BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

97/28.06.2023 Dispoziţie cu privire la aprobarea Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2022

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
28.06.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

D I S P O Z I Ţ I E

cu privire la aprobarea Raportului anual consolidat privind

controlul financiar public intern pentru anul 2022

nr. 97-d  din  28.06.2023

 (în vigoare 28.06.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 220-222 art. 549 din 29.06.2023

* * *

În temeiul art.29 lit.e) din Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.86-92, art.140), cu modificările ulterioare, Guvernul

DISPUNE:

1. Se aprobă Raportul anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2022.

2. Se constată următoarele probleme aferente domeniului de control financiar public intern:

1) autorităţile şi instituţiile publice înregistrează progrese modeste în dezvoltarea sistemelor de control intern managerial, iar auditul intern nu este pe deplin funcţional în sectorul public;

2) perceperea controlului financiar public intern drept reformă ce ţine exclusiv de domeniul finanţelor publice, dar şi cultura de administrare şi practicile actuale bazate pe modelul de control centralizat limitează implicarea şi angajamentul conducătorilor autorităţilor publice de diferit nivel în dezvoltarea sistemelor fiabile de control intern managerial;

3) instituirea, la nivelul autorităţilor publice, a subdiviziunilor de audit intern subdimensionate reduce capacitatea acestora de a evalua sistematic întreg domeniul de activitate al entităţii şi de implementare a standardelor profesionale privind asigurarea calităţii activităţii de audit intern.

3. Pentru abordarea problemelor enunţate, conducătorii ministerelor, ai altor autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi ai structurilor organizaţionale din sfera lor de competenţă vor întreprinde următoarele acţiuni:

1) asigurarea unui exerciţiu obiectiv de autoevaluare a sistemului de control intern managerial şi asumarea unor declaraţii de răspundere managerială în corespundere cu rezultatele raportate;

2) aprobarea şi implementarea planului de acţiuni cu privire la dezvoltarea controlului intern managerial, în scopul conformării la Standardele naţionale de control intern şi înlăturării lacunelor de sistem identificate în urma autoevaluării anuale;

3) fortificarea mecanismelor de planificare şi raportare a activităţii bazate pe performanţă şi riscuri;

4) elaborarea şi aprobarea procedurii interne de organizare şi desfăşurare a procesului de management al riscurilor aferente obiectivelor entităţii;

5) ţinerea Registrului de evidenţă a proceselor de bază gestionate în cadrul entităţii şi documentarea (grafică şi/sau narativă) acestora;

6) dezvoltarea capacităţilor (cunoştinţelor şi abilităţilor) managerilor operaţionali privind organizarea sistemelor eficace de control intern managerial;

7) consolidarea funcţiei de audit intern la nivelul organelor autorităţii administraţiei publice centrale, inclusiv prin dimensionarea raţională a subdiviziunilor de audit intern şi completarea cu personal a acestora;

8) dezvoltarea competenţelor profesionale ale auditorilor interni prin încurajarea participării la Programul de instruire şi certificare în domeniul auditului intern din sectorul public.

4. Ministerul Finanţelor, în calitate de autoritate responsabilă de politicile din domeniul controlului financiar public intern, precum şi de armonizarea centralizată a acestuia, îşi va concentra eforturile pe următoarele acţiuni:

1) elaborarea şi aprobarea unui Program de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2023 - 2026, cu stabilirea direcţiilor şi scenariilor de dezvoltare pe termen mediu;

2) promovarea şi mediatizarea conceptului de control financiar public intern, a rolului şi responsabilităţilor aferente acestuia;

3) stabilirea unor principii generale de organizare descentralizată a proceselor în cadrul unui sistem de management delegat;

4) elaborarea criteriilor minime de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul administraţiei publice centrale;

5) lansarea, în utilizare experimentală, a sistemului informaţional de raportare cu privire la controlul intern managerial şi auditul intern;

6) elaborarea şi punerea în aplicare a unui Program de dezvoltare a capacităţilor manageriale privind organizarea sistemelor eficace de control intern managerial;

7) actualizarea ghidurilor de punere în aplicare a normelor metodologice de audit intern în sectorul public;

8) îmbunătăţirea sistemului de certificare şi dezvoltare a calificării profesionale a auditorilor interni din sectorul public şi digitalizarea proceselor de implementare a acestuia;

9) organizarea şi coordonarea misiunilor de audit orizontal pe subiecte de interes comun, în scopul dezvoltării deprinderilor practice ale auditorilor interni din sectorul public;

10) asigurarea resurselor adecvate pentru coordonarea eficientă a politicii de dezvoltare a controlului financiar public intern.

5. Se recomandă autorităţilor publice locale să asigure examinarea, în cadrul şedinţelor consiliilor locale, a Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2022 şi, după caz, să implementeze recomandările din raport.

6. Ministerul Finanţelor va asigura publicarea Raportului anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2022 pe pagina sa web oficială la adresa:

https://mf.gov.md/sites/default/files/documente%20relevante/Raport%20consolidat%20CFPI%20pt%20anul%202022_Final_0.pdf 

7. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale subordonate Guvernului şi organele administraţiei publice locale de nivelul al doilea vor raporta Ministerului Finanţelor, până la data de 10 martie 2024, acţiunile întreprinse pentru realizarea prezentei dispoziţii, integrată Raportului anual (consolidat) privind controlul intern managerial pentru anul 2023.

8. Monitorizarea generală a executării prezentei dispoziţii se pune în sarcina Ministerului Finanţelor, care va prezenta Guvernului spre aprobare, până la data de 1 iunie 2024, Raportul anual consolidat privind controlul financiar public intern pentru anul 2023.

9. Prezenta dispoziţie întră în vigoare la data aprobării.