92/23.12.2009 Dispoziţie cu privire la examinarea, redresarea şi monitorizarea continue a situaţiei în domeniul asigurării cu apă a localităţilor republicii şi elaborarea unui plan de utilizare raţională a resurselor acvatice, de dezvoltare a sistemelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
D I S P O Z I Ţ I E
nr. 92-d din 23.12.2009
(în vigoare 29.12.2009)
Monitorul Oficial nr.193-196 art.956 din 29.12.2009
* * *
Abrogat: 14.02.2014
Hotărîrea Guvernului nr.98 din 10.02.2014
1. În scopul examinării, redresării şi monitorizării continue a situaţiei în domeniul asigurării cu apă a localităţilor republicii şi elaborării unui plan de utilizare raţională a resurselor acvatice, de dezvoltare a sistemelor de aprovizionare cu apă şi de canalizare, se creează o comisie în următoarea componenţă nominală:
| LAZAR Valeriu | viceprim-ministru, ministru al economiei, preşedinte al comisiei |
| ŞALARU Gheorghe | ministru al mediului, vicepreşedinte al comisiei |
| GUŢU Sergiu | şef al Direcţiei alimentare cu apă şi canalizare Agenţia “Apele Moldovei”, Ministerul Mediului, secretar al comisiei |
| RĂDUCAN Marcel | ministru al construcţiilor şi dezvoltării regionale |
| COSARCIUC Valeriu | ministru al agriculturii şi industriei alimentare |
| DUCA Gheorghe | preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei |
| MAGDEI Mihai | viceministru al sănătăţii |
| BARBĂNEAGRĂ Victor | viceministru al finanţelor |
| PENCOV Mihail | vicedirector al Agenţiei “Apele Moldovei”, Ministerul Mediului |
| CATRINESCU Valeriu | director al Întreprinderii de Stat “Institutul de Proiectare a Sistemelor de Gospodărire a Apelor “Acvaproiect”, Ministerul Mediului |
| CODREANU Ruslan | şef al Secţiei coordonarea politicilor, Cancelaria de Stat |
2. Comisia, antrenînd în activitatea sa experţi notorii şi reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti de profil:
a) va efectua o analiză amplă a stării actuale a resurselor acvatice ale republicii, a situaţiei în domeniul aprovizionării cu apă şi canalizării localităţilor, irigaţiei terenurilor agricole, precum şi a activităţilor în implementarea proiectelor investiţionale finanţate de organismele financiare internaţionale;
b) va elabora un plan de măsuri concrete de utilizare raţională a resurselor acvatice, dezvoltare şi gestionare coerentă a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, renovare a sistemelor de irigare, cu indicarea costurilor şi surselor de acoperire; măsurile incluse în plan urmează a fi armonizate cu Directiva 2008/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2008 de modificare a Directivei 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.81 din 20 martie 2008, p.60-61;
c) va actualiza, în baza planului propus, strategiile guvernamentale în sectorul aprovizionării cu apă şi canalizare a localităţilor, iniţiind în acest scop propuneri de modificare a hotărîrilor de Guvern nr.1406 din 30 decembrie 2005 şi nr.662 din 13 iunie 2007.
3. Comisia va prezenta Guvernului, pînă la 15 ianuarie 2010, planul sus-menţionat în vederea aprobării acestuia şi iniţierii negocierilor cu donatorii externi pentru atragerea resurselor financiare la realizarea proiectelor investiţionale în domeniu.
4. Comisia se va reuni, după necesitate, la convocarea preşedintelui şi vicepreşedintelui Comisiei.
5. Se stabileşte că, în caz de eliberare a membrilor Comisiei din funcţiile publice deţinute, atribuţiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în posturile respective, fără a fi emisă o nouă dispoziţie de Guvern.
| PRIM-MINISTRU | Vladimir FILAT |
Chişinău, 23 decembrie 2009. |
|
| Nr.92-d. |