizat investiţii cu costuri eligibile, calculate conform formulei generale:
Vinv. = Vbilant. + Acum. ,
unde:
Vinv. – valoarea investiţiilor cu costuri eligibile în imobilizări corporale/ necorporale;
Vbilant. – valoarea de bilanţ curentă a imobilizărilor (valoarea contabilă netă (valoarea rămasă după deducerea amortizării cumulate));
Acum. – amortizarea cumulată pentru imobilizările corporale/necorporale, până la momentul calcului;
12.3. desfăşoară activităţi economice autorizate în zonele economice libere;
12.4. nu desfăşoară activităţi în domeniile menţionate la pct.5;
12.5. nu sunt întreprinderi în dificultate la momentul semnării actului adiţional care este prevăzut la pct.25;
12.6. nu fac obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenţei, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil, cu condiţia că există o hotărâre de judecată definitivă şi irevocabilă prin care să se confirme obligaţia de recuperare a ajutorului de stat;
12.7. au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu cadrul normativ;
12.8. nu au atins pragul de intensitate maxim admisibil de 50%.
13. Pentru stabilirea valorii intensităţii ajutorului de stat regional acordat fiecărui beneficiar, sunt eligibile costuri suportate pentru achiziţionarea imobilizărilor corporale şi necorporale aferente investiţiilor, localizate în zonele economice libere şi înregistrate în contabilitatea întreprinderii în perioada 28 decembrie 1995 – 1 iulie 2024.
Capitolul IV
CALCULUL INTENSITĂŢII
14. Intensitatea ajutorului de stat regional pentru un beneficiar se calculează pentru activitatea derulată într-o zonă economică liberă, începând cu data de 28.12.1995, conform următoarei formule:
| VAA – Tz | ||
| IASR = | ––––––––––– | x 100 , |
| Vinv. |
unde:
IASR – intensitatea ajutorului de stat regional pentru un beneficiar, calculată în procente (%);
VAA – valoarea ajutoarelor de stat acordate, care include totalul ajutoarelor de stat acordate beneficiarului pentru activităţile din zonele economice libere în perioada 28 decembrie 1995 – 31 decembrie 2023, pentru aceleaşi costuri eligibile;
Vinv. – valoarea investiţiei cu costuri eligibile, calculată în conformitate cu subpct.12.2;
Tz – taxa zonală achitată de rezidentul zonei economice libere, în conformitate cu prevederile art.8 alin.(3) din Legea nr.440/2001.
15. Intensitatea maximă a ajutorului de stat regional, calculată conform pct.14 nu va depăşi pragul de 50%.
16. În cazul în care investiţia, inclusiv cea considerată că face parte dintr-un proiect unic de investiţii este un proiect mare de investiţii, valoarea totală a ajutoarelor pentru respectiva investiţie sau pentru proiectul unic de investiţii, după caz, nu depăşeşte valoarea ajutorului ajustat pentru proiecte mari de investiţii.
Capitolul V
MODALITATEA DE ACORDARE A AJUTORULUI DE STAT
17. Măsura de sprijin acordată în cadrul prezentei Scheme constă în scutiri/reduceri de plată ale impozitului pe venit, în conformitate cu prevederile art.49 din Codul fiscal.
18. Măsura de sprijin menţionată la pct.17 se acordă în funcţie de investiţiile realizate de către întreprinderi în zonele economice libere, în condiţiile prevăzute la pct.12, sub forma unui ajutor de stat regional.
19. Echivalentul subvenţiei brute al ajutorului de stat regional, în cazul măsurii prevăzute la pct.17, este valoarea impozitului pe venit exceptat de la plată.
20. Ajutorul de stat regional se acordă cu respectarea pragului maxim al intensităţii ajutorului de stat, astfel cum este stabilit la pct.15 şi 16.
21. Valoarea maximă a ajutorului de stat regional acordat unui beneficiar nu va depăşi cuantumul stabilit în actul adiţional la contractul încheiat cu administraţia zonei economice libere, care este prevăzut la pct.25.
22. După intrarea în vigoare a prezentei Scheme, întreprinderile ce au realizat investiţii în zonele economice libere solicită în scris furnizorului ajutorului de stat regional – Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării (în continuare – furnizorul) acordarea ajutorului de stat regional în baza Schemei.
23. Cererea de solicitare a ajutorului de stat regional în baza Schemei poate fi transmisă furnizorului până la data de 31 ianuarie 2025 şi trebuie să conţină/să fie însoţită, în mod obligatoriu, de următoarele informaţii:
23.1. datele despre întreprindere:
23.1.1. denumirea şi adresa întreprinderii;
23.1.2. data înregistrării în zona economică liberă;
23.1.3. descrierea activităţilor desfăşurate autorizate;
23.1.4. volumul investiţiilor realizate în zona economică liberă până la data de 1 iulie 2024 (descrierea imobilizărilor corporale şi necorporale în conformitate cu pct.2);
23.2. copia contractului încheiat cu administraţia zonei economice libere;
23.3. documentele justificative pentru costurile eligibile (raportul financiar şi, după caz, copiile rapoartelor de audit);
23.4. declaraţia privind separarea contabilităţii pentru activităţi eligibile şi neeligibile, în formă liberă;
23.5. declaraţia pe propria răspundere cu privire la eligibilitatea solicitantului, conform anexei nr.1;
23.6. declaraţia pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite pentru costurile eligibile, altele decât cele acordate în cadrul prezentei Scheme, în formă liberă.
24. Furnizorul examinează cererea de solicitare specificată la pct.23 şi notifică în decurs de cinci zile lucrătoare administraţia zonei economice libere (în continuare – administratori) despre eligibilitatea întreprinderilor solicitante.
În cazul unei cereri incomplete, furnizorul notifică solicitantul despre necesitatea completării acesteia cu documentele sau informaţiile suplimentare necesare, acordă un termen de cinci zile lucrătoare pentru transmiterea acestora şi suspendă evaluarea până la primirea cererii complete.
25. În baza notificării prevăzute la pct.24, administratorii încheie cu beneficiarii eligibili, conform prevederilor prezentei Scheme, un act adiţional la contractul încheiat cu administraţia zonei economice libere, care este prevăzut la subpct. 12.1, în care se stabileşte:
25.1. acordarea ajutorului de stat regional, în condiţiile prezentei Scheme, fiind făcută trimitere expresă la aceasta;
25.2. forma ajutorului de stat regional, inclusiv prin scutirea de plată a impozitului pe venit, în conformitate cu prevederile art.49 din Codul fiscal;
25.3. valoarea costurilor eligibile pentru stabilirea ajutoarelor de stat regionale acordate fiecărui beneficiar, în conformitate cu pct.12;
25.4. eventualul caracter de investiţie mare, având în vedere şi proiectul unic;
25.5. valoarea maximă a intensităţii ajutorului de stat regional, aşa cum este stabilită în capitolul V;
25.6. cuantumul maxim al ajutorului de stat regional ce poate fi acordat beneficiarului, calculat prin raportarea intensităţii prevăzute la subpct. 25.5 la valoarea costurilor eligibile stabilite conform subpct.25.3;
25.7. perioada de plată a ajutorului de stat regional, limitată de perioada de valabilitate a schemei, de valoarea intensităţii maxime a ajutorului de stat şi de plafonul maxim al cuantumului acestuia;
25.8. obligaţia beneficiarului de a menţine investiţia pentru o perioadă de cel mult cinci ani, în cazul întreprinderilor mari, sau de cel mult trei ani, în cazul întreprinderilor mici sau mijlocii, de la semnarea actului adiţional prevăzut la pct.25, asigurând contribuţia durabilă la dezvoltarea regiunii respective, inclusiv în cazul înlocuirii instalaţiilor sau echipamentelor depăşite ori distruse, cu condiţia ca investiţia să fie menţinută în regiune pentru durata minimă specificată;
25.9. obligaţia beneficiarului de a reveni la plata impozitului pe venit, la momentul atingerii valorii intensităţii maxime a ajutorului de stat sau a cuantumului maxim al ajutorului de stat regional;
25.10. obligaţia beneficiarului de a rambursa ajutorul de stat regional ce depăşeşte valoarea intensităţii maxime a ajutorului de stat sau a cuantumului maxim al ajutorului de stat regional;
25.11. obligaţia beneficiarului de a rambursa ajutorul de stat primit în situaţia nerespectării obligaţiei de la subpct. 25.8;
25.12. obligaţia păstrării pentru o perioadă de 10 ani a datelor şi informaţiilor privind ajutorul de stat acordat (bilanţul şi, după caz, rapoartele de audit, declaraţiile fiscale şi documentele primare cu regim special);
25.13. orice alte drepturi şi obligaţii ce apar ca urmare a aplicării prezentei Scheme.
26. Plata ajutorului de stat regional în baza prezentei Scheme se realizează în funcţie de obligaţiile fiscale aferente impozitului pe venit devenite exigibile după data încheierii actului adiţional care este prevăzut la pct.25.
Capitolul VI
CUMULUL AJUTOARELOR DE STAT REGIONALE
27. Ajutorul de stat regional acordat în baza prezentei Scheme poate fi cumulat cu orice alt ajutor de stat sau de minimis, atâta timp cât acestea din urmă vizează costuri eligibile identificabile diferite, cu excepţia ajutorului de stat acordat în baza art.493 din Codul fiscal.
28. Ajutorul de stat regional acordat în baza prezentei Scheme poate fi cumulat cu orice alt ajutor de stat sau de minimis, în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, care se suprapun parţial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu duce la depăşirea pragului maxim al intensităţii menţionate la pct.16.
Capitolul VII
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI
29. Furnizorul ajutorului de stat regional are următoarele obligaţii:
29.1. să analizeze solicitările beneficiarilor, care sunt prevăzute la pct.22;
29.2. să înştiinţeze administratorii despre întrunirea condiţiilor de eligibilitate a întreprinderilor solicitante;
29.3. să monitorizeze permanent, conform prevederilor pct.16, ajutoarele de stat acordate în vederea dispunerii măsurilor care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta Schemă sau prin legislaţia naţională aplicabilă;
29.4. să realizeze verificări anuale de respectare a intensităţii şi a valorii maxime admisibile a ajutorului şi rapoarte privind beneficiarii care mai pot primi ajutor de stat, care au atins pragul maxim al intensităţii sau al valorii ajutorului şi cei care au depăşit pragul maxim al intensităţii sau al valorii ajutorului;
29.5. să întreprindă acţiuni necesare pentru stoparea măsurii de ajutor de stat la momentul atingerii valorii intensităţii maxime a ajutorului de stat sau a cuantumului maxim al ajutorului de stat şi pentru recuperarea ajutorului de stat plătit, ce depăşeşte valoarea intensităţii maxime a ajutorului de stat sau a cuantumului maxim al ajutorului de stat, inclusiv a dobânzii aferente;
29.6. să notifice beneficiarul despre iniţierea procedurii de recuperare integrală a ajutorul de stat şi, după caz, să emită decizia pentru recuperarea integrală a ajutorului de stat, plătit în situaţia nerespectării obligaţiei prevăzute la subpct. 32.1;
29.7. să păstreze evidenţe detaliate privind ajutorul de stat acordat pe o durată de cel puţin 10 ani de la data acordării ultimului ajutor de stat în baza prezentei Scheme. Aceste evidenţe trebuie să conţină toate informaţiile necesare (rapoarte financiare, documente contabile ce confirmă achitarea taxei zonale) pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia naţională în domeniul ajutorului de stat;
29.8. să asigure transparenţa prevăzută în capitolul XII;
29.9. să raporteze Consiliului Concurenţei despre ajutoarele de stat regionale acordate, precum şi despre plăţile efectuate în cadrul acestora, impunerile de recuperare a ajutoarelor şi recuperările efectuate;
29.10. să răspundă solicitărilor Consiliului Concurenţei şi/sau ale Comisiei Europene cu privire la ajutoarele de stat acordate în baza Schemei, în formatul şi termenele solicitate de acestea.
Capitolul VIII
OBLIGAŢIILE ADMINISTRATORULUI
30. Administratorul ajutorului de stat regional are următoarele obligaţii:
30.1. să acorde ajutorul de stat regional beneficiarilor, cu respectarea prevederilor prezentei Scheme, prin încheierea actelor adiţionale la contractul încheiat anterior cu beneficiarii, care sunt stabilite la pct.25;
30.2. să sprijine furnizorul în derularea activităţilor prevăzute la capitolele X şi XI;
30.3. să păstreze evidenţe detaliate privind ajutorul de stat regional acordat, pe o perioadă de minimum 10 ani de la data acordării ultimului ajutor de stat în baza Schemei. Aceste evidenţe trebuie să includă informaţiile necesare (contractele încheiate cu întreprinderile solicitante, actele adiţionale ale acestora şi rapoartele financiare) pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia naţională în domeniul ajutorului de stat;
30.4. să transmită Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, copiile actelor adiţionale la contractele de ajutor de stat regional încheiate, impunerile de recuperare a ajutoarelor de stat, precum şi recuperările efectuate, în vederea asigurării conformităţii fiscale şi a monitorizării eficiente a obligaţiilor fiscale aferente acestor ajutoare;
30.5. să răspundă solicitărilor Consiliului Concurenţei cu privire la ajutoarele de stat regionale acordate în baza prezentei Scheme, în formatul şi termenele solicitate de acesta.
Capitolul IX
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE BENEFICIARULUI
31. Beneficiarul are dreptul de a primi ajutorul de stat regional, în condiţiile prevăzute de prezenta Schemă.
32. Beneficiarul are următoarele obligaţii:
32.1. să menţină investiţia, pentru o perioadă de cel mult cinci ani, în cazul întreprinderilor mari, sau de cel puţin trei ani, în cazul întreprinderilor mici sau mijlocii, de la data intrării în vigoare a actului adiţional prevăzut la pct.25. Menţinerea investiţiei – menţinerea activităţii operaţionale a beneficiarului;
32.2. să restituie integral valoarea ajutorului de stat regional primit în situaţia nerespectării obligaţiei de la subpct. 32.1;
32.3. să raporteze anual administratorului despre ajutorul obţinut în anul precedent, în termenul şi formatul indicat de acesta;
32.4. să restituie parţial sau integral valoarea ajutorului de stat regional primit în situaţia nerespectării condiţiilor de acordare şi utilizare a ajutorului, inclusiv dobânda aferentă;
32.5. să păstreze, pe o perioadă de 10 ani de la data acordării ajutorului în cadrul prezentei Scheme, toate documentele aferente (rapoartele financiare, contractele încheiate cu administraţia) ajutorului de stat regional primit, necesare pentru a demonstra respectarea integrală a condiţiilor stabilite de legislaţie;
32.6. să faciliteze accesul reprezentanţilor furnizorului, administratorilor şi Consiliului Concurenţei la date şi informaţii, precum şi la investiţiile realizate ce fac obiectul ajutoarelor de stat regionale, în cadrul activităţilor derulate conform prevederilor capitolelor X şi XI.
Capitolul X
MONITORIZAREA AJUTOARELOR DE STAT REGIONALE
33. Furnizorul asigură monitorizarea ajutoarelor de stat regionale, acordate în baza prezentei Scheme.
34. Furnizorul este obligat să verifice respectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor de stat regionale şi să dispună măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate.
35. Monitorizarea ajutoarelor de stat regionale se realizează pe baza datelor şi a informaţiilor transmise de către beneficiari şi administraţiile zonelor economice libere şi/sau obţinute de către furnizor prin controale la faţa locului.
36. Beneficiarii şi administraţiile zonelor economice libere au obligaţia de a transmite toate datele şi informaţiile privind ajutoarele de stat acordate în baza prezentei Scheme, solicitate de către furnizor şi/sau de către Consiliul Concurenţei.
Capitolul XI
MODUL DE RECUPERARE A AJUTOARELOR DE STAT REGIONALE.
RECUPERAREA AJUTORULUI ILEGAL SAU UTILIZAT ABUZIV
37. Recuperarea ajutorului de stat regional se realizează de către furnizorul Schemei, cu respectarea Metodologiei privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat regional, elaborată în conformitate cu prevederile Legii nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat.
38. Valoarea ajutorului de stat regional recuperat se completează şi cu valoarea dobânzii aferente, datorate de la data plăţii ajutorului de stat regional recuperat până la data recuperării efective a acestuia. Rata de referinţă aplicabilă pentru calculul dobânzii este cea stabilită prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei.
39. Furnizorul stopează acordarea/plata ajutorului de stat regional şi iniţiază procesul de recuperare a sumelor deja plătite, inclusiv a dobânzilor aferente, în cazul constatării unor nereguli sau inexactităţi în documentele şi informaţiile furnizate de beneficiar.
Capitolul XII
TRANSPARENŢA, EXCEPŢIILE ŞI CONDIŢIILE DE
RENUNŢARE LA AJUTORUL DE STAT REGIONAL
40. În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei Scheme, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării va aproba Metodologia pentru stoparea/recuperarea ajutoarelor de stat, care va include etapele procesului de recuperare, responsabilităţile furnizorului, administratorului şi beneficiarului, procedurile de contestare şi soluţionare a litigiilor, modelele de documente relevante (inclusiv notificările şi deciziile), precum şi termenele-limită şi măsurile pentru asigurarea conformităţii.
41. Pentru asigurarea transparenţei ajutoarelor de stat regionale, furnizorul are obligaţia de a publica pe site-ul web oficial al Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării (www.mded.gov.md) următoarele informaţii privind măsura de ajutor de stat:
41.1. textul prezentei Scheme;
41.2. furnizorul şi administratorul;
41.3. beneficiarii individuali;
41.4. cuantumul, intensitatea şi perioada de plată a ajutorului de stat acordat fiecărui beneficiar.
42. Prezenta Schemă se aplică prin derogare de la prevederile subpct. 14.4, ale pct.33, 34 şi 35, ale pct.49-52 şi ale pct.59-63 din Regulamentul privind evaluarea ajutorului de stat pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Consiliului Concurenţei nr.02/2020.
43. În cazul în care beneficiarul ajutorului de stat acordat în baza prezentei Scheme renunţă în mod voluntar la scutirea prevăzută la pct.17, acesta va transmite o înştiinţare în scris către furnizor, indicând data de la care apare obligaţia de plată a impozitului pe venit.
44. Întreprinderile ce au renunţat, conform pct.42, la scutirea prevăzută de prezenta Schemă, nu mai pot beneficia ulterior de scutirea prevăzută la art.49 din Codul fiscal.
|
Anexă la Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere Model Declaraţie pe propria răspundere Subsemnatul, _________________________ (numele, prenumele), reprezentant împuternicit al ______________________________ (denumirea agentului economic, IDNO), în calitate de solicitant pentru ajutorul de stat regional, în vederea sprijinirii investiţiilor realizate de întreprindere în zonele economice libere, declar următoarele, sub sancţiunea prevăzută de lege: 1. Confirm că întreprinderea pe care o reprezint nu desfăşoară activităţi în sectoare excluse conform pct.5 din Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere. 2. Confirm că întreprinderea pe care o reprezint nu este o întreprindere în dificultate, conform definiţiilor stabilite în Schema de ajutor de stat regional pentru întreprinderile din zonele economice libere. 3. Confirm că întreprinderea pe care o reprezint nu face obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenţei privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal şi incompatibil sau, în cazul în care am fost supus unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată, iar ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă. 4. Confirm că am îndeplinit toate obligaţiile fiscale şi contribuţiile sociale până la data prezentei solicitări, în conformitate cu legislaţia. 5. Confirm că nu am beneficiat de alte ajutoare de stat pentru aceleaşi cheltuieli eligibile/investiţii până la 31 decembrie 2023 sau, după caz, nu am prezentat date cu privire la valoarea ajutorului de stat primit. Înţeleg că furnizarea de informaţii false sau incomplete în această declaraţie constituie o încălcare a legislaţiei şi poate atrage sancţiuni conform reglementărilor legale aplicabile. Semnătura________________ Data_____________________ |