Hotărâri
983/26.10.99 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului-tip al direcţiei generale judeţene (municipale) învăţămînt, tineret şi sport
HOTĂRÎREA GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA
pentru aprobarea Regulamentului-tip al direcţiei generale
judeţene (municipale) învăţămînt, tineret şi sport
Nr.983 din 26.10.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.120-122/1049 din 04.11.1999
* * *
Abrogat: 31.10.2002
Hotărîrea Guvernului nr.1380 din 29.10.2002
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul-tip al direcţiei generale judeţene
(municipale) învăţămînt, tineret şi sport (se anexează).
2. Se abrogă hotărîrile Guvernului Republicii Moldova, conform
anexei.
Prim-ministru
al Republicii Moldova Ion STURZA
Contrasemnată:
Ministrul educaţiei şi ştiinţei Anatol Gremalschi
Chişinău, 26 octombrie 1999.
Nr. 983.
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.983 din 26 octombrie 1999
REGULAMENTUL-TIP
al Direcţiei generale judeţene (municipale)
învăţămînt, tineret şi sport
I. PRINCIPII GENERALE
1. Direcţia generală judeţeană (municipală) învăţămînt, tineret şi
sport (în continuare - Direcţia învăţămînt) este organul de conducere al
învăţămîntului, tineretului şi sportului în teritoriu, care îşi
desfăşoară activitatea în baza Legii privind administraţia publică
locală, Legii învăţămîntului, Legii cu privire la tineret, Legii cu
privire la cultura fizică şi sport, actelor normative, ordinelor,
dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise de Ministerul Educaţiei şi
Ştiinţei, deciziilor autorităţilor administraţiei judeţene (municipale),
regulamentului propriu, elaborat în conformitate cu prezentul
Regulament-tip şi aprobat de Consiliul judeţean (municipal).
2. Direcţia învăţămînt este subordonată Ministerului Educaţiei şi
Ştiinţei, în plan ştiinţifico-didactic, şi Consiliului judeţean, în
problemele administrării şi asigurării financiare şi materiale, fiind o
subdiviziune a Consiliului judeţean (municipal).
3. Direcţia învăţămînt îşi desfăşoară activitatea în strînsă
colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile
de formare iniţială şi perfecţionare a cadrelor didactice, alţi factori
cu atribuţii în domeniul învăţămîntului şi educaţiei.
4. Direcţia învăţămînt este persoană juridică, dispune de ştampilă,
cont în bancă.
II. ATRIBUŢIILE DIRECŢIEI ÎNVĂŢĂMÎNT
5. Direcţia învăţămînt:
asigură promovarea şi realizarea politicii educaţionale a statului,
prevederilor Legii învăţămîntului, Legii cu privire la tineret, Legii cu
privire la cultura fizică şi sport, hotărîrilor Parlamentului şi
Guvernului, actelor normative emise de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei
şi de Consiliul judeţean (municipal);
asigură implementarea şi îndeplinirea planurilor de învăţămînt,
programelor de studii şi metodologiilor didactice, coordonează
activitatea instituţiilor de învăţămînt particulare;
proiectează reţeaua şcolară, pe baza recensămîntului anual al
populaţiei de vîrstă şcolară obligatorie, a propunerilor unităţilor de
învăţămînt, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale
şi a agenţilor economici interesaţi, prin coordonare cu Ministerul
Educaţiei şi Ştiinţei;
elaborează, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale,
planuri anuale şi de perspectivă de şcolarizare şi le coordonează cu
Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei;
asigură, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale,
condiţiile pentru şcolarizarea obligatorie a copiilor de 7-16 ani,
creează condiţii optime pentru pregătirea către şcoală a copiilor de 5-6
ani;
exercită inspecţia şcolară, verifică activitatea personalului
didactic şi altor categorii de personal din instituţiile subordonate în
vederea îndeplinirii competenţelor ce le revin, organizează atestarea
cadrelor didactice;
asigură perfecţionarea continuă a procesului educaţional, desfăşoară
activităţi educative şi sportive, concursuri şcolare judeţene
(municipale);
analizează periodic reuşita şcolară, realizează măsuri de organizare
şi totalizare a rezultatelor examenelor de promovare şi absolvire;
ţine evidenţa personalului didactic, supraveghează desfăşurarea
concursului pentru ocuparea posturilor vacante;
organizează, îndrumă şi sprijină activitatea de perfecţionare a
cadrelor didactice, a cadrelor responsabile de lucrul cu tineretul;
studiază, generalizează şi promovează experienţa pedagogică avansată,
stimulează activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice,
elaborează instrucţiuni cu caracter metodic;
coordonează activitatea centrului metodic, comisiei medico-
psihopedagogice, serviciului psihologic şi logopedic, asigură
repartizarea copiilor cu handicap în instituţiile de învăţămînt special;
contribuie la dezvoltarea şi consolidarea continue a bazei
tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt, sportive şi de
agrement, crearea condiţiilor optime pentru realizarea procesului
educaţional şi de propagare în mase a culturii fizice şi sportului, de
protecţie socială a personalului didactic, elevilor şi tineretului;
supraveghează funcţionalitatea bazei didactico-materiale a
instituţiilor de învăţămînt; realizează studii privind necesarul de
construcţii şcolare, avizează capacităţile şi amplasamentul acestora;
asigură crearea condiţiilor pentru buna funcţionare a localurilor
şcolare, căminelor, cantinelor, complexelor sportive, taberelor de
odihnă şi întremare;
asigură, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi
conducătorii instituţiilor de învăţămînt, o bună funcţionare a schemei
de închiriere a manualelor. Analizează şi, la solicitare, prezintă
Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei rapoarte despre asigurarea
instituţiilor de învăţămînt cu manuale şi materiale didactice;
creează, în conformitate cu actele legislative în vigoare, condiţii
de dezvoltare a învăţămîntului pentru minorităţile naţionale;
exercită funcţia de tutelă, curatelă şi protecţia drepturilor
copilului; în comun cu autorităţile administraţiei publice locale,
organizează munca de plasare a minorilor orfani în instituţiile
respective;
prezintă spre examinare Consiliului judeţean (municipal) propuneri
de acordare a înlesnirilor pentru întreţinerea copiilor în şcolile de
tip internat, căminele de pe lîngă şcoli, pentru hrana copiilor în
şcoli, grupe cu regim prelungit;
sprijină acţiunile de orientare şcolară şi profesională a elevilor
şi tineretului; stabileşte, în comun cu autorităţile administraţiei
judeţene (municipale), meseriile (profesiile) necesare economiei locale
şi creează condiţii pentru organizarea învăţămîntului profesional-tehnic;
înfiinţează şi reorganizează, prin coordonare cu Ministerul
Educaţiei şi Ştiinţei, unităţi de învăţămînt în limitele de competenţă
stabilite prin lege;
colaborează cu organizaţiile nonguvernamentale de tineret şi copii
în vederea realizării programelor de tineret la nivel judeţean
(municipal) şi local;
asigură cadrele didactice cu informaţie ştiinţifică de specialitate,
proiectează şi desfăşoară consfătuiri, seminare, conferinţe, simpozioane
spartachiade, sondaje sociologice în problemele tineretului;
supraveghează asigurarea didactico-metodică a instituţiilor de
învăţămînt şi acordă cadrelor didactice asistenţă metodică;
organizează şi coordonează acţiunile de tineret şi sportive,
organizează şi controlează activitatea unităţilor sportive;
sprijină acţiunile iniţiate de mişcarea olimpică din Republica
Moldova, filialele judeţene (municipale) ale acesteia, cluburile şi
cercurile olimpice constituite în unităţile de învăţămînt şi sportive;
asigură aplicarea corectă a legislaţiei privind normele de muncă şi
salarizare a personalului din instituţiile de învăţămînt;
întreprinde măsuri pentru cunoaşterea şi respectarea de către
personal a normelor de protecţie a muncii şi prevenire a accidentelor,
precum şi de ocrotire a vieţii şi sănătăţii copiilor;
participă la elaborarea bugetului judeţean (municipal), gestionează
mijloacele financiare destinate pentru întreţinerea Direcţiei
învăţămînt, exercită controlul asupra utilizării raţionale a lor;
examinează petiţiile şi organizează audienţa cetăţenilor,
întreprinde măsuri în vederea lichidării neajunsurilor semnalate;
propune şi aplică menţiuni, sancţiuni disciplinare, prevăzute de
lege.
III. STRUCTURA DIRECŢIEI ÎNVĂŢĂMÎNT
6. Structura Direcţiei învăţămînt se aprobă de către Consiliul
judeţean (municipal) în conformitate cu statele-tip ale direcţiei,
aprobate de Guvernul Republicii Moldova.
7. În cadrul Direcţiei învăţămînt activează direcţii şi secţii.
8. Pe lîngă Direcţia învăţămînt funcţionează servicii metodice,
contabil şi de deservire.
9. Fiecare direcţie şi secţie din cadrul Direcţiei învăţămînt şi din
serviciile afiliate ei funcţionează în baza regulamentului aprobat de
Consiliul de Administraţie al Direcţiei învăţămînt.
IV. PERSONALUL DIRECŢIEI ÎNVĂŢĂMÎNT
10 Personalul Direcţiei învăţămînt este angajat în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
11. Directorul general al Direcţiei învăţămînt este numit în
funcţie, pe un termen de 4 ani, prin concurs, de către Consiliul
judeţean (municipal), la propunerea preşedintelui Consiliului, prin
coordonare cu Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei.
Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei, în baza Legii Învăţămîntului,
confirmă în post directorul general, Directorul general adjunct şi şeful
centrului metodic al direcţiei învăţămînt.
12. Directorul general adjunct şi directorul administrativ ai
Direcţiei învăţămînt sînt numiţi în funcţie, pe un termen de 4 ani, de
către directorul general.
Funcţia de director general adjunct o poate ocupa cadrul didactic cu
un stagiu de conducere în învăţămînt de cel puţin 5 ani, deţinător de
grade didactice.
13. Şefii direcţiilor şi secţiilor din cadrul Direcţiei învăţămînt
şi a celor afiliate ei se numesc în funcţie pe un termen de 4 ani de
către directorul general, prin concurs.
14. Inspectorii şcolari, metodiştii şi ceilalţi colaboratori ai
Direcţiei învăţămînt se numesc în funcţie de către directorul general,
prin concurs, pe baza criteriilor de competenţă profesională. Funcţia de
inspector şcolar şi metodist poate fi ocupată de cadrul didactic
titular, deţinător de grade didactice, cu stagiu pedagogic nu mai mic de
5 ani.
15. Numărul de inspectori şcolari şi metodişti la discipline este în
funcţie de numărul de cadre didactice din unităţile de învăţămînt
subordonate.
V. COMPETENŢELE PERSONALULUI DIRECŢIEI ÎNVĂŢĂMÎNT
16. Directorul general răspunde de întreaga activitate a Direcţiei
învăţămînt, asigurînd aplicarea prevederilor Legii învăţămîntului, Legii
cu privire la tineret, Legii cu privire la cultura fizică şi sport,
actelor normative, ordinelor şi instrucţiunilor Ministerului Educaţiei
şi Ştiinţei, a Consiliului judeţean (municipal), prefecturii, a
hotărîrilor şi măsurilor adoptate de Consiliile Consultativ şi de
Administraţie ale Direcţiei învăţămînt, conform legislaţiei în vigoare.
În acest scop, directorul general are următoarele atribuţii şi
responsabilităţi:
reprezintă Direcţia învăţămînt în relaţiile cu instituţiile,
organele şi organizaţiile centrale şi locale şi cu persoanele fizice;
răspunde de întreaga activitate educaţională din judeţ (municipiu);
emite decizii de numire şi eliberare a personalului Direcţiei
învăţămînt, a personalului de conducere şi didactic în instituţiile
subordonate, a administraţiei permanente a taberelor şcolare judeţene
(municipale) şi a altor unităţi subordonate Direcţiei învăţămînt,
conform legislaţiei în vigoare;
organizează, coordonează şi analizează activitatea compartimentelor
Direcţiei învăţămînt;
întocmeşte fişa postului pentru directorul general adjunct,
inspectorii şcolari, precum şi pentru personalul economico-financiar,
tehnic, de specialitate şi administrativ, în conformitate cu prevederile
regulamentului şi altor acte normative în vigoare;
analizează periodic concluziile şi eficienţa activităţii de control
şi îndrumare, stabilind măsuri de optimizare a procesului de învăţămînt;
răspunde de activitatea de perfecţionare a personalului didactic,
economico-financiar, tehnic şi administrativ, precum şi a personalului
didactic ajutător, potrivit metodologiei în vigoare;
răspunde de întărirea continuă şi de asigurarea funcţionalităţii
bazei didactico-materiale în instituţiile de învăţămînt; asigură
efectuarea de studii privind necesarul de construcţii şcolare şi
avizează capacităţile şi amplasamentul acestora; urmăreşte efectuarea
reparaţiilor curente, capitale, şi, după caz, propune măsuri pentru
asigurarea spaţiului de învăţămînt;
organizează lucrările privind fundamentarea bugetului anual şi
executarea acestuia;
poartă răspundere personală pentru executarea bugetului;
colaborează şi solicită sprijinul autorităţilor administraţiei
publice locale şi centrale şi al agenţilor economici pentru rezolvarea
problemelor privind funcţionarea instituţiilor de învăţămînt şi sportive;
asigură întocmirea şi fundamentarea Planului de dezvoltare a
învăţămîntului în teritoriu;
propune şi, după caz, aprobă comisiile de examene şi concursuri;
răspunde de întocmirea la timp şi de calitatea materialelor de
analiză şi sinteză solicitate de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei;
emite, în situaţii excepţionale (calamităţi naturale şi epidemii),
decizii de suspendare temporară a cursurilor şcolare şi informează
Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei despre situaţia creată şi măsurile
luate;
asigură cadrul necesar de colaborare cu organizaţiile de tineret,
copii şi sportive din teritoriu;
sprijină acţiunile de dezvoltare a sportului de performanţă în
teritoriu. În colaborare cu federaţiile sportive, organizează, îndrumă
şi controlează activitatea comisiilor judeţene (municipale) pe ramuri de
sport şi a secţiilor acestora;
aprobă calendarul competiţiilor sportive judeţene (municipale);
aplică, în caz de abateri, personalului de conducere din
instituţiile de învăţămînt subordonate sancţiunile prevăzute de
legislaţia în vigoare, face propuneri organelor ierarhic superioare
pentru aplicarea sancţiunilor care depăşesc competenţa sa;
răspunde de rezolvarea legală şi la timp a problemelor formulate în
cererile, reclamaţiile şi sesizările adresate Direcţiei învăţămînt;
anulează măsurile ilegale luate de personalul din subordine;
întocmeşte aprecierile anuale pentru directorul general adjunct şi,
împreună cu acesta, aprecierile celorlalţi colaboratori;
este ordonator de credite, putînd dispune dreptul de semnătură în
bancă şi directorului general adjunct;
întocmeşte şi înaintează Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei
propunerile de acordare a distincţiilor pentru cadrele didactice cu
merite deosebite.
17. Directorul general adjunct asigură, împreună cu directorul
general, conducerea activităţii Direcţiei învăţămînt, răspunzînd
nemijlocit de inspecţia de specialitate, specială şi de activitatea de
perfecţionare.
În lipsa directorului general, directorul general adjunct preia şi
atribuţiile acestuia.
18. Directorul general adjunct are următoarele atribuţii şi
responsabilităţi:
asigură elaborarea planurilor de muncă - anuale, trimestriale şi
operative, graficelor activităţii de îndrumare şi control, tematicii şi
obiectivelor inspecţiei şcolare; verifică şi evaluează, lunar,
activitatea de control a fiecărui inspector, în cadrul inspecţiei
şcolare speciale, de specialitate şi de perfecţionare, împreună cu
directorul general organizează, conduce şi finalizează inspecţia şcolară;
efectuează controlul şi îndrumarea nemijlocită a instituţiilor de
învăţămînt;
analizează documentele finale de control şi îndrumare încheiate de
inspectori şi metodişti, prezintă directorului general concluzii şi face
propuneri privind sporirea eficienţei activităţii de îndrumare şi
control, soluţionarea problemelor apărute şi planifică controalele de
revenire;
se îngrijeşte de continua perfecţionare profesională a inspectorilor
şi metodiştilor;
îndrumă inspectorii în vederea studierii şi popularizării
experienţei pedagogice a cadrelor didactice;
urmăreşte realizarea planurilor de învăţămînt şi a programelor
şcolare în instituţiile de învăţămînt;
urmăreşte organizarea şi desfăşurarea activităţii metodice la toate
nivelurile, precum şi activitatea de pregătire iniţială şi continuă a
personalului didactic necalificat, atestarea cadrelor didactice;
organizează activităţi de perfecţionare şi atestare a conducătorilor
instituţiilor de învăţămînt;
asigură cuprinderea la cursurile de perfecţionare a cadrelor
didactice, inspectorilor şi metodiştilor, conform metodologiei elaborate
de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei;
urmăreşte cuprinderea şi şcolarizarea tuturor copiilor de vîrstă
şcolară obligatorie, precum şi completarea studiilor de către persoanele
adulte, la cererea acestora;
urmăreşte aplicarea şi respectarea legilor, a hotărîrilor
Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor Ministerului Educaţiei şi
Ştiinţei, deciziilor Consiliului judeţean (municipal), precum şi a
deciziilor Direcţiei învăţămînt, funcţionarea schemei de închiriere a
manualelor;
controlează şi îndrumă activitatea administraţiei permanente a
taberelor, a cluburilor şi a cercurilor de elevi, coordonează
organizarea concursurilor şcolare;
răspunde de educaţia sanitară, ecologică şi rutieră a preşcolarilor
şi elevilor, stabilind, în acest scop, programe de măsuri împreună cu
organele judeţene (municipale) de specialitate, aprobate de Consiliul de
Administraţie al Direcţiei învăţămînt;
răspunde de activitatea de orientare şcolară şi profesională;
întocmeşte aprecierile anuale ale activităţii colaboratorilor din
subordine;
face propuneri directorului general pentru evidenţierea, promovarea,
recompensarea sau sancţionarea personalului din compartimentele de care
răspunde.
19. Directorul administrativ are următoarele atribuţii şi
responsabilităţi:
gestionează alocaţiile pentru întreţinerea instituţiilor din
subordine;
încheie contracte de livrare a materialelor, inventarului şi
utilajului, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, conform legislaţiei
în vigoare;
coordonează elaborarea planurilor de finanţare a instituţiilor
subordonate, devizele de venituri şi cheltuieli;
repartizează, împreună cu contabilul şef, mijloacele bugetare
prevăzute pentru întreţinerea instituţiilor din subordine;
supraveghează corectitudinea, modul de gestionare şi prezenţa la
timp a dispoziţiilor de transferare a mijloacelor băneşti instituţiilor
din subordine, utilizarea şi păstrarea mijloacelor băneşti;
este responsabil de examinarea şi aprobarea dărilor de seamă
contabile, a bilanţurilor instituţiilor din subordine;
se îngrijeşte de perfecţionarea cadrelor din subordine;
are dreptul, cu acordul directorului general, în cazul încălcării
disciplinei bugetare, să stopeze operaţiunile financiare pe alocaţiile
prevăzute instituţiilor din subordine, precum şi plata cecurilor şi alte
operaţii ale conturilor curente;
întocmeşte aprecierile anuale ale activităţii colaboratorilor din
subordine;
face propuneri directorului general pentru evidenţierea, promovarea,
recompensarea sau sancţionarea personalului din compartimentele de care
răspunde.
20. Atribuţiile directorului general adjunct şi ale directorului
administrativ pot fi completate, în baza regulamentului direcţiei şi a
altor documente normative.
21. Competenţele şi atribuţiile colaboratorilor Direcţiei învăţămînt
se stabilesc de către directorul general, în conformitate cu fişa
postului, care urmează a fi stabilită pentru fiecare funcţie.
VI. ORGANELE ADMINISTRATIVE ŞI CONSULTATIVE
22. În cadrul Direcţiei învăţămînt funcţionează Consiliul de
Administraţie şi Consiliul Consultativ ale Direcţiei generale judeţene
(municipale) de învăţămînt, tineret şi sport.
23. Consiliul de Administraţie ale Direcţiei învăţămînt este format
din directorul general al direcţiei, directorul general adjunct,
directorul administrativ, şeful Centrului metodic, contabilul şef.
Directorul general al Direcţiei învăţămînt este preşedinte al
Consiliului de Administraţie.
24. Consiliul de Administraţie coordonează întreaga activitate a
Direcţiei învăţămînt şi exercită următoarele atribuţii:
analizează activitatea desfăşurată de subdiviziunile Direcţiei
învăţămînt şi întreprinde măsuri pentru perfecţionarea acesteia;
supraveghează modul de repartizare a resurselor financiare şi
materiale, executarea bugetului;
aprobă planurile de asigurare a unităţilor de învăţămînt cu cadre
didactice şi de conducere;
analizează activitatea de pregătire, perfecţionare şi atestare a
cadrelor didactice şi întreprinde măsuri în vederea îmbunătăţirii ei;
se preocupă de problemele sociale ale personalului didactic şi
întreprinde măsuri pentru soluţionarea acestora în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
analizează şi aprobă planul anual de şcolarizare a copiilor de
vîrstă şcolară obligatorie;
analizează eficienţa procesului educaţional din instituţiile de
învăţămînt din subordine;
25. Consiliul de Administraţie îşi desfăşoară activitatea în baza
Planului anual, în care se stipulează obiectivele şi sarcinile
principale şi termenele de realizare a lor.
26. Consiliul de Administraţie se întruneşte în şedinţă lunar. În
caz de necesitate, Consiliul se poate întruni în şedinţe mai des, de
cîte ori e nevoie. Lucrările şedinţelor, deciziile luate se
înregistrează în Cartea de procese-verbale ale Consiliului de
Administraţie, care se păstrează permanent la Direcţia învăţămînt.
Procesele-verbale se semnează de către preşedintele şi secretarul
Consiliului. Deciziile Consiliului de Administraţie pot fi abrogate
printr-o nouă decizie a Consiliului sau de organele ierarhic superioare.
27. Componenţa nominală a Consiliului Consultativ al Direcţiei
învăţămînt se aprobă de Consiliul judeţean (municipal) respectiv şi este
format din directori ai unităţilor de învăţămînt, cadre didactice,
reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret, copii şi sportive,
părinţilor, ai administraţiei publice locale şi unităţilor economice.
Preşedinte al Consiliului Consultativ este directorul general al
Direcţiei învăţămînt.
28. Consiliul Consultativ îşi desfăşoară activitatea în conformitate
cu Regulamentul Consiliului Consultativ al Direcţiei învăţămînt, aprobat
de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei.
VII. DISPOZIŢII FINALE
29. Direcţia învăţămînt are dreptul de a stabili relaţii de
colaborare, de a participa la proiecte şi manifestări internaţionale în
domeniul învăţămîntului.
30. Inspectorii şcolari cu funcţii de control şi îndrumare a
activităţii manageriale a unităţilor de învăţămînt îşi vor desfăşura
activitatea fiind plasaţi, de regulă, în teritorii.
31. Consiliul de Administraţie al Direcţiei învăţămînt poate decide
plasarea în teritorii a unor colaboratori cu funcţii specifice
(inspector pentru protecţia drepturilor copilului, metodist preşcolar
etc.).
Anexă
la Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova
nr.983 din 26 octombrie 1999
L I S T A
hotărîrilor Guvernului Republicii Moldova
care se abrogă
1. Hotărîrea Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.366
din 29 septembrie 1972 "Cu privire la aprobarea Regulamentului Secţiei
de învăţămînt public a comitetului executiv al Sovietului raional,
orăşenesc de deputaţi ai oamenilor muncii din R.S.S.Moldovenească"
(Veştile R.S.S. Moldoveneşti, 1972, nr.10, art.147).
2. Punctul 2 din Modificările ce se introduc în unele hotărîri ale
Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti, aprobate prin Hotărîrea
Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.340 din 8 octombrie
1984 "Cu privire la modificarea şi abrogarea unor hotărîri ale
Guvernului R.S.S. Moldoveneşti" (Veştile R.S.S. Moldoveneşti, 1984,
nr.10, art.88).
3. Punctul 1 din Modificările ce se introduc în unele hotărîri ale
Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti, aprobate prin Hotărîrea
Sovietului Miniştrilor al R.S.S. Moldoveneşti nr.62 din 16 martie 1988
"Cu privire la modificarea şi abrogarea unor hotărîri ale Guvernului
R.S.S. Moldoveneşti" (Veştile R.S.S. Moldoveneşti, 1988, nr.3, art.23).