995/17.10.2018 Hotărîre cu privire la aprobarea Sistemului naţional de alertă teroristă
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la aprobarea Sistemului naţional de alertă teroristă
nr. 995 din 17.10.2018
(în vigoare 26.10.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-409 art.1082 din 26.10.2018
* * *
În temeiul articolului 50 din Legea nr.120/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.364-370, art.614), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Sistemul naţional de alertă teroristă (se anexează).
2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale şi locale, persoanele juridice responsabile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, vor întreprinde, în limitele competenţelor funcţionale, măsurile necesare în scopul executării prezentei hotărîri.
3. Cheltuielile pentru implementarea Sistemului naţional de alertă teroristă se vor efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate anual în bugetele autorităţilor/instituţiilor responsabile şi din alte surse neinterzise de lege.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul afacerilor interne | Alexandru Jizdan |
| Ministrul apărării | Eugeniu Sturza |
| Ministrul economiei şi infrastructurii | Chiril Gaburici |
| Ministrul afacerilor externe şi integrării europene | Tudor Ulianovschi |
| Ministrul sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale | Silvia Radu |
| Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
| Ministrul educaţiei, culturii şi cercetării | Monica Babuc |
| Ministrul justiţiei | Victoria Iftodi |
| Ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului | Nicolae Ciubuc |
| Nr.995. Chişinău, 17 octombrie 2018. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului nr.995/2018
SISTEMUL NAŢIONAL DE ALERTĂ TERORISTĂ
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Sistemul naţional de alertă teroristă (în continuare – SNAT) reprezintă un mecanism de înştiinţare şi informare a populaţiei despre eventuale pericole teroriste, de organizare şi coordonare a acţiunilor de prevenire şi descurajare a terorismului, în funcţie de gradarea situaţiei de securitate în ţară.
2. Implementarea SNAT are drept scop coordonarea şi sincronizarea măsurilor şi mecanismelor aplicate de către autorităţile publice competente pentru prevenirea, descurajarea şi combaterea activităţii teroriste pe teritoriul Republicii Moldova.
3. SNAT se bazează pe principiul responsabilităţii individuale: fiecare persoană fizică sau juridică, în mod particular, este obligată să ţină cont de pericolul existent şi să întreprindă măsurile necesare prevăzute de Legea nr.120/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului.
4. Implementarea SNAT va contribui la realizarea următoarelor obiective:
1) crearea unei platforme unice de înştiinţare şi coordonare a măsurilor la nivel naţional în caz de pericol terorist;
2) sporirea eficienţei măsurilor de prevenire şi reacţionare în caz de eventual pericol terorist sau apariţie a situaţiilor de criză teroristă;
3) gradarea situaţiei de securitate în ţară în funcţie de pericolele teroriste interne şi cele regionale, în vederea organizării şi desfăşurării măsurilor adecvate necesare asigurării securităţii naţionale;
4) promovarea, menţinerea şi dezvoltarea culturii de securitate în rîndul populaţiei în vederea cultivării unei atitudini de respingere a ideologiilor teroriste şi extremiste;
5) prevenirea şi combaterea activităţii teroriste, inclusiv depistarea şi înlăturarea premiselor de comitere a infracţiunilor cu caracter terorist;
6) dezvoltarea şi eficientizarea mecanismelor de înştiinţare şi informare a populaţiei despre eventuale pericole teroriste sau apariţia situaţiilor de criză teroristă;
7) eficientizarea măsurilor de protecţie antiteroristă la obiectivele infrastructurii critice naţionale şi locurile de aglomerare a populaţiei.
Capitolul II
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE ALERTĂ TERORISTĂ
5. SNAT este organizat şi structurat în două niveluri:
1) nivelul central, constituit din organele administraţiei publice centrale şi instituţiile din subordinea acestora cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, ale căror acţiuni sînt coordonate de Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţi şi Securitate al Republicii Moldova (în continuare – Centrul Antiterorist);
2) nivelul teritorial, reprezentat de subdiviziunile teritoriale ale autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului şi organele administraţiei publice locale, ale căror acţiuni sînt coordonate de subdiviziunile teritoriale ale Serviciului de Informaţi şi Securitate al Republicii Moldova (în continuare – SIS).
6. Interacţiunea nivelului central cu cel teritorial se realizează prin:
1) coordonarea complexului de măsuri organizatorice şi de planificare ce se impun în baza SNAT şi la decizia Centrului Antiterorist;
2) organizarea schimbului de date şi informaţii cu privire la situaţia de securitate creată, eventuale riscuri teroriste la nivel naţional şi regional;
3) analiza şi evaluarea continuă a riscurilor teroriste existente şi evoluţiei acestora;
4) desfăşurarea în comun a măsurilor speciale de investigaţii;
5) organizarea şi desfăşurarea instruirilor, a testelor, a exerciţiilor antiteroriste şi antrenamentelor prin implicarea forţelor şi mijloacelor autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
6) coordonarea şi eficientizarea măsurilor şi acţiunilor în cazul survenirii unei situaţii de criză teroristă.
Capitolul III
NIVELURILE DE ALERTĂ TERORISTĂ
7. SNAT este constituit din 4 niveluri, distinse prin 4 coduri (exprimate în culori), ce reflectă gradul de risc în funcţie de intensitatea manifestării pericolului terorist:
1) nivel scăzut (exprimat în culoare albastră) – stabilit în cazul în care informaţiile acumulate de SIS denotă existenţa unui risc scăzut de producere a unor acţiuni teroriste;
2) nivel moderat (exprimat în culoare galbenă) – stabilit în cazul în care analiza informaţiilor obţinute de SIS şi evenimentele recente indică existenţa premiselor de dezvoltare a unor factori de risc, care, în consecinţă, pot provoca comiterea atentatelor teroriste;
3) nivel ridicat (exprimat în culoare portocalie) – stabilit în cazul în care informaţiile obţinute de SIS şi evenimentele recente denotă existenţa unui risc crescut de producere a unor atentate teroriste (intenţiile de comitere a atacului terorist sînt cunoscute), însă riscul nu este iminent;
4) nivel critic (exprimat în culoare roşie) – stabilit în cazul în care informaţiile obţinute de SIS denotă existenţa riscului iminent de săvîrşire a atentatelor teroriste ne/simultane sau despre atacurile teroriste deja comise.
8. Codul de alertă teroristă se stabileşte la nivelul întregii ţări sau pentru o regiune anumită şi poate fi modificat în contextul unor evenimente publice de rezonanţă derulate în Republica Moldova, inclusiv de factură internaţională.
9. Stabilirea, schimbarea sau anularea nivelului de alertă teroristă, termenul şi aria de instituire a acestuia se efectuează în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate pe segmentul prevenirii şi combaterii terorismului, în baza ordinului directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, la propunerea şefului Centrului Antiterorist.
Capitolul IV
MĂSURILE SPECIFICE
10. La fiecare nivel de alertă stabilit, autorităţile publice competente vor întreprinde măsuri specifice în vederea asigurării securităţii naţionale.
Secţiunea 1
Măsurile întreprinse în caz de nivel scăzut de alertă teroristă
11. În cazul nivelului scăzut de alertă teroristă (cod albastru), autorităţile cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în limitele competenţelor, întreprind următoarele măsuri:
1) acumulează, evaluează şi verifică informaţii şi date cu privire la riscurile teroriste;
2) lichidează şi diminuează acţiunea factorilor care provoacă apariţia şi răspîndirea ideologiilor cu caracter extremist-terorist;
3) desfăşoară activităţi de profilaxie;
4) perfecţionează bazele juridice şi organizaţionale de luptă împotriva terorismului;
5) elaborează şi implementează metode şi instrumente noi de luptă împotriva terorismului;
6) desfăşoară acţiuni de informare şi sensibilizare a populaţiei despre pericolele şi ameninţările teroriste, precum şi despre regulile de comportament în situaţii de criză teroristă;
7) formează opinia publică în scopul promovării politicii de stat în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
8) dezvoltă cooperarea internaţională pe palierul prevenirii şi combaterii terorismului.
12. În cazul nivelului scăzut de alertă teroristă (cod albastru), Centrul Antiterorist întreprinde următoarele măsuri:
1) monitorizează situaţia operativă privind situaţia de securitate antiteroristă la nivel naţional şi regional;
2) culege şi evaluează informaţiile pe palierul de competenţă în vederea prevenirii şi combaterii tendinţelor extremist-teroriste pe teritoriul naţional;
3) determină şi analizează cauzele şi condiţiile ce contribuie la apariţia şi răspîndirea manifestărilor de terorism;
4) acordă sprijin metodic şi oferă recomandări organelor abilitate în prevenirea şi combaterea terorismului în identificarea şi anihilarea cauzelor şi condiţiilor ce duc la apariţia şi răspîndirea manifestărilor de terorism;
5) coordonează activităţile autorităţilor cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului privind extinderea cooperării cu organele de aplicare a legii şi serviciile speciale ale altor state, structurile antiteroriste şi organizaţii internaţionale implicate în lupta împotriva terorismului în baza tratatelor internaţionale.
Secţiunea a 2-a
Măsurile întreprinse în caz de nivel moderat de alertă teroristă
13. În cazul instituirii nivelului moderat de alertă teroristă (cod galben), autorităţile cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în limitele competenţelor, întreprind toate acţiunile prevăzute la nivelul scăzut (punctul 11), suplimentar înfăptuind următoarele măsuri:
1) îşi concentrează eforturile în vederea descurajării, depistării şi prevenirii situaţiilor ce pot provoca un pericol terorist;
2) amplifică măsurile de control şi asigurare a ordinii publice la punctele de trecere a frontierei de stat, aeroporturi, gările feroviare şi auto, la obiective de aglomerare în masă a populaţiei;
3) verifică starea şi nivelul de asigurare a protecţiei fizice şi sporesc măsurile de pază la obiectivele de infrastructură critică din gestiune, în vederea depistării şi prevenirii unor eventuale situaţii de criză teroristă;
4) intensifică măsurile de verificare şi asigurare a ordinii publice în locurile de aglomerare a populaţiei, în cadrul manifestărilor în masă, al evenimentelor culturale, sportive, în vederea depistării eventualelor indici şi situaţii de risc (dispozitive explozive, persoane cu comportament suspect sau violent etc.);
5) desfăşoară instruiri suplimentare pentru angajaţi, care sînt antrenaţi în acţiunile de ocrotire a normelor de drept şi pentru personalul din cadrul obiectivelor care pot deveni ţinte pentru atacuri teroriste;
6) verifică nivelul de pregătire a forţelor şi mijloacelor care pot fi antrenate în procedeele de reacţionare în situaţii de criză teroristă şi lichidarea consecinţelor acesteia.
14. În cazul nivelului moderat de alertă teroristă (cod galben), Centrul Antiterorist întreprinde următoarele măsuri:
1) coordonează acţiunile autorităţilor abilitate în prevenirea şi combaterea terorismului;
2) acumulează, verifică şi valorifică informaţiile despre probabilitatea comiterii unor acţiuni cu tentă teroristă;
3) în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei de frontieră, intensifică monitorizarea fluxului de pasageri la punctele de trecere a frontierei de stat, în vederea identificării şi neadmiterii tentativelor de intrare, tranzitare a teritoriului Republicii Moldova de către cetăţenii străini sau apatrizii implicaţi în activităţi teroriste;
4) monitorizează şi verifică nivelul de asigurare a protecţiei antiteroriste la obiectivele infrastructurii critice;
5) emite prescripţii şi recomandări pentru autorităţile competente, sectorul public şi privat privind măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea neadmiterii şi minimizării eventualelor situaţii de risc;
6) desfăşoară acţiuni de instruire sau acordă suport la desfăşurarea acestora pentru persoanele responsabile nemijlocit de domeniul respectiv.
Secţiunea a 3-a
Măsurile întreprinse în caz de nivel ridicat de alertă teroristă
15. În cazul instituirii nivelului ridicat de alertă teroristă (cod portocaliu), autorităţile cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în limitele competenţelor, întreprind toate acţiunile prevăzute la nivelul moderat (punctul 13), înfăptuind suplimentar următoarele măsuri:
1) efectuează controlul permanent asupra evoluţiei situaţiei legate de ameninţarea comiterii atentatului terorist;
2) prognozează eventualele consecinţe ale comiterii atacului terorist şi pregătesc forţele şi mijloacele destinate pentru implicarea în operaţiunea antiteroristă şi lichidarea consecinţelor acesteia;
3) evaluează posibilităţile instituţiilor medicale din teritoriu şi ale autorităţilor de asigurare a protecţiei sociale pentru reacţionare la atentatul terorist;
4) organizează activitatea serviciilor specializate de salvare şi recuperare;
5) verifică nivelul de pregătire a forţelor pentru protecţia populaţiei şi teritoriului în cazul apariţiei unor situaţii excepţionale;
6) întreprind măsuri de căutare a substanţelor explozive şi unităţilor de armament la potenţialele obiective-ţinte pentru atacuri teroriste;
7) derulează acţiuni de sensibilizare a populaţiei în vederea comunicării imediate organelor abilitate despre ameninţări de comitere a atacului terorist;
8) efectuează, în condiţiile prevăzute de lege, măsurile speciale de investigaţii, de căutare operativă a persoanelor implicate în pregătirea atentatului terorist;
9) determină suficienţa forţelor implicate şi apreciază necesitatea atragerii forţelor şi mijloacelor suplimentare;
10) analizează eficacitatea măsurilor întreprinse de prevenire şi combatere a activităţii teroriste, şi în baza rezultatelor, iau decizii cu caracter administrativ.
16. În cazul nivelului ridicat de alertă teroristă (cod portocaliu), Centrul Antiterorist întreprinde următoarele măsuri:
1) culege, analizează şi evaluează informaţiile privind evoluţia situaţiei de securitate antiteroristă;
2) pregăteşte şi organizează şedinţe extraordinare (consultative, de informare, instruire, planificare) cu factorii de decizie din cadrul autorităţilor cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
3) asigură realizarea oportună a schimbului de informaţii cu partenerii străini şi autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, cu privire la evoluţia evenimentelor cu tentă teroristă;
4) verifică starea sistemelor şi echipamentelor de comunicaţii utilizate în cadrul operaţiei antiteroriste;
5) asigură interacţiunea cu instituţiile mass-media, în scopul prevenirii apariţiei situaţiilor de panică;
6) coordonează activitatea autorităţilor responsabile de prevenirea şi combaterea terorismului;
7) stabileşte starea de luptă a efectivului responsabil de intervenţia contrateroristă.
Secţiunea a 4-a
Măsurile întreprinse în caz de nivel critic de alertă teroristă
17. În cazul instituirii nivelului critic de alertă teroristă (cod roşu), autorităţile cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, în limitele competenţelor, întreprind toate acţiunile prevăzute la nivelul ridicat (punctul 15), suplimentar înfăptuind următoarele măsuri:
1) pun la dispoziţia Serviciului de Informaţii şi Securitate forţele şi mijloacele pentru desfăşurarea operaţiei antiteroriste;
2) îndeplinesc indicaţiile şi recomandările Comandamentului Operaţional Antiterorist;
3) participă la crearea şi activitatea Consiliului teritorial antiterorist;
4) întreprind măsuri pentru minimizarea şi lichidarea consecinţelor actului terorist (incendii, scurgeri de gaze naturale, dezamorsarea explozivelor, decontaminarea radioactivă, chimică sau bacteriologică);
5) efectuează măsuri de salvare a persoanelor, acordare a asistenţei medicale, evacuare a victimelor din zonele de criză teroristă şi întreprind măsuri de pază a bunurilor personale rămase fără supraveghere în locurile de evacuare;
6) instalează punctele de amplasare temporară a persoanelor evacuate, îi asigură cu produse alimentare, haine şi obiecte de prima necesitate;
7) ridică pe alarmă forţele abilitate în combaterea terorismului;
8) întreprind alte măsuri orientate spre suprimarea atentatului terorist, în funcţie de situaţia creată.
18. În cazul nivelului critic de alertă teroristă (cod roşu), Centrul Antiterorist desfăşoară toate acţiunile prevăzute în cazul nivelurilor moderate şi ridicate de alertă teroristă, precum şi:
1) înaintează propuneri cu privire la instituirea Consiliului teritorial antiterorist, componenţa şi locul de poziţionare a Comandamentului Operaţional Antiterorist;
2) elaborează şi precizează planul desfăşurării operaţiunii antiteroriste, apreciază necesităţile de forţe şi mijloace atrase în acţiune;
3) coordonează şi organizează măsurile privind suprimarea actului terorist, inclusiv acţiunile subdiviziunilor şi forţelor atrase la înfăptuirea acestor măsuri;
4) asigură implicarea tuturor autorităţilor cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului sau unei părţi a acestora, inclusiv a forţelor şi mijloacelor pentru desfăşurarea operaţiei antiteroriste;
5) în baza analizei efectuate, înaintează propuneri privind organizarea şi desfăşurarea operaţiei antiteroriste, prezintă conducerii Serviciului de Informaţii şi Securitate informaţii despre evoluţia situaţiei de securitate în cazul declanşării unui act terorist, măsurile întreprinse, precum şi cele planificate pentru a fi întreprinse în continuare;
6) asigură interacţiunea autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului cu organele administraţiei publice centrale şi locale, întreprinderile, organizaţiile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare;
7) întreprinde şi alte măsuri orientate spre suprimarea atentatului terorist şi minimizarea consecinţelor acestuia.
19. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv persoanele cu funcţii de răspundere, persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, vor acorda suportul necesar Comandamentului Operaţional Antiterorist în desfăşurarea operaţiei antiteroriste.
Capitolul V
DISPOZIŢII FINALE
20. Autorităţile abilitate în prevenirea şi combaterea terorismului vor elabora, în decurs de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, planuri interne de acţiuni pentru subunităţile specializate din subordine pentru fiecare nivel de alertă teroristă şi le vor prezenta Centrului Antiterorist pentru coordonare. La necesitate, Centrul Antiterorist va acorda suportul consultativ la elaborarea acestor planuri.
21. Cheltuielile pentru implementarea SNAT se vor efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate anual în bugetele autorităţilor/instituţiilor şi din alte surse neinterzise de lege.
22. Instituţiile mass-media vor acorda suportul necesar autorităţilor cu competenţe în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului în mediatizarea şi informarea populaţiei cu privire la acţiunile şi măsurile necesare la instituirea sau schimbarea nivelului de alertă teroristă.
23. Centrul Antiterorist va elabora şi va mediatiza recomandările generale pentru populaţie la fiecare nivel de alertă teroristă.