Hotărâre nr. 886 din 23.12.2024
cu privire la Platforma Naţională pentru Integritate în Sport
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Â R E
cu privire la Platforma Naţională
pentru Integritate în Sport
nr. 886 din 23.12.2024
(în vigoare 03.02.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-4 art. 2 din 03.01.2025
* * *
În temeiul art.2 din Legea nr.285/2018 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind manipularea în competiţiile sportive (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.513-525, art.844), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se instituie Platforma Naţională pentru Integritate în Sport.
2. Se aprobă:
2.1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport, conform anexei nr.1;
2.2. Componenţa instituţională a Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport, conform anexei nr.2.
3. Finanţarea activităţii Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate în bugetul Agenţiei Naţionale Antidoping.
| PRIM-MINISTRU | Dorin RECEAN |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul educaţiei | |
| şi cercetării | Dan Perciun |
| Ministrul afacerilor interne | Daniella Misail-Nichitin |
| Nr.886. Chişinău, 23 decembrie 2024. | |
Anexa nr.1
la Hotărârea Guvernului nr.886/2024
REGULAMENT
privind organizarea şi funcţionarea Platformei
Naţionale pentru Integritate în Sport
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport (în continuare – Regulament) stabileşte funcţiile şi atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile, precum şi modul de organizare a activităţii, de finanţare şi modalitatea de raportare a Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport (în continuare – PNIS).
2. PNIS este o structură fără personalitate juridică, instituită în conformitate cu prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind combaterea manipulării în competiţiile sportive, adoptată la Magglingen/Macolin la 18 septembrie 2014 (în continuare – Convenţia Macolin) şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.285/2018.
3. PNIS, conform prevederilor art.13 din Convenţia Macolin, asigură:
3.1. îndeplinirea rolului de centru de informaţii care colectează şi diseminează informaţii relevante pentru combaterea manipulării competiţiilor sportive, având ca destinatari organizaţiile şi autorităţile competente;
3.2. coordonarea luptei împotriva manipulării competiţiilor sportive;
3.3. primirea, sistematizarea şi analizarea informaţiei cu privire la pariurile neregulamentare şi dubioase efectuate în legătură cu competiţiile sportive şi, după caz, emiterea de alerte;
3.4. transmiterea informaţiei despre potenţialele încălcări ale legislaţiei naţionale privind competiţiile sportive sau ale Convenţiei Macolin autorităţilor publice sau organizaţiilor sportive şi/sau operatorilor de pariuri sportive;
3.5. cooperarea cu toate instituţiile implicate în combaterea manipulării competiţiilor sportive la nivel naţional şi internaţional, inclusiv cu alte platforme naţionale şi ale altor state.
4. PNIS îşi desfăşoară activitatea în corespundere cu principiile: legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, imparţialităţii şi nediscriminării, transparenţei şi profesionalismului.
Capitolul II
FUNCŢIILE PNIS
5. PNIS îndeplineşte următoarele funcţii:
5.1. coordonarea activităţilor destinate prevenirii, depistarea şi combaterea manipulării naţionale şi/sau transnaţionale în sport, pentru a proteja sportul de activităţile criminale şi a promova valorile eticii sportive;
5.2. colectarea şi transmiterea informaţiei relevante tuturor instituţiilor implicate în combaterea manipulării competiţiilor sportive;
5.3. primirea, centralizarea şi analizarea informaţiei referitoare la pariuri, altele decât cele cuprinse în definiţia termenului "pariu pentru competiţiile/evenimentele sportive", prevăzută în art.2 din Legea nr.291/2016 cu privire la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi cele suspecte, şi emiterea alertelor dacă este necesar;
5.4. transmiterea informaţiilor către autorităţile publice, organizaţiile sportive şi/sau operatorii de pariuri sportive referitoare la posibile încălcări ale legislaţiei sau a reglementărilor sportive, respectând normele privind protecţia datelor cu caracter personal;
5.5. analizarea cadrului normativ existent privind lupta împotriva corupţiei în domeniul sportului, în scopul conformării la prevederile Convenţiei Macolin;
5.6. analizarea cadrului normativ existent şi elaborarea propunerilor de modificare a acestuia în domeniul combaterii manipulării în sport;
5.7. organizarea activităţilor de informare în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport şi a altor activităţi infracţionale aferente pentru creşterea nivelului de conştientizare a consecinţelor, inclusiv conferinţe, ateliere, seminare, mese rotunde, campanii de informare şi publicaţii;
5.8. asigurarea că toate persoanele şi instituţiile-membre ale PNIS respectă prevederile şi cerinţele stipulate în Convenţia Macolin;
5.9. aprobarea planului de acţiuni anual al PNIS, cu structură şi obiective clare pentru activităţile desfăşurate în lupta împotriva manipulării în sport.
6. PNIS cooperează cu toate instituţiile implicate în combaterea manipulării competiţiilor sportive la nivel naţional şi internaţional, inclusiv cu platformele naţionale ale altor state, şi participă activ în cadrul activităţilor desfăşurate de către Grupul de la Copenhaga – Grupul consultativ al Comitetului de monitorizare a Convenţiei Macolin.
Capitolul III
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII PNIS
7. PNIS îşi desfăşoară activitatea sub preşedinţia Agenţiei Naţionale Antidoping.
8. Funcţia de preşedinte al PNIS este exercitată de către directorul general al Agenţiei Naţionale Antidoping, iar cea de vicepreşedinte – de către reprezentantul Ministerul Educaţiei şi Cercetării în cadrul PNIS.
9. Secretariatul PNIS este asigurat de Agenţia Naţională Antidoping.
10. Componenţa nominală a PNIS este stabilită de entitatea inclusă în componenţa instituţională a PNIS, prin desemnarea unui reprezentant în această structură, şi aprobată prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale Antidoping. În caz de eliberare a persoanelor care fac parte din componenţa PNIS din funcţiile deţinute, atribuţiile acestora vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate, asigurând astfel continuitatea şi sustenabilitatea activităţilor PNIS. Activitatea membrilor nominali PNIS nu este remunerată.
11. Membrii PNIS, la iniţiativa preşedintelui PNIS, se convoacă trimestrial în şedinţe ordinare şi ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare.
12. Şedinţele extraordinare ale PNIS au loc inclusiv la iniţiativa scrisă şi motivată a majorităţii membrilor PNIS, depusă către Secretariat.
13. Şedinţele PNIS se desfăşoară în incinta Agenţiei Naţionale Antidoping. La solicitarea membrilor PNIS acestea pot fi organizate în regim online, cu utilizarea mijloacelor de comunicare adecvate, conform prevederilor legale.
14. Informaţia despre data, ora şi locul desfăşurării şedinţei, agenda şedinţei, precum şi documentele ce vor fi discutate în cadrul şedinţei sunt aduse la cunoştinţa tuturor membrilor PNIS de către Secretariat cu cel puţin trei zile lucrătoare până la ziua şedinţei ordinare şi cel puţin cu o zi lucrătoare înainte de şedinţa extraordinară.
15. Pentru fiecare şedinţă a PNIS se va întocmi lista participanţilor.
16. Şedinţa PNIS este deliberativă dacă la ea sunt prezenţi mai mult de jumătate din membri.
17. Hotărârile PNIS se adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor prezenţi la şedinţă.
18. Hotărârile PNIS sunt cu caracter de recomandare pentru autorităţile cărora le sunt adresate.
19. Lucrările PNIS se consemnează într-un proces-verbal, care include cel puţin data, ora şi locul şedinţei, participanţii la şedinţă, subiectele examinate în cadrul şedinţei, luările de cuvânt din cadrul şedinţei, rezultatul votării fiecărui subiect din ordinea de zi.
20. Extrasul procesului-verbal al şedinţei se va expedia membrilor PNIS nu mai târziu de 10 zile de la data desfăşurării şedinţei.
21. Agenda şedinţei, lista participanţilor, procesul-verbal şi hotărârile PNIS ale fiecărei şedinţe se păstrează timp de cinci ani în arhiva Agenţiei Naţionale Antidoping.
22. Activitatea PNIS este structurată în două părţi: organizaţională şi operaţională.
23. Activitatea organizaţională a PNIS îndeplineşte următoare sarcini:
23.1. coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a manipulării în sport, precum şi cooperarea cu autorităţile publice, organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale, alte agenţii şi reprezentanţi ai societăţii civile;
23.2. identificarea şi evaluarea manipulărilor sau a încercărilor de manipulare, stabilirea tipologiilor specifice conform Cadrului Tipologic, elaborat de Grupul de la Copenhaga, şi difuzarea informaţilor relevante în cadrul PNIS;
23.3. organizarea reuniunilor cu părţile interesate pentru a face schimb de informaţii tematice şi discutarea problemelor concrete în vederea stimulării luptei împotriva manipulării competiţiilor sportive;
23.4. susţinerea campaniilor naţionale şi internaţionale de informare şi sensibilizare a populaţiei cu privire la fenomenul manipulării în sport şi colaborarea cu mass-media în acest domeniu;
23.5. identificarea şi atragerea resurselor pentru realizarea studiilor/ cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport pentru a evalua tendinţa fenomenului în Republica Moldova.
24. Pentru realizarea părţii operaţionale a PNIS, precum şi pentru examinarea problemelor şi identificarea soluţiilor ce ţin de asigurarea funcţionalităţii PNIS, preşedintele PNIS poate dispune formarea de grupuri de lucru tematice permanente sau temporare de experţi.
25. Membri ai grupurilor de lucru tematice pot fi membrii PNIS, experţi naţionali, reprezentanţi ai altor entităţi publice sau private, atât naţionale, cât şi internaţionale, implicate în activităţi specifice domeniului combaterii manipulării în competiţiile sportive. La selectarea membrilor grupurilor de lucru tematice se va ţine cont de domeniul de experienţa, cunoştinţele şi abilităţile relevante pentru fiecare domeniu abordat.
26. Grupurile de lucru tematice, în funcţie de domeniile de experienţă, respectiv legislativă, de monitorizare şi evaluare, şi de detectare a manipulării, realizează următoarele activităţi:
26.1. prezentarea recomandărilor pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport;
26.2. implementarea acţiunilor care să permită detectarea manipulării competiţiilor sportive legate de pariuri sportive pe piaţa naţională de pariuri sportive;
26.3. monitorizarea şi evaluarea realizării acţiunilor în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport de către instituţiile responsabile de implementarea acestora, precum şi de către organizaţiile necomerciale din domeniu;
26.4. centralizarea şi analizarea informaţiei despre pariurile sportive, altele decât cele cuprinse în definiţia termenului "pariu pentru competiţiile/evenimentele sportive", prevăzută în art.2 din Legea nr.291/2016 cu privire la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi cele suspecte referitoare la competiţiile sportive care au loc pe teritoriul ţării;
26.5. cooperarea cu instituţiile naţionale şi internaţionale interesate în detectarea şi combaterea manipulării competiţiilor sportive legate de pariuri sportive;
26.6. emiterea de alerte, în format electronic, cu caracter de avertizare şi/sau recomandare către instituţiile implicate în combaterea manipulării competiţiilor sportive, organizaţiile sportive, organizatorii de pariuri sportive şi alte părţi interesate, în cazul în care există indici de manipulare a competiţiilor sportive legate de pariuri sportive;
26.7. contribuirea la dezvoltarea colaborării autorităţilor publice cu organizaţiile interguvernamentale, organizaţiile necomerciale din Republica Moldova, platformele naţionale ale altor state în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport, precum şi asigurarea suportului necesar în realizarea proiectelor interguvernamentale;
26.8. dezvoltarea mecanismelor de cooperare naţională şi internaţională în scopul realizării schimbului de experienţă între ţări, al consolidării resurselor umane şi al realizării proiectelor interguvernamentale în domeniul prevenirii şi combaterii manipulării în sport.
Capitolul IV
ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI ŞI ALE SECRETARIATULUI PNIS
27. Preşedintele PNIS îndeplineşte următoarele atribuţii de bază:
27.1. asigură îndeplinirea funcţiilor de către PNIS;
27.2. propune proiectul planului de acţiune anual al PNIS;
27.3. aprobă agenda şi graficul şedinţelor;
27.4. prezidează şedinţele PNIS;
27.5. semnează hotărârile PNIS;
27.6. semnează invitaţiile adresate reprezentanţilor autorităţilor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale implicate în prevenirea, detectarea şi combaterea manipulării în sport, pentru participarea acestora la şedinţele şi evenimentele organizate de PNIS;
27.7 reprezintă PNIS în Grupul de la Copenhaga, precum şi în relaţiile internaţionale în raport cu instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea manipulării competiţiilor sportive.
28. În lipsa preşedintelui, activitatea este condusă de către vicepreşedintele PNIS.
29. Secretariatul PNIS are următoarele atribuţii:
29.1. organizează şedinţele PNIS, elaborează agenda şedinţelor în baza propunerilor parvenite;
29.2. pregăteşte documentele necesare pentru desfăşurarea şedinţelor PNIS;
29.3. întocmeşte procesele-verbale ale şedinţelor şi ţine evidenţa acestora;
29.4. asigură asistenţa organizatorică, informaţională şi analitică a activităţii PNIS;
29.5. răspunde de comunicarea cu mass-media;
29.6 elaborează proiectul planului anual de acţiuni şi raportul anual de activitate prevăzute la subpct. 27.2. şi la pct.44.
Capitolul V
DREPTURILE, RESPONSABILITĂŢILE ŞI ÎNCETAREA
CALITĂŢII DE MEMBRU AL PNIS
30. În scopul executării funcţiilor sale, membrii PNIS sunt în drept:
30.1. să solicite şi să primească de la Secretariatul PNIS informaţii şi clarificări cu referire la şedinţele PNIS;
30.2. să prezinte propuneri pentru agenda şedinţelor;
30.3 să propună argumentat invitarea la şedinţele PNIS a reprezentanţilor autorităţilor publice, a altor instituţii care nu sunt membri ai PNIS şi a altor persoane interesate de subiectele ce vor fi examinate.
31. Fiecare membru al PNIS are următoarele responsabilităţi:
31.1 să respecte prevederile prezentului Regulament şi ale hotărârilor PNIS;
31.2. să contribuie la realizarea funcţiilor PNIS;
31.3. să participe activ la promovarea activităţilor PNIS;
31.4. să nu comită acţiuni ce ar putea discredita funcţiile PNIS;
31.5. să informeze în scris Secretariatul PNIS despre intenţia de a se retrage din PNIS, indicând motivele;
31.6. să participe la şedinţele PNIS.
32. Calitatea de membru al PNIS se pierde în următoarele situaţii:
32.1. la solicitarea scrisă a instituţiei-membru de retragere a reprezentantului acesteia din cadrul PNIS şi nominalizarea unei alte persoane;
32.2. în cazul încetării activităţii PNIS;
32.3. în cazul în care reprezentantul instituţiei-membru a lipsit nemotivat de la cinci şedinţe consecutive ale PNIS, fapt confirmat de informaţia Secretariatului PNIS;
32.4. nedeclararea conflictelor de interes;
32.5. excluderea, prin hotărârea PNIS, în caz de nerespectare a prevederilor prezentului Regulament.
33. În cazul excluderii unui membru al PNIS, în conformitate cu prevederile subpct. 32.3, 32.4 şi 32.5, Secretariatul PNIS va solicita instituţiei-membru să desemneze un alt reprezentant.
Capitolul VI
SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE INTERESE
34. În cazul apariţiei unui conflict de interese real, membrul PNIS este obligat:
34.1. să depună către preşedintele PNIS o declaraţie privind conflictul de interese, conform anexei, şi să informeze, imediat, conducătorul autorităţii din partea căreia a fost nominalizat despre conflictul de interese în care se află, dar nu mai târziu de trei zile de la data constatării.
34.2. să nu rezolve cererea/demersul privind conflictul de interese adresat PNIS;
34.3. să nu ia şi să nu participe la luarea hotărârii în exercitarea mandatului de membru al PNIS până la soluţionarea conflictului de interese.
35. Declaraţia privind conflictul de interese se înregistrează în Registrul declaraţiilor privind conflictele de interese, ţinut şi păstrat de către Secretariatul PNIS.
36. Preşedintele PNIS va suspenda activitatea membrului aflat în conflict de interese până la soluţionarea conflictului de interese.
37. În situaţia în care membrul PNIS, aflat în conflict de interese, nu a depus către preşedinte declaraţia privind conflictul de interese, calitatea de membru al PNIS îi va fi retrasă din oficiu.
38. Constatarea că membrul PNIS a soluţionat o cerere/un demers, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea prevederilor privind conflictul de interese constituie temei pentru tragerea la răspundere contravenţională, penală şi pentru revocarea mandatului.
39. Conflictul de interese poate fi sesizat de orice persoană. Sesizarea se depune pe adresa Secretariatului PNIS şi se examinează de către preşedinte sau, în cazul în care este vizat preşedintele, de către vicepreşedinte.
Capitolul VII
SCHIMBUL DE DATE ŞI SECURITATEA COMUNICĂRII
40. Membrii PNIS stabilesc informaţiile relevante disponibile pentru a identifica riscurile, suspiciunile sau dovezile ce ţin de manipularea în sport. Membrii PNIS fac schimb de informaţii, stabilesc nivelul de fiabilitate şi calificare a acestor informaţii în conformitate cu normele de drept aplicabile.
41. Schimbul de informaţii se face în conformitate cu legislaţia naţională privind protecţia datelor cu caracter personal, privind confidenţialitatea investigaţiilor şi în conformitate cu Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate, Legea nr.467/2003 cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat şi Hotărârea Guvernului nr.211/2019 privind platforma de interoperabilitate (MConnect). Transferul datelor personale, efectuat în contextul Convenţiei Macolin, se realizează în conformitate cu Legea nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
42. Informaţia transmisă este strict confidenţială şi nu poate face obiectul comunicării către terţe părţi fără autorizarea instituţiei care a stat la originea acesteia.
43. Schimbul de informaţii cu parteneri internaţionali (inclusiv, dar fără a se limita la Grupul de la Copenhaga, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale-Interpol (INTERPOL), Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), Federaţia Internaţională a Asociaţiei de Fotbal (FIFA), Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA), Sistemul Global de Monitorizare a Loteriei (GLMS), Sportradar, Statsperform) se realizează în conformitate cu legislaţia internaţională relevantă privind protecţia datelor cu caracter personal, precum şi conform capitolului III "Cooperarea transfrontalieră" din Legea nr.142/2018 cu privire la schimbul de date şi interoperabilitate, asigurând respectarea standardelor referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi confidenţialitatea investigaţiilor.
Capitolul VIII
RAPORTARE ŞI TRANSPARENŢĂ
44. PNIS prezintă Guvernului anual, până la 31 martie, raportul de activitate pentru anul precedent.
45. Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi alte părţi interesate pot solicita de la PNIS informaţia privind gradul de implementare a prevederilor actelor normative naţionale şi internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea manipulării în competiţiile sportive.
|
Anexă la Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport DECLARAŢIE privind conflictul de interese Prin prezenta, subsemnatul/subsemnata _____________________________________________ (numele şi prenumele declarantului) deţinând calitatea de membru al Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport, declar că la data de __________________ am constatat că mă aflu în situaţie de conflict de interese în legătură cu soluţionarea următoarei cereri: ______________________________________________________________________________ (denumirea şi descrierea cererii) ______________________________________________________________________________ Declar că situaţia dată generează pentru mine un conflict de interese real, care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea imparţială şi obiectivă a activităţii mele în calitate de membru al Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport, din următoarele considerente: ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ Declar că, până la depunerea prezentei declaraţii, m-am abţinut de la exercitarea atribuţiilor care îmi revin în legătură cu situaţia care generează pentru mine un conflict de interese. În legătură cu declaraţia depusă, rog respectuos să se identifice, în termen de până la 3 zile, cea mai bună soluţie pentru rezolvarea situaţiei asupra căreia am informat, pornind de la natura conflictului de interese pe care l-am declarat, precum şi de la alţi factori relevanţi. Rog să mă informaţi cu privire la soluţia adoptată în legătură cu prezenta declaraţie. |
||
|
________________________ (numele, prenumele declarantului) |
____________________ (semnătura) |
______________ (data) |
Anexa nr.2
la Hotărârea Guvernului nr.886/2024
COMPONENŢA INSTITUŢIONALĂ
a Platformei Naţionale pentru Integritate în Sport
Agenţia Naţională Antidoping
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Ministerul Afacerilor Interne
Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor
Agenţia Servicii Publice
Inspectoratul General al Poliţiei
Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv
Federaţia Moldovenească de Fotbal
Societatea pe Acţiuni “Loteria Naţională a Moldovei