BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord din 04.07.97 între Ministerul Economiei şi Reformelor al Republicii Moldova şi Administraţia Ţinutului Krasnodar al Federaţiei Ruse privind colaborarea comercial-economică

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
04.07.1997
Acord între Ministerul Economiei şi Reformelor al Republicii Moldova şi Administraţia Ţinutului Krasnodar al Federaţiei Ruse privind colaborarea comercial-economică din 04.07.1997 * * * Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 21, pag.296 -------------------------------- * Semnat la Chişinău, la 4 iulie 1997. În vigoare din ziua semnării. Ministerul Economiei şi reformelor al Republicii Moldova şi Administraţia ţinutului Krasnodar al Federaţiei Ruse, denumite în continuare "Părţi", în baza interesului reciproc pentru extinderea relaţiilor comercial-economice, în scopul creării condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea relaţiilor de piaţă între subiecţii economici, acordînd o deosebită importanţă menţinerii şi amplificării relaţiilor tehnologice şi de producţie dintre întreprinderi şi organizaţii, conducîndu-se de Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la comerţul liber din 9 februarie 1993, au convenit asupra următoarelor: Articolul 1 Colaborarea comercial-economică dintre Părţi se va realiza în baza acordurilor dintre organele administraţiei de stat şi a contractelor dintre agenţii economici, în conformitate cu legislaţiile în vigoare în Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Articolul 2 Părţile vor contribui la menţinerea şi extinderea relaţiilor economice dintre întreprinderile şi organizaţiile din Republica Moldova şi ţinutul Krasnodar al Federaţiei Ruse, inclusiv vor acorda ajutor la încheierea contractelor de livrare a producţiei şi îndeplinirea condiţiilor de livrare. Volumul şi condiţiile livrărilor reciproce de produse şi mărfuri, precum şi preţurile se determină în contractele directe dintre agenţii economici. Decontările reciproce se efectuează în conformitate cu legislaţiile în vigoare ale republicii Moldova şi federaţiei ruse. Articolul 3 Părţile vor susţine dezvoltarea întreprinderilor cu relaţii de cooperare şi a celor legate prin tehnologii similare de producere. Articolul 4 Părţile vor contribui la crearea şi activitatea pe teritoriul lor a reprezentanţelor comercial-economice şi a caselor de comerţ, precum şi la crearea întreprinderilor şi unităţilor de producţie mixte, la desfăşurarea lucrărilor de organizare a investirii în comun în obiecte şi programe. Articolul 5 Părţile vor efectua schimb de informaţii cu privire la întreprinderile industriale şi agricole, precum şi referitor la necesităţile acestor întreprinderi şi ale populaţiei în ceea ce priveşte asigurarea cu principalele tipuri de producţie industrială, mărfuri de larg consum şi produse agricole. Articolul 6 În scopul dezvoltării relaţiilor bilaterale, Părţile vor contribui la încheierea contractelor şi în alte domenii de colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică de interes reciproc. Articolul 7 Părţile vor soluţiona în comun problemele ce apar în procesul realizării prezentului Acord prin consultări şi negocieri. Modificarea prevederilor prezentului Acord se va efectua în baza înţelegerilor dintre Părţi, întocmite în formă de protocoale adiţionale la acesta. Articolul 8 Prezentul Acord se încheie pentru un termen de cinci ani şi întră în vigoare din data semnării. Acţiunea prezentului Acord poate fi încetată de oricare dintre Părţi, notificînd în scris cealaltă Parte despre intenţia sa de a-l denunţa. În acest caz, prezentul Acord îşi pierde valabilitatea după şase luni de la data prezentării unei astfel de notificări. Articolul 9 În caz de încetare înainte de termen a acţiunii prezentului Acord, prevederile lui vor continua să fie aplicate tuturor contractelor, obligaţiunile faţă de care au apărut în perioada de valabilitate a acestuia şi nu sunt executate la momentul suspendării termenului de valabilitate al prezentului Acord. Întocmit la 4 iulie 1997, la Chişinău, în două exemplare originale, fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte fiind egal autentice.