Documente
Acord din 10.12.97 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind transporturile auto internaţionale
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.230 din 27.02.98
Acord* între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Republicii Polone privind
transporturile auto internaţionale
din 10.12.1997
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 23, pag.215
--------------------------
* Semnat la Chişinău, la 10 decembrie 1997.
În vigoare din 24 martie 1999.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone, denumite
în continuare "Părţi Contractante",
aspirînd la dezvoltarea transportului auto de pasageri şi mărfuri
între ambele state, precum şi în tranzitul prin teritoriile lor,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
1) Prevederile prezentului Acord se aplică transporturilor de
pasageri şi mărfuri între Republica Moldova şi Republica Polonă, în
tranzit prin teritoriile lor, precum şi prin state terţe şi retur,
efectuate cu mijloace de transport auto, înmatriculate pe teritoriul
statului uneia dintre Părţile Contractante.
2) Transportatorii uneia dintre Părţile Contractante nu au dreptul
să efectueze transporturi de pasageri şi mărfuri între două puncte
situate pe teritoriul statului celeilalte Părţi Contractante.
Efectuarea unor astfel de transporturi se permite doar dacă
transportatorul a primit pentru aceasta o autorizaţie specială de la
autoritatea competentă a celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 2
În scopurile prezentului Acord:
1) Termenul transportator înseamnă o persoană fizică sau juridică,
stabilită sau care are sediul pe teritoriul statului uneia dintre
Părţile Contractante şi care are dreptul la efectuarea transporturilor
auto internaţionale, conform legislaţiei interne în vigoare a acestui
stat.
2) Termenul mijloc de transport înseamnă:
a) mijlocul de transport auto cu propulsie mecanică, construit sau
adaptat pentru efectuarea transporturilor auto de pasageri şi mărfuri,
sau pentru tracţiunea mijlocului de transport destinat acestor
transporturi;
b) autotrenul compus din mijlocul de transport, care corespunde
condiţiilor menţionate la subpunctul a), precum şi remorca sau
semiremorca.
3) Termenul autobuz înseamnă mijlocul de transport auto, destinat
conform construcţiei sale transportării a mai mult de nouă pasageri,
împreună cu şoferul. Acest termen se referă, de asemenea, şi la
mijloacele de transport auto, în care numărul de locuri s-a micşorat în
urma reconstrucţiei lor.
4) Termenul transporturi regulate de pasageri înseamnă
transporturile de pasageri cu autobuze care circulă pe itinerare
stabilite conform orarelor circulaţiei şi tarifelor stabilite şi
anunţate din timp.
5) Termenul transporturi pendulare înseamnă transporturile multiple
ale grupurilor de pasageri, formate din timp, din punctul de plecare în
punctul de destinaţie. Prin punctul de plecare sau destinaţie trebuie de
înţeles localitatea de plecare sau de destinaţie, precum şi
împrejurimile ei. În timpul acestui fel de transport nici un pasager nu
poate fi îmbarcat adăugător sau debarcat pe parcursul călătoriei. Prima
călătorie "retur" şi ultima călătorie "tur" se efectuează în gol.
6) Termenul transporturi neregulate înseamnă alte transporturi de
pasageri decît cele menţionate în punctele 4 şi 5.
Articolul 3
1) Transportatorii unei Părţi Contractante pot efectua transporturi
regulate de pasageri cu autobuze între teritoriile statelor ambelor
Părţi Contractante, precum şi în tranzit prin teritoriile lor, în baza
autorizaţiei, eliberate din timp de autoritatea competentă a celeilalte
Părţi Contractante.
2) Autoritatea competentă a fiecărei Părţi Contractante eliberează
autorizaţia pentru acea porţiune a transportului, care se efectuează pe
teritoriul statului ei.
3) Modalităţile şi condiţiile de eliberare a autorizaţiilor, precum
şi folosirea lor, se stabilesc în Protocolul Adiţional al Acordului,
despre care se vorbeşte în punctul 3) al Articolului 15.
4) Transporturile pendulare, precum şi transporturile regulate se
efectuează în baza autorizaţiilor primite în prealabil.
Articolul 4
1) Transporturile neregulate de pasageri cu autobuze între ambele
state sau în tranzit prin teritoriile lor se efectuează fără
autorizaţii, în cazul cînd grupul de pasageri în una şi aceeaşi
componenţă este transportat cu unul şi acelaşi autobuz pe tot parcursul
călătoriei, şi în acelaşi timp:
a) transportul începe şi se termină pe teritoriul statului acelei
Părţi Contractante, unde este înmatriculat autobuzul;
b) transportul începe pe teritoriul statului Părţii Contractante
unde este înmatriculat autobuzul şi se termină pe teritoriul statului
celeilalte Părţi Contractante cu condiţia că autobuzul părăseşte gol
acest teritoriu.
2) Autorizaţiile nu se solicită pentru:
a) intrarea autobuzelor goale cu scopul transportării retur de către
acelaşi transportator a grupului de pasageri din punctul care se află pe
teritoriul statului celeilalte Părţi Contractante, unde acest grup a
fost transportat anterior (în cazul prevăzut la subpunctul b) al
punctului 1), în punctul iniţial de plecare;
b) schimbul autobuzului defectat cu alt autobuz.
3) La efectuarea transporturilor, prevăzute la punctele 1) şi 2),
subpunctul a), şoferul autobuzului trebuie să aibă cu sine documentul cu
lista pasagerilor după modelul stabilit în Protocolul Adiţional al
prezentului Acord.
Articolul 5
1) Transportatorii Părţilor Contractante pot efectua transporturi de
mărfuri sau o călătorie în gol:
a) între un punct, care se află pe teritoriul statului uneia dintre
Părţile Contractante, şi un punct, care se află pe teritoriul statului
celeilalte Părţi Contractante;
b) în tranzit prin teritoriul statului celeilalte Părţi Contractante;
c) între un punct, care se află pe teritoriul statului uneia dintre
Părţile Contractante, şi un punct, care se află pe teritoriul statului
terţ, şi invers.
2) Transportatorii uneia dintre Părţile Contractante au dreptul să
exporte marfă retur de pe teritoriul statului celeilalte Părţi
Contractante.
3) Transportatorii uneia dintre Părţile Contractante pot efectua
transporturile între un punct, care se află pe teritoriul statului
celeilalte Părţi Contractante, şi un punct, care se află pe teritoriul
statului terţ, cu condiţia că mijlocul de transport auto se deplasează
pe cea mai scurtă cale, în tranzit prin teritoriul statului, în care
este înmatriculat mijlocul de transport auto al transportatorului, după
primirea unei autorizaţii speciale de la autoritatea competentă a
celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 6
1) Transporturile de mărfuri, menţionate în Articolul 5, cu excepţia
transporturilor determinate în Articolul 7, pot fi efectuate numai în
baza autorizaţiilor, eliberate în prealabil de autoritatea competentă a
Părţii Contractante, pe teritoriul căreia este înmatriculat mijlocul de
transport auto, în numele autorităţii competente a celeilalte Părţi
Contractante.
2) Fiecare autorizaţie este valabilă pentru efectuarea unei
călătorii tur-retur, dacă în autorizaţie nu este indicat altfel.
Articolul 7
1) Autorizaţiile nu se solicită pentru transporturile:
a) averii, în caz de strămutare;
b) mijloacelor de transport auto avariate, înmatriculate pe
teritoriul statului uneia dintre Părţile Contractante;
c) mijloacelor de transport, animalelor, inventarului sportiv şi
accesoriilor destinate petrecerii manifestaţiilor sportive;
d) exponatelor, utilajului şi materialelor destinate iarmaroacelor
şi expoziţiilor;
e) decoraţiilor teatrale şi rechizitelor, instrumentelor muzicale,
aparatajului necesar pentru efectuarea filmărilor de cinema, emisiunilor
radio şi televizate;
f) corpurilor sau urnelor cu cenuşa decedaţilor;
g) mărfurilor transportate cu vehicule, a căror capacitate de
încărcare este pînă la 3,5 tone şi masa totală pînă la 6 tone, împreună
cu remorca sau semiremorca;
h) la acordarea ajutorului în timpul calamităţilor naturale,
accidentelor şi catastrofelor.
2) Autorizaţiile nu se solicită, de asemenea, pentru trecerea
vehiculelor de asistenţă tehnică şi a mijloacelor de transport, care se
îndreaptă cu scopul înlocuirii mijlocului de transport avariat.
3) Comisia Mixtă, despre care se vorbeşte în Articolul 15, are
dreptul de a completa lista în punctele 1) şi 2).
4) În timpul efectuării transporturilor, menţionate la punctele 1)
şi 2), şoferul vehiculului este obligat să aibă documentele necesare,
care confirmă faptul că pentru aceste transporturi nu se solicită
autorizaţii.
Articolul 8
1) Autorizăţiile pentru transportul mărfurilor se eliberează în
limitele contingentelor stabilite anual de comun acord de către
autorităţile competente ale Părţilor Contractante.
2) Tipurile de autorizaţii, condiţiile şi modalităţile utilizării
lor sunt determinate în Protocolul Adiţional al prezentului Acord.
3) Valabilitatea autorizaţiei - un an calendaristic.
Articolul 9
1) Pentru efectuarea transporturilor cu vehicule, masa totală sau
dimensiunile cărora, cu marfă sau fără marfă, depăşesc normele admise pe
teritoriul statului uneia dintre Părţile Contractante, se solicită o
autorizaţie specială, eliberată de autorităţile acestei Părţi
Contractante.
2) Autorizaţiile speciale, despre care se vorbeşte la punctul 1),
pot limita trecerea mijlocului de transport auto pe un itinerar
determinat sau impune alte obligaţii şi restricţii.
3) Autorizaţiile speciale, despre care se vorbeşte la punctul 1),
înlocuiesc autorizaţiile pentru transporturile, despre care se vorbeşte
la punctul 1) al Articolului 6 al prezentului Acord.
4) Fiecare Parte Contractantă îşi rezervă dreptul de a elibera
autorizaţii speciale pentru transporturile mărfurilor periculoase şi
deşeurilor, care se efectuează de către transportatorii celeilalte Părţi
Contractante.
Articolul 10
1) Transporturile de pasageri şi mărfuri, menţionate în prezentul
Acord, sunt supuse impozitării şi taxării conform legilor în vigoare pe
teritoriul statului celeilalte Părţi Contractante.
2) Autorităţile competente ale fiecărei Părţi Contractante pot să
înainteze propunerea referitor la eliberarea, parţială sau completă, de
impozitele sau taxele, despre care se vorbeşte la punctul 1) al
prezentului Articol, cu excepţia transporturilor, menţionate la punctul
1) al Articolului 9.
3) Prevederea punctului 2) nu se referă la taxa pe valoarea adăugată.
Articolul 11
1) Combustibilul din rezervoarele standard, montate la mijloacele de
transport auto de uzina constructoare, este scutit de impozitele vamale
şi alte taxe.
2) Piesele de schimb temporar importate cu scopul reparării
mijlocului de transport auto deteriorat sau avariat pe teritoriul
statului altei Părţi Contractante, sunt scutite de taxele vamale,
impozite şi alte încasări, aşa cum permite legislaţia celeilalte Părţi
Contractante.
Piesele de schimb neutilizate şi cele schimbate sunt supuse
reexportării.
Articolul 12
Autorizaţiile şi alte documente necesare, conform prevederilor
prezentului Acord, precum şi legislaţiei interne a Părţilor
Contractante, trebuie să se afle la bordul mijlocului de transport auto
şi să fie prezentate la fiecare solicitare a organelor de control.
Articolul 13
1) Transportatorii unei Părţi Contractante, precum şi membrii
echipajelor mijloacelor de transport auto în timpul aflării pe
teritoriul statului celeilalte Părţi Contractante, sunt obligaţi să
respecte prevederile legale în vigoare pe acest teritoriu în special
referitor la transportare şi circulaţia rutieră.
2) Problemele nereglementate în prezentul Acord sau în alte
convenţii internaţionale, părţi ale cărora sunt Republica Moldova şi
Republica Polonă, se vor reglementa conform legislaţiei lor interne.
Articolul 14
1) În cazul încălcării prevederilor prezentului Acord de către
transportatorul unei Părţi Contractante pe teritoriul statului
celeilalte Părţi Contractante, autorităţile competente ale acestei alte
Părţi Contractante informează despre aceasta autorităţile competente ale
Părţii Contractante, pe teritoriul statului căreia este înmatriculat
mijlocul de transport auto.
2) Autorităţile competente ale Părţilor Contractante, pe teritoriul
statului căreia a fost comisă încălcarea, se pot adresa autorităţilor
competente ale celeilalte Părţi Contractante pentru:
a) avertizarea transportatorului, care a comis încălcarea;
b) suspendarea temporară, parţială sau deplină a dreptului
transportatorului de a efectua transportul pe teritoriul statului acelei
Părţi Contractante, unde a fost comisă încălcarea.
3) Organul competent care a aplicat măsurile sus-numite, informează
despre aceasta autoritatea competentă a celeilalte Părţi Contractante.
4) Prevederile prezentului Articol nu exclud sancţiunile prevăzute
de legislaţia în vigoare în ţara, pe teritoriul căreia a fost comisă
încălcarea.
Articolul 15
1) Pentru asigurarea îndeplinirii corespunzătoare a prevederilor
prezentului Acord Părţile Contractante formează o Comisie Mixtă.
2) Comisia Mixtă se va întruni la propunerea uneia dintre Părţile
Contractante.
3) Comisia Mixtă întocmeşte Protocolul Adiţional la Prezentul Acord.
Articolul 16
1) Prezentul Acord se adoptă în conformitate cu legislaţia fiecărei
dintre Părţile Contractante, lucru ce se confirmă prin schimb de
notificări.
Acordul intră în vigoare din data primirii ultimei notificări.
2) Prezentul Acord se încheie pentru un termen de cinci ani şi
automat se prelungeşte pentru următorul termen de un an, dacă nici una
dintre Părţile Contractante nu-l va denunţa pe calea notificării, cu
trei luni pînă la expirarea termenului lui de valabilitate.
Întocmit la Chişinău, la 10 decembrie 1997, în cîte două exemplare,
în limbile moldovenească, poloneză şi rusă, toate textele avînd aceeaşi
valoare. În cazul apariţiei unor divergenţe de interpretare, textul în
limba rusă va prevala.