Documente
Acord din 03.03.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.458 din 17.04.2003
Acord* între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Federaţiei Ruse privind recunoaşterea
reciprocă a actelor de studii
din 03.03.2003
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 33, pag.350
* * *
-----------------------
* Întocmit la Chişinău la 03.03.2003
În vigoare din 23.07.2003
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, denumite în
continuare "Părţi",
ţinînd cont de ralaţiile tradiţionale, strînse şi fructuoase, în
domeniul învăţămîntului,
tinzînd spre dezvoltarea în continuare a mobilităţii academice
bilaterale şi a colaborării în domeniul învăţămîntului şi ştiinţei,
pornind de la principiile şi prevederile Convenţiei cu privire la
recunoaşterea calificărilor din învăţămîntul superior în regiunea
Europeană, din 11 aprilie 1997,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Prezentul Acord se referă la documentele de stat privind studiile,
eliberate în Republica Moldova şi Federaţia Rusă de către instituţiile
de învăţămînt acreditate de stat şi alte instituţii de stat
împuternicite, în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi
Federaţiei Ruse.
Prevederile prezentului Acord, de asemenea, se referă la documentele
indicate în alineatul întîi al prezentului articol, eliberate pe
teritoriul ambelor state pînă la intrarea în vigoare a prezentului
Acord.
Articolul 2
Certificatul de studii gimnaziale, eliberat în Republica Moldova, şi
Atestatul de studii generale de bază, eliberat în Federaţia Rusă se
recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi Republica Moldova în calitate
de documente, ce permit continarea studiilor în instituţiile de
învăţămînt mediu de cultură generală, primar şi secundar profesional în
Federaţia Rusă şi Republica Moldova în conformitate cu legislaţia
Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova şi în corespundere cu
cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
Articolul 3
Diploma de bacalaureat, atestatul de absolvire a şcolii medii
(complete) de cultură generală şi diploma de studii medii profesionale,
eliberate în Republica Moldova şi atestatul de studii medii (complete)
generale, diploma de studii profesionale primare (cu primirea studiilor
medii generale) şi diploma de studii medii profesionale, eliberate în
Federaţia Rusă se recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica
Moldova în calitate de documente ce permit continuarea studiilor în
instituţiile de învăţămînt superior din Federaţia Rusă şi Republica
Moldova în conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia
Republicii Moldova în corespundere cu cerinţele instituţiei de
învăţămînt primitoare.
Articolul 4
Certificatele de calificare a studiilor profesionale de treapta I şi
II, eliberate în Republica Moldova şi diploma de studii profesionale
primare şi adeverinţa de calificare, eliberate în Federaţia Rusă se
recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova. Pentru
angajarea în serviciu, se recunoaşte pregătirea profesională a
deţinătorilor diplomelor şi certificatelor în corespundere cu
specialitatea (profesia) şi calificarea indicată.
Articolul 5
Diploma de tehnician (tehnolog), eliberată în Republica Moldova şi
diploma de studii medii profesionale, eliberată în Federaţia Rusă se
recunosc respectiv în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova, la
admiterea în instituţiile de învăţămînt superior în conformitate cu
legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova în
corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
Pentru angajare în serviciu, se recunoaşte pregătirea profesională a
deţinătorilor diplomelor în corespundere cu specialitatea (profilul) şi
calificarea indicate.
Articolul 6
Diploma de studii superioare de scurtă durată, diploma de studii
superioare universitare cu excepţia specialităţii medicină, eliberată în
Republica Moldova şi diploma de studii superioare incomplete cu excepţia
specialităţii medicină, eliberată în Federaţia Rusă, se recunosc,
respectiv, în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova în calitate de
documente ce confirmă terminarea perioadei corespunzătoare de studii şi
oferă posesorului dreptul la continuarea studiilor superioare în
Federaţia Rusă şi Republica Moldova în conformitate cu legislaţia
Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii Moldova şi în corespundre cu
cerinţele instituţiei de învăţămînt primitoare.
Pentru angajarea în serviciu se recunoaşte pregătirea profesională a
deţinătorilor diplomelor în corespundere cu specialitatea (profilul) şi
calificarea indicată.
Articolul 7
Diploma de studii superioare universitare, care certifică acordara
gradului de licenţiat eliberată în Republica Moldova şi diploma de
studii superioare profesionale care certifică acordarea calificării
(gradului) de bacalaureat eliberată în Federaţia Rusă se recunosc,
respectiv, în Federaţia Rusă şi în Republica Moldova şi oferă
posesorului dreptul la continuarea studiilor superioare în Federaţia
Rusă şi Republica Moldova după programele de pregătire a magistrului şi
specialistului conform legislaţiei Federaţiei Ruse şi după programele de
pregătire a magistrului conform legislaţiei Republicii Moldova şi în
corespundere cu cerinţele instituţiei de învăţămînt superior primitoare.
Pentru angajarea în serviciu, pregătirea profesională a
deţinătorilor acestor diplome se recunoaşte în corespundere cu profilul
(specialitatea) şi calificarea indicată în ele.
Articolul 8
Diplomele de studii superioare care atestă terminarea studiilor
complete la zi cu o durată de nu mai puţin de 6 ani la specialitatea
medicină cu conferirea calificării de medic (calificarea "stomatolog" şi
"farmacist" după 5 ani de studii), eliberate în Republica Moldova şi în
Federaţia Rusă, se recunosc, respectiv, în Federaţia Rusă şi în
Republica Moldova în cazul continuării studiilor după programele de
învăţămînt postuniversitar profesional conform legislaţiei Federaţiei
Ruse şi după programele de învăţămînt postuniversitar conform
legislaţiei Republicii Moldova şi în corespundere cu cerinţele
instituţiei de învăţămînt sau a instituţiei ştiinţifice primitoare.
Pentru angajarea în serviciu, pregătirea profesională a
deţinătorilor acestor diplome se recunoaşte în corespundere cu
specializarea şi calificarea indicată în ele, iar accesul la activitatea
profesională independentă se realizează în corespundere cu legislaţia
Părţilor.
Articolul 9
Cetăţenii, care au absolvit instituţiile de învăţămînt superior pe
teritoriul Republicii Moldova sau Federaţiei Ruse şi deţin acte de
studii corespunzătoare, au dreptul să studieze după programul
învăţămîntului postuniversitar profesional în Federaţia Rusă şi după
programul învăţămîntului postuniversitar în Republica Moldova, în
conformitate cu legislaţia Federaţiei Ruse şi legislaţia Republicii
Moldova şi, de asemenea, în conformitate cu cerinţele instituţiilor
superioare de învăţămînt sau ştiinţifice primitoare.
Articolul 10
Aplicarea aticolelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale prezentului Acord
subînţelege că durata studiilor şi domeniile de pregătire, în întregime,
coincid. În cazuri aparte, organele împuternicite ale Părţilor pot
solicita, deţinătorilor diplomelor menţionate în aceste articole,
documente ce confirmă urmarea unor cursuri suplimentare şi susţinerea
examenelor la disciplinele care reprezintă o diferenţă specifică a
programei de învăţămînt în vigoare.
Articolul 11
Recunoaşterea documentelor de studii prevăzute de prezentul Acord nu
eliberează posesorul documentului de obligaţiunea de a îndeplini şi alte
cerinţe generale, (pe lîngă cele referitoare la posesia documentului),
care se prezintă la admiterea în instituţia de învăţămînt, sau pentru
realizarea activităţii profesionale pe teritoriul Republicii Moldova şi
Federaţiei Ruse.
Articolul 12
Pentru realizarea prezentului Acord, organele împuternicite ale
Părţilor îşi oferă reciproc mostre ale documentelor de stat despre
studii, precum şi actele juridice normative naţionale ce reglementează
regulile şi procedura de perfectare şi eliberare a lor.
Părţile vor constitui o Comisie mixtă de experţi, pentru
soluţionarea problemelor care pot parveni după încheierea prezentului
Acord. Componenţa părţii naţionale a Comisiei mixte, Părţile se vor
informa reciproc prin canale diplomatice.
Comisia mixtă de experţi va activa în măsura necesităţilor. Locul şi
timpul şedinţelor se vor coordona de către organele împuternicite.
Articolul 13
Părţile se vor consulta şi se vor informa reciproc despre
modificările în sistemul lor de învăţămînt, despre modificarea, de către
stat, a criteriilor de apreciere în instituţiile de învăţămînt şi a
denumirii documentelor de studii. În baza informaţiei primite, Părţile
vor completa şi modifica prezentul Acord.
Articolul 14
Părţile vor coordona activităţile sale în cadrul forumurilor
internaţionale multilaterale, conferinţelor şi întîlnirilor, dedicate
întrebărilor generale privind recunoaşterea şi stabilirea echivalenţei
documentelor de studii.
Articolul 15
Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei înştiinţări în
scris despre îndeplinirea de către Părţi a procedurilor interne,
necesare intrării lui în vigoare.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de 5 ani şi se va prelungi
în mod automat pentru perioade consecutive de cinci ani, dacă nici una
dintre Părţi nu va înştiinţa în scris, cu cel puţin şase luni pînă la
expirarea perioadei ulterioare de valabilitate a prezentului Acord,
despre intenţia sa de a-l denunţa.
În cazul denunţării prezentului Acord, prevederile lui vor continua
să se aplice faţă de documentele menţionate în prezentul Acord,
eliberate pînă la rezilierea Acordului şi faţă de persoanele care fac
studii şi candidaţii la grade şi titluri ştiinţifice, sosiţi în
Federaţia Rusă sau în Republica Moldova pînă la rezilierea prezentului
Acord. Documentele primite de către ei se vor recunoaşte în conformitate
cu prevederile prezentului Acord.
Întocmit la Chişinău, la 3 martie 2003 în două exemplare, fiecare în
limbile moldovenească şi rusă, ambele texte fiind egal autentice.