Documente
Acord din 21.01.97 între Ministerul Industriei şi Comerţului al Republicii Moldova şi Ministerul Industriei Cărbunelui al Ucrainei privind păstrarea specializării întreprinderilor şi livrările reciproce prin cooperare
Acord între Ministerul Industriei şi Comerţului
al Republicii Moldova şi Ministerul Industriei Cărbunelui
al Ucrainei privind păstrarea specializării întreprinderilor
şi livrările reciproce prin cooperare
din 21.01.1997
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 22, pag.256
------------------------
* Semnat la Chişinău, la 21 ianuarie 1997.
În vigoare din ziua semnării.
Ministerul Industriei şi Comerţului al Republicii Moldova şi
Ministerul Industriei Cărbunelui al Ucrainei, denumite în continuare
"Părţi",
bazîndu-se pe "Acordul referitor la condiţiile generale şi
mecanismul de susţinere a dezvoltării cooperaţiei de producţie a
întreprinderilor şi ramurilor statelor membre ale Comunităţii Statelor
Independente (Aşgabat, 23.12.1993) şi Protocolul privind mecanismul de
realizare a acestui Acord (Moscova, 15.04.1994),
atribuind o importanţă semnificativă păstrării şi extinderii
specializării întreprinderilor şi cooperării în producere,
în scopul asigurării condiţiilor favorabile pentru colaborarea în
domeniile economic, industrial şi tehnico-ştiinţific a întreprinderilor
şi organizaţiilor din ramuri,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile se obligă să păstreze, pe baza relaţiilor reciproce
avantajoase, specializarea stabilită, precum şi cooperarea
tehnico-ştiinţifică între întreprinderile şi organizaţiile din ramura
cercetărilor, fabricarea, coordonarea livrărilor de producţie, prestarea
serviciilor cu destinaţie ramurală, precum şi cooperarea la efectuarea
livrărilor necesare de materii prime, materiale, semifabricate, articole
de completare.
Listele întreprinderilor, care-şi păstrează specializarea
producţiei, se conţin în Anexele 1 şi 2, care sunt parte integrantă a
prezentului Acord.
Articolul 2
În baza interesului reciproc, Părţile vor contribui la crearea
organizaţiilor economice mixte interstatale de către agenţii economici
cu diverse forme de proprietate şi în primul rînd cu participarea
întreprinderilor cu relaţii pe bază de reciprocitate.
Articolul 3
Părţile au convenit, ca livrările prin cooperare ale mărfurilor şi
serviciilor acordate să se înfăptuiască în conformitate cu legislaţia în
vigoare a statelor celor două Părţi şi în baza contractelor încheiate de
agenţii responsabili ai Părţilor.
Responsabilitatea pentru executarea contractelor o poartă subiecţii
care le-au încheiat.
Articolul 4
Livrările reciproce prin cooperare între Părţi se efectuează conform
anexelor convenite de agenţii economici, anexelor mărfurilor livrate
reciproc de către ei (conform nomenclatorului şi volumului) şi tipurilor
de servicii acordate conform anexelor 3 şi 4. Anexele nominalizate, care
conţin listele întreprinderilor ce efectuează livrările, precum şi
sortimentul şi volumul producţiei, se aprobă anual de Ministerul
Industriei Cărbunelui al Ucrainei şi Ministerul Industriei şi Comerţului
al Republicii Moldova.
În baza prezentului Acord şi a Anexelor prevăzute la Acord agenţii
economici încheie contracte privind livrările prin cooperare şi
prestarea serviciilor.
Ordinea achitării reciproce între agenţii economici ai Părţilor
pentru mărfuri şi servicii, livrate conform contractelor încheiate în
baza Acordului, se stabileşte prin băncile centrale (naţionale) sau
băncile comerciale ale statelor Părţilor şi se determină de Acordul în
vigoare şi legislaţia statelor Părţilor în condiţiile plăţii preventive
sau a livrării preventive.
Articolul 5
Părţile determină ordinea livrărilor mărfurilor prin cooperare între
întreprinderi şi organizaţii, situate pe teritoriul ambelor ţări.
Livrările producţiei cotate, conform angajamentelor internaţionale,
precum şi a mărfurilor din materie primă de importanţă strategică se
efectuează în conformitate cu ordinea stabilită de actele legislative
ale Statelor Părţilor.
Transportarea mărfurilor în cadrul prezentului Acord se efectuează
conform tarifelor stabilite pe teritoriul Statelor fiecăreia din Părţi.
Părţile se vor consulta privind apropierea nivelurilor maxime ale
rentabilităţii, fixate la mărfurile livrate prin cooperare.
Articolul 6
Producţia de cooperare livrate, serviciile prestate conform Anexelor
prevăzute la prezentul Acord nu sunt supuse taxelor vamale de export şi
import, impozitelor şi accizelor.
Ordinea generală a livrărilor şi perfectarea vamală a mărfurilor
prin cooperare între întreprinderile şi organizaţiile Părţilor sunt
reglementate de documentele normative naţionale:
din partea Republicii Moldova - prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr. 369 din 5 iunie 1995 "Cu privire la măsurile de realizare a
Acordului referitor la condiţiile generale şi mecanismul de susţinere a
dezvoltării cooperaţiei de producţie a întreprinderilor şi ramurilor
statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente şi a Protocolului
privind mecanismul de realizare a acestui Acord";
din partea Ucrainei - prin Hotărîrea Cabinetului Miniştrilor al
Ucrainei nr. 323 din 18.05.1994 "Privind aprobarea Regulamentului cu
privire la ordinea livrărilor şi perfectarea vamală a producţiei prin
cooperarea de producere a întreprinderilor şi ramurilor statelor membre
ale Comunităţii Statelor Independente".
Articolul 7
Părţile nu vor vinde sau transmite oricărei terţe Părţi, inclusiv
persoanelor fizice şi juridice străine şi organizaţiilor internaţionale,
producţia furnizată în cadrul cooperării, informaţia tehnico-ştiinţifică
despre aceasta, rezultatele cercetărilor, precum şi nu vor utiliza
descoperirile "know-how" fără acordul reciproc preventiv.
Articolul 8
Toate litigiile, care vor apărea între întreprinderi la livrarea
producţiei în cadrul prezentului Acord, se vor soluţiona în conformitate
cu clauzele contractelor de comerţ exterior.
Părţile îşi rezervă dreptul de a reexamina volumele livrărilor
cooperate, informînd în prealabil cealaltă Parte, dacă una din ele nu-şi
îndeplineşte obligaţiunile privind livrările reciproce. Părţile se vor
înştiinţa reciproc privind schimbările specializării, scoaterea din
producere a producţiei sau refuzul de a folosi producţia cu 6 luni pînă
la expirarea termenului de valabilitate a prezentului Acord.
Articolul 9
Pentru realizarea prezentului Acord, Părţile vor crea un grup de
lucru.
Prezentul Acord intră în vigoare din data semnării.
Acordul poate fi modificat sau completat cu asentimentul Părţilor.
Articolul 10
Prezentul Acord va fi valabil în decursul a 3 ani şi va fi prolongat
automat pe următorul an, dacă nici una din Părţi nu va face o declaraţie
în scris privind suspendarea prezentului Acord nu mai tîrziu de şase
luni pînă la expirarea perioadei corespunzătoare.
Încheiat la Chişinău, la 21 ianuarie 1997, în două exemplare,
fiecare în limbile moldovenească, ucraineană şi rusă, toate textele
fiind egal autentice.
În cazul apariţiei disonanţelor de interpretare a oricărui articol
al prezentului Acord de referinţă va fi textul în limba rusă.