Documente
Acord din 04.08.98 între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei cu privire la colaborarea în domeniul recunoaşterii reciproce a rezultatelor activităţilor de certificare
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.1001 din 28.09.98
Acord* între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de
Miniştri al Ucrainei cu privire la colaborarea în domeniul
recunoaşterii reciproce a rezultatelor activităţilor de
certificare
din 04.08.1998
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 23, pag.261
--------------------------
* Semnat la Kiev, la 4 august 1998.
În vigoare din 1 octombrie 1998.
Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei,
denumite în continuare Părţi,
în scopul eliminării barierelor tehnice în relaţiile economice şi
comerciale între Republica Moldova şi Ucraina în conformitate cu
principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului,
reieşind din tendinţa reciprocă de protecţia consumatorilor şi
asigurarea inofensivităţii produselor, care sunt obiecte ale exportului-
importului între Republcia Moldova şi Ucraina,
ţinînd cont de interesele economice ale Republicii Moldova şi
Ucrainei, au convenit următoarele:
Articolul 1
Părţile vor colabora în scopul asigurării calităţii şi
inofensivităţii produselor livrate reciproc, care sunt obiecte ale
certificării obligatorii în cadrul sistemelor naţionale de certificare
în conformitate cu legislaţia şi documentele normative ale Republicii
Moldova şi Ucrainei.
Articolul 2
Organele responsabile de realizarea prezentului Acord sunt:
În Republica Moldova - Departamentul Standarde, Metrologie şi
Supraveghere Tehnică;
În Ucraina - Comitetul de stat pentru standardizare, metrologie şi
certificare.
Articolul 3
Părţile recunosc reciproc sistemele naţionale de certificare
(Sistemul Naţional de certificare al Republicii Moldova - SNC RM şi
Sistemul de stat de certificare a produselor al Ucrainei - Sistemul de
certificare UcrSEPRO), organismele de certificare, laboratoarele de
încercări, acreditate în cadrul acestor sisiteme şi rezultatele
activităţii lor în conformitate cu "Modul de recunoaştere a rezultatelor
activităţii de certificare", Primit la Şedinţa a IV a Consiliului
Interstatal pentru standardizare, metrologie şi certificare în Chişinău,
la 20 octombrie 1993, şi modificarea corespunzătoare, primită la şedinţa
a 8 a Consiliului Interstatal din 10-12 octombrie 1995 în Erevan.
Articolul 4
Părţile vor colabora în baza acordurilor, protocoalelor şi
programelor ce prevăd:
- armonizarea succesivă a standaredelor naţionale şi documentelor
normative cu cerinţele standardelor şi regulilor internaţionale,
- armonizarea cerinţelor sisitemelor naţionale de certificare cu
recomandările şi normele europene şi internaţionale,
- posibilitatea de acreditare reciprocă a organismelor de
certificare şi laboratoarelor de încercări,
- instruirea şi atestarea experţilor-auditori.
Articolul 5
În vederea asigurării conlucrării în domeniul certificării şi
asigurării calităţii, Părţile vor face schimburi permanente, în modul
stabilit de informaţie şi documente despre:
- documentele de bază în domeniul certificării, în vigoare în cadrul
Sistemelor lor;
- listele organismelor de certificare şi laboratoarelor de încercări
acreditate în sistemele de certificare ale Părţilor;
- listele produselor, supuse certificării obligatorii şi documentele
normative în conformitate cu care se va efectua certificarea;
- cursuri organizate în scopul instruirii experţilor în domeniul
certificării;
- listele experţilor în domeniul certificării, înregistraţi în
sisitemele de certificare ale Părţilor;
- modificările şi completările la aceste documente.
Articolul 6
Toate cheltuielile legate de delegarea experţilor pentru acreditarea
laboratoarelor de încercări şi organismelor de certificare vor fi
suportate din contul organizaţiei ce a depus cererea de acreditare.
Articolul 7
Certificarea produselor se efectuează conform cererilor
solicitanţilor şi se remunerează în baza de contract.
În scopul evitării ambiguităţilor şi înlăturării barierelor
suplimentare la livrarea produselor, Părţile vor întreprinde măsuri în
vederea însoţirii produselor livrate cu certificate de conformitate
perfectate în limba rusă.
Articolul 8
Părţile recunosc fără proceduri suplimentare rezultate încercărilor,
efectuate de către laboratoarele de încercări, acreditate în sisitemele
internaţionale de certificare, membri ai căreia sunt amblele Părţi, în
conformitate cu regulile de procedură ale acestor sisteme
internaţionale.
Articolul 9
Producătorul este responsabil pentru conformitatea produselor cu
cerinţele legilor şi documentelor normative, indicate în certificatul de
conformitate, iar organul ce a emis iniţial certificatul de conformitate
- pentru corectitudinea certificatelor emise.
Articolul 10
Prezentul Acord nu afectează drepturile şi obligaţiunile ce decurg
din acordurile încheiate anterior de Părţi şi organizaţiile lor cu state
terţe.
Articolul 11
Părţile vor asigura confidenţialitatea documentaţiei şi a
informaţiilor primite în cadrul prezentului Acord.
Informaţia, primită de către una din Părţi, poate fi transmisă unor
terţe numai cu acordul Părţii care a furnizat informaţia.
Articolul 12
Divergenţele privind realizarea şi interpretarea prezentului Acord
se vor soluţiona pe calea tratativelor şi întîlnirilor de lucru între
organele responsabile de realizarea acestui Acord.
Articolul 13
Prezentul Acord poate fi modificat şi completat în baza înţelegerii
reciproce între Părţi.
Articolul 14
Prezentul Acord se încheie pentru un termen de cinci ani şi intră în
vigoare la data primirii ultimei înştiinţări în scris despre
îndeplinirea de către Părţi a procedurilor interne necesare intrării lui
în vigoare.
Acţiunea lui se va prelungi în mod automat pentru următoarele
termene consecutive de cinci ani, dacă nici una dintre părţi nu va
înştiinţa în scris cealaltă Patre, cu cel puţin şase luni pînă la
expirarea termenului corespunzător, despre intenţia sa de a-l denunţa.
Întocmit la Kiev la 4 august 1998 în două exemplare originale, în
limbile moldovenească, ucraineană şi rusă, toate texetele fiind egal
autentice.
În cazul apariţiei unor divergenţe în interpretarea sau aplicarea
prevederilor prezentului Acord, textul în limba rusă va fi de referinţă.